Vriesea Plante vivace, persistente, epifite, asemanatoare cu Tillandsia, dar cu frunze mai late si mai putin coriacee. Formeaza rozete de frunze plate, alungite, rigide, fara spini, in mijlocul carora apare o tulpina inalta dominanta de un spic floral. Cu silueta lor inalta si subtire, cu inflorescentele parca desenate, se integreaza perfect in decorul interioarelor moderne. Origine: Mexic, Antile, Brazilia, Venezuela, Guyana, Peru, Columbia, Ecuador, in zonele stancoase si in paduri, pana la 2 500 m altitudine. Frunze: 20-80 cm lungime, liniare, coriacee, curbate in partea superioara, formeaza o rozeta compacta cu o palnie centrala. In functie de specie si soi, frunzele sunt uni, cu dungi, patate sau marmorate. Flori: inflorescenta este un spic, uni sau multicolor, simplu sau ramificat, compus din flori micute, galbene sau albe, inconjurate de bractee rosii sau galbene. Florile se ofilesc foarte repede, dar bracteele dureaza mai multe luni, facand ca frumoasa planta sa fie si foarte decorativa. Lumina: asezati-o in fata unei ferestre bine expuse, dar protejand-o de soarele direct, din mai pana in august, printr-un voalaj translucid. In natura, majoritatea se dezvolta foarte bine sub o lumina atenuata de frunzisul arborilor. Pamant: amestec campus din doua parti turba de sfagnum, fibroasa, o parte mranita de frunze si o parte nisip. Pentru ca amestecul sa fie bine drenat, puneti pietris sau bile de argila pe fundul ghiveciului si separati-le de amestecul de pamanturi printr-o bucata de pasla pentru gradina (fetru gradinaresc). Ingrasamant: aprilie-octombrie, vaporizati un ingrasamant foliar saptamanal. La tinerele plante, care nu au inflorit inca, sporiti fertilizarea cu un aport lunar de ingrasamant lichid pentru orhidee. Puteti, de asemenea, sa varsati in palnia formata de rozeta de frunze o solutie nutritiva foarte diluata (un capac de ingrasamant pentru plante cu flori, la 10 litri de apa). Frunzele sunt prevazute cu celule capabile sa asimileze materiale organice pe care le contine receptaculul central, asigurand astfel plantei complementele nutritive necesare cresterii. Radacinile fixeaza doar planta. Umiditatea aerului: minimum 60-70%. Din momentul in care temperatura depaseste 18C, stropiti planta (cu vaporizatorul) in fiecare zi, cu apa dulce, in picaturi fine, evitand udarea inflorescentei. Puteti, de asemenea, mari umiditatea punand ghiveciul pe o farfurie plina cu pietris sau bile de argila mentinute umede in permanenta. Aveti grija ca baza ghiveciului sa nu stea direct in apa. Udare: umpleti rozeta cu apa necalcaroasa, la temperatura camerei; iarna planta trebuie tinuta aproape fara apa. In perioada de crestere, udati-o la 3 zile cu apa dulce, necalcaroasa.

Transplantare: la 2 ani de la separarea lastarilor, rasaditi tinerele plante intr-un amestec de mranita de frunze, turba de sfagnum si caramida sfaramata. Pentru a accelera inradacinarea lastarilor, inainte de a-i raja, inveliti le baza cu muschi mentinut umed sau acoperiti-i cu o gramajoara de turba. Mentineti tinerele plante la caldura, la umbra si intr-o atmosfera foarte umeda. Cerinte specifice: lastarii transplantati infloresc, in medie, 4-5 ani, mai mult timp decat in cazul altor bromeliacee. Dimensiuni: in medie, 30 cm-1m inaltime si latime, dar Vriesea imperialis, uriasul genului, atinge 3-5 m inaltime. Inmultire: separati lastarii care apar la baza plantei-mama, in momentul in care au atins o treime din inaltimea plantei adulte. Se pot inmulti si prin seminte. Sunt destul de rare situatiile in care semintele ajung la maturitate, in conditiile pe care le ofera interioarele caselor noastre. Semintele incoltite (cu aripi) sunt imprastiate pe suprafata unui amestec foarte usor din fibre de feriga, nisip si sfagnum. Germinatia dureaza trei saptamani, intr-o minisera, la 25C. Dupa 3-4 luni, cand plantele au doua sau trei frunzulite, repicati-le intr-un terariu, apoi, dupa un an, in godete individuale. Longevitate: dupa inflorire, rozeta de frunze supravietuieste un an sau doi. Lastarii trebuie repicati obligatoriu pentru a continua ciclul. Daunatori si boli: uscarea si brunificarea varfurilor frunzelor arata atmosfera este prea uscata. Puteti taia extremitatile uscate. Aveti grija sa mentineti o umiditate suficienta in preajma plantei. Putrezirea este provocata de o temperatura prea scazuta. Gargaritele pot sa apara, dar sunt foarte rare. Tratati obligatoriu planta cu un insecticid in aerosol, respectand, atunci cand pulverizati, o distanta de cel putin 50 cm de planta pentru a nu arde frunzele. Specii si varietati: Vriesea numara 250 de specii. Vriesea splendens, cu frunze dungate transversal, are un spic mare, olat, de culoare rosu-aprins. Este cel mai recvent cultivata. Horticultorii au produs numerosi hibrizi, dar ei sunt mai greu de cultivat decat speciile botanice. Unii dintre acestia au spice multicolore mai mult sau mai putin ramificate. V hieroglyphica, cu frunze verde-deschis, dungate transversal, este una dintre cele mai frumoase specii. Sfat: puteti sa va inspirati din natura si sa asezati vrieseele pe un trunchi batran ramificat. Scoateti din ghiveci fiecare planta, inconjurati-i radacinile cu muschi si legati le cu ajutorul unui fir plastifiat ori de rafie sintetice sau cu o banda de plastic ajurata. Pulverizati planta in fiecare zi si lasati putina apa in rozeta. Pentru a favoriza inflorirea tuturor bromeliaceelor, asezati planta adulta intr-o minisera sau intr-un sac de plastic inchis ermetic in care puneti 2-3 mere taiate. Dracaena spp. Dracena, Dragonie

Arbust cu aspect de tufa, care, o data cu varsta, face tulpina. Deseori, plantele din comert sunt butasi de tulpina. Origine: Africa, Asia, Australia. Frunze: 30-45cm lungime, 8cm latime, liniare, groase, deseori panasate. Flori: majoritatea dracenelor nu infloresc in ghiveci, in apartament. Lumina: vie, dar razele directe ale soarelui ard frunzele. Puneti ghiveciul la 1-2 m distanta de o fereastra orientate spre sud sau sud-est. Pamant: mranita pentru plante verzi, pamant de gradina si nisip, in parti egale. Trebuie sa asigurati un drenaj foarte bun punand in ghiveci, la fund, un strat de 3 cm de din bile de argila sau pietris. Ingrasamant: la 15 zile, puneti ingrasamant lichid pentru plante verzi. Umiditatea aerului: puneti ghiveciul pe un pat de pietris umed si pulverizati zilnic frunzele cu apa, in special pe spate. Udare: in doze mici, la 5-7 zile. Lunar, cufundati ghiveciul intr-un vas mare cu apa acolo pana cand nu mai apar bule de aer. Reincepeti sa udati planta dupa o saptamana de la aceasta procedura. Transplantare: nu schimbati ghiveciul decat atunci cand radacinile dracenei Iau umplut-ochi. In fiecare primavara, refaceti pamantul de la suprafata cu o mranita imbogatita cu un fertilizant pe baza de alge si baligar. Cerinte specifice: desi frunzele sunt pieloase, nu suporta produsele pentru luciu. Folositi un burete sau o hartie absorbanta umeda pentru a sterge frunzele de prat. Dimensiuni: 50-250 cm inaltime, in ghiveci, si 80-120 cm anvergura. Inmultire: butasire din cresterile terminale, prin taiere de fragmente de 15 cm, fiecare cu cel putin doua perechi de frunze, in minisere inchise sau in opal. Butasire prin fragmente din tulpinile prea desfrunzite (mai ales la Dracaena marginata). Longevitate: 5-15 ani. Daunatori si boli: cosenilele provoaca decolorarea frunzelor. Pot fi indepartate cu un bastonas cu vata imbibat in bere. Specii si varietati: sunt multe soiuri de Dracaena deremensis cu frunze lungi inguste, lanceolate: Compacta, in buchete compacte, verzi-inchis si Bausei, cu panasuri foarte evazate; Dracaena fragrans, cu frunze late in rozeta, colorate de o banda lata galbene ca porumbul pe mijloc; Dracaena marginata, asemanatoare putin cu Yucca, cu frunzele si tulpina fine, este specia recomandata debutantilor in ale gradinaritului in casa pentru ca suporta uscaciunea din apartamente si udatul neregulat; Dracaena sanderiana este rezervata celor cu experienta deoarece creste incet, iar frunzele ei, de un verde-gri bordate de doua benzi galbene, au tendinta sa se rasuceasca si sa se ruleze. Sfat: scoateti Dracaena marginata vara, in gradina, pe terasa, intr-un loc umbrit.

Ficus benjamina Smochin plangator Arbust mare ori arbore mic stufos, cu ramurile arcuite ori pendente. Origine: India, Malaysia. Frunze: persistente, de 5-7 cm lungime, ovale, cu varf ascutit, pieloase, cu aspect cerat, verde-viu. Flori: puternice, de la o fereastra orientate spre sud. Mutarea plantei determine caderea partiala a frunzelor. Pamant: mranita, pamant de gradina, nisip Ingrasamant: in martie-octombrie, cand apar frunzele tinere, puneti-i plantei ingrasamant lichid pentru plante verzi (un dop la 10I de apa). Umiditatea aerului: pulverizati frunzele ficusului mai ales iarna, o data la 2 zile. Asezati planta la cel putin 2 m de sursele de caldura, pentru ca umiditatea scazuta a aerului este una din principalele cauze ale ingalbenirii si caderii frunzelor. Udare: iarna, la 7 zile; vara, la 2-3 zile. Udati-l prin scufundarea ghiveciului intrun bazin cu apa. Transplantare: plantele tinere vor fi transplantate anual, in februarie-martie. Cand utilizati un ghiveci cu diametrul de 30 de cm, schimbati doar un strat de pamant de 3 cm de la suprafata substratului, in martie si septembrie. Imbogatiti substratul de transplantare cu 20% fertilizant organic. Cerinte specifice: Feriti planta de curentii de aer rece, care determine caderea frunzelor si usuce ramurile debile. Incalzirea la nivelul pardoselii este, de asemenea, rau tolerata. Dimensiuni: in ghiveci, 50 cm-3 m. Inmultire: butasi din varfurile tulpinilor pusi in minisere incalzite sau in apa. Longevitate: 2-15 ani si mai mult la temperatura si luminozitate optime. Daunatori si boli: cosenilele-cu-scut se pot indeparta usor cu ajutorul unor betisoare cu vata inmuiata in alcool. Paianjenii-rosii apar vara. Specii si varietati: Curly cu habitus de tufis si frunzele indoite; Natacha, pitic, deseori oferit cu tulpinile impletite; Danielle, tufa compacta cu frunzele foarte inchise la culoare; Reginald verde-deschis cu auriu; Lucia, foarte stufos. Multe alte soiuri sunt patate: De Gantel, Golden King, Ryandi (Wiandi), Variegata, Exotica, Star light etc. Sfat: faceti taieri de curatare, de doua ori pe an, primavara si vara, eliminand lastarii debili. Daca unui ficus incep sa-i cada frunzele, trebuie sa-I mutati pana ii gasiti un loc potrivit.

Lilium spp. Crin Planta bulboasa, de obicei cultivata in gradina, dar si in interior, avand o inflorire superba.

Origine: florile de ghiveci sunt hibrizi americani si asiatici. Frunze: 15-20 cm lungime, lanceolate, fara petiol, cu nervuri bine marcate. Flori: compuse din 3 petale si 3 sepale aproape identice, dispuse in forma de trompeta sau de cupa larg deschisa stamine intotdeauna proeminente, intr-o larga gama cromatica (nu si albastru). Unele sunt parfumate. Lumina: puneti ghiveciul in fata unei ferestre foarte luminoase. Soarele arzator decoloreaza frunzele. Pamant: pamant de gradina si mranita in parti egale. Ingrasamant: din momentul in care apar frunzele, la 15 zile, ingrasamant pentru plante florifere. Umiditatea aerului: suporta atmosfera uscata din interioarele noastre daca este racoare. Udare: la 5-8 zile. intre doua udari, lasati lasati se usuce substratul pe o adancime de 3-4 cm de la suprafata. Transplantare: plantati bulbii toamna tinand ghiveciul intr-un lac racoros, dar ferit de inghet. Cerinte specifice: plantati-l la lumina puternica si sprijiniti tulpinile tinere. Inmultire: separarea bulbilor. Butasirea unor bucati de bulbi, primavara. Longevitate: o luna in ghiveci, in perioada de inflorire. Crinul traieste mai multi ani daca bulbul este replantat in gradina. Daunatori si boli: putregaiul-cenusiu poate ataca tulpinile, provocand ofilirea lor. In timpul pastrarii bulbului, diferite ciuperci sunt responsabile de deteriorarea sa, inmuind tesuturile si facandu-le inapte pentru replantare. Specii si varietati: Destiny, galben ca soarele, punctat cu purpuriu in centru: Empress of India cu flori de 25 cm diametru, roz-inchis bordat cu alb; Imperial Gold, alb marcat de galben; Stargazer, rosu si alb; Lilium regale, acest crin alb, foarte parfumat, se poate cultiva bine in ghiveci. Sfat: taiati staminele cu un foarfece, inainte de a ajunge la maturitate, pentru ca polenul pateaza tesaturile si mochetele.

Guzmania - frunzis exotic elegant si culoare pe masura

Denumire stiintifica: Guzmania Familie: Bromeliaceae Origine: Vestul Indiei si Nord-Vestul Americii de Sud Aspect si prezentare: Guzmania apartine genului cu acelasi nume, ce cuprinde peste 120 de specii de plante epifite (care traiesc in mediu natural agatate de scoarta copacilor). Este o planta perena, interesanta prin aspectul frunzelor sale, lungi de 40-60 cm, lanceolate, cu varf ascutit si margini taioase, intr-o singura nuanta de verde sau brazdata de dungi in nuante deschise de crem sau auriu si dispuse la baza in forma de rozeta. Florile sunt nesemnificative ca marime si aspect, insa bracteele ce le inconjoara capteaza atentia prin dispunerea si coloritul spectaculos.

Conditii de ingrijire/cultivare Asemeni tuturor bromeliaceelor, Guzmania este usor de ingrijit atat vreme cat se respecta un minim de conditii. Locurile insorite si aerisite sunt ideale pentru cultivarea acestei plante deosebite. Lumina intensa pe timpul iernii, dar filtrata din mai pana in septembrie, o va ajuta sa formeze frunzis elegant si viguros Este mai degraba o iubitoare de caldura , deoarece se dezvolta si infloreste foarte bine cand temperaturile ajung intre 18 si 24 grade Celsius. Sub 15 grade, planta stagneaza din crestere, iar daca temperatura continua sa scada, poate intra in repaus sau chiar regres, in final decedand. Iarna, desi nu are neaparata nevoie de repausare, se poate tine intr-un loc racoros dar bine luminat. Intre 24 si 30 de grade, planta sufera de caldura dar poate rezista bine daca este pulverizata permanent cu apa calduta. Umiditatea atmosferica ridicata o va ajuta sa treaca peste arsita exagerata a verilor din tara noastra. Guzmania isi arata repede suferinta fata de un mediu neprielnic, cu aer foarte uscat, prin brunificarea si uscarea frunzelor. Un lucru interesant in ingrijirea Guzmaniei, ca de altfel in ingrijirea multor bromeliacee, este modalitatea de udare. Planta este de felul ei setoasa, mai ales in perioada calda, iar apa i se va administra prin umplerea periodica a rozetei centrale, numita si palnia plantei. Aceasta trebuie completata, astfel incat, pe timpul verii, sa nu fie niciodata goala. Pentru ca are parte de o udare mai deosebita si mai ales pentru faptul ca la origine este o planta epifita, la cultivarea Guzmaniei se va folosi un substrat foarte afanat pe baza de turba si nisip, cu adaos de mranita usoara sau compost de frunze, care sa-i asigure si un pH acid (4,5 - 6). Este printre putinele plante de interior care pot fi mentinute in continua vegetatie si tocmai din acest considerent are nevoie de fertilizare constanta. Aplicati-i in apa de udare, la interval de 15-20 de zile, un ingrasamant lichid pentru orhidee. Inflorirea este spectaculoasa, nu prin florile mici si insignifiante, ci prin bracteele ce le inconjoara, care sunt mari si viu colorate, in nuante intense de rosu. Se inmulteste prin separarea puilor ce apar la baza plantei, langa tulpina. Acestia trebuie transplantati in ghivece individuale numai dupa ce au facut radacini viguroase si daca au atins minim 15-18 cm. Trucuri si sfaturi speciale: Inflorirea se produce doar la speciile mature, adica dupa 3 ani de cultivare, de la stadiu de pui. Dupa cca 6 luni de la epuizarea infloririi planta moare. De obicei puii apar inainte cu putin sau chiar in timpul infloririi. Alte specii si varietati: G.minor, G.lingulata, G.conifera (inflorescenta in forma de con portocaliu), G.scherzerianum, G.musaica, G.plumieri.

Delicatele si parfumatele flori de ceara

Hoya bella este un gen de plante ce apartine familiei Assclepiadaceae, cuprinzand circa 200 de specii diferite. Marea majoritate dintre ele sunt plante cataratoare, celelalte au aspect de arbusti sau de plante taratoare. Sunt originare din zona de sud-est a Asiei, din Australia si din Polinezia. Au fost clasificate de catre botanistul Robert Brown, care le-a atribuit numele in ornoarea prietenului sau Thomas Hoy, seful gradinarilor ducelui de Northumberland, in secolul al XVIII-lea.

Generalitati Hoya bella este o planta cu flori cataratoare, ideala pentru cosurile sau ghivecele atarnate, dar creste bine si in ghivecele obisnuite, cu conditia sa fie sustinuta de o mica spaliera. Asezarea ei ideala este in sere, dar creste bine si pe terase, pe balcoane, in casa. In general, Hoya nu este o planta exigenta. Are tulpini ce se infasoara in jurul suportului, putand creste foarte mult, chiar sa ajunga la 10 metri inaltime. Daca nu e sustinuta, poate sa creasca drept in inaltime pana la doar 30 cm, dupa care tulpina lor cedeaza, mladiindu-se in jos pentru a creste in continuare. Planta produce foarte frumoase floricele stelate, cu o consistenta ceroasa, de circa 1 cm diametru. Sunt grupate in ciorchine de cate 15-20 floricele. Au o lunga durata, rezistand inflorite pe toata perioada verii. Tonalitatea lor variaza de la alb, la roz sau galben. Sunt foarte parfumate si pline de nectar. Asumandu-si o forma de umbrela, atarna cu fata in jos, ascunzandu-si centrul purpuriu al corolei. Frunzele carnoase sunt colorate in verde inchis. Sunt duble, lanceolate si lungi de 5-10 cm. La majoritatea speciilor, funzele prezinta portiuni pestrite deschise. Cultivare Florile de ceara reclama o temperatura medie pentru toata perioada anului, dar iarna trebuie sa li se asigure o temperatura a ambientului de 10-12C. Este o planta ce iubeste caldura, dar care nu depaseste 24-27C. Cea mai benefica expunere este in plina lumina solara, dar trebuie protejata de razele fierbinti ale soarelsui de la orele amiezii, care pateaza frunzele. Udarea plantei este moderata, de primavara pana toamna, iar pe perioada iernii se ve efectua ocazional. Trebuie lasat ca suprafata solului sa se usuce intre o repriza de udat si alta. Udarea se face in mod regulat in timpul verii, fara a lasa sa se usuce substratul. Dar nu se va exagera, deoarece aparatul radical al plantei este foarte delicat si tinde sa faca mucegai. Planta reclama o buna umiditate, dar atentie: stropii de apa trebuie sa evite florile, mai ales daca este vorba de boboci. Se aplica un fertilizant lichid la fiecare 2 luni, de primavara pana vara tarziu. Planta se transvazeaza doar atunci cand este necesar: de obicei, primavara, utilizand pamant gras. Trebuie sa i se asigure un bun drenaj pentru ca radacinile sa nu putrezeasca. Cand plantele vor fi in vase de 10-15 cm diametru, se poate renova pamantul la suprafata, fara sa fie transferate. Planta nu va fi deranjata daca i-au aparut deja vlastarele si nici nu i se vor taia frunzele uscate de pe ramuri, acestea trebuind sa fie lasate sa cada de la sine. si, subliniem, se va evita pe cat posibil transvazarea, aceasta efectuandu-se doar daca este absolut necesar. Boli si paraziti

Hoya nu prezinta probleme particulare. Are nevoie doar de minimum de ingrijiri, comunicandu-ne prin anumite semnale starea sa de sanatate: frunze ingalbenite: este semnalul unui exces de apa. Deci se va reduce irigarea plantei; frunze vestejite si gata sa cada: lipsa de apa. Trebuie mentinut substratul merteu umed; frunze ce se innegresc: raze de soare prea directe. Trebuie corectata pozitionarea plantei. Planta trebuie totusi supraveghiata pentru a stopa un eventual atac din partea coccinigliei paroase (Icerya purchasi). Crinul pacii Informatii generale: - frunzele sunt verzi, prelungi, gofrate si ondulate pe margini; - florile sunt formate dintr-o spata alba si un spadice galben. Ingrijire: - prefera locurile luminoase mai ales iarna; vara daca este scoasa afara prefera locurile cu semi-umbra - iarna temperatura minima pe care o suporta este de 14 - 15 grade Celsius, iar vara temperatura trebuie sa fie moderata; - vara are nevoie de umiditate mare; se pulverizeaza apa pe frunze; iarna se reduc udarile; excesul de apa duce la putrezirea radacinilor - pentru o inflorire bogata este bine sa i se administreze ingrasaminte de primavara devreme pana spre toamna. Se pot folosi solutii nutritive pentru plante cu flori, in concentratii de 0,1-0,2% sau clasicul must de balegar diluat 1/10 cu apa o data la 2 saptamani. Inmultire: Cand plantele au crescut foarte mult si au cuprins tot pamantul din ghiveci, trebuie realizata transplantarea, ocazie cu care se poate realiza si inmultirea plantei prin divizare. Operatia se poate realiza primavara sau toamna. Divizarea se va face cu mare atentie pentru a nu rani rizomii. Este posibil ca in urma unei divizari traumatizante, noile plante sa prezinte la inceput multe frunze galbene. Nu este o problema grava; in cateva luni isi revin. Pentru ca operatia de divizare sa reuseasca 100%, fragmentele de tufa, mai ales daca au taieturi, zgarieturi, radacini rupte, este bine sa fie pulverizate pe locul ranit cu praf de carbune sau un fungicid (de ex. Dithane). Daca radacinile lor nu sunt foarte mari, se pot tine un timp in apa, in vase de sticla, la lumina pana cand inradacineaza bine.

Cactusul de Paste Rhipsalidopsis gaertneri

Este un cactus epifit, il veti mai intalni si sub denumirile de Epiphyllopsis gaertneri sau Hatiora gaertneri ,este originar din Brazilia si face parte din familia Cactaceae. La prima vedere poate fi confundat cu Shlumbergera truncata (cactusul de Craciun), insa, cele doua plante nu au aproape nimic in comun, fiind doua specii distincte, cu cerinte diferite si cu perioade de inflorire diferite. Doar tulpinile, formate din segmente aplatizate, ar putea fi

confundate, insa, exista si aici diferente. In timp ce S. truncata are pe tulpini niste excrescente de forma triughiulara, la cactusul de Paste acestea nu sunt prezente. Florile nu seamana deloc. Cactusul de Paste are florile ca niste clopotei, cu deschiderea in sus, formate din multe petale ascutite. Florile apar doar o data pe an, in luna aprilie (de aici si denumirea de cactusul Pastelui) si pot avea culoare alba, rosie, portocalie sau roz. Trebuie sa stiti ca nu e tocmai simplu de crescut acest cactus in conditii de apartament. Cele mai multe probleme apar ca urmare a udatului, aici pare a fi partea cea mai grea in cultivarea acestui cactus. Are nevoie de udare abundenta de primavara pana toamna. Cu toate acestea, incercati sa lasati substratul sa se usuce usor inainte de o noua udare. Un substrat in care apa balteste impiedica schimbul de gaze la nivelul radacinilor, ceea ce va duce la putrezirea lor. Iarna udatul se reduce si se acorda plantei o perioada de repaus. Probleme pot sa apara si in urma pozitionarii incorecte sau a folosirii unui substrat impropriu. Cel mai bine ar fi ca primavara sa scoateti cactusul afara, la umbra unor tufe sau undeva unde sa beneficieze de lumina filtrata. Daca il scoateti in gradina, nu asezati ghiveciul direct pe sol ci pe un strat de pietris. O inflorire bogata veti obtine doar cu o iluminare adecvata si respectand perioada de repaus din timpul iernii. Temperatura optima pentru un cactus epifit este cuprinsa intre 20 si 28 grade Celsius, insa, pentru perioade scurte suporta si temperaturi aprope de 0 grade Celsius sau de peste 30 de grade Celsius. Pentru formarea bobocilor, cactusul de Paste are nevoie de aproximativ o luna de zile scurte si nopti mai lungi, cu temperaturi scazute (1015 grade Celsius). Daca veti tine planta afara, acest lucru se va intampla firesc in septembrie-octombrie, dupa care puteti aduce planta in casa. De la aparitia bobocilor se poate fertiliza cu ingrasamant bogat in potasiu. Spuneam la inceput ca este un cactus epifit. Pentru cei mai putin familiarizati cu termenii botanici, aceasta inseamna ca traieste pe arbori, de unde rezulta ca nu are nevoie de un sol obisnuit, asa cum folosim la alte plante. In lipsa unui substrat special pentru cactusi epifiti, folositi un amestec de mranita, nisip de rau si scoarta compostata sau pamant de frunze de fag (cerneti pamantul si folositi partea mai grosiera). Pentru aciditate puteti folosi si pamant de ace de brad. Cactusul de Paste are nevoie de un substrat acid, undeva intre 5,5 si 6,2. Pentru aceasta puteti adauga in apa cu care il udati, 1 ml de otet la 1 litru de apa. Se inmulteste prin butasi, pentru aceasta recoltati fragmente de tulpina cu cel putin 2 segmente pe care le veti pune la inradacinat in nisip sau chiar in apa.