Amprente pe suflet

Iubeste adinc si cu pasiune!S-ar putea sa te ranesti, dar e singura cale de a trai o viata completa!

« Povestea   îngerilor Spune-mi ce faci cînd eşti nervoasă şi-ţi voi   spune… »

Cultura Indiei de-a lungul secolelor

India antică a fost un subcontinent cu o populaţie numeroasă, cu o istorie furtunoasă şi complicată. S-au născut aici religii mari, imperii au înflorit şi au decăzut, iar cultura indiană şi-a păstrat întotdeauna caracterul ei specific. India antică ocupă teritoriul pe care îl denumim subcontinentul indian, pe acest teritoriu azi existînd patru state : Republica India, independentă din 1947, Pakistanul, Sri-Lanka (Ceylon), Bangladeshul, devenit independent în 1971.

De la originile civilizaţiei Indusului

 Strălucita civilizaţie Indus este contemporană cu geneza societăţii Egiptului faraonic şi Mesopotamiei sumerienilor. Astfel, în valea Indusului, care azi aparţine Pakistanului în jurul anului 2500 î. Ch. s-a format una dintre cele mai vechi civilizaţii ale lumii. Au avut oraşe mari, proiectate cu mare minuţiozitate, casele fiind clădite din cărămizi de lut ars, adesea fiind cu mai multe etaje, sistem de canalizare şi chiar cu camere de baie, oraşele fiind dotate cu reţele de apă şi canalizare dezvoltate, dar spre deosebire de civilizaţiile Egiptului şi a Mesopotamiei lipseau canalele de irigaţie. Erau aproximativ 100 de aşezări cvasiurbane, grupate în jurul a două centre urbane de proporţii: Mohenjo-Daro şi Harappa. Uimitoare era şi planificarea acestor centre urbane: străzile centrale drepte (lărgimea de pînă la 10 m) de la care pornea o reţea rectangulară de străzi paralele şi perpendiculare celei centrale (2-3 m lăţime). Toate străzile erau trasate strict pe direcţiile nord-sud şi est-vest, adesea pavate cu lespezi de piatră.

Cultura Harappa se remarcă şi prin cîteva culturi publice celebre: Marea Baie din Mohenjo Daro şi grînarele. Această cultură a conceput şi o scriere pictografică, care din păcate, nu s-a putut descifra nici pînă azi, şi din a Societatea acestei culturi era împărţită în săraci şi bogaţi, cu o conducere organizată, venerîndu-i pe zeii şi zeiţele reprezentate în forme masculine şi femenine.  Prăbuşirea acestei civilizaţii în jurul anului 1700 î. Ch. S-a datorat probabil unei catastrofe naturale. Valea Indusului se află în partea nord-vestică a subcontinentului, relativ destul de aproape de o altă civilizaţie veche, cea sumeriană, cu

care ipotetic, s-ar putea să fi avut relaţii comerciale şi de care a fost poate influenţată. De mai multe ori pe parcursul istoriei Indiei, ideile noi au pătruns în partea de nord-vest a ţării, şi tot acolo au şi sosit cuceritorii externi. Imensul teritoriu al subcontinentului pe celelalte părţi este înconjurat de mări, munţi înalţi şi păduri tropicale, şi din această cauză alte civilizaţii nu au lăsat urme vizibile.

Viitorul Indiei a fost determinat fundamental de invazia triburilor nomade ariene, sosite în mileniul II î. Ch., care înarmate cu arme de bronz şi cu care de luptă, au migrat pe parcursul secolelor în India în mai multe valuri prin trecătorile Afganistanului de azi. După ce au ocupat Nordul Indiei s-au lăsat de viaţa nomadă şi activitatea lor principală a devenit agricultura, aceştia avînd ca îndeletniciri păstoritul şi creşterea vitelor cornute mari, vor determina ca prelucrarea pămîntului să devină o preocupară secundară. Arienii vor acorda puţină atenţie comerţului care se va reduce la schimbul în natură (troc). Populaţia băştinaşă supusă-în majoritatea lor dravizi (rasă intermediară între cea europoidă şi cea austroloidă) avînd culoarea pielii mai închisă-în nord a devenit o populaţie de servitori ai arienilor victorioşi, dar în sud şi-a păstrat independenţa. Din cauza obstacolelor reliefului, cuceritorii ajungeau aici mai greu şi din această cauză istoria politică a acestei regiuni diferă de cea a teritoriului de nord, cu toată influenţa ideilor culturale şi religioase nu au putut fi oprită de izolarea geografică.

Formele de proprietate

În epoca clasică în teritoriu existau încă obşti vecinale. În proprietate comună se aflau anumite terenuri agricole, maidanurile şi păşunele. Capul familiei putea să vîndă lotul, dar dreptul prioritar de cumpărare îl aveau rudele şi vecinii. Pămîntul avea să aparţină ţăranilor pîna la colonizarea Indiei de către Anglia care avea să ofere un şir de privilegii aristocraţiei. Ţăranii ajung să i se supună acestei clase superioare care nu era obligată să achite impozite.

Religia

 Lipsa documentelor scrise nu ne permite să cunoaştem în ce măsură au preluat cuceritorii arieni tradiţiile dravidiene. Religia hindusă presupune că la început a fost haos. Brahman, sufletul universului, a provocat mişcarea, care la rîndul său a făcut să apară trei zei principali : Brahma, Vişnu şi Siva. Omul este prizonierul ciclului de reîncarnare, al mişcării. Pentru a progresa, a se reîncarna într-o fiinţă superioară, credinciosul trebuie să se păzească de murdăria care rezultă din activitatea corpului uman şi contactul cu fiinţele inferioare. El trebuie să se purifice permanent cu apă, de la simple băi pînă la scăldarea în Gange la Barnes.   Unele reprezentări sugerează că zeităţile venerate astăzi, alături de idei religioase şi ritualuri, au o istorie care izvorăşte din civilizaţia indusului. Sigur este însă că limba, religia şi structura socială a arienilor au determinat în mod fundamental înfăţişarea ulterioară a Indiei. De la cuceritorii arieni provine credinţa acordată zeităţilor naturii, de exemplu zeilor Vauna şi Indra, separarea preoţilor (brahmanilor) ca clasă socială şi ceremoniile sacrificării animalilor. Imnurile religioase şi textele ceremoniilor au fost transmise prin tradiţie orală de către preoţi, generaţii de-a rîndul, mai tîrziu fiind adunate şi imortalizate în cele patru cărţi a Vedelor, din care această perioadă timpurie a religiei indiene a primit denumirea de religia vedică. În timpul mileniilor următoare religia vedică s-a schimbat mult, ca în final să se desăvîrşească în hinduism.

Hinduismul este şi azi religia majorităţii hinduşilor, cele mai sfinte texte ale acestei religii fiind Vedele. Perioade lungi din istoria politică a Indiei rămîn obscure, este sigur doar că cel puţin o duzină de regate ariene înfloreau sau se războiau între ele fără un rezultat semnificativ. În religia Indiei, însă au avut loc schimbări esenţiale: au luat naştere cultele lui Siva şi Vishnu, elementele principale ale hinduismului epocii noi. Sistemul castelor, puterea preoţilor şi sacrificiile virtuale practicate de hinduşi au generat mişcări mari de reformă în secolul al VI-lea î. Ch. .Prima mişcare religioasă a fost jainismul fondat de Mahânîra. Acesta propaga nonviolenţa, condamna sistemul castelor şi considera sacră orice formă de viaţă. Acest ultim concept denumit ahimsa era respectat de adepţii lui faţă de cele mai mici insecte. Cu toate că jainismul a devenit în India o religie de masă, el nu a depăşit niciodată graniţele sub-continentului. În schimb, cealaltă mişcare religioasă, budismul, a devenit cea mai mare religie din lume. Pe fondatorul ei cunoscut sub numele de Buda îl chema Gautama Siddhartha. Denumirea glorioasă Bud înseamnă „iluminatul”. După tradiţie, era originar dintr-o familie domnească, a primit o educaţie aleasă, dar a fost ferit de tumultul vieţii. Priveliştea unui om bătrîn, a unui bolnav incurabil, al unui mort, l-a pus pe Guatama faţă în faţă cu moartea şi cu suferinţa. După aceste întîlniri, o perioadă lungă el căuta adevărul şi la vîrsta de 36 de ani a devenit iluminat. După acest eveniment a început să-şi propage ideile. Pe oameni îi îndemna să urmeze calea de mijloc, adică să se abţină de la huzur, dar şi de la ascetism (renunţarea la binefacerile vieţii de zi cu zi). Învăţătura principală a lui Buda consta în aceea că viaţa e o suferinţă generată de dorinţă şi prin urmare putem scăpa de suferinţă dacă stingem în noi dorinţele. Astfel sufletul scapă din circuitul naşterii şi renaşterii, poate ajunge în Nirvana, adică în starea de fericire eternă. În timp ce Buda îşi propaga doctrinele, regatele din India se războiau între ele şi pe teritoriile din nor-vest au început să se infiltreze influenţe persane şi greceşti. Cuceritorul macedonean, Alexandru Macedon a pătruns în India şi l-a învins pe regele Puru, dar la cererea soldaţilor săi obosiţi se retrage.

Domnitorul Maurya şi-a început domnia ca rege cuceritor, dar îi era respingătoare vărsarea de sînge şi s-a convertit la religia budistă. A pornit o serie de munci voluntare, proclama nonviolenţa şi toleranţa faţă de supuşi. A contribuit la răspîndirea budismului în lume. Arta şi arhitectura budistă a cunoscut o mare înflorire în India. Sub domnia lui Chandragrupa cultura indiană îşi trăia trăia perioada de înflorire. Au fost scrise în limba sanscrită capodoperele lirice şi dramatice uriaşe, era în plină dezvoltare sculptura şi arhitectura hindusă cu stilul ei somptuoasă, fără egal. S-au obţinut rezultate remarcabile în matematică şi astronomie. Indiei dinastiei Gupta îi datorăm aplicarea corectă a valorilor zero şi zece. În perioada următoare era deja clar că budismul în cadrul maselor mari nu poate concura cu hinduismul în reînoire şi astfel în secolul al IX-lea budismul a intrat într-un declin rapid. Secolele VI-XVI sunt marcate de o pronunţată fărămiţare feudală, de invaziile unor popoare turanice din Asia Centrală, a arabilor, mongolilor, urmate de răspîndirea islamismului în Nordul sub-continentului. Deci, hinduismul în această perioadă trebuia să facă faţă unei provocări externe destul de dure-islamismul, care era o religie combativă ce propovăduia că Dumnezeu este unul şi există o singură cale, calea fericirii de apoi. Era foarte incert faptul că musulmanii şi hinduşii vor putea convieţui în pace. Astfel antagonismele religioase au determinat divizarea Indiei în mai multe state a sub-continentului indian. În 1192 sultanul Muhamed a vasalizat regatele hinduse din nordul ţării, iar o parte a populaţiei a fost convertită la religia islamică. Arta plastică şi cea decorativă, influenţată de modele persane a început să marcheze cultura

indiană. În 1398 cuceritorul mongol Timur Lenk a fondat cel mai strălucit imperiu musulman al subcontinentului- India Mogulilor.

Ca şi alte popoare din Orient, indienii construiau lăcaşe religioase-temple cioplite în stîncă, cu coloane şi pereţii decoraţi în interior cu imagini. În secolul III î. Ch. Apar monumentele de artă budistă, din piatră. Acestea erau sanctuarele săpate în piatră şi stupele, decorate cu statui şi basoreliefuri, care oglindesc legendele budiste. Stupele păstrau relicvele lui Buda sau a altui sfînt. Templele hinduiste erau considerate modele ale Universului. Construirea templelor şi amplasarea fiecărui element decorativ erau făcute în conformitate cu un anumit canon. Azi, religia în India poate fi reprezentată prin următorul procentaj : hinduism- 73,7 %, islamism-12 %, creştinism (protestanţi-1,5 %, catolici- 1, 4 %), animism- 3, 4 %, religia sikh- 3, 2%, budism- 0, 7 %.  Sectele şi-au făcut apariţia în timpul epocii Gupta, atunci cînd domnitorii oferă protecţie tradiţiilor religioase hinduse, iar instituţiilor religioase li se acorda 6 % din venitul statului drept caritate.

Limbile vorbite, nivel de alfabetizare, speranţă de viaţă

Sanscrita, limba acestor scrieri sacrale, a devenit limba literară „superioară”, aceasta a fost utilizată de învăţaţii din toată India. Cu toate că existau o mulţime de dialecte şi chiar şi limbi de sine stătătoare, sanscrita la fel de bine şi-a păstrat poziţia autoritară, ca şi latina în Europa medievală, azi e considerată o limbă moartă. India are din 1965 două limbi oficiale : hindi- cunoscută de peste 90 % din populaţie (introdusă din 1950, limbă maternă a 392 mil. Locuitori şi limbă de comunicare inter-etnică pentru 650 mil. locuitori) şi engleza (limbă maternă a 200000 locuitori şi limbă de comunicare inter-etnică a 190 mil. locuitori). Hindi e scrisă cu alfabetul  indian devangari (45 de litere). Totuşi în India se vorbesc 17 de limbi, egale în drepturi printre care : bengali, kaşmiriana, konkani, nepaleza, punjabi, marathi, oriya, urdu, telugu…  Nivelul de alfabetizare în India e de     65, 4 % , iar utilizatori de internet sunt 2 .800.000 de locuitori. Speranţa de viaţă la naştere a unui indian e de 63,9 ani pentru bărbaţi şi 63, 1 de ani pentru femei. Nivelul de urbanizare e de 28,4 % .

Structura socială

Structura socială a Indiei comporta anumite particularităţi, consfinţite prin religie şi legi. La sfîrşitul mileniului II- începutul mileniului I î. Ch., se produc importante schimbări în viaţa socială, cristalizîndu-se sistemul castelor, structura socială religioasă unică prin amploare, rigoare, şi rolul ei istoric. Castele sunt grupuri închise, formate din persoane de aceeaşi origine, avînd aceleaşi ocupaţii cu drepturi şi obligaţii strict precizate. Apartenenţa la o castă este dată de naştere, trecerea într-o altă castă era imposibilă. Statutul tradiţional al fiecărei caste determina ocupaţiile şi îndatoririle religioase ale membrilor ei.

 Societatea ariană timpurie se diviza în patru clase sociale sau caste (varna-ceea ce înseamnă culoarea pielii): prima castă era alcătuită de preoţi- varna brahmanilor, a doua de luptători (nobili)- varna kşatrya, iar a treia de ţărani, meşteşugari şi comercianţi- varna vaisya. Dintr-a patra castă făceau parte slugile- varna şudra. Membrii ei erau obligaţi să servească cu smerenie celelalte trei varne. Cei care nu făceau parte din nici o castă erau denumiţi „intangibili” sau „paria”. Faţă de clasele superioare, privarea lor de drepturi era

mai accentuată decît a slugilor. Cu timpul acest sistem a devenit mai complicat şi mai rigid, şi în afara celor patru caste au apărut mai multe subcaste. Ca urmare a acestui sistem, fiecare individ al societăţii era legat prin moştenirea sa de un anumit rang şi de o anumită ocupaţie, putea mînca numai anumite mîncăruri şi putea să se căsătorească numai cu cineva din casta sa. Acest sistem era justificat de teoria hindusă a karmei, după care soarta fiecărui om în viaţă este răsplata sau pedeapsa meritată a faptelor bune sau rele săvîrşite în vieţile sale anterioare.

În perioada clasică baza organizării sociale o constituia obştea vecinală. În această perioadă are loc diferenţierea economică şi socială între membrii obştii, are loc pauperizarea ţăranilor. Ca şi în perioadele anterioare, familiile cu acelaş statut social formau comunităţi închise- caste. Membrii acesteia erau legaţi prin interese economice, cît şi prin obiceiuri şi ritualuri religioase comune. Tributari ai tradiţiilor rămîneau şi reprezentanţii claselor dominante care pretindeau la descinderea din castele superioare.Marii proprietari funciari făceau parte din varna brahmanilor sau a kşatrylor, negustorii şi cămătarii făceau parte din varna vaişya, cea mai mare parte a populaţiei, micii proprietari, făceau parte din varna şudra. Categoria robilor numiţi dasa erau prizonierii de război.

 Sistemul castelor s-a păstrat pînă azi, cu toate că guvernele Indiei au încercat în mod repetat să elimine barierele sociale tradiţionale cu dărîmarea barierelor sociale vechi.

Familia

În perioada antică şi nu numai, în India, capul familiei avea putere nelimitată, iar după moartea sa această putere se transmitea primului născut. Sinuciderea văduvei după moartea soţului era un obicei larg răspîndit, căci aceasta era învinuită de moartea soţului, doar pentru simplu fapt că era mai longevivă decît el.  Vîrsta a fost mereu venerată în India. În trecut, bătrînii stabileau legile, iar tinerii se supuneau lor. Azi majoritatea familiilor cuprind 1-2 rude mai în vîrstă şi adesea un servitor. Intimitatea mai e o condiţie rară. Totuşi acest stil de viaţă începe să se schimbe. Multe cupluri au ales să se desprindă de familie şi să-şi creeze un cămin propriu. Luarea deciziilor aparţine tineretului, bătrînii avînd un nou rol:abordarea depresiei după pensionare, organizarea campaniilor civice. În tratarea femeilor există varietăţi regionale. India în general e o societate dominată de bărbaţi cu coduri stricte şi tabuuri ce guvernau comportamentul femeilor mai ales în clasele superioare. Femeile se alătură forţei de muncă la diferite niveluri, ele sunt mai puţine ca bărbaţii în domeniul public.

Obiceiurile Obiceiurile erau legate de evenimentele mari din viaţa de familie, de munca productivă, de schimbarea anotimpurilor. Marea majoritate a evenimentelor sunt acompaniate de muzică.Obiceiurile din cadrul familiei se refereau la naştere, majorat, căsătorie şi moarte. un alt obicei specific indienilor constă în respectul faţă de vaci, considerate cele mai sacre animale. Încă din epoca vedelor carnea lor era rezervată doar oaspeţilor de onoare. De la invadatori, indienii au preluat pasiunea pentru băuturile alcoolice, jocurile de noroc, cursele de şarete, venerarea zeilor ce aveau legătură cu natura. În India Britanică se observă încercări de eradicare a obiceiurilor-arderea pe rug a văduvelor la înmormîntarea soţilor lor sau uciderea fetiţelor. India de azi, deşi lent, dar adoptă obiceiuri occidentale: tipuri diferite de maşini circulă pe străzi, are loc profilarea telefoanelor mobile, a pizzeriilor, a complexelor cinematografice. Un ritual practicat în

fiece zi la Varanasi, în zori, constă în faptul că mii de persoane se adună pe malurile rîului Gange îmbrăcaţi în lengerie, rostesc mantre sfinte, înaintează pe rîul mlăştinos, beau apă din el, deşi e poluat, considerînd că e sacru şi că el le poate vindeca bolile sau le poate oferi nemurirea. În India ascetismul era o virtute, sacrificiul, abnegaţia şi traiul în comun trebuiau idealizate. În India de azi e valabil exact opusul. Dorinţa de a avea obiecte materiale nu mai e un viciu, tabuurile vechi împotriva alcoolului şi a activităţii de destindere dispar. Promovarea unor obiecte individual nu e văzută ca un lucru rău. Nunta e sărbătoarea supremă în familie. Spre deosebire de romantismul din filmele indiene, căsătoriile în India sunt angajate, religia şi statutul social contează. E valabil şi obiceiul zestrei-practica de a plăti un mire, care variază de la stastutul miresei şi profesiunea mirelui. Azi se mai folosesc şi metode contemporane:rubricile din reviste şi ziare unde în fiece duminică se publică numele potenţialelor miri şi mirese, birouri matrimoniale, adrese de Internet. Divorţul devine ceva obişnuit, s-a schimbat atitudinea faţă de nuditate şi de sărut, graţie televiziunii. Din 1990, se manifestă libertinajul, cîntecele obscene, coperte ale revistelor, destul de îndrăzneţe, seriale pline de promiscuitate. Forme obişnuite de divertisment sunt televiziunea, cinematograful, meciurile de crichet.

Creaţia literară, filozofică, ştiinţifică, filme indiene

 După cum spune legenda, poemele erau compuse în cadrul adunărilor de poeţi pribegi şi de barzi, aşa avea să apară literatura Sangan. Filozofia şi ştiinţele vestice s-au infiltrat în teritoriu în timpul colonizării. Filmele indiene vorbesc despre valorile familiei, accentuează superioritatea indienilor asupra străinilor.

Legislaţia

În India, legislaţia se baza pe aşa numita „dharma”-lege morală, normă de comportare a fiecărui om.

Satele Indiei

Multe sate sunt pîlcuri de case cu pereţi groşi construite din chirpici sau din cărămidă uscată la soare, care ajută la protejarea de căldura intensă din exterior Unele sate au şi case de cărămidă, locuite de oamenii mai înstăriţi. Multe case din chirpici nu au apă curentă sau electricitate şi oamenii folosesc pentru iluminat lămpi cu petrol. Aici am putea specifica că datorită eforturilor depuse de guvernul indian, doar jumătate dintre satele Indiei posedă curent electric. În unele zone, dezvoltarea transportului a permis accesul la materiale de construcţie de import. Multe case rurale din regiunile tropicale, au astăzi acoperişuri din tablă ondulată. Deşi inestetic ele rezistă bine la foc şi apă, spre deosebire de stuf, acestea nu atrag insectele. Principala formă de organizare a aşezărilor este satul, care poate fi de 2 tipuri : concentrat sau dispersat. Într-un sat concentrat, clădirile şi casele sunt grupate adesea în jurul unor construcţii centrale, cum ar fi o fîntînă sau un hambar central. Centrele unor sate mari din India pot include şi casa celui mai mare proprietar de pămînt, atelierele unor meşteşugari şi artizani, o şcoală, un oficiu poştal şi un templu hindus sau o moschee musulmană sau ambele, în funcţie de religia comunităţii respective.Satele dispersate sunt compuse din construcţii răspîndite pe o suprafaţă agricolă mai mare. Există şi aşezări rurale mult mai dispersate, cu gospodării înconjurate de cîmpuri agricole foarte îndepărtate unele de altele.

Comorile capitalei indiene- Delhi

Capitala Indiei e reprtezentată prin fabrici de prelucrare a bumbacului, de tricotaje,  de confecţii, de porţelan, sticlării, 30 de societăţi ştiinţifice, peste 20 de institute de cercetare, 2 universităţi, 9 mari biblioteci, 10 muzee (Muzeul Naţional , Muzeul Naţional Gandhi, Muzeul Memorial Nehru, Muzeul Naţional de Artă Modernă, Muzeul Internaţional al Păpuşilor), monumente (fortul Purana Quila 1538-1545, templul Birla), edificii moderne (Palatul Prezidenţial 1920, Parlamentul, Poarta Indiei- monument ridicat în cinstea soldaţilor indieni ce au murit în timplu primului război mondial, Galeria Naţională de Artă).

Vestimentaţii, frumuseţe, accesorii

Cel mai întîlnit obiect vestimentar la femeile din India e „salwar kamiz-ul”- o tunică purtată peste o pijamă largă, spre deosebire de cea a musulmanilor această tunică nu e brodată. Indiencele mai poartă un semn pe frunte, care reprezintă al treilea ochi, iar punctul roşu de pe frunte semnifică faptul că femeia e căsătorită.

Specific culinar

Bucătăria din India e la fel de diversă ca şi culturile ţării, de la tandur-ul de la graniţa NV la curry-ul cu ardei iute din sud. Indienii consideră hrana benefică cugetului. Pe lîngă mirodenii, printre ingridientele importante din bucătăria indiană se numără laptele şi produsele lactate, în special dahi-brînză dulce, care face parte din aproape toate meniurile indiene, fiind servită pentru a potoli iuţimea ardeilor din mîncăruri. Orezul stă la baza oricărei mîncări. Bucătăria Indiei se axează mai mult pe produse vegetariene. Multe specialităţi au la bază panir (caş)., sursă bogată în proteine, gătită cu spanac, sos de mazăre sau seminţe de lotus. Mai sunt felurite feluri de pîine prăjită sau umplută. Influenţa musulmană e evidentă în modul de preparare a cărnurilor cu amestec de mirodenii. Dulciurile au ca component principal laptele, nucile de cocos sau de alte tipuri, brînza, orezul, morcovul, grişul. Hrana e considerată un dar din partea zeilor fiind tratată cu respect. N trecut ingridientele din fiecare mîncare erau administrate în funcţie de perioada anului şi de unele clasificări minuţioase de mîncăruri de încălzire sau răcorire, de vîrstă şi chiar de personalitate.

Festivaluri

În India aproape în fiecare zi a anului are loc cîte un festival, datorită miilor de zeităţi, sfinţi, profeţi şi guri, care trebuie veneraţi împăcaţi şi amintiţi. Un mare număr din aceste festivaluri provin din hinduism.

Ianuarie

Anul nou(1 ianuarie) în marele oraşe, Pongal, Pradesh- Festivalul Recoltei care durează 4 zile, Ziua Republicii (26 ianuarie sărbătoare naţională), Basant Panchami-Festivalul Hindus al Înmvăţării, se înalţă foarte multe zmee.

Februarie

Festivalul Deşertului, Festivalul Plutitor

Februarie- Martie

Sivaratri, Holi(prafuri şi apă colorată sunt aruncate în această sărbătoare gălăgioasă)

Martie- Aprilie

Gangaur(femeile poartă veşminte multicolore), Carnaval, Festivalul Primăverii, Ugadi(Anul Nou), Anul nou solar Indus

Aprilie

Vaisakhi, Sikh(Anul Nou în Bengal), Puram (procesiune de elefanţi, artificii)

Iunie Iule

Rath Yatra-paradă de care imense

Iulie August

Tij-femeile întîmpină musonul

August Octombrie

Ziua Independenţei(15 august, sărbătoare naţională)-parade comemorative

Octombrie Noiembrie

Divali-Festivalul Luminilor, artificii, considerat şi Anul Nou

Decembrie

Ziua Crăciunului(25 decembrie)-tradiţie vestică sărbătorită în stil indian.