incompetenta cetateneasca

5
Din capul locului am considerat important să elucidez semnificația termenilor cu care voi opera în continuare, deoarece cuvîntul ,,competență” are două sensuri, voi analiza tema din două perspective. Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române ,,a fi competent” înseamnă: COMPETÉNT, -Ă adj. 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva; îndreptățit. [Var.: (înv.) competínte adj.] – Din fr.compétent. Respectiv ,,a fi incompetent”: INCOMPETÉNT ~ță 1) Care nu este competent; fără competență; neștiutor. 2) jur. (despre organe de stat) Care nu are competența juridică de a rezolva anumite probleme. /<fr. Incompetent Conform Dicționarului Politic al lui Sergiu Tamaș: COMPETENȚĂ 1. Sferă de atribuții recunoscută de lege unui organ sau organizații de stat, economice sau sociale, în vederea îndeplinirii sarcinilor ce le revin (competența organelor administrative); 2. Calitate a persoanei care este bine pregătită într-un domeniu grație educației primite și practicii sale. Astăzi, competența este considerate mai mult decît o calitate personală, fiind calificată ca un atribut al unui ,,rol social” rezultînd din stăpînirea de cunoștințe utile și a unei poziții sociale, deoarece cu cît o persoană ocupă un loc mai aproape de vîrful piramidei, cu atît deține mai multe informații utile societății. În practică, cele două

Upload: dannastoroja

Post on 14-Feb-2016

214 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Din capul locului am considerat important să elucidez semnificația termenilor cu care

voi opera în continuare, deoarece cuvîntul ,,competență” are două sensuri, voi analiza tema

din două perspective.

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române ,,a fi competent” înseamnă:

COMPETÉNT, -Ă adj. 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este

capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. 2. Care are atribuția, căderea,

autoritatea legală să facă ceva; îndreptățit. [Var.: (înv.) competínte adj.] – Din fr.compétent.

Respectiv ,,a fi incompetent”:

INCOMPETÉNT ~ță 1) Care nu este competent; fără competență; neștiutor. 2) jur. (despre organe de stat) Care nu are competența juridică de a rezolva anumite probleme. /<fr. Incompetent

Conform Dicționarului Politic al lui Sergiu Tamaș:

COMPETENȚĂ 1. Sferă de atribuții recunoscută de lege unui organ sau organizații

de stat, economice sau sociale, în vederea îndeplinirii sarcinilor ce le revin (competența

organelor administrative); 2. Calitate a persoanei care este bine pregătită într-un domeniu

grație educației primite și practicii sale. Astăzi, competența este considerate mai mult decît o

calitate personală, fiind calificată ca un atribut al unui ,,rol social” rezultînd din stăpînirea de

cunoștințe utile și a unei poziții sociale, deoarece cu cît o persoană ocupă un loc mai aproape

de vîrful piramidei, cu atît deține mai multe informații utile societății. În practică, cele două

forme de competență se pot găsi uneori asociate la aceeași indivizi.

INCOMPETENȚĂ 1. Eșec al unui factor politic sau adminsitrativ de a satisface

standardele minime de performanță ale muncii pe care o îndeplinește. 2. Depășire a propriilor

competențe (stabilite prin lege) de către un organism sau o persoană.

CETĂȚEAN ....

Totuși ce înseamnă a fi un cetățean competent?

Cetățeanul este competent atunci cînd cunoaște legea, știe ce trebuie să facă și ce i

se cuvine. (Cultura civică pag.143)

Un cetățean competent este un cetățean bine informat. Din punctul meu de vedere,

noțiunea de cetățean competen poate fi suprapusă celei de cetățean bun, deoarece

un cetățean competent la fel ca unul bun trebuie să fie: rațional, critic, flexibil,

deschis spre noutate, activ și implicat în mod direct la procesul de luare a

deciziilor.

Un cetățean competen este supus și loial autorității

Un cetățen competent participă la luarea deciziilor autorității

Activitatea civică a unui cetățean competent nu trebuie să se desfășoare în dauna

obligațiilor civice.

Legea nu este pentru el ceva la care el se supune inainte  de a contribui la

instituirea ei.

Cetățeanul competent este ,,cetățeanul  societății democratice în care membri

obișnuiți exercită un grad relativ înalt de control asupra liderilor” ( Robert Dahl, Prefata la o

Teorie a Democratiei, 1956), pentru că democrația asta și presupune: puterea asupra

deciziilor de autoritate dintr-o societate este distribuită în rîndurile populației. Cetățeanul

democrat nu doar cunoaște normele  participarii sale civice, dar și posedă atît sentimentul

puterii de a acționa, cît și știința de a o face.

Dar cum facem să dobîndim această competență cetățenească specifică democrației

care prevede cunoașterea normei civice, sentimentul posibilității și al puterii  de a acționa?

Răspunsul este unul foarte simplu: prin educație !

Din perspectiva mai multor oameni de ştiinţă, pedagogi, sociologi, psihologi, etc. al

patrulea element de bază în învăţământ după: citit, scris şi socotit este educația pentru

drepturile omului. Societatea umană este într-o permanentă schimbare, dar cel care se

schimbă cel mai mult este omul, iar o dată cu el și rațiunea, de aceea la întrebarea: Ce ne

poate uni? de-a lungul timpului au fost date diverse răspunsuri, în dependență de perioada

istorică de moment. În Evul Mediu – religia, în secolul XX - cultura, pentru secolul XXI -

valorile Declaraţiei Drepturilor Omului. Tocmai de aceea se merită de acordat o atenție

sporită acestui aspect. Educaţia pentru drepturile omului poate preveni violarea drepturilor

omului oferind indivizilor cunoştinţele pentru a se apăra şi în acelaşi timp conștientizarea

responsabilităţilor ce le revin. Ea pune bazele respectului pentru libertate, pace şi justiţie

favorizând crearea unei atmosfere de înţelegere, toleranţă şi veritabilă egalitate în demnitate

şi în faţa legilor. Educaţia pentru drepturile omului are misiunea de a pregăti cetăţeanul activ,

participant la acţiunea democratică şi ataşat valorilor şi principiilor democratice.

(http://ebooks.unibuc.ro/Sociologie/voinea/4.htm)

Cu cît o persoană este mai educat, cu atît este mai probabil că acesta va conștientiza

necesitatea de a se implica și de a acționa în interes comunitar. Desigur, educația, modelul

cultural și politic sunt într-o relație de interdependență. Acestea luate în ansamblu pot să

favorizeze competența și activitatea civică, sau dimpotrivă să le stagneze.

(http://www.actionamresponsabil.ro/ce-mai-inseamna-bunul-cetatean-in-epoca-globalizarii/

17103)

Acum apare întrebare, dacă cetățeanul obișnuit se vede pe sine capabil de a influența

și de a participa la procesul de luare a deciziilor din cadrul formei sale de guvernare? Care

este factorul care generează incompetența?

Cetățenilor le lipsește cultura civică, aceștia nu sunt informați, în primul rind pentru

că nu-și dau interes să cunoască, dacă oamenii ar insista să primească informațiile de care

aceștia au nevoie, instituțiilor statului nu le-ar rămîne decît să le ofere ceea ce cer, că de

altfel, acesta este unul dintre drepturile noastre, dreptul la informare. iar în al doilea pentru

că nici statul nu prea își dorește să-l informeze, asta ar însemna să îi dea o doză de încredere

în sine care l-ar îndemna să-și facă glasul auzit, ceea ce nu li se pare o idee atît de bună.

Incompetența cetățenească este generată din motivul că există mulți nu au o înțelegere

clară cu privire la canalele care i se deschid pentru a-și exprima punctul de vedere, aceștia fie

habar nu au de posibilitățile pe care le au, fie dețin informații vagi. De asemenea, cetățenii nu

știu exact ce resurse le stau la dispoziție pentru a le folosi.

Incompetența cetățenească apare și din lipsa de încredere, deoarece acesta, se simte

lipsit de susținere și putere, este oarecum intimidat și înfricoșat de imensitatea puterii cu care

se confruntă, iar asta îi generează o stare de neliniște și neputință. Este adevărat , cetățeanu de

unul singur este o creatur fragilă, omul obișnuit poate avea influență politică doar în acord cu

concetățenii săi, iar încercările noncooperative de a face vreo schimbare pot fi disfuncționale.

De fapt, este fizic imposibil ca instituțiile guvernamentale să răspundă la fiecare solicitare a

cetățeanului obișnuit, de aceea este necesar ca aceștia să coopereze pentru niște interese

comune.

Dacă tot suntem o țară democrată se așteaptă ca omul obișnuit să ia parte active la afacerile

guvernamentale, să fie conștient de modul în care sunt luate deciziile și să-și facă cunoscute

concepțiile.

Cultura civică este cultura care îmbină modernitatea cu tradiția.

http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/societatea_civila-actor_nonstatal_major.pdf