“În pictură contează ecoul culorii. Dar şi culoarea ecoului.”

aforism de Vasile Ghica

Simbolistica culorilor rămâne una dintre puterile universului cromatic. Încă din

timpuri străvechi, obiectele au primit din partea oamenilor asocieri cromatice, iar la

rândul lor culorile au primit asocieri ale universului uman. Momentele zilei, punctele

cardinale sau zeitățile sunt unele dintre elementele care aveau câte o culoare bine

asociată.

Cele șapte culori ale curcubeului au drept corespondent cele șapte note muzicale,

cele șapte ceruri, cele șapte planete, cele șapte zile ale săptămânii, etc. Semnificația

simbolică a culorilor conține elemente universal-umane, dar și trăsături diferențiatoare,

conotații de ordin cultural-religios. Puterea de simbolizare a culorilor cuprinde o arie

foarte largă, întrucât culorile pot fi asociate, în diferite părți ale lumii, elementelor

primordiale, dimensiunii spațio-temporale.

Culorilor in pedagogia curativa le atribuim insusiri (temperamente): coleric-rosu,

melancolic-albastru, flegmatic-verde, sangvinic-galben; le asociem cu personaje, atitudini

ale acestora, astfel incat sa fie cat mai bine intelese in utilizarile lor, in munca cu copiii,

cand acestia vor reusi intr-un final sa le astearna pe hartie.

Initial nimic nu se compara cu galbenul stralucitor imprumutat de la soare (acesta

fiind datator de viata, bucurie si aducator de lumina), intinsul cer sau ocean in linistea lor

nemarginita pot fi atat de patrunzatoare incat copiii sa nu se sature sa le intinda pe coala

de hartie. Rosul “incinge” ceva mai mult si amplifica astfel starea copiilor care il intalesc,

multi preferand sa-l foloseasca din abundenta (focul care arde…). Dar nici verdele

linistitor nu naste mai putin interes; acoperind o campie sau o padure cu aceasta culoare,

copiii revin la sentimentul de echilibru interior, de resemnare si liniste.

Facand cunostinta copiilor si cu calitatile culorilor (orange-veselie, violet-

intelepciune...) le putem prezenta si sub forma de personaje carora sa le atribuim aceste

calitati (imparat, pitic, zana...) si prin miscari in cerc cream o poveste imaginativa in care

sa experimentam impreuna fiecare calitate in parte a culorilor.

Pentru a observa mai bine temperamentul copilului, il observam in ce culoare se

simte mai bine in miscare, ce culoare foloseste mai abundent in momentul in care

lucreaza, incet incet sugerandu-i sa le abordeze si pe celelalte marcand uneori impotranta

lor (Ce s-ar face natura fara verde?).

Cand timpul permite putem folosi cate o mantie de culoarea specifica fiecarui

personaj. Dandu-i unui copil coleric verdele sau albastrul uneori il ajutam sa-si tempereze

manifestarile, sa se interiorizeze, la fel cum unui melancolic daca ii dam o mantie rosie, il

stimulam sa iasa in afara, sa zburde, sa se exprime pana in extremitatile corpului,

depasind barierele sufletesti care il coplesesc.

I. Vom improviza astfel o povestire in care, prin joc in cerc, vom

experimenta si noi cele prezentate mai sus.

II. In a doua parte a cursului vom asterne liber pe hartie toate culorile dandu-

le dupa imaginatie proprie calitati si insusuri la libera alegere (pot fi forme

nedefinite, pot fi elemente din natura sau personaje imaginare).

Iata cum putem umple de culoare (la propriu si la figurat) o astfel de activitate

ajutand in acelasi timp copiii sa imbine utilul cu placutul.

Pictura nu este doar o activitate artistica, ci un proces de-a lungul căruia ceea ce

pătrunde în copil din exterior este transformat şi reflectat în modul cel mai personal, în

funcţie de individualitatea şi capacitatea de exprimare a fiecărui copil. Lui i se oferă

posibilitatea să-şi exerseze fantezia folosind voinţa şi simţul natural pentru frumos.

Activitatea de pictură are astfel şi un rol terapeutic, influenţează pozitiv forţele de

sănătate în copil, îi dezvoltă fantezia, independenţa, spiritul de ordine, simţul estetic.

Material realizat de

Prof.-educ. Corina Chiru

Prof. ed. Morariu Cristina