Importanța limbii ca mijloc de comunicare Limba este condiția existenței omului ca ființă rațională,pentru că prin ea omul judecă,prin ea comunică și în ea își păstrează comoara spirituală pe care a acumulat-o din cele mai vechi timpuri. Limba este codul genetic al unui popor,”cartea de noblețe a unui neam”(Vasile Alecsandri).1

Natura socială a limbii este însuşirea esenţială a acesteia, în raport cu alte instituţii umane, limba este în cel mai înalt grad - un fenomen social. Limbajul este o facultate exclusiv umană: orice mesaj lingvistic este emis de către oameni şi adresat oamenilor. Comunicarea dintre membrii unei colectivităţi este conştientizată, iar conţinutul informaţiei transmise este infinit, după cum este nelimitată cunoaşterea umană. Limba nu se transmite prin ereditate,ci este asimilată în cadrul comunității.Ea are un rol primordial în societate și deține mai multe funcții:*funcția comunicativă este cea mai importantă funcție a limbii,ea demonstrează legătura dintre apariția limbajului uman și constituirea societății.A.Martinet a spus:”Funcția esențială a limbii ca instrument este cea de comunicare”; *funcția constitutivă prevede limba ca un mijloc de formulare a gîndurilor. W. von Humboldt spunea că ”limba este organul care generează ideea”;*funcția mentală,întru exercitarea ei,vorbitorii au la dispoziție un inventar de semne ce alcătuiesc sistemul semiotic al limbii,iar gîndirea fixează datele obținute prin senzații și percepții;*funcția gnoseologică a limbii rezidă în reflectarea și cunoașterea lumii obiective;*funcția expresivă presupune posibilitatea vorbitorului de a-și exprima atitudinea față de mesajul transmis,aprecierea unor situații,evenimente etc.;*funcția poetică are rolul de a provoca interlocutorilor emoții artistice;*funcția estetică constă în exercitarea acțiunii estetice asupra interlocutorului;*funcția acumulativă constă în transmiterea și depozitarea informației.2

Limba are funcțiile de instrument al gîndirii,de haină materială a gîndului și de depozit de informații despre tot ce cunoaște omul în prezent.Această din urmă funcție face ca limba să fie un adevărat mesager ce leagă generațiile trecutului,prezentului și ale viitorului,dar ce ar însemna limba dacă nu ar avea funcția de comunicare? Ar fi capabili oamenii să lucreze și să edifice ceva în comun? Procesul de evoluție și-ar mai pune amprenta? Societatea nu ar trăi fără comunicare,deoarece ”viața fără de cuvînt și cuvîntul fără de viață nu există”. Comunicarea poate fi realizată atît în formă orală cît și în formă scrisă,însă ea nu se limitează doar în cuvinte (comunicare verbală), ci și prin anumite semne (comunicare nonverbală).În comunicarea nonverbală se utilizează limbaje de altă natură,cum ar fi alfabetul Morse sau alte sisteme de semne,mimica,gesturile etc. Însă comunicarea nonverbală este secundară față de cea verbală,ea întîlnindu-se doar în situații specifice.În afară de aceasta, semnele sînt concepute pe baza limbii naturale.Unii autori numesc nonverbală și comunicarea realizată prin: expresia feței, gesturi, poziția corpului, orientare, proximitate, contact vizual, contact corporal, mișcări ale corpului, astpect exterior.3Aici s-ar cere precizat că în cazul de față am putea vorbi cu adevărat de o comunicare nonverbală dacă mijloacele arătate mai sus ar putea asigura prin ele însele comunicarea, fără a se apela la mijloace verbale, adică la cuvinte.În realitate însă mijloacele în cauză,de regulă,sunt folosite în comunicarea verbală pentru a completa mesajul exprimat prin cuvinte și ai da o nuanță mai expresivă. Prin urmare,baza o constituie verbul.Altfel zis,comunicarea verbală,avîndu-si originea de la Cuvînt (Biblia:”la început a fost cuvîntul”), este condiția existenței ființei cu numele homo sapiens în particular și a societății în general. Comunicarea se supune unor norme de etică,de logică și de limbă.Societatea umană nu ar

1

putea exista fără de ea,căci a devenit pentru om nu doar condiția de sine qua non a traiului în comun,a conclucrării,dar și condiția manifestării sale,ca ființă socială în relațiile cu semenii. Adică ea nu este doar o condiție care asigură înțelegerea între oameni în vederea conlucrării lor,dar și o necesitate pur spirituală a fiecărui individ.Imposibilitatea satisfacerii acestei necesități,ceea ce ar însemna izolarea de societate,echivalează cu sentința la moarte. De fapt, dacă pătrundem în esența lucrurilor,ajungem la concluzia că omul are nevoie de comunicare pentru a-și satisface condiția de om.Iar comunicarea,ca multe alte lucruri și fenomene,poate fi corespunzătoare sau necorespunzătoare,calitatică sau necalitativă,interesantă sau plictisitoare etc. În această ordine de idei,psihologul Ion Negură remarca următoarele:”comunicarea nu este numai un lux care înfrumusețează viața omului,ci și forța motrice principală a dezvoltării personalității umane,mai ales la vîrsta tînără.Cu cît comunicarea personală este mai bogată și intensă,cu atît dezvoltarea personalității celor angajați în ea este mai dinamică și mai calitativă și dimpotrivă,o comunicare inconștientă și defectuoasă ar avea drept efect dificiențe în dezvoltarea personalității”.4Iar profesorul în filozofie Aurel Codoban (Universitatea Cluj-Napoca) este ferm convins că ”totul e în comunicare:nu există o formulă mai curpinzătoare și mai adecvată pentru a defini substanța vieții sociale,economice și culturale ce ne animă decît aceasta”.5

Asigurarea unor calități elevate ale comunicării necesită posedarea de cunoștiințe și abilități. Comunicarea impune prin calitățile pe care trebuie să le dețină: claritate, precizie, conciziune, expresivitate, corectitudine etc. A vorbi inseamnă a fi înțeles, înseamnă,nu numai a comunica gînduri,ci și a produce un efect: a convinge, a impresiona, a determina la acțiune. Societatea trebuie să capete priceperi și deprinderi de exprimare corectă nu numai în scris,ci și pentru activitatea creatoare, care presupune infinite conexiuni de comunicare orale.

Prin urmare,cultivarea limbii este o necesitate primordială,care echivalează „cu deprinderea de a comunica, deprindere care include posibilitatea de a asculta – cine nu-i în stare să asculte nu va avea niciodată ceva de comunicat, nu va fi niciodată în măsură să se facă ascultat, agreat; de a înţelege – trăim ceea ce înţelegem şi, atât cât ne este dat, fără înţelegere învăţarea, esenţa stării de existenţă, devine imposibilă, memorarea, păstrarea şi gândirea ajung să fie sterpe; de a exprima – exprimarea constituie cartea de vizită a fiecărui individ, însuşirea ei presupune învăţarea limbii, condiţia sine qua non a dobândirii şi întrebuinţării oricărui limbaj”.6

Cultivarea limbii, a exprimării corecte bogate și nuanțate a societății, presupune un control permanent al comunicării scrise precum și al comunicării orale.Astfel se poate întemeia o discuție coerentă,conștientă,cultă,plină de sens,bogată în cuvinte (corect rostite/ exprimate),unde atît emițătorul cît și receptorul vor asimila mesajul,știrea sau informația la cel mai înalt nivel.Precum spunea Mihai Eminescu ”limba și legile ei dezvoltă cugetarea”.7

Limba este folosită ca un instrument al comunicării,iar comunicarea este folosită ca o metodă de întelegere atît între oameni,cît și între animale,insecte etc. Prin urmare,limba este nucleul comunicării,”singura avere comună a unui popor”8 ,iar comunicarea este pilonul pe care se sprijina întreg Universul.

2

Bibliografie:

1-Maxime și cugetări.Gînduri care vrăjesc...pag.1382-Emilia Oglindă,Introducere în lingvistică,Chișinău,2011.pag 413-Nicki Stanton,Comunicarea,București,Editura Știință și Tehnică S.A.,1995.4-Alexei Palii,Cultura comunicării,Chișinău,Editura Epigraf,2005,pag 9.5-Aurel Codoban,Aspectele comunicării în mediul academic,în Comunicarea și mobilitatea studenților, Chișinău,Editura Arc,1999.pag.71.6- P. Petrovanu, Educarea comunicării – un obiectiv fundamental al predării – învăţării, nr. 5/1983, p. 28.7-Mihail Purice Ortografia și ortoepia în școală,pag 24.8- Mihail Purice Ortografia și ortoepia în școală,pag 12.