importanta cincizecimii

7/30/2019 Importanta Cincizecimii

http://slidepdf.com/reader/full/importanta-cincizecimii 1/13

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”- Iași Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae” - Iaşi

Specializarea Teologie Didactică, anul I

Importanţa Cincizecimii Lucrare de seminar – Noul Testament

Indrumător:

Asist. Dr. Pr. Cezar - Paul Hârloanu

Susţinător:Panainte Gabriel-Georgian

Iaşi – mai 2013



2

Introducere

La 50 de zile după momentul cel mai important din istoria omenirii, acela al

Sfintei Învieri a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, avea să vină și să se pogoare peste

întreaga omenire, Duhul cel Sfânt, promis1 de Mântuitorul care spunea că-L va trimite El

Însuși de la Dumnezeu Tatăl. Astfel, la acel ceas când ,,erau toți împreună în același loc”

(FA 2,1) (aproximativ 120 de oameni) ,,a venit din cer vuiet ca de vânt puternic care a

umplut toată casa unde se aflau ei, și au văzut arătându-li-se limbi pe care le credeau de

foc; ele s-au împărțit și s-au așezat pe fiecare dintre ei. Atunci toți s-au umplut de Duhul

Sfânt și au inceput să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.”

(FA 2, 2-4)

Totodată, tot atunci s-a înfăptuit și o a doua proorocie2 importantă a Mântuitorului, adicăîntemeierea Sfintei Biserici, deoarece în urma predicii Sfântului Apostol Petru, s-au

botezat ,,ca la trei mii de suflete” ( FA 2, 41). Deși Biserica a fost întemeiată ,,prin însăși

jerta Sa de pe Cruce și Învierea din morți”3, ea a fost ,,inaugurată” oficial la Cincizecime

prin dobândirea plinătății Duhului cel Sfânt dar , și prin botezarea acelor oameni.

I. Persoana Sfântului Duh

Sfântul Duh reprezintă a treia Persoană (Ipostas) al Sfintei Treimi, care este

constituită atât din Dumnezeu Tatăl cât și din Dumnezeu Fiul, toate trei persoane fiind

,,egale și consubstanțiale, Ele deosebindu-Se întreolaltă numai prin înșușirile Lor

personale”4. Învățătura5 despre Sfântul Duh o avem fixată de la Sinodul II Ecumenic,

prezentă de altfel și în textul Simbolului de Credință niceo-constantinopolitan.

1 ,,Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de laTatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.” (Ioan 15, 26) 2 ,,Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.” (Matei 16, 18)3 Învățătură de credință ortodoxă, Ed. Doxologia, 2009, p.1314 Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Dogmatică Ortodoxă, Ed. Renașterea, Cluj-

Napoca, 2007, p. 2095 ,, Și întru unul Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, Carele din Tatăl purcede, Cela ce împreună cuTatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci.” – Fragment din Simbolul Credinței



3

Despre Duhul cel Sfânt, cunoaștem că purcede numai de la Tatăl și, nu și de la

Fiul, învățătură eretică (Filioque) care a fost combătută de Biserică. Intr -o altă rugăciune

a Bisericii, numită ,, Împărate Ceresc”, Duhul e numit cu diverse apelative, cum ar fi

,, Împărate Ceresc”, ,, Mângâietorul ”, ,, Duhul adevărului”, ,,vistierul bunătăților ”,

,,dătătorule de viață”, prin toate acestea arătându-se măreția Acestuia.

II. Trimiterea Sfântului Duh și relația Lui cu Fiul în contextul Cincizecimii

,,Când va veni Mângâietorul, pe Care-L voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul

adevărului care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26), căci

așa cum Mântuitorul a avut un moment și timp bine stabilit, ,,la plinirea vremii” (Gal.

4,4), pentru a se întrupa, așa și Duhul cel Sfânt a venit la vremea rânduită în istoriamântuirii noastre. După alte momente deosebit de importante cum ar fi Întruparea

Domnului, Răstignirea, Învierea și Înălțarea Mântuitorului la Tatăl, care au constituit

temelia mântuirii noastre, Sfântul și de viață dătător ul Duh, se va pogorâ în lume având

ca bază înșuși trupul lui Iisus Hristos, ,,înviat și înălțat și deplin pnevmatizat, sau umplut

de Duhul Sfânt și devenit prin aceasta desăvârșit transparent”6.

Pogorârarea și revelarea Sfântului Duh în întreg ipostasul său Dumnezeiesc,

reprezintă ,,actul de trecere de la lucrarea mântuitoare a lui Hristos în umanitatea Sa

personală la extinderea acestei lucrări în celelalte ființe umane” 7. Astfel ,,Hristos ne

mântuiește întrucât Se sălășluiește în noi prin Duhul Sfânt”8.

În istoria Bisericii, unii teologi apuseni interpretând greșit trimiterea Duhului

Sfânt în lume prin Fiul de la Tatăl, au ajuns la concluzia că Sfântul Duh, purcede și de la

Fiul, erezie mărturisită și astăzi de Apus, în special de Biserica Romano – Catolică; ea se

numește Filioque. Atunci când Hristos a spus, ,,Iar când va veni Mângâietorul, pe Care

Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul adevărului , Care de la Tatăl purcede” (Ioan 15,

16), El s-a referit strict la trimiterea Duhul Sfânt, la o continuare a planului de mântuire a

întregii umanități. Iisus Hristos, spune foarte clar ca Duhul Sfânt ,,de la Tatăl purcede”

6 Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă – vol. 2, Ed. IBMBOR, București, 1997, p. 93 7 Ibidem 8 Ibidem



4

iar, dacă ar fi purces si de la El, cu siguranță ar fi spus -o. Prin acțiunea trimiterii nu se

poate înțelege nici un act de purcedere.

Legat de această problemă, Sfântul Atanasie, spune: ,,Sf ântul Duh este din Tatăl,

nu făcut, nu plăsmuit, nici născut, ci purces. […] Dumnezeu și Tatăl, zice el, este singur

pricinuitor celor doi și nenăscut; iar Fiul, din singur Tatăl, zice el, este singur pricinuitor

celor doi și nenăscut; iar Fiul, din singur Tatăl pricinuit și născut; iar Duhul , din singur

Tatăl pricinuit și purces, iar, prin Fiul, în lume trimițându-Se”9.

În același gând cu Sfântul Atanasie este și Sfântul Ioan Damaschin când spune : ,,Duhul

Cel Sfânt spunem că este din Tatăl și Îl numim Duh al Tatălui. Nu spunem că Duhul este

din Fiul, dar Îl numim Duhul Fiului. Sau: Fiul și Sfântul Duh sunt din Tatăl, după cum

raza și lumina sunt din soare.”10

Purcederea Sf ântului Duh de la Tatăl este veșnică, din veci, pe când trimiterea Lui prin Fiul de la Tatăl se face în timp și la timp. Totuși, nu trebuie să uităm că și Sfântul

Duh Îl trimite pe Hristos în lume. Ar însemna oare acest fapt, ca Hristos purcede și de la

Sfântul Duh? Nu, nicidecum.

III. Relația dintre Iisus Hristos și Sfântul Duh în contextul post-Cincizecime

După actul venirii și revelării în mod plenar a ipostasului Sfântului Duh,

Mântuitorul Iisus Hristos rămâne în continuare Cel care îl mântuiește pe om, dar prin

intermediul Sfântului Duh. Ideea conform căreia, după Pogorârea Duhului Sfânt, Iisus

Hristos ar trece undeva pe planul doi, El ridicându-Se la Tatăl, râmânând acolo dar

trimițând Duhul Sfânt, este eronată.11

Prin actele pe care le-a săvârșit, Fiul lui Dumnezeu, a izbăvit de păcatul

strămoșesc pe om și, în consecință i-a dăruit acestuia șansa de a redeveni ceea ce a fost

cândva. Înainte de Învierea din morți, atât Mântuitorul cât și Sfântul Duh , nu și-au

9 Învățătură de credință ortodoxă, Ed. Doxologia, 2009, p.11510 Ibidem 11 ,,Duhul Sfânt trebuie socotit totdeauna ca Duhul lui Hristos, deci nu trebuie văzut în nici un fel despărțitde Hristos. E falsă imaginea unui Hristos în cer și a Duhului Sfânt în Biserică, pentru că nu ia în seriosunitatea Persoanelor treimice.” Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă – vol. 2, Ed. IBMBOR,București, 1997, p. 95; ,,Prezența Duhului în noi este atât legată de a Fiului și a Tatălui, că ,,dacă n -ar fiDuhul, n-am putea numi pe Iisus Domn”. Dar fără Duhul ,,n -am putea chema nici pe Dumnezeu, Tată”,deci n-am putea rosti rugăciunea Tatăl nostru.” Ibidem, p. 94



6

această evidență nu întrucât Îl sesizăm pe Hristos fără trupul Lui, ci prin înșuși trupul Lui

devenit deplin transparent.”15

IV. Biserica, noul Israel, ,,stâlp și temelie a adevărului” ( 1 Timotei 3, 15)

La Cincizecime, ,,s-au adăgat în ziua aceea ca la trei mii de suflete” (FA 2,41

Bisericii prin Taina Sfântului Botez, moment în care a luat ființă Biserica virtuală. Așa

cum odinioar ă la Babilon Dumnezeu a facut dintr-o singur ă limbă mai multe, oamenii

ajungând să nu se mai înțeleagă, Sfântul Duh vine și îi unește pe toți întru aceeași

credință creând o unitate așa cum și Mântuitorul Iisus Hristos a dorit -o prin rugăciunea

din gradina Ghetsimani: ,,Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru

Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M -ai trimis” (Ioan 17, 21).Totuși, această unitate nu se definește printr -o unire într-o diversitate de adevăruri

(creștine sau nu) sau de contradicții, ci o unitate într -o singură voință, având ca model

Sfânta Treime care, are ,,o singura ființă, voință, putere și slavă”16. Această unitate a

Bisericii care s-a transmis până astăzi are la bază dreapta credință izvorâtă din adevărurile

de credință revelate de Dumnezeul Treimic, Sfintei Sale Biserici Ortodoxe.

La momentul Cincizecimii, când erau ,,toți împreună în același loc” (FA 2,1), a

avut loc minunea vorbirii în limbi, ,,glosolalie sau vorbire extatică <<în limbi>>”17,

moment în care toți cei prezenți înțelegeau pe apostoli în limba proprie. Acum, ,,Spiritul

Sfânt va fi principalul motor al evenimentului care îndreaptă Biserica spre cei

necircumscriși”18, spre noul Israel născut prin credința în Mântuitorul Iisus Hristos și nu

prin faptele legii cele vechi (Efeseni 2, 8-9); acum este momentul în care ,,adevăratul

Israel începe să se separe de iudeii care nu cred, pentru a deveni Biserică”19.

Prin menționarea diverselor regiuni20 din care oamenii erau prezenți la predica

Rusaliilor, arată universalitatea mesajului dumnezeiesc dar și universalitatea

15 Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă – vol. 2, Ed. IBMBOR, București, 1997, p. 96 16 Învățătură de credință ortodoxă, Ed. Doxologia, 2009, p. 11317 Raymon E. Brown , Introducere și comentariu la Sfânta Scriptură – volumul VIII , Ed. GalaxiaGuternberg, Târgu Lăpuș, 2007, p. 539 18 Ibidem, p. 54119 Idem, p. 53920 ,,Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia,În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi



7

(catholicitatea) noii Biserici a lui Dumnezeu. Toți oamenii, prin jertfa Mântuitorului Iisus

Hristos, erau chemați acum pentru a se reuni cu Dumnezeu, adică pentru a se desăvârși.21

Mântuitorul Înșuși a trimis la propovăduire pe Sfinții Apostoli, spunând : ,,Drept aceea,

mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al

Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi

sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28, 19-20). Deși această

poruncă a fost dată în principal Sfinților Apostoli, întreaga Biserică este chemată și

îndemnată indirect de a face și ea asemenea. Condiția ca Mântuitorul Hristos să fie până

la sfârșitul veacului cu alături de noi, adică veșnic, este de a fi și noi cu El, învățând și

păzind cele poruncite de Acesta.

Biserica, fiind ,,stâlp și temelie a adevărului” (1 Timotei 3, 15), este sfântă așa

cum mărturisim și în Simbolul Credinței; ,,sfântă, sobornicească și apostolească”. Ea areaceastă înșușire fiindcă Mântuitorul Iisus Hristos Înșuși prin jertfa Sa de pe cruce a

instituit-o, prin ea Dumnezeu mântuiește pe cei credincioși, dar totodata revelează și

adevăruri de credință sfinților săi; îndrumându-i spre viața veșnică, ne îndrumă indirect și

pe noi, cei care nu ne ridicăm la înălțimea acelora. Datorită acestui fapt, Biserica lui

Hristos Ortodoxă e unica (Matei 16, 18) și singura păstrătoare a plenitudinii adevărurilor

de credință revelate.

V. Harul Divin

,,Harul divin mântuitor este energia, puterea sau lucrarea dumnezeiască necreată,

care izvorăște din Ființa divină a celor trei ipostasuri, fiind nedespărțită de Acesta și care

se revarsă prin Duhul Sfânt asupra oamenilor în scopul mântuirii și sfințirii lor.”22 Cel

care a analizat și a scris despre har considerându-l ca fiind o energie necreată a fost

prozeliţi, Cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale luiDumnezeu!” (FA 2, 9-11)21 ,,Absența regiunilor în care e încadrată cea mai mare parte a povestirii din Ac, ca Siria, Cilicia,Macedonia și Ahaia, justifică opinio communis după care lista n-a ieșit din mâna lui Luca. În realitatecombinarea imcomprehensibila de națiuni, provincii și grupuri etnice sugerează un catalog stilizat, deja înuz de mult timp, care fără îndoială apărea util pentru ideea lui Luca despre marea extindere a Bisericii de laest la vest.” (Raymon E. Brown , Introducere și comentariu la Sfânta Scriptură – volumul VIII , Ed. GalaxiaGuternberg, Târgu Lăpuș, 2007, pp. 542-543)22 Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Dogmatică Ortodoxă, Ed. Renașterea, Cluj-

Napoca, 2007, p. 213



8

Sfântul Grigorie Palama. Acesta, susține că harul izvorăște din ființa dumnezeiască a

Celor trei ipostasuri și e nedespărțit de ea, sau de aceste trei ipostasuri. ,,De aceea

înțelegând harul ca <<energie>> dumnezeiască, îl înțelegem pe de o parte în sensul de

energie actualizată a Duhului ca lucrare, pe de alta, în sensul de energie ce se imprimă în

ființa celui în care Duhul Sfânt lucrează, făcându-l capabil și pe acela să lucreze, sau

făcându-l capabil de conlucrarea lui cu Duhul Sfânt.”23

Despre har putem spune că nu se poate epuiza, atât timp cât el vine din

dumnezeire, care la rândul ei este infinită. Harul, o energie necreată infinită, reprezintă ,,o

fereastră deschisă spre infinitatea lui Dumnezeu ca persoană, sau ca comuniune treimică

de persoane, odată ce Dumnezeu ne-a pus prin har în relație cu Sine.”24

Harul îl primim într-o primă fază a procesului de mântuire, prin Sfânta Taină a

Botezului, deoarece Însuși Hristos pune ca temelie a mântuirii botezul când zice : ,,De nuse va naște cineva din apă și din Duh, nu va intra întru împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3,

5). Acesta ne este absolut necesar deoarece harul este începutul mântuirii noastre (dar

avem nevoie de el neîncetat) căci spune Hristos: ,,Nimeni nu poate veni la Mine, de nu-l

va trage pe el Tatăl, Cel ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 6, 44).

Deși noi primim harul gratuit, prin pocăință trebuie sa-l facem activ în noi înșine

și mereu roditor. Harul reprezintă ,,iradierea energiei personale a lui Hristos în cei ce se

deschid Lui prin credință”25 iar primul care inițiază procesul de mântuire este tot

Mântuitorul Hristos, căci El este Cel care - Și trimite iubirea Lui spre om, ca omul la

rândul lui să poată lua putere de viață nouă. Dar dacă omul, botezându-se, pe parcursul

vieții intră într -o stare de nesimțire duhovnicească, relația sa între el și Hristos, stagnează,

ba chiar decade, iar harul devine inactiv, căci el nu are ce să rodească dacă pâmântul

sufletului nu este lucrat. Astfel, omul fiind înzestrat cu liber arbitru, alege singur dacă

vrea sau nu vrea să colaboreze spre mântuire prin har (energiile necreate) cu Iisus

Hristos. Atât harul, cât și cele rezultate din har i se acordă omului gratis, dar el trebuie să

devină un bun admistrator al acestora și să aducă Celui ce le oferă, lui Dumnezeu, roadă

bună, înmulțindu-le, asemenea pildei talanților ( Matei 25, 14-30).

23 Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă – vol. 2, Ed. IBMBOR, București, 1997, p. 143 24 Ibidem 25 Idem, p. 147



9

V. 1. Harismele și darurile Sfântului Duh

În cuvintele sale către corinteni, Sfântul Apostol Pavel spune:

,,Darurile sut felurite, dar Duhul este Același... Și lucrările sunt felurite, dar e

Același Dumnezeu Care lucrează toate în toți. Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre

folos. Căci unuia i se dă prin Duhul cuvânt de înțelepciune și altuia cuvântul cunoștinței

după același Duh. Și unuia i se dă credința în același Duh, iar altuia darul tămăduirilor

întru același Duh. Unuia darul facerii de minuni, iar altuia proorocie, iar altuia feluri de

limbi, iar altuia tălmăcirea limbilor. Și toate acestea le lucrează unul și același Duh,

împărțind îndeosebi fiecăruia precum voiește” (1 Cor. 12, 4-11).

Toate darurile de care vorbește Sfântul Apostol Pavel, sunt atât lucrări ale Sfântului Duh

dar sunt și efectul acestor lucrări în oameni, datorită faptului că aceștia au lucrat și aucolaborat cu harul.

Harul este primit de catre om prin Sfintele Taine, începând cu Taina Botezului și

sfârșind cu Sfânta Taină a Sfintei Euharistii, ,,în care Hristos în carne adevărată și în

sânge adevărat se împarte mâncare credincioșilor”26. Prin aceste Sfinte Taine, omul este

unit în chip real cu Hristos având acces spre viața veșnică, iar prin asceză neîncetată

primește dar peste dar, atât ca o binefacere a lui Dumnezeu față de el - omul, cât și ca o

adeverire a direcției corecte pe care acesta se află.

Biserica Ortodoxă, definește darul ca fiind ,,o însușire mai remarcabilă pe care

Duhul o dă unui membru al Bisericii”27 dar totodată, acest dar nu e dăruit într -un mod

individualist de către Duhul Sfânt numai celui care se pocăiește și duce o viață sfântă;

aceste daruri sunt dăruite tuturor membrilor Bisericii, ca prin unii care sunt primitori

primi ale lor, sa se poată învrednici și ceilalți după vrednicie. Un bun exemplu sunt

oamenii sfinți văzători cu duhul, marii asceți ai Bisericii care, ajută prin diverse moduri

pe cei care Îl caută neîncetat pe Hristos și vor cu ardoare să se desăvârșească.

Darurile, conform textului de la Isaia 11, 2-3, sunt următoarele: al înțelepciunii, al

înțelegerii, al sfatului, al puterii, al cunoștinței, al bunei credințe (evlavia) și al temerii de

Dumnezeu.

26 Nichifor Crainic, Cursurile de mistică, Ed. Deisis, Sibiu, 2010, p. 27627 Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Dogmatică Ortodoxă, Ed. Renașterea, Cluj-

Napoca, 2007, p. 218



10

Pe lângă daruri, mai există și harismele, care sunt tot daruri ale Duhului Sfânt, dar

,,prin împroprierea și efortul personal al creștinilor de a le spori și valorifica, au luat

proporții remarcabile”28. Alți membri ai Bisericii, consideră harismele ca fiind unele

daruri extraordinare cum ar fi harisma facerii de minuni, cea a proorociei, a vindecăril or

minunate ș.a. Totuși ,,indiferent cum sunt socotite, harismele sunt daruri care zidesc

Biserica într-o măsură mai mare decât darurile obișnuite, posesorii lor fiind aleși după

necunoscuta și negrăita înțelepciune a lui Dumnezeu”29.

VI. Necesitatea dobândirii Sfântului Duh în contextul mântuirii

În procesul mântuirii, dobândim pe Sfântul Duh (harul – energiile necreate) într-

un prim stadiu, prin Taina Sfântului Botez și a Sfintei Mirungeri, cea care pune peste noi pecetea darului Sfântului Duh și prin care se revarsă asupra creștinului – ortodox, darurile

Duhului.

Pe parcursul vieții, marea majoritate a celor botezați uită de Dumnezeu și se

adaugă mulțimii necredincioase sau a celei nepracticante. Alții, își continuă viața plăcând

Domnului Iisus Hristos, primind binecuvântare peste binecuvântare și, dar peste dar, prin

săvârșirea și altor Sfintei Taine ale Bisericii Ortodoxe cum ar fi cea a Cununiei, a

Hirotoniei, a Sfântului Maslu, și în special prin Taina Sfintei Mărturisiri și a Sfintei

Euharistii.

Creștinul ortodox practicant ar e nevoie de har, deoarece fără el nu poate intra în

împărăția lui Dumnezeu, adică nu se poate mântui căci, Însuși Hristos spune ,,Fără de

Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5) și ,,Nimeni nu poate veni la Mine, de nu-l va

trage pe el Tatăl” (Ioan 6, 44); fără har nu poate face parte din Legea cea Nouă și nici nu

poate să beneficieze de dragostea si binefacerea lui Dumnezeu.

Hristos este vița cea adevărată așa cum o spune și El: ,,Rămâneți întru Mine și Eu

întru voi. Precum mlădița nu poate aduce rod de la sine, de nu va fi viță, așa și voi, de nu

veți fi întru Mine” (Ioan 6, 44). El este singurul prin care ne putem mântui iar aceasta o

28 Ibidem 29 Ibidem



11

spune și Sfântul Apostol Pavel: ,,Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi ca voi să

voiți și să lucrați pentru a Lui bunăvoință” (Flp 2, 13)

Legat de necesitatea harului în procesul mântuirii, Sfântul Irineu spune: ,,Precum

un măslin sălbatic dacă nu se altoiește, n-aduce nici un folos stăpânului său, prin starea sa

de sălbăticie, ci se taie și se aruncă în foc ca un pom neroditor, așa rămâne și omul care

nu primește altoirea prin credință. Rămâne ceea ce a fost mai înainte și ceea ce este: carne

și sânge, și nu poate moșteni împărăția lui Dumnezeu”30.

Dar și Sfântul Macarie cel Mare spune: ,,Precum peștele nu poate viețui fără apă, sau

precum nimeni nu poate umbla fără picioare, vedea fără ochi, vorbi fără limbă, ori auzi

fără urechi, tot astfel fără Domnul Iisus și fără conlucrarea puterii dumnezeiești nu este

cu putință a înțelege tainele atotînțelpciunii dumnezeiești și a fi creștin desăvârșit”31.

Concluzie

Importanța Cincizecimii constă în trimiterea și venirea Sfântului și de viață

dădătorului Duh dar, și în instituirea vizibilă a Bisericii. Acum omenirea a fost rechemată

oficial în grădina Edenului pe care strămoșii noștri au pierdut-o. Hristos S-a Întrupat, S-a

Răstignit, a murit, a Înviat, iar apoi a trimis de la Tatăl pe Duhul Cel Sfânt, așa cum

promisese. Mântuitorul nostru a facut tot ce I-a stat în putință pentru a ne salva dar, El nu

poate trece peste libertatea noastră și peste hotărârile noastre datorate liberului arbitru.

Acum omenirea are de ales: îl primește pe Iisus Hristos și pe Sfântul Duh, sau rămâne

întru aceeași stare de nesimțire asemenea diavolilor.

Iisus Hristos, lucrează prin Biserica Sa și cheamă neîncetat la desăvârșire pe toți

oamenii. El nu vrea ca nimeni să moară duhovnicește fiindcă-Și iubește creatura, dar

totodată este și drept, neputând acorda mântuirea păcătoșilor pe nedrept, fiindcă ei înșuși

nu și-au dorit-o.

30 Idem, p. 21431 Ibidem



12

Bibliografie

Sfânta Scriptură, Ed. IBMBOR

Zăgrean, Ioan, Arhid. Prof. Dr., Todoran, Isidor, Pr. Prof. Dr., Dogmatică Ortodoxă, Ed.

Renașterea, Cluj-Napoca, 2007

Braniște, Ene, Pr. Prof. dr., Liturgică generală, Ed. Episcopiei Dunării de jos, Galați,

2002

Brown, Raymon E., Introducere și comentariu la Sfânta Scriptură – volumul VIII , Ed.

Galaxia Guternberg, Târgu Lăpuș, 2007

Învățătură de credință ortodoxă, Ed. Doxologia, 2009

Stăniloae, Dumitru, Preot Prof. Dr., Teologie Dogmatică Ortodoxă - vol. II, Ed.

IBMBOR, București, 2007 Apologeți de limbă latină, Colecția Părinți și scriitori bisericeștu, Ed. IBMBOR,

București, 1981

Origen, Scrieri alese – partea a II-a – Exegeze la Noul Testament. Despre rugăciune.

Filocalia, Colecția Părinți și scriitori bisericești, Ed. IBMBOR, București, 1982

Origen, Scrieri alese – partea a III-a – Despre principii. Convorbiri cu Heraclide.

Exortație la martiriu, Colecția Părinți și scriitori bisericești, nr. 8, Ed. IBMBOR,

București, 1982

Crainic, Nichifor, Cursurile de mistică, ed. Deisis, Sibiu, 2010



13

Cuprins

Introducere ..................................................................................................................................... 2

I. Persoana Sfântului Duh ............................................................................................................. 2

II. Trimiterea Sfântului Duh și relația Lui cu Fiul în contextul Cincizecimii .................................. 3

III. Relația dintre Iisus Hristos și Sfântul Duh în contextul postcincizecimii ................................. 4

IV. Biserica, noul Israel, ,,stâlp și temelie a adevărului” ( 1 Timotei 3, 15).................................... 6

V. Harul Divin ................................................................................................................................. 7

V. 1. Harismele și darurile Sfântului Duh .................................................................................. 9

VI. Necesitatea dobândirii Sfântului Duh în contextul mântuirii................................................. 10

Concluzii ......................................................................................................................................... 11

Bibliografie..................................................................................................................................... 12

importanta cincizecimii

Documents