ILUMINISM DE TALIE EUROPEANA: INOCHETIE MICU

ILUMINIST DE TALIE EUROPEANA :INOCHENTIE MICU KLEIN

Iluminismul se caracterizeaza prin cosmopolitism, o perspectiva universala asupra lucrurilor, e deschis fata de diversitatea culturilor. Iluministul vorbeste mai multe limbi, are explicatii pentru tot ceea ce se intampla, trece la dimensiunea rationala a lucrurilor, la interpretarea si coordonarea lor. Ca si miscare culturala, iluminismul porneste de la o eroare politica, si anume increderea in posibilitatea de a schimba structurile sociale existente, cele feudale, prin lamurirea organelor de decizie, monarhia si curtea, asupra primarii unor institutii social-politice si economice, a necesiatii modernizarii lor. Ceea ce va declansa, in ultimele decade ale secolului al XVIII-lea in Europa Centrala unde se profileaza ideile curentului, o ampla campanie de propagare a ideologiei iluministe, asociindu-se acestei tentative de revolutionare politica pe cale culturala si eforturi de comunicare in jos pe scara sociala, mai ales catre elemente ale tinerei burghezii in ascensiune. Ceva mai tardiv, in tarile din estul Europei, iluminismul isi asociaza in plus si revendicari nationale acolo unde este cazul, si anume in Imperiul Habsburgic. Iluminismul a insemnat peste tot unde si-a implantat radacinile, primul pas efectiv catre faurirea Europei moderne, rationaliste si pragmatice.Romanii din Transilvania se raportau la Bucuresti, nu la Viena. Ei nu aveau drepturi egale cu sasi si secui din Transilvania, iar ortodoxia din Transilvania nu avea aceleasi drepturi cu cea catolica sau calvina. Greco-catolicismul a constituit ocazia Transilvaniei, reprezenta prima legatura intre lumea romaneasca si Occident. Inochentie Micu Klein e primul lider al acestei biserici, este primul episcop, in jurul lui se formeaza un mediu intelectual si religios. Este primul illuminist la noi, iar in lucrarea de fata ma voi opri asupra actiunilor si revedicarilor sale pentru drepturi sociale, culturale si confesionale.In comparatie cu Occidentul, Centrul si Sud-Estul au resimtit mai tarziu valul de cultura. Cu toate acestea vedem ca acolo unde intelectualii luministi au ajuns la practica sociala, acolo au avut un oarecare succes. in provinciile Imperiului Habsburgic s-au intalnit cele mai diverse popoare si, deci, cele mai diverse miscari de idei. Pe acest fond, fiecare popor a luptat pentru a-si pastra sau a-si dobandi drepturile, libertatea, identiatea spirituala; romanii, sarbii, croatii, maghiarii sau slovacii au descoperit posibilitatea legaturii cu Europa, au gasit calea de acces spre scrieri, ideologii, concepte politice si religioase. Mai tarziu, reformismul lui Iosif al II-lea a deschis drumul iluminismului, a cucerit intelectualitatea progresista a popoarelor aflate in inferioritate politica. Noile scoli infiintate in Transilvania, in Serbia si Ungaria, dar mai ales frecventarea marilor centre universitare precum Viena, Roma si Gttingen au contribuit la formarea unei elite in randul careia exceleaza clerul si profesiunea ."Luminile" au patruns in tinuturile romanesti venind din doua directii opuse. Din vest si din est. Eugen Lovinescu nu greseste sustinand in "Istoria civilizatiei romane moderne", ca dupa ce, in epoca veche religioasa, nu venise lumina din rasarit, in perioada redactarii marilor cronici moldave- din Polonia,adica din nord, in epoca moderna lumina se revarsa spre noi din apus, insa aceste formulari fixeaza - memorabil-, doar repere, fara mentionarea cailor pe care s-a realizat "luminarea". Dupa Renastere, societatile din estul si sud-estul Europei nu puteau primi lumina, de la sine inteles, decat din Occident, insa traseele pe care lumina le-a urmat pana sa ajunga la noi nu au fost intotdeauna directe.Pentru cunoasterea Occidentului, romanii nici nu trebuiau, de altminteri, sa plece neaparat de acasa. Venea Occidentul la ei. Venea din doua- trei parti: direct din spatiul propriu, sub infatisarea unor dascali, refugiati politici, preceptori, artisti, dar mai ales prin sud-est, adus in permanenta de tot mai numerosii greci atrasi de Principatele Romane, intermitent si prin Rusia.In Ardeal situatia era diferita fata de cea din celelalte tari romanesti. Principat inclus in Imperiul Habsburgic, Ardealul se gasea, politic, sub regimul absolutismului luminat, instaurat de imparatul Iosif al II-lea. in conformitate cu principiile din care se revendica, fusesera introduse anumite reforme, insa de pe urma lor nu beneficiau, in Ardeal locuitorii lui de cea mai veche obarsie si care formau covarsitoarea majoritate a populatiei. Asadar, romanii nu erau inclusi in randul "natiunilor politice", fiind considerati doar "tolerati" in propria lor tara, exclusi de la drepturile acordate in principiu tuturor cetatenilor imperiului. Nici macar unirea, in 1701, a unei bune parti a romanimii ardelene cu biserica Romei nu a determinat o schimbare radicala. Un castig real il reprezenta si posibilitatea de a se trimite bursieri romani in institutiile de invatamant catolice din Budapesta, Viena si Roma, cultura si constiinta nationala datorand mult acestei posibilitati.Iluminismul nu descurajaza studiile istorice nici in tarile estului si sud-estului, trezirea la o constiinta activa realizandu-se sub puterea " luminilor". De altfel in epoca imparatilor Maria Tereza si Iosif al II-lea se iau masuri in vederea dezvoltarii culturale, ceea ce avea sa favorizeze aparitia unor sinteze asupra trecutului. Desigur ele se datoreaza unui climat spiritual in care, inainte de toate, fusese extinsa reteaua de scoli elementare cu predarea obiectelor de invatamant in limbile romana, sarba, germana, se acordase dreptul infiintari de tipografii, scoli evreiesti, se tiparisera manuale, se incurajase circulatia cartilor, se acordase posibilitatea tipariri primelor ziare sau reviste .Pretextul invocat in permanenta de catre nobilimea maghiara in refuzul ei de a permite accesul romanilor la civilizatie era inapoierea acestora. in replica episcopul unit Ion Inochentie Micu-Klein, cea mai lucida constiinta romaneasca a epocii a initiat o actiune fara de precedent de luminare a poporului si rezultatele nu au intarziat sa apara. Baza instruirii fiind scoala, Inochentie a intreprins, cu o energie titanica, ceea ce era necesar pentru transformarea rusticului Blaj, devenit dupa unirea cu Roma resedinta episcopala, intr-un orasel al scolilor. Opera de intemeiere a lacaselor de invatamant inceputa de el a fost dusa la implinire de urmasii sai, Blajul devenind pentru natiunea romana "mica Roma". Manifestarea relativ tarzie a luminilor la acest nivel in Banat in comparatie cu realitatile din Transilvania, se explica prin relatiile confesionate si politice diferite. Romanii din Banat au beneficiat de avansul Transilvaniei (cu un deceniu si jumatate), miscarea luminilor de aici actionand ca valoare de model pentru intreg spatiul romanesc, inclusiv Banatul, unde opera tiparita a scolii Ardelene s-a bucurat de o larga popularizare.Momentul Supplexului reprezinta o faza de apogeu a miscarii luminilor la romanii din Transilvania, dupa care punctul ei de greutate se deplaseaza spre alte parti diseminand miscarea in jurul unor centre iluministe, un real ascendent inregistrand Oradea, Arad sau localitatile urbane din provincia banateana. in acest context, la inceputul secolului al XIX-lea initiativa culturala se transfera in aceste zone, care vor detine intaietatea in miscarea luminilor pana in deceniul patru al secolului al XIX-lea, cand travaliul principal al miscarii iluministe romanesti se deplaseaza in Principate. Pornita de la Blaj era firesc ca miscarea romaneasca de "luminare" sa-si fixeze obiectivele in functie de necesitatile cele mai presante. Declansatorii ei nu puteau gandi problemele in abstract, nu se gaseau in situatia de a cultiva principiile luministe ca valori in sine. Primul act politic al Habsburgilor in Transilvania a fost trecerea preotilor romani la unirea cu Biserica Romei, deoarece catolicismul reprezenta formula ideologica si politica menita sa suplineasca lipsa de unitate a imperiului. Maghiarii, trecuti la protestantism in marea lor majoritate, au repins atat catolicismul cat si centralizarea habsburgica si au pornit o rascoala. Dar miscarea, care a beneficiat de o participare romaneasca larga, a fost infranta, iar pacea de la Satu Mare (1711) a marcat instaurarea definitiva a regimului Casei de Austria in Transilvania. Unirea bisericii ortodoxe cu cea catolica, relizata practic in 1701 , se limita la recunoasterea a trei puncte dogmatice si la primatul papei. Biserica rezultata , numita greco-catolica, urma sa-si pastreze neschimbat ritul, calendarul, sarbatorile si canoanele ortodoxePentru romanii din Transilvania, conditiile unirii s-au transformat in revendicari cu caracter politic: ei au cerut sa le fie recunoscuta egalitatea in drepturi cu celelalte natiuni componente ale principatului si dreptul de a ocupa functii politice si administrative in stat. in realitate insa, romanii au ramas in continuare o natiune tolerata. Inochentie Micu, episcopul unit al romanilor, a incercat sa foloseasca evenimentele ca un argument al luptei sale. in 1744, Sinodul de la Blaj a amenintat ca daca revendicarile romanesti nu aveau sa fie satisfacute, unirea cu biserica catolica avea sa fie abandonata. Dar Micu-Klein, initiatorul luptei politice a romanilor din Transilvania, cel care i-a fixat programul si argumentarea istorica, a fost inlaturat in 1744.Pe numele laic Ioan Micu s-a nascut intr-un sat de margine, Sadu, judetul Sibiu.tara fusese stapanita mai mult de un secol si jumatate, cu putine exceptii, de principii calvini si era tributara turcilor.Transilvania nu fusese cucerita de austrieci prin batalii sangeroase, ci prin iscusinta unui iezuit diplomat, Antide Dunond, si a unor generali-administratori, al caror rol, a fost de a subordona, prin masuri severe si drastica supraveghere, cele trei natiuni recunoscute . Astfel, prin diploma imparatului Leopold I din 1961, nu s-a schimbat decat stapanirea, mult mai periculoasa si mai pradalnica decat cea turceasca. Vechile legi ale principatului au ramas aceleasi: Unio trium nationum, Tripartitum, Approbatae si Compilatae constitutiones care consfinteau drepturile celor trei natiuni si ale celor patru religii. Populatia majoritara a Transilvaniei, romanii, a fost mentinuta si pe mai departe in afara legii, fiind considerata "schismatica" si "eretica". E adevarat ca actul uniatiei de la 1701 a pledat , ca momeala, pentru egala indreptatire. Autoritatile l-au declarat insa pierdut. Evenimentele ulterioare au fost determinate de o darza si necrutatoare opozitie a nobilimii maghiare, a cancelariei si dietei transilvane, ca si de perfidia cancelariei aulice vieneze, care au convenit ca el sa nu mai fie republicat. Curtea aulica din Viena a incurajat, asadar, atitudinea nobilimiii, dar a adus-o la fidelitate prin armata de ocupatie, prin acordarea de privilegii, ranguri, feude, titluri nobiliare, functiuni prestigioase si adeseori prin importante sume de bani.Sadu, teritoriul ce li s-a atribuit sasilor cand au fost adusi in Transilvania, ramasese ca si mai inainte, un sat de oamneni liberi. incercarile nenumarate ale noilor veniti de a le impune sarcini iobagesti au fost respinse, de cele mai multe ori, cu succes. Raportat la spatiul general romanesc, momentul de inceput al luminilor in Transilvania e reprezentat de Inochentie Micu unde actiunea lui politica a creat premisele si cadrul problematic pentru manifestarea unei miscari iluministe, pe cale de structurare in acea perioada .Ion Micu a vazut lumina in acest sat, in 1692. Era fiul unui taran liber. in primii ani, copilul a urmat cursul unei vieti "prescrise" din strabuni , cu o mama plina de grija, de dragoste si de emotii pentru pruncul nascut din sangele sau, cu un tata pe care indeletnicirile il tineau zile intregi departe de casa, muncindu-si pamintul, ori, poate, cautand fier la Puntea Baii, trudind la joagare sau la doboritul de fagi si de stejari din padurile de sub poalele muntilor Lotru si Cindrelu.Cu timpul mama a inceput sa-i vorbeasca, amuzat pruncul dadea semne ca intelege totul, dar nu articula nici un semn. Simtamintele si le exprima doar cu privirea. Speranta parintilor nu pierise, totusi. Credeau ca macar cand va putea merge pe picioarele lui la joaca cu ortacii de varsta lui si indemnat de ei, Ionut va putea deprinde vorbirea. Dar anii treceau si copilul lor drag ramanea mut ca o lebada. Localnicii spuneau, mai demult, ca Ion Micu din Sadu s-a pornit sa vorbeasca, in al 15-lea sau 16-lea an al vietii, ca intamplarea a prins repede aripi si s-a raspandit peste tot. Ion Micu a invatat scrisul si cititul in satul natal.La Sadu nu a primit prea multa carte, dar cunoasterea buchiilor i-a dat tanarului Ion Micu "o cheie care-l ispitea intr-una sa deschida usile unui nou fel de viata". Cand, la targul Sibiului, un calugar, atras de infatisarea mandra si de voiciunea ochilor tanarului Ion, i-a cerut tatalui sau sa-l duca la scoala, Ion raspunse cu hotarare: "Tata, eu ma duc". Nu se stie daca acel calugar l-a tinut mai intai la scoala, la Sibiu, sau l-a dus direct la scoli inalte.A plecat cu iezuitul acela intr-o zi din anul 1707 sau 1708. De atunci n-a mai revenit niciodata in satul natal. Dar satul, odata cu trecerea timpului, i-a receptat ecoul faptelor, al gandurilor. Inocentiu Micu si-a efectuat studiile medii la colegiul iezuit din Cluj . intre 1722-1725 a urmat cursurile facultatii de filozofie din cadrul colegiului academic iezuit, tot la Cluj, unde l-a avut ca profesor pe Franz Fasching, un iezuit de origine germana, adept al ideii romanitatii romanilor. in 1725 a inceput studiul teologiei la Nagyszombat (azi Trnava- in romaneste Tarnavia sau Sambata Mare-, in vestul Slovaciei).Prin diploma imperiala din 25 februarie 1729, imparatul Carol al VI -lea l-a numit pe Ioan Micu, inca student , episcop de Alba Iulia si Fagaras, ridicandu-l totodata in functia de consilier imperial. Iezuitii reusisera din plin . Aveau convingerea, dupa indelungate staruinte, ca noul ales, crescut si educat de ei, nu le va iesi din cuvant. Dezamagirea le-a fost insa amara. Vreme de mai bine de douazeci de ani, cat a durat initierea in tainele canoanelor ecleziastice, nu si-a marturisit nimanui gandurile pe care le purtase cu sine de cand plecase din sat, de a ajunge intr-o functie oficiala superioara, ca, profitand de ea, sa intre cu toata convingerea fiintei sale in batalia pentru drepturile furate romanilor din Transilvania.In 1729 a cerut si i s-a acordat, ca si inaintasiului sau, titlul de baron, titlul atat de necesar atunci pentru a te impune in viata publica sau politica, iar in 1732 i s-a acordat loc in dieta. Instalarea lui in scaun s-a facut abia in 28 septembrie 1732.Aparitia ,in prima jumatate a secolului al 18-lea, a unei personalitati politice de talia lui Inochentie Micu Klein cu o viziune atotcuprinzatoare, are o semnificatie deosebita in planul efervescentei culturale politice . Lupta sa in care sunt angrenate largi paturi sociale, sunt exprimate multiple interese, sunt formulate revendicari proprii fiecarei clase- "reprezinta inainte de toate nazuintele unei paturi suprapuse care se ridica sau aspira sa se ridice tocmai prin revendicarile formulate".Prin tot ceea ce gandeste si scrie in memoriile sale, Inochentie Micu este un precursor al luminismului romanesc, pentru care scoala, cultura in general, urma sa semnifice mijlocul principal al afirmarii comunitatii si, in primul rand, al unei categorii sociale ce trebuia sa intruchipeze elita intelectuala. Importanta programului politic al lui Inochentie Micu Klein se va vedea in debutul interesului european pentru o comunitate situata la marginea rasariteana a Imperiului habsburgic. Trebuie subliniat ca intreaga actiune a episcopului are loc inaintea marelui val de idei luministe, si ca ea pregateste viitoare stiinta istorica, geneza unei importante scoli de idei politice: Scoala Ardeleana. Prin urmare, un fapt ce vorbeste despre dorinta de emancipare, despre racordarea gandirii intelectuale la aceea a Europei timpului, despre primele elemente moderne, propunand alte structuri sociale, alte ierarhii politice si religioase, un sistem de invatamant .Actiunea lui incepe inca inainte de instalare, la Viena. Lupta o porneste din cadrele bisericii, pe firul perspectivelor deschise de unire. Inochentie Micu insa o largeste curand la cadre nationale si taseaza o tinta precisa,nationala: natiunea romana sa numai fie numita "tolerata" si sa fie recunoscuta si ea ca natiune politica, egala in drepturi cu celelalte trei .Petitiile lui, nu mai putine de opt inca inainte de instalare incep cu revendicari in favoarea preotimii. Dar originiile nemultumirilor le cauta cu deosebire in neexecutarea prevederilor din Diploma leopoldina, cea trecuta sub tacere. Ochiul lui Inochentie a vazut clar ceea ce inaintasii lui nu vazusera- textul se oferea ca o arma de valoare exceptionala pentru lupta politica, intrucat prevedea recunoasterea intre starile privilegiate nu doar a preotilor ci si a plebei unite. Porneste cu energie la consolidarea episcopiei sale, cauta sa-i impuna autoritatea asupra tuturor romanilor. Reuseste sa schimbe domeniile Gherlei si Sambeti de Jos cu unul mai valoros, al Blajului. Muta episcopia de la Fagaras la Blaj. Pune temeliile unei manastiri, a bisericii catedrale de aici. Totodata duce o lupta hotarata impotriva oricarei alterari a continutului ortodox al bisericii sale, impotriva "latinizarii", adica a catolicizarii. Poporul roman sa fie si el reprezentat in viata publica, pe toata scara ierarhica, in guvern, in dieta, in comitate, districte, scaune, comunitati. Cere ca Blajul, noua sa resedinta, sa fie declarat oras, cu drept de a fi reprezentat prin doi deputati in dieta. Romanii sa fie si ei reprezentati peste tot unde se hotaraste asupra lor . Dar diploma a doua leopoldina pe care se intemeiau noile revendicari nu fusese recunoscuta, in sprijinul revendicarilor sale, pe masura ce se contureaza mai bine, Inochentie Micu aduce, in consecinta, si alte temeiuri. inainte de toate numarul poporului sau natiunii sale, care- o demonstreaza succesiv cu mai multe cifre- intrece pe ale celorlalte popoare sau natiuni ale tarii, deci argumentele pe care le aducea Inochentie Micu Klein in sprijinul revendicarilor sale se intemeiau pe vechimea, originea si continuitatea romanilor in Dacia .Inochentie Micu depune o insistenta care nu cedeaza nici un moment pentru aplicarea punctului al treilea al Diplomei leopoldine, pentru numararea si a celor de jos (plebei) intre Stari. in lupta pentru ridicarea poporului roman , Inochentie Micu e preocupat cu deosebire de scoala, de cultura. El initiaza scolile din Blaj, planuieste un seminar la Cluj, sub episcopatul lui pleaca si primii bursieri la Roma. E preocupat si de invatamantul satesc, insista pentru ridicarea de scoli la sate, pentru dreptul de a le ridica. Revendicarile sale plecau de la premiza trecerii tuturor romanilor transilvaneni la religia greco-catolica. Aceasta era dupa parerea lui I. Micu Klein, singura cale de rezolvare a problemelor care framantau pe romanii din Transilvania. Solutia propusa de episcop, cu toate bunele ale intentii, era, evident, utopica si periculoasa, iar romanii transilvaneni n-au acceptat-o niciodata, decat in numar destul de redus .Actiunea lui Inochentie Micu starneste reactii puternice. Petitiile sale se adresau, ocolind forurile politice ale tarii, de-a dreptul imparatului. Fara raspunsul asteptat, actiunea lui Inochentie nu conteneste totusi, petitiile se inmultesc mereu.Revendicarile sale nu numai ca nu au fost satisfacute, ci dimpotriva, episcopul a fost chemat la Viena in 1744 si pus in fata unei comisii de ancheta. Refuzand sa raspunda la intrebarile comisiei, pleaca in ascuns la Roma, in speranta unui sprijin din partea Papei, insa numeroasele sale memorii si proteste din Roma raman tot farar rezultat, Papa fiind sub influenta Vienei. Nepermitandu-i-se reintoarcerea in Transilvania, Inochentie, infrant , abdica, sponte et libre, la 7 mai 1751. Ramane sa traiasca mai departe din pensia oferita, in exilul sau. Revendicarile concepute, tezele si argumentele mobilizate de Inochentie Micu, distribuite intr-o serie impresionanta de acte si actiuni diferite, se imbina deci intr-un ansamblu coerent, se incheaga intr-un complex program de lupta, tintind la o ridicare generala, sociala, politica, culturala a poporului roman din Transilvania .Lupta lui Inochentie se concretizeaza intr-un program politic: ridicarea poporului roman la natiune politica. Lupta sa e conceputa pe plan national. Revendicarile lui sociale sunt concepute in cadru national, in interesul nobilimii, preotimii, meseriasilor, taranimii romane. Lupta e nationala nu numai in obiectivele ale, ci si in armele sale, in termenii sai, in limbajul sau. La originiile relelor de care sufera poporul roman, Inochentie Micu vede nu numai apasarea sociala, ci si ostilitatea celorlalte natiuni, ura lor nationala si religioasa. Textele lui acuza mereu intreita asuprire, sociala, nationala, religioasa, cum am vazut, adesea sub cele mai tari expresii: tiranie, jug despotic, ura despotica de neam, sclavie si alte asemenea.Ion Micu e primul care cuprinde intr-un ansamblu coerent problema poporului roman. El asaza temeliile pe care se va cladi intreaga lupta politica romaneasca de aici, inclusiv Supplex Libellus Valachorum. Cu el incepe lupta programatica impotriva asupririi nationale.Ridicarea natiunii romane la natiune politica, Inochentie o intelege prin egalizarea cu celelalte natiuni, printr-o egalitate de drept in raporturile sociale existente. Lupta politica intreprinsa de Inochentie Micu, obiectivul ei: emanciparea poporului roman din starea de inferioritate in care era tinut, ridicarea lui la natiune politica, o data conceput, in ciuda insuccesului se fixeaza durabil, ca o inevitabila necesitate a procesului de dezvoltare. Lupta lui e un punct de plecare nu numai in lupta de emancipare a poporului roman din Transilvania, e si unul din punctele de plecare in lupta de emancipare a intregului popor roman, moment istoric de temelie in lupta lui pentru libertate nationala .Ca nobil, a intrat in dieta Ardealului (fiind primul roman din Dieta) si a cerut drepturi pentru poporul roman cu argumente bine precizate: romanii sunt cei mai vechi locuitori ai tarii; romanii sunt populatia cea mai numeroasa din Ardeal; romanii lucreza pamantul ti ocnele (muncile cele mai grele); romanii dau cele mai mari contributii si in virtutea vointei imperiale exprimata prin cele doua diplome leopoldine trebuie sa se faca dreptate si poporului roman. si romanii au dreptul sa fie recunoscuti ca natiune, a patra din Ardeal. Dar cele trei natiuni privilegiate, (ungurii, sasii si secuii) s-au impotrivit, spunand ca acasta cerere cuprinde "niste lucruri pe care nu le-a mai cerut nimeni pana acum" .A murit la 23 septembrie 1768. A fost inmormantat in biserica Madona del Pascolo din Roma. in scrierile sale, isi exprimase dorinta de a fi inmormantat in catedrala ctitorita de el, la Blaj. La 22 iunie 1997, a fost exhumat si transferat la biserica Buneivestiri a Colegiului Roman din Roma. La 2 august 1997, sicriul, continand ramasitele pamantesti ale episcopului, a fost adus in tara si depus in altarul Catedralei Blajului. La 19 octombrie 1997 a fost asezat la locul de cinste, care i se cuvine, in mormantul din Catedrala "Sfanta Treime", ctitorita de el de la Blaj.Inochentie Micu Klein a fost un pedagog al poporului in treburile politice. Locul in care a semanat cu foloase remarcabile l-a constituit patura atat de subtirica a unui cler putin luminat. Neluat in seama de dieta si de guvern, acest cler a fost trezit la viata nationala de caldura sufletului sau, sugerandu-i ganduri si deziderate care pana atunci nu intrasera in preocupaarile lui.Astfel, episcopul Inocentiu si-a asigurat o baza sociala care i-a ingaduit sa desfasoare temeralele lui idei revendicative, preotii si protopopii dovedindu-se a-i fi tovarasi statornici in tot ce a intreprins pina la sfarsitul vietii. Adeseori protopopii s-au comportat ca adevarati parteneri. Nu o data, cand dieta din Sibiu a reusit sa-i nege lui Inocentiu temeiurile actiunilor sale, ei reluau lupta pe cont propriu, demonstrand in felul acesta ca infrantul din dieta principatului nu era agitator, ci reprezentantul autorizat al unui popor .Clerul din subordinea episcopului si-a exprimat cu indrazneala dezacordul fata de amenintarile si insultele adresate conducatorului sau. Chiar si atunci cand a luat drumul Vienei si apoi al Romei, clerul a reclamat intoarcerea episcopului sau.Zarurile fusesera insa aruncate: Maria Tereza nu s-a aratat catusi de putin interesata sa lase prada din mana; ea considera, poate, in forul sau interior, ca este mai potrivit ca Inochentie sa se multumeasca a trai in exil la Roma cu o pensie decat sa munceasca in vreo temnita unde i s-ar fi pierdut urma. Pe Petru Pavel Aaron, banuit de infifelitate, multi l-au detestat. Cand acesta a decedat, in 1764, clerul a cerut revenirea lui Inochentie, dar Maria Tereza s-a opus. Episcop a fost ales Atanasie Rednic (1765-1772) care obtinuse in sinodul electoral mai putine voturi ca degetele de la ambele maini .Steagul ridicat de Inochentie Micu Klein in 1732 a fost preluat de generatiile urmatoare si lasat sa falfaie in lumina stralucitoare a adevarului. Patriotismul lui, intransigenta intru apararea acestui patriotism si sacrificiul ce si-a impus constituie pentru generatiile de azi un exemplu vrednic de a fi urmat cu perseverenta. Prin determinare geografica, dar mai ales prin intreaga deschidere spirituala precursoare a epocii, Ardealul se afla cea dintai dintre tarile romanesti in situatia de a invoca, elogia si cultiva modelul european. Pentru prima data, ideea europeana patrunde cu putere si convingere in cultura romana. "Descoperirea Europei acum incepe sa se produca. Lui Inochentie Micu Klein ii revine meritul de a fi schitat ideologic aceasta prima intrare in Europa a romanilor, din epoca moderna. Cu energie uriasa si intr-un rastimp scurt, el a actionat simultan, pe orizontala si verticala, in sensul valorificarii noilor facilitati politice. in plan orizontal, a conceput si pus in actiune structuri institutionale care sa ridice romanimea ardeleana de la starea de populatie, la aceea de natiune. Rezultatul primordial este intemeierea Blajului, de unde vor iradia foarte curand idei avansate despre starea de fapt si despre soarta in viitor a romanilor. in plan vertical, respectiv in relatia cu regimul politic, Inochentie a transmis semnalul acestei noi perceptii, care presupunea un numar de revendicari pe seama romanilor. Este primul roman care foloseste termenul de natiune in sensul european al momentului, referindu se la neamul sau. isi semneaza numeroasele suplicii catre puterea politica in numele clerului si natiunii romane, cu mesajul limpede ca aceasta, nu mai poate fi scoasa din calculul politic al tarii. insasi existenta si activitatea lui Inochentie constituie o revolta politica intruchipata original intr un singur combatant, insa puternic si eficient. Dupa Micu Klein, nimic nu mai putea fi ca inainte in destinul romanilor, sageata era pornita din arc si ea va marca profund viitorul nostru ca natiune politica. Actiunea lui Inochentie Micu e, in general, o actiune proprie, personala, vehiculeaza conceptiile lui de precursor. Ea este insa o actiune reprezentativa printr-o asociere larga la lupta, prin exprimarea intereselor multiple ale diferitelor paturi sociale romanesti, a revendicarilor proprii fiecareia. Unirea insasi in vederile lui e un instrument de cultura, de ridicare .Consider ca actiunea lui a fost importanta pentru autorii Supplexului din 1791, dar si pentru intreaga pleiada ce a urmat in secolul al XIX-lea, si nu numai, vazand in Inochentie un exemplu, un intelectual care a vazut prin scoala si cultura in general mijlocul principal de ridicare a poporului roman, din toate straturile sociale. in aceasta privinta consider ca este un luminist, si un precursor in iluminismul romanesc. in opinia lui poporul trebuie cultivat nu numai religios, nu pentru a fi catolic, ci pentru a fi mai constient, mai roman, mai util neamului sau. scoala, cultura in vederile lui sunt nu numai scop in sine, trebuie nu numai sa cultive, sa lumineze, ele trebuie sa ridice calitativ, sa trezeasca constiinta, sa ridice la lupta. El a stimulat formarea elitei culturale si emanciparea catorva segmente sociale.Toate documentele au un caracter reformator, el nu se revolta impotriva imperiului, merge la imparat si cere drepturi, nu face o revolutie ci o reforma, vrea o imbunptatire a vietii romanilor pe cale pasnica.Autor a peste 60 de lucrari pe diverse teme - istorie, gramatica, filosofie, literatura - a sustinut originea latina si continuitatea neintrerupta a poporului roman pe acest teritoriu si a folosit pentru prima data in tipariturile romanesti alfabetul latin.Inochentie Micu Klein are un loc aparte in istoria romanilor prin faptul ca a reluat la un nivel superior lupta revendicativa din vremea tratativelor pentru unirea cu biserica Romei, conturand, pentru prima data, prin numeroasele memorii adresate forurilor centrale si locale, un program politic cristalizat, pentru recunoasterea romanilor ca natiune politica in Transilvania si a tuturor drepturilor lor. Programul politic al lui Inochentie Micu traseaza sarcinile viitoarei stiinte istorice, el pune bazele temeliei Scolii Ardelene . Meritul lui Inochentie e de a fi recunoscut clar, mai clar ca oricine in timpul lui, procesul de dezvoltare a poporului roman din Transilvania si de a fi activat cu toata energia in sensul lui lui. Are meritul de a fi ridicat problema lui pe plan politic, inscriindu-se in istoria noastra, induscutabil, ca cea mai puternica personalitate politica a poporului roman din Transilvania in secolul al 18-lea.

Bibliografie:

1.Albu Corneliu,Pe urmele lui Ion-Inochentiu Micu Klein, Editura Sport Turism, Bucuresti 1983.2.Bocsan Nicolae, Contributii la istoria iluminismului romanesc, Editura Facla, Timisoara 1986.3.Bunea Augustin, Din istoria romanilor. Episcopul Ioan-Inocentiu Klein (1728-1751), Blaj 1900.4.Munteanu Romulus, Contributia scolii Ardelene la culturalizarea maselor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1992.5.Neumann Victor, Interferente luministe si romantice sud-est europene, extras din Revista de istorie si teorie literara 4 -1984, -1-1985.6.Neumann Victor, Tentatia lui Homo Europaeus, Editura Polirom, Iasi 2006.7.Prodan David, Supplex Libellus Valachorum, Editura Stiintifica, Bucuresti 1997.

Materie: Referate istoriePostat de: Anonim in 15 Mai 2008 Nota: 9.50 (2 note primite)