iii - academia română · web viewlimba de redactare este germana. f) scopul: prin natura lor,...

Institutul de Istorie “Nicolea Iorga”

III. PROGRAMELE ŞI PROIECTELE DE CERCETARE PE ANII 2014-2015

PROGRAMUL I

A) Denumire: Surse, instrumente de lucru şi istorie socială

B) Coordonator: Oana Rizescu (CS II); colectiv: Violeta Barbu (CS I), Gheorghe Lazăr (CS I), Constanţa Vintilă-Ghiţulescu (CS II), Maria Pakucs Willcocks (CS III), Florina Constantin (CS), Oana Popescu (CS), Ovidiu Olar (CS), Elena Bedreag (CS).

C) Stadiul actual al cunoştinţelor: programul valorifică sursele primare, indispensabile cercetărilor de tip monografic sau sintezelor şi continuă editarea unor colecţii realizate sub patronajul Academiei Române de mai multe decenii. Comparativ cu alte ţări, România nu beneficiază de un număr suficient de instrumente de lucru, ceea ce face deosebit de anevoioasă cercetarea punctuală pe tema dată, precum şi abordarea de către istoricii străini a istoriografiei noastre. De aceea instrumentele de lucru şi colecţiile de documente rămân una din priorităţile programelor de cercetare ale Institutului nostru. La propunerea Secţiei de ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei, colecţia de documente medievale DRH este program prioritar al Academiei Române. În ceea ce priveşte istoria socială, deşi există o tradiţie a abordării temelor ce i se subordonează, noile metode de abordare apărute în câmpul acestui domeniu, noile probleme şi izvoarele de arhivă fac necesare studiile integrate.

D) Scopul programului:

- editarea după cele mai exigente standarde ştiinţifice a izvoarelor interne, mai ales din perioada premodernă (ante 1800), a documentelor privind istoria minorităţilor (maghiară şi germană) ca şi a izvoarelor externe

- punerea la dispoziţia cercetătorilor şi a publicului consumator de istorie a unei serii de instrumente de informare rapidă, sintetică, obiectivă, care prin bibliografia adiacentă îngăduie lărgirea orizontului de cunoaştere a istoriei României

- realizarea unor studii de istorie socială pe baza valorificării materialelor de arhivă edite şi inedite, care să aducă noi interpretări ale istoriei premoderne a românilor, într-o dimensiune interdisciplinară şi comparativă, în consonanţă cu noile metode din istoriografia internaţională. Dintre temele abordate, se numără familia şi structurile ei, negustorimea, deschiderea socială a dreptului.

E) Rezultate scontate: creşterea suportului documentar indispensabil scrierii istoriei; facilitarea cercetării cu ajutorul unor instrumente de lucru: ca indici, repertorii, bibliografii, modele matematice de analiză cantitativă, baze de date, stocare numerică etc. De asemenea, deschiderea şi consolidarea direcţiei de cercetare a istoriei sociale, în conexiune cu antropologia istorică şi antropologia juridică.

F) Modul de valorificare:

- colecţia Documenta Romaniae Historica DRH, seria B, apare de trei decenii la Editura Academiei, care continuă editarea ei sub patronajul unui colectiv de academicieni.

- volumele de studii de istorie socială apar la diferite edituri din capitală şi din provincie.

G) Durata programului: nelimitată

Proiectele programului:

a) Proiecte pe anul 2014 şi următorii:

- Documenta Romaniae Historica. Seria B, Ţara Românească, vol. XXVIII (1641-1642), volum întocmit de Oana Rizescu, Andreea-Roxana Iancu, Ovidiu Olar, Ruxandra Lambru, Lidia Cotovanu. (Termen de realizare: 1 ianuarie 2012 - 31 mai 2015).

- Documenta Romaniae Historica. Seria B, Ţara Românească, vol. XXIX (1643-1644), volum întocmit de Violeta Barbu, Gheorghe Lazăr, Constanţa Ghiţulescu, Florina Constantin şi Oana Popescu. (Termen de realizare: 1 ianuarie 2013 – 31 martie 2016).

- Maria Pakucs, Protocoalele oraşului Bistriţa, 1517-1541 (1 decembrie 2010-30 mai 2015) lucrarea este întreruptă autoarea fiind în concediu post-natal.

- Documenta Romaniae Historica, vol. XLI (1656), volum întocmit de Oana Rizescu (coordonator), Elena Bedreag, Ovidiu-Victor Olar. Termen de execuţie: 1 iunie 2015 – 30 iunie 2018.

- Maria Pakucs, Registrele vamale ale Sibiului, 1600-1623. Termen de execuţie: 1 iunie 2015-30 mai 2017.

b) Prezentarea proiectelor

PROIECT DE CERCETARE 1

A) Denumire: Documenta Romaniae Historica, B, Ţara Romanească, vol. XXVIII, 1641-1642.

B) Coordonator: Oana Rizescu

C) Colectiv de cercetare: Oana Rizescu, Elena Bedreag, Ovidiu Olar, Ruxandra Lambru (colaborator extern), Lidia Cotovanu (colaborator extern).

D) Termen de realizare: 1 ianuarie 2012 - 31 mai 2015.

E) Stadiul actual al cunoştinţelor: Volumul XXVIII, 1641-1642 continuă seria documentelor interne din Ţara Romanească, publicate exhaustiv, după criteriile ştiinţelor diplomatice. Volumul beneficiază de evidenţa parţială a documentelor din arhive şi din alte depozite din Bucureşti, provincie şi străinătate, precum şi de o parte din transcrierile acestor documente.

F) Scopul: Valorificarea şi introducerea în circuitul ştiinţific a unui număr de câteva sute de documente, redactate în limbile romană, slavă şi greacă.

G) Material şi metode de lucru: Materialul care urmează să fie publicat se află sub formă de documente originale, copii, rezumate şi menţiuni. Metodele de lucru

cuprind fişarea documentelor, evidenţă computerizată, transcrierea filologică interpretatuvă, traducere, indexare, bibliografie, rezumate în limbile romană şi franceză.

H) Rezultate scontate: Introducerea în circuitul ştiinţific a unui număr mare de documente inedite, care pot relansa studiul istoric sub aspectul istoriei sociale, evenimenţiale, instituţionale.

I) Valorificarea rezultatelor: publicarea unui volum la Editura Academiei Romane.

J) Colaborări în ţară: Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Biblioteca Academiei, Biblioteca Naţională, Filiale Arhivelor Statului din : Drobeta Turnu Severin, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Targu-Jiu, Târgovişte, Buzău, Covasna, Piteşti, Muzeul de istorie a Bucureştilor, Muzeul Olteniei din Craiova.

K) Colaborări în străinătate:

L) Bugetul solicitat : salariile cercetătorilor ştiinţifici, susţinerea deplasărilor interne.

Alte subvenţii de cercetare: -


A) Denumire: Documenta Romaniae Historica, B, Ţara Romanească, vol. XXIX, 1643-1644.

B) Coordonatori: Violeta Barbu şi Gheorghe Lazăr

C) Colectiv de cercetare: Violeta Barbu, Gheorghe Lazăr, Constanţa Ghiţulescu, Oana Popescu, Florina Constantin.

D) Termen de realizare: 1 ianuarie 2012- 31 martie 2016.

E) Stadiul actual al cunoştinţelor: Volumul XL continuă seria documentelor interne din Ţara Romanească, publicate exhaustiv, după criteriile ştiinţelor diplomatice. Volumul beneficiază de evidenţa parţială a documentelor din arhive şi din alte depozite din Bucureşti, provincie şi străinătate, precum şi de o parte din transcrierile acestor documente.

F) Scopul: Valorificarea şi introducerea în circuitul ştiinţific a unui număr de cca 400 de documente, redactate în limbile romană, slavă şi greacă.

G) Material şi metode de lucru: Materialul care urmează să fie publicat se află sub formă de documente originale, copii, rezumate şi menţiuni. Metodele de lucru cuprind fişarea documentelor, evidenţă computerizată, transcrierea filologică interpretativă, traducere, indexare, bibliografie, rezumate în limbile romană şi franceză.

H) Rezultate scontate: Introducerea în circuitul ştiinţific a unui număr mare de documente inedite, care pot relansa studiul istoric sub aspectul istoriei sociale, evenimenţiale, instituţionale.

I) Valorificarea rezultatelor: publicarea unui volum la Editura Academiei Române.

J) Colaborări în ţară: Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Biblioteca Academiei, Biblioteca Naţională, Filiale Arhivelor Statului din : Drobeta Turnu Severin, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Târgu-Jiu, Târgovişte, Buzău, Covasna, Piteşti, Muzeul de istorie a Bucureştilor, Muzeul Olteniei din Craiova, Muzeul Gorjului.

K) Colaborări în străinătate:

L) Bugetul solicitat : salariile cercetătorilor angajaţi în proiect.

M) Alte subvenţii de cercetare: -


A) Denumire: Protocoalele oraşului Bistriţa

B) Coordonator: Mária Pakucs Willcocks

C) Colectiv de cercetare: Mária Pakucs Willcocks

D) Termen de realizare: 1 decembrie 2010-30 mai 2015

E) Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniu: Protocoalele oraşelor din Transilvania reprezintă o categorie de documente istorice puţin cunoscute şi astfel puţin exploatate, deşi sunt indispensabile pentru istoria urbană a Evului mediu târziu şi a premodernităţii. O ediţie critică a primului registru orăşenesc al Bistriţei va fi o completare a celor trei volume de documente şi regeste publicate în urmă cu câteva decenii: Urkunden-Regesten aus dem Archiv der Stadt Bistritz in Siebenbürgen, 1203-1570, 1571-1585, ed. Albert Berger ş.a., Köln, Böhlau, 1986, 1991.

Protocoalele orăşeneşti conţin hotărâri şi statute emise de către conducerea urbei, procese de drept civil şi penal, transcrieri de contracte de vânzare-cumpărare, transcrieri de testamnte, „cartea oraşului” având şi rol de instanţă notarială.

Originalul documentului se află la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Cluj, Fondul Primăria oraşului Bistriţa, nr. inv. 58-71, iar o copie microfilmată se poate consulta la Arhivele Naţionale Maghiare din Budapesta, Filmtár, X 1242, nr. 499, Magistratsprotokolle 1517-1541. Protocoalele au fost scrise în limbile latină şi maghiară.

Alte protocoale urbane din Transilvania publicate până acum sunt doar cele ale oraşului Turda din anii 1603-1678, publicate de R. Wolf la Asociaţia Muzeului Transilvan. Acestora li se va adăuga anul viitor şi o ediţie a protocoalelor Sibiului, 1521-1565, realizată ca lucrare de plan în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”.

F) Scopul proiectului: Prin natura lor, protocoalele orăşeneşti conţin o varietate de informaţii care pun în evidenţă aspecte ale istoriei politice, sociale şi economice locar, dar sunt şi o mină de aur pentru cunoaşterea practicii juridice şi a dreptului cutumiar săsesc din Transilvania înainte de receptarea dreptului roman prin Eigenlandrecht der Siebenürger Sachsen din 1583. Importanţa demersului propus pentru studierea istoriei urbane merită să fie subliniată. Istoria urbană operează cu izvoarele pe care arhiva orăşenească le-a adunat şi păstrat pentru memoria lucrurilor ce au fost.

G) Material şi metode de lucru: Ediţia protocoalelor va consta din transcrierea documentelor, un studiu introductiv, note şi indici de nume şi materii. Transcrierea va urma normele de editare ale Academiei Române aşa cum sunt aplicate şi în seria Documenta Romaniae Historica seria C şi Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Sienbenbürgen.

H) Rezultate scontate: realizarea unui volum de documente şi publicarea lui la o editură de prestigiu.

I) Valorificarea rezultatelor: publicarea unei ediţii critice a protocoalelor urbane în colecţia Quellen zur Geschichte der Stadt Hermannstadt, la Editura „Hora” din Sibiu.

J) Colaborări în ţară: Arhivele din Sibiu

K) Colaborări în străinătate: Siebenbürgen-Institut, Gundelsheim/Neckar, Germania; prof. dr. Harald Roth şi prof. dr. Konrad G. Gündisch.

L) Buget solicitat: salariul aferent pentru perioada realizării temei de plan

M) Alte subvenţii: -

Proiect de cercetare 4

A) Denumire: Documenta Romaniae Historica, B, Ţara Românească, vol. XLI, 1656.

B) Coordonator: Oana RizescuC) Colectiv de cercetare: Oana Rizescu, Elena Bedreag, Ovidiu-Victor Olar.D) Termen de realizare: 1 iunie 2015-31 mai 2018.E) Stadiul actual al cunoştinţelor: Volumul XLI continuă seria documentelor

interne din Ţara Românească, publicate exhaustiv, după criteriile ştiinţelor diplomatice. Volumul beneficiază de evidenţa parţială a documentelor din arhive şi din alte depozite din Bucureşti, provincie şi străinătate, însă nu are decât foarte puţine transcrieri ale documentelor.

F) Scopul: Valorificarea şi introducerea în circuitul ştiinţific a unui număr de câteva sute de documente, redactate în limbile română, slavă şi greacă.

G) Material şi metode de lucru: Materialul care urmează să fie publicat se află sub formă de documente originale, copii, rezumate şi menţiuni. Metodele de lucru cuprind fişarea documentelor, evidenţă computerizată, transcrierea filologică interpretativă, traducere, indexare, bibliografie, rezumate în limbile română şi franceză.

H) Rezultate scontate: Introducerea în circuitul ştiinţific a unui număr mare de documente inedite, acre pot relansa studiul istoric sub aspectul istoriei sociale, evenimenţiale.

I) Valorificarea rezultatelor: publicarea unui volum la Editura Academiei Române.

J) Colaborări în ţară: Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Biblioteca Academiei, Biblioteca Naţională, Filialele Arhivelor Statului din Drobeta Turnu-Severin,

Craiova, Râmnicu Vâlcea, Târgu-Jiu, Târgovişte, Buzău, Covasna, Piteşti, Muzeul de istorie a Bucureştilor, Muzeul Olteniei din Craiova.

K) Colaborări în străinătate: L) Buget: Salariile cercetătorilor angajaţi în proiect.

Alte subvenţii de cercetare:


A) Denumire: Registrele vamale ale Sibiului, 1600-1623

B) Autor: Maria Pakucs-Willcocks

C) Colectiv de cercetare: Maria Pakucs-Willcocks

D) Termen de realizare: 1 iunie 2015-30 mai 2017.

E) Stadiul actual al cunoștințelor:

Noua temă de lucrare de plan vine în continuarea preocupărilor mele privind istoria

economică și socială în epoca premodernă. După ediția registrelor vamale sibiene din

secolul al XVI-lea, continuarea publicării acestor surse pentru primele două decenii ale

veacului următor se arată ca o necesitate. Registrele de vamă ale Sibiului, prin modul lor

de redactare, reflectă de fapt activitatea economică a unei categorii de negustori din

Imperiul otoman care decid să facă afaceri în Transilvania. Orașele de plecare ale

negustorilor sunt târgurile importante ale Țării Românești și orașe de la sud de Dunăre.

Mărfurile orientale pe care aceștia le transportă au fost un indicator al specializării

acestor comercianți și au definit statutul lor juridic în principatul Transilvaniei.

Am realizat deja identificarea surselor în arhivă. Registrele din această perioadă, păstrate

la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Sibiu, au puține pagini, dar ele prezintă un

grad ridicat de dificultate din punct de vedere paleografic și lingvistic. Limba de

redactare este germana.

F) Scopul:

Prin natura lor, protocoalele orășenești conțin o varietate de informații, care pun în

evidență aspecte ale istoriei politice, sociale și economice locale, dar deschid și o mină de

aur pentru cunoașterea practicii juridice și a dreptului cutumiar săsesc înainte de

adoptarea dreptului roman prin Eigenlandrecht der Siebenbürger Sachsen (1583).

G) Material și metode de lucru:

Ediția registrelor vamale va consta din transcrierea documentelor, un studiu introductiv,

note și indici de nume și materii. Transcrierea va urma normele de editare ale Academiei

Române aşa cum sunt aplicate şi în seria Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in

Siebenbürgen, vol. V-VII, şi în volumul Comerţ şi meşteşuguri în Sibiu şi încele Şapte

Scaune, 1224-1571, ed. Monica Vlaicu et al., 2003.

H) Rezultate scontate: Lucrarea va avea aproximativ 100 de pagini (200000 de semne).

I) Valorificarea rezultatelor: Publicarea documentelor într-un volum.

J) Colaborări în țară: Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Sibiu

K) Colaborări peste hotare: Arhivele naționale Budapesta

L) Buget: salariul aferent postului de încadrare pentru perioada realizării lucrării de plan.

***

PROGRAMUL II

A) Denumire: Europa Centrală, Ţările Române şi Marea Neagră (sec. XIII-XVIII)

B) Coordonator: Ştefan Andreescu; colectiv Ştefan Andreescu (CS I), Ileana Căzan (CS I), Virgil Ciocîltan (CS I), Ovidiu Cristea (CS I), Anca Popescu (CS II), Marian Coman (CS III), Alexandru Ciocîltan (CS III), Nagy Pienaru (CS).

C) Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv:

Tema I are drept scop valorificarea unui număr de mărturii străine referitoare la istoria românilor. Colectivul îşi propune să reia seria veche a prestigioasei colecţii de Călători străini cu publicarea a cel puţin două volume de întregiri. Vor fi editate respectându-se normele colecţiei un număr însemnat de călători occidentali şi orientali; de asemenea se are în vedere realizarea unei monografii consacrată importanţei acestei categorii de izvoare pentru istoria românilor.

Tema II: Europa central-orientală şi spaţiul românesc (sec. XIII-XVIII) îşi propune să integreze spaţiul românesc în istoria Europei central-orientale. Este o temă menită să înlesnească dialogul cu centre de cercetare universitare şi academice din imediata vecinătate a ţării noastre.

D) Scopul programului : lărgirea şi aprofundarea cunoştinţelor despre conjunctura în care au apărut şi au evoluat Ţările Române. Studiile consacrate istoriei pontice îşi propun să surprindă influenţa exercitată de această placă turnantă a comerţului euroasiatic asupra destinului Ţărilor Române. Studierea reţelei de drumuri comerciale va permite o analiză globală a sistemului comercial. Rutele de negoţ, negustorii şi mărfurile lor au făcut parte

dintr-un sistem complex care până în prezent a fost studiat doar parţial (analiza drumului Brăilei, respectiv a celui moldovenesc). În privinţa editării volumelor de supliment la colecţia de Călători străini, acest proiect are drept scop editarea unor surse inedite sau puţin cunoscute despre trecutul românilor precum şi revalorificarea acestei categorii de izvoare. Sunt avute în vedere elaborarea unor studii de ansamblu şi a unei monografii privind mărturiile călătorilor străini.

E) Rezultate scontate: elaborarea unor perspective coerente asupra problemelor analizate; îmbogăţirea bazei documentare; surprinderea elementelor de continuitate şi discontinuitate în istoria românească şi a Europei Central-Răsăritene; elaborarea unor proiecte de cercetare comune cu centre ştiinţifice din străinătate interesate de aceste proiecte.

F) Modul de valorificare : publicarea unor monografii şi a unor culegeri de studii; publicarea cercetărilor în revistele de specialitate din ţară şi de peste hotare; prezentarea rezultatelor cercetării la manifestări ştiinţifice.

G) Durata menţionată în proiectele de cercetare: corespunzător fiecărui proiect propus.

H) Proiectele de cercetare în program:

a) Proiecte pe anul 2014 şi următorii

Tema I:

- Călători străini despre ţările române. Supliment vol. II : colectiv Ştefan Andreescu, Ileana Căzan, Ovidiu Cristea, Marian Coman, Alexandru Ciocîltan, Virgil Ciocîltan, Nagy Pienaru (1 ianuarie 2012-31 decembrie 2014). Lucrarea va fi predată până la sfârșitul acestui an.

- Călători străini despre Ţările Române până la 1800. Supliment III; colectiv Ştefan Andreescu, Ileana Căzan, Marian Coman, Alexandru Ciocîltan, Nagy Pienaru, Virgil Ciocîltan, Ovidiu Cristea. Termen de realizare: 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2017.

Tema II:

- Anca Popescu, Sate (kariye) şi târguri (kasaba) din Dobrogea otomană (sec. XVI-XVII). Repertoriu istorico-geografic (1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2014). Lucrarea va fi predată până la sfârșitul acestui an.

- Anca Popescu, Sate (kariye) şi târguri (kasaba) din din Dobrogea otomană, II: kazalele Varna şi Silistra, sec. XVI-XVII (aria Dobrogei de sud). Repertoriu istorico-geografic . Termen de realizare: 1 ianuarie 2015 - 1 iunie 2016.

b) Prezentarea proiectelor pentru anul 2015 și următorii


A) Denumire: Călători străini despre Ţările Române până la 1800. Supliment III

B) Coordonator: Ștefan Andreescu

C) Colectiv de cercetare: Ileana Căzan, Ovidiu Cristea, Marian Coman, Alexandru Ciocîltan, Virgil Ciocîltan, Nagy Pienaru.

D) Termen de realizare: 1 ianuarie 2015-31 decembrie 2017.


Cǎlǎtori strǎini despre ţǎrile române este unul dintre cele mai prestigioase proiecte de cercetare ale Institutului de Istorie Nicolae Iorga. Iniţiat acum mai bine de jumǎtate de veac, proiectul s-a concretizat deja prin publicarea a 19 volume, dintre care 11 în seria veche (pânǎ la 1800) şi 8 în seria nouǎ (secolul al XIX-lea). Impactul istoriografic al acestei serii a fost, şi continuǎ sǎ fie, unul major. Cea mai bunǎ dovadǎ în acest sens o constituie cele 29.000 de citǎri care rezultǎ în urma unei cǎutǎri dupǎ titlul seriei pe google books. Intens folositǎ de istorici, deopotrivǎ în monografii, articole şi, mai cu seamǎ, teze de doctorat, Cǎlǎtori strǎini despre ţǎrile române este una dintre puţinele serii de izvoare istorice cunoscute şi specialiştilor din alte discipline (jurişti, geografi, etnografi, etc.)i.

Reluarea acum şase ani a seriei vechi, care cuprinde relatǎrile cǎlǎtorilor pânǎ la 1800, s-a impus ca o necesitate în primul rând din cauza numǎrului mare de surse care, din felurite motive, nu fuseserǎ incluse în primele zece volume tipǎrite. Receptarea foarte bunǎ de care s-a bucurat primul volum de supliment apǎrut în 2011, dovadǎ epuizarea tirajului şi recenziile apǎrute, aratǎ cǎ interesul pentru aceastǎ serie continuǎ sǎ fie foarte ridicat. Un al doilea volum de supliment, predat ca lucrare de plan în decembrie 2013, urmeazǎ sǎ fie tipǎrit în 2014. Pe parcursul pregǎtirii acestor prime douǎ volume de supliment ale seriei Cǎlǎtori strǎini despre Ţǎrile Române pânǎ la 1800 au ieşit la ivealǎ numeroase alte relatǎri de cǎlǎtorie, mǎrturii directe şi indirecte. Drept urmare, ni se pare firesc ca echipa de cercetǎtori care a lucrat la pregǎtirea celui de-al doilea volum - alcǎtuitǎ din Ştefan Andreescu (coord.), Ileana Cǎzan, Virgil Ciocîltan, Alexandru Ciocîltan, Marian Coman, Ovidiu Cristea şi Nagy Pienaru – sǎ continue acest proiect.

F) Scopul:

Având o experienţǎ bogatǎ în editarea şi traducerea izvoarelor istorice şi o considerabilǎ expertizǎ lingvisticǎ - latinǎ, turco-osmanǎ, arabǎ, germanǎ, italianǎ, francezǎ, englezǎ, spaniolǎ - echipa amintitǎ de cercetǎtori îşi propune sǎ traducǎ mai multe relatǎri de cǎlǎtorie care au fost deja identificate, precum şi sǎ continue procesul de cǎutare şi inventariere a unor surse inedite sau cel puţin necunoscute istoriografiei româneşti. Inevitabil, dat fiindcǎ este vorba despre un volum de supliment la seria veche de Cǎlǎtori strǎini, sursele incluse nu vor fi omogene cronologic sau tipologic. Cu toate acestea, dintre relatǎrile de cǎlǎtorie pe care le avem în vedere pentru cel de-al treilea volum de completǎri, un nucleu relativ compact îl constituie textele misionarilor catolici. Astfel, Ştefan Andreescu va traduce descrierea viceprepozitului iezuit Pietro Maggiore, din vremea lui Mihai Viteazul. Alexandru Ciocîltan se va ocupa de corespondenţa lui Ştefan Knezević (Conti) despre catolicii din Ţara Româneascǎ, din perioada 1688-1689, şi va aduce noi documente privitoare la activitatea misionarilor Anton Stepančić şi Giovenale Falco da Cuneo. La rândul sǎu, Marian Coman va traduce mai multe scrisori adresate Sfântului Scaun de Vardan Hunanean, un misionar catolic armean din Transilvania de la

sfârşitul secolului al XVII-lea. Acestora, li se vor adǎuga şi textele altor misionari catolici, precum Francesco Leone da Modica, Kun Szerafin, Kazmer Damakos, Fulgenzio a Jesi şi Giovanni Desmanich.ii Fireşte, pe lângǎ relatǎrile misionarilor, avem în vedere şi traducerea altor tipuri de surse, precum textul militarului italian Ascanio Centorio din veacul al XVI-lea (Virgil Ciocîltan) sau cele ale cǎpitanilor spanioli din secolele XVI şi XVII, Bernardo de Aldana şi Diego Duque de Estrada (Ileana Cǎzan şi Ovidiu Cristea). O altǎ categorie de relatǎri de cǎlǎtorie avute în vedere sunt textele medicale din veacul al XVIII-lea, precum cel al doctorului Martin Lange (Alexandru Ciocîltan) sau al medicului german Georg Tallar [Virgil Ciocîltan]. De asemenea, în Călători străini III, Marian Coman va continua traducerea scrisorilor fraţilor Linchou, de data aceasta folosind documente inedite din arhivele diplomatice franceze. Un grup compact de relatări îl vor constitui cele ale călătorilor turci, care vor fi traduse de Nagy Pienaru: secretarul Abdülkadir Efendi, participant la campaniile din 1595 şi 1621; Numan Efendi, însărcinat cu delimitarea frontierei dintre Habsburgi şi otomani; Ahmed Resmi Efendi autorul unei Geografii a Ţării Româneşti şi diplomatul Mehmed Emnî.


Enumerarea de mai sus este doar orientativǎ şi urmǎreşte mai puţin schiţarea unui eventual sumar al celui de-al treilea volum de supliment, cât mai degrabǎ evidenţierea bogǎţiei de relatǎri de cǎlǎtorie, inedite sau necunoscute, care ar trebui sǎ-şi gǎseascǎ locul în seria de Cǎlǎtori strǎini. Mai mult, suntem convinşi cǎ prin continuarea investigaţiilor în arhive şi biblioteci, numǎrul acestor relatǎri de cǎlǎtorie va creşte semnificativ. Continuarea seriei de Cǎlǎtori strǎini despre ţǎrile române cu volumul Supliment 3 se va face respectând întru totul standardele istoriografice impuse de primii coordonatori ai seriei, Maria Holban şi Paul Cernovodeanu, cu privire la introducerile bio-bibliografice care însoţesc fiecare cǎlǎtor şi, mai ales, la calitatea traducerii. Totodatǎ însǎ, membrii actualei echipei vor semnala, în comentariile şi notele pe care le vor redacta, noile direcţii de cercetare şi interpretare a literaturii de cǎlǎtorie. Astfel, schimbǎrile metodologice şi abordǎrile inovatoare propuse de istorici şi critici literari precum Joan-Pau Rubiés, Friedrich Wolfzettel, Frédéric Tinguel sau Jan Borm vor fi reflectate în Călători străini despre Ţările Române până la 1800. Supliment III.

Continuitatea proiectelor de cercetare este una dintre condiţiile fundamentale ale unei istoriografii bine aşezate. Cǎlǎtori strǎini despre ţǎrile române este, alǎturi de DRH, unul dintre proiectele de lungǎ duratǎ de editare a izvoarelor istorice desfǎşurate sub egida Institutului „Nicolae Iorga”. De aceea, continuarea şi completarea seriei vechi de Cǎlǎtori strǎini despre ţǎrile române pânǎ la 1800 prin publicarea unui nou volum de supliment, al treilea, este un proiect de cercetare util şi necesar, deopotrivǎ din punct de vedere istoriografic şi instituţional.

H) Rezultate scontate: identificarea unor noi surse privitoare la istoria românilor și

revalorificarea unora de mult timp cunoscute.

I) Valorificarea rezultatelor: Publicarea unui nou volum de călători în prestigioasa serie

dirijată de Editura Acdemiei.

J) Colaborări în țară:

K) Colaborări peste hotare:



A) Denumire: Sate (kariye) şi târguri (kasaba) din din Dobrogea otomană, II: kazalele Varna şi Silistra, sec. XVI-XVII (aria Dobrogei de sud). Repertoriu istorico-geografic.

B) Autor: Anca Popescu

C) Colectiv de cercetare: Anca Popescu

D) Termen de realizare: 1 ianuarie 2015- 1 iulie 2016.


Propun continuarea şi completarea instrumentului de cercetare Sate (kariye) şi târguri

(kasaba) din din Dobrogea otomană, I: kazaua Hârşova, sec. XVI-XVII. Repertoriu

istorico-geografic în vederea acoperirii întregii arii a Dobrogei. De asemenea am în

vedere publicarea ambelor lucrări, în colaborare cu Dr. Sergiu Iosipescu, Prof. la

Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, Departamentul Arheologie şi Istoria Artei,

şi cu Dr. Raluca Iosipescu de la Institutul Naţional al Ptrimoniului, care vor realiza partea

privind situaţia actuală a cercetărilor arheologice în caest spaţiu.

În ceea ce mă priveşte, voi continua cercetările documentelor otomane, în primul rând ale

registrelor otomane, ale ordinelor sultanale (colecţia Mühimme Defterleri [Condicile

Afacerilor importante], colecţia Ahkâm Defterleri [Condicile de porunci], aflate la

Arhivele din Istanbul, sau, unele dintre ele, în copii la Arhivele Naţionale Istorice

Centrale, Bucureşti.

F) Scopul:

Un repertoriu al aşezărilor de tip sat, târg din întreaga Dobroge. Acest instrument primar

va permite tratarea unor aspecte ca : probleme toponimice : atestările cele mai vechi ale

toponimiei principale ; denumiri ante-otomane, denumiri alternative sau simultane,

identificări toponimice ; căile de comunicaţie (pe baza celor mai vechi atestări ale

toponimiei principale) ; date etnografice, de habitat, topografice, hidrografice etc.,

specifice ; comunităţi etnice sau « profesionale« (ex. vozari, tuzcii, etc., inclusiv cele cu

atribuţii militare) ; prezenţe turcice (ante-otomane şi otomane) şi prezenţe româneşti (ex.

Vlahlar, la S-E de Silistra); colonoizări ; instituţii otomane relevante pentru administraţia

otomană în această provincie (inclusiv moştenirile ante-otomane) ; resurse naturale,

climat, ş.a.


Cercetarea documentelor otomane de arhivă referitoare la Dobrogea otomană, sec. XVI-

XVII, şi a studiilor istoriografice în această privinţă.

H) Rezultate scontate: Un instrument de lucru pentru toponimia istorică a Dobrogei.

I) Valorificarea rezultatelor: Publicarea Repertoriului istorico-geografic al Dobrogei şi

comunicarea unor rezultate ştiinţifice privind toponimia, instituţiile, aspecte demografice,

etc. ale Dobrogei otomane în sec. XVI-XVII.

J) Colaborări în țară: -

K) Colaborări peste hotare: voi profita de proiectul de colaborare interacademică

pentru Turcia (la Tütk Tarih Kurumu) care este, în 2015, în anul al doilea al desfăşurării,

pentru a-mi realiza o parte din documentare.


***

Programul III

A) Denumire : Românii şi Europa în secolul al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea

B) Coordonator : Daniela Buşă (CS I); colectiv Alexandru Mamina (CS II), Raluca Tomi (CS III), Venera Achim (CS III), Bogdan Popa (CS), Nicoleta Roman (CS).

C) Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv : Proiectele incluse în program, aflate în curs de realizare sau nou abordate, în unele cazuri nu au mai făcut obiectul investigaţiei istorice, iar altele au fost tratate incomplet, disparat şi numai cu referire la anumite aspecte sau momente. Există şi situaţii în care realitatea istorică a fost deformată prin omisiune sau interpretarea surselor primare ca şi altele în care fie analiza se cere adâncită, ca urmare a punerii în circulaţie de noi surse documentare, fie informaţia diversificată. De asemenea programul continuă, sub patronajul Academiei Române, editarea valoroasei colecţii Călători străini despre ţările române în secolul al XIX-lea, importantă sursă documentară narativă externă, care alături de cele tradiţionale, este indispensabilă în munca de cercetare.

D) Scopul programului :

Proiectele analizează locul şi rolul României în politica, diplomaţia, economia puterilor europene, interesele acestora în zonă şi impactul asupra destinului României şi al celorlalte ţări ale ariei, modul în care implicarea puterilor în rezolvarea problemelor româneşti şi zonale a influenţat dezvoltarea economică şi afirmarea în relaţiile internaţionale. De asemenea sunt cercetate comparativ diferitele curente de idei ale timpului ca şi modernizarea societăţii româneşti, cu implicaţiile şi particularităţile ei, cu ariile de manifestare, obiectivele şi urmările ei, cu evidenţierea raportului dintre modernitate şi tradiţie. De asemenea programul urmăreşte depistarea, traducerea şi editarea, conform înaltelor exigenţe ştiinţifice, a izvoarelor narative externe.

E) Rezultatele scontate:

- îmbogăţirea şi diversificarea surselor documentare

- facilitarea cercetării prin indici

- diversificarea informaţiei, clarificarea unor probleme, momente, aspecte din istoria României şi Europei secolului al XIX-lea şi începutul de secol XX pe baza studierii documentelor de arhivă, coroborate cu alte categorii de surse româneşti şi străine, a literaturii de specialitate,

- racordare la preocupările şi direcţiile istoriografiei contemporane de peste hotare.

F) Modul de valorificare :

- editarea colecţiei de izvoare externe narative Călători străini despre ţările române

- editarea în conformitate cu standardele de exigenţă ştiinţifică a rezultatelor cercetării sub forma unor culegeri de texte, monografii, studii, articole

- comunicări în cadrul unor manifestări ştiinţifice cu caracter intern şi internaţional,

Durata menţionată în proiectele de cercetare : Programul cuprinde proiecte în diferite faze de execuţie.

a) Proiecte pe anul 2014 şi următorii:

- Călători străini despre ţările române în secolul al XIX-lea (1867-1877), vol. VIII, 1867-1877, colectiv Daniela Buşă, Venera Achim, Bogdan Popa, Nicoleta Roman, Raluca Tomi (1 iulie 2012 – 31 decembrie 2015)

- Alexandru Mamina, Morfologia protestului cultural: romantism, avangardă, folk-rock (1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2015)


PROIECTUL DE CERCETARE 1

A) Denumire: Călători străini despre ţările române în secolul al XIX-lea (1867-1877)

B) Coordonator: Daniela Buşă

C) Colectiv de cercetare: Daniela Buşă, Venera Achim, Bogdan Popa, Nicoleta Roman, Raluca Tomi

D) Termen de realizare: 1 iulie 2012 – 31 decembrie 2015.

E) Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: Volumul de faţă continuă seria relatărilor călătorilor străini cu însemnările celor care au străbătut spaţiul locuit de români în perioada 1867-1877. Perioada ce face obiectul proiectului de faţă este relevantă şi edificatoare pentru evoluţia societăţii româneşti, iar observaţiile şi relatările călătorilor străini asupra realităţilor economice, politice, demografice, sociale, etnice, religioase, culturale etc. sporesc varietatea şi bogăţia surselor documentare, oferind posibilitatea de noi investigaţii istorice. Cele mai multe din aceste izvoare narative sunt inedite, nesistematizate şi necesită eforturi pentru depistarea lor. Există şi unele pagini traduse, dar, din experienţa nostră, cu foarte rare excepţii, ele au trebuit coroborate cu textul original şi, cele mai multe, completate cu paragrafele lipsă. În acest stadiu, beneficiem de o evidenţă relativ sumară privind sursele ce fac obiectul cercetării.

F) Scopul proiectului: Valorificarea şi introducerea în circuitul ştiinţific a relatărilor unui număr de cca. 75 de călători, oameni politici şi de cultură, francezi, englezi, ruşi, germani, austrieci, italieni, unguri, unii binecunoscuţi, alţii de o notorietate mai modestă sau necunoscuţi, care au trecut sau au stat un timp mai mult sau mai puţin îndelungat pe teritoriul românesc.

G) Materiale şi de metode de lucru: depistarea, identificarea, selectarea materialului documentar ce urmează a fi inclus în volum, traducerea textelor, identificări de persoane, localităţi, evenimente, redactarea introducerii volumului, întocmirea de bio-bibliografii pentru fiecare călător, indice.

H) Rezultatele scontate: elaborarea a două volume din seria nouă a colecţiei Călători străini despre ţările române

I) Valorificarea rezultatelor: editarea celor două volume, publicarea de studii şi articole pe baza materialului documentar cuprins în volum, participarea cu comunicări la manifestări ştiinţifice cu caracter intern şi internaţional.

J) Colaborări în ţară: cu biblioteci din Iaşi, Cluj, Sibiu, Alba Iulia care au în fondul de carte relatări edite şi inedite ale călătorilor străini despre ţările române din perioada ce face obiectul volumului.,

K) Colaborări în străinătate: cu biblioteci din Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, S.U.A. care au în fondul de carte relatări edite şi inedite ale călătorilor străini despre ţările române din perioada ce face obiectul acestui proiect.

L) Bugetul solicitat:

M) Etape de realizare:

- 1 iulie 2012 – 31 decembrie 2012 – depistarea şi selectarea călătorilor ce urmează a fi cuprinşi în proiect

- 1 ianuarie 2013 – 30 iunie 2014 – continuare investigaţiilor privind depistarea a noi călători şi selectarea relatărilor lor, traducerea îînsemnărilor de călătorie, identificări de persoane, localităţi, evenimente, întocmirea bio-biografiilor pentru fiecare călător, procesarea pe calculator

- 1 iulie – 31 decembrie 2014 – pregătirea pentru tipar: corecturi, indici, ilustraţii

PROIECTUL DE CERCETARE 2

a) Denumire: Morfologia protestului cultural: romantism, avangardă, folk-rockb) Coordonator: Alexandru Maminac) Colectiv de cercetare: – d) Termen de realizare: 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2015e) Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: originalitatea proiectului de faţă rezultă din faptul că romantismul, avangarda fin de siècle şi mişcarea folk-rock din anii 1960-1970 au fost analizate fie din perspectiva conţinutului cultural, fie din perspectiva relaţiei contestatare pe care au întreţinut-o cu societatea vremii (Pierre Labracherie, William Fleming, David Harvey, Samuel P. Huntington etc.), însă întotdeauna fiecare în parte. Nu există încă nici o tratare a lor împreună, din punctul de vedere al istoriei culturale şi sociale pe durata lungă, care să precizeze constantele cauzale, de manifestare şi de mesaj, identificând astfel problematica generală a protestului cultural în societatea modernă şi contemporană.f) Scopul proiectului: analiza comparativă a romantismului, avangardei şi a mişcării folk-rock pe cele trei paliere constitutive: creaţia, inserţia socială a reprezentanţilor şi ideologia pe care au afirmat-o, pentru a surprinde evoluţia lor, trăsăturile particulare şi comune, precum şi motivaţiile atitudinii faţă de societate, care a putut varia de la angajamentul politic la estetizarea existenţei. g) Material şi metode de lucru: literatura, textele muzicii (de la libretele operelor lui Giuseppe Verdi, până la versurile lui Bob Dylan şi John Lennon) şi memorialistica epocii (Théophile Gautier, Georges Sand etc.); abordarea diacronică a problematicii, pentru a lărgi cadrul monografic deja precizat într-o serie de lucrări (Jean Giraud, L’École romantique française, Howard Mumford Jones, Revolution & Romanticism, Carl E. Schorske, Viena fin de siècle etc.), şi a înţelege pe această cale fenomenul din perspectiva evoluţiei istorice.h) Rezultatele scontate: - organizarea diversităţii culturale într-o interpretare explicativă integratoare; - stabilirea tipurilor de protest cultural şi a legăturilor dintre manifestările generaţionale şi structurile economice şi politice ale societăţii moderne şi contemporane; - mai buna cunoaştere a societăţii moderne şi contemporane prin prisma dinamicilor culturale, în măsura în care pe de o parte acestea relevă sistemele de valori, aşteptările şi raporturile de status şi rol din epocă, iar pe de altă parte declanşează o serie de mecanisme sociale de răspuns la provocările protestului.

i) Valorificarea rezultatelor: prezentarea de comunicări ştiinţifice şi publicarea de articole în revistele de specialitate; realizarea unei monografii.j) Colaborări în ţară: – k) Colaborări în străinătate: participarea la colocviile referitoare la istoria culturală şi sociologia culturii în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, precum şi la stagiile de cercetare din cadrul schimburilor academice.l) Bugetul solicitat: – m) Alte subvenţii de cercetare: – n) Etape de realizare: 1 ianuarie-31 decembrie 2014 – documentare; 1 ianuarie-30 septembrie 2015 – continuarea documentării şi verificarea rezultatelor prin comunicări şi discuţii în Institut; 1 octombrie-31 decembrie 2015 – finalizarea documentării şi redactarea lucrării.

* * *

Programul IV

A) Denumire: România şi Europa în secolul al XX-lea

B) Coordonator: Mioara Anton (CS II); colectiv Viorel Achim (CS I), Cristian Vasile (CS II), Cosmin Popa (CS II), Radu Tudorancea (CS III), Gheorghiu Simion (CS), Mihaela Stroe (ASC), Raul Denize(CS).

C) Stadiul actual al cunoştinţelor: Cercetătorii români ai secolului al XX-lea şi-au concentrat până acum, în proporţie covârşitoare, atenţia asupra istoriei României în prima jumătate a secolului (până spre sfârşitul anilor '40). Chiar şi pentru această perioadă există aspecte, momente şi dimensiuni puţin sau insuficient investigate.

Istoria celei de a doua jumătăţi a secolului a rămas în cea mai mare parte nestudiată iar cercetarea, atât cât s-a întreprins, a fost de multe ori puternic marcată de constrângeri sau opţiuni politico-ideologice. Dar principala cauză a cercetării incomplete şi nesatisfăcătoare a acestei perioade rezidă în dificultăţile insurmontabile, până de curând, în privinţa abordării unor aspecte şi momente ale istoriei naţionale din cauza lipsei de acces la importante fonduri arhivistice din ţară şi la accesul limitat – din nefericire în acest sens neajunsurile persistă – la surse istorice inedite de peste hotare şi la literatura străină de specialitate. Aceste cauze, asociate poate şi unor carenţe metodologice, au contribuit şi ca integrarea istoriei naţionale în istoria Europei şi cercetările de istorie universală contemporană şi, implicit, cercetările comparative, să ofere suficiente motive de insatisfacţie ştiinţifică.

D) Scopul programului:

Programul vizează cercetarea prin eforturi concentrate, ca şi prin proiecte speciale a unor teme majore ale istoriei României şi universale din sec. al XX-lea, cu precădere din cea de a doua jumătate a secolului şi, într-o abordare comparativă de istorie naţională – istorie regională sau continentală. Se urmăreşte dirijarea potenţialului de cercetare spre investigaţii istorice posibile doar prin eforturi conjugate şi într-un cadru instituţionalizat, abordarea unor teme importante, ridicarea nivelului de cercetare în privinţa informaţiei şi a metodelor, ca şi înscrierea competentă în preocupările şi dezbaterile istoriografice contemporane de peste hotare.

E) Rezultate scontate: Cercetările înscrise în actualele proiecte ale programului vor permite, în baza unor investigaţii sistematice în arhive şi a studierii altor categorii de surse istorice româneşti şi străine, ca şi a literaturii de specialitate, o temeinică şi amplă cunoaştere a unora dintre principalele aspecte ale unui moment-cheie al istoriei României postbelice – instaurarea şi consolidarea monopolului puterii partidului comunist în România în anii 1948-1953 – analizat comparativ cu evoluţiile din alte ţări ale Europei Centrale şi de Sud-Est.

F) Modul de valorificare: Vor fi realizate volume tematice cu profil monografic şi un volum de documente, precum şi studii şi articole. Vor fi elaborate şi prezentate comunicări la manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale şi organizate dezbateri şi sesiuni ştiinţifice.

G) Durata programului: variabilă în funcţie de fiecare proiect

Proiectele programului:

a) Proiecte pe anul 2014 şi următorii

- Cristian Vasile, Literatură şi ideologie în România anilor 1970: între marxism-leninism, protocronism şi autonomia esteticului (1 ianuarie 2013 - 30 iunie 2015)

- Cristian Vasile, Cercetarea ştiinţifică umanistă în România comunistă, 1948–1965: Institutele de cercetare ale Academiei între standarde profesionale şi imperative ideologice Termen de realizare 1 iulie 2015 - 31 decembrie 2017.

- Viorel Achim, “Germania şi politica de populaţie în România, 1940-1944” (1 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2014)

- Viorel Achim, Institutul Central de Statistică şi rolul său în etnopolitica românească, 1940-1944, Termen de realizare 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2016.

- Mioara Anton, Puterea confiscată. Scrisori către „Marele conducător“, II, (1965-1989) (1 iunie 2013- 30 iunie 2015).

- Mioara Anton, Cotidianul comunist. Deceniile „mărețelor împliniri“ (1970-1980), Termen de realizare 1 iulie 2015 - 31 decembrie 2017.

- Cosmin Popa, Uzina de propagandă-Academia de Științe Social-Politice (1970-1989) (1 iunie 2013- 30 iunie 2015).

- Cosmin Popa, Comunismul absolutist. Cultul personalității în România lui Ceaușescu. Termen de realizare 1 iulie 2015 - 31 decembrie 2017.

- Simion Gheorghiu, Reformă şi „contrareformă” în blocul comunist în anii ’80. Studiu de caz: România şi URSS (1 iunie 2013- 31 decembrie 2015)

- Radu Tudorancea, Metamorfoza elitei politice din RPR (1948-1965). Key-players, grupuri de influență, ierarhii instituționale. (1 iunie 2013- 30 iunie 2015).

- Radu Tudorancea, Emigrația politică elenă în România comunistă (1948-1989). Context, evoluții, nuclee urbane. Termen de realizare 1 iulie 2015 – 30 iunie 2017.

- Mihaela Stroe, Istoriografia românească postbelică. Evoluţii, tendinţe (1947-1964). Studiu bibliografic (1 ianuarie 2013-31 decembrie 2014).

- Mihaela Stroe, Aplicarea modelului marxist în istoriografie. Comparație între cazul românesc și cel est-german (1949-1956) Termen de realizare 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2016.

- Raul Denize, Reconfigurarea politicii RFG faţă de Blocul Estic (1966-1973). Studiu de caz: reluarea relaţiilor diplomatice cu România. (1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2015)



Denumirea proiectului: Literatură şi ideologie în România anilor 1970: între marxism-leninism, protocronism şi autonomia esteticului

Coordonatorul/Autorul: Cristian VASILE

Colectiv de cercetare: Cristian VASILE

Termenul de realizare: 1 ianuarie 2013-30 iunie 2015

Stadiul cunoştinţelor în domeniu: Eugen Negrici – prin volumul Literatura sub comunism. Proza, Bucureşti, Editura Fundaţiei Pro, 2002 – a dat probabil cea mai amplă monografie dedicată raporturilor dintre literatură şi politic (dacă exceptăm lucrarea de mari dimensiuni a lui Marian Popa – Istoria literaturii române de azi pe mâine, vol. I–II, 23 august 1944–22 decembrie 1989, versiune revizuită şi augmentată, Bucureşti, Editura Semne, 2009, tributară însă atât scenariului conspiraţionist, informaţiei senzaţionaliste, cât şi nuanţelor xenofobe). Cartea prof. E. Negrici – nu lipsită de implicare emoţională, subiectivă, şi de spirit justiţiar (cauză a unor reproşuri) – este o tratare sintetică, ce foloseşte drept surse principale chiar lucrările de beletristică; demersul este mai degrabă unul circumscris istoriei literare, iar dramaturgia nu face obiectul analizei nici în prima, nici în a doua ediţie a cărţii. A doua ediţie (din care a dispărut şi capitolul dedicat raporturilor literaturii cu propaganda) s-a oprit în 1964 – Literatura română sub comunism, 1948–1964, Bucureşti, Cartea Românească, 2010). Este mai mult o panoramă a compromisurilor şi manipulărilor propagandistice, fără o concentrare istoriografică asupra raportului dintre literatură şi ideologia marxist-leninistă şi fără o cercetare a surselor arhivistice publice sau / şi private. (Aceleaşi caracteristici se aplică şi volumului datorat criticului Alex. Ştefănescu, Istoria literaturii române contemporane 1941-2000, Bucureşti, Editura Maşina de Scris, 2005). La polul opus, Marin Radu Mocanu s-a limitat mai degrabă la reproducerea de documente privind cenzura din spaţiul literar şi la fenomenul cenzorial, fără a însoţi opera de redare a surselor istorice cu texte extinse de interpretare (vezi de exemplu – Cenzura comunistă. Documente, Bucureşti, Editura Albatros, 2001, ş.a.). O recentă ediţie de documente (stenograme ale întâlnirilor lui N. Ceauşescu cu scriitorii între 1971 şi 1975), precedată de un studiu introductiv mai

adecvat a realizat Liviu Maliţa – Ceauşescu, critic literar, Bucureşti, Editura Vremea, 2007.

Cea mai proeminentă sinteză de istorie literară din era postdecembristă, aparţinând lui Nicolae Manolescu – Istoria critică a literaturii române. Cinci secole de istorie, Piteşti, Editura Paralela 45, 2008 – pe lângă meritele incontestabile (probabil cea mai impunătoare sinteză de la G. Călinescu), păstrează însă perspectiva subiectivă, inclusiv (sau mai ales) când este vorba despre unii scriitori pe care i-a cunoscut şi despre care a scris elogios încă din epocă, prin intermediul criticii de întâmpinare. Istoricul literar pare că trece în plan secund relaţiile unor scriitori cu ideologia oficială sau cu marxismul în varianta sa vestică, adaptat conformist la contextul local. Cazul cel mai elocvent este capitolul despre Alexandru Ivasiuc, şi aceasta în pofida unor revizuiri larg împărtăşite sau serios argumentate, aplicate operei lui Ivasiuc (Sanda Cordoş, de exemplu – Alexandru Ivasiuc. Monografie, antologie comentată, receptare critică, Braşov, Editura Aula, 2001).

Scopul proiectului: Proiectul nostru de cercetare va urmări în ce măsură se poate vorbi în România

anilor 1970 (lungul deceniu opt, cca 1971–1981) de o împletire a literaturii şi a ideologiei oficiale; mai precis: în ce măsură literatura – în sens larg – a fost penetrată de temele şi mesajele propagandei oficiale în intervalul delimitat de „Tezele din iulie“ (tentativa de re-ideologizare violentă a vieţii literar-artistice din iulie-noiembrie 1971) şi de iulie 1981, moment de implicare decisivă a factorului politic în alegerile de la Uniunea Scriitorilor (impunerea în dispreţul votului dat la congresul scriitorilor a unei conduceri percepute de majoritatea mediul literar drept obedientă faţă de puterea politică, eveniment care se produce în contextul unei tot mai accentuate izolări internaţionale a României şi a unei degradări a nivelului de trai, caracterizat (parafrazându-l pe scriitorul Dorin Tudoran) printr-un fel de sindrom F: frig, foame, frică. În multe privinţe anii 1970 reprezintă un interval de tranziţie, între o perioadă „liberală“ (cca 1963–1971) şi cenuşiu-întunecatul deceniu nouă (aprox 1981/1982–1989). Lucrarea îşi propune să urmărească atât modul cum se infiltrează clişeele discursului ideologic – un gen de marxism-leninism impregnat deja cu teme etniciste, protocroniste, naţional staliniste etc. – în beletristică, precum şi în publicistica literară, cât şi tentativele de a apăra idei disidente, subversive precum autonomia esteticului, ideea de „artă pentru artă“ sau de exil interior, cu refuzul de rigoare de implicare politică.

Proiectul va încerca să răspundă la câteva întrebări: cum se explică izolarea în sânul breslei literare a unui Paul Goma (de fapt, o tentativă de a înţelege caracterul firav al mişcării disidente româneşti); în ce măsură a existat (după formula prof. Eugen Negrici) o literatură de plenară, o literatură care – într-o proporţie semnificativă – a preluat ficţional, cu proptitudine, directivele plenarelor CC al PCR şi ale liderilor propagandei; cum se explică existenţa unui conformism social larg răspândit în rândurile scriitorilor, contrastând uneori cu situaţia din Europa centrală; a fost asumat protocronismul drept parte componentă a ideologiei oficiale; se mai poate vorbi despre un realism socialist în literatură şi care sunt reprezentanţii lui; cât de (non)conformiste sunt literatura despre obsedantul deceniu şi romanul politic (Alexandru Ivasiuc, Augustin Buzura, Nicolae Breban)?. Cum poate fi înţeles regimul mai „liberal“ în ceea ce priveşte traducerile din literatura occidentală (mai ales importante traduceri din literatura anglo-

saxonă) ? A fost o supapă creată / permisă în mod conştient de instanţele ideologice? A fost într-adevăr N. Ceauşescu ultimul realist socialist (cum sugerează Sanda Cordoş) ?

Demersul nu se confundă cu cercetarea de istorie literară, abordarea va împrumuta în principal perspectiva istoricului vieţii politice.

Material şi metode de lucru: Literatura de specialitate privind istoria cultural-ideologică postbelică a Europei

de Est oferă numeroase exemple de tratare adecvată, îmbinând documente de arhivă, publicistică, alte surse edite. Cartea lui Ray Taras – Ideology in a Socialist State. Poland, 1953-83, Cambridge, Cambridge University Press, 1984 – cuprinde mai multe sugestii de lectură şi se poate constitui într-un model de analiză. Pe de o parte, astfel de lucrări surprind în ce măsură literatura şi arta au internalizat directivele politice, pe de altă parte pot fi un punct de plecare în încercarea de a schiţa un demers comparativ, înscriind cazul românesc în contextul central–est european.

Pe lângă (re)lectura romanelor relevante pentru temă – de exemplu, Alexandru Ivasiuc Păsările (1970), Apa (1973), Iluminări (1975) etc şi mai ales piese ale romanului politic, vom proceda la exploatarea tuturor stenogramelor redactate cu ocazia întâlnirilor lui Nicolae Ceauşescu cu scriitorii; ne propunem să identificăm şi să valorificăm inclusiv conţinutul discuţiilor dintre şefii Secţiei de Propagandă (sau ai altor secţii ideologice ale CC al PCR – Secţia de Presă, de exemplu) cu oamenii din domeniul artei şi literaturii sau mesajele de salut ale conducerii PCR adresate congreselor / reuniunilor Uniunii Scriitorilor.

Vom utiliza şi surse istorice precum note, rapoarte, referate etc ale Secţiei de Propagandă şi ale altor departamente ideologice ale CC al PCR privind viaţa intelectuală şi evoluţia literaturii în deceniul opt, şi prin aceasta vom studia în paralel discursul oficial despre literatură şi artă, dar şi atitudinile venite din zona creatorilor (prozatori, poeţi, critici şi istorici literari, dramaturgi ş.a.). Utilitatea acestui demers se vădeşte prin faptul că, astfel, se surprinde în ce grad literatura (beletristica, critica literară, publicistica literară) a respectat şi a ilustrat directivele politice trasate cu ocazia plenarelor Comitetului Central sau în alte împrejurări politice.

Cum nu ne propunem redactarea unei istorii instituţionale a literaturii, deja abordată: (vezi Lucia Dragomir, L’Union des Écrivains. Une institution transnationale à l’Est: l’exemple roumain, Paris, Editions Belin, 2007; Ioana Macrea-Toma, Privilighenţia. Instituţii literare în comunismul românesc, Cluj Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2009) sau surprinderea unui aspect particular (precum traducerile: v. Ioana Popa, traductions Ioana Popa , Traduire sous contraintes. Littérature et communisme, 1947–1989, Paris, CNRS, 2010), accentul va cădea mai puţin asupra studierii documentelor interne ale Uniunii Scriitorilor sau ale Fondului literar, concentrarea realizându-se asupra producţiei / publicisticii literare; prin urmare vor fi parcurse publicaţii precum „România literară“ (relevantă şi prin faptul că a găzduit personalităţi cooptate / tolerate de regim precum Constantin Noica) sau „Contemporanul“ (unde îşi face loc în pagină şi o literatură filozofică, de comentariu pe teme ideologice, texte ale unor specialişti în ştiinţe sociale).

Întrucât există în discursul public, pe de o parte, o eroizare romantică a scriitorilor – transformaţi forţat în anticomunişti şi rezistenţi (inclusiv printr-o utilizare necritică a

http://lectures.revues.org/3043

documentelor emanate de la Securitate, interpretate unilateral) şi, pe de altă parte, o contestare a reprezentanţilor mediului literar sub eticheta pripită şi generalizatoare de „colaboraţionişti“ va fi examinat şi un corpus documentar semnificativ aflat în custodia arhivei CNSAS (dosare de urmarire informativă, dosarul „Artă–Cultură“ al fondului documentar).

Nu în ultimul rând, vom încerca să utilizam cu folos literatura de specialitate, datorată inclusiv unor cercetători străini (Dennis Deletant; Adam J. Sorkin, Hard Lines: Romanian Poetry, Truth and Heroic Irony under Ceausescu Dictatorship, „Literary Review“, fall, 1991 et al.)

Rezultatele scontate: Definitivarea unei lucrări care să se apropie de statutul unei monografii.

Valorificarea rezultatelor: Publicarea capitolelor în periodice academice recunoscute şi, ulterior, a lucrării în integralitate la o editură interesată, cotată CNCS.

Colaborări în ţară: Uniunea Scriitorilor din România; Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional; Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Universitatea din Bucureşti.

Colaborări în străinătate: O posibilă colaborare cu WWICS – Cold War International History Project, cu Bibliotecile din ţările est- şi central europene.

Buget solicitat: Salariul pe doi ani şi jumătate plus finanţarea, în măsura posibilităţilor bugetare, a deplasărilor (pentru documentare) în ţară şi în străinătate.

Alte subvenţii: -


Denumirea proiectului: Cercetarea ştiinţifică umanistă în România comunistă, 1948–1965: Institutele de cercetare ale Academiei între standarde profesionale şi imperative ideologice

Coordonatorul/Autorul: Cristian VASILE

Colectiv de cercetare: Cristian VASILE

Termenul de realizare: 1 iulie 2015-31 decembrie 2017

Stadiul cunoştinţelor în domeniu:

Există foarte puţine lucrări care să trateze global şi documentat cercetarea ştiinţifică umanistă în România comunistă. Înainte de 1989 au apărut lucrări generale de

bilanţ (la 15 ani, la 20 de ani etc. „de la Eliberare“ care includeau şi cercetarea ştiinţifică, oferind detalii în special despre cadrul instituţional şi progresele ştiinţifice în noul context social-politic, dominat de organizarea ce copia modelul sovietic. Un volum din 1960 – Constantin Daicoviciu et al., Republica Populară Romînă, Bucureşti, Editura Meridiane, 1960 – tratează disparat domeniile din cercetarea umanistă (vezi cap. 6: Arta şi cultura şi cap. 7: Dezvoltarea ştiinţei, pp. 191–391), fie că este vorba de lingvistică (pp. 193-194), fie literatură şi folclor (pp. 216 şi urm.), istoria artei (pp. 238 şi urm.) etc. Cercetările umaniste – circumscrise unor domenii precum: istorie, filosofie, lingvistică, teorie şi istorie literară, ştiinţe juridice, economie – sunt asociate ştiinţelor sociale (ibid., p. 386), iar ulterior (cca 1970) se produce din ce în ce mai mult includerea în cadrul „ştiinţelor sociale şi politice“ (totuşi, în paralel este uzitată şi sintagma „ştiinţe sociale şi umane“, cu formula înrudită „cercetări socio-umane“). Abordări mai compacte se regăsesc în următorii ani, însă multe sunt încă împovărate de mesaj ideologic şi triumfalist: vezi Ştefan Bălan, Ilie Murgulescu, George Ivaşcu et al., Momente ale revoluţiei culturale, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1964; Alexandru Tănase, Ion Goliat et al., Cultura socialistă în România, Bucureşti, Editura Politică, 1974, pp. 131–145 etc.

În fapt, la acest moment nu există o monografie care să valorifice diversitatea izvoarelor istorice declasificate după 1989 şi mai ales după „revoluţia arhivistică“ de la momentul 2006–2007: atât legislaţia – inclusiv cea nepublicată în Monitorul oficial/Buletinul oficial – privind cercetarea ştiinţifică, cât şi sursele de arhivă: documentele de partid ale Secţiilor ideologice şi documente emise de Securitate (dosare de „obiectiv“ – Obiectivul fiind un institut de cercetare), dosarele personale/de cadre ale directorilor de institute etc. După 1989, istoriografia autohtonă s-a axat mai mult pe studierea suprimării Academiei Române (la 1948) şi înfiinţarea Academiei RPR (vezi Dorina N. Rusu, Istoria Academiei Române în date, 1866–1966, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1997; acad. Dan Berindei, Istoria Academiei Române, 1866–2006. 140 de ani de existenţă, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006), cu consecinţele sale nefaste, urmărind îndeosebi dimensiunea represivă; mai puţin au fost studiate institutele de cercetare ca atare sau ca parte a unui domeniu cultural-ştiinţific şi artistic. Chiar şi atunci când istoricii s-au aplecat asupra activităţii acestor institute, preocuparea a decurs din studierea unor momente violente/tensionate care au vizat direcţiunea lor: implicarea lui Harry Brauner (directorul Institutului de Folclor) în procesul Lucreţiu Pătrăşcanu; sancţionarea drastică a profesorilor Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, Alexandru Graur (Institutul de Lingvistică). În general, cercetările au fost mai mult axate pe biografiile unor directori de institute de cercetare şi s-au extins, prin forţa lucrurilor, şi asupra domeniilor conduse de personalităţile culturale în cauză: George Călinescu (Institutul de Istorie şi Teorie Literară), George Oprescu (Institutul de Istoria Artei), Constantin Ionescu–Gulian (Institutul de Filosofie): vezi Ion Bălu, Viaţa lui G. Călinescu, Bucureşti, Editura Libra, 1994; Nicolae Mecu, G. Călinescu faţă cu totalitarismul, Cluj Napoca, Editura Dacia xxi, 2012; Vl. Tismăneanu, C. Ionescu-Gulian, în Lumea secretă a nomenclaturii, Bucureşti, Editura Humanitas, 2012; Omagiu lui George Oprescu cu prilejul împlinirii a 80 de ani, Bucureşti, Editura Academiei, 1961; Petre Oprea, Gh. Oprescu, în Două perioade din istoriografia artei româneşti moderne şi contemporane, Bucureşti, Editura Maiko, 2001. Cercetarea sistematică a istoriei Institutului de Istorie (din 1965: Institutul „N. Iorga“ s-a oprit la momentul 1948 – vezi Ana Maria Ciobanu, Elena Loredana Mirea, Petre S. Năsturel, Andrei Pippidi,

Bogdan Popa, Nicoleta Roman, Raluca Tomi, Radu Tudorancea, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” (1937–1948), București, Editura Oscar Print, 2009). Nu există un studiu amănunţit cu privire la motivaţiile reunirii unor domenii, iar apoi al despărţirii lor (vezi fiinţarea Institutului de Istorie şi Filosofie al Academiei RPR între 1948 şi 1954), după cum sunt puţine cercetări despre cadrul financiar/bugetar în care a funcţionat cercetarea ştiinţifică umanistă.

Scopul proiectului: Lucrarea îşi propune să urmărească rolul politic în care autorităţile comuniste au

căutat să distribuie cercetarea ştiinţifică umanistă dar şi să răspundă la câteva întrebări esenţiale pentru organizarea şi funcţionarea institutelor de cercetare (cu profil umanist) şi a Academiei în anii regimului Gh. Gheorghiu-Dej: modul de împărţire pe Secţii a Academiei RPR la momentul 1948, cu un accent deosebit asupra domeniului ştiinţelor exacte şi naturale – în detrimentul ştiinţelor umane – se traduce şi printr-o diminuare vizibilă a însemnătăţii institutelor de cercetare din aria ştiinţelor sociale şi umaniste (care să se vădească la nivelul investiţiilor / alocărilor bugetare pentru: baza materială, personal angajat, colaboratori externi, salarii, drepturi de autor, onorarii, număr de publicaţii academice, tiraje ale revistelor ştiinţifice, deplasări în străinătate pentru documentare/specializare, gratificaţii, promovări, burse etc.)?; din acest punct de vedere, se poate face o periodizare în interiorul intervalului propus pentru analizare (1948–1965)?

Proiectul nostru de cercetare va urmări inclusiv directivele ideologice emise de la CC al PCR, prin intermediul Secţiilor de profil, în privinţa cercetării ştiinţifice din domeniul umanist, încercând să surprindă cum a evoluat percepţia ideologică în legătură cu definiţia adecvată a cercetării şi în ce măsură s-a păstrat o reflecţie academică onestă din punct de vedere profesional (chiar invocând oportunist materialismul dialectic şi istoric sau teoria socială marxistă). Nu în ultimul rând, vom analiza în ce măsură politica de selectare a cadrelor a fost mai flexibilă decât în mediul universitar; în ce măsură – ca urmare a unei politici (deliberate) – institutele de cercetare au fost un loc de refugiu (controlat) pentru foste cadre didactice universitare devenite „indezirabile“ care trebuiau ţinute departe de studenţi sau pentru tineri absolvenţi merituoşi dar „recalcitranţi“.

Proiectul nu se doreşte a fi o colecţie de studii care privesc separat cele opt institute umaniste de cercetare ale Academiei (cu ramificaţiile lor instituţionale ulterioare lui 1948), ci o lucrare despre cercetarea socio-umană în sine, privită atât ca parte a unui sistem academic ideologizat, cât şi în relaţie cu puterea politică (deziderat care implică şi răspunsul la alte întrebări: în ce situaţii s-a intensificat invocarea de către înalta birocraţie a imperativului ideologic al organizării activităţii de cercetare umanistă în strânsă legătură cu cerinţele economiei; ce criterii au prevalat la numirea directorilor de institute şi a conducătorilor de secţii şi echipe de cercetare; care au fost consecinţele interzicerii cercetărilor sociologice şi în ce condiţii au fost permise din nou la începutul anilor 1960 etc.).

Material şi metode de lucru: Literatura de specialitate privind istoria ştiinţelor sociale şi umane, a comunităţii

ştiinţifice în URSS şi Europa de Est în relaţia ei cu autoritatea politică poate servi drept model (pornind de la lucrările care au utilizat sursele deschise, ale unor Stephen

Fortescue, The Communist Party and the Soviet Science, London, 1987 şi Peter Kneen, Soviet Scientists and the State, Albany, 1984), deşi accentul este mai mare asupra ştiinţelor exacte, până la studii recente mult mai bine documentate: Loren R. Graham, Science in Russia and the Soviet Union. A Short History, New York-Melbourne, Cambridge University, 2004. Loren R. Graham nu a analizat doar impactul revoluţiei ruse – cu impunerea materialismului dialectic – asupra comunităţii ştiinţifice, ci şi consecinţele de durată ale dogmatismului, atât asupra ştiinţelor naturale, cât şi a celor sociale. Poate cea mai fertilă sugestie de lectură oferită e perspectiva unei relaţii mereu în schimbare şi contradictorie, aceea dintre cercetarea ştiinţifică şi stat, dintre cunoaştere şi putere politică. Poate mult mai utile – pentru analizarea cercetării ştiinţifice umaniste din Europa Centrală şi de Est dintr-o perspectivă comparatistă şi pentru identificarea de similitudini sau conexiuni – sunt cele două volume ale cărţii Studying Peoples in the People’s Democracies (vol. I, Münster, Lit Verlag, 2005: Socialist Era Anthropology in East-Central Europe, editors: Chris Hann, Mihaly Sarkany, Peter Skalnik, 376 pp); (vol. II, Berlin, Lit Verlag, 2008: Socialist Era Anthropology in South East Europe: Romania, Bulgaria, Serbia; editors: V. Mihăilescu, Ilia Iliev, Slobodan Naumovic, 454 pp). În fapt, termenul de antropologie are în acest caz o accepţiune extinsă, desemnând cercetările de antropologie (culturală), folcloristica, etnologia, muzeologia etnografică etc.; în plus, în aceste volume nicio ţară din Estul Europei nu este omisă, iar referirile la activitatea istoricilor şi a sociologilor sunt frecvente.

Pe lângă examinarea acestui tip de literatura secundară, vom proceda la exploatarea unor izvoare variate: în primul rând rapoarte, note, dări de seamă, planuri de măsuri, stenograme, tabele emise de Secţia de Propagandă şi Agitaţie, Secţia de Ştiinţă şi Cultură, Secţia de Ştiinţă şi Artă, Secţia de Învăţământ şi alte departamente ideologice ale CC al PMR, surse care fac referire la organizarea cercetării ştiinţifice (în general şi în special în cadrul Academiei RPR), documente depozitate la Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în principal fondurile CC al PCR – Secţia Propagandă şi Agitaţie; CC al PCR – Cancelarie). Aceste fonduri arhivistice oferă inclusiv date statistice privind finanţarea Academiei şi a cercetării ştiinţifice, date care pot fi coroborate cu cele din Buletinul oficial al RPR pentru stabilirea cuantumului alocărilor bugetare.

În arhivele CNSAS se regăsesc mai multe dosare de urmărire informativă (sau de altă natură) care privesc personalităţi culturale care au îndeplinit funcţia de director al unor institute de cercetare: George Călinescu (Institutul de Istorie şi Teorie Literară); Andrei Oţetea (Institutul de Istorie) ş.a., care cuprind inclusiv multe informaţii despre colectivele acelor instituţii, despre cercetători din subordine şi raporturile cu Academia RPR. Cercetarea în arhiva istorică internă a unor institute (Institutul de Istorie „N. Iorga“) este o altă opţiune, mai ales în situaţia fericită când în acest loc se regăsesc documente despre mai multe domenii: istoriografie, filosofie, arheologie.

Deosebit de utile sunt discursurile – publicate sau inedite – ale unor Gh. Gheorghiu-Dej şi ale unor ideologi (Iosif Chişinevschi, Leonte Răutu) referitoare la cercetarea ştiinţifică şi la funcţionarea Academiei RPR; ne propunem să identificăm şi să valorificăm inclusiv conţinutul discuţiilor dintre şefii Secţiei de Propagandă (sau ai altor secţii ideologice ale CC al PCR – Secţia de Presă, de exemplu) cu oamenii din domeniul cercetării sau mesajele de salut ale conducerii PCR adresate Academiei/ institutelor de cercetare. Nu în ultimul rând, publicaţiile academice editate de institutele umaniste pot furniza informaţii relevante. Studierea în paralel a discursului oficial despre statutul

oamenilor de ştiinţă şi a atitudinilor venite din zona institutelor de cercetare este esenţială. Utilitatea acestui demers se vădeşte prin faptul că, astfel, se surprinde în ce grad producţiile ştiinţifice (articole, studii, recenzii, relatări) au respectat şi au ilustrat directivele politice trasate cu ocazia plenarelor Comitetului Central sau în alte împrejurări ideologice.


Valorificarea rezultatelor: Publicarea capitolelor în periodice academice recunoscute şi, ulterior, a lucrării în integralitate la o editură interesată, cotată CNCS.

Colaborări în ţară: Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“; Academia Română/Biblioteca Academiei Române; Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional; Ministerul Educaţiei Naţionale, Universitatea din Bucureşti.

Colaborări în străinătate: O posibilă colaborare cu Bibliotecile din ţările est- şi central europene.

Buget solicitat: Salariul pe doi ani şi jumătate plus finanţarea, în măsura posibilităţilor bugetare, a deplasărilor (pentru documentare) în ţară şi în străinătate.


a) Denumire: “Germania şi politica de populaţie în România, 1940-1944”b) Coordonator: Viorel Achim c) Colectiv de cercetare: Viorel Achimd) Termen de realizare: 1 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2014 (2 ani).e) Stadiul cunoştinţelor în domeniu: Politica de populaţie (în sens de politică etnică sau etnopolitică) în România în anii 1940-1944, politică ce avea drept concept central omogenizarea etnică, a fost puţin studiată. Subiectul a fost introdus în cercetare acum vreo 10-15 ani şi până în acest moment a acumulat un număr relativ mic de studii.

Cele mai multe dintre aceste studii au fost publicate de autorul acestui proiect (Viorel Achim): “Proiectul guvernului de la Bucureşti vizând schimbul de populaţie româno-ruso-ucrainean (1943)”, in: Revista Istorică, S.N,, XI (2000), nr. 5-6, p. 395-421; “The Romanian Population Exchange Project Elaborated by Sabin Manuilă in October 1941”, în Annali dell’Istituto storico italo-germanico in Trento, XXVII (2001), p. 593-617; “Schimbul de populaţie în viziunea lui Sabin Manuilă”, în Revista istorică, S.N., XIII (2002), nr. 5-6, p. 133-150; “Romanian-German Collaboration in Ethnopolitics: The Case of Sabin Manuilă,” in: Michael Fahlbusch and Ingo Haar (ed.), German Scholars and Ethnic Cleansing (1919-1945), New York, Oxford: Berghahn Books, 2005, pp. 139-154; “Consideraţii asupra proiectelor româneşti de schimb de populaţie din anii celui de-al doilea război mondial”, in: Sorina Paula Bolovan, Ioan Bolovan, Rudolf Gräf, Corneliu

Pădurean (ed.), Mişcări de populaţie şi aspecte demografice în România în prima jumătate a secolului XX, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2007, p. 241-254; “Dezvoltarea statisticii demografice în România şi condiţionările sale politice: cazul recensămintelor populaţiei din 1930 şi 1941”, in: Ioan Bolovan, Sorina Paula Bolovan (ed.), Schimbare şi devenire în istoria României, Cluj-Napoca: Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2008, p. 649-660; Evreii în cadrul recensământului general al României din 6 aprilie 1941, Bucureşti: Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, 2008; ş.a.). Aceste publicaţii se ocupă de probleme precum: conceptele de bază ale acestei politici, rolul pe care l-a avut Sabin Manuilă în elaborarea politicii de populaţie a României, proiectele de schimb de populaţie întocmite de diferite agenţii guvernamentale, modul în care au fost implementate anumite proiecte, recensămintele ca instrumente ale politicii de populaţiei, recensământul special al evreilor din aprilie 1941 ş.a.

Despre politica de populaţie în România în anii 1940-1944 au scris şi alţi istorici, în ţară (Ioan Bolovan, Sorina Bolovan) sau în străinătate: Michael Wadekind, “Die Mathematisierung des Menschen: Humanwissenschaften und Volkstumspolitik im Rumänien der 1930/40er Jahre”, in: Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik, 19 (2007), nr. 1, p. 60-80; nr. 2, p. 80-91; idem, “Wissenschaftsmilieus und Ethnopolitik im Rumänien der 1930/40er Jahre”, in: Josef Ehmer, Ursula Ferdinand und Jürgen Reulecke (ed.), Herausforderung Bevölkerung. Zu Entwicklungen des modernen Denkens über die Bevölkerung vor, im und nach dem „Dritten Reich“, Wiesbaden: VS - Verlag für Sozialwissenschaften 2007, p. 233-264); Mariana Hausleiter, Die Rumänisierung der Bukowina: Die Durchsetzung des nationalstaatlichen Anspruchs Grossrumäniens 1918-1944, München: Oldenburg 2001 (un capitol tratează chestiunea politicii de populaţie); Vladimir Solonari, Purifying the Nation: Population Exchange and Ethnic Cleansing in Nazi Allied Romania, Baltimore: Johns Hopkins University Press, 2010 (în câteva capitole).

Şi la nivel european, politica de populaţie şi ethnic cleansing s-au constituit ca o direcţie de cercetare târziu, iar cercetarea în domeniu este departe de a fi epuizată.

Relaţiile româno-germane în domeniul etnopoliticii nu au fost studiate până acum, exceptând studiul publicat de mine în 2005. Şi în ce priveşte relaţiile între Germania şi ţările aliate în domeniul etnopoliticii nu s-a scris decât puţin.

Cred că o cercetare pe subiectul relaţiilor care au existat între România şi Germania în domeniul etnopoliticii are mare potenţial de noutate şi va prezenta interes pentru istoricii români şi străini şi, de asemenea, ea va putea contribui la racordarea istoriografiei noastre la o direcţie de cercetare căreia i se acordă mare importanţă în Occident.

Cred că această cercetare va fi importantă şi pentru studierea Holocaustului din România. Reliefarea contribuţiei “ştiinţei” naziste la dezvoltarea etnopoliticii în România şi a rolului pe care experţii români în domeniu l-au avut în elaborarea politicii etnice şi rasiale a guvernului de la Bucureşti, este de natură să sublinieze odată în plus fundamentele fasciste şi rasiste ale politicii faţă de evrei promovate de Antonescu.f) Scopul proiectului: Acest proiect de cercetare îşi propune să studieze influenţa germană asupra politicii de populaţie a guvernului Antonescu în anii 1940-1944, perioadă în care România s-a aflat în alianţă politică şi militară cu Germania nazistă. Conceptul de „politică de populaţie” a fost introdus în România pe la anul 1930, cu semnificaţia de

„politică etnică” (ce includea şi pe etnicii români şi minorităţile). Termenul românesc (politică de populaţie) avea aceeaşi conotaţie ca şi germanul Bevölkerungspolitik. Obiectivul politicii de populaţie promovate de guvernul Antonescu era transformarea României într-o ţară omogenă din punct de vedere etnic, prin transferarea peste graniţă a minorităţilor etnice, prin schimburi de populaţie cu ţările vecine ori repatrieri făcute de “ţara mamă”, repatrierea etnicilor români din ţările vecine sau deportarea unor grupuri minoritare în afara teritoriului României. Era vorba de o intervenţie masivă a statului în scopul modificării compoziţiei etno-demografice a ţării.

Proiectul meu urmăreşte nu numai să arate modul în care Germania a influenţat, pe diverse canale, etnopolitica românească, ci şi să studieze politica etnică promovată de guvernul Antonescu, cu insistenţă asupra modelelor luate din Germania şi sugestiilor venite de la Berlin. Este o cercetare originală, pe un subiect puţin frecventat de istorici, dar important pentru înţelegerea dezvoltărilor din România, ca şi pentru înţelegerea fenomenului mai general al elaborării şi punerii în practică de către mai multe state aflate în zona de dominaţie a Germaniei naziste a unor politici speciale în domeniul populaţiei, cunoscute sub numele generic de etnopolitică.

Proiectul porneşte de la constatarea la care am ajuns în cursul cercetărilor mele anterioare privitoare la politica de populaţie şi ethnic cleansing în România, că există unele similitudini între politica de populaţie a guvernului Antonescu şi politica de populaţie a Germaniei naziste şi că în acei ani au existat contacte strânse între experţii români şi cei germani în domeniul politicii de populaţie.

Este important de ştiut în ce măsură politica de populaţie promovată de guvernul Antonescu a fost influenţată de Germania; care au fost elementele etnopoliticii româneşti unde a existat o influenţă germană; pe ce canale s-a realizat această influenţă. În acelaşi timp, trebuie arătat că românii au preluat selectiv din experienţa germană, ceea ce au crezut util. Ei au studiat şi experienţa altor ţări, în primul rând Italia, de unde s-au inspirat în anumite proiecte.

Dintre aspectele pe care doresc să le dezvolt în lucrare:

-- În ce măsură proiectul românesc de ethnic cleansing a fost influenţat de Generalplan Ost. Vom face o analiză detaliată a proiectului românesc de omogenizare etnică (în diferitele lui variante), pentru a vedea care idei se potrivesc cu cele germane şi care nu.

-- Voi urmări comparativ proiectele divergente germane şi româneşti în legătură cu unele teritorii care fie aparţineau în acel moment României, fie erau de interes pentru ea: Transilvania de Nord şi Transilvania în ansamblu, Banatul de Vest şi Banatatul în ansamlu, Bucovina de Nord, Transnistria, Pocuţia (care ţinea în acel moment de Generalgouvernment), nordul Serbiei.

-- Interesul experţilor germani pentru “problema evreiască” din România. -- Influenţa germană asupra politicii faţă de evrei a guvernului Antonescu. Aici s-

a scris destul de mult în ultimii ani; sunt însă lucruri importante care au scăpat cercetătorilor de dinaintea noastră sau care au fost explicate suficient. Între altele, credem că se poate face o etapizare mai bună a interesului Germaniei faţă de problema evreiască din România. De asemenea, pot fi arătate influenţele venite din partea „experţilor” germani, pe ale căror idei „experţii” români şi-au construit, în parte, conceptele în domeniul politicii faţă de evrei.

-- Organizarea unui recensământ special al evreilor în cadrul recensământului general al României din aprilie 1941, după modelul Germaniei, care a organizat un recensământ special al evreilor în martie 1941.

-- Interesul germanilor pentru „problema ţiganilor” din România.-- Cercetările rasiale, genealogice etc. cu privire la etnicii germani din România

făcute de unii specialişti din Germania.-- Vizitele făcute de experţii germani în Romania şi de către cei români în

Germania; articole în aceste domenii publicate de germani în România şi de români în Germania; conferinţele ţinute de oamenii de germani în România şi de români în Germania.

-- Schimbul de informaţii şi publicaţii între experţii români şi germani în statistică şi demografie.

-- Colaborarea strânsă care a existat între Institutul Central de Statistică (Bucureşti) şi Publikationsstelle Wien.

-- Interesul pe care l-au avut germanii pentru recensământul populaţiei din România din aprilie 1941 şi pentru recensămintele şi inventarele făcute ulterior, mai ales pentru inventarul populaţiei şi bunurilor din Basarabia şi Bucovina de Nord.

-- Problema statutului şi tratamentului pe care administraţia germană de ocupaţie l-a aplicat etnicilor români de la est de Bug, pentru care guvernul de la Bucureşti a cerut un regim privilegiat, similar cu cel al etnicilor germani din Transnistria. Comunicarea pe acest subiect între guvernul român şi guvernul german, precum şi între Guvernământul Transnistriei şi Reichskommissariat Ukraine.

-- Românii au preluat (şi adaptat) terminologia germană din domeniul etnopoliticii.

-- Unele proiecte româneşti din anii 1940-1944 vizând crearea unor instituţii au luat ca model instituţiile din Germania.g) Material şi metode de lucru: Cercetarea pe care o propun se construieşte în cea mai mare parte pe materiale de arhivă, neutilizate până acum. Vom apela şi la publicaţii de epocă.

Menţionez că cea mai mare parte a documentării în arhive necesară realizării cercetării pe care o propun aici a fost deja făcută de mine în ultimii ani. Am parcurs cea mai mare parte a fondurilor din arhivele româneşti care conţin documente despre politica de populaţie a guvernului Antonescu. Am extras de aici o mare cantitate de materiale, care permit o cercetare detaliată a politicii de populaţie din anii 1940-1944. Între acestea există documente care privesc special relaţiile cu Germania. În cursul unui stagiu de documentare pe care l-am avut în anul 2011 la United States Holocaust Memorial Museum din Washington, S.U.A., am extras de pe microfilmele făcută în arhivele din Odessa şi Mykolaiv (Ucraina) documente care se referă la relaţiile româno-germane în legătură cu realităţile etnice din Transnistria şi planurile germane cu privire la acest teritoriu.

De asemenea, în cadrul stagiului de cercetare pe care l-am făcut în anul 2012 la Imre Kertész Kolleg din cadrul Universităţii Friedrich Schiller din Jena, Germania, am lucrat în mai multe arhive germane (Bundesarchiv Berlin, Bundesarchiv Ludwigsburg, Politisches Archiv des Auswärtigen Amtes, arhivele unor universităţi germane ş.a.), de unde am extras materiale care privesc interesul german pentru politica de populaţie a României. Cercetarea mea la Jena a vizat în principal acest subiect şi în bibliotecile

germane mi-am făcut o solidă documentare asupra politicilor etnice desfăşurate în anii celui de-al doilea război mondial în Germania şi alte ţări europene.

Cercetarea mea este una originală, atât în ce priveşte ideile de bază (chiar dacă parţial voi relua unele informaţii din lucrările mele mai vechi) cât şi în ce priveşte sursele.

Deşi subiectul este unul de istorie, această cercetare este una interdisciplinară, deoarece implică ştiinţele politice, statistica, demografia etc.

Cercetarea are şi valenţe comparative, în sensul că voi face o paralelă între evoluţiile în domeniul etnopoliticii în România şi Germania.

h) Rezultate scontate: Proiectul se va concretiza într-o carte, care va reconstitui un aspect important al politicii de populaţie în România în anii 1940-1944 şi care va reprezenta şi o contribuţie la istoria relaţiilor româno-germane în anii celui de-al doilea război mondial. Lucrarea va fi structurată pe capitole şi subcapitole. (Unele dintre aspectele care vor fi abordate sunt trecute la f) SCOPUL PROIECTULUI.) Lucrarea va fi una originală şi, sper, în ton cu maniera de abordare a politicilor etnice ce caracterizează acum mediile academice din Occident. Va fi şi prin aceasta o lucrare compatibilă cu cercetarea modernă.i) Valorificarea rezultatelor: Principala formă de valorificare a lucrării de plan este o carte de cca. 300 de pagini. Îmi propun însă ca în cei doi ani să public şi un număr de minimum 5 studii şi articole pe acestă temă, dintre care cel puţin 3 în străinătate.

În perioada elaborării lucrării voi folosi informaţia de care dispun şi în comunicări şi conferinţe, în institut sau în afară (inclusiv în străinătate).j) Colaborări în ţară: -k) Colaborări în străinătate: Aici intră procurarea, prin contactele pe care le am cu cercetători şi instituţii de cercetare di străinătate, a lucrărilor străine despre politica etnică în diferite ţări şi despre ideile şi teoriile în acest domeniu existente în epocă.Cercetarea mea va avea nevoie de 2 sau 3 stagii de cercetare de 1 sau 2 săptămâni în arhive din Germania, pentru a consulta unele fonduri documentare care au legătură relaţiile între Germania şi România în anii 1940-1944. Voi efectua aceste stagii fie pe spezele proprii fie cu ajutotul unei burse pe care o pot obţine din Germania.l) Buget solicitat: Bugetul pe care îl solicit pentru realizarea acestui proiect este reprezentat de salariului de Cercetător ştiinţific gr. I pentru 24 de luni calendaristice.m) Alte subvenţii de cercetare: În afara salariului plătit de Institut pentru cele 24 de luni nu voi avea nevoie de niciun alt sprijin material.


a) DENUMIREA: Institutul Central de Statistică şi rolul său în etnopolitica românească, 1940-1944

b) AUTOR: Viorel Achim

c) COLECTIVUL DE CERCETARE: -

d) TERMENUL DE REALIZARE: 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2016 (2 ani).

e) STADIUL ACTUAL AL CUNOŞTINŢELOR ÎN DOMENIUL RESPECTIV:

Despre Institutul Central de Statistică (ICS), organizat în anul 1930 de Sabin Manuilă şi apreciat ca fiind una dintre cele mai performante instituţii ale statului român la mijlocul secolului XX, s-a scris foarte puţin în istoriografie. Mai tot ceea ce s-a scris despre ICS se referă de fapt la Sabin Manuilă şi priveşte mai mult activitatea ştiinţifică a acestui savant în anii în care a condus ICS şi într-o foarte mică măsură la ICS ca instituţie (Sorina Bolovan, Ioan Bolovan, “Introduction”, in: Sabin Manuilă, Studies on the Historical Demography of Romania / Études sur la démographie historique de la Roumanie, edited by Sorina and Ioan Bolovan. Cluj-Napoca, 1992, p. 7-17; Sorina Bolovan, “Sabin Manuilă’s Contribution to the Research of Urban Population of Romania”, in Transylvanian Review, 1, 1992, 1, p. 56-64; Louis Roman, “Sabin Manuilă et la démographie historique”, in Transylvanian Review, 3, 1994, 1, p. 47-68; idem, “Demografia istorică în opera lui Sabin Manuilă”, in Sabin Manuilă. Istorie şi demografie. Studii privind societatea românească între secolele XVI-XX, coord. Sorina Bolovan şi Ioan Bolovan, Cluj-Napoca, 1995, p. 26-40; Vladimir Trebici, “Dr. Sabin Manuilă, organizatorul statisticii ştiinţifice în România”, ibidem, p. 7-25)

Etnopolitica românească din anii 1940-1944 este şi ea cunoscută mai ales în legătură cu ideile şi proiectele în domeniu elaborate de S. Manuilă (Viorel Achim, “The Romanian Population Exchange Project Elaborated by Sabin Manuilă in October 1941”, în Annali dell’Istituto storico italo-germanico in Trento, XXVII 2001, p. 593-617; “Schimbul de populaţie în viziunea lui Sabin Manuilă”, în Revista istorică, XIII, 2002, nr. 5-6, p. 133-150; “Consideraţii asupra proiectelor româneşti de schimb de populaţie din anii celui de-al doilea război mondial”, in: Sorina Paula Bolovan, Ioan Bolovan, Rudolf Gräf, Corneliu Pădurean (ed.), Mişcări de populaţie şi aspecte demografice în România în prima jumătate a secolului XX, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2007, p. 241-254).

Studiile care se ocupă special de activitatea ICS în domeniul etnopoliticii, chiar dacă unele îl au în centru pe S. Manuilă, sunt puţine: V.Achim, “Sabin Manuilă despre ştiinţa demografiei ca argument contra revizuirii frontierelor”, în: Naţiunea română – idealuri şi realităţi istorice. Acad. Cornelia Bodea la 90 de ani, vol. îngrijit de Alexandru Zub, Venera Achim, Nagy Pienaru, Bucureşti, 2006, p. 317-328; idem, “Despre studiile minoritare în România în perioada interbelică”. în: Hegemoniile trecutului. Evoluţii româneşti şi universale. Profesorului Ioan Chiper la 70 de ani, coord. Mioara Anton, Florin Anghel [şi] Cosmin Popa, Bucureşti, 2006, p. 89-98 ; idem, “Romanian-German Collaboration in Ethnopolitics: The Case of Sabin Manuilă,” in: Michael Fahlbusch and Ingo Haar (ed.), German Scholars and Ethnic Cleansing (1919-1945), New York, Oxford, 2005, p. 139-154; idem, “Dezvoltarea statisticii demografice în România şi condiţionările sale politice: cazul recensămintelor populaţiei din 1930 şi 1941”, in: Ioan Bolovan, Sorina Paula Bolovan (ed.), Schimbare şi devenire în istoria României, Cluj-Napoca, 2008, p. 649-660; idem, Evreii în cadrul recensământului general al României din 6 aprilie 1941, Bucureşti, 2008; ş.a.).

Toate studiile din categoriile amintite constituie desigur şi un început de cunoaştere a activităţii ICS în domeniul etnopoliticii.

Între 1940 şi 1944 ICS a cunoscut cea mai mare dezvoltare din istoria sa. Institutul, aflat acum în subordinea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri şi beneficiind de atenţia lui Ion Antonescu, şi-a extins preocupările asupra tuturor domeniilor din viaţa

socială, economică şi culturală a ţării. Cu cei aproximativ 1500 de funcţionari câţi avea acum, institutul condus de Sabin Manuilă a fost nu numai o instituţie statistică modernă, de cea mai mare importanţă pentru stat, ci şi un institut de cercetări ştiinţifice cu caracter interdisciplinar. Problemele ţinând de politica de populaţie au devenit o prioritate începând cu toamna anului 1940, după ce România a suferit pierderile teritoriale în favoarea URSS, Ungariei şi Bulgariei. Secţiunea de Studii Minoritare (condusă de Eugen Pop Păcuraru, iar din 1942 de Eugen Dinulescu) s-a ocupat exlusiv de această chestiune. Ea a studiat diferitele grupuri de populaţie, mai cu seamă sub aspect statistic. Aici au fost elaborate statistici şi alte materiale privind minorităţile etnice de pe teritoriul României Mari. Cele mai importante materiale în domeniul politicii de populaţie au fost însă elaborate în cadrul Oficiului de Studii care a devenit în 1940, când conducerea lui a fost încredinţată lui Anton Golopenţia, unul dintre cele mai mari şi mai importante departamente ale Institutului Central de Statistică. Aici au fost elaborate studii şi cercetări cu caracter istoric, etnografic, etc. privitoare la diferite grupuri de populaţie, atât minorităţi naţionale de pe teritoriul României cât şi grupuri româneşti din ţările vecine, precum şi proiecte în domeniul politicii de populaţie.

Cred că este necesară o cercetare de oarecare amploare care să vizeze ICS ca principal loc unde a fost elaborată politica de populaţie a statului român în acei ani. Această cercetare are mare potenţial de noutate şi va prezenta interes pentru istoricii români şi străini şi, de asemenea, ea va putea contribui la racordarea istoriografiei noastre la o direcţie de cercetare căreia i se acordă mare importanţă în Occident.

f) SCOPUL PROIECTULUI:

Acest proiect de cercetare îşi propune să studieze, într-o manieră monografică, ce să nu lase pe dinafară niciun aspect relevant, activitatea desfăşurată de ICS în domeniul etnopoliticii, cu reliefarea rolului acestei instituţii în elaborarea şi implementarea politicii de populaţie a guvernului Antonescu în anii 1940-1944.

Obiectivul politicii de populaţie promovate de guvernul Antonescu era transformarea României într-o ţară omogenă din punct de vedere etnic, prin transferarea peste graniţă a minorităţilor etnice, prin schimburi de populaţie cu ţările vecine ori repatrieri făcute de “ţara mamă”, repatrierea etnicilor români din ţările vecine sau deportarea unor grupuri minoritare în afara teritoriului României.

Propun o cercetare sistematică, ce va începe cu conceptele politicii de populaţie, aşa cum au fost ele elaborate în acei ani, va continua cu o cercetare a modului în care la ICS au fost studiate toate componentele acestei politici, va arăta modul în care ICS, ca instituţie subordonată guvernului, a fost implicat în punerea în practică a unor măsuri de politică de populaţie decise de guvern etc. etc.

Este o cercetare originală, pe un subiect puţin frecventat de istorici, dar important pentru înţelegerea dezvoltărilor din România, ca şi pentru înţelegerea fenomenului mai general al elaborării şi punerii în practică de către mai multe state aflate în zona de dominaţie a Germaniei naziste a unor politici speciale în domeniul populaţiei, cunoscute sub numele generic de etnopolitică.

Este, de asemenea, important de aflat care au fost elementele etnopoliticii româneşti unde a existat o influenţă venită din direcţia Germaniei, Italiei ş.a. ţări (am în vedere, desigur, influenţa venită de la unii experţi din aceste ţări).

Dintre aspectele pe care doresc să le dezvolt în lucrare:

-- Elaborarea, de către Sabin Manuilă, a conceptului de „politică de populaţie”, încă la începutul anilor ’30, şi reluarea acestui concept, cu modificări, în 1940, după pierderile teritoriale suferite de România.

-- Elaborările teoretice în domeniul etnopoliticii făcute la ICS: concepte, raportarea la etnopolitica din alte ţări.

-- ICS şi proiectul omogenizării etnice a României.-- Structura ICS, cu insistenţă pe Oficiul de Studii, creat în primăvara anului 1941,

sub conducerea lui Anton Golopenţia, care a avut un rol important în domeniul politicii de populaţie.

-- Raporturile existente între ICS, pe de o parte, şi guvern (Preşedinţia Consiliului de Miniştri), diferite ministere şi agenţii, pe de altă parte

-- Furnizarea de expertiză în domeniul politicii de populaţie pentru guvern (Consiliul de Miniştri) şi ministerele implicate.

-- Contactele internaţionale ale ICS, schimbul de informaţii, folosirea expertizei unor instituţii similare din străinătate şi a unor experţi străini (mai cu seamă din Germania şi Italia).

-- Studiile despre minorităţile etnice din România şi despre diferitele grupe româneşti din ţările vecine, făcute la ICS, mai concret la Oficiul de Studii.

-- Pregătirea şi realizarea de către ICS a celor trei recensăminte din anii celui de-al doilea război mondial: recensământul general al României din 6 aprilie 1941; recensământul Basarabiei şi Bucovinei (de fapt, al nordului Bucovinei) din septembrie-decembrie 1941; inventarierea Transnistriei (decembrie 1941 – ianuarie 1942).

-- Indentificarea românilor de la est de Bug, făcută de o echipă a ICS, condusă de A. Golopenţia.

-- ICS şi „recensământul persoanelor având sânge evreiesc”, efectuat în 1942 de Centrala Evreilor din România.

-- Elaborarea hărţii etnografice (etnice) a României pe baza recensământului din 1930.

-- ICS şi problema evreiască. Aici intră: 1) Statisticile evreilor şi alte materiale cu privire la „problema evreiască” făcute de ICS la comanda guvernului; 2) Munca obligatorie a evreilor la ICS (unde au lucrat aproximativ 2.000 de intelectuali evrei).

-- Preocupările ICS în legătură cu „problema ţiganilor”. (Aici intră în primul rând cercetările şi publicaţiile lui Ion Chelcea.

-- Cercetările de biopolitică (eugenie) făcute la ICS.

g) MATERIAL ŞI METODE DE LUCRU:

Cercetarea pe care o propun se construieşte în cea mai mare parte pe materiale de arhivă, neutilizate până acum. Cele mai importante arhive de unde voi extrage infomaţia de bază sunt: Arhiva Naţională Istorică Centrală (fondurile: Sabin Manuilă; Preşedinţia Consiliului de Miniştri – Cabinet militar; Preşedinţia Consiliului de Miniştri – Cabinet civil M. Antonescu; Ministerul Propagandei Naţionale; Ministerul de Interne; etc.); Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (pentru materiale

provenind de la anchetele sau procesele intentate după 1948 unor foşti funcţionari ai ICS;; Arhiva Institutului Naţional de Statistică; arhiva Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Bucureşti; câteva arhive judeţene. Voi folosi, de asemenea, arhive din Germania (Politisches Archiv des Auswärtiges Amtes, Berlin, şi Bundesarchiv Berlin) şi din Ungaria (Magyar Országos Levéltár, Budapesta).

Menţionez că o parte a documentaţiei în arhive necesară realizării cercetării pe care o propun a fost deja făcută de mine în anii anteriori, când am parcurs fonduri din arhivele româneşti care conţin documente despre politica de populaţie a guvernului Antonescu. Am extras de aici multe materiale utile pentru cercetarea mea, iar alte dosare le le-am detectat doar, urmând să le studiez când mă voi ocupa de ICS.

Voi apela însă şi la publicaţii de epocă. Aici intră în primul rând lucrări ale ICS publicate în epocă sau ale specialiştilor de la ICS publicate în acei ani (Recensământul General al României din 1941, 6 Aprilie. Date sumare provizorii, Bucureşti: Institutul Central de Statistică, 1944; Anton Golopenţia, “Aşezările omeneşti şi populaţia teritoriilor foste sub ocupaţie rusească”, în Excelsior, Serie nouă, VI, 34 (6 iulie 1941), p. 1, 7; ş.a.) ori mai târziu (Anton Golopenţia, Opere complete, vol. I-II, Bucureşti, 1999-2000).

Voi folosi documentele privitoare la acţiunea de identificare a românilor de la est de Bug, din 1941-1943, publicate recent: Anton Golopenţia, Românii de la est de Bug. Lucrările echipei de identificare a Institutului Central de Statistică conduse de Anton Golopenţia (1941-1943), vol. I-II, ed. Sanda Golopenţia, Bucureşti, 2006. Voi folosi şi bogata corespondenţă a lui Anton Golopenţia, publicată recent, care oferă date interesante despre ICS (Anton Golopenţia, Rapsodia epistolară. Scrisori primite şi trimise de Anton Golopenţia (1923-1950), vol. I-IV, ed. Sanda Golopenţi, Bucureşti, 2004-2014), precum şi materialele de la anchete şi procese ale unor foşti membri ai ICS, din anii 1948-1952, care au vizat tocmai activitatea ICS în anii războiului (Anton Golopenţia, Ultima carte. Text integral al declaraţiilor în anchetă ale lui Anton Golopenţia aflate în Arhivele S.R.I., ed. Sanda Golopenţia, Bucureşti, 2001).

Se înţelege că utile sunt şi culegerile de documente privitoare la problema evreiască sau problema ţiganilor în România anilor 1940-1944, unde statisticile ICS au fost folosite de autorităţi: Lya Benjamin (ed.), Evreii din România între anii 1940-1944, vol. I-IV, Bucureşti, 1994-2000; Viorel Achim (ed.), Documente privind deportarea ţiganilor în Transnistria, vol. I-II, Bucureşti, 2004.

Cercetarea mea este una originală, atât în ce priveşte ideile de bază (chiar dacă parţial voi relua unele informaţii din lucrările mele mai vechi) cât şi în ce priveşte sursele.

Deşi subiectul este unul de istorie, această cercetare este una interdisciplinară, deoarece implică ştiinţele politice, statistica, demografia şi sociologia.

Cercetarea are şi valenţe comparative, în sensul că mă voi referi şi la elaborările în domeniul etnopoliticii din alte ţări (în primul rând Germania, Italia şi Ungaria).

h) REZULTATELE SCONTATE:

Proiectul se va concretiza într-o cercetare de tip monografic, care va reconstitui toate aspectele care aparţin problematicii anunţate în titlul proiectului. (Unele dintre aspectele care vor fi abordate sunt trecute la f) SCOPUL PROIECTULUI.) Activitatea

ICS în domeniul politicii de populaţie va fi explicată şi în felul acesta un domeniu important al activităţii guvernului Antonescu, cel privitor la politica de omogenizare etnică, va putea fi înţeles, cu consecinţe în ce priveşte evaluarea regimului regimului politic din România anilor 1940-1944.

Lucrarea va fi una originală şi în ton cu maniera în care este abordată astăzi în Occident etnopolitica din anii celui de-al doilea război mondial. Cred că şi prin aceasta va fi o lucrare compatibilă cu cercetarea modernă.

i) VALORIFICAREA REZULTATELOR:

Prima formă de valorificare a lucrării de plan vor fi studiile şi articolele. Îmi propun ca la încheierea proiectului (decembrie 2016) să fie publicate sau predate spre publicare opt studii rezultate din această cercetare, dintre care cel puţin trei în străinătate, în reviste cu impact mare sau în volume colective la edituri de prestigiu.

Iau în calcul şi posibilitatea publicării, într-o fază ulterioară, a unui volum care să adune publicaţiile mele privitoare la ICS şi rolul acestuia în elaborarea politicii de populaţie a guvernului Antonescu, în primul rând studiile pe care le voi publica sau preda spre publicare în 2015-2016, dar şi studii ulterioare.

În perioada derulării proiectului voi folosi informaţia de care dispun şi în comunicări şi conferinţe, în institut sau în afară (inclusiv în străinătate).

j) COLABORĂRI ÎN ŢARĂ: Este un proiect individual de cercetare. Colaborările în ţară sau în străinătate se vor referi la procurarea unor publicaţii, participarea la conferinţe etc.

k) COLABORĂRI ÎN STRĂINĂTATE: Idem.

l) BUGETUL SOLICITAT:

Bugetul pe care îl solicit pentru realizarea acestui proiect este reprezentat de salariului de Cercetător ştiinţific gr. I pentru 24 de luni calendaristice.

m) ALTE SUBVENŢII DE CERCETARE:

Realizarea lucrării de plan nu este condiţionată de asigurarea altor subvenţii de cercetare. Dacă nu va fi posibilă suportarea de către Institut sau de către Academia Română (prin programul de schimburi interacademice) a cheltuielilor cu documentarea în arhivele judeţene din ţară sau în arhivele din Budapesta (Ungaria), voi suporta eu toate aceste cheltuieli.Va fi nevoie să fac nişte deplasări la unele arhive din ţară, unde se găsesc materiale care au legătură cu activitatea Institului Central de Statistică şi cu politica de populaţie a statului român în anii 1940-1944. De asemenea, îmi propun să fac un stagiu de cercetare de două săptămâni la Budapesta, pentru a mă documenta în legătură cu activitatea şi publicaţiile Oficiului Central de Statistică al Ungariei din perioada cca 1930-1944. (Specialiştii de la Institutul Central de Statistică fac dese referiri la unele publicaţii şi

hărţi realizate la Budapesta, pe care nu le-am găsit în bibliotecile pe care le-am frecventat sau la care am avut acces prin intermediul colaboratorilor mei din străinătate.)


Denumirea proiectului: Puterea confiscată. Scrisori către „Marele conducător“, II, (1965-1989)Coordonatorul/Autorul: Mioara ANTONColectiv de cercetare: Mioara ANTONTermenul de realizare: 1 iunie 2013 - 30 iunie 2015Stadiul cunoştinţelor în domeniu:

Dispariția lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, nu a creat o problemă majoră a succesiunii puterii în interiorul PMR. Orchestrată în culisele Biroului Politic, numirea lui Nicolae Ceaușescu a părut tuturor celor apropiați cercurilor puterii o soluție convenabilă. Cu o bogată experiență birocratică dobândită atât în perioada ilegalității, cât mai ales după 23 august 1944, noul prim-secretar reprezenta o garanție sigură pentru continuarea proiectelor începute de predecesorul său și de echipa acestuia (industrializarea masivă și o politică externă independentă). Dar evoluția noului lider a fost una imprevizibilă. Perioadei de relaxare și de consolidare a puterii i-a urmat stagnarea și alunecarea pe panta național-comunismului și a dictaturii personale. Schimbările inițiate chiar din 1965 nu au vizat fondul sistemului, Ceaușescu rămânând consecvent principiilor staliniste, ci forma acestuia, rolul lor fiind acela de a-i întări puterea personală. O serie de momente au fost determinante pentru construirea cultului personalității și întărirea dictaturii personale. Revizuirea Constituției, directivele Congresului IX (august 1965), revenirea la denumirea de PCR și declanșarea proceselor de reabilitare prin revelarea abuzurilor regimului Gheorghiu-Dej au fost măsuri menite să sporească încrederea și popularitatea noului lider. Linia națională a fost accentuată prin construirea unei imagini noi despre rolul şi importanţa mişcării muncitoreşti în istoria statului român. Institutul de Istorie al partidului, precum şi Muzeul de Istorie al Partidului au fost principalele instituţii care au avut rolul de a cosmetiza trecutul şi de a redesena harta istorică a partidului și, implicit, și pe cea a liderului. Criza cehoslovacă i-a adus un capital de imagine nesperat. 1968 a reprezentat un moment de glorie pentru liderul român, dar în acelaşi timp a însemnat şi debutul alunecării pe o scală descendentă. Revenirea la dogmatismul ideologic, odată cu lansarea tezelor din iulie 1971 a durat până în 1989. Istoria partidului s-a identificat treptat cu istoria personală a „Marelui conducător“.

Principalul „beneficiar“ al acestor transformări a fost societatea, care la fel ca și în cazul regimului Gheorghiu-Dej, a devenit suportul experimentului de legitimare a noului lider. Conform documentelor programatice, societatea socialistă, a cărei existență era anunțată în cadrului Congresului IX, își fundamenta existența pe națiune și stat. „Națiunea și statul vor continua să constituie multă vreme baza dezvoltării societății socialiste“1. Antisovietismul (manifestat mai ales în august 1968), la care s-au adăugat și

1Raportul Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu privire la activitatea partidului în perioada dintre Congresul al VIII-lea și Congresul al IX-lea al PCR, raportor tov. Nicolae Ceaușescu, București, Editura Politică, 1965, pp. 66-69.

succesele din planul politicii externe i-au asigurat în primii ani susținerea populară. Este dificil de apreciat în ce măsură apartenența generală la partid a însemnat un succes al politicii de masă sau a reprezentat un imbold determinat de acțiunile liderului.

În ultimii ani a crescut simțitor numărul studiilor referitoare la interacțiunea dintre regimul politic și societate, fiind analizate diferite fațete ale sistemului communist în variant sa românească: viață cotidiană, spații de locuire, efectele politicilor pronataliste, violența instituționalizată, revoltele (Valea Jiului, 1977, sau Brașov, 1987)2 etc. Studiile de istorie socială recompun imaginea unei societăți aflată, mai ales după 1975, într-o permanentă stare de asediu. „Epoca de aur“ a însemnat drumul foarte scurt de la un liberalism conjunctural la represiune (vezi Pavel Câmpeanu, Ceaușescu. Anii numărătorii inverse, Polirom, Iași, 2002).

Scopul proiectuluiProiectul Puterea confiscată. Scrisori către „Marele conducător“, II, (1965-1989)

reprezintă continuarea cercetărilor referitoare la tipologia scrisorilor către putere (Guvernanţi şi guvernaţi. Tipologia scrisorilor către putere. 1945-1965) derulate în perioada 2011-2013. Dacă în primul caz, atenția noastră s-a concentrat cu precădere asupra reacțiilor pe care societatea în ansamblul său le-a manifestat față experimentarea modelului stalinist (crearea unei noi identități sociale, formarea unei conștiințe de clasă, stigmatizarea unor categorii sociale, formarea omului nou etc.), în partea a doua ne propunem să identificăm/analizăm tipurile de răspuns pe care aceeași societate le-a avut în interacțiunea sa cu regimul Ceaușescu. Mecanismele represive s-au păstrat intacte, lor adăugânduli-se elemente care au sporit specificitatea noului regim: naționalism, conformism, sistematizare, planificare centralizată, dizidență.

Solidaritatea socială, exprimată de această dată prin societate socialistă și patriotism socialist, anunța maturizarea regimului și îi redefinea substanța fără să se renunțe la principiile marxiste. Apartenența la națiunea socialistă însemna dezvoltarea unei mentalități comune, a unei culturi comune și întărirea omogenității societății. Ceaușescu afirma că dezvoltarea independentă, pe o cale naţională, consolida în realitate principiile universale ale comunismului: „Este profund nejustă, antiştiinţifică, încercarea de a prezenta naţiunea socialistă, patria socialistă, ca fiind opuse internaţionalismului socialist“3.

Mizele programului lansat de Ceaușescu odată cu Congresul IX comportă comport cel puțin două direcții: sublinierea explicită a unui nou început și câștigarea încrederii populației avansarea promisiunii accelerării procesului de dezvoltare economică/industrială a țării; detașarea evidentă de trecutul dejist, marcat prin declanșarea mecanismului reabilitărilor și înlăturarea din cercul puterii a celor considerați responsabili de abuzurile din timpul perioadei Gheorghiu-Dej.

2Amintim câteva tiltluri Gail Kligman, Politica duplicităţii. Controlul reproducerii în România lui Ceauşescu, Humanitas, Bucureşti, 2000; Nicolae S. Noica, Între istorie și actualitate. Politici de locuire în Romania, București, Editura Mașina de Scris, 2003; Viaţa cotidiană în comunism, coord. Adrian Neculau, Polirom, Iaşi; 2004; N. Petrovici, Socialist Urbanization in the Ceausescu Era: Power and Economic Relations in the Production of Habitational Space in Cluj, „Studia Universitatis Sociologia“, 1/2006; Transformarea socialistă. Politici ale regimului comunist între ideologie şi administraţie , coord. Ruxandra Ivan, Iaşi, 2009; Politica pronatalistă a regimului Ceauşescu, coord. Corina Doboș, IICCMER, Iași, Polirom, 2010.3 Raportul Comitetului Central al Partidului Comunist Român…, p. 72.

Eforturile noastre se vor concentra cu precădere către identificarea acelor tipuri de documente (scrisori, memorii, sesizări) care să ilustreze reacțiile societății românești în etapele reprezentative pentru regimul Ceaușescu: perioada liberalizării 1965-1971 (marcată cronologic de legitimarea liderului și de enunțarea „tezelor din iulie“; tranziția către dogmatismul ideologic (1971-1974); dictatura la putere reprezentată prin formula „Partidul, Ceaușescu, România“ marcată de degradarea regimului, revoltele și disidență.

Material şi metode de lucru:

Literatura de specialitate occidentală consacrată unor cercetări similare (menționăm lucrări precum Stalinism as a Way of Life. A Narrative in Documents, eds. Lewis Sieglbaum, Andrei Sokolov, Yale University Press, London, 2000; Sheila Fitzpatrick, Ordinary Life in Extraordinary Times: Soviet Russia in the 1930s, Oxford University Press, 1999 sau Education and Social Mobility in the Soviet Union, 1921-1934, Cambridge University Press, 1979; Orlando Figes, The Whisperers: Private Life in Stalin’s Russia, Penguin Books, 2007) reprezintă fără îndoială un model pentru analiza noastră. La acestea se vor adăuga și lucrările recente referitoare la societatea românească în timpul regimului Ceaușescu (practici cotidiene, politici economice, cultura penuriei și absența bunurilor de larg consum). Pe lângă parcurgerea literaturii critice, documentarea va presupune cu precădere studierea şi valorificarea în principal a documentelor existente la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fond CC al PCR, Secţia Cancelarie, Secția Organizatorică, Secția Agitație și Propagandă. De asemenea, se va urmări dacă scrisorile „oamenilor muncii“ adresate partidului/liderului și-au găsit locul în rubricile speciale ale ziarului „Scânteia“ sau ale altor publicații. Dincolo de valoarea lor pur propagandistică, astfel de materiale întrețineau iluzia dialogului și a consensului între guvernați și guvernanți, fiind importantă. Totodată, se are în vedere, dată fiind specificul materialului documentar, se extinderea cercetării şi în cadrul arhivelor fostei Securităţi, care pot oferi informaţii extrem de valoroase pentru demersului nostru ştiinţific.

Rezultatele scontate: Definitivarea unei lucrări care să se apropie de statutul unei monografii și care să

completeze cercetarea anterioară.

Valorificarea rezultatelor: Publicarea capitolelor în reviste academice recunoscute şi, ulterior, a lucrării în

integralitate la o editură interesată, cotată CNCS. Colaborări în ţară: Universitatea din București, Facultatea de Istorie; Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului; Departamentul de Istorie și Patrimoniu, Universitatea, „Lucian Blaga“ din SibiuColaborări în străinătate: School of Slavonic and East European Studies, London.Buget solicitat: Salariul pe durata derulării proiectului. Alte subvenţii: -

PROIECT DE CERCETARE 6Denumirea proiectului: Cotidianul comunist. Deceniile „mărețelor împliniri“

(1970-1980)

Coordonatorul/Autorul: Mioara ANTON

Colectiv de cercetare: Mioara ANTON

Termenul de realizare: iulie 2015-decembrie 2017

Stadiul cunoştinţelor în domeniu: Dacă la începutul anilor ’50, România populară era un proiect politic, coagulat prin

ficțiunea propagandei, prezența sovietică, puterea ideologiei și acțiunea aparatului represiv, către sfârșitul anilor ’60, aceiași Românie devenise o construcție cu o identitate ale cărei coduri și norme erau acceptate și asumate de cea mai mare parte a societății.

Procesul debutase la mijlocul anilor ’60, când societatea reușise să se adapteze exigențelor regimului. O serie de factori au contribuit la conturarea acestei realități: maturizarea instituțională a mecanismelor puterii, diminuarea terorii, ameliorarea situației economice, îmbunătățirea condițiilor de trai, reabilitarea și recuperarea figurilor importante ale culturii naționale și, nu în ultimul rând, renunțarea la universalitatea modelului sovietic

Odată cu alegerea lui N. Ceaușescu (1965) la conducerea partidului, în istoria României comuniste se deschidea o nouă pagină. Elanul reformator, pornind de la schimbarea titulaturii partidului, modificările statutare, și până la adoptarea unei noi Constituții, arăta că noul lider își inaugura cu succes propria conducere. Obiectivul de durată era „construirea comunismului“ ceea ce însemna transformarea exemplară a României prin intensificarea industrializării, folosirea resurselor energetice și electrificarea țării.

În ultimii ani, deschiderea arhivelor, precum și multiplicarea studiilor referitoare la istoria perioadei comuniste permit noi analize referitoare la resorturile profunde ale relației dintre putere și societate. În acest context, studiul vieții cotidiene în timpul perioadei Ceaușescu poate oferi răspunsuri multiple referitoare la sinuozitățile procesului de adaptare și transformare prin care a trecut societatea românească. Consens, disimulare, contestare, acceptare, militantism sunt numai câteva dintre fațetele complexe ale relației dintre partid și societate.

Istoria vieții cotidiene în comunism aduce în prim-plan imaginea unei societăți aflată într-o permanentă căutare a căilor de a se sustrage controlului puterii politice. Scurtei perioadei de liberalizare i-a urmat ceea ce propaganda oficială a numit a fi „epoca de aur“ a comunismului românesc, personificată prin figura lui Nicolae Ceaușescu. În realitate, aceasta s-a tradus prin intensificarea controlului asupra societății prin intermediul organismelor de represiune, degradarea accentuată a condițiilor de trai, lipsa constantă a bunurilor de larg consum, asistență sanitară deficitară etc.

Scopul proiectuluiProiectul Cotidianul comunist. Deceniile mărețelor împliniri (1970-1980) își

propune să analizeze, pornind de la sursele de arhivă și de la bogata bibliografie de

specialitate apărută în ultimii ani, particularitățile vieții cotidiene în cele două decenii care au urmat înghețului ideologic din iulie 1971.

Perioada de liberalizare din primii ani ai regimului Ceaușescu a fost una de tranziție, de reformulare și readaptare la nivel de discurs și de practici ale puterii în relația cu societatea. Liberalizarea limitată și diminuarea terorii nu însemnau renunțarea la proiectele destinate să producă transformări profunde la nivelul conștiinței și comportamentelor. Noul ceaușist însemna accelerarea industrializării, continuarea procesului de urbanizare, creșterea producției bunurilor de larg consum, precum și măsuri legislative care să ducă la îmbunătățirea condițiilor de viață (majorarea pensiilor, a salariilor, scăderea prețurilor etc.).

Dacă în primii ani ai regimului Ceaușescu, pe fondul liberalizării, societatea a rezonat la noile schimbări politice și înregistrăm atitudini precum consens, adeziune, și militantism, după 1975, aceiași societate și-a restructurat treptat atitudinea față de regim. În cele două decenii, dar mai ales în anii ’80, asistăm pe fondul degradării aceentuate a condițiilor economice și a exceselor aparatului ideologic și de represiune, la o schimbare radicală a relației dintre regim și societate. Revolte deschise (cazul grevei minerilor din Valea Jiului, din 1977, sau a revoltei muncitorilor de la Brașov, 1987), contestarea publică a practicilor regimului în relația cu proprii cetățeni (cazurile de dizidență), disimularea, acceptarea pasivă, acomodarea sunt răspunsurile societății la presiunile regimului politic.

Direcțiile principale de analiză care se vor regăsi în structura proiectului nostru sunt: (re)construirea identității sociale, strategiile de adaptare/spațiu public, spațiu privat; ritualuri și practici cotidiene; cultura penuriei și propaganda consumului (realități, strategii, practici de consum, alimentația publică, raționalizările); viața comunitară și spațiile de locuire (cartierele, apartamentele de bloc, viața la bloc, vecinii); familie, căsătorie și divorț; petrecerea timpului liber (serbări omagiale); corupția; combaterea parazitismului social și instituirea unor noi coduri de comportament; practici culturale; rezistența cotidiană (opinii critice, bancuri politice, zvonuri, discuții politice).

Consensul a fost posibil atâta vreme cât puterea politică și-a îndeplinit promisiunile față de populație (acces la bunurile de larg consum, aprovizionarea cu alimente, îmbunătățirea sistemului de salarizare și pensii, acces la informații etc.). Odată cu încălcarea acestor promisiuni și deteriorarea condițiilor de viață, pierderea sprijinului popular a fost înlocuită de aparatul de represiune care a avut rolul de a menține starea de teamă și de a controla dezamăgirile populației.

Material şi metode de lucru: Grație deschiderii arhivelor din ultimii ani, literatura de specialitate s-a îmbogățit cu

lucrări care deschid noi direcții de cercetare referitoare la viața cotidiană în comunism. Lucrărilor reprezentative din istoriografia occidentală li se adaugă noi titluri precum volumul colectiv coordonat de Adrian Nicolau, Viaţa cotidiană în comunism, Polirom, Iaşi; 2004; Nicolae S. Noica, Între istorie și actualitate. Politici de locuire în Romania, București, Editura Mașina de Scris, 2003; N. Petrovici, Socialist Urbanization in the Ceausescu Era: Power and Economic Relations in the Production of Habitational Space in Cluj, „Studia Universitatis Sociologia“, 1/2006; Politică și societate în epoca Ceaușescu (coord. Florin Soare), Iași, Polirom, 2013; colecția de studii reunite în anuarul

IICCMER, Între transformare și adaptare. Avataruri ale cotidianului în regimul comunist din România, vol. VIII, Iași, Polirom, 2013.

Pe lângă parcurgerea literaturii critice, a memorialisticii, și a colecțiilor de documente disponibile, documentarea va presupune cu precădere studierea şi valorificarea în principal a documentelor existente la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fond CC al PCR, Secţia Cancelarie, Secția Organizatorică, Secția Agitație și Propagandă.

De asemenea, esențiale pentru cercetarea noastră sunt și documentele existente în arhivele CNSAS, ilustrative pentru starea de spirit a populației, dar și pentru măsurile luate de regim pentru a controla și direcționa nemulțumirile populației. Rapoartele serviciilor speciale constituie barometre ale nemulțumirilor populației, precum și a formelor prin care oamenii obișnuiți aleg să și le exprime (răspândirea de manifeste, bancurile politice, refuzul de a-și îndeplini obligațiile, răspândirea de zvonuri, vandalizarea portretelor sau însemnelor oficiale).

O atenție aparte va fi acordată în economia proiectului nostru de cercetare și interviurilor de istorie orală, prin care ne propunem să surprindem modul în care anumite evenimente din cele două decenii s-au păstrat în memoria colectivă. Reprezentative sunt în acest context două lucrări Anii ’80 și bucureștenii. Mărturii orale, Muzeul Țăranului Român, București, Editura Paideia, 2003 și Zoltan Rostaș, Antonio Momoc, Bișnițari, descurcăreți, supraviețuitori, București, Editura Curtea Veche, 2013.


Valorificarea rezultatelor: Susținerea de comunicări la sesiuni interne și internaționale, precum și publicarea

capitolelor în reviste academice recunoscute şi, ulterior, a lucrării în integralitate la o editură interesată, cotată CNCS.

Colaborări în ţară: Universitatea din București, Facultatea de Istorie; Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului; Departamentul de Istorie și Patrimoniu, Universitatea, „Lucian Blaga“ din Sibiu.

Colaborări în străinătate: School of Slavonic and East European Studies, London.

Buget solicitat: Salariul pe durata derulării proiectului.


Denumirea proiectului: Uzina de propagandă-Academia de Științe Social-Politice (1970-1989)Coordonatorul/Autorul: Cosmin POPAColectiv de cercetare: Cosmin POPATermenul de realizare: 1 iunie 2013 - 30 iunie 2015


i

ii

Înființarea Academiei de Științe Social-Politice (ASSP) în primăvara anului 1970, cu rolul de a pune sub tulela unui organism central partinic politica științifică și de învățământ de profil a României, arată că limitele „liberalizării” ceaușiste fuseseră atinse înainte de lansarea „tezelor de la Mangalia”. Concepută ca o contra-academie, organizată după modelul unui minister gigant al propagandei, condusă de personalități perfect pliate pe politica ideologică a partidului, ASSP s-a dovedit, pe parcursul existenței sale, un adevărat motor al propagandei regimului. Stabilirea direcțiilor de cercetare, a planurilor de învățământ, colaborarea cu alte instituții centrale, așa cum erau Academia de Științe Social-Politice „Ștefan Gheorghiu”, Academia RSR, Ministerul Învățământului, organizarea de evenimente de profil, toate aceste competențe și activități făceau din ASSP un adevărat centru nervos al politicilor culturale și sursă de legitimare oficială. Aflată sub patronajul direct al CC al PCR și menită să asigure coordonarea toturor instituțiilor din domeniu, ASSP s-a dovedit un adevărat „magnet” pentru oamenii de știință, filosofii, artiștii, juriștii și economiștii din România, aflați în cautarea unor oportunități de carieră. În 1989, anul dispariției sale, ASSP număra nu mai puțin de 67 membri în București și tot atâția în celelalte centre științifice și universitare, acoperind un larg spectru de domenii, fapt care dovedește succesul pe care l-a repurtat inițiativa partidului de reașezare a științelor umaniste, după principii partinice. Reprezentanții ASSP, conducătorii săi, s-au transformat în arbitrii ai valorii științifice, „făcători” de canoane, aflați în postura de a acorda „drept de cetate” unor curente, concepții sau oameni. Transgresarea limitelor regimului comunist de către o bună parte a „stâlpilor” ASSP și reconfirmarea lor în postura de savanți, filosofi, sociologi, politicieni profesioniști, administratori ai științelor, în contextul politic format după 1989, arată că inițiativa lui Nicolae Ceaușescu, susținută de savanții anexați cuplului conducător, a fost un succes al partidului. S-a reușit formarea și cimentare unor structuri informale de consacrare științifică și publică, active după căderea comunismului, permanent în căutarea unui patronaj politic, de natură să le ofere acces la resurse materiale și de prestigiu. Amestecul de oameni de stiinta veritabili, sensibili la comandamentele regimului, dar și de propagandiști veleitari, într-o instituție unică, face ca activitatea ASSP să se preteze unei analize nuanțate, în contextul regimului comunist, dar în care să fie prezente motivațiile personale și profesionale ale celor care au dat consistență structurii. Până în momentul de față, subiectul nu a fost abordat, într-o manieră dedicată, referințe la activitatea ASSP fiind prezente în lucrările lui Vladmir Tismăneanu, Iordan Datcu, Vasile Cristian, Stelian Tănase și Pavel Țugui.

Scopul proiectuluiProiectul Uzina de propagandă-Academia de Științe Social-Politice dorește să

realizeze un studiu de caz, care să pună în evidență funcționarea mecanismului de propagandă și de control non-violent al regimului comunist. Relevanța unui astfel de studiu este legată de evoluția generală a regimului, de procesul de transformare a comunismului național într-o formă atenuată de stalinism târziu, care pune în discuție însăși existența dozei de liberalism în interiorul regimului comunist. Combinând elemente tipice jdanovismului, precum „teoria priorităților ruse în științe”, cu un autohtonism adaptat la condiționările unui regim marxist-leninist, politica ideologică a PCR, așa cum se prezintă aceasta din anii ’70, poate fi tratată drept simptomul unei maturizări a regimului comunist, fenomen similar cu ceea ca a traversat URSS în anii

’40-’60. Este perioada în care regimul nu mai are nevoie să recupereze valori și instituții formate înainte de instaurarea comunismului, încercând „forjarea” unor elite proprii, atașate valorilor și structurilor de partid, pas esențial pentru reușita obiectivului major al regimului, de formare a „omului nou”.

Fără descifrarea mecanismelor decizionale, a așteptărilor investite de conducerea partidului într-o astfel de instituție, dar și a motivațiilor și traseelor acelora care au făcut parte din strategia regimului, analiaza activității ASSP ar fi incompletă. Avantajul imens pe care îl are un astfel de proiect, pe lângă accesul neintermediat și total la documente, este că o bună parte din protagoniștii săi sunt încă activi sau cel puțin în viață. De aceea, unul din scopurile sale este valorificarea, în măsura disponibilității posesorilor de a le oferi, a informațiilor referitoare la obiectivele formării ASSP, modul de funcționare, dar și la motivațiile celor care au făcut parte din structură.

Un alt aspect relevant este impactul funcționării ASSP, modul în care a modelat funcționarea sistemului de învătământ și cercetare, urmele pe care le-a lăsat în lumea științifică, parametrii care dau măsura atât a aderenței domeniului, în ansamblul său, la politica partidului, dar și a capacității regimului de a-și pune în aplicare politicile.

Material şi metode de lucru:

În elaborarea proiectului va fi folosită literatura consacrată politicilor culturale și ideologice ale regimului comunist din România, o parte din autorii vizați fiind amintiți mai sus, dar și lucrări consacrate aparatului sovietic de propagandă, așa cum sunt lucrările lui Martin Ebon, Roger E. Kanet sau Moshe Lewin.

Documentele de arhivă constituie sursele primordiale ale proiectului. Am în vedere Fondul Academia de Științe Sociale Politice, Fondul ISISP, Fondul CC al PCR Secția de Agitație și Propagandă, Fondul Relații Externe, Fondul Președinția Consiliului de Miniștri, Fondul Societatea de Științe Istorice, Filologie și Folclor, din cadrul Arhivelor Naționale ale României. La acestea se adaugă Arhiva CNSAS, Arhiva Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” și Arhiva Academiei Române. Rezultatele scontate: Elaborarea unei lucrări semnificative sub aspect calitativ și cantitativ.Valorificarea rezultatelor: Publicare sub forma unei cărți și a unor studiiColaborări în ţară: Universitatea din București, Facultatea de Istorie; Universitatea Ovidius-Constanța, Facultatea de Științe Politice și Istorie, CNSASColaborări în străinătate: Institutul de Balcanistică al Academiei Ruse de ȘtiințeBuget solicitat: Salariul pe durata derulării proiectului. Alte subvenţii:

PROIECT DE CERCETARE 8Denumirea proiectului: Comunismul absolutist. Cultul personalității în România lui CeaușescuCoordonatorul/Autorul: Cosmin PopaColectiv de cercetare: Cosmin PopaTermenul de realizare: iulie 2015-31 decembrie 2017Stadiul cunoştinţelor în domeniu:

Analiza cultului personalității lui Ceaușescu se suprapune cu investigarea istorigrafică a perioadei în care acesta s-a aflat la conducerea României. O atare situație reprezintă o solidă bază de pornire într-un astfel de demers. La aceasta trebuie adăugată și imensa experiență științifică și cantitatea impresionantă de informații acumulată în urma analizei experiențe sovietice din perioada lui Stalin. Chiar și așa, transformarea rapidă a autoritarismului comunist românesc din anii ’60 într-o dictatură personală este o temă încă la început de drum. Analiza perioadei lui Ceaușescu, din perspectiva modificării mecanismelor instituționale, a reprezentărilor sociale, precum și a dinamicii grupurilor de putere de la vârf pot rezerva o serie de „surprize” istoricilor. Realizarea temei presupune nu doar o atentă analiză a biografiei lui Ceaușescu sau a modului în care secretarul general a concentrat puterea în mâinile sale. Ea implică o reevaluare a criterilor de periodizare a „epocii ceaușescu”, de delimitare calitativă a unei perioade de alta, precum și elaborarea unei metodologii analitice proprii temei.

Problema „cultului personalității” în România, implică analizarea tiparelor istorice de comportament politic și a gradului de permeabilitate a regimului comunist la astfel de „izvoare” profunde ale politicii din românești. Pe lângă acestea, investigația trebuie să răspundă nu doar la întrebarea „cum s-a întâmplat și când”, dar mai ales la întrebările „de ce a fost posibil și în ce fel”. O atare sarcină depășește cu mult cadrul de analiză partinic sau guvernamental, antrenând o atentă analiză a dinamicii sociale, a evoluției valorilor colective și a modului în care acestea au intrat în reacție cu politicile partidului și liderului său.

Scopul proiectuluiRealizarea temei ridică o serie de probleme de ordin metodologic, atât în sensul

grilei de analiză a materialului istoric, cât și în acela al criteriilor de selecție a acestuia. Evident, la baza demersului stă studierea materialului arhivistic generat de instituțiile românești din timpul lui Ceaușescu. La acestea se adaugă parcurgerea critică a literaturii memorialistice, precum și „provocarea” mărturiilor diverselor personaje angrenate în politicile guvernamentale, dar mai ales ale acelora care au constituit obiectul lor. Investigarea fenomenului concentrării absolute a puterii necesită abordări interdisciplinare, care țin, în primul rând de sociologie și de psihoistorie, fără a minimaliza importanța conceptelor și a instrumentelor de analiză specifice științelor politice. Pentru zugrăvirea unui tablou veridic se impune completarea demersului cu un consistent efort de investigație economică și statistică, în vederea identificării tendințelor vremii, dar mai ales a categoriilor socio-economice susceptibile de a reprezenta baza socială a regimului Ceaușescu. Deși nu singurul, partidul rămâne unul dintre cadrele principale de analiză ale temei, însă într-o cheie metodologică schimbată. Concentrarea progresivă a puterii în mâinile unui grup de persoane sau ale unei persoane este, fără îndoială, un tipar comportamental înscris în codul genetic al mișcărilor de extremă stânga și nu numai. Chiar și așa, experiența particulară a României, în raport cu regiunea, dar și cu atmosfera politică generală, impune analizarea cu precădere a strategiei personale a lui Ceaușescu în materie de subordonare a partidului.

Material și metode de lucru

Tema a fost abordată în manieră critică de o serie de autori din România și din străinătate, printre care îi enumerăm pe L. Betea. Psihologie politică. Individ, lider, mulţime în regimul communist, Iași, Polirom, 2001, P. Câmpeanu, Ceaușescu, anii numărătorii inverse, Iași, Polirom, 2002, A. Cioroianu, Ce Ceausescu qui hante les Roumains. Le mythe, les representations et le culte du Dirigeant dans la Roumanie communiste. Bucarest : L’agence Universitaire dela Francophonie, 2004, T. Kunze, Nicolae Ceauşescu. O biografie, Bucureşti, Editura Vremea, 2002, Anneli Ute Gabanyi, Cultul lui Ceaușescu, Iași, Polirom, 2003M. Marin, Originea si evoluţia cultului personalității lui Ceauşescu, 1965-1989, Alba Iulia, Editura ALTIP, 2008, Pierre du Bois, Ceausescu la putere. Ancheta asupra unei ascensiuni politice, București, Humanitas, 2008, V. Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate-o istorie politică a comunismului românesc, Iaşi, Editura Polirom, 2005, C. Diac, F.R. Mihai și I. Țiu, L. Betea, „Viața lui Ceaușescu: Ucenicul partidului”, București, Editura Historia, 2012, A. Burakovski, Dictatura lui Nicolae Ceauşescu 1965-1989. Geniul Carpaţilor, Iași, Polirom, 2011, departe însă a epuiza lista celor mai importanți autori.

Literatura memorialistică sau de factură prolixă, în ceea ce privește plasarea în cadrul speciilor literare, a personajelor aflate în proximitatea lui Ceaușescu sau a nomenclaturii este și ea extrem de bogată. Paul-Niculescu Mizil, Dumitru Popescu, Ștefan Andrei, Silviu Curticeanu, Mihaela M. Ceaușescu, Maria Dobrescu, Emil Bărbulescu, Violeta Năstăsescu, Ioan Mihai Pacepa, Liviu Turcu sunt doar câțiva dintre autorii care au îmbogățit zestrea de informații despre anii lui Ceaușescu, aducând în spațiu public percepții personale și interpretări utile.

La acestea se adaugă mărturiile extrem de valoroase ale intelectualilor asociați politicilor oficiale sau care au suferit urmările acestora, așa cum au fost Florin Constantiniu, Apostol Stan, Gheorghe Ioniță, Vladimir Tismăneanu, Dinu C. Giurescu, Henri H. Stahl, precum și imensa cantitate de documente editată chiar de către o parte a autorilor prezentați în secțiunea dedicată literaturii critice. Tuturor acestora se adaugă fondurile arhivistice aflate în custodia Arhivelor Naționale ale României, CNSAS, precum și a altor instituții oficiale, care nu au atât capacitatea, cât și dorința de a le organiza și pune în circulație, în principal din motive de ordin logistic.

Planificata structură a lucrării va urmări delimitarea perioadelor de guvernare, plecând de la analiza mecanismelor de exercitare a puterii, urmârind, în același timă, impactul acestora asupra partidului și societății.

Introducerea va trece în revistă principalele interpretări date perioadei Ceaușescu din istoria României de către istorici, politologi și sociologi, cu precădere românie sau din România, fără a-i neglija pe cei din străinătate. Obiectivul accentuării evaluărilor românești este acela de a sumariza gradul de asimilare critică de către societate românească a perioadei Ceaușescu.Primul capitol, Timpul legendelor, va trata precedentele istorice din regimurile comuniste, concentrându-se asupra lui Lenin și Stalin. Capitolul va încerca să răspundă la întrebarea dacă Gheorghe Gheorghiu-Dej poate fi încadrat sau nu într-un tipar de analiză, care să-l califice în postura de prim practicant al cultului personalității în România comunistă. Pentru o contextualizare politică exactă, capitolul va trata istoricul și instituționalizarea conceptului de „cult al personalității” în practica sovietică, pornind de la „demascarea” lui Hrușciov de la congresele PCUS din 1956 și 1961.

Al doilea, care are titlul de lucru Iluzia, va trata primii ani de guvernare, prin prisma impactului diferit pe care l-au avut atitudinile și inițiativele sale asupra partidului și societății. Stadiul actual al percepțiilor autorului permit susținerea preliminară a ipotezei de lucru potrivit căreia anii de început ai lui Ceaușescu stau sub semnul unei dualități schizoide. Astfel, pe fondul unei relative liberalizări a discursului public și a practicilor politice, Ceaușescu a lansat, în paralel, o amplă reformă a statului, care viza instaurarea unui control al partidului în o serie de domenii, lăsate până atunci în afara acțiunii sale directe

Al treilea capitol, Eroul, va trata punctul culminant al popularității reale a liderului, felul în care a fost creată aceasta, cu scopul identificării mecanismelor de formare a rezervei de prestigiu din care s-a „hrănit” dictatura lui Ceaușescu.

Al patrulea capitol, Statul secretarului, va fi împărțit în mai multe secțiuni. Criteriul de delimitare fiind acela al etapelor calitative din evoluția instituției cultului personalității. O primă secțiune va trata mecanismele politice, distribuția competențelor în interiorul sistemului, modul de funcționare al anturajului politic și criteriile de accedere și de excludere din acesta. A doua, va aborda chestiunea „noutăților” instituționale și ideologice introduse de Ceaușescu, în raport cu perioada precedentă, dar și cu celelalte state comuniste.

A treia va aborda complexa chestiune a susținătorilor și a adversarilor regimului personal. Se va încerca delimitarea categoriilor, grupurilor și a valorilor participante la dinamica puterii, în vederea identificării unora dintre cele mai importante resorturi ale unei dictaturi personale.

Capitolul 5 va trata desprinderea de societate a regimului și a lui Ceaușescu, în special. Se vor analiza efectele de ordin intern, avându-se în vedere grupurile de putere, precum și pe acelea de ordin extern, așa cum sunt contextul internațional și situația economiei românești.

Capitolul 6 va trata apogeul cultului, concentrându-se asupra formelor de manifestare și reacțiilor apropiaților, partidului și societății.

Capitolul 7 va trata disoluția regimului, urmărind în special să surprindă, cât se poate de fidel, gradul de aderență al principalilor actori, „grupul Ceaușescu” și partidul, la realitate.

Capitolul 8 va trata impactul concret al cultului personalității asupra României, concentrându-ne asupra „moștenirii” lăsate de anii de guvernare absolută. Lucrarea se va încheia cu un capitol de concluzii.


ValorificareTextele intermediare, rezultate în urma realizării lucrării vor fi valorificate prin publicarea de studii, urmând ca rezultatele finale să fie diseminate prin publicarea unei lucrări monografice.


Denumirea proiectului: Reformă şi „contrareformă” în blocul comunist în anii ’80. Studiu de caz: România şi URSS

Coordonator/Autor: Simion Gheorghiu

Colectiv de cercetare: Simion Gheorghiu

Termen de realizare: 1 iunie 2013 - 30 decembrie 2015


„Reforma” încercată de Mihail S. Gorbaciov în URSS, prin restructurare şi transparenţă, a fost ultima tentativă de salvare a socialismului – în varianta sa sovietică – după încercările lui Lavrenti P. Beria, Nikita S. Hruşciov şi Iuri V. Andropov. La scurt timp după demararea procesului, liderul de la Kremlin a intrat în conflict, în Uniunea Sovietică, cu exponenţii conservatori ai nomenclaturii, hotărâţi să-şi păstreze privilegiile, şi cu liderii dogmatici din blocul comunist, speriaţi că reformele vor duce la căderea lor. În consecinţă, ei au reacţionat violent la încercările lui Gorbaciov de a-i solidariza în sprijinirea politicii de reformă.

Exemplul cel mai concludent ni se pare a fi cel al României. Poziţia critică a lui Nicolae Ceauşescu faţă de noul curs politic din URSS s-a manifestat încă de la întâlnirea dintre liderii ţărilor din Organizaţia Tratatului de la Varşovia, din 1986. În expunerea făcută în şedinţa Biroului Politic al CC al PCUS din 13 noiembrie 1986, M.S. Gorbaciov a prezentat la rândul lui, în termeni critici poziţia liderului român: „Ceauşescu o ţinea pe-a lui. Mai rău ca înainte. Îndeosebi pe marginea problemelor internaţionale. A spus multe lucruri de prisos, are multă demagogie. De exemplu: «Despre perestroika este necesar să se vorbească în plan tactic, iar strategia noastră este – comunismul!» A aruncat o umbră peste perestroika: «Ce să ne reorganizăm? România demult s-a restructurat!» De parcă ar vrea o medalie pentru democraţie, cu toate că în ţară este dictatura lui Ceauşescu… El este pentru socialismul «ereditar», pentru «socialismul dinastic». (V politbiuro ŢK KPSS… Po zapiseam Anatoliia Cerneaieva, Vadima Medvedeva, Gheorghiia Şahnazarova (1985-1991), sost. A. Cerneaev, A. Veber, V. Medvedev, Moskva, 2006, p. 106-107.) Vadim A. Medvedev, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori a lui Gorbaciov, a înfăţişat şi el ostilitatea lui Nicolae Ceauşescu faţă de reforma iniţiată de Moscova şi temeiurile atitudinii liderului de la Bucureşti: „Linia deosebită a lui Ceauşescu se explică nu numai prin reacţia la reflexele de mare putere ale conducerii sovietice, cât mai ales prin caracterul regimului din România. Secretul e simplu. Ceauşescu nu putea să nu simtă în perestroika o primejdie de moarte pentru rânduielile despotice din ţara sa. Deosebit de supărător era exemplul restructurării sovietice în dezvoltarea reală a transparenţei şi nu în democraţia declarativă a vieţii sociale precum în ridicarea rolului omului, în recunoaşterea pluralismului ideologic şi apoi a celui politic”. (V.A. Medvedev, Raspad. Kak on nazreval v «Mirovoi sisteme soţializma», Moskva, 1994, p. 196.)

Se poate spune că regimul de la Bucureşti a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a împiedica opinia publică din România să cunoască măsurile luate de conducerea

gorbaciovistă. Practic, în România, nu a fost cunoscută de către omul de rând esenţa restructurării promovate de liderul de la Kremlin în Uniunea Sovietică.Scopul proiectului:

Premisa de la care porneşte acest proiect de cercetare aste aceea că încercarea lui M.S. Gorbaciov de a reforma socialismul a avut drept obiectiv de a asigura supravieţuirea lui prin eliminarea derapajelor sistemului administrativ de comandă şi diminuarea tensiunilor sociale şi politice. Reforma lui Gorbaciov s-a sprijinit pe doi piloni: perestroika şi glasnost, adică restructurarea sistemului sovietic şi transparenţa care să permită opiniei publice să-şi exprime părerile. Într-o formă sau alta, secretarul general al PCUS a intrat în conflict cu exponenţii conservatori ai nomenclaturii şi cu unii lideri dogmatici din blocul comunist. Rezistenţa cea mai puternică a venit din partea României. Memoriile lui Gorbaciov şi a colaboratorilor săi dezvăluie raporturile dintre Bucureşti şi Moscova, precum şi refuzul statornic al lui Nicolae Ceauşescu de a accepta sugestiile de reformă venite de la Kremlin.

Un impuls accelerator pentru reformarea sistemului l-a constituit raporturile dintre URSS şi SUA. Pentru a păstra statutul de supraputere era necesară menţinerea parităţii nucleare care era ameninţată de Iniţiativa de Apărare Strategică lansată de preşedintele Ronald Reagan. În consecinţă, pentru a face faţă unei noi provocări, Uniunea Sovietică trebuia să găsească mijloace noi, care nu puteau apărea decât prin restructurarea sistemului socialist. Ceea ce nu a înţeles M.S. Gorbaciov, a fost că „socialismul real” nu putea fi reformat. Orice încercare de schimbare atrăgea o reacţie în lanţ care afecta baza însăşi.

Investigaţia pe care ne-am propus-o va analiza: - măsurile luate de liderul de la Kremlin în vederea remedierii disfuncţionalităţilor sistemului;- opoziţia secretarului general român faţă de încercarea reformării sistemului;- acutizarea conflictului româno-sovietic în faza finala a Războiului rece;- atitudinea Statelor Unite ale Americii faţă de statele Tratatului de la Varşovia.

Aceste scopuri generale circumscriu o serie de obiective, ignorate de unii cercetători, altele nu îndeajuns aprofundate.

Pe baza documentele de arhivă emanate de autorităţile de la Bucureşti, ne-am propus să surprindem una din contradicţiile de bază ale politicii lui Ceauşescu în pragul căderii sale. „Încremenirea” în politica de distanţare faţă de Moscova începută încă din anii ’50 – apreciată în trecut de Occident – într-un moment când Statele Unite şi aliaţii lor din NATO doreau ca ţările din blocul comunist să urmeze exemplul liderului de la Kremlin în promovarea unei politici de reformă. Analizarea politici promovate de România în anii ’80 se va face printr-o perspectivă comparativă, cu raportare la evoluţiile din Uniunea Sovietică şi din statele blocului comunist ale Europei Centrale şi de Est.Material şi metode de lucru:

Proiectul de cercetare va acorda o atenţie sporită reformei gorbacioviste, pentru care există o informaţie bogată, rezultată nu atât din materialul de arhivă – rămas încă inaccesibil –, cât mai ales din literatura memorialistică rusă. Lucrările apărute în Federaţia Rusă, mai ales memoriile colaboratorilor apropiaţi ai primului secretar general al PCUS (Aleksandr Iakovlev, Andrei Graciov, Valerii Musatov, Anatolii Cerneaev,

Vadim Medvedev, Gheorghii Şahnazarov, Karen Brutenţ, Nikolai Rîjkov ş.a.), furnizează date valoroase atât despre „reforma” lui Gorbaciov, cât şi despre „contrareforma” conservatorilor din Uniunea Sovietică şi a unor lideri din ţările satelite ei (România, Republica Democrată Germană, Bulgaria).

Vom utiliza sursele documentare tipărite de cercetătorii care au participat la proiectul privind istoria Războiului rece, desfăşurat sub egida Woodrow Wilson Center din Washington, publicate în Buletinul „Cold War International History Project”. Vor fi valorificate de asemenea sursele documentare tipărite de Arhiva Gorbaciov-Fond, din cadrul Fondului internaţional de cercetări social-economice şi politice (Gorbaciov-Fond) din Moscova.

La Arhiva Rusă de Stat pentru Istoria Contemporană (Rossiiskii gosudarstvennîi arhiv noveişei istorii) din Moscova, este un fond arhivistic – Fond 89 –, care cuprinde numeroase documente privind situaţia din Uniunea Sovietică, în perioada de după cel de al doilea război mondial, precum şi documente referitoare la politica lui M.S. Gorbaciov. Valorificarea lor este abia în faza de început, dar ea se anunţă încă de pe acum promiţătoare.

Nu în ultimul rând, vom utiliza documentele provenite din Arhivele Naţionale ale României: stenograme ale şedinţelor Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român şi stenograme ale discuţiilor purtate de Nicolae Ceauşescu cu reprezentanţi ai PCUS şi URSS, precum şi ai altor ţări socialiste.

Rezultatele scontate: Elaborarea unui volum de studii şi documente.Valorificarea rezultatelor: Publicarea capitolelor în periodice academice şi, ulterior, a lucrării în integralitate.Colaborări în ţară: Arhivele Naţionale ale Romaniei, Arhiva Ministerului de Externe, Universitatea din Bucureşti.Colaborări în străinătate: O posibilă colaborare cu Arhiva Gorbaciov-Fond (Mejdunarodnîi fond soţialno-ekonomiceskih i politologhiceskih issledovanii (Gorbaciov-Fond), cu Institutul de Slavistică al Academiei Ruse de Ştiinţe, cu Biblioteca Istorică Publică de Stat a Rusiei (Gosudarstvennaia Publicinaia Istoriceskaia Biblioteka Rossii), cu bibliotecile din ţările est- şi central europene.Bugetul solicitat: Salariul plus finanţarea, în măsura posibilităţilor, a deplasărilor pentru documentare în ţară şi străinătate.Alte subvenţii: –


Titlul: Metamorfoza elitei politice din RPR (1948-1965). Key-players, grupuri de influență, ierarhii instituționale. Autor/Coordonator: Radu Tudorancea Termen de realizare propus: 1 iunie 2013 - 30 iunie 2015.Stadiul actual al cunoştinţelor:

În ansamblul istoriografiei autohtone și internaționale, există unele lucrări care fac referire, într-o măsură mai mică sau mai mare - de cele mai multe ori tangențial, la elita

politică din RPR de-a lungul intervalului de timp propus, însă totuși, o lucrare centrată pe acest domeniu istoriografic, dedicată exclusiv grupurilor de influență, mecanismelor și raporturilor de putere existente în rândul elitei comuniste din RPR, încă nu există4. Cadrul teoretic al unei astfel de abordări nu poate omite contribuțiile lui Vilfredo Pareto5, cel care furniza lumii științifice, la începutul secolului trecut, una din primele analize solide, cvasi-exhaustive, centrată pe a sa teorie a elitelor (Pareto considera totuși că doar în societățile ,,perfect deschise”, pozițiile de elită se aflau în strânsă legătură cu unele abilități superioare, iar o astfel de situație nu era, desigur, specifică, societății românești din perioada la care facem referire).

Perioada avută în vedere corespunde, în termeni reali, pe de o parte acaparării totale și consolidării puterii interne, iar pe de altă parte, mai multor evoluții care au marcat evoluția RPR din primele decenii postbelice. Facem referire aici la asumarea, în rândul elitei comuniste la debutul segmentului cronologic avut în vedere, a unui stalinism feroce (şi a unui dogmatism fervent), dublat curând de o competiţie pentru leadership la nivelul partidului.

Evoluţiile politice interne în răstimpul amintit au fost marcate, în primul rând, de epurările iniţiate şi desfăşurate la vârful partidului (începând cu cea a lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi continuând, într-un al doilea val, cu epurarea grupului Ana Pauker - Vasile Luca - Teohari Georgescu) şi implicit de lupta pentru supremaţie desfăşurată la nivelul elitei politice din RPR. Consolidarea poziției lui Gheorghiu-Dej după momentul epurărilor specifice anului 1952 devenea evidentă, iar locul acestuia în ansamblul elitei comuniste avea să se conserve până la momentul dispariției sale fizice, ce a permis ascensiunea la vârful elitei comuniste a lui Nicolae Ceaușescu. Prin eliminarea grupului ,,deviaționist” (de facto - a indezirabililor), Gheorghe Gheorghiu-Dej reușise să își consolideze puterea, iar momentul decesului lui Stalin, deși făcea loc, la nivelul elitei comuniste din RPR, unei perioade de neliniște și de prudență, nu avea să modifice radical ierarhia și nici configurația elitei comuniste locale, Dej menținându-și implicit poziția de lider.

După cum am amintit, bibliografia existentă în legătură cu tema propusă, deși firavă, include unele contribuții care se pot constitui într-un punct de pornire, în ansamblul unui asemenea demers de cercetare. O primă constatare este aceea că, în multe cazuri, lucrările existente abordeaza sau au în centrul analizei pe care o propun un singur personaj, membru al elitei comuniste din RPR de-a lungul perioadei la care facem referire. Avem în vedere, în acest context, lucrările aparținând lui Robert Levy (Ana Pauker: The Rise and Fall of a Jewish Communist, Berkeley, University of California Press, 1988) sau ale Laviniei Betea (Maurer și lumea de ieri: mărturii despre stalinizarea României, Editura Ioan Slavici, Arad, 1995; Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceaușescu și Iliescu, București, Editura Evenimentul Românesc, 1997 și Lucrețiu Pătrșcanu-moartea unui lider comunist. Studiu de caz, București, Editura Humanitas, 2000). În egală măsură, contribuțiile având o dimensiune autobiografică se constituie în repere semnificative, care conturează, chiar dacă de multe ori cu subiectivitate 4 Lucrarea Nicoletei Ionescu Gură, Nomenclatura Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, Editura Humanitas, București, 2006, care se apropie, din punctul de vedere al temei propuse, de titlul prezentului proiect de cercetare, este mai degrabă una schematică și nu include sursele de arhivă americane. 5 Avem în vedere mai ales lucrarea sa Trattato di Sociologia Generale, G. Barbera, 1916, cu varianta sa în limba engleză The Mind and Society, apărută în anul 1935.

exacerbată, evoluțiile specifice perioadei pe care o avem în vedere în cercetarea noastră. Facem referire aici, bunăoară, la lucrările aparținând lui Paul Niculescu Mizil, (O istorie trăită, București, Editura Enciclopedică, 1997 și De la Comintern la comunism național, București, Editura Evenimentul Românesc, 2001) sau ale lui Silviu Brucan (De la capitalism la socialism și retur. O biografie între două revoluții, București, Editura Nemira 1998). Totodată, sunt de amintit unele contribuții semnificative, (de cele mai multe ori oferind o vedere de ansamblu), care coroborate, pot fi considerate repere de analizat de-a lungul unui asemenea demers ştiinţific, precum sunt lucrările lui Victor Frunză, Istoria Partidului Comunist Român, Aarhus, Danemarca, Nord Publishing House, 1984, cea a lui Ghiță Ionescu, Communism in Rumania, 1944-1962, NY, Oxford University Press, 1964 sau cea a lui Vlad Georgescu, Politică și istorie. Cazul comuniștilor români, 1944-1977, București, Editura Humanitas, 1991. La fel de utile în economia demersului de cercetare propus sunt contribuțiile lui Vladimir Tismăneanu (prin prisma temei noastre de cercetare, mai ales Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, Editura Polirom, Iași, 2005), cele ale lui Stelian Tănase (Elite și societate. Guvernarea Gheorghiu- Dej, București, Editura Humanitas, 1998), sau cele ale lui Adam Ulam (The Communists: The story of Power and Lost Illusions, 1948-1991, New York, Scribner, 1992). În egală măsură, o lucrare extrem de importantă, care poate fi utilă în ansamblul cercetării noastre, este cea elaborată de Ioan Chiper și Dan Cătănuș (coord.) Cazul Foriș. Lupta pentru putere în PCR de la Gheorghiu Dej la Ceaușescu, București, Editura Vremea, 1999. În mod evident, există şi alte contribuţii istoriografice, româneşti și nu numai, care abordează diferite aspecte sau episoade din perioada pe care o avem în vedere, lucrări care se pot constitui, de asemenea, în puncte de plecare în cadrul demersului nostru de cercetare. Scopul proiectului : Scopul proiectului este acela de a iniţia şi urma un demers ştiinţific ce vizează cercetarea emergenței și profilului elitei comuniste din RPR, de-a lungul primelor decenii postbelice. Lucrarea presupune, în primul rând, o clarificare conceptuală și teoretică, care poate oferi apoi cadrul necesar aprofundării și înțelegerii evoluțiilor specifice din cadrul comunismului românesc. Continuarea firească, în efortul de cercetare, ar presupune studierea evoluțiilor interne din cadrul elitei comuniste din RPR, de-a lungul celor două decenii. Totodată, cercetarea ar urma să identifice și să explice configurația mecanismelor puterii, cercurile de influență și mai ales, rațiunile din spatele unor evoluții specifice primei părți a anilor 50, și nu numai.

Un asemenea demers, extrem de complex, trebuie să aibă în vedere, bineînţeles, circumstanţele speciale în care se afla România(RPR) la debutul perioadei avute în vedere (stat aflat sub regim de ocupaţie militară sovietică, cu Armata Roșie prezentă pe teritoriul său până în 1958). Reperele unei astfel de analize vor fi, desigur, corelate cu evoluțiile specifice din ansamblul blocului sovietic, mai ales în legătură cu cele de la Kremlin, cu studierea modului în care acestea s-au repercutat asupra situației din RPR.

Delimitarea cronologică propusă, anume cea cuprinsă între anii 1947 şi 1965, are în vedere două repere extrem de importante în ansamblul evoluţiilor din România postbelică, anume momentul 30 decembrie 1947 – abdicarea silită a regelui Mihai I și proclamarea Republicii Populare Române, și 1965-momentul ascensiunii la putere a lui Nicolae Ceaușescu.

Material şi metode de lucru: Abordarea unei asemenea teme de interes ştiinţific implică, fără îndoială, un amplu stagiu de cercetare-documentare în arhive şi biblioteci. În mod evident, pentru elaborarea lucrării pe care o avem în vedere, cea mai importantă etapă de cercetare-documentare va fi reprezentată de studiul fondurilor arhivistice din cadrul Arhivelor Naționale ale României-ANR, (fondul CC al PCR) documentarea continuând cu studierea fondurilor arhivistice din cadrul Arhivei Ministerului Afacerilor Externe - AMAE (fond URSS, fond SUA, fond Marea Britanie) a lucrărilor din cadrul Bibliotecii Academiei Române (BAR), Bibliotecii Naţionale a României (BN - Colecţii Speciale), a presei, literaturii memorialistice şi de specialitate referitoare la tema de cercetare propusă.

Totodată, documentarea va include și explorarea documentelor inedite provenind din Arhivele Naționale ale SUA-NARA (National Archives and Records Administration), unele aflate deja la dispoziția noastră, în urma ultimului stagiu de cercetare din SUA.

În egală măsură, în situația în care va fi posibil, un stagiu de cercetare-documentare în arhivele şi bibliotecile americane ar fi, fără îndoială, unul extrem de util, în ansamblul documentării. Desigur, nu vor fi omise, în ansamblul documentării, periodicele românești și străine. În rândul unor surse de reală valoare ştiinţifică trebuie plasate, de asemenea, numeroase ediţii ,,Working Paper” şi ,,Bulletin”, apărute în cadrul Cold War International History Project-Woodrow Wilson Center for Scholars, din Washington. De un real folos, vor fi, desigur, colecţiile din ,,Lupta de clasă”, ,,Scânteia” şi ,,Scânteia Tineretului”, corespunzând perioadei pe care o avem în vedere, în cadrul demersului nostru ştiinţific. Rezultate scontate: Elaborarea unei lucrări ştiinţifice bine documentate, care să reliefeze, pe de o parte, configurația, specificul și evoluția elitei comuniste locale, iar pe de altă parte, complexitatea mecanismelor de putere de-a lungul perioadei avute în vedere. Valorificarea rezultatelor: Publicarea lucrării (fie în ansamblul său, fie parţial, structurată pe studii) şi susţinerea de comunicări.Colaborări în ţară : -Colaborări în străinătate : Dată fiind tema acestui proiect de cercetare, o colaborare cu Woodrow Wilson International Center for Scholars din Washington DC ar fi posibilă, devenind extrem de utilă. Bugetul alocat: Salariul aferent perioadei de cercetare și elaborare a lucrării.Alte subvenţii de cercetare: -


a) Titlul : Emigrația politică elenă în România comunistă (1948-1989). Context, evoluții, nuclee urbane b) Autor/Coordonator: Radu Tudorancea c) Termen de realizare propus: ( 2 ani ) - 30 iunie 2015- 30 iunie 2017.

d) Stadiul actual al cunoştinţelor: În istoriografia română (dar și elenă) există foarte puține contribuții științifice care

fac referire, chiar și tangențial, la emigrația politică elenă în România postbelică (1948-1989), fără să existe o lucrare de substanță, care să abordeze tema de cercetare pe care o propunem. Cel mai probabil, motivul are legătură cu semnificația temei în sine, dat fiind faptul că evenimentele (relativ recente, de altfel) au stârnit și încă stârnesc emoție în rândul publicului elen, în legătură cu o secvență din istoria națională care, alături de deceniile următoare, au divizat profund societatea greacă, și prin extensie, odată cu valul de emigranți greci, au influențat și evoluția comunităților elene din România, de-a lungul perioadei de referință. Perioada avută în vedere se suprapune în spațiul românesc, cel puțin în primul deceniu, cu acapararea totală și consolidarea puterii interne, iar pe de altă parte, mai multor evoluții care au marcat evoluția RPR, la începutul anilor 50. Facem referire aici la asumarea, în rândul elitei comuniste, a unui stalinism feroce, coroborat cu un dogmatism fervent, la vârful partidului. La originea valului de emigranți comuniști greci din România s-a aflat războiul civil din Grecia, desfășurat de-a lungul anilor 1946-1949, care a opus, pe de o parte grupările și entitățile înarmate ale aşa - numitei Armate Democratice a Greciei (Δημοκρατικός Στρατός Ελλάδας) și forțele guvernamentale elene. Obiectivul declarat al forțelor comuniste fusese acela de a demantela regimul monarhic de la Atena, pe care îl considerau de sorginte fascistă, implicit nocivă pentru viitorul Greciei. Confruntarea dintre cele două tabere (una având susținerea statelor din lagărul comunist, cealaltă fiind susținută masiv de anglo-americani) avea să transforme teritoriul elen in teatrul unui sângeros război civil, care a influențat profund evoluția socială și economică a statului elen, de-a lungul secolului al XX-lea. Ulterior, emergența și amplificarea conflictului deschis dintre Iosif Stalin şi Iosip Broz Tito (iunie 1948) avea să însemne lovitura de grație pentru așa numită Armata Democratică a Greciei (DSE) şi pentru guvernul comunist provizoriu., mai ales după închiderea, începând cu iule 1949, a granițelor iugoslave cu Grecia, așa încât forţele DSE au fost lipsite de un punct de sprijin capital, atât din punct de vedere strategic cât și moral. Nu mai surprinde faptul că rezistența forțelor comuniste a devenit tot mai firavă, așa încât, în septembrie 1949, grupurile comuniste înarmate și susținătorii lor fie s-au predat, fie au trecut granița în Albania. Perioada care a urmat a fost una în care cei mai importanți lideri comuniști greci, ca și mii de foști combatanți de orientare comunistă, alături de familiile lor, au fost nevoiți să aleagă exilul. Cei mai mulți au emigrat în țări ale lagărului comunist, unde au activat, de-a lungul câtorva decenii, cu o mai mică sau mai mare intensitate, în așteptarea unui moment propice pentru cauza comunistă. O parte din foștii combatanți comuniști eleni care au părăsit Grecia la sfârșitul războiului civil au emigrat și în România, unde au primit sprijin din partea autorităţilor comuniste de la Bucureşti, mai întâi pentru a se trata și a se acomoda la condițiile din țară, apoi pentru a se integra în societatea românească. Existența unei importante comunități elene în România părea că va favoriza integrarea nou-veniților, mai ales că, din 1948, gruparea filo-comunistă din interiorul comunității elene reușise, cu sprijinul autorităților române, să preia controlul în cadrul comunității și să configureze o nouă entitate intitulată Uniunea Patriotică Elenă, izolându-i pe puținii susținători ai taberei regaliste care mai rămăseseră în țară.

Desfășurarea războiului civil din Grecia, în perioada 1946-1949, fusese urmărită cu preocupare în România, fiind reflectată intens în epocă, în periodicele de partid. În mod așteptat, referirile din presa românească au luat forma unor campanii acide, coordonate de partid, care invariabil valorizau pe de o parte lupta partizanilor comuniști greci, denigrând constant tabăra ,,imperialiștilor anglo-americani” și rolul acestora în ansamblul războiului civil din Grecia. Autoritățile comuniste române au alocat importante sume de bani pentru susținerea emigranților politici eleni, sprijinul financiar fiind asigurat îndeosebi prin intermediul acoperirii unui buget consistent pentru Partidul Comunist Grec, mai ales că, începând cu anul 1950, sediul CC al PCG avea să fie stabilit la București. De altfel, însăși apariția, pe teritoriul românesc, a unor importanți vectori de propagandă pentru cauza comunismului elen este sugestivă, fie că este vorba de funcționarea la București, în perioada 1946-1968, a unui post de radio aparținând Partidului Comunist Grec, anume H Φωνή της Αλήθειας (Vocea Adevărului), de apariția și existența ziarului Νέα Ζωή (Viață Nouă)- periodic editat de refugiații politici eleni din România, de funcționarea organizaței editoriale Νέα Ελλάδα (Noua Grecie) sau de existența altor publicații ale emigranților comuniști greci din România, precum Νέος Κόσμος (Lumea Nouă), aparținând Partidului Comunist Grec, și H φωνή της γυναίκας (Vocea Femeii), publicație a Uniunii Democratice Panelene a Femeilor. În mod așteptat, autoritățile române au impregnat inclusiv o dimensiune umanitară acțiunilor de sprijinire a taberei comuniștilor greci, iar principalele momente în acest sens pot fi considerate primirea, îngrijirea și găzduirea unui important număr de foști partizani comuniști greci, alături de familiile lor, cărora li s-au adăugat un număr impresionant de copii de diferite vârste. Estimările referitoare la numărul emigranților comuniști greci care au ajuns în România oscilează între 11500 și 12 000 de persoane (copii, luptători, membri ai familiilor acestora) dintr-un total de aproximativ 200 000 de emigranți greci care s-au adăpostit în țările comuniste și nu numai. De altfel, România a primit cel mai mare număr de copii greci, aproximativ 5700, sosiți de-a lungul anului 1948, dintr-un total de aproximativ 28 000 de copii greci, care au fost adăpostiți, îngrijiți și educați în șapte state comuniste. În privința entităților române care s-au ocupat de preluarea și găzduirea pe teritoriul românesc a copiilor greci, prin intermediul unor colonii răspândite în toată țară (cea mai mare fiind la Sinaia), acestea au fost Crucea Roșie din România și Uniunea Femeilor Democrate din RPR, în primul rând Liuba Chișinevschi și Constanța Crăciun. Ulterior, autoritățile române, la nivel central și local, au oferit un sprijin semnificativ, moral și material, nou-veniților, începând cu pregătirea coloniilor de copii, până la tratarea și îngrijirea în spitale românești a partizanilor comuniști greci răniți, iar mai târziu, inserarea acestora în diferite orașe din România. La fel de importantă, în ansamblul demersului nostrum științific, este cercetarea modului în care au relaționat autoritățile române cu comunitățile de emigranți comuniști greci, de la momentul sosirii acestora și până la repatrierea majorității acestora, care a survenit mai ales la mijlocul anilor 80’, după momentul venirii la putere la Atena, în 1982, a unui guvern socialist condus de Andreas Papandreu, care a recunoscut, prin lege, contribuția celor care făcuseră parte din rezistența națională antifascistă, asigurându-le foștilor combatanti o pensie de la statul elen. O primă observație ar fi că relaționarea autorităților românești cu emigranții comuniști greci a fost influențată de modul de raportare al regimului de la București față de Moscova. Prin urmare, într-o primă perioadă, care a corespuns alinierii depline a autorităților de la București cu directivele

Moscovei, regimul de la București a fost un executant fidel al deciziilor luate de Moscova în privința comuniștilor greci și al liderilor acestora. Exemplul clasic în acest sens este momentul Plenarei a VI-a a CC al PCG, care s-a desfășurat la Snagov, la 11-12 martie 1956, în care Gheorghiu Dej a jucat rolul de executant al dispozițiilor Moscovei referitoare la înlăturarea de la conducerea PCG și excluderea din partid a liderului comunist stalinist grec Nikos Zachariadis, sub pretextul comiterii a numeroase greșeli în politica de conducere a partidului în timpul războiului civil și în anii din exil.

În a doua perioadă de referință, devenită evidentă mai ales după 1964 și care a coincis cu distanțarea față de Moscova, autoritățile române s-au poziționat pe o poziție diferită. Bunăoară, regimul de la București refuza, în februarie 1968, odată cu Plenara a XII a CC al PCG, de la Budapesta, la momentul schismei din cadrul PCG, să aplice sancțiuni ,,rebelilor” din PCG, după ce respectivii fuseseră excluși din partid sub acuzația că nu susțineau supremația absolută a URSS în cadrul mișcării comuniste internaționale, și își formaseră PCG Interior, urmând o linie autonomă față de Moscova. Mai mult decât atât, poziționarea autorităților comuniste române față de momentul schismei din cadrul PCG survenise în condițiile în care majoritatea membrilor PCG din România susțineau aripa PCG Exterior, aliniată Moscovei. După cum am amintit, bibliografia existentă în legătură cu tema propusă, deși firavă, include unele contribuții care se pot constitui într-un punct de pornire, în ansamblul unui asemenea demers de cercetare. O primă constatare este aceea că, în multe cazuri, lucrările existente abordeaza sau au în centrul analizei teme mult mai largi, vizând bunăoară evoluțiile politice postbelice specifice Greciei postbelice, tema efectelor războiului civil, implicit a emigrației comuniste elene în statele lagărului comunist fiind avute în vedere într-un mod tangențial, mai degrabă. Probabil că, în rândul contribuțiilor celor mai importante, ar fi de menționat lucrarea aparținându-i lui Theodor Mitsopoulos, intitulată Μείναμε Έλληνες - Τα σχολεία των Ελλήνων Πολιτικών Προσφύγων στις σοσιαλιστικές χώρες- Am rămas greci. Școlile refugiaților politici greci în țările socialiste, (Editura Odysseas, Atena), 1979. O lucrare care abordează problema copiilor greci în perioada războiului civil și în anii imediat următori este contribuția aparținându-i lui A. Mando Dalianis-Karambatzakis, intitulată Children in Turmoil during the Greek civil war 1946-1949 : today’s adults, Karolinka Institute, Stockholm, 1994. Alte contribuții semnificative în legătură cu tema propusă spre cercetare aparțin profesorului și cercetătorului Apostolos Patelakis (grec născut în România, care provine dintr-o astfel de familie de refugiați greci stabiliți în România, la Craiova) iar dintre acestea menționăm, bunăoară ,,61 years from the end of the Civil War in Greece”, și mai ales ,,Satul Florica, un cămin pentru refugiații greci”, ultimul studiu fiind publicat în Magazin Istoric, August 2013. O cercetare referitoare la colonia greacă de la fosta moșie a Brătienilor de la Florica a fost elaborată de R.P. Cârstea, anume Comunitatea Elenă de la Florica, 1949- 1999, în Argesis, IX, Studii și Comunicări, Muzeul Județean Argeș, Pitești, 2000. În egală măsură, sunt de menționat contribuțiile Paulei Scalcău, prima intitulată ,,Grecii din România” (Editura Omonia, București, 2005), a doua – Elenismul în România (Editura Omonia, București, 2006), care oferă unele informații în legătură cu așezarea și evoluția grupurilor de emigranți politici greci în România, în deceniile postbelice.

Totodată, sunt de amintit unele contribuții semnificative din mediul diplomatic, care deși oferă mai degrabă informații tangențiale referitoare la tema propusă, se pot constitui, prin coroborare, în repere de analizat de-a lungul demersului nostru ştiinţific. Ne referim aici îndeosebi la volumele de memorii aparținând ambasadorului Ion Brad, fost ambasador al României la Atena în perioada 1973-1982, care deși s-a referit, în paginile volumelor sale de memorii (Ion Brad, Ambasador la Atena, Vol. I. Secvențele începutului, București, Editura Viitorul românesc, 2001, Vol. II, Avatarurile democrației, Vol. III – Elogiul nechibzuinței, București, 2002) în primul rând la activitatea sa diplomatică la Atena, a abordat, în mod tangențial și chestiunea emigrației politice elene în România. În mod evident, există şi alte contribuţii istoriografice, româneşti și nu numai, care abordează diferite aspecte sau episoade din perioada pe care o avem în vedere, lucrări care se pot constitui, de asemenea, în puncte de plecare în cadrul demersului nostru de cercetare.

f) Scopul proiectului : Scopul proiectului este acela de a iniţia și derula un demers ştiinţific care vizează cercetarea emigrației politice elene în România comunistă, de-a lungul perioadei 1948-1989, pornind de la contextul inițial și continuând cu motivația unor asemenea evoluții, cu semnificația lor politică, demografică, umanitară și nu numai. Dată fiind tema propusă, lucrarea presupune, în egală măsură, cercetarea modului de relaționare și explicarea poziționării autorităților comuniste române, a regimului de la București, mai întâi față de finalitatea războiului civil, apoi în legătură cu venirea pe teritoriul românesc și găzduirea unui semnificativ număr de foști combatanți comuniști greci, alături de membrii familiilor lor, înființarea de colonii pentru copiii greci și inserarea/integrarea nou - veniților, de-a lungul deceniilor, în societatea românească. Cercetarea amintită se va desfășura având totodată în vedere evoluțiile specifice din cadrul PMR/PCR, ale comunismului românesc, felul în care acestea au influențat și s-au repercutat inclusiv asupra emigranților comuniști eleni aflați pe teritoriul românesc. În egală măsură, cercetarea emigrației comuniste elene poate fi coroborată cu fazele de evoluție din cadrul KKE - Κομμουνιστικό Κόμμα Ελλάδας (Partidului Comunist Grec) a cărui activitate a fost, pentru o bună perioadă, coordonată prin intermediul Comitetului său Central stabilit la București, precum și influența Moscovei în legătură cu transformările interne survenite la nivelul elitelor comuniste elene, implicit în rândul mecanismelor puterii de la vârful PCG. Continuarea firească, în efortul de cercetare, ar presupune studierea comparativă a traiectoriei altor comunități de foști combatanți comuniști greci din perioada războiului civil, găzduiți pe teritoriul altor state ale fostului lagăr comunist. Totodată, cercetarea ar urma să urmărească și să explice relaționarea emigranților eleni cu populația românească, problemele survenite în legătură cu integrarea acestora în societatea românească. g) Material şi metode de lucru: Abordarea unei asemenea teme de interes ştiinţific implică, fără îndoială, un amplu stagiu de cercetare-documentare în arhive şi biblioteci. În mod evident, pentru elaborarea lucrării pe care o avem în vedere, cea mai importantă etapă de cercetare-documentare va fi reprezentată de studiul fondurilor arhivistice din cadrul Arhivelor Naționale ale României - ANR (fondul CC al PCR, Secția Relații Externe, Secția Propagandă și Agitație), precum și a fondurilor relevante aflate în custodia Direcțiilor județene ale Arhivelor Naționale. Avem în vedere, bunăoară,

fondurile existente la Direcția Județeană Brăila a Arhivelor Naționale (fond Uniunea Patriotică Democratică Elenă 1948-1958, fondul Comunitatea Elenă din Brăila), precum și fonduri arhivistie similare aflate în alte Direcții județene ale Arhivelor Naționale, în orașe care au găzduit importante grupuri de emigranți comuniști greci în perioada 1948-1989, precum Galați, Tulcea sau Constanța. Documentarea va continua cu studierea fondurilor arhivistice din cadrul Arhivei Ministerului Afacerilor Externe - AMAE (fond Grecia, fond URSS, fond SUA, fond Iugoslavia, fond Marea Britanie), dar și a lucrărilor din cadrul Bibliotecii Academiei Române (BAR), Bibliotecii Naţionale a României (BN - Colecţii Speciale), a presei, literaturii memorialistice şi de specialitate referitoare la tema de cercetare propusă.

Totodată, documentarea va include și explorarea unor documente inedite provenind din Arhivele Naționale ale SUA-NARA (National Archives and Records Administration), unele dintre ele aflate deja la dispoziția noastră, în urma ultimului stagiu de cercetare din SUA.

În egală măsură, în situația în care va fi posibil, un stagiu de cercetare-documentare în arhivele şi bibliotecile altor state foste comuniste care au găzduit, pe teritoriul lor, importante comunități de emigranți comuniști greci (Bulgaria și/sau Serbia ar putea fi un exemplu la îndemână), în perioada postbelică, ar fi, fără îndoială, unul extrem de util, în ansamblul documentării și eleborării lucrării de plan pe care o propunem. Desigur, nu vor fi omise, în ansamblul documentării, periodicele românești și străine, cu precădere cele elene, fie ele apărute în exil, fie apărute în Grecia. De un real folos, vor fi, desigur, colecţiile din ,,Lupta de clasă”, ,,Scânteia” şi ,,Scânteia Tineretului”, corespunzând perioadei pe care o avem în vedere, în cadrul demersului nostru ştiinţific.

h) Rezultate scontate: Demersul nostru științific are în vedere elaborarea unei lucrări ştiinţifice bine documentate, cvasi-exhaustive, care să reliefeze, pe de o parte, contextul, motivația, specificul și evoluția emigrației politice elene în spațiul românesc, iar pe de altă parte, relaționarea comunităților grecești (inclusiv, sau mai ales a emigranților politici) cu autoritățile românești, cu regimul politic propriu-zis, implicit momentele de apropiere și sincopele survenite în ansamblul acestor relații.

i) Valorificarea rezultatelor: Publicarea lucrării (fie în ansamblul său, sub forma unui volum de sine-stătător, fie parţial, structurată pe studii publicate în diferite reviste de specialitate) şi susţinerea de comunicări științifice la conferințe naționale și internaționale.

j) Colaborări în ţară : ---

k) Colaborări în străinătate : Dată fiind tema acestui proiect de cercetare, o colaborare cu unele institute de cercetare aflate în state care au aparținut fostului lagăr comunist, și care au găzduit pe teritoriul lor, refugiați și emigranți comunișți greci, precum Bulgaria, Serbia sau Albania, ar putea fi utilă, în ansamblul documentării/cercetării noastre. Totodată, întrucât la Centrul pentru Studiul Istoriei Moderne Elene - Κέντρον Ερεύνης της Ιστορίας του Νεωτέρου Ελληνισμού (aflat sub patronajul Academiei din Atena)

există unele microfilme conținând documente relevante pentru tema noastră de cercetare, o colaborare cu instituția amintită ar putea fi, în egală măsură utilă, mai ales dacă ar fi posibilă derularea unui stagiu de cercetare în cadrul acordului de schimburi inter-academice dintre Academia din Atena și Academia Română.

Bugetul alocat: Salariul aferent perioadei de cercetare și elaborare a lucrării.


Denumirea proiectului: Istoriografia românească postbelică. Evoluţii, tendinţe (1947-1964). Studiu bibliograficCoordonatorul/Autorul: Mihaela STROE Colectiv de cercetare: Mihaela STROE Termenul de realizare: 1 ianuarie 2013- 31 decembrie 2014Stadiul cunoştinţelor în domeniu:

Până în acest moment, nu există o sinteză care să centralizeze toate volumele şi articolele de specialitate publicate începând cu 1947 şi până în prezent având ca subiect surprinderea realităţii istoriografice româneşti a anilor 1947-1964. Ca atare, este necesar un asemenea instrument cu scopul de a facilita munca cercetătorilor români interesaţi de acest subiect. Scopul proiectului:

Proiectul nostru de cercetare îşi propune o analiză cantitativă şi calitativă a lucrărilor şi articolelor redactate din 1947 şi până în prezent care tratează istoriografia perioadei 1947-1964. Scopul este acela de a întocmi un instrument de lucru util pentru cercetătorii români care se ocupă de acest aspect.

Proiectul îşi propune să analizeze direcţiile de cercetare ale istoricilor, atât cei români, cât şi cei străini. În acest sens, va fi surprinsă evoluţia interpretărilor lor în timp, precum şi asemănările şi diferenţele dintre interpretările istoricilor români şi cei străini. Material şi metode de lucru:

Lucrările şi articolele de specialitate publicate din 1947 până în prezent având ca subiect analiza istoriografiei româneşti dintre 1948-1964 vor fi utilizate pentru a schiţa o evoluţie comparativă în timp a interpretărilor istoricilor români şi străini asupra acestui subiect.

Prima lucrare destinată analizei istoriografiei române după 1948 aparţine lui Dionisie Ghermani, Interpretarea comunistă a istoriei româneşti, apărută la München în 1967. Scopul lucrării este acela de a evidenţia schimbările petrecute în domeniul istoriei în perioada stalinistă, precum şi încercările de desprindere faţă de Moscova. O altă sinteză care tratează acest aspect este volumul lui Vlad Georgescu, Politică şi istorie. Cazul comuniştilor români, 1944-1947, publicată la München în 1981. Bineînţeles, analiza lui Vlad Georgescu nu este una detaliată, deoarece autorul a avut un acces limitat la documente şi lucrări de specialitate.

După 1989, analiza istoriografiei comuniste este continuată de lucrări precum cea a lui Florin Müller, Politică şi istoriografie în România comunistă (1948-1964), care a oferit una dintre cele mai ample sinteze care tratează raportul dintre factorul politic şi lumea istoricilor în perioada 1948-1964 (accentul fiind pus cu precădere pe începuturile stalinizării istoriografiei româneşti). O a doua lucrare este cea a lui Stan Stoica,

Istoriografia românească între imperativele ideologice şi rigorile profesionale (1953-1965), apărută în 2012 la Editura Meronia. Volumul are în vedere un interval de timp mai scurt decât lucrarea lui Florin Müller, concentrându-se pe impactul politicului asupra domeniului istoriei de la moartea lui Stalin până la venirea lui Nicolae Ceauşescu. Fiind redactată la zece ani de la apariţia sintezei lui Florin Müller, lucrarea lui Stan Stoica s-a putut bucura, graţie noilor documente date spre studiu, de o bază documentară mai largă decât precedenta lucrare. El surprinde evoluţia desprinderii comuniştilor români din sfera de influenţă a Moscovei, proces cu repercusiuni şi în domeniul istoriei. Bazându-se pe surse diverse, cum ar fi documente de arhivă, colecţii de documente, lucrări memorialistice şi publicaţii din acea perioadă, autorul îşi propune să reconstruiască realitatea istoriografică a anilor 1953-1965.

Sinteza bibliografică va include, de asemenea, volume care tratează urmărirea istoricilor români de Securitate (cazul celor două volume ale lui Ioan Opriş, Istoricii şi Securitatea, Nicolae-Şerban Tanaşoca, Balcanologie şi politică în România secolului XX: Victor Papacostea în documente din arhivele Securităţii şi din arhiva personală). O altă categorie de materiale de lucru este cea a lucrărilor memorialistice. Principalul volum de acest gen este cel al lui Florin Constantiniu, De la Răutu şi Roller la Muşat şi Ardeleanu.Rezultatele scontate: Definitivarea unei sinteze bibliografice. Valorificarea rezultatelor: Publicarea în periodice academice recunoscute.Colaborări în ţară: Arhive și biblioteciColaborări în străinătate:- Buget solicitat: Salariul. Alte subvenţii: -


Denumirea proiectului: Aplicarea modelului marxist în istoriografie. Comparație între cazul românesc și cel est-german (1949-1956)

Coordonatorul/Autorul: Mihaela Stroe

Colectiv de cercetare: Mihaela Stroe

Termenul de realizare: 1 ianuarie 2015-31 decembrie 2016


Până în momentul de față nu există o lucrare care să trateze comparativ evoluția modelulul marxist în R.P.R. și R.D.G.

Prima lucrare destinată analizei istoriografiei române după 1948 aparține lui Dionisie Ghermani, Interpretarea comunistă a istoriei românești (ed. germană Die Kommunistische umdeutung der rumanischen Geschichte unter besonderer Berucksichtigung des Mittelalters, Verlag R. Oldenbourg, München, 1967). Scopul

lucrării este acela de a evidenția schimbările petrecute în domeniul istoriei în perioada stalinistă, precum și încercările de desprindere de Moscova. O altă sinteză care tratează acest aspect este volumul lui Vlad Georgescu, Politică și istorie. Cazul comuniștilor români, 1944-1947 (editura Jon Dumitru Verlag, München, 1981). Bineînțeles, analiza lui Vlad Georgescu nu este una detaliată, deoarece autorul a avut un acces limitat la documente și lucrări de specialitate

După 1989, analiza istoriografiei comuniste este continuată de lucrări precum cea a lui Florin Müller, Politică și istoriografie în România comunistă (1948-1964) (Editura Nereamia Napocae, Cluj-Napoca, 2003), una dintre cele mai ample sinteze care tratează raportul dintre factorul politic și lumea istoricilor în perioada 1948-1964 (accentul fiind pus cu precădere pe începuturile stalinizării istoriografiei românești).

Cea mai recentă lucrare care abordează istoriografia românească în timpul regimului comunist este cea a lui Stan Stoica, Istoriografia românească între imperativele ideologice şi rigorile profesionale (1953-1965) (Bucureşti, Editura Meronia, 2012). Volumul are în vedere un interval de timp mai scurt decât lucrarea lui Florin Muller, concentrându-se pe impactul politicului asupra domeniului istoriei de la moartea lui Stalin până la venirea lui Nicolae Ceaușescu. Fiind redactată la nouă ani de la apariția sintezei lui Florin Muller, lucrarea lui Stan Stoica s-a putut bucura, grație noilor documente date spre studiu, de o bază documentară mai largă decât precedenta lucrare.

Printre alte lucrări despre istoriografia românească amintim pe cele ale lui Frederick Kellog (A history of Romanian Historical Writing, Bakersfield, 1990; ediția românească: O istorie a istoriografiei românești, Institutul European, Iași, 1998), Alexandru Zub (Orizont închis. Istoriografia română sub dictatură, Iași, Institutul European, 2000) Dacă prima este o lucrare generală despre istoriografia românească, cuprinzând o perioadă vastă (de la începuturile scrisului istoric românesc), cea de-a doua reunește mai multe studii ale autorului, concentrându-se atât pe începutul procesului de transformare prin care a trecut istoriografia din România (perioada 1946-1948), cât și pe istoriografia anilor ’80.

De asemenea, pe lângă aceste lucrări, există volume care tratează urmărirea istoricilor români de Securitate. Este cazul celor două volume ale lui Ioan Opriș, Istoricii și Securitatea (București, Editura Enciclopedică, 2006) și a lucrării lui Nicolae-Șerban Tanașoca, Balcanologie şi politică în România secolului XX: Victor Papacostea în documente din arhivele Securităţii şi din arhiva personală (Bucureşti, Editura Biblioteca Bucureştilor, 2010). O altă categorie de materiale de lucru este cea a lucrărilor memorialistice. Principalele volume de acest gen sunt cele ale lui Florin Constantiniu (De la Răutu și Roller la Mușat și Ardeleanu București, Editura Enciclopedică, 2007), Gheorghe Zane (Memorii, 1939-1974, București, Editura Expert, 1997) Iorgu Iordan (Memorii, 3 vol., București, Editura Eminescu, 1977-1979) și Apostol Stan (Istorie şi politică în România comunistă, Ed. Curtea Veche, 2010).

Impresionanta colecție de cinci volume intitulată The Oxford History of Historical Writing suprinde evoluția istoriografiei mondiale încă de la începuturile sale. Volumul 5 - Historical Writing Since 1945 - editat de Axel Schneider și Daniel Woolf este necesar analizei de față, deoarece sintetizează probabil cel mai bine întreaga perioadă și oferă studii ample nu numai despre evoluția istoriografiei marxiste română și gemană, dar și despre stalinizarea celorlalte istoriografii din statele din blocul comunist.

Lucrarea lui Maciej Górny, The nation should come first: marxism and historiography in East Central Europe (Frankfurt/M, Peter Lang, 2013) prezintă comparativ evolutia istoriografiei în RDG, Polonia și Cehoslovacia. Cartea abundă în detalii privind întrunirile și conferințele istoricilor din aceste state, prezentând totodată și modalitățile de interpretare a evenimentelor din prismă marxistă.

Printre lucrările care tratează sovietizarea Europei de Est amintim Balázs Apor, Péter Apor și E.A. Rees (ed.), The Sovietization of Eastern Europe: New Perspetives on the Postwar Period (Washington DC: New Academia Publishing, 2008) și Liesbeth van de Grift, Securing the Communist State: The reconstruction of Coercive Institutions in the Soviet Zone of Germany and Romania, 1944-1948 (Lanham: Rowman &Littlefield Publishers/Lexington, 2012).

Andreas Dorpalen în lucrarea sa, German History in Marxist Perspective. The East German Approach (Wayne State Univ. Pr., 1988) a oferit una dintre cele mai complete analize a evoluției istoriografiei est-germane. Scopul său era acela de a analiza modul în care istoricii marxiști est-germani au interpretat istoria Germaniei, din Evul Mediu până la istoria contemporană.

O altă lucrare importantă aparține lui Georg Iggers, New Directions in European Historiography (Middletown, Wesleyan University Press, 1975). Capitolul destinat evoluției analizei istoriografiei marxiste germane este de un real folos pentru demersul nostru științific.

Alte lucrări importante care tratează modul de scriere a istoriei sunt Hermann Weber, Die DDR. 1945-1990, (Oldenbourg Wissenschaftsverlag, 2000), Alexander Fischer, Günther Heydemann Geschichtswissenschaft in der DDR: Vor- und Frühgeschichte bis Neueste Geschichte, (Duncker und Humblot, 1990).

Există în acelaşi timp câteva colecţii de documente germane publicate. Cel mai important pentru cercetarea de față este volumul DDR-Geschichte in Dokumenten: Beschlüsse, Berichte, interne Materialien und Alltagszeugnisse, editat de Matthias Judt.

Scopul proiectului: Cele două istoriografii – germană și română – sunt două cazuri particulare în

cadrul statelor comuniste. Ambele au ca direcție o „negare” a unor părți importante din istoriile lor: în cazul primei, este vorba de trecutul nazist, în cazul celei de-a doua, despre caracterul său latin care este trecut în plan secund, în favoarea celui slav. Așadar, în acest scop, se aplică politici diferite. În cazul istoriografiei din R.D.G., este vorba despre o politică de denazificare (în care este inclusă și eliminarea elementelor „burgheze”), iar în cazul României de o politică de delatinizare și dezburghezire. Ruperea de tradiția istoriografică este mult mai pregnantă în ambele cazuri, iar modelul marxist care se aplică în cele două state are mult mai puține valențe naționale decât în alte state din blocul comunist.

Într-o primă etapă, am fi tentați să credem că un gol atât de mare cauzat de o ruptură atât de evidentă și de bruscă nu ar fi putut să fie umplut cu cercetări istorice valoroase. Acesta este și scopul studiului de față: de a investiga modul în care se aplică modelul marxist de interpretare a istoriei în două cazuri în care există o tradiție istoriografică radical diferită de noul model impus.

În primul rând, lucrarea urmărește să clarifice mecanismul impunerii măsurilor în domeniul scrierii istoriei în România și în R.D.G. Mai precis, în ce măsură există

directive speciale pentru cele două spații. Chiar dacă vorbim despre aplicarea aceluiași model marxist în ambele state, modalitatea în care acesta se dezvoltă este radical diferită. Pe parcursul acestui demers, vom urmări în principal câteva direcții: modul în care s-a realizat ruperea de tradiția istoriografică anterioară, asemănări și deosebiri ale procesului de stalinizare a istoriografiei din R.P.R. și R.D.G., reprezentanți ai istoriografiei marxiste în ambele state comuniste. În acest sens, se va surprinde evoluția principalelor subiecte istorice în perioada 1949-1956, mai precis ce schimbări de viziune și analiză se petrec în cazul unor teme de interes pentru istoria românească și germană. În acest scop, vor fi analizate, prin comparație, cele două comunități de istorici marxiști – din România și din R.D.G. , deoarece, cel puțin din punct de vedere numeric, există diferențe notabile, istoricii marxiști germani fiind mult mai numeroși decât cei români.

Material şi metode de lucru: Abordarea unei asemenea teme implică, fără îndoială, un amplu stagiu de

documentare în arhive şi biblioteci. În situaţia în care va fi posibil, un stagiu de documentare în arhivele şi bibliotecile germane ar fi cu siguranţă foarte util pentru cercetarea noastră.

Pentru cazul românesc, vom utiliza în special documentele Secţiei de Propagandă şi ale Cancelariei CC al PCR privind evoluția istoriografiei în acest interval de timp. Complementar, vor fi utilizate documentele prezente în Arhiva Academiei Române, precum și dosarele păstrate la Arhivele CNSAS.

Colecțiile de reviste precum „Analele Româno-Sovietice”, „Studii”, „Studii și cercetări de istorie veche”, „Studii și cercetări de istorie medie” constituie, de asemenea, un instrument important de lucru. Parcurgând articolele putem descoperi direcția oficială impusă istoriografiei române prin analiza manierei de interpretare a evenimentelor istorice. În ceea ce privește istoriografia germană, principalul periodic utilizat este „Zeitschrift für Geschichtswissenschaft”, în interiorul căruia putem găsi articole reprezentative pentru modul marxist de interpretare a istoriei germane.

Nu în ultimul rând, oportunităţile de completare a cercetării prin intermediul informațiilor oferite de internet trebuie luate în considerare, în condiţiile în care multe din cercetările întreprnse în Germania sunt în momentul de față accesibile on-line.

Rezultatele scontate: Elaborarea unei lucrări ştiinţifice bine documentate, care să analizeze modul de aplicare a modelului marxist în România și în R.D.G. până în 1956.

Valorificarea rezultatelor: Publicarea capitolelor în periodice academice recunoscute şi susţinerea de comunicări.

Colaborări în ţară: -

Colaborări în străinătate: -

Buget solicitat: Salariul pe doi ani și finanţarea, în măsura posibilităţilor bugetare, a deplasărilor pentru documentare în străinătate.


Titlul:Reconfigurarea politicii RFG faţă de Blocul Estic (1966-1973). Studiu de caz: reluarea relaţiilor diplomatice cu România.

Autorul/Coordonatorul: Raul DENIZEColectiv de cercetare: Raul DENIZETermenul de realizare: 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2015Stadiul cunoştinţelor în domeniu:

Interesul deosebit manifestat de specialişti pentru o perioadă istorică încheiată recent, explică apariţia constantă a unui număr foarte mare de publicaţii. Istoriografia Războiului Rece a ajuns astfel să o depăşească cantitativ pe cea a celui de-al Doilea Război Mondial. Ea a cunoscut o evoluţie care se întâlneşte în cazul marilor conflicte: mai întâi, într-un mod mai părtinitor, au fost cercetate responsabilităţile; apoi s-a realizat o descriere mult mai detaşată şi precisă a procesului de decizie, a motivaţiilor actorilor şi a mizelor; actualmente, ne aflăm în stadiul reanalizării episoadelor mai puţin cunoscute graţie accesului la un număr tot mai mare de documente de arhivă, iar noua politică estică a Bonnului se integrează evident în această categorie. Deşi numeroase lucrări analizează politica externă a RFG, abia în ultimii ani putem vorbi de monografii sau articole care aduc informaţii noi din documentele de arhivă cu privire la perioada anilor ’60-’70.

Ne vom limita aici la a menţiona câteva titluri care se evidenţiază prin calitate şi prin noutatea informaţiilor introduse în circuitul ştiinţific: lucrarea lui Julia von Dannenberg – The Foundations of Ostpolitik (Oxford, 2008) prezintă în detaliu geneza tratatului de la Moscova, analizând modul în care s-a făcut trecerea de la confruntare la destindere, cine au fost arhitecţii Neue Ostpolitik şi contextul în care s-a semnat tratatul cu URSS din 1970 (atât cel intern cât şi cel internaţional). Un accent deosebit este pus pe structurile decizionale şi pe factorii de presiune din societatea vest germană. Este o lucrare fundamentală atât prin informaţiile noi cuprinse cât şi prin metodologia abordată care înlesneşte realizarea unui tablou extrem de complet al acestei perioade. Pentru percepţia est-germană asupra Ostpolitik, o lucrare foarte bună este cea semnată de M.E. Sarotte – Dealing with the devil (Chapel Hill & London, University of North Carolina Press, 2001). Cartea lui Helga Haftendorn, Coming of Age. German Foreign Policy since 1945 (Lanham, Rowman & Littlefield, 2006) este una dintre cele mai bune sinteze privind politica externă a Germaniei postbelice şi analizează foarte bine noua orientare a lui Willy Brandt. Denis Goeldel - Le tournant occidental de l’Allemagne après 1945. Contribution à l’histoire politique et culturelle de la RFA (Strasbourg, Presses Universitaires de Strasbourg, 2005) prezintă foarte bine relaţia RFG cu occidentul, completând armonios studiile privind Ostpolitik. Peter Merseburger - Willy Brandt 1913-1992. Visionär und Realist (Stuttgart, DVA, 2006) este, de departe, cea mai bună biografie a cancelarului. David F. Patton – Cold War Politics in Postwar Germany (New York, Pallgrave Macmillan, 1999) şi W.R. Smyser – From Yalta to Berlin (New York, St. Martin’s Griffin, 2000) integreaza foarte bine problema germană în contextul internaţional mai larg al Războiului Rece. Recenta şi impresionanta Cambridge History of the Cold War (3 volume – Cambridge, Cambridge UP, 2010) sintetizează probabil cel mai bine întreaga perioadă, iar datorită interesantelor pagini dedicate politicii externe a

RFG ne va fi de un real ajutor în redactarea lucrării. În ceea ce priveşte episodul reluării relaţiilor diplomatice cu România, există mai multe studii dedicate subiectului (precum cel al lui Anneli Ute Gabanyi – Die Aufnahme der diplomatischen Beziehungen zwischen Bundesrepublik Deutschland und Rumänien (31. Januar 1967). Voraussetzungen und Folgen apărut în volumul Punţi în istorie. Studii româno-germane, Iaşi, 2001), iar destul de recent, prin eforturile lui Claudiu Florian, Dumitru Preda şi Ottmar Traşcă, a apărut un volum de documente provenite din Arhiva Ministerului Afacerilor Externe referitoare la relaţiile româno-germane în perioada 1966-1967.

Există în acelaşi timp numeroase colecţii de documente germane publicate. Colecţia Documente privind politica externă a Republicii Federale Germania (Akten zur Auswärtigen Politik der Bundesrepublik Deutschland – ADAP – care în acest moment acoperă perioada cuprinsă între 1949-1953 şi 1962-1982), este esenţială pentru cercetătorul acestei interesante perioade din istoria germană şi se dovedeşte, alături de alte culegeri de documente, foarte utilă. Nu în ultimul rând, trebuie semnalizată existenţa memoriilor principalilor actori implicaţi în evenimentele studiate: Brandt, Bahr, Scheel, Henry Kissinger, Valentin Falin etc. Multe din acestea sunt disponibile atât în limbile originale, cât şi sub formă de traduceri în principalele limbi de circulaţie. Importanţa lor este foarte mare întrucât episodul Neue Ostpolitik, în ciuda numeroaselor documente noi intrate în circuitul ştiinţific, rămâne în continuare învăluit într-o aură de mister datorită acţiunilor care au fost desfăşurate în afara structurilor guvernamentale tradiţionale (negocieri secrete, constituirea unor comisii de experţi care îl informau direct pe cancelar etc.).

Scopul proiectului:Scopul proiectului nostru este acela de a cerceta reconfigurarea politicii externe a

Republicii Federale Germania faţă de Blocul Estic începând cu mijlocul anilor ’60 şi, prin intermediul unui studiu de caz, a înţelege locul ocupat de România în cadrul acestei reconfigurări. Restabilirea relaţiilor diplomatice cu România şi Iugoslavia, în perioada 1967-68, a semnalizat abandonul doctrinei Hallstein, iar acesta a fost doar un prim pas în direcţia unei politici total noi faţă de statele Europei de Est, politică care avea să se materializeze printr-o serie de „tratate estice” încheiate la începutul anilor ’70 şi care au avut un impact major pe scena internaţională.

Prima parte a lucrării noastre va analiza evoluţia politicii externe a RFG după 1949 pentru a înţelege pe ce fel de concepţii s-a bazat cancelarul Konrad Adenauer în formularea politicii vest-germane faţă de Moscova, Berlinul de Est şi Blocul Estic în general. Ne propunem apoi să cercetăm evoluţiile politicii estice a Republicii Federale Germania din anii 60’ pentru a înţelege originile, ideile şi particularităţile inovatoare ale noii orientări iniţiate de Willy Brandt şi Egon Bahr. Aici cercetarea va aborda şi cazul românesc şi va încerca să descifreze motivaţiile şi percepţiile celor două părţi în ceea ce priveşte restabilirea relaţiilor bilaterale. Vom analiza şi modul în care Bonnul s-a raportat la forţele de pe scena politică internaţională pentru a trece la aplicarea noii orientări. Ultima parte a cercetării noastre se va concentra pe „tratatele estice” încheiate în perioada 1970-1973 şi pe dezbaterile din jurul lor. Aceste tratate au reprezentat apogeul politicii lui Brandt şi Bahr întrucât au atins cele mai sensibile probleme care anterior nu permiseseră dezvoltarea unei colaborări între RFG şi statele Europei de Est: problema recunoaşterii frontierelor (şi în special a liniei Oder-Neisse), a stabilirii relaţiilor cu RDG

etc. Ele veneau însă să satisfacă şi alte interese. Semnarea Tratatului de la Moscova din august 1970 a fost de exemplu precedată de numeroase discuţii bilaterale pe probleme economice, iar documentele germane şi lucrările publicate recent ne vor permite să cercetăm şi acest aspect.

Material şi metode de lucru: Abordarea unei asemenea teme implică, fără îndoială, un amplu stagiu de

documentare în arhive şi biblioteci. Pentru realizarea cercetării avute în vedere, un rol important va reveni studierii

fondurilor arhivistice din cadrul Arhivei Ministerului Afacerilor Externe – AMAE (fond RFG), a lucrărilor din cadrul Bibliotecii Academiei Române (BAR), Bibliotecii Naţionale a României (BN), Bibliotecii Centrale Universitare (BCU), a presei române şi germane corespunzând perioadei avute în vedere („Scânteia“, „Der Spiegel“, „Frankfurter Allgemeine Zeitung“ etc.), a literaturii memorialistice şi de specialitate referitoare la tema de cercetare propusă. Avem aici în vedere lucrările mai sus menţionate (Julia von Dannenberg, M.E. Sarotte, Helga Haftendorn etc.) dar şi multe altele. Documentarea va include desigur şi explorarea documentelor, monografiilor şi articolelor germane disponibile online (precum articolele prestigioasei reviste Vierteljahrshefte für Zeitgeschichte). Oportunităţile oferite de internet nu pot fi trecute cu vederea, în condiţiile în care acest mediu permite accesul la o parte semnificativă din cercetările întreprinse astăzi în Germania.

Un mare număr de documente germane de arhivă, care sunt indispenabile cercetării noastre, au fost publicate în mai multe colecţii de documente. Documente privind Politica Germană (Dokumente zur Deutschlandpolitik, DzD) şi Texte privind Politica Germană (Texte zur Deutschlandpolitik, TzD) adună în tomurile lor surse importante cu privire la evoluţia problemei germane în timpul Războiului Rece. Ministerul german de Externe (Auswärtiges Amt) publică anual, în colaborare cu Institutul pentru istorie contemporană (Institut für Zeitgeschichte) din München, un mare număr de documente diplomatice în colecţia Documente privind politica externă a Republicii Federale Germania (Akten zur Auswärtigen Politik der Bundesrepublik Deutschland, AAPD). În ceea ce priveşte documentele româneşti publicate, volumul România-Republica Federală Germania. Începutul relaţiilor diplomatice 1966-1967 (Bucureşti, 2009) vine cel mai mult în întâmpinarea nevoilor noastre şi ne va fi cu siguranţă extrem de folositor. De asemenea, în situaţia în care va fi posibil, un stagiu de documentare în arhivele şi bibliotecile germane ar fi cu siguranţă foarte util pentru cercetarea noastră. Rezultatele scontate:

Elaborarea unei lucrări ştiinţifice bine documentate, care să reliefeze, pe de-o parte, particularităţile noii politici estice a RFG începând cu anul 1966, iar pe de altă parte să analizeze modul în care episodul reluării relaţiilor diplomatice cu România se înscrie în logica acestei politici. Valorificarea rezultatelor:

Publicarea capitolelor în periodice academice recunoscute şi susţinerea de comunicări.Colaborări în ţară: - - -Colaborări în străinătate: - - -

Buget solicitat: Salariul aferent perioadei de cercetare şi elaborare a lucrării.Alte subvenţii de cercetare: - - -