iconicitate, indicialitate 2011

5/12/2018 Iconicitate, indicialitate 2011 - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/iconicitate-indicialitate-2011 1/7

Iconicitate/indicialitate/simbolizare

1. Iconicitate. Faţă de „verbocentrismul” epocilor trecute, trebuie să admitem că lumea

contemporană se situează în bună parte sub semnul imaginii (care domină diverse practici sociale

cum ar fi publicitatea, propaganda, mass-media în general). In faţa creşterii exponenţiale a

informaţiei, transmiterea cunoştinţelor recurge la codificarea iconică (diagramă, tablou, schemă,

grafic etc.) capabilă să realizeze stocarea economică, sintetică, uşor lizibilă a datelor.

Şi cu aceasta ajungem la un aspect fundamental al teoriei iconismului şi anume: gradul de

convenţie sau codificare a semnelor iconice. Este vorba de anumite grile perceptive (social şi

cultural marcate) care orientează producerea/receptarea semnelor iconice (în cazul producerii

avem de-a face cu o activitate de schematizare-eliminare a trăsăturilor non pertinente; în cazulreceptării cu o identificare bazată pe câteva trăsături pertinente). De aceea orice semn iconic,

efect al codificării unei experienţe perceptive, necesită un proces de învăţare; adesea vedem într-

un obiect ceea ce suntem învăţaţi să vedem.

Deşi intricarea nivelelor (indicial, iconic, simbolic) a fost deseori subliniată (C.S. Peirce, T.

Sebeok, j. Lyons etc), natura graduală a iconicităţii (C. Morris, 1964: 191, Iconicity is a matter

of degree) nu a fost utilizată ca parametru diferenţial pentru o taxinomie a semnelor. Singuratentativă de a utiliza o scară de iconicitate cu douăsprezece nivele îi aparţine lui A. Moles (1972),

care în teoria informaţională a schemei încearcă să unifice acest concept fundamental al

civilizaţiei noastre, capabil să ofere o reproducere simplificată şi o codificare abstractă a

universului.

Pentru unificarea diverselor aspecte ale schematizării, el face apel la cuplul

abstractizare/iconicitate, iconicitatea reprezentând cantitatea de „realism”, calitatea

reprezentativă a schemei; de aceea iconicitatea totală va fi materializată de obiect însuşi, în timp

ce limba va avea iconicitate nulă.

Păstrând din clasificarea lui Molcs criteriul discriminator iconicitate/vs/abstractizare, vom

încerca să diferenţiem pe această bază semnele iconice caracteristice discursului ştiinţific.



Grad de

iconici-

tate

Clasă (în

termeni

peircieni)

Tip

subcategorizare

Definiţie (exemple)

10 IMAGINE

(qualisemn

iconic)

fotografie analogon bazat pe o

reprezentare proiectivă care

păstrează corespondenţele de

perspectivă9 desen tehnic în

perspectivă

reprezentare a elementelor şi

dimensiunilor obiectului printr-o

singură imagine spaţială obţinută

prin proiectarea în perspectivă sau

axonometrică pe planul de

proiecţie8 desen tehnic în

proiecţie

ortogonală

reprezentare a obiectului prin

una sau mai multe proiecţii

(vedere/vs/secţiune)7 DIAGRAMA

(sinsemn

iconic)

schemă structurală reprezentare topologică (+

static) a elementelor ce compun

un obiect (schemă anatomică,

schema unui motor)6 schemă

funcţională

reprezentare topologică (+

dinamic) a elementelor ce compun

un obiect (schemă electrică,

tehnologică)5 hartă hartă geologică,

cartodiagramă4 histogramă reprezentare geometrică (prin

dreptunghiuri proporţionale) a

variaţiei unei mărimi3 organigramă reprezentare a conexiunilor

logice între subsistemele unei

instalaţii, întreprinderi ctc.grafic reprezentare lineară a

variaţiei temporale a unei mărimi



(graficul productivităţii etc.)

tablou ansamblu de valori numerice,

termeni sau simboluri dispuse

într-o anumită ordineîn vederea unei clasificări

2 reprezentare reprezentare a relaţiilor arborescentă ierarhice în cadrul unei

taxinomii (arbore genealogic)1 METAFORA

legi-semn iconic

grafică;

lingvistică

intra şi extra-referenţială

D. Rovenţa-Frumuşani, 1995:42-43)

2. Indicialitate. După cum am mai amintit, trihotomia lui Peirce nu stabileşte clase pure, ciaspecte care interferează în funcţionarea oricărui tip de semn (evident în proporţii şi corelaţii

diferite). Din acest punct de vedere semnul este arhitectural.

Diferenţa fundamentală între iconic şi simbolic pe de o parte şi indicial, pe de altă parte

rezidă în distincţia reprezentare/vs/prezentare. Această opoziţie a fost relevată de C. Morris

(1938: 24-25) care vorbeşte de semne caracterizante (iconice şi simbolice) şi semne non

caracterizante (semnele indiciale). Într-adevăr, indicele nu caracterizează ceea ce denotă şi nueste similar obiectului denotat, el este realmente afectat de obiectul la care trimite (CP. 2.248).

Dacă semnele iconice şi simbolice reprezintă analogic sau nu referentul, semnele indiciale

implică prezenţa obiectului cu care se află într-o relaţie concretă de contiguitate (fumul faţă de

foc, febra faţă de boală etc).

Pe lângă implicaţia de existenţă, indicialitatea se distinge de iconicitate şi simbol prin

ponderea sporită a non textualităţii, a realizării ostensive gestuale (girueta – indice al direcţiei

vântului, barometrul – indicator al ploii, mersul legănat indicând un marinar etc).

Puterea explicativă a acestei trihotomii (corelabilă cu cea ontologică a

Primităţii/Secundităţii/Terţităţii) rezidă în generalitatea asocierilor sale; astfel, în perspectivă



temporală (CP. 4.447-4.448), semnul iconic reprezintă o experienţă trecută, indicele este legat

de experienţa prezentă, în timp ce simbolul fixează reguli de urmat în viitor.

După sistematizarea zonelor de manifestare a indicialităţii, vom încerca să evidenţiem

cofuncţionarea iconic-indicial-simbolică, condiţie sine qua non a funcţionării semnice („Ar fi

dificil, dacă nu chiar imposibil să cităm un caz de indice absolut pur sau să găsim un semn lipsit

de calitatea indicială” (CP. 2.306).

Ca şi iconicitatea, indicialitatea cunoaşte o gradaţie în raportul faţă de referent (aşa cum omică fotografie în alb şi negru a Giocondei seamănă mai puţin cu modelul real decât tabloul

celebrului pictor italian, la fel fotografia unor amprente este o „îndepărtare” de referent, o

indicialitate secundară).

3. Simbolizare. Prin simbol vom înţelege semnul al cărui caracter reprezentativ rezidă în

faptul că există o regulă care îi determină interpretantul. Toate cuvintele, propoziţiile, cărţile şi

celelalte semne convenţionale sunt simboluri (CP. 2.292). Simbolul este o terţitate (Thirdnessapud Peirce), o ens rationis bazată pe regularitate şi convenţie (CP.4.464).

Simbolul este semnul cu statutul semiotic cel mai controversat: pentru Hjelmslcv este un

non semn fiind o entitate monoplană, pentru Ogden-Richards este corespondentul

semnificantului saussurian, iar pentru Saussure este semnul motivat opus celui lingvistic

(nemotivat). Dar spre deosebire de această definiţie „motivată” a simbolului (cf. CLG: 87), într-

un text anterior (1894) Saussure admite conceptul de simbol convenţional: „Prin simbol

independent înţelegem categoriile de simboluri care au acest caracter definitoriu de a nu avea

nici un fel de legături vizibile cu obiectul desemnat” (F. de Saussure, apud M. Arrivé, 1981: 13).

Descendenţa saussuriană a simbolului nu a reţinut decât caracterul său motivat (Piaget de

pildă opune gândirea infantilă transductivă simbolică bazată pe inferenţe instabile, nereglate



gândirii adulte inductive şi deductive, dominate de conceptul de semn).

De fapt, simbolul poate intra într-o relaţie „naturală” cu obiectul simbolizat (în artă,

psihiatrie, antropologie – D. Sperber, 1974, B. Malmberg, 1977 etc.) sau poate avea un ca-

racter pur convenţional (este vorba de simbolul utilizat în ştiinţă şi tehnică). Deci în

metasemiotica ştiinţifică simbolul este un grafism convenţional (literă, figură) care denumeşte în

mod univoc, o clasă de mărimi sau un tip de relaţii, operaţii.

Simbolul lingvistic. Se poate spune că în cazul simbolului lingvistic nu există nici un fel de

principii care să guverneze asocierea semnificanţilor şi a semnificaţilor (cf. Saussure şi teza

arbitrariului lingvistic). Astfel, semnficatul casă este asociat în engleză cu seninificantul / house/ ,

în franceză cu semnificantul /maison/, în germană cu scmnificantul /Behausung/ etc. Uneori însăsemnificanţii unor semnale pot aminti într-o oarecare măsură de anumite sunete, de pildă

cuvintele onomatopeice ar fi exemple tipice ale unei asocieri „naturale” de semnificanţi cu

sunete (cu toate acestea „cocoşul german” cîntă /kikiriki/, în timp ce „cocoşul englez” cîntă

/cock-a-doodle-doo). Mai frecventă însă decât această motivare la nivel marginal în limbă (cf.

pertinenţa formulării saussuriene: „Cuvîntul câine nu muşcă”) este iconicitatea la nivel sintactic,

menţionată de Peirce („Aranjamentul cuvintelor în propoziţie trebuie să se realizeze iconic

pentru ca propoziţia să poată fi înţeleasă” – CP. 4.544), dar ocultată de continuatorii lui Saussure.

Totuşi, cercetări recente au extins iconicitatea lingvistică clasică, verticală (semnificat/

semnificant) şi la relaţiile orizontale instaurate între un semnificat şi alţi semnificaţi. Astfel John

Ross formulează ipoteza unei relaţii iconice între o distincţie semantică şi codificarea ei formală

şi anume: cu cât distincţia de conţinut este mai profundă, cu atât este mai accentuată redarea în

planul expresiei (opoziţia „tare” mamă/tată în raport cu opoziţia „slabă” a râde/a surâde).

In loc de concluzii

Peirce defineţte indicele ca „fragment torn away from the object”, un semn smuls din obiect sau

cum afirmă într-o definiţie ulterioară „un semn afectat în mod real de lucrul respectiv”.In cazul

amprentelor, al simptomelor, al urmelor fizice etc. relaţia între lucru şi semnul său este de tipul

„parte-întreg sau cauză-efect”(D.Bougnoux,2000:45). Această legătură (continuitate) naturală

între indici şi ceea ce ei indică îi plasează la originea procesului de semnificare: indicii sunt

http://opt/scribd/conversion/tmp/scratch6353/hou.se/

http://opt/scribd/conversion/tmp/scratch6353/hou.se/



primele semne cu care ia contact individul ( la nivelul existenţei personale şi al

umanităţii).Indicele este o prezenţă (prezentare) o existenţă reală.

Urmează o dată cu semnul iconic (imaginea în genere) o primă ruptură semiotică. Relaţia dintre

imagine şi ceea ce ea reprezintă se realizează prin analogie, dar contactul cu obiectul este rupt

(vezi fotografia strămoşilor descoperită în albumul de familie, semn al unei existenţe reale,

„citit” după ce existenţa reală s-a consumat) .Această ruptură semiotică este de fapt o ruptură

antropologică în sens larg :animalele sensibile la vocea stăpânului, chiar înregistrată, nu sunt

interesate de tablouri, fotografii şi nici de propria lor imagine reflectată în oglindă (cf. U.Eco, D

Bougnoux).

Raportul iconic de analogie conservă o parte din trăsăturile originalului dar operează o selecţie

severă a trăsăturilor pertinente şi le reconstruieşte într-un material şi la o scară ce nu mai are

nimic în comun cu obiectul (fotografia unei girafe în alb negru, hârtia hărţilor geografice etc.).„Deşi are un statut mai puţin imediat decât indicii, stratul iconic al comunicărilor noastre trece cu

destulă uşurinţă graniţele:de aceea unele imagini de actualitate (CNS) sau de ficţiune

(Hollywood, Mickey Mouse) sunt produse astăzi direct la scară mondială)”(Daniel

Bougnoux,2000:47).

La un al treilea nivel ordinea simbolică întrerupe relaţia de contiguitate (indicialitatea) şi cea de

asemănare (iconicitatea) instituind semnele lingvistice (în marea lor majoritate), semnele de

circulaţie, simbolurile chimice sau matematice.Această tripartiţie se organizează gradual către o abstractizare crescîndă:

de la indicele tridimensional la semnele iconice în genere bidimensionale la ordinea simbolică

liniară

Cele trei straturi semiotice pot fi reprezentate de piramida următoare

Ordinea simbolică

Ordinea iconică

Ordinea indicilor

Săgeata ascendentă indică parcursul învăţării (de la contactul cu referentul, apoi cu indicii

pînă la semnele cele mai abstracte), iar săgeata descendentă regresia spre figurare reprezentată de

artă, funcţia estetică în genere.

Semnele ne vorbesc despre lucruri departe de lucruri şi în absenţa lor. Semiosfera se



raportează la lumea reală fără a fi în mod fizic legată de ea.”Putem semnifica mii de lucruri care

nu există, putem vorbi despre viitor, ne putem reprezenta licorni, putem vorbi despre prinţul

Hamlet sau despre curtea Elsinor. Numai în semiosferă ne putem juca, putem construi ipoteze,

imagina ficţiuni, putem multiplica lumile alternative sau virtuale departe de contingenţele unicei

lumi reale”(Daniela Bougnoux,2000:51).

iconicitate, indicialitate 2011

Documents