Hrana si Revoluția verde.

Revoluția verde a fost o necesitate apărută în și din contextul societății contemporane, pentru rezolvarea unei necesități biologice primordiale-HRANA

Prin definitie, Revoluția verde este un concept ce are la bază industrializarea producției agricole, prin transfer de tehnologie și aplicarea în mai multe țări în curs de dezvoltare a rezultatele cerecetărilor desfășurate în domeniul geneticii plantelor , totul având ca scop final creșterea producției de cereale în vederea eradicării foametei.

Hrana este suportul ce asigură funcțiile vitale ale organismului, este o necesitate materială ce permite obținerea energiei de bază a existenței , asigurând buna funcționare a organismului uman, creșterea, dezvoltarea, perpetuarea ca specie.

Alimentația este prin definiție modul de subzistență al oricărui organism viu. Omul , ca

parte a regnului animal nu se deosebește prin nimic de celelalte specii, sursele de hrana fiind cele

care au influențat evoluția sa bipedă, antropogeneza.

Dacă privim istoria evoluției speciei umane prin prisma surselor de hrană, se poate spune

că aceasta, este de fapt un „ documentar” al efortului uman pentru dobândirea hranei. Foamea, ca

instict primar condiționează comportamentul uman. Atunci când se manifestă, omul gândește

doar la moduri de depășire și de prevenire .Prevenirea foamei s-a realizat, în decursul istoriei în

principal prin economisirea hranei.

Sursele de hrană , în general sunt fie de origine animală, fie de origine vegetală. Vânător,

pescar sau agricultor, omul s-a adaptat timpului în care a trăit fiind nomad la începuturi,iar mai

târziu evoluând spre o viață sedentară

Scenele rupestre descoperite pe întregul glob „vorbesc ” de la sine despre modul de viată

al primilor oameni a căror îndeletnicire primordială era procurarea hranei, fie prin vânătoare fie

prin pescuit. Agricultura , ca îndeletnicire și mijloc de trai va fi întâlnită abia la sfârșitul

Mezoliticului, acum mai bine de 10 000 de ani.Datele apariției variază de la o regiune geografică

la alta, bineînțeles, în funcție de impactul pe care l-au avut glaciațiunile .

” În nordul Europei, grupurile sociale au avut condiții de trai favorabile, cu rezerve de

hrana mai bogate, doar în jurul acelor ținuturi mlăștinoase și împădurite datorită unui climat mai

călduros. Stau mărturie vestigiile arheologice ale culturilor Maglemozian (zona Danemarcei de

1

azi) și Azilian (la granița dintre Spania și Franta). În aceste condiții, apariția neoliticului în

nordul Europei a fost amânată cam pe la 4.000 de ani î.Hr. (sau acum 6.000 de ani).”1

Neoliticul va aduce instituirea modului de viață sedentar. Neoliticul este perioada în care

în societatea primitivă s-au dezvoltat tehnologii care au condus la apariția prelucrării metalului,

meșteșug care a dus la schimbarea uneltelor din piatră folosite, marcând importante schimbări în

modul de viață care va deveni preponderent sedentar .În căutarea a noi surse de hrană, oamenii

din neolitic vor începe să crească animale, și să cultive pământul , cu noile unelte, din metal,

cultivând o nouă plantă: grâul. Va apare un nou aliment de bază –Pâinea.

Cultivarea plantelor va duce la dezvolatarea zonală, creșterea așezărilor și implicit a

numărului de oameni. Dezvoltarea agriculturii va duce nu numai la schimbări în plan social ci și

economic, apărând surplusul de produse ce a putut fi păstrat sau folosit la schimb.

Apar primele orașe sau așezări tribale în Asia Mică. Dezvoltarea primelor așezări este

sinonimă cu apariția civilizației . Civilizația va determina necesitatea apariției unei noi surse de

hrană: cea provenită din carne.Vânătorul devenit sedentar, va proceda la domesticirea animalelor

pentru a le avea mereu în preajmă, evitând riscul de a rămâne fără hrana . Domesticirea va

conduce la noi transformări. Animalele aflate pe lângă casa, vor furniza pe lângă hrana și

îngrășăminte naturale necesare fertilizării solurilor cultivate .Fertilizarea solurilor va conduce la

sporirea producției , surplusul de hranâ astfel obținut asigurând un trai mai bun și mai sigur.

Noile schimbări au adus însă și la creșterea demografică. Creșterea demografică a condus la

creșterea inegalităților sociale și a necesității asigurării unei cantități mărite de hrană.

La începuturi, agricultura a fost un proces lent, dificil, depinzând de mai mulți factori:

cantitatea de semințe, mărimea terenurilor pe care se făcea însămânțarea, calitatea pământului,

de climă.

Productivitatea a crescut în timp prin schimbarea uneltele folosite ce au evoluat de la

piatră la unelte de metal, prin fertilizarea solurilor , însă procesul ciclic agricol care constă în

însămânțare, întreținere culturi, recoltare, a depins mereu de capriciile vremii și de dăunători.

1 http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_lumii#cite_note-6

2

Anii în care producția obținută a fost suficient de mare pentru comunitate cantitatea

suplimentară , surplusul, a fost depozitat pentru a a sigura supraviețuirea, hrana necesară

comunității până la recolta din anul următor.

Lipsa hranei suficiente a fost mereu o problemă a societății umane, indiferent de perioada

istorică la care ne referim.

Ca răspândire,agricultura a fost practicată de către Sumerieni, începând de prin anii

9.500 î.Hr. , ajungând în India prin anii 7.000 î.Hr. și mai târziu în Egipt (6000 î.Hr.)

În China primele vestigii despre practicarea agriculturii apar în jurul anului 5.000 î.Hr,.

iar în America Centrală , în jurul anului 2700 î.Hr

Practicată atât Orientul Mijlociu , în cele două Americi, în Asia de Est și de Sud-Est,

Agricultura a fost o metodă sigură de asigurare a hranei , descoperită de omul preistoric și

permanent dezvoltată ulterior, indiferent de condițiile de climă, unelte, mărimea terenurilor

cultivate. Productivitatea a suferit o creștere esențială atunci când au fost introduse și folosite

irigațiile

Controlul folosirii apei , irigarea terenurilor, a determinat, pe terenurilor cultivate

posibilitatea eliminării unei cauze a deficitului de hrană- seceta.Solul bogat în apă a favorizat

obținerea unei cantități sporite de hrană.

Sumerienii au fost primii care au gândit și aplicat acest procedeu, în anul 5500 î.Hr.

Apa , ca sursă primordială a vieții a favorizat și apariția vechilor civilizații antice , pe

fluvii ca Tigru, Eufrat, Nil sau Yantze .

Plantele cultivate în vechile civilizații din Mesopotamia, Egipt, China, India, au fost

grîul și orzul. S-au găsit dovezi în Mesopotamia, prin care graminee ca orz și grâu, au fost

încrucișate cu alte soiuri de graminee pentru a obține plante noi, mai viguroase, mai productive

Agricultorii de pe valea Indului cultivau pe lângă grâu și orz, bumbac , pepeni și curmale.

China cultiva în aceeași vreme, pe lângă grâu și orz, mei, iar în Mexic s-au cultivat

fasolea, porumbul și dovlecii.

Terenurile au fost cultivate atât prin munca brută a oamenilor cât și a animalelor cum ar fi

bivoli îmblânziti sau elefanți (India). Dezvoltarea permanentă a agriculturii a creat surplus de

produse, care în timp a dus la apariția orașelor , creînd premizele apariției civilizațiilor antice.

Apărute în special, pe văile fertile ale fluviilor, hrana civilizațiilor antice a fost asigurată

prin

-modul de cultivare variat datorat tradițiilor fiecărei comunități,

3

-a condițiilor naturale specifice din punct de vedere geografic

- experiența acumulată în decursul evoluției speciei umane .

În Evul mediu , agricultura a fost dominată de trei civilizații principale

- a cerealelor, a orezului și a porumbului.

Agricultura a fost un sector dominant al vieții cotidiene umane și în Evul mediu,

furnizând hrana necesară alături de hrana provenită din creșterea animalelor, comunitățile

agricole fiind mai mari, mai bine organizate. Vânătoarea, pescuitul si-au redus ponderea în

favoarea agriculturii

Europa Evului Mediu a fost continentul unde s-a dezvoltat agricultura Cerealelor,

supranumita și Civilizația Cerealelor. Lumea veche, cum mai este denumită Europa, a cultivat

cinci cereale principale , care au format baza alimentației acelor timpuri: grâu, orz, ovăz, secară

și mei. .

Zonele în care acestea au fost cultivate erau cele cu climă temperată, distribuția cerealelor

fiind făcută în funcție de valorile temperaturilor astfel încât în nord se cultiva secara iar în sudul

continentului meiul și orzul

.Metodele folosite erau variate, evoluând în timp datorită scăderii productivității și a

calității hranei.

Prima metodă folosităm era cea a Cultivării Permanente a aceleași parcele, cu același tip

de cultură , în fiecare an. Metoda a dus la secarea potențialului nutritiv al solului, recoltele

scăzând în timp calitativ și cantitativ.

Comunitățile agricole ale vremii au trecut ulterior la folosirea unei alte metode, cea a

Moinei Regulate care consta în renunțarea la vechile terenuri , după un număr de ani și folosirea

altora noi. Au fost efectuate defrișări masive pentru asigurarea de noi terenuri, acesta fiind unul

din efectele negative ale acestei a doua metode.

Dificil de găsit permanent terenuri noi, necultivate, au trecut la a treia metodă,

Asolamentul bienal, asemănătoare celei a doua metode, dar mai simplu de aplicat , de această

dată fiind folosite 2 parcele (sole), care erau cultivate alternativ, anual. Astfel terenul avea timp

să se refacă.

Ultima metodă care au folosit-o vechii europeni, a fost nu numai a rotației parcelelor

(solelor) dar si a rotației plantelor cultivate, a cerelalelor. Au divizat terenul în trei parcele (sole)

și au cultivat pe una cereale de toamnă, pe una cereale de primăvară iar pe cea de a treia o lăsau

necultivată, spre refacere.

Ciclul complet, în acest caz era de 3 ani. Metoda a fost folosit din secolul al VIII-lea

până in sec. al XIV, în Italia, Franța, Germania, Țările de Jos, Anglia și Europa de est, zonal.

4

Avantajele acestui tip de agricultură erau multiple, începând cu refacerea solului și

terminând cu evitarea unei eventuale crize alimentare datorate climei sau dăunatorilor..

Procesul solelor multiple s-a diversificat în timp, prin cultivarea alternativă și a

leguminoaselor, nu numai ale cerealelor, ciclurile mărindu-se până la 6 ani.

Randamentele recoltelor cerealiere ale timpurilor (sec IX-XIII), înscrise în cronicile

statelor Europei de vest, variau între 1,5:1 și 4:1, puțin peste 2:1 , iar după secolul al XII-lea,

productivitatile nu mai scădeau sub 3:1, atingându-se deseori 4:1-6:1, (epoca carolingiană) 2

Alimentația în acele secole era dependentă de cereale în proporție de 70-80 % .

Animalele folosite în agricultura timpului, la arat, ca forță de tracțiune erau boii și caii.

Hrana lor era asigurată de rotația anuală parcelelor, echilibrul pășuni- teren cultivat fiind păstrat.

Uneltele folosite care asigurau, la rândul lor productivitatea , erau pluguri cu brăzdar de

metal sau lemn, în funcție de tipul de sol.

În Europa apuseanǎ mai erau cultivate legume precum ceapă, usturoi, varză, napi,

mazăre. Pomii fructiferi, citricele,măslinii completau sursele de hrană

Pe terenurile cultivate nu erau folosite îngrășăminte, astfel încât, în timp, solul sărăcea,

deși se făceau rotațiile susmenționate. Din acest motiv, s-au făcut din nou defrișări masive pentru

a câștiga noi terenuri pentru agricultură.

Metodele folosite în cultivarea pământului, ca mod de rotație a solelor cât și ca tehnică,

vor duce la creșterea productivității fiind asigurate resurse suficiente de hrană.

Creșterea demografică era lentă . Ciclul era optim. Surplusul de hrană suficient. Au fost

create premizele dezvoltării masive a comunităților, apariția civilizațiilor în Europa occidentală a

Evului Mediu.

În Asia, a înflorit Civilizația Orezului. Venind din timpurile vechi ale Antichității,

cultura orezului s-a făcut atât în regim uscat cât și în regim umed mai ales în Asia de sud-

est , unde era un alt tip –orezul acvatic care oferea o productivitate mărită

China, țară care în antichitate era o civilizație a cerealelor, a adoptat în zonele de

centru și de sud , cultura orezului acvatic tocmai pe motivul productivității mărite.

Productivitatea mărită va duce la o creșterea demografică însemnată în zonele

respective.

Civilizația orezului s-a extins și în Coreea , Japonia (din secolul al XVII-lea),

Indonezia, Indochina, India nordică pe valea Gangelui, Irak și Egipt. În Europa orezul a pătruns

la sfârșitul Evului Mediu 3

2 http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_lumii#cite_note-63 http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_lumii#cite_note-6

5

A treia civilizație ce s-a dezvoltat în paralel cu cea cerealieră și a orezului a fost

Civilizația Porumbului.

Originea sa a fost teritoriul Mexicului, unde a fost cultivat porumbul sălbatic încă

din secolul II î.Hr.. Deoarece știuletii erau deosebit de mici ,2-3 cm, s-a încercat și obținut,

prin selecții repetate ale semințelor, creșterea calitatății acestei cereale, ajungându-se la un

randament de 100:1

Extinderea civilizației porumbului s-a făcut și pe teritoriul celor două Americi. Ca și

în Europa, porumbului i-au fost asociate alte plante cu randament ridicat: fasolea,

dovleacul, cartofii și tomatele.

Spre deosebire de Europa, în America, până la venirea Europenilor, agricultura a fost un

sector slab dezvoltat, fiind la concurență cu sectorul creșterii animalelor.

Venirea europenilor a adus schimbări importante atât pe continentul American cât și pe cel

European, prin aducerea porumbului, cartofilor și tomatelor în Europa, de către spanioli.

Porumbul va ajunge mai târziu și în China, în sec. XVIII.

Creșterea demografică în Evul Mediu a fost redusă, Europa înregistrând chiar un regres

demografic în sec. VII.

Dezvoltarea agriculturii însă, au schimbat însă acest ritm, ce a fost întrerupt doar de către

epidemii sau războaie.

Scăderea resureselor de hrană în Evul Mediu s-a datorat atât creșterii demografice cât și

intemperiilor, dificultăților de stocare a hranei obținute .

Societășile preindustriale ale Evului mediu aveau o natalitate ridicată însă lipsa unei

îngrijiri medicale adecvate scădeau numârul copiilor ce ajungeau la maturitate. Totuși depășeau

numeric generația părinților acest lucru creând un dezechilibru în raport cu resursele de hrană.

Cea mai mare creștere demografică a Evului Mediu a fost înregistrată în secolul 17,

creștere care a influențat negativ raportul cu resursele de hrană, la acest lucru o contribuție

negativă suplimentară fiind adusă și de inflație, revoluția prețurilor. Se impuneau noi inovații

tehnologice care să crească productivitatea în agricultură.

Dinamica populației impune creșterea productivității în agricultură produsele agricole

rămânând baza hranei zilnice.

Ciclul care se desprinde din analiza evoluției dezvoltării societății umane este constituit

din interacțiunea permanentă a două variabile , ambele dificil de estimat și controlat:

productivitatea sectorului agricol și dinamica populației .

Primul factor, productivitatea sectorului agricol determină gradul de bunăstare al unei

societăți, siguranța și posibilitatea de dezvoltare a ei determinând implicit creșterea celui de al

doilea factor – creșterea număruli membrilor aceleași comunități. Raportul celor doi factori, este

6

direct proporțional dacă se analizează evoluția lor și ca efect scăderea gradului de siguranță

social

Acest tip de analiză intersectorială a fost dezvoltată, prima dată de către Thomas Robert

Malthus(1766-1834) economist, statistician și demograf englez.a cărui studiu asupra viitorului

omenirii dezvolta o evoluție apocaliptică a societății umane:

„Presupunând actuala populaţie egală cu o mie de milioane, specia umană ar creşte astfel: 1, 2, 4,

8, 16, 32, 64, 128, 256, iar mijloacele de subzistenţă: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9. În două secole,

populaţia ar fi, faţă de mijloacele de subzistenţă în proporţie de 256 faţă de 9, în trei secole de

4096 faţă de 13 şi în două mii de ani, diferenţa ar fi aproape incalculabilă.”4

„Cu trudă, pământul cultivat putea fi extins, dar rata extinderii este mică şi inconstantă; spre

deosebire de populaţie, pământul nu procreează. Aşa se face că, în timp ce numărul gurilor de

hrănit creşte în progresie geometrică, terenurile cultivabile cresc în progresie aritmetică.”5

Soluțiile pe care Malthus le propunea la acea vreme erau:

-amânarea căsătoriei

-practicarea castității după căsătorie

-limitarea numărul de copii al cuplurilor- să fie atâți cât pot să îi susțină părinții

Această teorie, a fost infirmată, prima dată , după Revoluția Franceză si introducerea

tehnicii în Agricultură. Dezvoltarea agriculturii , transformarea ei din agricultura premodernă a

Evului mediu, în ceea ce este astăzi, a fost posibilă prin procesul continuu de mecanizare a

uneltelor utilizate în agricultură, introducerea succesivă a tracțiunii animale, înlocuită ulterior de

tracțiune mecanică, prin folosirea semințelor de bună calitate, prin revoluționarea modului de

plantare, prin folosirea irigațiilor, a fertilizării solurilor.

Revoluția industrială a avut efecte majore în dezvoltarea agriculturii nu numai prin

introducerea tehnologiei ci și prin intensificarea schimburilor comerciale, expansiunea căii ferate

4 (Malthus Thomas Robert, Eseu asupra principiului populaţiei).5 (Malthus Thomas Robert, Eseu asupra principiului populaţiei).

7

folosirea motorului cu abur,pe scară largă, efectele tuturor acestor schimbări fiind vizibile în

creșterea productivității sectorului agrar.

Totuși, așa cum spunea Theodor Parapiru6

„Spectrul lui Malthus” defineşte metaforic o stare de criză majoră cu care se confruntă o

comunitate, sau comprimă figurat o realitate ce pune în cumpănă existenţa materială şi spirituală

a unei societăţi numeroase, nepregătite să-şi rezolve aspectele vulnerabile.

O agricultură dezvoltată, este o sursă sigură de hrană, asigură un proces de dezvoltare

economico-socială de durată, atât prin materiile prime pe care le furnizează în economie cât și

prin aportul pe care îl are în balanța economică de venituri- cheltuieli. Contribuția agriculturii

ajunge în țările în curs de dezvoltare până la 80 % din PIB.

Dezvoltarea inegală a societății omenești, acumulările diferențiate, clima, războaiele,

climatul politic intern instabil, rezervele geografice, toate au condus la creșterea diferențelor

economice și sociale la nivel global. Oglinda cea mai fidelă a economiei unei țări este dat de

P.I.B. Format din contribuțiile tuturor sectoarelor economice active ale unei țari, PIB diferă , ca

și conținut de la țară la țară, astfel încât în țările dezvoltate ponderea o deține sectorul industrial

ce asigură suportul economic al celorlalte sectoare economice, spre deosebire de țările în curs de

dezvoltare unde ponderea in PIB este deținută de sectorul agricol.

Deși agricultura este un sector preponderent al economiei , perfomanțele sale sunt slabe, fiind

mai mult o agricultură de subzistență, rolul fiind de asigurare a hranei pentru supraviețuire,

productivitatea fiind deosebit de redusă. Chiar și printre țările sărace și foarte sărace există o

ierarhie a agriculturii, productivitatea sa, în unele din ele fiind mai ridicată, asigurând și un

minim de produse și pentru piața internă, nu numai pentru consum. Surplusul de produse va fi

comercializat, pe piața iar banii rezultați vor intra in sistem contribuind la ridicarea bunăstării

sociale.

6 Expresii celebre. „Spectrul lui Malthus” , în AXIS LIBRI An I, nr.1, noiembrie 2008

8

Dorința de a crește productivitatea agriculturii în țările sărace, a dus la necesitatea găsirii

unor soluții generale.

Această soluție s-a numit Revoluția Verde.

Majoritatea țărilor industrializate au eliminat amenințarea foametei prin obținerea unor

surplusuri alimentare mari, în a doua jumătate a sec.20.

Din păcate acest lucru a fost mult încetinit în țările slab dezvoltate sau în curs de

dezvoltare, puterile coloniale neinvestind în sisteme de creștere a productivității agricole, timp în

care , din punct de vedere demografic, populația creștea .

Până la jumătatea anilor 60, foametea si malnutriția erau larg răspândite , mai ales în

Asia. și America Latină.

Revoluția Verdea fost considerată o necesitate ținând cont că veniturile mici nu permit

investiții mari , lipsa banilor nu permiteimplementarea unui sistem de irigații, a folosirii

îngrășămintelor, a folosirii unor semințe de calitate iar toate acestea se reflectă în producții slabe

agricole, spectrul foamei, al malnutriției.

Cele mai mari progrese înregistrare de pe urma Revoluției verzi au fost în China, dintre

toate țările în curs de dezvoltare, care au beneficiat . Saltul calitativ pe care l-a adus Revoluția

Verde, în aceste țări În prezent. Reușeste să hrănească întreaga sa populație. Efecte pozitive au

fost înregistratate și în țări din America Latină însă efectele au fot diminuate de instabilitatea

politică, de inflație

Ca orice fenomen ce intervine în dezvoltarea societății umane, Revoluția Verde are și

defectele sale, criticii săi care susțin că efectele negative pe care aceasta le-a produs sunt mai

mari decât cele pozitive resimțite de țările care au aplicat-o

Și aici se referă la efectele negative resimțite de cultivarea pământului în sistem irigat și

intensiv prin sărăcirea solurilor, degradarea lor deosebit de avansată

Irigațiile au dus la probleme legate de dispariția pânzei de apă freatică și implicit la

modificări climatice zonale care nu ar fi avut loc altfel

Folosirea îngrășămintelor chimice au schimbat compoziția natuirală a solurilor, au dis la

dispariția diverselor altor plante și insecte din piramida trofică, ireversibil

9

Folosirea plantelor rezistente la clime aride și dăunâtori, obținute prin modificări

genetice, au deasemeni critici puternice legate de aspecte de ordin etic, menționând aici

implicațiile necunscute suficient asupra ADN-ului uman.

10