hotĂrÂre nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii,...

23
HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 618 din 31 iulie 2017 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ARTICOL UNIC Se aprobă acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 1.272.700 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale pe anul 2017, pentru sprijinirea unui număr total de 463 de familii şi persoane singure, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială. PRIM-MINISTRU MIHAI TUDOSE Contrasemnează: Ministrul muncii şi justiţiei sociale, Lia-Olguţa Vasilescu Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, Sevil Shhaideh p. Ministrul finanţelor publice, Daniela Pescaru, secretar de stat Bucureşti, 27 iulie 2017. Nr. 526.

Upload: others

Post on 23-Oct-2019

3 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017

privind acordarea unor ajutoare de urgenţă

EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 618 din 31 iulie 2017

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din Legea

nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

Se aprobă acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 1.272.700 lei din

creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei

Sociale pe anul 2017, pentru sprijinirea unui număr total de 463 de familii şi persoane

singure, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţii

de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase,

alunecări de teren, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de

excluziune socială.

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale,

administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

Bucureşti, 27 iulie 2017.

Nr. 526.

Page 2: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

ANEXĂ ______________________________________________________________________________

|Nr. | Nume şi prenume| Adresa | Judeţul | Suma |

|crt.| | | | - lei - |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 1 | Mocan Florin | comuna Gârda de Sus nr. 148 | Alba | 10.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 2 | Lunga Angela | comuna Seleuş, satul Seleuş nr. | Arad | 4.000 |

| | | 42 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 3 | Angheluş Aurică| oraşul Mioveni, bd. Dacia, bl. | Argeş | 3.500 |

| | | M2C, sc. A, ap. 2 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 4 | Anton Maria | comuna Călineşti, satul Gorganu | Argeş | 3.000 |

| | Cristina | nr. 59 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 5 | Bădescu Mihaela| municipiul Piteşti, str. 1 | Argeş | 4.000 |

| | Adriana | Decembrie 1918 nr. 1, bl. M1, sc.| | |

| | | B, ap. 14 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 6 | Ciucardel Ilie | municipiul Piteşti, Bd. | Argeş | 3.500 |

| | Gelian | Petrochimiştilor nr. 22A, bl. | | |

| | | B1A, sc. A, ap. 9 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 7 | Damian Elena | comuna Miceşti, satul Miceşti nr.| Argeş | 3.000 |

| | | 7B | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 8 | Dobrotă Irina | oraşul Mioveni, str. 1 Decembrie,| Argeş | 3.000 |

| | | bl. T9, sc. B, ap. 2 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 9 | Drăguţoiu | municipiul Piteşti, str. Dr. | Argeş | 1.500 |

| | Georgel | Carol Davila nr. 11, bl. N5, sc. | | |

| | | B, ap. 15 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 10 | Ene George | comuna Schitu Goleşti, satul | Argeş | 4.000 |

| | Cosmin | Schitu Goleşti nr. 318 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 11 | Gheorghe Maria | oraşul Mioveni, Str. Pieţei, bl. | Argeş | 3.000 |

| | | F4, sc. D, ap. 9 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 12 | Miu Ion | municipiul Piteşti, str. C-tin | Argeş | 3.000 |

| | | Dobrescu-Argeş nr. 1, bl. B6, sc.| | |

| | | C, ap. 3 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 13 | Nedelescu | oraşul Ştefăneşti, satul | Argeş | 1.500 |

| | Floarea | Ştefăneşti, bl. 15, sc. A, ap. 7 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 14 | Paraschiv | comuna Bradu, satul Geamăna, Str.| Argeş | 2.500 |

| | Iulian Dănuţ | Stejarului nr. 27 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 15 | Soceanu | comuna Lereşti, satul Lereşti nr.| Argeş | 3.000 |

| | Veniamin | 112 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 16 | Stătică Elena | municipiul Curtea de Argeş, str. | Argeş | 3.000 |

| | | Despina Doamna, bl. E17, sc. B, | | |

| | | ap. 27 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 17 | Stoica Carmen | comuna Boţeşti, satul Boţeşti nr.| Argeş | 3.000 |

| | Ionela | 252 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 18 | Tudose Iuliana | oraşul Ştefăneşti, satul | Argeş | 2.000 |

| | | Viişoara, calea Bucureşti nr. 60 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 19 | Vlaicu Silvia | municipiul Piteşti, aleea | Argeş | 3.500 |

Page 3: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

| | | Papuceşti, bl. 53, sc. D, ap. 15 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 20 | Amarandei Elena| comuna Ungureni, satul Bibireşti | Bacău | 2.500 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 21 | Buzariu | municipiul Bacău, Str. Primăverii| Bacău | 3.000 |

| | Constantin | nr. 9, sc. A, ap. 6 (domiciliul | | |

| | | legal), municipiul Bacău, str. | | |

| | | Logofăt Tăutu nr. 6, sc. A, ap. 6| | |

| | | (fără forme legale) | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 22 | Cârlan Edith | municipiul Bacău, Str. Teiului | Bacău | 2.500 |

| | Elena | nr. 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 23 | Cioinea Ion | comuna Letea Veche, Str. Zorilor | Bacău | 3.000 |

| | | nr. 59 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 24 | Cioroabă Ioan | comuna Gioseni, Str. Bradului nr.| Bacău | 3.000 |

| | | 23 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 25 | Cobzaru Anca | comuna Gioseni, satul Gioseni, | Bacău | 2.500 |

| | Maria | Str. Principală nr. 103 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 26 | Cojoc Aurel | municipiul Bacău, str. Bucegi nr.| Bacău | 3.000 |

| | | 138A, sc. A, ap. 17 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 27 | David Ana Alina| municipiul Bacău, str. 22 | Bacău | 4.000 |

| | | Decembrie nr. 9, sc. C, ap. 5 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 28 | Demetriadi | oraşul Târgu Ocna, str. Costache | Bacău | 2.500 |

| | Evgheni | Negri, bl. 410, sc. D, et. 3, ap.| | |

| | | 11 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 29 | Diaconu Andrei | municipiul Bacău, Str. | Bacău | 4.000 |

| | Iulian | Prelungirea Bradului nr. 119, sc.| | |

| | | A, ap. 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 30 | Duhalmu | municipiul Bacău, str. Letea nr. | Bacău | 2.000 |

| | Nicoleta | 12 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 31 | Grozavu Eugen | municipiul Bacău, Str. Muşcatelor| Bacău | 3.000 |

| | | nr. 14 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 32 | Hartman Mihaela| municipiul Bacău, str. Milcov nr.| Bacău | 2.000 |

| | | 136, sc. D, ap. 17 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 33 | Iacob Alina | municipiul Bacău, str. Grigore | Bacău | 3.000 |

| | Maria | Tăbăcaru nr. 24 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 34 | Iştoc | municipiul Bacău, str. Bicaz nr. | Bacău | 3.000 |

| | Gheorghiţă | 154, sc. E, ap. 3 | | |

| | Florin | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 35 | Lazăr Fănică | municipiul Bacău, Str. Muncii nr.| Bacău | 2.500 |

| | | 15 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 36 | Leca Alina | municipiul Bacău, Str. Nordului | Bacău | 3.000 |

| | Elena | nr. 7 sc. A, ap. 18 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 37 | Luca Rodica | comuna Ştefan cel Mare, satul | Bacău | 3.000 |

| | | Rădeana | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 38 | Lungociu | comuna Solonţ | Bacău | 2.500 |

| | Polixenia | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 39 | Oancea Alina | municipiul Bacău, str. Ion Luca | Bacău | 2.500 |

| | Simona | nr. 9, sc. A, ap. 14 | | |

Page 4: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 40 | Patrichi Costel| municipiul Bacău, str. Cornişa | Bacău | 3.000 |

| | | Bistriţa nr. 14C, ap. 17 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 41 | Petrescu Livia | comuna Mărgineni | Bacău | 2.500 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 42 | Pitica Tereza | municipiul Bacău, str. Mircea | Bacău | 2.500 |

| | | Eliade nr. 7, sc. A, ap. 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 43 | Puiu Adrian | municipiul Bacău, Str. Nordului | Bacău | 3.000 |

| | Florin | nr. 51 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 44 | Puşcă Mărioara | municipiul Bacău, str. Carpaţi | Bacău | 2.500 |

| | | nr. 2, sc. D, ap. 28 (domiciliul | | |

| | | legal), municipiul Bacău, str. | | |

| | | Ciprian Porumbescu nr. 28B (fără | | |

| | | forme legale) | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 45 | Radu Maria | municipiul Bacău, Str. Ardealului| Bacău | 3.000 |

| | | nr. 4, sc. B, ap. 9 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 46 | Saulea Pavel | comuna Vultureni | Bacău | 2.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 47 | Strugaru | municipiul Bacău, Str. Tecuciului| Bacău | 2.500 |

| | Gheorghe | nr. 62 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 48 | Ursea Irina | municipiul Bacău, str. Bucegi nr.| Bacău | 2.500 |

| | | 136, sc. A, ap. 16 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 49 | Alexoae Mircea | municipiul Dorohoi, str. Sfântul | Botoşani | 3.500 |

| | | Ioan Românul nr. 72 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 50 | Bejinariu | municipiul Dorohoi, str. Dumbrava| Botoşani | 2.500 |

| | Larisa Elena | Roşie nr. 186 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 51 | Borcoi Anamaria| oraşul Truşeşti, str. 2 nr. 103 | Botoşani | 2.500 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 52 | Chişcariu | municipiul Botoşani, Calea | Botoşani | 2.500 |

| | Vasile | Naţională nr. 205 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 53 | Crîşmariu | comuna Avrămeni, satul Panaitoaia| Botoşani | 3.500 |

| | Aurica | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 54 | Ifrim Olimpea | municipiul Botoşani, aleea Slt. | Botoşani | 4.500 |

| | | Ioan Frunzetti nr. 3, bl. 3, sc. | | |

| | | B, ap. 1 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 55 | Ispir Cristina | municipiul Botoşani, str. I.C | Botoşani | 3.500 |

| | | Brătianu nr. 12 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 56 | Macovei Doru | municipiul Dorohoi, Str. Viilor | Botoşani | 3.500 |

| | | nr. 34A | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 57 | Postolache | comuna Călăraşi | Botoşani | 5.000 |

| | Victoria | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 58 | Rotaru Florica | municipiul Botoşani, aleea Pacea | Botoşani | 3.000 |

| | | nr. 5, bl. 5, sc. A, ap. 7 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 59 | Scrobaniţă | municipiul Dorohoi, aleea | Botoşani | 4.000 |

| | Angela | Victoria nr. 5, bl. D16, ap. 39 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 60 | Sîrbu Mihai | municipiul Botoşani, str. | Botoşani | 3.000 |

| | | Călugăreni nr. 8, bl. E12, sc. A,| | |

| | | ap. 10 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

Page 5: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

| 61 | Tican Roman | municipiul Botoşani, str. Dragoş | Botoşani | 1.500 |

| | Ioan | Vodă nr. 2 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 62 | Urdea George | municipiul Botoşani, str. Ştefan | Botoşani | 4.000 |

| | Alexandru | Luchian nr. 11, bl. B9, sc. B, | | |

| | | et. 1, ap. 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 63 | Viziteu | municipiul Botoşani, aleea | Botoşani | 3.000 |

| | Haralambie | Nicolae Pisoski nr. 22 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 64 | Boroş Steluţa | comuna Racoş, str. Sarigos nr. | Braşov | 2.200 |

| | | 19A | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 65 | Farkaş | municipiul Braşov, Str. Lungă nr.| Braşov | 1.200 |

| | Ecaterina | 99, ap. 1A | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 66 | Bădoiu Maria | municipiul Buzău, Aleea Centrală,| Buzău | 2.500 |

| | | bl. 12A, et. 1, ap. 38 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 67 | Boboc Luminiţa | comuna Pârscov, satul Pârscov nr.| Buzău | 3.000 |

| | | 1237 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 68 | Borcan Marian | municipiul Buzău, Bd. Unirii, bl.| Buzău | 2.000 |

| | | 1, et. 4, ap. 39 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 69 | Borcan Stela | municipiul Buzău, Bd. | Buzău | 2.500 |

| | | Stadionului, bl. 26A, ap. 3 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 70 | Constantin | municipiul Buzău, str. Gârlaşi | Buzău | 3.000 |

| | Maria | nr. 118 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 71 | Dobre Marcela | comuna Largu, satul Largu nr. 412| Buzău | 2.500 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 72 | Dumitru Amar | municipiul Buzău, Str. | Buzău | 1.000 |

| | | Haiducului, bl. 2, ap. 2 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 73 | Ghiţă Florentin| comuna Amaru, satul Scorţeanca | Buzău | 2.500 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 74 | Ghiţă Rodica | comuna Vipereşti, satul Tronari | Buzău | 2.000 |

| | | nr. 287 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 75 | Gurgu Ion | comuna Padina, Str. Păcii nr. 46 | Buzău | 1.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 76 | Iamandi Silvia | comuna Verneşti, satul Nişcov | Buzău | 4.000 |

| | Monica | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 77 | Manole Denisa | municipiul Buzău, str. T. | Buzău | 2.500 |

| | | Vladimirescu, bl. 3B, et. 2, ap. | | |

| | | 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 78 | Mădulărea | municipiul Buzău, Aleea | Buzău | 2.500 |

| | Bănică | Industriei nr. 7, bl. | | |

| | | nefamilişti, et. 1, ap. 17 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 79 | Moise Gabriela | comuna Ţinteşti, satul Maxenu | Buzău | 1.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 80 | Neamu Georgeta | municipiul Buzău, cartier Micro | Buzău | 1.000 |

| | | 5, bl. 13, sc. A, ap. 37 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 81 | Negoiţă Daniela| municipiul Buzău, str. Dorobanţi | Buzău | 3.000 |

| | | nr. 258 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 82 | Oprescu Maria | comuna Chiojdu, satul Chiojdu nr.| Buzău | 5.000 |

| | | 412 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 83 | Stanciu Ion | municipiul Buzău, Bd. | Buzău | 1.500 |

Page 6: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

| | | Stadionului, bl. 7B, et. 2, ap. | | |

| | | 13 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 84 | Tudorie Viorica| comuna Săpoca, satul Săpoca | Buzău | 3.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 85 | Vasile Ion | municipiul Buzău, Str. | Buzău | 2.000 |

| | | Prosperităţii nr. 16 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 86 | Dumitrescu | oraşul Bocşa, Fundătura Ogaşului | Caraş- | 7.000 |

| | Angelica | nr. 22 | Severin | |

| | Scumpina | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 87 | Antonache | comuna Lehliu-Sat, Str. 41 nr. | Călăraşi | 5.000 |

| | Stănel | 158 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 88 | Banu Florina | oraşul Budeşti, Str. Livezilor | Călăraşi | 4.000 |

| | | nr. 1 bis | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 89 | Drăgan Mita | oraşul Budeşti, Str. | Călăraşi | 3.000 |

| | | Agricultorilor nr. 20 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 90 | Simion Gica | comuna Răzvani, Str. | Călăraşi | 1.000 |

| | | Trandafirilor nr. 40 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 91 | Bivolaru Ioana | municipiul Târgovişte, calea | Dâmboviţa| 2.000 |

| | | Bucureşti nr. 34, bl. N2B, et. 5,| | |

| | | ap. 22 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 92 | Cătănescu | comuna Dărmăneşti, Str. | Dâmboviţa| 4.000 |

| | Andreea | Dispensarului nr. 1009 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 93 | Chebac Maria | municipiul Târgovişte, str. | Dâmboviţa| 2.000 |

| | | Vasile Blendea nr. 8, bl. 31D, | | |

| | | ap. 5 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 94 | Cioclea | comuna I.L. Caragiale nr. 313 | Dâmboviţa| 500 |

| | Luminiţa | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 95 | David Roxana | municipiul Târgovişte, Aleea | Dâmboviţa| 3.000 |

| | Nicoleta | Trandafirilor nr. 12, bl. 6, sc. | | |

| | | C, ap. 37 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 96 | Dincă Ion | comuna Iedera, satul Iedera de | Dâmboviţa| 7.000 |

| | | Sus nr. 58 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 97 | Gheorghe | municipiul Târgovişte, calea | Dâmboviţa| 500 |

| | Nicoleta | Câmpulung nr. 150A | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 98 | Ghiţă Alina | comuna Poiana nr. 1044 | Dâmboviţa| 3.000 |

| | Ştefania | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| 99 | Gosoiu Ioan | comuna Ludeşti, satul Teleşti nr.| Dâmboviţa| 4.500 |

| | | 82 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|100 | Iamandi | comuna Costeştii din Vale, Str. | Dâmboviţa| 500 |

| | Gheorghe | Crăciuneilor nr. 90 bis | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|101 | Iamandi Ionela | comuna Costeştii din Vale, Str. | Dâmboviţa| 3.000 |

| | | Cavalerilor nr. 54 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|102 | Ilie Ilie | municipiul Târgovişte, Bd. Unirii| Dâmboviţa| 2.000 |

| | | nr. 32 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|103 | Ioniţă Cornel | oraşul Pucioasa, Str. | Dâmboviţa| 500 |

| | | Rândunelelor, bl. D5, ap. 1 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

Page 7: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

|104 | Luţă Maria | comuna Ludeşti, satul Teleşti nr.| Dâmboviţa| 6.000 |

| | | 84 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|105 | Luţu Cristina | oraşul Găeşti, Fundătura | Dâmboviţa| 4.000 |

| | Sonia | Alexandrescu nr. 4A | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|106 | Matei Dumitru | comuna Cojasca, satul Iazu, str. | Dâmboviţa| 500 |

| | | Spre Bilciureşti nr. 68 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|107 | Petrescu | oraşul Găeşti, str. Cuza Vodă nr.| Dâmboviţa| 2.500 |

| | Neculai | 4, bl. 23, sc. C, et. 1, ap. 7 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|108 | Predoiu Niculae| municipiul Târgovişte, Aleea | Dâmboviţa| 500 |

| | | Griviţei nr. 2, bl. 3, sc. A, ap.| | |

| | | 3 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|109 | Stan Ilinca | municipiul Târgovişte, Str. | Dâmboviţa| 500 |

| | | Zorilor nr. 13B | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|110 | Stan Mariana | comuna Costeştii din Vale, Str. | Dâmboviţa| 2.000 |

| | | Crizantemelor nr. 569 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|111 | Teodorescu | comuna Malu cu Flori, satul Capu | Dâmboviţa| 2.500 |

| | Florin Octavian| Coastei nr. 134 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|112 | Toma Ioan | comuna Răscăeţi, str. Mr. I. | Dâmboviţa| 1.000 |

| | | Vochin nr. 73 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|113 | Tuţă Savin | comuna Crângurile, satul | Dâmboviţa| 2.000 |

| | | Potlogeni-Vale nr. 70 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|114 | Condescu Virgil| comuna Secu, satul Comănicea nr. | Dolj | 1.000 |

| | | 81 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|115 | Maricuţă | municipiul Băileşti, str. Olteni | Dolj | 1.000 |

| | Mariean | nr. 22 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|116 | Mirea Ionel | municipiul Băileşti, Str. Viilor | Dolj | 1.000 |

| | | nr. 109 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|117 | Neagoe Iulian | comuna Murgaşi, str. Popa | Dolj | 1.000 |

| | | Murgăşanu nr. 51 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|118 | Ifrim Marinela-| municipiul Galaţi, Str. 1 | Galaţi | 1.500 |

| | Nicoleta | Decembrie 1918 nr. 25, bl. F, ap.| | |

| | | 211 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|119 | Ancu Tudor | municipiul Giurgiu, Str. | Giurgiu | 2.000 |

| | Petre | Prieteniei nr. 21A | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|120 | Badea Maria | comuna Găujani, satul Pietrişu | Giurgiu | 2.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|121 | Bolintis Ion | comuna Daia | Giurgiu | 5.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|122 | Bucşăneanu Ion | comuna Clejani, satul Podu | Giurgiu | 2.000 |

| | | Doamnei | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|123 | Chilea Valerica| municipiul Giurgiu, Str. | Giurgiu | 2.000 |

| | | Tineretului, bl. 107, sc. A, ap. | | |

| | | 7 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|124 | Ciupitu Călin | comuna Gogoşari | Giurgiu | 2.000 |

| | Gheorghiţă | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|125 | Coarnă Niculae | municipiul Giurgiu, Str. | Giurgiu | 1.000 |

| | | Tineretului, bl. 7/220, sc. C, | | |

Page 8: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

| | | ap. 54 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|126 | Cutieru Ioana | comuna Comana, satul Vlad Ţepeş, | Giurgiu | 2.000 |

| | | Str. Bisericii nr. 110 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|127 | Diaconu Andreea| comuna Singureni, satul Stejaru, | Giurgiu | 3.000 |

| | Liliana | str. Chirculeşti nr. 1223 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|128 | Grigore Elena | municipiul Giurgiu, str. Rozelor | Giurgiu | 9.000 |

| | | nr. 81 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|129 | Matea Claudia | municipiul Giurgiu, str. Gheorghe| Giurgiu | 4.000 |

| | Aurelia | Doja nr. 47 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|130 | Mihalcea Ana | comuna Frăţeşti, satul Remuş | Giurgiu | 3.000 |

| | Maria | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|131 | Niculae | comuna Vedea | Giurgiu | 2.000 |

| | Andreiana | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|132 | Oprea Anica | municipiul Giurgiu, Şos. | Giurgiu | 9.000 |

| | | Sloboziei, bl. 2 gars., sc. B, | | |

| | | ap. 36 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|133 | Popescu Ilie | municipiul Giurgiu, Şos. | Giurgiu | 9.000 |

| | | Alexandriei nr. 199 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|134 | Rapauc Marin | municipiul Giurgiu, Str. | Giurgiu | 2.000 |

| | | Tineretului, bl. 108, sc. B, ap. | | |

| | | 21 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|135 | Răduţ Denisa | municipiul Giurgiu, str. Decebal,| Giurgiu | 4.000 |

| | Alina | bl. 49/3D, sc. C, ap. 47 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|136 | Ruse Ilie | municipiul Giurgiu, str. Mereni | Giurgiu | 3.000 |

| | | nr. 8 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|137 | Stancu Marinela| comuna Prundu | Giurgiu | 2.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|138 | Tănase Tudora | comuna Clejani | Giurgiu | 2.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|139 | Voinea Vali | municipiul Giurgiu, str. | Giurgiu | 4.000 |

| | | Clopotari nr. 37 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|140 | Bitică Alina | municipiul Târgu Jiu, str. Bicaz | Gorj | 6.000 |

| | Violeta | nr. 76, bl. 76, sc. 1, ap. 1 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|141 | Cocheci | municipiul Târgu Jiu, str. George| Gorj | 2.500 |

| | Anişoara | Topârceanu nr. 4, ap. 6 | | |

| | Luminiţa | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|142 | Cocîrlă Liliana| municipiul Târgu Jiu, Str. | Gorj | 2.000 |

| | | Minerilor, bl. 14, sc. 6, ap. 105| | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|143 | Dobre Nicolae | municipiul Târgu Jiu, Str. | Gorj | 5.000 |

| | | Revoluţiei nr. 6, bl. 6, sc. 3, | | |

| | | ap. 10 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|144 | Gherasie Alina | municipiul Târgu Jiu, aleea | Gorj | 15.000 |

| | Florentina | Smârdan nr. 18, bl. 18, sc. 3, | | |

| | | ap. 13 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|145 | Luţă Aurelia | municipiul Târgu Jiu, str. Slt. | Gorj | 1.000 |

| | | Vasile Militaru nr. 6, bl. 6, sc.| | |

| | | 1, ap. 12 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

Page 9: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

|146 | Novăceanu | oraşul Tismana, satul Pocruia nr.| Gorj | 4.000 |

| | Andrei | 38 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|147 | Oproiu Maria | municipiul Târgu Jiu, Str. | Gorj | 1.500 |

| | | Zambilelor nr. 3, bl. 3, sc. 3, | | |

| | | ap. 13 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|148 | Popescu Daria | municipiul Târgu Jiu, Str. | Gorj | 5.000 |

| | | Hidrocentralei nr. 15, bl. 15, | | |

| | | sc. 3, ap. 11 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|149 | Tivig | oraşul Tismana, satul Sohodol nr.| Gorj | 3.000 |

| | Constantin | 143 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|150 | Tudor Nicoleta | comuna Teleşti, satul Şomăneşti | Gorj | 4.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|151 | Tuturigă Maria | comuna Jupâneşti, satul Vierşani | Gorj | 4.000 |

| | | nr. 205 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|152 | Almăjanu Paula | oraşul Aninoasa, Str. Libertăţii | Hunedoara| 1.500 |

| | | nr. 138, ap. 12 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|153 | Stoica Cosmin | municipiul Lupeni, Str. | Hunedoara| 4.000 |

| | Constantin | Parângului nr. 18, bl. A2, sc. 1,| | |

| | | ap. 4 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|154 | Cârpaci | municipiul Deva, Aleea Plopilor, | Hunedoara| 1.000 |

| | Cristina | bl. 7, sc. A, ap. 6 (domiciliul | | |

| | | legal), municipiul Deva, Str. | | |

| | | Primăverii nr. 5 (fără forme | | |

| | | legale) | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|155 | Leahu Monica | municipiul Brad, Str. 1 Iunie, | Hunedoara| 4.000 |

| | | bl. B9, sc. 2, ap. 17 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|156 | Radovici Liviu | municipiul Deva, Str. Teilor, bl.| Hunedoara| 4.000 |

| | Alexandru | 46, sc. 1, ap. 17 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|157 | Rusu Delia | municipiul Deva, Aleea Streiului,| Hunedoara| 4.000 |

| | Florinela | bl. 78, sc. 1, ap. 17 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|158 | Şimon | comuna Turdaş, satul Pricaz nr. | Hunedoara| 4.000 |

| | Andrei-Victor | 161 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|159 | Tirănescu | comuna Romos, satul Romos nr. 349| Hunedoara| 4.000 |

| | Daniela Elena | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|160 | Vancia Dorina | municipiul Deva, str. Zăvoi, bl. | Hunedoara| 1.000 |

| | | 6, sc. 2, ap. 10 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|161 | Costache Mirela| municipiul Slobozia, Bd. Unirii | Ialomiţa | 6.000 |

| | | nr. 24, bl. U10, sc. C, ap. 55 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|162 | Geru Gheorghe | comuna Ion Roată, satul Broşteni,| Ialomiţa | 1.000 |

| | | Str. Meseriaşilor nr. 9 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|163 | Gheorghe | oraşul Slobozia, Aleea | Ialomiţa | 2.500 |

| | Ionelia Maria | Feroviarului nr. 6, bl. V3, sc. | | |

| | | B, ap. 21 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|164 | Ion Veronica | municipiul Feteşti, Str. Armatei | Ialomiţa | 6.000 |

| | | nr. 16, bloc T11/12, sc. A, ap. | | |

| | | 11 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|165 | Pavel Marinela | comuna Ciulniţa, str. Matei | Ialomiţa | 4.000 |

| | | Basarab nr. 35 | | |

Page 10: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|166 | Şerbănescu | municipiul Slobozia, bd. Matei | Ialomiţa | 4.000 |

| | Mariana | Basarab nr. 36, bl. 27, sc. B, | | |

| | | ap. 41 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|167 | Axinte Marinela| municipiul Iaşi, str. Gospodari | Iaşi | 2.000 |

| | | nr. 21 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|168 | Burduja Maria | comuna Mironeasa, satul Urşiţa | Iaşi | 3.500 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|169 | Călimac Valeria| municipiul Iaşi, str. Grădinari | Iaşi | 4.000 |

| | | nr. 7, bl. A8-12, sc. B, et. 1, | | |

| | | ap. 4 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|170 | Corduneanu | comuna Tomeşti, satul Tomeşti, | Iaşi | 4.000 |

| | Elena | Str. Vioarei nr. 276 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|171 | Crucianu Vasile| municipiul Iaşi, str. Văscăuţeanu| Iaşi | 12.000 |

| | | nr. 8, et. 1, ap. 4 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|172 | Deloiu Vera | municipiul Iaşi, str. Ciurchi nr.| Iaşi | 4.500 |

| | | 115, bl. F1, sc. F, et. 4, ap. 1 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|173 | Drugă Mariana | comuna Lungani, satul Lungani, | Iaşi | 8.000 |

| | | str. Prof. Ion Buimistru nr. 26 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|174 | Filon Aritina | comuna Ipatele, satul Cuza Vodă | Iaşi | 5.000 |

| | | nr. 45 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|175 | Ivanov Doina | comuna Tomeşti, satul Vlădiceni, | Iaşi | 5.000 |

| | | str. Sfântul Nicolae nr. 34 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|176 | Liţă Camelia | comuna Lungani, satul Lungani, | Iaşi | 10.000 |

| | | str. Ing. Constantin Mihăilescu | | |

| | | nr. 58 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|177 | Marian Olimpia | comuna Mironeasa, satul Urşiţa | Iaşi | 8.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|178 | Munteanu | comuna Lungani, satul Lungani | Iaşi | 10.000 |

| | Iuliana | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|179 | Panţiru Costel | comuna Lungani, satul Crucea, | Iaşi | 10.000 |

| | | str. Prof. Mihăilescu Ion nr. 54 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|180 | Papuc Mihaela | municipiul Iaşi, şos. Ştefan cel | Iaşi | 15.000 |

| | | Mare şi Sfânt nr. 66 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|181 | Şuiu Elena | comuna Ipatele, satul Cuza Vodă | Iaşi | 5.000 |

| | | nr. 164 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|182 | Tobol Neguţa | municipiul Iaşi, str. Stejar nr. | Iaşi | 4.000 |

| | | 55, bl. M1, sc. A, et. 3, ap. 21 | | |

| | | (domiciliul legal), şos. | | |

| | | Iaşi-Bârnova nr. 144A (fără forme| | |

| | | legale) | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|183 | Vicol Milena | comuna Rediu, satul Breazu nr. 13| Iaşi | 4.000 |

| | Mirela | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|184 | Petre Ion | comuna Găneasa, Str. Păcii nr. 4,| Ilfov | 3.000 |

| | | satul Piteasca | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|185 | Pop Doru | comuna Fărcaşa, satul Tămaia, | Maramureş| 3.000 |

| | Ciprian | Str. Someşului nr. 33 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|186 | Găman | municipiul Drobeta-Turnu Severin,| Mehedinţi| 5.000 |

Page 11: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

| | Constantin | str. Dumitru Gheţă nr. 2, bl. B3,| | |

| | | sc 2, ap. 22 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|187 | Cojocnean Dorel| oraşul Sărmaşu, Str. Ghioceilor | Mureş | 4.500 |

| | | nr. 2 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|188 | Michi Gheorghe | oraşul Sărmaşu, str. Vasile | Mureş | 5.000 |

| | | Simonis nr. 20 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|189 | Michi Maria | oraşul Sărmaşu, str. Vasile | Mureş | 5.000 |

| | | Simonis nr. 18 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|190 | Varga Codin | oraşul Sărmaşu, Str. Ghioceilor | Mureş | 3.500 |

| | | nr. 4A | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|191 | Varga Maria | oraşul Sărmaşu, Str. Ghioceilor | Mureş | 2.000 |

| | | nr. 2B | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|192 | Varga Suraj | oraşul Sărmaşu, Str. Ghioceilor | Mureş | 1.000 |

| | | nr. 2B | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|193 | Varga Suraj | oraşul Sărmaşu, Str. Ghioceilor | Mureş | 2.000 |

| | Sorin | nr. 4C | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|194 | Adam Floarea | oraşul Roznov, str. Plopilor nr. | Neamţ | 1.500 |

| | | 855 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|195 | Alcaziu Irina | municipiul Piatra-Neamţ, str. | Neamţ | 4.000 |

| | | Mihai Viteazu nr. 8, bl. I1, ap. | | |

| | | 53 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|196 | Amariei Elena | oraşul Târgu-Neamţ, bd. Ştefan | Neamţ | 2.500 |

| | | cel Mare nr. 183 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|197 | Amariei Ion | comuna Crăcăoani, satul Crăcăoani| Neamţ | 3.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|198 | Andrei Marian | municipiul Piatra-Neamţ, Str. | Neamţ | 3.000 |

| | Maricel | Veseliei nr. 7, bl. D12, sc. C, | | |

| | | et. 2, ap. 51 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|199 | Antălucă | municipiul Roman, Str. | Neamţ | 4.000 |

| | Gabriela | Libertăţii, bl. 10, ap. 9 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|200 | Anton Maria | comuna Răuceşti | Neamţ | 1.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|201 | Asandei | comuna Văleni, satul Pârâul | Neamţ | 1.500 |

| | Gheorghe | Şarpelui nr. 8 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|202 | Asandei Mircea | comuna Văleni, satul Văleni | Neamţ | 3.500 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|203 | Blanariu | comuna Văleni, satul Văleni, str.| Neamţ | 2.500 |

| | Constantin | Ecaterina Stârcea nr. 92 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|204 | Boanţă Crainic | comuna Bicaz-Chei, satul Ivaneş | Neamţ | 4.000 |

| | Maria | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|205 | Boghian Sergiu | comuna Văleni, satul Moreni, Str.| Neamţ | 2.500 |

| | | Morilor nr. 47 bis | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|206 | Boz Margareta | municipiul Piatra-Neamţ, str. | Neamţ | 2.000 |

| | | Gheorghe Asachi, bl. M13, ap. 3 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|207 | Bozu Gheorghe | municipiul Piatra-Neamţ, str. | Neamţ | 1.500 |

| | | Gheorghe Asachi, vila 48, ap. 2 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|208 | Brânză Doiniţa | municipiul Piatra-Neamţ, str. | Neamţ | 1.000 |

Page 12: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

| | | Gara Veche nr. 23 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|209 | Butnaru | comuna Ţibucani, satul Ţibucani | Neamţ | 4.000 |

| | Gheorghe | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|210 | Cadar Maria | comuna Doljeşti, satul Buhonca | Neamţ | 5.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|211 | Căcarază Elena | comuna Poiana Teiului, satul | Neamţ | 5.000 |

| | | Pârâul Fagului | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|212 | Cimpoeşu | comuna Doljeşti, satul Rotunda | Neamţ | 5.000 |

| | Valeria | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|213 | Ciubotaru | comuna Icuşeşti, satul Rocna | Neamţ | 2.500 |

| | Vasilică | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|214 | Cojocariu | comuna Pipirig, satul Pluton | Neamţ | 3.500 |

| | Alexandru | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|215 | Cozma | comuna Sagna, satul Sagna | Neamţ | 2.000 |

| | Constantin | | | |

| | Iulian | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|216 | Creanga | comuna Pipirig, satul Dolheşti | Neamţ | 5.000 |

| | Gheorghe | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|217 | Creangă Anca | comuna Pipirig, satul Dolheşti | Neamţ | 5.000 |

| | Maria | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|218 | Creţu Gheorghe | comuna Dulceşti, satul Dulceşti | Neamţ | 3.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|219 | David Ana | oraşul Târgu-Neamţ, Aleea | Neamţ | 5.000 |

| | | Zimbrului, bl. B4, sc. B, et. 3, | | |

| | | ap. 34 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|220 | Dănilă Petronia| oraşul Târgu-Neamţ, str. Băile | Neamţ | 4.000 |

| | | Oglinzi nr. 14 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|221 | Diaconu Mihai | comuna Brusturi, satul Groşi | Neamţ | 5.000 |

| | Eugen | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|222 | Florea Elena | comuna Bârgăuani, satul Hârtop | Neamţ | 4.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|223 | Gălăţanu Aurel | comuna Ghindăoani, str. | Neamţ | 2.500 |

| | | Nechiteşti nr. 27 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|224 | Gheorghică | comuna Poiana Teiului, satul | Neamţ | 3.000 |

| | Valeriea | Petru Vodă | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|225 | Humă Ioan | municipiul Piatra-Neamţ, Str. | Neamţ | 5.000 |

| | Cosmin | Privighetorii nr. 1, bl. B1, sc. | | |

| | | A, ap. 13 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|226 | Iacob Mihai | comuna Alexandru cel Bun, satul | Neamţ | 2.500 |

| | | Viişoara | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|227 | Irimia Vasile | comuna Hangu, satul Hangu | Neamţ | 4.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|228 | Kacic Carmen | municipiul Piatra-Neamţ, Aleea | Neamţ | 3.000 |

| | Mihaela | Tiparului nr. 8, bl. D3, sc. A, | | |

| | | ap. 40 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|229 | Mandache | oraşul Târgu-Neamţ, bd. Ştefan | Neamţ | 2.500 |

| | Andreea | cel Mare, bl. M2, sc. A, ap. 4 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|230 | Milea Finica | comuna Văleni, satul Văleni | Neamţ | 3.000 |

Page 13: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|231 | Mocanu Maricica| comuna Valea Ursului, satul | Neamţ | 3.000 |

| | | Chilii | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|232 | Moga Claudia | comuna Taşca, satul Neagra | Neamţ | 5.000 |

| | Elena | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|233 | Nastacă | municipiul Piatra-Neamţ, Str. | Neamţ | 2.000 |

| | Constantin | Progresului nr. 138, bl. D7, sc. | | |

| | | B, ap. 31 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|234 | Neda Ionela | municipiul Piatra-Neamţ, str. | Neamţ | 1.500 |

| | Edera | Gheorghe Asachi, modul 24, ap. 1 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|235 | Nicoară Daniela| comuna Săvineşti, satul | Neamţ | 1.500 |

| | Nicoleta | Săvineşti, Str. Dornelor nr. 24, | | |

| | | vila 56, ap. 1 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|236 | Palaghia Lidia | oraşul Târgu-Neamţ, str. | Neamţ | 3.000 |

| | | Mărăşeşti, bl. L4, sc. A, ap. 8 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|237 | Pelin Elena | comuna Păstrăveni, satul Rădeni | Neamţ | 1.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|238 | Petrescu Ioan | municipiul Roman, Str. | Neamţ | 4.000 |

| | | Libertăţii, bl. 8, ap. 20 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|239 | Platon Vasile | comuna Grinţieş, satul Bradu | Neamţ | 1.500 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|240 | Proca Marinica | municipiul Piatra-Neamţ, Aleea | Neamţ | 4.000 |

| | | Tiparului nr. 8, bl. D3, ap. 22 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|241 | Radu Petru | comuna Rediu, satul Rediu | Neamţ | 2.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|242 | Rotaru Irina | municipiul Roman, str. Miron | Neamţ | 2.500 |

| | | Costin nr. 27 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|243 | Rusu Constantin| municipiul Piatra-Neamţ, Str. | Neamţ | 5.000 |

| | Ciprian | Lămâiţei nr. 15, bl. C8, sc. C, | | |

| | | ap. 62 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|244 | Sandu Vasile | comuna Pipirig, satul Dolheşti | Neamţ | 5.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|245 | Sandu Paul | comuna Răuceşti | Neamţ | 1.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|246 | Scutaru Ion | comuna Piatra Şoimului, satul | Neamţ | 4.000 |

| | | Poieni, Str. Bradului nr. 4 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|247 | Tănasă Anica | municipiul Piatra-Neamţ, str. | Neamţ | 2.500 |

| | | Alexandru Lăpuşneanu nr. 90, bl. | | |

| | | A4, sc. B, ap. 27 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|248 | Tătaru | comuna Crăcăoani, satul Crăcăoani| Neamţ | 2.500 |

| | Constanţa | | | |

| | Ramona | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|249 | Urscahe Ioan | comuna Vânători-Neamţ, satul | Neamţ | 3.000 |

| | | Vânători-Neamţ, str. Ozana nr. | | |

| | | 306 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|250 | Ursu Gheorghe | comuna Mărgineni, satul Hârţeşti | Neamţ | 5.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|251 | Vamanu Gabriel | comuna Negreşti, satul Negreşti | Neamţ | 4.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|252 | Cocărică Mirela| comuna Verguleasa, satul | Olt | 3.000 |

| | | Cucuieţi, Str. Principală nr. 27 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

Page 14: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

|253 | Drosu Georgeta | comuna Ianca, Str. Libertăţii nr.| Olt | 2.000 |

| | | 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|254 | Hristea | comuna Cârlogani, Str. | Olt | 3.000 |

| | Victoriţa | Recunoştinţei nr. 36 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|255 | Lincan Dumitru | oraşul Piatra Olt, str. Caragea | Olt | 5.000 |

| | | nr. 16 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|256 | Noaţă Marin | comuna Ipoteşti | Olt | 4.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|257 | Popescu Stelian| comuna Cârlogani, Str. | Olt | 3.000 |

| | | Recunoştinţei nr. 35 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|258 | Stănescu | comuna Cârlogani, str. Bălşoara | Olt | 3.000 |

| | Niculina | nr. 30 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|259 | Tiţa Mariana | municipiul Slatina, str. Eugen | Olt | 4.000 |

| | | Ionescu nr. 2, bl. 2ABC, sc. A, | | |

| | | ap. 24 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|260 | Traşcă Zoea | comuna Osica de Sus, satul Greci,| Olt | 3.000 |

| | Mihaela | Str. Şcolii nr. 39 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|261 | Anca Elena | comuna Şotrile, satul Seciuri nr.| Prahova | 3.000 |

| | | 134 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|262 | Angi Paul | municipiul Satu Mare, str. Liviu | Satu Mare| 2.500 |

| | | Rebreanu nr. 121 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|263 | Balogh Deszo | comuna Dorolt, satul Dorolt nr. | Satu Mare| 3.000 |

| | | 400B | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|264 | Barcan Gabriela| municipiul Sibiu, str. Henri | Sibiu | 1.500 |

| | | Coandă nr. 57, bl. 12, ap. 306 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|265 | Bogdan Leontina| municipiul Sibiu, Str. | Sibiu | 3.000 |

| | | Ţiglarilor, bl. G2, sc. B, ap. 67| | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|266 | Buzdugan Maria | municipiul Sibiu, str. Reşiţa nr.| Sibiu | 3.500 |

| | | 83 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|267 | Florea Mihai | municipiul Sibiu, Str. | Sibiu | 3.000 |

| | Adrian | Tipografilor nr. 13 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|268 | Moldoveanu | comuna Şeica Mare, str. Valea | Sibiu | 8.000 |

| | Georgiana | Mare nr. 66 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|269 | Obedea Ileana | comuna Nocrich, satul Fofeldea | Sibiu | 3.000 |

| | | nr. 67 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|270 | Solomon Sorin | municipiul Sibiu, Str. Teilor nr.| Sibiu | 3.500 |

| | | 94 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|271 | Adăscăliţă | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | Vasile | nr. 6, bl. B1, sc. A, ap. 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|272 | Aioanei Ioan | comuna Horodniceni, satul | Suceava | 5.000 |

| | | Brădăţel, Str. Pinului nr. 164 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|273 | Antonesi | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | Valeria | nr. 6, bl. B1, ap. 16 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|274 | Avdei Ioan | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | | nr. 2, bl. A1, ap. 18 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

Page 15: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

|275 | Baiţan | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.500 |

| | Constantin | nr. 2, bl. A1, ap. 32 | | |

| | Sergiu | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|276 | Balintoni Maria| oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | | nr. 6, bl. B1, ap. 9 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|277 | Baran Aglaia | comuna Straja nr. 925 | Suceava | 3.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|278 | Berevoianu | oraş Gura Humorului, str. Marly | Suceava | 800 |

| | Vasile | nr. 6, bl. B1, ap. 4 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|279 | Bîrsan Elena | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.200 |

| | | nr. 6, bl. B1, et. 4, ap. 20 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|280 | Blamariu | oraşul Gura Humorului, str. | Suceava | 800 |

| | Eufrozina | Marly, bl. A1, sc. A, ap. 17 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|281 | Boca Cornel | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | | nr. 2, bl. A1, ap. 8 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|282 | Botuşar | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | Octavian | nr. 2, bl. A1, ap. 22 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|283 | Caraza Liviu | municipiul Vatra Dornei, Str. | Suceava | 1.000 |

| | | Oborului nr. 44A | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|284 | Char Ioan | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | | nr. 2, bl. A1, sc. A, ap. 5 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|285 | Ciripacă | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.500 |

| | Mihaela | nr. 6, bl. B1, ap. 21 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|286 | Cojocaru Ioan | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | | nr. 2, bl. A1, sc. A, ap. 13 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|287 | Constantinescu | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | Natalia | nr. 2, bl. A1, sc. A, ap. 3 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|288 | Dobrean Elena | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | | nr. 2, bl. A1, sc. A, ap. 7 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|289 | Dobrean Ionuţ | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.500 |

| | | nr. 2, bl. A1, ap. 33 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|290 | Dumitriu Vera | comuna Forăşti, satul Ruşi | Suceava | 500 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|291 | Florea Ilie | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.200 |

| | | nr. 6, bl. B1, ap. 19 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|292 | Floriştean | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | Constantin | nr. 2, bl. A1, et. 1, ap. 10 | | |

| | Cristian | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|293 | Flutur Gavril | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | | nr. 2, bl. A1, ap. 12 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|294 | Geaniloni | municipiul Suceava, aleea Jupiter| Suceava | 4.000 |

| | Rodica | nr. 8, bl. 129, sc. F, ap. 19 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|295 | Gorea Valică | municipiul Vatra Dornei, Str. | Suceava | 1.000 |

| | | Oborului nr. 35 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|296 | Grâul Vasile | oraşul Gura Humorului, str. | Suceava | 800 |

| | Ioan | Marly, bl. B1, et. 1, ap. 5 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

Page 16: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

|297 | Hnătescu Petru | municipiul Vatra Dornei, Str. | Suceava | 1.000 |

| | | Oborului nr. 33 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|298 | Humeniuc Maria | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | | nr. 2, bl. A1, ap. 20 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|299 | Ianovici | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | Florentina | nr. 6, bl. B1, sc. A, ap. 12 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|300 | Jalba Mihaela | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.500 |

| | | nr. 2, bl. A1, ap. 40 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|301 | Jehaliuc | municipiul Vatra Dornei, Str. | Suceava | 3.000 |

| | Elisabeta | Oborului nr. 37 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|302 | Jescu Vasile | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.500 |

| | Bogdan | nr. 6, bl. B1, et. 5, ap. 22 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|303 | Jitar Iulian | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | | nr. 6, bl. B1, sc. A, ap. 15 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|304 | Jitariu Sorin | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.500 |

| | Petrică | nr. 6, bl. B1, ap. 23 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|305 | Ludigan Ilie | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.500 |

| | | nr. 2, bl. A1, ap. 25 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|306 | Marcu Nicuşor | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | | nr. 6, bl. B1, ap. 1 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|307 | Mariuţac | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | Ambrozie | nr. 2, bl. A1, ap. 9 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|308 | Mihalache | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | Dumitru | nr. 2, bl. A1, ap. 19 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|309 | Miron Cristina | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.500 |

| | Cezarina | nr. 2, bl. A1, ap. 35 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|310 | Moisuc Maria | municipiul Vatra Dornei, Str. | Suceava | 2.000 |

| | Cristina | Oborului nr. 35 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|311 | Molocea Marius | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.500 |

| | Mirel | nr. 2, bl. A1, ap. 31 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|312 | Munteanu | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | Maranda | nr. 6, bl. B1, ap. 11 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|313 | Munteanu Viorel| oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | | nr. 6, bl. B1, ap. 8 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|314 | Nedelcu Emanuel| oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.500 |

| | | nr. 2, bl. A1, ap. 38 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|315 | Nicoară Virgil | municipiul Vatra Dornei, Str. | Suceava | 2.000 |

| | | Oborului nr. 46A | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|316 | Niţă Marin | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.200 |

| | Gheorghe | nr. 6, bl. B1, sc. A, et. 4, ap. | | |

| | | 17 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|317 | Onţanu Ioan | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | | nr. 6, bl. B1, sc. A, ap. 10 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|318 | Parascan | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.200 |

| | Eleonora | nr. 2, bl. A1, ap. 27 | | |

Page 17: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|319 | Pascari Viorica| oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.500 |

| | | nr. 2, bl. A1, ap. 37 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|320 | Pentiuc Marius | comuna Moldova-Suliţa, satul | Suceava | 5.000 |

| | | Benia | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|321 | Popescu Gina | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.200 |

| | Daniela | nr. 2, bl. A1, ap. 29 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|322 | Reimund-Popa | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | Costel-Marian | nr. 6, bl. B1, ap. 13 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|323 | Repede Elena | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.500 |

| | Adela | nr. 2, bl. A1, sc. A, ap. 34 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|324 | Rotundu Camelia| oraşul Gura Humorului, str. | Suceava | 800 |

| | | Marly, bl. A1, ap. 2 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|325 | Rusu Aneta | comuna Crucea, satul Chiril nr. | Suceava | 500 |

| | | 85 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|326 | Rusu Ionel | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.500 |

| | Daniel | nr. 6, bl. B1, ap. 27 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|327 | Rusu Mihai | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.200 |

| | | nr. 2, bl. A1, ap. 28 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|328 | Rusu Ştefan | oraşul Gura Humorului, str. | Suceava | 1.500 |

| | | Marly, bl. A1, ap. 39 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|329 | Scheuleac | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.500 |

| | Vasile | nr. 6, bl. B1, ap. 28 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|330 | Seserman | municipiul Vatra Dornei, Str. | Suceava | 3.000 |

| | Constantin | Oborului nr. 39A | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|331 | Seserman | municipiul Vatra Dornei, Str. | Suceava | 2.500 |

| | Gabriela | Chiliei nr. 8 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|332 | Sibaev Maria | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | | nr. 2, bl. A1, ap. 16 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|333 | Spînu Mariana | municipiul Vatra Dornei, Str. | Suceava | 1.000 |

| | | Oborului nr. 46A | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|334 | Susanu | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | Magdalena | nr. 2, bl. A1, ap. 4 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|335 | Şuiu Georgeta | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.500 |

| | Raluca | nr. 6, bl. B1, ap. 24 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|336 | Tabără Sofia | comuna Vereşti, satul Bursuceni | Suceava | 4.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|337 | Teodorescu | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | Amelie Ana | nr. 2, bl. A1, sc. A, ap. 15 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|338 | Tiron Cristina | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.200 |

| | Nicoleta | nr. 6, bl. B1, sc. A, ap. 18 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|339 | Tudurean Florin| oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.200 |

| | Nicu | nr. 2, bl. A1, ap. 30 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|340 | Ulian Mihaela | oraşul Gura Humorului, str. | Suceava | 800 |

| | Adriana | Marly, bl. A1, sc. A, ap. 14 | | |

Page 18: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|341 | Ursescu Viorel | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | | nr. 6, bl. B1, ap. 3 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|342 | Vacniuc Romică | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 800 |

| | | nr. 2, bl. A1, ap. 24 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|343 | Vornicu Ramona | oraşul Gura Humorului, str. Marly| Suceava | 1.200 |

| | | nr. 2, bl. A1, ap. 25 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|344 | Bîţă Verginia | oraşul Zimnicea, str. Cetatea nr.| Teleorman| 1.500 |

| | Doina | 29 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|345 | Bulimac Vili | comuna Fântânele | Teleorman| 1.500 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|346 | Desculţu Mihai | oraşul Zimnicea, str. Cuza Vodă, | Teleorman| 1.000 |

| | Cristian | bl. 10 A, sc. D, ap. 5 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|347 | Dragu Mariana | municipiul Alexandria, str. | Teleorman| 2.500 |

| | | Dunării nr. 6, bl. 588, sc. B, | | |

| | | et. 4, ap. 29 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|348 | Gheorghevici | comuna Orbeasca | Teleorman| 1.000 |

| | Zelha | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|349 | Ispuse | comuna Bujoru, satul Bujoru | Teleorman| 1.000 |

| | Gherghina | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|350 | Mitu Gh. | comuna Izvoarele | Teleorman| 1.000 |

| | Georgeta | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|351 | Nicolae Florica| comuna Smârdioasa, satul | Teleorman| 1.000 |

| | | Smârdioasa | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|352 | Petrescu | oraşul Turnu Măgurele, str. | Teleorman| 2.500 |

| | Florian | Nicolae Bălcescu, bl. C 5, sc. A,| | |

| | | ap. 2 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|353 | Stanciu Florian| municipiul Alexandria, Str. | Teleorman| 3.000 |

| | | Libertăţii nr. 215, Bl. A 7, sc. | | |

| | | A, et. 2, ap. 2 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|354 | Tănase Guţă | comuna Scurtu Mare, satul Albeni | Teleorman| 5.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|355 | Ursu Rada | oraşul Videle, Str. Plantelor, | Teleorman| 1.500 |

| | | nr. 29 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|356 | Niculae Fetinia| comuna Jurilovca, str. Doloşman | Tulcea | 3.200 |

| | | nr. 35 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|357 | Bazan Ştefan | comuna Băceşti, satul Băceşti | Vaslui | 1.200 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|358 | Găluşcă | comuna Todireşti, satul | Vaslui | 5.000 |

| | Constantin | Sofroneşti | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|359 | Mihalachi | comuna Băceşti, satul Băceşti | Vaslui | 1.800 |

| | Florentina | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|360 | Mocanu Ion | comuna Oşeşti, satul Buda | Vaslui | 5.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|361 | Patriche Doina | comuna Coroieşti, satul Movileni | Vaslui | 1.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|362 | Rotaru Ionel | comuna Oseşti, satul Buda | Vaslui | 5.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|363 | Saimu Maria | comuna Coroieşti, satul | Vaslui | 2.000 |

| | | Coroieştii de Jos | | |

Page 19: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|364 | Avram Ioan | comuna Alunu, satul Alunu | Vâlcea | 7.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|365 | Avram | comuna Alunu, satul Alunu | Vâlcea | 7.000 |

| | Pantelimon | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|366 | Cătălinoiu | comuna Stroeşti, satul Stroeşti | Vâlcea | 1.000 |

| | Ileana | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|367 | Ciuşu Ioana | municipiul Râmnicu Vâlcea, str. | Vâlcea | 1.000 |

| | | Petrişor nr. 4, bl. P8, sc. B, | | |

| | | ap. 19 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|368 | Dan Cristiana | comuna Vaideeni, satul Vaideeni | Vâlcea | 3.000 |

| | Maria | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|369 | Dura Constantin| oraşul Horezu, satul Românii de | Vâlcea | 1.500 |

| | Cosmin | Sus, str. Săliştea nr. 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|370 | Eftene | oraşul Călimăneşti, str. Mircea | Vâlcea | 2.000 |

| | Daniel-Emilian | cel Bătrân nr. 47 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|371 | Ganea Vasile | comuna Brezoi, satul Valea lui | Vâlcea | 2.000 |

| | Tiberiu | Stan nr. 26 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|372 | Genunche N. Ion| comuna Alunu, satul Alunu | Vâlcea | 7.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|373 | Gica Gheorghe | comuna Stroeşti, satul Cireşu | Vâlcea | 1.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|374 | Ion Rodica | oraşul Băbeni, Str. Oromului nr. | Vâlcea | 1.500 |

| | | 42 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|375 | Ismană Gheorghe| comuna Stroeşti, satul Stroeşti | Vâlcea | 3.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|376 | Marin Octavian | comuna Ghioroiu, satul Mierea | Vâlcea | 3.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|377 | Mărculescu | comuna Alunu, satul Alunu | Vâlcea | 7.000 |

| | Constantin | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|378 | Mărculescu Ilie| comuna Alunu, satul Alunu | Vâlcea | 7.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|379 | Mărculescu Ion | comuna Alunu, satul Alunu | Vâlcea | 7.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|380 | Mărculescu | comuna Alunu, satul Alunu | Vâlcea | 7.000 |

| | Victor | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|381 | Mihăiloiu | oraşul Călimăneşti, str. General | Vâlcea | 2.000 |

| | Gheorghiţa | Magheru nr. 41 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|382 | Mînzatu Ion | comuna Alunu, satul Alunu | Vâlcea | 7.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|383 | Oprescu Natalia| municipiul Râmnicu Vâlcea, Str. | Vâlcea | 1.000 |

| | | Cocorilor nr. 7, bl. 26, sc. B, | | |

| | | ap. 23 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|384 | Pătru Tufulica | comuna Ştefăneşti, satul | Vâlcea | 2.000 |

| | Ştefania | Condoieşti | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|385 | Stanciu Cornel | oraşul Călimăneşti, str. Nicolae | Vâlcea | 2.500 |

| | | Bălcescu nr. 91 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|386 | Tănăsescu | comuna Stroeşti, satul Obroceşti | Vâlcea | 3.000 |

| | Constanţa | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|387 | Ţuru Mihaela | municipiul Râmnicu Vâlcea, Calea | Vâlcea | 2.000 |

| | | lui Traian nr. 66, bl. S30/1, sc.| | |

Page 20: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

| | | C, ap. 10 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|388 | Ungureanu | comuna Sălătrucel, satul | Vâlcea | 1.000 |

| | Gheorghe | Sălătrucel | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|389 | Bălan Neculai | comuna Sihlea, satul Caiata | Vrancea | 4.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|390 | Blidaru Mariana| comuna Dumitreşti, satul | Vrancea | 5.000 |

| | | Dumitreşti | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|391 | Bran Costel | comuna Tâmboeşti, satul Tâmboeşti| Vrancea | 3.500 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|392 | Buric Ionuţ | municipiul Focşani, str. Timotei | Vrancea | 7.000 |

| | | Cipariu nr. 9 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|393 | Chiriac | comuna Dumbrăveni, satul | Vrancea | 3.500 |

| | Gheorghe | Dragosloveni | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|394 | Ciobotaru Voicu| comuna Coteşti, satul Budeşti | Vrancea | 2.500 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|395 | Florea | comuna Goleşti, str. Oituz nr. 16| Vrancea | 1.000 |

| | Alexandru | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|396 | Gheorghe | comuna Gura Caliţei, satul Gura | Vrancea | 3.500 |

| | Laurenţiu | Caliţei | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|397 | Gheorghiţă | comuna Slobozia Ciorăşti, satul | Vrancea | 3.500 |

| | Bogdan Marian | Slobozia Ciorăşti | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|398 | Grozav Gheorghe| comuna Vizantea-Livezi, satul | Vrancea | 4.000 |

| | | Vizantea Răzăşească | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|399 | Hău-Veveriţă | oraşul Panciu, str. Ciprian | Vrancea | 2.000 |

| | Dumitru | Porumbescu nr. 23, bl. D1, et. 2,| | |

| | | ap. 10 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|400 | Jugaru Florica | comuna Tâmboeşti, satul Slimnic | Vrancea | 7.000 |

| | Nadia | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|401 | Mocanu Nataliţa| Comuna Năruja, satul Năruja | Vrancea | 5.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|402 | Novac Aglaia | comuna Dumitreşti, satul | Vrancea | 2.500 |

| | | Dumitreşti | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|403 | Oprea Ileana | comuna Dumbrăveni, satul | Vrancea | 3.500 |

| | | Dumbrăveni | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|404 | Popa Anica | comuna Urecheşti, satul Popeşti | Vrancea | 3.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|405 | Popa Ionel | oraşul Mărăşeşti, Str. | Vrancea | 2.500 |

| | | Republicii, bl. 1, sc. A, et. 2, | | |

| | | ap. 7 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|406 | Potlog Mariana | municipiul Focşani, bd. Bucureşti| Vrancea | 3.000 |

| | | nr. 19, bl. A3, ap. 17 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|407 | Puiu Georgeta | comuna Urecheşti, satul Urecheşti| Vrancea | 3.500 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|408 | Roman Ionel | comuna Paltin, satul Prahuda | Vrancea | 3.500 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|409 | Roman Neculai | comuna Paltin, satul Prahuda | Vrancea | 3.500 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|410 | Spulber Ştefan | comuna Paltin, satul Prahuda | Vrancea | 7.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|411 | Stroe Diana | municipiul Focşani, Aleea | Vrancea | 4.000 |

| | | Echităţii nr. 33 A, sc. 1, et. 2,| | |

Page 21: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

| | | ap. 18 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|412 | Trestianu Rada | comuna Dumitreşti, satul Siminoc | Vrancea | 4.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|413 | Ungureanu | comuna Slobozia Bradului, satul | Vrancea | 3.500 |

| | Mihaela | Cornetu | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|414 | Aldica Eugenia | str. N. Constantinescu nr. 6, bl.| Bucureşti| 1.500 |

| | Alexandra | 15A, sc. A, ap. 10, sector 1 | | |

| | Mihaela | | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|415 | Andraş Maria | Str. Barierei nr. 30, sector 1 | Bucureşti| 1.000 |

| | | (domiciliul legal), str. | | |

| | | Alexandru Papiu Ilarian nr. 4, | | |

| | | bl. 43, ap. 138, sector 3 (fără | | |

| | | forme legale) | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|416 | Ban Viorel | Str. Deltei nr. 47, sector 3 | Bucureşti| 500 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|417 | Banciu Georgeta| aleea Lunca Cernei nr. 6, bl. | Bucureşti| 1.000 |

| | | M52, sc. 1, et. 8, ap. 54, sector| | |

| | | 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|418 | Barbu Maria | Bd. Uverturii nr. 89, bl. P16, | Bucureşti| 500 |

| | | sc. 3, et. 7, ap. 89, sector 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|419 | Barbu Maria | Str. Amurgului nr. 22, bl. P3, | Bucureşti| 500 |

| | | sc. 1, ap. 51, sector 5 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|420 | Beleca Laura | aleea Masa Tăcerii nr. 6, bl. O, | Bucureşti| 1.500 |

| | | et. 3, ap. 46, sector 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|421 | Berbecar Mircea| Str. Luntrei nr. 6, bl. 7, sc. 4,| Bucureşti| 1.500 |

| | Ştefan | et. 8, ap. 331, sector 2 | | |

| | | (domiciliul legal), str. Avrig | | |

| | | nr. 54, bl. O15, sc. 1, et. 2, | | |

| | | sector 2 (fără forme legale) | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|422 | Borhan Calipsa | str. Tunsu Petre nr. 11, bl. A, | Bucureşti| 1.000 |

| | | sc. 3, parter, ap. 63, sector 5 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|423 | Buxbaum Didina | Str. Albinelor nr. 32, bl. 32, | Bucureşti| 800 |

| | | sc. 4, et. 2, ap. 62, sector 4 | | |

| | | (domiciliul legal), Str. | | |

| | | Energeticienilor nr. 9 - 11, ap. | | |

| | | 309, sector 3 (fără forme legale)| | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|424 | Cârstescu | str. Râmnicu Vâlcea nr. 16, bl. | Bucureşti| 1.000 |

| | Teodor | 34, sc. 1, ap. 19, sector 3 | | |

| | | (domiciliul legal), str. Moise | | |

| | | Nicoară nr. 43, bl. D3, sc. A, | | |

| | | ap. 14, sector 3 (fără forme | | |

| | | legale) | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|425 | Cinghiţă | şos. Fundeni nr. 262G, et. 2, ap.| Bucureşti| 1.000 |

| | Liliana | 7, sector 2 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|426 | Constantin | Intr. Tribunei nr. 4, sector 1 | Bucureşti| 500 |

| | Felix | (domiciliul legal), Str. | | |

| | | Lemnarilor nr. 135, sector 1 | | |

| | | (fără forme legale) | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|427 | Crestincov | aleea Petre Antonescu nr. 6, bl. | Bucureşti| 1.000 |

| | Nionila | 23, sc. A, et. 8, ap. 50, sector | | |

| | | 2 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

Page 22: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

|428 | Cristea Ioana | bd. Iuliu Maniu nr. 111A, bl. G, | Bucureşti| 500 |

| | Mihaela | sc. 2, ap. 33, sector 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|429 | Cristescu | str. Buhuşi nr. 1, bl. 11, sc. 2,| Bucureşti| 1.000 |

| | Nicolae | et. 3, ap. 101, sector 3 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|430 | Crivăţ Maria | calea Ferentari nr. 12, bl. 119D,| Bucureşti| 1.500 |

| | Cristina | sc. 3, et. 3, ap. 69, sector 5 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|431 | Damian Sultana | şos. Pantelimon nr. 84, bl. 409B,| Bucureşti| 800 |

| | | sc. B, et. 1, ap. 48, sector 2 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|432 | Damoc Ionel | str. Peroni nr. 52, bl. 9, sc. A,| Bucureşti| 500 |

| | | et. 2, ap. 43, sector 4 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|433 | Dinu Aneta | str. Cluceru Sandu nr. 4, bl. | Bucureşti| 800 |

| | | 29C, sc. B, et. 3, ap. 58, sector| | |

| | | 2 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|434 | Dulăcioiu | şos. Mihai Bravu nr. 309, bl. R3,| Bucureşti| 1.000 |

| | Lucica | sc. 1, et. 3, ap. 16, sector 3 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|435 | Elisei Niculina| şos. Sălaj nr. 223D, sector 5 | Bucureşti| 1.000 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|436 | Ene Iordan | str. Orăştie nr. 22, bl. M2, sc. | Bucureşti| 800 |

| | | 1, et. 3, ap. 82, sector 4 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|437 | Galben Maria | str. Valea lui Mihai nr.12, bl. | Bucureşti| 1.000 |

| | | Td7, et. 5, ap. 33, sector 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|438 | Gârea Abigaela | str. Turnu Măgurele nr. 19, bl. | Bucureşti| 2.000 |

| | | S1, sc. 2, et. 5, ap. 463, sector| | |

| | | 4 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|439 | Ghinescu Ana | Str. Parângului nr. 43A, et. 2, | Bucureşti| 1.000 |

| | | ap. 6, sector 1 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|440 | Goleanu Daniel | str. Londra nr. 40, demisol, | Bucureşti| 1.000 |

| | | sector 1 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|441 | Hriţcu Maria | Str. Lemnarilor nr. 59, sector 1 | Bucureşti| 500 |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|442 | Iolea Mirela | aleea Jineasca nr. 7, bl. 33, sc.| Bucureşti| 500 |

| | | 1, et. 1, ap. 6, sector 3 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|443 | Ionescu | str. Valea Cascadelor nr. 2, bl. | Bucureşti| 700 |

| | Virginia | A3, sc. 1, et. 3, ap. 9, sector 6| | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|444 | Iordache Aurora| bd. Iuliu Maniu nr. 73, bl. 3, | Bucureşti| 1.000 |

| | | sc. 8, et. 1, ap. 352, sector 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|445 | Manea Vasile | str. Doamna Ghica nr. 30, bl. 11 | Bucureşti| 1.500 |

| | | SUD, sc. 2, et. 6, ap. 54, sector| | |

| | | 2 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|446 | Matei Maria | Str. Dezrobirii nr. 44, bl. 09, | Bucureşti| 1.000 |

| | | sc. 2, et. 7, ap. 98, sector 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|447 | Mureşeanu | aleea Barajul Cucuteni nr. 3, bl.| Bucureşti| 1.000 |

| | Georgeta | A14, sc. 1, et. 10, ap. 44, | | |

| | | sector 3 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|448 | Neagu Emil | aleea Pârva nr. 6, bl. C37, sc. | Bucureşti| 800 |

| | | 1, et. 4, ap. 20, sector 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|449 | Nica Florica | str. Boteanu nr. 3A, ap. 5, | Bucureşti| 500 |

Page 23: HOTĂRÂRE Nr. 526/2017 din 27 iulie 2017 - mmuncii.ro · de necesitate cauzate de incendii, inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, alunecări de teren, probleme grave de

| | | sector 1 (domiciliul legal), str.| | |

| | | Boteanu nr. 3A, demisol, sector 1| | |

| | | (fără forme legale) | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|450 | Nicolae | str. Alexandru Ivasiuc nr. 32-40,| Bucureşti| 800 |

| | Georgeta | bl. 6E, sc. 1, ap. 26, sector 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|451 | Niculae Maria | calea Ferentari nr. 15, bl. 95, | Bucureşti| 700 |

| | | sc. 3, et. 6, ap. 90, sector 5 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|452 | Palada Marieta | str. Marcu Armaşu nr. 7, bl. 26, | Bucureşti| 700 |

| | | sc. 1, et. 5, ap. 44, sector 2 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|453 | Perianu Elena | intr. Ing. Zablovschi nr. 2, | Bucureşti| 800 |

| | | sector 1 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|454 | Popa Lucian | str. Edgar Quinet nr. 3, et. 10, | Bucureşti| 500 |

| | Mihai | ap. 51, sector 1 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|455 | Popescu Iuliana| str. Reşiţa nr. 21, bl. 50, sc. | Bucureşti| 1.500 |

| | Mihaela | 2, et. 6, ap. 102, sector 4 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|456 | Radu Gheorghe | str. D.I. Mendeleev nr. 37, | Bucureşti| 1.000 |

| | | subsol, sector 1 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|457 | Rădulescu Ioana| aleea Valea Siretului nr. 1, bl. | Bucureşti| 500 |

| | | P2, sc. E, et. 3, ap. 95, sector | | |

| | | 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|458 | Răsciuga Cosma | str. Mitropolit Dosoftei nr. 75, | Bucureşti| 1.000 |

| | | sector 5 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|459 | Remuş Constanţa| str. Nada Florilor nr. 3, bl. 14,| Bucureşti| 1.500 |

| | | sc. 1, et. 8, ap. 53, sector 2 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|460 | Sciara Luminiţa| str. Crinul de Pădure nr. 5, bl. | Bucureşti| 500 |

| | | G5, sc. A, et. 6, ap. 77, sector | | |

| | | 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|461 | Teodorescu | Calea Floreasca nr. 186, corp B, | Bucureşti| 500 |

| | Viorica | sector 1 (domiciliul legal), Str.| | |

| | | Cameliei nr. 8, sector 1 (fără | | |

| | | forme legale) | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|462 | Văcăroiu | Drumul Timonierului nr. 6, bl. | Bucureşti| 1.000 |

| | Stelian | 111B, sc. B, et. 4, ap. 62, | | |

| | | sector 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

|463 | Vesteman | Aleea Câmpul cu Flori nr. 10, bl.| Bucureşti| 1.000 |

| | Aurelia | A48, sc. B, et. 3, ap. 25, sector| | |

| | | 6 | | |

|____|________________|__________________________________|__________|__________|

| Total |1.272.700 |

|___________________________________________________________________|__________|

---------------