HOTARUL DE APUS \AL MOLDOVEI

IOAN C. BĂCILĂ

Hotarul de apus al Moldovei, urmând linia munţilor Carpaţi, n'a fost dela început aşa cum îl ştim astăzi, el s'a schimbat în cursul timpului fie în folosul Moldovei, fie în răul ei. Hotarul începând dela pârâul Zăbala, care făcea odinioară graniţa între Moldova şi Muntenia, mergea spre N până la râul Ceremuş trecând prin şirul munţilor Vrancei, Tarcăului, Călimani, Suhardului şi atingea şi o parte din munţii Maramureşului.

%Când cronicarul Grigorie Ureche spune despre Moldova „ce până la

Nistru şi până la Mare s'au lăţit" pomeneşte timpul de întindere al ţării care a ajuns în timpul lui Ştefan cel Mare apogeul, apoi să scadă bucată cu bucată şi de atunci ne mai gustând fericirea mării decât în zilele noastre.

Aşa cum este configuraţia Moldovei, rezemată de munţii Carpaţi, cu mulţimea trecătorilor şi a râurilor, se vede că este o cale de comu nicaţie naturală ce înlesneşte trecerea muntelui. Nevoile vieţii trimi ţând pe locuitori unii Ia alţii, despărţiţi de Carpaţi, dar ajutaţi de trecători, a făcut să se continue o politică pacinică de negoţ prin pasurile Carpaţilor deoparte şi de alta, ce a adus câtva timp legături trainice şi intime.

Vestitele emporii comerciale săseşti ca Sibiul, Braşovul, Bistriţa, înfiinţate chiar la stăpânirea pasurilor, pentru o misiune economică şi militară, îşi datoresc desvoltarea lor tocmai acestui fapt geografic de supapă a trecerii; mărfurile cari treceau pe aici, din apus spre ră sărit, ori din răsărit spre apus, trebuiau să treacă pe la aceste oraşe. Ele stăpânind pasul în partea mai uşor de apărat şi mai greu de trecut pentru alţii, era poate graniţa chiar la pasul Carpaţilor unde pasul a atras oraşul şi cel ce domina pasul putea să-şi întindă influenţa şi dincolo de el. Rolul ce l'au jucat trecătorile şi influenţa oraşelor Sibiu, Braşov şi Bistriţa ce au avut asupra Munteniei şi Moldovei, a fost destul de mare.

O mişcare de populaţie prin pasurile Carpaţilor mânată de dorul unui câştig şi a unei vieţi mai bune a fost, poate şi acestei mişcări de populaţie

se datoreşte într'o oarecare măsură şi începuturile Moldovei. A ne închipui că ţara Moldovei s'a înfiinţat aşa deodată dintr'o întâmplare a vânătoarii, este o închipuire. Înfiinţări de ţări într'un mod poetic aşa după cum spune cronicarul Grigore Ureche că ,,acei feciori de Domni.... ce au nemerit locul acesta carele era din Domnii Râmului" n'au fost şi nici nu poate fi. Nu este altceva decât poezia descălecatului a cronicarului cu dragoste de pământul strămoşesc, că ţara lui este o ţară aleasă, şi că feciori din „Domnii Râmului" au stăpânit-o mai înainte.

Şi acum dacă nu dăm o prea mare credinţă cronicii, nu putem zice că Moldova a fost pustie şi că numai cu venirea lui Dragoş s'a în temeiat ţara cu Români din Maramureş.

Că au avut să lupte ca să cucerească nu este nici o îndoială, că au întâmpinat greutăţi şi le-au învins este lucru de aşteptat la un neam tânăr şi sănătos.

Dar ceeace putem vedea este că Românii au emigrat din partea muntoasă spre câmpie, tocmai spre un lucru ştiut de toată lumea, că în totdeauna câmpiile sunt mai roditoare decât munţii şi aceste locuri n'au fost pustii tocmai în părţile mai productive1. Vid istoric nu există şi cu toată înălţimea munţilor Carpaţi, Români au fost şi deoparte şi de alta a Carpaţilor. Cu toată concepţia unui timp, să căutăm să nu mai dăm crezare unei vechi tradiţii, că munţii Carpaţi au fost o piedică la desvoltarea elementului românesc. Aşa cum se află acest şir al munţilor, cu văile transversale ce-i străbat şi înlesnesc comunicaţia de o parte şi de alta, ei n'au putut să fie o piedică la desvoltarea elementului românesc, din contră, ei sunt axa neamului, în jurul cărora s'au făcut cele mai mari fapte alte trecutului nostru. Teritoriul cuprins între Carpaţi şi Nistru fiind aşezat în drumul căilor de negoţ, pe aici făcându-se legătura între apusul şi răsăritul Europei, era natural să atragă o seamă de populaţie, fie română fie străină.

Saşii au pătruns în Moldova pe la apus, Rutenii pela miazănoapte. Tătarii pela răsărit, şi datorită acestor împrejurări de vieaţă, această înfiinţare a Moldovei este în funcţie de factor comercial. Venirea Saşilor în

1 În anul 1330 Maramureşul este amintit ca un teritoriu „neproducător greu dc lucrat, greu de locuit şi foarte sterp" (N. Iorga. Istoria Românilor din Ardeal şi Ungaria I p. 72). Dac Bogdan pleacă din Maramureşul astfel descris, el era hotărît să apere cu puterea noua lui ţară aşa de bogată, după cum a şi făcut. El se aşează ca stăpânitor neatâmat între 1360—1365 pe pământul tătăresc şi graniţa era poate tot cea ştiută când stăpâneau Tătarii.

Moldova, la poalele muntelui unde au înfiinţat Baia, Neamţul şi mai departe târgurile între Siret şi Prut, au atras şi o parte din Românii din Transilvania de s'au aşezat cu ei, şi în jurul cetăţilor săseşti să întemeiă acum o nouă vieaţă de economie şi de cultură.

Ţara întemeiată şi vasală regelui Ungariei „Ţara Moldovei", avea legătură cu Maramureşul pe valea Bistriţei Aurii şi pe la trecătoarea Cârlibaba în Bucovina de astăzi. Tot această cale a urmat-o şi Bogdan, adevăratul întemeietor al Moldovei, care şi-a ales orăşelul săsesc Baia, capitala sa, unde capătă şi o locuinţă şi o curte de piatră dela Saşii din Baia2.

În timpul lui Bogdan I (1359—1365), pe când hotarul ţerii la început se întindea numai la valea Moldovei, Ungurii pătrunsese de mult prin pasurile Carpaţilor şi organizase un episcopat cuman catolic la Milcov cuprinzând satele din văile râurilor Bistriţa, Trotuşul şi Putna unde străinii veniţi au înfiinţat târgurile Bacăul,Trotuşul, Adjiudul şi Putna. Această întindere peste munţii Carpaţi, cu oameni supuşi Papei şi regelui Ungariei, era o tendinţă ca această stăpânire ungară să stea temeinic aici, şi să se întindă până la marea Neagră, indirect după cum a isbutit. Începutul acestei întinderi este din timpul Cavalerilor Teutoni, cari aşezaţi în Ţara Bârsei peste munţi (1211—1225) au ocupat în calitate de feudatari ai regelui Ungariei o parte din ţară până la Dunăre. În regiunea râului Milcov s'a înfiinţat un episcopat catolic sub protectoratul Ungariei numit „episcopatul Cumanilor" care ţine dela 1227—1241, când năvălesc Tătarii, şi se întindea dela Carpaţi până în Siret cu locuitori „Cumani, Secui şi Vlahi”3. După retragerea Tătarilor s'a reînfiinţat în anul 1347 iarăşi episcopatul cuman, cu numele de episcopatul de Milcov, între Siret şi Milcov, unde se făcea o întinsă propagandă între Români şi unde Papa trimete un episcop care ştie şi româneşte, pe Antoniu de Spoleto 4.

2 N.Iorga. Istoria lui Ştefan cel Mare pentru poporul românesc p.15, şi Istoria armatei româneşti, p.313 D.Onciul. Din istoria României, p. 19.4 Hurmuzaki-Densuşianu. Documente I 2 p. 217.

Întinderea ţerii la început nu avea hotarele sale cu puncte hotărîte unde să păzească străjerii pentru încălcări, lucrul acesta se întâmplă mult mai târziu, dar avea un hotar natural, râul sau valea - Valea Moldovei - numindu-se şi Ţara Moldovei unde a stăpânit la început Dragoş, Sas şi Bogdan. Era în acelaş fel cum stăpânea şi în alte părţi ale Românilor alţi voevozi. Era la fel ca Ţara Oltului, Ţara Crişului, Ţara Bârsei, Ţara Jiului, Ţara Haţegului. Era acelaşi fel de organizare cnezească cu un voevod în frunte. Se numea voevod al văii Moldovei după cum erau voevozii de văi din apusul Ardealului în şesurile Tisei; la fel ca şi voevozii de munte, ca la Bereg şi Maramureş — de unde plecase chiar descălecătorii — ori ca cei din plaiurile Olteniei, Litovoiu Bărbat sau ca Seneslau din plaiurile Argeşului. Această organizare simplă cu numărul satelor ştiute, era uşor de ţinut minte când şi unde a călcat cineva locul voevodului. Când ţara se măreşte, ocupându-se locuri prea puţin locuite, înfiinţându-se sate şi târguri, dându-se privilegii şi danii de moşii de către voevod şi se aduce o nouă organizare a ţerii, acum se pune semn de hotar, fiind trebuincios să se ştie de unde până unde se întinde ţara, ca nu cumva altul să ceară drepturi pe nedrept.

În urma luptelor cu Tătarii, Dragoş capătă teritoriul cucerit, zis Moldova, în calitate de cneaz de Maramureş fiind supus voevodului de Maramureş şi voevodul fiind vasal coroanei ungureşti. Când Bogdan ocupă Moldova lui Dragoş, o ocupă în calitate de voevod al Maramureşului, gonindu-1 pe Sas este silit să rupă şi legăturile cu regele Ungariei. Drepturile pe cari le avea el în Maramureş îi sunt luate şi date lui Dragoş şi Sas. Bogdan fiind voevod al Românilor din Maramureş, şi cucerind Moldova lui Dragoş ar fi vrut poate să stăpânească în două părţi, şi de ar fi isbutit, el era cel dintăiu voevod român stăpân pe cele două margini ale Carpaţilor. Dar cum stăpânirea lui Ludovic cel Mare se întărise în aceste părţi şi îi strica rosturile lui spre Maramureş, renunţă la vasalitate vrând mai bine, să fie liber în ţara cucerită de el. S'a împăcat el bine cu vechii locuitori ai ţerii, şi poate atunci se face un hotar spre partea muntelui, spre valea Bistriţei Aurii şi Cârlibaba, nedând voe cuiva să se amestece în ţara lui acum liberă, care în timpul lui Dragoş—care era

„căpitan regal la Baia Moldovei" şi Sas, era numai o prelungire a Maramureşului. Când regele Ungariei vine să ceară să i se recunoască dreptul de suzeran, el cu cnejii ţărei ştiu să-şi facă datoria. 5

Cu toată independenţa ţării, Bogdan este nevoit să apeleze ca să fie sigur de tronul lui, la Poloni. El sau fiul său Latsco a avut grije să intre în politica polonă, căci după moartea lui Cazimir (1370), regele Poloniei, venind la tron Ludovic cel Mare, care era şi rege în Ungaria, găseşte o stare de fapt pe care o respectă, el putând foarte bine să isprăvească acum acţiunea începută odinioară şi să supue Moldova. Fiul său Latsco (1365—1373) întinde hotarele ţării până la Siret şi ia târgul Siretului 6 şi apoi Suceava 7.

În timpul lui se caută să se ridice oraşul Şiret la rangul de cetate cu un episcop catolic, el fiind hotărît numai astfel să treacă la catoli cism8. Când ţara se întindea departe pe şesul Moldovei ajungând până la Mare, că în timpul lui Iurg Kariatovici (1373—1375) hotarul Moldovei se întindea până spre Cetatea Albă, linia în jos pe lângă munte era mărită cu greu, punându-se în cale o stăpânire mai bine organizată. Dela Baia, stăpânirea moldovenească s'a întins spre Nistru făcând ţinuturi noi: al Neamţului, al Romanului, Hârlăului şi al Iaşului. Dragoş şi Sas ar fi ocupat părţile cari corespunde cu Maramureşul şi cu regiunea ardelenească a Bistriţei. Bogdan I ar fi stăpânit până la Rădăuţi, deci linia Baia-Câmpulung-Rădăuţi. Latscu ar fi ajuns până la Siret şi Petru Muşat până în ţinutul Neamţului. Domnii de mai târziu răuşesc în timp de 25 ani (1400) să se întindă până la Roman şi Bacău, unde Alexandru cel Bun înfiinţă un al doilea episcopat catolic la „Târgul Moldovei" (Roman) mutat apoi la Bacău9.

În timpul lui Alexandru cel Bun hotarul a ajuns până la Trotuş unde a rămas aşa câteva timp. Dacă hotarul muntelui s'a întins aşa de puţin în timpul lui Petru Muşat, Romani, şi Ştefan I, ei au avut mai mult de lucru în

5 În Moldova Ludovic cel Mare avea pretenţie, pentru că cu ajutorul lui s’a făcut această cucerire; la Milcov pentrucă a fost o episcopie catolică, şi în părţile Bacăului îşi întindea poate pretenţiile ce o avea cetatea lui din Secuime.6 N.Iorga, Istoria lui Ştefan cel Mare pentru poporul românesc, pag. 16.7 N.Iorga. Istoria armatei româneşti, I, p. 16.8 Gr.C. Conduratu.Relaţiile Ţerii Româneşti şi Moldovei cu Ungaria, p. 288.9 D. Onciul. Din istoria României, p.41 şi nota.

alte părţi ale ţării, spre miazănoapte şi la Mare —la limanu Nistrului— decât să stea să rezolve o mică parte din munte 10. Deşi Ştefan I recunoscu suzeranitatea regelui Ungariei (Ianuarie 1395), Moldova rămase tot în aceleaşi hotare. La începutul veacului XV, Moldova se mărginea la apus cu munţii Carpaţi şi râul Ceremuş. În lungul munţilor Carpaţi se găsesc câteva localităţi ca puncte de graniţă spre Moldova; aşa în 1353 Andrei, voevodul Ardealului spune comitelui secuiesc să restaureze Dealul Cetăţei (Varhegy) lângă frontiera Moldovei, ars în anul 1352 de Tătari, când au năvălit în Secuime11, Şimleul Unguresc era şi el la hotarul Moldovei. În anul 1426 regele Sigismund dă lui Ion Kinezu din comuna Breţcu care era aşezată la hotarele Moldovei şi Ţării Secuilor, dreptul de a judeca şi confirma libertatea comunei lor ca să păzească şi de aici înainte hotarul 12.

Mai înainte de Alexandru cel Bun, Ungurii nu mai pot să se amestece cu drepturi de stăpânire peste Carpaţi. Prin înfiinţarea episcopatului Cumanilor (1211—1241), prin ţinerea unei garnizoane în Chilia, se părea că Ungurii vor sta aici neclintiţi. Ar fi vrut să stăpânească din munţii Transilvaniei peste câmpia Moldovei până la Mare şi acest miraj fermecător l'au avut în faţă, dar lui Roman Vodă (1391—1394) i-a fost dat să se numească „Domn al ţării Moldovei dela munte până la Mare".

Ungurii împreună cu Dragoş au gonit pe Tătari, căutând să fie stăpâni pe drumurile largi ale câmpiei, şi mai târziu când se întemeiază temeinic aici la poalele Carpaţilor ţara Moldovei, încurca mult pe Unguri în planurile lor. Deoparte şi de alta a Carpaţilor erau acum două stăpâniri cari se ciocneau, şi cum „pentru doi Carpaţi-s mici" era natural ca acest stăvilar spre Mare să fie hotărît într'un fel. În apus când căută să se rezolve chestia stăpânirii Rinului de către Francezi, Germani şi Burgunzi, fiind interesaţi în cea mai mare parte şi Englezii, la noi căuta să se rezolve chestia stăpânirii

10 O delimitare a hotarelor Moldovei în timpul lui Alexandru cel Bun este dată în harta România, provinciile româneşti şi principalele lor frontiere istorice , Paris, 1919, de prof. A.D.Atanasiu. Hotarul apusean mergea pe linia munţilor Carpaţi, dela pasul Ghimeş până în Pocuţia, trecând de râul Ceremuş, trecând prin Pocuţia până la râul Nistru lângă localitatea Czernelika. Hotarele date în harta citată sunt aproximative.11 Hurmuzaki. Documente I/2 pag.32. În anul 1251 Bela IV, regele Ungariei, ordonă voevodului Transilvaniei, Laurenţiu, să restaureze castelul Sf. Spirit din marginea orientală a Transilvaniei. Acest castel era în aproape de pasul Oituz (Hurmuzaki. Documente I/2 pag. 248). Aceasta ne arată că Transilvania şi Moldova aveau un hotar natural, muntele.12 Hurmuzaki. Documente I/2 pag.535. O hotărnicie cu multe amănunte ca în zilele noastre înainte de veacul al XV nu am găsit şi este greu de fixat hotarul, lipsind hărţi exacte, cele vechi trebuiesc întrebuinţate cu multă grijă şi un control serios. O delimitare a Moldovei, numai în partea de sud şi o mică porţiune din hotarul de apus, se găseşte şi în Harta lui Gerardus Mercatores c. 1651, unde dă localităţi de graniţă în partea de apus ca Zebel şi Pudno. Harta însă nu este exactă şi lasă mult de dorit.

Carpaţilor, asigurarea basinului la Dunărea de jos şi crearea unor debuşeuri puternice la Marea Neagră.

Marea Neagră a fost totdeauna mirajul fermecător spre care a ţintit Ungurii, şi dacă n'au reuşit —întâlnind aci statul moldovean— căuta să se mulţumească numai cu vasalitatea Moldovei. Regii Ungariei se intitulau şi regi ai Cumanilor, ai Vlahilor, considerând Moldova ca o anexă a regatului Ungariei, dar asta era numai un titlu mai mult adăugat la cele multe, fără drept de amestec în treburile Moldovei, căci nici odată stăpânirea ungară nu s'a întins statornic peste munţii Carpaţi, decât trecător.

Acestor munţi Ungurii au căutat să le dea o hotărîre, bine înţeles în folosul lor, dar fără nici un rezultat. În anul 1412 încheindu-se un tratat de alianţă Ia Lublau între Sigismund regele Ungariei, Vladislav regele Poloniei şi Vitold ducele Lituaniei, se hotărea dacă Alexandru cel Bun n'ar veni în ajutorul lui Sigismund, regele Ungariei va lua Chilia şi jumătate din teritoriul între Carpaţi şi Prut cu Bârladul, iar regele Poloniei va lua Cetatea Albă cu Iaşii.13 Această împărţire mulţumea amândouă părţile, că se punea mâna pe drumurile comerciale şi cetăţile lor pe care le organizase Alexandru cel Bun.

Aşa erau cetăţile unde se luau vamă şi avea comerţ cu ţările vecine: Baia14 şi Moldaviţa pentru Transilvania septrentională (Bistriţa), Bacăul şi Trotuşul pentru Transilvania meridională (Braşovul), Bacăul şi Bârladul pentru Muntenia şi Dunăre, după cum era Tighina şi Cetatea Albă pentru ţara Tătarilor; Siretul şi Cernăuţii pentru Galiţia şi Dorohoiul şi Hotinul pentru Podolia15.

După cum am spus, în timpul lui Alexandru cel Bun, hotarul de miazăzi al Moldovei era la Tazlău, Bacău, care în anul 1408 se găseşte ca „graniţă". Era deci până la apa Trotuşului, mergea în- jos pe Siret până mai jos de Tecuci şi apoi o linie care ajungea la Mare între gurile Dunărei şi Cetatea Albă. Moldova a cucerit Cetatea Albă, şi în anul 1408 ea era in stăpânirea

13 Hurmuzaki, Documente vol.I/2 pag 483.14 Când Bogdan I a venit în Moldova, Baia a fost oraşul cel mai însemnat al Moldovei, de aceea Bogdan a ales-o drept capitală. Din punct de vedere cultural Baia a avut în întâia jumătate a veacului XV recordul între oraşele moldoveneşti. La Universitatea din Cracovia, târgul Baia e reprezentat între 1405-1453 cu 5 studenţi la8, adecă peste 60%. Numele lor sunt: Nicolaus Andree (1405), Michael Stephani, Symon Johannis, Wikerie (1436) şi Mathias Filszkopoter (C.Auner, Episcopia dela Baia, Revista Catolică No.1.1915, pag. 93).15 Picot et Bengesco. Alexandre le Bon, pag. 96.

Moldovei; în timpul lui Iurg Kariatovici s'a atacat Chilia, ceeace aduce scoaterea lui din domnie în 1399 de Mircea cel Bătrân. Alexandru cel Bun este arătat stăpân în Ţeţina, Neamţ, Siret, Dorohoi, Şomuz. Un călător rus, la 1420, care a trecut prin Moldova, mai dă un vad al Nistrului, anume Stânca Vămii (“Mitirevu Căiminu") şi Otacul, astăzi Atachi al Ruşilor, sau Soroca16. In anul 1422 el dă mănăstirii Bistriţa vama Tazlău17. În timpul lui Ştefan cel Mare, hotarul Moldovei rămâne câţiva ani tot aşa spre partea muntelui până îl cucereşte tot până la cotitura lui. În 1456 Ştefan cel Mare confirmă mănăstirii Bistriţa, vama dela Tazlău şi Bacău 18.

Până la anul 1482 hotarul a fost la Trotuş când în urma luptei ce a avut-o Ştefan cel Mare cu Basarab IV (Ţepeluş) a cucerit cetatea Crăciuna lângă hotarul moldovean cu ţinutul ei Vrancea, care până atunci a fost a Ţării Româneşti.19

Hotarul la care a ajuns Ştefan cel Mare a fost un hotar strategic în legătură şi cu unul commercial. Luarea ţinutului Vrancei a adus o schimbare în hotar, nu numai la miazăzi, dar şi la apus, la munte. Luarea acestui hotar era făcută dintr'o nevoe politică şi comercială, în legătură cu cetăţile Chilia şi Cetatea Albă. Ocuparea acestei porţiuni de munte dela Trotuş până la cotitura şirului carpatic, avea un mare interes pentru Moldova, se deschidea un nou pas—Oituz — spre Transilvania şi această regiune mai dădea sare pentru export Moldovei 20. Ţinutul Vrancei trecea de Soveja şi ajungea până la Trotuş. Lupte pentru această porţiune de hotar s'a dat între Bogdan III şi Radu IV zise cel Mare, dar rămâne tot Moldovei, şi de atunci s'a păstrat neştirbit hotarul între aceste două ţări.

O ştire târziu de tot ne spune că „din curmătura Giurgiovului de unde începe apa acestui râu, acolo se încheie hotarul Ţării Moldovei cu Ardealul21.

16 N.Iorga. Basarabia noastră, pag. 13.17 Haşdeu, Arhiva istorică I, pag. 122.18 Haşdeu, Arhiva istorică II, pag. 154.19 N.Iorga, Îndreptări şi întregiri în istoria românilor, pag. 21.Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei trad.rom.ediţia Acad.Rom. pag. 5 spune: Mai înainte Siretul şi Trotuşul despărţea Moldova de Ţara Romînească dar apoi prin virtutea lui Ştefan cel Mare judeţul Putna se adause Moldovei aşa încât astăzi râuleţul Milcov şi Siretul desparte aceste două ţări20 Mironescu S. Cristofor, Hotarul între Moldova şi Muntenia “Anuarul de Geografie şi Antropogeografie” anul II pag. 102.21 Dionisie Fotino.

Înainte de această cucerire, Ştefan cel Mare face un pas spre Transilvania. Fiind ameninţat de Turci în urma luptei cu Radul cel Frumos, el se împacă cu Matei Corvin, regele Ungariei şi primeşte în anul 1467 cetatea Ciceu cu 60 de sate având acum în Transilvania un teritoriu destul de mare. Acest teritoriu se întindea pe valea râului Someşul Mare coborându-se pe valea Someşul Mic mai jos de oraşul unguresc Dej, şi spre miazănoapte până la cele două râuri, Lăpuşul, şi munţii Lăpuşului. Mai târziu după ce Mateiu Corvin s'a încredinţat că Ştefan cel Mare este un aliat credincios îi dă în anul 1479 cetatea de pe Târnava Mică, Cetatea-de-Baltă22. Aceste teritorii pe care le stăpânea Ştefan cel Mare, nu erau la hotarul Moldovei, şi mai departe între ele fiind stăpânirea Saşilor, ele nefiind decât enclave ale stăpânirii moldovene pe un pământ străin. Ele nu puteau să joace un rol însemnat şi nu putem să le socotim ca un hotar. Mai târziu vor avea un rol însemnat, când Petru Rareş va rezolvi câtva timp chestia stăpânirii Carpaţilor. După moartea lui Matei Corvin (1490), vrând să ocupe tronul Ungariei, Vladislav, fiul regelui Poloniei, şi Maximilian fiul împăratului Germaniei, Ştefan cel Mare se declară pentru Maximilian şi atunci el îi dă Domnului moldovean plenipotenţe extraordinare în Ardeal, împuternicindu-1 să primească în numele său jurământul de credinţă al Saşilor şi poruncind staturilor transilvane să-i dea ascultare 23. Ciceul şi Cetatea-de-Baltă fiind în stăpânirea lui Ştefan cel Mare, având plenipotenţe extraordinare în Ardeal, şi de-ar fi fost ceva mai mult decât cumpătarea politică, s'ar fi întâmplat lucruri de mare însemnătate pentru poporul român şi hotarele Moldovei s'ar fi întins foarte departe.

Urmaşul său Bogdan III cel Orb n'a avut gândul hotarului spre Ardeal, fiind ocupat cu Pocuţia, dar a păstrat stăpânirea tatălui său în Ardeal, după cum a păstrat-o şi pe cea dela Milcov. Intr'un rând a fost ameninţat să piardă Ciceiul şi Cetatea-de-Baltă dar îi rămâne tot lui24. Fiul lui Ştefan IV (Ştefăniţă) a stăpânit aceste posesiuni în Ardeal, dar el este cel dintâi Domn moldovean care are amestec în Bistriţa cerându-i banii pe care i-a făgăduit regele Ungariei (1525). Însă cel care ia o hotărîre mai energică şi

22 I.C: Băcilă. Posesiunile Domnilor moldoveni în Transilvania „Anuarul de Georagie şi Antropogeografie” 1914-1915 pag. 87 şi harta.23 D.Onciul. Din istoria României, ed. I, pag. 56.24 N.Iorga. Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţei Albe pag. 272.

face să întindă hotarul Moldovei cu mult mai departe decât era, este Petru Rareş. El stăpâneşte în Ardeal, Ciceul şiCetatea-de-Baltă, dar Moldova pierduse două izvoare de bogăţie încă din timpul lui Ştefan cel Mare, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cum veniturile Moldovei se împuţinase, Petru Rareş căută să ia oraşul Bistriţa în care se încrucişa drumurile de negoţ. La început el a stăpânit în Transilvania ce a avut Ştefan cel Mare, Bogdan III cel Orb şi Ştefăniţă, chiar şi Rodna care era a Moldovei din 1521. In anul 1521 Aprilie 23, Bistriţenii scriu la Braşov, arătând că „oraşul Rodna este cuprins în hotarele Moldovei" (oppidum Rodnense, în limitibus terrae moldaviensis habitum), îi aparţine, potrivit cu ordinele regale, dar acum unii vreau să li-1 ieie şi pentru a împiedeca aceasta, se cere ajutor 25. In urma luptei dela Mohaci (1526) urmând lupte între Zapolya şi Ferdinand pentru stăpânirea Ungariei, Petru Rareş ţinând cu Zapolya şi bătând pe Saşi la Feldioara îi aduce în stăpânire oraşul Bistriţa cu ţinutul de 50 de sate şi a cetăţii Unguraşul cu 24 de sate 26. După 1529 Petru Rareş caută să stăpânească Bistriţa, dar nu poate din cauza Saşilor cari se opuneau. După ce el îşi schimbă politica faţă de Ion Zapolya şi este prieten cu Ferdinand (1535), i se confirmă „stăpânirea peste teritoriile ardelene moştenite şi câştigate de el în aceste vremi". Această stăpânire în Transilvania care aduce ca o consecinţă şi întinderea hotarului Moldovei, ţine până în anul 1538 când este gonit din Moldova de Soliman cel Mare.

Deşi el se retrăsese în castelul dela Ciceu, stăpânirea lui "din Moldova şi hotarul spre Transilvania se îngustase mult; Cetatea-de Baltă, Unguraşul, Ciceul, Bistriţa sunt în mâini străine. Ducându-se la Constantinopole el primi în 1541 „Moldova ţara noastră întocmai cum am avut-o şi înainte şi pe deasupra cea ce ţineam înainte în Ardeal"27. El a stăpânit ceva în Ardeal din aceste posesiuni, dar nu ca hotare. Din domeniile lui de odinioară, el stăpânea în anul 1542 şi cei următori, Rodna cu ţinutul minelor având hotar satul Iad, pe care vreau să-1 ia locuitori din Bârgae şi să-1 alipească la Bistriţa. După anul 1544 în urma prădăciunilor ce a făcut în Transilvania pentru aceste ţinuturi, se hotărăşte între Isabela

25 N.Iorga. Documente româneşti din arhivele Bistriţei. Vol.II, pag. XL.26 .C: Băcilă. Posesiunile Domnilor moldoveni în Transilvania „Anuarul de Georagie şi Antropogeografie” 1914-1915 pag. 94 şi hărţile27 N.Iorga, Documentele Bistriţei, vol.I pag. XXXVI

şi Petru Rareş ca acele castele din Ciceu şi Cetatea-de-Baltă să fie dărâmate rămânând numai moşii pentru Petru Rareş. O ştire din anul 1541 ne dă nişte indicaţiuni , asupra întinderii Moldovei, „lângă Nistru e cetatea Hotinului, îndată ce treci râul eşti pe pământul Moldovei... peste puţin ajungi la Snyatin care desparte marginile moldoveneşti de cele ruseşti. Aici se ivesc întâu marginile Moldovei. De aici în linie dreaptă până la Alpii Transilvaniei. Moldova se întinde în lungime de 64 miliare. Trecând, apoi prin aceşti alpi, cari formează marginea extremă a Moldovei pe o cale foarte aspră, stâncoasă şi atât de îngustă încât abia poate să treacă un car şi dând pe la marginile secuimii într'o zi, două, fără multă greutate ajungi la Braşov în ţara Bârsei"28.

Urmaşii lui Petru Rareş, fii săi Ilie II (Iliaş 1546—1551) şi Ştefan VI Rareş (1551—1552) au în stăpânire tot ţinutul Rodnei cu minele şi satul Feldru ţinea de Rodna. Mai înainte, în anul 1412 Rodna nu era a Moldovei, şi aici se plătea vamă pentru mărfurile din Moldova care treceau în Transilvania sau din Transilvania în Moldova 29.

Această întindere a hotarului Moldovei ţine până în timpul lui Alexandru Lăpuşneanu, când regina Isabela, dă în anul 1558 Octomvrie 6, minele dela Rodna lui Wolfgang Foerster30. Cu Alexandru Lăpuşneanu hotarele Moldovei sunt reduse la cele vechi, deşi se mai fac pretenţiuni asupra Ciceului şi Cetăţei-de-Baltă de către Despot-Vodă şi Ştefan Mâzgă, un pretendent domnesc la tronul Moldovei, care făgădueşte lui Szekely, Ciceul31.

Hotarele Moldovei nu se mai întind aşa departe în Transilvania, dar după ce se isprăveşte orice rost al stăpânirii moldovene peste munţii Carpaţi, sunt mereu, certuri de hotar fiind nevoiţi în cele din urmă să intervie Domnii Moldovei să hotărască până unde se întinde hotarul şi să dea îndărăt ceeace au luat unii dela alţii. Prin ocuparea ţinutului bistriţean

28 Ştirea pomenită este a lui Georgio de Reicherstrof — Moldaviae que olim Dacoae pars chirographia. Publicată tn Tesaur de monumente Istorice", vol. III pag. 135. Mai înainte de această dată din anul 1513 este o altă hartă geografică de Iacob Essler şi Gcorgiu Ubelin sub titlul : Tabula moderna Sarmatie sive Hungarie, Polonie, Russie Prussie, et Valachie. E. Polemeo Argent 1513. In această hartă se dă şi oraşele Moldovei : Stapenei (oraş lângă Nistru unde e Bender) Moncastro (Akerman - Cetatea Albă) Istropolis (Kilia Cheina (Galaţi) Rodelina (Bârladu?) Nemyeagz (Neamţ) Zagania (Suceava) Moldavia (Roman Udriste (....). Şi Waposki a făcut o hartă In care se cuprinde şl Moldova. (Arhiva Istorică pag. 178).29 Hurmuzaki, Documente vo.I/1 pag. 491.30 Hurmuzaki, Documente vol.XV/2 pag. 54031 N.Iorga, Istoria armatei româneşti I pag. 312 nota 1.

în Transilvania de Petru Rareş, Moldovenii se va fi întins, prin ocuparea pământurilor în paguba Saşilor şi poate judecata le va fi dat dreptate tot Moldovenilor.

În anul 1593, iunie 28 în timpul lui Aron Vodă, avem o măr turie despre hotarul Moldovei spre Transilvania (Bistriţa). Locuitorii plângându-se Domnului că li se calcă pământurile, se face o scrisoare Bistriţenilor în care se spune următoarele: „Din această cauză voim ca pământurile voastre să fie cercetate cu ajutorul hârtiilor noastre, fiindcă locuitorii teritoriilor noastre ne-a cercetat şi ne-au arătat prin plângerile lor că sunt năpăstuiţi cu multe nedreptăţi din partea locuitorilor hotarelor voastre, cari au venit cu turmele lor adânc în această parte, între pământul delimitat din vechime, despre care teritorii sunt scrisori dela Domnii dinaintea mea care au hotărnicit-o astfel: Hotarele coboară pe vârful Siret la Fântâna Rece, dela Fântâna Rece merge în jos la locul numit Coşna până la Păltiniş, de acolo merge la Coşinora Mare, de aici cât ţine piciorul muntelui Zohard; de acolo se continuă pe vârful Zohardului până la pârâul care se numeşte în româneşte Obârşia Roşie, de acolo merge în jos aproape de torent până la râul Bistriţa, aproape de aceasta deasemenea merge în jos până la poiana numită Hidegkutpatak, de acolo întorcându-se îndărăt ajunge până la vârful muntelui Siret"32.

Pentru certuri de hotar sunt mărturii scrise din anul 1595. În acest an (2 iunie 1595) Gaspar Corniş scrie Bistriţenllor despre o plângere a călugărilor din Moldaviţa că ei li au luat un munte pe care ei l'au ţinut ca moştenire mai mult de 200 de ani fără nici o piedică, spunându-le să-1 adeverească prin judecată, că ei au scrisori foarte vechi 33. Tot despre o călcare de hotar este o plângere a lui Ieremia Movilă către Bistriţeni, de hotarul acesta care s'a ţinut totdeauna de Moldova ,,şi nu din trecerea şi rânduirea oamenilor, ci din făptuire unui D-zeu a fost lăsat aşa", ei voind să ia şi dijmă pe acest pământ moldovenesc 34. Bistriţenii au mai luat şi o pădure tot din Moldova care totdeauna s'a ţinut de această ţară 35. În anul

32 Documentul este publicat latineşte în Hurmuzaki, Documente XV partea I pag. 718.33 Hurmuzaki, Documente, Vol. XII, pag. 66.34 Hurmuzaki, Documente, Vol. XII, pag. 27035 Ibid.op.c. pag. 262

1597 este linişte pentru hotar şi relaţiile comerciale sunt bune, dacă sunt ceva certuri, el caută să împace lucrurile ca mai înainte 36. Numai în anul următor se reia în discuţie cearta pentru pământul stăpânit ds mănăstirea Moldaviţa şi pe care l'au luat Saşii, acel pământ ,,s'a ţinut de pământul ţării de când s'a aşezat ţara asta aici, ceeace nu numai oameni bătrâni de aici ba chiar scrisori de câte 200 ani dovedesc acea, că încă Alexandru Vodă de mult a dat pământul acela mănăstirii aceleia, fiindcă cursul apelor tot aşa arată"37.

Peste câteva zile se scrie iarăşi pentru această afacere spunându-le că „hotarul pentru care vă nelinişteşte poporul nostru s'a ţinut până acum de ţara asta" şi nu vrea să lase pământul „care dela început s'a ţinut de aici" 38. În cele din urmă Ieremia Movilă văzând că Bistriţenii au călcat iarăşi hotarul, scrie hotărât (9 iulie 1598) că „cea în adevăr s'a ţinut todeauna de ţara asta' noi nici decum nu lăsăm din hotarul ţării" 39. Peste câteva zile Ieremia Movilă scrie Bistriţenilor că „i-a dat de capăt hotarului aceluia, chiar dela oameni foarte bătrâni cari au mărturisit că acel hotar a fost până acum la ţara asta", şi sunt hotărîţi să ţină hotarul 40. Văzând că nu poate să dea o soluţie acestei hotărîri, Ieremia Movilă scrie Bistriţenilor (2 Februarie 1600) că a apropiat straja de hotar ca să păzească mai bine41, şi tot în acelaşi an Moldovenii ca să-şi răzbune încep să facă prădăciuni furând oile din munţii învecinaţi42. În luna Maiu 1600, Mihai Viteazul cucereşte Moldova "spre binele creştinităţii şi spre folosul împăratului" după cum scrie Bistriţenilor, şi că a înecat oastea moldovenească în Nistru 43.

Când Mihai Viteazul a cucerit Ardealul, apoi Moldova, s'ar părea că hotarele ţărilor române s'au întins departe, dar hotarele nu s'au înglobat, nici ale Ardealului cu ale Ţării Româneşti, şi nici ale Moldovei cu ale Ardealului.

36 Ibid.op.c. pag. 32037 Ibid.op.c. pag. 36338 Ibid.op.c. pag. 36739 Ibid.op.c. pag. 37240 Ibid.op.c. pag. 37841 Ibid.op.c. pag. 66942 Ibid.op.c. pag. 107443 Ibid. Op. Cit. Pag. 999

Câteva timp aceste certuri de hotar încetează, dar după ce Ie remia Movilă vine iară în Moldova, aceste certuri ies la iveală. Se vede că cele mai multe neînţelegeri de hotar din a doua jumătate a veacului XVI-lea şi în veacul XVII-lea sunt cele spre Bistriţa, pe când cele spre Secuime nu sunt aşa multe. Motivul s'ar putea explica poate prin amestecul Domnilor moldoveni spre Bistriţa şl prin întinderea hotarelor ţării în această parte. Prin ţinuturile secuieşti în cursul timpurilor neluându-se vre-o bucată de pământ, acest lucru nu se întâmplă, şi dacă sunt, nu sunt decât certuri pentru luarea de lucruri de peste hotar ori luarea productelor. Poate în această parte hotarul era mai bine hotărît, ori poate din lipsa de amestec al Domnilor moldoveni. Spre Bistriţa hotarele erau dincolo de Baia Rodnei, spre Moldova şi vama se lua la Câmpulung pe drumul Rodnei. La începutul vea -cului XVII straja moldovenească era la Puntea Bistriţei, asta o aflăm dintr'o scrisoare a Vornicului de Câmpulung către Bistrîţeni prin care se plânge că oameni din Bârgău (Bistriţa) n'au dat vamă şi „luară hotarul până la Puntia-Bistriţii.... că le-au fost bucatele pre hotarul unguresc. Insă noi ştim din bătrânii noştri că ne sunt hotarele împărţite de unde se scurg apele" 44.

Din timpul lui Moise Movilă este o plângere (21 Octombrie 1631) că locuitorii din Bistriţa au trecut hotarul şi le-au luat fâneţele, vâ nează în munţi şi pescuesc şi le-au luat din hotar 45. Mai târziu prin anul 1635 pentru cearta de hotar, Bistriţenii scriu lui Vasile Lupu că locurile lor sunt dincoace de râul Bistriţa la care Gavril Cocri, vornicul de Câmpulung spune că „de unde se rup apele încoace să nu "aveţi treabă cu hotarul ţării"46. Tot din timpul lui Vasile Lupu (17 decembrie 1635) avem o plângere către Bistriţeni prin care le spune că oameni de ai lor pasc vitele în ţinutul Câmpulungului, la rândul lor Bistriţenii răspund că acel pământ îl încălcase Câmpulungul, şi ei (Saşii) l'au lăsat din vechime cu condiţie ca să

44 Hurmuzaki, Documente, vol. XV/pag. 890 şi N.Iorga, Documente din Arhiva Bistriţei I, pag. 17-19.45 Hurmuzaki, Documente, vol. XV 2 pag. 894 şi N.Iorga, Documente din Arhiva Bistriţei I, pag. 48.

46 Hurmuzaki, Documente, vol. XV 2 pag. 1014 şi N.Iorga, Documente din Arhiva Bistriţei I, pag. 54-55.

dea din 50 de vite, una, ceeace Câmpulungenii nu mai fac. Dacă se va da, oraşul va păstra situaţia tradiţională 47.

Cearta ajunsese foarte înteţită în anul 1636 neînţelegându-se al cui era hotarul, şi Vasile Lupu scrie Câmpulungenilor să nu dea hotarul dacă este al lor, dacă este al Bistriţenilor are să-i spânzure, dacă l'a vândut Saşilor, le arată el „că voi nu aveţi puterea să vindeţi altuia pământul ţării" 48. La o cercetare ce o fac Bistriţenii au găsit că Moldovenii îşi dau vitele la păşune pe munţii de dincoace de apa Bistriţei şi strâng fânul, şi Dornenii le iau vitele dacă ia-r găsi până la Coşna. După cum ne arată documentele s'ar părea că domnia lui Vasile Lupu este mai mult ca să se lupte şi să facă pace la hotare. Din timpul lui am găsit cele mai multe mărturii la hotarele Moldovei spre Ardeal.

În anul 1638 Bistriţenii încălcând hotarele Moldovei cu puterea, Vasile Lupu le spune că sunt atâţia ani de când turmele moldoveneşti pasc până la hotarele ştiute. El are credinţa că s'a încălcat de Bistriţeni pământ arabil şi loc de păşune, şi le cere să-şi retragă oile „cred că veţi face acest lucru dumneavoastră cari sunteţi deprinşi cu meşteşugul păcii nu cu al răsboiului". Înţelegerea nu isbuti, el spune că NU râvneşte la lucru străin, dar dacă ei au acte în regulă pentru hotar „nu ni lipsesc nici nouă însemnări şi dovezi foarte vechi, în care se poate vedea cum s'au învoit această afacere magnaţii Unguri şi Domnii de înaintea noastră, pe care vi-le trimitem pe toate D-voastră să le cetiţi". Vornicul Neniul este trimis pentru a stabili hotarul pe temeiul convenţiunilor încheiate49.

La începutul veacului XVII ni se dă o indicaţie de hotar care era apa Bistriţei, că oamenii voevodului care urmăreau pe ai lor, veneau până la apa Bistriţei, dar nu îndrăzneau să o treacă, şi pescarii Moldoveni şi Saşi au pescuit împreună în apa Bistriţei, şi când a fost răsboiu s'a tăiat dinspre Bistriţa plaiurile şi cărările, s'au ţinut straje şi nimeni n'a zis nimica 50.

47 N.Iorga, Documente din Arhiva Bistriţei I, pag. XCVI.48 Hurmuzaki, Documente, vol. XV 2 pag. 1018 şi N.Iorga, Documente din Arhiva Bistriţei II, pag. VIII-IX.49 N.Iorga, Documentele Bistriţei, vol.I, pag. XCVII.50 N.Iorga, Documentele Bistriţei, vol.I, pag. 8-11.

În anul 1634 se revăzu graniţa între Moldova, Ardeal şi Maramureş. Moldaviţa şi Câmpulungul se crezură nedreptăţiţi de vecini; mănăstirea Moldaviţa prezintă la 23 Iulie 1635 traducerea unui privilegiu pentru munţi al lui Alexandru Lăpuşneanu, iar satul provoacă o intervenţie a Domnului. Procesul se desbate în anul 1636 şi Moldovenii fac mărturie la Bistriţa. În anul 1638 mărturisesc în scris Moldaviţa, Putna, Câmpulungul, în 1639 statele ardelene pronunţă o hotărîre. La 21 Octombrie 1640, Vasile Lupu anunţă Bistriţa că nu va scoate stâlpii puşi de Aron-Vodă, cere măcar zăbavă până la prinpâvară când se va cerceta hotarul51. Cu toate aceste certuri, Bistriţenii spun lui Vasile Lupu că ei vor să păstreze pace, dar în acelaşi timp trimet pe Mihail Igyarto încă din 1638 să întrebe pe la Moldaviţa şi Voroneţ şi să culeagă mărturii în afacerea hotarului. El culege mărturii dela Vlădica Agafton şi călugării dela Moldaviţa (18 Noemvrie 1638), dela egumenul Teofan şi dela călugării dela Putna (21 noemvrie 1638) şi dela Câmpulung cu vornicii lor Ion Talpă şi Grigore Iorga (23 Noembrie 1638) asupra hotarului. După cunoştinţa lor, ei ştiu „că aceşti munţi după nume aşa urmează : Lala, Inăul, Tomnaticul, Putredul şi Piciorul Vancului până la ieşirea apei Bistriţei, precum după cunoştinţa noastră aceşti munţi au fost din vecie ai Bistriţenilor, şi dela isvorul apei Bistriţa pe culme sus, care ape curg în Maramureş, până acolo e hotarul lor şi apele care curg în Ardeal fac hotarul Ardealului" 52. Văzând că nu se face odată linişte la hotare, Vasile Lupu este hotărît să cerceteze el de aproape hotarele în anul 1640, pentru care lucru popa Maxim şi vameşul Drăgan, fost vornic la Câmpulung, anunţă pe Bistriţeni că vrea să se hotărască hotarele aici după cum s'a făcu şi în celelalte părţi 53, ceeace dă de gândit Saşilor.

Era şi ceartă pentru satul Gura-Dornei, şi Mihail Diacul (Igyarto) face totul ca să împace cearta de hotar54. În anul 1641 se numi o comisiune pentru delimitarea hotarului, delegaţii Bistriţei erau Leonard Henrici şi Francis Sobelluis şi ai Moldovei vornicul de Câmpulung şi un orăşean

51 Această expunere în Doc. Bistr. Vol.II, pag. VIII-IX.52 Hurmuzaki, Documente, vol. XV/2 pag. 1050,1052.53 Hurmuzaki, Documente, vol. XV/pag. 1060 şi Doc. Bistr. I pag. XCV.54 Hurmuzaki, Documente, vol. XV/ pag. 1068.

anume Mihai, cari se găseau la apa Bistriţei pentru hotărnicie, dar „nime nu putea spune unde e îngropată piatra, harta iera plină de greşeli", apoi Dorneni şi Câmpulungenii făceau greutăţi. În mijlocul poenii nu se află piatra, apa rosese malurile şi ,,boerul", delegatul special al lui Vodă nu sosise încă55. În anul 1641 este o nouă anchetă zadarnică. Vasile Lupu scrie Bistriţenilor în acelaşi an (1641) că nişte oameni din Moldova ar vrea să cucerească o parte din hotar dincolo de apa Bistriţei, de care lucru Bistriţenii protestează. întrebând Vasile Lupu pe delegatul Saşilor dacă nu-şi aminteşte să fi stăpânit hotarul acela până la râul Bistriţa, el a răspuns că nu-şi aminteşte. Când delegatul moldovean s'a dus la locurile acele a arătat mănăstirile rămase dela vechii boeri, a însemnat daniile şi munţii şi mănăstirile cari sunt făcute de 100-200 sute de ani şi ridicate de voevozii cei bătrâni.

Delegatul bistriţean nu ştie dacă Saşii au luat hotarul până la râul Bistriţa, dar vede că ei n'au nici un drept la acest hotar „dar ştie mai înainte unde era stânele părinţilor noştri" şi Vasile Lupu roagă foarte politicos pe Bistriţeni să se astâmpere 56. Din culegerea informaţiunilor a lui Petru Gavay, scrie din Somfalău (22 Iulie 1642) Bistriţenilor despre munţii de hotar pentru care era ceartă ; a cules mărturii „cum că dincoace de jumătatea apei spre Ardeal a fost hotarul D-voastră". El spune că vrea dreptate “să se facă lumină în ce priveşte dreptul D-voastră la munţi şi la hotar, care sunt ai D-voastră ca continum dominium"57. În anul 1650 soborul mănăstirii Bistriţa spune lui Vasile Lupu că pământul din munte pentru care se judecă satul Dărmăneşti cu mănăstirea Bisericani, până la Ieremia Movilă (1595) era loc domnesc, graniţă cu ţara ungurească 58. Între anii 1640—1650, Solomon vornicul de Câmpulung scrie Bistriţenilor că Saşii le-au călcat hotarul cu pescuitu „că hotarul îl ştiţi şi dumniavoastră că de unde se rup apele spre dumniavoastră a dumilorvoastre sunt şi de unde se rup spre noi, al nostru este, care este hotărât de Ştefan Vodă (cel Mare) şi

55 Această expunere în Doc. Bistr. Vol.I pag. XCVIII.56 N.Iorga, Doc.Bistr. vol.I pag. XCVIII57 Hurmuzaki, Documente, vol. XV/2 pag. 1096.58 Hasdeu. Arhiva istoricaâă, pag. 107.

dela alţi domni vechi trecuţi, care este hrisovire Domnilor trecuţi, pe obucină, pe vârful munţilor care se cunoaşte şi până In dziua dă astăzi" 59

Tot din anul 1650 este o scrisoare a Câmpulungenilor către Bistriţeni pentru hotarul ce l'ar fi călcat unul din ai lor dela Dorna 60 Pentru paza hotarului, Domnii Moldovei scuteau de bir pe locuitori. Astfel Gheorghe Ghica dă în anul 1657 Octombrie 27 un uric din Târgu Frumos, prin care scuteşte satul Bârleşti pentru că l'a lăsat pentru paza hotarului ţării. „Numai să aibă a-şi plăti cisla lor cât vor fi scrişi la visteria Domniei mele, nici iliş să nu dea, nici sulgiu, nici unt, nici ceară, nici lupi, ni o angarie câte sunt pre alţi mişei în ţara Domniei mele, pentru căci Domnia mea i-am lăsat să păzească strajă pe apa Tăzlăului celui mare, cum ţin şi alte străji şi toate să li se ţie"'61. Domnul Istrati Dabija scrie Bistriţenilor în anul 1665 Iulie 10, că ar vrea să facă bună vecinătate cu ei62. Mai târziu, prin anul 1670 Iulie 29, Nacul vornicul de Câmpulung vrând să aşeze pietrele de hotar scrie Bistriţenilor „să ne strângem la munte unde să împreuni hotarele noastre cu a Leşilor şi cu a Maramureşului la obârşia Cârlibabului la şesu, de acmu, de Miercuri, den dzuoa de Sân Pitru să fim toţi acolo, în cea Miercuri sau Gioi să fim acolo toţi că noi avem multe strâmbătăţi de Ruşi" 63. Hotărnicirea s'a făcut de Vasile Lupu, dar o ştire din timpul lui Antonie Ruset, Domnul Moldovei (1675-1678) scrie Bistriţenilor că oameni de ai lor cu călcat hotarul, deşi hotarul s'a isprăvit din timpul lui Vasile Vodă (Lupu) şi să facă bine să-1 ţie până unde-1 au că el vrea „să nu fie năcaz nici în stăpânirea D-voastrâ nici într'a noastră"64.

Runcul Dornei era al Moldovenilor căci aici erau vara vite de ale Saşilor — prin învoială bine înţeles65. În această parte a Moldavei, spre Bistriţa, certurile pentru hotar ţin până la anul 1680; după acest an, certurile vor privi pe Bistriţeni şi Poloni că acest colţ de ţară moldovenească mai mult de un deceniu a fost în stăpânirea polonă.

59 Hurmuzaiki. Documente, Voi. XV/2, pag. 1193 şi N. Iorga Studii şl Documente, Voi. V pag. 379-8060 N.Iorga, Doc. Bistr, vol. I, pag. 90-91.61 V.A.Ureche, Notiţe despre Slobozii, Anal. Acad. Rom. IX62 Hurmuzaiki. Documente, Voi. XV/2, pag. 1328.63 Hurmuzaiki. Documente, Voi. XV/2, pag. 1342, Doc. Bistriţii, II, pag. 14-15.64 Hurmuzaiki. Op.cit, p. 1367.65 Hurmuzaiki. Documente, op.c. p. 1377., Doc. Bistriţii, II, No CCXVII.

Ocuparea unei părţi din Moldova de către Poloni s'a făcut în anul 1653 când ei dau asalt cetăţii Suceava, dar peste câteva luni făcându-se pace trebue s'o părăsească66. Din cauza amestecului polon, o parte din Moldoveni, vecini cu ei, cer protecţia republicei polone oferind supunere, şi în anul 1673 un sol moldovean este la Poloni spunându-le să treacă armata prin Moldova. Atunci Soroca şi Hotinul sunt ocupate de Poloni. In urma luptei dela Hotin 1673, Ioan Sobieski a bătut o medalie în amintirea acestei victorii şi se vede intenţia lui de a stăpâni toată Moldova. Pe monetă era scris printre altele “ … împinse hotarele republicei până la Dunăre" 67.

Dela anul 1682 până la anul 1694 o parte din Moldova nordică a fost în stăpânirea Polonilor. Ei s'au coborît dincolo de Siret până la Neamţ, cu nădejdea de a stăpâni toată Moldova. Dar pacea dela Karlowitz (1699) le restitui numai Cameniţa. Ei au avut un cordon la Cicora sau Cicoreni peste Peretiţia, Bolocani şi Suceava, cu scop de a le ocupa. În anul 1682— 1683 la Câmpulung era rohmistru Andrei Dymidecky unde dă o hotărîre într'un proces cu Câmpulungeni68. În anul 1684 era la Câmpulung rohmistru Dumbroski care este rugat pentru o judecată şi tot în acelaş an polonul Stanislav Kriyston Woycachowski scrie Bistriţenilor despre o afacere de hotare69. La Câmpulung era Gavrilaş „rohmistru ot Câmpulung" care scrie Bistriţenilor despre nişte cai furaţi şi o tâlhărie 70. Din anul 1687 Maiu 23 este o scrisoare a lui Alexandro David „rohmistru Luminatului Crai" către birăul din Bistriţa pentru o reclamaţie şi pentru trecerea vitelor “peste hotarul nostru, Moldovii, la Coşna şi se ştie că hotarul este ales şi sunt urice până unde este locul Moldovii"71. Acest rohmistru în anul 1687 şi 1688 (Maiu-August) este ocupat să scrie Bistriţenilor pentru nişte cai furaţi, pentru judecata unui om din Crasna cu un căpitan, pentru o reclamaţie particulară cu privire la vitele Bistriţenilor ce trec la Coşna în Moldova,

66 Hurmuzaiki. Vol.IX/1, pag. 41-42.67 G.Severeanu – Medalia lui Ioan Sobieski bătută cu ocaziunea luptei dela Hotin (1673 nov.) în Buletinul Societăţii Numismatice Române pe 1904, No. 7-8.68 N.Iorga, Documentele Bistriţei, II, pag. 34,37.69 N.Iorga, Doc. Bistriţei, II, pag. 50,51.70 Hurmuzaki, Documente, XV/2, pag. 1392-1394.71 N.Iorga, Documentele Bistriţei, vol. II, pag. 34,37

pentru un hoţ din Ardeal şi despre o călcare de hotar la Câmpulung, rugându-i să nu se mai întâmple aşa ceva că atunci o să scrie „regelui nostru al Poloniei" 72. În anul 1688, tot acest rohmistru scrie despre un furt şi pentru cearta de hotar spunând că în fiecare zi oamenii din Câmpulung au numai rele dela cei din Transilvania şi îi roagă să facă dreptate. În timpul stăpânirii polone în Moldova sunt nişte scrisori adresate din Rodna către Bistriţeni care arată câ această parte de ţară este ocupată de străini 73. În anul 1687 la Cernăuţi era Constantin Turcul rohmistru, staroste Cernauskim care scrie Bistriţenilor pentru reclamaţii74. Tot pentru cearta de hotar scrie Bistriţenilor, în anul 1689 Gavrilaş, rugându-i să fie linişte la hotare, că oamenii din Câmpulung sunt păgubiţi de cei din Bârgău cari le-au furat 19 cai 75.Aceste relaţii ni se dă din 1690- 1692 când la Câmpulung era rohmistru Dobrovski şi Jan Bednarzdeski cari scriu Bistriţenilor pentru furturi şi certuri de hotare. La Câmpulung se întrebuinţa limba polonă (1691), dar trebue să scrie în româneşte ,,că nu se află acolo cine citi" 76. Această ocupare polonă în nordul Moldovei — Bucovina de astăzi — era un semn că Polonii voiau să-şi întindă stăpânirea până în aceste părţi, şi poate ar fi reuşit dacă Turcii nu aflau că Polonii sunt în strâmtoare. Ocuparea polonă s'a făcut în anul 1682, dar în anul 1685 s'a dat pe faţă că Polonii căutau să pună mâna pe Moldova, în urma luptelor cu Turcii, după cum ne arată rapoartele consulare. Dintr'un raport se vede că intenţia Polo nilor era să ocupe o parte din Moldova, dela Hotin până în munţii Transilvaniei şi cu timpul s'o anexeze77, ei având pretenţie asupra întregei Moldove — poate o răscolire a amintirilor de când erau suzerani peste întreaga ţară. Din această cauză, armata polonă a iernat în anul 1690 în Moldova, ocupând trei castele, Suceava, Câmpulungul. Iaşi şi pe cari voiau să le păstreze 78.

Dar asupra acestor planuri, Curtea din Viena îşi făcea rezervele ei, nevoind ca Polonii să aibă Moldova. În pacea care s'a încheiat între Poloni

72 Hurmuzaki, vol. XV/2 pag. 1407-1412.73 N.Iorga, Documentele Bistriţei, vol. II, pag. 46-4774 N.Iorga op. Cit. Pag. 67.75 Hurmuzaki, vo. XV/2, pag. 1421.76 Ibidem op. Cit. Pag. 1438.77 Ibidem vol. XVI pag. 227.78 Ibid. Pag. 258.

şi Turci, regele polon avea de gând să ocupe Iaşi, Suceva, Câmpulung, să fortifice Baia şi Neamţu. Cu toată această intenţie şi de a urma o cucerire pe pământul Moldovei, căpitanii poloni dela hotare îşi îndeplineau serios slujba lor. La Suceava era un comandant polon Harstallen, la Cernăuţi era rohmistru Constantin Turculeţ — român de origină în slujba Polonilor, şi la Câmpulung era Dobrowski care scrie Bistriţenilor pentru nişte Dorneni închişi luându-le apărarea că sunt oameni buni79. Pentru regularea hotarului cu Bistriţenii, Andrei Dobrowski scrie că la toamnă va hotărî hotarul, că acum este ocupat cu păgânii; chiar şi Gheorghe Banffi, guvernatorul Ardealului scrie Bistriţenilor să se înţeleagă cu vecinii lor, Polonii, pentru ce îi privesc80. Mai avem o ştire din 1694 Iunie 27 care aminteşte de Andreas Dobrowski, rohmistru de Câmpulung care scrie Bistriţenilor pentru un furt. Planul regelui polon era după cum se vede să ocupe câteva posturi în Moldova, dela Hotin până la munţii Carpaţi, cu scopul de a-şi apro -viziona armata aici şi Turcii să-i cedeze această parte când se va încheia pacea, fiind un fapt îndeplinit81. Prin pacea turco-polonă se hotăreşte ca Turcii să cedeze Poloniei câteva locuri întărite în Moldova dar situaţia Polonilor fiind aşa de critică, în anul 1694.Turcii nu cedează nimic din Moldova. Mai târziu, în anul 1698. în urma luptelor, Polonii cereau dela Turci, Moldova toată şi trimeterea Tătarilor din Bugeac, în Asia. Dacă nu se poate toată ţara, să le dea cetăţile moldovene ocupate de oştile regelui, Cernăuţii, Suceava, Hotinul şi Soroca, iar ca hotar Nistru până la vărsarea lui în Mare82. Din ceeace au cerut Polonii, nu li s'au dat nimic. Astfel se isprăveşte stăpânirea polonă aici în Moldova, care ar fi dăinuit cine ştie cât dacă n'ar fi fost gonită de Turci.

%Luptele între Austriaci şi Turci începuse demult pentru stăpânirea

Ungariei şi aceste lupte se isprăvesc cu pacea dela Karlovitz (1699) care aduce în stăpânirea Austriacilor, Ungaria şi Transilvania. Un început de

79 Ibid. Vol. XV/2 pag. 1444-1445.80 Ibid.pag.1449-51,145781 Ibid. Vol. XVI, pag. 22782 N.Iorga, Studii ostorice asupra Chiliei şi Cetăţei Albe, pag. 241.

delimitare s'a făcut în timpul lui Vasile Lupu, dar de atunci până la ocuparea Transilvaniei de Austriaci nu s'a mai făcut cu toate multele certuri pentru hotar. După ce s'a luat Transilvania atunci începe delimitarea părţii superioare a Transilvaniei şi a imperiului spre Croaţia; pentru această delimitare vastă era împuternicit contele Marsili. Chiar înainte de anul 1699 Austriacii făcuseră un proect pentru un tratat de pace în care se spunea că hotarele Maiestăţii sale începe dela extremităţile Moldovei şi merge pe munţii Alpi (Carpaţi) care încinge Transilvania şi merge până la Porţile-de-fier. Prin anul 1698 se spune cam pe unde ar fi hotarele Transilvaniei spre Moldova însă fără amănunte83. O delimitare mai exactă începe numai după ce se potoleşte răscoalele cari erau în Ardeal, Dela anul 1699 până la anul 1707 au fost lupte între Imperiali şi Gheorghe Rakozi şi Tőkőli, ei nevrând să primească stăpânirea Imperialilor. În cele din urmă în anul 1707 Ardealul este supus definitiv84.

Delimitările acum se pot face mai uşor dar şi cu multe schimbări pentru Moldova. Acum vin semnele convenţionale de hotar cari se vor interpreta aşa cum se crede că este mai bine. Dacă nu se înţelegeau Moldovenii cu Bistriţenii atunci când hotarul era mai uşor de ţinut minte, când hotarul era ,,de unde se rup apele încoace" şi care era lăsat de Dumnezeu, după cum spun documentele, cu atât mai greu se va înţelege acum când se pun pajure şi când ele se pot schimba foarte des şi foarte repede. Cu pacea dela Karlovitz se isprăveşte pentru hotarele Moldovei epoca semnelor naturale, linia de despărţire a apelor, şi începe epoca hotarelor convenţionale care ţin până în ziua de astăzi.

Luptele cu Turcii au adus pe Austriaci în urma păcii dela Pasarovici (1718) în stăpânirea Olteniei, dar ei voiau să pue mâna şi pe o parte din Moldova. În scrisoarea adresată de mareşalul Steinville către plenipotenţiarii însărcinaţi cu încheerea păcii, se expune poziţia geografică a Moldovei şi punctele ce ar fi de o deosebită importanţă.

83 Hurmuzaki, Documente. Vol. V pag. 30384 Hurmuzaki, Documente vol. IX pag. 436

23 I. C. BJOILA

Aşa se spune că în Cik este o trecătoare la Ghimeş prin care se poate pătrunde în Transilvania din Moldova, dela un castel „Rudera" şi un sat Comăneşti care este în graniţă. În Haromsek se află un drum mare dela Oituz şi Perecz care este trecător cu căruţele, apoi Soveja, Tazlău, Cazău (Caşin?) Ocna, cu sare, de unde se aprovizionează Moldova. Toate sunt aproape de graniţă85.

Certuri pentru hotar între locuitorii dintr'o parte sau din alta sunt; aşa în 1719 din cauza plângerilor locuitorilor din Ardeal, Sul tanul scrie lui Mihail Racoviţă (1723) să poruncească Moldovenilor să nu mai calce hotarul Ardealului, că hotarele Moldovei sunt despărţite bine şi hotărîte asemenea86. În timpul Mariei Tereza, împărăteasa Austriei, vrea să se statornicească hotarele Transilvaniei spre Moldova, după raportul baronului de Panklern care spune că s'au schimbat de vre-o sută sau două sute de ani în urma răsboaielor. Tot pentru aceste hotare este şi raportul unui căpitan moldovean trimis de Voevodul Moldovei ca să reguleze hotarele spre Ardeal cu Austriacii şi spune că hotarele nu s'a încălcat pentru că ar fi venit locuitorii şi s'ar fi plâns Voevodullui, ceeace ei n'au făcut 87. Mai târziu, în anul 1747 Octombrie 14/25 Grigore Ghica scrie lui Panklern modalitatea înlăturării conflictului iscat pentru graniţele între Moldova şi Ardeal, provenite însăşi din natură cursurilor apelor cari au împărţit pământul şi ca să înlăture pe viitor aşa ceva să trimită comisari. Pentru o mică delimitare de hotar spre Dorna, se află o mărturile din 1746 Septembrie 30, în timpul lui Ion Mavrocordat pentru o pâră, pentru o dalniţă ce se chiamă Poiana Coşnei, unde se întâlneşte Teşna la hotarul ţării în Dorna88. În anul 1749 sătenii din Dorna dau mărturie la mâna Gherghiţenilor pentru muntele Păltiniş şi Dealul Omului şi cel „dintre Negre" faţă de mănăstirea Slatina „şi valea neagră secuiască" că aceste locuri sunt domneşti şi în trecută vreme le stăpâneau Ungurii 89. Mai târziu cu câţiva ani (1753) se pomeneşte nedreptăţile ce le sufăr locui torii

85 Hurmuzaki Documente. Voi. VI, pag. 214.86 Hurmuzaki Documente. Voi. VI, pag. 286.87 Hurmuzaki Documente. Voi. VI, pag. 580.88 N.Iorga, Studii şi documente, vol.. VI pag. 4.89 N.Iorga, Studii şi documente, vol.. VI pag. 6.

mărginaşi ai Ardealului, dela Breţc, dela Moldoveni, şi tot în acelaş an Panklern scrie la Poartă să se facă dreptate că li se iau turmele cerând satisfacţie căci Moldovenii au pătruns prin muntele Tartar şi călcând înarmaţi hotarele ardelene la Iasskőss şi Capra şi la Bretzk în Haromszek 90 şi la Gyrgio. Aceste certuri cu toată intervenţia Porţei nu se liniştesc, şi la rândul lor Ardelenii au călcat hotarele Moldovei în ţinutul Neamţului şi la Oituz, la piciorul muntelui Lipşa. În timpul lui Alexandru Mavrocordat s'a luat dispoziţiune pentru regularea hotarelor la Tykospatak, era o neînţelegere între locuitorii de pe amândouă malurile ale râului Tikospatak, dar din cauza relei purtări a lui Raicevich, Mavrocordat nu-1 recunoaşte ca agent al Austriei şi-1 sileşte astfel să plece. Tot în anul 1760, Maiu 6—12, guvernul ardelean scrie Braşovenilor despre porunca imperială dela 6 Maiu cu privire la trimiterea unui deputat la întâlnirea din 12 Iulie dela Ghimeş pentru cearta dela hotar91.

Din cauza acestor certuri se înfiinţează în anul 1766 regimentele grăniţăreşti spre Moldova ; aşa era regimentul de Secui care păzea dela Gyergyo până la Braşov, şi altul românesc dela Rodna care păzea dela Gyergyo până la hotarul Ungariei, după cum era şi unul spre miazăzi a Transilvaniei, tot românesc, la Orlat, care păzea dela Orăştie până la Braşov. Cu toată paza hotarului de aceste regimente de grăniceri, tot se întâmplă călcări de hotare. Din anul 1768 Fevruarie l i este o plângere că s'a călcat hotarul de Moldoveni ceeace la rândul lor Ardelenii calcă hotarul la Neamţu şi Oituz92, ceeace aduce plângeri la Poartă.

În convenţia care s'a încheiat la 6 Iulie 1771 între Austriaci şi Turci, se spune că din cauză că locuitorii din Valahia şi Moldova n'au încetat de câţiva ani să turbure hotarele Transilvaniei şi fac uzurpaţiuni în teritoriul Austriei, şi ca pe viitor să nu se întâmple aşa ceva, se va cerceta şi se va distruge vechile hotare şi se va aplica ca să mulţumească \curtea imperială93. Şi atunci când se căutau vechile hotare s'a desliplt comuna Coşna dela Moldova şi s'a alipit la Transilvania în anul 1769 cu prilejul aşa numitului 90 Hurmuzaki. Documente, Voi. VII, pag. 8-9,1291 Hurmuzaki. Documente, Vol. XV/2, pag. 171492 Hurmuzaki. Documente, Vol.VII, pag. 47-49, 5193 Hurmuzaki. Documente, Vol.XVI, pag. 521

teren revendicat94. În anul 1774, Noemvrie, Austriacii ocupând Moldova şi Muntenia, Kaunitz declară că nu le ocupă decât cu intenţia de a lua oarecari districte cari aparţineau Transilvaniei, şi despre Moldova asemenea, să ocupe terenurile uzurpate de Turci şi să stabilească neschimbat adevăratele hotare ale Transilvaniei95.

Avem un estract dintr'un raport al comitelui către plenipontenţiarii dela Pojarovaţ (1718 Maiu 14), asupra hotarelor Moldovei, care descrie fiecare regiune a munţilor Carpaţi, începând dela hotarele Maramureşului până la hotarul Munteniei, arătând foloasele strategice şi economice de cealaltă parte a Carpaţilor, în Moldova96. Pentru ei era trebuincios să ocupe defileurile care duc dela Bistriţa la Rodna şi Dorna, pentru ca să poată supraveghia hotarele Moldovei, Maiamureşului şi Poloniei. Poate de prin anii 1718 sau 1774 vor fi măsurătorile făcute de Austriaci în Moldova, la Baia, Neamţ, Bacău ajungând până la Roman, chipurile să găsească vechile hotare ale Transilvaniei.

În convenţia încheiată între Austria şi Turcia în anul 1775 pentru cedarea Bucovinei, se prevedea ca şi teritoriile ce s'au răpit dealungul hotarelor Transilvaniei să fie date îndărăt şi să se observe de aci înainte bine hotarele, pentrucă dealungul frontierelor Transilvaniei, spre Moldova sunt neînţelegeri pentru pământuri şi s'au adus la vechile hotare prin pajure 97 Austria mai câştigase dreptul să revindice adevăratele hotare ale Podoliei, Rusiei Roşii şi Transilvaniei, astfel după cum era înainte de tratatul dela Buczacz98 În anul 1775 se semnează cedarea Bucovinei către Austria ceeace aduce şi mulţumirea regelui Franţei că s'a înlăturat şi greutăţile ce le aveau Austriacii la hotarul Transilvaniei spre Moldova.

După cum arată aceste certuri, se vede că dela anul 1699 până la anul 1777, Austriacii caută să pună mâna pe ceva pământ moldovenesc. Dacă n'au putut să facă nimic între anii 1699—1707 fiind ocupaţi cu potolirea răscoalelor ardelene, dela acest an având mână liberă caută să modifice

94 Florian Porcius, Flora din fostul district românesc al Năsăudului, pag. 15, nota 1, Anal. Acad. Rom., VII.95 Hurmuzaki. Documente, Vol.XVI, pag. 568-569, 578.96 Hurmuzaki. Documente, Vol.IX/1, pag. 555.97 Hurmuzaki. Documente, Vol. VII, pag. 160-161, 171.98 Hurmuzaki. Documente, Vol. XVI, pag. 567.

hotarul în folosul lor. Ei răuşesc să pună mâna pe Bucovina şi să rupă ceva din hotarul Moldovei apusene. Însă certurile se continuă între locuitorii din Moldova cu cei din Transilvania pentru o bucată de pământ, pădure sau munte, este poate cearta pentru vechiul hotar din care i-a scos, ei ştiind că „de unde se rup apele" până acolo este hotarul lor. Şi Dimitre Cantemir are cunoştinţă despre un astfel de hotar : “tot şirul munţilor cari despart aceste două ţări s'au dat sub puterea Moldovei, adecă toată partea de loc ce zace între văile apelor ce curg în Moldova. Se trase deci o linie dela sorgintea apei Ceremuşului până la sorgintea râurilor Sucevei Moldovei, Bistriţei şi a Trotuşului până la râul Milcov, şi această linie s'a decis să fie marginea despărţitoare a acestor două ţări”99

În timpul luptelor din anii 1788—1791 de lângă Hotin, Austriacii au ocupat din Moldova cinci judeţe, Suceava, Roman, Neamţu, Bacău, şi Putna. Profitând de această împrejurare, cartierul general austriac face o hartă foarte amănunţită a acestor judeţe compusă din 107 foi colorate, însoţită de un schelet şi de o descriere100. Interesul acestei hărţi este că se dă şi vechile hotare ale Moldovei, arătându-se cât pământ s'a luat din ea 101. Ridicarea s'a făcut de căpitanul Hora von Otzellovitz la scara 1:28.800 şi are următorul titlu: Brouillon oder Original-Aufnahme der funf Moldavischer Districten, nemlich des Sutchawer, Roman, Niamtz, Bakeu, und Puttnaer Bezirkes, twelche im Jahr 1788 von der Kayserlich Koniglichen Armee occupirt, urtd im Jahr 1790 unter der Direction des Teatsch Bannatischen Grăntz Regiments Hauptmanns Hora von Otzellovitz durch Civil Ingenieurs aufgenomen worden.

După această hartă s'a făcut delimitarea din 1792. În urma tratatului dela Şiştov (1791) s'a numit comisiuni mixte pentru regularea hotarului Moldovei spre Transilvania. Delegaţii Moldovei erau Hatmanul Nicolae Hangerliu şi Banul Lupu Balş numiţi în acest scop ca să pună capăt odată neînţelegerilor dela hotare. i

99 Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Trad. Rom. Ed. Acad. Rom.pag.5.100 Academia Română posedă o copie fotografică a acestei hărţi în mărime naturală. Ea se compune din 107 foi de 62,5 x 41,5 cm.101 În harta maiorului Pappasoglu, „Harta munţilor sau fontiera României " se dă şi însemnarea hotarului călcat de Austriaci atăt In Muntenia cât şi in Moldova (judeţul Putna) Mal înainte graniţa trecea la răsărit de muntele Lepşa. Această însemnare însă nu este destul de exactă, o dă cu mult mai mică, pe când în realitate Austriacii au luat pământ din Moldova mult mai mult, aproape cât un judeţ. Harta anexată o dau după harta austriacă din 1790

Delimitarea începea dela judeţul Putna, venea la judeţul Bacău, Neamţul şi se isprăvea cu judeţul Suceava102. Delimitarea judeiţutuî Putna spre Transilvania era aceasta: ,,începutul cercetărilor hotarelor s'au făcut de unde se întâlnesc două picioare a munţilor Giurgiul şi Gorul, unde se unesc trei hotare, a Transilvaniei, a Moldovei şi a Ţărei Româneşti, iară hotarul ce desparte Moldova de Transilvania, pogorându-1 de acolo în obârşia pârâului Gorul, ce isvorăşte din valea ce este în munţii Giurgiul şi Gorul, urmează curgerea lui până unde dă în apa Zăbala numită pârâul Gorul, şi acolo este marcă austriacească. De acolo suind hotarul pe apa Zăbalei împotriva curgerei ei, pe care o numesc Ungurii Zăbala Putnii, merge până la obârşia ei, şi de acolo se suie tăind în curmezişu un picior de munte ce se numeşte faţa Areşoae şi ungureşte Araiaoa Oldura, până în curmătura dintre obârşia apei Zăbala şi obârşia apei Putna, unde ese marcă austriecească. Pe acolo pogorându-se hotarul în obârşia apei Putnei, ce o numesc Ungurii Vrancea Putnei, urmează curgerea ei până unde dă intr'însa un pârâu ce se numeşte Valea Mărului, iar ungureşte Sarom potak, unde este marcă austriecească.

De acolo lăsând hotarul apa Putnei, se suie la dealul Mesteacăn, cei zic Ungurii Mastachiile, prin curmătură şi pogorându-se la vale se suie iarăşi la deal tăind curmeziş pe piciorul Sărei, ce-i zic Ungurii Soberş, şi de acolo tăind de asemenea curmezişul pârâul Paltin, ce-i zic Ungurii Caharaşberţă, se pogoară în apa Lepşăi şi trecând în cea Parte, se sue pe o cursură în vârful muntelui Clăbucul, ce-i zic Ungurii Călăbul, unde este marcă austriecească".

Judeţul Bacău

..Dela marca din vârful muntelui pogorându-se hotarul iarăşi pe o scursură în apa Caşinul şi trecând apa în acea parte ce suie pe altă scursură drept la vârful muntelui Coarnele, ce-i zic Ungurii Dobocofe mic, şi de acolo merge în muntele Runcul alb, ce-i zic Ungurii Fuervi, şi urmează tot zarea lui până ce se pogoară în apa Oituzului, drept gura pârâului Cernica,

102 Această delimitare la V.A. Ureche, Istoria Românilor, seria 1788-1800 tom II al seriei pag. 435; Th. Codrescu, Uricarul, vol. IV pag. 269, Biblioteca Academiei Române, mss.1 pag. 137-141 cu titlul următor: Cercetarea hotarului între Tranzilvanie şi între Moldavie, 1792 Noembre 14.

unde este marcă austriecească. De acolo se suie hotarul pe pârâul Cernicăi în sus până la obârşia lui, ce-i zic Ungurii Indopotam, şi cotind hotarul dela obârşie ţine plaiul pe zarea Cernicăi cu piciorul muntelui Chişaoş şi în curmătura numitului plai este marcă austriecească. De acolo abătându-se hotarul în mâna dreaptă ce pogoară în pârâul ce se numeşte Pescariul şi urmează curgerea lui până unde dă în apa Slănicului, ce o numesc Uungurii Solonţ Potac, şi urmează asemenea şi curgerea lui până în gura pârâului Căcicăeşului, şi de acolo urmează împotriva curgerii lui în sus până sub piciorul Căcicăeşului, şi de acolo lăsând hotarul pârâului Căcicăeşul apucă zarea piciorului Căcicăeşul şi merge pe la capul muntelui Şandru Mare, ce-i zic Ungurii Negişandru, şi de acolo merge la vârful Şandrului Mic, ce-i zic Ungurii Chişşandru, şi de acolo pe la locul ce se chiamă Poarta de vânt, ce se numeşte ungureşte Schilcopo şi se sue în vârful muntelui Nemira Mică, ce-i zic Ungurii Chişnemira, şi se pogoară prin curmătura ce este între munţii Nemire mic şi Nemire mare unde este marcă austriecească. De acolo suindu-se în vârful muntelui Nemire Mare, ce-i zic Ungurii Noghinemire, se pogoară pe zare până la curmătura ce este la sfârşitul muntelui, unde este marcă austriecească. De acolo pogorându-se hotarul în obârşia pârâului Nemira, ce-i zic Ungurii Chiechecichiş urmează curgerea lui până unde dă numitul pârâu într'alt pârâu Bărzăuţii, şi de acolo urmează curgerea pârâului Bărzăuţi până dă în apa Unzul şi de acolo mergând împotriva curgerei numitei apă Unzul până drept un picior anume Obrăjesc, la gardul de peatră, unde este marcă austriecească. ,

De acolo lăsând hotarul apa Unzul, merge pe piciorul Obrăjescul ce-i zic (Ungurii) Margheruş Şorco, şi la deal până unde se despărţesc două drumuri în vârful piciorului Obrăjesc, din care drumuri unul merge la muntele Lapoş ce este în Moldova, şi celălalt spre muntele Mieruş ce este în ţara Ungurească, şi din numitul loc trece hotarul pe drumul ce merge spre muntele Mieruş, prin curmătura ce este sub numitul munte şi se pogoară drept la vale pe un pârâu ce curge din muntele Mieruş şi dă în apa Ciobănaşului şi de acolo se suie împotriva curgerei numitei ape până la gura pârâului Cărunta, şi de acolo lăsând hotarul apa Ciobănaşului se sue în muntele Şoliontarul prin cursura ce se face din curmătura ce este în vârful

acestui munte unde e marcă austriecească. De acolo pogorându-se hotarul la vale prin curmătura muntelui, dă în pârâul Şolintariul, ce-i zic Ungurii Pricica, şi urmează curgerea pârâului până dă în apa Sulţa şi de acolo se suie împotriva curgerii numitei ape până în gura unui pârâu ce se numeşte Aghipioasa şi de acolo suindu-1 împotriva curgerii acestui pârâu merge drept la vârful muntelui Cărăcbic unde sunt şi boure domneşti, şi de acolo se pogoară în apa Cioghieşul şi trecând apa în cea parte, merge pe la locul ce se chiamă Poiana lui Stop, pe la fântână, iar Ungurii îi zic Poiana Cotumbei şi se suie la deal prin Poiană tăind curmeziş un picior ce se numeşte Făgetul albit, iar Ungurii îi zic Fierbic, şi asemenea tăind curmezişul şi alt picior al muntelui Apahaoş, se suie printr'o curmătură fără copaci ce este pe numitul munte şi de acolo trece prin Poiana Arsă ce o nu -mesc Ungurii Sgetumeză şi prin Arşăţa Popoiului şi se suie în dealul Aldămaşul şi se pogoară pe zarea piciorului dealului Aldămaşul până dinaintea porţei Ghimeşului ce mai din afară la sfârşitul podului despre Moldova, unde este marcă austriecească. De acolo hotarul merge pe lungul şanţului până în apa Trotuşului, drept gura pârâului Ciodamirul şi trecând Trotuşul în cea parte la gura pârâului merge în sus pe pârâu împotriva curgerii lui, până la capul unui picior ce este între obârşiile acestui pârâu Ciodamirul şi de acolo lasă pârâul şi se suie la deal pe zarea acestui picior, tăind drumul ce merge din dealul Ghimeşului. asupra muntelui Codamirul, şi pogorându-se puţin la vale, iarăşi se suie în curmătura dintre munţii Ciodamirul şi Tarhaoşul, şi de acolo urmează zarea muntelui Tarhaoşul până în vârful lui, unde este marcă austriecească".

Judeţul Neamţul

„De la marca din vârful muntelui Tarhaoşului, urmează hotarul tot zarea până la capul numitului munte, de unde se fac două picioare unul spre ţara ungurească şi altul spre Moldova, şi hotarul pogorându-se la vale printre aceste picioare, trece pârâul Tărcuţa pe la vale de obârşie, şi se suie la deal prin poiana Tărcuţa adică prin Arşiţa Tărcuţei şi urmează zarea poenii până la sfârşitul ei şi de acolo se pogoară în vârful Bolohanuş, puţin mai jos de obârşia lui şi trecând pârâul în acea parte, merge pe coasta muntelui

Bolohanuş şi se suie la dealu Melechavaş unde este marcă austriecească. De acolo se pogoară hotarul pe zarea piciorului Melechavaş şi trecând apa Bratişu se sue pe zarea piciorului ce se chiamă Crucea Roşie, iar Ungurii îi zic Roşca Cherest şi trecând prin poiana Crucei Roşcăi se sue la capul muntelui Taroglejul despre ţara ungurească, unde se chiamă la Buor din care se fac trei picioare, însă hotarul urmează pe piciorul de mijloc şi pogorându-se pe zarea lui trece pârâul ce se chiamă Anţa, iar Ungurii îi zic Eţepotac şi suindu-se pe zarea unui picior mic se coboară în valea dintre muntele Lungu ce-i zic Ungurii Hosohavaş, dintre muntele Floare şi merge prin această vale până la locul ce se numeşte fundul Ivanişului şi tăind peste curmătura fundul Ivanişului se coboară în obârşia pârâului Ticoşul şi urmează curgerea pârâului până în apa Becazului şi de acolo se suie pe numita apă împotriva curgerei ei până în gura pârâului Pisirigul unde este marcă austriecească. De acolo merge hotarul împotriva curgerei numitului pârâu Pisirigul şi apucă pe cracul pârâului ce curge pe sub dealul Vârful caprei şi merge până la obârşia lui, şi din obârşie se suie în vârful dealului Capra şi se coboară pe zarea piciorului Făţăţălul Caprei şi dă în apa Bistra drept în gura pârâului Frântura, şi de acolo urmează apa Bistra împotriva curgerei ei până la gura pârâului Bistriţa şi de acolo lasă apa Bistra şi se suie pe zarea unui picior al muntelui Cencerei până în curmătura din care iese pârâul ce se chiamă Pânticul unde este marcă austriecească.

De acolo se coboară hotarul în obârşia pârâului Pânticul şi urmează curgerea lui până dă în apa Pietricioara, ce-i zic Ungurii Chişbestărţa şi de acolo se suie pe Pietricioara împotriva curgerei ei până la gura pârâului ce se chiamă Prisăcarul, iar Ungurii îi zic Chişfemiuşpotac, unde este marcă austriecească. De acolo se suie hotarul pe numitul pârâu până la obârşia lui, iar din obârşie se suie pe zarea muntelui Petrele Roşii până în vârful lui, ce-i zic Ungurii Chişfemiuştătieş şi de acolo se coboară pe piciorul ce merge la muntele Albiile, şi urmează zarea numitului picior pe plai, şi trecând prin poiana ce se chiamă prelunca Ursului, se suie în muntele Albiile, şi de acolo urmând tot zarea numitului munte, se coboară în curmătura dintre munţii Albiile şi Ţăbleşul Mic unde este marcă austriecească".

Judeţul Suceava

„De la marca dintre munţii Albiile şi Tăbleşul Mic ce este în curmătură se suie hotarul în vârful muntelui Tăbleşul Mic, şi se pogoară în curmătura dintre munţii Ţăbleşul mic şi Ţăbleşul Mare; de acolo se pogoară în obârşia pârâului Crâstişorul ce-i zic Ungurii Chişghelentieş şi urmează curgerea lui până în a^a ce se numeşte Neagra secuiască, iar Ungurii îi zic Chişfeketeviz, şi se suie împotriva curgerei ei până la locul ce se numeşte Fântâna Vinului, iar Ungurii îi zic Veresborsichiu, unde este marcă austriecească. De acolo se sue hotarul tot pe apa Neagră secuiască, împotriva curgerei ei, până în gura pârâului Drăgoeasca, unde este marcă austriecească. De acolo lasă ho tarul apa Neagră secuiască şi apucă pe pârâul Drăgoeasca împotriva curgerei până în gura pârâului Păltiniş şi de acolo merge pe acest pârâu împotriva curgerii lui până în gura unui pârâu mic, ce se chiamă Iapa lui Zobal, urmând pe acest pârâu, până la obârşia lui se suie în curmătura dintre muntele Păltinişul şi dealul Drăgoaica în poiana unde se chiamă la Prison şi de acolo se suie prin capul dealului Drăgoaica şi urmează zarea lui pe lung şi pe plai până unde se întâlneşte numitul deal cu un picior din muntele Călimanul ce se numeşte Bucinişul, şi tăind curmeziş acest picior dă în obârşia pârâului Bucinişul, pe care trecând-o în cea parte, se suie pe o cursură seacă la muntele Căliman, trecând pe la vale de peatra Căliman pe plaiul care urmează până la un picior ce se chiamă Ciribicul, pe care pogorându-se dă în apa Neagra Şarului, ce-i zic Ungurii Noghifekete, drept gura pârâului Haita împotriva curgerei până în gura pârâului Tăetura şi urmează şi pe aces pârâu până în gura pârâului Petrile Roşii şi urmează şi pârâul Petrile Roşii până la obârşia lui, care acestor trei pârae : Scafa, Tăetura, şi a Pietrilor Roşii le numesc Ungurii cu un nume Gireada, şi din obârşia pârâului Petrilor Roşii suindu-se hotarul în vârful muntelui Petrile Roşii, la colţul unde se află marcă austriecească. Acolo se unesc trei hotare ale Transilvaniei, Bucovinei şi Moldaviei unde s'au sfârşit cercetarea hotarului între Transilvania şi între Moldavia, de către noi orânduiţii de ambele părţi; şi spre întemeerea lucrului, s'au scris două asemenea sineturi, cari iscălite şi întărite cu pecetea

ambelor părţi, s'au schimbat în târgul Fălticeni la 29 zile ale lunii lui Rebiul Evel a anului 1207 şi la 14 zile a lunei lui Noembrie a anului 1792".

Această hotărnicie făcută în acest an va fi baza altor hotărnicii ce se vor mai face. Respectarea acesteia ţine câtva timp şi Austriacii după aceasta numai îndrăsniau să mai ocupe din hotar, dar neînţelegeri tot se mai iscau între locuitorii din Moldova şi cei din Transilvania. Aşa în anul 1804 Iulie 8 este ceartă103. Mihail Sturza vornic, a făcut o cercetare de hotar, pentru că Secuii din Cic Sereda încălcase Poiana lui Stan şi a pus straje mai jos de această poiană pe pârâul Cigieşului (Cioriş Patak). După mai multe neînţelegeri s'a hotărît ca „hotarul între Moldova şi Transilvania să înceapă din vârful muntelui Kărăknikului, drept în apa Cigieşului şi trecând apa în acea parte să meargă pe la locul ce se chiamă Poiana lui Stan şi de acolo se suie la deal prin poiană, tăind curmeziş un picior ce se numeşte Făgetul Alb (Fierbic)".

Mai târziu, în anul 1857, era ceartă la hotarul Transilvaniei şi Moldovei la punctul despre Slănic între Rufetul ocnnelor din Moldova şi Vaşerheenii din Transilvania104. Locul de întâlnire era la satul Pooana Sărată pe frontieră şi trebuia să se dovedească pe unde a urmat stăpânirea între ambele ţări în anul 1839 (încă din 1839 Ungurii năvălesc şi au împresurat o moşie a Ocnei). Cearta între Vaşarheni şi Ocneni era pentru pârâul Cheşcheşu. Proprietarii Târgului Vaşarheu a căror moşie vine până în pârâul Slănic, spuneau că pârâul Cheşcheşu cerut ca hotar, este cel din jos, despre miazănoapte de muntele Cheşcheşu. Ocnenii spuneau că pârâul spus de Vaşarheni era pârâul Puful iar pârâul Cheşcheş a fost cel din sus spre miazăzi de muntele Cheşcheşu. Vaşarhenii dovedeau cu diplome că pârâul cel din sus s'ar numi Giroşu, de pe muntele Giroşu, din care isvorăşte. Muntele Cheşcheşu are două picioare, cu un picior stă în pârâul din sus, iar cu altul în pârâul din jos, aşa că hotarnica se poate aplica şi la unul şi la altul. Până în anul 1838 stăpânirea era pacinică. Vaşarhenii spuneau că până la pârâul Cheşcheşu cel din jos se întindea stăpânirea lor, iar ocnenii spuneau că până la pârâul din sus se întindea stăpânirea lor. Dela anul 1838

103 Th. Codrescu, Uricaru vol. IV, pag. 90, Biblioteca Academiei Române, Ms.1, pag. 247-251, cu titlul următor: Înştiinţări ce au venit de la Dum. Stolnic, Ioan Vărnav, ispravnic de ţinut Bacăului, pentru îndreptarea hotarului, 1804 iulie 8.104 Th. Codrescu, Uricarul VI, pag. 134.

Vaşarhenii au luat muntele Căzătura dar Ocnenii nu i-au lăsat. Ocnenii au arendat muntele Căzătura unui mocan din Breţc (Transilvania) acesta plătind regulat arenda Ocnenilor făcând şi contract. După 3 ani Vaşarhenii au pretenţie asupra acestui munte. După o hotărnicie se spune că pe muntele Cheşcheşu stă hotarul Transilvaniei şi moşia Doftana merge alăturea cu moşia Ocnii şi tot alături de această moşie pogoară pe piciorul Cheşcheşului acel despre miazănoapte. După această hotărncie adevăratul hotar era pârâul cel din sus spus de Ocneni. Se vede că la anul 1792 s'a greşit numirea pâraelor, în loc să se numească pârul cel din sus cu adevăratul nume de Giroşu, s'a numit Cheşcheşu. Hotarul era sub muntele Cheşcheş, cam spre piciorul care pogoară în pârâul cel din sus şi pârâul cel din sus a fost hotarul ţărilor.

Mai înainte, în timpul lui Grigore Ghica prin hrisovul dat vrâncenilor se statorniceşte hotarele prin vârful munţilor Stogul, Buneul şi Lăcăuţul, de unde începe râul Zăbala105.

O altă delimitare a Moldovei şi a Munteniei se face în anul 1887 ,,de a stabili într'un mod definitiv şi statornic linia de fruntarie". Din partea României era Mihail Pherekyde şi din partea Austriei era Agenor Conte de Goluchowski.

Delimitarea care începea dela nord la sud pleca dela Triplex Confinium dintre Bucovina, Ungaria şi România, punct situat pe muntele Pietrile Roşii, trecea peste pârâurile Tăiturile, Scafa, Haita, Neagra şi piciorul muntelui Cerebuc. De aici pe coasta de nord a Călimanului, Dealul Buciniş, prin Dealul Drăgoeasa la vârful Prislopul, pârâul Păltiniş şi la gura pârâului Cristişoara la punctul numit Fântâna Vinului. De aici linia merge între munţii Ţibleşul Mare şi Ţibleşul Mic pe vârfurile Albiniţa, Cheteria, Obcina Albilor, Streaja, Preluca Ursului, Piciorul lui Sfârdea şi Piatra Roşie, de unde se coboară la isvorul pârâului Priscarul pe care-1 urmează până la vărsarea lui în Bistricioara. De aici hotarul trece prin dosul muntelui Chicerul la vârful muntelui Făgeţelul până la Bicaz, la pârâul Aţa, merge pe muntele Piciorul Kerckhavaş şi pe vârful muntelui Torogleş. Linia urmează

105 Marele Dicţionar Geografic al României, pag. 133.

mai departe creasta munţilor Poiana Crucea Roşie, Bâtca de Piatră, Meleghavas, Arşiţa Tărcuţi, se coboară la pârâul Tărcuţa şi se suie pe vârful munţilor Grinduş, Ciudomir până unde se varsă pârâul Ciudomir în Trotuş. Dela Trotuş linia se suie pe creasta muntelui Adamas, Popoi, Poiana Arsă, Apahavas şi vârful Voica. Din vârful Voica merge până la pârâul Uz trecând peste pârâurile Ciugeş, Sulţa, Şolintarul, Magyaros şi se suie pe creasta Obrejescul. Dela Uz trece peste gura pârâului Bărzăuţu, Nemira, munţii Nemira Mare, Nemira Mică peste vârfurile Şandru Mic şî Şandru Mare şi ajunge la pârâul Oituz. Dela Oituz trece la vârfurile Runcu Alb, Halas, Coarnile, pârâul Caşin şi la vârful Clăbucului. Hotarul se coboară la pârâul Lipşea, la vârful Iaharosbercz, la pârâul Paltin şi vârful Sobercz. Dela Vârful Mesteacănului merge până la pârâul Putna Vrancii unde pârâul Mărului se varsă în Putna. De aici merge în sus pe Putna până la izvorul ei, trece pe dosul muntelui Harayoldola până la isvorul pârâului Zăbala şi de aici la gura pârâului Gorul. De aici hotarul urcă până la isvorul pârâului Gorul şi trece şeaua dintre muntele Giurgiu şi Dealul Negru (cota 1535) unde se isprăveşte hotarul Moldovei spre Transilvania106

Aşa s'a făcut hotărnicia din anul 1887, cu oarecari modificări având la bază vechea hotărnicie din anul 1792.

Vechiul obicei de a se muta semnele de hotar, din partea Ungurilor, tot s'a mai făcut, dar mai puţin. Dela 1900 până la 1910 Ungurii şi-au sporit suprafaţa cu un teritoriu de 560 km. p. (Universul 27 Maiu 1913).

În urma păcii dela Bucureşti încheiată la 7 Maiu 1918 s'a hotărât printre altele şi ocuparea de către Unguri a tot şirul munţilor Moldovei, astfel că hotarul se îngusta mult. Această hotărnicie a rămas numai în proiect, nu s'a pus în aplicare, pentrucă peste 5 luni armatele româneşti înaintau victorioase peste Carpaţi, rupând ultimele zăgazuri ce mai încătuşau neamul românesc.

106 O expunere mai amănunţită in Monitorul Oficial, anul 1888, pag 170 sq. Pentru hotarele Moldovei spre Transilvania se poate consultă : 1) Scheletul hărţii fruntariei Româno-Ungare ridicată de comisiile mixte trigonometrice in anii 1894, 1S97, 1898, 1899 şi autentificată de comisia de revizuire in annl 1900— 1901. Foile cari compun acest schelet nu le-am avut la îndemână, negăsindu-se nici în colecţia de hărţi ale Academiei Române. 2) Dicţionar geografic al Judeţului Putna de Mihail Canian şi Aureliu Candrea. Bucureşti 1897, 254 ; Dicţionar geografic al judeţului Bacău de Ortensia Racoviţă, Bucureşti 1895 pag. 11 ; Dicţionar geografic al judeţului Neamţ, de Constantin D. Gheorghiu. Bucureşti 1895 pag 245 ; Dicţionar geografic al judeţului Suceava de Serafim Ionescu. Bucureşti 1894, pag 331.

Unirea tuturor Românilor fiind făcut, cearta pentru acest hotar irscetează pentru totdeauna107.

107 În Gazeta Bucureştilor , sâmbătă 11 Maiu 1918 se dă tratatul d epace încheuat între Români, Unguri şi Austriaci, unde se dă şi o hartă arătându-se cât teritor ar fi trebuit să se ocupe din Moldova, intrând în stăpânirea Ungariei şi Austriei.

i Cercetarea hotarului între Transilvania, şi între Moldova făcută la anul 1792(extras din Uricariul, vol IV – pag 269-280)

Fiind că s`au aşezat la trataturi căutarea hotarelor a îmbe părţilor după înscrisul aşezărei ce s`au dat în Şiştov, oscălit şi pecetluit de plenipotenţiarii rânduiţi arât de la Înalta Otomanicească Împărăţie, cât şi dela imperatoricească împărăţie a Germanilor la a triea zi a lunei Zelaije a anului otomanicesc 1205 la a patra zi a lunei lui August a anului creştinesc 1791. Noi care mai jiosu ne-am iscălit Saabika Malie Teskerijisi Saadeslu hagi Abdulaj Efendi, Hase Minari Halifesi Izeetu hagi Ahmet Nur Ulah Efendi, rânduiţi fiind de la Înalta Otomanicească Împărăţie, şi pre cinstit Venţinslaus con Turupfel maior, şi cinstit Ernumtul von Aimar căpitan de la al doilea regiment al Secuilor, rânduiţi fiind de la imperatoriceasca Împărăţie a Germanilor împreună la 10 zile a lui Muharet a anului Otomanicesc 1207 şi la 29 zile a lunei lui August a anului creştinesc 1792.