hotarÂre n1

10
1 HOTĂRÂRE Nr. 250 din 8 mai 1992 *** Republicată   privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia  publică, din regiile a utonome cu specific de osebit şi din unit ăţile bugetare  Text în vigoare începând cu data de 1 februarie 2007  REALIZATOR: COMPANIA DE INFORMATICĂ NEAMŢ  Text actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I,  până la 29 ianua rie 2007.  Act de bază #B: Hotărârea Guvernu lui nr. 250/1992, republicată în Mo nitorul Oficial al  României, Par tea I, nr. 118 din 13 iunie 19 95 Acte modif icatoar e  #M1: Ordonanţa Guvernului nr. 29/1995  #M2: Ordonanţa Guver nului nr. 6/2007  Modificările şi com pletările efectuate prin actele normative enumerate mai sus  sunt scrise cu font ita lic. În faţa fiecărei modificări sau completări este indicat actul normativ care a efectuat modificarea sau completarea respectivă, în forma #M 1  , #M 2  etc. #B CAP. 1 Concediul de odihnă  ART. 1 (1) Salariaţii din administraţia publică au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit, cu o durată de 21 sau 25 zile lucrătoare, în raport cu vechimea lor în muncă, după cum urmează:  Vechimea în muncă Durata concediului _________________ __________________ - până la 10 ani 21 zile lucrătoare - peste 10 ani 25 zile lucrătoare (2) Salariaţii din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit, cu o durată de 18 - 25 zile lucrătoare, în raport cu vechimea în muncă, după cum urmează:  

Upload: yrina-shon

Post on 18-Oct-2015

5 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

  • 5/28/2018 HOTARRE N1

    1/10

    1

    HOTRRE Nr. 250 din 8 mai 1992 *** Republicatprivind concediul de odihn i alte concedii ale salariailor din administraiapublic, din regiile autonome cu specific deosebit i din unitile bugetare

    Text n vigoare ncepnd cu data de 1 februarie 2007REALIZATOR: COMPANIA DE INFORMATIC NEAM

    Text actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT n baza actelornormative modificatoare, publicate n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I,

    pn la 29 ianuarie 2007.

    Act de baz#B:Hotrrea Guvernului nr. 250/1992, republicat n Monitorul Oficial alRomniei, Partea I, nr. 118 din 13 iunie 1995

    Acte modif icatoare#M1: Ordonana Guvernului nr. 29/1995#M2: Ordonana Guvernului nr. 6/2007

    Modificrile i completrile efectuate prin actele normative enumerate mai sussunt scrise cu font italic. n faa fiecrei modificri sau completri este indicatactul normativ care a efectuat modificarea sau completarea respectiv, n forma#M1, #M2etc.

    #BCAP. 1Concediul de odihn

    ART. 1(1) Salariaii din administraia public au dreptul, n fiecare an calendaristic, la

    un concediu de odihn pltit, cu o durat de 21 sau 25 zile lucrtoare, n raport cuvechimea lor n munc, dup cum urmeaz:

    Vechimea n munc Durata concediului_________________ __________________- pn la 10 ani 21 zile lucrtoare- peste 10 ani 25 zile lucrtoare

    (2) Salariaii din regiile autonome cu specific deosebit i din unitile bugetareau dreptul, n fiecare an calendaristic, la un concediu de odihn pltit, cu o duratde 18 - 25 zile lucrtoare, n raport cu vechimea n munc, dup cum urmeaz:

  • 5/28/2018 HOTARRE N1

    2/10

    2

    Vechimea n munc Durata concediului

    _________________ __________________- pn la 5 ani 18 zile lucrtoare- ntre 5 i 15 ani 21 zile lucrtoare

    - peste 15 ani 25 zile lucrtoare

    (3) Pentru tinerii n vrst de pn la 18 ani, durata concediului de odihn estede 24 zile lucrtoare. La stabilirea duratei concediului de odihn se ia nconsiderare vrsta pe care aceti tineri au avut-o la data de 1 ianuarie din anulcalendaristic respectiv.

    (4) Personalul din activitatea de cercetare tiinific atestat, ncadrat n unitilebugetare, are dreptul la un concediu de odihn pltit, stabilit n raport cu vechimean munc, dup cum urmeaz:

    - 24 zile lucrtoare pentru salariaii cu o vechime n munc de pn la 5 ani;

    - 26 zile lucrtoare pentru salariaii cu o vechime n munc de 5 - 15 ani;- 28 zile lucrtoare pentru salariaii cu o vechime n munc de peste 15 ani;ART. 2Salariaii care sunt ncadrai n posturi cu fraciuni de norm (4 sau 6 ore pe zi)

    au dreptul la concediu de odihn cu durat integral stabilit potrivit art. 1,corespunztor vechimii n munc.

    ART. 3(1) Salariaii care ndeplinesc prin cumul, pe lng funcia de baz, cu o norm

    ntreag, o alt funcie, au dreptul la concediul de odihn pltit numai de la unitatean care au funcia de baz. Unitatea n care salariaii cumuleaz le va acorda, la

    cerere, un concediu fr plat pentru zilele de concediu de odihn primite de lacealalt unitate.

    (2) Salariaii care sunt ncadrai cu jumtate de norm la dou uniti au dreptulla concediu de odihn la ambele uniti, proporional cu timpul lucrat.

    (3) Salariaii care cumuleaz, la uniti diferite, fraciuni de norm care depesco norm ntreag, i aleg unitile de la care beneficiaz de concediu de odihn, naa fel nct drepturile cuvenite potrivit acestuia s nu depeasc pe cele cuvenitesalariailor ncadrai cu o norm ntreag.

    ART. 4

    (1) Vechimea n munc ce se ia n considerare la determinarea durateiconcediului de odihn este aceea pe care salariaii o mplinesc n cursul anuluicalendaristic pentru care li se acord concediul, stabilit potrivit Legii nr. 3/1977*)

    privind pensiile de asigurri sociale de stat i asistena social.(2) Pentru salariaii care se ncadreaz n munc n timpul anului, durata

    concediului de odihn se va stabili proporional cu perioadalucrat de la ncadrare

  • 5/28/2018 HOTARRE N1

    3/10

    3

    la sfritul anului calendaristic respectiv, n raport cu vechimea n munc stabilitpotrivit alin. (1).#CIN

    * )Legea nr. 3/1977a fost abrogat. A se vedeaLegea nr. 263/2010.

    #BART. 5(1) Salariaii care au lipsit de la serviciu ntregul an calendaristic, fiind n

    concediu medical sau n concedii fr plat acordate potrivit art. 25alin. (3), nu audreptul la concediul de odihn pentru acel an.

    (2) n cazul n care perioadele de concedii medicale i de concedii fr platprevzute la art. 25alin. (3), nsumate, au fost de 12 luni sau mai mari i s-au ntinspe 2 sau mai muli ani calendaristici consecutivi, salariaii au dreptul la un singurconcediu de odihn, acordat n anulrenceperii activitii, n msura n care nu a

    fost efectuat n anul n care s-a ivit lipsa de la serviciu pentru motivele prevzute laalin. (1).

    ART. 6(1) Concediul de odihn se efectueaz n fiecare an calendaristic, integral sau

    fracionat.(2) Concediul de odihn poate fi fracionat, la cererea salariatului, cu condiia ca

    una dintre fraciuni s nu fie mai mic de 15 zile lucrtoare.ART. 7(1) Pe durata concediului de odihn, salariaii au dreptul la o indemnizaie

    calculat nraport cu numrul de zile de concediu nmulite cu media zilnic asalariului de baz, sporului de vechime i, dup caz, indemnizaiei pentru funciade conducere, luate mpreun, corespunztoare fiecrei luni calendaristice n carese efectueaz zilele de concediu de odihn.

    (2) Media zilnic a veniturilor prevzute la alin. (1) se stabilete n raport cunumrul zilelor lucrtoare din fiecare lun n care se efectueaz zilele de concediu.

    (3) Pentru salariaii ncadrai cu fraciuni de norm, indemnizaia de concediu deodihn se calculeaz avndu-se n vedere veniturile prevzute la alin. (1), cuvenite

    pentru fraciunea sau fraciunile de norm care se iau n calcul.(4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplic i n cazul efecturii concediuluirestant

    din anul 1991.(5) Indemnizaia de concediu de odihn se pltete cu cel puin 5 zile naintea

    plecrii n concediu.ART. 8(1) Conducerea unitii are obligaia s ia msurile necesare pentru ca salariaii

    s efectueze, n fiecare an calendaristic, concediile de odihn la care au dreptul.#M1

  • 5/28/2018 HOTARRE N1

    4/10

    4

    (2) *** Abrogat

    (3) *** Abrogat#B

    ART. 9(1) Programarea concediilor de odihn se va face la sfritul anului, pentru anul

    urmtor, de ctre conducerea unitii, cu consultarea sindicatelor sau, dup caz, areprezentanilor salariailor.

    (2) La programarea concediilor de odihn ale salariailor, conducerea unitii vaine seama, n msura n care este posibil, i de specificul activitii celuilalt so.

    ART. 10(1) Programarea concediilor de odihn va fi modificat, la cererea salariatului, n

    urmtoarele cazuri:a) salariatul se afl n concediu medical;

    b) salariata cere concediu de odihn nainte sau n continuarea concediului de

    maternitate;c) salariatul este chemat s ndeplineasc ndatoriri publice;d) salariatul este chemat s satisfac obligaii militare, altele dect serviciul

    militar n termen;e) salariatul urmeaz sau trebuie s urmeze un curs de calificare, recalificare,

    perfecionare sau specializare, n ar ori n strintate;f) salariatul are recomandare medical pentru a urma un tratament ntr-o staiune

    balneoclimateric, caz n care data nceperii concediului de odihn va fi ceaindicat n recomandarea medical;

    g) salariata se afl n concediu pltit pentru ngrijirea copilului n vrst de pnla 1 an.(2) Programarea concediului de odihn poate fi modificat de conducerea

    unitii, dac salariatul solicit acest lucru.ART. 11(1) Dac n timpul concediului de odihn intervine una dintre situaiile

    menionate la art. 10alin. (1) lit. a), c), d) i e), efectuarea acestuia se ntrerupe.(2) Efectuarea concediului de odihn se ntrerupe n cazul n care salariata intr

    n concediu pentru maternitate,precum i n cazul n care salariatul este rechemat,prin dispoziia scris a conducerii unitii, numai pentru nevoi de serviciu

    neprevzute, care fac necesar prezena salariatului n unitate. n situaiarechemrii, cei n cauz au dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport i acheltuielilor legate de efectuarea concediului n alt localitate, egale cu sumelecheltuite pentru prestaia de care nu au mai putut beneficia din cauza rechemrii.

    (3) Pentru cazurile de ntrerupere a concediului, menionate la alin. (1) i (2),salariaii au dreptul s efectueze restul zilelor de concediu dup ce au ncetat

  • 5/28/2018 HOTARRE N1

    5/10

    5

    situaiile respective sau, cnd aceasta nu este posibil, la data stabilit printr-o nouprogramare n cadrul aceluiai an calendaristic.

    ART. 12(1) n cazul n care concediul nceput la o anumit dat este ntrerupt,

    indemnizaia nu se restituie. n aceast situaie se va proceda la regularizareaplilor n raport cu indemnizaia de concediu aferent zilelor de concediuneefectuat i cu salariul cuvenit salariatului pentru perioada lucrat dupntreruperea concediului, sau cu drepturile cuvenite pe aceast perioad, dup caz,

    potrivit legii.(2) La data programat pentru efectuarea prii restante a concediului de odihn

    se acord salariatului indemnizaia de concediu cuvenit pentru aceast parte, ncondiiile prezentei hotrri.

    ART. 13(1) Concediul de odihn cuvenit salariailor detaai la unele uniti se acord de

    unitile la care acetia i desfoar activitatea.(2) Salariaii detaai la o alt unitate avnd sediul n alt localitate au dreptul la

    rambursarea cheltuielilor de transport dus i ntors, din localitatea unde suntdetaai n localitatea unde se afl unitatea la care sunt angajai, pentru cazul ncare concediul se efectueaz n timpul detarii.

    ART. 14(1) n cazul n care, dup ce salariatul a efectuat concediul de odihn, contractul

    su de munc a ncetat din motivele prevzute la art. 130alin. (1) lit. i), j), k), l) iart. 135din Codul muncii*), acesta este obligat s restituie unitii partea din

    indemnizaia de concediu corespunztoare perioadei nelucrate din anul pentru carei s-a acordat acel concediu.(2) Prevederile alin. (1) nu se aplic:a) salariailor care au desfcute contractele de munc n baza art. 135din Codul

    muncii*), din cauza strii sntii, constatat prin certificat medical, iar unitateanu le-a putut oferi o alt munc corespunztoare strii sntii i calificrii

    profesionale;b) femeilor care au desfcute contractele de munc n baza art. 135din Codul

    muncii*), pentru creterea i ngrijirea copilului n vrst de pn la 7 ani;c) salariailor pentru care, dup desfacerea contractului de munc n temeiul art.

    130alin. (1) lit. j) din Codul muncii*), a intervenit achitarea, anularea urmririipenale sau ncetarea procesului penal ori a urmririi penale.

    (3) Concediul de odihn neacordat salariailor transferai, de ctre unitatea de lacare s-a efectuat transferarea, se va acorda acestora de unitatea la care au fosttransferai. Indemnizaia de concediu va fi suportat de ctre cele dou uniti,

    proporional cu timpul lucrat la fiecare dintre acestea n cursul anului calendaristic

  • 5/28/2018 HOTARRE N1

    6/10

    6

    respectiv; n acelai mod se va proceda i n cazuln care concediul de odihn afost efectuat nainte de transferare.#CIN

    * )Legea nr. 10/1972- Codul muncii al Republicii Socialiste Romnia - a fost

    abrogat. A se vedeaLegea nr. 53/2003

    , republicat.

    #BART. 15(1) Concediile de odihn neefectuate, cuvenite salariailor crora le-a ncetat

    contractul de munc, vor fi compensate n bani. Sumele cuvenite sunt egale cuindemnizaia de concediu aferent perioadei efectiv lucrate.

    (2) Au dreptul la compensarea n bani a concediului de odihn cuvenit pentruperioada lucrat de la nceputul anului calendaristic i salariaii chemai s-isatisfac serviciul militar n termen.

    (3) n cazul decesului salariatului, suma reprezentnd compensarea n bani aconcediului de odihn neefectuat se va acorda membrilor si de familie - so, copii,

    prini.ART. 16Orice convenie prin care se renun n total sau n parte la dreptul la concediu

    de odihn este interzis.ART. 17Modul de efectuare a concediului de odihn cuvenit personalului didactic se va

    stabili de Ministerul nvmntului, iar pentru personalul trimis n misiune

    permanent n strintate, de ctre Ministerul Afacerilor Externe.CAP. 2Concediul de odihn suplimentar

    ART. 18(1) n afara concediului de odihn, prevzut la art. 1, salariaii din administraia

    public, din regiile autonome cu specific deosebit i din unitile bugetare, carepresteaz munci grele, periculoase sau vtmtoare,ori lucreaz n locuri de muncn care exist astfel de condiii, stabilite potrivit Legii nr. 31/1991, au dreptul n

    fiecare an calendaristic la un concediu de odihn suplimentar, cu o durat cuprinsntre 3 - 10 zile lucrtoare.

    (2) Salariaii nevztori i cei ncadrai n grade de invaliditate beneficiaz dedrepturile de concediu de odihn suplimentar prevzute la art. 2alin. (2) i (3) dinLegea nr. 6/1992*) privind concediul de odihn i alte concedii ale salariailor.

  • 5/28/2018 HOTARRE N1

    7/10

    7

    (3) Concediile de odihn acordate potrivit art. 1din aceast hotrre secumuleaz cu cele stabilite la alin. (1) sau, dup caz, la alin. (2) din prezentularticol.#CIN

    * )Legea nr. 6/1992

    a fost abrogat. A se vedeaLegea nr. 53/2003

    , republicat.

    #BART. 19Stabilirea categoriilor de personal, a activitilor i a locurilor de munc pentru

    care se acord concediu de odihn suplimentar, precum i existena condiiilor demunc vtmtoare, grele sau periculoase se fac potrivit prevederilor art. 2i art. 3alin. 1 din Legea nr. 31/1991.

    ART. 20n cazul n care salariatul, potrivit programrii, a efectuat integral concediul de

    odihn suplimentar cuvenit i ulterior, n cursul aceluiai an calendaristic pentrucare a primit acel concediu suplimentar, nu mai lucreaz n condiii deosebite, nueste obligat s restituie unitii cota-parte din indemnizaia primit, aferenttimpului nelucrat din acel an calendaristic.

    ART. 21(1) Pe baza criteriilor i a determinrilor fcute n condiiile art. 19, durata

    efectiv a concediului suplimentar de odihn se aprob dup cum urmeaz:- de minitrii sau de conductorii celorlalte organe de specialitate ale

    administraiei publice centrale, cu avizul Ministerului Muncii i Proteciei Sociale,

    pentru salariaii din aparatul propriu i din unitile subordonate;- de prefectul judeului, cu avizul Departamentului pentru Administraia PublicLocal, pentru salariaii aparatului prefecturii;

    - de consiliul judeean sau local, pentru salariaii din serviciile publice judeene,respectiv locale, precum i din unitile subordonate;

    - de consiliul de administraie al regiei autonome cu specific deosebit, cu avizulministerului de resort, pentru salariaii din aceste uniti;

    - de conductorul instituiilor publice bugetare neguvernamentale, pentrusalariaii din aparatul propriu i unitile bugetare subordonate.

    ART. 22

    Pentru salariaii din ministere, alte organe de specialitate ale administraieipublice centrale, precum i din celelalte uniti bugetare, trimii s lucreze nstrintate, n ri cu clim greu de suportat, durata efectiv a concediului deodihn suplimentar, difereniat pe ri i zone geografice, se aprob, n limitele

    prevzute de art. 18alin. (1), de minitrii sau secretarii de stat, efi aidepartamentelor subordonate Guvernului, cu avizul Ministerului Sntii i alMinisterului Muncii i Proteciei Sociale.

  • 5/28/2018 HOTARRE N1

    8/10

    8

    ART. 23Prevederile cuprinse la cap. Idin aceast hotrre se aplic n mod

    corespunztor i salariailor care beneficiaz de concedii de odihn suplimentare.

    CAP. 3Concediul pltit pentru evenimente familiale deosebite

    ART. 24(1) n afara concediului de odihn, salariaiidin administraia public, din regiile

    autonome cu specific deosebit i din unitile bugetare au dreptul la zile deconcediu pltite, n cazul urmtoarelor evenimente familiale deosebite:

    a) cstoria salariatului - 5 zile;b) naterea sau cstoria unui copil - 3 zile;c) decesul soului sau al unei rude de pn la gradul II a salariatului - 3 zile.

    (2) Concediul pltit, prevzut la alin. (1), se acord, la cererea solicitantului, deconducerea unitii. Indemnizaiile cuvenite se stabilesc potrivit art. 7alin. (1).

    CAP. 4Concediul fr plat

    ART. 25(1) Salariaii din administraia public, din regiile autonome cu specific deosebit

    i din unitile bugetare au dreptul la concedii fr plat, a cror durata nsumat nu

    poate depi 90 de zile lucrtoare anual, pentru rezolvarea urmtoarelor situaiipersonale:a) susinerea examenului de bacalaureat, a examenului de admitere n instituiile

    de nvmnt superior, curs seral sau fr frecven, a examenelor de anuniversitar, ct i a examenului de diplom, pentru salariaii care urmeaz o formde nvmnt superior, curs seral sau fr frecven;

    b) susinerea examenului de admitere la doctorat, a examenelor de doctorat sau atezei de doctorat, n cazul salariailor care nu beneficiaz de burse de doctorat;

    c) prezentare la concurs n vederea ocuprii unui post n alt unitate.(2) Salariaii au dreptul la concedii fr plat, fr limita prevzut la alin. (1), n

    urmtoarele situaii:a) ngrijirea copilului bolnav n vrst de peste 3 ani, n perioada indicat n

    certificatul medical; de acest drept beneficiaz att mama salariat, ct i tatlsalariat, dac mama copilului nu beneficiaz, pentru aceleai motive, de concediufr plat;

    b) tratament medical efectuat n strintate pe durata recomandat de medic,dac cel n cauz nu are dreptul, potrivit legii, la indemnizaie pentru incapacitate

  • 5/28/2018 HOTARRE N1

    9/10

    9

    temporar de munc, precum i pentru nsoirea soului sau, dup caz, a soiei ori aunei rude apropiate - copil, frate, sor, printe, pe timpul ct acetia se afl latratament n strintate -, n ambele situaii cu avizul obligatoriu al MinisteruluiSntii.

    (3) Concedii fr plat pot fi acordate i pentru interese personale, altele dectceleprevzute la alin. (1) i (2), pe durate stabilite prin acordul prilor.

    ART. 26(1) Pe durata concediilor fr plat, persoanele respective i pstreaz calitatea

    de salariat.(2) Concediile fr plat acordate n condiiile art. 25alin. (1) lit. a) nu afecteaz

    vechimea n munc.

    CAP. 5Dispoziii finale

    ART. 27Pe durata concediilor pltite nu pot fi ncadrate alte persoane, urmnd ca

    sarcinile de serviciu ale titularilor posturilor s fie redistribuite.ART. 28Pe durata concediilor fr plat mai mari de 30 de zile lucrtoare se pot ncadra

    alte persoane cu contracte de munc pe durat determinat.

    #CINNOT:

    Reproducem mai jos prevederile art. 22din Ordonana Guvernului nr. 6/2007(#M2).#M2

    "ART. 22

    (1) Funcionarii publici au dreptul anual la un concediu de odihn pltit, nraport cu vechimea lor n munc, dup cum urmeaz:

    _____________________________________Vechimea Durata concediuluin munc de odihn

    _____________________________________

    pn la 10 ani 21 de zile lucrtoarepeste 10 ani 25 de zile lucrtoare_____________________________________

    (2) Concediul de odihn se efectueaz n fiecare an calendaristic, integral saufracionat. n cazul n care programarea concediului se face fracionat,conductorul autoritii sau instituiei publice este obligat s stabileasc

    programarea astfel nct una dintre fraciuni s fie de cel puin 15 zile lucrtoare,

  • 5/28/2018 HOTARRE N1

    10/10

    10

    nentrerupt. La solicitarea motivat a funcionarului public, se pot acordafraciuni nentrerupte mai mici de 15 zile lucrtoare.

    (3) n cazul n care funcionarul public, din motive justificate, nu poate efectua,integral sau parial, concediul de odihn la care avea dreptul n anul calendaristicrespectiv, cu acordul persoanei n cauz, autoritatea sau instituia public esteobligat s acorde concediul de odihn neefectuat, pn la sfritul anuluiurmtor.

    (4) Compensarea n bani a concediului de odihn neefectuat este permis ncazul ncetrii raporturilor de serviciu ale funcionarilor publici.

    (5) Funcionarii publici beneficiaz, pe perioada efecturii concediului anual deodihn la care sunt ndreptii conform legii, de o indemnizaie pentru concediulde odihn. La determinarea indemnizaiei de concediu de odihn se vor lua ncalcul, pe lng salariul de baz, i sporurile de care beneficiaz, potrivit legii.

    (6) La cererea funcionaruluipublic, indemnizaia de concediu de odihn se

    pltete de ctre autoritatea sau instituia public cu cel puin 5 zile lucrtoarenainte de plecarea n concediu.

    (7) Celelalte prevederi aleHotrrii Guvernului nr. 250/1992privind concediulde odihn i alte concedii ale salariailor din administraia public, din regiileautonome cu specific deosebit i din unitile bugetare, republicat, cumodificrile ulterioare, rmn n vigoare."

    #B---------------