HERMENEUTICA TRANSCENDENTULUI. DE LA IMAGINEA RECLUZIUNII LA RECONSTRUCȚIA SINELUI IN OPERA

SFÂNTULUI IOAN CASSIAN1

Rezumat

Prezentată fiind imaginea ca oglindă a imaginarului și imaginea icoanei ca paradigmă a imaginarului religios, hermeneutica transcendentului în opera Sfântului Ioan Cassian nu face altceva decât a prezenta și a analiza imaginea recluziunii prin mortificare a păcatului și imaginea de reconstituire a sinelui ontologic prin virtute. Imaginile antinomice ale sacrului și profanului sunt relatate din prisma simbolurilor ascensoriale și spectaculare. Parcurgând traseul de la mitoanaliză la mitocritică, de la icoana răsăriteană la imaginarul hristomorfizării și de la arta figurativă occidentală la imaginarul hristologic încorporat în realitatea ontologică a imanentului în raport cu transcendentul, hristomorfizarea imaginarului și vocația transcenderii sinelui în spațialitatea simbolică a sacrificiului redemtiv face din opera Sfântului Ioan Cassian o adevărată lucrare sacră ce are la baza acesteia simbolismul soteriologic.

Cuvinte cheie – imagine, hermeneutica, transcedental, mistica

Prezentând oglinda imaginarului antropologic din perspectiva paradigmei imaginarului religios, a imaginii ca semn și icoană, ca topos de inspirație și resort cheie al legăturii dintre conștiința artistică și conștiința morală, și legătura dintre sacru, realitate și imaginar (imaginea ca timp, toposul catalizator al veșniciei, erosul ca valență arhetipală a sacrului), lucrarea de față evidențiază ipostazele imaginarului (meditativă și contemplativă, dar și mistică și transcedentală) din perspectiva izomorfismului simbolurilor spectaculare (lumina, numinosul, sofianicul), cât și a categoriilor metaestetice ale sacrului și profanului în imaginarul narativ. Sofianicul – ca principiu al luminii hristice, imaginea zborului mistic - ca manifestare indirectă a desăvârșirii și luminii, cât mai ales funcția mesianică a textului cassianic - ca text-normă pentru mistica apuseană și răsăriteană, motivul timpului și al focului purificator prin mortificarea păcatelor și al arderii lor lăuntrice prin virtute, aduc în prim plan imaginea hristică în antroplogicul textului isihast al lui Ioan Cassian.

Și cum știința duhovnicească2 se deosebeşte net faţă de celelalte ştiinţe prin faptul că finalitatea sau scopul acesteia nu este unul vremelnic, efemer, ci unul duhovnicesc şi veşnic, atunci se poate afirma că imaginea ca oglindă a transcendentului face trimitere la o hermeneutică biblică și patristică, istorică, literară și alegorică a textului cassianic. Știința duhovnicească poate fi una practică (πρακτική) - a faptelor ce constă în îndreptarea obiceiurilor şi în curăţirea de păcate (que emendatione morum et uitiorum purgatione perficitur), și una teoretică (θεωρητική) ce constă în contemplarea celor dumnezeieşti şi în cunoaşterea înţelesurilor celor mai sfinte: que in contemplatione diuinarum rerum et sacratissimorum sensuum cognitione consistit. (CASSIEN, 1958: 184) Iar pentru a se ajunge la cunoașterea sensurilor celor mai sfinte și

1 HIU ION VALERIU, UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI, FACULTATEA DE LITERE, PITEŞTI, ARGEŞ, ROMANIA, hiu_valeriu@yahoo.com.2 Prin sintagma știința duhovnicească se înțelege cunoașterea spirituală a numinosului și sofianicului transcedental.

1

la contemplarea celor dumnezeieşti, adică la ştiinţa teoretică, exegetul de literatură patristică va trebui mai întâi să şi-o însuşească pe cea practică, fiindcă: „practica se poate însuşi fără teorie, dar teoria fără practică în niciun chip nu se poate învăţa”.3

(CASSIAN, 1990: 552) De aceea în ştiinţa duhovnicească se identifică două trepte până la înalta culme a ştiinţei: treapta practicii duhovniceşti şi treapta contemplaţiei divine. La cea de a doua treaptă nu se poate ajunge decât prin practică: „Zadarnic tinde către cunoaşterea lui Dumnezeu cel ce nu se fereşte de atingerea cu viciile”4. (CASSIAN, 1990: 552).

Pentru a se ajunge la contemplarea divină ce face trimitere directă la iluminare trebuie să se însuşească mai întâi practica ştiinţei duhovniceşti. În acest sens, Ioan Cassian precizează şi cele două temeiuri ale desăvârşitei practice: cunoaşterea naturii viciilor şi cunoașterea metodelor de a le înlătura: „Nam primus eius est modus, ut omnium natura uitiorum et curationis ratio cognoscatur. Secundus, ut ita discernatur ordo uirtutum earumque perfectione mens nostra formetur...”. (CASSIEN, 1958: 184) Astfel, mintea omului poate să se formeze după desăvârşirea lor și să nu le mai slujească din constrângere, ci din desfătare: „Quo enim modo uel uirtutum rationem, qui secundus in actuali disciplina gradus est, uel rerum spiritalium et caelestium sacramenta, quae in theoriae gradu sublimiore consistunt, ualebit adtingere, qui naturam uitiorum suorum nec potuit intellegere nec enisus est extirpare?”5 (CASSIEN, 1958: 184-185)

Folosind procedeul alegoriei, Ioan Cassian va evidenția faptul că cel ce doreşte să cunoască cele din afara sa, mai întâi va trebui să se înţeleagă pe sine, să îşi cunoască scopul exitenţei şi finalitatea ei. Ori pentru a ajunge la o asemenea finalitate se va apela la înlăturarea celor vătămătoare prin intermediul a patru lucrări: smulgerea, distrugerea, pierderea şi împrăştierea, pe când în desăvârşirea virtuţilor sunt necesare doar două - construirea şi plantarea: „In expulsione enim moxiarum rerum quattuor esse necessaria designauit, id est euellere, destruere, disperdere, dissipare, in perficiendis uero uirtutibus et his quae ad iustitiam pertinent adquirendis aedificare tantummodo atque plantare. Vnde liquido patet difficiliue conuelli atque eradicari inolitas corporis atque animae passiones quam spiritales extrui plantarique uirtutes”. (CASSIEN, 1958: 184) Și chiar dacă această practică este temeliută pe cunoaşterea naturii viciilor şi desluşirea şirului virtuţilor, ea poartă în sine mai multe arte şi discipline dintre care trei se evidenţiază destul de clar în viziunea cassianică: sihăstria, învățământul și filantropia. (CASSIEN, 1990: 553)

Făcând deosebirea clară între imitaţie şi admiraţie, Ioan Cassian va identifica două părți ale științei teoretice şi anume: interpretarea istorică (historicam interpretationem) şi înţelegerea duhovnicească (intellegentiam spiritalem).6 Or, ramurile înţelegerii duhovniceşti sunt trei: tropologia (tropologia), alegoria (allegoria) şi anagogia (anagoge): „nunc autem fratres, si uenero ad uos linguis loquens, quid

3 „…πρακτική absque theoretica possideri potest, theoretica uero sine actuali omnimodis non potest adprehendi”4 „Frustra igitur ad conspectum dei tendit qui uitiorum contagia non declinat”.5 „Dar cum va putea ajunge la temeiul virtuţilor, care este treapta a doua în disciplina practică, sau la tainele cele duhovniceşti şi cereşti, care se găsesc pe treapta cea mai înaltă a teoriei, cel ce n-a putut înţelege natura viciilor sale şi nu s-a silit să se îndepărteze de ele?”.6 A se vedea şi cartea Pildele lui Solomon 31, 21: omnes enim qui apud eam sunt uestiti sunt dupliciter.

2

uobis prodero, nisi uobis loquar aut in reuelatione aut in scientia aut in prophetia aut in doctrina?” (I CORINTENI, 14:6)7 Făcând referire la scrierile vetero și neotestamentare, autorul Convorbirilor duhovnicești va explica rolul sublim al ştiinţei teoretice prin analizarea mai multor versete ce fac trimitere la cele trei ramuri ale înţelegerii duhovniceşti. Va explica interpretarea istorică8 ca o metodă a cunoaşterii lucrurilor trecute şi văzute, în care nu există niciun înţeles ascuns, ci numai pe cel pe care îl dau cuvintele întrebuinţate, dar şi ca o metodă alegorică a înţelegerii duhovniceşti a textului istoric ce trebuie să ţină întotdeauna cont de regula contextului. Din domeniul alegoriei9

fac parte acele adevăruri cuprinse în ele ce sunt spuse sub formă figurată, în chip tainic, şi de cele mai multe ori date prin pilde. Alegoria exprimă printr-o povestire istorică înţelesuri duhovniceşti. Anagogia10 este „ramura înţelegerii duhovniceşti ce se ridică de la tainele duhovniceşti la cele cereşti mai înalte şi mai sfinte”. (CASSIAN, 1990: 553) Aceasta este folosită cu precădere la îndemnurile practice ce duc la contemplarea divină. Tropologia11 este explicaţia morală, care „duce la curăţia vieţii şi la principiile de conduită practică” (CASSIAN, 1990: 553). Aceasta este cea prin care deosebim cu examinare atentă dăcă sunt sau nu folositoare sau morale cele arătate de judecata practică.

Pentru a se ajunge la lumina ştiinţei desăvârşite, la cunoașterea harică a luminii ce transcende omenescul, se vor înlătura mai întâi toate viciile, şi mai ales viciul trufiei sau al gloriei deşarte, ceea ce înseamnă că fără o îmbățișare în întregime a disciplinei practice sau morale şi fără o dobândire a purității inimii, nu se va putea ajunge la o cunoaștere a ştiinţei duhovnicești:12 „quam hi tantum qui non aliorum docentum uerbis, sed propriorum actuum uirtute perfecti sunt post multa operum ac laborum stipendia iam quasi in praemio consequuntur” (CASSIEN, 1958: 192). Astfel că înţelegerea Legii nu se dobândeşte numai prin meditaţie asupra ei, ci mai ales prin roadele muncii îndeplinirii ei, ca mai apoi ajungându-se la ştiinţa cântării psalmilor să se înţeleagă şi ceea ce cântă:13 „Ille enim psallens intelleget quae canuntur, qui in uia inmaculata gressus puri cordis innititur”. (CASSIEN, 1958: 193) Iată, deci, că în viziunea cassianică, tot omul cel ce doreşte să îşi pregătească inima ca un cort sfânt, va

7 „Iar acum, fraţilor, dacă aş veni la voi, grăind în limbi, de ce folos v-aş fi, dacă nu v-aş vorbi - sau în descoperire, sau în cunoştinţă, sau în proorocie, sau în învăţătură?” (descoperirea - alegoria, cunoştinţa – tropologia, proorocia – anagaogia, învăţătura - interpretarea istorică).8 A se vedea Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 4, 22: „scriptum est enim quia Abraham duos filios habuit, unum de ancilla et alterum de libera”.9 A se vedea Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel 4, 23-24: “...Sed qui de ancilla, secundum carnem natus est: qui autem de libera, per repromissionem...”.10 Anagoge uero de spiritalibus mysteriis ad sublimiora quaedam et sacratiora caelorum secreta conscendens….11 Tropologia est moralis explanatio ad emundationem uitae et instructionem pertinens actualem. A se vedea și Psalmul 147, 1-2: Lauda Hierusalem dominum: lauda deum tuum Sion....12 „Numai cei ce sunt desăvârşiţi nu prin cuvinte învăţate de la alţii, ci prin puterea faptelor lor proprii, o dobândesc ca un fel de premiu, după ce au plătit-o prin multe fapte şi osteneli”.13 „Acela, cântând psalmi va înţelege ceea ce cântă cel care se străduieşte să meargă cu inimă fără prihană pe calea cea nepătată”.

3

putea primi apoi ştiinţa duhovnicească (scientiae spiritalis sacrum):14 „Inpossibile namque est animam, quae mundanis uel tenuiter distentionibus occupatur, donum scientiae promereri uel generatricem spiritalium sensum aut tenacem sacrarum fieri lectionum”. (CASSIEN, 1958: 193)

La disciplina adevăratei ştiinţe se va ajunge parcurgându-se două mari etape: prin umilinţa statornică a minţii (humilitatem cordis inmobilem primitus cvonsequaris) şi prin grija neîncetată pentru lecturile sfinte (ad eam quae inluminat scientiam caritatis consummatione persucat). (CASSIEN, 1958: 195). Statornicia umilinţei minţii duce către iluminare prin trăirea dragostei de oameni, pe când dăruirea cu totul în citirea şi meditaţia continuă la cele duhovniceşti va duce negreşit la desăvârşirea ştiinţei duhovniceşti. În jurul acestei idei, Ioan Cassian va asemăna chivotul sfânt cu mintea omului ce caută duhovnicia. Acesta va arăta că „această minte a chivotului testamentar” (qudammodo ex ea faciens testamenti habentem scilicet), ce are în sine cele două tăbliţe de piatră ale poruncilor (duas tabulas lapideas), îl vor duce pe exeget către veşnicia celorlalte două obiecte: mana cerească (manna), prin care se înţelege „dulceaţa cerească şi nepieritoare a sensurilor duhovniceşti a acelei pâini îngereşti” (perpetua tenacitate conseruet, spiritalium scilicet sensum et angelici illius panis perennem caelestemque dulcedinem) şi toiagul lui Aaron (uirgam Aaron), adică „steagul mântuitor al celui mai mare şi mai adevărat preot al nostru Iisus Hristos, toiag ce înfrunzind întodeauna va aduce verdeaţa mântuirii nemuritoare”15 (CASSIAN, 1990: 559) Această „urnă de aur a amintiri sincere şi curate” (urnam quoque auream, hoc est memoriam puram atque sinceram), care este mintea omului, prin ocrotirea puterilor cereşti, a celor doi heruvimi16 ce străjuiesc capacul chivotului ei, vine şi desăvârşeşte lucrarea omului prin plinătatea ştiinţei duhovniceşti, punându-o la adăpost de toate năvălirile duhurilor rele:17

Et ita mens tua non solum in arcam diuini testamenti, uerum etiam in regnum sacerdotale prouecta per indissolubilem puritatis affectum quodammodo absorta spiritalibus disviplinis illud inplebit pontificale mandatum, quod a legislatore ita praecipitur: et de sanctis non egredietur, ne polluat sanctuarium dei, id est cor suum, in quo iugiter habitaturum se dominus repromittit dicens: inhabitabo in eis inter illos ambulabo. (CASSIEN, 1958: 195)

Iată deci că învăţarea pe de rost a textelor Scripturii are o dublă roadă : una a citirii şi a memorării şi una a meditaţiei. Astfel mintea exegetului va putea fi mereu iluminată de adevărata ştiinţă duhovnicească: „descătuşaţi de mrejele celor văzute şi auzite, şi mai ales în meditaţiile de noapte, când ne gândim la ele în tăcere, le înţelegem

14 „Este peste putinţă ca sufletul, dacă este stăpânit chiar în mică măsură de preocupările lumeşti, să merite darul ştiinţei, sau să fie zămislitor de înţelesuri duhovniceşti, sau să îi rămână ceva din citirea cărţilor sfinte”.15 „...id est summi uerique pontificis nostri Iesu Christi salutare uexillum, inmortalis memoriae semper uiridtate frondescens”.16 Heruvim în limba greacă desemna mulţimea ştiinţei.17 „Astfel, mintea noastră, ajungând nu numai chivot pentru păstrarea Vechiului Testament, ci chiar preoţie împărătească, prin sentimentul trainic al curăţiei, absorbită oarecum de învăţăturile duhovniceşti, va îndeplini acea poruncă preoţească formulată de legiuitor astfel: De locaşul sfânt să nu se îndepărteze, ca să nu necinstească locaşul lui Dumnezeu, adică să nu necinstească inima sa, în care Domnul făgăduieşte că va locui întotdeauna...”.

4

mai limpede”. (CASSIAN, 1990: 560) Exegetul hermeneuticii biblice și patristice va trebui mai întâi să dobândească curăția inimii pentru a putea să îi învețe pe alții. Acesta într-o primă fază va trebui să caute „să își impună gurii sale cea mai adâncă tăcere”, 18

să fie „grabnic la ascultare și zăbavnic în vorbire”, 19 „ să asculte şi să primească cu mintea încordată şi cu gură mută” 20 toate învățăturile învăluite în taină ale scripturilor. Acesta este primul pas al disciplinei practice:21

Et ideo caeudum tibi est ne illorum ad docendum inciteris exemplis, qui peritiam disputandi ac sermonis afluentiam consecuti, quia possunt ea quae uoluerint ornate copioseque disserere scientiam spiritalem possidere creduntur ab his qui uim eius et qualitatem discernere non nouerunt. Aliud namque est facilitatem oris et nitorem habere sermonis et aliquid uenas ac medullas caelestium intrare disctorum ac profunda et abscondita sacramenta purissimo cordis oculo contemplari, quod nullatenus humana doctrina nec eruditio saecularis, sed sola puritas mentis per inluminationem sancti spiritus possidebit. (CASSIEN, 1958: 194-195)

Înnoită și statornicită în lecturile duhovnicești, mintea exegetului va putea să primească şi frumuseţea înţelegerii celor sfinte (sacratioris intellegentiae pulchritudo). O dată ce înaintează în cunoaştere, acesta îşi va da seama că nu poate să îi măsoare adâncimea (nec subtilitatem eius deprehendere) şi nici să îi rabde strălucirea (nec fulgorem ualeant sustinere). Şi, cum se ştie din mărturia Legii, că „per quod etiam omnia praecepta caelestia secundum mensuram status nostri ad omne hominum genus probemus extendi”, atunci cu siguranţă „pro capacitate enim humanorum sensum earum quoque species coaptatur et uel terrena carnalibus uel diuina spiritalibus adparebit”.22

(CASSIEN, 1958: 197) Numai astfel cel duhovnicesc se va putea ţine departe de slujirea la idoli,23 de superstiţiile păgâne,24 de superstiţiile legii iudaice25 şi chiar de la învăţăturile eretice,26 fiindcă omul înlănţuit de patimile trupului „va păzi sănătos această lege, dar

18 „... ne studium lectionis ac desiderii tui labor uana elatione cassetur, ut indicas summum ori tuo silentium”. (CASSIEN, 1958: 193)19 „... citus ad audientum, tardus autem ad loquendum. (CASSIEN, 1958: 193) A se vedea şi Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacob 1, 19.20 „ … ut omnium seniorum instituta atque sententias intento corde et quasi muto ore suscipias ac diligenter in pectore tuo condens ad perficienda ea potius quam ad docenda festines”. (CASSIEN, 1958: 193)21 „Fiindcă ei pot să spună frumos şi cu bogăţie în cuvinte ceea ce vor, ei cred că stăpânesc ştiinţa duhovnicească dar nu ştiu să deosebească puterea şi însuşirile ei. Una este să ai uşurinţa exprimării şi strălucirea cuvintelor, şi alta să pătrunzi în vinele şi în măduva cuvintelor cereşti, să priveşti cu ochiul preacurat al inimii tainele adânci şi ascunse, însuşiri pe care nu le dă învăţătura omenească şi ştiinţa vremii, ci numai puritatea minţii şi iluminarea venită de la Duhul Sfânt”.22 „Toate învăţăturile cereşti se întind la tot neamul omenesc, după măsura stării lor [atunci cu siguranță] înţelesul lor merge în pas cu puterea de înţelegere omenească şi va deveni pământesc pentru cele trupeşti şi dumnezeiesc pentru cele duhovniceşti”.23 „... spiritus fornicationis decepit eos, et fornicati sunt a deo suo...”. (OSEEA, 4:12)24 „Să vină şi să te mântuiască ghicitorii după semnele cerului, cei care vor privi stelele şi vor socoti lunile, ca din ele să îşi prevestească viitorul”. (CASSIAN, 1990: 560)25 „... despondi enim uos uni uiro uirginem castam exhibere Christo...”. (II CORINTENI, 11:3)

5

în sensul ei simplu, în litera ei”27, pe când omul cel ce dobândeşte curăţia inimii „o va păzi în chip duhovnicesc” (spiritaliter obseruari). (CASSIAN, 1990: 560)

În viziunea cassianică, literatura lumească sau literatura profană este considerată ca o piedică pentru mântuire. Numai ştiinţa duhovnicească rămâne apanajul celor curaţi:28

Vt ergo haec in te scientia spiritalis perpetua soliditate roboretur nec ea iam temporarie perfruaris sicut illi qui eam non suo studio, sed aliena relatione contingunt et uelet aerio ut ita dixerim adore percipiunt, sed ut sensibus tuis inuiscerata quodammodo et perspecta atque palpata condatur, illud omni obseruantia custodire te conuenit...(CASSIEN, 1958: 200)

În chip necesar mintea exegetului biblic are nevoie să fie cucerită de bucuriile sufleteşti pe care trebuie să le cultive cu multă osteneală şi râvnă, făcându-o să se preocupe în locul celor fără de roadă şi pământeşti de cele duhovniceşti şi dumnezeieşti:29 „bibe aquas de tuis uasis et de puteorum tuorum fonte. Supereffluant tibi aquae de tuo fonte, in tuas autem plateas pertranseant aquae tuae”. (PILDELE LUI

SOLOMON, 5:15-16) Şi, astfel, mintea celui ce a ajuns la o asemenea stare de desăvâşire în ştiinţa duhovnicească să nu se mândrească cu prea multa ei stăruinţă şi să cadă din nou în păcatele dintâi, ci să găsească dreapta judecată a faptelor sale:30

Si itaque haec diligenter excepta et in recessu mentis condita atque indicta fuerint taciturnitate signata, postea ut uina quaedam suaue olentia et laetificantia cor hominis, cum sensuum canitie et patientiae fuerint uetustate decocta, cum magna sui fragrantia de uase tui pectoris proferentur et tamquam perennis fons de experientiae uenis et inriguis uirtutum meatibus redundabunt fluentaque continua uelut de quadam abysso tui cordis effundent. (CASSIEN, 1958: 201)

Fără experienţa faptelor şi cu sufletul plin de patimi niciun om nu va putea să se înveţe pe sine sau pe alţii. Cuvintele unora ca aceştia sunt fără de folos şi fără roadă şi nu nu vor putea pătrunde în inimile lor. Astfel că este cu neputință ca un suflet

26 „Ego scio quia post discessionem meam intrabunt lupi graues in uos, non parcentes gregi, et ex uobis ipsis exsurgent uiri loquentes peruersa, ut abducant discipulos post se”. (CARTEA SFINȚILOR APOSTOLI, 20, 29)27„Hoc ab homine carnalium adhuc obscenitatum passionisbus obligato secundum simplicem letterae sonum salubriter custoditur”. (CASSIEN, 1958: 197)28 „Aşadar, pentru ca această ştiinţă duhovnicească să se întărească în tine cu puteri de neînlocuit, şi să nu te foloseşti de ea doar vremelnic, ca aceia care au atingere cu ea nu prin studiul lor, ci prin vreo legătură din afară şi care o prind, ca să zic aşa, din aer după miros, aşadar, ca să intre în simţirile tale, ca şi cum s-ar fi născut o dată cu ele, ca ceva care se poate vedea şi pipăi...”.29 „Bea apă din puţul tău şi din pârâiaşele care curg din izvorul tău. Să nu se risipească izvoarele tale pe uliţă, nici pâraiele tale prin pieţe”.30 „Dacă acestea vor fi primite cu grijă, dacă vor fi aşezate în ascunzişurile minţii şi însemnate cu pecetea tăcerii, după aceea, ca vinul vechi care înmiresmează şi înveseleşte mintea omului, când şi ele îşi vor căpăta mireasma lor prin bătrâneţea simţămintelor şi prin vechimea răbdării, atunci vor fi scoase din vasul pieptului tare şi, ca izvor nesecat, se vor revărsa din vinele experienţei şi din căile mereu circulate ale virtuţilor şi vor curge neîncetat, ca dintr-un nemăsurat adânc al inimii tale”. 

6

necurat să poată primi şi duce mai departe ştiinţa desăvârşită a duhovniciei. În acest sens, Ioan Cassian, va face o analogie a sufletului necurat cu un vas murdar în care nimeni nu va turna miere de bună calitate:31

Nemo enim in uas faetidum atque corruptum unguentum aliquod nobile eut mel optimum aut pretiosi quicquam liquoris infundit. Facilius enim quamuis odoratissimum myrum semel horrendis inbuta faetoribus testa contaminat quam ut aliquid ex eo suauitatis aut gratiae ipsa concipiat, quia multo citius munda corrumpuntur quam corrupta mundantur. (...) nec illam scientiam spiritalem et eloquia scripturam quae dulciora sunt super mel et fauum32 inpolluta seruabit” (CASSIEN, 1958: 202)

Asemenea exegeți nu pot intra în inima Sfintei Scripturi, adică în înţelesurile

cele mai tainice şi duhovniceşti, ci cel mult pot stăpâni experienţa discuţiei şi felul de a vorbi împodobit.33 La adevărata ştiinţă duhovnicească nu va ajunge decât cel care este cu adevărat cinstitor de Dumnezeu. Şi cum „toate comorile ştiinţei şi ale înţelepciunii sunt în Hristos ascunse”34, nu poate niciun om cu inima necurată, în care nu locuieşte Hristos, să dobândească ştiinţa duhovnicească.35 La aceasta se ajunge însă prin semănarea cea întru dreptate, adică prin răspândirea dreptăţii în practica vieţii, prin secerarea nădejdii vieţii, adică prin adunarea roadelor virtuţilor duhovniceşti, ceea ce implică şi alungarea viciilor trupeşti şi prin luminarea minţii cu cunoştinţa luminii Adevărului. (CASSIAN, 1990:564) Exegetul ce nu părăsește viciile trupeşti şi se îndepărtează de Adevăr, nu poate dobândi nicidecum ştiinţa duhovnicească, ci cel mult se va supune unei științe false36 despre Dumnezeu: 37

31 „Nimeni nu toarnă într-o oală murdară şi rău mirositoare un parfum fin, sau miere de bună calitate, sau alt lichid de preţ. Un vas îmbibat cu miros urât strică parfumul cel mai plăcut, fără ca acesta să poată schimba prea mult mirosul vasului, fiindcă tot ceea ce este curat se murdăreşte repede decât se curăţă ceea ce este murdar. La fel şi vasul pieptului nostru, dacă n-a fost spălat mai întâi de toată stricăciunea viciilor, nu va merita să primească acest mir (…) şi nici această ştiinţă duhovnicească, sau cuvintele Scripturii, care sunt mai dulci decât mierea şi decât fagurii nu le va putea păstra nestricate”.32 A se vedea Psalmul 18, 11.33 „Praedeximus namque huiusmodi homines disputandi tantum habere pertitiam et elocutionis ornatum, ceterum scripturarum uenas et arcana spiritalium sensum intrare non posse”. (CASSIEN, 1958: 203)34 „Omnes thesauri sapientiae et scientiae absconditi...” (COLOSENI, 2:3)35 „Spiritus enim dei effugiet fictum, nec habitat in corpore subdito peccatis”. (ÎNȚELEPCIUNEA LUI SOLOMON, 1:5, 4).36 τάς άντιθέσεις τής ψευδωνύμου γνώσεως. (I TIMOTEI 6, 20-21)37 „La ce-i foloseşte cuiva să exprime cu podoaba cuvintelor cereşti şi cu acea înfăţişare înaltă a Scripturilor, dacă prin simţăminte şi fapte urâte tăvăleşte în noroi frumuseţea credinţei şi o pătează cu murdăria poftelor sale? Ştiinţa, care este podoabă pentru cel ce o foloseşte cum trebuie, pe aceştia nu numai că nu îi poate înfrumuseţa, dar îi umple şi de mai multă murdărie”. A se vedea şi Cartea Înţelepciunea lui Isus Sirah 15, 9-10: „Nu este frumoasă lauda în gura păcătosului, că nu este de la Domnul trimisă lui. Că întru înţelepciune se va grăi lauda şi Domnul o va îndrepta pe ea” (Ex ore enim peccatoris non est pulchra laudatio) şi Pildele lui Solomon 17, 16 : „Ce folos aduc banii în mâna celui nebun? Ar putea dobândi înţelepciune, dar nu are pricepere” (... ut quid

7

Quid enim prodest quempiam ornamentum eloquiorum caelestium et illam pretiosissimam scripturarum speciem consequi, si eam lutulentis operibus uel sensibus inhaerendo quasi inmundissimam terram subigendo confringat aut caenosis libidinum suarum polluat uolutabris? Fiet enim, ut id quod recte utentibus decori esse consueuit non solum istos ornare non possit, uerum etiam maioris caeni conluuione sordescat. (CASSIEN, 1958: 204-205)

Această ştiinţă adevărată şi duhovnicească este foarte departe de erudiţia acestui veac, care este pătată „de murdăria viciilor trupeşti, încât ştim că uneori ea a înflorit, în chip minunat, chiar la unii dintre cei mai simpli şi neştiutori de carte”. (CASSIAN, 1990: 565) Astfel că înainte de a obţine desăvârşirea ştiinţei duhovniceşti, exegetul va trebui să caute adevărata neprihănire: „Nimeni în care domnesc încă patimile trupeşti, şi mai ales desfrânarea, nu va putea stăpâni ştiinţa duhovnicească (...), căci în inima celui bun se va sălăşlui înţelepciunea şi cine se va teme de Domnul va găsi ştiinţa împreună cu dreptatea”. (CASSIAN, 1990: 565)

Făcând referire la Epistola a II-a către Corinteni38 a Sfântului Apostol Pavel, Ioan Cassian va arăta legătura virtuţilor ce duc către dobândirea adevăratei ştiinţe duhovniceşti:39

Qua coniugatione uirtutum euidentissime nos uoluit erudire de uigiliis atque ieiuniis ad castitatem, de castitate ad scientiam, de scientia ad longanimitatem, de longanimitate ad suauitatem, de suauitate ad spiritum sanctum, de spiritu sancto ad caritatis non fictae praemia perueniri. Cum igitur hac disciplina atque hoc ordine tu quoque perueneris ad scientiam spiritalem, habebis procul dubio sicut diximus non sterilem nec inertem, sed uiuidam fructuosamque doctrinam... (CASSIEN, 1958: 206)

O dată dobândite tainele înţelesurilor duhovniceşti, ele nu trebuie să devină amăgire şi dragoste pentru slava deşartă. Un asemenea exeget este condus mai mult de neînţelepciune decât de înţelepciune: „in aures inpridentis noli quicquam dicere, ne forte inrideat sapientes sermones tuos” (Nu spune ceva în urechile neînţeleptului, ca să nu râdă de cuvintele tale înţelepte). (PILDELE LUI SOLOMON, 23: 9) Şi, de aceea, aceste taine ale ştiinţei duhovniceşti trebuie dezvăluite nu exegeților nepăsători şi indiferenţi faţă de cele sfinte, nelegiuiţilor ce nu vor să se îndrepte,40 celor aflaţi într-o stare călduţă

fuerunt diuitiae insipienti? Possidere enim sapientiam excors non poterit). 38 A se vedea Epistola a II-a către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 6, 4-7 ş.u.: „Ci în toate înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţă, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi; în curăţie, în cunoştinţă, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefăţarnică; în cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptăţii, cele de-a dreapta şi cele de-a stânga...”.39 „Prin legătura virtuţilor una de alta, el a voit să ne înveţe foarte limpede că se ajunge de la vegheri şi posturi la curăţie, de la curăţie la ştiinţă, de la ştiinţă la îndelungă răbdare, de la îndelungă răbdare la bunătate, de la bunătate la Duhul Sfânt, de la Duhul Sfânt la răsplata dragostei nefăţarnice. Când, aşadar, prin această învăţătură şi în această ordine vei ajunge şi tu la cunoştinţa duhovnicească, vei avea atunci, fără îndoială, precum am spus, învăţătura nu nevrednică şi deşartă, ci vie şi rodnică, sămânţă a cuvântului mântuitor”.40 „Celui nebun nu-i sunt de ajuns plăcerile şi nu este nevoie de înţelepciune unde lipseşte simţirea”. (CASSIAN, 1990: 566) A se vedea şi Pildele lui Solomon 19, 10 şi 18,

8

şi nu sunt apăsaţi de nicio durere, sau celor nebuni cărora le lipseşte simţirea, şi nici celor care nu se supun cuvintelor dumnezeieşti, ci „acelora care sunt copleşiţi de tristeţe şi de amărăciune, căindu-se de faptele lor de mai înainte, vârsându-le din belşug bucuria vieţii duhovniceşti (...) şi încălzeşte-i cu băutura cuvântului mântuitor, pentru ca nu cumva, înecaţi în amărăciunea neîncetată şi deznădejdea ucigătoare, să fie înghiţi de o mai mare tristeţe”. (CASSIAN, 1990: 566-567) Se poate afirma astfel că învăţătura duhovnicească poate rămâne fără roade din două motive: „fie că cel ce învaţă pe altul, le recomandă ceea ce el n-a făcut, folosindu-se astfel de cuvinte deşarte, fie ascultătorii răi şi plini de vicii nu primesc în sufletele lor împietrite învăţătura mântuitoare şi sfântă a omului duhovnicesc”. (CASSIAN, 1990: 567)

Așadar, imaginea științei duhovnicești ca oglindă a arhetipului de cunoaștere paradigmatică a imaginarului religios se realizează printr-o hermeneutică a textului ce face legătura dintre transcendent și imanent. În opera Sfântului Ioan Cassian ne sunt prezentate și analizate cu precădere imaginile recluziunii prin mortificare și imaginile de reconstituire a sinelui ontologic prin virtute. Sacrul și profanul sunt relatate din prisma simbolurilor ascensoriale și spectaculare. Mitoanaliză și mitocritică, imaginarul hristomorfizării și arta figurativă occidentală a imaginarului hristilologic încorporat în realitatea ontologică a imanentului în raport cu transcendentul fac parte din concepția cassianică asupra hermeneuticii biblice. Hristomorfizarea imaginarului și vocația transcenderii sinelui în spațialitatea simbolică a sacrificiului redemtiv face din opera Sfântului Ioan Cassian o adevărată lucrare sacră ce are la baza acesteia simbolismul soteriologic.

Bibliografie:

xxx, Biblia sau Sfânta Scriptură, București, E.I.B.M.B.O.R., 1975.CASSIAN, Ioan Sfântul, Conlationes Sanctorum Patrum, XXIV (Conlaţiuni sau Convorbiri cu Părinţii, XXIV), P.S.B. 57, Bucureşti, E.I.B.M.B.O.R., 1990.CASSIEN, Jean, Conférences VIII-XVII, XIV, Texte latin revu, introduction, traduction et notes par Dom E. PICHERY, s-j., Sources Chrétiennes, No 42, Les Éditions du Cerf, 29, Bd. de la Tour-Maubourg, Paris, 1955.CHADWICK, Owen, John Cassian. A study in Primitive Monasticism, Cambridge University Press, ed. a II-a, 1968.DIACONESCU, Mihail, Antologie de literatură străromână – texte comentate, Editura CNI Coresi SA, București, 2003.GUY, Jean Claude, Jean Cassien. Vie et doctrine spirituelle, Colection Théologie, Pastorale et Spiritualité, Recherche et Syntheses, P. Lethielleux, Editeur 10, Rue Cassette, Paris Vie, 1961.GUȚU, Gheorghe, Dicţionar latin – român, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1993.HENRICH, Nathalie, Etre ecrivain, creation et identite, Paris, Editions la Decouverte, 2000.VOGÜÉ, Adalbert de, (O.S.B.), De Saint Pachôme à Jean Cassien : Études littéraires et doctrinales sur le monachisme égyptien à ses débuts, Rome, Pontificio Ateneo S. Anselmo, 1996.VOGÜÉ, Adalbert de, (O.S.B.), Histoire littéraire du mouvement monastique dans l`antiquité. Première partie : le monachisme latin (Les derniers écrits de Jérome et l`œuvre de Jean Cassien – 414-428), Les Edition du Cerf, Paris, 2002.

2: Non expuiunt stulto deliciae, nec opus est sapientia ubi deest sensus. Magis enim ducitur insipientia şi Pildele lui Solomon 29, 19: quia seruus durus non emendatibur uerbis: si enim et intellexerit, non oboediet...

9