heterozide ( glicozide )
TRANSCRIPT
HETEROZIDE ( Glicozide )Clasificare.
În funcţie de natura agliconului, heterozidele se împart în :-Tioheterozide ( glicozide senevolice) – eliberează în urma hidrolizei, un senevol ( un aglicon cu sulf).-Heterozide cianogenetice – eliberează în cursul hidrolizei acid cianhidric.-Heterozide fenolice – agliconul este un compus cu structură fenolică.-Antrachinonglicozide - agliconul este antrachinona sau un derivat al acesteia.-Glicozide cardiotonice ( Tonicardice)-Saponozide ( Saponine)
Tioheterozide
• Sinapis nigrae semen
• Seminţe de muştar negru
• Brassica nigra ( muştar negru)
• Familia Cruciferae
Descrierea plantei• Plantă ierboasă anuală, dreaptă, rămuroasă, înaltă
de 1-1,50 (2) m cu rădăcina pivotantă. Tulpina este cilindrică, groasă, cu peri abundenţi, setoşi la partea inferioară, glabră la partea superioară şi ramificată. Frunze inferioare sunt penat-compuse, lungi până la 20 cm, cele mijlocii şi superioare sunt penat-lobate, ultimele fiind aproape întregi. La toate frunzele lobul terminal este mult mai mare şi peţiolul lung. Florile sunt grupate în raceme dense, care se alungesc pe măsura înfloririi sunt pe tip 4 şi au petale galbene. Fructul este silicvă alipită de axă, lungă de 1-2 cm, tetramuchiată, îngustată la ambele capete şi fără rostru. Seminţele sunt mici, brun-roşietice până la negru, cu suprafaţă reticulată. Înfloreşte din iunie până în iulie.
• Răspândire: Se întâlneşte şi în flora spontană ca buruiană de culturi, pe marginea drumurilor sau prin zăvoaie.
Produsul vegetal• Se utilizează Semen Sinapis nigrae sau Sinapis
nigrae semen (F.R.IX), seminţele plantei, de formă globuloasă, cu diametrul de cca 1,2 mm, de culoare brună-roşiatică până la negru la exterior, cu suprafaţa reticulată fin şi egal. Interiorul seminţelor este galben-verzui. Seminţele uscate nu au miros, dar prin zdrobire şi umectare cu puţină apă capătă miros caracteristic, înţepător de esenţă de muştar. Gustul la început este amărui apoi înţepător, iute, caracteristic.
• Recoltare: Păstăile cu seminţele se culeg cu combina, dimineaţa sau în zilele noroase, din iulie până în august, cu puţin timp înainte de maturitatea deplină, pentru a evita împrăştierea seminţelor.
Compoziţie chimică
• Seminţele conţin ulei gras ( 30 – 35%), proteine, mucilagii ( 20%), colină, sinigrină ( sinigrozida), săruri minerale.
Acţiune. Indicaţii terapeutice.
• Seminţele de muştar negru ( Sinapis nigrae semen ) conţin principii care,aplicate pe piele, determină elibererea de histamină, substanţă care înroşeşte pielea şi dă senzaţia de căldură locală ( efect revulsiv ) ; histamina stimulează musculatura bronhiilor, dilată vasele mici, permeabilizează capilarele, stimulează secreţia gastrică şi determină eliberare de hormoni corticoizi. La locul de aplicare produc o congestie superficială cu efect de decongestionare în profunzime a zonei respective. Datorită acestor efecte, muştarul negru este folosit în bronşite, pneumonii şi reumatism.
Mod de preparare şi administrare.• Uz extern.• Pentru tratarea afecţiunilor menţionate, se folosesc cataplasme cu
făină de muştar ( Farina sinapis ).• 100 g făină de muştar se amestecă cu apă caldă ; pasta obţinută se
pune într-un săculeţ de pânză ( sau între două straturi de tifon ),care se aplică pe locul dureros şi se ţine până la 15 minute ( depăşirea acestei perioade duce la apariţia unor vezicule, ce lasă ulceraţii greu vindecabile ). Cataplasma se ţine o perioadă mai scurtă la persoanele blonde. La copii de vârstă şcolară, pasta se pregăteşte din 50 g făină de muştar, 100 g făină de in şi apă caldă. La copii mici nu se foloseşte acest tratament, deoarece îi intoxică.
• Se pot face băi de muştar : se introduce în apa din cadă, un săculeţ cu 100 – 200 g seminţe de muştar, cu 5 minute înaintea introducerii corpului ; se stă în apă 20 minute.
• Uleiul de muştar încorporat într-o bază de unguent sau soluţie alcoolică, se utilizează sub formă de frecţii în aceste afecţiuni.
• Alte întrebuinţări. Planta tânără se poate consuma ca salată. Seminţele se folosesc ca şi condiment, la obţinerea pastei de muştar.
• Seminţele de muştar alb ( Semen Erucae), ce provin de la Sinapis alba, au diametrul de max 2,5 mm şi culoare galbenă. Au gust amar. Conţin tioheterozida sinalbină.
Heterozide cianogenetice
• Flores Sambuci
• Flori de soc
• Sambucus nigra ( soc)
• Familia Caprifoliaceae
Descrierea plantei• Arbust înalt de 4-5(10) m, cu coroană tufoasă rotunjită şi
măduva mai dezvoltată ca la oricare altă specie lemnoasă. Tulpina se ramifică de la bază. Scoarţa este cenuşie, cu ritidom crăpat, Planta prezintă pe lujeri lenticele numeroase, proeminente. Mugurii sunt opuşi, mari, ovoizi, cu 2-4 solzi bruni care cad timpuriu, astfel încât frunzele se văd de primăvara timpuriu. Frunzele sunt opuse, imparipenat compuse, cu 3-7 foliole, eliptice, ascuţite la vârf, neregulat serate, cu peri pe dosul nervurilor. Florile sunt grupate în cime umbeliforme plane, cu 5 ramuri principale bogat ramificate la rândul lor, pe tipul 5, cu corola albă. Fructele sunt drupe baciforme sferice, negre, lucioase, cu suc roşu şi 3 (mai rar 4-5) sâmburi turtiţi cu câte o sămânţă fiecare. Înfloreşte din mai până în iunie.
• Răspândire: Este răspândit de la câmpie până în partea inferioară a munţilor, în întreaga ţară în păduri, tufişuri, pe lângă garduri. Arbustul este des întâlnit în Transilvania, Banat, Oltenia, Moldova şi Dobrogea.
Produsul vegetal• Se utilizează Flores Sambuci, florile mici cu caliciul format
din 5 dinţi mai scurţi decât petalele, cu corola lată de 6 -9 mm, albă până la gălbuie, cu 5 lobi rotunjiţi. Androceul format din 5 stamine alterne, concrescute cu tubul corolei are antere mari biloculare. Ovarul inferior, trilocular, uniovulat se termină cu un disc care poartă trei lobi stigmatici scurţi. Produsul vegetal are miros plăcut aromat şi gust la început dulceag apoi iute.
• Recoltare: Florile se recoltează când 75% din flori sunt înflorite, la începutul înfloririi, din luna mai până în iunie . Recoltarea se face pe timp frumos, după ce se ridică rouă, prin tăierea inflorescenţei imediat de sub locul de ramificare cu foarfeca sau cuţitul. Acestea se pun la uscare la soare puternic, care le păstrează culoarea albă-crem, cu florile în sus, într-un singur strat pe rame acoperite cu hârtie. Pe vreme nefavorabilă se pun în poduri acoperite cu tablă şi bine ventilate.
Compoziţie chimică• Florile conţin ulei volatil în cantitate mică,
flavonoide, amine volatile ( care dau mirosul florilor proaspete),sambunigrozidă ( sambunigrină), glucide, mucilagii, vitamina C etc.
• Frunzele conţin sambunigrină, oxalaţi, vitamina C, săruri minerale etc. Fructele conţin glucide, proteine, potasiu, vitaminele C, A, B etc.
Acţiune. Indicaţii terapeutice.
• Florile au acţiune sudorifică, diuretică, laxativă, antinevralgică, antiseptică, antireumatică, galactogogă, fiind indicate în bronşite, gripe, afecţiuni renale, furunculoze ; datorită acţiunii laxative şi sudorifice, se folosesc în curele de slăbire. Florile intră în compoziţia ceaiurilor antireumatic, depurativ, sudorific.
• Fructele au acţiune laxativă, mineralizantă, vitaminizantă, antiseptică, diuretică şi antinevralgică, dar atenţie, în doze mari, pot provoca convulsii ; sunt indicate mai ales în constipaţie.
• Frunzele au acţiune antiinflamatorie şi cicatrizantă, fiind recomandate în tratamentul hemoroizilor.
• Scoarţa are proprietăţi diuretice şi purgative în doze de 20 g extract fluid pe zi ; în doze mai mari este un purgativ
drastic.
Mod de preparare şi administrare. • Uz intern.• Pentru tratarea gripei, guturaiului, rinitei, afecţiunilor renale,
nevralgiilor sciatice, intercostale, de trigemen, se beau 3 căni infuzie pe zi. Aceasta se prepară din 2 linguriţe flori uscate la 200 ml apă clocotită.
• Pentru tratarea constipaţiei, se bea o cană infuzie, seara, înainte de culcare.
• Ca adjuvant în tratarea hidropiziei ( acumulare de lichid în pleură, pericard, peritoneu, articulaţii ), la bolnavii cardiovasculari, se beau 3 – 4 căni infuzie pe zi.
• Uz extern.• Pentru tratarea nevralgiei intercostale şi de trigemen, arsurilor,
furunculelor, foliculitelor de aplică cataplasme cu infuzie din plantă pe locul dureros ( 40 g flori, frunze, fructe se infuzează în 1 l apă clocotită 20 minute ).
• Pentru tratarea guturaiului se pot face inhalaţii cu infuzie din flori de soc.
• Arsurile şi hemoroizi se tamponează cu suc obţinut prin zdrobirea frunzelor.
• Alte întrebuinţări.• Florile se folosesc la obţinerea sucurilor ( socatei ), siropurilor,
vinurilor.• Din fructe se prepară : suc, sirop, dulceaţă, compot, vin, ţuică, oţet,
produse farmaceutice cu efect diuretic, laxativ.
Heterozide fenolice
• Folium vitis idaeae
• Frunze de merişor
• Vaccinium vitis idaea ( merişor)
• Familia Ericaceae
Descrierea plantei
• Arbust tufos, înalt de 5-30 cm cu tulpină cilindrică şi ramificaţii subţiri, cenuşii-pubescente. Frunzele sunt dispuse altern, persistente, pieloase şi rigide, eliptice cu vârful rotunjit sau emarginat, se răsfrâng pe margini. Florile sunt dispuse în raceme terminale cu 2 -6 flori aplecate, campanulate, alb-roz, pe tipul 5, cu sepalele şi petalele unite. Fructele sunt bace sferice, la început albe, apoi roşii, cu seminţe numeroase. Înfloreşte din mai până în iulie.
• Răspândire: Planta creşte la altitudini mari de cca. 1300-1400 m. Întâlnit în pajişti alpine sau luminişuri. Răspândit în zonele înalte din lanţul carpatic, în special în Transilvania, Oltenia, Muntenia, Moldova.
Produsul vegetal• Se utilizează Folium Vitis idaeae, frunzele elip tice,
obtuze sau rotunjite, pieloase, rigide, scurt peţiolate cu margini întregi sau puţin crenate, întoarse uşor în jos, de culoare verde lucitoare pe faţa superioară şi palid-verzui, cu puncte mici brune pe partea inferioară. Produsul vegetal este fără miros, cu gust astringent.
• Recoltare: Perioada optimă este în lunile septembrie-octombrie, când conţinutul în substanţe active este maxim. Se recolteză cu cuţitul, briceagul sau foarfeca ramurile cu frunze tinere, deoarece celelalte au un conţinut redus de substanţe active.
Compoziţie chimică
• Frunzele conţin arbutozid, hidrochinonă, metilarbutozid, flavonoizi, taninuri, acid chinic, vitamina C, săruri minerale.
Acţiune. Indicaţii terapeutice.• Principiile active din frunze au acţiune diuretică, astringentă,
antiseptică, antiinflamatoare, sudorifică.• Flavonozidele determină acţiunea diuretică, iar taninurile oferă
acţiune hemostatică, astringentă şi antidiareică.
• Arbutozida şi metilarbutozida se scindează în corp în hidrochinonă, respectiv metilhidrochinonă, care se elimină rapid prin urină, colorând-o în verde. Hidrochinona şi metilhidrochinona îşi exercită acţiunea antiseptică doar într-o urină alcalină, de aceea la prepararea decoctului se adaugă bicarbonat de sodiu. Aceste substanţe, în sinergie cu flavonoidele determină acţiunea diuretică, dezinfectantă şi slab antidiabetică.
• Supradozarea produce iritarea mucoase gastrice şi fenomene alergice.
• Produsul este indicat în afecţiuni ale căilor urinare ( cistite, pielite, uretrite, litiază renală, hematurie ) ca antiseptic şi antibacterian, în diaree, gastroenterite, gută, reumatism, leucoree, hemoragii.
Mod de preparare şi administrare.• Uz intern.• Pentru tratamentul afecţiunilor menţionate se poate
folosi extractul : 2 linguriţe frunze se lasă la macerat 60 minute în 100 ml apă rece, apoi se strecoară. Aceleaşi frunze se fierb 15 minute în alţi 100 ml apă, se lasă la răcit, apoi se strecoară. Se amestecă lichidele. Se adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu. Se bea câte o lingură la 3 – 4 ore.
• Se poate folosi decoctul, preparat din 1 linguriţă pulbere de frunze la 200 ml apă ; se fierbe 15 minute ; se beau 2 căni pe zi.
• Pentru tratarea afecţiunilor căilor urinare, se ia câte un vârf de cuţit pulbere de frunze de 3 ori pe zi.
• Tratamentul nu este indicat femeilor gravide.• Alte întrebuinţări.• Din fructe se prepară sirop, dulceaţă, gem, compot etc.
