In sens general, hegemonia este o formă de guvernare imperială indirectă în care statul

lider „hegemon” conduce din punct de vedere geopolitic statele subordonate mai degrabă

prin mijloacele implicite ale puterii, amenințării, decât prin forță militară directă. .

Hegemonia, ca un anumit tip de ordine internațională, se distinge de ordinea non-

hegemonica în care există puteri evident rivale și nu exista o putere este în măsură să

stabilească legitimitatea de poziția dominantă. SUA este considerata a fi hegemon

mondial Puterea americana se bazeaza :

1. Forţa militară (armată, capacitate de proiectare a forţei militare la distanţă)

2. Forţa politică (diplomaţie, alianţe, organizaţii internaţionale)

3. Forţa tehnologică (creativitate, capacitate de inovaţie, învăţământ şi cercetare)

4. Forţa economică (capacitate productivă internă, resurse, comerţ internaţional,

finanţe)

5. Forţa morală (influenţă culturală, model politic şi moral, dinamism intern,

capacitatea de influenţare (cultura americană, sistemul american de valori,

fascinaţia americană, visul American); dinamismul american, mesianismul.

motivaţia sa internă, care le împinge să joace un rol hegemonic în lume; nu ajunge

să fii pe primul, prin capacităţile obiective pe care le ai (de exemplu, prin

resursele naturale, capacităţi economice). E important şi să vrei să fii primul. Or

cultura politică americană are la bază acest mesianism, credinţa că SUA au o

misiune providenţială în lume (încă de pe vremea primilor colonişti)

Date concrete care releva puterea Americii:

- 9.830.000 kmp (a treia ţară din lume ca suprafaţă)

- 310.000.000 loc., a treia ţară din lume

- 14.000 de miliarde dolari PIB, prima economie din lume (24% din PIB-ul

nominal, 20% din PIB-ul la paritatea puterii de cumpărare

- din anii 1870 este prima economie a lumii (discutabil, până la Primul Război

Mondial Marea Britanie avea cea influentă poziţie economică)

- 600 de miliarde de dolari cheltuieli militare (43% din cheltuielile militare

mondiale). Mai mult decât următoarele 14 bugete militare luate la un loc

- 4% din PIB (locul doi în lume, după Arabia Saudită)

Cum se exercita puterea militara?

- forţele armate ale SUA – formate din Armată, Marină, Corpul Puşcaşilor Marini, Forţele Aeriene şi Paza de Coastă (se adaugă şapte componente ale forţelor de rezervă: Garda Naţională a Armatei, Rezervele Armatei, Puşcaşilor Marini, Marinei, Garda Naţională Aeriană, Rezervele Aeriene, Rezervele Pazei de Coastă)

- control civil – comandant-şef: preşedintele, comandant-adjunct, Secretarul Apărării

- pentru coordonarea acţiunii militare şi diplomatice există Consiliul Securităţii Naţionale (National Security Council)

- Comitetul Mixt al şefilor de stat-major (Joint Chiefs of Staff): un preşedinte, un vicepreşedinte şi cei patru comandanţi de arme (minus comandantul Pazei de Coastă)

- Paza de Coastă se află sub autoritatea Secretarului pentru Securitate Internă, doar în timp de război poate fi pusă sub comanda Marinei Militare

- din 1972 nu se mai foloseşte serviciul militar obligatoriu, ci doar angajarea prin voluntariat

- 1.500.000 personal activ, plus 800.000 în rezervă- a doua forţă din lume ca efective, după armata chineză- la cererea preşedintelui şi cu aprobarea Congresului, se poate introduce seviciul

militar obligatoriu (selectiv)

- forţele militare ale SUA sunt desfăşurate în peste 150 de ţări- cca. 865 de baze şi facilităţi militare în străinătate (unii au comparat aceste baze

cu nişte colonii, un "imperiu format din baze militare"- 370.000 din personalul său militar (dintr-un total de aprox. 1.500.000) servesc în

străinătate- 100.000 – Afganistan- 50.000 – Irak- 57.000 – Germania- 32.000 – Japonia- 28.000 – Coreea de Sud- 10.000 – Kuweit- 9.000 – Italia- 9.000 – Marea Britanie- 8.000 – Qatar- 3.500 – Djibouti- 1.500 – Turcia- 1.500 – Bahrein

Statele Unite ale Americii, odată cu sfârşitul perioadei bipola-re, au rămas singura mare putere militară dominantă ce se manifestă la nivel mondial. Puterea militară a Americii nu constă numai în mărimea efectivelor militare, cât mai ales în tehnologiile şi echipamentele de ultimă oră din dotare, în pregătirea şi profesionalismul propriilor efective. Puterea de care dispun le permit să se implice şi să influenţeze toate marile probleme ale lumii contemporane, fie printr-o abordare directă, fie prin intermediul organizaţiilor internaţionale

de securitate sau economico-financiare. De altfel, este cunoscut faptul că Armata SUA a fost astfel structurată încât să poată susţine şi câstige aproape simultan două conflicte regionale majore. În prezent, viziunea a fost schimbată, în sensul câstigării unuia şi ţinerii sub control unui al doilea conflict regional major. După atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, SUA au înţeles că puterea lor militară nu era capabilă să răspundă noilor ina-mici, care nu dispun de forţe terestre, navale şi aeriene masive. Armata americană nu era pregătită să răspundă provocărilor asimetrice ale viitorului, atacurilor pe propriul teritoriu ori posibilităţii de a fi surprinsă de ameninţări ce nu au fost prevăzute. Prin urmare, începând cu anul 2001, puterea militară a SUA a intrat într-un proces de transformare, perioad ăîn care a trebuit să facă faţăunor provocări .

Puterea politica a Americii

- membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU- găzduieşte sediul ONU din New York- relaţii diplomatice cu majoritatea ţărilor (Cuba, Iran, Coreea de Nord, Bhutan,

Sudan şi Taiwan nu au relaţii diplomatice formale cu SUA)- "relaţie specială" cu Marea Britanie- legături strânse cu Canada, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Coreea de Sud şi

Israel- NATO- NAFTA (North American Free Trade Agreement, Canada, SUA, Mexic)- poziţie importantă în FMI şi Banca Mondială (la FMI deţine aprox. 17% din

voturi; în condiţiile în care deciziile majore se iau cu o majoritate de 85% voturi, SUA pot bloca orice decizie)

În general Statele Unite ale Americii poate fi caracterizată ca o mare putere benignă, în ciuda cantităţii imense de putere acumulată, SUA nu ameninţă existenţa altor actori din cadrul sistemului şi nu caută, ca Marile Puteri din trecut să cucerească teritoriile altor state. Acest ultim fapt nu înseamnă neapărat ca puterea SUA nu este percepută ca o ameninţare sau cel puţin privită cu o oarecare îngrijorare. Discrepanţa dintre puterea şi capabilităţie SUA şi celalte state reprezintă un dezechilibru major de putere şi în acelaş timp unic în istoria relaţiilor internaţionale. Asemenea dezechilibre de putere sau apariţia unui potenţial hegemon era corectată în mod tradiţional prin crearea unei coaliţii internaţionale capabile să readucă sistemul internaţional în echilibru. Majoritatea războaielor moderne, începând cu Războiul de 30 de ani şi încheind cu Al Doilea Război Mondial au fost războaie purtate pentru menţinerea echilibrului de putere şi împiedicarea apariţiei unui hegemon. În cazul Statelor Unite în ciuda dezechilibrului manifest de putere creat, nu există încă nici un fel de coaliţie/alianţă care să readucă echilibrul sistemului internaţional. Această situaţie se datorează pe de parte existenţei armelor nucleare, ce face declanşarea unui conflic militar general improbabilă şi pe de altă parte imposibiltăţii celorlalţi actori de a contrabalansa în mod eficient puterea Statelor Unite.n ciuda unei retorici active a unor actori internaţionali majori legate de creearea unei lumi multipolare, configuraţia sistemului internaţional de la sfârşitul Războiului Rece până în prezent a fost unipolară. S-a încercat balansarea puterii americane în mod indirect prin mijloace conceptuale (promovarea multilateralismului), simbolic prin încheiare de parteneriate strategice între China şi Rusa pentru a-şi arată nemuţumire şi opoziţia faţă de

politica SUA, tentative de a izola Statele Unite în cadrul organizaţiilor internaţionale, refuzul de a legitima acţiunile SUA prin refuzul de a vota iniţiativele SUA în cadrul forurileor internaţionale sau de a contribui cu forţe armate sau alte mijloace la intervenţiile americane, contrabalansare prin organizare reprezentată de poziţia comună a Franţe, Germaniei şi a Federaţiei Ruse în cazul Operaţiunii Iraqi Freedom şi în final lovirea directă a puterii americane prin atacuri de natură teroristă, tactică utilizată de Al Qaeda.

Problema puterii americane în acest moment nu ţine neapărat de vitalitatea ei materială. SUA continuă să fie dominantă atât în termeni economici cât şi militari, iar această situaţie va tinde să continue timp de cel puţin o generaţie. Josef Joffe identifică nevoia formulării unei strategii care să consolideze această putere şi să o facă acceptată de către ceilalţi membri ai sistemului internaţional. Problema nu este deci cantitatea, ci calitatea puterii. În acest sens Joseph Joffe propune o strategie care combină trei elemente: balansarea ameninţărilor (balancing), crearea de alianţe redundante care să facă din Statele Unite naţiunea indispensabilă pentru securitatea lumii (bonding) şi în final construirea de instituţii şi arene politico-economice internaţionale care, în opinia autorului, să transforme „rivalii în parteneri şi să împiedice transformarea aliaţior în inamici.” Pe lângă toate acestea, SUA trebuie să fie capabilă să furnizeze în cadrul sistemului internaţional bunuri publice. Aceste bunuri publice internaţionale sunt în principal susţinerea unui cadru stabil de securitate internaţională şi susţinerea economiei globale. Scopul acestei strategii de politică externă propuse de autor este de a construi un anumit consens global şi de a conferi legitimitate puterii americane.

Puterea economica a Americii

In linii mari, sistemul economic american poate fi definit prin caracterul său descentralizat, capitalist, bazat pe proprietatea privată şi liberă iniţiativă. Intervenţia autorităţilor federale în economie se manifestă prin strategii de politică bugetară şi monetară. În acelaşi timp, bugetul federal are o componentă ce vizează investiţii în cercetare. Legislaţia economică americană permite implicarea guvernului în controlul practicilor de afaceri, guvernul american avînd şi rolul de supervizor al creşterii economice. ezultatele dezvoltării industriale a Statelor Unite sunt recunoscute în lumea întreagă, industria fiind una modernă şi tehnologizată concentrându-se pe sectoarele de producere a  petrolului, oţelului, maşinilor, telecomunicaţiilor, produselor chimice şi electronice, bunurilor de larg consum. SUA deţine importante rezerve de materie prima care permit dezvoltarea şi valorificarea industriei extractive şi de prelucrare. În ceea ce priveşte agricultura, SUA continuă să fie lider mondial în creşterea orezului, porumbului, grîului, boabelor de soia.

Un rol special în economia americană îl joacă companiile transnaţionale. Coca Cola, Colgate, Microsoft, Ford, IBM, General Electric, Intel, Exxon, Wal-Mart, Mc Donald’s, (despre asteaa vb si proful la curs ) reprezintă imaginea SUA în întreaga lume. În topul

primelor zece corporaţii transnaţionale la nivel global, primele cinci sunt din SUA. Companiile transnaţionale influenţează într-o mare măsură deciziile la nivel macroeconomic. De altfel, companiile transnaţionale sunt vîrful de lance al ofensivei americane în contextul globalizării economice. Totodată aceasta din urmă transferă în exterior modelul american de planificare şi de management a activităţii economice, şi în egală măsură şi noile tehnologii de mare randament şi productivitate.

Pe parcursul ultimilor ani, nivelul înalt al productivităţii întîlnit în economia americană le-a permis Statelor Unite să atragă uriaşe fluxuri de capital dar şi să exporte resurse financiare americane peste tot în lume dar mai ales în Europa. Economia americană a cunoscut  ritmuri stabile de creştere  economică susţinută de tehnologia performantă, inflaţie scăzută, capacitatea de a crea locuri de muncă şi un nivel scăzut al şomajului. SUA promovează un nou concept economic legat de productivitatea globală a factorilor de producţie, concept ce pune accent pe eficacitatea cu care economia americană îmbină munca angajaţilor cu investiţiile în cercetare şi noile tehnologii. Secretul succesului economic american este legat şi de sumele uriaşe investite în cercetare şi dezvoltare, atât de către companiile private dar şi de către autorităţile federale. Un alt factor al succesului îl reprezintă gradul de pregătire şi numărul personalului de cercetare.

Argumente pentru ideea de imperiu (Nye, p. 234):- desfăşurarea forţelor militare americane la scară mondială; comandanţii militari

ai ariilor de responsabilitate geografice acţionează uneori ca nişte proconsuli romani (cei care deţineau imperium-ul, autoritatea supremă, în zona lor de responsabilitate)

- engleza: este o lingua franca- economia americană, forţa de atracţie a culturii ei

Dar întâietatea nu înseamnă în mod obligatoriu hegemonie.Dar SUA nu sunt un imperiu, în accepţiunea clasică, deoarece nu deţin un control

politic comparabil cu cel al imperiilor de altădată. Au prea puţină putere asupra politicii interne a statelor străine (de exemplu, când în 1979 a izbucnit revoluţia islamică din Iran, care l-a răsturnat pe şah, aliatul lor, SUA nu au fost capabile să se opună eficient şi de atunci poltica internă a Iranului s-a sustras aproape complet influenţei lor. Sau politica Venezuelei, condusă de Hugo Chavez, nu poate fi influenţată în mod semnificativ de SUA, deşi Venezuela se află în "curtea" Americii, iar petrolul ei este foarte important).

Publicul american nu agreează ideea de imperiu (doar o scurtă perioadă, la începutul secolului XX, 1898-1899)

Dar nu este suficient faptul că SUA pot interveni, atunci când este într-adevăr nevoie, chiar dacă nu o fac decât foarte rar?

Formula Empire Lite: Michael Ignatieff, Empire Lite: Nation-Building in Bosnia, Kosovo and Afghanistan (2003). O formă de imperialism, promovat mai ales prin intermediul acţiunii diplomatice, şi prin intervenţii militare de scurtă durată – şi nu prin cuceriri şi colonialism. Scopul unui imperiu uşor este acela de a construi un "imperiu umanitar" global, format din state libere, suverane şi democratice, prin construirea unor naţiuni democratice în statele-eşuate, cu ajutorul intervenţiilor militare.

- după Joseph Nye, specialist în relaţii internaţionale, puterea SUA de astăzi este "soft power", care derivă mai ales din hegemonia sa culturală, decât din forţa economică sau militară. Această hegemonie include factori cum ar fi dorinţa răspândită de emigrare în America, prstigiul universităţilor americane şi numărul mare de studenţi străini de aici, răspândirea culturii americane muzicale şi cinematografice de masă (plus stil de viaţă). Ca urmare, în pofida hegemoniei sale, SUA, nu mai poate fi considerată un imperiu(Michael Ignatieff, "Empire Lite", Imperiu Uşor)- în concepţia liberalismului internaţionalist, chiar dacă lumea de astăzi este dominată de SUA, această dominaţie nu este de factură imperială

Motivaţia: doresc SUA să fie un imperiu hegemonic?Există argumente puternice şi pentru DA şi pentru NU.Pe tot parcursul istoriei SUA, la baza politicii sale externe au stat două doctrine

opuse. doctrina izolaţionistă şi doctrina intervenţionistă. La prima vedere, intervenţionismul favorizează o politică imperialistă, iar izolaţionismul o descurajează. Dar lucrurile nu sunt atât de simple. Intervenţionismul nu înseamnă întotdeauna şi expansiune, iar izolaţionismul nu exclude, dimpotrivă, presupune o politică de forţă, de mare putere, capabilă să se apere la ea acasă.

Argumente pentru DA:- o dorinţă de expansiune, intrinsecă marilor puteri (un factor oarecum iraţional)- mai raţional: expansionismul este dictat, impus, de necesitatea de apărare a

propriilor interese. O putere economică de talia SUA are interese mari de apărat, la scară mondială. Ca urmare, este obligată să şi le apere, forţată să ducă o politică de expansiune. De exemplu, este ameninţată de un inamic care ar traversa Pacificul, aşadar trebuie să controleze şi coastele asiatice ale Pacificului, pentru a preîntâmpina un atac de genul celui de la Pearl Harbour

- mesianismul culturii politice americane: americanii cred că au o misiue specială de îndeplinit în lume; o misiune pozitivă, care nu este egoistă, ci altruistă, dar care pretinde inclusiv folosirea forţei, atunci când celelalte mijloace nu dau rezultate

Argumente pentru NU- izolaţionismul, individualismul chiar, dezinteresul americanilor pentru alte

probleme decât cele de acasă- anti-etatismul lor; americanii nu doresc un stat puternic nici pe plan intern, aşadar

n usunt dispuşi să facă prea mute nici pentru interesele externe ale acestui stat. Singura motivaţie cu adevărat puternică pentru americani este dorinţa de apărare, şi nu cea de expansiune. Ca urmare, acest lucru nu favorizează politicile expansioniste, imperiale.

Analiză SWOT: Statele Unite şi rolul lor în lume:- puncte tari, puncte slabe, oportunităţi, aspecte critice (ameninţări)

Argumente pentru ideea de imperiu: forţele lor armate sunt desfăşurate pe întreaga planetă, fiind împărţite pe arii geografice de responsabilitate. Întreaga lume este divizată în şase arii de responsabilitate. Fiecare dintre acestea are un comandament militar, care grupează toate forţele militare americane, terestre, aeriene şi navale, din zona respectivă.

Nu deţine teritorii importante în afara ariei sale de suveranitate (cu câteva excepţii: Guam, Puerto Rico). În schimb, deţine o reţea impresionantă de baze militare aflate pe teritoriul altor ţări (de la Guantanamo, în Cuba, până în Qatar).

Dar, în fond, oare această distincţie între un imperiu propriu-zis şi un stat care îşi proiectează puterea la distanţă nu este destul de formală şi relativă? Nu putem spune că aceasta este o formă imperială contemporană, mai puţin vizibilă, dar care asigură controlul centrului asupra zonelor aflate sub dominaţia sa?