Am citit intr-o carte despre povestea hartiei care mi-a placut foarte mult. Am sa v-o povestesc si dumneavoastra. Povestea incepe asa:

A fost odata un baiat pe nume Ionut. Ionut era in clasa a IV-a, el avea multe teme si ca oricare copil mai gresea dar spre deosebire de alti copii, el rupea 2-3 foi pentru o greseala de o litera.

Intr-o zi o foaie de hartie nemototolita sari din cosul de gunoi pe biroul baiatului si ii vorbi:

- M-am saturat sa-mi arunci surorile in cosul de gunoi! De ce faci asta? Nu poti sa scrii si tu macar o tema bine?!

Ionut incremeni. Ramase mut. Era foarte uimit cum o foaie de hartie poate vorbi si, chiar daca ar putea vorbi, de ce i-ar vorbi tocmai lui? Ionut isi reveni in fire si cu glasul tremurat si bland spuse:

- Bubunaziua. Ma scuzati.

- Hai cu mine, spuse foaia de hartie, luandu-l de mana pe Ionut. Te voi duce sa-ti arat cum se fabrica hartia.

Dintr-o data, Ionut se trezi in mijlocul padurii. Acolo fu intampinat de un copac vorbitor care se recomanda:

- Salut! Eu sunt Bradut. Te-ai gandit cati frati de-ai mei sunt sacrificati si cata munca este necesara pentru ca tu sa ai banala hartie? Vrei sa-ti spun povestea ei? Poate reusesc sa te conving sa ai mai multa grija de caiete si sa folosesti cum se cuvine fiecare bucatica de hartie

Aceasta este marea mea familie: padurea. Ea se bucura de lumina soarelui, cantecul pasarilor, harjoneala vesela a puilor de animale, aerul curat si inmiresmat si pe toate le ofera, cu multa generozitate, oamenilor.

Dar sti tu cat sufera padurea cand unul dintre copiii ei este luat pentru a fi transformat in hartie?

Chiar atunci, atentia lui Ionut, fu atrasa de zgomote foarte puternice de masini si glasuri de oameni, au sfasiat tihna locului.

Cativa barbati, imbracati in haine verzi au inceput sa masoare copacii si sa calculeze. Apoi s-au indreptat spre bradul falnic din varful dealului, au pornit masinile zurniitoare si intr-o clipa, n-a mai ramas pe deal decat cerul incremenit de suferinta si padurea care plange de durere. Bradul cel falnic zacea intins la pamant.

Lemnul trist astepta sa fie urcat in camion. Odata lemnul incarcat, camionul a pornit spre fabrica. Acolo Ionut a vazut tot felul de masinarii ciudate prin care era trecuta pasta, pentru ca in cele din urma sa se obtina hartia. Tot acolo a aflat baiatul ca pentru fabricarea unei tone de hartie sunt taiati aproximativ 20 de copaci.

Toate acestea l-au pus pe ganduri pe Ionut.

Din acea zi, baiatul deveni foarte atent cu temele, nu mai rupse foi din caiet si folosea cum se cuvine fiecare bucatica de hartie.POVESTE BRAZILOR SI A HARTIEIDE DEMOSTENE BOTEZ

I.La poalele muntelui, spre rau, pe unde creste iarba azi si nalbele pana la brau, au fost candva paduri de brazi. Dar e demult de cand stapanul Ie-a doborat si pus pe foc, si cum era zgarcit, hapsanul, alti brazi n-a mai plantat la loc.

Si muntele-a ramas astfel, plesuv cum n-a fost niciodata; Vezi doar un card de oi pe el, cani mari si un cioban pe-o cioata.

De-atunci trecura ani si ani, zburand ca pasarile stol; s-au perindat stani si ciobani si muntele-a ramas tot gol. Pe coasta muntelui, urata, fara-adaposturi, fara vetre, Vedeai ciobani proptiti in bate si oile ca niste pietre. Doar buciumul din cand in cand scotea in linistea adanca Un urlet ca de lup flamand iesit dintr-un culcus de stanca. Si de cand oamenii mai stiu altaceva nu e nimica. Si muntele e ca pustiu, si nu-i picior de pasarica, si toti credeau in sinea lor ca de acum asa va fi: Un munte gol ca un ulcior... dar iata ca-ntr-o buna zi!...

II. Era in toamna ca acum, cand intr-o zi de dimineata, Carute isi taiara drum printre vlastari si prin verdeata. Si toate-au poposit aproape de matca raului din vale, Si coborara tarnacoape, lopeti si sape si cazmale. Si oameni au venit multime cu traistele-n bat pe umar, De nu putea sa stie nime, cati or fi fost atunci la numar. Si din carute descarcara mii de braduti zburliti si mici, De dimineata pana seara, parca-ar fi fost niste arici! Au inceput sa sape gropi in sir, pe coasta, tot mai sus, Gropi mici ca pentru pus cartofi, dar nu cartofi in ele-au pus,

Ci brazisorii-atunci adusi din nu stiu ce pepiniera, Zburliti ca niste pui de ursi, crescuti acolo ca-ntr-o sera. Orice bradut ca-ntr-un zabun, plantat in muntele pustiu, Parea gatit ca de Craciun, atat era de brumariu. Si era vesel fiecare, - De parca se-ntorsese-acasa, -C-un mot de-un verde crud, in soare, si-o blana deasa, artagoasa.

Si se uita in partea stanga, si imprejurul lui, si-n fata, Sa vada cei plantati pe langa, cu care va trai o viata, in zorii primei diminete, brumati de neguri si de roua, Parca-si dadeau tacuti binete, voiosi de viata asta noua. Muncira oameni si baieti vreo nu stiu cate luni in sir, De au plantat mii de puieti in linii drepte, fir cu fir. Parea ca-n urma lor, spre creasta, se catara mii de copii, Ce urca insirati pe coasta, din fundul vaii, mii si mii...

III. Pe urma, oamenii s-au dus si a venit o iarna grea. Si brazisorii, pana sus, s-au incotosmanat in nea. Sub lungi troiene de zapezi, stateau ca-n vata, la caldura, Si nici nu mai puteai sa-i vezi, si parca toti taceau din gura. Deasupra lor treceau dihanii, pornite noaptea dupa prada; Treceau schiorii ca pe sanii zvarlind cu stele de zapada. Suflau viforniti fara rost purtand zapezile in vant; Bradutii toti, ca-n adapost, strangeau caldura din pamant. Trosneau afara brazi batrani, vuind ca marea in furtuna, Dar ei parca-si suflau in mani in puful lor de nea si luna.

IV. Dar intr-o zi porni o boare de aer cald peste nameti, Si de sub ei iesi la soare mot verde de bradut istet. Si-n primavara timpurie incet-incet, bradutii toti Si-au pus voiosi la palarie un ciucure intreg de moti. Pe urma, parca-un stol de fete, tot asternura printre ei, Ca niste scoarte violete, un camp intreg de brebenei.

Asa trecura veri si toamne pe calendar stiut de soare... Ca niste elegante doamne veneau la iarba caprioare. Iar uneori pe la amiaza, dormeau pe-acolo iezii blanzi, Dar toti aveau privirea treaza, de teama lupilor flamanzi.

V. Trecura anii: doi, trei, zece... cu ierni, cu toamne si cu veri, Cu frunze moarte pe potece... si parca toate au fost ieri... Bradutii erau brazi inalti si o padure laolalta,

Cum n-aveau muntii ceilalti o coama verde mai inalta. Erau ca peria de desi si nu era nici unul rupt. De parca ar fi fost alesi. Era ca noaptea dedesubt! Cand se urca-n munti, primavara, veneau aici privighetori; Cantau de cum incepea seara si toata noaptea pana-n zori. O pajura cu gatul gol in cate-o zi pe la amiaza, Facand pe sus un rotocol, se aseza pe-un varf, de paza. In trunchiuri brazii au tot scris, in cercuri anii, ca pe-un disc. Si anii au trecut ca-n vis, cum au trecut norii pe pisc. O suta... Codrul e-ncheiat, a-i socoti nimeni nu poate, Ca oamenii ce i-au plantat nici nu-i mai stie lumea-n sate.

VI. Dar intr-o zi, nepotii lor venira iarasi cu carute

Si brazii toti, intr-un fior, simteau ca n-au venit sa-i crute. Au coborat in graba mare, ca sa-i doboare si sa-i taie, Si barde scurte si topoare, si joagare si fierastraie. Taiau parca-ar fi fost cosasi... si brazii ca plecati de-un vant Ca niste oameni uriasi cadeau cu pieptul la pamant. Cand se rupeau, scoteau un geamat ca de un om voinic ranit.

Si rasuna departe-un freamat in stancaria de granit. Pe urma ramurile grele se linisteau incet-incet... De sus privea uimit la ele intregul codru de bradet. Taiatul trunchi tot mai zvacnea de seva umed, ca de roua, Ca seva inca mai urca un ultim pic de viata noua. Din fundul codrilor pustii, treziti de larma de departe Se ridicau ursi cafenii ca sa se mute-n alta parte. Si buha se trezea acus cu ochii ei holbati si mari, Sa-si care-aiurea un culcus intr-un alt codru, de stejari. Si ciutele si capriorii isi fulgereau grabitul salt, Ca sa-i apuce maine zorii in varful muntelui inalt. Ramasera, intinsi pe jos ca pe un camp de batalie, Care de care mai frumos, brazi mari si falnici, poate-o mie... Iar oamenii cu o secure s-au pus sa-i curete apoi Si-n majestatea din padure au aparut deodata goi. Si trunchiul gol, indurerat ca niste trupuri dezbracate Sub ceru-nalt si instelat sta-ntins si neclintit, pe spate. Si seva-n ei se linistise, si crengile zaceau alaturi, Acuma fara zvon si vise, netrebnice ca niste maturi, in nu stiu cate nopti la rand i-a tot privit din ceruri luna, Cu zambetul ei pal si bland si trista pentru totdeauna, Pe-aici n-a mai facut popas nici lup si nici o caprioara Si nici o urma n-a ramas din viata cea de-odinioara.

VII. Iar intr-o zi-au pornit la vale, sunand sonor, bustenii duri, Trezind iar gemete de jale si-n departatele paduri. La rau toti s-au oprit gramada incalecati sau dedesubt, Cum au putut si ei sa cada pe coasta muntelui abrupt.

VIII. Spre seara se-auzira pasii de oameni stransi in jurul lor; Venisera din sat plutasii, purtand pe umar un topor. De sus, din munti, de pe Bargau, incinsi cu lat chimir la brau, Veni flacau dupa flacau sa-nchege plutele pe rau. Venira multi - intreg norod - si-au taiat, si-au mesterit, Pana-au facut pod langa pod pe cursul apei intetit. Le-au ferecat grozav feciorii cu cangi, cu scoabe si piroane, Sa poata tine piept valtorii pe unde-i stanca si bulboane. Pe urma le-au pornit la vale, la carma cate doi carmaci Voinici, ca imbracati in zale, si pe masura de dibaci. A inceput o lupta crunta cu apa-n spuma si valtoare; Carmacii-abia cu greu infrunta mania apei ca o mare. Pe urma au scapat la larg, si-abia alunecand alene, Ca niste navi fara catarg, s-au strecurat printre poiene. Trecu incet, veni incoace, adapostit sub o movila Un sat de case cu cerdace si-acoperisuri de sindrila. Au lunecat leghe cu leghe, drum lung din munte pana-n vale, Cu cate un carmaci de veghe, cu schimbul, randuit in cale.

IX. Pe ploi, sub cer ca de cristal, trecu a lor calatorie, Cand intr-o zi-aparu pe mal uzina noua de hartie. Spre tarm plutasii se-ndreptara cu plutele ca de-obicei, Si au aliniat spre seara intregul sir, ca la un chei.

Si parca ar fi poposit in seara ceea de april,

La tarm, enorm si linistit, ca in povesti, un crocodil.

Apoi au desfacut din fiare butucii, pana la amiezi.

Si pan-la asfintit de soare i-au si cladit pe mal, gramezi.

X. Au stat asa o vreme-n ploaie, in arsita si in zapada, Pana i-au dus la fierastraie pe rand, gramada cu gramada. Mai miroseau inca-a rasina cand incepura sa-i sfasie, Cu colti de fiara, o masina, sa fabrice din ei hartie.

in cazi cu suluri si cutite, ii astepta uzina-ntreaga, Din trunchiurile lor zdrelite sa scoata orice pic de vlaga. Trecand prin bai, esenta lor, din brazii mari crescuti pe coasta,

Prin ape tulburi ca un nor, au distilat un fel de pasta. Din ce a fost candva surcea a aparut, pe suluri groase, Hartia alba ca de nea, ca niste panze de matase. Era-n albeata ei zapada din ierni si ierni de altadata, Cand incepea pe brazi sa cada, si brazii o sorbira toata.

XI. Atatia oameni, mii si mii, au tot trudit pe indelete Sa scoata suluri de hartii ce trebuiesc pentru caiete. Si pentru fel de fel de carti si milioane de ziare, Albume in culori si harti sa-nvete carte fiecare.

Iar orice coala de hartie, pe care-o folosim noi azi, E munca ce de-abia se stie a celor ce plantara brazi. Si e-a naturii truda lunga de-un veac sau numai jumatate, Sa creasca-nalta ca sa ajunga cu varfu-n ceruri instelate. Alti oameni au venit apoi sa-i taie in paduri, sa-i care, Sa-i vare-n fabricile noi si sa-i farame-n malaxoare. De aceea cand te-apuci sa scrii pe albe coli ca de zapada, Nu te-apuca sa scrii prostii...! nici n-arunca hartia-n strada!MIRCEA SANTIMBREANU

Mircea Sntimbreanu (7 ianuarie 1926, Bia, judeul Hunedoara - 18 august 1999, Bucureti) este un prozator, traductor, publicist, scenarist i productor de film. Este fiul Letiiei (nscut Ardean) i al lui Gheorghe Sntimbreanu, miner. nva mai nti la Ghelari, Veel i Lenic, urmeaz Liceul Avram Iancu" din Brad (1935-1943), Facultatea de Drept (1943-1947) i Facultatea de Filosofie (1944-1951) la Bucureti. O perioad este asistent la Catedra de drept penal a Universitii bucuretene (1948-1951) i profesor de istorie la un liceu din Bucureti, apoi activeaz n cadrul Consiliului Naional al Organizaiei Pionierilor (1966-1969), ca director general al Centrului Naional al Cinematografiei (1970-1972), ef la Direcia Literaturii din Consiliul Culturii i Educaiei Socialiste (1972-1974).

Din 1974 e desemnat director al Editurii Albatros, funcie din care este demis n 1985, motivele invocate de oficialiti referindu-se la superficialitate, lips de fermitate fa de coninutul politic al crilor editate". A fost membru n Consiliul Uniunii Scriitorilor, n Comitetul Asociaiei Scriitorilor din Bucureti i preedinte de onoare al Trgului Internaional de Carte Gaudeamus (1994-1998). Debuteaz editorial n 1956, cu volumul de proz Cu i fr ghiozdan, tradus prompt n limbile maghiar, srb i german. I s-au acordat Premiul Asociaiei Scriitorilor din Bucureti pentru Recreaia mare (la ediia a doua, 1973), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Mama mamuilor mahmuri (1980). La 20 mai 1996 a fost declarat Cetean de onoare al municipiului Brad", ca fiu al rii Zarandului, pentru ntreaga sa activitate n domeniul literaturii.

Consacrat ca scriitor n literatura pentru copii, Sntimbreanu poate fi socotit autorul unei singure cri, Recreaia mare (1965), n care a reunit multe din povestirile sale anterioare. Revizuirile succesive in de nsi maniera n care este neles actul scrisului, ca modalitate permanent de autoperfecionare. Lucrnd varianta ultim, prozatorul regndete ordinea pieselor, le elimin pe unele i le introduce pe altele, face numeroase modificri (schimbri de titlu, stilizri).

Sntimbreanu a intuit c literatura pentru copii nu trebuie echivalat nici cu evadarea factice n fabulos sau n fantastic, nici cu scenariul moralizator, ntr-un interviu scriitorul afirma c mrcile prozei sale ar fi culoarea, hiperbola, ritmul, verva i fantezia, accentul patetic", n altul propunea ca modaliti de resuscitare a genului epica dens pn la suspans, umorul pn la grotesc, melodramatismul pn la lacrim, fantezia pn la fabulos i absurd, gingia, tandreea".

Principalele atribute ale crilor lui Sntimbreanu sunt, ntr-adevr, fantezia bine temperat, dublat de umor i ironie, oralitatea obinut prin alternarea vocilor narative i utilizarea persoanei a doua singular, precum i grija de a schimba tiparele compoziionale i clieele genului practicat. Astfel, el aduce destule inovaii tematice: intenia moralizatoare se derobeaz ntr-o proz cu inserii SF (A se feri de umezeal), n animisme umoristice (epistola servietei din Scrisoare pe adresa unui chiulangiu), n suspans detectivistic (ca n Obiectul neidentificat, unde e vorba despre un maculator nengrijit) etc.

La acestea se adaug ingeniozitatea compoziional: Post-scriptum i PTTR sunt concepute, pe filier caragialian, din multiplele post-scriptumuri sau din bileele trimise de un elev neatent, iar n O poveste plicticoas sunt demontate abil scenariile basmelor, n timp ce Recapitulare este articulat n jurul unui fel de lingvistic absurd, limba inventat permind unui elev memorarea rapid a leciilor.

De interes documentar este volumul postum Carnete de editor. Interviuri. Addenda (2000), un jurnal al omului public Sntimbreanu, unde sunt descrise peisajul" i stratagemele editoriale al anilor '70-'80 din secolul trecut, cunoscute n chip direct. De o atenie deosebit se bucur cazul Ion Lncrnjan, cu odiseea publicrii romanului Caloianul i atmosfera de la Editura Albatros.

Opera

Cu i fr ghiozdan, Bucureti, 1956;

Sub lup, Bucureti, 1957;

Micii notri prieteni, Bucureti, 1958;

La telefon... telefonul!, Bucureti, 1961;

32 de premiani..., Bucureti, 1962;

Bieelul de hrtie, Bucureti, 1963;

Extemporale i... alte lucrri scrise, Bucureti, 1963;

Lng groapa cu furnici, Bucureti, 1964;

Eu eram zna, Bucureti, 1965;

Recreaia mare, Bucureti, 1965; ediia II, Bucureti, 1973; ediia V, Bucureti, 1996;

Caramele cu piper, Bucureti, 1966;

Elefani n rochie, Bucureti, 1966;

S stm de vorb fr catalog, Bucureti, 1967; ediia III, Bucureti, 1981;

tafeta fanteziei, Bucureti, 1968;

Schie vesele, Bucureti, 1969;

Melcul mincinos, Bucureti, 1972;

Aductorului, mulumiri, Bucureti, 1976;

Viitorule, cnd te-ai nscut?, Bucureti, 1977;

Mama mamuilor mahmuri, Bucureti, 1980;

Un Gulliver n ara chiticilor, Bucureti, 1983;

N-ai vzut un mnz maro?, Bucureti, 1999;

Carnete de editor. Interviuri. Addenda, ediie ngrijit de Sanda Sntimbreanu i Ion Nicolae Anghel, Timioara, 2000.

Traduceri

Gianni Rodari, Aventurile lui Cepelic, Bucureti, 1957 (n colaborare cu I. Barta);

Natalia Attardi Donnini, Povestea furnicuei" i a furnicarului", Bucureti, 1965 (n colaborare cu C. Raicu);

Dimeny Istvan, Ionic, maimuoiul i plastilina, Bucureti, 1965;

L. Gheranskina, n ara leciilor nenvate, Bucureti, 1968 (n colaborare cu E. Ni).

SURSA - http://www.crispedia.ro/Mircea_SantimbreanuPAGE 1