gusturi simple – mancaruri traditionale si sănătoase din

2
“Gusturi simple – mancaruri traditionale si sănătoase din zona de sud a Olteniei” Bechet-7 aprilie Argument Incepând cu 1950, la fiecare 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătăţii reprezintă pentru întreaga lume oportunitatea de a se concentra asupra unei probleme de sănătate publică proritare la nivel global în viziunea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) . Regimurile alimentare necorespunzătoare, stilul de viaţă majoritar sedentar duc la o îmbătrânire din ce în ce mai rapidă a planetei noastre . Să ne schimbăm stilul de viaţă, să ne schimbăm meniul,sa revenim la traditiile autohtone,la obiceiurile stramosesti, să ne schimbăm modul în care gândim şi viziunea asupra lumii se pot dovedi a fi soluţii pe termen lung mai eficiente decăt orice alte soluţii rapide extreme . Ȋn acest context este de datoria noastră de a promova celor din jur câteva gesturi sănătoase prin care promovam mancaruri traditionale din sudul Olteniei,care ne vor ajuta să îmbătrânim frumos într-un mediu curat Cu ajutorul eleviilorşi cadrele didactice vor avea ocazia să privească importanţa acestor obiceiuri si traditii din sudul Olteniei sivor avea ocazia să-şi exprime opinia Obiectivul general: Proiectul îşi propune să promoveze mancaruri traditionale din sudul Olteniei

Upload: haralambie-tulba

Post on 29-Dec-2015

9 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Gusturi simple – mancaruri traditionale si  sănătoase din

“Gusturi simple – mancaruri traditionale si sănătoase din zona de sud a Olteniei”

Bechet-7 aprilie

Argument

Incepând cu 1950, la fiecare 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătăţii reprezintă pentru întreaga lume oportunitatea de a se concentra asupra unei probleme de sănătate publică proritare la nivel global în viziunea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS)

. Regimurile alimentare necorespunzătoare, stilul de viaţă majoritar sedentar duc la o îmbătrânire din ce în ce mai rapidă a planetei noastre

. Să ne schimbăm stilul de viaţă, să ne schimbăm meniul,sa revenim la traditiile autohtone,la obiceiurile stramosesti, să ne schimbăm modul în care gândim şi viziunea asupra lumii se pot dovedi a fi soluţii pe termen lung mai eficiente decăt orice alte soluţii rapide extreme

. Ȋn acest context este de datoria noastră de a promova celor din jur câteva gesturi sănătoase prin care promovam mancaruri traditionale din sudul Olteniei,care ne vor ajuta să îmbătrânim frumos într-un mediu curat

Cu ajutorul eleviilorşi cadrele didactice vor avea ocazia să privească importanţa acestor

obiceiuri si traditii din sudul Olteniei sivor avea ocazia să-şi exprime opinia

Obiectivul general:

Proiectul îşi propune să promoveze mancaruri traditionale din sudul Olteniei

Obiectivele specifice:• . Stimularea implicării tinerei generaţii în activităţi de promovare a Zilei Mondiale a Sănătăţii

• Previnirea degradării stării de sănătate generatiei tinere şi oferirea de soluţii alternative în acest sens;

• Exprimarea artistică a elevilor;• Valorificarea produselor din sudul Olteniei

Page 2: Gusturi simple – mancaruri traditionale si  sănătoase din

Grupul ţintă: - elevii Liceului Teoretic Bechet- cadrele didactice ale Liceului Teoretic Bechet

Cadre didactice implicateLocul desfasurarii LICEUL TEORETIC BECHETResponsabili: Prof. Tulbă-Lecu Adelina

Prof. Rățoi MarioaraProf. Duculescu Marcelica

.