Fonetica este ştiinţa  care studiază sunetele unei limbi.

    CLASIFICAREA SUNETELOR

 1.   VOCALELE sunt sunetele care  se pot rosti fară  ajutorul altor sunete şi pot alcătui şi singure silabe.   În limba română există şapte vocale: a, ă, â (î), e, i, o, u 

2. SEMI VOCALELE sunt sunete care se aseamănă cu vocalele, dar nu pot  alcătui singure silabe şi se pronunţă la jumătatea intensităţii unei voale. Ele  intră în alcătuirea diftongilor şi triftongilor şi sunt în număr de patru:   e, i, o, u   e. i. o. u pot fi:   * vocale: erată, iritabil, orar, umăr;   *semivocale: seară, iar, soare, ouă.  

3.   CONSOANELE sunt sunete care se  rostesc cu ajutorul altor sunete (cu ajutorul unor vocale) şi  nu pot alcătui singure silabe.   în  limba română există 22 de consoane:   b, c, c' (ce,ci), k' (che, chi), d,  f, g, g' (ge, gi), g' (ghe, ghi), h, l, m, n, p, r, s, ş, t, ţ, v, z.  

CORESPONDENŢA DINTRE SUNETE ŞI LITERE

Litera este  semnul grafic al unui sunet. În general. în limba română o literă transcrie un  sunet.   car: 3 litere = 3 sunete;   tulpină:  7 litere = 7 sunete;  Coresponderita  literă-sunet  nu este în toate cazurile biunivocă. Numai 19 litere sunt monovalente.  celelalte 12 litere (c,e,g,h,i,k,q,o,u,w,x şi y) sunt plurivalente, adică au  mai multe valori fonetice, în funcţie de poziţia în cuvânt sau în  silabă, de combinaţiile de litere în care apar de caracterul vechi sau neologic al cuvintelor şi de limba lor de origine.

Atenţie!   * Uneori," această corespondenţă nu se  respectă:   1) aceeaşi literă poate  nota sunete diferite:   -   literele e, i, o, u pot nota atât vocale, cât şi semivocale;   -   litera i notează şi un i final care nu e vocală: pomi,  bureţi, băieţi;  

2) aceeaşi literă poate  nota grupuri diferite de două sunete:   -   litera x notează grupul de sunete cs (axă, sufix, prefix, expert,  excentric) sau grupul de sunete gz (examen, auxiliar, exact etc.)  

Notă:   Se scrie:        fix, complex - la singular   ficşi, complecşi - la  plural; cocs, micsandră, ticsit, îmbâcsit, rucsac etc.  

3) un grup de două  sau trei litere notează un singur sunet:   ce, ci =c';  ge, gi = g'; che, chi = k'; ghe, ghi = g'; ceas = c 'as: 4  litere, 3 sunete; unchi = unk': 5 litere, 3 sunete; ciolan = c'olan: 6  litere, 5 sunete; gheaţă = g 'aţă: 6 litere, 4 sunete.

Notă:   Deorece în cuvinte ce conţin aceste  grupuri de litere e şi i sunt în unele situaţii litere ajutătoare, iar în  altele au valoare de sine stătătoare, este bine ca, pentru a se stabili  valoarea lor, să se ţină cont de faptul că orice silabă are obligatoriu  o vocală. Aşadar, într-o silabă ce conţine un astfel de grup, dacă nu există o  altă vocală, e sau i sunt vocale.  

cea-un------------------► c 'a-un: 5 litere,  4 sunete   cer        ----------------► 3 litere, 3 sunete   cio-ban-----------------► c 'o-ban: 6 litere, 5 sunete   ci-re-şe-----------------►    6 litere, 6 sunete   geam -------------------► g'am: 4 litere, 3  sunete   ger ---------------------►3  litere, 3 sunete  chiar------- ------------► k 'ar: 5 litere, 3 sunete   chi-bri-turi ---------------►10  litere, 9 sunete  ghea-ţă.------------------►g'aţă: 6 litere, 4 sunete  gher-ghef  ---------------►8 litere,  6 sunete     4) acelaşi sunet poate  fi redat prin litere diferite;   - sunetul î se redă prin literele:   *î: coborî, înainte, reîntâlni;   *â: pârâu,  dânsul;  

- sunetul i se redă prin literele:   *i: iar, vis;   *y: yankeu  

- sunetul c se redă prin literele:   *c: castană; *k: karate; .  

- sunetul k se redă  prin literele:   *che, chi: chenar, chin; *k(e), k(i): yankeu, kilogram; 

- sunetul v se redă prin literele: *v: voi,  vulgar; *w: wat.

Silaba este  sunetul (vocala) sau grupul de sunete ce cuprinde în mod obligatoriu o  vocală şi numai una, care se pronunţă cu un singur efort  expirator (printr-o singură deschidere a gurii).  

După numărul de silabe, cuvintele sunt:   * monosilabice - formate dintr-o singură silabă: om, beau, car, ac, fac

*plurisilabice - formate din două sau mai multe silabe:   du-el; ar-bi-tru; zo-o-lo-gi-e O silabă poate fi alcătuită din:   -  un  sunet (o vocală):   o!; a-er; a-le-e; po-e-zi-e;

- două sau mai multe sunete  alăturate ale aceluiaşi cuvânt:   ca-iet; ca-len-dar

- un cuvânt:   bar; sar; dar; iar;

- două cuvinte:   c-ar; să-mi; nu-i;

- un cuvânt şi începutul altui  cuvânt:   mi-a-run-că;

  - sfârşitul unui cuvânt şi un  alt cuvânt:   zi-cân-du-şi

- sfârşitul unui cuvânt şi  începutul unui alt cuvânt:   frun-tea-n-gân-du-ra-tă   Notă:

*Se observă  că în anumite situaţii, în cadrul silabei respective, se foloseşte cratima  (liniuţa de unire) care este semn ortografic şi marchează rostirea  într-o silabă a părţilor componente ale acestora.

-   uneori, cratima indică şi elidarea (omiterea) unei     vocale:     să-ţi------să  îţi   - alteori, cratima indică doar rostirea într-o  silabă a   două cuvinte diferite  (două părţi de vorbire diferite):   c-ar (vrea); s-ar (zice) •* Câteodată, despărţirea  în silabe  coincide  cu cratima fzi-cân-du-ne).  care, în această situaţie, nu marchează  rostirea într-o  silabă, ci  doar pronunţarea împreună a două părţi de  vorbire diferite.

FAMILIA DE CUVINTE - FAMILIA LEXICALA     Familia     lexicală   reprezintă totalitatea cuvintelor înrudite ca  sens, formate de la acelaşi cuvânt de bază şi   având acelaşi radical. Ea este formată din cuvântul  de bază, cuvintele derivate, cuvintele realizate prin  compunere şi   prin schimbarea valorii gramaticale.

a) Cuvântul de bază este  cuvântul de la care se porneşte în alcătuirea unei familii lexicale.

b) Radicalul este elementul comun care se întâlneşte  la cuvintele ce formează o familie lexicală.

Notă:

*Radicalul  poate fi identic sau nu cu termenul de bază:

bun -       bunic - străbunic

cuv. de bază- radical -  radical

muncă(cuv. de bază) -   muncitor ( radical)

*  Radicalul poate conţine alternanţe fonetice: floare - florar

c)   Cuvintele     derivate   sunt cuvinte formate cu ajutorul prefixelor  sau/şi  al sufixelor lexicale:

grădină -  cuvânt de bază

grădinar - grădin + suf. -ar

grădinăreasa - grădin  + suf.-ar +  suf.-easă

grădinăresc - grădin + suf. -ar + suf. -esc

grădinărit - grădin +  suf. -ar + suf. -it

grădiniţă - grădin + suf. -iţă

pădure - pădurar -  pădurice - păduros - (a) împăduri - (a) reîmpăduri

DERIVAREA     1. Derivarea cu prefixe

  Prefixele sunt  sunetele sau grupul de sunete adăugate înaintea rădăcinii pentru a forma un  cuvânt nou: străbun, necinstite, incapabil, împăduri, înnoda, dezaproba,  reaşeza

Clasificare:  •  După vechimea lor, prefixele se pot clasifica:

-prefixe vechi (moştenite sau  împrumutate):   în-;  des-; stră-; ne-; răz-; etc.-prefixe neologice (noi): a-;  ante-; con-; im-; in; inter-; ultra-; etc.

  •  Din punct de vedere al sensului, prefixele sunt:   - prefixe negative - care neagă  sensul cuvântului:   ne-; in-; i-;                                       neimportant, incomplet, ireal   - prefixe care exprimă  ideea de repetiţie: ras-; răz-; re-; răstălmăci, răz g ândi,  rescrie   - prefixe cu sensul "fără",  "lipsit de" - cu ajutorul cărora se formează antonimele cuvintelor de  bază: des-;  dez-; de-; a-;   descompune,     dezorientat,     debloca, anormal   - prefixe cu sens de superlativ: ultra-;  supra; -extra-; hiper-; arhi-; prea-; super-;   ultramodern,          supradimensionat,   exţraplat,      hipercorect,      arhiplin,  preafrumoasă, superelegant.

-prefixe cu sensul '"înainte": ante-;  pre-;   antebelic, prenume

-prefixe cu sensul  "după": post-;   postbelic

-prefixe cu sensul "împreună  cu": con-;  com-; co-;   conlucrare, compatriot, cooperare

-prefixe  cu sensul "împotrivă": anti-; contra-;   antirăzboinic, contraindicat

-prefixe cu sensul  "sub limită": hipo-; sub-/   hipoglicemie, subcutanat

-prefixe care  sugerează  corelaţia: inter-; interdisciplinar, inrerreligios,  internaţional

-prefixe cu sensul "înăuntru": intra-   intramuscular, intravilan

-prefixe cu  sensul "peste": trans-   transoceanic, transport

-prefixe cu sensul "pentru": pro-; pronume

  Atenţie!   Pentru a denumi camera de aşteptare  situată înaintea unei alte camere, a unui birou, se foloseşte cuvântul anticameră , care a fost împrumutat cu acest prefix (anti-) din limba italiană şi s-a fixat  în limba română în această formă:   ex: Ei aşteptau în anticameră, ca să fie primiţi  pentru un interviu.

Dubla  prefixare  constă în   adăugarea înaintea rădăcinii sau a cuvântului de bază a două prefixe:

  pădure - (a) împăduri - (a) re îm p ăduri;  frunză - (a) înfrunzi - înfrunzit - ne în fr unzit;

Atenţie!   • A  nu se confunda prefixele cu elementele de compunere, numite şi prefîxoide:   aero-; auto; bi-; bio; di-; geo-; hemo-;  hipo- (referitor la cai); hidro-; macro-; micro-; mono-; mulţi-;  omo-; orto-; poli; pseudo; tele-; etc.

  2. Derivarea cu sufixe

  Sufixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate  după rădăcină pentru a forma un cuvânt nou: bunic (bun+ic); frunziş (frunz+iş)

  Clasificarea sufixelor se poate face:

a)   din punct de vedere semantic (al sensului), deoarece  sufixele pot da sensuri noi cuvintelor derivate:

- diminutivale, care  formează  cuvinte ce denumesc obiecte sau însuşiri considerate de vorbitor mai mici decât  cele obişnuite: -aş (copilaş), -cioară (mescioară), -el (băieţel), -ică (rămurică), -ioară (bolnăvioară), -uleţ (ursuleţ), -uş (bebeluş), - uţă (căsuţă) etc.  - augmentative, care formează  cuvinte ce denumesc obiecte sau însuşiri considerate de vorbitor mai mari decât  cele obişnuite:   -   an (băietan),  -andru (copilandru),   - oaie (căsoaie), -oi (măturoi,  băietoi) etc.

  -    pentru denumirea unei  colectivităţi (ajută  la formarea unor substantive colective): -  ărie (rufărie); -ăraie  (fumăraie), -et (brădet), -ime (tinerime), -iş (tufiş), -işte (porumbişte)  etc.   -   pentru denumirea agentului (autor al acţiunii sau   meseriaş): -    agiu (camionagiu), -ar (fierar), -aş (cosaş), -er (oier), -ist (fochist), -tor (judecător) etc.   - pentru denumirea însuşirii (sufixe adjectivale) - al (săptămânal), -ar (inelar), -aş (mărginaş), -at  (pistruiat), -bil (locuibil)   -   iu  (auriu),  -cios   (mâncăcios),  -os (lemnos) etc.   - pentru denumirea instrumentului: -  ar (cenuşar), -ător (tocător); -  niţă (zaharniţă) etc.   - pentru denumirea unei noţiuni  abstracte:    -   anţă  (cutezanţă),  -ărie (copilărie),   -   ătate (singurătate), -eală (greşeală),   -   ie  (sclavie), -ime (isteţime), -inţă (folosinţă), -ism (huliganism), -ură  (arsură) etc.   -pentru indicarea modalităţii  (sufixe adverbiale):   -eşte  (lumeşte),  -iş (grăpiş), -âş (tărâş) etc. 

b) din punct de vedere morfologic, deoarece unele sufixe sunt  specifice anumitor părţi de vorbire:

  - substantivale: -ar   (cronicar),    -ământ   (jurământ), -ătate (bunătate), -ătură  (învăţătură), -eală (ameţeală), -eaţă (dulceaţă) etc.   - adjectivale: -al (anual), -aş (nevoiaş), -bil (locuibil), -cios (mâncăcios), -esc (prietenesc), -iu  (cenuşiu), -ui (gălbui), -uriu (fumuriu), -os (lemnos) etc.   - verbale: -ăi (behăi),     -ăni    (clănţăni),    -iza (ironiza), -ui (a bubui) etc.   - adverbiale: -âş    (târâş),     -eşte   (româneşte),   -iş (pieptiş) etc.

Atenţie!   Se pot forma serii derivate atunci când  baza unui cuvânt derivat este un alt derivat (dubla sufixare): grădină +  sufixul -ar = grădinar + sufixul -ie   = grădinăr/e bute + sufixul -oi = butoi + sufixul -aş = butoiaş

bute + sufixul -oi = butoi + sufixul aş = butoiaş

3. Derivarea parasintetică 

Derivatele parasintetice sunt cuvintele formate în acelaşi timp cu  sufix şi cu prefix:

împădurit = îm + pădur + it ..............prefix   radical   sufix

  Atenţie!   • Derivarea  regresivă constă în eliminarea unui sunet sau a unui grup de sunete de la  sfârşitul unui cuvânt pentru a forma cuvinte noi.   alint « (a) alinta; păr « pară; prun « prună;  îndemn « (a) îndemna; cuget « (a) cugeta; joc « (a) juca; cânt (subst.) «  cântec; descânt (subst.) « descântec etc.

Relaţiile dintre cuvinte şi categoriile semantice

 Între cuvintele din limbă se pot stabili următoarele tipuri de raporturi semantice: sinonimia, antonimia, omonimia şi paronimia.

Sinonimia

Sinonimia este relaţia dintre cuvintele diferite ca formă, dar apropiate sau identice ca sens. Cuvintele între care se stabilesc asemenea relaţii se numesc sinonime. Cuvintele cu forme diferite, dar cu înţeles identic formează serii sinonimice constituite din două sau mai multe unităţi:

– substantive sinonime: bucurie = veselie; cale = drum; generozitate = mărinimie; glas = voce; timp = vreme; geamantan = valiză; inimă = cord; zăpadă = nea = omăt; noroi = glod = tină; curte = ogradă = ocol = bătătură;

– adjective sinonime: etern = veşnic; sur = cărunt; mâhnit = trist = amărât;

– verbe sinonime: a fura = a şterpeli; a se opri = a poposi; a vesti = a anunţa = a înştiinţa; a strica = a deteriora = a defecta;

– adverbe sinonime: alene = agale.

Antonimia

Antonimia este relaţia stabilită între cuvintele cu sens contrar. Cuvintele între care există asemenea relaţii se numesc sinonime. De regulă, antonimele formează perechi şi aparţin aceleiaşi părţi de vorbire:

– substantive antonime: pace / război; întuneric / lumină; adevăr / minciună; prieten / duşman; succes / eşec; bunătate / răutate; tinereţe / bătrâneţe; interes / dezinteres;

– adjective antonime: mare / mic; tânăr / bătrân; harnic / leneş; frumos / urât; zgârcit / risipitor; agreabil / dezagreabil; drept / nedrept;

– verbe antonime: a aduna / a risipi; a pleca / a veni; a construi / a dărâma; a râde / a plânge; a înarma / a dezarma;

– adverbe antonime: bine / rău; aici / acolo; sus / jos; devreme / târziu; repede / încet; aproape / departe;

– pronume antonime: tot / nimic.

Omonimia

Omonimia este relaţia stabilită între cuvintele care se pronunţă la fel, care însă au sensuri diferite. Omonimia priveşte exprimarea unor sensuri complet diferite prin forme identice. Cuvintele între care se stabileşte o asemenea relaţie se numeşte omonimie. Exemple:

lac1 (apă stătătoare) – lac2 (soluţie de răşini folosită pentru protejarea suprafeţei unor obiecte);

bancă1 (scaun lung pentru mai multe persoane) – bancă2 (instituţie financiară);

broască1 (animal fără coadă cu picioarele de dinapoi adaptate pentru sărit) – broască2

(mecanism montat la uşi servind la încuierea lor).

Paronimia

Paronimia constă în apropierea formală a unor cuvinte care au sensuri diferite. Paronimele sunt nişte cuvinte cu sensuri diferite, fiind insuficient diferenţiate din punct de vedere formal. Paronimele formează serii alcătuite, de cele mai multe ori, din două elemente:

complement (ceea ce se adaugă pentru a întregi ceva; partea secundară de propoziţie care determină un verb, un adjectiv sau un adverb) – compliment (cuvânt de laudă, de măgulire; la pl. salutări);

campanie (1. totalitatea operaţiunilor militare efectuate într-un anumit timp, în vederea atingerii unui scop strategic; 2. acţiune organizată pentru realizarea unor sarcini) – companie (1. însoţire, tovărăşie. 2. grup de persoane care-şi petrec timpul, care se distrează împreună);

orar (adj. privitor la ore, care arată orele; subst. programul unei activităţi împărţit pe ore; program săptămânal pe baza căruia se desfăşoară activitatea didactică în şcoli şi în facultăţi) – oral (adj. care se transmite prin viu grai).

familiar (simplu, fără pretenţii, bine cunoscut, obişnuit) – familial (privitor la familie, care aparţine la familie);

a evolua „a se dezvolta, a se transforma" – a evalua „a preţui, a aprecia, a estima";

a enerva „a face să-şi piardă sau a-şi pierde calmul" – a inerva „a forma reţeaua de nervi a unui organ, a unui ţesut";

Deşi sunt apropiate sub aspectul formei, paronimele se folosesc în contexte diferite şi, în mod normal, substituirea lor nu se admite. 

Stratificarea lexicului

1. după sensul lexical al cuvintelor

2. după relaţiile stabilite între sensul şi forma cuvintelor

3. după importanţa comunicativă a cuvintelor

↓ ↓ ↓

1) cuvinte monosemantice2) cuvinte polisemantice

1) sinonime2) antonime3) omonime4) paronime

1) fondul lexical principal2) masa vocabularului

↓a) arhaismeb) neologismec) termenii ştiinţifici şi

tehnici

d) regionalismee) cuvinte de argou şi de

jargon

4. după provenienţă  ↓

1) cuvinte moştenite din latină, 2) cuvinte formate pe terenul limbii române

3) cuvinte împrumutate din alte limbi

Campul lexical. Familia lexicală Să ne reamintim! Derivarea este procesul prin care se formează cuvinte noi de la un cuvânt de bază prin adăugare de sufixe sau prefixe.  

Familia lexicală = Gruparea mai multor cuvinte derivate de la un cuvânt de bază formează o familie lexicală. Cuvintele din familia lexicală sunt înrudite ca sens.

Câmpul lexical = Câmpul lexical cuprinde atât familia lexiicală (cuvinte înrudite ca sens ,formate de la un cuvânt de bază) cât şi cuvinte care aparţin aceluiaşi domeniu.

Exemplu: Cuvântul familie va fi cuvântul de bază pentru câmpul lexical format din : familiuţă,familioaie, mătuşă,bunic,nepot,frate,soră,părinte,mamă etc.

Sarcină de lucru: Găseşte cinci cuvinte din câmpul lexical al animalelor domestice şi cinci cuvinte al câmpului lexical al animalelor sălbatice.