ghid mediu1

GHID

EFECTUAREA

AUDITULUI DE MEDIU

PRIVIND

Bucureşti,

2013

Tip#rit la C.N. „Imprimeria Na]ional#” S.A.

ISBN 978-973-0-14680-6

GHID

PRIVIND EFECTUAREA

AUDITULUI DE MEDIU

– UZ INTERN –

București, 2013

CC uu rr tt ee aa dd ee CC oo nn tt uu rr ii

RR oomm ââ nn ii aa

2

ISBN 978-973-0-14680-6



3

Cuprins

ACRONIME ȘI ABREVIERI 5INTRODUCERE 91. Cadrul general referitor la elaborarea Ghidului

privind efectuarea auditului de mediu 92. Aspecte și noțiuni generale referitoare la mediu și dezvoltare durabilă 10 2.1 Despre mediul înconjurător 12 2.2 Scurt istoric al dezvoltării durabile 15 2.3 Dezvoltarea durabilă la nivel de program 17 2.4 Obiective prioritare de mediu 213. Auditul de mediu – concept şi importanţă 28CAPITOLUL I - Desfășurarea auditului de mediu 31 1.1 Procesul auditului de mediu. Problematica de mediu în cadrul

auditului performanței, financiar și de conformitate 31 1.2 Procedura de apelare la serviciile unui expert 57CAPITOLUL II - Auditarea sistemelor de management al mediului. Administrarea verde de către administrația centrală și locală 58 2.1 Prezentarea standardului ISO 14001 60 2.2 Prezentare EMAS (Eco-management and Audit Scheme) 65CAPITOLUL III - Auditul dezvoltării durabile 71 3.1 Strategiile de dezvoltare durabilă 71 3.2 Țintele și indicatorii dezvoltării durabile 72 3.3 Aria de cuprindere a studiilor de dezvoltare durabilă 73 3.4 Tehnici analitice de reconciliere a preocupărilor de natură economică,

de mediu sau de natură socială 73CAPITOLUL IV - Auditul privind poluarea apei 74 4.1 Noțiuni generale privind apa și poluarea apei 74 4.2 Principalele aspecte avute în vedere în cadrul

auditului apei și prevenirii poluării apei 75 4.3 Auditul de conformitate privind apa și poluarea apei 76 4.4 Auditul performanţei privind poluarea apei 77CAPITOLUL V - Auditul privind biodiversitatea 79 5.1 Noțiuni generale privind biodiversitatea 79 5.2 Principalele aspecte avute în vedere în cadrul auditului biodiversității 82 5.3 Auditul de conformitate cu privire la biodiversitate 83 5.4 Auditul de performanţă privind biodiversitatea 83CAPITOLUL VI - Auditul privind poluarea aerului 85 6.1 Noțiuni generale referitoare la aer 85 6.2 Principalele aspecte avute în vedere în cadrul auditului poluării aerului 85 6.3 Auditul de conformitate privind poluarea aerului 85 6.4 Auditul performanței privind poluarea aerului 86CAPITOLUL VII - Auditul privind managementul deșeurilor 88 7.1 Noțiuni generale referitoare la deșeuri 88 7.2 Principalele aspecte avute în vedere în cadrul

auditului managementului deşeurilor 92 7.3 Auditul de conformitate al managementului deşeurilor 93



4

7.4 Audit de performanţă pe problematica deşeurilor 93CAPITOLUL VIII - Indicatori de mediu 96CAPITOLUL IX - Efectuarea auditului acordurilor internaționale de mediu. Cooperarea între Instituțiile Supreme de Audit 102 9.1 Audituri paralele. Definire, modalități și etape de desfășurare 102 9.2 Audituri comune. Aspecte privind realizarea acestor tipuri de audituri 103 9.3 Audituri coordonate. Posibilități de utilizare a acestui gen de audit,

modalități de cooperare internațională 104 9.4 Modul de realizare al acestor tipuri de audituri 105CAPITOLUL X - Cadrul legal care reglementează aspecte privind protecția mediului 107 10.1 Reglementările legale specifice protecţiei mediului 107 10.2 Chestionar pentru verificarea unor aspecte privind reglementările

de protecție a mediului la autoritățile administrației publice centrale 112 10.3 Chestionar pentru verificarea unor aspecte privind reglementările

de protecție a mediului la autoritățile administrației publice locale 117ANEXE 124ANEXA 1 Instituţii naționale cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului 126ANEXA 2 Instituţii internaţionale şi europene cu

atribuţii în domeniul protecţiei mediului 132ANEXA 3 Indicatori de mediu 134ANEXA 4 Listă de verificare pentru auditul intern de mediu 137ANEXA 5 Nivelul 4 al cadrului standardelor internaționale

ale Instituțiilor Supreme de Audit 138 ISSAI 5110 Linii directoare privind efectuarea auditului de mediu 139

ISSAI 5120 Auditul de mediu și auditul de regularitate 169ISSAI 5130 Dezvoltarea durabilă: Rolul Instituțiilor Supreme de Audit 184ISSAI 5140 Metode de cooperare între SAI-uri în auditul acordurilor internaționale de mediu 214

ISSAI 3000A Anexe la liniile directoare privind auditul performanței Anexa 6 - Auditurile de performanță în cadrul auditurilor de mediu 228

Bibliografie 235Glosar de termeni 236



5

ACRONIME ȘI ABREVIERI

AL-21 Agenda Locală pentru secolul XXI

ANPM Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

CERES Certificarea Standardelor de Mediu

CSD Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a Naţiunilor Unite

CSNR Cadrul Strategic Naţional de Referinţă

EMAS Schema comunitară de management de mediu şi audit

ESM Evaluarea strategică de mediu

EUROSAI Organizația Instituțiilor Supreme de Audit din Europa

EUROSTAT Oficiul de Statistică al Comunităților Europene

INS Institutul Național de Statistică

ISO Organizaţia Internaţională pentru Standardizare

INTOSAI Organizaţia Internațională a Instituţiilor Supreme de Audit

ISSAI Standard internațional al Instituțiilor Supreme de Audit

IUCN Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii

OCDE Organizaţia pentru Colaborare şi Dezvoltare Economică

OMM Organizația Meteorologică Mondială

POS Mediu Programul Operaţional Structural de Mediu

PRGD Plan Regional de Gestionare a Deşeurilor

SMIAR Sistemului de Monitoring Integrat al Apelor din România

SMM Sistem de management de mediu

UNCCD Convenţia Naţiunilor Unite pentru Combaterea Deşertificării

UNCED Conferinţa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare

UNECE Comisia Economică a ONU pentru Europa

UNEP Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu

WCED Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare

VAB Valoare adăugată brută

IPCC Grupul interguvernamental de experţi privind schimbările climatice



6



7

H O T Ă R Â R E privind aprobarea Ghidului privind efectuarea auditului de mediu

Având în vedere Nota nr. 40124/14.02.2013 privind proiectul Ghidului privind efectuarea auditului mediului, prezentat spre dezbatere membrilor Plenului, În baza prevederilor art. 58 lit. c) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată şi ale art. 5 pct. 5.3 din Regulamentul propriu al Plenului Curţii de Conturi, aprobat prin Hotărârea nr. 153/15.12.2010, În temeiul prevederilor art. 59 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, Plenul Curţii de Conturi, întrunit în şedinţa din data de 20 februarie 2013, adoptă prezenta

H O T Ă R Â R E

Art. 1 - Se aprobă Ghidul privind efectuarea auditului de mediu, prevăzut în anexa care

face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 - Ghidul privind efectuarea auditului de mediu se tipărește sub formă de broșură,

într-un număr de 160 exemplare și se publică pe pagina de internet a Curții de Conturi. Art. 3 - Ghidul privind efectuarea auditului de mediu intră în vigoare la data de

01.03.2013. Art. 4 - Conducătorii departamentelor de specialitate și cei ai structurilor teritoriale urmează să dezbată conținutul Ghidului privind efectuarea auditului de mediu cu auditorii publici externi din subordine. Art. 5 - Prevederile prezentei hotărâri sunt aduse la îndeplinire de către toate structurile de specialitate ale Curții de Conturi.

PREŞEDINTE, NICOLAE VĂCĂROIU

Nr. 41 20 februarie 2013



8



9

Plenul Curții de Conturi a României a stabilit elaborarea de Ghiduri de audit pe domenii de activitate care intră în sfera de competență a departamentelor de specialitate, în scopul ar-monizării cu buna practică internațională și facilitării implementării standardelor de audit ale Curții de Conturi, elaborate în conformitate cu Standardele Organizației Internaționale a Institu-țiilor Supreme de Audit (INTOSAI). În acest context, Plenul Curții de Conturi a aprobat ca elaborarea Ghidului privind efec-tuarea auditului de mediu să fie realizată de către direcția de specialitate din Departamentul XI, în prezent aflată la Departamentul IX, în a cărui competență de control/audit intră coordonarea verificării constituirii, utilizării și gestionării resurselor financiare privind protecția mediului, conform atribuțiilor, competențelor și obiectivelor stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare aprobat de plen și prin punctul 40 lit. d8 și punctul 82 lit. a3 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valo-rificarea actelor rezultate din aceste activități.

La elaborarea Ghidului privind efectuarea auditului de mediu, au fost avute în vedere următoarele:

Liniile directoare pentru auditul de mediu - (Nivelul 4 al cadrului standardelor internațio-nale ale Instituțiilor Supreme de Audit - ISSAI):

ISSAI 5110 Linii directoare privind efectuarea auditurilor de mediu

ISSAI 5120 Auditul de mediu şi Auditul de Regularitate

ISSAI 5130 Dezvoltarea Durabilă: Rolul Instituţiilor Supreme de Audit

ISSAI 5140 Metode de cooperare între SAI-uri în auditul acordurilor internaționale de mediu

ISSAI 3000, Linii directoare privind auditul performanței, Anexa 6 – Auditurile de performanță în cadrul auditurilor de mediu;

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130 din 4 noiembrie 2010;

Standardele de audit ale Curții de Conturi a României, aprobate prin Hotărârea Plenului nr. 22 din 16 februarie 2011;

Cele mai bune practici de audit de mediu.

La elaborarea Ghidului privind efectuarea auditului de mediu s-a urmărit ca principiile general acceptate pentru auditul de mediu să fie evidenţiate aşa cum sunt ele prezentate în liniile directoare INTOSAI pentru punerea în aplicare a standardelor de audit al mediului, dar s-au avut în

INTRODUCERE

1. Cadrul general referitor la elaborarea Ghidului privind efectuarea auditului de mediu



10

vedere, totodată, şi bunele practici actuale în domeniu mediului. Prin modul de prezentare, Ghidul încurajează exercitarea raţionamentului profesional în toate etapele procesului de audit de mediu, ceea ce este esenţial, având în vedere diversitatea potenţialelor teme de audit de mediu, a obiec-tivelor, precum şi a metodelor de colectare şi de analiză a datelor disponibile în auditul de mediu.

Auditul de mediu presupune verificarea unor aspecte de mediu, printre care: poluarea aerului, a biodiversității, a apei, produsele chimice, schimbările climatice, mediul şi sănătatea, energia, utilizarea solurilor, resursele naturale, zgomotul, deşeurile.

Ghidul privind efectuarea auditului de mediu include auditarea unor teme specifice de mediu, după cum urmează: managementul deșeurilor, poluarea aerului, poluarea apei și a biodi-versității. De asemenea, au fost tratate aspecte privind auditul dezvoltării durabile, aria de cuprindere și problematica acestuia.

2. Aspecte și noțiuni generale referitoare la mediu și dezvoltare durabilă

Mediul înconjurător şi starea sa reprezintă una dintre problemele majore ale omenirii şi, ca urmare, trebuie să fie în permanenţă în atenţia individului, dar şi a colectivităţilor umane. Mult mai eficientă decât abordarea corectivă, menită a rezolva efectele, se dovedeşte a fi o abordare

preventivă a problemelor de mediu, care vizează eliminarea cauzelor, ceea ce implică eforturi materiale şi financiare, inclusiv termene mai reduse, iar ignorarea acestei probleme sau tratarea superficială a ei poate conduce la rezultate dezastruoase pe plan local, naţional, regional sau global. De-a lungul ultimilor 20 de ani, gradul de conştientizare a problemelor privind mediul înconjurător la nivel mondial a crescut rapid, punându-se un accent special pe probleme cum ar fi epui-zarea stratului de ozon, distrugerea pădurilor tropicale sau încăl-zirea globală. Cunoştinţele dobândite şi experienţa crescută privind

aspectele de mediu în această perioadă au dus la o regândire a rolului şi responsabilităţilor, atât a autorităților publice (la nivel central, local și a instituțiilor subordonate acestora), cât și a ramurilor industriale.

În cadrul INTOSAI, aspectele de audit privind domeniul mediului au devenit din ce în ce mai importante, unele dintre schimbările cruciale care au avut loc la nivel global fiind reflectate în ISSAI 5110, Linii directoare privind efectuarea auditului de mediu şi vizează, după cum urmează: extinderea reglementărilor legate de mediu de către autorităţile locale și de stat; creşterea costului de protecţie a mediului, atât pentru sectorul privat, cât şi pentru cel

public. Resursele cheltuite de către cele două sectoare cu privire la controlul poluării au crescut, iar atât societățile comerciale cât şi organismele guvernamentale sunt în căutarea unor modalităţi mai eficiente de a rezolva problemele legate de conformitate;

conştientizarea problemelor legate de mediu în rândul instituţiilor financiare, atât naţionale cât şi internaţionale. Presiunea şi controlul exercitate de către aceste instituţii oferă guvernelor şi companiilor un impuls pentru a oferi o examinare mai aprofundată a problemelor de mediu;

în urma Conferinței Națiunilor Unite privind problemele legate de mediu din Rio de Janeiro din anul 1992, guvernele și companiile din întreaga lume au fost mai preocupate de dezvoltarea durabilă.



11

Având în vedere că unele entități publice, prin activitățile pe care le desfășoară, pot afecta mediul, s-a impus necesitatea ca acestea să fie responsabilizate pentru acţiunile lor, pe baza unor rapoarte. Pe măsură ce a crescut încrederea în constatările acestor rapoarte asupra mediului, a rezultat firesc și nevoia ca entitățile să fie supuse unui audit independent.

Ca urmare a implicării Instituțiilor Supreme de Audit în această activitate și noua abor-dare a problemelor de mediu, subiectul a fost analizat și dezbătut pe larg în cadrul INTOSAI. Având în vedere importanța domeniului respectiv, în cadrul INTOSAI s-a creat un grup de lucru legat de problemele privind mediul (WGEA)1. De-a lungul ultimilor ani, Grupul de lucru privind auditul de mediu a încurajat SAI-urile să efectueze programe și audituri privind problemele de mediu, contribuind la dezvoltarea capacităţii SAI-urilor de a realiza aceste obiective. Practica auditului de mediu este acum comună în numeroase SAI-uri. În ultimul deceniu, s-au efectuat mai mult de 2.000 de audituri de mediu, fiind abordată problematica de mediu în cadrul auditurilor de regularitate (financiar şi de conformitate) şi de performanţă. Pentru orientarea eforturilor sale, Grupul de lucru pregăteşte un plan de lucru la fiecare trei ani, în conformitate cu procedurile stabilite de INTOSAI. Aceste planuri sunt aprobate de către membrii INTOSAI la Congresele trienale ale INTOSAI.

În cadrul comunității INTOSAI, se consideră că dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului trebuie să constituie obiectul unui audit independent efectuat de Instituțiile Supreme de Audit. Respectând valorile cele mai înalte ale profesionalismului, independenţei, obiectivității şi transparenţei şi printr-o cooperare eficientă pe probleme de mediu de interes comun, SAI-urile pot aduce contribuţii semnificative în abordarea problemelor de dezvoltare durabilă, care devin tot mai regionale, în condiţiile globalizării degradării mediului. Pe plan internațional, degradarea mediului şi practicile în materie de dezvoltare durabilă rămân în continuare o provocare importantă, SAI-urile identificând mai multe problematici care trebuie abordate pentru a spori impactul auditurilor efectuate, şi anume:

rolul SAI-ului în auditul angajamentelor de dezvoltare durabilă asumate de către guverne şi al altor angajamente asumate prin intermediul acordurilor multilaterale de mediu, precum şi dacă acest rol ar trebui intensificat;

sporirea gradului de conştientizare internaţională a auditului mediului;

necesitatea dezvoltării contabilităţii de mediu şi a sistemelor pentru adoptarea rapoartelor privind dezvoltarea durabilă;

consolidarea capacităţilor instituționale în cadrul SAI-ului.

Din punct de vedere financiar, problemele dezvoltării ecologice sunt foarte semnificative în plan material. Acestea includ cheltuieli directe, precum și diverse mecanisme ce vizează transferul de asistenţă financiară. Din acest motiv este important ca Instituțiile Supreme de Audit să se asigure că aceste fonduri sunt contabilizate corect şi cheltuite în conformitate cu principiile de protecţie a mediului şi de dezvoltare durabilă.

1 INTOSAI-WGEA – Grup de lucru privind activitatea de audit al mediului din cadrul Organizației Internaționale a Instituțiilor Supreme de Audit



12

2.1 Despre mediul înconjurător

Despre mediul înconjurător

Prin mediu înconjurător sau mediu ambiant se înţelege ansamblul de elemente şi fenomene naturale şi artificiale de la exteriorul Terrei, care condiţio-nează viaţa în general şi pe cea a omului în special. Sensul dat acestei noţiuni în cadrul Uniunii Europene este cel al unui ansamblu de elemente care, în comple-xitatea relaţiilor lor, constituie cadrul, mijlocul şi condiţiile de viaţă ale omului, cele care sunt ori nu sunt resimţite.

În Legea nr. 265/29.06.2006 – Legea protecţiei mediului din România, mediul este definit ca ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul, toate straturile atmosferei, toate materiile organice şi anor-ganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând ele-mentele enumerate anterior, inclusiv, valorile materiale şi spirituale.

Degradarea mediului înconjurător

Mersul neobosit spre dezvoltare, industrializare şi spre urbanizarea în creştere a condus la degradarea mediului. Degradarea mediului are loc atunci când resursele naturale, cum ar fi copacii, habitatul, pământul, apa şi aerul sunt consumate mai repede decât le poate reface natura, atunci când poluarea are ca rezultat daune ireparabile asupra mediului sau atunci când oamenii distrug sau deteriorează ecosistemele în procesul de dezvoltare. Degradarea mediului poate lua multe forme, incluzând, dar nelimitându-se la deşertificare, despădurire, dis-pariţie şi radioactivitate. Unele dintre cauzele majore ale degradării includ supra-popularea, extinderea urbană, poluarea industrială, deversarea deşeurilor, agri-cultura intensivă, pescuitul excesiv, industrializarea, introducerea de specii invazive şi lipsa unor reglementări privind mediul. Teoretic, consecințele degra-dării mediului înconjurător pe termen lung ar rezulta în medii locale care nu mai sunt în măsură să susţină populaţiile umane. O astfel de degradare la o scară mondială, în situația în care nu este ameliorată, ar însemna dispariţia umanității.

Impactul degradării asupra mediului înconjurător

Degradarea mediului în toată lumea a condus la o imagine foarte sumbră a stării actuale a resurselor naturale. Creşterea poluării apei, poluarea atmosferică, poluarea zonelor de coastă, scăderea suprafețelor pădurilor, creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră, exploatarea excesivă a terenurilor, deversarea deşeurilor şi creşterea poluanţilor au contribuit la ameninţările cu care se confruntă biodiver-sitatea şi ecologia. În cele ce urmează, vom discuta impactul degradării mediului în ceea ce privește apa, terenurile, pădurile, biodiversitatea, clima, atmosfera şi zonele marine/de coastă:

Apa: Agricultura şi activităţile conexe utilizează mai mult de 70% din apa dulce. Până la mijlocul anilor 1990, 40% din populația lumii a fost grav afectată de lipsa apei. Până în 2025, două treimi din populaţia lumii ar putea trăi în ţări care se confruntă cu deficite serioase de apă.

Apa este un factor important în echilibrele ecologice, iar poluarea acesteia este o problema actuală cu consecințe mai mult sau mai puțin grave asupra popu-lației. Prin poluarea apei, se înțelege alterarea caracteristicilor fizice, chimice și biologice ale apei, produsă direct sau indirect de activitățile umane și care face ca apele să devină improprii utilizării normale în scopurile în care această utilizare era posibilă înainte de a interveni alterarea. Efectele poluării resurselor de apă sunt complexe și variate, în funcție de natura și concentrația substanțelor impurificatoare.



13

Utilizarea terenurilor: Pășunatul excesiv provoacă pagube pentru 20%-35% din păşuni și pajişti. Acest lucru cauzează eroziunea solurilor, estimată la 25 miliarde t/an la nivel mondial. Mai mult de 250 de milioane de oameni sunt direct afectaţi de deşertificare. Deșertificarea afectează aproape un sfert din suprafața totală a uscatului și în jur de 70% din regiunile aride ale lumii se confruntă cu degradări intensificate. Cauzată, în general, de pășunat și de folosirea excesivă a solului sărăcăcios și strâns legată de sărăcia rurală și de foamete, deșertificarea amenință existența a peste un miliard de oameni din peste 100 de țări.

Pădurile: Mai mult de 220 de milioane de hectare de păduri tropicale au fost distruse între anii 1975-1990, în special pentru producţia de alimente. Rata anuală de pierdere a pădurilor naturale este estimată la peste 14,6 milioane ha şi defrişarea pădurilor tropicale este de aproape 1% anual. În ultimul deceniu, lumea a pierdut în total 94 milioane ha de pădure. Cea mai mare rată de despădurire se înregistrează în țările în curs de dezvoltare din zonele tropicale, unde s-au pierdut, în ultimul deceniu, 4% din păduri. Jumătate din ecosistemele de coastă ale lumii au fost degradate de factorul antropic. În Europa, proporția este de 80%, iar în Asia de 70%.

Biodiversitatea: Biodiversitatea reprezintă variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice continentale și complexele ecolo-gice. Aceasta include diversitatea intraspecifică, interspecifică și diversitatea eco-sistemelor. În prezent, suntem martorii unei pierderi constante a biodiversităţii, cu consecinţe profunde pentru lumea naturală şi pentru bunăstarea omului. Cauzele principale sunt schimbările produse în habitatele naturale, schimbări datorate sistemelor de producţie agricolă intensivă, construcţiilor, exploatării carierelor, exploatării excesive a pădurilor, oceanelor, râurilor, lacurilor şi solurilor, invaziilor de specii străine, poluării şi – din ce în ce mai mult – schimbărilor climatice.

Schimbările climatice: Acestea reprezintă una dintre cele mei mari ame-ninţări din punctul de vedere al mediului, social şi economic. Încălzirea siste-mului climatic se produce fără echivoc, după părerea Grupului interguverna-mental de experţi privind schimbările climatice (IPCC). Observaţiile indică creş-teri ale temperaturii medii a aerului şi a oceanului, topirea zăpezii şi a gheţii pe suprafeţe mari şi creşterea nivelului mediu global al mării. Este foarte probabil ca, în mare parte, încălzirea să poată fi pusă pe seama emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din activităţile umane.

Cauzele acestui fenomen complex sunt naturale (schimbările activităţii solare, modificările pe termen lung legate de orbita Pământului, procesele na-turale interne ale sistemului climatic) şi antropologice (creşterea concentraţiei atmosferice de dioxid de carbon şi de alte gaze cu efect de seră). În sens restrâns, schimbarea climatică indică modificări semnificative ale elementelor climatice în cursul unei perioade determinate, cu efecte economice, sociale şi de mediu. Schimbarea climatică este o problemă de mediu care determină riscuri în pro-cesul de dezvoltare (European Communities, 2009).

Pe baza datelor furnizate de Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP), în calitate de autoritate publică centrală din România pe probleme de mediu, prin anexa la O.M. nr. 1170/29.09.2008 privind adaptarea la efectele schimbărilor cli-matice, au fost identificate o serie de manifestări ale fenomenului de schimbare



14

climatică pe teritoriul României, cu implicaţii economice şi sociale. MMP, defineşte adaptarea la schimbările climatice (O.M. nr. 1170/29.09.2008) astfel:„..abilitatea sistemelor naturale şi antropice de a răspunde efectelor schim-bărilor climatice, incluzând variabilitatea climatică şi fenomenele meteorologice extreme, pentru a reduce potenţialele pagube, a profita de oportunităţi sau a face faţă consecinţelor schimbărilor climatice”.

Atmosfera: Poluarea aerului este o problemă atât la nivel local, cât şi la nivel transfrontalier. Poluanţii aerului emişi într-o ţară pot fi transportaţi în at-mosferă şi dăuna sănătăţii umane şi mediului din altă parte. Doi poluanţi, pulberi fine în suspensie şi ozonul la nivelul solului, sunt recunoscuţi în prezent ca fiind cei mai semnificativi în ceea ce priveşte impacturile asupra sănătăţii. Expunerea maximă şi pe termen lung poate duce la o varietate de efecte asupra sănătăţii, de la efectele minore asupra sistemului respirator până la mortalitatea prematură. Din 1997, este posibil ca peste 45% din populaţia urbană a Europei să fi fost expusă unor concentraţii de pulberi de suspensie în atmosferă peste limita UE stabilită să protejeze sănătatea umană; şi este posibil ca o proporţie de peste 60% din aceasta să fi fost expusă unor niveluri ale ozonului care depăşesc valoarea ţintă a UE. S-a estimat că 2,5 PM (pulberi fine în suspensie) în aer a redus spe-ranţa de viaţă statistică în UE cu mai mult de opt luni. Una din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea globală, o creștere a temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de carbon. Odată cu folosirea intensivă a combus-tibililor fosili în secolul XX, concentrația de dioxid de carbon din atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon și alte gaze, cunoscute sub denumirea de gaze de seră, reduc căldura disipată de Pământ dar nu blochează radiațiile Soarelui. Din cauza efectului de seră se așteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4°C până la 5,8°C până în anul 2100. Chiar dacă această tendință pare a fi o schimbare minoră, creșterea ar face ca Pământul să fie mai cald decât a fost în ultimii 125.000 ani, schimbând probabil tiparul climatic, afectând producția agricolă, modificând distribuția animalelor și plantelor și crescând nivelul mării.

Deşeurile: Deșeurile sunt resturi materiale rezultate dintr-un proces teh-nologic (sau casnic) de realizare a unui anumit produs, care nu mai pot fi valorificate direct în realizarea produsului respectiv. Ele pot fi substanțe, materiale, obiecte, resturi de materii prime provenite din activitățile economice, menajere și de consum. Mai mult de 35% din orașele din țările în curs de dezvoltare au tratat apele uzate poluate de deșeuri. Între 33-50% din deşeurile solide generate în ţările cu venituri mici şi medii nu sunt colectate şi sunt lăsate să se deverseze în râuri şi mări, provocând astfel o poluare imensă. Lipsa accesului la alimentarea cu apă și la condiţii de salubritate, în milioane de cazuri, a dus la boli și la mai mult de 5 milioane de decese în fiecare an.

Zonele marine şi de coastă: Aproape o treime din toate recifele de corali pot să dispară în următorii 30 de ani. Peste 2,6 miliarde litri de petrol se scurg în mări în fiecare an. Cea mai mare sursă de poluare este non-accidentală, de la scurgeri până la deversări provenite de la rafinării.

Audit de mediu

Conform Băncii Mondiale, auditul de mediu este o examinare a informa-ţiilor legate de respectarea protecției mediului din cadrul unei organizaţii pentru a verifica dacă, sau în ce măsură, acestea sunt conforme cu criteriile de audit spe-cificate. Criteriile pot fi bazate pe standarde de mediu locale, naţionale sau mon-



15

diale. Astfel, acesta este un proces sistematic de obţinere şi de evaluare a infor-maţiilor cu privire la aspectele de mediu.

Manage-mentul public cu privire la mediu

Rolul managementului public cu privire la problemele de mediu se ex-tinde la protecția mediului, prevenirea activităților care pot dăuna mediului în-conjurător și introducerea de activități care să elimine efectele negative ale po-luării mediului. În scopul de a-și îndeplini rolul său în domeniul managementuluide mediu, trebuie să fie întreprinse următoarele activități specifice: elaborarea unor politici naționale, legislații și reglementări de mediu; stabilirea de standarde și norme de mediu; acordarea de licențe, inspecții și aplicarea de sancțiuni pentru încălcarea legilor; introducerea unor programe specifice pentru protecția mediului, punerea în

aplicare și monitorizarea acestora.

2.2 Scurt istoric al dezvoltării durabile

Elementul cheie al dezvoltării durabile îl reprezintă reconcilierea între procesul de dezvoltare și calitatea mediului înconjurător, promovarea procesului integrat de elaborare și luare a deciziilor, atât la nivel global, cât și regional, național sau local. De asemenea, dezvoltarea durabilă depinde de distribuirea corectă a costurilor și beneficiilor dezvoltării între generații și națiuni.

1972 Stockholm Conferinţa Naţiunilor Unite La Conferinţa Naţiunilor Unite de la Stockholm, 113 naţiuni prezente îşi manifestă îngri-

jorarea cu privire la modul în care activitatea umană influenţează mediul. Sunt subliniate pro-blemele poluării, distrugerii resurselor, deteriorării mediului, pericolul dispariţiilor unor specii şi nevoia de a creşte nivelul de trai al oamenilor şi, nu în ultimul rând, se acceptă legătura indisolubilă între calitatea vieţii şi calitatea mediului pentru generaţiile actuale şi viitoare.

1983 Comisia Brundtland Naţiunile Unite înfiinţează Comisia mondială de mediu şi dezvoltare (World Commission

on Environment and Development) având ca scop studierea dinamicii deteriorării mediului şi oferirea de soluţii cu privire la viabilitatea pe termen lung a societăţii umane. Această comisie a fost prezidată de Gro Harlem Brundtland, Primul Ministru al Norvegiei la acea dată.

Comisia Brundtland a subliniat existenţa a două probleme majore: dezvoltarea nu înseamnă doar profituri mai mari şi standarde mai înalte de trai pentru un

mic procent din populaţie, ci creşterea nivelului de trai al tuturor; dezvoltarea nu ar trebui să implice distrugerea sau folosirea nesăbuită a resurselor noastre

naturale, nici poluarea mediului ambiant. Problema-cheie a dezvoltării durabile este opoziţia între nevoile de creştere ale populaţiei

şi limitele impuse de resursele planetei, precum şi degradarea continuă a mediului.

1987 Raportul Brundtland Comisia Brundtland a elaborat şi publicat documentul "Viitorul nostru comun" (Raportul

Brundtland), prin care s-a formulat cadrul care avea să stea la baza Agendei 21, respectiv a principiilor Declaraţiei de la Rio.



16

1992 Conferinţa de la Rio. Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea (UNCED) Şefi de stat din 120 de ţări participante aduc în centrul atenţiei problemele privind mediul şi dezvoltarea. Dezvoltarea durabilă reprezintă "o nouă cale de dezvoltare care să susţină pro-gresul uman pentru întreaga planetă şi pentru un viitor îndelungat".

Scopul declarat al Conferinţei a fost stabilirea unei noi strategii a dezvoltării economice, industriale şi sociale în lume, cuprinsă sub numele de dezvoltare durabilă – "sustainable development". Naţiunile prezente au fost de acord asupra unui plan de dezvoltare durabilă numit Agenda 21 şi asupra a două seturi de principii: Declaraţia de la Rio cu privire la mediu şi dez-voltare şi Principiile pădurii. Potrivit Declaraţiei de la Rio "Oamenii au dreptul la o viaţă sănă-toasă şi productivă în armonie cu natura; naţiunile au dreptul suveran de a exploata resursele proprii, fără însă a cauza distrugeri ale mediului în afara graniţelor proprii". Agenda 21 se axează pe participarea comunităţilor la implementarea politicilor de mediu, pe creşterea rolului educaţiei în dezvoltarea unei conştiinţe de mediu şi în utilizarea responsabilă a resurselor naturale. În cadrul Conferinţei au mai fost adoptate: Convenţia privind schimbările climatice – ce reprezintă un angajament ferm al ţărilor

semnatare ca până în anul 2000 să-şi reducă emisiile de dioxid de carbon din atmosferă, la nivelul existent în anul 1990;

Convenţia privind diversitatea biologică - ce prevede măsurile care trebuie luate pentru protejarea ecosistemelor şi a diferitelor forme de viaţă. 2002 Johannesburg – Summitul Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă

Acesta constată progresul făcut spre dezvoltarea durabilă şi se reafirmă angajamentul ţărilor participante. Principalele probleme discutate:

reducerea numărului celor care nu au acces la rezerve de apă potabilă, de la peste 1 miliard la 500 milioane până în anul 2015;

înjumătățirea numărului celor ce nu au condiţii de salubritate corespunzătoare, la 1,2 miliarde;

creşterea folosirii surselor durabile de energie şi refacerea efectivelor de peşte secătuite.

Acţiuni întreprinse la nivelul Uniunii Europene

1972 – Summit-ul de la Paris a evidenţiat necesitatea acordării unei atenţii deosebite protecţiei mediului în contextul expansiunii economice şi a îmbunătățirii standardelor de viaţă. 1987 – Actul Unic European reprezintă un punct de referinţă al politicii europene de mediu, fiind menţionată pentru prima dată în cadrul unui tratat al Comunităţii Europene. 1993 – Tratatul de la Maastricht a conferit protecţiei mediului un statut complet în cadrul politicilor europene. 1999 – Tratatul de la Amsterdam a consolidat baza legală a politicii vizând protecţia mediului, precum şi promovarea dezvoltării durabile în cadrul Uniunii Europene. 2000 – Şefii statelor membre UE reuniţi în şedinţa Consiliului European de la Lisabona s-au an-gajat să creeze, până în anul 2010, "cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume". 2001 – Summit-ul de la Goeteborg, unde a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE. 2005 – Comisia a demarat un proces de revizuire a Strategiei de Dezvoltare Durabilă, proces care a cuprins mai multe etape:

în februarie 2005, Comisia a publicat o evaluare iniţială şi a trasat o serie de direcţii de urmat. Au fost evidenţiate anumite direcţii de dezvoltare non-durabilă care au avut efecte



17

negative: schimbările climatice, ameninţări la adresa sănătăţii publice, creşterea sărăciei şi a excluziunii sociale, epuizarea resurselor naturale şi afectarea biodiversităţii;

în iunie 2005, şefii de stat şi de guverne din UE au adoptat o declaraţie privind liniile directoare ale dezvoltării durabile, care susţinea că Agenda reînnoită de la Lisabona este o componentă esenţială a obiectivului dezvoltării durabile.

2006 – (iunie) a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă pentru o Uniune Europeană extinsă. 2007 – Tratatul de la Lisabona cuprinde şi protocoale adiţionale privind schimbările climatice şi lupta împotriva încălzirii globale. Câteva prevederi ale Tratatului se referă la solidaritatea în probleme legate de furnizarea de energie şi schimbările în domeniul politicii energetice europene.

Obiectivele Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene

Strategia dezvoltării durabile din UE adoptată în 2006 de către Consiliul UE, îşi propune să găsească criteriile cele mai adecvate de optimizare a raportului nevoi - resurse, obiectivele de atins şi mijloacele necesare, pe baza compatibilităţii lor reciproce, în timp şi spaţiu. Documentul este conceput într-o viziune strategică unitară şi coerentă, având ca obiectiv general îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii pentru generaţiile prezente şi viitoare, prin crearea unor comunităţi sustenabile, capabile să gestioneze şi să folosească resursele în mod eficient şi să valorifice potenţialul de inovare ecologică şi socială al economiei, în vederea asi-gurării prosperităţii, protecţiei mediului şi coeziunii sociale.

Obiectivele Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene sunt următoarele: limitarea schimbărilor climatice şi a costurilor, precum şi a efectelor sale negative pentru

societate şi mediu; asigurarea că sistemul de transport satisface nevoile economice, sociale şi de mediu ale

societăţii noastre, minimizând impacturile sale nedorite asupra economiei, societăţii şi mediului;

promovarea modelelor de producție şi consum durabile; îmbunătăţirea managementului şi evitarea supraexploatării resurselor naturale, recunos-

când valoarea serviciilor ecosistemelor; promovarea unei bune sănătăţi publice în mod echitabil şi îmbunătățirea protecţiei împo-

triva ameninţărilor asupra sănătăţii; crearea unei societăţi a includerii sociale prin luarea în considerare a solidarităţii între şi

în cadrul generaţiilor, asigurarea securităţii şi creşterea calităţii vieţii cetăţenilor, ca o pre-condiţie pentru păstrarea bunăstării individuale;

promovarea dezvoltării durabile pe scară largă; asigurarea că politicile interne şi externe ale UE sunt în acord cu dezvoltarea durabilă şi

angajamentele internaţionale ale acesteia.

2.3 Dezvoltarea durabilă la nivel de program

Pentru a fi eficiente, strategiile de dezvoltare durabilă trebuie să fie urmate suplimentar de un set de obiective și ținte pentru programele individuale. Un angajament, de exemplu, de reducere a nivelului dioxidului de carbon în atmosferă, poate fi reflectat prin: reducerea limitelor stabilite pentru emisiile industriei grele; reguli mai stricte și testarea emisiilor autovehiculelor; măsuri pentru descurajarea utilizării autovehiculelor; în măsura în care este posibil, o multitudine de alte politici.



18

Modul de selectare al auditurilor care urmează să fie realizate depinde de abordarea aleasă de Instituția Supremă de Audit prin programul de audit. În cele mai multe situații, audi-turile care se axează pe dezvoltarea durabilă trebuie să concorde cu aspecte din alte teme pentru a fi compatibile cu programul și prioritățile SAI-ului. De aceea, tema studiată trebuie să fie supusă auditului, să adauge valoare, să atingă aspecte materiale și să fie finalizabilă cu resursele dis-ponibile, într-un timp rezonabil.

Importanța temei trebuie să fie dată nu numai de reflectarea unor valori monetare, ci și de im-portanța impactului programului. De exemplu, politicile de contracarare a poluării vor trebui să includă diferite tipuri de instrumente de politici, cum ar fi stimulentele economice, inițiative de cer-cetare și pregătire, campanii de educație publică și crearea de entități de reglementare care să avizeze, să supravegheze și să sancționeze companiile, după caz. Este posibil ca în acest proces să nu fie angrenați mulți bani publici, însă impactul politicii sau eșecul acesteia pot avea consecințe enorme.

Pentru unele audituri este necesar să fie identificate acele entități care sunt esențiale pentru conservarea și utilizarea durabilă a resurselor, în scopul prioritizării domeniilor supuse auditului.

Curtea de Conturi poate decide să ia în considerare subiecte cu următoarele aspecte de fond: problema administrării verzi, cum ar fi eficiența utilizării energiei, procedurile de achi-

ziție și utilizarea apei, precum și a altor resurse naturale de către entitățile publice;

Ministerul Apărării din Marea Britanie – Managementul utilităților

Ministerul Apărării din Marea Britanie a cheltuit aproximativ 180 milioane £ pe an pentru curent electric, benzină, motorină, apă și canalizare. În anul 1997, NAO a dat publicității un raport cu privire la posibilitățile de realizare a unor economii, prin îmbunătățirea managementului utilităților. Raportul a identificat mai multe căi de realizare a unor economii ale energiei. Unele dintre acestea sunt măsuri simple, care se pot lua cu costuri minime sau pot să nu coste nimic, de exemplu, reglarea termostatelor și educarea personalului să fie mai conștient cu privire la consumul de energie. Alte măsuri ar necesita o investiție care ar genera economii în mai puțin de trei ani (de exemplu, instalarea de echipamente de iluminare eficiente energetic).

programele de mediu, incluzând eficienţa tehnicilor folosite pentru a încorpora factori de mediu în procesul de luare a deciziei de zi cu zi, cum ar fi – spre exemplu – construcția de diguri împotriva inundațiilor, implementarea managementului râului sau controlul poluării;

programele care servesc unui spectru mai larg de obiective economice și sociale, inclu-zând aici, de exemplu, programe destinate limitării declinului economiei locale, reutili-zarea terenurilor lăsate în paragină sau abandonate.

Regenerarea terenurilor în Marea Britanie

Până în aprilie 1999, Agenția Guvernului Marii Britanii, cunoscută sub denumirea de ”Parteneriatul Englez” a fost responsabilă pentru readucerea în starea de utilizare a terenurilor și clădirilor abandonate, va-cante și subutilizate. Principala activitate a Agenției a fost aceea de asigurare a suportului financiar pentru fi-nanțarea proiectelor de regenerare fizică, împreună cu organizații din sectorul public sau privat. Astfel, aș-teptările au fost ca Agenția să joace un rol important în sprijinirea atingerii regenerării durabile economice, de mediu și sociale a domeniilor aflate în nevoie. În anul 1999, NAO a publicat un raport care s-a concentrat pe activitatea ”Parteneriatului Englez” de susținere a regenerării locale în șase zone geografice. Conexat cu vizite pe teren și analiza datelor, echipa de studiu a dorit să cunoască viziunea Agenției și a partenerilor din comunitatea locală în sprijinirea sporirii eficacității promovării regenerării. Raportul a identificat necesitatea stabilirii unor ținte și obiective mai clare, introducerea evaluării pe termen lung a eficacității schemelor zonale de regenerare și stabilirea unui sistem mai riguros de înregistrare a rezultatelor.

În ceea ce priveşte programele de dezvoltare durabilă la nivel naţional, singurele pro-grame dedicate ce ar putea contribui la punerea în practică a dezvoltării durabile sunt cele gestio-



19

nate de Administraţia Fondului pentru Mediu. Aceasta este principala instituţie care asigură su-portul financiar pentru realizarea proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului, constituită conform principiilor europene „poluatorul plăteşte” şi „responsabilitatea producătorului”. Programul Operațional Structural de Mediu contribuie la implementarea priorităţii 3 a Planului Naţional de Dezvoltare 2007 - 2013, şi anume «Protejarea şi îmbunătăţirea calităţii me-diului», luând în considerare necesităţile sociale, economice şi de mediu din România, astfel încât să se obţină cel mai bun impact asupra mediului şi să se stimuleze dezvoltarea economică. Din perspectivă internaţională, POS Mediu are la bază Strategia Europeană de Dezvoltare Durabilă şi al 6-lea Program de Acţiune pentru Mediu.

POS Mediu este astfel conceput, încât să contribuie substanţial la realizarea priorităţii te-matice din Cadrul Strategic Naţional de Referinţă (CSNR), şi anume Dezvoltarea infrastructurii la standarde europene. În aceeaşi măsură, POS Mediu este în deplină concordanţă cu priorităţile stabilite în Liniile Strategice privind Coeziunea pentru Politică de Coeziune2, şi mai ales acelea care vizează creşterea atractivităţii Statelor Membre, a regiunilor şi a oraşelor, precum şi întă-rirea sinergiilor dintre protecţia mediului şi creşterea economică. În acest sens, POS Mediu se concentrează pe îmbunătăţirea accesului la serviciile publice prin asigurarea nivelului şi a calităţii adecvate a acestora, precum şi prin conservarea potenţialului de mediu. Asigurarea infra-structurii de bază pentru apă şi mediu şi servicii publice adecvate reprezintă o condiţie esenţială pentru atragerea investitorilor, care va contribui la dezvoltarea economică a ţării. Crearea de noi locuri de muncă mai bune este, de asemenea, avută în vedere, ţinând cont de faptul că protecţia mediului este un sector aflat în curs de dezvoltare în România.

Strategia globală a POS Mediu, în acord cu Politica de Coeziune şi cu Cadrul Strategic Na-ţional de Referinţă, vizează reducerea disparităţilor existente între România şi UE în ceea ce priveşte standardele şi serviciile de mediu. Pe baza analizei acestor disparităţi, a punctelor slabe şi a poten-ţialului, precum şi prin identificarea atât a oportunităţilor, cât şi a necesităţilor, strategia se bazează pe câteva priorităţi menite să maximizeze impactul Fondurilor Structurale şi de Coeziune. În acest scop, este avută în vedere coordonarea fondurilor UE şi a celor naţionale, astfel încât să se asigure, într-o manieră complementară, că ambele tipuri de fonduri vor contribui la atingerea scopului global.

Strategia POS Mediu se bazează pe următoarele elemente: analiza situaţiei actuale pentru sectorul de mediu; strategiile naţionale de mediu şi planurile de implementare pentru conformarea cu

acquis-ul de mediu; problemele majore şi direcţiile strategice stabilite în Cadrul Strategic Naţional de

Referinţă, urmărindu-se complementaritatea Fondurilor şi delimitarea ariilor de intervenţie a acestora;

contribuţia partenerilor socio-economici care au fost consultaţi la elaborarea POS Mediu şi a rezultatelor evaluării ex-ante şi evaluării strategice de mediu (ESM).

Obiectivul global al POS Mediu constă în îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale populaţiei şi a standardelor de mediu, vizând, în principal, respectarea acquis-ului comunitar de mediu.

Acest obiectiv trebuie privit în lumina creşterii fără precedent a disparităţilor din cadrul Uniunii Europene extinse şi a eforturilor pe termen lung pe care România va trebui să le facă pentru a reduce aceste disparităţi. Având în vedere că nevoile de investiţii de mediu directe pentru conformarea cu aquis-ul UE sunt deosebit de mari, autorităţile române au optat pentru crearea unui Program Operaţional axat pe infrastructura de mediu, dar şi pe tratarea altor aspecte

2 Politica de coeziune a Uniunii Europene, integrată în tratate începând din 1986, şi-a fixat ca obiectiv să reducă diferenţa între nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni, pentru a consolida coeziunea economică şi socială.



20

de mediu. În vederea îndeplinirii obiectivului global, strategia generală a POS Mediu este ela-borată astfel încât să răspundă următoarelor trei direcţii strategice principale:

1) îmbunătăţirea accesului la utilităţile publice în România şi sprijinirea condiţiilor de dez-voltare economică în regiuni. În acest sens, cea mai importantă parte din POS Mediu prevede sprijin pentru îmbunătăţirea sistemelor integrate de apă şi management al deşeurilor, printr-o abordare regională (axele prioritare 1 şi 2) care va genera rezultate importante la sfârşitul perioadei de programare (este estimată o populaţie de peste 10 mil.). Aceste priorităţi vor avea, de asemenea, o contribuţie importantă în conformarea cu aquis-ul UE relevant în sectorul de mediu, căruia îi revin cele mai costisitoare investiţii (estimate la aproximativ 29 miliarde euro până în 2018);

2) îmbunătăţirea protecţiei mediului, ca o condiţie obligatorie în vederea dezvoltării durabile. În acest sens, POS se va concentra, pe de o parte, pe prevenirea poluării şi a deteriorării biodiversităţii (în particular pe Axele prioritare 2, 4 şi 5), iar pe de altă parte, POS va aborda reducerea poluării mediului/a daunelor din cele mai sensibile zone (încăl-zire urbană – axa prioritară 3, prevenirea riscurilor naturale – axa prioritară 5) ca parte a strategiilor de investiţii pe termen lung (după anul 2013);

3) întărirea capacităţii instituţionale şi de guvernare, ca şi prioritate cheie, având ca scop dezvoltarea unei structuri de management eficiente pentru serviciile de mediu. Astfel, POS Mediu se axează pe cerinţele pentru asigurarea unei mai bune calităţi şi eficienţe în sectorul public, aspect esenţial pentru realizarea reformelor şi pentru o bună guvernare în sectorul de mediu. Guvernanţa este un element-cheie care integrează toate acţiunile în interesul unui management mai bun şi mai eficient al POS Mediu, precum şi pentru îmbunătăţirea calităţii procesului de elaborare a politicilor publice în domeniul mediului. Aceasta va contribui nu numai la îmbunătăţirea implementării politicii de coeziune a UE, ci, de asemenea, va spori performanţa economică în ansamblu.

În acest context, strategia POS Mediu pentru 2007-2013 se concentrează pe investiţii şi servicii colective, care sunt necesare pentru creşterea competitivităţii pe termen lung, crearea de noi locuri de muncă şi pentru o dezvoltare durabilă. Infrastructurile şi serviciile de bază vor trebui create, îmbunătăţite şi extinse în scopul dezvoltării economiei regionale şi locale, al înfiin-ţării unui cadru de sprijinire a afacerilor eficient şi al exploatării oportunităţilor acordate de Piaţa Europeană. Înfiinţarea unei infrastructuri eficiente de apă şi mediu va crea un potenţial pentru noi locuri de muncă (construcţii, servicii, IMM-uri etc.) şi va reduce migrarea forţei de muncă, oferind astfel populaţiei posibilităţi de a-şi dezvolta afaceri sau de a atrage alţi investitori şi prin folosirea avantajelor locale competitive (resurse mai ieftine, zone naturale valoroase etc.). Obiectivele specifice ale POS Mediu sunt: îmbunătăţirea calităţii şi a accesului la infrastructura de apă şi apă uzată, prin asigurarea

serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în majoritatea zonelor urbane până în 2015, precum şi prin stabilirea structurilor regionale eficiente pentru managementul serviciilor de apă/apă uzată;

dezvoltarea sistemelor durabile de management al deşeurilor, prin îmbunătăţirea manage-mentului deşeurilor şi reducerea numărului de zone poluate istoric în minimum 30 de judeţe până în 2015;

reducerea impactului negativ asupra mediului şi diminuarea schimbărilor climatice cauzate de sistemele de încălzire urbană în cele mai poluate localităţi până în 2015;

protecţia şi îmbunătăţirea biodiversităţii şi a patrimoniului natural, prin sprijinirea mana-gementului ariilor protejate, inclusiv prin implementarea reţelei Natura 2000;



21

reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale cu efect asupra populaţiei, prin implementarea măsurilor preventive în cele mai vulnerabile zone până în 2015.

Din cauza complexităţii sale, întregul impact al POS Mediu nu va putea fi cuantificat doar cu ajutorul unui singur indicator. Cu toate acestea, populaţia care va beneficia de servicii de mediu îmbunătăţite şi cea protejată de efectele riscurilor naturale ca urmare a implementării POS Mediu poate fi selectată ca indicator la nivel de program, deoarece acoperă cea mai mare parte a activităţilor incluse în POS Mediu. Populaţia beneficiară a POS Mediu este estimată la 10 milioane de cetăţeni. În vederea atingerii obiectivelor sus-menționate, s-au identificat următoarele axe prioritare:

Axa prioritară 1 – “Extinderea şi modernizarea siste-melor de apă şi apă uzată”;

Axa prioritară 2 – “Dezvoltarea sistemelor de mana-gement integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor con-taminate istoric”;

Axa prioritară 3 – “Reducerea poluării şi diminuarea efectelor schimbărilor climatice prin restructurarea şi rea-bilitarea sistemelor de încălzire urbană pentru atingerea ţintelor de eficienţă energetică în localităţile cele mai afectate de poluare”;

Axa prioritară 4 – “Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii”;

Axa prioritară 5 – “Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc”;

Axa prioritară 6 – “Asistenţă Tehnică”.

2.4 Obiective prioritare de mediu

Conform Legii protecției mediului3, fiecare titular de plan sau program trebuie să asigure caracterul durabil din punct de vedere al mediului al tuturor planurilor și programelor pe care le ela-borează. Administrația la toate nivelurile sale (național, regional și local) întocmește politici de mediu și în unele cazuri chiar planuri și programe de mediu prin care implementează aceste politici. Politicile, planurile și programele de mediu stabilesc obiective și ținte de mediu în concordanță cu reglementările legislative în vigoare. Obiectivele de mediu trebuie respectate de toate sectoarele de dezvoltare, respectiv amenajarea teritoriului și urbanism, transport, telecomunicații, industrie, energie, turism, gospodărirea apelor, gestionarea deșeurilor, silvicultură, pescuit și agricultură.

Obiectivele de mediu descriu starea mediului la care se va ajunge și oferă un cadru coerent pentru elaborarea planurilor și programelor la nivel național/regional/local. (de exemplu: îmbunătățirea calității aerului în orașe prin reducerea poluării). Obiectivele care stau la baza politicii de mediu a Uniunii Europene sunt clar stipulate de art. 174 al Tratatului C.E. și sunt reprezentate de: conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului; protecția sănătății umane; utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale; promovarea de măsuri la nivel internațional în vederea tratării problemelor regionale de

mediu și nu numai.

3 Art. 81 al Legii 265/2006 privind protecția mediului prevede: autoritățile publice cu responsabilități de prognoză și dezvoltare elaborează politici de dezvoltare pe baza principiilor dezvoltării durabile ținând cont de efectele potențiale asupra mediului.



22

Țintele sunt o cerință privind performanța de detaliu, legate de obiectivele de mediu și, de regulă, cuantificate și stabilite pentru un interval de timp anume. Țintele de mediu trebuie stabilite și îndeplinite în vederea realizării obiectivelor de mediu (de exemplu: emisiile totale provenite de la autovehicule să fie reduse cu 50% în termen de 5 ani prin asigurarea montării de convertizoare catalitice la toate vehiculele în termen de 3 ani).

Politica de mediu este concepută ca formă a politicii generale a statului, având ca sarcină stabilirea strategiilor, obiectivelor şi priorităţilor, metodelor şi mijloacelor implicate în acţiunile desfăşurate pe plan naţional în scopul prevenirii şi combaterii poluării, a conservării şi dez-voltării durabile a mediului.

Reprezentând o politică specială (atât la nivel naţional cât şi internațional), politica de mediu înseamnă în acelaşi timp şi evaluarea situațiilor reale ale mediului, constatarea influen-ţelor negative asupra mediului, stabilirea instituţionalizată a măsurilor necesare organelor statale în protejarea şi conservarea mediului, precum şi stabilirea sistemelor de sancţionare în caz de poluare şi a cuantumului sancţiunilor aplicabile.

Politica de mediu este strâns legată şi condiţionată de politica economică, administrativ-financiară şi legislativă, corelaţie ce se bazează pe o cointeresare naţională şi internaţională, întrucât se bazează deopotrivă pe relaţii teoretice şi pe relaţii practice concrete. Sarcinile politice de protecție a mediului sunt diferite şi complexe, principala răspundere a politicii mediului revenind guvernelor fiecărei ţări, precum şi autorităților naţionale şi locale de specialitate. Cele trei Conferinţe naţionale de protecție a mediului au stabilit principalele sarcini politice de protecţie a mediului4 pentru statele participante. Astfel, la puțin timp după prima Conferinţă a O.N.U. asupra mediului, Comisia Europeană a propus elaborarea unui program de acţiune în acest domeniu, care recunoaşte necesitatea şi legitimitatea unei politici comune în domeniul mediului. Cu timpul se dezvoltă progresiv un drept comunitar al mediului care, în prezent, cuprinde peste 200 directive şi regulamente în domeniul protecţiei mediului. Actul Unic European adoptat în 1987 este docu-mentul prin care protecţia mediului dobândeşte o bază legală în cadrul Tratatului CE, atribuind în mod explicit Comunităţii Europene competenţa în domeniul protecţiei mediului.

În anul 1997, prin Tratatul de la Amsterdam, politica de mediu devine politică orizontală a Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că aspectele de mediu vor fi în mod necesar luate în considerare în cadrul politicilor sectoriale.

În România, protecţia mediului a apărut ca un domeniu de sine stătător al politicilor naţionale în anul 1990, când a fost înființat pentru prima dată un Minister al Mediului. Politica de mediu în ţara noastră a evoluat de la adoptarea de măsuri minime de protecţie a mediului, ce aveau în vedere limitarea poluării, până la conturarea cauzelor acestora, precum şi stabilirea de atribuţii şi responsabilități pentru daunele cauzate mediului.

Constituția României, adoptată în 1991 și modificată în 2003, la art. 35 consfinţeşte dreptul omului la un mediu sănătos și echilibrat ecologic, acest articol reprezentând alături de art. 8 din Convenția Europeană a dreptului omului, temeiul juridic al oricărei acțiuni în instanță. Tot art. 35 consacră și obligația persoanelor fizice și juridice să întreprindă acţiunile şi măsurile necesare în vederea protecției și ameliorării mediului înconjurător.

În anul 1992 s-a elaborat primul document oficial ce stabileşte obiectivele naţionale în domeniul protecţiei şi conservării durabile a mediului, Strategia Naţională de Protecție a me-diului, reactualizată în 1996 şi în 2002 în conformitate cu dispoziţiile comunitare în domeniu.

4 Conferința de la Stockholm din 1972; Conferința de la Rio de Janeiro din 1992 și Conferința de mediu de la Johannesburg din 2002



23

Structurată în două părţi, Strategia Naţională de Mediu procedează la o prezentare a principalelor resurse naturale și a elementelor privind starea economică şi calitatea factorilor de mediu, precum şi o prezentare a principalelor resurse de protecţie a mediului, a priorităţilor şi obiectivelor pe termen scurt, mediu şi lung.

Începând cu anul 1996, se poate constata o adecvare a strategiei naţionale cu cea comunitară, în ceea ce priveşte principiile, prioritățile şi obiectivele în domeniul mediului înconjurător.

Principiile pe care se bazează politica de mediu5 în ţara noastră sunt următoarele: principiul precauţiei cu privire la activitățile cu impact asupra calităţii mediului; principiul prevenirii poluării şi a riscurilor ecologice; principiul conservării biodiversității, a moștenirii culturale şi istorice; principiul potrivit căruia poluatorul şi utilizatorul ,,plăteşte”, în sensul ca sunt obligaţi la plăţi

directe atât cei ce poluează mediul cât şi cei care utilizează resursele naturale ale mediului; principiul stimulării activităţilor de redresare a mediului (prin acordarea de subvenţii,

credite etc.). În ceea ce priveşte priorităţile identificate, acestea reflectă atât nevoile naţionale, cât şi tendințele şi iniţiativele existente pe plan global. Acestea sunt: menţinerea şi îmbunătăţirea cali-tăţii vieții şi a potenţialului existent al naturii; raportul maxim cost-beneficiu; respectarea con-venţiilor internaţionale privind protecţia mediului.

Strategiile naţionale de mediu din 1992 și 1996 reprezintă documentele pe baza cărora a fost structurată politica naţională de mediu până în anul 1999 când s-a adoptat Programul Naţio-nal de Aderare la UE

În perioada care urmează, strategia naţională de mediu este completată de o serie de documente precum: Raportul privind starea mediului în România; Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor şi Substanţelor Periculoase. Odată cu anul 2000, când încep negocierile de aderare ale României la UE, politica de mediu în ţara noastră se dezvoltă conform strategiei elaborate de Comisia Europeană pentru ţările candidate în cadrul Agendei 2000.

În scopul alinierii politicilor naţionale de mediu la standardele şi obiectivele politicii comunitare, România a trebuit să identifice ariile prioritare de acţiune, să stabilească obiectivele cheie de realizat până la data aderării, precum şi să stabilească termenele de adoptare, trans-punere şi implementare a aquis-ului de mediu.

În anul 2002, au fost deschise negocierile de aderare pentru Capitolul 22 - Protecţia Me-diului şi s-a elaborat documentul intitulat ,,Foaia de parcurs”, care menţionează aspecte de mediu ce vizează dezvoltarea capacităţilor de implementare a legislaţiei de mediu adoptate în scopul promovării dezvoltării durabile şi transformării politicii de mediu în politica transversală. As-pectele avute în vedere se referă la continuarea transpunerii legislaţiei comunitare, implementarea legislației de mediu deja adoptate şi la întărirea structurilor administrative necesare implementării complete a aquis-ului de mediu, ce reprezintă legislaţia orizontală şi sectorială care reglementează politica de mediu a UE

Acquis-ul UE de mediu cuprinde peste 450 de directive, regulamente şi decizii, care constituie legislaţia orizontală şi legislaţia sectorială în domeniul protecţiei mediului. Legislaţia orizontală cuprinde acele reglementari ce au în vedere transparenţa şi circulaţia informaţiei, facilitarea procesului de luare a deciziei, dezvoltarea activităţii şi implicării societăţii civile în 5 Aceste principii au fost implementate în politica de mediu din România, urmare a corelării legislaţiei la aquis-ul comunitar, fiind stipulate în art.174 din Tratatul CE privind politica de mediu a Comunității; în acest sens, a se vedea P. Prisecaru, Politici comune ale Uniunii European, Ed. Economică, București, 2004, pag. 226.



24

protecţia mediului. Spre deosebire de aceasta, legislaţia sectorială se referă la sectoarele care fac obiectul politicii de mediu (calitatea aerului, schimbări climatice, gestiunea deşeurilor, calitatea apei, protecţia naturii, controlul poluării industriale, substanţe chimice, organisme modificate genetic, zgomot). Strategiile de dezvoltare a politicii naţionale de mediu în perioada de pre-aderare au fost conturate în funcție de priorităţile aderării României la UE şi de necesităţile naţionale, coroborate cu priorităţile naţionale. Iniţiativele comunitare active în domeniul politicii naţionale de mediu sunt reprezentate de instrumente de pre-aderare sub forma programelor de sprijin: Programul PHARE, ce reprezintă principalul instrument de asistenţă tehnică şi financiară,

cu rol în implementarea aquis-ului comunitar de mediu şi mobilizarea investițiilor în domeniul mediului;

Programul ISPA, concentrat pe finanţarea proiectelor de infrastructură în domeniul mediului;

Programul LIFE6, ce finanţează proiecte ce vizează protecţia şi conservarea calităţii mediului şi a biodiversităţii.

Evoluţia politicii de mediu este reflectată atât de obiectivele şi priorităţile acesteia, cât şi de numărul mare al instrumentelor de implementare, grupate în trei tipuri: instrumente legis-lative (reprezentate de legislaţia existentă în domeniul mediului); instrumente tehnice (sub forma standardelor de calitate privind mediul şi al celor mai bune tehnologii disponibile); instrumente economico-financiare (reprezentate de programul LIFE și de Fondul de Coeziune). La acestea se adaugă o serie de instrumente ajutătoare ce completează instrumentele, acţionând ca stimulente în vederea adoptării de măsuri de protecţie a mediului.

În vederea realizării obiectivelor de politică ecologică, în ţara noastră au fost create organe ale administraţiei publice, precum şi instituţii noi competente în materie, proces denumit instituţiona-lizare de mediu. Autoritatea Centrală de Mediu (creată în 1990), a suferit numeroase modificări pri-vind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile acesteia. În ultima perioadă, se remarcă şi o accentuare a tendinţei de afirmare şi consolidare a unor structuri administrative, în direcţia protejării şi gestionării durabile a mediului la nivel naţional: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (înfiinţată prin H.G. nr. 1625/2003); Garda de Mediu (înfiinţată prin H.G. nr. 1167/2001); Administrația Fondului de Mediu (înfiinţată prin Legea nr. 73/2000). De asemenea, în scopul coordonării internaţionale a unor activităţi privind mediul, s-au creat diverse organisme consultative, organisme interministeriale, precum şi structuri naţionale de cooperare internaţională pe probleme sectoriale de mediu.

Priorităţile Ministerului Mediului şi Pădurilor, aşa cum sunt acestea asumate în cadrul programului de guvernare, în documente strategice precum Planul Naţional de Dezvoltare, Pro-gramul Operaţional Sectorial „Mediu” sau Programul Naţional de Reforme sunt:

1) îmbunătăţirea infrastructurii de mediu şi reducerea decalajului existent faţă de alte state membre ale UE, cât şi între regiunile de dezvoltare;

2) prevenirea şi atenuarea efectelor calamităţilor naturale pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor;

3) îmbunătăţirea managementului deşeurilor şi substanţelor periculoase la nivel naţional; 4) susţinerea şi promovarea producţiei de energie din surse alternative, regenerabile şi

nepoluante; 5) promovarea creşterii durabile, a unei economii eficiente din punct de vedere al

utilizării resurselor, dar şi mai ecologice;

6 Acest program a fost premergător Fondului de Coeziune; a se vedea, W. Cairns, Introducere în legislaţia Uniunii Europene, Editura Universal Dali, 2001, pag. 41.



25

6) protejarea şi conservarea biodiversităţii şi a patrimoniului natural, în conformitate cu regulamentele şi planurile de management şi cu respectarea principiilor dezvoltării durabile;

7) reducerea poluării şi îmbunătăţirea calităţii aerului; 8) prevenirea şi limitarea efectelor negative ale schimbărilor climatice, implementarea

măsurilor pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; 9) stimularea iniţiativelor şi a investiţiilor în domeniul protecţiei mediului prin instru-

mente economice şi fiscale, precum şi creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu;

10) extinderea suprafeţelor de păduri, combaterea despăduririlor şi tăierilor ilegale de masă lemnoasă;

11) aplicarea principiilor dezvoltării durabile în politicile sectoriale; 12) modernizarea şi întărirea capacităţii administrative în domeniul mediului. Direcţii de acţiune: Politica în domeniul mediului şi pădurilor se realizează prin intermediul a 5 direcţii de

acţiune.

Direcţie de acţiune I. Protecţia mediului

Obiective propuse: protecţia naturii şi conservarea biodiversităţii; administrarea reţelei natura 20007; contribuirea la asigurarea cadrului naţional de biosecuritate; protecţia solului şi a subsolului; refacerea ecologică a siturilor contaminate; gestionarea deşeurilor şi a substanţelor periculoase; evaluarea şi ameliorarea calităţii aerului; combaterea poluării atmosferice; combaterea schimbărilor climatice şi susţinerea dezvoltării durabile.

Rezultate aşteptate:

În domeniul protecţiei naturii şi conservării biodiversităţii: asigurarea unui management eficient al reţelei naţionale de arii naturale protejate; asigurarea unei stări de conservare favorabile pentru specii şi habitate (utilizarea durabilă

a componentelor diversităţii biologice; conservarea ex-situ; controlul speciilor invazive); modernizarea grădinilor zoologice; cooperarea cu organisme internaţionale pentru formularea, adoptarea şi implementarea

reglementărilor în domeniul protecţiei naturii şi protejării biodiversităţii.

În domeniul securităţii biologice: asigurarea unor bune reglementări, control şi cooperare în domeniul biosecurităţii.

În domeniul protecţiei solului şi a subsolului: reducerea suprafeţelor siturilor contaminate; reducerea efectelor de hazard geologic natural şi antropic.

În domeniul managementului deşeurilor: protecţia mediului şi sănătăţii populaţiei, prin generarea de cantităţi mai mici de deşeuri,

care să fie gestionate durabil, cu reducerea impactului asupra mediului;

7 Natura 2000 este o rețea europeană de zone naturale protejate, creată în anul 1992 din necesitatea de a proteja natura și de a menține pe termen lung resursele naturale necesare dezvoltării socio-economice. Secțiunea Natura 2000 în România a fost realizată în cadrul proiectului 17609 SMIS-CSNR "Campanie Națională de conștientizare privind importanța conservării Biodiversității prin Rețeaua Natura 2000 în România".



26

susţinerea dezvoltării infrastructurii de management durabil al deşeurilor; analiza impactului privind producerea, utilizarea şi plasarea pe piaţă a produselor chimice

în condiţii de siguranţă pentru populaţie şi mediu, inclusiv gestionarea metalelor grele; formarea personalului pentru evaluarea riscului reprezentat de utilizarea substanţelor peri-

culoase, personal care va avea ca sarcină întocmirea rapoartelor de evaluare, emiterea avizelor de mediu, analize socio-economice;

creşterea numărului de locuitori care beneficiază de sisteme de management integrat al deşeurilor la tarife acceptabile, atingerea ţintelor asumate prin tratatul de aderare al României la uniunea Europeană.

În domeniul evaluării şi ameliorării calităţii aerului: operaţionalizarea şi extinderea sistemului naţional de monitorizare a calităţii aerului; reducerea nivelului de zgomot şi vibraţii în zonele rezidenţiale; prevenirea şi controlul poluării industriale.

În domeniul schimbărilor climatice şi dezvoltării durabile: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; îndeplinirea angajamentelor asumate de Româ-

nia sub Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC), sub Protocolul de la Kyoto şi la nivelul UE, precum şi adaptarea sistemului socio-economic na-ţional la efectele schimbărilor climatice. Coordonarea politicilor privind schimbările clima-tice şi a dezvoltării durabile şi integrarea acestor politici în elaborarea tuturor politicilor sec-toriale;

contribuţie la realizarea ţintei de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, asumată la nivel european prin Strategia Europa 2020.

Direcţie de acţiune: II. Managementul resurselor de apă şi al riscului de inundaţii Prin această direcţie de acţiune se asigură gospodărirea durabilă a resurselor de apă, pro-

tecţia împotriva inundaţiilor, monitoring-ul adecvat hidro-meteorologic. Perfecţionarea cadrului legislativ, a metodologiilor, normelor şi reglementărilor din domeniile gospodăririi apelor, hidro-logiei, pentru realizarea unui management durabil în contextul naţional şi internaţional şi armo-nizarea cu cerinţele UE.

Obiective propuse: amenajarea şi protecţia apelor; managementul situaţiilor de urgenţă (cauzate de condiţiile hidrometeorologice extreme,

poluare, accidente la construcţiile hidrotehnice); managementul riscului asociat construcţiilor hidrotehnice; coordonarea activităţii de inspecţie şi control în domeniul gospodăririi apelor la nivel

naţional; susţinerea dezvoltării infrastructurii din domeniul apelor prin implementarea Programului

Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii.

Rezultate aşteptate: atingerea stării bune a apelor; asigurarea serviciilor de apă şi canalizare, la tarife accesibile pentru populaţie; protecţia litoralului românesc împotriva eroziunii şi asigurarea managementului integrat

al zonei costiere; informarea populaţiei şi a factorilor de decizie, în vederea prevenirii şi/sau diminuării

pagubelor datorate fenomenelor hidrometeorologice periculoase;



27

cunoaşterea aprofundată a fenomenelor hidro-meteorologice în vederea fundamentării po-liticii şi strategiei, în domeniul managementului resurselor de apă;

apărarea populaţiei împotriva efectelor negative ale inundaţiilor, viiturilor, secetelor, po-luărilor accidentale pe cursurile de apă;

creşterea siguranţei construcţiilor hidrotehnice şi informarea factorilor de decizie; amenajarea bazinelor hidrografice în conformitate cu principiile dezvoltării durabile; reglementarea, controlul şi coordonarea în domeniul gospodăririi apelor la nivel naţional.

Direcţie de acţiune: III. Administrarea sistemului naţional de meteorologie Prin această direcţie de acţiune se asigură supravegherea meteorologică permanentă, emi-

terea de prognoze, atenţionări şi avertizări, în vederea informării populaţiei şi factorilor de decizie, pentru prevenirea şi/sau diminuarea efectelor datorate fenomenelor meteorologice periculoase.

Obiective propuse: Obiectivul major îl reprezintă asigurarea protecţiei vieţii şi a bunurilor materiale, prin

desfăşurarea unitară a supravegherii şi informării meteorologice. Prin această direcţie de acţiune, Administraţia Naţională de Meteorologie asigură transmiterea datelor şi infor-maţiilor specifice către Ministerul Mediului şi Pădurilor, în vederea implementării politi-cilor şi elaborării strategiilor pe termen mediu sau lung, din diverse domenii, precum şi pentru adoptarea deciziilor operaţionale administrative, socio-economice sau tehnice.

Rezultate aşteptate: asigurarea veghii meteorologice, emiterea de prognoze, atenţionări şi avertizări; informarea meteorologică a instituţiilor responsabile cu navigaţia aeriană, fluvială şi

maritimă, precum şi a instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale; cercetarea aprofundată a fenomenelor atmosferice şi a schimbărilor climatice; asigurarea schimburilor internaţionale de date, în conformitate cu obligaţiile asumate în

cadrul Organizaţiei Meteorologice Mondiale; administrarea Fondului Naţional de Date Meteorologice.

Direcţie de acţiune: IV. Protecţia şi gestionarea durabilă a pădurilor şi faunei cinegetice

Prin cea de a patra direcţie de acţiune se asigură gestionarea durabilă a pădurilor şi faunei cinegetice, în scopul creşterii contribuţiei acestora la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi asigu-rarea dezvoltării durabile.

Obiective propuse: extinderea suprafeţei fondului forestier naţional şi asigurarea integrităţii acestuia; îmbunătăţirea administrării fondului forestier; utilizarea durabilă a resurselor cinegetice şi conservarea biodiversităţii. gestionarea durabilă a pădurilor şi protejarea biodiversităţii din ecosistemele forestiere; evaluarea şi monitorizarea resursei forestiere.

Rezultate aşteptate: realizarea inventarului forestier naţional şi funcţionarea sistemului de monitoring

forestier (nivelurile I şi II) din noul sistem de monitoring forestier european FUTMON; acordarea de compensaţii proprietarilor de păduri pentru pierderea veniturilor cauzată de

restricţiile impuse de respectarea regimului silvic şi/sau a regimului ariilor naturale protejate;

diminuarea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier naţional; accesibilizarea fondului forestier prin lucrări de construire de drumuri forestiere noi, precum

şi prin lucrări de refacere, consolidare, reabilitare şi construire a drumurilor forestiere.



28

Direcţie de acţiune: V. Modernizarea şi întărirea capacităţii administrative în domeniul mediului.

Obiective propuse: dezvoltarea şi implementarea unor mecanisme interne de management al resurselor

umane performante, în vederea transformării sistemului administraţiei de mediu într-un organism puternic şi flexibil;

educarea şi creşterea gradului de conştientizare în rândul populaţiei şi a agenţilor economici, privind importanţa problematicii protecţiei mediului;

dezvoltarea capacităţii instituţionale pentru absorbţia fondurilor europene în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu;

crearea unor mecanisme eficiente pentru îmbunătăţirea cooperării între autorităţi, în scopul unei mai bune reglementări în domeniul mediului.

3. Auditul de mediu – concept şi importanţă

Conceptul de audit de mediu este relativ nou, fiind definit în literatura de specialitate ca un proces de determinare şi examinare a mediului, implicând analize, teste şi confirmări, în sco-pul verificării în ce măsură o entitate, în ansamblu sau anumite structuri componente, respectă cerinţele legale de protecţia mediului. Acest concept a apărut în Statele Unite ale Americii la începutul anilor '80, în scopul evaluării performanţelor ecologice ale unor companii din domeniul petrolului şi al industriei chimice.

Confederaţia Industriei Britanice defineşte auditul mediului ca fiind examinarea siste-matică a interacţiunilor dintre toate operaţiunile economice şi cele legate de mediu (emisiile din aer, apă, sol, efectele asupra zonelor învecinate, peisajelor), precum și percepţia opiniei publice cu privire la efectele asupra mediului a activităţilor companiilor.

Auditul de mediu este un studiu specific de mediu, solicitat și utilizat în vederea luării unor decizii și constă într-o evaluare sistematică, documentată și periodică a măsurii în care organizația, managementul, infrastructura și echipamentele de mediu răspund cerințelor de asigurare a securității mediului. Sunt vizate practicile de control managerial în domeniul mediului și modul în care aceste practici se armonizează cu politicile organizației, astfel încât ele să vină în întâmpinarea reglementărilor în vigoare privitoare la mediu (sursa: Camera Internațională de Comerț, 1989).

Puține companii de audit au instruit echipe specializate în efectuarea auditului de mediu. Aceste echipe pot include, datorită problematicii vaste, ingineri (hidrologi, geologi etc.), jurişti, spe-cialişti în finanţe, persoane certificate în seria de standarde ISO 14000, (Peuch-Lestrade, 2003). Un număr mare de organizaţii de audit care oferă servicii de verificare pentru rapoartele de mediu, cum ar fi Asociaţia Experţilor Contabililor Autorizaţi (ACCA) din Londra, Institutul Canadian al Conta-bililor Autorizaţi (CICA), Federaţia Europeană a Contabililor şi Institutul de Contabili Autorizați (ICA) au elaborat linii directoare pentru verificarea rapoartelor de mediu şi dezvoltare durabilă. Federația Experților Contabili din Europa a redactat în 1995 documentul ”Furnizarea asigurării pentru rapoartele de mediu” (FEE, 1999), iar de referinţă este publicarea în anul 2001, de către grupul de lucru pentru audit de mediu constituit la nivelul INTOSAI, a materialului Linii directoare privind efectuarea auditului de mediu. De asemenea, grupul de lucru a efectuat numeroase studii şi de cercetare legate de acest aspect, iar rezultatele au fost publicate pe site-ul INTOSAI.

În Legea privind protecția mediului nr. 265/2006 în România, auditul de mediu este definit ca un instrument managerial de evaluare sistematică, documentată, periodică și obiectivă a performanței organizației, a sistemului de management și a proceselor destinate protecției mediului, cu scopul:



29

a) de a facilita controlul managementului practicilor cu posibil impact asupra mediului; b) de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor și țintelor

de mediu ale organizației.

Auditul de mediu asigură conducerea entității că în interiorul ei sunt respectate legislaţia şi standardele de mediu (acord, autorizaţie etc.). De asemenea, se certifică modul de implicare şi conştientizare a personalului implicat în această problematică.

Termenul ”auditul de mediu”8 este o denumire convenită de comun acord în cadrul Gru-pului de lucru – WGEA, general utilizată pentru a descrie una dintre numeroasele activități – cum ar fi auditurile de management, certificarea produselor, măsurile de control guvernamental și multe alte activități – care au mai puțin sau deloc legătură cu auditul extern. În liniile direc-toare cu privire la auditul de mediu elaborate de Grupul de lucru - WGEA, precum și în comu-nitatea INTOSAI, termenul de ”audit de mediu” este utilizat doar în contextul unui audit extern și independent.

La cel de-al XV-lea Congres INTOSAI de la Cairo, s-a stabilit că abordarea auditului de mediu, în principiu, nu diferă de abordarea auditului așa cum este practicată de SAI-uri în mod obișnuit, iar acesta poate cuprinde toate tipurile de audit9. În acest context, atenția auditului se poate îndrepta, de exemplu, spre prezentarea activelor și pasivelor de mediu, conformitatea cu legislația și acordurile – naționale și internaționale – de mediu la fel și cu măsurile instituite de entitatea auditată pentru a promova economicitatea, eficiența și eficacitatea. Implicarea SAI-urilor în organizarea auditului mediului a fost astfel demarată la al XV-lea Congres INTOSAI de la Cairo, din anul 1995, dezvoltată la al V-lea Congres EUROSAI, de la Moscova, din anul 2002 şi accentuată la al XX-lea Congres INTOSAI de la Johannesburg, din 2010. Condiţiile econo-mice actuale impun regândirea concepţiilor, misiunilor, strategiilor şi obiectivelor SAI-ului, inclusiv al relaţiilor interinstituţionale, dezvoltate pe tema protecţiei mediului.

Ca prioritate, în desfăşurarea activităţii fiecărei Instituţii Supreme de Audit, Grupul de lucru WGEA recomandă efectuarea unor audituri naţionale și internaţionale în domenii cu pro-bleme grave în protecţia mediului, cum ar fi: managementul deșeurilor menajere, inclusiv cele radioactive; poluarea apelor dulci şi a mării, inclusiv a factorilor poluanţi din agri-cultură; conservarea, inclusiv protecţia speciilor pe cale de dispariţie, a florei și faunei; po-luarea aerului, în special de natură transfrontalieră.

În baza cadrului normativ naţional şi a acordurilor internaţionale la care România este parte, Curtea de Conturi are o serie de competenţe în materie de audit public extern al mediului.

Principalele activităţi specifice ale Curţii de Conturi sunt cele de control şi de audit public extern. Auditul public extern cuprinde, în principal, auditul financiar şi auditul performanţei şi se axează pe următoarele obiective:

a) prin activitatea de control se verifică şi se urmăreşte dacă modul de administrare a patri-moniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale, precum și execuția bugetelor de venituri și cheltuieli de către entitatea controlată sunt în concor-danță cu scopul, obiectivele și atribuțiile prevăzute în actele normative prin care a fost înființată entitatea și dacă acestea respectă principiile legalității, regularității, econo-micității, eficienței și eficacității;

b) prin activitatea de audit financiar se urmărește dacă situațiile financiare sunt complete, reale și conforme cu legile și reglementările în vigoare, furnizându-se în acest sens o opinie;

8 Definiția se regăsește în ISSAI 5110 – Linii directoare privind efectuarea auditului de mediu. 9 ISSAI 5110 - Linii directoare privind efectuarea auditului de mediu.



30

c) prin activitatea de audit al performanței se evaluează independent modul în care o entitate, program, o activitate sau o operațiune funcționează din punctele de vedere ale eficienței, economicității și eficacității.

Potrivit Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, auditorii publici ex-terni urmăresc, în cadrul obiectivelor, și elemente care sunt legate de domeniul mediului, astfel, atât în activitatea de control cât și în cea de audit financiar se verifică constituirea, utilizarea și gestionarea resurselor financiare privind protecția mediului, îmbunătățirea calității condițiilor de viață și de muncă10. Acest lucru este consemnat în secțiuni distincte ale raportului de audit financiar și ale raportului de control (în cadrul oricărui tip de acțiune de control, cu excepția celei de verificare a modului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi urmare unei verificări anterioare).

La cel de al IV-lea Congres al EUROSAI (Organizaţia Europeană a Instituţiilor Supreme de Audit) de la Paris (1999), Curtea de Conturi a României a dobândit calitatea de sub-coordonator pentru zona Mării Negre a Grupului de lucru EUROSAI pentru auditul mediului. Scopul şi atribuţiile sub-coordonatorilor zonali derivă din cele ale Coordonatorului european, şi anume încurajarea SAI-urilor din Europa să participe la proiecte internaţionale de audit care privesc aspecte de mediu şi care se desfăşoară în contextul dezvoltării durabile a diverselor regiuni europene, prin: promovarea şi iniţierea de audituri internaţionale de mediu; schimbul de experienţă, inclusiv documente, standarde şi proceduri/tehnici de audit; răspândirea constatărilor şi a informaţiilor asupra auditului de mediu în Europa.

Auditul de mediu exercitat de Curtea de Conturi în cadrul acordurilor internaționale de mediu are caracterul de audit paralel/coordonat, aşa cum este acesta definit în documentele INTOSAI, îmbrăcând forma auditului de performanţă, de conformitate sau financiar.

Această orientare a instituţiei se plasează în contextul preocupărilor Organizaţiei Interna-ţionale a Instituţiilor Supreme de Audit de a asigura auditul independent al activităţilor cu impact asupra mediului.

10 Conform pct. 40 (d8), 80 (a), 259 (f) și 340 (g4) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi.



31

Așa cum menționează INTOSAI, auditul de mediu nu diferă semnificativ de auditul practicat în mod obișnuit de instituțiile supreme de audit și acesta poate cuprinde toate tipurile de audit: audit financiar, de conformitate şi auditul performanţei. Pe lângă elementele care se iau în considerare în cadrul auditului performanţei, respectiv cei trei ”E” (economie, eficacitate, eficienţă), se mai poate adopta cel de al 4-lea ”E” (environment), care reprezintă "mediul", res-pectiv auditul impactului/efectului unui program, proiect sau activitate efectuat asupra mediului înconjurător. Acest lucru depinde, însă, de mandatul instituției supreme de audit şi de politica de mediu a guvernului și este de dorit, dar nu obligatoriu ca, în efectuarea auditului de mediu, el să fie luat în considerare.

Auditorii publici externi vor realiza auditul de mediu în conformitate cu cerințele prevăzute în Regulamentul privind desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.

1.1 Procesul auditului de mediu

În cadrul acțiunilor de audit pe care le efectuează, inclusiv a celor care abordează domeniul mediului, auditorii publici externi trebuie să respecte prevederile Codului de conduită etică și profesională a personalului Curții de Conturi și să asigure îndeplinirea următoarelor obiective: credibilitatea informațiilor și a Curții de Conturi ca instituție; profesionalism; calitatea activității de control/audit public extern; obținerea încrederii entităților controlate/auditate; consolidarea stării de legalitate în activitatea entităților verificate.

Principiile fundamentale prevăzute în acesta sunt: supremația Constituției și a legii; indepen-dența; integritatea; obiectivitatea; competența profesională; confidențialitatea; conduita profesională.

De asemenea, în efectuarea auditului de mediu, auditorii publici externi trebuie să respecte standardele de audit ale Curții de Conturi. După cum se cunoaște, acestea sunt struc-turate în patru categorii de standarde, în funcţie de activităţile de audit pe care le desfăşoară Curtea de Conturi, respectiv:

1. standarde generale de audit; 2. standarde specifice auditului financiar; 3. standarde specifice auditului performanţei; 4. standarde specifice auditului de conformitate.

1. Standardele generale de audit stabilesc cerinţele pe care Curtea de Conturi, prin audi-torii publici externi, trebuie să le respecte pentru atingerea obiectivelor misiunii de audit, în con-diţii de economicitate, eficienţă şi eficacitate.

Standardele generale de audit ale Curţii de Conturi sunt structurate în: 1.1. standarde de audit cuprinzând principii de conduită etică; 1.2. standardul privind documentația în audit; 1.3. standardul privind respectarea principiilor de legalitate şi regularitate; 1.4. standardul privind utilizarea activităţii auditorilor interni; 1.5. standardul privind utilizarea activităţii unui expert; 1.6. standardul privind asigurarea și controlul calităţii în activitatea de audit;

CAPITOLUL I Desfășurarea auditului de mediu



32

1.7. standardul privind comunicarea; 1.8. standardul privind responsabilitatea și transparența; 1.9. standardul privind urmărirea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi.

2. Standardele specifice auditului financiar sunt structurate, după cum urmează: a) standardele specifice etapei de planificare stabilesc paşii pe care trebuie să-i parcurgă au-

ditorul în etapa de planificare a auditului, astfel încât să se asigure că acesta se va realiza într-o manieră economică, eficientă şi eficace, cu încadrarea în bugetul de timp repartizat misiunii de audit;

b) standardele specifice etapei de execuţie stabilesc procedurile şi tehnicile care se utili-zează pentru obţinerea de probe de audit relevante, în vederea susţinerii constatărilor, concluziilor şi formulării recomandărilor şi opiniei de audit;

c) standardele specifice etapei de raportare conţin cerinţele cu privire la prezentarea consta-tărilor, concluziilor, recomandărilor şi exprimarea opiniei de audit în raportul de audit fi-nanciar.

3. Standarde specifice auditului performanţei sunt structurate după cum urmează: a) standardele specifice etapei de planificare, prin care au fost stabilite cerinţele şi

procedurile pentru planificarea auditului performanței; b) standardele specifice etapei de execuţie, prin care s-au stabilit procedurile şi tehnicile de

audit care au ca scop obţinerea de probe de audit pentru fundamentarea constatărilor, con-cluziilor şi recomandărilor formulate de auditorul public extern;

c) standardele specifice etapei de raportare, prin care s-au stabilit cerinţele cu privire la pre-zentarea constatărilor, recomandărilor și întocmirea raportului de audit al performanței.

4. Standardele specifice auditului de conformitate sunt structurate după cum urmează: a) standardele specifice etapei de planificare prin care au fost stabiliți pașii pe care

auditorul trebuie să-i parcurgă în etapa de planificare a auditului; b) standardele specifice etapei de execuţie, prin care s-au stabilit procedurile şi tehnicile de

audit pentru obținerea probelor de audit în vederea susținerii constatărilor, concluziilor și recomandărilor;

c) standardele specifice etapei de raportare, prin care s-au stabilit cerinţele cu privire la întocmirea raportului de audit de conformitate.

Etapele procesului de audit al mediului

Așa cum se prevede în toate auditurile, și în auditul mediului este necesar ca auditorul să posede suficiente cunoştinţe referitoare la activitățile vizate, astfel încât acestea să-i permită acestuia să identifice şi să înţeleagă aspectele legate de mediu, care pot avea un efect semnificativ asupra situaţiilor financiare, a procesului de audit, precum şi asupra raportului de audit. Deşi fiecare misiune de audit are particularitățile ei, procesul de audit de mediu este similar pentru cele mai multe misiuni de audit, şi în mod normal, constă în parcurgerea a patru etape:

1. planificarea activității de audit de mediu; 2. execuția în activitatea de audit de mediu; 3. raportarea; 4. revizuirea.

În timpul etapei de planificare a auditului sunt colectate informaţii generale în scopul cunoașterii entității auditate, se stabilește domeniul de aplicare al auditului, se stabilesc obiectivele şi criteriile generale de audit şi se determină metodologia de audit.



33

În vederea atingerii obiectivelor auditului de mediu, echipa de audit trebuie să își planifice activitatea în scopul cunoașterii activității entității auditate, a identi-ficării programelor, proiectelor sau activităților derulate care pot avea impact asupra mediului, precum și a procedurilor de audit ce urmează a fi utilizate.

Planificarea auditului

Auditorii publici externi trebuie să-şi planifice misiunea de audit astfel încât să se asigure că vor realiza un audit de calitate, într-o manieră economică, eficientă şi eficace, cu încadrarea în bugetul de timp repartizat misiunii.

Auditorii publici externi trebuie să planifice auditul într-un mod în care să asigure un audit de înaltă calitate, să identifice riscurile care pot afecta mediul, să formuleze întrebări și obiective de audit pe baza cărora să colecteze informaţii relevante şi de încredere despre programul sau entitatea auditată. Acestea trebuie să includă informaţii relevante de mediu, având în vedere: legile şi regulamentele relevante; scopurile şi obiectivele stabilite de Parlament sau Guvern; politicile, obiectivele şi practicile înfiinţate de entităţile ce urmează a fi

auditate; existenţa activelor şi responsabilităţilor de mediu, precum şi orice schim-

bări care au avut loc la nivelul acestora în perioada examinată.

Obiectivul şi sfera auditului de mediu trebuie să fie clar definite. Nevoile specifice ale auditului de mediu pot necesita proceduri adiţionale care să fie aplicate.

Colectarea informaţiilor generale pentru desfășurarea auditului de mediu

Unele dintre sursele disponibile pentru colectarea unor informaţii de bază despre entitatea auditată în desfășurarea unui audit de conformitate, financiar şi al performanţei legat de aspecte de mediu, pot fi luate din: politica de mediu a entităţii auditate; politici financiare referitoare la mediu care reglementează activitatea enti-

tății auditate; normele şi reglementările în vigoare care reglementează activitatea enti-

tății auditate, cu referire la respectarea legislaţiei de mediu; rapoartele de audit intern ale entităţii auditate; informații din mass-media; rapoarte ale agenţiilor de evaluare independente, cum ar fi agenţiile negu-

vernamentale (ONG-uri).

Stabilirea ariei/dome-niului de aplicare a auditului de mediu

Aria de aplicare a auditului diferă pentru tipurile de audit desfășurat de Curtea de Conturi, după cum urmează: a. Auditul de conformitate: aria de aplicare a auditului de mediu se limitează

la verificarea respectării de către entitatea auditată a politicilor/legilor/reguli-lor/regulamentelor privind mediul care sunt specifice țării. Auditul de con-formitate cu privire la aspectele legate de mediu se referă la furnizarea asi-gurării că activităţile guvernamentale se desfăşoară în conformitate cu legis-laţia privind mediul, standardele şi politicile relevante, atât la nivel naţional şi internaţional (după caz).

b. Auditul performanţei: Auditul performanţei activităţilor de mediu poate include asigurarea că: indicatorii de mediu legați de performanţă (în cazul în care aceștia sunt conți-

nuți în rapoarte contabile) reflectă în mod clar performanţa entității auditate; programele de mediu sunt efectuate/realizate într-o manieră economică,

eficientă şi eficace.



34

Domeniul de aplicare poate include, conform Anexei 6 din ISSAI 3000 (Linii di-rectoare privind auditul performanței, Auditurile de performanță în cadrul au-diturilor de mediu) următoarele: auditul de monitorizare a conformității cu legislaţia de mediu: scopul prin-

cipal al acestui audit este de a formula concluzii și recomandări cu privire la performanţa entității auditate, în ceea ce privește respectarea legilor de mediu;

auditul performanţei programelor guvernamentale de mediu: scopul principal al acestui audit este de a formula concluzii și recomandări cu privire la perfor-manţa programelor specifice de mediu/proiecte/strategii, elaborate şi puse în aplicare de către Guvern;

auditul impactului asupra mediului al altor programe guvernamentale: scopul principal al acestui audit este de a formula concluzii și recomandări cu privire la impactul asupra mediului al altor programe/proiecte formulate puse în apli-care de către ministere/agenţii/departamente, altele decât Ministerul Mediului și Pădurilor. De exemplu, auditul impactului mineritului, al construcției de drumuri/baraje etc.

auditul sistemelor de management de mediu: Scopul principal al acestui audit este de a formula concluzii și recomandări cu privire la implementarea Siste-mului de Management de Mediu (SMM) de către entitatea audită şi/sau Stan-dardele de mediu ISO 1400111 emise de către Organizația Internațională de Standardizare.

evaluarea politicilor și a programelor de mediu: scopul principal al acestui audit este de a formula concluzii și recomandări cu privire la caracterul adecvat sau lipsa unui cadru de politici care reglementează problemele de mediu. Cele mai bune practici internaţionale pot fi o sursă pentru astfel de comparaţie.

c. Auditul financiar: unele entităţi auditate funcționează în sectoare în care problemele/aspectele de mediu pot avea un impact semnificativ asupra situa-ţiilor lor financiare. În astfel de entităţi, este necesar ca impactul problemelor legate de mediu să fie raportat în mod adecvat în situaţiile financiare. Comi-tetul Internaţional privind Practicile de Audit (IPAC) defineşte expresia pro-blemele/aspectele de mediu în Manualul de Standarde Internaționale de Audit și Control de Calitate al IFAC, după cum urmează: i. acțiuni de prevenire, reducere sau remediere a pagubelor cauzate mediu-

lui înconjurător, sau de conservare a resurselor regenerabile și nerege-nerabile (astfel de inițiative pot fi prevăzute de legislația sau reglemen-tările privind protecția mediului înconjurător, sau prin contract, sau pot fi întreprinse în mod voluntar);

ii. consecințele încălcării legislației și reglementărilor privind mediul încon-jurător;

iii. consecințele pagubelor de mediu provocate altora sau resurselor naturale; iv. consecințele răspunderii pentru fapta altuia prevăzute prin lege (de exem-

plu: răspunderea pentru pagubele provocate de proprietarii anteriori).

Stabilirea obiectivelor de audit al mediului

Stabilirea obiectivelor în desfășurarea misiunilor de audit de mediu diferă în funcție de felul acestora: a. Auditul de conformitate: domeniile de interes se pot identifica pornind de

la normele şi reglementările guvernamentale aplicabile. În consecinţă, obiec- 11 ISO 14001 – Organizația Internațională de Standardizare a emis linii directoare privind implementarea Sistemelor de Management de Mediu



35

tivele specifice pot fi stabilite pentru testarea conformităţii.

b. Auditul performanţei: obiectivele misiunii de audit trebuie să fie identi-ficate din faza de planificare şi se referă la domenii cum ar fi: i. existenţa şi caracterul adecvat al politicilor de mediu/legilor/strategiilor;

ii. gradul de suficiență a datelor privind poluarea pentru evaluarea impac-tului asupra mediului;

iii. identificarea riscurilor cauzate de poluare sănătății şi mediului; iv. împărțirea responsabilității între părţile interesate implicate în controlul

poluării; v. monitorizarea adecvată şi evaluarea legilor privind mediu;

vi. suficiența infrastructurilor şi a fondurilor.

c. Audit financiar: obiectivele pentru verificările financiare derivă din standar-dele de mediu și cele financiare aplicabile entităţii.

Stabilirea criteriilor de audit

Auditorul public extern trebuie să selecteze criteriile de audit care repre-zintă termenii de referință, respectiv standardele față de care este apreciată atin-gerea performanței. Aceste criterii trebui să fie specifice, măsurabile, de în-credere, acceptabile și coerente. Diferitele criterii care pot fi luate în considerare pentru a fi utilizate în auditul de conformitate, auditul performanței și auditul financiar sunt discutate mai jos. a. Auditul de conformitate: scopul criteriilor pentru auditul de conformitate pe

probleme de mediu, este acela de a permite auditorului să stabilească dacă entitatea și-a desfășurat activitatea în conformitate cu toate cerinţele apli-cabile privind protecția mediului, și să stabilească, de asemenea, care a fost impactul asupra mediului. Sursele de criterii pot include: i. legile naţionale – acte ale legislativului şi orice reglementări în domeniul

mediului; ii. legislația supranaţională (Tratate și regulamentele UE în domeniul

mediului); iii. acordurile internaţionale de mediu; iv. standarde aplicabile (inclusiv tehnicile, procedurile şi criteriile calita-

tive), emise de agenţiile de reglementare și monitorizare a protecției mediului (ex. Agenția Națională pentru Protecția Mediului).

b. Auditul de performanță: criteriile de audit sunt alese de auditorii publici externi prin exercitarea raționamentului lor profesional și trebuie să fie cu-prinzătoare, obiective, relevante, rezonabile, accesibile și flexibile pentru a corespunde obiectivelor auditului performanței. Criteriile de audit pot fi selectate utilizând una dintre următoarele surse: i. legislație, ghiduri, reglementări și criterii de performanță, stabilite și

aplicabile programului, proiectului, procesului sau activității auditat(e); ii. standarde generale, standarde pe domenii și indicatori relevanți;

iii. referințe obținute prin comparare cu cea mai bună practică în domeniul auditat;

iv. referințe obținute prin analizarea evoluției în timp a unor indicatori privind realizarea performanței programului, proiectului, procesului sau activității auditat(e);

v. criterii utilizate în audituri similare, efectuate de către alte instituții su-preme de audit;



36

vi. criterii obținute prin valorificarea experienței unor experți, specialiști, profesori universitari, academicieni etc. Criteriile de audit pot fi diferite de la un audit la altul, în funcție de

specificul programului, proiectului, procesului sau activității auditat/auditate.

c. Auditul financiar: Scopul criteriilor de audit într-un audit financiar este de a permite auditorului să stabilească dacă entitatea auditată a stabilit, a evaluat și a raportat în mod corespunzător costurile, pasivele (inclusiv datorii con-tingente) și activele de mediu. Sursele de criterii pot include: i. standardele obligatorii emise de organisme cu responsabilități în stabi-

lirea de standarde; ii. standardele internaţionale emise de organismele recunoscute;

iii. linii directoare emise de către organismele profesionale relevante; iv. literatura de specialitate.

Curtea de Conturi exercită activitatea de audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie ale bugetului public consolidat, urmărind, în principal: exactitatea şi realitatea situaţiilor financiare, aşa cum sunt stabilite în

reglementările contabile în vigoare; evaluarea sistemelor de management şi control la autorităţile cu sarcini

privind urmărirea obligaţiilor financiare către bugete sau către alte fon-duri publice stabilite prin lege, ale persoanelor juridice sau fizice;

utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din alte fonduri speciale, conform destinaţiei stabilite;

calitatea gestiunii economico-financiare; economicitatea, eficacitatea şi eficienţa utilizării fondurilor publice; evaluarea activităţii de control financiar propriu şi de audit intern a enti-

tăţilor verificate.

Stabilirea metodologiei de audit pentru efectuarea auditului de mediu

Metodologia de audit din cadrul auditului financiar, de conformitate sau din cadrul auditului performanţei va include: compilarea listelor de verificare (checklist-uri): acestea includ proble-

me/aspecte majore de mediu, în conformitate cu obiectivele de audit stabilite, eșantionarea, stabilirea programelor de audit: Aceasta include identificarea numă-

rului de om-zile, alocarea responsabilităţilor şi, în cele din urmă, planul de audit.

Auditul financiar: metodologia de audit aplicată pe parcursul desfășurăriimisiunii de audit financiar, conține informații referitoare la modul în care: a fost stabilit pragul de semnificație (nivelul materialității); au fost determinați factorii care au influențat desfăşurarea auditului fi-

nanciar sau care au generat schimbări semnificative de orice natură în entitatea auditată pe parcursul perioadei auditate;

auditorii publici externi s-au confruntat cu dificultăți tehnice şi procedu-rale, dacă este cazul, ca de exemplu: lipsa înregistrărilor contabile, ne-prezentarea documentelor justificative, lipsa de colaborare a conducerii și a celorlalți reprezentanți ai entității cu echipa de audit etc.;

au fost identificate categoriile de operațiuni economice auditate și au fost utilizate procedurile de audit;

au fost obținute și examinate probele de audit ce susțin constatările în-scrise în raportul de audit financiar.



37

Metodologia de audit va include, în cazul unui audit financiar: probe de audit: pentru obţinerea de probe de audit pe baza cărora să prezinte

constatările, să formuleze concluziile, recomandările şi opinia de audit,auditorii publici externi trebuie să aplice – în etapa de execuție a misiunii de audit financiar – proceduri şi tehnici de audit, respectiv:

a) teste ale controalelor; b) proceduri de fond.

Echipa de audit va aplica în etapa de execuție, proceduri de fond, care sunt de două tipuri:

b1) proceduri analitice; Tehnicile specifice utilizate de echipa de audit ca proceduri analitice includ: 1) studierea schimbărilor intervenite în situațiile financiare față de perioa-

dele contabile anterioare celei de raportare; 2) analiza evoluției indicatorilor care au stat la baza modului de funda-

mentare a bugetului de venituri și cheltuieli; 3) analiza gradului de execuție a bugetului de venituri și cheltuieli definitiv

aprobat; 4) studierea corelațiilor dintre diferite posturi bilanțiere; 5) studiul legăturilor dintre informațiile financiare și cele nefinanciare, care

pot confirma cunoștințele pe care auditorii publici externi le-au dobândit deja sau le pot atrage atenția asupra unor cifre neobișnuite sau neprevăzute în situațiilefinanciare, referitoare la anumite operațiuni economice efectuate de entitate.

b2) teste de detaliu, în scopul detectării erorilor/abaterilor din activi-tatea entității, reflectate în situaţiile financiare și a reducerii riscului de audit la un nivel acceptabil.

În cazul utilizării eșantionării, ca metodă de obținere a probelor de audit, auditorii publici externi vor aplica procedurile de audit numai asupra operațiu-nilor economice incluse în eșantion, astfel încât, după analizarea elementelor selectate, concluziile să poată fi extinse asupra întregii categorii de operaţiuni economice din care a fost ales eșantionul.

Eşantionul poate fi selectat atât prin metode statistice, cât şi prin metode ne-statistice. Metoda de eşantionare statistică foloseşte teoria probabilităţilor pentru determinarea mărimii eşantionului, oferind posibilitatea obţinerii unor concluzii pertinente valabile pentru toate elementele componente ale categoriei de operațiuni economice supuse verificării.

Metodele statistice cele mai frecvent utilizate sunt: selecţia aleatorie şi selecţia sistematică.

În cazul eşantionării nestatistice, selectarea elementelor din cadrul catego-riei de operațiuni economice verificate are la bază raţionamentul profesional al auditorilor publici externi.

Auditul performanței: în cazul auditului performanței se poate folosi eșan-tionarea ca metodă de obținere a probelor de audit, metodă care constă în aplicarea procedurilor de audit numai asupra elementelor eșantionului, astfel încât, după analizarea elementelor selectate, concluziile să poată fi extinse asupra întregului program/proces/proiect/activități auditat/auditate. Cu cât este mai riguroasă aplicarea eșantionării, cu atât este posibilă obținerea unei certitudini mai mari pentru a formula concluziile privind respectarea criteriilor de audit, precizate în prealabil.



38

Auditorii publici externi analizează dacă probele de audit sunt sau nu suficiente și adecvate, iar în caz contrar ei trebuie să acționeze pentru obținerea unor probe suplimentare, care să fie colectate din surse diferite.

Probele de audit reprezintă acele acte, documente şi informaţii obţinute de către auditorii publici externi, prin utilizarea procedurilor de audit specifice auditului performanţei, pentru susţinerea constatărilor, concluziilor şi recoman-dărilor cuprinse în rapoartele de audit al performanței.

Pentru obţinerea de date şi informaţii cât mai corecte, se pot utiliza, ca metode studiile, interviurile, observaţiile şi analizele documentelor scrise. Ale-gerea acestor metode se sprijină pe pregătirea profesională individuală şi pe raţionamentul profesional al membrilor echipei de audit și trebuie să se ghideze după obiectivele specifice ale auditului performanței şi după întrebările la care trebuie să se răspundă.

Probele obţinute, în fapt „ceea ce este”, sunt evaluate de auditorii publici externi pe baza criteriilor de audit definite în prealabil, respectiv comparate cu „ceea ce ar fi trebuit să fie”, iar rezultatele evaluărilor reprezintă constatările auditului performanței. Din analiza acestor probe de audit trebuie să rezulte cauzele şi efectele constatărilor echipei de audit.

Auditorii publici externi trebuie să obţină probe suficiente şi adecvate pentru a răspunde la întrebările formulate de echipa de audit şi pentru a susţine constatările şi concluziile rezultate în urma auditului performanței. La alegerea criteriilor pe baza cărora auditorii publici externi determină dacă probele de audit sunt suficiente şi adecvate, se au în vedere următoarele:

i. scopul în care vor fi utilizate probele de audit; ii. semnificaţia constatărilor auditului performanței; iii. nivelul de încredere și gradul de independenţă a surselor probelor de audit;iv. costul obţinerii unor probe de audit suplimentare în raport cu posibilele

avantaje pe care acestea le oferă în susţinerea constatărilor şi a concluziilor; v. riscul pe care îl implică formularea unor constatări incorecte sau a unor

concluzii eronate.

Probele de audit utilizate de auditorii publici externi sunt cele obţinute direct de ei și cele furnizate de entitatea auditată sau de terţe părţi.

Gradul de suficiență al probelor de audit (cantitatea probelor de audit necesare) este determinat de auditorii publici externi în funcție de nivelul de risc evaluat în legătură cu programul/proiectul/procesul/activitatea auditat/auditată (cu cât este mai ridicat nivelul de risc, cu atât crește cantitatea de probe de audit necesară susținerii constatărilor și concluziilor) și în funcție de calitatea acestor probe (cu cât probele de audit au o calitate mai bună, cu atât sunt necesare mai puține probe pentru susținerea constatărilor și concluziilor).

Gradul de adecvare al probelor de audit (calitatea probelor de audit nece-sare) este stabilit de auditorii publici externi, ținând cont de relevanța și de gradul de încredere al acestora pentru susținerea constatărilor și concluziilor auditului performanței. Gradul de încredere al probelor de audit depinde de sursa și natura acestora, precum și de circumstanțele în care au fost obținute.

Gradul de suficiență și cel de adecvare al probelor de audit este stabilit decătre auditorii publici externi pe baza raționamentului profesional.



39

În cadrul auditului performanţei, probele de audit, respectiv actele, documentele şi informaţiile obţinute, sunt utilizate pentru a demonstra dacă managementul şi personalul entităţii auditate au acţionat în conformitate cu principiile stabilite prin procedurile, politicile şi standardele adoptate şi dacă au folosit resursele în mod economic, eficient şi eficace, după caz.

În funcţie de natura lor, se deosebesc următoarele tipuri de probe de audit:

1) probele fizice, care se obţin prin observarea directă (la faţa locului) şi se prezintă sub formă de fotografii, diagrame, grafice şi alte forme şi reprezentări. Dacă proba de audit obţinută prin observarea directă a unei anumite situaţii/împrejurări prezintă riscul unei interpretări eronate în legătură cu obiectivele auditului, atunci aceasta va fi coroborată cu alte probe, pentru a-i conferi credibilitate;

2) probele verbale, care constituie răspunsuri la interviuri, sondaje etc. Probele verbale reprezintă pentru auditorii publici externi surse importante de informaţii care sunt folosite în procesul de audit. De regulă, acestea sunt obţinute de la angajaţii entităţii, beneficiarii programului/procesului/proiectului/activității auditat/auditată sau de la alte persoane care au legătură cu acesta/aceasta;

3) probele documentare, care reprezintă acele probe obţinute sub formă de acte şi/sau documente, cum ar fi: scrisori sau memorandumuri primite de entitatea auditată, diferite contracte, rapoarte, scrisori de confirmare din partea unor terţietc. Totodată, se colectează probe şi din documentele interne (prezentate de en-titate), respectiv din documente tehnico-operative, documente financiar-contabile, corespondenţă, bugete, rapoarte interne, sinteze statistice ale activităţii desfăşurate de entitate, politici şi proceduri interne, răspunsuri primite la chestionare etc. Prin probele documentare se asigură:

i. surse de informare în toate etapele auditului performanței; ii. răspunsuri din partea entităţii auditate sau din partea terţilor la eventuale

întrebări ale auditului performanței; iii. confirmarea constatărilor, concluziilor şi recomandărilor auditorilor

publici externi; iv. sporirea eficienţei şi eficacităţii acțiunii de audit al performanței.

4) probele analitice, care se obţin ca urmare a verificării, interpretării şi analizării datelor rezultate din activităţi legate de implementarea unui pro-gram/proiect/proces/activitate de către entitatea auditată. Analizele presupun, în principal, estimări ale indicatorilor şi tendinţelor obţinute de la entitatea auditată sau din alte surse. Aceşti indicatori şi/sau tendinţe se compară cu criteriile de audit identificate de echipa de audit, respectiv cu indicatorii înscrişi în standardele aplicabile în domeniu sau cu anumite repere tehnice (acolo unde este cazul). Probele analitice, de regulă, sunt numerice, de tipul indicatorilor, dar pot fi şi non-numerice, de tipul modului de soluționare a contestaţiilor din cadrul unei entităţi.

Procedurile de audit utilizate în auditul performanței sunt: 1) proceduri de audit utilizate pentru obținerea probelor de audit, respectiv: ob-

servarea directă, examinarea documentelor, rezumatele, interviurile și chestionarele; 2) proceduri analitice de audit, cantitative şi calitative, utilizate pentru ana-

liza probelor de audit, prin care se explică ceea ce s-a constatat şi se stabilește legătura dintre cauză şi efect. În această categorie se cuprind: analiza com-parativă (Benchmarking), analiza “înainte și după”, analiza nivelului de înde-plinire a obiectivelor, analiza cost-beneficiu, analiza cost-eficacitate etc.



40

Observarea directă presupune urmărirea de către auditorii publici externi a diferitelor activități, procese sau a procedurilor interne realizate de către per-soane din cadrul entității auditate pentru obținerea de probe de audit. Observarea directă este o procedură de audit care se utilizează, atunci când este considerată oportună, pentru verificarea unora dintre obiectivele specifice stabilite anterior de echipa de audit. La solicitarea auditorilor publici externi, entitatea auditată are obligaţia de a desemna reprezentanţi care să-i însoţească, atunci când aceştia efectuează observări directe.

Examinarea documentelor reprezintă procedura de audit utilizată pentru obținerea probelor de audit, prin care auditorii publici externi analizează:

i. informațiile conținute de documentele existente la entităţi, precum și de alte documente justificative, tehnico-operative şi financiar-contabile;

ii. regularitatea operațiunilor economice reflectate în aceste documente.

Auditorii publici externi apreciază nivelul de încredere al oricărui docu-ment examinat și au în vedere riscul de fraudă, precum și posibilitatea ca un document examinat să nu fie autentic. Cu prilejul examinării documentelor audi-torii publici externi pot solicita furnizarea de diferite informații sau documente și de la persoane din afara entității auditate sau efectuarea unor verificări de spe-cialitate de către instituții specializate ale statului.

Rezumatele reprezintă procedura de audit utilizată pentru obținerea pro-belor de audit care constă în întocmirea de sinteze ale datelor și informaţiilor rezultate în urma studierii literaturii de specialitate referitoare la derularea pro-gramului/proiectului/procesului/activităţii auditat/auditate.

Interviurile reprezintă o procedură de audit ce vine în completarea altor proceduri utilizate pentru obținerea de probe de audit și constă în obţinerea de date și informaţii de la persoanele abilitate din interiorul și din exteriorul entităţii auditate, în scopul de a obține probe de audit suficiente și adecvate. Interviurile pot fi:

i. nestructurate, care au un caracter interactiv; ii. structurate, care se desfăşoară pe baza unei liste de întrebări.

Interviurile se pot realiza cu o persoană sau cu mai multe persoane în acelaşi timp, telefonic ori prin poştă, inclusiv prin vizite la locul de muncă.

Chestionarele reprezintă procedura de audit utilizată pentru obținerea probe-lor de audit care constă în întocmirea unei liste de întrebări la care se cer răspunsuri în formă scrisă, în vederea obţinerii unor date și informaţii în legătură cu progra-mul/proiectul/procesul/activitatea auditat/auditată. La finalul acestora se adresează întrebarea deschisă "Mai aveţi ceva de adăugat în completarea celor spuse?"

Analiza comparativă (Benchmarking) reprezintă o procedură de audit utilizată de auditorii publici externi pentru analiza probelor de audit şi constăîntr-un proces de comparare a metodelor, proceselor, procedurilor specifice enti-tăţii auditate cu cele ale altor entităţi care se încadrează în aceeaşi clasă de per-formanţă. Analizele comparative sunt, în mod obişnuit, utilizate pentru:

i. examinarea evoluţiei tendinţelor; ii. identificarea unor căi de îmbunătăţire a performanţelor, de creștere a

economicității în utilizarea fondurilor publice; iii. creşterea credibilităţii recomandărilor formulate în urma acțiunii de audit

al performanței.



41

Analiza "înainte şi după" reprezintă o procedură de audit utilizată de auditorii publici externi pentru analiza probelor de audit și constă în compararea situaţiei existente înaintea demarării programului/proiectului/procesului/activi-tăţii ce face obiectul auditului performanței, cu situaţia rezultată după implemen-tarea acestuia/acesteia. Impactul este estimat prin compararea indicatorilor per-formanţei aferenţi celor două etape.

Analiza nivelului de îndeplinire a obiectivelor reprezintă o procedură de audit utilizată de auditorii publici externi pentru analiza probelor de audit și se utilizează în principal pentru a determina dacă obiectivele stabilite au fost atinse, precum şi pentru a identifica acei factori care au condus la nerealizarea sau realizarea parţială a acestora. Orice abatere de la derularea în bune condiţii a programului/proiectului/procesului/activităţii poate fi stabilită prin raportarea rezultatelor şi a impacturilor efective la obiectivele şi cerinţele prestabilite.

Analiza cost-beneficiu reprezintă o procedură de audit utilizată de auditorii publici externi pentru analiza probelor de audit, care se realizează prin studiul relaţiilor dintre costurile aferente programului/proiectului/procesului/activităţii auditat/auditate şi beneficiile obţinute de acestea în mod obişnuit. Procedura permite auditorilor publici externi să stabilească eficienţa economică a programului/proiec-tului/procesului/activităţii auditat/auditate. Scopul analizei cost-beneficiu este să evalueze dacă veniturile realizate prin implementarea programului/proiectului/pro-cesului/activităţii sunt mai mari decât costurile aferente implementării acestora și să identifice căi de creștere a eficienței în utilizarea fondurilor publice. Această analiză se realizează prin exprimarea costurilor şi beneficiilor în unităţi monetare. Scopul analizei cost-beneficiu este să evalueze dacă veniturile înregistrate de entitate sunt mai mari decât costurile şi ating nivelul planificat.

Analiza cost-eficacitate reprezintă o procedură de audit utilizată de auditorii publici externi pentru analiza probelor de audit și se efectuează asupra relaţiilor din-tre costurile programului/proiectului/procesului/activităţii şi rezultatele exprimate în costuri pe unitatea de rezultat obţinut. Analiza se realizează, de obicei, prin ex-primarea componentelor în unităţi fizice. Analiza cost-eficacitate poate să identifice căi de creștere a eficacității în utilizarea fondurilor publice, respectiv mijloace de atingere a obiectivelor definite în condiţiile unui nivel maxim de cheltuieli alocate.

Riscul legat de mediu

Riscul legat de mediu pleacă de la faptul că activităţile unei organizaţii pot genera anumite forme de modificare a mediului, inducând astfel un pericol potenţial. Astfel, efectul activităţii umane poate avea efect negativ asupra florei sau faunei sau poate să genereze un pericol pentru sănătatea şi bunăstarea economică a oamenilor.

De asemenea, efectele distructive pot să se răsfrângă asupra resurselor de apă, aer, sol, energie şi climă în general. În esenţă, trebuie să existe permanent certi-tudinea aplicării şi ţinerii sub control a activităţii respective. În prezent, în România, auditul de mediu nu se aplică încă în mod adecvat la toate entitățile cu activitate economică şi cu efecte negative asupra mediului, însă există astfel de preocupări ale responsabililor unităţilor pentru managementul de mediu al întreprinderii.

O abordare sistematică a efectuării evaluării riscurilor de mediu ale entităţilor include:

identificarea rezultatelor strategice şi activităţilor cheie conexe, a politi-cilor, programelor şi operaţiunilor;

identificarea efectelor potenţiale asupra mediului, precum şi



42

evaluarea riscurilor pentru a stabili dacă acestea sunt semnificative.

Evaluarea riscurilor de mediu reprezintă o metodă ştiinţifică de evaluare a riscurilor asociate substanţelor, activităţilor, stilurilor de viaţă şi fenomenelor na-turale periculoase, care pot avea efecte păgubitoare pentru mediu sau pentru să-nătatea umană.

În acest sens, se face o distincţie între termenii de: hazard – posibilitatea producerii unor consecinţe ale unui eveniment sau

combinaţii de circumstanţe, care pot aduce prejudicii sănătăţii umane şi/sau mediului (spre exemplu: transportul substanţelor petroliere pe mare în rezervoare) şi

risc – probabilitatea concretă de producere a unui efect într-un interval de timp dat sau în circumstanţe date, sau a unei combinaţii de consecinţe dublată de probabilitatea de apariţie a consecinţei (spre exemplu: riscul de 1/1000 pe an, ca petrolierul să aibă o scurgere care să provoace po-luarea cu petrol a ecosistemelor marine).

Domeniul de evaluare a riscurilor acoperă: evaluarea riscurilor pentru sănătate şi siguranţa sănătăţii (spre exemplu:

riscurile sociale produse de activităţile industriale periculoase); evaluarea riscurilor asociate terenurilor contaminate (spre exemplu: ris-

curile pentru oameni, ecosisteme, proprietate); evaluarea riscurilor poluării (spre exemplu: pentru ecosistemele acvatice,

terestre şi aeriene); evaluarea riscurilor asociate dezastrelor naturale (spre exemplu: inun-

daţii, cutremure, erupţii vulcanice).

Audituri pe teren

Scopul auditurilor pe teren este de a strânge suficiente probe competente, relevante şi utile în vederea susţinerii constatărilor, concluziilor şi formulării recomandărilor şi opiniei de audit. Dacă auditorii publici externi intenţionează să se bazeze pe datele şi informaţiile rezultate în urma întâlnirilor cu reprezentanţii entităţii auditate, aceștia trebuie să întocmească note de întâlnire, care vor fi folosite ca probe de audit. Efectuarea auditurilor pe teren presupune parcurgerea următoarelor etape principale:

efectuarea unei şedinţe de deschidere cu entitatea audită, cu scopul de a prezenta acesteia obiectivele auditului, metodologia şi criteriile care vor fi urmate în efectuarea auditului;

colectarea de probe de audit prin chestionare, interviuri, documente, fotografii, testarea directă a probelor de audit colectate etc.;

efectuarea unei ședințe de închidere cu entitatea auditată.

Raportarea

Auditorii publici externi întocmesc pentru fiecare misiune de audit un raport în care se prezintă constatările, concluziile și recomandările auditului. Raportul de audit comunică rezultatele activității de audit și este, astfel, una dintre cele mai importante părți ale procesului de audit. Dacă acesta este redactat și comunicat în mod corespunzător, raportul poate acționa ca un agent de schimbare pozitivă determinând managementul entității auditate să ia măsuri corective.

Departamentele coordonatoare ale acțiunilor de audit pot transmite comi-siilor de specialitate din cadrul Parlamentului, organelor puterii executive (ordo-natori de credite, guvern etc.), altor părţi interesate, după aprobarea Plenului



43

Curţii de Conturi, rapoarte de specialitate conținând constatările cuprinse în ra-poartele de audit întocmite de către auditorii publici externi din cadrul struc-turilor Curții de Conturi.

Revizuirea documen-telor

Revizuirea documentelor întocmite de auditorii publici externi în cadrul acțiunii de audit financiar, respectiv audit al performanței se realizează așa cum se precizează la capitolul privind asigurarea și controlul calității din ”Regula-mentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Con-turi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități”.

Documentele de lucru și celelalte informații relevante pentru misiunea de audit financiar vor fi organizate în dosare de audit, care pot fi:

a) dosare curente; b) dosare permanente.

Documente de lucru

Documentul de lucru este suportul material pe care auditorul public extern consemnează în etapele de planificare și de execuție a auditului, în principal, urmă-toarele informații: titlul documentului; structura la nivelul căreia se efectuează ac-țiunea de verificare; numele și prenumele auditorului public extern care întocmește documentul respectiv; denumirea acțiunii de verificare; data și scopul întocmirii documentului; dimensiunea și conținutul eșantionului selectat din cadrul fiecărei categorii de operațiuni economice verificate în vederea atingerii obiectivelor acțiunii de verificare; procedurile de audit aplicate în vederea obținerii de probe suficiente și adecvate; observațiile, descrierile, aprecierile, evaluările, constatările, concluziile și recomandările pe care le-au formulat auditorii publici externi cu privire la acțiunea de verificare efectuată; sursa și deținătorul informației; indexul documentului de lucru și trimiteri încrucișate la referințele de lucru; persoana care a efectuat revizuirea. Toate aceste documente de lucru pot fi prezentate sub forma înscrisurilor pe suport de hârtie, pe film, pe medii de înregistrare electronice etc.

1.1.1 Problematica de mediu în cadrul auditului performanței

În cadrul auditului de mediu, un audit al performanței este clasificat deseori ca fiind unul dintre cele cinci tipuri de audituri:

(1) auditurile de monitorizare a conformității cu legislația de mediu; (2) auditul performanței programelor guvernamentale de mediu; (3) auditul impactului asupra mediului al altor programe guvernamentale; (4) auditul sistemelor de management al mediului; (5) evaluarea politicilor și a programelor de mediu propuse.

Dat fiind faptul că SAI-ul nu poate să auditeze fiecare entitate implicată, va fi necesar de proiectat, cu atenție, o metodologie care va permite să se tragă concluzii acceptabile despre felul în care o funcție dată sau o activitate este implementată la nivel național. Toate tehnicile de audit disponibile cum ar fi intervievarea, observarea directă, examinarea documentelor etc. pot fi o parte necesară a metodologiei. De asemenea, mai pot fi avute în vedere:

Vizite pe teren Echipa de audit poate considera necesară deplasarea la agenții sau entități de nivel națio-nal, regional sau local pentru a constata modul în care au fost cheltuite fondurile publice, cum sunt respectate reglementările de mediu, eventualele propuneri de îmbunătățire.

Această tehnică este utilă în cazul în care auditorii au nevoie să obțină o înțelegere deta-liată despre cum funcționează o activitate într-un număr relativ limitat de locații.



44

Chestionarele standardizate Utilizarea unui chestionar pregătit cu atenție, testat și aplicat anterior poate fi util dacă sunt verificate un număr mare de entități. În cazul entităților cărora le sunt delegate responsabilități de reglementare în domeniul mediului, auditorii publici externi pot elabora un chestionar pentru a constata progresul acestora în implementarea activităților respective, problemele care pot apărea în activitatea lor și acțiunile recomandate care pot ajuta la îmbunătățirea performanței acestora.

Eșantionarea statistică În anumite situații, auditorii publici externi pot verifica aspecte de mediu cu privire la sute sau chiar mii de locații în care sunt depozitate deșeuri chimice/toxice, precum și cele de furnizare a apei potabile. În cazul în care informațiile necesare auditorilor publici externi nu există într-o bază de date, aceștia pot utiliza un eșantion statistic valid privitor la entitățile în cauză și apoi să utilizeze informațiile pentru a trage concluziile referitoare la caracteristicile întregii populații. Sursele de criterii sunt de două tipuri: autorizate ceea ce conferă auditorului certitudinea acceptabilității criteriilor ca bază de

încredere pentru un audit; neautorizate ceea ce sporeşte pentru auditor riscurile legate de acceptabilitatea crite-

riilor ca bază fiabilă pentru un audit.

(1) Auditul de monitorizare a conformității cu legislația de mediu

Rolul principal al unei entități de reglementare în domeniul mediului este acela de asigurare că legile privind mediul sunt corect implementate în țara respectivă, atât de entitățile private cât și de cele publice. Legislația de mediu poate avea prevederi în baza cărora entitatea de reglementare în domeniul mediului are atribuții în ceea ce privește:

emiterea autorizațiilor care limitează cantitatea sau concentrația de poluanți evacuați; monitorizarea conformității poluatorilor pe baza unor astfel de autorizații; monitorizarea condițiilor de mediu pentru a identifica alte potențiale încălcări ale

reglementărilor; ajutarea în interpretarea reglementărilor și furnizarea de asistență pentru entitățile su-

puse reglementărilor în eforturile lor de a se conforma, și luarea de măsuri corective împotriva celor care încalcă aceste reglementări.

În cazul entităților cu atribuții de reglementare în domeniul mediului, auditul de moni-torizare a conformității cu legislația de mediu se începe cu stabilirea unor criterii de audit clare și explicite, care sunt deseori conținute în cerințele specifice statutare sau sunt prevăzute în atribuțiile entității pentru implementarea reglementărilor statutare. Auditorii publici externi urmează să evalueze performanța entității de reglementare în domeniul mediului cu ajutorul criteriilor stabilite.

De cele mai multe ori, absența datelor de mediu credibile reprezintă frecvent una din con-statările principale din raportul de audit. În astfel de cazuri, auditorii pot recomanda ca datele puse la dispoziție să fie corecte și complete și pentru ca managementul entităților de reglemen-tare în domeniul mediului să se asigure că fondurile publice, de cele mai multe ori limitate, să fie orientate către cele mai presante probleme de mediu.

Exemple de recomandări în acest sens: să se colecteze și să se actualizeze datele cu privire la efectele poluanților asupra

sănătății populației;



45

să se ia măsuri adecvate pentru o mai bună gestionare a datelor limitate care sunt disponibile;

să se utilizeze indicatorii de mediu necesari a fi analizați, pentru a se stabili dacă activi-tățile de reglementare sunt suficiente pentru protejarea corespunzătoare a mediului.

(2) Auditarea performanței programelor guvernamentale de mediu

Auditul performanței, în contextul performanței unei entități auditate vizavi de efectuarea programelor și activităților guvernamentale de mediu – în cazul în care pot fi aplicabile – trebuie să aibă în vedere:

economicitatea practicilor administrative; eficiența utilizării resurselor umane, financiare și a altor resurse implicate în programe

sau activități; eficacitatea programelor sau a activităților în atingerea obiectivelor și a impactului dorit.

Un guvern poate stabili realizarea unei game de programe sau activități prin care se dorește atingerea obiectivelor de protecție a mediului. Astfel de programe sau activități pot fi în responsabilitatea:

unei entități guvernamentale cu un interes specific de mediu (de exemplu, o entitate care are programe de conservare a suprafețelor cu o importanță ecologică aparte);

a ministerului agriculturii, prin programe de asistență a fermierilor pentru ca aceștia să adopte practici care reduc poluarea în domeniul respectiv.

Programele de mediu pot fi regăsite de obicei în programele guvernelor precum și în ra-poartele anuale, acolo unde este cazul. Uneori guvernele cuprind programele de mediu într-un sin-gur Plan și Raport de mediu. Acolo unde astfel de planuri nu există, auditorii publici externi pot verifica responsabilitatea în domeniu utilizând raportările întocmite periodic privind politicile și programele guvernamentale. De asemenea, se pot identifica acordurile internaționale pe probleme de mediu la care a aderat țara, precum și programele care se derulează în baza acestor acorduri.

Atunci când planifică auditurile, auditorii publici externi trebuie să aibă în vedere: riscul și importanța programelor guvernamentale sau ale activității, luarea în calcul a

resurselor implicate, importanța abordării problemelor de mediu și amploarea efectelor dorite;

rezultatele generale dorite și obținute prin derularea programelor sau activităților respective. În selectarea unui audit de performanță, auditorii publici externi trebuie să dea o atenție deosebită disponibilității și suficienței, relevanței și încrederii datelor pe care le obține de la entitatea verificată. Pentru a ajunge la o concluzie temeinică asupra eficienței programului, auditorii pot să recurgă la analizarea de date corecte și de calitate din perioadele anterioare și pe mai mulți ani.

(3) Auditarea impactului asupra mediului pe care îl au alte programe guvernamentale Anumite programe guvernamentale pot avea impact semnificativ asupra mediului – pozi-tiv sau negativ, intenționat sau neintenționat. De exemplu, obiectivul principal al construirii unui drum este de a facilita deplasarea persoanelor sau a bunurilor. Dar construirea unui drum are un impact secundar sau indirect asupra utilizării terenurilor și efecte asupra ecologiei și peisajelor din zonă, necesitatea de a utiliza drumul având și un efect asupra poluării sonore și a aerului.

Impactul de mediu asupra activităților poate fi privit prin prisma economiei, eficienței și eficacității activităților respective sau ca un studiu strict definit, axat numai pe impactul asupra mediului înconjurător.



46

Auditorii publici externi pot utiliza, ca punct de plecare pentru identificarea impactului activi-tăților guvernamentale asupra mediului, studierea atribuțiilor entității guvernamentale în identificarea impactului și luarea acestuia în calcul în politicile sale de evaluare. Cea mai bună practică sugerează că organizațiile trebuie să includă preocupările de mediu în obiectivele lor strategice și în analizele lor asupra activităților existente. Astfel, auditorii pot revizui gradul de adecvare al:

descrierii programului activității, al mediului său și al condițiilor de bază; gamei complete a impacturilor cheie identificate; datelor utilizate pentru a evalua probabilitatea impacturilor; oricărei propuneri de măsuri pentru contracararea impactului.

Dacă se efectuează un studiu strict limitat asupra mediului, auditorii trebuie să analizeze cu atenţie modul în care poate furniza o imagine fiabilă a impactului în raport cu costurile şi beneficiile obiectivului principal al programului.

(4) Auditul sistemelor de management al mediului

Standardul internaţional pentru sistemele de management de mediu, ISO 14001, defineşte caracteristicile celor mai bune practici în domeniul mediului, după cum urmează: definirea unei politici de mediu; planificarea – ţinând seama de aspectele de mediu şi cerinţele legale şi de altă natură,

definirea de obiective şi ţinte şi introducerea unor programe de management de mediu; punerea în aplicare şi executarea – definirea structurilor şi a responsabilităţilor, formarea

profesională/instruirea personalului şi comunicarea cerinţelor principale, documentarea sis-temelor de management de mediu, aplicarea sistemelor şi pregătirea planurilor de urgenţă;

verificarea şi adoptarea măsurilor corective – monitorizare şi măsurare, identificarea cazurilor de neconformitate şi luarea de măsuri; auditul sistem de management de mediu.

revizuirea gestionării tuturor aspectelor sistemului.

Programele de acreditare, în general, au fost definite pentru organizaţii comerciale şi in-dustriale. Cu toate acestea, sistemele de management implicate se pot aplica, de asemenea, pentru autorităţile publice.

Bunele practici referitoare la sistemele de management de mediu cer organizaţiilor/en-tităților publice să stabilească obiective pentru îmbunătăţirea continuă a performanței şi să moni-torizeze rezultatele. Sistemele în sine nu determină care sunt standardele de performanță adec-vate şi, în plus, acestea nu necesită întotdeauna o auditare completă şi rapoarte cu privire la per-formanță. Aceste aspecte intră în competența conducerii organizaţiilor/entităților.

Auditorii publici externi pot hotărî auditarea și întocmirea unui raport privind îndeplinirea obiectivelor de performanță stabilite de guvern. Pentru efectuarea unui asemenea audit, Instituția Supremă de Audit va compara concordanţa obiectivelor guvernului cu practicile aplicate în alte părţi şi cu angajamentele guvernului asumate în cadrul acordurilor internaţionale.

(5) Evaluarea politicilor şi programelor propuse Este posibil ca în anumite circumstanţe, Instituția Supremă de Audit să fie solicitată pentru a furniza legislativului informaţii referitoare la politicile şi programele propuse. De exemplu, atunci când legislativul își reorientează atenţia de la întrebarea: "Programul funcționează în conformitate cu cerinţele legale?" spre o întrebare fundamentală: "Cerinţele legale care stau la bază trebuie să fie modificate pentru a face programul mai eficient sau a-l îmbunătăţi în alte moduri?”



47

Identificarea şi evaluarea riscurilor în auditul performanţei şi a impactului potenţial al acestora

Auditorii publici externi trebuie să identifice și să evalueze riscurile în auditul perfor-manței întrucât există posibilitatea producerii unor evenimente cu efecte negative în organizarea şi funcţionarea entităţii auditate.

Riscurile pentru buna gestiune financiară, adică riscurile de neîndeplinire a obiectivelor de economicitate, eficienţă şi eficacitate în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patri-moniului, pot fi inerente prin natura lor (risc inerent) şi/sau pot fi influenţate de deficienţele exis-tente în organizarea şi desfăşurarea controlului intern (risc de control).

Identificarea riscurilor specifice programelor, proiectelor, proceselor, activităţilor şi en-tităţii auditate îi va ajuta pe auditorii publici externi la selectarea procedurilor de audit, care vor fi orientate, în special, către zonele cu potenţial ridicat de risc.

Stabilirea şi evaluarea riscurilor se realizează, în principal, prin exercitarea raţionamen-tului profesional al auditorilor publici externi și urmare a evaluării sistemului de control intern, în conformitate cu procedura descrisă la Capitolul VI din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități. Riscurile identificate de auditorii publici externi trebuie să fie descrise într-un mod coerent și vor fi incluse în “Lista riscurilor identificate şi evaluarea acestora”, al cărei model este prezentat în mai jos (Anexa 24 din regulamentul mai sus menționat).

Descrierea riscului trebuie să includă informaţii privind cauzele şi consecinţele posibile ale acestuia (impactul) asupra gradului de îndeplinire a obiectivelor programului, proiectului, procesului, activităţii sau entităţii auditat/auditate.

Lista riscurilor identificate şi evaluarea acestora

Domeniul/Obiectivul/ Activitatea/Procesul

Descrierea riscului-cauza problema-impactul,

după caz

Risc critic (semnificativ şi relevant)

Da/Nu Obs.

În contextul unui audit al performanţei, evaluarea riscurilor implică analiza riscurilor cri-tice (semnificative şi relevante) pentru îndeplinirea obiectivelor legate de economicitate, efi-cienţă şi eficacitate, care constituie astfel un punct de plecare pentru elaborarea întrebărilor la care trebuie să răspundă auditul performanței și stabilirea ariei de cuprindere a acestuia.

1.1.2 Problematica de mediu în cadrul auditului financiar

În baza prevederilor art. 21 alin. (3), ale art. 29 și art. 42 alin. (1) din lege, Curtea de Conturi exercită activitatea de audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie ale bugetului public consolidat, urmărind, în principal:

1. exactitatea şi realitatea situaţiilor financiare, aşa cum sunt stabilite în reglementările contabile în vigoare;

2. evaluarea sistemelor de management şi control la autorităţile cu sarcini privind urmărirea obligaţiilor financiare către bugete sau către alte fonduri publice stabilite prin lege, ale persoanelor juridice sau fizice;



48

3. utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din alte fonduri speciale, conform destinaţiei stabilite;

4. calitatea gestiunii economico-financiare; 5. economicitatea, eficacitatea şi eficienţa utilizării fondurilor publice; 6. evaluarea activității de control financiar propriu și de audit intern a entităților verificate.

Situaţiile financiare supuse auditului financiar cuprind: bilanţul, contul de rezultat patri-monial, situaţia fluxurilor de trezorerie, situaţia modificărilor în structura activelor/capitalurilor, anexele la situaţiile financiare, care includ politici contabile şi note explicative și conturile de execuţie bugetară.

Scopul situaţiilor financiare

Situaţiile financiare trebuie să furnizeze informaţii cu privire la poziţia financiară, perfor-manţă şi fluxul de numerar ale unei entităţi, care sunt utile pentru luarea deciziilor cu privire la alocarea resurselor, dar şi la evaluarea acestora. Mai exact, o situaţie financiară în sectorul public trebuie să furnizeze informaţii utile pentru luarea deciziilor şi să demonstreze responsabilitatea entităţii pentru administrarea resurselor sale.

În general, situaţiile financiare ale autorităților publice (sau ale entităţilor componente ale acestora) au avut tendinţa de a evita problemele legate de mediu. Cu toate acestea, se manifestă o conştientizare a faptului că există anumite costuri, unele probleme legate de conformitate şi de performanţă asociate cu politicile de mediu, precum şi obligaţii, care ar trebui să fie reflectate în situaţiile financiare.

Obiectivul unui audit al situaţilor financiare

Obiectivul unui audit al situațiilor financiare este acela de a da posibilitatea auditorului să exprime o opinie cu privire la situaţiile financiare, dacă acestea sunt întocmite, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru identificat de raportare financiară (ISSAI 1200).

Probleme/aspecte de mediu

Comitetul Internaţional privind Practicile de Audit (IPAC) defineşte expresia problemele/as-pectele de mediu în Manualul de Standarde Internaționale de Audit și Control de Calitate al IFAC, asimilate cu:

(a) iniţiative de a preveni, a reduce sau a remedia pagubele provocate mediului înconju-rător sau de a conserva resursele reciclabile sau nereciclabile (asemenea iniţiative pot fi cerute de către legile sau normele de mediu în vigoare ori prin contract sau pot fi între-prinse în mod voluntar);

(b) consecinţe ale încălcării legilor şi normelor de mediu; (c) consecinţe ale pagubelor provocate mediului înconjurător asupra altora sau asupra

resurselor naturale; (d) consecinţe ale obligaţiilor indirecte impuse prin lege (de exemplu: obligaţii pentru pa-

gube provocate de proprietarii anteriori).

Problemele/aspectele legate de mediu devin semnificative pentru un număr din ce în ce mai mare de entităţi şi pot avea, în anumite circumstanţe, un impact semnificativ asupra situa-ţiilor lor financiare. Recunoaşterea, evaluarea şi prezentarea acestor aspecte constituie responsa-bilitatea conducerii.

În timp ce situaţiile financiare ale unei organizaţii pot cuprinde terenuri ca active imobili-zate (evaluate pe aceeaşi bază ca şi alte bunuri), recent a fost pus un accent pe "activele de mediu" – active naturale care nu furnizează aport de resurse, dar care oferă servicii de mediu,



49

cum ar fi habitat sau inundaţii şi control al climei, precum şi alte funcţii non-economice, cum ar fi valorile estetice sau de sănătate.

Atunci când aspectele de mediu sunt semnificative pentru o entitate, poate exista riscul apariţiei unor denaturări semnificative (incluzând aici şi prezentarea inadecvată de informaţii) în situaţiile financiare datorate unor asemenea aspecte. În aceste cazuri, auditorul trebuie să acorde atenţia cuvenită aspectelor de mediu în auditul situaţiilor financiare.

Exemple de aspecte/probleme de mediu care afectează rapoartele financiare: introducerea legilor şi normelor de mediu poate implica o depreciere a activelor şi, în

consecinţă, nevoia de a reduce valoarea lor contabilă; eşecul de respectare a cerinţelor legale privind aspectele de mediu, cum ar fi emisiile

de noxe sau deversările de deşeuri ori schimbări în legislaţie cu efect retroactiv, pot cere o angajare a costurilor de remediere, compensare sau juridice;

unele entităţi, de exemplu cele din industria extractivă (exploatările de gaz sau petrol sau cele miniere), întreprinderile chimice sau societăţi de reciclare, pot să-şi creeze obligaţii privind mediul înconjurător ca o consecinţă directă a activităţilor desfăşurate;

obligaţiile implicite care emană dintr-o iniţiativă voluntară, de exemplu o entitate poate să fi identificat contaminarea pământului şi, fără a avea vreo obligaţie legală, poate să fi luat decizia de a remedia această problemă, datorită preocupării pentru reputaţia sa pe termen lung şi a relaţiei cu comunitatea12;

o entitate poate avea nevoie să prezinte existenţa unui datorii contingente acolo unde cheltuielile privind aspectele de mediu nu pot fi estimate în mod rezonabil; şi

în situaţii extreme, nerespectarea anumitor legi şi norme de mediu poate afecta conti-nuitatea unei entităţi conform principiului de continuitate a activităţii şi, în consecinţă, poate afecta prezentările de informaţii şi baza de întocmire a situaţiilor financiare.

Etapele auditului financiar sunt: planificarea, execuția, raportarea și revizuirea, pri-mele trei etape fiind parcurse de auditorii publici externi desemnați să efectueze misiunea de audit financiar, iar ultima etapă fiind realizată de către conducerea structurilor de specialitate din cadrul Curții de Conturi pe parcursul întregii misiuni.

Prin planificarea auditului financiar, auditorii publici externi caută să se asigure că vor realiza un audit de calitate, respectând totodată și bugetul de timp repartizat misiunii. Plani-ficarea auditului financiar presupune parcurgerea de către echipa de audit a următoarelor faze: înţelegerea activităţii entităţii auditate; evaluarea sistemului de control intern al entității; identificarea şi evaluarea riscurilor în cadrul entității; determinarea pragului de semnificaţie (materialitatea); determinarea categoriilor de operaţiuni economice ce urmează a fi auditate; stabilirea metodelor de selectare din cadrul categoriilor de operațiuni economice a ele-

mentelor în vederea testării acestora; abordarea auditului financiar; elaborarea de către auditorii publici externi a planului de audit financiar.

12 Termenul „obligaţii implicite” (spre deosebire de „obligaţii legale prezente”) a fost clarificat de către Comitetul Internaţional pentru Standarde Contabile după cum urmează: „Uneori acţiunile sau declaraţiile conducerii unei întreprinderi, sau schimbările în mediul economic, influenţează în mod direct estimările rezonabile sau acţiunile celor din afara întreprinderii şi, deşi nu au împuternicire legală, aceştia au dreptul să aplice alte sancţiuni care lasă întreprinderea fără nici o alternativă reală în privinţa anumitor cheltuieli. Asemenea obligaţii sunt denumite uneori „obligaţii implicite” (IASC: ED 59 Standard Internaţional de Contabilitate Propus „Provizioane, datorii şi active contingente”, paragraful 16).



50

În cursul procesului audit, spre exemplu în colectarea de cunoştinţe despre activitatea entității, în evaluarea riscului inerent şi de control sau în efectuarea anumitor proceduri de fond, unele probe care indică existenţa unui risc ca situaţiile financiare să fie în mod semnificativ ero-nate datorită problemelor de mediu pot atrage atenţia auditorului. Exemple de asemenea circum-stanţe includ: existenţa unor rapoarte care evidenţiază aspecte de mediu semnificative, întocmite de

către experţi în mediu, auditori interni sau auditori pentru probleme de mediu; încălcări ale legilor şi reglementărilor de mediu citate în legătură cu, sau în rapoarte

emise de către agenţiile de reglementare; includerea numelui entităţii într-un registru pus la dispoziţia publicului, sau planul pentru

înlăturarea efectelor contaminării solului (dacă există vreunul); comentarii în media despre entitate în legătură cu probleme de mediu majore; comentarii legate de probleme de mediu făcute în scrisorile avocaţilor; probe care indică achiziţionarea de bunuri şi servicii legate de probleme de mediu care

sunt neobişnuite faţă de natura activităţilor entităţii; şi onorarii mari sau onorarii neobişnuite plătite consultanţilor legali sau pe probleme de mediu,

sau efectuarea de plăţi sau penalizări ca rezultat al încălcărilor legilor şi reglementărilor de mediu.

Identificarea şi evaluarea riscurilor

Auditorii publici externi estimează potențialele deficiențe ce pot să apară în activitatea entității și în situaţiile financiare, ținând cont de următoarele:

a. erorile/abaterile constatate cu ocazia verificărilor efectuate în anii precedenţi de organele cu atribuții în acest sens;

b. rezultatele evaluării sistemului de control intern; c. raționamentul profesional.

Auditorii publici externi trebuie să identifice şi să evalueze riscurile la nivelul entității au-ditate pentru fiecare categorie de operațiuni economice supusă auditului. Evaluarea riscurilor și stabi-lirea pragului de semnificaţie determină, în principal, volumul activităţii de audit financiar, respectiv:

a. dimensiunea și conținutul eşantioanelor selectate din cadrul categoriilor de operațiuni economice care vor fi auditate;

b. procedurile de audit selectate, care vor fi orientate în special către zonele cu potențial mai ridicat de risc.

Dimensiunea eșantionului selectat pentru a fi auditat este direct proporțională cu nivelul de risc stabilit în urma evaluării, care poate fi scăzut, mediu sau ridicat.

Având în vedere faptul că auditul financiar oferă o asigurare rezonabilă, dar nu şi ab-solută asupra existenţei sau absenţei unor erori/abateri semnificative în activitatea desfășurată de entitate și reflectată în situațiile financiare, apare inevitabil riscul de audit, care are două compo-nente principale:

a. riscul de denaturare semnificativă; b. riscul de nedetectare.

Având acumulate suficiente cunoştinţe despre activitatea entității auditate, auditorul eva-luează riscul de apariţie a unor denaturări semnificative în situaţiile financiare. Această evaluare include luarea în considerare a legilor şi reglementărilor de mediu care se pot aplica entităţii şi oferă auditorului o bază pentru a decide dacă în cursul auditului situaţiilor financiare este nevoie să acorde atenţie aspectelor de mediu.



51

Nivelul de cunoştinţe al auditorilor în ceea ce priveşte aspectele de mediu, adecvat pentru o anumită misiune de audit, este mai mic decât cel deţinut în mod obişnuit de către conducere sau experţii în mediu. Totuşi, nivelul de cunoaştere al auditorului trebuie să fie suficient pentru a-i da posibilitatea acestuia să identifice şi să obţină o înţelegere a evenimentelor, tranzacţiilor şi a practicilor legate de aspectele de mediu care pot avea un efect semnificativ asupra situaţiilor financiare şi asupra auditului.

Riscul de denaturare semnificativă în situaţiile financiare include riscul de denaturare datorat problemelor de mediu, numit riscul de mediu (ISSAI 5120/pct. 45). Exemple de risc de mediu la nivelul situaţiei financiare pot fi:

riscul costurilor de conformitate apărute ca urmare a aplicării cerinţelor din legislaţie sau a celor contractuale;

riscul de neconformitate cu legile şi normele de mediu; efectele posibile ale cerinţelor de mediu specifice entității auditate şi reacţiile lor

posibile la politica de mediu a entităţii. Potenţiala expunere la riscuri de mediu semnificative poate să apară, în general, pentru

orice entitate care: a. face obiectul legilor şi normelor de mediu într-o măsură substanţială; b. este proprietară sau deţine controlul asupra unor terenuri contaminate de proprietarii

anteriori („obligaţie indirectă”) sau c. are activităţi de producţie care: pot cauza contaminarea solului şi a pânzei freatice, a apei de suprafaţă sau poluarea

aerului; folosesc substanţe periculoase; generează sau din care rezultă deşeuri periculoase sau pot avea un efect nociv asupra clienţilor, angajaţilor sau asupra oamenilor care locu-

iesc în vecinătatea amplasamentelor societăţii.

Atunci când elaborează planul de audit, dacă auditorul consideră că riscul de mediu este o componentă semnificativă în evaluarea riscului inerent, atunci auditorul leagă această apreciere de soldurile conturilor şi de clasele de tranzacţii semnificative la nivel de aserţiune.

Exemple de risc de mediu la nivelul soldurilor conturilor sau al claselor de tranzacţii sunt: măsura în care un sold al contului se bazează pe estimări contabile complexe cu

privire la problemele de mediu (de exemplu, evaluarea unui provizion de mediu pentru îndepărtarea unui teren contaminat şi viitoarea restaurare a locului). ISSAI 1540 „Auditul estimărilor contabile” oferă instrucţiuni pentru auditori în aceste situaţii. Riscul inerent este mai mare dacă există o lipsă de date pe care să se bazeze o estimare rezonabilă, de exemplu, datorită tehnologiilor complexe pentru înde-părtarea şi restaurarea locului respectiv;

măsura în care un sold al unui cont este afectat de tranzacţii neobişnuite sau în afara rutinei, care implică aspecte de mediu.

Evaluarea sistemului de control intern

Este responsabilitatea conducerii să conceapă şi să aplice controale interne pentru a des-făşura, pe cât este posibil, conducerea eficientă şi legală a activităţii, incluzând şi aspectele de mediu. Entitatea auditată poate adopta abordări diferite pentru verificarea problemelor de mediu. În entităţile mici sau entităţile cu expunere redusă la riscul de mediu, sistemele de control al mediului se pot include în sistemele normale de control intern. Entităţile cu expunere mare la riscul de mediu pot dezvolta şi utiliza un sub-sistem separat de sistemul de control intern, de



52

exemplu, un sistem de management al mediului (SMM). Alte entităţi concep şi aplică toate con-troalele lor într-un sistem de control integrat, cuprinzând politici şi proceduri legate de aspectele contabile, de mediu şi de alte aspecte (de exemplu, calitatea, sănătatea şi siguranţa).

Pentru scopurile auditorului nu contează modul în care conducerea realizează de fapt con-trolul asupra problemelor de mediu. În particular, lipsa unui SMM nu înseamnă că auditorul trebuie să concluzioneze că există un control inadecvat asupra aspectelor de mediu în desfăşu-rarea activităţii.

Numai dacă, aplicând raţionamentul profesional, auditorul consideră că aspectele de mediu pot avea un efect semnificativ asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi, acesta trebuie să obţină o bună înţelegere a politicilor şi procedurilor semnificative ale entităţii cu privire la monitorizarea şi controlarea de către aceasta a aspectelor de mediu respective („controalele de mediu” ale enti-tăţii), pentru a planifica auditul şi a dezvolta o abordare eficientă a acestuia. În asemenea cazuri, auditorul este preocupat numai de acele controale de mediu (din interiorul sau din afara sistemului contabil şi de control intern) care sunt considerate relevante pentru auditul situaţiilor financiare.

Evaluarea mediului de control

În toate misiunile de audit, auditorul obţine o înţelegere suficientă a mediului de control pentru a evalua atitudinea conducerii, gradul lor de cunoştinţă şi acţiunile privind controalele interne şi importanţa lor în entitate. Factorii ce acţionează în obţinerea unei înţelegeri a mediului de control cu privire la aspectele de mediu pot include: Funcţionarea consiliului de administraţie şi al comitetelor sale cu privire la controalele de

mediu ale entităţii; Filozofia conducerii şi stilul de acţiune, precum şi abordarea de către aceasta a aspectelor de

mediu, cum ar fi orice efort de a îmbunătăţi performanţele referitoare la mediu ale entităţii, participarea în programele de certificare pentru SMM a entităţii şi publicarea voluntară a rapoartelor privind performanţele de mediu. Aceasta include, de asemenea, reacţia conducerii la influenţe externe, cum ar fi cerinţele de monitorizare şi de conformitate impuse de către organismele de reglementare şi agenţiile care asigură punerea acestora în aplicare;

Structura organizaţională a entităţii şi metodele de desemnare a autorităţii şi respon-sabilităţii pentru a asigura funcţiile operaţionale de mediu şi cerinţele de reglementare;

Sistemul de control al conducerii, inclusiv funcţia de audit intern, politicile de personal, procedurile şi separarea adecvată a responsabilităţilor.

Riscul de control

Ulterior obţinerii unei bune înţelegeri a sistemului contabil şi de control intern al entităţii, auditorul poate aprecia că este necesar să considere efectele problemelor de mediu în evaluarea riscului de control şi în orice teste ale controalelor care pot fi necesare în sprijinul evaluării.

Luarea în considerare a legilor şi reglementărilor

În conformitate cu recomandările cu privire la aplicarea ISSAI 1250 „Rolul legislaţiei şi reglementărilor în vigoare în auditul situaţiilor financiare”, atunci când planifică şi efectuează un audit, auditorii pot evalua conformitatea cu legile și reglementările aplicabile, în cazul în care nerespectarea acestora poate afecta în mod semnificativ situaţiile financiare sau în cazul în care conformitatea antrenează cheltuieli din fonduri publice.

Auditorul obţine o înţelegere generală a legilor şi reglementărilor de mediu care ar putea conduce la denaturarea semnificativă a situaţiilor financiare sau care pot avea un impact funda-



53

mental asupra operaţiunilor unei entităţi. Pentru a obţine o înţelegere generală a legilor şi nor-melor de reglementare relevante, în mod obişnuit, auditorul: foloseşte cunoştinţele existente despre activitatea şi domeniul în care entitatea îşi desfă-

şoară activitatea; întreabă conducerea (inclusiv persoanele cheie însărcinate cu probleme de mediu) cu pri-

vire la politicile şi procedurile entităţii care urmăresc respectarea legilor şi normelor de mediu relevante;

întreabă conducerea despre legile şi normele de mediu care pot avea un efect fundamental asupra operaţiilor entităţii;

discută cu conducerea politicile sau procedurile adoptate pentru identificarea, evaluarea şi contabilizarea litigiilor, reclamaţiilor şi evaluărilor.

Efectuarea procedurilor de fond

Auditorul ia în considerare nivelele stabilite ale riscului inerent şi ale riscului de control în determinarea naturii, duratei şi întinderii procedurilor de fond cerute pentru a reduce riscul de nedetectare a denaturărilor semnificative din situaţiile financiare la un nivel acceptabil, inclusiv oricare din denaturările semnificative în cazul în care entitatea nu reuşeşte recunoaşterea, eva-luarea sau prezentarea adecvată a efectelor aspectelor de mediu.

Procedurile de fond includ obţinerea de probe prin investigarea atât a conducerii respon-sabile pentru întocmirea situaţiilor financiare, cât şi a persoanelor cheie responsabile pentru as-pectele de mediu. ISSAI 1580 „Declaraţiile conducerii” cere ca auditorul să obţină declaraţii scrise din partea conducerii privind aspecte semnificative pentru situaţiile financiare, atunci când alte probe de audit adecvate şi suficiente nu se aşteaptă în mod rezonabil să existe. Multe dintre probele cu privire la impactul aspectelor de mediu asupra situaţiilor financiare, care sunt dispo-nibile pentru auditor, vor avea o natură mai degrabă persuasivă decât conclusivă. De aceea, audi-torul poate dori să obţină o declaraţie specifică a faptului că organul de conducere:

a. nu are cunoştinţă de datorii sau contingenţe semnificative care apar din aspectele de mediu, inclusiv cele rezultând din acte ilegale sau posibil ilegale;

b. nu are cunoştinţă de nici un alt aspect de mediu care poate avea un impact semnificativ asupra situaţiilor financiare sau

c. dacă are cunoştinţă de asemenea aspecte, le-a prezentat în mod adecvat în situaţiile finan-ciare.

Auditorul ia în considerare nevoia de a strânge probe coroborate de audit pentru orice afirmaţie din surse interne sau externe ale entităţii cu privire la mediu. În anumite situaţii, audi-torul poate considera necesară utilizarea rezultatelor din activitatea experţilor în mediu.

Un alt aspect pe care auditorul trebuie să îl ia în considerare este modul de utilizare a tuturor veniturilor pe care entitatea auditată este abilitată să le colecteze, cum ar fi fondurile co-lectate în temeiul principiului "poluatorul plăteşte". Auditorul poate examina sistemele financiare şi de control intern care sunt stabilite pentru colectarea de fonduri şi, de asemenea, dacă fondurile sunt utilizate pentru scopurile pentru care au fost destinate.



54

Impactul problemelor/aspectelor legate de mediu asupra situațiilor financiare

Contabilitatea de casă

Problemele de mediu pot avea impact asupra situaţiilor financiare întocmite în cadrul contabilității de casă, dar efectele sunt limitate, deoarece contabilitatea de casă se concentrează pe recunoaşterea efectelor în cursul exerciţiului contabil în cauză. Prin urmare, auditorii pot lua în considerare necesitatea dezvoltării unei metodologii de analiză a impactului activităţilor pe probleme de mediu pentru perioade mai lungi decât anul fiscal în cauză. Problemele/aspectele de mediu pot avea impact asupra fluxurilor de trezorerie/de numerar ale unei entităţi pe durata perioadei de raportare. De asemenea, poate exista un impact în cazul în care raportarea conformităţii este inclusă în raportul financiar al unei entități publice, de exemplu, în cazul în care entitatea este obligată să demonstreze conformitatea cu legile şi reglementările care privesc mediul. Neconformitatea poate fi raportată prin detalii specifice sau rapoarte speciale întocmite pe baza principiilor care guvernează auditul financiar şi de conformitate.

Contabilitatea de angajamente

Problemele de mediu pot influența în mai multe feluri situaţiile financiare întocmite pe baza contabilităţii de angajamente. Există standarde de contabilitate internaţionale care abordează principiile generale de recunoaştere, de măsurare, precum şi dezvăluirea aspectelor legate de mediu într-un raport financiar. Introducerea legilor şi reglementărilor de mediu poate implica o obligaţie de a recunoaşte deprecierea activelor şi, prin urmare, necesitatea de a reduce valoarea contabilă.

Un eşec în conformarea cu cerinţele legale privind problemele de mediu, cum ar fi emi-siile sau eliminarea deşeurilor, poate necesita o contabilizare a activității de reabilitare, compen-sare sau a costurilor juridice. De exemplu, o nerespectare a legilor privind controlul poluării poate conduce la amenzi şi sancţiuni pentru o entitate.

Unele costuri anuale de exploatare, prin natura lor, sunt de mediu. De exemplu, costurile energetice pot fi considerate un cost de mediu, la fel cum utilizarea combustibililor fosili este o sursă de dioxid de carbon şi de poluare a aerului. Unele entităţi ar putea fi necesar să recunoască obligaţiile de mediu ca datorii în situaţiile financiare. Un exemplu îl constituie obligaţiile aso-ciate cu închiderea depozitelor de deşeuri solide şi obligaţiile de monitorizare, îngrijire şi restau-rare asociate cu operaţiunile miniere.

O entitate poate fi nevoită să prezinte o obligaţie potenţială de mediu ca o datorie contin-gentă, în cazul în care: posibila obligaţie depinde de posibila apariţie a unui eveniment viitor; sau valoarea obligaţiei la momentul prezent nu poate fi estimată în mod rezonabil; sau o ieşire de resurse pentru decontarea unei obligaţii nu este probabilă.

Pentru respectarea cerinţelor relevante ale standardelor de contabilitate, poate fi necesară prezentarea unor informaţii suplimentare în notele la situațiile financiare, ca de exemplu: sectorul de activitate în care funcționează entitatea şi problemele/aspectele legate de me-

diu asociate; tratamentul contabil adoptat pentru costurile de mediu, adică elementele incluse, mo-

mentul de la care aceste elemente sunt trecute în cheltuieli sau capitalizate, modul în care elementele sunt amortizate/transferate la rezultate etc.;

amenzile şi sancţiunile care au fost suportate în conformitate cu legislaţia de mediu în vigoare;



55

pasivele pentru remedierea mediului, incluzând incertitudini în ceea ce privește am-ploarea, natura şi perioada de timp.

Indiferent de importanţa din ce în ce mai crescută acordată contabilității de mediu, conta-bilitatea de angajamente nu recunoaşte costurile de mediu numai atunci când apar (precum con-turile de numerar etc.), dar recunoaşte, de asemenea, elemente cum ar fi pasivele din domeniul mediului, fie pe termen lung sau pe termen scurt; un exemplu concludent poate fi crearea de re-zerve financiare în bilanţ şi prezentarea datoriilor contingente în altă parte decât în situaţiile financiare. Valoarea activelor fixe poate fi, de asemenea, ajustată, prin diminuarea permanentă a valorii, cu scopul de a reflecta deprecierea.

1.1.3 Problematica de mediu în cadrul auditului de conformitate

Auditul de conformitate cu privire la aspectele legate de mediu se referă la furnizarea asigurării că activităţile guvernamentale se desfăşoară în conformitate cu legislaţia, standardele şi politicile privind mediul, relevante, atât la nivel naţional şi internaţional.

Auditorii publici externi realizează auditul de conformitate cu scopul identificării even-tualelor abateri de la legalitate și regularitate, pe baza unor criterii cum sunt:

Regularitatea, prin care se stabilește dacă activitățile, tranzacțiile și informațiile refe-ritoare la entitatea auditată sunt în acord cu: cadrul financiar de raportare; legile, celelalte acte normative și regulamentele emise în baza acestora; clauzele convențiilor, acordurilor sau contractelor; alte criterii.

Corectitudinea, prin care se stabilește dacă au fost respectate principiile generale ale bunei gestiuni financiare de către angajații din entitatea auditată.

Auditorii publici externi pot efectua examinarea conformității cu legile şi tratatele în vigoare, din cauza faptului că neconformitatea ar putea afecta situaţiile financiare ale entităţii. De asemenea, auditorii pot fi interesați în verificarea conformității deoarece, în afară de orice efect asupra situaţiilor financiare, va implica în mod inevitabil cheltuieli şi aceasta ar putea, prin ur-mare, să fie relevantă pentru utilizarea pe scară largă a fondurilor publice.

Echipa de auditori publici externi desemnată pentru efectuarea acțiunii își planifică misiu-nea de audit de conformitate astfel încât să se realizeze o armonizare adecvată între: obiectivele de verificat, probele care trebuie colectate pentru atingerea acestor obiective, procedurile de audit prin care urmează să se obțină probe suficiente și adecvate pentru susținerea constatărilor și con-cluziilor auditului de conformitate.

Planificarea misiunii de audit de conformitate presupune întocmirea de către auditorii publici externi a unui plan de audit.

Planificarea unui audit de conformitate presupune: 1. înțelegerea entității auditate și a mediului în care aceasta își desfășoară activitatea; 2. evaluarea sistemului de control intern al entității auditate; 3. identificarea și evaluarea riscurilor, inclusiv evaluarea riscului cu privire la fraudă; 4. elaborarea planului de audit.

Auditorii publici externi trebuie să stabilească etapele de realizare a misiunii de audit și procedurile care, potrivit raționamentului lor profesional, sunt potrivite pentru obținerea de sufi-ciente și adecvate probe de audit, care să furnizeze o bază rezonabilă pentru formularea con-statărilor și concluziilor auditului de conformitate.



56

Abordarea execuției auditului de conformitate presupune: 1. colectarea și evaluarea probelor de audit; 2. aplicarea procedurilor și tehnicilor de audit; 3. formularea constatărilor și concluziilor.

În etapa de execuție a auditului de conformitate, pentru obținerea probelor de audit, auditorii publici externi trebuie să utilizeze procedurile de audit, acestea fiind:

teste ale controalelor; proceduri de fond.

Teste ale controalelor – reprezintă testele efectuate cu scopul de a obţine probe de audit privind modul de funcţionare a sistemului contabil şi a celui de control intern al entităţii auditate, având în vedere:

proiectarea acestor sisteme pentru a putea preveni, detecta şi corecta erorile semnificative;

funcţionarea eficientă a sistemelor pe toată perioada auditată.

Procedurile de fond sunt: testele de detaliu, care iau forma unor tehnici specifice: inspecţia, observarea, inves-

tigarea/intervievarea, confirmarea, recalcularea, reefectuarea; proceduri analitice – constau în analiza informaţiilor financiare şi nefinanciare, prin

compararea indicatorilor existenți la nivelul entității şi a tendinţelor semnificative ale acestora pe o anumită perioadă, inclusiv investigarea fluctuaţiilor şi a relaţiilor care sunt inconsecvente faţă de alte informaţii relevante sau care se abat de la valorile previzionate de auditorii publici externi.

De asemenea, auditul de conformitate permite auditorilor publici externi evaluarea perfor-manţei unei entităţi în materie de conformitate. Acesta poate ajuta guvernul (şi agenţiile sale) să reducă diferenţa dintre promisiunile făcute şi rezultatele obţinute prin politicile şi programele aplicate. Acest tip de audit de mediu poate:

promova conformitatea sau furniza o asigurare crescută cu privire la conformitatea cu politicile şi legislaţia de mediu existente;

reduce riscurile şi costurile asociate cu nerespectarea reglementărilor de mediu în vigoare; conduce la reducerea costurilor prin minimizarea deşeurilor şi prevenirea poluării; conduce la identificarea riscurilor şi a datoriilor (pasivelor) de mediu.

În cazul în care entitatea are un compartiment de audit intern care examinează și aspectele legate de mediu ale operaţiunilor entităţii, auditorul trebuie să ia în considerare utilizarea acestei activități. În anumite situaţii, un expert pe probleme de mediu poate fi implicat într-un rezultat recunoscut sau prezentat în situaţiile financiare, de exemplu: cuantificarea naturii şi gradul amplo-rii/extinderii unei contaminări, examinarea diferitelor metode de reabilitare etc. În astfel de cazuri, auditorul trebuie să ia în considerare implicaţiile activităţii expertului pe probleme de mediu asupra situaţiilor financiare, precum şi competenţa profesională şi obiectivitatea expertului.

Un alt aspect pe care auditorul trebuie să îl ia în considerare este utilizarea tuturor venitu-rilor pe care o entitate poate fi responsabilă pentru colectare, cum ar fi fondurile colectate în te-meiul principiului "poluatorul plăteşte". Auditorul poate examina sistemele financiare şi de control intern care sunt stabilite pentru colectarea de fonduri şi, de asemenea, dacă fondurile sunt utilizate pentru scopurile pentru care au fost destinate.



57

1.2 Procedura de apelare la serviciile unui expert Dacă pe parcursul desfășurării auditului public extern al Curții de Conturi se consideră că sunt necesare cunoștințe și experiență specială în domeniul mediului, se poate apela la serviciile unui expert în domeniul respectiv, conform prevederilor cuprinse în standardele proprii de audit ale Curții de Conturi și în Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților spe-cifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități. Consul-tarea unui expert poate fi necesară pentru efectuarea unor proceduri suplimentare în desfășurarea auditului de mediu. În acest scop, auditorii publici externi trebuie să întocmească o notă, în care să formuleze propunerea pentru apelarea la serviciile unui expert și să motiveze necesitatea acestor servicii pentru fundamentarea constatărilor rezultate în urma acțiunilor de verificare. Această notă va fi înregistrată la registratura Curții de Conturi/Camerei de Conturi, după care va fi supusă analizei conducerii structurii de specialitate care realizează acțiunea de verificare.

Conducerea departamentului/camerei de conturi va aviza nota întocmită de auditorii pu-blici externi dacă apreciază necesitatea și eficiența serviciilor de expertiză (raportul favorabil dintre valoarea estimată a erorilor/abaterilor/prejudiciilor și costurile serviciilor furnizate de expert). Nota avizată va fi înaintată conducerii executive a Curții de Conturi pentru aprobare, însoțită de adresa prin care se solicită aprobarea apelării la serviciile unui expert.

După aprobarea de către conducerea executivă a Curții de Conturi a solicitării formulate, în conformitate cu procedura internă a Curții de Conturi, se va proceda la:

1. desemnarea expertului; 2. verificarea modului de îndeplinire de către expert a condițiilor de competență (certificarea

profesională, autorizarea sa de către un organism profesional și experiența profesională) și de obiectivitate;

3. stabilirea modalității de plată de către Curtea de Conturi a contravalorii serviciilor pres-tate de către expert;

4. stabilirea condițiilor și termenelor de predare a expertizei solicitate.



58

Un sistem de management de mediu (SMM) reprezintă un in-strument managerial prin care se urmăreşte asigurarea funcţionalităţii şi a aplicării continue a unui plan sau a unor proceduri de mana-gement de mediu, precum şi conformarea cu obiectivele şi ţintele de mediu. O condiţie esenţială pentru funcţionalitatea unui SMM constă în întocmirea unui sistem de documente care constă în proceduri şi in-strucţiuni, întocmite pentru a fi permanent implementate şi pentru a asigura o comunicare reală şi eficientă. SMM asigură o abordare structurată a planificării şi aplicării măsurilor de protecţie a mediului, care permite tuturor tipurilor de organizaţii să-şi măsoare perfor-

manţele în raport cu mediul şi să-şi evalueze periodic nivelurile de performanţă şi îmbunătăţirile realizate prin măsurile de protecţie a mediului. SMM se pot implementa în conformitate cu standardele recunoscute: standardul internaţional ISO 14001; EMAS (Eco-management and Audit Schema).

Totodată, întreprinderile/entitățile îşi pot întocmi propriile SMM-uri, destinate în mod specific propriilor activităţi, care nu trebuie neapărat certificate prin standarde internaţionale sau ale Uniunii Europene. Un SMM poate fi implementat în diferite feluri în funcție de sector, în funcție de activitate sau de necesitățile percepute de conducere. Obligatoriu, însă, trebuie să conțină câteva elemente esențiale comune cum sunt: politica de mediu, programul de mediu sau planul de acțiune, structura organizațională, integrarea în operații, un sistem de documentare pentru colectarea, analiza, moni-torizarea și recuperarea informațiilor, acțiunea de corectare și prevenție, auditul SMM-ului, revi-zuirea managementului, formarea și comunicarea externă. Așadar, managementul de mediu repre-zintă gestionarea activităților unei organizații care are sau care poate avea o influență asupra me-diului. Orice activitate determină, sau poate determina, un consum de resurse naturale (apă, energie, materii prime neregenerabile), emisii poluante (solide, lichide, gazoase), producerea de deșeuri etc.

Fundamentarea și implementarea unui SMM transparent și auditabil implică abordarea progresivă a metodologiilor, instrumentelor și standardelor de management și reducere a impac-tului asupra mediului, valabile în cadrul strategiei de dezvoltare durabilă. Credibilitatea externă a unei entități se construiește pe o judecată complexă, realizată prin abordarea corelată a aspectelor economice, sociale și de mediu asupra cărora există o garantare rezonabilă și profesionistă certificată de către auditori.

Implementarea SMM conform EMAS, cât și a ISO 14001 este necesară și încurajată cel puțin din următoarele motive: Garantează performanță, declarând ca obiectiv principal îmbunătățirea performanței de

mediu a organizațiilor ce își asumă angajamente de evaluare și reducere a impactului lor asupra mediului;

Oferă credibilitate prin natura externă și independentă a înregistrării și a procesului de verificare, precum și prin publicarea informațiilor din declarația de mediu;

CAPITOLUL II Auditarea sistemelor de management al mediului

Administrarea verde de către administrația centrală și locală



59

Impune transparență prin însuși obiectivul EMAS, care solicită informarea publică cu pri-vire la performanța de mediu a entității. Aceasta se realizează prin declarația de mediu, care oferă informații publicului asupra impactului de mediu, performanței și a modului în care organizația se implică activ prin angajații săi în implementarea schemei. Utilizarea logo-ului EMAS este o inspirată atenționare vizuală, care demonstrează angajamentul entității pentru îmbunătățirea performanței de mediu și generează încredere în informațiile oferite.

Administrarea verde de către administrația centrală și locală înseamnă ca acestea să se concentreze pe reducerea utilizării energiei și a apei, precum și pe dezvoltarea unui sistem de management a reciclării apei și deșeurilor, pentru a minimiza impactul asupra mediului încon-jurător. Prin adoptarea sistemului de administrare verde, guvernele pot contribui la conservarea resurselor neregenerabile și reducerea costurilor de administrare. (ISSAI 5130)

Administrarea verde a sectorului guvernamental cât și al celui privat poate include adop-tarea unui ”sistem de management al mediului”. Acesta înseamnă crearea cadrului legal mana-gerial și a proceselor asociate pentru a se asigura că îngrijorările legate de mediu și de dezvol-tarea durabilă se reflectă în procesul zilnic de luare a deciziei.

Este recunoscut pe plan internațional că realizarea dezvoltării durabile depinde de inte-grarea de către management la nivel corporativ, de proiect și locație, a preocupărilor legate de mediu. Adoptarea de către Organizația Internațională pentru Standardizare a seriei ISO 14000 permite guvernelor și agențiilor să-și concentreze eforturile legate de mediu urmărind criteriile internaționale general acceptate. Scopul seriei ISO 14000 este de a promova o abordare comună a managementului mediului și creșterea abilităților organizațiilor pentru atingerea și măsurarea progresului performanței de mediu. Standardele se aplică tuturor tipurilor de organizații fiind create ținând cont de diferitele condiții de natură geografică, culturală sau socială. Seria ISO 14000 conține standardele seria ISO 14001 care reglementează sistemul de management al mediului, având următoarele elemente cheie:

o politică de mediu coroborată cu cerințele pentru urmărirea acestei politici, prin obiective și ținte;

o analiză a aspectelor legate de mediu în ceea ce privește achizițiile, procesele, produsele și serviciile organizațiilor;

verificarea și corectarea acțiunilor, inclusiv monitorizarea măsurilor și înregistrarea activităților care pot avea un impact semnificativ asupra mediului;

reevaluarea sistemului de management de mediu de către top managementul organizației pentru a se asigura continuitatea, gradul de adecvare și eficacitatea acestuia;

conceptul de îmbunătățire continuă.

Gama de întrebări pe care le pot aborda auditorii publici externi va include chestiuni legate de gradul în care departamentele guvernamentale adoptă sistemul de management al mediului, dacă proiectele au fost aplicate în mod corespunzător și ce concluzii se pot trage din auditul sistemului aflat în funcțiune.

Obiective de auditat pentru sistemul managementului de mediu: cât de cuprinzător este sistemul de management al mediului? sunt aceste sisteme de management acreditate pe baza unor standarde internaționale, de

exemplu ISO 14000 sau EMAS? cât de bine se aplică acest sistem? ce relevă auditurile acestor sisteme de management al mediului în ceea ce privește cuprin-

derea și gradul de integrare în planificarea departamentală a chestiunilor legate de mediu? cuprinde sistemul de management al mediului toate chestiunile legate de problemele de

mediu identificate?



60

2.1 Prezentarea standardului ISO 14001

ISO 14001 este un standard de management al mediului creat de Organizaţia Interna-ţională pentru Standardizare (ISO) în septembrie 1996. Standardul ISO 14001 preia câteva prin-cipii de bază de la ISO 9000, şi anume modelul Planificare - Executare - Verificare – Corectare (în engleză Plan-Do-Check-Act, PDCA). Standardul ISO 14001 este recunoscut la nivel inter-naţional, reprezintă o certificare externă facultativă, fiind aplicabil în fiecare sector al economiei. Cerinţele standardului ISO 14001 includ:

elaborarea unei politici de mediu; identificarea aspectelor de mediu şi evaluarea impactului de mediu asociat; stabilirea unor cerinţe de reglementare relevante; elaborarea unor obiective şi ţinte privind mediul; implementarea unui sistem documentat, care să includă elemente de instruire,

controale operaţionale şi abordarea urgenţelor; monitorizarea şi măsurarea activităţilor operaţionale; auditul intern de mediu.

2.1.1 Auditul intern al sistemului de management al mediului

Pentru o entitate care a introdus un sistem de management al mediului este foarte impor-tant să se asigure că acesta este utilizat şi că funcţionează conform aşteptărilor. În acest sens, pentru obţinerea acestor asigurări, se utilizează un instrument managerial recunoscut în multe domenii de activitate, în speţă auditul intern.

Misiunile de audit intern de mediu nu trebuie să urmărească doar conformitatea organi-zaţiei cu cerinţele standardului ISO 14001, ci şi verificarea conformităţii organizaţiei cu propriile proceduri de mediu. Aceste proceduri pot necesita revizuiri pentru a reflecta practica opera-ţională curentă.

De asemenea, trebuie menţionat faptul că, organismele de acreditare insistă ca organis-mele externe de certificare să stabilească gradul de încredere în auditul intern (de mediu) al orga-nizaţiei. Totodată, auditurile interne ar trebui să meargă mai în detaliu decât organismul extern de certificare, iar asupra acestui aspect insistă în mod special organismul extern de certificare. Completitudinea şi eficacitatea auditurilor interne reprezintă factori importanţi în a demonstra organismului extern de certificare că sistemul de management al mediului este bine gestionat.

Standardul prevede ca o organizaţie să planifice şi să efectueze periodic audituri ale siste-mului de management al mediului, cu scopul de a:

stabili dacă sistemul de management al mediului este conform cu elementele pla-nificate (controlarea şi minimizarea impacturilor semnificative de mediu) şi dacă acesta respectă cerinţele standardului;

furniza feedback managementului prin rezultatele acestor misiuni de audit.

Aceste misiuni de audit ar trebui executate după o planificare prealabilă, care să reflecte importanţa mediului cu privire la activităţile auditate. Prin urmare, planificarea auditurilor de mediu trebuie să fie bazată pe riscuri. Referitor la metodologia de audit, pot fi planificate două tipuri de misiuni, respectiv audit de performanţă şi audit de conformitate. Auditul de performanţă reprezintă procesul prin care se verifică dacă sistemul de management al mediului determină îmbunătăţiri de mediu şi îmbu-nătăţiri ale performanţei de mediu. Astfel, se urmăreşte dacă obiectivele şi ţintele de mediu sunt îndeplinite.



61

Auditul de conformitate reprezintă un tip tradiţional de misiune de audit prin care se asigură respectarea procedurilor care vizează conformitatea cu cerinţele standardului ISO 14001. Acest tip de audit dă asigurări că personalul aplică şi respectă procedurile, cum ar fi: efectuarea măsurătorilor, când şi unde trebuie realizat acest lucru; verificarea şi îmbunătăţirea registrului legislativ; ţinerea unei evidenţe adecvate etc. În alte cazuri, anumite organizaţii păstrează două structuri distincte de audit, misiunile de audit fiind executate la momente de timp diferite şi de echipe diferite de audit. Alţii utilizează auditorii de asigurare a calităţii pentru executarea misiunilor de audit de conformitate şi utilizează auditorii de mediu instruiţi special în acest scop, numai pentru executarea auditurilor de performanţă în domeniul sistemului de management al mediului. De asemenea, alte organizaţii utilizează o abordare combinată, prin utilizarea auditorilor interni în cadrul echipelor de audit al mediului. Aceşti auditori interni fie sunt pregătiţi în prealabil şi în auditul sistemului de management al mediului, fie primesc chestionare - liste de verificare în domeniul auditului de mediu, ce au fost elaborate de specialişti în domeniul sis-temului de management al mediului. Literatura de specialitate nu menţionează care soluţie este mai bună, precizând că trebuie selectată acea soluţie care se potriveşte cel mai bine culturii organizaţionale. Anumite organizaţii execută numai misiuni de audit de conformitate, dar au mecanisme suplimentare pentru a moni-toriza programul propriu de management al mediului. Alte organizaţii au întâlniri lunare în care fiecare manager de proiect stabilit raportează cu privire la progresele înregistrate sau alte aspecte referitoare la programele de îmbunătăţire a mediului. Organizaţiile mici pot avea verificări lunare referitoare la gradul de atingere a ţintelor propuse şi în urma cărora să se raporteze mana-gementului superior. Aceste procese de verificare, deşi nu sunt strict clasificate ca misiuni de audit intern, în fapt reprezintă audituri interne.

În consecinţă, o verificare internă trebuie planificată în domeniul sistemului de manage-ment al mediului. Organizaţia trebuie să aleagă care este cea mai bună metodă pe care o poate folosi pentru a verifica progresele în acest domeniu. Indiferent de metoda aleasă de efectuare a au-ditului intern, este important să existe mecanisme de verificare internă, de stabilire a unor acţiuni corective şi de raportare către conducere cu privire la progresele realizate în domeniul mediului.

Este important ca auditorii interni să poată identifica neconformităţile de mediu pe timpul auditului, care sunt evidențiate distinct de aspectele de neconformitate obişnuite și identificate pe timpul unei misiuni de audit de conformitate. Astfel, de exemplu, o neconformitate obişnuită, de exemplu, se înregistrează atunci când un membru al personalului omite din neglijenţă să com-pleteze în registru, cantitatea zilnică de deşeu care va fi depozitată. Astfel, acţiunea este efectuată dar nu este înregistrată în evidenţă.

Diferit faţă de aceasta, o neconformitate de mediu poate reprezenta o ţintă măsurabilă (cum ar fi faptul că cifrele lunare indicând utilizarea hârtiei reciclate nu au crescut conform planificării). Dacă acest fapt nu a fost identificat de angajaţi şi management, indiferent de motiv, şi nu au fost luate acţiuni corective, atunci pot fi afectate obiectivele stabilite. În acest mod, poate fi afectat un angajament inclus în politica de mediu şi să reprezinte astfel, o neconformitate de mediu potenţială.

Referitor la competenţa auditorilor, anumite organizaţii utilizează auditorii de calitate (ISO 9001) care există în entitate pentru efectuarea auditului de conformitate, întrucât nu au nevoie de o calificare separată. În cazul auditului de performanţă, este necesară o pregătire suplimentară, întrucât auditorul trebuie să cunoască şi să înţeleagă Standardul şi sistemul de management al mediului, dar şi să deţină cunoştinţe dezvoltate cu privire la problemele de mediu. Aceste cerinţe pot fi atinse printr-un proces independent de pregătire, care să fie combinat cu o instruire formalizată precum şi cu o experienţă directă în domeniu (poate iniţial sub îndrumarea unor consultanţi). Anexa la Standard precizează faptul că auditorii trebuie să fie independenţi de domeniu sau activitatea auditată.



62

Referitor la Raportarea către management, Standardul impune existenţa unui formular de feedback către management referitor la rezultatele misiunilor de audit. Astfel, dacă rezultatele misiunilor de audit demonstrează discrepanţe majore între ceea ce a fost planificat (prin obiective şi ţinte) şi ceea ce s-a realizat, atunci managementul trebuie să reconsidere eficacitatea întregului sistem de a-şi îndeplini obligaţiile aşa cum au fost asumate în politica de mediu.

În ceea ce priveşte metodologia pentru executarea misiunilor de audit, aceasta trebuie să fie stabilită prin proceduri scrise. De asemenea, frecvenţa misiunilor de audit trebuie specificată în scris într-un plan, pe baza luării în considerare a rezultatelor auditurilor anterioare. Existenţa a numeroase nonconformităţi rezultate în urma misiunilor de audit intern anterioare, trebuie să determine reauditarea până când se stabileşte faptul că măsurile preventive şi corective luate au funcţionat.

Un exemplu de plan de audit este prezentat în tabelul următor:

Denumirea misiunii Structura auditată

Frecvenţa auditului

Misiuni planificate Ian Feb … Oct Nov Dec

1. Politica de mediu

2. Cerinţe de mediu

3. Obiective, ţinte şi programe

4. Resurse, Roluri, Autoritate şi Responsabilitate

5. Competenţă, instruire şi conştientizare

6. Comunicare

7. Pregătirea şi răspunsul în caz de urgenţă

8. Monitorizare şi măsurare

9. Evaluarea conformităţii

O misiune de audit a sistemului de management al mediului trebuie să aibă la bază pre-vederile următoarelor standarde: - ISO 14010 "Linii directoare pentru auditul de mediu - Principii generale"; - ISO 14011 "Linii directoare pentru auditul de mediu - Proceduri de audit - Auditarea SMM"; - ISO 14012 "Linii directoare pentru auditul de mediu - Criterii de calificare pentru auditorii de mediu", acestea fiind înlocuite din iulie 2003 cu SR EN ISO 19011.

O procedură de audit trebuie să includă: a) domeniul de aplicare; b) stabilirea frecvenţei auditurilor; c) metoda de audit; d) responsabilităţile echipei de audit; e) cerinţele pentru conducerea misiunilor de audit; f) modul de comunicare a rezultatelor auditului către conducere etc.

2.1.2 Aspecte privind planificarea misiunilor de audit

În general, activităţile de planificare vizează 6 aspecte principale:

1. Numirea unei echipe de audit competente; 2. Stabilirea obiectivelor şi sferei auditului; 3. Identificarea criteriilor de audit; 4. Elaborarea unui program de audit; 5. Aprobarea programului; 6. Elaborarea chestionarelor şi colectarea probelor de audit (ex. Anexa 4).



63

În ceea ce priveşte programul de audit, trebuie luate în considerare următoarele etape: 1) Stabilirea unui şef de echipă (manager de program de audit). Are în vedere faptul că mi-

siunile de audit pot fi consumatoare de timp. În acest sens, pentru a evita problemele, şeful structurii de audit trebuie să supervizeze procesul.

2) Stabilirea obiectivelor pentru programul de audit. Se pot urmări cerinţele standardului şi astfel să se stabilească dacă sistemul de management al mediului este conform planurilor şi a fost implementat în mod adecvat, sau să se stabilească alte obiective particularizate, cum ar fi, de exemplu: Să se verifice conformitatea cu regulile şi procedurile implementate; Să se verifice dacă angajaţii înţeleg rolul lor în cadrul sistemului de management al

mediului; Să se verifice dacă datele măsurate se încadrează în limitele interne stabilite de entitate; Să verifice progresele în implementarea planurilor de acţiune în domeniul mediului; Să verifice executarea operaţiunilor în conformitate cu politica de mediu.

Alte exemple de obiective pot fi: Să se stabilească dacă sistemul de management al mediului este conform cu stan-

dardul ISO 14001; Să se stabilească dacă sistemul de management al mediului este conform cu preve-

derile normative în domeniul mediului; Să evalueze eficacitatea sistemului de management al mediului privind îndeplinirea

obiectivelor; Să se identifice zonele potenţiale în care pot fi efectuate îmbunătăţiri ale sistemului

de management al mediului.

Referitor la sfera auditului, în cazul entităţilor mici poate fi auditat întregul sistem de management al mediului. În cazul entităţilor mai mari, se poate decide să se efectueze mai multe misiuni de audit pentru a audita sistemul de management al mediului. Astfel, aceste misiuni de audit pot fi stabilite având în vedere:

procesele de producţie, cum ar fi: debitarea, asamblarea, vopsirea, uscarea etc.; activităţile entităţii, cum ar fi: livrarea, producţia, ambalarea; funcţiile entităţii, cum ar fi: achiziţiile, producţia, resursele umane etc.

Prin urmare, sfera auditului precizează „graniţele” misiunii, respectiv locaţiile fizice, sub-unităţile organizaţionale, activităţile şi procesele ce vor fi auditate.

2.1.3 Aspecte privind colectarea probelor de audit

Principalele tehnici şi instrumente pentru colectarea probelor de audit, pot fi: Interviul: pot fi conduse interviuri structurate cu personalul implicat de la toate

nivelurile, în conformitate cu sfera auditului sau pot fi selectate aleatoriu, în baza responsabilităţilor acestor persoane. Aptitudinile de comunicare interpersonală sunt importante pentru a aplica această tehnică de colectare a dovezilor.

Principalele probe care pot fi colectate prin intermediul interviului pot viza următoarele aspecte: - personalul nu cunoaşte responsabilităţile în domeniu; - personalul de conducere descrie procesul în mod diferit de persoana responsabilă de proces; - se obţin informaţii recente privind anumite evenimente nedorite privind mediul etc.

Observarea activităţilor: vizualizarea modului de desfăşurare a activităţilor şi opera-ţiunilor. Se observă detalii privind derularea operaţiunilor. În unele cazuri, probele pot fi vizuale, dar şi auditive sau olfactive.



64

Principalele probe care pot fi colectate prin intermediul observării, pot viza următoarele aspecte: - practica nu este conformă cu cerinţele de mediu; - ulei sau alte pete pe podea; - nivel ridicat de zgomot; - miros de solvenţi etc.

Verificarea documentară: se selectează un eşantion de documente. Existenţa unor de-ficienţe în cadrul documentelor indică adesea probleme mai mari.

Principalele probe care pot fi colectate prin intermediul verificării documentare pot viza următoarele aspecte: - înregistrări eronate sau contradictorii; - nerevizuirea materialelor astfel încât să reflecte ultimele schimbări în domeniu etc. Este important ca auditorii să nu adopte o mentalitate de „poliţist care prinde criminali”, întrucât procesul de audit vizează descoperirea celor mai bune metode de a realiza conformitatea cu cerinţele organizaţiei. Atunci când se descoperă probe privind existenţa unor neconformităţi, acestea trebuie întotdeauna discutate cu personalul auditat. Neconformităţile pot fi :

Neconformităţi majore: de exemplu, nu există/nu a fost executată o procedură solicitată privind mediul. Exemple privind probe ale unor neconformităţi majore: Nu există indicii privind planificarea şi efectuarea unor verificări de către

management; Riscuri în menţinerea certificării, fiind necesare acţiuni corective.

Neconformităţi minore. De exemplu: Nu toate cerinţele procedurii au fost respectate.

Un model de chestionar (listă de verificare) este prezentat în continuare:

Nr. crt.

Întrebare/Criteriu Constatare Probe

de audit Da

Nu A13 B14 C15

A. Cerinţe generale 1. A stabilit, documentat, implementat, întreţinut şi îmbunătăţit organizaţia un sistem de

management al mediului în conformitate cu cerinţele?

2. A stabilit organizaţia cum vor fi îndeplinite aceste cerinţe? 3. Organizaţia a definit şi documentat sfera sistemului de management al mediului? 4. Organizaţia a elaborat o politică adecvată de mediu? 5. Organizaţia a identificat problemele anterioare privind mediul, activităţile existente

sau planificate, produsele şi serviciile pentru a stabili importanţa impacturilor de mediu?

6. Organizaţia a identificat cerinţele legale aplicabile, precum şi alte cerinţe la care intenţionează să se conformeze?

7. Organizaţia a identificat priorităţile şi a stabilit ţinte şi obiective adecvate privind mediul?

8. Organizaţia a stabilit o structură şi programe pentru implementarea politicii şi îndeplinirea obiectivelor, precum şi atingerea ţintelor?

9. Organizaţia a stabilit activităţi de planificare, control, monitorizare, audit, acţiuni preventive şi corective pentru a asigura că atât politica este aplicată, precum şi că sistemul de management al mediului se menţine conform aşteptărilor?

10. Este organizaţia capabilă să se adapteze schimbărilor? B. Politica de mediu

13 Neconformitate majoră 14 Neconformitate minoră 15 Oportunitate de îmbunătăţire



65

11. Managementul de vârf a elaborat politica de mediu a organizaţiei? 12. Politica de mediu este adecvată domeniului, mărimii şi impacturilor de mediu ale

activităţilor, produselor şi serviciilor?

13. Include un angajament pentru a face îmbunătăţiri şi a preveni poluarea? 14. Include un angajament privind conformitatea cu regulamentele şi legislaţia relevantă

de mediu, precum şi cu alte cerinţe la care aderă organizaţia?

15. Furnizează un cadru privind stabilirea şi monitorizarea ţintelor şi obiectivelor privind mediul?

16. Este politica documentată, implementată şi revizuită periodic? 17. Este politica documentată comunicată angajaţilor şi contractanţilor? 18. Este politica documentată disponibilă publicului? 19. Este politica de mediu definită şi aprobată de conducerea de vârf a organizaţiei? 20. Este politica de mediu suficient de clară, astfel încât să fie înţeleasă de părţile interne

sau externe interesate?

21. A fost politica de mediu revizuită periodic pentru a reflecta schimbarea condiţiilor şi informaţiilor?

22. Este domeniu de aplicare clar identificabil? C. Planificare 23. Organizaţia a elaborat, implementat şi revizuit proceduri pentru: 24. S-a procedat la identificarea aspectelor de mediu privind activităţile acesteia, pro-

dusele şi serviciile, în conformitate cu sfera sistemului de management al mediului, prin luarea în considerare a posibilităţii dezvoltării sau modificării activităţilor, pro-duselor şi serviciilor?

25. S-au stabilit acele aspecte care au sau pot avea impact semnificativ asupra mediului?

La sfârşitul fiecărui audit, auditorii trebuie să întocmească un raport de audit scris, a cărui formă şi conţinut trebuie să asigure o prezentare integrală şi oficială a tuturor constatărilor şi concluziilor auditului. Constatările şi concluziile auditului sunt comunicate oficial conducerii la cel mai înalt nivel. Un raport de audit conţine, de obicei, următoarele elemente:

Sinteza raportului Constatările principale şi comentarii Comentarii privind trecerea în revistă şi fotografii Lista recomandărilor

Sfera misiunii Zonele auditate, locaţiile, activităţile vizate

Perioada misiunii şi participanţii Raportul detaliat Concluzii şi recomandări Anexe Poze Probe documentare etc.

2.2 Prezentare EMAS (Eco-management and Audit Scheme)

EMAS – la nivel european este definit prin “Eco-management and Audit Scheme” (Schema de management de mediu și audit). EMAS-ul este sistemul european de management de mediu și audit, care permite participarea voluntară a organizațiilor (din toate sectoarele de acti-vitate) care desfășoară activități cu impact asupra mediului (companie, corporație, firmă, între-prindere, autoritate sau instituție publică, o parte sau o combinație a acestora, cu răspundere limitată sau cu orice alt statut juridic, publică sau privată care are propria structură funcțională sau administrativă), la schema comunitară de management de mediu și audit în scopul îmbună-tățirii continue a performanței de mediu.



66

EMAS – instrument de management pentru organizații ce permite evaluarea și îmbunătă-țirea performanțelor lor de mediu: Sistemul de Management de Mediu (SMM) este o componentă a sistemului de mana-

gement general, care include structura organizatorică, activitățile de planificare, respon-sabilitățile, practicile, procedurile, procesele și resursele pentru elaborarea, imple-mentarea, realizarea, analizarea și menținerea politicii de mediu.

Îmbunătățirea continuă a performanței de mediu reprezintă procesul anual de creștere a rezultatelor cuantificabile ale sistemului de management de mediu, în funcție de abor-darea pe care organizația o are față de problemele semnificative de mediu, conform politicii, obiectivelor și țintelor sale de mediu.

2.2.1 Evoluția EMAS

Iunie 1993 - A fost adoptată Reglementarea Consiliului 1836/93 pe 29 iunie 1993. Prin aceasta a fost creată schema de management de mediu și audit – EMAS I, ca o prevedere ce permite organizațiilor participarea voluntară în cadrul aces-teia; este deschisă tuturor organizațiilor din sectorul industrial ce func-ționează în cadrul Uniunii Europene și în Spațul Economic European;

1993-1995 - Înființarea structurilor de implementare a schemei (organisme de acreditare); Aprilie 1995 - EMAS este deschisă pentru participarea și altor companii; 1996 - Comisia recunoaște EN ISO 14001, ca fiind baza participării la EMAS; 1997 - Are loc procesul de consultare pentru analiza EMAS; Octombrie 1998 - Comisia prezintă o propunere pentru revizuirea EMAS; Martie 2001 - Apare EMAS II;

- Este adoptată de Consiliul și Parlamentul European noua reglementare EMAS; - Apare Regulamentul Parlamentului și Consiliului European nr. 761/2001

care permite organizațiilor participarea voluntară la schema de management de mediu și audit;

Septembrie 2001 - Comisia adoptă un ghid pentru implementarea schemei; - Decizia nr. 861/2001/CE privind orientările pentru punerea în aplicare a Re-

gulamentului (CE) nr. 761/2001 al Parlamentului European și al Consiliului privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de ma-nagement de mediu și audit (EMAS);

Decembrie 2009 - A fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului privind participarea voluntară a organizaţiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit (EMAS) și se abrogă Regu-lamentul (CE) nr. 761/2001 şi Deciziile nr. 2001/681/CE și 2006/193/CE ale Comisiei, denumit Regulamentul EMAS III, care a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L342 din 22.12.2009. Principalul element de noutate al Regulamentului EMAS III este reprezentat de obligativitatea organizaţiilor de a realiza raportarea performanţei de mediu în baza unui set de indicatori care vizează performanţa obţinută în următoarele domenii de mediu (Anexa IV din Regulamentul EMAS III):

eficienţă energetică; eficienţa materialelor; apă; deșeuri; biodiversitate; emisii.



67

2.2.2. Elemente caracteristice EMAS EMAS (The European Eco-management and Audit Scheme), este un instrument de management pentru companii și alte tipuri de organizații ce permite evaluarea și îmbunătățirea performanței lor de mediu. Participarea este voluntară și se adresează organizațiilor private sau publice ce operează în cadrul Uniunii Europene, a Spațiului Economic European – Islanda, Liechtenstein și Norvegia și a țărilor candidate, care creează cadrul legislativ și instituțional pentru implementarea acestui sistem, ca o parte a Acquis-ului Comunitar de Mediu.

Caracteristici ale EMAS:

reprezintă o reglementare europeană cu cerințe precise; este valabilă numai în Spațiul Economic European; necesită audit extern obligatoriu; solicită publicarea obligatorie a rezultatului după audit; respectarea legislației este o cerință; îmbunătățirea continuă a performanței de mediu este o necesitate; se poate aplica la întreprinderi economice, autorități, organizații și instituții de orice fel și

la orice nivel: birouri, ateliere, fabrici, lanțuri de magazine, ferme, primării, spitale, școli, porturi;

reprezintă un sistem intern de management "à la carte"; conduce la îmbunătățirea continuă și prevenirea poluării; impune audit: la maximum 3 ani; bilanț ecologic exhaustiv conform unor criterii stabilite în prealabil; constituie referință la utilizarea celor mai bune tehnici disponibile (BAT); este o continuare a ISO 14001, fiind o variantă mai evoluată ; este perfect compatibil

cu seria ISO 14000, seria ISO 9000, OHSAS16.

Scopul EMAS: promovarea îmbunătățirii continue a performanțelor de mediu prin: dezvoltarea și implementarea SMM-ului (sistemul de management de mediu); evaluarea performanțelor de mediu prin auditare; oferirea informațiilor legate de performanțele de mediu pentru public.

Obiectivele EMAS:

îmbunătățirea performanței de mediu; conformarea cu legislația din domeniu; informarea publicului asupra măsurilor luate în domeniul protecției mediului.

Îmbunătățirea continuă a performanțelor de mediu ale organizațiilor, sunt realizate prin: elaborarea și implementarea de către organizații a sistemelor de management de mediu; evaluarea sistematică, obiectivă și periodică a performanței acestor sisteme; furnizarea informațiilor privind performanța de mediu și menținerea unui dialog cu

publicul și cu alte părți interesate din afara organizațiilor; implicarea activă a angajaților în organizarea și în instruirea proprie, adecvată, inițială și

avansată, care să le permită participarea activă la elaborarea și punerea în aplicare a siste-melor de solicitarea angajaților, orice reprezentant relevant al acestora trebuind să fie implicat.

16 OHSAS reprezintă abrevierea din engleză a “Occupational Health and Safety Management Systems” – Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale.



68

EMAS – Performanță. Credibilitate. Transparență În majoritatea cazurilor, companiile românești au relații parteneriale cu firme din țările europene, astfel că EMAS (ca instrument recunoscut și utilizat în spațiul european) pare din acest punct de vedere mai atractiv. În alte cazuri însă, având clienți din țări din afara Europei, firmele se pot orienta către ISO 14001. Implementarea SMM conform EMAS cât și ISO 14001 este desigur posibilă și există suficiente motive pur economice pentru a proceda în acest fel. Performanță: EMAS este o schemă de management de mediu voluntară, bazată pe o sche-

mă armonizată a întregii Uniuni Europene, cu obiective de îmbunătățire a performanței de mediu a organizațiilor prin angajamente proprii de evaluare și reducere a impactului lor asupra mediului.

Credibilitate: Prin natura externă și independentă a înregistrării și a procesului de veri-ficare, EMAS asigură credibilitatea publică și încrederea că schema include sistemul de management și declarația de mediu.

Transparență: Informarea publică cu privire la performanța de mediu a organizației este un aspect important al obiectivului schemei. Aceasta se realizează prin declarația de mediu care oferă informații publicului asupra impactului de mediu și performanța organi-zației și a modului în care organizația se implică activ prin angajații săi în implementarea schemei. Logo-ul EMAS poate fi aplicat pe diverse produse, fiind un instrument vizual atractiv care demonstrează angajamentul organizației de îmbunătățire a performanței de mediu și indică încrederea informațiilor oferite.

2.2.3 Pașii implementării EMAS

Identificarea și prioritizarea aspectelor de mediu; Organizația trebuie să ia în considerare atât aspectele de mediu directe, cât și cele

indirecte ale activităților, produselor sau serviciilor sale; Identificarea aspectelor de mediu pe factori de mediu: deversarea în apă, emisii în aer,

zgomot, scurgeri în sol și în pânza freatică, deșeuri, utilizare energie/apă, substanțe și pre-parate periculoase etc.;

Stabilirea obiectivelor și țintelor de mediu; Implementarea unui sistem de management de mediu; Identificarea prevederilor legale și a altor cerințe; Stabilirea și ierarhizarea pe niveluri de competență a tuturor responsabilităților din cadrul

managementului general al organizației; Instruirea și conștientizarea angajaților (protecția mediului, protecția muncii, PSI); Comunicarea internă și externă.

2.2.4 Avantajele înregistrării EMAS

Păstrarea și îmbunătățirea imaginii interne și externe a organizației; Menținerea unor relații de bună colaborare cu autoritățile de mediu; Diminuarea sau reducerea riscurilor de atragere a răspunderii juridice; Reducerea costurilor de operare (economisirea consumurilor de utilități: energie electrică,

apă, combustibili, materii prime); Creșterea profitului organizației prin majorarea ofertelor de vânzare pe piețele europene.



69

2.2.5 Analogia EMAS – ISO 14001 Ca și ISO 14000, EMAS este ca domeniu, un sistem bazat pe certificarea unui SMM. Aceasta presupune acceptarea unei influențe din afară asupra producției din organizația certi-ficată. De asemenea, se cere un angajament privind politica de mediu pentru organizația res-pectivă. Politica de mediu trebuie să schițeze implicarea managementului, a salariaților, a publicului și a altor persoane împuternicite. Natural, îmbunătățirea continuă trebuie sa fie parte a politicii de mediu. Standardele din seria ISO 14000 împărtășesc un fundal comun cu EMAS și este larg acceptat – mai ales în Uniunea Europeană – drept un indicator al practicilor convenabile ale managementului ecologic: Obținerea angajamentului din partea managerului general al companiei privind dorința și

sprijinul în implementarea sistemului de management de mediu; Au ca obiectiv comun promovarea unui management de mediu eficient. Comisia Euro-

peană a recunoscut că Standardul European pentru Sisteme de Management de Mediu, ISO 14001, poate oferi o bază pentru EMAS;

Analiza inițială: stabilirea exactă a poziției unde se află compania în relație cu mediul; Constituie baza de pornire în implementarea SMM, față de care se va judeca ulterior și

îmbunătățirea performanței de mediu; Politica de mediu, de obicei publicată în scris ca Declarație a Politicii de Mediu, exprimă

angajamentul managerului general de a se conforma legislației de mediu și de a urmări îmbunătățirea continuă a performanței de mediu. În felul acesta se asigură nu numai responsabilitatea pentru implementarea politicii de mediu, ci și suportul necesar acesteia;

Programul de mediu pornește de la identificarea aspectelor de mediu și a impactului asociat acestora, conține măsurile ce vor fi luate de-a lungul unei perioade de timp. Acesta traduce politica de mediu a organizației în obiective și ținte, identifică activitățile necesare atingerii acestora, definește responsabilitățile angajaților și resursele financiare corespunzătoare.

Structuri și responsabilități: definirea, atribuirea și comunicarea structurilor, responsabili-tăților autorității de mediu necesare pentru a implementa SMM; conștientizarea, moti-varea și furnizarea de cunoștințe corespunzătoare printr-un program de instruire. Va fi desemnat un reprezentant al managementului organizației, responsabil cu activitatea de protecție a mediului.

Integrarea managementului de mediu în managementul general al organizației, ce include proceduri pentru înglobarea cerințelor de mediu în toate sectoarele acesteia.

2.2.6 Diferențe EMAS/ISO 14001

Spre deosebire de ISO 14000, EMAS prevede ca organizația certificată să publice un raport anual despre performanța de mediu. Aceste rapoarte vor schița cum au fost realizate obiec-tivele și țintele din SMM și cum a depășit organizația neconformitățile sale. De asemenea, orga-nizația ar trebui să comunice orice plan viitor cu impact semnificativ asupra mediului. EMAS tinde să fie mai severă cu pregătirea organizației pentru introducerea SMM. De exemplu, analiza de mediu inițială este parte a evaluării. Organizația va trebui să dețină situația cu toate intrările și ieșirile de pe aria sa. Aceasta include activitățile prezente, trecute și viitoare. De aceea, dacă o organizație a avut o problemă de contaminare în trecut, atunci SMM-ul introdus trebuie să țină seama de aceasta, în mod curent. În ISO 14000, accentul se pune pe procesele din prezent. În EMAS, SMM-ul trebuie auditat cel mai târziu o dată la trei



70

ani privind caracterul complet și eficacitatea. Astăzi, prevederea ISO 14000 cuprinde un audit de certificare la trei ani și cu audituri de supraveghere în fiecare an. Auditurile interne ale ISO 14000 vor fi recomandate ca evenimente anuale. Totuși, ambele sisteme încurajează auditarea pentru a descoperi oportunitățile de îmbunătățire.

EMAS și seria ISO 14001 – sunt similare în multe privințe, dar există deosebiri în modul de abordare și în unele detalii:

EMAS ISO 14001 Reglementare legislativă în cadrul UE

(1836/29.06.1993) Standard internațional (1996)

Aplicabilă numai în UE Aplicabil la scară internațională Solicită analiza inițială a impactului asupra

mediului Analiza inițială de mediu nu este obligatorie

(fiind doar sugerată în anexa 4.2.1 a stan-dardului)

Îmbunătățirea continuă a performanței de mediu la nivelul celei mai bune tehnici disponibile

Îmbunătățirea continuă a SMM reflectată prin creșterea performanței de mediu a momentului

Impune o declarație publică de mediu, ce per-mite accesul la politica și programul de mediu

Sugerează comunicarea externă, dar este la lati-tudinea organizației să decidă conținutul infor-mațiilor, impune accesul public doar la politica de mediu

Frecvența de realizare a auditului la maxim 3 ani

Nu specifică frecvența de realizare a auditului de mediu

SMM presupune existența unui registru al efectelor asupra mediului

Nu se impune

EMAS cere ca politica, programul, sistemul de management de mediu și detaliile cu privire la performanța organizației să fie făcute publice

Ca parte a situației de mediu, ISO 14001 cere numai ca politica să fie făcută publică

Pentru conformarea cerințelor EMAS, verificarea și atestarea presupune angajarea unor

auditori și agenți acreditați; de asemenea, oferă trei posibilități pentru verificare și atestare: Emiterea unei declarații după cum urmează: "Organizația noastră dispune de un sistem de

management de mediu care corespunde standardelor ISO 14001"; Atestarea de către o organizație independentă este cea mai populară metodă care se

bucură de recunoaștere.



71

Aria de cuprindere a unui audit în acest domeniu se va limita numai la a constata dacă Guvernul a asigurat încorporarea organică a principiilor și practicilor dezvoltării durabile în ansamblul programelor și politicilor publice ale României. În cele mai multe cazuri, ca urmare a acceptării principiilor și practicilor dezvoltării durabile, acestea au devenit din ce în ce mai larg răspândite, în mod special la nivelul administrației naționale. Auditul chestiunilor legate de dezvoltarea durabilă va necesita parcurgerea celor patru etape ale oricărui audit: planificare, execuție, raportare și revizuire. Auditul dezvoltării durabile trebuie să se realizeze conform standardelor de audit ale Curții de Conturi a României.

3.1 Strategiile de dezvoltare durabilă

Aceste strategii intenționează să asigure coeziunea, abordarea națională a dezvoltării durabile, stabilirea unui set de direcții care trebuie urmate de țară și să fie un sprijin în atingerea țintelor stabilite prin acordurile internaționale. În afara de elaborarea strategiilor naționale pentru promovarea dezvoltării durabile la nivelul întregii economii, instituțiile guvernamentale pot aduce o contribuție prin limitarea impactului propriilor activități asupra mediului înconjurător.

Aria de cuprindere a unui audit al strategiei de dezvoltare durabilă

Aria de cuprindere a unui audit al performanței strategiilor de dezvoltare durabilă la nivel național sau local este foarte largă. Strategia cuprinde în mod uzual: un corolar al cadrului legal al strategiei, coordonării, monitorizării și raportării realizărilor; politicile și programele specifice care se adresează dezvoltării durabile, de exemplu, pre-

venirea și controlul poluări sau acelea care trebuie să reflecte gândirea dezvoltării dura-bile, transportul, spre exemplu.

O strategie de dezvoltare durabilă va conține prevederi pentru implementarea obiec-tivelor, măsurarea progresului realizat, raportarea performanței și asigurarea responsabilității.

Obiective de auditat în cazul unei strategii de dezvoltare durabilă Are Guvernul o strategie sau un plan care să descrie clar obiectivele? Strategia este în conformitate cu angajamentele internaționale ale Guvernului? Sunt identificate clar instrumentele de politică folosite pentru atingerea obiectivelor? Sunt bazate strategia și instrumentele de politică utilizate pe date care să reflecte nevoile? Strategia este integrată corespunzător, reflectând interacțiunea dintre politici și echilibrul care trebuie obținut între

economic, societate și mediu? Strategia identifică obstacolele, atât externe cât și interne, care împiedică implementarea sa? Strategia este transpusă, pe cât posibil, în ținte și termene, fiind cuantificat și asigurat necesarul de finanțare

pentru atingerea obiectivelor? Sunt propunerile de buget verificate de către SAI; care este valoarea totală a bugetului alocată pentru ”dezvoltarea

durabilă” și care este proporția acesteia alocată ”problematicii verzi”? Are guvernul implementat un sistem eficient de raportare către Parlament a rezultatelor implementării strategiei? Guvernul a stabilit o cale de informare a cetățenilor privind dezvoltarea durabilă și progresele realizate? Guvernul a dezvoltat un sistem de monitorizare și coordonare a activităților ONG-urilor care activează pe

problematica mediului? Obiectivele-țintă ale Strategiei constituie puncte de reper pentru elaborarea și fundamentarea bugetului de stat și

bugetele locale?

CAPITOLUL III Auditul dezvoltării durabile



72

3.2 Țintele și indicatorii dezvoltării durabile O bună strategie de dezvoltare durabilă trebuie să includă un set de ținte pentru obținerea a ceea ce s-a propus și indicatori care cuantifică progresele realizate pentru atingerea acestor ținte.

Aria de cuprindere a auditului obiectivelor și indicatorilor dezvoltării durabile

Țintele și indicatorii permit auditarea a trei zone:

auditul țintelor de mediu, pentru a se vedea dacă acestea sunt realiste și se bazează pe o bună înțelegere și destule probe a ceea ce trebuie făcut;

auditul indicatorilor, pentru a se vedea dacă aceștia sunt relevanți și de încredere; auditul progresului realizat, în care se compară indicatorii cu țintele asociate.

Înainte de a iniția revizuirea țintelor și a indicatorilor, SAI-ul trebuie să se asigure că deține suficientă expertiză pentru a avea capacitatea de a răspunde la întrebările la care dorește să răs-pundă. În acest sens, pentru a putea realiza revizuirea relevanței și temeiniciei țintelor și a indi-catorilor, auditorii trebuie să dezvolte și să folosească un set corespunzător de criterii de audit.

Obiective de auditat: țintele dezvoltării durabile Auditorii pot verifica dacă țintele propuse: acoperă domenii cheie; reflectă angajamente internaționale; sunt în legătură directă cu obiectivele și indicatorii prevăzuți de către guvern; se bazează pe rațiuni clare, de exemplu, o înțelegere științifică solidă a problemelor fundamentale și a cauzelor

acestora; se bazează pe solide măsurători ale fundamentelor existente, acolo unde sunt folosite acestea; de exemplu,

reducerea volumului emisiilor de dioxid de carbon cu 3%; sunt limitate în timp, fiind jalonate pentru țintele care se extind mult în viitor; sunt bazate pe un plan de măsurare stabilit atunci când au fost create aceste ținte, având specificat și modul în

care se vor măsura progresele realizate, cât de des vor fi făcute măsurătorile, precum și cine va face aceste măsurători;

sunt măsurabile între limitele de incertitudine impuse de date, de exemplu, SAI-ul trebuie să publice limitele de eroare la care se așteaptă împreună cu rapoarte existente privitoare la performanță;

sunt comunicate jucătorilor cheie corespunzători; sunt raportate împreună cu performanța în dauna altor ținte sau indicatori pentru a da posibilitate cetățenilor să

judece performanța pe o bază suficient de largă; conțin o evaluare a costurilor, identificarea surselor de finanțare și a modalităților de accesare a acestora; pentru atingerea țintelor propuse au fost elaborate planuri de acțiune și pași de urmat pe termen scurt și mediu.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat o listă de carac-teristici pentru indicatorii dezvoltării durabile, pe care SAI-urile o pot lua în considerare atunci când analizează indicatorii naționali. Auditorii publici externi trebuie să urmărească dacă indicatorii: au relevanță în cadrul politicilor (programelor), ceea ce înseamnă că aceștia trebuie:

să fie ușor de interpretat; să ilustreze trendurile în timp; să răspundă la schimbările care pot apare în timp; să aibă un prag sau o valoare de referință cu care să poată fi măsurat progresul

realizat. sunt corecți din punct de vedere analitic, spre exemplu, se bazează pe o înțelegere clară a

scopului dezvoltării durabile; sunt măsurabili, ceea ce înseamnă că indiferent de cât de complexă este fundamentarea

teoretică, dacă un indicator nu poate fi măsurat la un cost rezonabil, el nu poate fi utilizat.



73

3.3 Aria de cuprindere a studiilor de dezvoltare durabilă

Atunci când stabilește aria de cuprindere a unui studiu de dezvoltare durabilă, Curtea de Conturi poate decide:

Concentrarea pe activitatea unei singure entități. De exemplu, auditul poate analiza unele chestiuni legate de administrarea verde, cum ar fi eficiența energetică, procedura de achiziții precum și utilizarea apei sau a altor resurse în entitățile publice;

Concentrarea pe un ansamblu de entități a căror activitate depășește granițele regionale și organizaționale. Pentru a reuși aceasta, s-ar putea ca SAI-ul să fie nevoit să lucreze împreună cu alți auditori autorizați la nivel statal sau regional, de exemplu în audituri ale protecției împotriva inundațiilor, controlului calității apei și controlul poluării;

Compararea performanței și a practicii cu experiența altor țări și din sectorul privat. SAI-ul trebuie să urmărească să lucreze coordonat împreună cu alte SAI-uri.

3.4 Tehnici analitice de reconciliere a preocupărilor de natură economică, de mediu sau de natură socială

Evaluarea impactului de mediu – o modalitate de a evalua care va fi rezultatul unei politici, plan sau acțiuni asupra mediului. Deoarece acest tip de evaluare este făcută în stadiul timpuriu al procesului de luare a deciziilor, înseamnă că problemele de mediu sunt considerate ca fiind egale ca importanță cu cele economice și sociale.

Analiza cost beneficiu social – o comparație formală a costurilor și beneficiilor unui proiect (redusă la o bază comună anuală). În timp ce teoretic este posibil ca să se aloce valori monetare pentru costuri și beneficii de mediu și sociale asociate cu o schemă, în practică s-a dovedit problematică obținerea unor estimări obiective care să ducă la o acceptare generalizată.

Analiza conturilor multiple – o metodă pentru includerea aspectelor de mediu sau sociale în cadrul planificării. Aceasta reflectă diferite aspecte ale unei probleme, atât luate separat cât și la un loc, mai degrabă decât a atribui o valoare monetară asupra costurilor și beneficiilor eco-nomice, sociale și de mediu al unui aspect.

Costul ciclului de viață – entitățile publice pot folosi costul ciclului de viață în procesul de luare a deciziilor. Costul ciclului de viață, astfel cum exprimă și sintagma, intenționează să reflecte toate costurile asociate cu achiziția unui produs, inclusiv costurile de menținere în funcțiune și debarasare. În cazul unor operațiuni, de exemplu, un proces industrial care produce o conta-minare semnificativă, costurile pentru curățire pot influența în mod semnificativ deciziile pentru continuarea respectivului proces.

Valorile de referință sustenabile – acestea sunt valori determinate științific și general acceptate care stabilesc limite absolute rezultatelor de mediu, economice și sociale, de exemplu, un nivel sustenabil al extracției de apă (care asigură continuitate și calitate aprovizionării).

Cea mai bună tehnică disponibilă care nu implică un cost suplimentar (Best Available Tech-nique Not Entailing Excessive Cost - BATNEEC) – acest termen caută să definească procesul fizic sau tehnic (de regulă industrial) care contribuie cel mai mult la limitarea emisiilor poluante într-un mediu (aer, apă, sol) fără să crească excesiv costurile. Utilizarea acestuia se poate include în reglementări putând fi folosit de către oficiali pentru a-i îndruma în procesul de luare a deciziilor care implică costuri economice și de mediu aferente gestionării poluării industriale.

Cea mai utilizabilă opțiune de mediu – un proces în care, cel mai puțin distructiv sau cea mai benefică opțiune pentru mediu, este identificată dintr-o gamă de posibile acțiuni, ținând cont de emisiile de poluanți în mai mult de un mediu și BATNEEC pentru fiecare (aer, apă, sol).



74

4.1 Noțiuni generale privind apa și poluarea apei

Apa reprezintă o resursă esențială pentru toate organismele vii de pe pământ precum şi o parte esenţială a sistemului ecologic global. Problemele legate de calitatea şi cantitatea apei reprezintă în toate ţările un motiv major de îngrijorare. Totuşi, problemele distincte în legătură cu apa diferă de la o regiune la alta şi de la o ţară la alta. Buna gospodărire a apei prezintă o importanţă deosebită în condiţiile în care resursele de apă ale României sunt relativ reduse, cifrându-se doar la aproximativ 1700 m3 de apă timp de un an pentru un locuitor, în timp ce în alte ţări din Europa aceste rezerve sunt, în medie, de 2,5 ori mai mari.

Directiva-cadru nr. 60/2000/CEE în domeniul apei consti-tuie o abordare nouă în domeniul gospodăririi apelor, bazându-se pe principiul bazinal şi impunând termene stricte pentru realizarea programului de măsuri. Directiva-cadru urmăreşte prevenirea şi reducerea poluării tuturor corpurilor de apă, atât a celor de su-prafaţă cât şi a celor subterane; promovarea unei utilizări durabile

a apei; protecţia mediului; îmbunătăţirea stării ecosistemelor acvatice şi atenuarea efectelor inun-daţiilor şi ale perioadelor de secetă.

Obiectivul central al Directivei-cadru în domeniul Apei (DCA) este acela de a obţine o „stare bună” pentru toate corpurile de apă, atât pentru cele de suprafaţă cât şi pentru cele sub-terane, cu excepţia corpurilor puternic modificate şi artificiale, pentru care se defineşte „po-tenţialul ecologic bun”. Conform acestei directive, statele membre din Uniunea Europeană trebuie să asigure atingerea stării bune a tuturor apelor de suprafaţă până în anul 2015.

Resursele de apă pot fi împărțite în două categorii, şi anume, apa sărată şi apa dulce. Volumul total al apei pe pământ este de aproximativ 1.386 milioane m3. Numai 2,5% din volumul total al apei este apă dulce şi mai puţin de 1% din întreaga cantitate de apă dulce este direct accesibil pentru folosinţa umană. Resursele de apă ale României sunt constituite din apele de suprafaţă – râuri, lacuri, fluviul Dunărea – şi ape subterane.

Din punct de vedere global, apa este distribuită neuniform, cu multe variaţii naturale în privinţa disponibilităţii la nivel local. Seceta şi deşertificarea reprezintă o certitudine pentru mulţi oameni, acestea având un impact devastator asupra traiului uman. Accesul la sursele de apă pentru consum, irigaţii şi folosinţă industrială reprezintă preocupări majore.

,,Agenda 21” a Comisiei Mondiale pentru Dezvoltare Durabilă din iunie 1992 a prevăzut drept obiectiv în privinţa gestionării apei, menţinerea aprovizionării corespunzătoare cu apă de bună calitate pentru întreaga populaţie simultan cu conservarea funcţiilor hidrologice, biologice şi chimice ale ecosistemelor, adaptarea activităţilor umane în limite suportabile pentru natură, precum şi combaterea bolilor ce au legătură cu apa. ,,Agenda 21” a identificat următoarele domenii-cheie de acţiune pentru sectorul privind apa dulce:

CAPITOLUL IV Auditul privind poluarea apei



75

Alimentarea cu apă potabilă şi canalizarea pentru dezvoltarea urbană şi rurală; Apa pentru producţia de alimente durabile17; Protecţia resurselor de apă, a calităţii apei şi a ecosistemelor acvatice; Evaluarea resurselor de apă inclusiv evaluarea impactului schimbărilor climatice asupra

resurselor de apă; Gestionarea şi dezvoltarea integrată a resurselor de apă.

Resursele de apă din majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare sunt poluate peste capa-citatea lor de susținere a folosirii normale din cauza ratei mari de creştere a populației. Creşterea gradului de urbanizare şi industrializare au dus la exagerarea situaţiei prin crearea unor surse mari de poluare. Aglomerările urbane, agricultura și industria rurală au produs daune importante calităţii apei de suprafaţă, fiind contaminate chiar şi râurile mari şi apele subterane. Ameninţările majore pentru oceane sunt poluarea marină, supraexploatarea resurselor marine vii şi pierderea habitatului de coastă.

Diferite sectoare de activitate umană cauzează degradarea marină şi de coastă. La nivel global, deversările navale şi ale apei menajere sunt o sursă importantă de contaminare a mediului marin şi de coastă. În plus, infiltrările îngrăşămintelor din agricultură şi emisiile în atmosferă pro-venite de la vehicule şi industrie sunt o sursă majoră de contaminare. Sursa principală pentru uzul uman direct sunt lacurile, râurile, umiditatea solului şi bazinele subterane de mică adâncime. Aceste surse principale de apă reprezintă o foarte mică parte din volumul total de apă de pe pământ (0,01%). Sursele de poluare includ deversarea apelor menajere netratate, evacuări chimice, scurgerile petroliere, bascularea deşeurilor în mine şi puţuri scoase din exploatare şi chimicalele şi îngrășămintele ce sunt spălate sau se infiltrează de la ferme. La nivel mondial, 261 de albii de râu sunt comune pentru două sau mai multe ţări. Mai mult de jumătate din râurile importante ale lumii sunt ,,secătuite şi poluate, degradând şi otrăvind ecosistemele înconjurătoare, ameninţând sănătatea şi bunul-trai al oamenilor ce depind de ele”. Rezervoarele subterane, denumite şi straturi acvifere, sunt de asemenea vulnerabile la ameninţările de contaminare şi supra-uz.

4.2 Principalele aspecte avute în vedere

în cadrul auditului apei și prevenirii poluării apei

Unele din principalele probleme privind auditul apelor cuprind un spectru larg de îngrijorări ce au legătură directă şi indirectă cu gestionarea apei. Acestea sunt:

Gestionarea apei dulci: lipsa accesului la apă curată pentru băut, pregătirea hranei şi igienă, poluarea apei subterane şi de suprafaţă.

Instrumentele de politică privind apa: Politica privind apa, preţul apei, legislaţia, per-misele, inspecţia şi impunerile, taxele şi amenzile, investiţiile în infrastructură, cercetările ştiinţifice, evaluările şi monitorizările.

Mediul marin: Pierderea biodiversităţii din cauza poluării, supra-exploatarea resurselor marine şi distrugerea habitatului de coastă.

17 Alimentele durabile, din punctul de vedere al Comisiei pentru Dezvoltare Durabilă, reprezintă acele alimente şi băuturi care: sunt sigure, sănătoase și hrănitoare, pentru consumatori din magazine, restaurante, şcoli, spitale etc. și pot satisface și nevoile oamenilor mai puţin înstăriţi; oferă un trai viabil pentru fermieri, procesatori şi comercianţii cu amănuntul, aceștia bucurându-se de un mediu de lucru sigur şi igienic; respectă limitele biofizice şi ale mediului în producţia şi prelucrarea lor, în timp ce se reduce consumul de energie şi se îmbunătăţește mediul, ele respectând, de asemenea, cele mai înalte standarde de sănătate pentru animale, compatibile cu producţia de produse alimentare la preţuri accesibile pentru toate sectoarele societăţii.



76

Acordurile de mediu: Mediul marin, râurile şi lacurile, apa potabilă, igienizarea, biodiver-sitatea ecosistemelor acvatice şi evenimentele extreme cum ar fi seceta şi inundaţiile.

Datorită faptului că auditul gestionării apei are o acoperire exhaustivă, informațiile din acest ghid sunt limitate la auditul privind problemele poluării apei, aşa cum este detaliat mai jos.

Aspecte importante ale auditului privind poluarea apei

Unele dintre aspectele importante în legătură cu poluarea apei sunt:

Datele despre sursele şi extinderea poluării apei; Recunoaşterea ameninţărilor asupra sănătăţii şi mediului reprezentate de către poluarea apei; Existenţa politicilor/legilor/reglementărilor în domeniul controlului poluării apei; Existența şi aderarea la criteriile pentru calitatea apei; Penalităţile pentru încălcarea criteriilor pentru calitatea apei; Programele/strategiile privind reducerea poluării apei; Conformarea cu programele/strategiile pentru reducerea poluării apei; Monitorizarea gradului de respectare a programelor/strategiilor pentru reducerea poluării

apei; Infrastructura adecvată de control al poluării apei; Analiza modului de utilizare a apelor (pe beneficiari şi pe efectele de poluare individua-

lizate), concomitent cu evaluarea înzestrării cu tehnici de recondiţionare şi de prevenire a poluării apelor;

Existenţa registrului privind zonele cu ecosisteme acvatice care necesită o protecţie specială şi rezultatele consultării acestuia;

Analiza impactului poluării apelor de suprafaţă şi a celor subterane asupra vegetaţiei do-mestice/sălbatice, cu efecte indirecte asupra extinderii zonelor neproductive şi cu tendinţe de deşertificare.

4.3 Auditul de conformitate privind apa și poluarea apei

Conformitatea cu politicile de mediu, regulile şi regulamentele legate de poluarea apei variază de la ţară la ţară şi sunt guvernate de legislaţii specifice fiecărei ţări. Auditul de conformitate este o parte majoră al oricărui audit şi poate constitui primul pas în evaluarea gradului în care sunt respectate acţiunile/regulile de guvernare elaborate. Aspectele enu-merate sub temele 4 şi 5 din tabelul următor, care reprezintă conformitatea şi supraveghe-rea/monitorizarea regulilor ce guvernează controlul poluării apei pot forma, de asemenea, o bază de obiective și întrebări pentru auditul de conformitate. În plus, anumite zone enumerate mai jos pot fi verificate, de asemenea, pe parcursul auditului de conformitate, după cum urmează:

Instituirea standardelor privind poluarea apei; Monitorizarea realizării obiectivelor stabilite privind controlul poluării; Identificarea activităţilor industriale ce poluează puternic apa şi măsurile luate împotriva lor; Reducerea poluanţilor apei drept urmare a programelor privind poluarea apei; Utilizarea fondurilor destinate controlului poluării apei; Gradul de realizare şi implementare a obligaţiilor survenite din acordurile internaţionale

la care ţara este parte semnatară; Suficienţa echipamentelor şi a oamenilor calificaţi în cadrul laboratoarelor ce monitori-

zează poluarea apei pentru a le permite acestora să desfăşoare monitorizarea pe baze solide;



77

Constituirea şi utilizarea fondurilor destinate educării utilizatorilor de apă, în privinţa reducerii accentuate a consumului de apă pe unitatea de acţiune, în vederea conştien-tizării limitei rezervelor de apă dulce;

Includerea în programele de dezvoltare multianuală (investiţionale) a sistemelor de reciclare a apelor industriale uzate.

4.4 Auditul performanţei privind poluarea apei Mai jos este redată o listă de verificare (check-list) alcătuită din temele majore de audit, obiectivele de audit şi întrebări referitoare la controlul poluării apei. O asemenea listă poate constitui o orientare privind auditul poluării apei.

Obiective care iau forma unor întrebări principale

Întrebări secundare asociate întrebărilor principale

Tema 1: Existenţa bazei de date privind riscurile şi identificarea acestora 1.1 Există o bază de date pri-

vind sursele şi întinderea poluării râurilor, lacuri-lor, a surselor de apă? Dacă DA, a fost ea bine constituită?

1.1.1 Au fost identificate cauzele/sursele de poluare a râuri-lor/lacurilor/apei subterane/a surselor de apă?

1.1.2 A fost identificată ponderea fiecărei surse de poluare? 1.1.3 Au fost cuantificate riscurile pentru sănătate ca urmare a

poluării? 1.1.4 Au fost identificate riscurile pentru mediu ca urmare a

poluării râurilor/lacurilor/apei subterane/a surselor de apă?

Tema 2: Planificarea eficientă privind poluarea apei 2.1 În ce măsură a fost efi-

cientă planificarea pri-vind controlul poluării?

2.1.1 Planificarea pentru controlul poluării a fost stabilită pe date precise/recente/de încredere?

2.1.2 Care au fost riscurile care au stat la baza planificării controlului?

2.1.3 Resursele solicitate/necesare pentru controlul poluării au fost planificate într-o manieră economicoasă?

Tema 3: Repartizarea clară a responsabilităţii şi răspunderii 3.1 Repartizarea responsabi-

lităților și răspunderilor privind controlul poluării s-a efectuat într-o ma-nieră economicoasă?

3.1.1 A fost stabilită responsabilitatea şi răspunderea agenţiilor?

3.1.2 Există o delimitare clară privind responsabilitatea şi răs-punderea agenţiilor ce implementează programe pentru controlul poluării?

3.1.3 Entitățile care monitorizează poluarea au responsabilități și răspunderi clare?

3.1.4 Entitățile care emit reglementări pentru măsurarea și stabilirea standardelor pentru controlul poluării apei au responsabilități și răspunderi clare?

Tema 4: Implementarea eficientă a măsurilor pentru controlul poluării apei. 4.1 Infrastructura creată ca

urmare a implementării programului funcționează într-o manieră eficientă și eficace în condiții de eco-nomicitate?

4.1.1 Infrastructura pentru controlul poluării creată în cadrul programului este așa cum a fost planificată?

4.1.2 Infrastructura pentru controlul poluării a fost utilizată şi menținută așa cum a fost preconizat?



78

Tema 5: Monitorizarea 5.1 Monitorizarea a fost efec-

tuată într-o manieră efi-cientă și eficace?

5.1.1 Monitorizarea implementării programului a asigurat funcționarea măsurilor de control al poluării?

5.1.2 Infrastructura creată în cadrul programului pentru controlul poluării a fost efectiv monitorizată în vederea asigurării îndeplinirii/proiectării parametrilor proiectați?

5.1.3 A avut loc monitorizarea constantă şi efectivă a nive-lurilor poluării râurilor/lacurilor/apelor subterane/a surselor de apă?

Tema 6: Utilizarea fondurilor 6.1 Fondurile alocate au fost

utili-zate într-o manieră eficientă și economică conform destinației de a contribui la scopul redu-cerii poluării din râuri/la-curi/ ape subterane/surse de apă?

6.1.1 Fondurile alocate din programul pentru controlul poluării au fost date la momentul oportun, în vederea implementării agenţiilor?

6.1.2 Fondurile au fost utilizate în mod economic şi eficient conform destinației?

Tema 7: Analiza de impact 7.1 Programul pentru contro-

lul poluării a avut un im-pact pozitiv asupra nive-lurilor de poluare în râuri/lacuri/ape subtera-ne/surse de apă şi asupra refacerii calităţii apei?

7.1.1 A existat o îmbunătățire în privinţa calităţii apei ca urmare a implementării programului pentru controlul poluării?

7.1.2 Au fost efectuate evaluările externe ale programului pentru controlul poluării?

7.1.3 Prestaţia infrastructurii creată pentru controlul poluării apei a fost cea prevăzută prin parametrii de performanţă?

Tema 8: Cercetarea în domeniul poluării apei8.1 Există o preocupare în

sensul întreprinderii unei cercetări în domeniul po-luării apei?

8.1. Există la nivel naţional programe de cercetare referitoare la domeniul poluării apei?

8.2 Există o colaborare între sectorul public şi cel privat referitor la cercetarea în domeniul apei?

8.3. Factorii de decizie de la nivel naţional primesc informaţii ştiinţifice şi tehnologice adecvate referitoare la domeniul poluării apei?

8.4. Statul a făcut eforturi în vederea punerii la punct a unei agende strategice comune de cercetare operațională, împreună cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, care să identifice și să stabilească nevoi și obiective de cercetare pe termen mediu și lung în domeniul apelor dulci?

8.5 Statul raportează periodic Comisiei Europene, prin rapoarte intermediare anuale, progresul înregistrat în privința inițiativei de programare în comun?



79

5.1 Noțiuni generale privind biodiversitatea

Termenul de ,,diversitate biologică” se referă la toate aspectele de variabilitate din lumea vie, inclusiv di-versitatea interioară intra-individuală cât şi interindi-viduală, populaţională, intra-specii, comunităţi şi eco-sisteme. Adesea, termenul de biodiversitate este folosit în mod obişnuit pentru a face referire la toate speciile şi habitatele dintr-o anumită zonă de varietate a vieţii, incluzând plantele, animalele şi micro-organismele, genele acestora şi sistemele pe care le populează.

Importanţa protejării biodiversităţii

Resursele biologice reprezintă stâlpii pe care sunt construite civilizaţiile. Pierderea diversităţii biologice ameninţă proviziile de hrană, oportunităţile pentru recreere/turism şi sursele de lemn/medicamente/energie. Produsele naturii susţin diverse ramuri industriale cum ar fi agri-cultura, industria farmaceutică, industria de celuloză şi hârtie, horticultura, cosmeticele, con-strucţiile şi tratamentul deşeurilor. Bunurile şi serviciile oferite de ecosistem sau de către diver-sitatea biologică sunt alimentele, combustibilul/energia, adăpostul/materialele de construcţie, purificarea apei, detoxifiere/descompunerea deşeurilor, stabilizarea/moderarea atmosferică şi moderarea extremelor climatice, inundaţii, secete, temperaturi extreme, vânturi puternice.

De asemenea, natura susţine regenerarea/reînnoirea fertilităţii solului, polenizarea plan-telor, controlul dăunătorilor şi al bolilor, întreţinerea resurselor genetice drept un furnizor cheie pentru varietatea recoltelor şi a raselor de animale.

Alegerea și proiectarea auditurilor privind biodiversitatea

Pasul 1. Identificarea biodiversității țării și a amenințărilor la adresa acesteia. Pasul 2. Înțelegerea răspunsurilor guvernului la aceste amenințări și ”jucătorii” relevanți. Pasul 3. Alegerea temelor/subiectelor de audit și prioritizarea lor. Pasul 4. Deciderea cu privire la abordarea auditurilor: obiectivele de audit și a întrebărilor

din check-list-uri. Acești pași reprezintă câteva sugestii, putând fi adaptați pentru a defini obiectivele, domeniul de aplicare, precum și criteriile de audit pentru un audit al biodiversității.

Pasul 1. Identificarea biodiversității țării și a amenințărilor la adresa acesteia Pierderea habitatului și fragmentarea acestuia; Invazia speciilor străine/diferite; Poluarea; Schimbări climatice și încălzirea globală; Supra-exploatarea resurselor; Deșertificarea; Bio-tehnologia.

CAPITOLUL V Auditul privind biodiversitatea



80

Pasul 2. Înțelegerea răspunsurilor guvernului/autorităților la aceste amenințări și ”jucătorii” relevanți

Ce ar trebui să facă guvernul/autoritățile

de la nivel central și local?

Cine pot fi ”jucătorii” relevanți?

Cum?

Crearea de zone protejate; Autorități centrale și locale; Aderarea la convențiile interna-ționale;

Stabilirea și punerea în aplicare a planului de redresare pentru speciile pe cale de dispariție;

Agenții guvernamentale; Adoptarea legislației specifice;

Controlul și eradicarea speciilor invazive;

Organizațiile non-guvernamen-tale: instituțiile civile, asociații profesionale, comunități locale, institute științifice.

Stabilirea de politici;

Stabilirea planificării utilizării terenurilor

Stabilirea de programe; Utilizarea instrumentelor

economice și stimulente; Promovarea parteneriatelor de

voluntariat; Realizarea unei evaluări a

impactului asupra mediului; Fondul de cercetare; Promovarea educației publice.

Pasul 3: Alegerea temelor/subiectelor de audit și prioritizarea lor

Strategia națională privind biodiversitatea Resurse genetice Zonele protejate Integrarea biodiversității în sectoare economice și

planificarea dezvoltării Specii pe cale de dispariție Impactul schimbărilor climatice asupra biodiversității Specii invazive Deșertificarea și biodiversitatea Habitate de apă dulce și resursele lor Resurse forestiere Zonele umede Habitate marine și resursele acestora

Pasul 4. Deciderea cu privire la abordarea auditurilor: obiectivele de audit și întrebările din

check-list-uri Managementul financiar și regularitatea Activitatea de cercetare științifică și de monitorizare Respectarea acordurilor, legilor și politicilor Educarea publicului Coerența politicilor Raportarea către clienți și către public Măsurători de performanță și rezultate Responsabilitate, coordonare și capacitate

Principalele aspecte referitoare la biodiversitate

Principalele probleme referitoare la diversitatea biologică sunt: Extincţia speciilor: Un factor major de îngrijorare pentru diversitatea biologică este reprezentat de către extincţia speciilor. Deşi dispariţia unor specii este un proces natural, precum dispariţia dinozaurilor, rata de extincţie a fost accelerată dramatic din cauza creşterii activităţii umane. Unele estimări situează actuala rată de extincţie ca fiind de 10.000 de ori mai mare decât cea naturală. Aceste activităţi includ braconajul, distrugerea habitatului natural şi supraexploatarea resurselor. Extincţia ridică motive specifice de îngrijorare din cauza caracterului său ireversibil. Schimbările rapide de mediu (cele climaterice, catastrofele naturale, determinate de intervenţiile umane agresive) provoacă extincții ale speciilor.



81

Distrugerea şi fragmentarea habitatului: Habitatul este ,,locul unde un organism sau populaţie apare natural”. Distrugerea habitatului reprezintă ameninţarea principală pentru 85% din toate speciile. Studiile indică faptul că urbanizarea a crescut rata de pierdere a habitatului natural din cauza amenajării pământului în vederea dezvoltării urbane. Defrişarea şi expansiunea agriculturii sunt alte două cauze ale pierderii habitatului. Pierderea/fragmentarea habitatului este cea mai mare ameninţare pentru biodiversitate şi este una din cauzele principale ale extincţiei speciilor. Astfel, cea mai eficientă cale de conservare a biodiversităţii este de a preveni degradarea habitatelor.

Speciile introduse: Speciile introduse, străine sau exotice sunt definite ca fiind specii de plante, animale şi microorganisme ce au fost introduse într-un nou habitat în afara distribuţiei lor naturale prezente sau trecute. Speciile străine sunt ,,invazive” atunci când se stabilesc şi se înmulţesc într-un nou mediu şi ameninţă speciile native, mediul, economia sau anumite aspecte ale societăţii. Experimentele genetice și încrucișarea necontrolată a speciilor, în vederea obținerii unor specii hibride, menite să asigure obținerea unor foloase și mai mari, poate să reprezinte un pericol real asupra echilibrului speciilor din cadrul ecosistemelor.

Pescuitul/acvacultura și braconajul piscicol: Unele dintre ameninţările pentru speciile marine rezultă din prinderile accidentale în plasele de pescuit pentru specii ca delfinul, broasca ţestoasă, distrugerea cuiburilor şi prinderea ilegală a unor specii adulte (ţestoase, foci). Unele urmări dăunătoare ale activităţilor umane pentru apele teritoriale provin din alterarea fizică şi distru-gerea habitatelor din cauza prelevării, drenării, canalizării, a sistemelor de control al inundaţiilor şi construcţia de baraje/rezervoare.

Supra-exploatarea: În condiţiile în care populaţia lumii depăşeşte 7 miliarde de oameni, crește nevoia de spaţiu pentru trai şi cultivare. Vechile tehnici de recoltare sunt înlocuite de tehnologii intensive adesea fără controlul supra-recoltării. Folosinţa nesustenabilă a resurselor naturale duce la distrugerea diversităţii biologice.

Poluarea: O altă ameninţare majoră pentru biodiversitate este poluarea. Poluanţii afectează sănătatea speciilor în mod direct cât şi indirect. Poluarea aerului nu cunoaşte graniţe interna-ţionale deoarece poluanţii atmosferici circulă împreună cu aerul şi sunt depozitaţi departe de sursa lor iniţială. Poluarea din apă şi pământ contribuie semnificativ la îmbolnăvirea speciilor şi distrugerea diversităţii biologice.

Păşunatul excesiv şi supra-cultivarea suprafeţelor verzi: Păşunatul excesiv are urmări impor-tante asupra suprafeţei pământului, devenind sterp, majoritatea umezelii provenită de la ploaie fiind pierdută prin infiltrare sau evaporare afectând astfel circuitul apei. Acest fapt accentuează eroziunea solului. Stratul superior de pământ nu reuşeşte să mai menţină apa şi este erodat de către aceasta. Păşunile deșertificate de păşunatul excesiv afectează şi vegetaţia naturală. În lipsa umezelii şi a nutrienţilor, plantele nu se pot menţine.

Deşertificarea: Termenul de deşertificare semnifică ,,degradarea unor zone de pământ în formă uscată, semi-uscată, cu umiditate scăzută declanşată de variaţii climatice şi de activităţile umane”. Potrivit Convenţiei Naţiunilor Unite pentru Combaterea Deşertificării (UNCCD), aproximativ 3.600 milioane ha sau 70% din pământul uscat din lume (excluzând deşerturile hiper-aride) sunt degradate. Printre principalele cauze se numără activităţile umane şi cultivarea excesivă.

Metode pentru protejarea şi conservarea biodiversităţii

Interesul public privind conservarea biodiversităţii a crescut constant din cauza conștientizării nevoii de a menţine biodiversitatea în limitele naturale obişnuite de apariţie şi extincţie a speciilor. O cale de protejare a diversităţii biologice este crearea unor zone protejate cum ar fi parcurile naturale. Zonele protejate şi gestionate corespunzător oferă un refugiu pentru



82

diferite specii şi ecosisteme. Această situaţie este cunoscută drept conservare ,,in-situ” (la faţa locului), și anume este conservarea ecosistemelor şi a habitatelor naturale precum şi menţinerea şi restabilirea populaţiilor viabile ale speciilor în cadrul lor natural. Acolo unde conservarea ,,in-situ” nu este posibilă, alternativa este reprezentată de către conservarea ,,ex-situ”. Aceasta este con-servarea unor componente ale diversităţii biologice în afara habitatelor lor naturale cum ar fi grădinile zoologice pentru animale şi speciile lor înrudite, grădinile botanice pentru plantaţii şi bănci de gene în vederea prezervării generării de specii. Aceste măsuri ar putea oferi o ,,asigurare” împotriva extincţiei.

O a doua metodă este conservarea individuală a speciilor rare şi pe cale de dispariţie cum ar fi cele enumerate pe ,,Lista roşie” a IUCN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Na-turii) în mod deosebit în zonele protejate ce cuprind o abundenţă de specii sau un grad înalt de endemism. Trebuie făcute eforturi în vederea identificării acestor zone şi a protejării lor împo-triva activităţilor ilegale cum ar fi incendierea, cultivarea, vânătoarea şi braconajul. Conservarea ar trebui concentrată asupra habitatelor critice, unice şi reprezentative şi, ca urmare, acestea ar putea fi considerate apoi zone protejate.

O altă abordare pentru conservarea diversităţii biologice o reprezintă semnarea tratatelor, acordurilor şi hotărârilor privind diversitatea biologică.

5.2 Principalele aspecte avute în vedere în cadrul auditului biodiversității Principalele aspecte care fac obiectul auditului biodiversității sunt:

Programele guvernamentale pentru protecţia biodiversităţii şi a animalelor precum ursul brun (ursus arctos arctos), râsul carpatin (Lynx lynx), albina europeană (Alpis mellifera), delfinul etc.,

Programele guvernamentale pentru protecţia biodiversităţii cum ar fi programele pentru eradicarea speciilor de plante care au un impact negativ asupra biodiversităţii;

Programele guvernamentale pentru monitorizarea și controlul experimentelor genetice (încrucișarea speciilor) de creare a unor (sub)specii noi, mai rezistente/mai productive;

Auditul performanţei guvernului privind implementarea acordurilor internaţionale asupra biodiversităţii precum:

Convenţia asupra Diversităţii Biologice (1993), ce caută să asigure: conservarea diversităţii biologice; folosinţa sustenabilă a componentelor sale; promovarea distribuirii beneficiilor survenite din utilizarea resurselor genetice, în mod

corect şi echitabil. Prin intermediul cooperării internaţionale, convenţia caută să se asigure de faptul că schimburile comerciale internaţionale cu specii de floră şi faună nu ameninţă supraviețuirea, în sălbăticie, a speciilor vizate.

Protocolul de la Cartagena asupra Bio-securităţii este un acord internaţional care guvernează circulaţia organismelor vii modificate genetic rezultate din biotehnologia modernă a unei ţări sau a alteia. A fost adoptată drept un acord suplimentar în anul 2000 la Convenţia asupra Diversităţii Biologice.

Convenţia asupra Comerţului Internaţional de Floră şi Faună cu Specii pe cale de dispariţie (CITES) care caută să asigure, prin cooperare interna-ţională, că schimburile comerciale cu specii sălbatice de floră şi faună nu ame-ninţă supravieţuirea în natură a speciilor vizate.

Convenţia asupra Zonelor Umede sau Convenția RAMSAR ce caută să asigure conservarea şi folosinţa chibzuită a zonelor umede de către acţiunile



83

naţionale şi de către cooperarea internaţională drept mijloc de atingere a dezvoltării durabile în lume.

Convenţia privind Combaterea Deşertificării este o convenţie privind com-baterea deşertificării şi a atenuării efectelor secetei prin programele de acţiune ce încorporează strategiile pe termen lung susţinute de aranjamentele şi parte-neriatele pentru cooperare internaţională.

5.3 Auditul de conformitate cu privire la biodiversitate

Conformitatea cu politicile, regulile şi regulamentele de mediu referitoare la biodiver-sitate variază de la ţară la ţară şi este guvernată de legislaţia specifică. Auditul de conformitate este o parte importantă a oricărei misiuni de audit şi poate forma primul pas în evaluarea măsurii în care actele/regulile instituite de guvern sunt respectate. Aspectele enumerate în cadrul temei 4 care reprezintă conformitatea cu regulile ce guvernează biodiversitatea şi monitorizarea acestora, pot reprezenta o bază pentru efectuarea auditului de conformitate. În plus, anumite zone enu-merate mai jos ar putea fi verificate în cadrul auditului de conformitate:

Existenţa identificării şi inventarierii biodiversităţii; Apartenenţa la planul privind protecţia biodiversităţii; Existenţa unei strategii pentru folosinţa sustenabilă a resurselor naturale; Aderarea la Planul de Acţiune pentru Conservarea Resurselor Naturale, agricultură,

pescuit, a speciilor de păsări sălbatice etc. Conformitatea cu strategiile privind combaterea despăduririlor; Monitorizarea respectării interzicerii comerţului cu specii de floră sau faună pe cale de

dispariţie; Monitorizarea protecţiei ecosistemelor marine vulnerabile.

5.4 Auditul de performanţă privind biodiversitatea

Mai jos prezentăm câteva teme care pot face obiectul auditului de performanță cu privire la biodiversitate, enumerând o serie de obiective și întrebări principale ce trebuie urmărite de către guvern în vederea protejării biodiversităţii.



Tema 1: Identificarea ameninţărilor principale asupra biodiversităţii într-o ţară 1.1 Identificarea și evaluarea

amenințărilor la adresa bio-diversității au fost efectuate într-o manieră eficientă și eficace?

1.1.1 A fost îndeplinit obiectivul de inventariere a tuturor resur-selor resursele biologice?

1.1.2 Au fost identificate ameninţările principale pentru fiecare dintre resursele biologice aceste resurse şi pentru diversi-tatea lor?

Tema 2: Rolul Guvernului/autorităților în atenuarea ameninţărilor la adresa biodiversităţii 2.1 În ce măsură rolul jucat de

factorii responsabili a fost eficient și eficace în ve-derea diminuării amenință-rilor la adresa biodivertății?

2.1.1 În ce măsură semnarea și ratificarea de Convenții sau Tra-tate internaționale au influențat pozitiv protejarea biodi-versității?

2.1.2 Respectarea legislației și a reglementărilor privind pro-tecția tuturor tipurilor de biodiversitate, în special cea amenințată, a condus la îmbunătățiri notabile?

2.1.3 Programele specifice privind protecția biodiversității, în special a celei amenințate, au obiective clare, realiste și care pot fi atinse?



84

2.1.4 Stimulente și mijloacele create de guvern pentru îmbu-nătățirea protecției biodiversității și-au atins scopul?

2.1.5 Obligativitatea studiilor de impact asupra mediului, pentru toate proiectele, a contribuit la diminuarea amenințărilor asupra biodiversității?

Tema 3: Repartizarea clară a responsabilităţii şi răspunderii 3.1 Repartizarea responsabili-

tăților și a răspunderilor a condus la îmbunătățirea eficienței politicilor de mediu?

3.1.1 Responsabilitățile și răspunderile stabilite pentru agențiile care au legătură cu protecția diversității sunt clare și nu se suprapun?

3.1.2 Responsabilitățile stabilite pentru entitățile cu capital pri-vat în vederea respectării legilor de către entitățile private sunt clar definite și nu lasă loc de interpretări?

3.1.3 Guvernul a stabilit responsabilitatea vreunei agenţii pri-vind elaborarea standardelor de mediu referitoare la pro-blemele legate de biodiversitate?

3.1.4 Este clar definită responsabilitatea agenţiilor cu drept de a emite permise de limitare a volumului de poluanţi eliberaţi în atmosferă în vederea protejării biodiversităţii?

3.1.5 Măsurile de prevenție aplicate de agenția/agențiile respon-sabilă/e cu monitorizarea pericolelor potențiale la adresa biodiversității au eficiența planificată?

Tema 4: Monitorizarea programelor guvernamentale pentru protecţia biodiversităţii 4.1 În ce măsură monitorizarea

și mecanismele de evaluare au contribuit la implemen-tarea într-o manieră eficien-tă și eficace a programului/

programelor?

4.1.1 Sistemul de monitorizare a implementării programelor gu-vernamentale pentru protecția biodiversității și-a atins obiectivele pentru care a fost creat?

4.1.2 Sistemul de raportare și de răspundere a produs efectul scontat?

4.1.3 Există un sistem de evaluare independentă (o terţă parte) privind implementarea programelor şi dacă da, în ce măsură feed-back-ul a dus la îmbunătățirea programelor?

Tema 5: Gradul de adecvare a fondurilor și a infrastructurii 5.1 Nivelul de finanţare şi in-

frastructura creată au fost suficient de bine dimensio-nate în vederea asigurării conformităţii efective cu programele guvernamentale privind protecţia biodiver-sităţii?

5.1.1 Alocarea fondurilor destinate implementării programelor guvernamentale pentru protecția biodiversității a fost efec-tuată într-o manieră economicoasă?

5.1.2 Necesarul de forță de muncă în vederea implementării și monitorizării programelor pentru protecția biodiversității a fost dimensionat într-o manieră economicoasă?

5.1.3 Forța de muncă pusă la dispoziție pentru implementarea și monitorizarea programelor pentru protecția biodiversității a fost utilizată într-o manieră eficientă și eficace?



85

6.1 Noțiuni generale referitoare la aer

Atmosferă, cuvânt compus de origine greacă (de la atmos = ceață, abur și sfaira = sferă), desemnează învelișul de aer sau alte gaze al Pământului sau al altui corp ceresc. Atmosfera planetei noastre este practic 100 % gazoasă, fiind compusă din aer, conține însă și urme de substanțe solide și lichide fin divizate. Atmosfera de astăzi a Pământului conține molecule diatomice de azot (nitrogen) (N2) în proporție de aproape 4/5 (78,2 %), molecule diatomice de oxigen (O2) (20,5 %), argon (Ar) (0,92 %), dioxid de carbon (CO2) (0,03 %), ozon sau oxigen triatomic (O3) și alte gaze, praf, fum, alte particule în suspensie etc.

Evaluarea calităţii aerului înconjurător este reglementată prin „Legea privind calitatea aerului înconjurător”, ce transpune Directiva 50/2008 adoptată de Parlamentul şi Consiliul Euro-pean privind calitatea aerului ambiental şi un aer mai curat pentru Europa. La nivelul anului 2010, calitatea aerului în România a fost monitorizată permanent prin intermediul a 139 staţii automate repartizate pe întreg teritoriul ţării, ce fac parte din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA). Staţiile sunt dotate cu analizoare automate ce măsoară continuu concentraţiile în aerul ambiental ale poluanţilor: dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NO2, NOx), monoxid de carbon (CO), benzen (C6H6), ozon (O3), particule în suspensie (PM10 şi PM2,5) din aerosoli.

6.2 Principalele aspecte avute în vedere în cadrul auditului poluării aerului Unele aspecte principale în auditarea poluării aerului sunt:

Date privind sursele şi dimensiunea poluării aerului; Recunoașterea ameninţărilor la adresa sănătăţii şi a mediului pe care le presupune poluarea; Existenţa politicilor/legilor/regulilor privind controlul poluării aerului; Existenţa criteriilor de calitate şi aderarea la acestea; Stabilirea sancţiunilor pentru încălcarea criteriilor de calitate; Existenţa programelor/strategiilor pentru reducerea poluării aerului; Respectarea programelor/strategiilor pentru reducerea poluării aerului; Monitorizarea conformităţii cu programele/strategiile pentru reducerea poluării aerului; Infrastructura adecvată privind controlul poluării aerului.

6.3 Auditul de conformitate privind poluarea aerului

Conformitatea cu politicile de mediu, cu regulile şi regulamentele referitoare la pre-venirea poluării aerului variază de la o ţară la alta şi sunt guvernate de legislaţia specifică. Auditul de conformitate este o parte importantă a oricărei misiuni de audit şi poate constitui pri-mul pas în evaluarea măsurii în care convenţiile/regulile impuse de guvern privind prevenirea poluării aerului sunt implementate adecvat. Problemele enumerate mai jos la Temele 4 şi 5 şi anume conformitatea şi monitorizarea regulilor ce guvernează prevenirea poluării aerului pot

CAPITOLUL VI Auditul privind poluarea aerului



86

constitui baza auditului de conformitate. De asemenea, anumite zone enumerate mai jos ar trebui verificate pe parcursul derulării auditului de conformitate:

Utilizarea fondurilor pentru prevenirea poluării aerului; Implementarea standardelor de poluare pentru diferite clase ale industriei și vehiculelor; Reducerea poluanților din aer ca urmare a programelor de control al poluării; Identificarea industriilor ce poluează semnificativ aerul și măsurile luate împotriva lor; Suficiența echipamentelor și a oamenilor calificați în laboratoarele ce monitorizează

poluarea aerului pentru a le permite acestora să execute monitorizarea pe o bază solidă; Monitorizarea atingerii țintelor stabilite pentru prevenirea poluării; Măsura în care țara își îndeplinește obligațiile survenite din acordurile internaționale la

care este semnatară.

6.4 Auditul performanței privind poluarea aerului În cele ce urmează vă prezentăm o listă de verificare cuprinzând temele majore de audit, obiectivele de audit și întrebări referitoare la controlul poluării aerului. O astfel de listă servește drept orientare pentru auditul privind problemele controlului poluării aerului.



Tema 1: Evaluarea nivelurilor de poluare a aerului și pericolele sale 1.1 Nivelul de poluare a fost sta-

bilit cu acuratețe și dacă da, se încadrează acesta în limitele prognozate? Au fost studiate riscurile la adresa sănătății oa-menilor, a ecosistemului și a mediului?

1.1.1 A fost făcută o evaluare a ponderii fiecărui tip de poluant al aerului (mono-particule în suspensie, dioxid de sulf, dioxid de azot, monoxid de carbon, hidrocarburi, ozon, plumb etc.)?

1.1.2 Au fost identificate sursele ce contribuie la poluarea aerului, cum ar fi centralele electrice, incineratoarele de gunoi munici-pale, rafinăriile de petrol, fabricile (precum cele pentru mate-riale sintetice, organice, agricultură, chimice, farmaceutice, de vopseluri, aerosol, aparatură electrică, de aparatură de refrige-rare și aer condiționat), gropile de gunoi, vehiculele comer-ciale, automobilele, locomotivele, avioanele, navele comer-ciale și de croazieră și în ce măsură a fost evaluată poluarea din fiecare sursă?

1.1.3 Analiza parametrilor stabiliți în privința poluării aerului, cum ar fi creșterea poluării din cauza creșterii populației, a schim-bărilor anotimpurilor, a creșterii economice, a creșterii numă-rului de autovehicule, la nivel central și local, arată că aceștia sunt realiști și pot fi atinși?

1.1.4 Au fost identificate riscurile pentru mediu (privind calitatea aerului) ca urmare a poluării aerului?

1.1.5 Au fost identificate riscurile pentru sănătatea populației cauzate de poluarea aerului ?

Tema 2: Existența regulilor și reglementărilor ce sunt legate de poluarea aerului 2.1 Sunt suficiente și eficace re-

gulile și reglementările pentru controlul poluării aerului?

2.1.1 Regulile și reglementările privind controlul poluării aerului sunt adecvate scopului pentru care au fost elaborate?

2.1.2 Au fost luate în considerare în momentul elaborării legilor/re-gulilor privind controlul poluării aerului toate sursele de po-luare a aerului, cum ar fi centralele electrice, incineratoarele de gunoi municipale, arderea lemnului, fabricile (pentru mate-riale sintetice, organice, agricultură, chimice, farmaceutice, de vopseluri, aerosol, aparatură electrică, de aparatură de refrige-



87

rare și aer condiționat), gropile de gunoi, vehiculele auto co-merciale, automobilele, locomotivele, avioanele, navele comerciale și de croazieră?

2.1.3 Nivelele acceptabile pentru fiecare categorie de poluant sunt conforme standardelor internaționale?

2.1.4 Răspunderile și sancțiunile prevăzute în reguli și regulamente sunt bine definite, dimensionate și nu lasă loc de interpretări?

2.1.5 Termenele și angajamentele cuprinse în strategiile guverna-mentale sau ale agențiilor în vederea reducerii poluării aerului, sunt realiste și pot fi atinse?

2.1.6 Există un plan și o monitorizare a punerii în practică a strate-giilor și dacă DA, în ce stadiu se află punerea lor în practică?

2.1.7 În ce măsură sunt eficace tehnologiile utilizate pentru mini-mizarea pericolelor la adresa sănătății populației și mediului cauzate de poluarea aerului?

Tema 3: Repartizarea clară a responsabilităţii pentru controlul poluării aerului 3.1 Repartizarea clară a responsa-

bilităților între diferitele agen-ții implicate a condus la creș-terea eficienței și eficacității privind controlul poluării ae-rului?

3.1.1 Responsabilitățile sunt clar definite, nu se suprapun și nu lasă loc de interpretări?

3.1.2 Modul în care a fost creată infrastructura de la nivel central până la nivel local asigură o distribuire eficientă și eficace a răspunderii?

3.1.3 Au fost create centre pentru implementarea legilor/regulilor privind poluarea aerului?

3.1.4 Centrele create pentru implementarea și monitorizarea regle-mentărilor de reducere a poluării aerului au responsabilități clar definite?

3.1.5 Agenția creată pentru măsurarea și stabilirea nivelurilor ac-ceptabile de poluare a aerului, are competența și expertiza necesară?

Tema 4: Conformitatea cu regulile și regulamentele privind poluarea aerului 4.1 Entitățile se conformează într-o

manieră eficace regulilor și re-gulamentelor?

4.1.1 În ce măsură entitățile care poluează aerul se conformează normelor și procedurilor prevăzute de lege?

4.1.2 Care sunt exemplele de bună practică? Tema 5: Monitorizarea

5.1 Monitorizarea în vederea asigurării conformității a fost eficientă, a condus aceasta la atingerea rezultatelor dorite?

5.1.1. Mecanismul de monitorizare a condus la detectarea neconfor-mităților?

5.1.2 Monitorizarea efectuată a avut un caracter continuu și regulat?5.1.3 Sancțiunile date ca urmare a monitorizării nivelurilor de po-

luare a aerului au condus la îmbunătățiri? 5.1.4 Monitorizarea a contribuit la creșterea nivelului de imple-

mentare a regulilor și reglementărilor? Tema 6: Adecvarea fondurilor și a infrastructurii

6.1 Fondurile au fost alocate într-o manieră economicoasă pentru asigurarea conformității?

6.1.1 Fundamentarea fondurilor solicitate pentru implementarea normelor de prevenire a poluării aerului s-a bazat pe o analiză realistă?

6.1.2 Fondurile pentru implementarea normelor de prevenire a poluării aerului la nivel local sunt asigurate într-o manieră economicoasă?

6.1.3 Evaluarea necesarului de forță de muncă pentru implemen-tarea și monitorizarea programelor de prevenire a poluării aerului s-a făcut într-o manieră economicoasă și dacă DA, în ce măsură aceasta este disponibilă?



88

7.1. Noțiuni generale referitoare la deșeuri Conform Convenţiei de la Basel privind controlul trans-portului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora, întocmită la 20 - 22 martie 1989, deşeurile sunt sub-stanţe sau obiecte care sunt eliminate, sunt destinate eliminării sau trebuie să fie eliminate urmare a dispoziţiilor din legislaţiile naţionale. Deşeurile includ toate elementele cărora oamenii nu le mai găsesc nicio utilitate, fie intenţionează să scape de ele sau au fost deja aruncate. În plus, deşeurile sunt astfel de elemente de care oamenii sunt nevoiți să se debaraseze, de exemplu, prin

lege, datorită proprietăţilor periculoase. Multe elemente pot fi considerate fiind deşeuri, de exemplu gunoiul menajer, nămolul de epurare, deşeurile provenite din activităţile de producţie, articole de ambalare, maşini scoase din uz, televizoare vechi, deşeuri de grădină, recipiente vechi de vopsea etc. Astfel, toate activităţile noastre de zi cu zi dau naştere la o mare varietate de deşeuri pro-venite din diferite surse. Creşterea calităţii vieţii şi a consumului de resurse au avut un impact ne-gativ și neintenționat asupra mediului prin generarea de deşeuri mult peste capacităţile de control ale guvernelor şi agenţiilor. Oraşele se confruntă acum cu problemele create de volume mari de deşeuri, costurile implicate, metodologiile și tehnologiile de eliminare precum şi impactul deşeurilor asupra mediului local şi global.

Tipuri de deșeuri

Stilul modern de viață urban scoate în evidență problema deşeurilor, care este în creştere în ceea ce privește cantitatea precum şi schimbarea compoziţiei cu fiecare zi ce trece. Diferitele tipuri de deşeuri sunt:

• deşeuri municipale: deşeurile generate de gospodării, constând în hârtie, plastic, ambalaje, deşeuri organice, metale etc.

• deşeuri industriale şi periculoase: deşeuri generate în timpul procesului de fabricaţie, care transformă materiile prime în produse de consum. Unele din aceste deşeuri pot fi, de ase-menea, periculoase.

• deşeuri biomedicale: deşeurile generate de spitale şi de alţi furnizori de sănătate con-stând în medicamente aruncate, obiecte ascuţite, deșeuri microbiologice şi biotehnologice, deşeuri umane anatomice, deșeuri animale etc.

• deșeuri din construcţii şi demolări: deşeuri rezultate din activităţi cum ar fi construcţii şi demolări de clădiri, crearea de infrastructuri, cum ar fi construcția şi întreţinerea drumurilor etc.

• deşeurile miniere: deşeuri rezultate din prospectarea, extracţia, tratarea şi depozitarea mineralelor.

• e-deșeuri: Aceasta constă în produse la sfârșitul perioadei de viață şi cuprinde o gamă largă de produse electrice şi electronice, cum ar fi tehnologia informaţiei, precum şi de echi-pamente de telecomunicaţii cum ar fi computere şi imprimante, unelte electrice şi electronice, maşini de spălat, echipamente medicale, frigidere, televizoare etc.

• deşeuri radioactive: deşeuri care conţin o concentraţie de radio-nuclizi mai mare decât cea considerată sigură de către autorităţile naţionale şi pentru care nu este prevăzută utilizarea.

CAPITOLUL VII Auditul privind managementul deșeurilor



89

Din cauza varietății largi de aplicaţii nucleare, cantitatea, tipurile şi chiar formele fizice de deşeuri radioactive variază considerabil. Unele dintre aceste deşeuri rămân radioactive pentru sute sau mii de ani, în timp ce altele pot necesita depozitarea doar pentru o perioadă scurtă de timp, în timp ce se descompun, înainte de eliminarea convenţională.

• alte deşeuri: Acestea includ sfârşitul de viaţă al vehiculelor, deşeurile de ambalaje, anvelope, baterii, deşeuri agricole, deşeuri provenite din silvicultură etc.

Impactul deșeurilor asupra sănătății Deşeurile reprezintă o ameninţare la adresa mediului şi a sănătăţii umane, dacă nu sunt manipulate sau eliminate în mod corespunzător. Contaminarea apelor de suprafaţă are loc atunci când deşeurile ajung la corpurile de apă. Contaminarea apelor subterane are loc atunci când reziduurile din deşeuri se infiltrează în apele subterane. Reziduurile din deşeuri pot schimba compoziția chimică a apei, care poate afecta ecosistemul pe toate nivelurile sale.

Contaminarea apei atât la suprafaţă cât şi în subteran poate avea un impact negativ asupra stării de sănătate a organismelor inferioare din lanţul alimentar şi, prin urmare, disponibilitatea mâncării prin intermediul lanţului alimentar. Se poate deteriora starea de sănătate a zonelor umede şi poate afecta capacitatea lor de a susţine ecosistemele sănătoase, de a ține inundațiile sub control şi să filtreze poluanții din scurgerea apei pluviale. Starea de sănătate a animalelor şi a oamenilor este afectată atunci când aceștia beau sau fac baie în apa contaminată. În plus, organismele acvatice, cum ar fi peştii şi crustaceele pot acumula şi concentra contaminanţii în corpurile lor. Apa din aceste surse contaminate, atunci când e utilizată pentru irigaţii, poate afecta productivitatea solului, precum şi introduce contaminanţi în lanţul alimentar.

Un anumit pericol de mediu cauzat de deşeuri este levigatul18, care este lichidul care se formează pe măsură ce apa se prelinge prin zonele contaminate, ajungând să levigheze substanțe chimice. Mişcarea levigatului de la gropile de gunoi, instalaţiile de tratare a efluenţilor şi locurile de eliminare a deşeurilor poate duce la infiltrarea substanțelor periculoase în apele de suprafaţă, apele subterane sau în sol.

Contaminarea solului ce rezultă din aruncarea deşeurilor poate dăuna plantelor, atunci acestea preiau contaminanții la rădăcini. Ingerarea, inhalarea sau atingerea solului contaminat cu deşeuri, precum şi consumul de plante sau de animale în care se găsesc urme ale contaminanţilor din sol poate avea un impact negativ asupra sănătăţii oamenilor şi animalelor. Emisiile provenite de la incineratoare sau alte aparate de ardere a deşeurilor şi de la depozitele de deşeuri pot provoca, de asemenea, contaminarea aerului. Incineratoarele emit dioxine, furani şi bifenili și trifenili policloruraţi (PCB), care sunt toxine mortale, cauzatoare de cancer şi de leziuni ale sistemului endocrin. Alte toxine convenţionale, cum ar fi mercurul, metalele grele sunt, de asemenea, eliberate. Gropile de gunoi reprezintă o sursă majoră de gaze cu efect de seră, care sunt generate atunci când deşeurile organice se descompun. Astfel, manipularea necorespunzătoare a deşeurilor are consecinţe atât asupra mediului, cât şi asupra stării de sănătate a oamenilor.

Riscurile pentru sănătatea umană şi pentru mediu sunt foarte mari atunci când deşeurile electronice şi electrice nu sunt gestionate în mod corespunzător. E-deşeurile conţin un amestec de substanţe toxice, cum ar fi plumb şi cadmiu în plăci cu circuite, oxid de plumb şi cadmiu în monitoarele cu tub catodic, mercur în switch-uri şi monitoare cu ecran plat, cadmiul în bateriile de calculator, PCB-uri în condensatori şi transformatoare vechi şi substanțe ignifuge bromurate

18 A transforma un material în praf fin prin fărâmițarea în apă (sau într-un lichid) și printr-o sedimentare fracționată a materialului – din fr. léviger.



90

de pe plăcile cu circuite imprimate, carcase din plastic, cabluri şi clorură de polivinil din izolația de cablu, care eliberează dioxine şi furani extrem de toxici atunci când este arsă pentru a fi pre-luat cuprul de la fire. Având în vedere pericolele implicate, eliminarea şi reciclarea e-deşeurilor prezintă implicații grave asupra sănătății şi mediului.

Managementul deșeurilor

În conformitate cu Directiva Uniunii Europene privind deşeurile, "managementul deşe-urilor" înseamnă "colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv suprave-gherea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare". Există o serie de concepte noi privind gestionarea deşeurilor, care variază de la o ţară/regiune la alta, în ceea ce privește utilizarea lor. Conceptul universal valabil este acela al ierarhiei deşeurilor, care clasifică strategiile de management ale deşeurilor în funcţie de oportunitatea lor. În conformitate cu această ierarhie, principala prioritate a unei ţări ar trebui să fie obținerea unui maxim de beneficii practice din produse, precum şi prevenirea/minimizarea deşeurilor care sunt generate din acestea.

Ierarhia deşeurilor reprezintă o abor-dare etapizată în cadrul managementului deşe-urilor, realizată în concordanţă cu ordinea pri-orităților de mediu pentru diferite opţiuni de gestionare a deşeurilor, așa cum sunt detaliate în piramida deşeurilor ilustrată alături. Principiile generale ale ierarhiei deşe-urilor sunt: prevenirea, minimizarea, reutili-zarea, reciclarea, regenerarea energiei şi eli-minarea atentă a acestora, aceasta din urmă fiind cea mai preferată iar eliminarea propriu-zisă fiind opţiunea cea mai puţin preferată.

Astfel, strategiile ar trebui să se concentreze pe prevenirea generării deşeurilor şi minimizarea acestora prin “cei 3 R”– reducerea, refolosirea şi reciclarea. Conform acestei ierarhii, strategiile de eliminare ale deşeurilor sunt soluții (end of pipe) ”de la capătul conductei” şi ar trebui să fie cele mai puțin favorizate. Accentul trebuie pus pe prevenirea generării deşeurilor şi reducerea acestora pentru a se asigura că vor exista mai puține deșeuri produse, care într-un final trebuie să fie eliminate.

Planificarea gestionării deşeurilor este un instrument important pentru punerea în aplicare a politicilor şi reglementărilor legate de deşeuri. Planificarea poate pune în evidenţă sti-mulente pentru redirecţionarea deşeurilor de la depozitare la reciclare şi pentru valorificarea conţinutului de resurse din deşeuri. Cele mai importante elemente în planificarea gestionării deşeurilor sunt următoarele:

implicarea părţilor interesate şi, în general, a publicului larg în procedura de planificare a gestionării deşeurilor;

stabilirea unor ţinte specifice pe sectoare economice, fluxuri concrete de deşeuri şi tratarea deşeurilor;

îmbunătăţirea statisticilor privitoare la generarea, transportul şi tratarea deşeurilor în sectoarele economice şi fluxurile de deşeuri relevante;

planificarea şi repartizarea răspunderilor pentru asigurarea unei capacităţi de tratare sufi-ciente;

definirea răspunderilor şi includerea ei în plan, împreună cu descrierea căilor şi mijloa-celor de punere în aplicare.

valorificareenergetică

prevenire

reciclare

depozitare

preg tire ptreutilizare

ă



91

Prevenirea generării deşeurilor Prevenirea generării deşeurilor se referă la măsurile care urmăresc reducerea cantităţii şi nocivităţii fluxurilor de deşeuri diverse pentru mediul înconjurător. Prevenirea este cea mai bună opțiune în ceea ce privește managementul deşeurilor, deoarece elimină nevoia de manipulare, transport, reciclare sau eliminare a deşeurilor. Aceasta oferă cel mai înalt nivel de protecţie a mediului prin optimizarea utilizării resurselor şi prin eliminarea potenţialei surse de poluare. Printre tehnicile de prevenire a generării deşeurilor se numără îmbunătăţirea eficienţei resur-selor, reducerea substanţelor periculoase în produse, ciclul de viaţă etc.

Reducerea cantităţii de deşeuri include orice proces sau activitate care evită, reduce sau elimină deşeurile de la sursă sau care rezultă din refolosire sau reciclare.

Refolosirea constă în folosirea unui articol mai mult decât o dată. Aceasta include refolosirea convenţională unde elementul este folosit din nou pentru aceeaşi funcţie și printr-un ciclu nou de viață unde este folosit pentru o nouă funcţie.

Reciclarea implică tratarea sau reprocesarea deşeurilor eliminate pentru a le face con-venabile pentru refolosire ulterioară, fie pentru aceeași funcție sau pentru alte scopuri. Aceasta include reciclarea deşeurilor organice, dar exclude regenerarea energiei. Reciclarea aduce beneficii mediului, prin reducerea folosirii de materii prime virgine. Reciclarea este benefică în două moduri: se reduce aportul (de energie şi materii prime) la un sistem de producţie şi reduce cantitatea de deşeuri produse pentru eliminare.

Generarea şi gestionarea deşeurilor

Priorităţile politicii în domeniul protecţiei mediului, ale Uniunii Europene sunt utilizarea durabilă a resurselor naturale şi gestionarea deşeurilor. Acest fapt se reflectă în Strategiile te-matice lansate de Comisia Europeană, şi anume:

1. Strategia tematică privind utilizarea durabilă a resurselor naturale care are ca scop reducerea impacturilor negative asupra mediului cauzate de utilizarea resurselor naturale pentru creşterea economică;

2. Strategia tematică privind prevenirea şi reciclarea deşeurilor, care promovează o societate europeană a reciclării, urmărindu-se încurajarea reciclării materiale şi evitarea practicilor de eliminare.

Principalul obiectiv al Directivei nr. 2008/98/CE privind deşeurile este prevenirea şi redu-cerea efectelor adverse asupra mediului cauzate de generarea şi gestionarea deşeurilor, precum şi reducerea efectelor generale ale folosirii resurselor naturale şi creşterea eficienţei utilizării acestora. Directiva aduce şi alte modificări importante, dintre care menţionăm:

clarificarea definiţiilor anumitor operaţiuni de gestionare a deşeurilor; stabilirea unui procedeu care permite clarificarea momentului în care un deşeu înce-

tează să mai fie deşeu; clarificarea prevederilor referitoare la Planurile de gestionare a deşeurilor şi specifi-

carea necesităţii luării în considerare a întregului ciclu de viaţă al deşeurilor, în mo-mentul elaborării planurilor.

Primul obiectiv al oricărei politici în domeniul deşeurilor ar trebui să fie reducerea la mi-nimum a efectelor negative ale generării şi gestionării deşeurilor asupra sănătăţii populaţiei şi a mediului, urmărind în acelaşi timp reducerea consumului de resurse naturale şi încurajând apli-carea conceptului de „ierarhie a deşeurilor”. „Ierarhia deşeurilor” clasifică diferitele opţiuni de gestionare a deşeurilor de la cea mai bună, la cea mai puţin bună pentru mediu, astfel: preve-nirea, reutilizarea, reciclarea, recuperarea de energie şi eliminarea prin incinerare sau depozitare.



92

Se dă prioritate prevenirii generării deşeurilor, minimizării cantităţii şi a gradului de pericu-lozitate, urmate de reutilizare, reciclare, recuperarea de energie şi, în ultimul rând, eliminarea prin incinerare sau depozitare.

În aplicarea ierarhiei deşeurilor, trebuie adoptate opţiunile care produc cel mai bun rezultat global în privinţa mediului. Aceasta poate să impună ca anumite fluxuri de deşeuri specifice să se îndepărteze de la ierarhie, în cazul în care aceasta se justifică prin analizarea întregului ciclu de viaţă privind efectele globale ale generării şi gestionării respectivelor deşeuri.

Gestionarea deşeurilor reprezintă una din problemele cele mai acute ale protecţiei mediului, din cauza creşterii cantităţii şi diversităţii acestora. Depozitarea direct pe sol fără respectarea unor cerinţe minime, evacuarea în cursurile de apă, şi arderea necontrolată reprezintă o serie de riscuri majore atât pentru mediul ambiant cât şi pentru sănătatea populaţiei.

Gestionarea deşeurilor cuprinde toate activităţile de colectare, transport, tratare, valorifi-care şi eliminare a deşeurilor, inclusiv supravegherea acestor operaţii şi monitorizarea depozi-telor după închiderea lor. Responsabilitatea pentru activităţile de gestionare revine generatorilor de deşeuri.

La nivel naţional gestionarea deşeurilor este reglementată prin două documente stra-tegice, aprobate prin H.G. nr. 1470/2004: Strategia Naţională şi Planul Naţional de gestionare a deşeurilor – instrumente de bază prin care se asigură implementarea politicii Uniunii Europene în domeniul deşeurilor.

În anul 2006 au fost elaborate Planurile Regionale de Gestionare a Deşeurilor, care au intrat în vigoare în aprilie 2007, odată cu publicarea în Monitorul Oficial. PRGD se conformează cu legislaţia europeană şi românească de mediu, obiectivele şi ţintele propuse fiind cele cuprinse în SNGD/PNGD. Detalierea la nivel de judeţ a măsurilor cuprinse în PRGD se realizează prin Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor.

7.2 Principalele aspecte avute în vedere în cadrul auditului managementului deşeurilor

Unele dintre aspectele importante în gestionarea deşeurilor sunt:

Existenţa unei baze de date privind deşeurile; Recunoaşterea ameninţărilor la adresa sănătăţii şi a mediului pe care le prezintă

deşeurile; Existenţa politicii privind deşeurile/legile/normele care reglementează gestionarea

deşeurilor; Strategii de reducere, refolosire şi reciclare a deşeurilor; Colectarea şi separarea deşeurilor; Prelucrarea de deşeuri/regenerarea energiei din deşeuri; Evacuare corespunzătoare a deșeurilor; Mecanisme adecvate de responsabilizare; Respectarea politicilor/legilor/regulamentelor în ceea ce privește deșeurile; Monitorizarea respectării politicilor/legilor/regulamentelor în ceea ce privește deșeurile; Infrastructura adecvată pentru gestionarea deşeurilor.



93

7.3 Auditul de conformitate al managementului deşeurilor Respectarea politicilor de mediu, a normelor şi reglementărilor referitoare la problemele de deşeuri variază de la ţară la ţară şi sunt guvernate de legislaţii specifice în acea ţară. Auditul de conformitate este o parte importantă a oricărui exerciţiu de audit şi poate forma un prim pas în evaluare chiar dacă actele/normele încadrate de guvern, referitoare la deşeuri sunt respectate în mod corespunzător. Aspectele enumerate în cadrul Temei 6, care prezintă respectarea şi monitorizarea normelor de gestionare a deşeurilor pot constitui, de asemenea, baza pentru auditul de confor-mitate. În plus, anumite domenii enumerate mai jos pot fi verificate în timpul auditului de con-formitate, şi anume:

Contractele acordate pentru gestionarea deşeurilor; Obiective de inspecţie a instalaţiilor de gestionare a deşeurilor conform legii/regula-

mentului în vigoare şi dacă există deficienţe în inspecţie; Deficitele în ceea ce privește nevoia de forţă de muncă și personalul în măsură să

implementeze legi ce vizează deşeurile; Reglementări pentru eliberarea de licenţe de la diferite instituţii, liste de verificare a

condiţiilor care trebuiesc îndeplinite înainte de eliberarea acestor licenţe şi a cazurilor de omisiuni și lipsei în conformare;

Strategia de finanţare a programelor de gestionare a deşeurilor, surse, condiţii, sanc-ţiuni, lansări, plăţi, cheltuieli, întreţinerea conturilor etc.;

Rolul jucat de către comisiile de control în domeniul poluării, organele locale, gu-vernele, organizaţiile non-guvernamentale, care se ocupă cu gestionarea deşeurilor, în conformitate cu legile/actele aflate în vigoare;

Sistem de aplicare a pedepselor pentru eşecuri şi neconformarea la reguli/regulamente. Impunerea, colectarea, creditarea şi un caracter adecvat de sancţiuni;

Gradul de recuperare a taxelor, eficienţa sistemului de impunere şi de recuperare a penalităților;

Verificarea infrastructurii create pentru gestionarea deşeurilor și a facilităţilor stabilite pentru prevenirea poluării.

7.4 Audit de performanţă pe problematica deşeurilor

Prezentăm în cele ce urmează o listă de verificare care cuprinde teme majore de audit, obiective de audit şi întrebări de audit. O astfel de listă poate reprezenta o orientare pentru abordarea problemelor auditului managementului deșeurilor.



Tema 1: Evaluarea cantității deşeurilor şi a riscurilor asociate cu acestea 1.1 Cuantumul de deşeuri

generate a fost eva-luat corect, iar ris-curile pentru mediu şi sănătate, prezentate de deşeuri au fost identificate?

1.1.1 A fost făcută o evaluare a cuantumului fiecărui tip de deşeuri, atât la nivel central cât şi la nivel local în funcţie de sursele din care provin deşeurile (cum ar fi industria, gospodăriile, spitalele etc.), cantitățile şi tipurile de deşeuri (municipale solide, bio-medicale, deşeuri periculoase, e-deșeuri etc.), pentru a obţine o imagine corectă a deşeurilor generate în țară?

1.1.2 A fost făcută la nivel central și de stat, o identificare şi o analiză a parametrilor preconizați privind importanţa lor în ceea ce privește corelația generării de deşeuri, datorată creșterii populației, a creşterii economice, a creşterii cererii de bunuri de



94

larg consum, a schimbărilor în metodele de fabricaţie etc. şi com-poziţia deşeurilor?

1.1.3 S-a făcut o evaluare cu privire la randamentul actual în ges-tionarea deşeurilor şi dacă este necesară să fie creată o com-petență mai mare bazată pe cantitatea de deşeuri generate?

1.1.4 Au fost identificate riscurile pentru mediu ca urmare a gestio-nării necorespunzătoare a deşeurilor şi de acumulare a deşe-urilor?

1.1.5 Au fost identificate riscurile pentru sănătatea populației ca ur-mare a gestionării necorespunzătoare a deşeurilor?

Tema 2:Recunoaşterea deşeurilor ca o cauză a degradării mediului2.1 În ce măsură degra-

darea mediului este cauzată de deșeuri?

2.1. În ce măsură amenințările pe care le prezintă deșeurile pentru mediul înconjurător sunt acoperite de legislație?

2.1.2 Care este măsura în care se pune accent pe managementul deșeurilor pentru dezvoltarea durabilă a țării?

Tema 3: Politicile guvernamentale privind minimizarea și reducerea deșeurilor 3.1 Sunt eficiente măsu-

rile privind gestio-narea deşeurilor?

3.1.1 Guvernul a adoptat o politică separată de management al deşe-urilor şi dacă politica în domeniul deşeurilor definește ierarhia de conducere în gestionarea acestora?

3.1.2 Guvernul a elaborat un plan de acţiune cu obiective și termene clare pentru reducerea fiecărui tip de deşeuri?

3.1.3 Guvernul a pus în aplicare sisteme de prevenire, reducere, refo-losire şi reciclare a deșeurilor precum și strategii care vor reduce deşeurile generate în ţară?

3.1.4 Au fost luate măsuri preventive de informare și educare a con-sumatorilor pentru ca aceștia să contribuie la rândul lor la reducerea, refolosirea și reciclarea deșeurilor?

3.1.5 Există vreun program de mediu de etichetare a produselor și dacă da, a reușit să-și atingă scopul său de a promova utilizarea de pro-duse ecologice?

Tema 4:Legislațiile existente pentru eliminarea tuturor tipurilor de deşeuri 4.1 Legislația referitoare

la deșeuri este efi-cientă și eficace?

4.1.1 Toate tipurile de deșeuri sunt inventariate și cuprinse într-un cadru de reglementare?

4.1.2 Reglementările sunt clare fără a lăsa loc la interpretări? 4.1.3 Legile/reglementările au prevăzute responsabilități şi sancțiuni

pentru încălcarea legilor privind deșeurile (pe principiul polua-torul plăteşte)?

Tema 5: Alocarea responsabilității pentru managementul deşeurilor 5.1 În ce măsură alocarea

responsabilităților pentru managementul deșeurilor este efi-cientă și eficace?

5.1.1 Alocarea responsabilităților către o agenție de la nivel central a condus la îmbunătățirea gestionării deșeurilor?

5.1.2 Politicile de gestionare a deșeurilor au în vedere toate tipurile de deșeuri?

5.1.3 Au fost create organisme pentru punerea în aplicare a legilor şi a normelor privind deşeurile?

5.1.4 Sistemul de monitorizare a punerii în aplicare a normelor privind deșeurile a condus la diminuarea nivelului de poluare?

5.1.5 Au fost înființate organisme de reglementare pentru a stabili anu-mite standarde pentru emisiile și efluenţii generați de deşeuri?

5.1.6 Organismul de evaluare a poluării cauzată de diferitele tipuri de poluanți are competențele, experiența și logistica necesară pentru a-și îndeplini obiectivele pentru care a fost creată?

Tema 6: Respectarea şi monitorizarea normelor care reglementează managementul deşeurilor



95

6.1 Monitorizarea res-pectării normelor de management al de-șeurilor a condus la atingerea rezultate-lor planificate?

6.1.1 Autoritățile municipale gestionează și manipulează deşeurile solide, respectând criteriile de conformitate şi procedura pre-văzută în lege?

6.1.2 Sunt colectate deșeurile municipale solide așa cum prevede le-gislaţia în vigoare?

6.1.3 Are loc separarea deşeurilor municipale așa cum prevede legis-laţia în vigoare?

6.1.4 Au stabilit și menținut autorităţile municipale spaţii de depo-zitare de o așa manieră încât să nu creeze condiţii neigienice şi insalubre în jurul ei?

6.1.5 Se transportă deşeurile municipale solide așa cum se prevede în lege?

6.1.6 Prelucrarea deşeurilor municipale solide, se face așa cum este prevăzut de lege?

6.1.7 Are loc procesul de eliminare a deșeurilor municipale solide așa cum este prevăzut în legislație?

6.1.8 Gestionarea bio-deşeurilor medicale este făcută în conformitate cu legea?

6.1.9 A fost făcută separarea și etichetarea deşeurilor bio-medicale înainte de depozitare, transport, tratare şi eliminare, conform legii?

6.1.10 Procesul de eliminare a deşeurilor din plastic se face conform legii?

6.1.11 Procesul de eliminare a deşeurilor industriale este făcut conform legii?

6.1.12 Procesul de eliminare a deşeurilor periculoase se face conform legii?

6.1.13 Procesul de eliminare a oricărui alt tip de deşeuri pentru care legile au fost adoptate se face conform acelor legi?

6.1.14 Mecanismul de monitorizare a fost eficient în verificarea ne-conformității cu dispoziţiile legale care reglementează mana-gementul deşeurilor?

Tema 7: Evaluarea şi mecanismul de feedback 7.1 Măsurile luate pe

baza feed-back-ului au condus la crește-rea eficienței?

7.1.1 Au fost efectuate evaluări ale măsurii în care sunt aplicate legile și reglementările?

7.1.2 Aceste evaluări au condus la identificarea lipsurilor în legislația specifică și s-au făcut recomandări în consecință?

Tema 8: Finanțarea adecvată şi infrastructura 8.1 Finanţarea și infra-

structura au fost a-decvate pentru pune-rea în aplicare a nor-melor privind mana-gementul deşeurilor, iar fondurile/infra-structura au fost uti-lizate din punct de vedere economic, efi-cient şi eficace?

8.1.1 Există prevăzute fonduri pentru punerea în aplicare a legilor/reglementărilor privind managementul deşeurilor?

8.1.2 Utilizarea fondurilor destinate managementului deșeurilor s-a efectuat într-o manieră eficientă?

8.1.3 A fost făcută evaluarea necesităţii forţei calificate de muncă din punct de vedere tehnic pentru implementarea şi monitorizarea managementului deşeurilor și aceasta a fost utilizată într-un mod eficient?

8.1.4 Facilitățile disponibile sunt adecvate pentru monitorizarea poluării și degradării mediului?



96

Recunoscând importanţa şi eficienţa cuantificării presiunilor asupra mediului, a stării acestuia, precum şi a răs-punsurilor societăţii la modificările stării mediului, nume-roase organisme, organizaţii sau instituţii de pe plan inter-naţional (ONU, OCDE, UE, UNEP, CERES, EUROSTAT, Agenţia Europeană de Mediu și altele) desfăşoară de mulţi ani acţiuni susţinute pentru stabilirea unor indicatori de mediu relevanţi la nivel naţional, regional sau global, care devin tot mai complecşi şi sunt integraţi în seturi de

indicatori ai dezvoltării durabile. (Anexa 3)

Indicatorii dezvoltării durabile pot fi grupați în 4 (patru) categorii: (1) indicatori economici (capitalul creat de om: tehnologie, nivelul veniturilor, eficienţa

resurselor, stabilitate economică etc.); (2) indicatori de mediu (capitalul natural: apă, sol, atmosferă, biodiversitate, mediul

sănătos etc.); (3) indicatori sociali (capitalul uman: educaţie, sănătate, calitatea vieţii, implicarea

comunităţii etc.); (4) indicatori politici (politici de dezvoltare, stabilitate politică etc.).

Aceşti indicatori sunt evaluaţi din perspectiva relaţiilor de determinare şi de condiţionare reciprocă. Ignorarea sau eludarea unor aspecte impuse de aceste categorii de indicatori impietează asupra atingerii stării de durabilitate într-un areal, regiune sau ţară.

Monitorizarea tendinţelor dezvoltării folosind şi indicatori situaţi în afara activităţii economice precede formularea principiilor dezvoltării durabile şi s-a afirmat paralel cu procesul de definire a strategiilor de dezvoltare durabilă elaborate sub egida Naţiunilor Unite şi, respectiv, a Uniunii Europene.

Convenirea unui set de indicatori acceptaţi ai dezvoltării durabile, inclusiv reflectarea în sistemul conturilor naţionale, prin instrumente specifice, a factorilor ecologici şi sociali ai dezvoltării, constituie în continuare un subiect de preocupare prioritară din partea Oficiului de Statistica al Comunităților Europene (EUROSTAT), Comisiei Economice ONU pentru Europa (UNECE) şi Organizaţiei pentru Colaborare şi Dezvoltare Economică (OCDE). România, prin Institutul Naţional de Statistică, este angajată în mod activ în acest proces. În faza actuală, Institutul Naţional de Statistică transmite la EUROSTAT un sistem parţial de indicatori, integrat în sistemul european al dezvoltării durabile, în funcţie de datele disponibile.

Structura de indicatori produsă de EUROSTAT pentru primul raport de monitorizare a Strategiei UE reînnoite asociază fiecărei dimensiuni strategice un indicator reprezentativ (Nivel 1), un set de indicatori pentru obiectivele operaţionale subordonate (Nivel 2) şi indicatori descriptivi ai domeniilor de intervenţie pentru politicile asociate (Nivel 3). Un set suplimentar de indicatori, în afara acestei structuri (indicatorii contextuali), este inclus pentru fenomenele greu de interpretat normativ sau al căror răspuns la intervenţii rămâne neidentificat. Pentru urmărirea şi verificarea implementării prezentei Strategii Naționale se va crea şi întreține un sistem național de indicatori statistici ai dezvoltării durabile, armonizat şi congruent

CAPITOLULVIII Indicatori de mediu



97

cu sistemul relevant de indicatori utilizat la nivelul UE, pentru monitorizarea progreselor națio-nale în raport cu Strategia pentru Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene.

Colectarea şi prelucrarea informațiilor de încredere, cuantificate şi actualizate regulat, agregate la nivelul indicatorilor de dezvoltare durabilă, va permite măsurarea performanțelor în atingerea obiectivelor stabilite de Strategie şi raportarea corectă asupra rezultatelor. Se are în vedere operaționalizarea a două tipuri de indicatori:

1. Indicatorii naţionali de dezvoltare durabilă, focalizaţi pe prioritățile-cheie exprimate prin ţinte cuantificabile care să permită, totodată, compararea performanţelor naţionale cu cele ale partenerilor internaţionali şi cu obiectivele Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a UE reînnoite. Acest set de indicatori se va baza pe rezultatele grupului de lucru EUROSTAT-UNECE-OCDE şi va fi reactualizat în permanenţă.

2. Indicatorii de progres ai Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României, acoperind întregul pachet de politici pe care aceasta le generează, inclusiv a celor ce nu sunt cuprinse în Strategia UE. În acest mod, toate politicile vor forma obiectul moni-torizării, urmărind responsabilizarea decidenţilor politici şi permiţând opiniei publice să evalueze succesul acţiunilor întreprinse.

Tipuri de abordări privind realizarea sistemului statistic de mediu

Statistica mediului reprezintă un subiect cu un potenţial de lucru imens. Punerea la punct a unui cadru de lucru este o preocupare justificată din cel puţin două motive: atingerea obiectivelor unui program planificat de statistică; prezentarea coerentă a datelor prin intermediul publicaţiilor statistice.

Statistica mediului definește resursele naturale, activităţile umane şi evenimentele naturale care afectează mediul, incidenţele acestor activităţi şi evenimentele, precum şi reacţiile sociale la aceste incidenţe, prezentate într-un context de timp şi spaţiu. În literatura de specialitate sunt prezentate diferite tipuri de abordări, multe dintre ele având elemente comune. Cele mai viabile19 s-au dovedit a fi: cadrul bazat pe elementele de mediu; cadrul bazat pe gestiunea resurselor; cadrul bazat pe abordarea de tip presiune - stare - răspuns; cadrul bazat pe abordarea din punct de vedere ecologic.

Cadrul bazat pe elementele de mediu Unul dintre cele mai simple cadre de lucru disponibile, utilizează noţiunea de element de mediu. Datele sunt strânse şi organizate cu scopul de a descrie fiecare element de mediu (aer, apă, sol, biodiversitate). Această metodă de organizare este mai răspândită deoarece se bazează pe disciplinele ştiinţifice consacrate. Un alt avantaj este acela că statisticienii pot folosi datele existente, care se înregistrează în concordanţă cu fiecare element de mediu. Totuşi, o abordare bazată pe elementele de mediu are şi dezavantaje. În primul rând, cadrul descrie doar problemele sau condiţiile existente pentru un singur element de mediu, nu furnizează nici o informaţie despre forţele responsabile de aceste condiţii sau despre cum pot fi

19 Biroul de Statistică ONU a studiat aceste tentative în scopul extragerii caracteristicilor comune care ar putea fi încorporate într-un cadru internaţional cu o largă aplicabilitate. Acest studiu a arătat că, în ciuda adaptării unor metode diferite pentru dezvoltarea şi organizarea statisticilor de mediu, structura sistemelor sau a cadrelor realizate şi a publicaţiilor prezintă multe elemente comune.



98

puse problemele, nici nu susţine dezvoltarea statisticii care clarifică legăturile dintre elementele de mediu (de exemplu, poluarea aerului sau solului duc la poluarea apei). Mare parte din cercetări sunt specializate doar pe un anumit element de mediu (au tendinţa să ignore relaţiile dintre propriul lor domeniu de specialitate şi alte domenii).

Cadrul bazat pe gestiunea resurselor Această abordare se bazează pe metode de gestiune a resurselor, prin urmărirea ciclului de viaţă a unei resurse. Datele sunt organizate astfel încât să se poată monitoriza stocurile şi fluxurile unei anumite resurse, mărfurile în care este transformată resursa, risipa generată ca re-zultat al conversiei resursă/marfă, orice procedeu de reciclare ce poate fi folosit şi depunerea reziduurilor în mediu. În principiu, un cadru de gestiune a resurselor trebuie să permită analiştilor determinarea modului de utilizare optimă a resurselor, astfel încât degradarea me-diului să fie minimă. Un astfel de cadru este util, dar necesită un volum mare de date, obţinute din mai multe surse.

Cadrul bazat pe abordarea de tip presiune - stare - răspuns Acest cadru poate fi utilizat pentru a se descrie diverse stadii în conexiunea “cauză - efect” din interiorul circuitului economie - mediu şi a proceselor care au loc în natură: presiunea acti-vităţilor cu impact, starea calitativă a mediului şi răspunsul societăţii (protecţia mediului). Acest tip de abordare permite o descriere a interrelaţiilor dintre economie şi mediu şi, totodată, are o mare relevanţă în ceea ce priveşte formularea politicilor în rezolvarea problemelor de mediu. Cadrul poate fi utilizat pentru construirea clasificărilor şi sistemelor statistice. În figura 1. se sugerează o reprezentare prin care se evidenţiază fluxurile impuse de circuitul economie - mediu.

RăspunsProtecţia mediului

Politici publice, semnale de piaţă,

tehnologii, instruire, atitudini

Activităţi cu impact

Practici de producţie şi

consum

Presiuni/avantajeProcese poluante/

benefice

Stare Habitat şi

biodiversitate, resurse naturale

ImpactEfecte asupra

habitatului, bidiversităţii şi

resurselor naturale

Figura 1. Abordarea de tip “Presiune - Stare - Răspuns”

În prima etapă se descriu activităţile cu impact (de exemplu, activităţile de producţie şi consum) care conduc la o anumită presiune (de exemplu, evacuarea de poluanţi). În această etapă se identifică presiunile care decurg din activităţile economice şi care au generat schimbări nedorite sau benefice pentru mediu. Cele două aspecte au fie un impact negativ, fie un impact pozitiv asupra mediului. Tot în acest stadiu se stabileşte legătura dintre presiuni şi procesele care



99

sunt influenţate direct prin politicile economice. Pentru a putea evidenţia că presiunile au efect asupra mediului (de exemplu, schimbarea calităţii aerului), se abordează cea de a doua etapă: starea (de exemplu, schimbări în stocul de resurse). O schimbare în starea mediului poate pro-duce consecinţe pentru bunăstarea oamenilor sau pentru economie, cu alte cuvinte se produce un impact (de exemplu, efecte asupra sănătăţii sau productivităţii naturale). Prin ultima etapă, răspunsul, se acoperă o descriere a acţiunilor întreprinse pentru prevenirea sau remedierea efectelor de mediu (activităţi de protecţia mediului) ca un răspuns la o anumită formă de impact.

Cadrul bazat pe abordarea din punct de vedere ecologic

Al patrulea tip de abordare, cea ecologică, tratează subiecte diverse cum ar fi: evoluţia diversităţii biologice şi dinamica populaţiilor, productivitatea, stabilitatea şi elasticitatea ecosis-temelor etc. Un cadru de lucru este folositor în procesul de desemnare a priorităţilor pe diferite probleme de mediu. Multitudinea problemelor de mediu diferă de la o ţară la alta, şi alegerea unui cadru de lucru trebuie să ajute statisticienii în identificarea problemele mai importante. De exemplu poluarea, care este o problemă foarte des întâlnită, are o prioritate mai mare în ţările mai bogate decât în ţările mai sărace. În ţările în care economia este bazată pe agricultură sau pe un consum sporit de resurse naturale se întâlnesc mai des probleme legate de conservarea terenurilor şi epuizarea resurselor. În ţările cu rezerve limitate de apă, calitatea şi accesul la aceasta sunt problemele cel mai des întâlnite. De-a lungul anilor s-au conturat două curente privind sistemul statistic de mediu:

cadrul OECD20; cadrul UN-FDES21.

Cadrul OECD

OECD a dezvoltat un cadru bazat pe abordarea presiune - stare - răspuns. Această abor-dare este folosită de toate ţările membre OECD, dar şi în ţări din Europa de Est şi Asia Centrală. Cadrul OECD se bazează pe două ipoteze cheie. Prima se referă la faptul că există o linie directă de cauze, pornind de la presiunea asupra mediului până la starea lui şi apoi la răspunsul so-cietăţii. În al doilea rând, există o relaţie unu la unu care leagă fiecare presiune asupra mediului de o schimbare anume în starea acestuia şi apoi de un răspuns al societăţii. Activităţile economice utilizează resurse de mediu (aer, apă, sol şi alte resurse naturale) şi generează presiuni asupra mediului, care se pot observa în diferite sectoare ale economiei. Răs-punsurile pot veni de la agenţi economici, gospodării sau administraţie. Legăturile dintre cele trei etape depind de fluxurile informaţionale. Societatea primeşte informaţii despre tipurile de pre-siuni şi despre starea mediului, după care formulează răspunsuri care se pot adresa direct unui anumit sector economic sau mediului înconjurător.

Cadrul UN-FDES

UN-FDES nu necesită un set specific de parametri statistici sau indicatori. De asemenea nu este condiţionat de vreo schemă de clasificare sau metodă particulară de culegere a datelor. Cadrul este proiectat să fie suficient de flexibil pentru a putea permite statisticienilor să monitorizeze toate caracteristicile mediului. În tabelul 1 este prezentată structura globală a cadrului. 20 Organisation for Economic Cooperation and Development (Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică). 21 United Nation – Framework for Development of Environment Statistics (Cadrul de lucru pentru Dezvoltarea Statisticii de Mediu al Naţiunilor Unite).



100

Tabelul 1: Structura cadrului UN – FDES Componenta

mediului Activităţi economice

şi sociale Impactul activităţilor

asupra mediului Răspuns Evidenţe şi stocuri

1. Flora

Agricultura Proliferarea, micşorarea efectivelor, dispariţia spe-ciilor

Protejarea speciilor afla-te în pericol de dispariţie

Evidenţa speciilor şi resur-selor genetice

Silvicultura şi exploa-tarea forestieră

Micşorarea/creşterea suprafeţelor cu păduri şi terenuri împădurite

Managementul pădu-rilor, inclusiv împădu-ririle

Evidenţa zonelor cu vege-taţie

Emisii nocive pentru floră

Impactul poluării asupra vegetaţiei (ex.: ploi acide)

Monitorizarea şi controlul poluării

Evidenţa emisiilor nocive asupra florei

2. Fauna Zootehnia şi vânătoarea

Schimbări în habitate/eco-sisteme

Protejarea habitatelor Evidenţa modului în care sunt distribuite habitatele şi caracteristicile acestora

Emisii nocive pentru faună

Impactul asupra sănătăţii şi bunăstării

Monitorizarea şi con-trolul poluării

Evidenţa emisiilor nocive asupra faunei

3. Atmosfera

Activităţi de folosire a pământului care afec-tează clima

Impactul biologic şi ecolo-gic

Promovarea unor mo-duri ecologice de utili-zare a pământului şi pro-cese de producţie alter-native

Evidenţa emisiilor (tipuri şi surse de poluare a ae-rului)

Emisii de agenţi care po-luează aerul, din surse mobile şi imobile

Impactul asupra sănătăţii şi bunăstării

Prevenirea îmbolnăviri-lor, monitorizare şi con-trol

Factori socio-economici care afectează calitatea aerului

4. Apa Captarea apei

Cantitatea şi nivelul apei, debitul şi rezerva de apă

Conservarea, descope-rirea unor noi resurse de apă

Evidenţa resurselor de apă

a. Apa dulce

Folosirea apei în indus-trie, agricultură şi gos-podării

Calitatea apei Tratarea apei Evidenţa consumului de apă

Gestionarea apelor rezi-duale

Impactul biologic şi eco-logic

Monitorizarea poluării şi controlul calităţii apei

Evidenţa evacuărilor (ti-puri, surse de deversări, poluanţi)

b. Apa marină

Captarea apelor şi utili-zarea lor (desalinizare, consum)

Impactul biologic şi eco-logic

Monitorizarea şi con-trolul poluării, conser-varea

Evidenţa ecosistemelor marine

Poluarea coastelor Impactul asupra sănătăţii omului şi bunăstării

Protecţia sănătăţii oame-nilor şi a ecosistemelor acvatice

Evidenţa modului în care sunt folosite coastele

5. Pământul Folosirea pământului pentru agricultură, silvi-cultură, minerit şi pentru aşezări umane

Câştig sau pierdere de sol, pierdere de teren agricol, eroziune

Regulament de folosire a pământului, zonarea teri-toriului

Evidenţa utilizării pămân-tului şi a proprietăţii tere-nurilor, caracteristici topo-grafice

a. Suprafaţă Deversările de reziduuri şi ape reziduale

Impactul asupra sănătăţii omului şi bunăstării

Monitorizarea şi contro-lul poluării

Evidenţa evacuărilor de deşeuri solide şi lichide

b. Subsol Mineritul şi prelucrarea mineralelor

Diminuarea stocului de resurse, puţuri deschise, deversarea de reziduuri

Reabilitarea terenurilor Evidenţa resurselor mine-rale

6. Aşezări umane

Construcţii Gospodării defavorizate, locuinţe sărăcăcioase

Reamenajarea şi dezvol-tarea comunităţii

Evidenţa clădirilor, depen-dinţelor

Emisiile şi deversările de reziduuri

Concentraţia de deşeuri şi agenţi de poluare

Conservarea energiei şi apei

Evidenţa emisiilor (surse, tipuri de poluanţi)

În tabelul 1 sunt scoase în evidenţă şase componente ale mediului (flora, fauna, atmos-fera, apa, pământul/solul şi aşezările umane) şi sunt identificate patru categorii informaţionale asociate fiecărei componente.



101

Cadrul de lucru OECD se bazează pe trei tipuri de indicatori de mediu (tabelul 2). Indi-catorii care evidenţiază presiunile activităţilor economice şi sociale asupra mediului constituie o clasă de indicatori, denumiţi şi “indicatori de presiune” şi prezintă cauzele problemelor de mediu (de exemplu, epuizarea resurselor naturale ca urmare a extracţiei neraţionale, evacuarea de poluanţi sau deşeuri în mediu rezultate din procese industriale poluante etc.). Cea de a doua clasă de indicatori care evidenţiază schimbările sau evoluţia stării fizice a mediului sunt denumiţi şi “indicatori de stare”. Indicatorii care evidenţiază eforturile făcute de societate sau instituţiile autorizate pentru îmbunătăţirea mediului sau diminuarea degradării, denumiţi “indicatori de răspuns”, reprezintă cea de-a treia clasă de indicatori. În mod concret, indicatorii de presiune exprimă cauzele problemelor de mediu, cum ar fi: deprecierea resurselor naturale ca urmare a unei extracţii intense, eliberarea de poluanţi şi deşeuri în mediu prin dezvoltarea industrială etc. Cu alte cuvinte, aceşti indicatori măsoară im-pactul asupra mediului. În contrast cu acest gen de indicatori, indicatorii de stare evidenţiază calitatea mediului prin agregarea datelor care privesc calitatea aerului, a apei sau a solului precum şi cele care privesc mărimea stocurilor de resurse naturale. Indicatorii de răspuns cuantifică rezultatele politicilor de mediu aşa cum sunt implementate (la nivelul reglementărilor, al bugetului naţional, al introducerii stimulentelor fiscale etc.).

Tabelul 2. Matricea indicatorilor de mediu (Sursa: OECD) Probleme de mediu

Indicatori de presiune Indicatori de stare Indicatori de răspuns

Schimbări climaterice

Producţie industrială, consumuri energetice: emisii de gaze cu efect de seră

Concentraţii ambientale, tempe-raturi globale

Cheltuieli pentru alternative energetice, preţuri diferenţiate

Diminuarea stratului de ozon

Producţia de CFC: emisii de CFC, halon etc.

Grosimea stratului de ozon Legislaţie şi convenţii interna-ţionale

Reducerea biodiversităţii

Schimbări în utilizarea terenuri-lor şi utilizarea de pesticide/fer-tilizanţi

Număr de specii ameninţate, dis-tribuţia speciilor

Cheltuieli pentru protecţie

Epuizarea resurselor

Producţia industrială, producţia energetică, consumul de resurse

Prospectarea rezervelor de re-surse minerale

Rata de reciclare, indicii preţu-rilor resurselor, rata de împă-duriri

Dispersia chimi-calelor toxice

Producţia industrială, producţia de chimicale, utilizarea chimica-lelor

Concentraţia de dioxină22 în sol Legislaţie, cheltuielile de cerce-tare

Deşeuri Producţia industrială, cantitatea de deşeuri produsă

Suprafaţa gropilor de gunoi, calitatea apei subterane

Cheltuieli pentru colectarea şi tratarea deşeurilor

Poluarea aerului şi acidifierea

Producţia industrială, transpor-turi, consum energetic: emisii de NOX

23, SOX24, COV25, particule

Nivelul pH-ului26 în sol şi în la-curi, suprafaţa pădurilor uscate, calitatea aerului urban

Penalităţi, cheltuieli, legislaţie

Mediul marin şi zonele de coastă

Transport ţiţei, turism maritim Calitatea ecosistemelor marine Convenţii internaţionale

Poluarea apei şi resursele de apă

Cerinţa de apă, intensitatea utili-zării apei

Concentraţii de nitraţi şi fosfaţi în râuri şi lacuri, nivelul apelor subterane

Populaţie racordată la canaliza-re, cheltuieli pentru canalizare şi epurare

22 Tetraclorodibenzoparadioxin: gaz extrem de periculos, care rezultă ca produs secundar în urma procesului de fabricaţie a acidului triclorofenoxiacetic. 23 Oxizi de azot. 24 Oxizi de sulf. 25 Compuşi organici volatili. 26 Determinarea concentraţiei ionilor de hidrogen dintr-o soluţie, pentru a stabili gradul de aciditate sau de alcalinitate al acesteia. Valoarea pH-ului este indicată printr-o cifră. Cifra 7 indică un Ph neutru. O cifră mai mică decât 7 indică un nivel de aciditate aflat în creştere, în timp ce o cifră mai mare decât 7 indică un nivel de alcalinitate aflat în creştere. În consecinţă, cifra 0 marchează gradul cel mai înalt de aciditate, iar cifra 14 gradul cel mai înalt de alcalinitate.



102

Abordări privind efectuarea auditului acordurilor internaționale de mediu prin cooperarea dintre SAI-uri

Tipuri de audituri

Conform ISSAI 5140, auditurile acordurilor interna-ționale de mediu pot lua forma, fie a unui audit de confor-mitate, fie a unui audit de performanță, care include de asemenea și conformitatea. Fiecare din aceste două abordări poate fi justificată în funcție de mandatul SAI-urilor. Un număr mare de SAI-uri efectuează auditul de performanță, pentru că acesta este mai cunoscut și mai utilizat.

9.1. Audituri paralele. Definire, modalități și etape de desfășurare

Definiție

Auditul paralel reprezintă un audit realizat de două sau mai multe SAI-uri, în care fiecare instituție supremă de audit are propria sa echipă de audit și care prezintă separat un raport propriului parlament sau guvern, dar numai asupra observațiilor și/sau concluziilor ce privesc propria țară.

Avantaje

Problemele de natură juridică, acolo unde ele există, sunt minime, și fiecare țară se ocupă de jurisdicția sa.

Există puține/sau nu sunt probleme la nivelul schimbului de informații. Sensibilitatea politică este mai mică decât în cazul auditurilor comune. Problemele înaintării rapoartelor către parlament sau guvern datorate sincronizării sunt

eliminate, din moment ce raportul aparține doar țării din care SAI-ul face parte. Fiecare SAI dispune de o libertate mai mare în alegerea resurselor pe care aceasta dorește

să le folosească pentru un audit anume. Potențialele tensiuni dintre SAI-uri, cum ar fi dezacordurile asupra domeniului/ariei de

aplicabilitate, conținutului, observațiilor, datelor limită, publicării etc. sunt reduse la minim, chiar eliminate.

Înaintarea către parlament într-un termen rezonabil (poate fi de 6 luni) crește impactul și interesul în fiecare țară. SAI-urile pot consemna, de asemenea, în raportul lor că celelalte SAI-uri desfășoară o activitate similară. Dacă SAI-urile și-au prezentat deja rapoartele, se poate face referire la constatările lor, deși acest lucru poate fi sensibil.

Logistica este facilitată, nevoia de coordonare directă este mai mică decât în cazul unui audit comun.

Este mai ușor ca experții buni să intervină la momentul oportun.

CAPITOLUL IX Efectuarea auditului acordurilor internaționale de mediu

Cooperarea între Instituțiile Supreme de Audit



103

Dezavantaje

Definirea auditului paralel implică faptul ca fiecare SAI să-și prezinte raportul doar parlamentului sau guvernului țării sale și ca acest raport să se refere doar la observațiile și/sau concluziile care privesc acea țară sau acel guvern.

Deoarece rapoartele SAI-urilor sunt susceptibile de a fi înaintate la date care diferă (acest lucru se întâmplă în special dacă datele de prezentare sunt diverse), impactul general, atenția legislativului, a guvernelor, a mass-mediei, a grupurilor de apărare a mediului etc. sunt mai puțin importante. Impactul poate să depindă de domeniul/aria de aplicabilitate a auditului.

Deoarece auditurile paralele sunt mai puțin coordonate decât auditurile comune, dome-niul/aria de aplicabilitate poate să varieze în mod considerabil.

Rapoartele individuale ale SAI-urilor sunt susceptibile că se concentrează mai puțin pe probleme comune ale țărilor.

Schimbul de informații, probabil, nu este la fel de bun cum ar fi în cazul unui audit comun. Este mai dificilă intervievarea organizațiilor cu o activitate transfrontalieră, în aria juris-

dicţională a mai multor SAI-uri. Acestea pot fi deranjate să trebuiască să răspundă la aceleași întrebări etc., puse în mod succesiv de SAI-uri diferite.

9.2. Audituri comune Aspecte privind realizarea acestor tipuri de audituri

Definiție

Un audit comun reprezintă un audit efectuat de o echipă compusă de auditori din două sau mai multe SAI-uri, care redactează un raport unic comun care este publicat în toate țările participante.

Avantaje

Domeniul de aplicare a auditului poate fi mai bine coordonat și efectuat decât în auditurile paralele.

Schimbul de informații, metodologia etc. sunt îmbunătățite. În general, este mai ușor să se organizeze discuții comune decât discuții separate. Este

mai ușor pentru intervievatori și pentru persoanele intervievate să se pună de acord asupra datei unei singure discuții, în loc de două sau mai multe.

Discuțiile comune sunt mai acceptabile pentru persoanele interogate, deoarece acestea nu ar fi nevoite să răspundă de mai multe ori la aceleași întrebări din partea mai multor SAI-uri.

SAI-urile se exprimă ca o singură instituție și nu separat, credibilitatea și probabil im-pactul raportului fiind astfel mai ridicate.

Pot fi incluse în audit și alte puncte de vedere și astfel pot apărea constatări suplimentare. Raportul poate fi mai concentrat pe obiective. Un raport comun poate avea un impact mai mare și poate atrage mai multă atenție din

partea legislativului, din partea mass-mediei și din partea guvernului, din partea grupu-rilor de apărare a mediului, a industriei etc. deoarece acesta se concentrează asupra tu-turor părților auditate și asupra problemelor comune, cum ar fi riscurile din sănătatea publică, de mediu și de securitate. Acestea pot depinde în mod egal de domeniul/aria de aplicabilitate a auditului.



104

Dezavantaje

Sensibilitățile politice pot să difere de la o țară la alta și trebuie să fie luate în considerare. Eventuala nevoie de reechilibrare a independenței auditului efectuat de fiecare Instituție

Supremă de Audit care participă la un audit comun, în cazul unde utilizarea datelor și anumitor concluzii ar putea pune în dificultate una din SAI-urile participante vis-à-vis de propria competență.

Este dificil de garantat faptul că domeniul/aria de aplicabilitate al/a rapoartelor comune rămâne de competența fiecărui SAI.

Pot exista probleme de ordin juridic dacă rapoartele sunt prezentate parlamentelor și guvernelor respective la date diferite.

Compromisurile făcute pentru a ajunge la un consens în cadrul echipelor de audit pot slăbi sau pot avea un efect negativ asupra logisticii, asupra domeniului/ariei de aplicabi-litate, asupra metodologiei, resurselor, planificării timpului, constatărilor, raportării și revizuirii dosarelor celorlalte echipe. Prin urmare, este necesar să se înființeze un meca-nism de reglare a neînțelegerilor asupra acestor probleme.

Riscurile de tensiuni între SAI-urile participante la audit sunt mai mari. Divergențele de opinie între SAI-uri cum ar fi concluziile contradictorii în raportul final,

oricare ar fi importanța lor, poate să slăbească credibilitatea acestuia. Raportul unui audit comun riscă să fie mai general, pentru că membrii echipei de audit

vor încerca să publice un raport unanim și vor evita să facă anumite observații specifice sau vor modifica anumite concluzii/sau constatări care nu reprezintă părerea unanimității.

Dacă observațiile și/sau concluziile sunt prea generale, credibilitatea raportului și a SAI-urilor poate fi redusă.

9.3. Audituri coordonate Posibilități de utilizare a acestui gen de audit,

modalități de cooperare internațională

Definiție

Un audit coordonat este fie un audit comun cu rapoarte distincte (ca și în cazul auditurilor paralele), fie un audit paralel cu un singur raport comun în plus față de rapoartele naționale distincte. Avantaje și dezavantaje

Utilizarea acestui tip de audit poate reduce la minim, chiar elimina unele din dezavantajele men-ționate în cazul auditurilor paralele și comune. Această metodă poate fi utilă când problemele de natură juridică care apar din cauza mandatelor diferite ale SAI-urilor pot să aibă un impact asupra modului și asupra momentului în care observațiile și/sau concluziile ar trebui să fie înaintate.

Mai mult, deoarece un audit coordonat reprezintă combinația de un audit paralel și un audit co-mun (sau viceversa), acesta ar trebui să fie mai flexibil în ceea ce privește cooperarea. Utilizarea acestui gen de audit poate fi favorabil sau de preferat când SAI-urile doresc să-și sporească experiența în cooperarea internațională, în general.



105

9.4. Modul de realizare al acestor tipuri de audituri

Planificarea și realizarea auditurilor

În numeroase cazuri în care țările cele mai atinse de o situație de mediu transfrontalieră sunt țările vecine, necesitatea de a audita un acord internațional de mediu poate fi simțită în interiorul anumitor zone geografice.

După cum s-a spus, cooperarea între SAI-uri, de exemplu în interiorul unei regiuni geografice a INTOSAI, poate nu numai să reducă costurile auditurilor de mediu, dar poate să permită SAI-urilor să aleagă acordurile considerate cel mai adecvat de auditat în cooperare.

În acest sens, SAI-urile pot utiliza un model ”pe etapă” pentru planificarea sau realizarea audi-turilor acordurilor internaționale de mediu.

A. Prima etapă - Planificarea auditurilor

Pentru a putea coopera în cadrul unei operațiuni comune, fiecare SAI trebuie să efectueze un anumit număr de sondaje sau de studii preliminarii, în special pentru a ști:

care sunt acordurile care trebuie auditate; cum și de unde se obțin informații cu privire la acorduri; dacă este posibil să se evalueze măsura în care țările respectă acordurile; dacă există un risc pentru SAI-uri (domeniu de aplicare și natura); dacă un astfel de audit poate să implice alte SAI-uri; și gradul de interes al SAI-ului, bazat pe discuții de informare cu SAI-urile relevante.

În afară de determinarea acordurilor ce urmează a fi auditate și dacă un astfel de audit ar trebui să implice alte SAI-uri, fiecare SAI trebuie să decidă, de asemenea, asupra domeniului/ariei de apli-cabilitate, naturii, tipului de audit și asupra fezabilității acestuia.

După cum s-a menționat mai sus, fiecare SAI poate să auditeze acordul internațional pe care aceasta îl consideră adecvat. Totuși, SAI-urile trebuie să se concentreze pe auditul acordurilor internaționale pe care fiecare țară trebuie să-l respecte (acelea pe care le-a ratificat).

Acordurile selecționate trebuie să permită auditului – care poate fi paralel, coordonat sau comun – să înregistreze rezultatele care au importanță pe plan ecologic și care permite un schimb de informații și de experiență.

Auditul va trebui să fie unul de conformitate, dar va putea cuprinde, de asemenea, un audit de per-formanță. Auditul de performanță va trebui să scoată în evidență dacă o țară respectă sau nu obliga-țiile și/sau angajamentele care decurg din acordurile auditate, pe baza elementelor următoare:

existența unei legislații legate de acord; și o evaluare a respectului de către țară a legislației aplicabile și a acordului însuși.

B. A doua etapă - Realizarea auditurilor

În vederea optimizării și facilitării auditului, fie un SAI decide să coopereze cu alte SAI-uri înainte de a face un studiu comparativ al conformității propriei țări cu acordurile internaționale de mediu, fie – dacă a fost evidențiată nerespectarea de către țara sa a acestor acorduri – aceasta va trebui să încheie, în mod necesar, un acord sau un protocol formal cu alte SAI-uri participante la un audit paralel, coordonat sau comun.

Acest acord sau protocol va trebui să se refere la probleme cum ar fi natura auditului, standardele de raportare, planificarea timpului, alocarea de personal și alte resurse inclusiv aranjamente fi-nanciare. Mai mult, protocolul va trebui să conțină directive care vizează să elimine diferențele care țin de domeniul de aplicare, observațiile, recomandările, concluziile etc.



106

Bineînțeles, decizia de a încheia un astfel de acord cât și formularea sa revin SAI-urilor par-ticipante la audit. Un astfel de acord este important, pentru a garanta că toate părțile sunt con-știente de responsabilitățile ce le au. Acesta va oferi, de asemenea, un mecanism susceptibil să stabilească o relație bună de colaborare între SAI-urile participante și, astfel, să atingă cele mai bune rezultate.

Cum s-a menționat ulterior, folosirea acestui tip de acord cât și redactarea acestuia rămâne la latitudinea SAI-urilor. În același timp, dacă SAI-urile implicate nu au experiența adecvată în ceea ce privește cooperarea internațională, acestea trebuie să renunțe să includă prea multe as-pecte/elemente într-un acord. Cu alte cuvinte, un acord ar trebui să fie conceput/formulat în funcție de experiențele diverse ale SAI-urilor în domeniul cooperării internaționale, atât la nivel general cât și la nivel de mediu.

Date fiind diferențele de abordare și de structură juridică a SAI-urilor, este posibil ca toate standardele de audit să nu se aplice tuturor aspectelor activităților de audit efectuate de către SAI-urile participante la un audit. Prin urmare, SAI-urile trebuie să fie conștiente de diferențele care le separă la nivelul rolurilor și responsabilităților la momentul formării unei echipe, pentru un audit paralel, coordonat sau comun.

C. A treia etapă - Evaluarea auditurilor

Odată terminat auditul, acesta trebuie să fie evaluat, iar evaluarea trebuie să cuprindă expe-riențele acumulate în fiecare tip de audit, în special avantajele și dezavantajele. Evaluarea trebuie, de asemenea, să permită rezumarea informațiilor importante cu privire la planificarea și execuția auditului.

Evaluarea este utilă în egală măsură pentru furnizarea de date și de informații legate de modalitatea în care SAI-urile pot să coopereze în cadrul unui audit al acordurilor internaționale de mediu în anii viitori, inclusiv modalitatea de evaluare și de alegere a tipului de audit ce se va efectua. Mai mult, aceasta prezintă o importanță mare pentru monitorizare.



107

Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României republicată, prin art. 21, art. 22, lit. g) şi art. 28, reglementează competenţa auditării modului de constitui-re, utilizare şi gestionare a resurselor financiare privind protecţia mediului, îmbunătăţirea calităţii condiţiilor de viaţă şi de muncă. De asemenea, potrivit prevederilor pct. 40 lit. d8 și ale pct. 259 lit. f din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea acti-vităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea acte-lor rezultate din aceste activități, unul din obiectivele specifice urmărite de auditorii publici externi prin verificările sale este cel al constituirii, utilizării și gestionării resurselor financiare privind protecția mediului, îmbunătățirea calității condițiilor de viață și de muncă.

10.1 Reglementările legale specifice protecţiei mediului

Printre principalele reglementări legale specifice protecției mediului se găsesc în: (1) Legea nr. 157/2005, pentru ratificarea tratatului de aderare a României la UE –

care potrivit Anexei VII: Măsuri tranzitorii – ţara noastră şi-a asumat o serie de angajamente privind transpunerea, implementarea şi controlul aplicării acquis-ului comunitar de mediu;

(2) Tratatul de aderare la UE - Capitolul 22 - Mediu; (3) Planul Naţional de Dezvoltare a României 2007-2013; (4) Hotărârea Guvernului nr. 1.460/2008 pentru aprobarea Strategiei naţionale pentru

dezvoltare durabilă - Orizonturi 2013-2020-2030; (5) O.U.G. nr. 195/2005, privind protecţia mediului, actualizată.

Prin Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, țara noastră și-a asumat obligația transpunerii aquis-ului comunitar de mediu în legislația națională. Astfel, domeniul protecției mediului este reglementat în principal prin Ordonanța de Urgență nr. 195/22 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 1196/30 decembrie 2005, completată și aprobată prin legea nr. 265/29 iunie 2006. Această legislație dezvoltă conceptele privind protecția mediului din fosta Lege a mediului nr. 137 din 1995, pe baza experienței acu-mulate în anii de aplicare, precum și a prelucrării conceptelor respective din legislația Uniunii Europene.

Această lege este o lege-cadru, fiecare prevedere generală sau specifică fiind detaliată și completată de norme sau instrucțiuni de aplicare prin reglementări deja existente sau care urmează a se elabora. Legislația de mediu în România este organizată pe 12 grupe de problematici: legis-lație orizontală și reglementări, calitatea aerului, schimbări climatice, gestiunea deșeurilor, ca-litatea apei, protecția naturii, controlul poluării și managementul riscului, etichetarea ecologică, substanțe periculoase, organisme modificate genetic și biosecuritate, zgomot, politici de mediu.

CAPITOLUL X Cadrul legal care reglementează aspecte privind

protecția mediului



108

Principalele aspecte reglementate de legea cadru privind protecția mediului - O.U.G. nr.195 din 22.12.2005

Conform art. 6 alin (1) din O.U.G. nr.195/2005, aprobată prin Legea nr. 265/2006 cu modificările și completările ulterioare, protecția mediului constituie obligația și responsabilitatea autorităților administrației publice centrale și locale, precum și a tuturor persoanelor fizice și juridice. Autoritățile administrației publice centrale și locale prevăd în bugetele proprii fonduri pentru îndeplinirea obligațiilor rezultate din implementarea legislației comunitare din domeniul mediului și pentru programe de protecție a mediului și colaborează cu autoritățile publice centrale și teritoriale pentru protecția mediului. În art. 3 din OUG nr.195/2005 sunt prezentate nouă principii ce stau la baza legii și a modului în care se derulează activitățile de protecție a mediului, începându-se cu cel legat de necesitatea integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale și terminând cu dezvoltarea colaborării internaționale pentru protecția mediului. În art. 4 din OUG nr.195/2005 sunt menționate modalitățile de implementare a prin-cipiilor și obiectivelor strategice de protecție a mediului, identificându-se 19 modalități, dintre care enumerăm: efectuarea evaluării de mediu înaintea aprobării planurilor și programelor care pot avea efect semnificativ asupra mediului, evaluarea impactului asupra mediului în faza inițială a proiectelor cu impact semnificativ asupra mediului, stabilirea și urmărirea realizării pro-gramelor pentru conformare, încurajarea implementării sistemului de management de mediu și audit de mediu. Capitolul II scoate în evidență că orice activitate socioeconomică (art.8) trebuie să aibă un punct de vedere din partea autorităților competente de mediu, și măsura în care se con-sideră necesar, se emit, pe baza unei proceduri de reglementare: aviz de mediu, acord de mediu, autorizație de mediu, autorizația integrata de mediu. Procedura de reglementare implică reali-zarea unor documentații specifice: evaluarea de mediu, evaluarea impactului asupra mediului, bilanțul de mediu, raportul de amplasament, raportul de securitate. În procesul de reglementare, acolo unde este cazul, este implicată și populația locală, prin acțiuni de informare și dezbatere publică, în baza aplicării Legii nr. 86 din 2000 ce ratifică Convenția de la Aarhus privind accesul la informații și decizii în problemele de mediu. În capitolul cu privire la regimul substanțelor și preparatelor periculoase, se menționează că fabricarea, introducerea pe piață, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă, manipularea, introducerea în țară sau scoaterea din țară a substanțelor și preparatelor periculoase sunt supuse unui regim special de reglementare și gestionare. Regimul deșeurilor este reglementat de o legislație specifică, subliniindu-se ferm că introducerea pe teritoriul României a deșeurilor de orice natură, în scopul eliminării acestora, este interzisă. (art.32) Se menționează că introducerea deșeurilor în scopul recuperării se face numai cu aprobarea guvernului, în conformitate cu prevederile Tratatului de aderare a României la UE, ratificat prin Legea nr. 157 din 2005. Regimul îngrășămintelor chimice și al produselor de protecție a plantelor, reprezintă o reglementare-cadru, completată cu reglementări specifice, și prevede măsuri stricte de control al acestei activități de la producerea până la aplicarea și controlul ulterior al îngrășămintelor chimice și al produselor de protecție a plantelor. Regimul organismelor modificate genetic, obținute prin tehnicile biotehnologiei mo-derne se referă la activități ce includ: utilizarea în condiții de izolare a microorganismelor modi-ficate genetic, introducerea deliberată în mediu și pe piață a organismelor vii modificate genetic, importul organismelor/micro-organismelor modificate genetic. În cazul Regimului activităților nucleare, competența de emitere a acordului sau autori-zației de mediu aparține Guvernului României, autorității publice centrale pentru protecția me-diului revenindu-i următoarele atribuții: să organizeze activitatea de monitorizare a radioacti-



109

vității mediului, să supravegheze, să controleze și să dispună măsuri pentru respectare a pre-vederilor legale privind protecția mediului, să colaboreze cu organele competente în apărarea dezastrelor, protecția sănătății populației și a mediului. În capitolul ce tratează Conservarea biodiversității și arii naturale protejate, se atrage atenția că managementul acestor arii/site-uri necesită planuri de management administrativ sau contractuale, subliniindu-se activități ce sunt interzise a se derula în diferite categorii de arii pro-tejate, după cum urmează: desfășurarea de activități, programe, planuri ce contravin planurilor de management sau regulamentelor acestor spații, schimbarea destinației terenurilor fără aprobarea structurilor de administrare, pășunatul și amplasarea de stâne și locuri de târlire fără aprobarea structurilor de administrare, activități comerciale de tip comerț ambulant, fără aprobarea struc-turilor de administrare. Principala prevedere privind protecția apelor și ecosistemelor acvatice se referă la faptul că reglementarea activităților din punct de vedere al gospodăririi apelor și controlul res-pectării prevederilor privind protecția apelor se realizează de către autoritățile competente pentru protecția mediului, autoritățile centrale și locale de gospodărire a apelor și de către autoritățile centrale și locale de sănătate. În capitolul privind Protecția atmosferei, schimbări climatice, gestionarea zgomotului ambiental, sunt subliniate atribuțiile și responsabilitățile autorității publice centrale de protecție a mediului, aflându-se în competența sa: elaborarea strategiei și a planului de acțiune privind schimbările climatice, administrarea registrului Național al emisiilor de gaze cu efect de seră, coordonarea sistemului național de estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră, coordonarea implementării mecanismelor flexibile prevăzute de Protocolul de la Kyoto la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice. De o deosebită importanță este responsabilitatea stabilirii schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și a planurilor de alocare a acestor certificate. Gestionarea durabilă a resursei disponibile de astfel de emisii de gaze este un obiectiv urmărit prin structuri specializate în cadrul Administrației Fondului pentru Mediu. Articolul 62 se adre-sează deținătorilor de terenuri, cu orice titlu, care sunt obligați să întrețină perdele și aliniamente de protecție, spații verzi, parcuri, grădini publice, garduri vii pentru îmbunătățirea capacității de regenerare a atmosferei, protecția fonică și eoliană. Protecția solului, subsolului și a ecosistemelor terestre se realizează prin măsuri adec-vate de gospodărire, conservare, organizare și amenajare a teritoriului, aceasta fiind obligatorie pentru toți deținătorii. O atenționare deosebită se face pentru deținătorii cu orice titlu ai fondului forestier, ai vegetației forestiere din afara fondului forestier și ai pajiștilor, care au, printre altele următoarele obligații: să mențină suprafața împădurită a fondului forestier, să exploateze masa lemnoasă în condițiile legii, să asigure respectarea regimului silvic pentru conservarea vegetației lemnoase, să exploateze resursele pădurii, fondului cinegetic și piscicol conform prevederilor legale din domeniu, să exploateze pajiștile în limitele bonității. Protecția așezărilor umane impune respectarea a numeroase și complexe reguli de con-viețuire și de administrare din partea celor implicați, enumerându-se astfel: îmbunătățirea micro-climatului localității prin amenajarea și întreținerea unor lucii de apă, elaborarea planurilor de urbanism și amenajare a teritoriului, adoptarea elementelor arhitecturale adecvate, optimizarea densității de locuire, concomitent cu menținerea, întreținerea și dezvoltarea spațiilor verzi, a ali-niamentelor de arbori și a protecției stradale, a amenajamentelor cu funcție ecologică, estetică, recreativă, respectarea regimului de protecție a zonelor de interes turistic și de agrement, a mo-numentelor istorice, a ariilor protejate și a monumentelor naturii. Totodată se menționează că schimbarea destinației spațiilor verzi este interzisă, iar planurile de urbanism și amenajare a teritoriului se supun procedurii de evaluare de mediu.



110

Alte reglementări care completează legislația privind protecția mediului

(1) Atribuţiile generale ale consiliilor locale şi consiliului judeţean în materie de protecţie a mediului, reglementate prin:

- Legea nr. 215/2001, republicată, actualizată, administraţiei publice locale – prin art. 36, alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c), alin. (4) lit. d), e) şi f), alin. (6) lit. a), pct. 9, respectiv art. 91, alin. (1) lit. b), alin. (3) lit. d), alin. (5) lit. a), pct. 9.

(2) Responsabilităţile generale ale ordonatorilor de credite, respectiv categoriile de cheltuieli prevăzute în bugetele proprii judeţelor şi celorlalte unităţi administrativ-teritoriale, cu trimitere la protecţia mediului sunt reglementate prin:

- Legea nr. 273/2006, actualizată, privind finanţele publice locale – prin art. 23, alin. (2), lit. i) şi Anexa nr. 2: pct. 12, lit. a), pct.13 din cap. I şi pct. 12; pct. 13, cap. II

(3) Atribuţiile specifice/detaliate ale consiliilor locale/judeţene în materie de protecţie a mediului:

A) Obligaţiile autorităţilor publice locale în domeniul protecţiei apelor se regăsesc în:

- Legea apelor nr. 107/1996, actualizată [art. 19, alin. (1)-(2); art. 23, alin. (7); art.47, alin. (8), lit. e); art. 49; art. 76^3; art. 85, alin. (1)-(2) şi art. 85^3, lit. a) şi b)];

- OUG nr. 195/2005, actualizată, privind protecţia mediului (art. 6);

B) Obligaţiile autorităţilor publice locale în domeniul gestionării deşeurilor sunt structurate în:

- OUG nr. 195/2005, actualizată, privind protecţia mediului (art. 31);

- OUG nr. 78/2000, actualizată, privind regimul deşeurilor [art. 8^3, alin. (1)-(2); art. 14^1; art. 14^8, alin. (1)-(2); art. 35; art. 49];

- Legea nr. 101/2006, actualizată, privind serviciul de salubrizare a localităţilor [art. 6^1; art. 7; art. 26, alin. (6); art. 27, alin. (2)];

- HG nr. 1037/2010 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice [art. 5, alin. (1)];

- HG nr. 349/2005, actualizată, privind depozitarea deșeurilor [art. 6, alin. (1)-(3); art. 9, alin. (1)-(3); art. 10, alin. (2)-(3); art. 12, alin. (9)];

- HG nr. 856/2002, actualizată, privind evidenţa deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase;

- Legea nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţii publice;

- Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor – [art. 59]

C) Obligaţiile autorităţilor publice locale în domeniul protecţiei aşezărilor umane sunt stipulate în (fără a fi exhaustive):

- OUG nr. 195/2005, actualizată, privind protecţia mediului [(art. 70, lit. a)-j); art. 90, lit. a)- h); art. II.];

- Legea nr. 24/2007, republicată, privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor [art. 8, alin. (1) art. 10, alin. (1)-(3); art. 16, alin. (1); art. 18, alin. (4)-(5)];

- Legea 214/2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 819 din 21 noiembrie 2011–[art. 14].



111

D) Obligaţiile autorităţilor publice locale în domeniul protecţiei atmosferei, schim-bărilor climaterice şi gestionarea zgomotului ambiental se regăsesc în prevederile:

- OUG nr. 243/2000, actualizată, privind protecţia atmosferei [(art. 15, lit. a)-e); art. 15^1, lit. a) - c)];

- HG nr. 543/2004, actualizată, privind elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor şi programelor de gestionare a calităţii aerului [(art. 12, lit. a)- e)];

- Legea nr. 104/15.06.2011 privind calitatea aerului înconjurător (publicată în Monitorul Oficial nr. 452/28.06.2011) – [(art. 21 şi art. 22)].

E) Obligaţiile autorităţilor publice locale în domeniul protecţiei solului, subsolului şi ecosistemelor terestre sunt prevăzute în:

- HG nr. 1.403/2007, privind refacerea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele te-restre au fost afectate [(art. 19, alin. (5)].

În situația în care, potrivit Programului de activitate aprobat de plen, la entitățile supuse verificării Curții de Conturi se realizează un ”audit de mediu”, acesta se va desfășura prin con-sultarea Ghidului privind efectuarea auditului de mediu și prin utilizarea următoarelor chestio-nare elaborate ca instrumente de lucru care vor fi completate pe baza datelor și informațiilor cerute la fiecare entitate verificată. În raport de răspunsurile și explicațiile date de factorii de răspundere/managementul din entitățile verificate, se va proceda la următoarele:

1. se vor consemna în secțiunea distinctă a raportului de control constatările, concluziile și recomandările cu privire la constituirea, utilizarea și gestionarea resurselor financiare privind protecția mediului, îmbunătățirea calității condițiilor de viață și de muncă, dacă este cazul, în conformitate cu prevederile pct. 80 lit. a3 din Regulamentul privind orga-nizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități;

2. se vor consemna în secțiunea distinctă a raportului de audit financiar constatările și con-cluziile auditului financiar cu privire la constituirea, utilizarea și gestionarea resurselor fi-nanciare privind protecția mediului, îmbunătățirea calității condițiilor de viață și de muncă, conform prevederilor pct. 341 lit. A 4 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor re-zultate din aceste activități.



112

10.2 Chestionar pentru verificarea unor aspecte privind reglementările de protecție a mediului

la autoritățile administrației publice centrale

În vederea verificării atribuțiilor de protecție a mediului ce revin în sarcina autorităților administrației publice centrale, auditorii publici externi pot avea în vedere pe parcursul desfășurării auditului de mediu, următoarele obiective:

Denumire entitate...

Nr. crt.

Obiectiv

Răspuns Explicații/Documente care probează

răspunsul Da Nu

1. Entitatea a adoptat o politică de mediu?

2. Entitatea auditată a stabilit un sistem eficient de management al mediului, având drept scop îndeplinirea politicii de mediu a entității?

3. Entitatea coordonează o analiză de mediu ținând cont de toate aspectele legate de protecția mediului ale activităților, produselor și serviciilor entității, metodele de evaluare a acestora, cadrul său legal și de reglementare precum și de practicile și procedurile de management al mediului existente?

4. A stabilit entitatea și a menținut o procedură(i) de identificare a aspectelor de mediu ale activităților, produselor sau serviciilor sale pe care le poate controla și asupra cărora se presupune că are o influență, pentru a le determina pe cele care au sau pot avea un impact semnificativ asupra mediului?

5. Entitatea a stabilit și a menținut obiective generale și obiective specifice de mediu documentate?

6. Pentru atingerea obiectivelor generale și a obiectivelor specifice de mediu, entitatea a stabilit program(e) de management de mediu care includ:

a. desemnarea responsabilităților la fiecare funcție și nivel relevante ale orga-nizației pentru atingerea obiectivelor de mediu;

b. mijloacele și termenele privind realizarea acestora?

7. La nivelul entității, s-au stabilit și s-au menținut proceduri pentru ca personalul sau membrii săi să fie conștientizat de:

a. importanța conformității cu politica de mediu, cu procedurile și cerințele SMM-ului;

b. impacturile semnificative asupra mediului, reale sau posibile, ale activităților lor și de efectele benefice aduse mediului prin îmbunătățirea performanței lor individuale;

c. atribuțiile și responsabilitățile lor în realizarea conformității cu politica de mediu, cu procedurile și cerințele SMM-ului, inclusiv cu cerințele referitoare la pregătirea situațiilor de urgență și a capacității de răspuns?

d. consecințele posibile ale abaterilor de la procedurile operaționale specificate?

8. La nivelul entității a fost adoptată o strategie de protecție a mediului?

9. Entitatea a stabilit obiective și ținte pentru realizarea programelor de mediu?

10. Entitatea a stabilit o declarație cu privire la performanța sa de mediu care prezintă rezultatele obținute în ceea ce privește obiectivele de mediu și acțiunile ce urmează să fie inițiate pentru a îmbunătăți continuu performanța de mediu a entității?

11. Autorităţile administraţiei publice centrale au prevăzute în bugetele proprii fonduri pentru îndeplinirea obligaţiilor rezultate din implementarea legislaţiei comunitare din domeniul mediului şi pentru programe de protecţie a mediului şi au colaborat cu autorităţile publice centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului în vederea realizării acestora?

12. Autorităţile administraţiei publice centrale: a) au elaborat politica şi strategiile aplicabile în domeniul propriu de activitate, în conformitate cu principiile OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului?

b) au asigurat integrarea politicilor de mediu în politicile specifice? c) au elaborat planuri şi programe sectoriale, cu respectarea prevederilor OUG nr.195/2005 privind protecția mediului?

d) au asigurat pregătirea şi transmiterea către autorităţile competente pentru protecţia mediului a informaţiilor şi documentaţiilor necesare obţinerii avizului de mediu pentru planurile şi programele pentru care este necesară evaluarea de mediu?



113

e) au asigurat, în structura lor organizatorică, structuri cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului, încadrate cu personal de specialitate?

f) au dezvoltat, cu sprijinul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, pro-grame de restructurare, în acord cu strategia pentru protecţia mediului şi politica de mediu şi au asistat unităţile aflate în coordonarea, în subordinea sau sub autoritatea lor, la punerea în aplicare a acestor programe?

g) au elaborat normele şi reglementările specifice domeniului de activitate în conformitate cu cerinţele legislaţiei de protecţia mediului şi le-au înaintat pentru avizare autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului?

13. Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului a) a reactualizat strategia protecţiei mediului, cu respectarea principiilor şi ele-mentelor strategice prevăzute în OUG nr. 195/2005?

b) a elaborat recomandările şi acţionează pentru integrarea politicilor de mediu în strategiile şi politicile sectoriale?

c) a coordonat activitatea de instruire în domeniul protecţiei mediului? d) a corelat planificarea de mediu cu cea de amenajare a teritoriului şi urbanism şi stabileşte măsuri de reconstrucţie ecologică?

e) a creat sistemul de informare propriu şi stabileşte condiţiile şi termenii care permit accesul liber la informaţiile privind mediul şi participarea publicului la luarea deciziilor privind mediul?

f) a stabilit infrastructura pentru informaţia spaţială care serveşte scopurilor politicilor de mediu şi politicilor sau activităţilor care pot avea un impact asupra mediului?

g) a iniţiat proiecte de acte normative, norme tehnice, reglementări şi proceduri specifice?

h) a avizat normele şi reglementările referitoare la activităţi cu impact asupra mediului, elaborate de alte autorităţi şi a controlat aplicarea acestora?

i) a organizat sistemul naţional de monitorizare integrată a calităţii mediului, coordonează activitatea acestuia şi a asigurat informarea autorităţii centrale pentru sănătate privind rezultatele monitorizării contaminării radioactive a mediului?

j) a creat cadrul instituţional-administrativ pentru identificarea şi promovarea programelor de cercetare, pentru formarea şi instruirea unui personal calificat pentru supraveghere, analiză, evaluare şi control al mediului?

k) a implementat politicile, strategiile şi reglementările de protecţia mediului prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi agenţiile regionale şi judeţene pentru protecţia mediului?

l) a numit comisii de experţi pentru evaluarea prejudiciului adus mediului prin anumite activităţi care implică organisme modificate genetic?

m) a asigurat, contra cost, consultarea organismelor ştiinţifice şi a experţilor interni şi externi, după caz?

n) a elaborat şi a implementat programe şi a elaborat materiale educative privind importanţa protecţiei mediului?

o) a urmărit, în sfera sa de competenţă, respectarea obligaţiilor asumate prin convenţiile internaţionale la care România este parte?

p) a întocmit, prin intermediul Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului, rapoarte anuale privind starea mediului?

r) a aplicat sancţiuni, prin Garda Naţională de Mediu, pentru nerespectarea legislaţiei de mediu şi pentru neconformarea la condiţiile impuse prin actele de reglementare, titularilor activităţilor?

s) colaborează cu autorităţile publice şi alte persoane juridice, în scopul diminuării efectelor negative ale activităţilor economice asupra mediului şi încurajează introducerea tehnicilor şi tehnologiilor adecvate pentru mediu?

t) a pus la dispoziţie publicului date privind starea mediului, programele şi politica de protecţie a mediului?

u) a identificat, în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, noi instrumente financiare care favorizează protecţia şi îmbunătăţirea calităţii elementelor de mediu?

x) a elaborat Programul Operaţional Sectorial Mediu având responsabilitatea managementului, implementării şi gestionării asistenţei financiare alocate acestui program?

y) a declarat, cu informarea Guvernului, în situaţii speciale constatate pe baza datelor obţinute din supravegherea mediului, zone de risc înalt de poluare în anumite regiuni ale ţării şi elaborează, împreună cu alte autorităţi publice centrale şi locale, programe speciale pentru înlăturarea riscului survenit în aceste zone?



114

14. Autoritatea publică centrală pentru sănătate:

a) organizează şi coordonează activitatea de monitorizare a stării de sănătate a populaţiei în relaţie cu factorii de risc din mediu?

b) asigură supravegherea şi controlul calităţii apei potabile şi de îmbăiere, precum şi calitatea produselor alimentare?

c) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, reglementări privind calitatea şi igiena mediului şi asigură controlul aplicării acestora?

d) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în managementul calităţii mediului în relaţie cu starea de sănătate a populaţiei?

e) colaborează cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului în autorizarea activităţilor prevăzute la art. 24 şi 39 din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului şi la emiterea acordului de import pentru aceste activităţi?

f) exercită controlul de specialitate în domeniul activităţilor prevăzute de art. 24-28, şi art. 39 din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului pentru a preveni orice efect advers asupra stării de sănătate a populaţiei, a lucrătorilor şi a mediului şi transmite autorităţilor competente rezultatele controalelor şi măsurile adoptate?

g) colaborează cu celelalte autorităţi publice centrale cu reţea sanitară proprie, pentru cunoaşterea exactă a stării de sănătate a populaţiei şi pentru respectarea normelor de igienă a mediului din domeniul lor de activitate?

15. Ministerul Apărării Naţionale: a) a elaborat norme şi instrucţiuni specifice pentru domeniile sale de activitate, în concordanţă cu legislaţia privind protecţia mediului?

b) a supravegheat respectarea de către personalul Ministerului Apărării Naţionale a normelor de protecţia mediului pentru activităţile din zonele militare?

c) a controlat acţiunile şi aplică sancţiuni pentru încălcarea de către personalul Ministerului Apărării Naţionale a legislaţiei de protecţia mediului în domeniul militar?

d) a asigurat realizarea evaluării impactului asupra mediului, a raportului de ampla-sament şi, după caz, a raportului de securitate, prin structuri specializate, atestate de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, numai pentru proiectele şi activităţile din zonele militare?

e) a asigurat informarea autorităţilor competente pentru protecţia mediului cu privire la rezultatele automonitorizării emisiilor de poluanţi şi a calităţii mediului în zona de impact, precum şi cu privire la orice poluare accidentală datorată activităţii desfăşurate?

16. Autorităţile publice centrale în domeniul securităţii naţionale au următoarele atribuţii şi răspunderi: a) au realizat activitatea de protecţie a mediului prin structuri proprii care desfăşoară acţiuni de control, îndrumare şi coordonare, în scopul păstrării şi menţinerii echili-brului ecologic în domeniile sale de activitate?

b) au elaborat norme şi instrucţiuni specifice, în concordanţă cu respectarea principiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în domeniile sale de activitate?

c) au supravegheat respectarea de către personalul aflat în subordine a normelor de protecţie a mediului, pentru activităţile proprii?

d) au controlat şi au aplicat sancţiuni pentru încălcarea de către personalul propriu a legislaţiei de protecţie a mediului în domeniul său de activitate?

e) au asigurat evaluarea impactului asupra mediului a obiectivelor şi activităţilor proprii prin structuri specializate, certificate de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului?

17. Autoritatea publică centrală pentru educaţie şi cercetare: a) a adaptat planurile şi programele de învăţământ la toate nivelurile, în scopul însuşirii noţiunilor şi principiilor de protecţie a mediului, pentru conştientizarea, instruirea şi educaţia în acest domeniu?

b) a promovat tematicile de studii şi programe de cercetare care răspund priorităţilor stabilite de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului?

c) a elaborat programe educaţionale în scopul formării unui comportament respon-sabil faţă de mediu?

d) a elaborat programe şi studii specifice de cercetare ştiinţifică privind controlul produselor şi procedeelor biotehnologice şi de prevenire, reducere/eliminare a riscurilor implicate de obţinerea şi utilizarea organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne?

e) a colaborat cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în autorizarea activităţilor prevăzute la art. 39 din OUG 195/2005, din domeniul său de activitate?



115

f) a exercitat controlul de specialitate pentru activităţile prevăzute de art. 39 din OUG nr. 195/2005, din domeniul său de activitate, pentru a preveni orice efect advers asupra stării de sănătate a populaţiei, a lucrătorilor şi a mediului şi transmite autorităţilor competente rezultatele controalelor şi măsurile adoptate?

18. Autoritatea publică centrală în domeniile economiei şi comerţului: a) a elaborat politica şi strategiile aplicabile în domeniul propriu de activitate în conformitate cu legislaţia privind protecţia mediului?

b) a elaborat şi a aplicat la nivel naţional strategia de exploatare a resurselor minerale, în concordanţă cu prevederile OUG nr. 195/2005?

c) a elaborat politica în domeniul reciclării şi valorificării deşeurilor industriale? d) a dezvoltat şi a promovat legislaţia privind protecţia mediului din domeniile specifice de competenţă?

e) a colaborat cu alte autorităţi publice centrale la elaborarea mecanismelor financiare pentru stimularea utilizării tehnologiilor curate?

f) a colaborat la elaborarea şi promovarea normelor care asigură implementarea cerinţelor privind prevenirea şi controlul integrat al poluării pentru anumite categorii de activităţi industriale?

g) a încurajat introducerea sistemelor de management de mediu şi a etichetei ecologice? h) a promovat norme şi a asigurat implementarea acestora în domeniul substanţelor şi preparatelor periculoase?

i) a exercitat controlul de specialitate în domeniul activităţilor prevăzute de art. 24-28 din OUG 195/2005 privind protecția mediului?

19. Autoritatea publică centrală în domeniul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale: a) a asigurat protecţia şi conservarea solurilor şi menţinerea patrimoniului funciar?

b) a iniţiat proiecte de acte normative privind volumul de masă lemnoasă ce se recoltează anual din fondul forestier naţional, pe baza avizului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, conform legislaţiei în vigoare?

c) a asigurat autorizarea cultivatorilor de plante superioare modificate genetic? d) a aprobat locaţiile şi suprafeţele în care urmează să fie cultivate plante superioare modificate genetic, în vederea autorizării de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului?

e) a colaborat cu autoritatea centrală pentru protecţia mediului în autorizarea şi controlul activităţilor prevăzute la art. 39 din OUG nr.195/2005?

f) a asigurat, prin registrul naţional, evidenţa suprafeţelor cultivate şi a cultivatorilor de plante superioare modificate genetic?

g) a aplicat principiul coexistenţei culturilor de plante superioare modificate genetic cu celelalte tipuri de culturi agricole?

h) a asigurat informarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului asupra rezultatelor controlului şi măsurile adoptate în domeniul organismelor modificate genetic?

20. Autoritatea publică centrală în domeniul transporturilor, construcţiilor şi tu-rismului: a) a dezvoltat planuri şi programe care materializează politica naţională de amenajare a teritoriului şi localităţilor, cu respectarea principiilor OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului şi a legislaţiei specifice privind evaluarea de mediu a planurilor şi programelor?

b) a elaborat şi a aplicat programe pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, a transporturilor multimodale şi a transportului combinat, cu respectarea prevederilor OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului?

c) a asigurat controlul gazelor de eşapament? d) a elaborat și a dezvoltat planuri de acţiune şi programe privind îmbunătăţirea calităţii şi protecţiei mediului, inclusiv în domeniul zgomotului şi vibraţiilor pentru toate modurile de transport şi infrastructurile acestora?

e) a urmărit protejarea patrimoniului natural, inclusiv prin măsuri impuse unităţilor care desfăşoară activităţi în domeniul turismului şi încurajează aplicarea principiilor ecoturismului?

21. Autoritatea publică centrală în domeniul administraţiei şi internelor: a) a elaborat strategiile în domeniile gospodăririi comunale şi al producerii şi distribuţiei energiei termice în conformitate cu legislaţia privind protecţia mediului?

b) a elaborat norme şi instrucţiuni specifice, în concordanţă cu respectarea principiilor OUG 195/2005, pentru domeniile sale de activitate?

c) a supravegheat respectarea de către personalul aflat în subordine a normelor de protecţie a mediului pentru activităţile proprii?



116

d) a aplicat sancţiuni pentru încălcarea de către personalul din domeniul internelor a legislaţiei de protecţie a mediului?

e) a sprijinit autorităţile competente pentru protecţia mediului în exercitarea controlului transporturilor de substanţe şi materiale supuse unui regim special, pe baza normelor avizate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului?

f) a participat, potrivit competenţelor, la acţiunile de prevenire, protecţie şi inter-venţie în caz de accidente ecologice prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă?

22. Autoritatea naţională în domeniul sanitar-veterinar şi al siguranţei alimentelor: a) a elaborat, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, reglementări în domeniul organismelor modificate genetic, pentru asigurarea unui nivel ridicat al protecţiei vieţii şi sănătăţii umane, sănătăţii şi bunăstării animalelor?

b) a asigurat controlul activităţilor în domeniul său de activitate şi al trasabilităţii pro-duselor?

c) a colaborat cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în stabilirea unor proceduri armonizate, eficiente şi transparente privind evaluarea riscului şi au-torizarea organismelor modificate genetic, precum şi a unor criterii pentru evaluarea potenţialelor riscuri care rezultă din utilizarea alimentelor şi hranei modificate genetic, pentru animale?

d) a informat autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului asupra rezul-tatelor controlului şi măsurile adoptate în domeniul organismelor modificate genetic?

23. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor: a) a elaborat, în colaborare cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, reglementări în domeniul organismelor modificate genetic, pentru asigurarea unui nivel ridicat al protecţiei vieţii şi sănătăţii umane, sănătăţii şi bunăstării animale, protecţiei mediului şi intereselor consumatorilor?

b) a elaborat, împreună cu autorităţile publice centrale pentru protecţia mediului, pentru agricultură, silvicultură şi cu autoritatea sanitar veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, reglementările referitoare la produsele biocide, îngrăşăminte chimice, produsele de protecţie a plantelor, organismele modificate genetic obţinute prin tehnicile biotehnologiei moderne şi a asigurat controlul aplicării acestora în domeniul său de competenţă?

c) a controlat trasabilitatea şi etichetarea organismelor modificate genetic în toate etapele introducerii lor pe piaţă?

d) a asigurat controlul activităţilor în domeniul său de activitate şi al trasabilităţii pro-duselor şi comunică autorităţii centrale pentru protecţia mediului rezultatele controlului?

24. Entitatea a asigurat finanțarea pentru colectarea selectivă a deșeurilor generate în cadrul acestora, pe următoarele categorii: a) deșeuri de hârtie și carton; b) deșeuri de metal și plastic; c) deșeuri de sticlă?

25. Autoritatea centrală pentru protecţia mediului a elaborat împreună cu autorităţile ad-ministraţiei publice locale și cu autorităţile regionale de protecţia mediului Strategia națională privind reducerea cantităţii de deșeuri biodegradabile depozitate, care face parte integrantă din Strategia națională de gestionare a deșeurilor?

26. În ultimii 5 ani, aspectele de mediul au făcut obiectul verificării unor instituții abi-litate în acest sens (Ministerul Mediului, Garda de mediu, ANPM)? Dacă răspunsul este da, vă rugăm sa menționați tipul de document care a fost întocmit (raport, proces-verbal de constatare, proces-verbal de aplicare a unor sancțiuni).

Conducerea entităţii,



117

10.3 Chestionar pentru verificarea unor aspecte privind reglementările de protecție a mediului

la autoritățile administrației publice locale

În vederea verificării atribuțiilor de protecție a mediului ce revin în sarcina autorităților administrației publice locale, auditorii publici externi pot avea în vedere pe parcursul desfășurării auditului de mediu, următoarele obiective:

Nr. crt.

Obiectiv

Răspuns Explicații/Documente care probează

răspunsul Da Nu

1. Entitatea a adoptat o politică de mediu?

2. Entitatea auditată a stabilit un sistem eficient de management al mediului, având drept scop îndeplinirea politicii de mediu a entității?

3. Entitatea coordonează o analiză de mediu ținând cont de toate aspectele legate de protecția mediului ale activităților, produselor și serviciilor entității, metodele de evaluare a acestora, cadrul său legal și de reglementare precum și de practicile și procedurile de management al mediului existente?

4. A stabilit entitatea și a menținut o procedură(i) de identificare a aspectelor de mediu ale activităților, produselor sau serviciilor sale pe care le poate controla și asupra cărora se presupune că are o influență, pentru a le determina pe cele care au sau pot avea un impact semnificativ asupra mediului?

5. Entitatea a stabilit și a menținut obiective generale și obiective specifice de mediu documentate?

6. Pentru atingerea obiectivelor generale și a obiectivelor specifice de mediu, entitatea a stabilit program(e) de management de mediu care includ:

a. desemnarea responsabilităților la fiecare funcție și nivel relevante ale organizației pentru atingerea obiectivelor de mediu;

b. mijloacele și termenele privind realizarea acestora?

7. La nivelul entității, s-au stabilit și s-au menținut proceduri pentru ca personalul sau membrii săi să fie conștientizat de:

a. importanța conformității cu politica de mediu, cu procedurile și cerințele SMM-ului; b. impacturile semnificative asupra mediului, reale sau posibile, ale activităților lor și

de efectele benefice aduse mediului prin îmbunătățirea performanței lor individuale; c. atribuțiile și responsabilitățile lor în realizarea conformității cu politica de mediu, cu

procedurile și cerințele SMM-ului, inclusiv cu cerințele referitoare la pregătirea situațiilor de urgență și a capacității de răspuns;

d. consecințele posibile ale abaterilor de la procedurile operaționale specificate?

8. La nivelul entității a fost adoptată o strategie de protecție a mediului?

9. Entitatea a stabilit obiective și ținte pentru realizarea programelor de mediu?

10. Entitatea a stabilit o declarație cu privire la performanța sa de mediu care prezintă rezultatele obținute în ceea ce privește obiectivele de mediu și acțiunile ce urmează să fie inițiate pentru a îmbunătăți continuu performanța de mediu a entității?

11. Autorităţile administraţiei publice locale au prevăzute în bugetele proprii fonduri pentru îndeplinirea obligaţiilor rezultate din implementarea legislaţiei comunitare din domeniul mediului şi pentru programe de protecţie a mediului şi au colaborat cu autorităţile publice centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului în vederea realizării acestora?

12. Consiliul local, în exercitarea atribuțiilor privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului;

a) a aprobat, la propunerea primarului, documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local, în condițiile legii?

b) a aprobat strategiile privind dezvoltarea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale?

c) a asigurat realizarea lucrărilor și a luat măsurile necesare implementării și conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetățenilor?

13. În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. d) din Legea administrației publice locale, consiliul local a asigurat, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind:

protecția și refacerea mediului și



118

conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor naturale?

14. Consiliul județean, pentru îndeplinirea atribuțiilor privind dezvoltarea economico-socială a județului,

a adoptat strategii, prognoze și programe de dezvoltare economico-socială și de mediu a județului, pe baza propunerilor primite de la consiliile locale?

a dispus, a aprobat și a urmărit, în cooperare cu autoritățile administrației publice locale comunale și orășenești interesate, măsurile necesare, inclusiv cele de ordin financiar, pentru realizarea acestora?

15. În exercitarea atribuțiilor privind gestionarea serviciilor publice din subordine, consiliul județean: - a asigurat, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean privind:

protecția și refacerea mediului; conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice și de

arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice și rezervațiilor naturale?

16. Consiliile judeţene au acordat asistență tehnică, sprijin şi îndrumare autorităţilor administraţiei publice locale, în condiţiile legii, pentru: a) luarea măsurilor necesare în vederea protecţiei sănătăţii publice; și pentru b) conservarea şi protecţia mediului?

17. Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale sectoarelor acestuia, precum şi primăriile au asigurat, în condiţiile legii: a) măsurile necesare pentru protecţia sănătăţii publice, cu sprijinul şi sub supravegherea organelor de specialitate ale statului?

b) măsuri corespunzătoare pentru conservarea şi protecţia mediului? c) prevenirea poluării accidentale a mediului sau a surselor şi cursurilor de apă, prin depozitarea necontrolată a deşeurilor de către agenţii economici sau de către cetăţeni?

d) realizarea unor sisteme moderne de colectare, depozitare, transport şi prelucrare a deşeurilor şi gunoaielor; amenajarea unor locuri speciale de depozitare în fiecare localitate?

e) organizarea de acţiuni pentru salubrizarea şi igienizarea localităţilor? f) curăţenia şi salubrizarea digurilor şi a malurilor, a cursurilor de apă, asanarea tere-nurilor insalubre şi prevenirea poluării apelor?

18. Pentru asigurarea unui mediu de viață sănătos, autorităţile administraţiei publice locale: a) au îmbunătățit microclimatul urban, prin amenajarea şi întreţinerea izvoarelor şi a luciilor de apă din interiorul localităţilor şi din zonele limitrofe acestora, au înfrumusețat şi au protejat peisajul, au menținut curăţenia stradală?

b) au prevăzut, la elaborarea planurilor de urbanism şi amenajarea teritoriului, măsuri de menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic natural şi antropic al fiecărei zone şi localităţi, condiţii de refacere peisagistică şi ecologică a zonelor deteriorate, măsuri de protecţie sanitară a captărilor de apă potabilă şi lucrări de apărare împotriva inundaţiilor?

c) au respectat prevederile din planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului privind amplasarea obiectivelor industriale, a căilor şi mijloacelor de transport, a reţelelor de canalizare, a staţiilor de epurare, a depozitelor de deşeuri menajere, stradale şi industriale şi a altor obiective şi activităţi, fără a prejudicia ambientul, spaţiile de odihnă, tratament şi recreere, starea de sănătate şi de confort a populaţiei?

d) au informat publicul asupra riscurilor generate de funcţionarea sau existenţa obiectivelor cu risc pentru sănătatea populaţiei şi mediului?

e) au respectat regimul de protecţie specială a localităţilor balneoclimaterice, a zonelor de interes turistic şi de agrement, a monumentelor istorice, a ariilor protejate şi a monu-mentelor naturii?

f) au adoptat elemente arhitecturale adecvate, au optimizat densitatea de locuire, con-comitent cu menţinerea, întreţinerea şi dezvoltarea spaţiilor verzi, a parcurilor, a alinia-mentelor de arbori şi a perdelelor de protecţie stradală, a amenajamentelor peisagistice cu funcţie ecologică, estetică şi recreativă?

g) au reglementat, inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă, accesul anumitor tipuri de autovehicule sau desfăşurarea unor activităţi generatoare de disconfort pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor, cu predominanţă în spaţiile destinate locuinţelor, în zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului?

h) au făcut depozitări controlate de deșeuri de orice fel astfel încât să nu degradeze mediul natural sau amenajat?

i) au adoptat măsuri obligatorii, pentru persoanele fizice şi juridice, cu privire la între-ţinerea şi înfrumuseţarea, după caz, a clădirilor, curţilor şi împrejurimilor acestora, a spaţiilor verzi din curţi şi dintre clădiri, a arborilor şi arbuştilor decorativi?



119

j) au inițiat, pe plan local, proiecte de amenajare, de întreţinere şi dezvoltare a canali-zării?

19. Destinaţia terenurilor amenajate ca spaţii verzi prevăzute în planurile urbanistice, a fost respectată?

20. Autorităţile administraţiei publice locale: a) au aplicat prevederile din planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, cu res-pectarea principiilor OUG nr. 195/2005?

b) au urmărit respectarea legislaţiei de protecţia mediului de către operatorii economici care prestează servicii publice de gospodărie comunală?

c) au adoptat programe şi proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii localităţilor, cu respectarea prevederilor OUG nr. 195/2005?

d) au organizat structuri proprii pentru protecţia mediului, au colaborat cu autorităţile competente pentru protecţia mediului şi au informat asupra activităţii desfăşurate?

e) au promovat o atitudine corespunzătoare a comunităţilor locale în legătură cu importanţa protecţiei mediului?

f) au asigurat, prin serviciile publice şi operatorii economici responsabili, luarea mă-surilor de salubrizare a localităţilor, de întreţinere şi gospodărire a spaţiilor verzi, a pieţelor şi a parcurilor publice?

g) au conservat şi au protejat spaţiile verzi urbane şi/sau rurale, astfel încât să se asigure suprafaţa optimă stabilită de reglementările în vigoare, în localităţile în care nu există posibilitatea asigurării acesteia, conservarea spaţiilor verzi existente este prioritară?

h) au supravegheat operatorii economici din subordine pentru prevenirea eliminării accidentale de poluanţi sau depozitării necontrolate de deşeuri şi dezvoltarea sistemelor de colectare a deşeurilor refolosibile?

i) au organizat servicii specializate pentru protecţia mediului şi au colaborat, în acest scop, cu autorităţile pentru protecţia mediului?

21. Au fost prevăzute cheltuieli în bugetele proprii ale judeţelor pentru protecţia mediului cu privire la salubritate şi gestionarea deşeurilor, și

anume pentru colectarea, tratarea şi distrugerea deşeurilor? pentru acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă:

a) acţiuni generale economice şi comerciale: pentru prevenirea şi combaterea inundaţiilor şi gheţurilor? pentru programe de dezvoltare regională şi locală? pentru alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice şi comerciale?

22. Au fost prevăzute cheltuieli în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului Bucureşti pentru:

Protecţia mediului: cu privire la a) salubritate şi gestionarea deşeurilor?

b) canalizare şi tratarea apelor reziduale? Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă cu privire la:

- prevenirea şi combaterea inundaţiilor şi gheţurilor; - stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii; - programe de dezvoltare regională şi locală; - alte cheltuieli pentru acţiuni generale economice şi comerciale?

23. Obligațiile autorităților publice locale în domeniul gestionării deșeurilor 24. Entitatea a asigurat finanțarea pentru colectarea selectivă a deșeurilor generate în cadrul

acestora, pe următoarele categorii: a) deșeuri de hârtie și carton; b) deșeuri de metal și plastic; c) deșeuri de sticlă?

25. În baza principiilor şi obiectivelor din Planul naţional de gestionare a deşeurilor şi a cadrului general şi metodologiei de elaborare a planurilor regionale şi judeţene prevăzute la art. 85 din OUG nr. 78/2000 privind regimul deșeurilor, au fost elaborate/realizate planurile judeţene de gestionare a deşeurilor, PJGD, de către consiliul judeţean, în colaborare cu agenţia judeţeană pentru protecţia mediului, APM, sub coordonarea ARPM, şi Planul de gestionare a deşeurilor pentru municipiul Bucureşti, PMGD, de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în colaborare cu APM Bucureşti, sub coordonarea ARPM Bucureşti?

26. Primarii unităţilor administrativ-teritoriale şi persoanele autorizate de aceştia au con-trolat: a) generarea, colectarea, stocarea, transportul şi tratarea deşeurilor menajere şi de con-strucţie şi implementarea planului de gestiune a acestora;

b) eliminarea deşeurilor de producţie şi a celor periculoase şi implementarea planului local de gestiune a acestora;



120

c) facilităţile şi instalaţiile pentru stocarea şi neutralizarea deşeurilor menajere şi de construcţie şi cele pentru eliminarea deşeurilor industriale şi periculoase?

27. Deşeurile depuse în depozite temporare sau deşeurile de la demolarea ori reabilitarea construcţiilor sunt tratate şi transportate de deţinătorii de deşeuri, de cei care execută lucrările de construcţie sau de demolare ori de o altă persoană, pe baza unui contract?

Primăria a indicat amplasamentul pentru eliminarea deşeurilor precizate la pct. de mai sus, modalitatea de eliminare şi ruta de transport până la acesta?

28. Consiliile locale au hotărât, în condiţiile legii, asigurarea cu prioritate a unor terenuri, în vederea realizării depozitelor şi instalaţiilor de valorificare şi eliminare a deşeurilor pentru localităţi, ce constituie cauză de utilitate publică?

29. Autorităţile administraţiei publice locale: A. la nivel de comune, oraşe şi municipii, exceptând municipiul Bucureşti: a) au asigurat implementarea la nivel local a obligaţiilor privind gestionarea deşeurilor asumate de România în vederea integrării în Uniunea Europeană?

b) au urmărit şi au asigurat îndeplinirea prevederilor din planurile regionale şi judeţene de gestionare a deşeurilor?

c) au elaborat strategii şi programe proprii pentru gestionarea deşeurilor? d) au hotărât asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale pentru realizarea unor lucrări de interes public privind gestiunea deşeurilor, în condiţiile prevăzute de lege?

e) au asigurat colectarea selectivă, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a deşeurilor, inclusiv a deşeurilor menajere periculoase, în conformitate cu preve-derile legale în vigoare?

f) au asigurat spaţiile necesare pentru colectarea selectivă a deşeurilor, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deşeu, precum şi funcţionalitatea acestora?

g) au asigurat informarea prin mijloace adecvate a locuitorilor asupra sistemului de gestionare a deşeurilor din cadrul localităţilor?

h) au acţionat pentru refacerea şi protecţia mediului?

30. B. la nivel judeţean şi municipiul Bucureşti: a) au elaborat şi au adoptat planurile judeţene de gestionare a deşeurilor şi participă la elaborarea planurilor regionale de gestionare a deşeurilor?

b) au coordonat activitatea consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean privind gestionarea deşeurilor?

c) au acordat consiliilor locale sprijin şi asistenţă tehnică în implementarea planurilor judeţene şi regionale de gestionare a deşeurilor?

d) au hotărât asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice judeţene pentru realizarea unor lucrări de interes public privind gestiunea deşeurilor?

e) au analizat propunerile făcute de consiliile locale, în vederea elaborării de prognoze pentru refacerea şi protecţia mediului?

f) au urmărit şi au asigurat respectarea de către consiliile locale a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă?

31. Autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale, în baza competenţelor exclusive în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea şi coordonarea serviciului de salubrizare a localităţilor, a) au stabilit programe de reabilitare, extindere şi modernizare a infrastructurii existente, precum şi a programelor de înfiinţare a unor noi sisteme de salubrizare, în condiţiile legii?

b) au coordonat proiectarea şi execuţia lucrărilor de investiţii, în scopul realizării acestora într-o concepţie unitară, corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a localităţilor, de urbanism, amenajare a teritoriului şi de mediu?

c) au elaborat şi au aprobat studii de fezabilitate privind reabilitarea, extinderea şi modernizarea sistemelor de salubrizare, cu respectarea cerinţelor impuse de legislaţia privind protecţia mediului în vigoare?

32. În exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit art. 6 alin. (1) Legea nr. 101/2006, actualizată, privind serviciul de salubrizare a localităţilor, autorităţile administraţiei publice locale au adoptat hotărâri sau au emis dispoziţii, după caz?

33. Pentru stimularea colectării selective a deşeurilor municipale, autorităţile administraţiei publice locale au stabilit taxe/tarife diferenţiate pe tipuri de deşeuri pentru colectarea şi depozitarea acestora?

34. Tarifele diferenţiate aprobate pe tipuri de deşeuri pentru colectarea şi depozitarea acestora au condus la atingerea următoarelor obiective: a) asigurarea prestării serviciului de salubrizare la nivelurile de calitate şi indicatorii de performanţă stabiliţi de către autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, de asociaţiile de dezvoltare intercomunitară prin caietul de sarcini, regulamentul serviciului



121

şi prin contractele de delegare a gestiunii? b) realizarea unui raport calitate-cost cât mai bun pentru serviciul de salubrizare prestat pe perioada angajată şi asigurarea unui echilibru între riscurile şi beneficiile asumate de părţile contractante? c) asigurarea funcţionării eficiente a serviciului de salubrizare şi a exploatării bunurilor aparţinând domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale, afectate serviciului de salubrizare, precum şi asigurarea protecţiei mediului?

35. În vederea colectării selective a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) provenite de la gospodăriile particulare, autoritățile executive ale unităților ad-ministrativ-teritoriale: a) au organizat, au gestionat și au coordonat colectarea separată a deșeurilor de echi-pamente electrice și electronice de la gospodăriile particulare, inclusiv a celor care nu conțin componentele esențiale sau a celor care conțin alte deșeuri decât DEEE și transportul acestora la punctele de colectare prin intermediul serviciului public de salubrizare, în conformitate cu prevederile Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, cu modificările și completările ulterioare, ca deșeuri municipale cod 20.01, sau prin încredințarea colectării DEEE, dacă nu fac obiectul colectării prin serviciul de salubrizare, către un operator economic colector autorizat de către agenția județeană pentru protecția mediului, ca deșeuri de la echipamente electrice și electronice cod 16.02, cu respectarea prevederilor legale în vigoare?

b) au stabilit și au comunicat agenției județene pentru protecția mediului modalitatea și frecvența de colectare a DEEE de la gospodăriile particulare, prin intermediul opera-torului de salubritate sau prin intermediul unui alt operator economic autorizat pentru colectarea de DEEE, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a HG nr. 1037/2010 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice și atunci când apar modificări?

c) au predat DEEE colectate către producătorii sau organizațiile colective ale acestora în vederea realizării tratării/reciclării DEEE colectate în conformitate cu prevederile HG nr. 1037/2010 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice? (Autoritățile executive ale unităților administrativ-teritoriale pot solicita producăto-rilor/organizațiilor colective acoperirea costurilor reale de colectare, transport până la punctele de colectare și stocare temporară a DEEE, dar nu mai mult decât taxa/tariful unitar stabilită/stabilit pentru serviciul de salubritate pentru populație)

d) au asigurat existența și funcționarea cel puțin a unui punct de colectare selectivă a DEEE provenite de la gospodăriile particulare la 50.000 locuitori, dar nu mai puțin de un punct de colectare în fiecare localitate?

e) au asigurat evidența DEEE intrate și ieșite din punctele de colectare prevăzute la lit. d) și au raportat anual datele agențiilor județene pentru protecția mediului?

36. Autorităţile administraţiei publice locale au ţinut seama de prevederile Strategiei naţionale de gestionare a deșeurilor și ale Planului naţional de gestionare a deșeurilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2004, precum și de planurile regionale de gestionare a deșeurilor, pentru realizarea depozitelor zonale de deșeuri municipale?

37. Consiliile locale și/sau judeţene au luat măsurile necesare pentru construirea depozitelor de deșeuri municipale numai pe terenuri aflate în proprietatea lor?

38. Autorităţile administraţiei publice locale au luat măsuri ca atât costurile prevăzute pentru organizarea și exploatarea unui depozit de deșeuri municipale, cât și costurile estimate pentru închiderea și urmărirea post-închidere a depozitului să fie acoperite de preţul practicat de operator pentru depozitarea fiecărui tip de deșeu în acel depozit?

39. Autorităţile administraţiei publice locale au luat măsurile necesare pentru ca operatorii de salubritate care desfășoară activităţi de precolectare, colectare și transport să depună aceste deșeuri la depozitele la care a fost arondată localitatea în care aceștia își desfășoară activitatea, conform contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare prin concesiune?

40. Autoritățile administrației publice locale, inclusiv a municipiului București: A. la nivel de comune, orașe și municipii, inclusiv la nivelul municipiului București: a) au asigurat implementarea la nivel local a obligațiilor privind gestionarea deșeurilor asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană?

b) au elaborat strategii și programe proprii pentru gestionarea deșeurilor? c) au hotărât asocierea sau cooperarea cu alte autorități ale administrației publice locale, cu persoane juridice române sau străine, cu organizații neguvernamentale și cu alți parteneri sociali pentru realizarea unor lucrări de interes public privind gestiunea deșeurilor?

d) au asigurat colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea și eliminarea finală a deșeurilor, inclusiv a deșeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale în vigoare?

e) au asigurat spațiile necesare pentru colectarea separată a deșeurilor, dotarea acestora



122

cu containere specifice fiecărui tip de deșeu, precum și funcționalitatea acestora? f) au asigurat informarea prin mijloace adecvate a locuitorilor asupra sistemului de gestionare a deșeurilor din cadrul localităților?

g) au acționat pentru refacerea și protecția mediului? h) au asigurat monitorizarea activităților legate de gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală?

41. B. la nivel județean și la nivelul municipiului București: a) au elaborat, au adoptat și au revizuit PJGD/PMGD și participă la elaborarea PRGD?

b) au coordonat activitatea consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean privind gestionarea deșeurilor?

c) au acordat consiliilor locale sprijin și asistență tehnică în implementarea PJGD și PRGD? d) au hotărât asocierea sau cooperarea cu alte autorități ale administrației publice locale, cu persoane juridice române sau străine, cu organizații neguvernamentale și cu alți parteneri sociali pentru realizarea unor lucrări de interes public privind gestiunea deșeurilor, în condițiile prevăzute de legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor?

e) au analizat propunerile făcute de consiliile locale, în vederea elaborării de prognoze pentru refacerea și protecția mediului?

f) au urmărit și au asigurat respectarea de către consiliile locale a prevederilor legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor?

g) au asigurat monitorizarea activităților legate de gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală?

42. Obligațiile autorităților publice locale în domeniul protecției așezărilor umane 43. Municipiile de rang zero și unu au efectuat, până la data de 1 ianuarie 2011, auditul

suprafeței, calității și accesibilității spațiilor verzi, urmat de elaborarea unei strategii și a unui plan de acțiune privind conservarea și dezvoltarea rețelei de spații verzi?

44. 1. Administrația publică locală a gestionat pajiștile proprietate publică și privată a localității, în interesul colectivității locale pe care o reprezintă, pe criterii obiective și nediscriminatorii, în condițiile Legii nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor?

2. Autoritatea deliberativă a administrației publice locale, la propunerea autorității exe-cutive a organizat serviciul public pentru menținerea, întreținerea și utilizarea pajiștilor aflate în domeniul public și privat al unităților administrativ-teritoriale, potrivit preve-derilor legii nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor?

45. Extinderea intravilanului localităţilor, transformarea zonelor cu alte funcţiuni în zone rezidenţiale şi construirea pe terenuri de peste 3.000 m2 aflate în proprietatea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale, a autorităţilor centrale şi locale s-a realizat exclusiv pe baza documentaţiilor de urbanism care să prevadă un minim de 20 m2 de spaţiu verde pe cap de locuitor şi un minim de 5% spaţii verzi publice?

46. Obligațiile autorităților publice locale în domeniul protecției solului, subsolului și ecosistemelor terestre 47. Costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate și a

ecosistemelor terestre Pentru siturile contaminate amplasate pe domeniul public al statului aflate în adminis-trarea instituțiilor publice, cu excepția situațiilor de vecinătate prevăzute la alin. (6) și (7) din nr. HG nr. 1403/2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele terestre au fost afectate, costurile măsurilor de refacere a mediului geologic al siturilor contaminate și a ecosistemelor terestre au fost asigurate din veniturile proprii ale aces-tora și/sau de la bugetul de stat, în funcție de modul de finanțare, prin bugetul autorității publice centrale în subordinea/coordonarea căreia funcționează acestea sau din fonduri structurale și de coeziune, prin proiecte aprobate spre finanțare în conformitate cu regulile de implementare a acestor fonduri?

48. Obligațiile autorităților publice locale în domeniul protecției atmosferei, schimbărilor climaterice și gestionarea zgomotului ambiental

49. Atribuţii şi responsabilităţi în domeniul protecţiei atmosferei Primarii şi consiliile locale: a) au elaborat, în colaborare cu autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, instrucţiuni pentru titularii de activitate, instituţii şi populaţie privind modul de gestionare a calităţii aerului în cadrul localităţilor şi le aduc la cunoştinţă acestora prin mijloace adecvate?

b) au urmărit şi au asigurat îndeplinirea prevederilor din planurile şi programele de ges-tionare a calităţii aerului?

c) au integrat politicile de protecţie a atmosferei în strategia de dezvoltare durabilă la nivel local?

d) au furnizat autorităţilor teritoriale pentru protecţia mediului informaţiile şi documen-taţia necesare în vederea evaluării şi gestionării calităţii aerului?



123

50. Consiliile judeţene: a) au coordonat activitatea consiliilor locale în vederea realizării programelor şi pla-nurilor de gestionare a calităţii aerului?

b) au hotărât asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, precum şi colaborarea cu titularii de activitate în scopul realizării programelor şi planurilor de gestionare a calităţii aerului?

c) au urmărit şi au asigurat respectarea de către consiliile locale a prevederilor OUG nr. 243/2000 în domeniul protecției atmosferei.

51. În vederea elaborării programelor de gestionare/programelor integrate de gestionare a calității aerului, autoritățile administrației publice locale: a) au luat măsuri ca documentațiile de urbanism sa fie elaborate cu respectarea programelor de gestionare și astfel încât concentrațiile în aerul înconjurător pentru unul sau mai mulți poluanți sa nu depășească valoarea limită;

b) au elaborat raportul anual privind realizarea măsurilor din programul de gestio-nare/programul integrat de gestionare?

c) au asigurat publicarea într-un ziar de circulație județeană a programului de gestionare elaborat de Comisia tehnică în vederea supunerii acestuia spre dezbaterea publicului, în termen de 3 zile de la elaborarea sa?

d) au pus la dispoziție publicului programul de gestionare în forma sa finală, precum și raportul anual privind realizarea măsurilor din programul de gestionare/programul inte-grat de gestionare?

52. Obligaţiile autorităţilor publice locale în domeniul protecţiei apelor 53. Autorităţile administraţiei publice locale au asigurat gospodărirea eficientă a apei distri-

buite în localităţi, precum şi colectarea apelor meteorice, canalizarea şi epurarea apelor uzate?

54. În caz de poluare accidentală, unităţile de gospodărire a apelor au avertizat imediat utilizatorii şi autorităţile administraţiei publice ale localităţilor din aval pentru a lua măsuri de protecţie a apelor şi de evitare sau diminuare a pagubelor?

55. Comitetele de bazin de la nivelul fiecărei direcţii de apă a Administraţiei Naţionale "Apele Române" au recomandat autorităţilor locale, în funcţie de prioritatea şi urgenţa realizării lucrărilor necesare, în special a celor de utilitate publică, legate de întreţinerea albiilor, a lucrărilor de protecţie împotriva inundaţiilor şi de prevenire a riscului la inundaţii, modul de asigurare a surselor financiare de la bugetele locale?

56. De la bugetele locale s-au asigurat cheltuielile pentru: a) întreţinerea, repararea, punerea în siguranţă a lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public de interes local, cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, şi activităţile operative de apărare împotriva inundaţiilor?

b) refacerea şi repunerea în funcţiune a lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public de interes local, afectate de calamităţi naturale sau de alte evenimente deosebite?

57. Finanţarea investiţiilor privind lucrările, construcţiile sau instalaţiile de gospodărire a apelor, altele decât cele de apărare împotriva inundaţiilor, s-au asigurat, total sau parţial, după caz, din: a) bugetul de stat sau bugetele locale, pentru lucrările de utilitate publică, potrivit legii; b) fondurile utilizatorilor de apă, pentru lucrările aparţinând acestora; c) fonduri obţinute prin credite sau prin emiterea de obligaţiuni, garantate de guvern ori de autorităţile administraţiei publice locale, pentru lucrări de utilitate publică sau pentru asociaţii de persoane care vor să execute astfel de lucrări; d) alte surse?

58. Finanţarea lucrărilor, construcţiilor şi instalaţiilor noi de apărare împotriva inundaţiilor s-au asigurat: a) pentru râurile de ordinul 1, aşa cum sunt acestea definite în Cadastrul apelor, de la bugetul de stat?

59. b) pentru râurile de ordinul 2, 3 şi afluenţii acestora, aşa cum sunt ele definite în Cadastrul apelor, de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie?

60. În ultimii 5 ani, aspectele de mediul au făcut obiectul verificării unor instituții abilitate în acest sens (Ministerul Mediului, Garda de mediu, ANPM)? Dacă răspunsul este da, vă rugăm să menționați tipul de document care a fost întocmit (raport, proces-verbal de constatare, proces-verbal de aplicare a unor sancțiuni).

Conducerea entității,



124

125

ANEXE

126

Anexa 1 Ministerul Mediului şi Pădurilor

Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) realizează politica naţională în domeniile mediului, gospodăririi apelor şi managementului silvic, îndeplinind rolul de autoritate de stat, de sinteză, coordonare şi control în aceste domenii, direct sau prin organisme tehnice specializate, autorităţi sau instituţii publice aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerului.

Conform legislației în vigoare, Ministerul Mediului şi Pădurilor este desemnat ca autoritate de management pentru Programul Operațional Sectorial pentru infrastructura de mediu.

Ministerul Mediului şi Pădurilor acţionează pentru a proteja mediul şi resursele naturale, pentru a garanta generaţiei actuale şi celor viitoare un mediu curat, în armonie cu dezvoltarea economică şi progresul social.

Domeniile de competenţă ale MMP controlul poluării industriale, calitatea aerului şi zgomot ambiental, managementul ariilor naturale protejate, conservarea biodiversităţii, securitatea biologică, infrastructură de mediu, gestionarea deşeurilor, gestionarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, protecția solului și subsolului, dezvoltare durabilă, schimbări climatice, managementul apelor, managementul sectorului forestier, meteorologie, hidrologie şi hidrogeologie.

Având ca obiective principale întărirea structurilor administrative – ca element de bază pentru construirea unui sistem solid de management de mediu – şi contribuţia la dezvoltarea durabilă, MMP şi-a stabilit următoarele priorități:

integrarea cerinţelor privind protecţia mediului în celelalte politici sectoriale, în concor-danţă cu cerinţele şi standardele europene şi internaţionale,

ocrotirea biodiversității, reabilitarea infrastructurii costiere a litoralului românesc, redi-mensionarea ecologică și economică a Deltei Dunării,

ameliorarea calității factorilor de mediu în zonele urbane și rurale, managementul riscului și prevenirea dezastrelor provocate de inundații.

Obiectivele prioritare în domeniul investiţiilor apărarea împotriva inundaţiilor, înlăturarea şi reducerea efectelor calamităţilor naturale

provocate de viituri, amenajarea complexă a bazinelor hidrografice pentru reabilitarea surselor de apă exis-

tente şi realizarea de noi surse de apă pentru populaţia din zonele deficitare, reconstrucţia ecologică şi conservarea biodiversităţii, infrastructura de apă/apă uzată, sisteme integrate de management al deşeurilor, reabi-

litarea grădinilor zoologice, realizarea de perdele de protecţie, torenţi, drumuri forestiere.

Prin Mediu (Administrația Fondului pentru AFM) sunt alocate sume importante din Fondul pentru Mediu, pentru programe și proiecte care vizează protecția mediului:

Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional,

Instituţii naționale cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului

127

Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire pentru persoane fizice,

Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire pentru persoane juridice,

Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi,

Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate,

Programul privind producerea energiei din surse regenerabile: eoliană, geotermală, solară, biomasă, hidro,

Programul privind educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului, Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă,

staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare, Programul privind reducerea impactului asupra atmosferei, inclusiv monitorizarea calităţii

aerului, Programul de realizare a pistelor pentru biciclişti, Programul de lucrări destinate prevenirii, înlăturării şi/sau diminuării efectelor produse de

fenomenele meteorologice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor aferente obiectivelor din domeniul public al statului.

Prin Programul Operațional Sectorial Mediu este acordată finanțare pentru proiecte în următoarele sectoare:

Alimentare cu apă/tratare a apei uzate – extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare, construirea şi modernizarea de staţii pentru tratarea apei şi epurarea apei uzate,

Gestionarea deşeurilor – construirea de depozite ecologice şi a facilităţilor de sortare, tratare şi reciclare a deşeurilor, dotarea cu echipamente pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi închiderea şi ecologizarea depozitelor neconforme existente,

Reabilitarea zonelor poluate istoric – reducerea efectelor negative ale acestor zone asupra mediului înconjurător,

Modernizarea sistemelor urbane de termoficare – îmbunătăţirea reducerii poluării aerului, Conservarea şi protecţia naturii – zonele naturale protejate, Îmbunătăţirea protecţiei împotriva inundaţiilor – construirea infrastructurii pentru

prevenirea inundaţiilor şi reducerea efectelor acestora, Reducerea eroziunii zonei costiere – extinderea suprafeţei de plajă în zona Mării Negre.

Unitățile aflate în subordonarea MMP sunt Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Garda Naţională de Mediu și Administraţia Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” – Tulcea, cele aflate sub autoritate sunt: Administraţia Naţională de Meteorologie, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva iar în coordonare se află Administraţia Fondului pentru Mediu – AFM Bucureşti, Administraţia Naţională “Apele Române”, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului – ICIM Bucureşti, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” – INCDM Constanţa și Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare “Delta Dunării” – INCDDD Tulcea. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului este instituţia de specialitate a administraţiei publice centrale, aflată în subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor cu competenţe în implementarea politicilor şi legislaţiei din domeniul protecţiei mediului, conferite în baza Hotărârii de Guvern nr. 918 din 30 august 2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia.

128

Aderarea României la Uniunea Europeană a constituit pentru societatea românească un obiectiv stra-tegic fundamental în baza Hotărârii de Guvern nr. 459 din 19 mai 2005 privind reorganizarea și func-ţionarea ANPM au fost redefinite funcţiile și atribuţiile astfel încât să se asigure cadrul legal necesar îndeplinirii obligaţiilor prevăzute în Capitolul 22 din Documentul de poziţie27. Trebuie menţionat faptul că prin trecerea agenţiilor regionale și judeţene pentru protecția mediului din subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului s-a creat cadrul necesar implementării legislaţiei și reglementărilor comunitare la termenele stabilite.

ANPM este menită să acţioneze pentru a asigura populaţiei un mediu sănătos în armonie cu dezvoltarea economică şi cu progresul social al României. Misiunea agenţiei ca de altfel şi a celor opt agenţii regionale şi 34 de agenţii judeţene, aflate în subordine directă este de a asigura un mediu mai bun în România pentru generaţiile prezente şi viitoare şi realizarea unor îmbunătăţiri majore şi continue ale calităţii aerului, solului şi apelor.

ANPM îşi îndeplinește misiunea prin exercitarea următoarelor atribuţii: planificarea strategică de mediu; monitorizarea factorilor de mediu; autorizarea activităţilor cu impact asupra mediului; implementarea legislaţiei şi politicilor de mediu la nivel naţional, regional şi local; raportările către Agenţia Europeană de Mediu, pe următoarele domenii: calitatea aerului,

schimbări climatice, arii protejate, contaminarea solului, apă.

Responsabilităţi: asigurarea suportului tehnic pentru fundamentarea actelor cu caracter normativ, a

strategiilor și politicilor sectoriale de mediu armonizate cu acquis-ul comunitar și bazate pe conceptul de dezvoltare durabilă;

implementarea legislaţiei din domeniul protecţiei mediului; coordonarea activităților de implementare a strategiilor și politicilor de mediu la nivel

naţional, regional și local; reprezentarea în domeniul protecţiei mediului în relaţiile interne și externe, conform

mandatului acordat de către Ministerul Mediului şi Pădurilor; autorizarea activităților cu impact potenţial asupra mediului și asigurarea conformării cu

prevederile legale; asigurarea funcţionării laboratoarelor naţionale de referinţă pentru aer, deşeuri, zgomot și

vibraţii, precum şi pentru radioactivitate; coordonarea realizării planurilor de acţiune sectoriale şi a planului naţional de acţiune

pentru protecţia mediului.

Garda Naţională de Mediu

Garda de Mediu a fost înfiinţată prin HG nr. 1167/2001. Prin HG nr. 308/2005 a primit titulatura de Garda Naţională de Mediu şi a trecut direct în subordinea ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor.

Este un organ de control cu statut specific, personalul gărzii are calitatea de funcţionar public, este încadrat în funcţia de comisar, poartă uniformă şi însemne distincte şi este dotat cu armament de serviciu.

Dintre atribuţiile Gărzii, menţionăm: controlul operativ inopinat al instalațiilor cu impact major asupra mediului; participarea la intervenţiile pentru eliminarea şi diminuarea efectelor poluării asupra fac-

torilor de mediu, precum şi la prevenirea poluărilor accidentale; controlarea și constatarea încălcărilor legislaţiei în domeniu.

27 Documentul de Poziție al României prin care România acceptă acquis-ul comunitar privind Capitolul 22 – Protecția mediului înconjurător.

129

Administraţia Fondului pentru Mediu

Administraţia Fondului pentru Mediu este principala instituţie care asigură suportul financiar pentru realizarea proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului, constituită conform principiilor europene „poluatorul plăteşte” şi „responsabilitatea producătorului”. Administraţia Fondului pentru Mediu funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor.

Administraţia Fondului pentru Mediu gestionează programe finanţate din fonduri naţionale şi este finanţată integral din venituri proprii şi răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu. Fondul pentru mediu este fond public, deductibil din punct de vedere fiscal, iar veniturile aces-tuia constituie venituri publice, ce fac parte din bugetul general consolidat, constituite printr-o lege specială ce stabileşte şi destinaţiile acestora.

Administraţia Fondului pentru Mediu se adresează unei categorii largi de beneficiari: operatori economici; ONG-uri; unităţi administrativ-teritoriale; unităţi şi instituţii de învăţământ; compo-sesorate şi ocoale silvice; unităţi de cult; instituţii publice; asociaţii de dezvoltare interco-munitară; institute de cercetare-dezvoltare; asociaţii de proprietari; persoane fizice; persoane fizice autorizate; întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, care prin implementarea şi derularea de programe contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, şi în acelaşi timp, con-ştientizează publicul asupra problemelor de mediu.

Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a fost înfiinţată prin Hotărârea de Guvern nr. 57/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, ca instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul administraţiei de stat, având drept obiective urmă-toarele: redresarea ecologică a Deltei Dunării şi conservarea biodiversităţii; cunoaşterea capacităţii productive şi dimensionarea exploatării resurselor din Delta

Dunării în limitele ecologice admisibile; - coordonarea lucrărilor hidrotehnice atât pentru asigurarea unei mai bune circulaţii a apei pe canale, cât şi pentru împiedicarea feno-menelor de eroziune a platformei marine;

cercetarea fenomenelor din Deltă, stabilirea locurilor de vânătoare şi de pescuit, precum şi a condiţiilor de desfăşurare a acestor activităţi;

stabilirea modului de circulaţie şi acces în Delta Dunării al bărcilor, şalupelor, navelor fluviale şi maritime, persoanelor şi grupurilor de cercetători;

stabilirea criteriilor de dezvoltare a aşezărilor umane şi a turismului; prezentarea de propuneri privind stabilirea de penalităţi pentru sancţionarea abaterilor de

la regulile de desfășurare a activităţii în Delta Dunării. Dintre atribuţiile Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării putem aminti de gestionarea, evaluarea, stabilirea şi aplicarea măsurilor de conservare şi refacere a ecosistemelor deltaice, autorizarea acti-vităţilor cu impact asupra mediului, de informare şi educare ca şi atribuirea de norme şi reglementări pertinente.

Administrația Națională de Meteorologie

Obiectul principal de activitate al Administrației Naționale de Meteorologie îl constituie activi-tatea de meteorologie și climatologie necesară dezvoltării social-economice a României și inte-grarea acestei activități în sistemul de convenții și relații internaționale, în care scop: efectuează observații și măsurători asupra stării și evoluției vremii; asigură și controlează circulația internă de date și informații meteorologice; elaborează metodologii de măsurare și prelucrare a datelor și realizează produse meteo-

rologice;

130

elaborează diagnoze, prognoze și avertizări meteorologice; realizează studii de cercetări în domeniile meteorologiei; expertizează, validează și stochează date și informații specifice Fondului național de date

meteorologice, în vederea ținerii la zi și constituirii băncilor de date tematice la nivel național;

elaborează studii și scenarii de evoluție a climei; asigură schimbul de date și de informații meteorologice în flux rapid; realizează schimbul internațional de date în domeniul meteorologiei; elaborează componentele de climatologie din studiile de impact și de bilanț de mediu; organizează și coordonează sistemul național de formare și pregătire profesională în do-

meniul meteorologiei, climatologiei și fizicii atmosferei.

O componentă importantă a activității de meteorologie o constituie prelevarea și transmiterea datelor de observații din rețeaua de stații de suprafață, radar și aerologice. Prin natura sa, meteorologia impune o strânsă colaborare internațională, România fiind membru fondator al Organizației Meteorologice Mondiale (OMM). Pe lângă schimbul extern de date, Administrația Națională de Meteorologie participă la acțiuni internaționale din cadrul programelor OMM, fie legate de proiecte științifice finanțate de Comunitatea Europeana (CE) sau colaborări bilaterale și multilaterale.

Administraţia Naţională ,,Apele Române”

Administraţia Naţională ,,Apele Române” are în structura sa 11 Administrații Bazinale de Apă, organizate pe bazine hidrografice, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor şi Exploatarea Complexă Stânca Costeşti.

Administrația Națională ”Apele Române” este o instituție publică de interes național cu persona-litate juridică, finanţată din venituri proprii, aflată în coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor, respectiv Ministerul Mediului și Pădurilor. Administrația Națională ”Apele Române” administrează bunurile din domeniul public al statului de natura celor prevăzute de art. 136 alin. 3 din Constituția României, republicată, bunurile proprietate publică prevăzute de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, precum și patrimoniul propriu.

Administraţia Naţională "Apele Române" administrează apele din domeniul public al statului şi infrastructura Sistemului Naţional de Gospodărire a Apelor formată din lacuri de acumulare, diguri de apărare împotriva inundaţiilor, canale, derivaţii interbazinale, prize de apă şi alte lucrări specifice, precum şi infrastructura sistemelor naţionale de veghe hidrologică, hidrogeologică şi de monitorizare a calităţii resurselor de apă aflate în patrimoniul său, în scopul cunoaşterii şi a gestionării unitare pe ansamblul ţării, a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane.

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva este persoană juridică şi funcţionează pe bază de gesti-une economică şi autonomie financiară, exercitând şi atribuţii de serviciu public cu specific silvic şi de autoritate hipică naţională, în conformitate cu prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin Hotărâre de Guvern. Temeiul legal specific în baza căruia funcţionează şi este organizată Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva sunt Legea nr. 46/2008 (Codul Silvic) şi Hotărârea de Guvern nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva.

În structura Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva funcţionează unităţi teritoriale fără perso-nalitate juridică – direcţii silvice, precum şi Staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru creşterea animalelor de blană - Târgu Mureş şi o unitate cu personalitate juridică - Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice.

Structurile organizatorice şi funcţionale ale unităţilor teritoriale se aprobă de Consiliul de administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva.

131

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva funcţionează sub autoritatea Ministerului Mediului și Pă-durilor. Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva are ca scop gospodărirea durabilă şi unitară, în con-formitate cu prevederile amenajamentelor silvice şi ale normelor de regim silvic, a fondului forestier proprietate publică a statului, în vederea creşterii contribuţiei pădurilor la îmbunătățirea condiţiilor de mediu şi la asigurarea economiei naţionale cu lemn, cu alte produse ale pădurii şi cu servicii specifice silvice, precum şi coordonarea şi implementarea programului naţional de ameliorare genetică a cabalinelor, promovarea pe plan naţional şi internaţional a exemplarelor de cabaline valoroase din hergheliile Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, prin organizarea de competiţii sportive, târguri şi expoziţii, precum şi cercetare-dezvoltare pentru creşterea animalelor de blană.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului (INCDPM)

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului (INCDPM) este un institut de cercetare din România, reprezentând o structură de cercetare de referință în domeniul protecției mediului, coordonată de către Ministerul Mediului și Pădurilor.

A fost creat la data de 23 decembrie 2009, prin fuziunea Institutului de Cercetare pentru Ingineria Mediului (ICIM) București, Institutului Delta Dunării Tulcea și a Institutului de Cercetări Marine „Grigore Antipa” Constanța.

Funcționând pe baza Hotărârii de Guvern 1442/18.11.2009, completată de Hotărârile de Guvern 506/26.05.2010 și 774/28.07.2010, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului are avantajul reunirii experienței a trei instituții reprezentative în domeniul protecției mediului: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului - ICIM București, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunării" I.N.C.D.D.D. Tulcea și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" INCDM Constanța. Obiectul de activitate al INCDPM cuprinde, în principal, următoarele domenii: efectuarea de cercetări fundamentale și aplicative, dezvoltarea tehnologică, participarea la

elaborarea de studii, sinteze și prognoze pentru programe naționale și strategii naționale în domeniul protecției mediului, întocmirea referatelor tehnice necesare promovării proiectelor finanțate de Fondul pentru mediu, activități de utilitate publică, proiectarea tehnologică în domeniul protecției mediului și hidroedilitar, normative tehnice și eco-nomice de interes public și național care privesc domeniul protecției mediului, coor-donarea științifică a rețelei naționale de supraveghere a mediului, îndrumarea tehnică și instruirea personalului agențiilor teritoriale de protecție a mediului, perfecționarea pro-fesională în domeniul mediului;

efectuarea de cercetări fundamentale, aplicative și de dezvoltare tehnologică în domeniul ecologiei și protecției mediului marin, oceanografiei, ingineriei marine și costiere, pre-cum și al gestionării resurselor vii din Marea Neagră și din alte zone oceanice, pentru a răspunde cerințelor de interes național și internațional în zona economică exclusivă la Marea Neagră, inclusiv celor impuse de aderarea României la convențiile internaționale din domeniul său de activitate. Institutul este operatorul tehnic al rețelei naționale de monitoring fizic, chimic și biologic al apelor marine costiere și de supraveghere a ero-ziunii costiere, fiind abilitat să propună Ministerului Mediului reglementări în domeniul său de activitate;

efectuarea de cercetări fundamentale și aplicative în domeniul ecologiei și protecției mediului, având ca scop fundamentarea managementului în Rezervația Biosferei "Delta Dunării" și în alte zone umede de interes național și internațional pentru conservarea bio-diversității și pentru dezvoltare durabilă.

132

Anexa 2

Protejarea mediului este esenţială pentru calitatea vieţii generaţiilor prezente şi viitoare. Provo-carea actuală este reprezentată de combinarea protecţiei mediului cu creşterea economică con-tinuă într-o manieră care să fie sustenabilă. În domeniul protecţiei mediului există un număr mare de organizaţii care asigură conservarea, analiza şi monitorizarea mediului în diferite modalităţi. Aceste organizaţii de mediu pot fi glo-bale, regionale, naţionale sau locale. Organismele internaţionale şi europene cu atribuţii în do-meniul protecţiei mediului sunt următoarele:

Organizaţia Naţiunilor Unite - ONU

ONU a fost înfiinţată la 24 octombrie 1945 când un număr de 51 de ţări s-au angajat să menţină pacea prin cooperare internaţională şi securitate colectivă. Astăzi, aproape toate naţiunile lumii sunt membre ONU: în total 192 de state. ONU oferă mijloace pentru rezolvarea conflictelor internaţionale şi pentru formularea de politici în chestiuni care ne afectează pe toţi. În cadrul organizaţiei, toate statele membre – mari sau mici, bogate sau sărace, cu vederi politice şi sisteme sociale diferite – au un cuvânt de spus şi drept de vot egal.

Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) Principalul organism al ONU, UNEP, creat în vederea protecţiei mediului, a fost înfiinţat imediat după Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediul Uman, desfăşurată la Stockholm în anul 1972 şi are mandatul de a coordona la nivel mondial integrarea politicilor de protecţie a mediului în celelalte sectoare în vederea asigurării unei dezvoltări durabile.

Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a Naţiunilor Unite (CSD) CSD a fost creată în anul 1993, ca urmare a Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (UNCED) de la Rio de Janeiro din 1992. CSD este format din reprezentanţi ai 53 de state aleşi odată la 3 ani. CSD are sesiuni anuale axate pe diverse tematici ale dezvoltării durabile, pilonul cel mai important al dezvoltării durabile fiind protecţia mediului.

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare este o reţea de dezvoltare globală a ONU, care pledează pentru dezvoltare şi conectează statele prin accesul la cunoştinţe, experienţe şi resurse menite să ofere oamenilor o viaţă mai bună. Liderii lumii s-au angajat să îndeplinească Obiec-tivele de Dezvoltare ale Mileniului până în 2015, inclusiv obiectivul fundamental de a reduce cu jumătate sărăcia extremă. Prin intermediul reţelei sale internaţionale, PNUD coordonează eforturile globale şi naţionale pentru realizarea acestui scop.

Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa (UNECE) Activităţile desfăşurate de UNECE în domeniu au ca obiectiv protecţia mediului şi a sănătăţii umane şi promovarea dezvoltării durabile în ţările membre, conform principiilor Agendei 21. Scopul este acela de a reduce poluarea pentru a minimiza impactul negativ asupra mediului şi pentru a evita astfel compromiterea stării factorilor de mediu pentru generaţiile viitoare.

Uniunea Europeană

Uniunea Europeană, parteneriat economic şi politic unic, este rezultatul unui proces de cooperare şi integrare care a început în anul 1951 între şase state europene (Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda). După cinci valuri de aderare (1973: Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit; 1981: Grecia; 1986: Spania şi Portugalia; 1995: Austria, Finlanda şi Suedia; 2004: Cipru,

Instituţii internaţionale şi europene cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului

133

Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria; 2007: România şi Bulgaria), Uniunea Europeană are astăzi 27 state membre. Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relaţiile dintre statele membre şi între popoarele acestora, într-o manieră coerentă, având drept suport solidaritatea. Comisia Europeană - Direcţia Generală Mediu

Direcţia Generală Mediu este una din cele 40 de direcţii generale şi servicii care formează Comisia Europeană. Cunoscută ca DG Mediu, obiectivul general al Direcţiei este să protejeze, să conserve şi să îmbunătăţească mediul pentru generaţiile actuale şi cele viitoare. Pentru a reuşi acest lucru propune politici care să asigure un grad înalt de protecţie a mediului în Uniunea Europeană şi care să asigure calitatea vieţii cetăţenilor UE. Cele patru priorităţi ale DG pentru perioada 2002-2012 sunt schimbările climatice, natură şi biodiversitate, mediu, sănătate şi calitatea vieţii, resursele naturale şi deşeurile. Consiliul de Mediu al Uniunii Europene

Consiliul de Mediu al Uniunii Europene este compus din miniştrii mediului care se întâlnesc de patru ori pe an. Deciziile sunt luate prin votul majorităţii calificate în codecizie cu Parlamentul European. În acest domeniu, Comunitatea Europeană are sarcina de a promova creşterea armo-nioasă, echilibrată şi dezvoltarea durabilă a activităţilor economice care să respecte în special cerinţa de a asigura un grad înalt de calitate a mediului. Parlamentul European – Comitetul pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţa Alimentaţiei

Înfiinţat în 1973, Comitetul pentru Mediu a fost al 12-lea comitet specializat. Ulterior el a crescut în mărime (de la 36 la 63 de membri) şi influenţă datorită extinderii responsabilităţilor şi creşterii interesului publicului. Comitetul este responsabil cu politica de mediu şi măsurile pentru protecţia mediului, în special vizând:

a. poluarea aerului, a solului şi a apei, managementul şi reciclarea deşeurilor, substanţele şi preparatele, nivelul de zgomot, schimbările climatice şi protecţia biodiversităţii,

b. dezvoltarea durabilă, c. măsurile regionale şi internaţionale şi acordurile privind protecţia mediului, d. refacerea mediului afectat, e. protecţia civilă, f. Agenţia Europeană de Mediu.

Agenţia Europeană de Mediu

Sarcina Agenţiei Europene pentru Mediu (AEM) este de a furniza informaţii actuale, relevante şi corecte despre mediu. AEM sprijină organismele responsabile cu elaborarea şi implementarea strategiei de mediu la nivel european şi naţional, precum şi publicul. Informaţiile AEM permit UE şi statelor membre ale Agenţiei să adopte decizii realiste în vederea îmbunătăţirii mediului, integrării aspectelor de mediu în strategiile economice şi asigurării dezvoltării durabile. Agenţia pune accent pe susţinerea factorilor decizionali principali la nivel european.

134

Anexa 3 Conform Declaraţiei din „Agenda 21” a Conferinţei Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dez-voltarea (Rio de Janeiro, 1992), ,,este necesar să fie elaboraţi indicatori ai dezvoltării durabile pentru a asigura baze solide în luarea deciziilor la toate nivelurile şi a contribui la autoreglarea durabilităţii sistemelor integrate dezvoltare-mediu”. Indicatorii care compun sistemul specific mediului sunt grupaţi în mai multe categorii, importantă fiind alegerea celor specifici activităţii de analiză concretă. Sintetic, clasificarea multitudinii indicatorilor de mediu se bazează pe utilizarea unor grupe de criterii, după cum urmează: A) Criterii generale a) Modul de exprimare a indicatorilor: Indicatori absoluţi (consumul de resurse/energie, exprimat în kWh, volumul de apă uzată

evacuată, exprimat în m3, cantitatea de emisii poluante (exprimată în kg sau tone); Indicatori relativi (emisia specifică, exprimată în kg emisii poluante/unitatea de pro-

ducţie, concentraţia unui poluant specific în apa de suprafaţă sau în canalizare [mg/l]; ponderea, din total, a deşeurilor reciclate, în procente);

Indicatori ponderaţi, cum ar fi: - performanţa de mediu a unei organizaţii: PM = a × MPI + β ×OPI + γ × ECI unde: MPI – indicatori ai performanţei managementului; a – factor de ponderare pentru MPI; OPI – indicatori ai performanţei operaţionale; β – factor de ponderare pentru OPI; ECI – indicatori ai condiţiilor (stării, calităţii) mediului; γ – factor de ponderare pentru ECI.

- indicele de afinitate cenotică; - indicele de ariditate; - indicele OMS al poluării apei.

b) Aspectul exprimat de indicatori: Indicatori fizici (nivelul zgomotului la limita unei incinte – dB, numărul de autovehicule

prevăzute cu catalizatori – bucăţi, cantitatea de materiale utilizate pe unitatea de produs – kg/unitate sau t/unitate, ponderea, din total, a consumului de gaze naturale – %);

Indicatori economici (investiţiile pentru instalaţiile de reducere a emisiilor de SO2, investiţia specifică pentru depoluare la o centrală electrică, cheltuielile pentru protecţia mediului pe unitatea de produs, ponderea, din total, a cheltuielilor pentru protecţia mediului).

c) Sfera sau nivelul de referinţă al indicatorilor: Indicatori la nivel de proces (PEI – abreviere după denumirea în limba engleză), cum ar

fi: consumul lunar de apă de răcire la o centrală termoelectrică cu grupuri de condensaţie, cu circuit hidrotehnic deschis (kg);

Indicatori la nivel de sit/amplasament/unitate (UEI), de exemplu volumul de ape uzate evacuate, însumate de la toate procesele tehnologice de pe amplasament, de unde acestea rezultă (m3);

Indicatori la nivel de organizaţie (OEI): consumul total de combustibil (GJ/an); Indicatori la nivel local (lei), dintre care amintim: cantitatea totală de deşeuri urbane ge-

nerate (t/an), consumul total de energie electrică pentru scopuri industriale (MWh), traficul autovehiculelor particulare (nr. vehicule x km/locuitor);

Indicatori de mediu

135

Indicatori la nivel sectorial (SEI): consumul de apă în sectorul agricol (m3/an); Indicatori la nivel naţional (NEI): taxele ecologice asupra carburanţilor (lei/l), ponderea

benzinei fără Pb din totalul benzinei pe piaţă (%); Indicatori la nivel regional (REI): transportul transfrontalier de deşeuri periculoase pe

teritoriul Europei (mii t/an); Indicatori la nivel global (GEI): consumul global de petrol, consumul global de apă

potabilă per locuitor etc.

B) Criterii la nivelul organizaţiei a) Domeniul de aplicare: Indicatori fizici (consumul de apă pentru scopuri tehnologice); Indicatori ai afacerii (cheltuielile cu utilităţile – apă, gaze naturale, energie electrică,

energie termică, câştiguri din vânzarea deşeurilor); Indicatori ai managementului (certificări ISO 14001 sau înregistrările EMAS, neconfor-

mităţi înregistrate în urma efectuării auditurilor de mediu); Indicatori de impact (emisiile de gaze cu efect de seră – t/an); Indicatori specifici (căldura reziduală evacuată din centrale termoelectrice (CTE) la

râuri/lacuri – MJ/an). b) Aria performanţei de mediu măsurată: Indicatori ai politicii de mediu (reducerea consumului anual de energie electrică

comparativ cu un an de referinţă – %); Indicatori ai sistemului de management de mediu (măsoară conformarea organizaţiei cu pre-

vederile legislaţiei de mediu, de exemplu conformarea cu legislaţia de mediu aplicabilă - %); Indicatori relativi ai proceselor, produselor şi serviciilor (consumul specific de energie); Indicatori agregaţi (anual) din analiza ecobalanţei (cantitatea totală de deşeuri – kg); Indicatori ai stării mediului: ponderea, din total naţional, a impactului asupra mediului

produs de fluxurile de materiale ale organizaţiei - %; c) Cerinţa părţilor interesate: indicatori ceruţi (cantităţile de deşeuri produse, reciclate, stocate, valorificate, eliminate –

t/an); Indicatori necesari (consumul de materii prime, exprimat în valoare absolută (kg) şi în

valoare relativă (kg/P); Indicatori doriţi (ponderea, din total, a amplasamentelor pentru care s-au realizat rapoarte

de mediu). d) Tipologia răspunsului la întrebări: Indicatori descriptivi (tip A): emisiile de SO2, NO*, CO2, pulberi evacuate în atmosferă

(t/an); Indicatori ai performanţei (tip B): proporţia, din total, a deşeurilor valorificate; Indicatori ai eficienţei (tip C) - emisiile specifice la autovehicule Indicatori ai bunăstării totale (tip D) - durata de viaţă a rezervelor de combustibil fosil (ani).

e) Performanţa de mediu a organizaţiei, în viziunea germană. f) Performanţa de mediu a organizaţiei, în viziunea standardului ISO 14031:1999

Indicatori ai performanţei managementului – MPI (abreviere după termenii din limba engleză), care pot fi divizaţi în: - indicatori ai implementării politicilor şi programelor; - indicatori ai conformării; - indicatori ai performanţei financiare; - indicatori ai relaţiilor cu comunitatea.

Indicatori ai performanţei operaţionale – OPI (abreviere după termenii din limba engleză): - indicatori ai materialelor;

136

- indicatori ai energiei; - indicatori ai serviciilor care sprijină activităţile organizaţiei; - indicatori ai utilităţilor fizice şi echipamentelor; - indicatori ai furnizării şi livrării; - indicatori ai produselor; - indicatori ai serviciilor furnizate de organizaţie; - indicatori ai deşeurilor; - indicatori ai emisiilor.

Indicatori ai condiţiilor (stării, calităţii) mediului – ECI (abreviere după termenii din engleză): - indicatori ai aerului; - indicatori ai apei; - indicatori ai solului; - indicatori ai florei; - indicatori ai faunei; - indicatori ai fiinţelor umane; - indicatori ai esteticii, patrimoniului şi culturii.

C) Criterii la nivelul superior organizaţiei a) Concepţia modelului PSR (pressure-state-response/presiune-stare-răspuns): Indicatori ai presiunii asupra mediului; Indicatori ai stării (calităţii, condiţiilor) mediului; Indicatori ai răspunsului societăţii.

b) Concepţia modelului DfSR (Driving force-State-Response/forţa motrică-stare-răspuns): Indicatori ai forţei motrice; Indicatori ai stării; Indicatori ai răspunsului.

c) Interacţiunea cauză-efect: Indicatori sectoriali:

- subsistemul tehnic; - subsistemul de impact; - subsistemul economic. Indicatori ai rezultatelor.

d) Etapele ciclului de viaţă al unui produs/unei instalaţii: Indicatori ai proiectării (de proiect); Indicatori ai execuţiei (construcţii, montaj); Indicatori ai operării (utilizării); Indicatori ai mentenanţei; Indicatori ai reabilitării (modernizării); Indicatori ai dezafectării.

137

Anexa 4

Listă de verificare pentru auditul intern de mediu Formular nr. Pagina 1 din...

Departament: Șef de echipă: Echipa de audit:

Domeniul/Procedura ce urmează a fi auditată: Conducerea responsabilă:

Descrierea Persoană

de contact

Element/întrebare/ document testat

Rezultat conform/neconform

Explicarea neconformității și alte comentarii

Raport de neconformitate

nr. ...

Data: Semnătura auditorului intern de mediu:

138

Anexa nr. 5

Liniile directoare pentru auditul de mediu - (Nivelul 4 al cadrului standardelor internaționale ale Instituțiilor Supreme de Audit - ISSAI) - anexe traduse pentru uzul intern al CCR

ISSAI 5110 Linii directoare privind efectuarea auditurilor de mediu

ISSAI 5120 Auditul de mediu şi Auditul de Regularitate

ISSAI 5130 Dezvoltarea Durabilă: Rolul Instituţiilor Supreme de Audit

ISSAI 5140 Metode de cooperare între SAI-uri în auditul acordurilor internaţionale de mediu

ISSAI 3000A Auditurile de performanță în cadrul auditurilor de mediu

139

I N T O S A I

ISSAI 5110

Linii directoare de efectuare a auditului de mediu

140

Prefață

În ultimii 20 de ani, sensibilizarea globală cu privire la problemele de mediu a crescut rapid – cu un accent special pus pe subiecte cum ar fi subțierea stratului de ozon, distrugerea pădurilor tropicale și încălzirea globală. Acumularea cunoștințelor și a experienței cu privire la problemele de mediu acumulate de-a lungul acestei perioade au dus la regândirea rolului și a responsabilităților guvernamentale și industriale. Anumite schimbări cruciale care au fost puse în practică sunt:

extinderea reglementărilor de mediu de către state și autoritățile locale;

creșterea costurilor de protecție a mediului atât pentru sectoarele privat și public. Resursele cheltuite de către ambele sectoare privind controlul poluării au crescut și atât între-prinderile, cât și organismele guvernamentale sunt în căutarea unor modalități eficiente de a trata aceste probleme.

gradul de conștientizare în rândul instituțiilor financiare – naționale și internaționale. Presi-unea și controlul au făcut aceste instituții să furnizeze guvernelor și mediilor de afaceri un impuls pentru a lua în considerare problemele de mediu.

urmare a Conferinței Națiunilor Unite pe probleme de mediu din Rio de Janeiro, guvernele și corporațiile din întreaga lume s-au arătat mai preocupate de dezvoltarea durabilă.

Creșterea referirilor la organizațiile care afectează mediul și care trebuie făcute responsabile pentru acțiunile lor a dus la cerințe pentru raportarea consecințelor unor astfel de acțiuni. În schimb, așteptările au crescut în așa fel încât declarațiile făcute în aceste rapoarte de mediu au trebuit să fie supuse unui audit independent. Ca rezultat al implicării SAI-urilor la aceste așteptări, această sarcină a fost preluată de INTOSAI. Pentru elaborarea răspunsului său la acest subiect, INTOSAI a stabilit un grup de lucru care a fost responsabil de elaborarea materialului supus spre examinare în colaborare cu Tema I: Auditul de mediu abordat la Congresul al XV-lea INCOSAI, Cairo 1995. Acest ghid a fost pregătit ca răspuns la recomandarea 1 a sub-temei IC adoptate de XV INCOSAI:

”Grupul de lucru INTOSAI cu privire la auditul de mediu trebuie să dezvolte, utilizând ca bază Standardele de audit INTOSAI, linii directoare și metodologii pentru:

efectuarea auditurilor de mediu, și

dezvoltarea criteriilor tehnice de către SAI-uri.”

Termenul ”audit de mediu” este o denumire convenită de comun acord, general utilizată pentru a descrie una dintre multitudinile de activități – audituri de management, certificarea produselor, măsurile de control guvernamental și multe alte activități – care au mai puțin sau deloc legătură cu auditul extern. SAI-urile efectuează deseori activități care, prin definiție, nu se încadrează ca audituri, dar care contribuie la o mai bună guvernare. În acest ghid, termenul de ”audit de mediu” este utilizat doar în contextul unui audit extern și independent.

La INCOSAI XV (Cairo), membrii au căzut de acord că auditul de mediu, în principiu, nu este diferit de abordarea auditului așa cum este practicată de SAI-uri, iar acesta poate cuprinde toate tipurile de audit. În acest context, atenția auditului poate fi îndreptată, de exemplu, către situația activelor și pasivelor de mediu, conformitatea cu legislația și acordurile – naționale și internaționale – cât și la măsurile instituite de entitatea auditată pentru a promova economi-citatea, eficiența și eficacitatea.

Scopul acestui ghid este de a furniza SAI-urilor o bază de înțelegere a naturii auditului de mediu așa cum a fost dezvoltat până acum de sfera guvernamentală. Această bază își dorește să dea tonul pentru un punct solid de pornire, din care să se creeze o abordare pentru îndeplinirea respon-sabilităților în ceea ce privește auditul de mediu, în cadrul jurisdicției și mandatului fiecărui SAI.

141

Cele trei secțiuni ale acestui ghid sunt: Considerente ale aplicării auditurilor de mediu asupra Standardelor de audit ale INTOSAI. Oferirea de asistență practică în dezvoltarea metodelor și practicilor pentru efectuarea

auditurilor de mediu – în special în auditurile de performanță, bazată pe exemple. Sugestii și abordări pentru stabilirea criteriilor tehnice care să fie utilizate pentru compa-

rare în cadrul unui audit de mediu. Cuprins 1. Aplicarea Standardelor de audit INTOSAI Introducere Postulate de bază Standarde generale Standarde specifice etapei de execuție Standarde specifice etapei de raportare 2. Dezvoltarea metodelor și practicilor Introducere Luarea în considerare a problemelor de mediu în auditul de regularitate

(i) Auditarea monitorizării guvernamentale a conformității cu legislația de mediu (ii) Auditarea performanței programelor guvernamentale de mediu (iii) Auditarea impactului asupra mediului al altor programe de mediu (iv) Auditul sistemelor de management al mediului (v) Evaluarea politicilor și a programelor propuse

3. Stabilirea criteriilor tehnice Introducere Cadrul de abordare Auditurile financiare Auditurile de conformitate Auditurile de performanță Minimizarea riscului SAI-ului Anexe 1. Exemple de Audituri de performanță 2. Cadrul pentru stabilirea criteriilor tehnice

142

1

Aplicarea standardelor de audit INTOSAI

Introducere

101. Standardele de audit INTOSAI reflectă un consens al celor mai bune practici din cadrul SAI-urilor. Ca atare, este clar că standardele codifică practicile profesionale general acceptate în efectuarea unui audit extern independent, care poate cuprinde activitățile de audit cu perspectivă de mediu.

102. Conform rezoluțiilor celui de-al al XV-lea INCOSAI, SAI-ul trebuie să țină cont de Stan-dardele de audit INTOSAI – în cea mai mare măsură posibilă – atunci când efectuează etapele de planificare, execuție și raportare ale unui audit de mediu.

103. Pentru a explica cum se pot aplica Standardele de audit INTOSAI auditului de mediu, și pentru a identifica problemele sau riscurile relevante care rezultă din aplicarea lor, ghidul stabilește în această secțiune: un rezumat al cerințelor esențiale al fiecărui postulat și standard de audit; problemele particulare sau riscuri care trebuie abordate; posibile strategii sau răspunsuri la aceste probleme sau riscuri.

104. Acest ghid nu constituie un Standard de audit INTOSAI. Așa cum sugerează titlul său, acesta a fost pregătit pentru a furniza o orientare în efectuarea auditurilor activităților de mediu.

Postulatele de bază

SAI-ul trebuie să aibă în vedere conformitatea cu standardele de audit INTOSAI sub toate aspectele care sunt definite ca fiind materiale/semnificative. 105. Un aspect poate fi considerat semnificativ în cazul în care cunoașterea lui poate să influ-ențeze un beneficiar sau alt utilizator al declarației sau raportului de audit în care acesta este prezentat. Materialitatea este deseori considerată în termeni de valoare, dar natura inerentă sau caracteristicile unui element sau grup de elemente pot conduce la aspecte semnificative. De exemplu, conformitatea cu acordurile naționale și internaționale, precum și unele aspecte ale auditului de performanță, pot avea o semnificație pentru utilizatori sau beneficiari, care este diferită de materialitatea prin valoare.

106. În plus, importanța atribuită mediului și dezvoltării durabile de către națiuni crește semni-ficativ în timp. Aspecte care nu erau inițial importante, pot deveni semnificative.

107. Fiecare SAI trebuie să stabilească o politică care să permită urmărirea acestor postulate și standarde în momentul realizării auditurilor de mediu, pentru a se asigura că munca efectuată și rezultatele sunt de un nivel ridicat de calitate.

SAI-ul trebuie să aplice propriul raționament pentru diversele situații care apar pe parcursul coordonării auditurilor.

108. Termenii mandatului de audit al SAI-ului trec peste convențiile contabile și de audit cu care sunt în conflict. Totuși, SAI-ul trebuie să recunoască natura globală a problemelor de mediu și să caute să înlăture neconcordanțele în termenii săi proprii, unde acestea pot împiedica adoptarea standardelor dorite.

109. Natura auditurilor de mediu poate necesita creșterea cooperării dintre auditori. Trebuie efec-tuate audituri paralele, coordonate sau comune pe problemele specifice. Pot apărea situații când

143

țara supusă auditului nu este semnatară a acordului internațional în cauză. Deși acest lucru poate fi o problemă sensibilă, este recomandat ca SAI-ul să ia în considerare acest fapt în raportul propriu.

Odată cu creșterea gradului de conștientizare a opiniei publice, crește în mod evident respon-sabilitatea publică a persoanelor sau a entităților care gestionează fonduri publice, deci, în această zonă, este o nevoie mai mare de un proces de responsabilizare care să fie pus în practică și care să opereze eficient.

110. Acest postulat privește toate entitățile care au un impact asupra mediului. Acestea pot fi împărțite în trei grupuri:

Entități ale căror operațiuni afectează direct sau indirect mediul, atât pozitiv cât și negativ – prin reabilitare sau (dimpotrivă) prin poluare sau utilizare;

Entitățile care pot elabora și interveni în formularea și reglementarea politicii de mediu – fie la nivel internațional, național sau local;

Entitățile care au competențe de monitorizare și verificare a acțiunilor altor entități cu privire la mediu.

111. Aceste impacturi diferite pot complica modalitățile de responsabilizare, iar SAI-urile trebuie să fie conștiente de necesitatea luării în considerare a impactului global asupra mediului și să abordeze procesul de responsabilizare, dacă este necesar. Fiecare SAI trebuie să aibă în vedere cea mai potrivită abordare ținând cont de propriul mandat.

Dezvoltarea informației adecvate, controlul, evaluarea și sistemul de raportare din cadrul gu-vernului vor facilita procesul de responsabilizare. Managementul este responsabil pentru corec-titudinea și de caracterul suficient al formei și conținutului rapoartelor financiare sau ale altor in-formații.

112. La cel mai înalt nivel, guvernul este responsabil pentru a determina care informație este necesară pentru a stabili dacă obiectivele sale de mediu au fost îndeplinite, cum să fie măsurate obiectivele îndeplinite și intervalele la care el dorește să obțină informația.

113. Entitatea și managementul ei sunt direct responsabili pentru acuratețea și gradul de sufi-ciență a informației cu privire la impactul acesteia asupra mediului, cu privire la performanța fi-nanciară, activele și pasivele, conformitatea cu legislația sau alte cerințe pentru performanța ei. Această obligație se aplică entităților din toate cele trei grupuri menționate în paragraful 110.

114. Situațiile pot apărea în practică acolo unde există o lipsă a legislației necesare pentru dezvăluirea informațiilor de mediu relevante sau unde este o lipsă de informare din diferite alte motive. În astfel de situații, SAI-ul trebuie să raporteze deficiențele și trebuie să aibă în vedere posibilele efecte asupra opiniilor sale de audit.

115. SAI-ul poate considera că este necesar să acorde atenție faptului că daunele aduse mediului sau reabilitarea acestuia pot implica costuri reale pentru organizațiile în cauză. Este probabil ca această problemă să ia amploare odată cu dezvoltarea legislației de mediu.

116. Când SAI-urile promovează îmbunătățirea legislației sau a altor cerințe, acestea trebuie să încurajeze entitățile auditate să raporteze într-o manieră imparțială propriile performanțe de mediu, chiar dacă conțin încălcări sau lipsuri ale legislației.

Autoritățile corespunzătoare vor trebui să asigure promulgarea standardelor de contabilitate acceptabile pentru raportarea financiară și prezentarea de informații relevante pentru nevoile guvernului, iar entitățile auditate vor trebui să elaboreze obiective măsurabile și specifice și obiective de performanță.

144

117. Este necesar un volum mare de muncă înainte ca standarde de contabilitate acceptabile de raportare și prezentarea informațiilor să fie folosite în legătură cu problemele de mediu. De exemplu, în prezent este posibil să nu poată fi stabilită o valoare a pădurilor seculare sau a zonelor de pescuit. De asemenea, obligațiile asociate reparării pagubelor de mediu pot să nu fie ușor cuantificabile sau pot să fie dependente de estimări inadecvate sau nerealiste.

118. SAI-urile vor trebui să lucreze cu organizațiile care adoptă standarde de contabilitate pentru a ajuta ca acestea să fie elaborate corect, în timp ce entitățile auditate trebuie să fie încurajate să stabilească obiective de mediu clare și măsurabile. În orice caz, un SAI trebuie să evite posibi-litatea de a avea un conflict de interese ca rezultat al faptului că acesta stabilește standardele și efectuează audituri conform standardelor.

Aplicarea sistematică/consecventă a standardelor de contabilitate ar trebui să conducă la prezentarea corectă a poziției financiare și a rezultatelor operațiunilor.

119. Aplicarea sistematică a standardelor de contabilitate și ale declarațiilor cu privire la pro-blemele de mediu, în special când se revizuiesc anumite conturi la anumite perioade, se va face pe seama noilor standarde care vor fi corelate cu cele de mediu. Acesta va fi un proces continuu pentru o anumită perioadă de timp, iar SAI-urile trebuie să acorde o atenție specială pentru a pre-zenta o imagine corectă.

120. Problemele de audit asociate elementelor din declarațiile financiare care sunt afectate de problemele de mediu, în special pasivele, provizioanele sau deprecierile activelor, sunt de obicei complexe. Costurile de mediu, datoriile (inclusiv datoriile consolidate) și activele trebuie să fie identificate, evaluate și raportate în conformitate cu practicile de contabilitate general acceptate.

Existența unui sistem adecvat de control intern minimizează riscul de apariție a erorilor sau a neregulilor.

121. Controlul intern corespunzător este de o importanță crucială în contextul auditului de mediu. În primul rând, controlul intern este responsabilitatea entității auditate, deși auditorul tre-buie să trimită propuneri acolo unde controalele au fost găsite necorespunzătoare sau inexistente. Cel mai adesea, acest lucru se aplică mai mult în privința problemelor legate de mediu decât în altele, astfel încât SAI-ul trebuie să fie pregătit pentru acest fapt.

122. Este important de recunoscut că, în scopul de a încuraja entitățile auditate de a institui sis-teme eficiente de control intern pentru mediu, SAI-ul trebuie să evite utilizarea constatărilor și a concluziilor obținute pe parcursul controalelor interne de mediu pentru a pune entitățile într-o lumină negativă.

Actele normative pot facilita cooperarea entităților auditate în menținerea și furnizarea acce-sului la toate datele necesare și elocvente pentru o evaluare cuprinzătoare a activităților supuse auditului.

123. Acolo unde este compatibil cu mandatul SAI-ului, poate fi necesar să se revizuiască prevederile și cerințele care se aplică responsabilităților sale în ceea ce privește păstrarea și obți-nerea accesului la date și informații de mediu importante. În caz contrar, SAI-ul trebuie să raporteze faptul și să facă eforturi de remediere a situației.

Toate auditurile trebuie să se afle în cadrul mandatului de audit al SAI-ului.

124. Aria de cuprindere a auditului guvernamental – auditul de regularitate (financiar și de con-formitate) și auditul de performanță – se aplică, de asemenea, auditului de mediu.

145

125. Pe perioada unui audit al situațiilor financiare, problemele de mediu pot include următoarele: inițiativa de a preveni, reduce sau remedia pagubele aduse mediului; conservarea resurselor regenerabile sau neregenerabile; consecințele încălcării legilor sau reglementărilor de mediu; consecințele obligațiilor indirecte impuse de stat.

126. Auditul de conformitate cu privire la problemele de mediu poate fi legat de furnizarea asi-gurării că activitățile guvernamentale sunt efectuate în conformitate cu legile de mediu, stan-dardele și politicile relevante, atât la nivel național și (acolo unde este cazul) internațional.

127. Auditul de performanță al activităților de mediu poate include: asigurarea că indicatorii de performanță privind mediul (care sunt conținuți în rapoartele de

audit ale conturilor publice) reflectă corect performanța entităților auditate; asigurarea că programele guvernamentale sunt efectuate într-o manieră economică, efi-

cientă și eficace.

SAI-urile vor trebui să facă eforturi de îmbunătățire a tehnicilor de auditare a validității măsurării performanțelor.

128. Auditul de mediu aduce o provocare specială rolului extins al auditorilor și al responsa-bilității lor de a îmbunătăți și dezvolta noi tehnici și metodologii pentru a evalua dacă sunt utili-zate de către entitatea auditată măsuri de performanță rezonabile și valabile. Acesta este un bun exemplu în care auditorii ar trebui să folosească ei înșiși tehnicile și metodologiile relevante ale altor discipline.

SAI-urile trebuie să evite conflictul de interese dintre auditor și entitatea supusă auditului.

129. SAI-ul trebuie să mențină, atât în fapte cât și în impresia pe care o lasă, independența și obiectivitatea sa în efectuarea și raportarea rezultatelor auditului de mediu.

Standarde Generale

130. Standardele generale de audit includ standarde care se aplică atât auditorilor, cât și SAI-urilor și cuprind aspecte privitioare la independență, competență și atenția cuvenită.

Atât auditorul cât și SAI-ul trebuie să fie independenți.

131. Auditorul și SAI-ul trebuie să fie, și trebuie să lase impresia că sunt independenți și obiectivi în efectuarea auditurilor de mediu. Ei trebuie să fie corecți în evaluările lor și în raportarea rezultatelor de audit.

132. Așadar, auditorul și SAI-ul nu ar trebui să fie implicați (de exemplu) în calculele propriu-zise ale costurilor și beneficiilor de mediu. Ei ar trebui să se limiteze la auditarea calculelor și la raportarea cu privire la corectitudine, sau altfel, a situațiilor financiare ca un întreg.

Auditorul și SAI-ul trebuie să aibă competența necesară.

133. Cu cât este mai larg mandatul SAI-ului și are prin lege libertate de acțiune, cu atât mai complexă devine sarcina asigurării calității performanței pe parcursul întregului mandat. Aceasta se aplică direct auditului de mediu și de cele mai multe ori poate fi abordată prin utilizarea echipelor sau prin obținerea expertizei necesare de la experții din domeniu.

134. SAI-urile, auditorii săi și celelalte persoane care efectuează audituri de mediu vor trebui să demonstreze cel puțin următoarele nivele de expertiză și de calități:

146

cunoașterea corespunzătoare sub toate aspectele a auditului și a capacității de a efectua audituri financiare, de conformitate și performanță;

cunoașterea corespunzătoare a auditului de mediu dobândită prin experiență teoretică și practică;

o abordare independentă și nepărtinitoare; aptitudini corespunzătoare de relaționare umană și de comunicare.

135. Specialiștii pot fi implicați la nivele diferite de elaborare a estimărilor contabile pentru a sprijini conducerea, fapt ce poate include următoarele: identificarea situațiilor unde sunt necesare estimări; acumularea datelor necesare pe care să se bazeze estimările; elaborarea ipotezelor cu privire la rezultatele probabile; determinarea valorilor unor estimări (care pot include, de exemplu, determinarea costurilor

acțiunilor de remediere planificate) și luarea în considerare a prezentării situațiilor financiare.

136. Dacă SAI-ul angajează experți externi, trebuie să se asigure de competența și abilitatea lor pentru sarcinile specifice în care vor fi implicați. SAI-ul rămâne responsabil pentru asigurarea că sunt aplicate standardele de audit. Obținerea consilierii unui expert extern nu scutește SAI-ul de responsabilitatea opiniilor formulate sau a concluziilor la care a ajuns auditul.

137. Deoarece cunoștințele de specialitate în materie de mediu constituie o specialitate nou apărută, implicând persoane cu diverse calificări și cunoștințe educaționale și profesionale, poate fi dificil pentru auditor să obțină o asigurare rezonabilă cu privire la reputația competențelor ex-pertului și să accepte că munca expertului este corespunzătoare scopurilor auditului. Așadar, auditorul trebuie să aibă în vedere, cel puțin următoarele: profilul educațional al expertului; perioada de timp cât a profesat expertul; relevanța muncii de expertiză a expertului; acreditarea de către un organism profesional.

138. Auditorul va trebui să aplice proceduri corespunzătoare pentru a fi mulțumit că munca efectuată de către expert este satisfăcătoare pentru scopurile proiectate și pentru a dobândi o înțelegere a următoarelor chestiuni: Natura și scopul raportului expertului; Ipotezele și metodele utilizate; Obiectivitatea expertului și riscul ca acesta să fie părtinitor.

Auditorul și SAI-ul trebuie să dea dovadă de prudență și atenția cuvenită în ce privește con-formitatea cu standardele de audit INTOSAI. Aceștia vor da dovadă de prudență și atenție cuvenită în specificarea, acumularea și evaluarea probelor și în raportarea constatărilor, concluziilor și recomandărilor.

139. Acest standard se aplică în egală măsură și auditului de mediu și poate prezenta dificultăți particulare în stabilirea standardelor pentru probele de audit acceptabile pe care să se bazeze constatările, concluziile și recomandările.

140. Alte standarde generale care sunt aplicabile într-un context de audit de mediu sunt următoarele:

SAI-ul trebuie să adopte politici și proceduri pentru a recruta personal cu calificările necesare. SAI-ul trebuie să adopte politici și proceduri pentru a dezvolta și pregăti angajații proprii pentru ca aceștia să efectueze eficient sarcinile și pentru a stabili bazele de promovare a audi-torilor sau ale altor categorii de personal.

147

SAI-ul trebuie să adopte politici și proceduri pentru pregătirea manualelor sau a altor ghiduri și instrucțiuni cu privire la efectuarea auditurilor. SAI-ul trebuie să adopte politici și proceduri pentru a sprijini aptitudinile și experiența disponibilă în cadrul acestuia și să identifice acele aptitudini care lipsesc; să furnizeze o bună distribuire a aptitudinilor pe sarcinile de audit și a unui număr suficient de persoane pentru audit; să aibă o planificare și supervizare clară pentru a-și îndeplini obiectivele la nivelul cerut de prudență și atenție cuvenită. SAI-ul trebuie să adopte politici și proceduri de revizuire a eficienței și eficacității stan-dardelor și procedurilor interne proprii.

Standarde specifice etapei de execuție

141. Scopul standardelor de execuție este de a stabili criteriile sau cadrul global având drept țintă etapele organizate și armonioase sau acțiunile pe care auditorii trebuie să le urmeze. Aceste etape și acțiuni reprezintă reguli ale cercetării pe care auditorul, atunci când caută probe de audit, le implementează pentru a atinge rezultatele scontate.

Auditorul trebuie să planifice auditul într-o manieră care să asigure ca acesta este efectuat la un înalt nivel de calitate și într-o manieră economică, eficientă și eficace și într-o perioadă de timp bine determinată.

142. Auditorul trebuie să colecteze informații cu privire la entitatea auditată. Aceasta presupune, acolo unde este posibil, și include informații de mediu relevante, cum ar fi: mandatul legal al entității; abordarea entității cu privire la problemele de mediu, includerea politicilor și obiectivelor

proprii și existența unui sistem de management de mediu; legi și reglementări care guvernează responsabilitățile de mediu ale entității sau rolul său în

determinarea acestora sau a altora. Acest aspect poate include identificarea cerințelor legale impuse asupra entității – sau asupra acelora care sunt impuse de către alții – cum ar fi cerințele de raportare, limitarea emisiilor survenite din activitățile proprii sau respon-sabilitățile de reparare a pagubelor pe care entitatea le-a cauzat;

existența activelor și a pasivelor de mediu și a oricăror schimbări care pot apare pe par-cursul perioadei financiare aflată sub revizuire. Exemple de astfel de pasive sunt costurile dezafectării unui amplasament destinat deșeurilor gestionat de o autoritate locală sau de decontare a unor astfel de costuri pe perioada duratei de viață a amplasamentului.

143. Obiectivul și aria de cuprindere a auditului de mediu trebuie clar definite. În completarea aspectelor financiare de conformitate și de performanță care sunt cel mai uzual întâlnite, pot fi așteptări (atât explicite cât și implicite) ale unor prevederi suplimentare cu privire la asigurările de audit legate de mediu. Pentru moment, se poate aștepta ca SAI-ul să ateste afirmațiile entității cu privire la eficiența sistemelor de management de mediu sau ale declarațiilor de mediu.

Activitatea personalului de audit de la fiecare nivel și fază a auditului trebuie să fie corect supervizată pe perioada auditului, iar activitatea documentată trebuie revizuită de către un membru senior al personalului de audit.

144. Nevoile specifice de audit de mediu pot necesita efectuarea de proceduri suplimentare. Pentru asigurarea cerută poate fi recomandabil de a face uz de un specialist din cadrul SAI-ului pentru a efectua o revizuire a planificării și a muncii pe teren din cadrul unei perspective de mediu.

Auditorul, în determinarea întinderii și a ariei de aplicabilitate a auditului, trebuie să studieze și să evalueze încrederea în controlul intern.

148

145. Pentru a aborda problemele de mediu într-o manieră structurată, managementul trebuie în mod ideal să schițeze și să documenteze elementele-cheie ale sistemelor de management de mediu. Printre alte aspecte, se pot cuprinde următoarele: identificarea legilor aplicabile și ale cerințelor reglementărilor; stabilirea și menținerea politicilor și procedurilor pentru a furniza o asigurare rezonabilă că

entitatea este în conformitate cu aceste cerințe; evaluarea și monitorizarea conformității entității cu cerințele externe, politicile și

procedurile de mediu; specificarea rapoartelor care satisfac cerințele legale, de reglementare sau alte reglementări.

146. Auditorul trebuie să studieze și să evalueze măsurile de control intern instituite de mana-gement în materie de mediu și determinarea nivelului de încredere în acesta. Măsura studiului depinde de obiectivele auditului și a gradului de încredere care se dorește.

În efectuarea auditurilor trebuie făcut un test cu privire la conformitatea cu legile și regle-mentările. Pașii de audit și procedurile trebuie să furnizeze o asigurare rezonabilă a detectării erorilor, neregularităților și ale actelor ilegale care pot avea un efect direct și semnificativ asupra situațiilor financiare.

147. Obiectivul auditului de conformitate cu privire la legislația de mediu este aserțiunea conducerii în legătură cu conformitatea cu toate reglementările relevante. Această aserțiune poate fi dată explicit sau implicit.

148. Neconformitatea cu legile și reglementările aplicabile este testată deseori având în vedere două perspective. Pe de o parte, entitatea poate (de exemplu) să efectueze activități care nu sunt în limitele mandatului său. În timp ce situațiile financiare pot prezenta corect situația afacerilor și rezultatul acestor operațiuni, se poate aștepta ca SAI-ul să raporteze astfel de abateri în interesele responsabilității publice.

149. Pe de altă parte, poate exista un risc ridicat ca situațiile financiare să conțină erori materiale, cum ar fi omisiunile cu privire la un provizion sau obligație în ideea unor cheltuieli viitoare de reparare a pagubelor produse mediului și/sau pentru amenzi de neconformitate.

Trebuie obținute probe competente, relevante și rezonabile pentru a sprijinii raționamentul au-ditorilor și a concluziilor cu privire la organizarea, programele, activitățile sau funcțiile auditate.

150. Denaturările semnificative din situațiile financiare referitoare la mediu sunt mai susceptibile să reprezinte omisiuni sau subevaluări, decât supraevaluări. Cele mai multe probe legate de acest subiect și care sunt disponibile auditorului, pot fi mai degrabă persuasive decât conclusive. Probele de audit se obțin ca rezultat ale unor anchete/solicitări de informații, al unor proceduri de audit sau al declarațiilor conducerii, decât prin cercetarea soldului conturilor sau al altor clase de tranzacții.

151. Probele de audit trebuie să fie concentrate pe subiecte de următoarea natură: Pasive care nu se bazează pe obligațiile contractuale. Estimări contabile care nu au un model stabilit. Legile și reglementările de mediu recente sau în evoluție.

152. În completare, acolo unde sunt cuantificate pasivele de mediu, deseori acestea se vor baza pe estimări. Acestea vor fi, în consecință, afectate de procedurile pe care auditorul le va aplica în obținerea probelor de audit adecvate. Abordările aplicate trebuie să fie conforme cu cele utilizate când se auditează alte estimări contabile – inclusiv evaluarea ipotezelor rezonabile, recalcularea și evaluarea metodelor utilizate, și revizuirea calificărilor și a experienței persoanei responsabile pentru pregătirea acestor estimări.

149

Auditorii trebuie să analizeze situațiile financiare pentru a stabili dacă acestea sunt în con-formitate cu standardele de contabile acceptabile de raportare financiară și de prezentare a informațiilor financiare.

153. Având în vedere natura datelor inexacte cu privire la mediu în situațiile financiare, auditorul trebuie să analizeze situațiile financiare dintr-o perspectivă de mediu pentru a identifica zonele care trebuie monitorizate. O importanță deosebită este posibil să o aibă caracterul adecvat al politicilor contabile, existența și prezentarea datoriilor neprevăzute.

Standarde specifice etapei de raportare

154. Raportul de audit în formă scrisă trebuie să fie transmis conducerii entității auditate la fel ca și ordonatorului superior, cu referiri la circumstanțele particulare ale SAI-ului. Depinzând de natura auditului, raportul poate include o opinie cu privire la informația financiară a unor su-biecte variate – cum ar fi conformitatea cu mandatul entității auditate, performanța sau (subiectul acestui ghid) activitățile legate de mediu.

155. Poate fi necesar acordarea unei atenții speciale formulării din raport cu privire la exhaustivitatea/integralitatea activelor și pasivelor de mediu precum și asupra asigurării de audit în legătură cu estimările contabile.

La finalul fiecărui audit, auditorul trebuie să elaboreze o opinie scrisă sau un raport, pregă-tind constatările într-o formă corespunzătoare; conținutul lor trebuie să fie ușor de înțeles și fără neclarități sau ambiguități, să includă doar informații care sunt susținute de probe com-petente și relevante de audit, și care să fie independente, obiective, corecte și constructive. Cu privire la auditul de regularitate, auditorul trebuie să pregătească un raport scris, care și el poate fi parte a raportului asupra situațiilor financiare sau un raport separat, cu privire la testele de conformitate în legătură cu legile și reglementările aplicabile. Raportul trebuie să conțină o declarație de asigurare pozitivă ale acelor elemente testate pentru conformitate și asigurare negativă ale acelor elemente care sunt netestate. Este de datoria SAI-ului căruia îi aparține auditorul de a decide în final asupra acțiunilor luate în legătură cu practicile de fraudă sau neregulile serioase descoperite de auditor. Cu privire la auditurile de performanță, raportul trebuie să includă toate situațiile semnifi-cative de neconformitate care sunt pertinente pentru obiectivele auditului.

2

DEZVOLTAREA METODELOR ȘI A PRACTICILOR

Introducere

201. Un SAI poate efectua auditurile de mediu în cadrul mandatului său pentru a desfășura audituri de regularitate (financiare și de conformitate) sau audituri de performanță așa cum sunt definite de Standardele de audit INTOSAI: Paragrafele 202-208 stabilesc cum pot fi abordate problemele de mediu în cadrul auditului

de regularitate, și cum pot fi aplicate standardele de audit și cele profesionale, respectiv financiar-contabile.

Pentru auditurile de performanță, paragrafele 209-266 identifică și discută cinci tipuri diferite de concentrări pe mediu.

150

Luarea în considerare a problemelor de mediu în auditul de regularitate

202. Guvernele conștientizează din ce în ce mai mult faptul că sumele cheltuite pentru finanțarea programelor care decurg din politicile și obligațiile de mediu – cum ar fi costul echipamentelor de reducere a poluării sau costurile de decontaminare a solului – devin tot mai semnificative. Aceste politici pot crea obligații materiale sau cheltuieli suplimentare atunci când costurile sunt influențate de unele evenimente care pot apare în viitor.

Impactul asupra mediu poate influența în mod semnificativ valoarea terenului, a clădirilor, a instalațiilor și echipamentelor.

203. Costurile de mediu, datoriile și impactul de mediu asupra valorii activelor influențează atât elaborarea cât și auditul situațiilor financiare. Anumite guverne și-au asumat angajamente spe-cifice în ceea ce privește prezentarea lor. Riscul este ca entitatea auditată să nu facă distincție între costurile de mediu și costurile legate de activitățile sale în curs de desfășurare.

204. Auditorul de regularitate va trebui să evalueze exhaustivitatea și exactitatea sumelor raportate. Pentru a face aceasta, auditorul va trebui să înțeleagă problemele de mediu, operațiunile și activi-tățile care pot influența poziția financiară a entității auditate, pe termen lung, cât și pe termen scurt.

205. Standardele profesionale de audit și de contabilitate, în vigoare la nivel național și inter-național, stabilesc principiile de evidențiere a costurilor, activelor și pasivelor în situațiile finan-ciare, principii care se pot aplica pentru tratarea costurilor și pasivelor de mediu. SAI-ul poate aplica aceste standarde în analizarea impactului de mediu asupra costurilor, pasivelor și activelor în situațiile financiare guvernamentale.

206. SAI-ul poate să auditeze estimările întinderii unor astfel de costuri și de pasive. Auditorul: Trebuie să ia în considerare atât costurile reale și potențiale, cât și impactul problemelor de

mediu; Va trebui să confirme modificări existente sau posibile în ceea ce privește reglementările legale

și alte cerințe, tehnologia care urmează a se aplica precum și costurile estimate prin bugete; Va trebui să ajungă la un raționament cu privire la fiabilitatea ipotezelor utilizate pentru

fundamentarea costurilor viitoare, a valorii activelor și pasivelor și exactitatea calculelor.

207. SAI-ul poate pune accent pe asigurarea unei dezvăluiri/prezentări complete cu privire la toate ipotezele utilizate.

208. Multe dintre valorile plasate asupra impactului de mediu necesită calcule foarte complexe–cum ar fi probabilitatea costurilor viitoare ale decontaminării amplasamentelor nucleare. SAI-ul poate căuta să se bazeze pe munca unei terțe părți în efectuarea acestor raționamente, caz în care va fi necesar de a avea grijă în mod special de respectarea cerințelor cu privire la calificarea și independența experților implicați. (vezi paragrafele 138-140)

Auditul performanței și mediul

209. Auditul performanței, în contextul auditării performanței efectuării programelor și acti-vităților guvernamentale de mediu, acolo unde este cazul, se referă la: economicitatea practicilor administrative; eficiența utilizării resurselor umane, financiare și altele implicate în programe sau

activități, și eficacitatea programelor sau a activităților în atingerea obiectivelor și a impactului dorit.

210. Un audit de performanță concentrat pe mediu poate deseori să fie clasificat ca unul dintre cele cinci tipuri specifice:

i. audituri guvernamentale de monitorizare a conformității cu legislația de mediu; ii. audituri ale performanței programelor guvernamentale de mediu;

iii. audituri ale impactului asupra mediului al altor programe guvernamentale;

151

iv. auditul sistemelor de management al mediului, și v. evaluarea politicilor și a programelor de mediu propuse.

211. Dat fiind faptul că SAI-ul se poate afla în imposibilitatea auditării fiecărei entități implicate, va fi necesară proiectarea cu atenție a unei metodologii care să permită să se tragă concluzii acceptabile despre cum o anume funcție sau activitate este implementată la nivel național. Toate tehnicile de audit disponibile cum ar fi interviurile, căutările de documente/dosare etc. pot fi o parte necesară a abordării. Se pot avea în vedere:

Vizite pe teren

Personalul poate găsi necesar să viziteze o varietate de agenții naționale, regionale și locale și posibilele organizații non-federale pentru a constata cum au fost cheltuite fondurile guvernamentale; cât de bine funcționează activitățile de reglementare legate de mediu și unde se pot face îmbunătățiri.

Tehnica este în mod deosebit utilă dacă SAI-ul ar nevoie să obțină o înțelegere detaliată cum o activitate funcționează într-un număr limitat de locații.

Chestionarele standardizate

Un chestionar care este întocmit cu grijă, testat și aplicat constant poate fi util dacă un larg număr de entități trebuie contactate.

Acolo unde entitățile de la nivelul inferior sunt delegate cu responsabilități de reglementare de mediu, SAI-ul poate elabora un chestionar pentru a constata progresul lor în implemen-tarea activităților încredințate; problemele care pot fi impedimente în eforturile lor; și acțiunile recomandate care pot ajuta la îmbunătățirea performanței lor.

Eșantionarea statistică

În anumite situații, SAI-ul poate considera că trebuie să examineze problemele de mediu cu privire la sute sau chiar mii de entități, cum ar fi locațiile de deșeuri toxice, instalațiile de depozitare a produselor chimice, sistemele de furnizare a apei potabile.

Informația necesară cu privire la aceste entități poate să nu existe într-o bază de date sau alte forme uzuale. În acest caz, una dintre alternativele SAI-ului poate fi colectarea informației dintr-un eșantion statistic valid al entității în cauză și apoi utilizarea informației pentru a trage concluziile despre caracteristicile întregii populații.

# A se vedea exemplul nr.1 #

(i) Auditarea monitorizării guvernamentale a conformității cu legislația de mediu

212. În multe țări, un departament de mediu (sau alte agenții guvernamentale executive) are res-ponsabilitatea asigurării că legile de mediu sunt corect implementate de către public și/sau entitățile private. Aceste legi pot însărcina departamentul de mediu cu activități, cum ar fi: emiterea autorizațiilor care limitează cantitatea sau concentrația de poluanți evacuați; monitorizarea conformității poluatorilor pe baza unor astfel de autorizații; monitorizarea condițiilor de mediu pentru a identifica alte potențiale încălcări ale regle-

mentărilor; ajutarea în interpretarea reglementărilor și furnizarea de asistență pentru entitățile supuse

reglementărilor în eforturile lor de a se conforma, și luarea de măsuri corective împotriva celor care încalcă aceste reglementări.

213. În anumite cazuri, aceste responsabilități cu privire la reglementările de mediu pot fi delegate de către guvernul federal (național) către nivelele inferioare de guvernare. În plus, alte tipuri de departamente de guvernare executive (cum ar fi transportul sau agricultura) pot să aplice anumite

152

responsabilități cu privire la reglementările de mediu. Deseori, SAI-ul este însărcinat să examineze cât de bine aceste departamente își exercită responsabilitățile lor de mediu.

# A se vedea exemplul nr. 2 #

214. În mod normal, auditul sistemelor pentru monitorizarea conformității cu legislația de mediu începe cu criterii de audit clare și explicite, care sunt deseori conținute în cerințele specifice statutare sau în regulamentele Departamentului de mediu care implementează cerințele legale. SAI-ul dezvoltă apoi o metodologie care evaluează performanța departamentului (sau a altor părți implicate) cu ajutorul criteriilor stabilite.

# A se vedea exemplul nr. 3&4 #

215. Datele necesare pentru a susține constatările și concluziile pot fi centralizate și ușor accesibile. Cel mai des, informația importantă poate fi necesar a fi colectată din diverse locații și (probabil) de la numeroase entități guvernamentale și neguvernamentale.

216. Acest din urmă caz este frecvent în țările cu sisteme federale, acolo unde guvernele federale furnizează fonduri și deleagă responsabilitățile către agențiile guvernamentale statale sau pro-vinciale. Aceste agenții pot fi responsabile pentru eliberarea permiselor de emisii, luarea mă-surilor de constrângere atunci când apar încălcări și efectuarea altor sarcini de zi cu zi.

217. Indiferent de metoda sau metodele utilizate, SAI-ul poate cu ușurință să obțină aprobarea asupra metodologiei sale de la responsabilii departamentului care va fi auditat și (poate) de la alte entități auditate. Obținerea aprobării poate merita efortul în special în auditurile relativ complexe care necesită angajarea unor resurse importante. Acordul poate reduce foarte mult riscul ca rezultatele auditului să fie criticate ca ”nereprezentative” atunci când sunt prezentate.

218. SAI-ul poate să utilizeze informațiile dintr-o bază de date centralizată în evaluarea confor-mității cu cerințele legale sau de reglementare sau pentru a evalua eficiența măsurilor corective. Astfel de date pot fi o sursă de informație primară eficientă pentru constatările auditului – reducând timpul și resursele necesare pentru colectarea și analizarea datelor și reducerea vizitelor pe teren în diverse locații.


219. Concluziile obținute din informațiile din baza de date depind de calitatea acestor informații. Entitatea auditată are responsabilitatea principală de a asigura punerea în aplicare a sistemelor de gestionare a informației pentru colectarea datelor privind funcționarea și performanța acesteia. Se impune ca SAI-urile să conștientizeze faptul că datele privind respectarea reglementărilor specifice de mediu pot fi eronate, fapt dovedit în multe țări, având în vedere noutatea relativă a eforturilor de reglementare în acest domeniu.

220. De exemplu, anumite audituri ale SAI-urilor au detectat deficiențe majore în utilizarea bazelor de date folosite pentru a urmări conformitatea de mediu. De aceea, este esențial să înțeleagă și, dacă este posibil, să stabilească încrederea în baza de date utilizată pentru testarea conformității. Atunci când se bazează pe aceste baze de date, anumite SAI-uri menționează în mod sistematic în rapoartele lor, în ce măsură acuratețea bazei de date a fost verificată de un organism independent.

221. Calitatea și exhaustivitatea condițiilor care caracterizează datele de mediu (ex. nivelul de poluare al apelor; tendințele care afectează resursele de pește) pot fi chiar mai problematice decât datele cu privire la respectarea reglementărilor de mediu. În timp ce colectarea datelor cu privire la condițiile de mediu reprezintă responsabilitatea entității auditate și nu a SAI-ului, el poate, cu toate acestea, să aibă nevoie de informație pentru a înțelege amploarea problemei și eficacitatea măsurilor luate pentru a o controla.

222. Din păcate, în cele mai multe țări, astfel de date sunt de cele mai mute ori incomplete sau de calitate slabă. Oricum, aceste constrângeri nu ar trebui să oprească SAI-ul de a furniza analize și informații utile.

153

# A se vedea exemplul nr. 6&7 #

223. În mod frecvent, absența datelor de mediu de încredere poate, în sine, să devină mesajul principal pentru raportul SAI-ului. În astfel de cazuri, SAI-ul poate recomanda ca să fie obținute mai multe date și mai complete, pentru a ajuta responsabilii departamentului de mediu să se asigure că fondurile limitate sunt orientate către cele mai presante probleme.

224. Astfel de rapoarte de audit, de exemplu, au recomandat conducerii departamentului de mediu (ministerul mediului): să dezvolte mai bine datele cu privire la efectele poluanților asupra sănătății; să efectueze anumiți pași pentru o mai bună gestionare a datelor limitate care sunt

disponibile și să dezvolte informațiile tehnice (”indicatorii de mediu”) necesari a fi analizați pentru a

vedea dacă activitățile sale de reglementare protejează corespunzător mediul.

(ii) Auditarea performanței programelor guvernamentale de mediu

225. Un guvern poate avea posibilitatea prin statut sau prin alte hotărâri să desfășoare (sau să găsească alte entități să desfășoare) o gamă de programe sau activități prin care se dorește atingerea obiectivelor de protecție a mediului.

Astfel de programe sau activități: pot fi responsabilitatea unui departament al guvernului cu un interes specific de mediu – un

astfel de departament pentru mediu are programe de conservare a suprafețelor cu o im-portanță ecologică aparte.

pot fi în responsabilitatea, de exemplu, a Ministerului agriculturii prin programe de asis-tență a fermierilor pentru a adopta practicile care reduc poluările.

226. Programele de mediu pot fi de obicei identificate din planurile guvernului și ale rapoartelor anuale. Uneori, un guvern cuprinde programele sale de mediu într-un singur Plan și Raport de mediu. Acolo unde astfel de planuri nu există, SAI-ul poate verifica responsabilitatea în domeniu utilizând raportările privind politicile și programele guvernamentale care sunt în vigoare. Pentru a face acest lucru, SAI-urile pot avea în vedere preocupările majore de mediu care afectează propria țară, apoi identificarea și enumerarea programelor stabilite de guvern și care trebuie abordate.

227. Un SAI poate găsi util identificarea acordurile internaționale pe probleme de mediu cu care guvernul a fost de acord, și identificarea programelor înființate pentru a le duce la îndeplinire.


228. Un SAI trebuie să se ocupe de selectarea și definirea ariei de aplicabilitate a unui program guvernamental de mediu, ținând seama de riscurile legate de performanță pe care auditul le va aborda, importanța lor și posibilitatea auditării lor. Pentru acest scop auditorul va trebui să aibă o înțelegere fermă a obiectivelor programelor și a instrumentelor utilizate pentru a le aborda.

229. Un SAI poate opta pentru a-și concentra atenția pe un singur instrument-cheie al politicii sau pe mai multe instrumente diferite. O dificultate concretă a celei din urmă metode este în aprecierea faptului până în ce punct pot fi combinate rezultatele variatelor metode pentru a identifica impactul total al entității auditate.


230. Când planifică auditurile, SAI-ul trebuie să aibă în vedere:

Riscurile și importanța programelor sau a activității guvernamentale, luarea în calcul a resurselor implicate, importanța abordării problemelor de mediu și amploarea efectelor dorite.

Rezultatele generale dorite și atinse ale programelor sau ale activităților.

231. Acolo unde sunt implicate resurse puține dar impactul potențial al programelor sau activităților este semnificativ, scopul auditului poate fi mai bine direcționat către eficiența programului sau a

154

activității care are mai mult impact asupra economiei practicilor administrative angajate în eficiența utilizării resurselor implicate. SAI-ul poate fi capabil să restrângă aria de cuprindere auditurilor sale către zone unde sunt probe care indică că țintele planificate nu au fost atinse.


232. Auditorul va avea nevoie să confirme dispozițiile luate de conducere pentru program, cu scopul de a identifica cine să fie făcut responsabil și de a stabili limitările auditului atunci când anumite aspecte sunt în afara controlului entității auditate.

233. Luarea în considerare a domeniului de aplicare și a metodologiei de audit trebuie îndreptată către disponibilitatea criteriilor de audit, în special acolo unde programul nu este supus reglementărilor statutare. SAI-ul poate identifica căi de comparare ale acordurilor, programelor pentru gestionarea celor mai bune practici sau practicile utilizate pentru programe asemănătoare de mediu, în țări similare sau în altă parte. SAI-ul poate raporta depășirea realizărilor progra-mului – față de țintele propriului program sau ținte comparative stabilite de către experți.

234. În selectarea unui audit, SAI-ul trebuie să acorde o atenție deosebită ca date suficiente, relevante și de încredere să fie disponibile. Pentru a ajunge la o concluzie fermă asupra eficienței programului, SAI-ul poate foarte bine să aibă nevoie de date bune și de calitate din perioadele anterioare și pe perioade lungi.

235. Auditorul trebuie să țină cont de faptul că programele de mediu pot să vizeze obiective care: • luate individual sunt mici, dar cumulate sunt mari; • durează mult timp până au un efect notabil; și • sunt afectate de factori externi semnificativi – cum ar fi, condițiile climaterice și alte

activități care au un impact asupra aceluiași mediu.

(iii) Auditul impactului asupra mediului al altor programe guvernamentale

236. În completarea programelor al căror scop principal este de a proteja sau îmbunătăți mediul, toate activitățile afectează mediul în anumite forme, prin utilizarea resurselor sale sau al consecințelor acestora pentru zona în care se efectuează. Activitățile guvernamentale nu sunt exceptate.

237. Anumite programe guvernamentale au impacturi semnificative – care pot fi pozitive sau negative, intenționate sau neintenționate. De exemplu, obiectivul primar al construirii unui drum este de a facilita deplasarea persoanelor sau bunurilor. Dar construirea unui drum are un impact secundar sau indirect prin utilizarea terenurilor și ale efectelor asupra ecologiei din zonă și peisaj, dorința de a utiliza drumul are și un efect asupra poluării sonore și a aerului.

238. Similar, scopul activităților militare este de a menține capacitatea necesară de a apăra terito-riul național și de a contribui la interesele de securitate și de promovare a păcii. Oricum, acti-vitățile militare au un impact larg asupra mediului, de la utilizarea unor cantități importante de resurse neregenerabile, la poluarea utilizării sau stocării tehnologiilor militare sau folosirea lor.

239. Impacturile activităților asupra mediului pot fi subliniate ca parte a unei game largi a auditului de performanță – asupra economiei, eficienței și eficacității activităților guverna-mentale – sau ca un studiu strict definit, axat pe impactul asupra mediului.

240. Ca punct de plecare pentru identificarea impacturilor activitățile guvernamentale asupra mediului, un SAI poate cu ușurință să se familiarizeze cu orice angajamente pe care le-a făcut guvernul pentru a identifica aceste impacturi pentru sine și luarea acestora în calcul în politicile sale de evaluare. Cea mai bună practică sugerează că organizațiile trebuie să includă preocupările de mediu în politica obiectivelor strategice, și în aprecierile lor asupra activităților existente. Anumite guverne au adoptat astfel de abordări și astfel au asigurat ca activitățile guvernului să fie supuse acelorași legi și reglementări de mediu ca și activitățile neguvernamentale.

155

241. Auditul SAI-ului trebuie să înceapă cu estimarea realizată de guvern (dacă există una), cu privire la impactul probabil asupra mediului. SAI-ul poate revizui gradul de adecvare: a descrierii programului sau a activității, a mediului său și a condițiilor de bază; al gamei complete a impacturilor cheie identificate; al datelor utilizate pentru a evalua probabilitatea impacturilor și gradul lor; și al oricărei propuneri de măsuri de atenuare a impactului.


242. SAI-ul poate verifica posibilul impact al activităţii guvernului asupra mediului, domeniul său de aplicare şi posibile valori care pot fi atribuite costurilor şi beneficiilor corespunzătoare. Discuţiile cu experţi şi studiul literaturii de specialitate pot identifica metodele/metodologiile cel mai frecvent utilizate. În cazul în care evaluarea nu este posibilă - cum ar fi estimarea valorii pierderii unui peisaj sau a unei anumite caracteristici a mediului – poate fi utilă identificarea și căutarea părerilor principalelor părţi interesate, se poate solicita avizul acestora (de exemplu, grupurile de rezidenți din zona afectată de această activitate, grupurile de interes major şi ONG-urile de mediu din zonă) şi se poate cere opinia lor precum și a oamenilor de ştiinţă specializaţi în metodele de evaluare relevante.

## A se vedea exemplul nr. 12 ##

243. La începutul studiului, SAI va trebui să țină seama de datele disponibile pentru a măsura im-pactul activităţii guvernamentale. În cazul în care guvernul a efectuat un studiu al impactului asupra mediului, acesta trebuie să stabilească ce date au fost disponibile în momentul în care evaluarea a fost pregătită şi orice planuri pentru colectarea de date suplimentare. Dacă aceste date nu au fost definite, SAI-ul va stabili dacă informaţiile disponibile sunt suficiente, relevante şi de încredere.

244. Reglementările privind mediul pot fi aplicate și activităţilor guvernamentale care au un impact secundar asupra mediului. În acest caz, departamentele sau agenţiile guvernamentale însărcinate cu monitorizarea conformității cu reglementările vor fi în principal responsabile pentru monitoriza-rea/testarea conformității, şi nu SAI-ul. Cu toate acestea, SAI-ul poate considera că este utilă auditarea conformității reglementărilor în acord cu autoritatea competentă de reglementare.

245. În cazul în care reglementările nu se aplică strict la activitatea în cauză, SAI poate lua în considerare utilizarea acestora pentru comparaţie, deşi validitatea unei astfel de abordări ar trebui să fie luată în considerare cu prudenţă.

246. Încă de la început, guvernul va identifica măsuri a căror aplicare încearcă să evite sau să reducă impactul asupra mediului. Auditul SAI-ului va determina dacă aceste măsuri: sunt aplicate şi dacă acestea sunt în conformitate cu/îndeplinesc cele mai bune practici sau cele mai bune tehnici disponibile, care nu implică costuri excesive; ar avea efectul preventiv intenţionat, și, dacă nu, ce măsuri a luat guvernul în locul acestora.

## A se vedea de exemplul nr. 13 ##

247. În unele cazuri, contra-măsurile trebuie să fie adecvate pentru a permite prevenirea sau să răspundă la evenimentele care prezintă riscuri limitate, dar de mare impact, cum ar fi emisiile accidentale de produse radioactive. Procedurile de urgenţă – în caz de accidente şi incidente – pot fi utilizate rar, dar acestea trebuie să fie operaţionale, în caz de necesitate. În cazul în care astfel de proceduri sunt necesare, verificarea SAI-ului poate lua în considerare:

procedurile; instruirea pentru tot personalul implicat; frecvenţa verificării procedurilor de audit; dacă orice acorduri necesare cu terţii (furnizori, serviciile de urgenţă etc.) sunt actualizate.

156

248. Dacă se efectuează un studiu strict limitat asupra mediului, SAI trebuie să analizeze cu atenţie modul în care poate furniza o imagine fiabilă a impactului în raport cu costurile şi bene-ficiile obiectivului principal al programului.

(iv) Auditul sistemelor de management al mediului 249. Organizațiile introduc sistemele de management de mediu pentru a se asigura că se stabilesc sistematic politici de îmbunătăţire continuă a gestionării mediului şi pentru a atinge obiectivele acestor politici. Au fost puse în aplicare programe voluntare de acreditare la nivel naţional, regional şi internaţional pentru a permite agenţiilor să obţină confirmarea externă a calităţii siste-melor de management al mediului şi recunoaşterea faptului că acestea aplică astfel de sisteme.

250. Standardul internaţional pentru sistemele de management de mediu, ISO 14001, defineşte caracteristicile celor mai bune practici, şi anume: Definirea unei politici de mediu. Planificarea - ţinând seama de aspectele de mediu şi cerinţele legale şi de altă natură, definirea de obiective şi ţinte şi introducerea unor programe de management de mediu. Punerea în aplicare şi executarea – definirea structurilor şi a responsabilităţilor, formarea profesională/instruirea personalului şi comunicarea cerinţelor principale, documentarea sis-temelor de management de mediu, aplicarea sistemelor şi pregătirea planurilor de urgenţă. Verificarea şi adoptarea măsurilor corective – monitorizare şi măsurare, identificarea cazurilor de neconformitate şi luarea de măsuri; auditul sistemului de management de mediu. Revizuirea gestionării tuturor aspectelor sistemului.

251. În Europa, este de aşteptat ca ISO 14001 să devină o cale acceptată pentru realizarea acreditării în conformitate cu Schema comunitară de management de mediu și audit a Uniunii Europene (EMAS). Standardele Internaţionale ISO 14010-14012 au fost stabilite pentru cei care încearcă să acţioneze în calitate de garant.

252. Programele de acreditare, în general, au fost definite pentru organizaţii comerciale şi indus-triale. Cu toate acestea, sistemele de management implicate se pot aplica, de asemenea, pentru autorităţile publice.

253. La al XV-lea Congres INCOSAI, s-a convenit că este nepotrivit ca SAI-ul să încerce să devină un auditor acreditat în cadrul acestor programe voluntare. Cu toate acestea, în cazul în care SAI-ul are un mandat suficient de cuprinzător privind auditul performanţei, acesta ar putea lua în considerare auditarea sistemelor guvernamentale de management de mediu.

254. În cazul în care intenţionează să efectueze un audit al sistemelor de management de mediu, SAI-ul trebuie să identifice politicile guvernamentale existente, înainte de a stabili dacă acestea au fost instituite. În unele ţări, introducerea unor sisteme de management de mediu în cadrul atribuțiilor guvernamentale este obligatorie prin lege. În asemenea cazuri, poate fi deja în vigoare un mecanism guvernamental pentru oferirea asigurării conformității cu prevederile legale şi SAI trebuie să ia aceasta în considerare atunci când își planifică auditurile.

## A se vedea Exemplul nr. 14 ##

255. În ţările în care nu există prevederi referitoare la introducerea unor sisteme guvernamentale de management de mediu, SAI poate avea în vedere desfășurarea de activități fie în colaborare cu legislativul, fie în mod independent pentru a: stabili până la ce etapă au fost introduse sistemele; identifica modelele cele mai potrivite/adecvate pentru aceste sisteme; evalua beneficiile potenţiale ale aplicării acestor sisteme.

## A se vedea exemplele 15 & 16 ##

157

256. SAI-ul poate decide auditarea tuturor sistemelor de management de mediu ce aparțin de servicii guvernamentale separate. În caz contrar, auditul poate acoperi unul sau mai multe elemente distribuite pe o gamă de departamente, agenţii sau organisme a căror verificare întră în atribuțiile SAI-ului. Această ultimă abordare poate fi utilă atunci când SAI-ul tratează probleme de scară relativ mică, dar care ar putea conduce la îmbunătăţiri semnificative în atribuțiile guvernamentale. Auditul poate identifica diferite procedee din care se pot desprinde recomandări practice.

257. Un element important care trebuie luat în considerare atunci când SAI-ul va determina domeniul de aplicare al auditului său, este amploarea impactului potenţial căruia sistemele de management de mediu vor trebui să le facă față. Unele departamente guvernamentale pot fi în mare măsură administrative şi principalele lor efecte pot fi limitate la utilizarea redusă a resurselor naturale, cum ar fi energie şi apă, hârtie şi alte bunuri consumabile, transport; şi la reciclarea şi eliminarea de deşeuri provenind de la birou. Alte departamente sau agenţii guvernamentale pot, totuşi, întreprinde procese industriale care au un impact semnificativ asupra mediului prin poluarea generată.

## A se vedea de exemplul nr.17 ##

258. Bunele practici referitoare la sistemele de management de mediu cer organizaţiilor să stabilească obiective pentru îmbunătăţirea continuă a performanței şi să monitorizeze rezultatele. Sistemele în sine nu determină care sunt standardele de performanță adecvate, nici nu necesită întotdeauna o auditare completă şi rapoarte cu privire la performanță. Aceste aspecte intră în competența conducerii organizaţiilor.

259. Un SAI poate hotărî auditarea și întocmirea unui raport privind îndeplinirea obiectivelor de performanță stabilite de guvern. Pentru efectuarea unui asemenea audit, SAI-ul va compara con-cordanţa obiectivelor guvernului cu practicile aplicate în alte părţi şi cu angajamentele guver-nului asumate în cadrul acordurilor internaţionale.

## A se vedea Exemplul nr. 18 ##

260. SAI-ul va determina, de asemenea, dacă monitorizarea de către departamentele de mana-gement de mediu şi rapoartele privind managementul de mediu, le face pe acestea suficient de responsabile în faţa legislativului şi publicului pentru îndeplinirea obiectivelor de performanţă cheie. SAI-ul poate efectua un audit pentru a determina nivelul de performanţă şi motivele pentru care obiectivele nu sunt îndeplinite.

(v) Evaluarea politicilor şi a programelor propuse

261. Potrivit studiului efectuat asupra SAI-urilor de către Curtea de Conturi din Olanda în 1995, au fost realizate doar câteva evaluări ale politicilor şi programelor de mediu propuse. În următorul său raport, prezentat la al XV-lea INCOSAI, Curtea de Conturi a declarat că SAI-urile, în general, sunt reticente în a extinde rolul lor în acest domeniu. Această ezitare este de înţeles, deoarece în astfel de situaţii – în cazul în care criteriile de audit în sine (de exemplu, cerinţele legale în materie de mediu) ar putea fi supuse evaluării – SAI-urile ar putea fi expuse la riscuri în cazul în care concluziile lor nu sunt considerate ca fiind bazate pe fapte sau dacă acestea par să reflecte o ideologie anume.

262. Cu toate acestea, este posibil ca în anumite circumstanţe SAI-urile să fie solicitate pentru a furniza legislativului informaţii referitoare la politicile şi programele propuse. De exemplu, atunci când legislativul își reorientează atenţia de la întrebarea: "Programul funcționează în conformitate cu cerinţele legale?" spre o întrebare fundamentală: "Cerinţele legale care stau la bază trebuie să fie modificate pentru a face programul mai eficient sau a-l îmbunătăţi în alte moduri?” În aceste condiţii, SAI-ul poate fi obligat să analizeze alte propuneri.

## A se vedea exemplele 19 & 20 ##

263. O astfel de misiune, este însoțită de asemenea, atât de provocări cât și de riscuri. Mai precis, analiza politicii sau programelor propuse necesită uneori competenţe diferite de cele asociate de

158

obicei cu disciplina auditului. De exemplu, evaluarea costurilor şi beneficiilor reglementărilor privind mediului propuse necesită adesea expertiza unui economist. În astfel de circumstanţe, SAI-ul poate să recruteze experți în domeniul în cauză sau va fi, probabil, mult mai profitabil să utilizeze serviciile unui consultant extern.

264. O a treia opţiune ar fi constituirea unui grup de experţi. Asemenea grupuri, care ar putea include experţi provenind din industrie, administrație şi organizaţiile de mediu au fost utilizate de anumite SAI-uri pentru a contribui la identificarea priorităţilor pentru auditul de mediu, pentru a dezvolta abordări de audit pentru anumite probleme şi pentru a colecta informații.

265 Chiar şi cu aceste abilități suplimentare, natura unor asemenea analize este însoţită de riscuri suplimentare pentru SAI, în special dacă acestea sunt considerate părtinitoare în cadrul dezbaterilor asupra chestiunilor legate de politică. SAI-ul poate lua în considerare următoarele opţiuni pentru minimizarea acestor riscuri, dacă acesta este solicitat să furnizeze informaţii referitoare la orientări alternative/diferite ale politicii privind:

Furnizarea de informaţii faptice în loc de raționamente

Furnizarea de informaţii concrete şi analitice privind impactul politicilor alternative este mai apropiată de rolul tradițional al SAI-ului, decât a recomanda alternative specifice de acțiune.

Obţinerea unui consens în rândul experţilor

Un consens al opiniilor experţilor asupra unei propuneri controversate sau complexe poate oferi un important suport pentru concluziile şi recomandările unui SAI.

Evaluări şi comentarii cu privire la analiza altor organizații

Este adesea riscant pentru SAI să evalueze diferitele politici alternative propuse în cazul în care analiza sa implică ipoteze speculative cu privire la aspecte cum ar fi ratele viitoare de creştere economică sau cu privire la factori tehnici, cum ar fi modul în care ecosistemele răspund la diferite constrângeri ale poluării. Cu toate acestea, alte organizaţii realizează adesea astfel de teste/analize şi prezintă, în general, atât metodologiile şi ipotezele care stau la baza constatărilor şi concluziilor lor, precum și rezultatele obținute. SAI-ul poate considera că este mai util să evalueze ipotezele, rezultatele şi concluziile acestor studii, decât să aibă în vedere apărarea propriilor ipoteze (şi eventual expuse la criticile potrivit cărora ipotezele sale au fost subiective/părtinitoare).

Declinul/refuzul cererii

În circumstanţe neobişnuite, SAI poate refuza solicitarea dacă riscul este considerat inacceptabil. Cu toate acestea, în practică, SAI va găsi de obicei, modalităţi de a satisface nevoia de informaţii cel puţin parţial, fără riscuri nejustificate.

3

DEFINIREA CRITERIILOR TEHNICE

Introducere

301. O problemă majoră cu care se confruntă SAI-urile când realizează audituri de mediu, este aceea de a defini criteriile tehnice în funcție de care să fie evaluate situaţiile prezentate de entităţile auditate sau performanța. SAI este expusă unui risc considerabil în cazul în care utilizează criterii greşite sau considerate subiective. Este, prin urmare, necesar să se obțină asigurarea că aceste criterii alese vor fi general acceptate ca fiind relevante, complete şi uşor de înţeles.

302. Această secţiune stabilește câțiva dintre factorii pe care SAI-urile trebuie să îi ia în considerare atunci când se stabilesc criteriile tehnice pentru un audit de mediu. Această secţiune sugerează potențialele surse de criterii pentru fiecare tip de audit şi modul în care SAI-urile pot să reducă la minimum riscurile de a adopta criterii greşite.

159

Abordarea-cadru

303. În conformitate cu Abordarea - cadru adoptată cu ocazia celui de-al XV – lea INCOSAI pentru a defini un "audit de mediu", un cadru este considerat cel mai bun mod de a ghida un SAI în stabilirea criteriilor tehnice necesare pentru realizarea unui audit de mediu. Elementele esenţiale ale cadrului sunt rezumate în Anexa 2.

304. Definirea cadrului se bazează pe două axe: tipul de audit care trebuie efectuat. scopul/obiectivele şi sursele de criterii.

305. Tipurile de audit sunt (deja identificate):

♦ Audit de Regularitate, cuprinzând:

• Audit Financiar; şi

• Audit de Conformitate.

♦ Auditul performanţei.

306. Scopul/obiectivele şi sursele de criterii sunt determinate de tipul de audit şi, prin urmare, de obiectivul în sens larg de audit. În măsura în care surse de criterii sunt disponibile, acestea ar trebui utilizate de preferinţă ca surse neautorizate.

307. Deşi sunt recunoscute diferite tipuri de audit, acestea nu trebuie neapărat să fie realizate sepa-rat. Auditul de conformitate, în special, ar putea face parte dintr-un audit financiar, sau dintr-un audit al performanței.

308. Sursele de criterii sunt de două tipuri (pot proveni din două tipuri de surse): Autorizate ceea ce conferă auditorului certitudinea acceptabilității criteriilor ca bază de încredere pentru un audit. Neautorizate ceea ce sporeşte pentru auditor riscurile legate de acceptabilitatea criteriilor ca bază fiabilă pentru un audit (a se vedea punctele 325-329).

309. Un audit financiar sau un audit al performanţei poate fi nevoit să se bazeze pe criterii atât din surse autorizate cât și din surse neautorizate. Cu toate acestea, un audit de conformitate nu ar trebui să se bazeze pe criterii care provin dintr-o sursă neautorizată, sub pretextul că organismul auditat nu este obligat să se conformeze.

Audituri Financiare

Scopul criteriilor

310. Scopul criteriilor aplicate aspectelor privind mediul din cadrul unui audit financiar este de a permite auditorului să stabilească dacă entitatea auditată a stabilit, evaluat şi raportat în mod corespunzător costurile, activele şi pasivele legate de mediu (inclusiv datorii contingente).

Surse autorizate de criterii 311. O sursă autorizată de criterii este o sursă, care se încadrează în categoria "practicilor contabile general acceptate" (sau termenul echivalent) în jurisdicţia în care este înaintat raportul organismului.

312. Aceste surse ar putea include: standardele obligatorii emise de un organism autorizat să stabilească standarde. standardele emise de un alt organism recunoscut. standardele internaţionale emise de către un organism recunoscut.

160

Surse neautorizate de criterii 313. Sub rezerva unei evaluări a riscurilor, o sursă neautorizată de criterii ar putea fi reprezentată de orice sursă pe care auditorul o consideră adecvată pentru acest scop.

314. O astfel de sursă ar putea include: orientările emise de către un organism profesional relevant. literatura academică.

Audituri de conformitate

Scopul criteriilor

315. Scopul criteriilor aplicate în cadrul auditurilor de conformitate şi de mediu, este acela de a permite auditorului să stabilească dacă entitatea desfăşoară o activitate de mediu în conformitate cu toate obligaţiile aplicabile.

Surse autorizate de criterii 316. Noţiunea de "obligaţie" este utilizată aici în sensul obişnuit, şi anume în sensul de ceva cu care entitatea auditată trebuie să se conformeze, ca fiind ceva ce entitatea auditată trebuie să respecte. Aceasta poate fi o obligaţie juridică directă sau o obligaţie care rezultă din obligaţia de a se conforma cu politica unei autorități executive superioare.

317. Sursele autorizate, prin urmare, ar putea include: legislaţiile naţionale – acte ale legislativului, legi adoptate de legislativ şi orice regulamente, norme, decrete etc. concepute în temeiul unui act, unei reglementări cu putere de lege. legi supranaţionale – cum ar fi legislaţia adoptată de organele de conducere ale UE acorduri internaţionale – cum ar fi tratate cu alte jurisdicţii şi convenţii ale ONU standardele aplicabile (inclusiv tehnici, proceduri şi criterii de calitate) contracte orientări/directive politice.

Auditul performanţei

Scopul criteriilor 318. Scopul criteriilor aplicate pentru un audit al performanţei aspectelor privind mediul este de a permite auditorului de a forma o opinie asupra uneia sau ambelor aspecte de mai jos: valabilitatea indicatorilor de performanţă utilizaţi de către entitate în prezentarea publică a activităţilor sale de gestionare a aspectelor legate de mediu. în cazul în care agenţia a desfăşurat activitatea de mediu într-un mod eficace, eficient şi eco-nomic, în conformitate cu

politica guvernamentală aplicabilă şi orice alţi factori care afectează desfăşurarea activităţii dincolo de controlul entității

(activitate în care entitatea nu poate avea vreun control).

Surse autorizate de criterii 319. În ceea ce rămâne încă un domeniu de management şi audit în curs de dezvoltare, sursele autorizate de criterii pot fi puţine sau inexistente. Surse posibile ar putea include: Indicatorii de performanţă în termeni de eficacitate, eficienţă sau economie, care sunt prevăzuţi de lege; specificaţi în politica guvernamentală oficială pentru activitatea respectivă;

161

impuşi entităţii prin mandat în alt fel. standardele general acceptate stabilite de către un organism recunoscut. codurile de practică profesională emise de un organism recunoscut.

Surse neautorizate de criterii 320. Ca şi în cazul unui audit financiar, o sursă neautorizată a criteriilor poate fi orice sursă pe care auditorul o consideră adecvată scopului său.

321. O astfel de sursă ar putea include: Indicatorii de performanţă utilizaţi sau măsuri aplicate de organizaţii similare sau de alte organizaţii implicate în activităţi similare. literatura academică. experţi externi. SAI-ul în sine.

Minimizarea riscurilor SAI

322. Riscurile speciale cărora un SAI trebuie să le facă faţă în efectuarea auditului de mediu decurg din faptul că anumite criterii utilizate pot fi: inaplicabile, necorespunzătoare sau subiective.

323. Critici la adresa SAI pentru unul din aceste motive ar putea proveni din mai multe direcţii-cele mai frecvente fiind din partea entităţii auditate şi din partea organismelor sau persoanelor cu un interes profesional în obiectul auditului.

324. Cea mai bună apărare împotriva criticii provenind din partea entităţii auditate, este obţinerea unui acord din partea entităţii privind criteriile utilizate, chiar înainte de a începe auditul. Cu toate acestea, în încercarea de obţinere a consimţământului, SAI-ul trebuie să se asigure că independenţa sa nu este compromisă prin omisiunea sau modificarea criteriilor, cu bună ştiinţă. În cazul în care entitatea refuză să fie de acord cu orice criterii propuse, SAI-ul va trebui să fie absolut sigur că aceste criterii pe care le utilizează pot fi justificate/susţinute.

325. Cea mai mare zonă de risc pentru SAI va proveni din utilizarea surselor neautorizate de criterii. De exemplu, în cazul în care aceasta se bazează pe literatura academică de specialitate, auditorul trebuie să ia toate măsurile rezonabile pentru a găsi toate documentele disponibile şi să verifice reputaţia şi acreditarea autorilor acestora.

326. Aceeaşi abordare ar trebui să fie aplicată în cazul utilizării experţilor externi. Dacă este posibil, avizul obţinut în urma consultării unui grup de experţi va fi de preferat avizului unei singure persoane. În plus, consultanţii nu ar trebui să fie în conflict de interese cu entitatea auditată. Conflictul ar putea rezulta, de exemplu, din o colaborare trecută nesatisfăcătoare cu entitatea, în care experţii şi-au exprimat public opinii contrare celor din cadrul entităţii sau o asociere (trecută sau prezentă), cu o entitate "concurentă". (A se vedea, de asemenea, punctele 138-140)

327. Cerinţa finală pentru criteriile selectate (ca de altfel pentru toate criteriile de audit) este ca acestea să fie obiective şi nu subiective. Chestiunile referitoare la o opinie subiectivă sunt rezer-vate celor care au responsabilitatea "politică" pentru rezultate.

328. Judecata auditorului ar trebui să fie exercitată astfel încât să potrivească criteriile alese pentru audit cu caracteristici obiective conform cărora indicatorii de performanţă utilizaţi de entitatea auditată trebuie să aibă:

162

Relevanţă

Un indicator de performanţă este relevant în cazul în care: Reflectă o obligaţie de performanţă sau de altă natură, sau un obiectiv de drept sau de per-formanţă convenit între entitate şi părţile interesate ale acesteia. Aceasta reflectă faptul că indi-catorul se referă/este legat de realizarea unei anumite funcţii, unei sarcini, unei activităţii sau unui rezultat specific pe care entitatea trebuie să o (îl) atingă. Oferă informaţii privind realizarea unei anumite funcţii, unei sarcini, unei activităţii sau unui re-zultat special, care satisfac nevoile cuiva care este în mod rezonabil de aşteptat să le utilizeze păr-ţilor interesate în entitate (de exemplu, ministrul responsabil, membri ai legislativului, contribuabilii sau alte persoane care contribuie la resursele organizaţiei); analişti şi reprezentanţi ai mass-media.

Inteligibil

Un indicator de performanţă este inteligibil, atunci când este exprimat în mod clar, astfel încât: sensul său este clar. raţionamentul său este recunoscut. Siguranţă/Încredere Un indicator de performanţă este de încredere atunci când: Reprezintă cu exactitate o caracteristică măsurabilă a funcţiei, a sarcinii sau rezultatului realizat. Se bazează pe informaţii care pot fi verificate independent, faţă de o probă corespunzătoare. Dacă este necesar, poate oferi sistematic/constant rezultate comparabile în timp.

329. Nu este nevoie ca toţi indicatorii de performanţă să fie relevanţi sau de înţeles de către toţi utilizatorii acestora.

330. Criteriile de audit ar trebui să asigure caracterul complet al indicatorilor de performanţă utilizaţi. Atunci când o entitate gestionează şi raportează asupra performanţei sale, ar trebui să utilizeze cât mai mulţi indicatori de performanţă posibil, pentru a reflecta, (dacă este cazul): Toate activităţile importante. Toate aspectele semnificative ale fiecărei activităţi majore. Toate obligaţiile sale legale de performanţă sau de altă natură sau orice obiective convenite de performanţă.

163

ANEXA 1

EXEMPLE DE AUDITURI ALE PERFORMANŢEI

AUDIT privind MONITORIZAREA GUVERNAMENTALĂ A

CONFORMITĂŢII CU LEGISLAŢIA DE MEDIU

(monitorizarea respectării legislaţiei de mediu)

Exemplul Nr. 1

În unele cazuri, poate fi necesar ca SAI-ul să utilizeze o combinaţie de metode pentru a obţine informaţiile necesare. În SUA, în timpul unui audit realizat în 1993 cu tema Apa Potabilă: Programul cheie de Asigurare a Calităţii este Eronat şi Subfinanţat (GAO/RCED-93-97), personalul GAO a utilizat un studiu scris pentru colectarea de informaţii de bază din toate cele 50 de state, de exemplu, frecvenţa cu care sistemele de alimentarea cu apă potabilă sunt inspectate şi tipul de informaţii solicitate de către inspectori.

Cu toate acestea, pentru a colecta mai multe informaţii cu privire la gestionarea realizată de statele membre şi la cauzele care stau la baza problemelor de management, personalul GAO a selectat patru state pentru un studiu detaliat (pentru analiză detaliată). În fiecare dintre cele patru state, GAO începe prin chestionarea personalului-cheie din sistemul de stat şi al siste-mului de aprovizionare (alimentare) cu apă. GAO a examinat apoi 50 de rapoarte de inspecţie selectate aleator din dosar pentru a obţine informaţii la prima mână cu privire la siguranţa şi fia-bilitatea sistemelor de aprovizionare.

Exemplul Nr. 2

În 1990, General Accounting Office (GAO) din Statele Unite a întreprins un audit al unui program, autorizat prin statut, care urmăreşte să asigure securitatea aprovizionării publice cu apă potabilă. GAO a efectuat o examinare detaliată a modului în care Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA) şi un eşantion de şase state membre au implementat cerinţele esenţiale ale programului. Aceste cerinţe au ca scop de a verifica:

dacă sistemele publice de alimentare cu apă îşi monitorizează în mod adecvat rezervele astfel încât să se asigure că acestea sunt protejate de contaminare;

dacă agenţiile de reglementare ale statului responsabile detectează şi raportează către EPA încălcări constatate ale standardelor de calitate a apei;

dacă aceste agenţii ale statului aplică amenzi sau alte sancţiuni împotriva infractorilor;

dacă EPA monitorizează în mod eficient întregul program.

GAO a făcut o serie de recomandări pentru a se asigura că operatorii din cadrul sistemelor de apă sunt suficient de instruiţi şi certificaţi, pentru a îmbunătăţi capacitatea statelor de a detecta încălcările reglementările, şi pentru a se asigura că statele şi EPA aplica amenzi sau alte sancţiuni împotriva contravenienţilor atunci când acestea se solicită de lege.

Exemplul Nr. 3

State Audit Office (Biroul de Audit al statului) (SAO) din Estonia a supus Ministerul Mediului unui audit pentru a se asigura că respectă legea privind dezvoltarea durabilă. Această lege impune aplicarea de programe pe termen lung pentru a răspunde problemelor de mediu sensibile şi pentru a se obţine asigurarea că activităţile economice nu afectează în mod negativ obiectivele de mediu şi sociale. După trecerea în revistă a proiectului programului stabilit de către ministerul de resort (în

164

cauză), SAO a ajuns la concluzia că obiectivele principale ale acestor programe nu au fost întotdeauna suficient precizate, că bugetele care să acopere în ansamblu aceste programe nu au fost pregătite, că programele şi sursele de finanţare nu au fost specificate şi că aspectele referitoare la progresele şi eficacitatea programelor nu au fost suficient analizate. SAO a recomandat ca Ministerul să stabilească obiective mai precise/specifice şi termenele şi sursele de finanţare corespunzătoare. SAO a recomandat, de asemenea, că Ministerul de Finanţe ar trebui să accelereze dezvoltarea unor norme pentru elaborarea, aprobarea şi finanţarea programelor guvernamentale. Activităţile din cadrul Ministerului Mediului, în ceea ce priveşte elaborarea şi punerea în aplicare a programelor de protecţie a mediului. (Nr. 10-12/31)

Exemplul Nr. 4 În 1997, Curtea Europeană de Conturi examina implementarea de către Comisie şi statele membre a Directivei UE privind tratarea apelor reziduale urbane. Această Directivă are ca scop, printre altele, reducerea progresivă şi controlul poluării apei produse de oraşe (apelor urbane) pentru a atinge ratele/cotele de poluare general acceptate pentru toate statele europene. Curtea a auditat, în acelaşi context, subvenţiile acordate de statele membre care au fost utilizate pentru finanţarea programelor şi proiectelor conexe. În acest context, aproximativ 40.000 staţii de epurare trebuie să fie construite sau modernizate pentru a îndeplini noile standarde de calitate impuse de legislaţie.

Exemplul Nr. 5

În raportul său intitulat Super-fonduri: Acumularea Facilităţilor federale neevaluate încetineşte eforturile de curăţare (GAO/RCED-93-119), GAO a utilizat date de la Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA), adică sistemul CERCLIS (Comprehensive Environmental Response, Compen-sation, and Liability Information System – Răspunsul global de mediu, Compensarea şi Răs-punderea în Sistemul de Informaţii) pentru a furniza informaţii detaliate privind situaţia a sute de depozite federale de deşeuri periculoase. Pe baza acestei informaţii, GAO a concluzionat că EPA a efectuat numai 500 din 823 de evaluări ale instalaţiilor potenţial contaminate şi din această cauză curăţarea instalaţiilor potenţial contaminate este întârziată.

Exemplul Nr. 6

În raportul său intitulat Poluarea apei: un leadership puternic este necesar Agenţiei pentru Protecţia Mediului (EPA) pentru reducerea poluării apei în aval de sursă (GAO/RCED-91-10), GAO atrage atenţia că datele de supraveghere cu privire la amploarea poluării datorate scurgerilor agricole şi altor surse difuze, deşi incomplete, însă, au fost suficiente pentru a stabili concluzii semnificative şi recomandări bugetare.

GAO a constatat că datele limitate, care au fost disponibile cuplate cu un puternic consens ştiinţific au permis sprijinirea concluziei că poluarea apei în aval de sursă s-a aflat la originea majorităţii celorlalte probleme legate de calitatea apei în Statele Unite. GAO a bazat pe această concluzie şi altele, şi anume: au fost făcute puţine progrese în vederea reducerii la nivel naţional a poluării apelor în aval de sursă, şi o proporţie foarte mică din resursele federale dedicate rezolvării problemelor legate de calitatea apei vizează poluarea în aval de la sursă.

GAO a fost în măsură să recomande Congresului reorientarea, redirecţionarea bugetului EPA pentru calitatea apei pentru a oferi posibilitatea punerii unui mai mare accent pe controlul poluării apei în aval de sursă.

165

Exemplul Nr. 7 În mod similar, Biroul Naţional de Audit al Regatului Unit (NAO), a încercat să colecteze şi să analizeze date privind calitatea apei râului furnizate de birourile regionale ale Autorităţii Naţio-nale a Râurilor. Această misiune a fost foarte dificilă datorită existenţei diferenţelor în cadrul bazelor de date regionale. Cu toate acestea, Oficiul a putut ajunge la concluzia că ar fi fost posibilă îmbunătăţirea calităţii apei pe un sfert din lungimea râurilor, concluzie care a întărit alte concluzii referitoare la necesitatea menţinerii nivelului de activitate de prevenire a Autorităţii şi îndreptarea acestei activităţi spre cele mai ridicate riscuri. (Autoritatea Naţională a Râurilor: Poluarea Râurilor de către ferme în Anglia, HC 235, 1994-95)

AUDITAREA PERFORMANŢEI PROGRAMELOR

DE MEDIU GUVERNAMENTALE Exemplul Nr. 8

În 1997, Biroul Auditorului General al Canadei (OAG) a examinat eficacitatea regimului stabilit de guvernul federal pentru controlul importurilor şi exporturilor de deşeuri periculoase. Obiectivul auditului a fost să verifice în ce măsură Canada a pus în aplicare dispoziţiile Convenţiei de la Basel, a cărui semnatară a fost în 1992. (Controlul circulaţiei transfrontaliere a deşeurilor periculoase - octombrie 1997 )

Exemplul Nr. 9

Biroul Naţional de Audit al Regatului Unit (NAO) a examinat o serie de instrumente de politică utilizate de Ministerul Mediului pentru a reduce impactul clădirilor de birouri şi al clădirilor de apartamente asupra mediului. Aceste măsuri includ stabilirea de reglementări impuse industriei de construcţii, subvenţii acordate proprietarilor pentru a îi ajuta să îmbunătăţească izolaţia caselor lor, precum şi consiliere şi asistenţă pentru alte departamente guvernamentale asupra modalităţilor de reducere a consumului de energie şi utilizarea unor materiale de construcţie mai ecologice. Cu această ocazie, impactul global a numeroase instrumente utilizate nu a fost evaluat, astfel încât a fost posibilă adăugarea efectelor lor estimate asupra consumului de energie şi a emisiilor de dioxid de carbon. (Clădirile şi mediul, HC 365, 1993 - 94)

Exemplul Nr. 10 În ciuda cheltuielilor publice implicate care au fost relativ limitate, Biroul Naţional de Audit al Regatului Unit (NAO) a studiat subvenţiile guvernamentale care au vizat facilitarea transpor-turilor de mărfuri pe calea ferată sau pe cale fluvial/pe căile navigabile interioare în scopul de a obține beneficii de mediu. Subvenţiile compensează o parte din costurile de investiţii ale indus-triei în echipamentele de transport feroviar sau fluvial. Auditul a relevat faptul că subvenţiile nu au fost utilizate în întregime de către industrie iar cantitatea de mărfuri transportate pe calea ferată şi pe căile fluviale a continuat să scadă. Acesta a continuat verificarea pentru a determina mo-tivele acestui declin şi a sugerat modalităţi în care subvenţiile ar putea fi administrate cu o mai mare flexibilitate pentru a răspunde mai bine nevoilor industriei şi pentru a atinge beneficiile ecologice. (Subvenţiile pentru facilităţi de transport pentru mărfuri, HC 632, 1995-1996).

166

AUDITAREA IMPACTURILOR ALTOR PROGRAME GUVERNAMENTALE

Exemplul Nr. 11 Biroul Naţional de Audit al Regatului Unit (NAO) a auditat modul în care Ministerul Trans-porturilor a evaluat impactul proiectelor de construcţii rutiere asupra mediului. Evaluările ministerului au fost comparate cu cerinţele legale referitoare la implementarea Directivei europene privind evaluarea impactului asupra mediului (85/337/CEE) şi cu cele mai bune practici. Studiul a identificat necesitatea continuării evaluării efectelor globale şi cumulative ale construcţiei de drumuri, ameliorării evaluării unor efecte şi îmbunătăţirii cuantificării costurilor impacturilor asupra mediului. (Factorii de mediu în planificarea şi proiectarea de drumuri, HC 389, 1993-1994)

Exemplul Nr. 12 Ca parte a unui audit de utilizare a terenurilor în scopuri militare, Biroul Naţional de Audit al Regatului Unit (NAO) a contactat şi organismele de conservare şi de mediu pentru a determina poziţia acestora cu privire la impactul asupra mediului care rezultă din utilizarea de către Ministerul Apărării a terenurilor pentru manevre militare şi măsurile luate pentru a proteja mediul înconjurător. Studiul a determinat/a stabilit natura creanţelor concurente de utilizare a terenului. (Gestionarea şi controlul terenurilor de manevre militare ale Armatei, HC 218, 1991-1992)

Exemplul Nr. 13 În studiul său privind impactul construcţiei de drumuri, Biroul Naţional de Audit al Regatului Unit (NAO) a evaluat strategia guvernului de a include măsuri care ar reduce daunele cauzate mediului în momentul proiectării de noi drumuri. Acesta (NAO) a arătat că cercetările viitoare ar trebui să fie efectuate cu privire la eficacitatea şi la costul diferitelor măsuri disponibile. (Factorii de mediu în planificarea şi proiectarea de drumuri, HC 389, 1993-1994)

AUDITAREA SISTEMELOR DE MANAGEMENT DE MEDIU

Exemplul Nr. 14 În Canada, OAG a studiat diferite organizaţii din sectorul privat şi federal şi a întocmit un chestionar pentru a evalua sistemele publice (guvernamentale) de management de mediu. (Sisteme de Management de Mediu: O abordare bazată pe principii, volumul 2, capitolul 11, 1995)

Exemplul Nr. 15

Un audit efectuat în 1996 de către Curtea de Audit austriacă de Control a identificat necesitatea de a studia riscurile de mediu asociate cu activităţile Companiei federale de căi ferate a ţării. Auditul a arătat, de asemenea, necesitatea de a defini măsurile corective, pentru a stabili priorităţile de acţiune precum şi pentru a calcula costurile asociate ale acestora. (Strategia de mediu Companiei federale austriece de căi ferate - în special în zona de reducere a zgomotului - 1996)

Exemplul Nr. 16

În Statele Unite, GAO a întreprins o misiune pentru a studia beneficiile care rezultă din gestionarea sistematică şi cuprinzătoare a mediului şi potenţialul Guvernului de a beneficia suplimentar în urma acestei abordări. (Auditul de mediu: Un instrument util care poate îmbunătăţi performanţa de mediu şi reducere a costurilor de mediu, (GAO/RCED-95-37), aprilie 1995)

167

Exemplul Nr. 17 Biroul Naţional de Audit al Regatului Unit (NAO) a studiat performanţa mai multor departa-mente guvernamentale diferite în menţinerea şi conservarea clădirilor utilizate în prezent dar care au fost, de asemenea, de interes istoric.. Studiul a atras atenţia asupra necesităţii ca guvernul să participe la întreţinerea clădirilor înscrise în patrimoniului naţional. De asemenea, examinarea a subliniat că era esenţială realizarea unor studii integrale ale condiţiilor, stabilirea la zi a bazelor de date cu privire la starea de reparare a clădirilor şi efectuarea de lucrări de întreţinere a acestor clădiri pentru a preveni deteriorarea. (Întreţinerea monumentelor/clădirilor istorice incluse în patrimoniul naţional, HC 37, 1991-1992)

Exemplul Nr. 18

În Regatul Unit, guvernul a stabilit o serie de obiective pentru a atinge eficienţa energetică în toate departamentele şi agenţiile guvernamentale (publice). NAO a pregătit în prealabil un raport pe această temă în cadrul unui studiu mai amplu. Mai recent, guvernul însuşi a raportat cu privire la gestionarea sa în conformitate cu aceste obiective, astfel încât nu au fost solicitate activităţi viitoare de urmărire. (Clădirile şi mediul, HC 365, 1993 - 94)

EVALUAREA POLITICILOR ŞI A PROGRAMELOR PROPUSE

Exemplul Nr. 19 În Statele Unite, GAO a fost însărcinat să analizeze şi să facă recomandări cu privire la modalităţile prin care resursele pot fi mai bine alocate pentru probleme de mediu care prezintă cele mai grave riscuri pentru sănătatea umană şi pentru mediu. Un exemplu este prezentat în raportul său intitulat "Protecţia Mediului": cum se pot satisface aşteptările publicului cu resurse limitate (GAO/ICER-91-97), care a concluzionat că o mare parte din obiectivele principale ale programelor de mediu în ţară nu au fost îndeplinite, motivul principal fiind faptul că fondurile disponibile nu au fost orientate în mod eficient pentru a aborda problemele cele mai grave. Raportul a menţionat un consens înregistrat în rândul experţilor de mediu recunoscuţi la nivel naţional din cadrul mediului de afaceri, guvernului şi altor grupuri, în timpul unui simpozion sponsorizat de GAO, potrivit căruia Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA) şi-a bazat priorităţile mai mult pe concepţii greşite ale publicului cu privire la riscurile generate de diferite probleme de mediu decât pe o evaluare ştiinţifică a acestor riscuri. Raportul a recomandat, printre altele, ca EPA şi Congresul să colaboreze pentru a:

identifica oportunităţile, mijloacele de a transfera resursele de la probleme care prezintă riscuri minore sau mai puţine la problemele care prezintă riscuri majore;

iniţia activităţi care vizează informarea, educarea publicului cu privire la riscurile de mediu relative.

Exemplul Nr. 20

În 1997, Oficiul Auditorului General din Africa de Sud a realizat un audit privind rolul admi-nistraţiei publice centrale în domeniul pescuitului maritim, care a abordat raportarea financiară, conformitatea, managementul şi sistemele de management de mediu. Echipa de audit a constatat, că, în special în cazul raportării financiare şi de performanţă, legislaţia şi politica na-ţională este necesar să fie îmbunătăţite.

168

ANEXA 2

DEFINIREA CRITERIILOR TEHNICE

NECESARE PENTRU AUDITURILE DE MEDIU Tip de Audit Regularitate

Al performanţei Financiar Conformitate

Obiectivul Criteriilor

Permite auditorului să determine dacă entitatea verificată şi-a stabilit corect, evaluat şi raportat costurile, pasivele (inclusiv datorii contin-gente) şi activele (legate) de mediu.

Permite auditorului să determine dacă entitatea şi-a desfăşurat acti-vitatea de mediu în conformitate cu toate obligaţiile legale (reglemen-tările) în vigoare.

Permite auditorului să formeze o opinie cu privire la: 1) valabilitatea indicatorilor de

performanţă utilizați de către entitate atunci când aceasta rapor-tează public asupra perfor-manţelor sale în executarea activității de mediu.

2) verificarea dacă entitatea şi-a des-făşurat activitatea de mediu în mod eficace, eficient şi economic, în conformitate cu politica guver-namentală în vigoare, precum şi a oricăror alţi factori care afectează desfăşurarea activităţii care scapă controlului entității.

Surse de criterii autorizate (”certitudini”)

1) Orice sursă care corespunde definiţiei de "practică contabilă general acceptată" (sau termenul echivalent) în jurisdicţia în care raportează. Sursele ar putea include:

standardele obligatorii emise de un organism autorizat să stabilească standarde.

standardele emise de către orice alt organism autorizat.

standarde internaţionale emise de un organism recunoscut.

1) nivel naţional: legi politici guvernamentale oficiale standarde obligatorii contracte orientări politice. 2) nivel internaţional: legi acorduri (cum ar fi tratatele cu alte

jurisdicţii şi convenţiile Naţiunilor Unite).

1) indicatori de performanţă sau măsuri de eficacitate, eficienţă şi economie impuse de lege sau de politici guvernamentală, sau care sunt necesare pentru entitate.

2) standarde Internaţionale general acceptate emise de un organism recunoscut

3) Codurile de practică profesională

Ne-autorizate (”riscuri”)

3) Orice altă sursă pe care audi-torul o consideră adecvată pentru acest scop. Sursele ar putea include:

Orientările emise de un organism profesional relevant.

Documentaţie/literatură academică.

4) Indicatorii de performanţă sau măsurile aplicate de organizaţii similare

5) Documentaţie/literatură academică

6) Experţii externi. 7) SAI însăși.

169

I N T O S A I

ISSAI 5120

Auditul de mediu şi

Auditul de regularitate

Mehemea Kei te o ora Papatuanuku Ka ora te tangata

(Dacă vom avea grijă de Mama Pământ, atunci și ea va avea grijă de noi)

170

Cuprins Rezumat Ce este auditul de mediu? De ce ne îndreptăm atenția spre această problemă? Auditul de Regularitate Auditul Financiar Scopul situaţiilor financiare Obiectivele unui audit Chestiuni legate de mediu Contabilitatea de casă versus contabilitatea de angajamente Cum influențează problemele de mediu situațiile financiare Contabilitatea de casă Contabilitatea de angajamente Auditul de conformitate Ce poate face un auditor al Regularității ? Obţinerea de informații legate de problemele de mediu Evaluarea riscurilor inerente, a sistemelor de control intern, precum şi a mediului de control Luarea în considerare a legilor şi reglementărilor Efectuarea procedurilor de fond Raportarea Serviciul de raportare a performanţei Alte forme de raportare

Concluzie Anexa - Note Orientative 2 Anexa - Membrii Grupului de lucru INTOSAI privind Auditul de mediu

Rezumat 1. O instituţie supremă de audit (SAI) poate efectua un audit concentrat pe mediu utilizând un mandat de regularitate (financiar şi de conformitate). Pentru realizarea unei misiuni de audit centrată în privința problemelor de mediu nu este necesar un mandat de efectuare a unui audit al performanţei. Un SAI poate considera că abilităţile şi experienţa sa constau în aspectele legate de auditul financiar şi de conformitate. Aceasta ar însemna să folosească experienţa într-un audit privind mediul. Prezenta lucrare exemplifică posibilităţile de efectuare a misiunilor de audit cu un accent pus pe mediu, folosind un cadru financiar şi de conformitate.

2. Dezvoltarea și punerea în aplicare a politicilor de mediu și obligațiile la acest capitol presupun costuri tot mai importante pentru guverne. O Instituție Supremă de Audit ar trebui să admită faptul că deprecierile activelor, pasivele și costurile de mediu afectează elaborarea şi auditarea si-tuaţiilor financiare. Auditorul de regularitate va trebui să evalueze exhaustivitatea şi exactitatea cifrelor/datelor raportate.

3. Obiectivul unui audit al situaţiilor financiare este de a permite auditorului să exprime o opinie asupra faptului dacă situaţiile financiare sunt elaborate, sub toate aspectele semnificative, în con-formitate cu un cadru de raportare financiară identificat. Aspectele semnificative pot fi legate direct de costurile de mediu, de obligaţii, impact şi rezultate. Auditul situaţiilor financiare obligă auditorul să ia în considerare problemele de mediu ca parte a auditului de regularitate.

171

Ce este auditul de mediu?

4. Contabilii şi auditorii nu au fost în mod tradiţional asociați cu mișcarea privind protecția mediului. Cu toate acestea, în calitate de furnizori de informații, de rapoarte şi de asigurări pe care sunt frecvent bazate afacerile şi deciziile guvernamentale, aceștia au fost implicați din ce în ce mai frecvent în zona de mediu. Influența contabililor şi auditorilor în acest domeniu este dată de accesul acestora la informaţiile financiare şi cele privind performanţa. Ei analizează, raportează şi comunică informaţii în urma cărora au fost luate deciziile şi pe baza cărora este evaluată performanţa. Auditorii pot încuraja o mai mare transparenţă precum şi luarea deciziilor informate cu privire la utilizarea resurselor şi a impactului activităţilor asupra rezultatelor din do-meniul mediului, fără a denatura/încălca standardele de contabilitate existente.

5. În documentul intitulat ”Linii directoare privind efectuarea auditului de mediu”, Grupul de lucru pentru auditul de mediu (WGEA) a identificat trei tipuri de audituri în care pot fi abordate problemele legate de mediu. Acestea sunt: auditul financiar, auditul de conformitate şi auditul de performanţă.

6. Pe parcursul unui audit financiar, problemele de mediu pot include următoarele: • iniţiative pentru prevenirea, reducerea sau remedierea daunelor cauzate mediului; • conservarea resurselor regenerabile şi neregenerabile; • consecinţe ale încălcării legilor şi reglementărilor privind mediul şi • consecinţe ale obligaţiilor indirecte impuse de către stat.

7. Auditul de conformitate cu privire la aspectele legate de mediu se poate referi la furnizarea asigurării că activităţile guvernamentale se desfăşoară în conformitate cu legislaţia privind mediul, standardele şi politicile relevante, atât la nivel naţional şi internaţional.

8. Auditul performanţei activităţilor de mediu poate include asigurarea că: • indicatorii de mediu legați de performanţă (în cazul în care aceștia sunt incluși în rapoarte

contabile) reflectă în mod clar performanţa entității auditate; şi • programele de mediu sunt realizate într-o manieră economică, eficientă şi eficace.

9. În timp ce această lucrare tratează auditul de mediu şi de regularitate, este recunoscut faptul că auditurile realizate pe tema dezvoltării durabile pot fi abordate în moduri similare celor descrise aici. Cititorul se poate îndrepta către documentul INTOSAI WGEA ”Dezvoltarea durabilă: Rolul Instituţiilor Supreme de Audit ” pentru informaţii suplimentare privind acest aspect.

De ce ne îndreptăm atenția spre această problemă? 10. La a 6-a reuniune INTOSAI WGEA din Cape Town, Africa de Sud (Aprilie 2000) a fost ridicată problema dificultăţii de a efectua audituri de mediu în cadrul unui mandat ce prevede regularitatea. Acesta a fost cazul în special pentru acele SAI-uri care nu au un mandat de audit al performanţei specific sau în cazul în care competențele și experienţa SAI-ului sunt în special concentrate pe auditul contabil sau auditul de conformitate.

11. La a 7-a reuniune INTOSAI WGEA din Ottawa, Canada (septembrie 2001), un document de discuție a subliniat relevanţa acestei chestiuni pentru activităţile tuturor SAI-urilor. Grupul de lucru, de asemenea, a simţit că este important să continue să lucreze în acest domeniu pentru a elabora o lucrare mai detaliată care să ilustreze modul în care un audit de mediu poate fi introdus în activitățile financiare și de conformitate realizate de o SAI.

12. Această lucrare oferă îndrumări privind modul de efectuare a auditului de mediu utilizând practicile de audit de regularitate (financiar şi de conformitate).

Auditul de Regularitate 13. Documentul INTOSAI, “Codul Etic şi Standardele de Audit”, stabilește că domeniul complet de aplicabilitate al auditului guvernamental cuprinde auditul de regularitate şi auditul performanţei.

172

14. Un audit de regularitate, astfel cum este definit de aceste standarde, cuprinde: • atestarea responsabilităţii financiare a entităţilor responsabile, care implică examinarea şi

evaluarea evidenţelor financiare şi exprimarea opiniilor cu privire la situaţiile financiare; • atestarea responsabilității financiare a administraţiei publice; • auditul sistemelor financiare şi tranzacţiilor, inclusiv o evaluare a conformității cu legislația şi

regulamentele în vigoare; • auditul funcțiilor de control și audit intern; • auditul integrității şi corectitudinii deciziilor administrative luate în cadrul entităţii auditate; • raportarea oricăror alte aspecte care decurg din sau referitoare la audit, pe care SAI consideră

că ar trebui să fie dezvăluite.

15. Standardele de audit stabilesc că auditul performanţei este de fapt un audit al economiei, eficienţei şi eficacităţii şi cuprinde: • auditul economiei activităţilor administrative, în conformitate cu principiile şi practicile admi-

nistrative solide şi politicile de management; • auditul utilizării eficiente a resurselor umane, financiare şi de altă natură care includ exa-

minarea sistemelor de informații, măsuri de performanţă, modalităţile de monitorizare, pre-cum şi procedurile urmate de către entităţile auditate pentru remedierea deficienţelor iden-tificate şi

• auditul eficacității rezultatelor în ceea ce priveşte realizarea obiectivelor entităţii auditate, precum şi auditul impactului real al activităţilor, comparativ cu impactul dorit.

16. Documentul admite, de asemenea, că poate exista o suprapunere între auditul de regularitate şi auditul de performanţă şi, în astfel de cazuri, clasificarea unui audit va depinde de scopul prin-cipal al acestuia.

17. Auditul de regularitate, prin urmare, cuprinde auditul financiar şi auditul de conformitate. Conformitatea unui audit de regularitate poate fi privitor la conformitatea cu standardele de contabilitate şi/sau conformitatea cu legile şi tratatele de mediu relevante.

Auditul Financiar

Scopul situaţiilor financiare

18. Situaţiile financiare trebuie să furnizeze informaţii cu privire la poziția financiară, perfor-manţa şi fluxul de numerar ale unei entităţi, care sunt utile pentru luarea și evaluarea deciziilor cu privire la alocarea resurselor. Mai exact, o situaţie financiară în sectorul public ar trebui să furnizeze informaţii utile pentru luarea deciziilor şi să demonstreze responsabilitatea entităţii pentru administrarea resurselor sale.

19. În general, situaţiile financiare ale guvernelor (sau ale entităţilor componente ale acestora) au avut tendinţa de a evita problemele legate de mediu. Cu toate acestea, există o conştientizare a faptului că există anumite costuri, chestiuni legate de conformitate şi de performanţă asociate cu politicile şi obligaţiile de mediu care ar trebui să fie reflectate în situaţiile financiare.

Conturile anuale ale Autorității pentru Energie Atomică din Marea Britanie (UKAEA) pentru 2002-2003 Conturile Autorității pentru Energie Atomică din Marea Britanie (UKAEA) pentru 2002-2003 includ următoarele informaţii: • Un raport de performanţă pe baza unui indice de performanţă de mediu – o măsură numerică care promovează un management de mediu de înaltă calitate. Planurile de management privind mediul în vigoare în cadrul UKAEA sprijină certificarea conform standardelor de mediu ISO 14001; • Un raport privind principalele caracteristici ale restaurării mediului pentru toate site-urile pentru care UKAEA este responsabilă; şi

173

• Informaţii detaliate cu privire la costurile de dezafectare şi restaurare a site-urilor nucleare şi estimările costurilor calculate. Obiectivele unui audit 20. Obiectivul unui audit al situaţiilor financiare este de a permite auditorului să exprime o opinie asupra faptului dacă situaţiile financiare sunt elaborate, în toate aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru de raportare financiară identificat.

Probleme de mediu

21. Problemele legate de mediu devin semnificative pentru un număr din ce în ce mai mare de guverne, entităţi şi utilizatori ai situaţiilor financiare. Unele organizaţii funcționează în sectoare în care aspectele legate de mediu ar putea avea impact semnificativ asupra situaţiilor financiare.

22. Comitetul pentru Practici Internaţionale de Audit (IAPC) defineşte aspectele legate de mediu într-un audit financiar, ca fiind: (a) “iniţiative pentru a preveni, a reduce sau remedia daunele aduse mediului sau pentru a trata aspecte de conservare a resurselor regenerabile şi neregenerabile (astfel de iniţiative pot fi impuse de legile şi reglementările de mediu sau prin contract sau pot fi întreprinse în mod voluntar); (b) consecinţe ale încălcării legilor şi reglementărilor de mediu; (c) consecinţe ale daunelor aduse mediului, cauzate altora sau resurselor naturale; şi (d) consecinţe ale obligaţiilor indirecte impuse prin lege (de exemplu, răspunderea pentru dau-nele cauzate de proprietarii anteriori)”.

23. Până în prezent, specialiștii în contabilitate şi audit s-au concentrat pe pasivele din domeniul mediului. În timp ce situaţiile financiare ale unei organizaţii pot cuprinde terenuri ca active imobilizate (evaluate pe aceeaşi bază ca şi alte bunuri), recent a fost pus un accent pe ,,activele de mediu” – active naturale care nu furnizează aport de resurse, dar care oferă servicii de mediu, cum ar fi habitatul, lupta împotriva inundaţiilor şi controlul climei, precum şi alte funcţii non-economice, cum ar fi valorile estetice sau de sănătate. Această idee subliniază faptul că organis-mele sunt responsabile nu numai către acţionarii lor, ci şi pentru societate, pentru administrarea mediului natural. Luarea în considerare a activelor de mediu se află încă într-un stadiu incipient de dezvoltare, în care sectorul privat preia conducerea.

Contabilitatea de casă versus contabilitate de angajamente 24. Raportarea în sectorul public este un spectru între contabilitatea de casă şi contabilitatea de angajamente. Administrațiile din întreaga lume adoptă o varietate de practici de raportare de-a lungul acestui spectru.

25. Contabilitatea de casă recunoaşte tranzacţii şi evenimente atunci când numerarul (inclusiv echivalentele lui) este încasat sau plătit. Aceasta măsoară rezultatele financiare globale pentru perioada în cauză ca diferenţă între numerarul primit şi plătit. Situația financiară principală este situația privind fluxul de numerar.

26. În comparaţie, contabilitatea de angajamente recunoaşte tranzacţiile şi alte evenimente atunci când acestea apar (nu doar atunci când sunt primite sau plătite sume în numerar sau echivalente). Elementele unei situaţii financiare elaborate în conformitate cu contabilitatea de angajamente sunt activele, pasivele, activele nete şi capitaluri proprii, venituri şi cheltuieli.

27. Acest document tratează impactul problemelor de mediu asupra situațiilor financiare întoc-mite, fiind utilizate ambele metode de contabilitate şi ce anume ar trebui să ia în considerare un SAI atunci când realizează un audit al situaţiilor financiare.

174

Care este impactul aspectelor legate de mediu asupra situațiilor financiare

Contabilitatea de casă 28. Problemele de mediu pot avea impact asupra situaţiilor financiare întocmite în cadrul contabilității de casă, dar efectele sunt limitate, deoarece contabilitatea de casă se concentrează pe recunoaşterea efectelor în cursul exerciţiului contabil în cauză (prin intermediul plăţilor specifice şi, în declaraţiile de pierderi, prin intermediul plăţilor speciale). Impactul de mediu nu este neapărat limitat la anumite perioade şi poate fi necesar uneori să fie proiectat. Prin urmare, auditorii pot lua în considerare necesitatea dezvoltării unei metodologii de analiză a impactului activităţilor pe probleme de mediu pentru perioade mai lungi decât anul fiscal în cauză.

29. Aspectele de mediu pot influența fluxurile de numerar ale unei entităţi pe durata perioadei de raportare a situațiilor financiare. De asemenea, acestea pot avea un impact în cazul în care ra-portarea conformităţii cu legile şi reglementările care privesc mediul este inclusă în raportul finan-ciar al unei entități publice. Neconformitatea poate fi raportată prin detalii specifice sau rapoarte speciale întocmite pe baza principiilor care guvernează auditurile financiar şi de conformitate.

Deversare de petrol a navei Apollo Sea - Republica Sud Africană La mijlocul anilor 1990, a existat o deversare de petrol pe coasta de vest a Republicii Africa de Sud, aceasta deteriorând unele dintre cele mai pitorești coaste din regiune, care reprezintă o destinație turistică renumită pentru frumusețea naturală. Responsabilitatea pentru deversările de petrol este împărţită între diferite instituţii guverna-mentale, dar poliţa de asigurare pentru recuperarea costurilor s-a încadrat într-un departament special, ale cărei situaţii financiare sunt întocmite utilizând metoda de contabilitate de casă. Informaţii suplimentare referitoare la diverşi factori ar fi trebuit să fie furnizate, inclusiv la pierderi, pasive şi datorii contingente. Deoarece decontarea sumelor către prestatorii de servicii şi soluţionarea cererii de asigurare de despăgubire a sinistraților au impus o extindere pe o serie de perioade contabile, costul real reflectat în conturile de numerar a fost neconcludent. Şi trebuie luat în considerare în mod constant efectul acestuia asupra informaţiilor suplimentare care trebuie comunicate. Aceasta înseamnă că auditorii au trebuit să monitorizeze situaţia pentru un număr de perioade contabile, până la soluţionarea cererii, chiar dacă a fost aplicată contabilitatea de casă. Asiguratorul a oferit o soluţie de 15 milioane de Rand (moneda sud-africană) din cifrele diferite disponibile, în timp ce o analiză atentă a arătat că diferite agenţii au cheltuit aproximativ 25 de milioane Rand. Având în vedere că responsabilitatea a fost împărtăşită de diferite organizaţii, astfel de consideraţii au fost relevante pentru audituri diferite. În această situaţie, SAI a fost în măsură să comenteze cu privire la costurile totale ale accidentelor de mediu şi probleme de coordonare între agenţiile diferite într-un raport special, care, probabil, nu ar fi fost corespunzător/adecvat, dacă ar fi realizat rapoarte separate pentru audituri speciale privind fiecare organism. Există alte cazuri când un auditor poate lua în considerare faptul că în timp ce o anumită chestiune care nu poate fi materială/semnificativă într-o singură agenţie, ar putea fi importantă într-o serie/un număr de agenţii. De exemplu, gestionarea eficientă a energiei de la un organism ar putea să nu fie importantă, dar ar permite economii semnificative între mai multe agenţii. Auditul de Regularitate şi problemele/chestiunile legate de mediu-Polonia Auditurile de regularitate (financiare şi de conformitate) realizate de Camera Supremă de Control a Poloniei au abordat o gamă largă de probleme de mediu şi rezultate, inclusiv: • punerea în aplicare a unui program de plantare forestieră; • post-exploatare (industria de sulf), îmbunătăţiri funciare şi programul de protecţie a mediului; • îndeplinirea obligaţiilor în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei de la Helsinki; şi • colectarea şi utilizarea de taxe şi amenzi pentru salinizarea apelor de suprafaţă.

175

Punerea în aplicare a unui program de plantare forestieră După auditarea acestui program privind silvicultura, Camera Supremă de Control raportează Parlamentului cu privire la următoarele deficienţe: • lipsa condiţiilor favorabile pentru sprijinirea punerii în aplicare cu succes a programului; • lipsa unor politici forestiere comune şi de gestionare a spaţiului; • coordonare ineficientă a departamentelor guvernamentale; • deficitul de resurse financiare şi • utilizarea necorespunzătoare şi incompletă a fondurilor alocate programului.

Întreţinerea instalațiilor de foraj - Zimbabwe Acesta a fost un audit al unui District al Fondului European de Dezvoltare (DFED), care vizează, printre alte obiective, furnizarea de apă potabilă pentru persoanele din comunităţile rurale prin scufundarea de puţuri care aparţineau populaţiei locale şi situate pe terenurile acesteia. Printre deficiențele raportate către Parlament se includ: sistemul de gestionare şi de control financiar nu a fost propice pentru activități de foraj

provinciale; serviciile de foraj au fost prestate de către persoane care nu intră în competenţa DFED; DFED a reuşit să producă doar 45% din producţia planificată/estimată în cursul perioadei auditate.

Contabilitatea de angajamente 30. Problemele de mediu pot influența în mai multe feluri situaţiile financiare întocmite pe baza con-tabilităţii de angajamente. Există standarde de contabilitate internaţionale care abordează principiile generale de recunoaştere, de măsurare, precum şi dezvăluirea aspectelor legate de mediu într-un raport financiar. SAI poate dezvolta, prin urmare, standarde de audit în conformitate cu aceste standarde internaţionale de contabilitate, în legătură cu propriile lor organisme contabile naţionale.

31. Introducerea legilor şi reglementărilor de mediu poate implica o obligaţie de a recunoaşte deprecierea activelor şi, prin urmare, necesitatea de a reduce valoarea contabilă.

32. Un eşec în conformarea cu cerinţele legale privind problemele de mediu, cum ar fi emisiile sau eliminarea deşeurilor, poate necesita o contabilizare a activității de reabilitare, compensare sau a costurilor juridice. De exemplu, o nerespectare a legilor privind controlul poluării poate conduce la amenzi şi sancţiuni pentru o entitate.

33. Unele costuri anuale de exploatare sunt, prin natura lor, costuri de mediu. De exemplu, costurile energetice pot fi considerate un cost de mediu, din cauza faptului că utilizarea combus-tibililor fosili este o sursă de dioxid de carbon şi de poluare a aerului.

34. Unele entităţi ar trebui să recunoască obligaţiile de mediu ca datorii în situaţiile financiare. De exemplu, obligaţiile asociate cu închiderea depozitelor de deşeuri solide şi cu obligaţiile de monitorizare și remediere asociate cu operaţiunile miniere.

35. O entitate poate fi nevoită să prezinte o obligaţie potenţială de mediu ca o datorie contingentă în cazul în care: • posibila obligaţie depinde de apariţia unui eveniment viitor incert; sau • valoarea obligaţiei la momentul prezent nu poate fi estimată în mod rezonabil; sau • o ieşire de resurse pentru stingerea unei obligaţii nu este probabilă.

36. Pentru respectarea cerinţelor standardelor de contabilitate, poate fi necesară prezentarea unor informaţii suplimentare în notele explicative la situațiile financiare. Exemplele ar putea include: • sectorul de activitate în care operează entitatea şi aspectele asociate legate de mediu; • tratamentul contabil adoptat în ceea ce priveşte costurile de mediu, adică ceea ce este inclus, punctul de la care aceste elementele sunt cheltuieli sau capitalizate, modul în care elementele sunt amortizate etc.;

176

• amenzile şi sancţiunile care au fost suportate în conformitate cu legislaţia privind mediul în vigoare; şi • pasivele pentru remedierea mediului, incluzând incertitudini în ceea ce privește amploarea, natura şi perioada de timp.

37. Indiferent de importanţa din ce în ce mai crescută acordată contabilității de mediu, regimul contabilităţii de angajamente nu recunoaşte costurile de mediu numai atunci când apar (precum conturile de numerar etc.), dar recunoaşte, de asemenea elemente cum ar fi pasivele din dome-niul mediului, fie pe termen lung sau pe termen scurt, de exemplu, crearea de rezerve financiare în bilanţ şi prezentarea datoriilor contingente în altă parte decât în situaţiile financiare. Valoarea activelor fixe poate fi, de asemenea, ajustată, prin diminuarea permanentă a valorii, de exemplu, pentru a reflecta deprecierea. Standardele existente, prin urmare, pot lua în considerare pro-blemele de mediu şi auditorii financiari trebuie să aibă un standard pentru a evalua includerea problemelor de mediu în situaţiile financiare.

Contabilizarea/Recunoaşterea activelor cheie de infrastructură în Noua Zeelandă În Noua Zeelandă, administraţia locală furnizează servicii de mediu importante, cum ar fi furnizarea de apă potabilă, tratarea şi eliminarea apelor uzate, precum şi eliminarea deşeurilor solide. În plus, administraţia locală asigură aplicarea principalelor legi privind mediul. În 1993, SAI-ul din Noua Zeelandă a prezentat un raport Parlamentului în care a concluzionat că nicio asigurare nu ar putea fi acordată în ceea ce priveşte garanţia financiară pe termen lung a administraţiei locale. Acest lucru s-a datorat lipsei de cunoaştere a stării actuale a unor ele-mente importante de infrastructură şi unor carențe ale planificării strategice de întreţinere şi dedezvoltare a acestor elemente/active. Constatările auditorului general s-au bazat pe auditurile de regularitate efectuate la nivelul administraţiei locale.

În urma raportului Auditorului General, a fost modificat Local Government Act, în sensul intro-ducerii obligativității autorităţilor locale de a evalua starea actuală a infrastructurii proprii şi nevoile/cerinţele viitoare de servicii (atât din punctul de vedere al clienţilor, cât și al mediului înconjurător). Deoarece motivul principal pentru care a fost luată această măsură a fost de ordin financiar, rezultatele au inclus: • creşteri semnificative ale informaţiilor disponibile în cuprinsul situațiilor despre elementele cheie ale infrastructurii de mediu, cum ar fi sisteme de transport şi de tratare a apelor uzate; • o îmbunătăţire a întreţinerii pe termen scurt a elementelor cheie ale infrastructurii de mediu şi o creștere a investiţiei pe termen lung de înlocuire a activelor de infrastructură de mediu, pentru a răspunde preocupărilor clienţilor şi standardelor de mediu şi • îmbunătăţirea performanţelor acestor sisteme şi reducerea riscurilor pentru mediu generate de nerespectarea acestor sisteme.

Auditul de conformitate

38. Aşa cum se menţionează la paragraful 1, auditul de conformitate se încadrează în definiţia dată de INTOSAI auditului de regularitate. Auditurile de conformitate pot analiza modul în care entitățile se conformează cu o serie de aspecte. În primul rând, auditurile de conformitate examinează modul în care entitățile se conformează cu reglementările financiare şi practicile de contabilitate (de exemplu, controalele legislative, cum ar fi alocările de credite și corectitudinea cheltuielilor entităţilor). În al doilea rând, auditurile de conformitate pot examina conformitatea cu legile şi cu tratatele privind mediul. Auditorii ar putea fi interesați de examinarea conformității cu legile şi tratatele în vigoare din cauza faptului că neconformitatea ar putea afecta situaţiile financiare ale entităţii. De asemenea, auditorii pot fi interesați în verificarea conformității deoarece, în afară de orice efect asupra situaţiilor

177

financiare, va implica în mod inevitabil cheltuieli şi aceasta ar putea, prin urmare, să fie relevantă pentru utilizarea pe scară largă a fondurilor publice.

39. Unele SAI-uri pot efectua al doilea tip de audit de conformitate în cadrul unui mandat de audit al performanţei – conformitatea poate să fie evidențiată atât în auditul de regularitate cât şi în auditul performanţei.

40. Auditul de conformitate permite SAI-ului, de asemenea, evaluarea performanţei unei entităţi în materie de conformitate. Acesta poate ajuta guvernul (şi agenţiile sale) să reducă diferenţa dintre promisiunile făcute şi rezultatele obţinute prin politicile şi programele aplicate. De exemplu, un minister ar putea fi însărcinat cu reglementarea unor activităţi de mediu, cum ar fi emiterea autorizațiilor de tăiere a arborilor. Au fost implementate sisteme care să facă posibil acest lucru? Sunt activităţile sale raportate în mod corect şi fidel?

41. Acest tip de audit de mediu poate: • promova conformitatea sau furniza o asigurare crescută cu privire la conformitatea cu politicile şi legislaţia de mediu existente şi iminente; • reduce riscurile şi costurile asociate cu nerespectarea reglementărilor în vigoare; • conduce la reducerea costurilor prin minimizarea deşeurilor şi prevenirea poluării şi • conduce la identificarea riscurilor şi a pasivelor.

Plăţi pentru construcţia de autostrăzi şi de monitorizare a calităţii apei - Curtea de Conturi a Greciei Curtea de Conturi a Greciei realizează numai audit financiar - nu are competenţa directă de a efectua "audituri verzi". În cadrul acestora se poate examina dacă: a. Fondurile publice sunt sau au fost cheltuite respectându-se reglementările de mediu (confor-mitatea); şi b. Fondurile publice destinate protejării mediului sunt efectiv cheltuite în acest scop. SAI-ul a precizat că auditul cheltuielilor publice nu se limitează la aplicarea reglementărilor finan-ciare, ci cuprinde, de asemenea, punerea în aplicare a reglementărilor privind protecţia mediului. Curtea a realizat un astfel de audit cu privire la plăţile efectuate pentru construirea unei auto-străzi şi a concluzionat că soluția adoptată pentru extinderea autostrăzii a fost cea mai econo-mică. Cu toate acestea, finanţarea proiectului nu a fost aprobată, deoarece zona de coastă în care autostrada ar fi fost construită era protejată prin Constituţie ca un bun public de mediu. Curtea a efectuat, de asemenea, un audit privind implementarea unui program pentru protecţie a apelor de scăldat. Programul a fost conceput pentru a stabili un mecanism de monitorizare pentru testarea calităţii apelor de scăldat. Curtea a constatat că fondurile publice nu au fost chel-tuite pe baza unei hotărâri permanente, ci pentru plata entităţilor private sau persoane fizice, care au colaborat ocazional cu serviciul public. Curtea a ridicat întrebări cu privire la eligibili-tatea acestui tip de cheltuieli. Aceasta a considerat că scopul programului a fost de crearea unei reţele de monitorizare relevante, înzestrat cu personal cu înaltă calificare. O infrastructură a fost astfel necesară pentru a face posibilă instalarea unui serviciu public nou.

Ce poate face un auditor al regularității?

Obţinerea de informații referitoare la aspectele legate de mediu

42. În toate auditurile, este necesar ca auditorul să posede suficiente cunoştinţe referitoare la activitățile vizate, astfel încât acestea să-i permită acestuia să identifice şi să înţeleagă aspectele care pot avea un efect semnificativ asupra situaţiilor financiare, procesului de audit, precum şi asupra raportului de audit (ISA 310, paragraful 2).

43. Nu este de aşteptat ca auditorul să posede mai multe cunoștințe decât conducerea sau experţii de mediu.

178

44. Auditorul de regularitate ar trebui să analizeze industria în care entitatea îşi desfăşoară activitatea, deoarece aceasta ar putea indica existența unor situaţii neprevăzute şi pasivele din domeniul mediului. Anumite industrii sunt mai expuse la riscurile de mediu, de exemplu, industria chimică, de petrol şi gaze, industria farmaceutică, şi industria minieră sau agenţii guvernamentale cu responsabilităţi de management al mediului sau de reglementare.

Evaluarea riscului inerent, a sistemelor de control intern, precum şi a mediului de control 45. Dobândind o cunoaştere suficientă a activităţii pe care o auditează, auditorul evaluează riscul de denaturare semnificativă în situaţiile financiare. Acesta ar include riscul de denaturare datorat problemelor de mediu, numit riscul de mediu.

46. Exemple de risc de mediu includ:

• costurile care decurg din respectarea prevederilor legislaţiei şi

• impactul nerespectării legilor şi reglementărilor de mediu.

47. Entitatea auditată poate adopta strategii diferite pentru controlarea problemelor de mediu. În entităţile mici sau entităţile cu expunere redusă la riscul de mediu, sistemele de control al mediului se pot include în sistemele normale de control intern. Entităţile cu expunere mare la riscul de mediu pot dezvolta şi utiliza un sub-sistem de control intern separat, de exemplu, un sistem de management al mediului (SMM).

48. Auditorul trebuie să obţină, de asemenea, o înţelegere a mediului de control pentru problemele de mediu. De exemplu, zonele care ar trebui examinate ar putea să includă atitudinea, nivelul de cunoştinţe şi acţiunile de control intern ale managementului.

49. Dacă auditorul consideră că există un risc de denaturare semnificativă a situaţiilor financiare, acesta va trebui să proiecteze şi să efectueze proceduri specifice pentru a obține asigurarea că nu există denaturări semnificative.

Managementul apei și al apelor uzate - Austria

Curtea de Conturi din Austria a realizat recent un studiu asupra subvenţiilor acordate de Ministerul Federal al agriculturii, silviculturii, mediului şi gospodăririi apelor. Studiul a inclus o examinare a organizării şi a finanţării sistemului. Strângerea şi distribuirea de fonduri au fost pri-vite ca fiind la fel de importante, deoarece, cu cât sistemul este mai eficace, cu atât mai multe proiecte ar putea fi finanţate și cu atât s-ar putea realiza mai multe beneficii pentru mediu.

Luarea în considerare a legilor şi reglementărilor 50. Atunci când planifică şi efectuează un audit, un auditor al regularității poate evalua conformitatea cu legile și reglementările aplicabile, în cazul în care neconformitatea poate afecta în mod semnificativ situaţiile financiare sau în cazul în care conformitatea antrenează cheltuieli din fonduri publice. Cu toate acestea, nu poate fi de aşteptat ca un audit să detecteze neconformitatea cu toate legile şi reglementările.

51. Auditorul de regularitate obţine o înţelegere generală a legilor şi reglementărilor de mediu care ar putea conduce la denaturare semnificativă a situaţiilor financiare sau care pot avea un im-pact fundamental asupra operaţiunilor unei entităţi.

52. Nu este de aşteptat ca auditorul să posede experienţa profesională sau competenţa de a determina dacă o entitate este în conformitate cu legile şi reglementările privind mediul. Auditorul, cu toate acestea, se poate folosi de instruirea sa, experienţa şi de înţelegerea entităţii şi a sectorului de activitate, pentru a identifica neconformitatea unor aspecte şi pentru a apela la serviciile unui expert.

179

Efectuarea procedurilor de fond 53. Auditorul de regularitate obţine, de asemenea, probe de audit care să sprijine informaţiile referitoare la mediu cuprinse în situaţiile financiare, prin intermediul intervievării managemen-tului – atât a persoanelor responsabile pentru întocmirea situaţiilor financiare, cât şi a persoa-nelor responsabile pentru problemele de mediu.

54. În cazul în care entitatea are o funcţie de audit intern care examinează și aspectele legate de mediu ale operaţiunilor entităţii, auditorul trebuie să ia în considerare utilizarea acestei activități. În anumite situaţii, un expert pe probleme de mediu poate fi implicat într-un rezultat recunoscut sau prezentat în situaţiile financiare, de exemplu, în cuantificarea naturii şi extinderii unei con-taminări, în examinarea diferitelor metode de reabilitare etc. În astfel de cazuri, auditorul trebuie să ia în considerare implicaţiile activităţii expertului pe probleme de mediu asupra situaţiilor fi-nanciare, precum şi competenţa profesională şi obiectivitatea expertului.

55. Un alt aspect pe care auditorul care verifică regularitatea trebuie să îl ia în considerare este utilizarea tuturor veniturilor de care o entitate poate fi responsabilă pentru colectare, cum ar fi fondurile colectate în temeiul principiului "poluatorul plăteşte". Auditorul poate examina sis-temele financiare şi de control intern care sunt stabilite pentru colectarea de fonduri şi, de ase-menea, dacă fondurile sunt utilizate pentru scopurile pentru care au fost destinate.

Raportarea

Raportarea performanţei serviciilor 56. Unele organisme ale administrației publice comunică informaţii cu privire la performanța serviciilor pe care le realizează în situaţiile financiare pe care le elaborează sau separat. În astfel de cazuri, SAI poate fi în măsură să aprofundeze aspectele legate de răspundere și de raportare, în exercitarea funcţiei lor de auditare a regularității.

57. "Datorită unei conştiinţe publice crescute, cererea pentru responsabilitatea publică a persoa-nelor sau entităţilor care gestionează fonduri publice a devenit tot mai evidentă, ceea ce subliniază necesitatea punerii în aplicare a unor proceduri care să îi oblige pe aceștia să fie responsabili."

58. Acest lucru presupune că toate organizațiile au un impact asupra mediului și pot fi clasificate în trei grupe: entităţi ale căror activităţi afectează direct sau indirect mediul, în mod pozitiv sau negativ - sub forma de restaurare, exploatare sau poluare directă; entităţi cu competențe de a formula sau de a influenţa politicile şi reglementările privind mediul - la nivel internaţional, naţional sau local; entităţi care au puterea de a monitoriza şi controla acţiunile de mediu ale altora.

59. "Dezvoltarea unor informaţii, a unor sisteme adecvate de control, de evaluare şi de raportare în cadrul guvernului va facilita procesul de responsabilizare. Conducerea este responsabilă pentru corectitudinea şi suficienţa formei şi conţinutului rapoartelor financiare şi ale altor infor-maţii28".

60. Dacă departamentele sau organizaţiile care joacă un rol cheie în domeniul mediului sunt obligate să depună o declaraţie a ceea ce intenţionează să realizeze (o declaraţie de performanţă în ceea ce priveşte serviciul produs sau rezultatele de mediu), SAI-ul ar putea încuraja organis-mele din administrația publică să elaboreze astfel de situaţii ca parte din dosarul entităţii pentru solicitările de buget. În fiecare an, respectarea situaţiei elaborate din anul precedent ar putea fi revizuită ca parte a auditului financiar.

28 Standardele de audit ale INTOSAI, Ediția revizuită în 1992, paragrafele 22-24

180

61. Acest lucru ar putea forma fundamentul unui subprogram anual pentru monitorizarea pro-gresului în direcția rezultatelor de mediu dorite. Fiecare SAI ar trebui să analizeze modul în care această abordare ar putea fi potrivită, având în vedere competențele propriului mandat.

Gestionarea şi dezvoltarea pescuitului maritim - Africa de Sud În 1997, SAI din Africa de Sud a efectuat o revizuire a activităţilor ministerului responsabil pentru afacerile din domeniul mediului şi turismului: gestionarea şi dezvoltarea pescuitului maritim. Scopul acestui audit a fost de a îmbunătăţi procesul de responsabilitate în ceea ce privește afacerile/aspectele legate de mediu prin • auditul situaţiilor financiare • auditul de conformitate • auditul performanţei. Auditul a examinat, printre altele: • utilizarea şi custodia activelor; • măsurile de gestionare ineficace sau ineficiente; • chestiuni care, în interesul public, ar trebui să fie aduse la cunoştinţa organului legislativ competent şi • neconformitatea cu legislaţia şi alte cerinţe care ar putea influenţa prezentarea rezonabilă a informațiilor în situaţiile financiare. Verificarea activităţilor financiare şi a conformității activităților ministerului a reprezentat obiectivul principal al auditului de mediu şi a permis SAI-ului, printre altele, emiterea următoarelor concluzii: • comunicarea de informaţii financiare, raportarea performanţelor şi punerea în aplicare a sistemelor de management de mediu au fost afectate de un vid legislativ; • constrângerile legate de capacitate au împiedicat furnizarea de servicii eficiente de aplicare a legii; şi • formularea de politici şi punerea în aplicare au fost împiedicate de lipsa informaţiilor analitice privind performanţa de mediu, lipsa contabilizării costurilor complete, precum şi de lipsa informaţiilor exacte cu privire la natura resurselor.

Alte forme de raportare 62. Organismele din sectorul public înregistrează progrese în dezvoltarea gestionării riscurilor în cadrul unităților guvernamentale de tip corporatist. Se manifestă o tendință de îndepărtare față de concentrarea numai asupra riscului de tip financiar și o apropiere față de toate riscurile majore ce ar avea un impact asupra publicului. Gestionarea tuturor riscurilor majore cu care se confruntă realizarea obiectivelor organismelor publice a condus la schimbări în responsabilităţile lor şi informaţiile pe care le transmit.

63. Rapoartele de mediu sunt pentru companii o modalitate de a informa părţile interesate cu privire la performanţele şi efectele lor asupra mediului şi pot fi considerate ca o altă componentă cheie a guvernanţei corporative. Aceste rapoarte pot prezenta profilul companiei, situația politicii sale de mediu, detalii privind obiectivele şi rezultatele obținute, precum şi detalii privind performanţa şi conformitatea.

64. În sectorul public din Regatul Unit, un număr de organizaţii au început să elaboreze rapoarte de mediu. Astfel, English Nature, o agenţie publică, a publicat primul său raport de mediu în perioada 2000-2001. Printre altele, raportul a subliniat liniile generale ale politicii de mediu a agenţiei şi a prezentat cele mai importante rezultate şi implicaţiile acestora.

181

Concluzie 65. Problemele de mediu din lume nu vor fi rezolvate peste noapte, nici nu vor fi rezolvate doar prin acţiunile SAI. Cu toate acestea, rezolvarea lor se bazează mult pe rolul SAI şi acestea pot fi parte a soluţiei.

66. Rolul SAI este de a răspunde aşteptărilor cetăţenilor prin furnizarea unui audit independent, a unei verificări credibile a obiectivelor, a informaţiilor furnizate de către agenţiile guvernamentale cu privire la activităţile lor şi efectele acestora asupra mediului.

67. După cum ilustrează această lucrare, auditul situaţiilor financiare permite auditorului să exprime o opinie privitoare la felul în care sunt întocmite situaţiile financiare, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru de raportare financiară identificat. De asemenea, lucrarea arată cum "aspectele semnificative" pot fi direct legate de costurile de mediu, de obligaţii, de impact şi de rezultatele din domeniul mediului. În acest context, auditul situaţiilor financiare cere auditorului să ia în considerare problemele legate de mediu, ca parte a auditului regularităţii.

68. În plus, auditorii trebuie să fie conştienţi de tendinţele actuale - de exemplu, cum ar fi luarea în considerare a activelor de mediu. Aceştia ar trebui să caute oportunităţi pentru a-şi încuraja clienţii în a adopta metode care pot fi considerate bune practici, dar nu sunt încă obligatorii - de exemplu, elaborarea rapoartelor de mediu. În timp ce standardele - atât de raportare financiară, cât şi de guvernanţă - prevăd întocmirea de rapoarte din ce în ce mai cuprinzătoare cu privire la aspecte legate de mediul înconjurător, probleme sociale şi de etică, devine tot mai necesar ca auditorii să îşi revizuiască practicile, să îşi reevalueze abordarea.

Ministerul pentru Comerţ şi Industrie, conturi consolidate pentru perioada 2002-2003 Marea Britanie

Conturile consolidate anuale de resurse ale Ministerului pentru Comerţ şi Industrie trebuie să includă următoarele informaţii:

o dispoziție pentru acoperirea costurilor de refacere a terenurilor puternic contaminate într-o fabrică de cocs – costurile minime necesare pentru a respecta standardele de mediu

o dispoziţie, în temeiul unui acord cu Autoritatea Energiei Atomice din Regatul Unit, pentru a acoperi costurile de pasive în cadrul programelor care sunt asociate, printre altele, scoaterea din funcţiune a centralelor nucleare şi facilităţi;

provizioanele pentru riscuri referitoare la menţiunile de sănătate care să acopere daunele lucrătorilor cauzate prin expunerea la riscurile de mediu, cum ar fi praf de cărbune şi fum şi utilizarea îndelungată/prelungită a instrumentelor percutoare.

69. Mulţumiri pentru munca depusă:

• Bruce Gilkison pentru cartea sa Responsabilitatea pentru un Mediu Verde Curat

• Comitetului Internaţional pentru Practici de Audit (IAPC), Federaţiei Internaționale a Contabi-lilor, ISA 1010: Analizarea aspectelor de mediu în auditul situaţiilor financiare.

182

Anexă – Note orientative Întrebări care ar putea determina dimensiunile posibile ale unui audit de mediu

Legislaţia sau politica de mediu naţională şi administraţia locală Are guvernul obiective naţionale de mediu declarate? • Cine le-a dezvoltat? • Care este obiectivul care trebuie atins? • Au fost stabilite standarde sau orientări care trebuie respectate?

Are guvernul constituite entităţi sau departamente care sunt responsabile pentru protejarea, restaurarea şi de gestionare a mediului? • Care sunt departamentele şi responsabilităţile lor? • Cum obţin acestea rezultatele (prin reglementări, politică, sau managementul programelor)?

Are guvernul standarde de contabilitate relevante? Guvernul a elaborat o legislaţie menită să protejeze, să restaureze şi să gestioneze mediul înconjurător? • Există legi pentru aplicarea cărora sunt responsabile departamentele guvernamentale? • Departamentele guvernamentale sunt obligate să respecte legislaţia sau reglementările de mediu? Programe sau activităţi guvernamentale Guvernul are programe menite să protejeze, să restaureze şi să gestioneze mediul înconjurător? Este implicat guvernul în finanţarea programelor care sunt proiectate pentru a atinge obiec-tivele de mediu? Astfel de programe ar putea include menţinerea solurilor din ogoare; furnizarea de irigare pen-tru agricultură; protejarea bazinelor de captarea apei, sprijinul forestier; sprijinirea agriculturii; organisme pentru protecţia apelor, conservarea biodiversităţii; îmbunătăţirea eficienţei energetice; prevenirea poluării; gestionarea deşeurilor urbane; sau protecţia şi conservarea patrimoniului cultural, a parcurilor naţionale, a clădirilor de patrimoniu, sau locurile cu valoare de culturală sau ştiinţifică specială. • Care sunt resursele utilizate de departamente pentru a obţine rezultatele necesare? • Sunt resursele contabilizate cu exactitate şi rezultatele raportate corect? • Ce responsabilităţi are SAI au cu privire la contabilitate şi raportarea performanţelor acestor programe? Cunoaşterea departamentului sau a industriei Are guvernul constituite departamente/industrii sau agenții cu activităţi care au impact asupra mediului? Departamentul guvernamental/industria sau agenţiile operează într-o industrie care este expusă la riscuri de mediu semnificative care pot afecta negativ rezultatele financiare şi rapoartele entităţii? Care legi şi reglementări de mediu sunt aplicabile entităţii? În produsele entităţii sau în procesul de producţie sunt folosite substanţe care fac obiectul unor legi sau reglementări speciale ? Agenţiile de implementare monitorizează respectarea de către entitate a prevederilor legilor, reglementărilor sau licenţelor de mediu? Au fost luate sau raportate orice acţiuni de reglementare emise de agenţiile de implementare, care ar putea avea un impact semnificativ asupra entităţii şi a rezultatelor sale financiare şi/sau rapoartelor?

183

Există o istorie a sancţiunilor şi a acţiunilor în justiţie împotriva entităţii sau a directorilor săi în legătură cu probleme de mediu? Dacă da, care au fost motivele pentru astfel de acțiuni? Există proceduri judiciare în curs cu privire la respectarea legilor şi reglementărilor de mediu? Sunt riscurile de mediu/impactul acoperite de asigurare? Mediul de control şi procedurile de control Care este filosofia conducerii şi stilul de operare cu privire la controlul de mediu, în general?

Include structura operațională a entităţii o repartizare a responsabilităţilor, inclusiv separarea sarcinilor/atribuțiilor, pentru persoane fizice specificate individual pentru controlul mediului?

Menţine entitatea un sistem de informaţii referitoare la mediu, bazat pe cerinţele de regle-mentare sau pe propria evaluare a riscului de mediu?

Are entitatea un sistem operațional de management de mediu (SMM)? • Acest sistem poate furniza, de exemplu, informaţii referitoare la cantităţile fizice de emisii şi deşeuri periculoase, la caracteristicile de mediu ale produselor şi serviciilor, sau la rezultatele inspecţiilor sau incidente. • Exemple de standarde recunoscute pentru un SMM sunt standardul internaţional ISO 14001 şi Schema de Eco-management şi audit a Comisiei Europene (EMAS).

A publicat entitatea (voluntar) un raport de performanţă privind mediul? Dacă da, a fost veri-ficat acesta de către o terţă parte independentă?

Sunt implementate proceduri de control pentru identificarea şi evaluarea riscului de mediu, pentru a monitoriza conformitatea cu legile şi reglementările privind mediul, şi pentru a monitoriza posibilele modificări în legislaţia privind mediul care ar putea avea un impact asupra entității?

Este managementul conştient de existenţa şi impactul potenţial asupra raportului financiar al entităţii: • al oricărui risc legat de responsabilitatea pentru apele subterane, care apare ca urmare a contaminării solului, a apelor subterane, sau a apelor de suprafaţă; • al oricărui risc legat de responsabilităţile care decurg ca urmare a poluării aerului; sau • al plângerilor nesoluţionate referitoare la probleme de mediu provenind de la angajaţi sau terţe părţi?

Are entitatea proceduri de operare şi de control pentru eliminarea deşeurilor şi a deşeurilor periculoase în conformitate cu reglementările legale?

184

I N T O S A I

ISSAI 5130

Dezvoltarea durabilă: Rolul

Instituțiilor Supreme de Audit

185

Prefață – obiectivele și structura acestui document

Dezvoltarea durabilă este un termen care poate fi familiar pentru unii auditori și SAI-uri și nefamiliar pentru alții. Acest document încearcă să explice conceptul de dezvoltare durabilă. De asemenea, evaluează rolul pe care SAI-urile pot să îl joace în auditarea progresului național realizat în ceea ce privește dezvoltarea durabilă națională. Documentul se compune din patru părți:

Partea 1 conține elemente esențiale, de fond. Definește dezvoltarea durabilă ca aceea dezvoltare care reconciliază trei obiective majore: socialul, economicul și mediul înconjurător. De asemenea, oferă o privire de ansamblu asupra modului în care conceptul de dezvoltare durabilă poate fi reflectat în strategiile, politicile guvernelor și agențiilor individuale, precum și modul în care influențează SAI-urile, ca un preambul la Părțile 2-4.

Partea a 2-a arată cadrul legal și strategiile naționale elaborate de către guverne în urmărirea atingerii obiectivelor dezvoltării durabile și ia în considerare oportunitățile de revizuire pe care le oferă SAI-urilor.

Partea a 3-a examinează modul în care conceptul de dezvoltare durabilă s-a aplicat politicilor sau programelor individuale și rolul jucat de SAI-uri în a audita cât de bine s-a făcut acest proces. Aceasta parte concluzionează prin luarea în considerare a perspectivelor din punctul de vedere al legăturilor dintre problemele economice, de mediu și sociale.

Partea a 4-a este rezervată considerațiilor în ceea ce privesc pașii pe care SAI-urile trebuie să le urmeze pentru a-și dezvolta abilitățile pentru a realiza audituri în domeniul dezvoltării sustenabile.

Prin adoptarea Declarației de la Rio, 105 țări și-au luat angajamentul să includă dezvoltarea durabilă ca parte integrantă a activităților acestora. SAI-urile pot avea un rol cheie în moni-torizarea implementării strategiilor naționale și a progreselor realizate. Acest document se constituie ca un ghid privind ceea ce poate fi posibil, combinat cu exemple practice luate de la o serie de SAI-uri.

CUPRINS Prefață Partea 1. Cadrul general Originea dezvoltării durabile Dezvoltarea durabilă și guvernele Cum afectează SAI-urile dezvoltarea durabilă Partea 2. Dezvoltarea durabilă la nivel național și regional Programele și dezvoltarea durabilă Oportunități de audit la nivelul de program Selectarea subiectelor pentru audit Aria de cuprindere și proiectarea auditurilor dezvoltării durabile Provocările metodologice Concluzii Partea 3. Dezvoltarea capacității în cadrul SAI-ului Pasul unu: clarificarea mandatului Pasul doi: dezvoltarea strategiei Pasul trei: dezvoltarea capacității și expertizei în cadrul SAI Pasul patru: desfășurarea auditului Pasul cinci: învățarea din experiența SAI-urilor și a altora Pasul șase:identificarea impactului Concluzii Anexa A: Extras din Legea Auditorului General (Canada) Anexa B: Membrii Grupului de Lucru INTOSAI pentru Auditul de Mediu Glosar

186

Partea 1. Cadrul general

Originile dezvoltării durabile

Dezvoltarea durabilă este tipul de dezvoltare prin care se ating cerințele prezentului fără a fi compromise abilitățile generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi.

1.1 Chiar dacă nu există o singură definiție pentru dezvoltarea durabilă, acest concept a fost pentru prima dată adus la cunoștința opiniei publice prin raportul intitulat ”Viitorul Nostru Comun” al Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare (cunoscut mai mult sub denumirea de Raportul Brundtland). Comisia definește dezvoltarea durabilă ca ”dezvoltarea prin care se ating cerințele prezentului fără a fi compromise abilitățile generațiilor viitoare de a-și satisface pro-priile nevoi.”

Implică integrarea obiectivelor sociale, de mediu și economice

1.2 Dezvoltarea durabilă implică integrarea obiectivelor sociale, de mediu și economice. În mod ideal, desigur, orice politică sau activitate umană ar trebui să ducă la îmbunătățirea tuturor celor trei obiective. În realitate însă, progresul nu poate fi atins într-un domeniu fără a fi afectat un altul. Atunci când este posibil, deciziile ar trebui să țină cont atât de costuri, cât și de beneficii pentru toate părțile. De asemenea, definiția Comisiei a reliefat faptul că dezvoltarea durabilă tre-buie să fie corectă atât pentru generațiile prezente cât și pentru cele viitoare; ceea ce se obține de către generațiile prezente nu trebuie să conțină costuri care se vor reflecta asupra generațiilor viitoare.

Are o dimensiune globală

1.3 În timp ce strategiile naționale sunt proiectate pentru nivelul național, este unanimă recu-noașterea faptului că probleme sunt globale, necesitând soluții globale. Problemele de mediu nu cunosc granițe. Teme cum ar fi sărăcia și injustiția socială sunt probleme globale indiferent de aria geografică în care acestea sunt concentrate. Economiile naționale sunt puternic inter-conectate. Un sfert din produsul global se tranzacționează între țări, fluxurile comerciale crescând de 17 ori în ultimii 50 de ani.

1.4 Sporirea atenției internaționale, în ceea ce privește legătura dintre problemele sociale, eco-nomice și de mediu, a devenit evidentă odată cu desfășurarea Conferințe ONU pe Probleme de Mediu și Dezvoltare (”Summitul Pământului”) care s-a ținut la Rio de Janeiro, în anul 1992. Această conferință a reprezentat o piatră de hotar în eforturile de abordare a problemelor globale: 105 state adoptând Declarația de la Rio. De asemenea, guvernele și-au luat angajamentul de a realiza un plan de acțiune pentru Secolul 21, denumit Agenda 21. 168 de state au semnat Declarația privind Diversitatea Biologică prin care se solicită statelor să identifice și să monitorizeze resursele genetice și să realizeze planuri pentru conservare, inclusiv sisteme pentru protecția acestor zone. În anul 1997, 166 de delegații participante la Convenția Cadru pentru Schimbările Climatice au semnat Protocolul de la Kyoto, acestea luându-și angajamentul să reducă sau să limiteze emisiile mai multor gaze cu efect de seră.

1.5 Națiunile s-au strâns din nou la Summitul Mondial pentru Dezvoltare Durabilă, din anul 2002, de la Johannesburg, Africa de Sud, pentru a revedea progresele făcute după Rio și pentru a realiza un plan de acțiuni viitoare. Ca urmare a Summit-ului au rezultat două documente im-portante și anume – ”Declarația de la Johannesburg” și ”Planul de Implementare”. Declarația este un comunicat de înalt nivel politic, adoptat de către șefii de state. Planul de Implementare este un manifest care cuprinde obiective și promisiuni mai detaliate și descriptive cu referire la

187

zone cum ar fi eradicarea sărăciei, protejarea resurselor naturale, energiei, sănătății, tehnologiilor de mediu și guvernanței. Prin acest Plan, guvernele și-au reafirmat angajamentul față de principiile de la Rio și Agenda 21. Planul este important pentru SAI-uri întrucât oferă criteriile care asigură baza unor audituri viitoare.

Există mai mult decât o simplă îngrijorare privind mediul

1.6 Prin ce este diferită dezvoltarea durabilă de grija față de mediu? Acestea au multe în comun. În mod evident mediul este una dintre cele trei componente fundamentale ale dezvoltării durabile. Oricum dezvoltarea durabilă nu tratează mediul ca un element absolut, care este inviolabil. În schimb, dezvoltarea durabilă recunoaște faptul că trebuie să existe un echilibru între progresul economic și social și mediul, potrivit reglementărilor și constrângerilor conceptului de durabilitate (Figura 1). În general, prin progresul economic și social nu trebuie distrus ceea ce este valoros și ceea ce nu poate fi înlocuit, sau să fie împiedicate generațiile viitoare de la utilizarea resurselor pentru dezvoltarea sau folosul acestor generații.

Figura 1: dezvoltarea durabilă se compune din trei elemente (vezi imaginea din textul original)

DEZVOLTAREA DURABILĂ

Recunoașterea nevoilor oricui

Protejarea mediului Menținerea unui nivel economic înalt și stabil

Atingerea obiectivelor dezvoltării durabile implică integrarea obiectivelor economice, sociale și de mediu

Sunt mai multe interpretări în ceea ce privește aria de cuprindere a dezvoltării durabile și greutatea specifică pentru fiecare dintre îngrijorările legate de economie, mediu și social 1.7 Este ușor de constatat că acest concept, de dezvoltare durabilă, este foarte fluid. Există multe situații în care guvernele și persoanele individuale vor fi în dezacord cu aria de cuprindere. În mod particular, interpretări mai ample ale dezvoltării durabile extind obiectivele sociale, incluzând aici echitatea socială și distribuția bunăstării precum și a oportunităților de șanse. Mai mult de atât, există încă mult teren de dezbatere privind importanța care să fie acordată fiecărui obiectiv al dezvoltării durabile.

1.8 În termeni mai practici, o interpretare mai cuprinzătoare a dezvoltării durabile echivalează cu cuprinderea unei game mai largi de probleme. Figura 2 ilustrează potențialul ariei de cuprindere a acestui concept.

188

Figura 2: Dezvoltarea durabilă cuprinde o gamă mai largă de probleme

(vezi imaginea din textul original)

Notă: această figură nu este atotcuprinzătoare, multe dintre problemele arătate aici sunt într-o relație de interdependență. Se poate, de aceea, să nu fie cuprinse toate conexiunile care sunt posibile.

Dezvoltarea durabilă și guvernele

Guvernele sunt cele care creează cadrul legal pentru realizarea dezvoltării durabile

1.9 Guvernele au un rol cheie în promovarea dezvoltării durabile. Ele sunt, de asemenea, respon-sabile pentru stabilirea direcțiilor, realizarea politicilor și asigurarea coordonării. Guvernele re-prezintă națiunile în cadrul negocierilor internaționale pe probleme de dezvoltare și mediu. Ele își asumă angajamentele, de exemplu, să pregătească programele naționale privind emisiile de gaze cu efect de seră sau să promoveze dezvoltarea durabilă. De asemenea, dezvoltă strategii de punere în aplicare a acestor angajamente. În partea a doua a acestui document vom lua în con-siderare rolul pe care SAI-urile îl joacă în evaluarea eficienței cadrului legislativ și al strategiilor.

Ele dezvoltă politicile și programele de mediu

1.10 În sprijinul dezvoltării strategiilor de dezvoltare durabilă există un număr de instrumente de politici pe care le au la dispoziție guvernele. Acestea includ politicile de taxe, care pot acționa ca stimulente sau ca mijloc de constrângere, legislația și regulile care promovează buna practică și o descurajează pe cea incorectă și programele de cheltuieli directe, care caută să echilibreze preocupările privitoare la mediu și cele privind necesitățile sociale (de exemplu transportul și planificarea). Guvernele trebuie să realizeze o paletă largă de politici economice, de sănătate și educație pentru promovarea obiectivelor dezvoltării durabile. În cazul SAI-urilor care au ca mandat verificarea proiectelor de buget, acestea trebuie să analizeze cu atenție dacă s-a obținut un echilibru între componentele sociale, economice și de mediu. Partea a treia a acestui document va analiza măsura în care SAI-urile pot audita dezvoltarea durabilă la nivel de program.

Guvernele fac din dezvoltarea durabilă o parte integrantă a politicilor acestora 1.11 Multe guverne au gândit să integreze preocupările legate de mediu în contextul mai larg al guvernării. Deseori, această acțiune este denumită ca ”înverzirea guvernării”, obiectivul fiind acela de a integra problemele de mediu în cadrul mai larg al abordărilor politicilor. S-a solicitat

DEZVOLTARE ECONOMICĂ

Stabilitate economică Abilități personale Venit personal Transport Producția de alimente Eficiența resurselor Producție și consum

PROGRES SOCIAL

Sănătate Educație Calitatea mediului local Distribuția veniturilor Implicarea comunității Gospodării

RESURSE DE MEDIU

Biodiversitate Apă Sol Mediu

înconjurător Păduri Minerale

189

ca toate noile politici să evalueze și efectele pe care le au asupra mediului, de exemplu evaluarea efectelor construcției de șosele asupra mediului.

Guvernele își pot ”înverzi” propriile acțiuni

1.12 Guvernele pot reduce impactul propriilor acțiuni asupra mediului. Unele administrații naționale sau regionale au făcut un efort conștient de a-și ”înverzi” acțiunile, atât pentru a contribui la realizarea strategiei naționale, cât și pentru a motiva mediul de afaceri și persoanele să urmeze exemplul guvernului. Așa cunoscuta inițiativă denumită ”gospodărirea verde” se axează pe probleme cum ar fi reducerea deșeurilor și conservarea energiei, de exemplu, prin designul clădirilor guvernamentale.

Cum afectează SAI-urile dezvoltarea durabilă

1.13 Dezvoltarea durabilă este importantă pentru SAI-uri deoarece este importantă și pentru entitățile auditate. Rolul și mandatul constituțional al SAI-urilor nu le permite acestora să stabilească politici, cu excepția implementării auditurilor. De aceea, acest document nu-și propune să sugereze SAI-urilor să devină apărător al dezvoltării durabile în raport cu poziția guvernelor sau legislativului. Aria de cuprindere a unui audit în acest domeniu se va limita numai la a constata dacă guvernul sau agenția a îmbrățișat principiile și practicile dezvoltării durabile. În cele mai multe cazuri, ca urmare a acceptării principiilor și practicilor dezvoltării durabile, acestea au devenit din ce în ce mai larg răspândite, în mod special la nivelul administrației naționale.

Aria de cuprindere a unui audit al dezvoltării durabile va depinde de mandatul SAI-ului

1.14 Aria largă a dezvoltării durabile, precum și strategiile și politicile care izvorăsc din aceasta, asigură un amplu domeniu de cuprindere pentru audituri. Unele SAI-uri au un mandat specific în ceea ce privește dezvoltarea durabilă sau mediul. Sunt cazuri în care mandatul se limitează la audituri financiare sau de conformitate, în timp ce în alte situații se extind la audituri de performanță sau multilaterale. Unele mandate pot fi în întregime retrospective, în timp ce altele pot fi pre-audituri sau audituri ale bugetului. De asemenea unele audituri pot fi limitate la nivel guvernamental, în timp ce altele sunt extinse la nivel de administrație locală și entități aflate în proprietatea statului. Documentul de față prezintă un set de opțiuni dintre care SAI-urile pot alege în funcție de mandatul și prioritățile acestuia.

Auditurile dezvoltării durabile se realizează pe baza standardelor uzuale de audit

1.15 Auditul dezvoltării durabile ar trebui în mod normal să se realizeze conform standardelor folosite de SAI, de exemplu cele elaborate de INTOSAI sau oricare standarde naționale. Având în vedere că dezvoltarea susținută poate fi un subiect mai complex decât altele, pentru motivele descrise anterior, aceasta nu trebuie să însemne că standardele de planificare, colectarea probelor, analiza și raportarea pot fi mai relaxate.

1.16 Standardele și celelalte criterii de evaluare sunt importante și aici. Orice audit este în fond o comparare a ceea ce este cu ceea ce ar trebui să fie. Aceasta se bazează pe un fel de convenție pe standarde între auditori, entitățile auditate și părțile implicate care depind de auditori pentru asigurare. În cazul dezvoltării durabile, standardele își pot avea originea în legislație sau acordurile internaționale, legislația națională, angajamentele și obligațiile din programe, standardele operaționale adoptate de către entitățile de audit sau procedurile și practicile general acceptate de organizații cu activitate similară. Aceste criterii trebuie discutate cu entitatea auditată și acolo unde este posibil auditorii trebuie să utilizeze criterii dezvoltate sau acceptate de către organizația auditată.

190

1.7 Partea a patra a documentului privește felul în care SAI-urile își pot dezvolta capacitățile pentru realizarea unor audituri ale dezvoltării durabile. Se sugerează faptul că prin împărțirea procesului în mai mulți pași, un SAI poate face față tranziției la un audit eficace al dezvoltării durabile.

Notă: un Glosar de termeni este prezentat la finalul acestui document.

Partea a 2-a. Dezvoltarea durabilă la nivel național și regional 2.1 Partea a 2-a explică modul în care guvernele naționale sau regionale implementează stra-tegiile și politicile de dezvoltare durabilă, precum și oportunitățile de cercetare care pot apare pentru un SAI. Cele mai multe dintre lucrurile urmărite sunt legate de acțiunile guvernului la nivel național, dar pot fi și multe altele în egală măsură aplicabile regiunilor sau la nivel local care sunt responsabile pentru coordonarea și direcționarea politicilor care afectează dezvoltarea mediului, a economiei și socialului în aceste zone.

Strategiile de dezvoltare durabilă

Multe guverne au stabilit strategii la nivel național ca urmare a Summit-ului Pământului din anul 1992 2.2 Agenda 21 recomandă, printre altele, ca națiunile semnatare să elaboreze strategii de dez-voltare durabilă. Mai multe guverne au și realizat acest lucru (vezi Figura 3). Aceste strategii intenționează să asigure coeziunea, abordarea națională a dezvoltării durabile, stabilirea unui set de direcții care trebuie urmate de țara respectivă și sprijin în atingerea țintelor stabilite prin acordurile internaționale.

2.3 Strategiile pot varia din punctul de vedere al calității. Unele dintre acestea pot etala sau relua politicile existente, fără să fie subliniate eventualele modificări, în timp ce unele strategii, considerate dintre cele mai bune, încearcă să reconcilieze progresul economic cu gândirea privind mediu, într-o căutare originală pentru integrare și durabilitate.

2.4 Strategia cuprinde în mod uzual: un corolar al cadrului legal al strategiei, coordonării, monitorizării și raportării realizărilor; politicile și programele specifice care se adresează dezvoltării durabile, de exemplu,

prevenirea și controlul poluării, sau acelea care trebuie să reflecte gândirea dezvoltării durabile, transportul, spre exemplu.

Figura 3: Strategia națională a Canadei de dezvoltare durabilă Guvernul Federal al Canadei a dezvoltat un cadru legal de ansamblu care urmărește obiectivele de dezvoltare durabilă. Cadrul legal conține cerința ca departamentele să-și publice propriile strategii detaliate. Prin aceste strategii se intenționează să fie reflectate țintele și planurile de acțiune pentru includerea dezvoltării durabile în politicile, programele și operațiunile acestora. Prin strategie se are în vedere asigurarea criteriile pe baza cărora se măsoară progresul realizat.

2.5 Dacă mandatul permite SAI-ului, acesta poate analiza politicile specifice cum ar fi cele pentru transport, apă, locuință, silvicultură, care asigură bazele pentru construcția strategiei. Aceste aspecte vor fi analizate mai detaliat în Partea a-3-a.

2.6 Un cadru național corect ar trebui să urmărească ciclul managementului performanței (Figura 4), cunoscut și ca abordarea de tip ”planifică, realizează, verifică și îmbunătățește”. Ciclul respectiv urmărește ca traseu strategia și obiectivele via implementare spre raportare și revederea progresului realizat.

191

Figura 4: Ciclul managementului performanței O strategie de dezvoltare durabilă va conține prevederi pentru implementarea obiectivelor, măsurarea progresului realizat, raportarea performanței și asigurarea responsabilității

Strategii similare și reglementări pentru raportare pot fi întâlnite la nivel regional sau local 2.7 Deși guvernele regionale sau administrațiile locale nu sunt semnatare de acorduri inter-naționale, acestea pot contribui la completarea și împlinirea acestora prin acțiunile întreprinse. O recomandare din Capitolul 28 al Agendei 21 prevede ca guvernele și autoritățile locale să joace un rol bine stabilit în promovarea dezvoltării durabile. Această inițiativă, denumită generic ”Agenda Locală 21”, a fost privită ca un important vehicul pentru schimbare, astfel cum o reliefează și expresia ”gândește global, acționează local”.

2.8 Agenda Locală 21 recomandă ca toate autoritățile locale să-și consulte propriile comunități pentru a crea un plan local de dezvoltare durabilă. În timp ce fiecare plan are propriile carac-teristici în funcție de condițiile locale, vor fi și elemente comune care se regăsesc prezente în oricare dintre aceste procese:

strategia nu este numai una de mediu, aceasta va trebui să includă și chestiunile economice și sociale;

trebuie implicată întreaga comunitate sau măcar cel mai larg segment posibil cu resursele disponibile;

de asemenea, trebuie identificată o strategie implicând acțiuni specifice; la final este important să fie stabiliți indicatorii prin care se măsoară progresul realizat.

Figura 5: Strategia de dezvoltare durabilă locală a Norvegiei În anul 1993 entitățile guvernamentale locale din Norvegia au solicitat conversia planurilor de mediu și de management al resurselor în planuri de acțiune pentru secolul 21. Astfel s-au inițiat planuri de dezvoltare bazate pe o reformă denumită ”Protecția Mediului la Nivel Local”. Un program cheie a avut ca obiectiv dezvoltarea instrumentelor utilizate de către autoritățile locale pentru a realiza evaluări ale impactului asupra mediului, în special cele pe termen lung. Un proiect ulterior și-a propus să îmbunătățească comunicarea dintre guvernarea locală și cetățeni pe problematica dezvoltării durabile.

Aria de cuprindere a unui audit al strategiei de dezvoltare durabilă

2.9 Aria de cuprindere a unui audit al performanței strategiilor de dezvoltare durabilă la nivel național sau local este foarte largă. Unele dintre etapele unui audit sunt prezentate mai jos. Acestea sunt împărțite pe capitole și urmăresc modelul managementului performanței, prezentat în Figura 4. Lista prezentată mai jos caută să ofere răspunsuri la întrebările relevante ale au-ditului, în proporții de înțeles, fiind posibil ca la unele dintre aceste întrebări răspunsul să fie mai direct decât la altele.

Problematica auditului: strategiile de dezvoltare durabilă are guvernul o strategie sau un plan care să descrie clar obiectivele? este strategia în conformitate cu angajamentele internaționale ale guvernului? sunt identificate clar instrumentele de politică folosite pentru atingerea obiectivelor? sunt bazate strategia și instrumentele de politică utilizate pe date care să reflecte nevoile? este strategia integrată corespunzător, reflectând interacțiunea dintre politici și echilibrul care

trebuie obținut între economic, societate și mediu? identifică strategia obstacolele, atât externe cât și interne, care împiedică implementarea sa? este strategia, pe cât posibil, transpusă în ținte și termene? sunt propunerile de buget verificate de către SAI; care este valoarea totală a bugetului alocată

pentru ”dezvoltarea durabilă” și care este proporția acesteia alocată ”problematicii verzi”?

192

are guvernul implementat un sistem eficient de raportare către Parlament a rezultatelor imple-mentării strategiei?

a stabilit guvernul o cale de informare a cetățenilor cu privire la dezvoltarea durabilă și progreselor realizate?

a dezvoltat guvernul un sistem de monitorizare și coordonare a activităților ONG-urilor care activează pe problematica mediului?

2.10 În timp ce este dificil să auditezi strategia guvernului, indiferent de criteriile oricărei firme de audit, este posibil să se examineze rezultatul integrării de către entități a abordării dezvoltării durabile, în deciziile luate zi cu zi. Lucrând alături de entitățile guvernamentale și urmărind unele comparații de pe scena internațională, precum și alte organizații mari, SAI-urile pot ajuta decidenții strategici din cadrul guvernului să identifice și să răspândească exemple de bună practică.

Figura 6: Raportarea în Norvegia a cheltuielilor alocate mediului

În 1989 Guvernul Norvegiei a introdus un document în Parlamentul norvegian pentru crearea unui cont pentru toate cheltuielile și întreaga politică de mediu. Oficiul Auditorului General al Norvegiei a verificat acest cont în anii 1997 și 1998. O sinteză a subvențiilor acordate poli-ticilor de mediu este un instrument foarte util. Oricum, este foarte important să existe un sistem care să cuprindă un cont care să reflecte corect totalitatea cheltuielilor măsurilor luate în domeniul mediului. Auditul a arătat că subvențiile nu au fost calculate într-o manieră con-secventă în ministerele verificate. De asemenea, auditul a relevat faptul că guvernul a avut dificultăți în clasificarea măsurilor de mediu în conformitate cu ”categoriile rezultate”, astfel cum sunt utilizate de către Ministerul Mediului. Acest lucru a apărut ca urmare a faptului că o măsură poate servi pentru mai multe obiective de mediu (și de aceea se poate potrivi simultan mai multor ”categorii rezultate”). Guvernul trebuie să-și îmbunătățească procedurile de dez-voltare a unui nou ”Profil de Mediu și Stare de Mediu a Națiunii”.

Țintele și indicatorii dezvoltării durabile

Măsurarea performanței și a progresului vor fi elemente cheie ale auditului 2.11 O bună strategie de dezvoltare durabilă trebuie să includă sau să fie acompaniată de un set de ținte pentru obținerea a ceea ce s-a propus și indicatorii care cuantifică progresele realizate pentru atingerea acestor ținte (vezi Figura 7). [Notă: se folosește aici cuvântul ”indicatori” pentru a se defini atât indicatori cât și măsuri de performanță29]. În unele cazuri, țintele pot fi expresia voinței de rea-lizare a angajamentelor asumate de guvernele naționale în calitate de părți semnatare ale unor acorduri internaționale. Indicatorii joacă deseori rolul de legătură esențială pentru a se asigura că guvernele sunt responsabile pentru performanța lor în raport cu obiectivele de dezvoltare durabilă. Prin urmare, indicatorii și obiectivele reprezintă un subiect important de studiu pentru SAI-uri.

Figura 7: Indicatori dezvoltați de către Marea Britanie În 1999 Guvernul Marii Britanii și-a revizuit indicatorii naționali de dezvoltare durabilă ca ur-mare a consultărilor avute cu părțile implicate și cercetările efectuate în domeniu. S-au stabilit indicatori ”titlu” pentru a oferi guvernului posibilitatea de a avea o privire de ansamblu asupra evoluțiilor și pentru a simplifica mesajul către opinia publică. Acești indicatori titlu sunt: produsul intern brut; investiții în active publice, de afaceri și private; ponderea forței de muncă activă;

29 Măsurile se referă la măsurile unui subiect care a fost analizat – de exemplu, numărul de copaci plantați. În contrast, indicatorii sunt măsuri indirecte al unui subiect analizat sau raportat, de exemplu, concentrația gazelor cu noxe ca o măsură a calității aerului. În domeniul mediului multe lucruri nu pot fi măsurate direct, dar trebuie măsurate indirect, deci vom folosi termenul de ”indicatori” aici.

193

calificările persoanelor în vârsta de 19 ani; anii probabili de viață sănătoasă; case considerate a fi neadecvate pentru a fi locuite; nivelul de criminalitate; emisiile de gaze cu efect de seră; numărul de zile cu nivel ridicat sau mediu de aer poluat; traficul pe șosele; calitatea bună sau moderată a apei râurilor ; populațiile de păsări sălbatice; case noi construite pe terenuri reabilitate curând; producerea și managementul gunoaielor.

Progresele realizate de acești indicatori sunt raportate anual. Prima evaluare a acestor indicatori titlu a fost făcută în decembrie 1999, ocazie cu care s-au identificat potențialele zone de îngri-jorare, cum ar fi: creșterea numărului de zile și a cantității de gunoi menajer, creșterea nivelului violenței criminale și dispariția unor specii și habitate. Acești indicatori titlu sunt susținuți de un set cuprinzător, de circa 150 de indicatori detaliați, grupați în familii. De exemplu, dacă pentru apă avem un indicator titlu ”calitatea bună sau mo-derată a apei râurilor”, există un set care se referă la indicatori care reflectă nutrienții din apă, cererea de apă precum și disponibilitatea, pierderile de apă, volumul de apă utilizată și siturile afectate de extracția de apă.

Aria de cuprindere a auditului obiectivelor și indicatorilor dezvoltării durabile

2.12 Țintele și indicatorii permit SAI-ului să auditeze trei zone: auditul țintelor, pentru a se vedea dacă acestea sunt realiste și se bazează pe o bună

înțelegere și destule probe a ceea ce trebuie făcut; auditul indicatorilor, pentru a se vedea dacă aceștia sunt relevanți și de încredere; auditul progresului realizat, în care se compară indicatorii cu țintele asociate.

Înainte de a iniția revizuirea țintelor și a indicatorilor, SAI-urile trebuie să se asigure că dețin suficientă expertiză pentru a avea capacitatea de a răspunde la întrebările la care doresc să răspundă. În acest sens, pentru a putea realiza revizuirea relevanței și temeiniciei țintelor și a indicatorilor, SAI-urile trebuie să dezvolte și să folosească un set corespunzător de criterii de audit.

Țintele dezvoltării durabile pot face obiectul auditului 2.13 Pentru fiecare indicator trebuie să fie stabilite ținte, fiind probabil mai bine pentru decidenți să se concentreze pe un număr mic de ținte cheie și să caute trendurile dorite printre indicatorii care nu au obiective. Țintele trebuie să aibă la bază procese științifice consacrate și foarte bine fundamentate. Astfel se ajunge la folosirea unui set de valori de referință sustenabili, cum ar fi, de exemplu: nivelul stocurilor de pește care poate fi menținut. Este mai probabil, oricum, ca țintele să fie rezultatul un acord internațional sau compromis care să reprezinte nu mai mult decât o aspirație sau o schimbare dorită de direcție. Țintele pot fi stabilite în funcție de starea finală sau rezultatul dorit, de exemplu, menținerea aerului curat, sau activitatea sau cauza rezultată, cum ar fi, reducerea utilizării automobilelor sau extinderea unor acțiuni de remediere, de exemplu, numărul de contravenții pentru poluatori sau numărul de mile ale unui râu care au făcut obiectul unor reglementări privind calitatea apei. În orice caz, pe baza experienței rezultate din activitatea NAO, au fost identificate o serie de chestiuni de bază care pot fi auditate.

Chestiuni de auditat: țintele dezvoltării durabile

SAI-ul poate verifica dacă țintele propuse: acoperă domenii cheie;

194

reflectă angajamente internaționale; sunt în legătură directă cu obiectivele și indicatorii prevăzuți de către Guvern; se bazează pe rațiuni clare, de exemplu, o înțelegere științifică solidă a problemelor

fundamentale și a cauzelor acestora; se bazează pe solide măsurători ale fundamentelor existente, acolo unde sunt folosite

acestea; de exemplu, reducerea volumului emisiilor de dioxid de carbon cu 3% începând cu anul 1998;

sunt limitate în timp, fiind jalonate pentru țintele care se extind mult în viitor; sunt bazate pe un plan de măsurare stabilit atunci când au fost create aceste ținte, având

specificat și modul în care se vor măsura progresele realizate, cât de des vor fi făcute măsurătorile, precum și cine va face aceste măsurători;

sunt măsurabile între limitele de incertitudine impuse de date, de exemplu, SAI-ul trebuie să publice limitele de eroare la care se așteaptă împreună cu rapoarte existente privitoare la performanță;

sunt comunicate jucătorilor cheie corespunzători; sunt dublate de planuri de acțiuni și resurse corespunzătoare; sunt raportate împreună cu performanța în dauna altor ținte sau indicatori pentru a da

posibilitate cetățenilor să judece performanța pe o bază suficient de largă.

Auditul indicatorilor este un lucru care are sens 2.14 Atunci când se analizează indicatorii dezvoltării durabile, SAI-ul poate aplica o mare parte din gândirea standard pe care o folosește la măsurarea performanței, trebuie însă să țină cont și de chestiunile adiționale. De exemplu, pentru multe sisteme naturale măsurarea progreselor realizate nu este o sarcină ușoară. Astfel, măsurarea poluării din atmosferă va fi afectată în mod radical de locul în care măsurătorile sunt înregistrate, condițiile de vreme existente la momentul prelevării, precum și echipamentul de măsurare. Bineînțeles, dacă progresul trebuie monitorizat într-un mod consecvent, trebuie acordată foarte multă atenție celor mai bune căi pentru a determinarea acestuia. În alte cazuri, fenomenul studiat are o rată de schimbare scăzută și de aceea raportarea la intervale de 5 până la 10 ani poate fi cel mai potrivit. SAI-urile trebuie să țină cont de aceste probleme atunci când iau în considerare gradul de încredere al măsurătorilor și aranjamentelor de raportare utilizate de către guverne.

2.15 Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a publicat o listă de carac-teristici pentru indicatorii dezvoltării durabile, pe care SAI-urile o pot lua în considerare atunci când analizează indicatorii naționali.

Figura 8: Ghidul OECD pentru indicatorii dezvoltării durabile

Aspecte de auditat: indicatorii dezvoltării durabile

SAI-urile trebuie să urmărească dacă indicatorii: au relevanță în cadrul politicilor (programelor), ceea ce înseamnă că trebuie:

o să fie ușor de interpretat; o să releve trendurile în timp; o să răspundă la schimbările care pot apare în timp; o să aibă un prag sau o valoare de referință cu care să poată fi măsurat progresul

realizat. sunt corecți din punct de vedere analitic, spre exemplu, se bazează pe o înțelegere clară a

scopului dezvoltării durabile; sunt măsurabili, ceea ce înseamnă că indiferent de cât de atractiv sunt construiți d.p.d.v.

teoretic, dacă un indicator nu poate fi măsurat la un cost rezonabil, el nu este de folos.

Informații privind publicațiile OECD privitoare la mediu sunt disponibile pe www.oecd.org/env.

195

SAI-ul poate analiza progresul relevat de ținte și indicatori 2.16 În final, dacă țintele și indicatorii asociați se constată că sunt de bună calitate din punct de vedere tehnic, atunci SAI-ul poate determina progresul pe care aceștia îl pot dezvălui.

Dacă un termen limită pentru o țintă a fost deja depășit, atunci auditul poate numai să constate dacă obiectivul a fost atins. Atenția auditului în acest caz se poate îndrepta spre a explica dacă a fost sau nu a fost atinsă ținta sau costul și eficiența politicilor folosite pentru atingerea țintei, sau unele consecințe neintenționale ale acestor politici.

Dacă termenul de îndeplinire nu a fost încă depășit, atunci auditul trebuie să se concentreze pe a vedea dacă ținta este probabil să fie atinsă. Acesta este un concept mai dificil de aplicat deoarece ultima poziție înregistrată sau chiar la trendul actual poate să nu fie un indiciu a ceea ce poate fi atins în timpul rămas până la termenul limită stabilit. S-ar putea ca instrumentele politicilor să nu-și fi făcut încă efectul pe acest final de trend sau pot exista alte trenduri de bază care vor afecta rezultatul final. De aceea SAI-ul își poate limita opinia la aceea de a prezenta dacă ținta va fi atinsă în condițiile în care trendul actual va continua, ceea ce înseamnă o declarație de audit mai prudentă. De asemenea, SAI-ul poate analiza moti-vațiile care stau în spatele progresului sau lipsa acestora, succesul politicilor care se inten-ționează a fi folosite pentru atingerea țintelor, orice consecințe neintenționate, dar și o privire asupra a ceea ce rămâne de făcut în cazul în care țintele vor fi atinse.

Administrarea verde și sistemul de management al mediului

2.17 În afara de elaborarea strategiilor naționale pentru promovarea dezvoltării durabile la nivelul întregii economii, instituțiile guvernamentale pot aduce o contribuție prin limitarea im-pactului propriilor activități asupra mediului înconjurător. Administrarea verde de către adminis-trația centrală și locală înseamnă ca acestea să se concentreze pe reducerea utilizării energiei și a apei, precum și pe dezvoltarea unui sistem de management a reciclării apei și deșeurilor pentru a minimiza impactul asupra mediului înconjurător. Prin adoptarea sistemului de administrare verde, guvernele pot contribui la conservarea resurselor neregenerabile și reducerea costurilor de administrare.

Un sistem de management al mediului poate sprijini organizațiile să-și îndeplinească într-un mod rentabil responsabilitățile din domeniul mediului

2.18 Administrarea verde a sectorului guvernamental cât și al celui privat poate include adoptarea unui ”sistem de management al mediului”. Acesta înseamnă crearea cadrul legal managerial și a proceselor asociate pentru a se asigura că îngrijorările legate de mediu și de dezvoltarea durabilă se reflectă în procesul zilnic de luare a deciziei.

2.19 Este recunoscut pe plan internațional că realizarea dezvoltării durabile depinde de integrarea de către management la nivel corporativ, de proiect și locație a preocupărilor legate de mediu. Adoptarea de către Organizația Internațională pentru Standardizare a seriei ISO 14000 permite guvernelor și agențiilor să-și concentreze eforturile legate de mediu urmărind criteriile interna-ționale general acceptate. Scopul seriei ISO 14000 este de a promova o abordare comună a ma-nagementului mediului și creșterea abilităților organizațiilor pentru atingerea și măsurarea progresului performanței de mediu. Standardele se aplică tuturor tipurilor de organizații fiind create ținând cont de diferitele condiții de natură geografică, culturală sau socială. Seria ISO 14000 conține standardele seria ISO 14001 care reglementează sistemul de management al mediului, având următoarele elemente cheie:

o politică de mediu și cerințele pentru urmărirea acestei politici, prin obiective și ținte; o analiză a aspectelor legate de mediu în ceea ce privește achizițiile, procesele, produsele

și serviciile organizațiilor;

196

verificarea și corectarea acțiunilor, inclusiv monitorizarea măsurilor și înregistrarea activităților care pot avea un impact semnificativ asupra mediului;

reevaluarea sistemului de management de mediu de către top managementul organizației pentru a se asigura continuitatea, gradul de adecvare și eficacitatea acestuia;

conceptul de îmbunătățire continuă.

Mai multe informații despre seria ISO 14000 sunt disponibile pe site-ul ISO: www.iso.ch.

Figura 9: Sistemul managementului mediului în entitățile deținute de stat SAI-ul din Austria încearcă să promoveze sistemul de management al mediului în cadrul entităților aflate în proprietatea statului în conformitate cu standardele internaționale, respectiv ISO 14000 sau Schema de Eco-management și Audit al UE- EMAS. În rapoartele sale SAI-ul scoate în evidență nu numai avantajele implementării unor asemenea sisteme asupra mediului, dar și avantajele economice precum și impactul pozitiv asupra motivării personalului. SAI Austria promovează tehnici asemănătoare, cum ar fi ”Planificarea integrată a resurselor” și ”Planificarea costului cel mai mic” în sectorul furnizării de energie. În Iran, companii deținute de stat au primit acreditare ISO 14001, sub supervizarea Departa-mentului Mediului.

2.20 În completarea seriei ISO 14000, care este un standard internațional, mai există și standarde regionale sau naționale pentru sistemul managementului mediului, cum ar fi de exemplu: Schema de Eco-management și Audit a UE și cele ale Asociației Canadiene pentru Standarde.

Figura 10: Managementul de mediu în Africa de Sud Guvernul Africii de Sud și-a formulat politica generală prin Cartea Albă privind Managementul Mediului în Africa de Sud, document care a fost aprobat în anul 1998 sub denumirea de Legea privind Managementul Național al Mediului (NEMA). Acest act conține cerințele adresate jucătorilor cheie din societate în ceea ce privește elaborarea și transmiterea planurilor de mana-gement al mediului și, anual, al rapoartelor privind managementul mediului. De asemenea,documentul pune accentul pe necesitatea creării unui echilibru între dezvoltarea durabilă și reducerea sărăciei.

Aria de cuprindere a sistemului managementului mediului

SAI-urile trebuie să urmărească modul în care se derulează și sunt aplicate sistemele de management al mediului

2.21 Un sistem de management al mediului este un proces ciclic de planificare, verificare, revizuire şi îmbunătăţire continuă. Astfel, un audit realizat de un SAI se va concentra mai mult pe partea de proces decât pe cea de rezultat. Gama de întrebări pe care le poate aborda un SAI vor include chestiuni legate de gradul în care departamentele guvernamentale adoptă sistemul de management al mediului, dacă proiectele au fost aplicate în mod corespunzător și ce concluzii se pot trage din auditul sistemului aflat în funcțiune.

Chestiuni de auditat: sistemul de management al mediului cât de cuprinzător este sistemul de management al mediului? sunt aceste sisteme de management acreditate pe baza unor standarde internaționale, de

exemplu ISO 14000 sau EMAS? cât de bine se aplică acest sistem? ce relevă auditurile acestor sisteme de management al mediului în ceea ce privește cu-

prinderea și gradul de integrare în planificarea departamentală a chestiunilor legate de mediu? cuprinde sistemul de management al mediului toate chestiunile legate de problemele de

mediu identificate?

197

Responsabilitatea și raportarea dezvoltării durabile

SAI-urile pot analiza calitatea raportării și a progreselor realizate pe linia responsabilizării

2.22 Prin aplicarea reglementărilor guvernului de raportare a performanțelor trebuie să reiasă cu claritate în ce măsură au fost atinse obiectivele propuse. Ideal ar fi ca evaluările performanței îm-preună cu raportarea, făcute la intervale neregulate, să dea posibilitate utilizatorului să înțeleagă compensările care au avut loc între diferitele obiective.

2.23 Pe baza experienței acumulate ca urmare a auditării informațiilor financiare, SAI-urile pot avea un rol important în îmbunătățirea standardelor de raportare. Chestiuni care pot avea legătură cu dezvoltarea durabilă, ar putea include:

nevoia de o mai mare coerență în modul în care performanța este raportată de la o perioadă la alta;

nevoia sporită de raportare a variațiilor performanței față de așteptări, precum și a oricăror limitări asociate informațiilor care trebuie explicate;

nevoia ca probleme importante să fie aduse la cunoștința legislativului.

Chestiuni de auditat: responsabilitate și raportare

sunt rezultatele raportate la timp, cu acuratețe, într-o formă inteligibilă și într-o manieră relevantă?

există o persoană sau birou care pot fi făcuți responsabili pentru rezultate?

ce ne arată revizuirile în ceea ce privește progresul care s-a realizat față de țintele naționale propuse?

s-a acționat ținând cont de concluziile, recomandările și lecțiile învățate?

sunt justificate și clar explicate neajunsurile în obținerea realizărilor și progresului?

Contabilitatea resurselor naturale își găsește loc aici

2.24 Un alt element în lanțul de responsabilitate pe viitor îl reprezintă dezvoltarea contabilității resurselor naturale. Aceasta se poate face prin strângerea datelor referitoare la resursele naturale (organizat pe stocuri și fluxuri) într-un cadru contabil. Cel mai des datele compilate sunt o anexă la conturile naționale. În termeni generali, contabilitatea resurselor naturale poate fi văzută ca un important mijloc de a demonstra legăturile și schimburile care au loc între mediu și economie.

Figura 11: SAI-ul din Africa de Sud este implicat în conceperea Conturilor Resurselor Naturale SAI-ul din Africa de Sud face parte din grupul de lucru care dezvoltă Conturile Resurselor Naturale (NRA) și concepe metodologiile pentru compilarea datelor într-un cont pentru apă. Se urmărește ca prin utilizarea datelor compilate în acest cont să fie alimentate cu informații mai multe inițiative și strategii de dezvoltare durabilă.

Conturile de resurse naturale pot fi înaintate unor SAI-uri pentru a fi auditate

2.25 În momentul de față există un sprijin larg internațional cu privire la conceptul de audit al resurselor naturale. Printre organizațiile internaționale implicate în acest sens este și ONU, OECD și Banca Mondială. Grupul de lucru al INTOSAI pentru Auditul Mediului a elaborat un document referitor la auditul resurselor naturale și relevanța acestuia pentru SAI-uri. Unele SAI-uri pot avea mandat pentru a audita aceste conturi sau pentru a face comentarii asupra lor.

198

Concluzii

2.26 În această parte am putut vedea cum dezvoltarea durabilă, prezentă în multiple feluri la nivel național sau regional, asigură pentru SAI-uri orizonturi pentru realizarea unei activități utile. Aria va fi determinată în mare măsură de aria de cuprindere pentru care guvernul a adoptat principii și practici de dezvoltare durabilă. Acolo unde guvernul are o strategie dublată de măsuri de performanță și un sistem de exprimare a acelei performanțe, sarcina SAI-ului este mult mai ușoară. În absența unui astfel de cadru de reglementare s-ar putea ca SAI-ul să se limiteze numai la auditul unor programe individuale, cum sunt cele descrise în partea care urmează.

Partea a 3-a. Dezvoltarea durabilă la nivel de program

În această parte vom vedea cum poate SAI-ul să examineze dezvoltarea durabilă la nivel de program

3.1 În Partea a 2-a am examinat cadrul legal pe care l-au adoptat guvernele în urmărirea atingerii dezvoltării durabile și oportunitățile care apar astfel pentru SAI-uri. În această parte vom vedea cum poate SAI-ul să examineze dezvoltarea durabilă atunci când aceasta este reflectată în politici sau programe finanțate individual.

Programele și dezvoltarea durabilă

Multe programe sunt afectate de dezvoltarea durabilă

3.2 Pentru a fi eficiente, strategiile de dezvoltare durabilă trebuie să fie urmate în subsidiar de un set de obiective și ținte pentru programele individuale. Un angajament, de exemplu, de reducere a nivelului dioxidului de carbon în atmosferă, poate fi reflectat prin: reducerea limitelor stabilite pentru emisiile industriei grele; reguli mai stricte și testarea emisiilor autovehiculelor; măsuri pentru descurajarea utilizării autovehiculelor; în măsura în care este posibil, o multitudine de alte politici.

Astfel cum se arată în partea a-2-a, sunt multe zone de politici și programe individuale care sunt afectate de conceptele și îngrijorările dezvoltării durabile.

Figura 12: Managementul pădurilor în Peru SAI-ul din Peru a realizat în anul 1998 un audit de management al mediului pentru Proiectul de Management al Pădurilor în Parcul Național Alexander von Humboldt. Scopul acestuia a fost să verifice dacă pădurea a fost protejată de exploatațiile agricole, restricțiile privind accesul public a fost respectat, iar tăierile s-au conformat prevederilor Convenției Internaționale privind Pădurile Tropicale de activitate forestieră durabilă. Auditul a relevat o serie de nereguli ale proiectului, cum ar fi: Controlul insuficient al exploatării lemnului – proiectul duce de o lipsă acută de personal și resurse logistice pentru a se realiza un control eficace al resurselor forestiere; Deși termenii de referință ai impactului asupra mediului au fost stabiliți înainte de demararea proiectului, multe dintre punctele programului privind prezervarea mediului nu au fost în fapt puse în practică; 40% din terenul alocat proiectului era deținut de localnici ce nu au sprijinit obiectivele proiectului; Criteriile pentru evaluarea eficienței și controlului proiectelor de împădurire au fost inadecvați; Control financiar privind vânzările de lemn a fost slab.

199

În unele dintre programe, chestiunea dezvoltării durabile s-a dovedit o problemă majoră 3.3 Se produc compromisuri între obiectivele economice, de mediu și sociale ale programelor fiind demne de remarcat cele legate de construcția de drumuri, pescuit, producția de bușteni, subvențiile din agricultură și producerea de energie. În aceste sectoare, diferitele obiective pot lucra unele împotriva altora. În alte programe, însă, obiectivele economice, sociale și de mediu pot coincide și pot lucra conjugat creând o presiune sporită pentru schimbare, cum ar fi în cazul măsurilor pentru îmbunătățirea eficienței energiei.

Există o multitudine de căi prin care problemele de mediu pot fi reconciliate cu obiectivele economice și sociale

3.4 Pentru unele programe, compromisurile dintre obiectivele economice, de mediu sau sociale se regăsesc implicit în obiectivele și țintele stabilite de guvern. În aceste cazuri guvernele vor fi cele care vor trebui să decidă care schimburi trebuie făcute. De exemplu:

Emisiile autovehiculelor - țintele stabilite de guvern pentru producătorii de autovehicule vor reflecta raționamentul politic a ceea ce trebuie întreprins pentru a se atinge obiectivele de mediu și păstrarea unui echilibru între costul industriei și utilizatorii de autovehicule și impactul social asupra comunităților ca urmare a creșterii costului transportului;

Cotele de pescuit – cotele vor reflecta raționamentul politicienilor cu privire la nivelul pescuitului durabil pe termen lung, ținând cont de impactul social și economic asupra comunităților locale de pescari și argumentele științifice pentru sustenabilitatea stocurilor existente.

Figura 13: Contradicții în obiectivele dezvoltării durabile în Statele Unite

În SUA controlul poluării este în mare parte centrat spre verificarea deversărilor din conductele uzinelor sau alte altor surse. Ca rezultat al acestor eforturi, cea mai mare cantitate de apă cu probleme de calitate poate fi identificată la surse mai dispersate, respectiv, surse nepunctuale cum ar fi fermele și pășunile.

Cu toate acestea, îndreptarea atenției spre aceste surse de poluare ar putea necesita impunerea de costuri substanțiale de regularizare unor grupuri cărora până acum nu li s-a solicitat să țină sub control propria poluare. Aceasta va determina un impact major social și economic și va ridica probleme de justețe.

Și pentru a complica și mai mult lucrurile pe viitor, GAO, în raportul său din martie 2000 intitulat ”Calitatea Apei: Limitări ale deciziilor cheie ale EPA și Stat din cauza datelor lipsă sau incomplete”, a pus sub semnul întrebării o mare parte a datelor necesare pentru a fi luate decizii de reglementare a limitării poluanților.

3.5 Pentru alte programe, raționamentele oficialilor pot fi făcute pe baza experienței repetitive, de exemplu:

Regimul inspecțiilor pentru verificarea poluării industriale poate necesita ca inspectorii să urmărească realizarea unui echilibru între impactul emisiilor asupra mediului și posi-bilitățile industriei de a plăti instalații pentru reducerea poluării;

Proiectele de mari dimensiuni, cum ar fi construcția de drumuri, de cele mai multe ori au un impact economic, de mediu și social semnificativ, care trebuie cântărit cu multă grijă. Oficialii, în acest caz, vor trebui să fie responsabilizați pentru a se asigura că impactul relevant este evaluat și se ține cont de acesta în procesul de luare a deciziilor.

În raționamentele și schimburile prezentate mai sus, decidenții trebuie să utilizeze tehnici mai mult sau mai puțin sofisticate pentru compararea unui aspect cu altul. Acestea sunt descrise mai pe larg, în cele ce urmează, în Figura 18.

200

Oportunități de audit la programele individuale

Aria de cuprindere pentru auditul programelor este enormă; acest document se concentrează pe o serie de probleme cheie pentru auditor

3.6 Aria de cuprindere a auditului programelor este enormă. Acest document nu urmărește să acopere toată gama de opțiuni. Figura 2 ne arată care este aria de cuprindere a programelor din punctul de vedere al dezvoltării durabile. Totuși, este posibil să fie evidențiate o parte dintre aspectele de care trebuie să se țină cont atunci când se alege, se stabilește aria și proiectează auditurile care tratează probleme de dezvoltare durabilă.

Selectarea temelor pentru audit

3.7 Modul de selectare al auditurilor care urmează să fie realizate depinde de abordarea aleasă de SAI prin programul de audit. În cele mai multe situații, auditurile care se axează pe dezvoltarea durabilă trebuie să concorde cu aspecte din alte teme pentru a fi compatibile cu programul și prioritățile SAI-ului. De aceea tema studiată trebuie să fie auditabilă, să adauge valoare, să atingă aspecte materiale și să fie finalizabilă cu resursele disponibile, într-un timp rezonabil.

3.8 Importanța temei trebuie să fie dată nu numai de reflectarea unor valori monetare ci și de importanța impactului programului. De exemplu, politicile de contracarare a poluării vor trebui să includă diferite tipuri de instrumente de politici, cum ar fi stimulentele economice, inițiative de cercetare și pregătire, campanii de educație publică și crearea de entități de reglementare care să avizeze, să supravegheze și să sancționeze companiile, după caz. Ar fi posibil ca în acest proces să nu fie angrenați mulți bani publici, însă impactul politicii sau eșecul acesteia pot avea consecințe enorme.

3.9 Pentru unele audituri este necesar să fie identificate acele entități care sunt esențiale pentru conservarea și utilizarea durabilă a resurselor, în scopul prioritizării domeniilor supuse auditului. SAI Peru a realizat în auditurile în care a avut ca obiectiv resursele naturale acest lucru, prin realizarea unei matrice care cuprinde funcțiunile și activitățile tuturor companiilor deținute de stat care sunt implicate într-un domeniu și, utilizând această informație, pentru a selecta instituțiile unde se va impune o evaluare mult mai detaliată.

SAI-ul trebuie să fie selectiv și să se concentreze pe programele cheie

3.10 Abordarea adoptată de către SAI-uri nu trebuie să fie diferită de procesul normal derulat de către acesta în alegerea temelor pentru auditul performanței. În identificarea temelor SAI-urile trebuie să urmărească legăturile dintre programele individuale și strategiile guvernamentale globale. Întrebările uzuale care se pot pune sunt prezentate mai jos. Prin aceste întrebări nu se intenționează să se creeze o bază pentru audit, însă ele pot ajuta SAI-ul în înțelegerea eventualelor contribuții pe care le pot aduce politicile și programele individuale, precum și potențialele slăbiciuni care pot fi constatate.

Selectarea programelor care vor face obiectul auditurilor Există o legătură între obiectivele strategice, politicile specifice și programe? Este clar care dintre politici va atinge obiectivele strategice? Își atinge programul propriile obiective? Se conformează guvernul propriilor legi și își îndeplinește responsabilitățile asumate prin

acorduri internaționale?

Există ghiduri ale INTOSAI cu privire la activitățile care cuprind aspecte de mediu 3.11 Grupul de Lucru al INTOSAI pentru Auditul Mediului a elaborat un document intitulat ”Ghid pentru realizarea auditului activităților care cuprind aspecte de mediu” oferind SAI-urilor

201

îndrumare în acest domeniu. Cea mai mare parte a documentului poate fi aplicabilă și con-ceptului mai amplu de dezvoltare durabilă.

3.12 În termeni mai ampli, SAI-ul poate decide să ia în considerare subiecte cu următoarele aspecte de fond:

Problema administrării verzi, cum ar fi eficiența utilizări energiei, procedurile de achiziție și utilizarea apei și a altor resurse naturale de către entitățile publice. Vezi Figura 14 ca exemplu al managementului utilităților;

Programele de mediu, incluzând eficacitatea tehnicilor folosite pentru a încorpora factori de mediu în procesul de luare a deciziei de zi cu zi, de exemplu, construcția de diguri împotriva inundațiilor, implementarea managementului râului sau controlul poluării;

Programele care servesc unui spectru mai larg de obiective economice și sociale, incluzând aici, de exemplu, programe destinate limitării declinului economiei locale, reutilizarea terenurilor lăsate în paragină sau abandonate sau menținerii comunităților locale.

Figura 14: Ministerul Apărării din Marea Britanie – Managementul utilităților Ministerul Apărării din Marea Britanie a cheltuit aproximativ 180 milioane £ pe an pentru curent electric, benzină, motorină, apă și canalizare. În anul 1997, NAO a dat publicității un raport cu privire la posibilitățile de realizare a unor economii, prin îmbunătățirea managemen-tului utilităților. Raportul a identificat mai multe căi de realizare a unor economii ale energiei. Unele dintre acestea sunt măsuri simple, care se pot lua cu costuri minime sau pot să nu coste nimic, de exemplu, reglarea termostatelor și educarea personalului să fie mai conștient cu privire la consumul de energie. Alte măsuri ar necesita o investiție care ar genera economii în mai puțin de trei ani (de exemplu, instalarea de echipamente de iluminare eficiente energetic).

Figura 15: Regenerarea terenurilor în Marea Britanie Până în aprilie 1999, Agenția Guvernului Marii Britanii, cunoscută sub denumirea de ”Partene-riatul Englez” a fost responsabilă pentru readucerea în starea de utilizare a terenurilor și clădirilor abandonate, vacante și subutilizate. Principala activitate a Agenției a fost aceea de asigurare a suportului financiar pentru finanțarea proiectelor de regenerare fizică, împreună cu organizații din sectorul public sau privat. Astfel, așteptările au fost ca Agenția să joace un rol important în sprijinirea atingerii regenerării durabile economice, de mediu și sociale a dome-niilor aflate în nevoie. În anul 1999, NAO a publicat un raport care s-a concentrat pe activitatea ”Parteneriatului En-glez” de susținere a regenerării locale în șase zone geografice. Conexat cu vizite pe teren și analiza datelor, echipa de studiu a dorit să cunoască viziunea Agenției și a partenerilor din comunitatea locală în sprijinirea sporirii eficacității promovării regenerării. Raportul a identificat necesitatea stabilirii unor ținte și obiective mai clare, introducerea eva-luării pe termen lung a eficacității schemelor zonale de regenerare și stabilirea unui sistem mai riguros de înregistrare a rezultatelor.

3.13 Suplimentar la ghidul prezentat mai sus, WEB site-ul Grupului de Lucru al INTOSAI privind Auditul Mediului (www.environmental-auditing.org) cuprinde o bază de date cu rapoar-tele de audit privind o varietate de subiecte preluate de la SAI-uri din întreaga lume.

Extinderea și design-ul auditurilor dezvoltării durabile

Auditul dezvoltării durabile ridică o serie de provocări pentru auditor 3.14 Pentru marea majoritate a programelor modul de abordare de către SAI-uri a extinderii și design-ului acestora se aseamănă în multe privințe cu cele utilizate pentru oricare alte audituri ale performanței. Totuși, dezvoltarea durabilă ridică unele provocări speciale pentru auditori.

202

Această secțiune pune accentul pe chestiunile care au o relevanță particulară pentru auditurile din acest domeniu.

Programele care contribuie la dezvoltarea durabilă implică, de cele mai multe ori, munca în cooperare a mai multor organizații

3.15 Programele care contribuie la susținerea obiectivelor de dezvoltare durabilă necesită, de cele mai multe ori, acțiuni de coordonare din partea unor entități publice sau private. SAI-ul tre-buie să posede o înțelegere solidă a relațiilor inter-instituționale înainte de a decide care este aria de cuprindere a studiului. Figura 16 ilustrează, de exemplu, gama problemelor care pot influența managementul durabil al unui sistem de ape și prin urmare, varietatea organizațiilor și nivelul sarcinilor cărora trebuie să le facă față SAI-ul.

Figura 16: Obținerea dezvoltării durabile poate necesita coordonarea acțiunilor unui nu-măr mare de organizații Dezvoltarea durabilă a sistemului unui singur râu poate necesita ca mai multe organizații să lu-creze împreună pentru coordonarea mai multor probleme

3.16 Atunci când stabilește aria de cuprindere a unui studiu, SAI-ul are nevoie să decidă dacă va lua în considerare activitatea unui număr de organizații. Astfel de audituri, dacă au bine stabilită aria de cuprindere, pot furniza, de cele mai multe ori, un număr sporit de oportunități de obținere a valorii adăugate. Oricum, SAI-urile trebuie să ia în considerare dacă au abilitățile și resursele necesare adecvate pentru o astfel de activitate sau va fi nevoie să apeleze la cooperarea cu alți auditori. În unele cazuri SAI-urile ar putea să compare performanța din alte țări.

Figura 17: Aria de cuprindere a studiilor de dezvoltare durabilă

Atunci când stabilesc aria de cuprindere a unui studiu de dezvoltare durabil, SAI-ul poate decide: Concentrarea pe activitatea unei singure organizații. De exemplu, auditul poate analiza

unele chestiuni legate de administrarea verde, cum ar fi eficiența: energetică, procedura de achiziții precum și utilizarea apei sau a altor resurse în entitățile publice;

Concentrarea pe un ansamblu de organizații a căror activitate depășește granițele regionale și organizaționale. Pentru a reuși aceasta, s-ar putea ca SAI-ul să fie nevoit să lucreze împreună cu alți auditori autorizați la nivel statal sau regional, de exemplu în audituri aleprotecției împotriva inundațiilor, controlului calității apei și controlul poluării;

Compararea performanței și a practicii cu experiența altor țări și din sectorul privat. SAI-ul trebuie să urmărească să lucreze coordonat împreună cu alte SAI-uri. Grupul de Lucru al INTOSAI privind Auditul Mediului a realizat un ghid intitulat ”Cum pot să coopereze SAI-urile pentru realizarea unui audit al acordurilor internaționale de mediu” care oferă îndrumare pentru realizarea în comun sau în coordonare a unui audit.

Provocări metodologice

Una dintre deciziile SAI-ului ar putea fi aceea de a vedea cât de departe trebui să privească schimburile dintre obiectivele economice, de mediu și sociale

3.17 Conceptul de dezvoltare durabilă ar putea să pună SAI-ul în fața unor noi provocări meto-dologice și analitice. O decizie cheie a SAI-ului ar putea fi aceea de a se vedea cât de departe trebui acesta să privească schimburile dintre obiectivele economice, de mediu și sociale.

3.18 SAI-urile care realizează astfel de audituri trebuie judecate unele aspecte, cum ar fi: Dacă legăturile dintre chestiunile economice, de mediu și sociale sunt predispuse analizei;

203

Dacă SAI-ul este posibil să se găsească în situația de a analiza valoarea politicii obiectivelor – lucru care nu face parte din mandatul său;

Dacă are expertiza și experiența necesare pentru a aborda o mai largă arie a studiului.

În cazul ariei unor subiecte s-ar putea să nu fie posibil să analizeze conexiunile, iar meto-dologia ar putea să fie prea complexă

3.19 SAI-urile ar trebui să evite să studieze probleme sau schimburi care nu pot fi ușor evaluate sau analizate. Aceasta ar putea duce SAI-ul într-o zonă de dezbatere politică controversată. Interacțiunile complexe dintre factorii economici, de mediu și sociali, care reprezintă miezul dezvoltării durabile, nu sunt ușor de analizat pentru a permite SAI-ului să exploreze pe deplin schimburile sau echilibrul dintre cei trei factori. Spre deosebire de deciziile de natură financiară, care pot fi reduse la o analiză cost-beneficiu, nu există o modalitate similară și pentru a evalua aceste schimburi. În multe zone guvernamentale, așadar, aceste schimburi sunt decise pe o bază politică. În mod corespunzător guvernul poate utiliza evaluări detaliate și tehnice; evaluările pot, de asemenea, să includă o doză considerabilă de subiectivitate (vezi Figura 18). SAI-ul poate decide că nu este potrivit să fie folosite astfel de raționamente tehnice sau subiective. În schimb, SAI-ul va putea audita indiferent de țintele și așteptările la care a subscris guvernul sau echilibrul pe care se gândea că îl va atinge.

Figura 18: Tehnici analitice de reconciliere a îngrijorărilor de natură economică, de mediu sau socială Evaluarea impactului de mediu – o modalitate de a evalua care va fi rezultatul unei politici, plan sau acțiuni asupra mediului. Deoarece acest tip de evaluare este făcută în cel timpuriu stadiu al procesului de luare a deciziilor, înseamnă că problemele de mediu sunt considerate ca fiind egale ca importanță cu cele economice și sociale. Analiza cost beneficiu social – o comparație formală a costurilor și beneficiilor unui proiect (redusă la o bază comună anuală). În timp ce teoretic este posibil ca să se aloce valori monetare pentru costuri și beneficii de mediu și sociale asociate cu o schemă, în practică s-a dovedit problematică obținerea unor estimări obiective care să ducă la o acceptare generalizată. Analiza conturilor multiple – o metodă pentru includerea aspectelor de mediu sau sociale în cadrul planificării. Aceasta reflectă diferite aspecte ale unei probleme, atât luate separat cât și la un loc, mai degrabă decât a atribui o valoare monetară asupra costurilor și beneficiilor econo-mice, sociale și de mediu al unui aspect. Costul ciclului de viață – entitățile publice pot folosi costul ciclului de viață în procesul de luare a deciziilor. Costul ciclului de viață, astfel cum exprimă și sintagma, intenționează să reflecte toate costurile asociate cu achiziția unui produs, inclusiv costurile de menținere în funcțiune și debarasare. În cazul unor operațiuni, de exemplu, un proces industrial care produce o contami-nare semnificativă, costurile pentru curățire pot influența în mod semnificativ deciziile pentru continuarea respectivului proces. Valorile de referință sustenabile – acestea sunt valori determinate științific și general acceptate care stabilesc limite absolute rezultatelor de mediu, economice și sociale, de exemplu, un nivel sustenabil al extracției de apă (care asigură continuitate și calitate aprovizionării). Cea mai bună tehnică disponibilă care nu implică un cost suplimentar (BATNEEC) – acest ter-men caută să definească procesul fizic sau tehnic (de regulă industrial) care contribuie cel mai mult la limitarea emisiilor poluante într-un mediu (aer, apă, sol) fără să crească excesiv costurile. Utilizarea acestuia se poate include în reglementări putând fi folosit de către oficiali pentru a-i îndruma în procesul de luare a deciziilor care implică costuri economice și de mediu aferente regularizării poluării industriale. Cea mai utilizabilă opțiune de mediu – un proces în care, cel mai puțin distructiv sau cea mai benefică opțiune pentru mediu, este identificată dintr-o gamă de posibile acțiuni, ținând cont de emisiile de poluanți în mai mult de un mediu și BATNEEC pentru fiecare (aer, apă, sol).

204

Observarea însă, a unor legături din alte zone, poate adăuga noi perspective 3.20 Chiar dacă aceste condiții iau naștere virtual, pot fi, oricum, ocazii când examinarea acestor schimburi va fi crucială pentru valoarea adăugată care poate reieși din studiu. De exemplu, examinarea unor subiecte cum ar fi regularizarea poluării, protecția fermelor de pescuit și managementul pădurilor, ar putea ridica întrebări potențiale pentru dezvoltarea durabilă și care pot fi supuse analizei. În studiul privind exploatarea arborilor ar putea fi posibilă modelarea impactului pe care îl au diferitele strategii de exploatare, după cum urmează:

Inventarul speciilor de arbori și biodiversitatea; Ponderea ogoarelor necultivate în totalul terenurilor; Impactul asupra fluxurilor probabile de venituri și prin urmare asupra gradului de ocupare.

Figura 19: Poluarea aerului în nord-estul Europei

Având în vedere interdependența programelor naționale de prevenire a poluării, în anul 1999, SAI-urile din Republica Cehă, Lituania și Polonia au lansat realizarea unor audituri paralele. Scopul acestor audituri a fost acela de a determina dacă guvernele respective au implementat numeroasele acorduri bilaterale și convenții internaționale la care au aderat. Auditurile s-au concentrat pe modul cum fondurile pentru protecția mediului și alte forme de asistență au fost folosite pentru ducerea la îndeplinire a programelor de prevenire a poluării aerului. Un obiectiv ulterior a fost și acela de a audita conformitatea calculării și aplicării amenzilor pentru depășirea nivelului de poluare admis. Rezultatele comune ale auditurilor s-au materializat în anul 2000, în declarații comune.

3.21 Aplicarea perspectivei largi de dezvoltare durabilă unui anumit subiect nu impune în mod necesar ca SAI-ul să verifice printr-un singur studiu toate legăturile dintre aspectele sociale, economice și de mediu. O analiză de o asemenea dimensiune s-ar putea să depășească capa-citatea analitică și resursele de care dispune un SAI. Pentru aproape toate SAI-urile, auditurile de acest gen prezintă serioase provocări de natură analitică și metodologică. Oricum, unele SAI-uri ar putea include puncte de vedere asupra problemelor de mediu în cadrul verificărilor care în cele mai multe cazuri se concentrează pe chestiuni economice sau viceversa sau se poate adăuga și o dimensiune socială. Rezultatul se concretizează în rapoarte mai cuprinzătoare, care asigură cu o bună cunoaștere proporțiilor în care a fost atinsă dezvoltarea durabilă.

Figura 20: Schimburile dezvoltării durabile în Africa de Sud

SAI-ul din Africa de Sud a realizat un audit de mediu cu privire la resursele de apă și serviciile publice de apă. Acesta este un exemplu concret al situației în care chestiunile sociale și de mediu sunt în strânsă relație într-o țară în care marea majoritate a populației se alimentează cu apă direct din mediul înconjurător. Acest lucru a avut loc într-o perioada de dezbateri politice pe tema integrării problemelor sociale și de mediu, ducând la o puternică rezistență față de audit din partea uneia dintre părțile angajate în polemica politică. Astfel, se observă modul în care un audit al dezvoltării durabile poate fi afectat și posibil să afecteze, chestiunile politice, fără a comenta direct aceste decizii de politică.

Figura 21: Auditul de mediu privind moștenirea națională în Peru

SAI-ul din Peru a realizat recent un număr de audituri care au analizat problemele de mediu și cele privind moștenirea națională. Acestea au inclus audituri ale Parcului Național Manu, bazinul lacului Titicaca și Sanctuarul Național Machupicchu. SAI-ul a aplicat conceptul de dezvoltare durabilă, astfel încât să realizeze o legătură între dezvoltarea durabilă și moștenirea culturală. Auditul bazinului lacului Titicaca a legat efectele acțiunii de conservare de cele de folosire durabilă a resurselor naturale și bunurile aparținând moștenirii culturale ale unor cetățeni peruvieni.

205

Concluzii 3.22 Există multe oportunități de audit al programelor care privesc dezvoltarea durabilă. Se ridică în astfel de cazuri provocări care izvorăsc din modul în care țintele de natură socială, economică și de mediu inter-relaționează, dar și datorită varietății de organizații afectate. Se pot naște provocări metodologice datorită noutății relative și subiectivității unora dintre tehnicile implicate. În orice caz, exemplele date în această parte arată că este posibil ca un audit bine axat să fie planificat și să analizeze chestiunile legate de dezvoltarea durabilă. Cel mai important lucru este ca un SAI să nu planifice un audit care acoperă prea multe probleme, sau care necesită metode de analiză care sunt prea dificil de dus la bun sfârșit.

Partea a 4-a Dezvoltarea capacității în cadrul SAI-ului În această parte vom lua în considerare 6 pași care trebuie parcurși de către SAI pentru a-și dezvolta capacitatea în acest domeniu 4.1 Auditul dezvoltării durabile este posibil să pună SAI-ul în fața unor noi provocări de natură con-ceptuală și metodologică. Astfel cum s-a prezentat în Partea a 3-a, multe SAI-uri au realizat deja audituri ale programelor de mediu, îndreptându-se acum spre zona dezvoltării durabile. În anii ur-mători, provocările pot veni mai mult dinspre probleme care depășesc granițele organizaționale, sau privesc legăturile dintre chestiunile economice, de mediu și sociale. În această parte30, noi luăm în considerare pașii pe care trebuie să îi urmeze un SAI pentru a-și dezvolta capacitățile în acest sens.

4.2 Figura 22 ne prezintă o privire de ansamblu a celor 6 pași pe care trebuie să îi întreprindă un SAI atunci când dorește să se deplaseze spre sau să-și extindă capacitatea, pentru a putea realiza un audit de mediu sau al dezvoltării durabile. Un punct cheie îl reprezintă faptul că SAI-ul trebuie să atingă echilibrul corect. Este important ca SAI-ul să găsească abordarea graduală care este descrisă în această parte. De asemenea este important ca SAI-ul să înceapă și să deruleze misiunea de audit conform fiecărei etape de dezvoltare prevăzute în acest domeniu. Nu există niciun înlocuitor real pentru adevărata experiență de audit ca o modalitate de a dezvolta și a întări buna practică.

Figura 22: Pașii cheie pe care SAI-urile trebuie să îi urmeze pentru a realiza audituri de mediu și ale dezvoltării durabile: 1 - Clarificarea mandatului; 2 - Dezvoltarea strategiei; 3 - Dezvoltarea capacității și exper-tizei; 4 - Efectuarea auditurilor; 5 - Învățarea din experiența dobândită; 6 - Impactul obținut SAI-urile trebuie să-și dezvolte pe o bază graduală capacitatea de a efectua audituri ale dezvoltării durabile

Pasul unu: clarificarea mandatului

În cele mai multe cazuri SAI-urile trebuie să dețină un mandat suficient de cuprinzător pentru a avea posibilitatea să verifice cele mai multe dintre aspectele dezvoltării durabile

4.3 SAI-urile trebuie să revadă mandatul pe care îl dețin pentru a determina dacă au autoritatea necesară pentru a realiza audituri în domeniul dezvoltării durabile. În cele mai multe cazuri, SAI-urile care verifică economicitatea, eficiența și eficacitatea vor avea și un mandat suficient pentru a putea verifica multe dintre aspectele dezvoltării durabile.

4.4 Punctul de plecare pentru cele mai multe SAI-uri îl va reprezenta dezvoltarea unei înțelegeri clare a dezvoltării durabile și revederea poziției guvernului, dacă există una, cu privire la aceasta. Pentru cele mai multe SAI-uri, țintele politicii stabilite de guvern privind dezvoltarea durabilă vor asigura baza pentru evaluarea performanței. 30 Această parte a documentului se referă în mod extins la documentele realizate de către SAI Canada pentru Conferința SAI-urilor din Commonwealth din octombrie 1999.

206

Pasul doi: dezvoltarea strategiei

Următoarea etapă o reprezintă răspunsul strategic al SAI-ului privitor la agenda dezvoltării durabile

4.5 Următoarea etapă o reprezintă răspunsul strategic la programul de dezvoltare durabilă. Între-bările pe care și le-ar putea pune SAI-ul, ar putea fi:

Care sunt obiectivele unui audit al dezvoltării durabile? Care sunt zonele cheie ale dezvoltării durabile care ar putea face obiectul unui audit? Ce chestiuni sunt relevante pentru auditurile dezvoltării durabile? Care ar putea fi abordarea de audit pentru oricare dintre aceste chestiuni? Există o necesitate de schimbare organizațională în cadrul SAI-ului? Are SAI-ul expertiza potrivită, sau consideră că este nevoie să se apeleze la asistență din

afară sau dezvoltarea propriei expertize? Care sunt legăturile care pot fi construite împreună cu alți auditori, autorizați legali?

4.6 Atenția care se acordă dezvoltării durabile diferă mult de la un SAI la altul. Strategiile pe care le poate adopta fiecare SAI depind de o serie de factori, inclusiv de importanța care este acordată acestui subiect de la nivel legislativ și guvernamental; experiența SAI-ului și resursele disponibile pentru acest tip de activitate.

Figura 23: Sistemul de management integrat al recoltei în Iordania Iordania a experimentat o problemă majoră de poluare cu pesticide a apei freatice și solului. Pesticidele au creat serioase probleme de sănătate lucrătorilor agricoli și consumatorilor. Ca ur-mare, Guvernul Iordaniei a inițiat un proiect în 1998 prin care a promovat noi reguli pentru pro-ducerea recoltelor. Scopul acestuia a fost acela de acordare de ajutor fermierilor pentru reducerea costurilor, scăderea riscului pentru consumatori, precum și sprijin pentru ca exporturile iordaniene de alimente să respecte nivele de pesticide admise de standardele internaționale. SAI-ul din Iordania a constatat că programul respectiv a avut ca rezultat creșterea numărului de fermieri care au adoptat noile metode de administrare a recoltelor. Astfel, s-au folosit mai puține pesticide, iar fermierii au făcut economii semnificative. Totodată, ponderea producției care a rezultat prin astfel de metode din totalul producției agricole a crescut în mod semnificativ.

4.7 SAI-ul poate decide că este nevoie să combine auditurile dezvoltării durabile cu acțiuni din cadrul programului principal, selectând teme în afara programului guvernamental obișnuit. În alte cazuri, SAI-ul poate să înființeze echipe cu expertiză specială pentru acest domeniu. În Canada, legislativul a desemnat un Comisar pentru Dezvoltare Durabilă și Mediu în cadrul Oficiului Auditorului General cu responsabilități specifice de raportare către Parlamentul Canadei pe probleme de dezvoltare durabilă (Figura 24).

Figura 24: Comisarul pentru Mediu şi Dezvoltare Durabilă, Canada

În luna iulie a anului 1996, Parlamentul Canadian a înființat un nou post de Comisar pentru Mediu și Dezvoltare Durabilă. Potrivit legii, Comisarul este obligat, ca în numele Auditorului General, să raporteze anual Parlamentului în legătură cu problemele de mediu și alte aspecte ale dezvoltării durabile. Părți relevante ale legislației sunt prezentate în Anexa A. Comisarul este asistat de către o echipă specială din cadrul OAG.

Pasul trei: dezvoltarea capacității și expertizei în cadrul SAI-ului

SAI-urile trebuie să adopte o abordare de audit care se potrivește cu propria strategie generală, expertiza și resursele disponibile

207

4.8 SAI-urile trebuie să adopte abordarea de audit care se potrivește cu propria strategie generală, expertiza și resursele care le sunt la îndemână. Astfel cum este prezentat în acest ma-terial, posibilele audituri care se ocupă de problemele de dezvoltare durabilă pot aluneca oriunde, în cadrul unei zone largi, de crescută complexitate analitică și metodologică (Figura 25).

Figura 25: Auditul unui program de dezvoltare durabilă poate implica o gamă largă de tipuri și dimensiuni

Categoriile Problema administrării verzi cum ar fi eficiența utilizări energiei, procedurile de achiziție și utilizarea apei și a altor resurse naturale de către entitățile publice.

Programele de mediu, incluzând efica-citatea tehnicilor folosite pentru a încor-pora factori de mediu în luarea deciziei de zi cu zi.

Programele care servesc unui spectru mai larg de obiective economice și so-ciale, incluzând aici, de exemplu, pro-grame destinate limitării declinului eco-nomic local, reutilizarea terenurilor lă-sate în paragină sau abandonate sau menținerii comunităților locale.

Aria de cuprindere potențială Concentrarea pe activitatea unei singure organizații.

Concentrarea pe un ansamblu de orga-nizații a căror activitate depășește gra-nițele regionale și organizaționale. Pen-tru a reuși aceasta, SAI-ul ar putea să fie nevoit să lucreze împreună cu alți auditori autorizați la nivel statal sau re-gional, de exemplu în audituri ale pro-tecției împotriva inundațiilor, contro-lului calității apei și controlul poluării.

Compararea performanței și a prac-ticilor cu experiența altor țări și din sectorul privat. SAI-ul trebuie să urmă-rească să lucreze coordonat împreună cu alte SAI-uri.

SAI-ul dispune de o gamă largă de opțiuni în ceea ce privește termenii, atât ca natură a subiectului acoperit, cât și ca arie de cuprindere a studiului.

4.9 Pe măsură ce SAI-ul devine mai încrezător în abordarea unor chestiuni complexe, este nevoie, totodată, de mai mult efort suplimentar pentru examinarea eficacității acțiunilor între-prinse de către guvern. În aceste situații va fi nevoie ca SAI-ul să-și pună problema dacă nu cumva metodologiile folosite pentru realizarea auditurilor de performanță sunt cele mai potrivite în acest caz. Cooptarea de specialiști este o cale care se poate realiza, fie direct, prin angajarea acestora, fie prin folosirea unor consultanți din afară, în funcție de condițiile locale. În mod corespunzător, este nevoie ca SAI-ul să-și revizuiască programul de pregătire. Legătura cu alți auditori autorizați naționali sau internaționali poate contribui la dezvoltarea capacității SAI-ului de a realiza audituri mai complexe de dezvoltare durabilă.

Figura 26: Inițiative de dezvoltare INTOSAI

Inițiativa de Dezvoltare a INTOSAI (IDI) are misiunea de a sprijini țările în curs de dezvoltare în îmbunătățirea capacității de auditare și îndrumare spre auditarea unor teme emergente prin organizarea unor stagii de pregătire, schimburi de informații și de asistență tehnică.

Ca parte a procesului de dezvoltare a unui nou plan strategic pentru IDI pentru anii 2001 - 2006 SAI Norvegia a realizat în decembrie 1999 o monitorizare a șase zone din cadrul INTOSAI. 144 de SAI-uri au fost invitate să facă aprecieri cu privire la cinci domenii ale viitoarei agende IDI.

Realmente, toate regiunile și-au manifestat interesul pentru auditarea mediului înconjurător, atât prin aprecierile transmise prin chestionarele cuprinse în monitorizare, cât și prin comentariile scrise anexate. Un mare număr de SAI-uri au sprijinit opinia ca IDI să mărească gradul de cooperare și colaborare cu Grupul de Lucru pentru Auditul Mediului, iar rezultatele obținute să fie transferate la nivel operațional prin organizarea unor activități de pregătire.

208

4.10 Recent, SAI Canada și-a extins aria de activități prin includerea unor audituri specifice axate pe acordarea de asistență unor entități publice în îmbunătățirea propriilor performanțelor. De exemplu, SAI-ul a acționat pe linia îmbunătățirii capacității de inițiativă în zona raportării ac-țiunilor de mediu și a modului cum se poate integra aceasta în aria decizională. Astfel, a realizat un proiect intitulat ”Responsabilitate pentru dezvoltarea durabilă”. Un obiectiv al acestui pro-gram l-a constituit crearea modelelor pentru luarea integrată a deciziei care va putea ulterior să fie utilizat în auditul unor programe care își propun să realizeze dezvoltarea durabilă. În vederea menținerii independenței, SAI-urile trebuie să se asigure că membrii echipelor implicate în munca de dezvoltare a capacității nu vor fi mai târziu implicați în auditul rezultatelor care sunt raportate Parlamentului de către departamente.

Pasul patru: realizarea auditurilor

Auditul chestiunilor legate de dezvoltarea durabilă vor necesita parcurgerea celor patru etape ale oricărui audit: planificare, execuție, raportare și valorificare

4.11 Standardele aplicabile auditurilor care privesc dezvoltarea durabilă nu trebuie să fie diferite de cele ale unui alt tip de audit. Auditurile dezvoltării durabile vor necesita parcurgerea celor patru etape normale ale oricărui audit: planificare, execuție, raportare și valorificare. Obiectivele esențiale – care fac diferența, promovează responsabilitatea și folosirea bunei practici – rămân neschimbate.

4.12 Un audit de succes va evolua, de regulă, în jurul unor întrebări legate de management: Este cineva responsabil? Este planificarea adecvată, incluzând termene, măsuri de performanță, obiectivele și

rezultatele așteptate? Deține organizația expertiza necesară pentru a duce la bun sfârșit responsabilitățile pe

care le are? Cât de bine cooperează între ele diferitele organizații? Este responsabilitatea definită în mod clar? Este raportarea clară, relevantă, ușor de

înțeles și la timpul oportun și include rezultatele? Sunt rezultatele determinate adecvat în comparație cu obiectivele și țintele stabilite? Sunt folosite informații adecvate astfel încât să fie luate decizii temeinice? A pus organizația la punct un sistem de evaluare a eficienței acțiunilor întreprinse, și

dacă da, care sunt rezultatele obținute?

Figura 27: Conservarea pădurilor din Indonezia

Indonezia a adoptat o serie de programe pentru conservarea fondului național forestier. Obiec-tivele cheie ale acestor programe urmăresc prezervarea frumuseților naturale și protejarea unui număr mare de plante locale și animale. Au fost create mai multe zone naturale protejate, rezervații naturale, rezervații de viețuitoare sălbatice, parcuri naționale și păduri protejate.

SAI Indonezia a constatat că aceste proiecte destinate să sprijine obiectivele cheie au bine definite țintele care trebuie atinse și activitățile care trebuiesc întreprinse. Planurile includ costurile, atât umane cât și materiale. Totuși au fost raportate unele piedici în atingerea țintelor, cum ar fi: Conflictul dintre oficialii guvernamentali care acționează potrivit legii și cetățenii din

teritoriu care exploatează terenul în conformitate cu anumite cutume locale; Lipsa unui control eficient al tăierilor de arbori; Exportul ilegal de plante și animale în alte țări; Importul unor produse care sunt rezultatul biotehnologiei și care distrug plantele și ani-

malele locale.

209

Pasul cinci: învățarea din propria experiență a SAI-ului, precum și de la alte entități de audit

Schimbul de experiență cu alte SAI-uri poate ajuta la împărtășirea unor idei și ținerea pasului cu evenimentele actuale 4.13 Este clar că există loc pentru îmbunătățiri într-un asemenea domeniu cum este cel al auditului dezvoltării durabile. Schimbul de experiență cu celelalte SAI-uri poate ajuta la împăr-tășirea de idei și ținerea pasului cu dezvoltările actuale. În multe părți ale lumii, membrii INTOSAI au înființat grupuri regionale pe auditul mediului pentru a contribui la procesul de învățare. Aceste grupuri pot de asemenea să dezbată diverse chestiuni legate de dezvoltarea dura-bilă. Acolo unde este util, se pot iniția programe comune de pregătire, poate pe o bază regională. Bazele de date pot fi create pentru a ajuta la identificarea și împărtășirea acestei expertize specializate. Website-ului Grupului de Lucru (www.environmental-auditing.org) este util pentru SAI-uri pentru accesul la schimbul de informații.

Figura 28: Grupuri de Lucru Regionale pe auditul mediului

Una dintre modalitățile de învățare din experiența altor SAI-uri o reprezintă grupurile de lucru regionale pe auditul mediului. În cadrul INTOSAI sunt șapte organizații regionale ale SAI-urilor: Africa – AFROSAI, țările arabe – ARABOSAI, Asia – ASOSAI, zona Caraibelor –CAROSAI, Europa – EUROSAI, zona Latin americană și Caraibe – OLACEFS și zona Pacificului de sud – SPASAI.

Grupul de lucru pe mediu al INTOSAI a dezvoltat o strategie de cooperare între organizațiile regionale ale instituțiilor supreme de audit. Un grup de lucru regional a fost înființat în șase dintre cele șapte regiuni ale INTOSAI. Scopul înființării grupurilor de lucru este de a promova implicarea SAI-urilor în auditurile internaționale de mediu din regiunile respective și schimbul de experiență din domeniu. Fiecare regiune a nominalizat o țară care este coordonatoare. De exemplu, în cadrul EUROSAI, Polonia este desemnată drept țară coordonatoare în regiune, având următoarele obiective: Lansarea de inițiative care să ducă la implicarea de noi SAI-uri europene în cadrul grupului

de lucru și cooptarea în calitate de membrii a țărilor central și est europene; Diseminarea documentelor de audit al mediului, ghidurilor, standardelor, metodelor și

tehnicilor; Schimbul de informații, de audituri ale mediului și a experienței acumulate din acestea; Inițierea unor audituri internaționale în variate regiuni ale Europei; Cooperarea pe o bază continuă cu președintele Grupului de Lucru de Mediu al INTOSAI,

precum și cu sub-coordonatorii.

Mai multe informații despre grupurile de lucru se pot obține vizitând site-ul www.environmental-auditing.org sau urmărind link-urile la grupurile de lucru regionale.

Pasul șase: impactul obținut

La fel ca și în cazul auditurilor de performanță, SAI-urile trebuie să aibă reglementări pentru urmărirea aplicării recomandărilor și pentru înregistrarea impactului 4.14 Întrebarea care se naște firesc este ”Facem noi diferența și poate mai important, facem noi diferența pe care am vrut să o facem?” ca și în cazul altor forme de audit al performanței, SAI-urile trebuie să posede un sistem de urmărire a recomandărilor și de înregistrare a impactului acestora.

4.15 Un audit cuprinzător sau de performanță poate fi considerat eficace numai în măsura în care constatările auditului sunt făcute publice. O comunicare și strategie de raportare serioasă este foarte importantă pentru a reuși. Un SAI trebuie să ia în considerare relațiile pe care le are cu

210

media, comisiile legislativului, administrația guvernamentală și opinia publică. Poate mai mult ca niciodată este nevoie de multă atenție la forma de elaborare a raportului, deoarece aceasta poate ajuta sau din contră împiedica transmiterea mesajului.

4.16 Anexa A prezintă modul în care un guvern (Canada) a promovat responsabilitatea admi-nistrației privind mediul prin intermediul cadrului legislativ al SAI-ului. Prezenta secțiune ne arată atât responsabilitățile legiferate ale SAI-ului cât și cele ale departamentelor federale.

Concluzii

4.17 Dezvoltarea durabilă pune SAI-urile în fața unor noi provocări în sfera ideilor și metodelor. În această secțiune, noi am sugerat că împărțirea procesului în mai multe părți, care pot fi mai ușor mânuite (înțelese) și creionarea experienței altor SAI-uri, de exemplu, cu ajutorul Website-ul Grupului de Lucru pe Auditul Mediului (www.environmental-auditing.org), fac ca aceste provocări să fi abordate cu mai multă încredere.

Anexa A : Extras din Legea Auditorului General (Canada)

Valoare pentru bani (Auditul performanței)

7.(2) Prin fiecare raport al Auditorului General, prevăzut la alin. (1), se va atrage atenția în legătură cu orice consideră acesta că este semnificativ sau de natură de a fi adus în atenția Camerei Comunelor, inclusiv orice situație în care a constatat că:

c) banii au fost cheltuiți în alt scop decât cel pentru care au fost aprobați de către Parlament;

e) nu au fost instituite proceduri satisfăcătoare pentru măsurarea și raportarea eficacității progra-melor;

f) banii au fost cheltuiți fără a se ține cont de efectele asupra mediului ale acestor cheltuieli în contextul dezvoltării durabile.

15.1 (1) Auditorul General, în conformitate cu Legea privind angajații din serviciile publice, va numi un funcționar senior care va fi denumit Comisar pentru mediu și dezvoltare durabilă și care se va subordona direct Auditorului General.

(2) Comisarul îl va ajuta pe Auditorul General în exercitarea îndatoririlor acestuia privind mediul și dezvoltarea durabilă, astfel cum este prevăzut în prezenta Lege.

Dezvoltarea durabilă

21.1 Rolul Comisarului este acela de a asigura monitorizarea și raportarea progreselor realizate de către departamentele de categoria I în ceea ce privește dezvoltarea durabilă, concept ce evo-luează continuu, fiind rezultatul îngrijorărilor legate de integrarea socială, economică și de mediu și care poate fi obținut, în principal, prin:

a) integrarea mediului și a economiei; b) protejarea sănătății canadienilor; c) protecția ecosistemelor; d) respectarea obligațiilor internaționale; e) promovarea echității; f) promovarea unei abordări integrate a planificării și a procesului de luare a deciziei,

ținând cont de mediu și costul resurselor diferitelor opțiuni economice și costul economic al diferitelor opțiuni de mediu și resurse naturale;

g) prevenirea poluării; h) respect pentru natură și nevoile generațiilor viitoare.

211

23. (1) Comisarul va întreprinde orice verificare și anchetă pe care o consideră necesară pentru a monitoriza:

a) gradul în care departamentele de categoria I au reușit să-și atingă obiectivele dezvoltării durabile și cât de mult au implementat planurile stabilite prin strategiile de dezvoltare durabilă aprobate de către Camera Comunelor, conform art. 24 din prezenta lege;

b) răspunsurile ministerelor, conform prevederilor art. 22 alin. (3).

(2) Comisarul, în numele Auditorului General, va înainta un raport anual către Camera Comunelor cu privire la constatările acestuia, pe care le socotește necesare a fi aduse la cunoștința Camerei în legătură cu mediul sau alte aspecte privind dezvoltarea durabilă, inclusiv:

a) gradul în care departamentele de categoria I au reușit să-și atingă obiectivele și cât de mult au implementat planurile stabilite prin strategiile de dezvoltare durabilă aprobate de către Camera Comunelor, conform art. 24 din prezenta lege;

(3) Raportul prevăzut la alin. (2) va fi transmis președintelui Camerei Comunelor și va fi prezentat Camerei în termen de 15 zile de la depunerea acestuia la președintele Camerei.

24. (1) Ministrul răspunzător pentru fiecare dintre departamentele de categoria I va dispune acestuia să prezinte o strategie de dezvoltare durabilă pentru departamentul respectiv urmând ca acesta să fie depus la Camera Comunelor:

a) la doi ani după ce intră în vigoare acest alineat (adică decembrie 1997).

Glosar de termen

Agenda 21 – În urma Summit-ului Pământului din anul 1992 a rezultat Agenda 21, un plan de ac-țiune adoptat de către 178 guverne și care prevede că ”pentru a face față provocărilor de mediu și dezvoltare, statele au decis sa stabilească un parteneriat global. Prin acest parteneriat statele își iau angajamentul că dezvoltarea durabilă trebuie să devină o prioritate pe agenda comunității inter-naționale.” Agenda 21 este cuprinzătoare, acoperind mai multe aspecte din domeniul dezvoltării durabile.

Cea mai bună tehnică disponibilă care nu implică un cost suplimentar (BATNEEC) – acest termen definește procesul fizic sau tehnic (de regulă industrial) care contribuie cel mai mult la limitarea emisiilor poluante într-un mediu (aer, apă, sol) fără a determina creșterea costului. Utilizarea acesteia este prevăzută în reglementări și poate fi utilizată pentru a-i ghida pe oficialii implicați în luarea deciziilor, de exemplu, în cadrul schimburilor care au loc între costurile economice și de mediu în regularizarea poluării industriale.

Opțiunea cea mai bună de mediu – este un proces în cadrul căruia cea mai puțin dăunătoare sau cea mai benefică opțiune de mediu este identificată dintr-o paletă largă de acțiuni posibile, ținând cont de emisiile de poluanți în unul sau mai multe medii (aer, apă, sol) și BATNEEC pentru fiecare.

Convenția Diversității Biologice – semnată în anul 1992 la Summit-ul Pământului și ratificată de atunci de 174 țări, este o convenție care obligă țările să protejeze speciile de plante și animale prin prezervarea habitatului și alte mijloace. Protecția speciilor pe cale de dispariție este de asemenea întărită prin CITES – Convenția Internațională din anul 1973 privind Comerțul cu Speciile Amenințate cu Dispariția.

Summit-ul Pământului – Conferința ONU pe Probleme de Mediu și Dezvoltare a avut loc la Rio de Janeiro în anul 1992. Această conferință a reprezentat piatra de temelie a efortului global pentru rezolvarea problemelor globale: 105 state au semnat Declarația de la Rio.

Contabilitatea mediului – reprezintă identificarea, măsurarea și alocarea costurilor interne sau externe, sau amândouă, pentru furnizarea de informații necesare utilizatorilor interni sau externi. (Sursă: Responsabilitate a costurilor dintr-o perspectivă de mediu – Institutul Contabililor Autorizați din Canada, 1992).

212

Evaluarea impactului asupra mediului – o abordare sistematică a evaluării consecințelor asu-pra mediului a politicii, planului sau acțiunii.

Sistemul de management al mediului – parte din cadrul sistemului general de management care include structura organizațională, planificarea activităților, responsabilităților, practicilor, procedurilor, proceselor și resurselor pentru dezvoltare, implementare, atingerea, revizuirea sau întreținerea politicii de mediu (Sursă: Organizația pentru Standarde Internaționale).

Obiectivele de mediu – obiective globale de mediu care derivă din politica de mediu, și pe care o organizație dorește să le atingă, putând fi cuantificate, dacă acest lucru este posibil (Sursa: ISO 14031).

Indicator de performanță de mediu – o mărime care furnizează informații despre per-formanțele de mediu ale unei organizații (Sursă: ISO 14031)

Țintă de mediu – cerință detaliată de performanță, cuantificabilă acolo unde este posibil și aplicabilă unei organizații sau părți a acesteia și care ia naștere din obiectivele de mediu (Sursă: ISO 14031).

Schema UE de Eco-management și Audit (EMAS) – un set complet de standarde pentru a ad-ministra cadrul de mediu realizat de Comisia Europeană și care acoperă sistemul de management al mediului, auditarea, evaluarea performanțelor, etichetarea, evaluarea ciclului de viață de stan-darde ale produselor. EMAS poate fi implementat ca alternativă sau complementar cu ISO 14000.

Administrația verde – unele guverne naționale sau regionale au realizat un efort conștient de ”înverzire” a propriilor operațiuni, atât pentru a contribui la strategia națională cât și pentru a stimula afacerile și cetățenii să urmeze exemplul guvernului. Inițiativele se concentrează pe chestiuni cum ar fi conservarea energiei, incluzând aici și arhitectura clădirilor guvernamentale, precum și reducerea pierderilor.

Înverzirea administrației – inițiativele urmăresc asigurarea integrării în cadrul unor politici generale a îngrijorărilor legate de mediu. Solicitarea ca entitățile publice să întreprindă măsuri de protejare a mediului la proiectele de construcție a drumurilor poate fi un exemplu de abordare în acest sens.

ISO 14000 – un set cuprinzător de standarde de management al mediului elaborat de către Orga-nizația Internaționale pentru Standarde și care acoperă sistemele de management al mediului, auditul, evaluarea performanțelor, etichetarea, evaluarea ciclului de viață standardele produselor.

Protocolul Kyoto – potrivit căruia 166 de națiuni și-au luat angajamentul să întocmească programe naționale de reducere a emisiilor de gaze.

Stabilirea costului ciclului de viață – urmărește să cuprindă toate costurile asociate cu achiziția unui produs, inclusiv costurile de întreținere și dezactivare. Pentru unele operațiuni, de exemplu cele ale procesului industrial care cauzează o contaminare semnificativă, costurile de curățenie sunt influențate semnificativ de deciziile de continuare a procesului respectiv.

Agenda 21 – capitolul 28 al Agendei 21 recunoaște că o mare parte din problemele și soluțiile cărora li se adresează Agenda 21 își au rădăcinile în activitățile locale. Ea a stabilit o țintă ca începând cu anul 1996, cele mai multe dintre autoritățile locale să întreprindă un proces consul-tativ pentru a obține un consens al ”Agendei locale 21” în sprijinul strategiilor naționale de dez-voltare durabilă.

Analiza multiplă a conturilor – metodă pentru încorporarea considerațiile sociale, economice și de mediu în planificare. Aceasta implică luarea în considerare a diferitelor aspecte ale unei pro-bleme separat și în paralel mai degrabă decât prin exprimarea printr-o singură valoare monetară a costurilor și beneficiilor de ordin economic, social și de mediu ale unei chestiuni (sursă: Comi-sarul pentru mediu și dezvoltare durabilă din Canada)

213

Contabilitatea resurselor naturale – este o compilare, într-un cadru de reglementare de audit, a informațiilor privind natura resurselor atunci când accentul se pune pe posturile din bilanț, intrările și ieșirile stocurilor de resurse naturale și fluxurile care adaugă sau scad din pozițiile bilanțului.

Mărimi și indicatori ai performanței – mijloace corecte și cuantificabile cu ajutorul cărora guvernele pot evalua progresele necesare atingerii țintelor dezvoltării durabile. În unele documente prin sintagma ”măsuri” se înțeleg măsurile directe care au fost supuse verificării, în timp ce prin ”indicatori” se înțeleg măsurile indirecte. În acest material noi folosim termenul de ”indicatori” prin ambele situații.

Declarația de la Rio privind Dezvoltarea Durabilă – este un set de 27 de principii agreați de cele 105 națiuni semnatare ale acordului și care reprezintă pre – condiție pentru atingerea dezvoltării durabile.

Analiza cost-beneficiu social – o cale standard de compararea a costurilor și beneficiilor expri-mate în termeni monetari ai unui proiect propus. Costurile și beneficiile nete sunt actualizate pe o bază anuală comună și vor fi deseori exprimați ca o valoare netă actuală sau un raport cost beneficiu.

Evaluare strategică de mediu – un proces sistematic, proactiv, pentru evaluarea consecințelor propunerilor politicii de mediu, a unui plan sau program, capabil să asigure că ele sunt incluse pe deplin și comunicate la cel mai timpuriu stadiu de luare al deciziilor, pe picior de egalitate cu considerațiile de natură economică sau socială.

Dezvoltare durabilă – dezvoltare care acoperă nevoile prezente fără a fi compromise nevoile generațiilor viitoare (Sursă: Legea Auditorului General – Canada – Raportul Brundtland).

Valoare de referință sustenabilă – o limită determinată științific și general acceptată a cărei depășire indică faptul că progresul dintr-un anumit domeniu nu este sustenabil, de exemplu nivelul pescuitului peste care determină imposibilitatea refacerii stocului.

Convenția Națiunilor Unite privind Schimbările Climaterice – este legat de Protocolul de la Kyoto pe care l-au semnat 166 de state care și-au luat angajamentul să elaboreze la nivel național programe care să limiteze emisia de gaze cu efect de seră.

214

I N T O S A I

ISSAI 5140

Metode de cooperare între SAI-uri în auditul

acordurilor internaţionale de mediu

215

Prefață

La cel de-al XV-lea Congres Internațional al INTOSAI, care a avut loc la Cairo în anul 1995, a fost recunoscut faptul că temele privind protecţia şi îmbunătăţirea mediului fac parte din rolul şi res-ponsabilităţile SAI-urilor. S-a afirmat, de asemenea, că INTOSAI trebuie să încurajeze SAI-urile să coopereze în auditarea modului în care țările respective se conformează prevederilor acordurilor internaționale și, de asemenea, că trebuie să încurajeze auditurile paralele și comune. Importanța acordurilor internaționale nu încetează să se mărească: problemele legate de mediu depășesc în mod frecvent frontierele naționale, guvernele trebuind să încheie acorduri internaționale pentru a găsi soluții.

SAI-urile pot contribui într-o mare măsură la succesul unor astfel de acorduri, verificând dacă guvernele în cauză respectă acele acorduri. Regiunile INTOSAI, în special, pot juca un rol important în promovarea cooperării privind auditul acordurilor internaționale de mediu. Cooperarea în acest domeniu oferă într-adevăr posibilitatea schimburilor de informații și de experiență în afara frontierelor naționale și dezvoltarea în comun a instrumentelor și tehnicilor adecvate.

În ultimii ani, mai multe SAI-uri și-au îmbogățit experiența din astfel de audituri. Rezultatele sondajelor făcute în anul 1997 de Grupul de lucru au scos în evidență faptul că multe SAI-uri care sunt interesate de cooperarea cu alte SAI-uri. Din moment ce unul dintre obiectivele majore ale Grupului de lucru al INTOSAI cu privire la audit a fost facilitarea schimbului de informații, s-a convenit ca experiența diferitelor țări să se adune într-o broșură care să poată fi pusă la dispoziția SAI-urilor. Astfel, am onoarea să vă prezint acest ghid cu privire la cooperarea dintre SAI-uri în domeniul acordurilor internaționale de mediu. Aș dori să mulțumesc domnilor Johan Henry Norvalls și John Magne Birkeland de la Curtea de Conturi a Norvegiei și lui Wayne Cluskey de la Oficiul Auditorului General al Canadei pentru devotamentul și profesionalismul cu care au redactat această broșură. Mulțumesc, de asemenea, și membrilor Grupului de lucru și SAI-urilor care au contribuit la realizarea acestui ghid, comunicând experiența lor și făcând cunoscute comentariile acestora vis-à-vis de prima variantă.

Îmi exprim speranța ca acest ghid să reprezinte un instrument de inspirație și să fie util pentru cooperarea dintre SAI-uri și pentru realizarea auditurilor acordurilor internaționale de mediu.

Saskia J. Stuiveling

Președintele Grupului de lucru al INTOSAI pentru auditul de mediu,

Membru al Consiliului de Conducere al Curții de Conturi a Olandei

Haga,

5 Octombrie 1998

216

Context În cursul ultimilor 20 de ani, au fost semnate un număr mare de acorduri internaționale care tratează probleme de mediu (convenții, tratate, acorduri), atât la nivel mondial cât și la nivel regional. Un exemplu îl reprezintă Protocolul de la Montreal asupra subțierii stratului de ozon, Convenția de la Basel asupra deșeurilor periculoase și Convențiile de la Oslo și Paris asupra problemei poluării maritime. Mai mult, anumite acorduri internaționale care nu se concentrează în primul rând asupra mediului, conțin totuși și acestea referiri la probleme de mediu și la dezvoltarea durabilă.

Urmare a Conferinței Națiunilor Unite privind mediul și dezvoltarea durabilă care s-a desfășurat la Rio de Janeiro în anul 1992, al XIV-lea INCOSAI care s-a desfășurat la Washington DC în același an, a recunoscut importanța deosebită a acestor probleme și necesitatea efectuării unui studiu care să poată să servească ca și ghid țărilor membre. S-a decis, deci, crearea unui Grup de lucru al SAI-urilor care trebuia să studieze rolul și nevoile acestora în auditul de mediu.

La cel de-al XV-lea INCOSAI din anul 1995, s-a decis ca INTOSAI să încurajeze SAI-urile să coopereze pe cât de mult posibil în cadrul operațiunilor de auditare a conformității țărilor respective cu acordurile internaționale de mediu. S-a decis, astfel, că INTOSAI trebuie să încurajeze SAI-urile să efectueze audituri comune sau paralele (vezi pagina 7 a Declarației de la Cairo, recomandarea nr. 3).

Aceste audituri de mediu sunt importante din două motive. În primul rând, majoritatea pro-blemelor de mediu au un caracter transfrontalier. Problemele de mediu, cum ar fi încălzirea planetei, ploile acide și poluarea oceanelor reprezintă probleme la nivel mondial.

Problemele regionale de mediu trec frontierele naționale, cum ar fi de exemplu calitatea apei în marile fluvii, rezervele de pește și pescuitul, investigarea delictelor legate de mediu.

Numeroase țări au semnat acorduri internaționale pentru a rezolva problemele transfrontaliere de mediu sau pentru a colabora în altă manieră pe problemele de mediu. Natura transfrontalieră, atât a problemelor de mediu cât și a politicii adoptate de guverne, face de dorit cooperarea între SAI-uri.

Al doilea sondaj pe tema auditului de mediu efectuat printre SAI-uri în anul 1997, a arătat că 51 din 88 de SAI-uri care au reacționat, s-au arătat interesate de o formă de audit al acordurilor internaționale de mediu.

În al doilea rând, auditurile de mediu pot ajuta la dezvoltarea competențelor. Auditurile paralele, coordonate sau comune pot fi considerate ca un mijloc de schimb a metodologiilor și a abordărilor și de transmitere a competențelor între țările membre.

În timpul reuniunii din mai 1996 de la Haga, în Olanda, grupul de lucru al INTOSAI cu tema auditul de mediu, a hotărât că Oficiile Auditorului General al Norvegiei și al Canadei trebuie să colaboreze la redactarea unei broșuri având ca temă cooperarea în privința auditului acordurilor internaționale de mediu.

Broșura a fost discutată de grupul de lucru în cadrul reuniunii sale din septembrie 1997 de la Tallinn, Estonia, unde s-a decis înaintarea acesteia spre aprobare de către Consiliul de Conducere al INTOSAI.

În cursul a celei de-a 43-a reuniuni de la Montevideo, Uruguay, din noiembrie 1997, Consiliul de Conducere a decis oficializarea acestei broșuri și prezentarea ei în cadrul celui de-al XVI-lea

INCOSAI din Uruguay, în toamna anului 1998.

217

2. Obiectivele broșurii Principalele obiective ale broșurii sunt:

definirea abordărilor prin care se pot efectua auditurile, adică într-o manieră paralelă, comună sau coordonată;

identificarea avantajelor și inconvenientelor fiecărui tip de audit; identificarea naturii generale și a metodologiei fiecărui tip de audit; elaborarea unui protocol sau a unui acord pe care SAI-urile să le utilizeze în etapele de

execuție și raportare ale unor astfel de audituri; identificarea elementelor care încurajează SAI-urile să realizeze auditurile acordurilor

internaționale de mediu și să lucreze în strânsă colaborare cu celelalte SAI-uri; și furnizarea exemplelor concrete de astfel de audituri și a avantajelor sau inconvenientelor

care pot apărea.

3. Tipuri de audituri Auditurile acordurilor internaționale de mediu pot lua forma, fie a unui audit de conformitate, fie a unui audit de performanță, care include de asemenea și conformitatea. Fiecare din aceste două abordări poate fi justificată în funcție de mandatul SAI-urilor. Un număr mare de SAI-uri vor dori să efectueze auditul de performanță, pentru că acesta este mai cunoscut și mai utilizat. SAI-urile pot să includă în audit, de asemenea, anumite aspecte financiare, cum ar fi identificarea respon-sabilității de mediu potențiale și/sau reale.

Având în vedere că această broșură trebuie să servească drept ghid pentru SAI-uri în realizarea auditurilor acordurilor internaționale de mediu în cooperarea cu alte SAI-uri, aceasta nu recomandă un anume tip de audit; auditul de conformitate și auditul performanței pot fi utilizate într-un sens mai larg. Aceste audituri sunt descrise în detaliu la capitolul 4.

Cele două tipuri de audit fiind efectuate după principiile de bază ale unui audit corect și după principalele standarde general acceptate (standarde generale, standarde de execuție și standarde de raportare), broșura nu tratează decât maniera în care SAI-urile pot coopera și avantajele și dezavantajele fiecărui tip de cooperare.

3.1 Audituri paralele

3.1.1 Definiție

Auditul paralel reprezintă un audit efectuat mai mult sau mai puțin într-un mod simultan de către două sau mai multe SAI-uri, în care fiecare SAI are propria sa echipă de audit care prezintă separat un raport propriului parlament sau guvern, dar numai asupra observațiilor și/sau concluziilor ce privesc propria țară.

3.1.2 Avantaje Problemele de natură juridică, acolo unde ele există, sunt minime, și fiecare țară se ocupă

de jurisdicția sa. Există puține/sau nu sunt probleme la nivelul schimbului de informații. Sensibilitatea politică este mai mică decât în cazul auditurilor comune. Problemele înaintării rapoartelor către parlament sau guvern datorate sincronizării sunt

eliminate, din moment ce raportul aparține doar țării din care SAI-ul face parte. Fiecare SAI dispune de o libertate mai mare în alegerea resurselor pe care aceasta dorește

să le folosească pentru un audit anume.

218

Potențialele tensiuni dintre SAI-uri, cum ar fi dezacordurile asupra domeniului/ariei de aplicabilitate, conținutului, observațiilor, datelor limită, publicării etc. sunt reduse la mi-nim, chiar eliminate.

Înaintarea către parlament într-un termen rezonabil (poate fi de 6 luni) crește impactul și interesul în fiecare țară. SAI-urile pot consemna, de asemenea, în raportul lor că celelalte SAI-uri desfășoară o activitate similară. Dacă SAI-urile și-au prezentat deja rapoartele, se poate face referire la constatările lor, deși acest lucru poate fi sensibil.

Logistica este facilitată, nevoia de coordonare directă este mai mică decât în cazul unui audit comun.

Este mai ușor ca experții buni să intervină la momentul oportun.

3.1.3 Dezavantaje Definirea auditului paralel implică faptul ca fiecare SAI să-și prezinte raportul doar

parlamentului sau guvernului țării sale și ca acest raport să se refere doar la observațiile și/sau concluziile care privesc acea țară sau acel guvern.

Deoarece rapoartele SAI-urilor sunt susceptibile de a fi înaintate la date care diferă (acest lucru se întâmplă în special dacă datele de prezentare sunt diverse), impactul general, atenția legislativului, a guvernelor, a mass-mediei, a grupurilor de apărare a mediului etc. sunt mai puțin importante. Impactul poate să depindă de domeniul/aria de aplicabilitate a auditului.

Deoarece auditurile paralele sunt mai puțin coordonate decât auditurile comune, domeniul/aria de aplicabilitate poate să varieze în mod considerabil.

Rapoartele individuale ale SAI-urilor sunt susceptibile că se concentrează mai puțin pe probleme comune ale țărilor.

Schimbul de informații, probabil, nu este la fel de bun cum ar fi în cazul unui audit comun. Este mai dificilă intervievarea organizațiilor. Acestea pot fi deranjate să trebuiască să

răspundă la aceleași întrebări etc., puse în mod succesiv de SAI-uri diferite.

3.1.4 Diverse

Dacă, în urma unui audit, un SAI a descoperit că diferite țări, altele decât cele care au participat la audit, nu au respectat un acord de mediu, fiecare SAI va trebui să hotărască, acolo unde este cazul, modul în care va informa parlamentul sau guvernul său de acest lucru, cât și SAI-urile țărilor în cauză. Mai mult, dacă un SAI descoperă că propria țară nu a respectat un acord inter-național, Instituția Supremă de Audit va decide modul în care va face public raportul său.

În general, este de preferat să se recurgă la un audit paralel, când SAI-urile participante func-ționează într-un mod diferit (de exemplu în ceea ce privește datele de prezentare înaintate autorităților juridice sau guvernamentale respective), sau când proiectul de cooperare se referă la probleme de mediu sau probleme politice sensibile (a se vedea, se asemenea, capitolul 6).

3.1.5 Exemple de audituri paralele

În anul 1995, SAI-urile din Danemarca și Norvegia au decis să colaboreze în auditul achiziționării de tancuri de tip Leopard de către țările lor. Auditul a luat forma unei operațiuni paralele cu două grupuri de lucru și două grupuri distincte de conducere. Această cooperare a fost importantă din trei motive. Mai întâi, aceasta a permis hotărârea de comun acord a modului în care s-a procedat la auditul contractelor de apărare a celor două țări pentru modernizarea și/sau cumpărarea tancurilor de tip Leopard destinate forțelor norvegiene și forțelor daneze. Apoi, aceasta a fost ocazia de a stabili acorduri comune de audit care ar putea fi utilizate mai târziu în audituri de cooperare privind achiziţiile din domeniul apărării şi în auditarea contractelor, în general. În ultimul rând, cooperarea ar putea furniza date și informații pentru realizarea, pe viitor, a acestor tipuri de audit.

219

Lecțiile învățate până în prezent sunt că un audit paralel reprezintă o operațiune consumatoare de timp. Este dificil să se planifice în avans, în special ținând cont de necesitatea de a determina prioritățile auditului și de a le integra în celelalte priorități ale SAI-urilor. În același timp, această metodă a furnizat până în prezent mai multe constatări, decât dacă fiecare parte și-ar fi desfășurat independent propriul audit.

3.2 Auditul comun

3.2.1 Definiție

Un audit comun reprezintă un audit efectuat de o echipă compusă de auditori din două sau mai multe SAI-uri, care redactează un raport unic comun care este publicat în toate țările participante.

3.2.2 Avantaje Domeniul de aplicare al auditului poate fi mai bine coordonat și efectuat decât în

auditurile paralele. Schimbul de informații, metodologia etc. sunt îmbunătățite. În general, este mai ușor să se organizeze discuții comune decât discuții separate. Este

mai ușor pentru intervievatori și pentru persoanele intervievate să se pună de acord asu-pra datei unei singure discuții, în loc de două sau mai multe.

Discuțiile comune sunt mai acceptabile pentru persoanele interogate, deoarece acestea nu ar fi nevoite să răspundă de mai multe ori la aceleași întrebări din partea mai multor SAI-uri.

SAI-urile se exprimă ca o singură instituție și nu separat, credibilitatea și probabil impactul raportului fiind astfel mai ridicate (a se vedea, de asemenea, punctul 3.2.3 Dezavantaje).

Pot fi incluse în audit și alte puncte de vedere și astfel pot apărea constatări suplimentare. Raportul poate fi mai concentrat pe obiective (a se vedea, de asemenea, punctul 3.2.3

Dezavantaje). Un raport comun poate avea un impact mai mare și poate atrage mai multă atenție din partea

legislativului, din partea mass-mediei și din partea guvernului, din partea grupurilor de apărare a mediului, a industriei etc. deoarece acesta se concentrează asupra tuturor părților auditate și asupra problemelor comune, cum ar fi riscurile din sănătatea publică, de mediu și de securitate. Acestea pot depinde în mod egal de domeniul/aria de aplicabilitate a auditului.

3.2.3 Dezavantaje Sensibilitățile politice pot să difere de la o țară la alta și trebuie să fie luate în considerare. Eventuala nevoie de reechilibrare a independenței auditului efectuat de fiecare Instituție

Supremă de Audit care participă la un audit comun, în cazul unde utilizarea datelor și anumitor concluzii ar putea pune în dificultate una din SAI-urile participante vis-à-vis de propria competență.

Este dificil de garantat faptul că domeniul/aria de aplicabilitate al/a rapoartelor comune rămâne de competența fiecărui SAI.

Pot exista probleme de ordin juridic dacă rapoartele sunt prezentate parlamentelor și gu-vernelor respective la date diferite.

Compromisurile făcute pentru a ajunge la un consens în cadrul echipelor de audit pot slăbi sau pot avea un efect negativ asupra logisticii, asupra domeniului/ariei de aplicabi-litate, asupra metodologiei, resurselor, planificării timpului, constatărilor, raportării și revizuirii dosarelor celorlalte echipe. Prin urmare, este necesar să se înființeze un meca-nism de reglare a neînțelegerilor asupra acestor probleme.

Riscurile de tensiuni între SAI-urile participante la audit sunt mai mari.

220

Divergențele de opinie între SAI-uri cum ar fi concluziile contradictorii în raportul final, oricare ar fi importanța lor, poate să slăbească credibilitatea acestuia.

Raportul unui audit comun riscă să fie mai general, pentru că membrii echipei de audit vor încerca să publice un raport unanim și vor evita să facă anumite observații specifice sau vor modifica anumite concluzii/sau constatări care nu reprezintă părerea unanimității.

Dacă observațiile și/sau concluziile sunt prea generale, credibilitatea raportului și a SAI-urilor poate fi redusă.

3.2.4 Diverse

Dezavantajele pot fi reduse menținând auditurile comune în cadrul regiunilor geografice, de exemplu, prin cooperarea între SAI-urile din țările nordice, între SAI-urile din Statele Unite și Canada, între SAI-urile din țările din Europa occidentală și între SAI-urile din America latină etc. Este posibil, de asemenea, de a regrupa SAI-urile după regiunile geografice ale INTOSAI, cum ar fi AFROSAI, ARABOSAI, ASOSAI, CAROSAI, EUROSAI, OLACEFS și SPASAI. Acest lucru ar fi relevant dacă SAI-urile realizează audituri paralele.

Realizarea auditurilor comune în cadrul regiunilor geografice poate reduce costurile, dar, de ase-menea, poate simplifica logistica și poate facilita alegerea celor mai pertinente acorduri interna-ționale pentru auditul de mediu (discuții și probleme comune). Pentru mai multe detalii, a se vedea capitolul 4.

3.2.5 Exemple de audituri comune

În cursul anilor 1996 și 1997, SAI-urile din Danemarca, Norvegia și din Suedia au realizat, sub egida UNICEF-ului, un audit comun al câtorva proiecte specifice care primesc sau care au primit un ajutor în dezvoltare din partea acestor țări. Acesta nu a fost un audit al UNICEF-ului, ci un audit al randamentului, eficienței, eficacității gestiunii ajutorului bilateral dat de fiecare țară.

Proiectul a fost organizat sub forma unui audit comun, cu un plan și un raport de audit comun. Acesta din urmă a fost înființat pe baza raportului distinct al fiecărei țări pe baza consensului la care a ajuns fiecare dintre ele. Învățătura trasă este aceea că succesul unui audit comun depinde de o bună activitate pregătitoare din partea SAI-urilor participante.

3.3 Audit coordonat

3.3.1 Definiție

Un audit coordonat este fie un audit comun cu rapoarte distincte (ca și în cazul auditurilor paralele), fie un audit paralel cu un singur raport comun în plus față de rapoartele naționale distincte.

3.3.2 Avantaje și dezavantaje

Utilizarea acestui tip de audit poate reduce la minim, chiar elimina unele din dezavantajele men-ționate în cazul auditurilor paralele și comune. Această metodă poate fi utilă când problemele de natură juridică care apar din cauza mandatelor diferite ale SAI-urilor pot să aibă un impact asupra modului și asupra momentului în care observațiile și/sau concluziile ar trebui să fie înaintate. Pentru detalii, a se vedea, de asemenea, capitolul 6.

Mai mult, deoarece un audit coordonat reprezintă combinația de un audit paralel și un audit comun (sau viceversa), acesta ar trebui să fie mai flexibil în ceea ce privește cooperarea. Utili-zarea acestui gen de audit poate fi favorabil sau de preferat când SAI-urile doresc să-și sporească experiența în cooperarea internațională, în general.

221

3.3.3 Exemple de audituri coordonate

A) SAI-urile din Belgia, Danemarca, Olanda, Norvegia și din S.U.A. au fost responsabile mai mulți ani la rând de auditurile (evaluările) devizelor și contractelor sau sub-contractelor legate de programul multifuncțional de luptă F-16. Auditurile realizate în țările contractanților principali au fost bazate pe un acord tehnic (acord de mediu).

Auditul acestui program a fost organizat inițial sub forma unui audit comun, dar în ultimii ani s-au realizat audituri coordonate. Toate SAI-urile au participat la planificarea auditurilor și la evaluarea constatărilor. Instituțiile de audit americane și GAO au efectuat audituri la fața locului în numele altor SAI-uri.

B) În anul 1995 și 1996, SAI-urile din Polonia și din Belarus au efectuat un audit al măsurilor adoptate de către cele două țări pentru protecția Parcului Național din Bialowieza. Obiectivul auditului a fost acela de evaluare a impactului asupra mediului al activităților economice în pădurea din Bialowieza cu privire la:

respectarea de către fiecare țară a legislației existente cu privire la protecția pădurilor; gestionarea pădurilor în general, inclusiv gestionarea resurselor; investițiile în regiune; și transporturile rutiere și feroviare, în special transportul substanțelor chimice toxice și

periculoase (deșeuri periculoase).

Auditul a fost organizat sub forma unui audit paralel cu un singur raport comun bazat pe acordul obținut între cele două SAI-uri. Cele două SAI-uri au participat la planificarea auditurilor și a evaluărilor constatărilor.

Rezultatele auditului (lecțiile învățate) au evidențiat necesitatea de a stabili o cooperare strânsă între administrațiile pădurilor celor două țări cu scopul de a audita protecția și gestiunea pădurilor în ansamblu.

C) În anul 1997, SAI-ul din Polonia va efectua audituri similare împreună cu SAI-urile din Belarus, Republica Cehă și Lituania cu referire la respectarea obligațiilor și angajamentelor inter-naționale ale fiecărei țări în ceea ce privește apele de frontieră.

Experții SAI-urilor participante s-au reunit la Varșovia în noiembrie 1996 pentru a purta discuții privind domeniul de aplicare, natura, tipul și fezabilitatea auditului. Aceștia au propus ca SAI-urile să dezvolte o imagine de ansamblu a temelor bazate pe diferitele nevoi și specificații ale fiecărei țări.

Evaluarea auditului între SAI-urile din Polonia și din Republica Cehă a fost finalizată. Rezultatele acestui audit au arătat, mai ales, că acordurile bilaterale între cele două țări nu au luat în seamă realitățile actuale din domeniul social, politic și economic. Prin urmare, SAI-urile au recomandat celor două țări să semneze un nou acord cu privire la calitatea apelor de frontieră.

Altfel, rezultatele auditului arată că acordurile bilaterale existente (sau un posibil nou acord) au nevoie de a fi în conformitate cu standardele actuale, respectând directivele UE. În acest sens, pare a fi necesar de a dezvolta și de a înființa planuri de acțiune adecvate, cât și scadențare și acorduri financiare.

3.4 Alți factori și teme importante Este important ca SAI-urile să fie în măsură să facă schimb de informații și să transfere cunoștințe pe probleme de mediu. Acest lucru poate fi făcut fără participarea directă la un audit comun, coordonat sau paralel. Dar experiența mai concretă a participării la audituri pe probleme de mediu cu colegi din alte țări va duce probabil, la un schimb de cunoștințe mai eficace.

Poate fi dificil de efectuat audituri comune, din motivele menționate mai sus. Dar auditurile paralele vor fi la fel de dificil de realizat dacă SAI-urile implicate nu sunt cooperante. Ca întot-

222

deauna în acest tip de operațiuni, personalitatea persoanelor în cauză joacă un rol decisiv în obținerea rezultatelor acceptabile în auditurile paralele, coordonate sau comune.

SAI-urile trebuie să acorde atenție, de asemenea, factorilor politici, când acestea efectuează audituri de mediu, în special factorilor industriali și/sau financiari care pot să aibă un efect asupra mediului. SAI-urile nu trebuie să uite diferențele culturale dintre țări, în special la nivelul istoriei, religiei, sistemelor politice și limbilor, care pot avea un impact asupra alegerii auditurilor (comune, coordonate sau paralele) asupra raportării și asupra duratei auditurilor.

Oricum, după cum s-a menționat în toate capitolele precedente, fiecare tip de audit prezintă avantaje și dezavantaje. Oricare ar fi tipul de audit ales, părțile implicate trebuie să-și arate do-rința de a coopera la un obiectiv comun.

4. Modul de realizare al acestor tipuri de audituri

4.1 Planificarea și realizarea auditurilor În numeroase cazuri în care țările cele mai atinse de o situație de mediu transfrontalieră sunt țările vecine, necesitatea de a audita un acord internațional de mediu poate fi simțită în interiorul anumitor zone geografice.

După cum s-a spus, cooperarea între SAI-uri, de exemplu în interiorul unei regiuni geografice a INTOSAI, poate nu numai să reducă costurile auditurilor de mediu, dar poate să permită SAI-urilor să aleagă acordurile considerate cel mai adecvat de auditat în cooperare.

În acest sens, SAI-urile pot utiliza un model ”pe etapă” pentru planificarea sau realizarea audi-turilor acordurilor internaționale de mediu.

4.1.1 Prima etapă - Planificarea auditurilor

Pentru a putea coopera în cadrul unei operațiuni comune, fiecare SAI trebuie să efectueze un anumit număr de sondaje sau de studii preliminarii, în special pentru a ști:

care sunt acordurile care trebuie auditate; cum și de unde se obțin informații cu privire la acorduri; dacă este posibil să se evalueze măsura în care țările respectă acordurile; dacă există un risc pentru SAI-uri (domeniu de aplicare și natura); dacă un astfel de audit poate să implice alte SAI-uri; și gradul de interes al SAI-ului, bazat pe discuții de informare cu SAI-urile relevante.

În afară de determinarea acordurilor ce urmează a fi auditate și dacă un astfel de audit ar trebui să implice alte SAI-uri, fiecare SAI trebuie să decidă, de asemenea, asupra domeniului/ariei de aplicabilitate, naturii, tipului de audit și asupra fezabilității acestuia.

După cum s-a menționat mai sus, fiecare SAI poate să auditeze acordul internațional pe care aceasta îl consideră adecvat. Totuși, SAI-urile trebuie să se concentreze pe auditul acordurilor in-ternaționale pe care fiecare țară trebuie să-l respecte (acelea pe care le-a ratificat).

Acordurile selecționate trebuie să permită auditului - care poate fi paralel, coordonat sau comun - să înregistreze rezultatele care au importanță pe plan ecologic și care permite un schimb de informații și de experiență. A se vedea capitolele 4.2. și 4.3 pentru strângerea de informații legate de acorduri.

Auditul va trebui să fie unul de conformitate, dar va putea cuprinde, de asemenea, un audit de per-formanță. Auditul de performanță va trebui să scoată în evidență dacă o țară respectă sau nu obligațiile și/sau angajamentele care decurg din acordurile auditate, pe baza elementelor următoare:

existența unei legislații legate de acord; și o evaluare a respectării de către țară a legislației aplicabile și a acordului însuși.

223

Auditul performanței este definit, conform standardelor proprii ale INTOSAI, din punctul de vedere al economiei, eficienței, eficacității; Acesta include:

auditul economiei activităților administrative conform principiilor și practicilor adminis-trative solide și politicii de conducere;

auditul eficienței utilizării resurselor umane, financiare și altele, inclusiv a verificării sistemelor de informații, a măsurilor de performanță, a monitorizării acordurilor și pro-cedurilor urmate de către entitățile audiate pentru remedierea deficiențelor identificate; și

auditul eficacității funcționării în ceea ce privește realizarea obiectivelor entității auditate și auditul impactului real al activităților în comparație cu impactul cercetat.

Problemele privind mediul sunt definite și descrise în acord cu recomandarea I a subtemei 1A a Declarației de la Cairo 9 (abordare structurală). Acestea includ:

aspectele conformității și funcționării financiare în definirea auditului de mediu. conceptul ”dezvoltarea durabilă” ca o parte a definiției doar când aceasta intră în cadrul

politicii de guvernare și/sau a programului care va fi auditat.

Auditul performanței este definit în conformitate cu standardele proprii ale INTOSAI și, în cazul problemelor de mediu, conform Declarației de la Cairo. Principala problemă va fi aceea de a realiza un studiu detaliat al neconformității cu cele mai semnificative acorduri internaționale de mediu, cum ar fi, de exemplu, cele legate de apa dulce, poluarea maritimă sau schimbările climatice.

SAI-urile însăși vor decide dacă ele doresc să colaboreze cu alte SAI-uri bazându-se doar pe sondaje și studii preliminare, sau dacă ele preferă să evalueze măsura în care țara lor respectă un acord înainte de a coopera cu alte SAI-uri.

4.1.2 A doua etapă - Realizarea auditurilor

În vederea optimizării și facilitării auditului, fie un SAI decide să coopereze cu alte SAI-uri înainte de a face un studiu comparativ al conformității propriei țări cu acordurile internaționale de mediu, fie – dacă a fost evidențiată nerespectarea de către țara sa a acestor acorduri – acesta va trebui să încheie, în mod necesar, un acord sau un protocol formal cu alte SAI-uri participante la un audit paralel, coordonat sau comun.

Acest acord sau protocol va trebui să se refere la probleme cum ar fi natura auditului, standardele de raportare, planificarea timpului, alocarea de personal și alte resurse inclusiv aranjamente financiare. Mai mult, protocolul va trebui să conțină directive care vizează să elimine diferențele care țin de domeniul de aplicare, observațiile, recomandările, concluziile etc.

Bineînțeles, decizia de a încheia un astfel de acord cât și formularea sa revin SAI-urilor participante la audit. Un astfel de acord este important, pentru a garanta că toate părțile sunt conștiente de responsabilitățile ce le au. Acesta va oferi, de asemenea, un mecanism susceptibil să stabilească o relație bună de lucru între SAI-urile participante și, astfel, să atingă cele mai bune rezultate.

Punctele următoare pot fi introduse în orice acord dintre SAI-uri ce efectuează audituri paralele, coordonate sau comune:

1. Numele SAI-urilor participante la audit 2. Tipul de audit (paralel, coordonat sau comun) 3. Definirea tipului de audit dacă diferă de definirea dată în această broșură 4. Numele acordului și/sau a secțiunilor speciale care urmează a se audita 5. Informarea asupra componenței echipei de audit după cum urmează:

numărul de reprezentanți ai fiecărei SAI, nivelul reprezentanților fiecărei SAI, calificările fiecărui reprezentant inclusiv a formării de bază și a experienței, și ordin de serviciu (acolo unde este cazul).

6. Numele șefului/șefilor de echipă

224

7. Alocarea de către SAI-uri a resurselor cum ar fi a celor de timp, bani, a serviciului de procesare a textului, a consultanților, a specialiștilor

8. Modalitățile de aprobare a resurselor de către SAI-uri 9. Natura auditului (de conformitate sau de performanță) 10. Obiective, domeniul de aplicare, criterii și metodologia de audit 11. Metoda de aprobare a obiectivelor, a domeniului/ariei de aplicabilitate etc. a auditului 12. Calea de urmat pentru strângerea probelor 13. Metoda și natura aprobării organismelor sau entităților auditate 14. Metoda și natura auditului asigurării calității 15. Data începerii și a terminării auditului și a oricărei etape intermediare importante 16. Limba/limbile și organizarea proiectelor de rapoarte și a documentelor finale 17. SAI-ul responsabil de redactarea rapoartelor sau a părților din acestea 18. Responsabilul cu traducerea diferitelor capitole din rapoarte în limbile SAI-urilor parti-

cipante 19. Înființarea unei comisii de conducere și componența acesteia. Termenii săi de referință

pot include de asemenea: obiectivele auditului domeniul/aria de aplicabilitate criterii metodologie natura standardelor de audit care urmează a fi aplicate natura programului de audit care urmează să fie folosit efective alocarea altor resurse conținutul rapoartelor, inclusiv, acolo unde este cazul, recomandările constatări costul general al auditului rezolvarea litigiilor apărute la oricare dintre punctele de mai sus oricare alte probleme importante cu privire la misiunea de audit

20. Sensibilități culturale 21. Accesul la date și publicarea datelor pe parcursul auditului-cui, unde, restricții, constrân-

geri de securitate etc. 22. Publicarea datelor raportului/rapoartelor și termenii înaintării către legislativ sau către

guvernanți – când, unde și cum. 23. Comunicate de presă etc. 24. Natura autorizărilor de securitate, dacă este cazul 25. Monitorizare – când, unde și cum. 26. Locații, oferirea de spații, servicii etc. 27. Orice altă problemă pertinentă care să faciliteze realizarea auditului și raportarea rezultatelor.

Cum s-a menționat ulterior, folosirea acestui tip de acord cât și redactarea acestuia rămâne la latitudinea SAI-urilor. În același timp, dacă SAI-urile implicate nu au experiența adecvată în ceea ce privește cooperarea internațională, acestea trebuie să renunțe să includă prea multe aspecte/elemente într-un acord. Cu alte cuvinte, un acord ar trebui să fie conceput/formulat în funcție de experiențele diverse ale SAI-urilor în domeniul cooperării internaționale, atât la nivel general cât și la nivel de mediu. A se vedea, de asemenea, comentariile făcute la Capitolul 3.3.2 cu privire la auditurile coordonate.

Date fiind diferențele de abordare și de structură juridică a SAI-urilor, este posibil ca toate standardele de audit să nu se aplice tuturor aspectelor activităților de audit efectuate de către SAI-urile participante la un audit. Prin urmare, SAI-urile trebuie să fie conștiente de diferențele

225

care le separă la nivelul rolurilor și responsabilităților la momentul formării unei echipe, pentru un audit paralel, coordonat sau comun. Pentru mai multe detalii, a se vedea capitolul 6. 4.1.3 A treia etapă - Evaluarea auditurilor

Odată terminat auditul, acesta trebuie să fie evaluat, iar evaluarea trebuie să cuprindă expe-riențele acumulate în fiecare tip de audit, în special avantajele și dezavantajele. Evaluarea trebuie, de asemenea, să permită rezumarea informațiilor importante cu privire la planificarea și execuția auditului. Evaluarea este utilă în egală măsură pentru furnizarea de date și de informații legate de modalitatea în care SAI-urile pot să coopereze în cadrul unui audit al acordurilor internaționale de mediu în anii viitori, inclusiv modalitatea de evaluare și de alegere a tipului de audit ce se va efectua. Mai mult, aceasta prezintă o importanță mare pentru monitorizare.

4.2 Funcția intermediarului Ideea unei funcții a intermediarului își găsește originea în recomandarea 3 a subtemei I B din De-clarația de la Cairo, care stipulează că INTOSAI ar trebui să încurajeze SAI-urile să coopereze pe cât posibil în cadrul auditurilor internaționale de mediu (a se vedea, se asemenea, capitolul 1).

Funcția unui intermediar poate să servească la promovarea execuției auditurilor internaționale de mediu paralele, coordonate sau comune. Acestea pot fi efectuate furnizând informații care ușurează SAI-urilor selectarea unui acord de auditat sau alegerea partenerilor.

Sarcinile intermediarului pot furniza informații asupra: acordurilor internaționale de mediu competențelor SAI-urilor de a audita astfel de acorduri interesul SAI-urilor de a participa la un audit de cooperare tipul acordului preferat pentru audit; și intensitatea cooperării dorite

Pagina de întâmpinare a grupului de lucru asupra auditului de mediu (http://www.rekenkamer.nl/ea) poate să joace un rol crucial în funcția de intermediar, și a făcut acest lucru deja în anumite privințe. Furnizarea de informații în special cu privire la acordurile internaționale a fost un prim pas în această direcție. Informații se găsesc pe site-ul (http://sedac.ciesin.org/pidb/).

Pagina de întâmpinare va cuprinde și alte probleme cum ar fi informații despre SAI-urile care doresc să coopereze cu alte SAI-uri și informații cu privire la rapoartele auditurilor acordurilor internaționale de mediu bazate pe rezultatele chestionarelor trimise SAI-urilor. Dacă este nevoie, structura paginii de întâmpinare poate fi modificată în vederea primirii de noi teme și funcții. Paginile de întâmpinare ale SAI-urilor pot juca de asemenea un rol important prin furnizarea de informații despre auditurile specifice acordurilor internaționale de mediu. SAI-urile pot să fie completate cu referințe.

Menționăm, de asemenea, publicația independentă Green Globe Yearbook, a institutului norve-gian Fridtjof Nansen, care se ocupă cu cooperarea internațională în domeniul mediului și dezvoltării. Această carte poate fi utilă atunci când SAI-urile aleg acordurile în vederea auditării. Cartea conține o secțiune nouă despre profilurile țărilor din anul 1996 până în prezent. (a se vedea, de asemenea, website-ul http://www.tjener.uninnett.no/-fni/ggy.htm).

4.3 Schimbul de informații Unul din obiectivele Grupului de lucru privind auditul de mediu este de a facilita schimbul de informații și de experiență printre SAI-uri. Importanța acestuia a fost subliniată în repetate rânduri la cel de-al XV-lea INCOSAI de la Cairo din 1995, unde s-a recomandat ca grupul de

226

lucru să continue strângerea de informații cu privire la auditul de mediu și să le furnizeze membrilor INTOSAI interesați. (a se vedea Declarația de la Cairo, pagina 5).

Mai mult, s-a recomandat ca grupul de lucru să ia în considerare moduri diferite de a dezvolta metode de susținere a instruirii auditorilor și schimbul de informații și de experiență cu privire la auditul de mediu în cadrul SAI-urilor (a se vedea Declarația de la Cairo, pagina 8).

Există numeroase modalități de a face schimb de astfel de informații, mergând de la contactul direct între SAI-uri – fie prin mijloace clasice de comunicare, fie prin Internet – până la folosirea buletinelor informative cum ar fi Green Lines, produse de SAI-ul Norvegiei în folosul Grupului de lucru privind auditul de mediu (a se vedea capitolul 4.2).

Aceste modalități diferite de strângere și/sau de difuzare a informației ar trebui să constituie instru-mente utile pentru SAI-urile care doresc să profite de activitățile și de experiențele colegilor.

5. Metodologia Unul din standardele generale de audit ale INTOSAI recomandă ca SAI-urile să adopte măsuri și proceduri pentru pregătirea manualelor și a altor directive și instrucțiuni scrise pentru realizarea acestor audituri.

Standardele de audit ale INTOSAI indică, de asemenea, că dacă rolul auditului trebuie să fie extins, auditorii trebuie să îmbunătățească și să dezvolte tehnici și metodologii cu scopul de a evalua dacă entitățile auditate utilizează criterii de performanță rezonabile și valabile.

Aceste standarde de audit, împreună cu alte standarde generale ale INTOSAI pot fi aplicate auditului de mediu. Și, după cum s-a menționat anterior, standardele de audit general acceptate și tehnicile atât pentru auditul de conformitate cât și pentru auditul performanței, vor fi aplicate atunci când se vor desfășura audituri ale acordurilor internaționale.

Totuși, este posibil să fie nevoie de chemarea experților pentru auditurile la fața locului/audituri pe teren. SAI-urile pot obține avantaje din eforturile internaționale variate în stabilirea standardelor cum ar fi ISO 14000 sau EMAS (sistem comunitar de management de mediu și de audit).

În ceea ce privește metoda de monitorizare, facem referire la broșura intitulată Ghid privind efec-tuarea de audituri privind activitățile cu perspectivă de mediu pregătită de către SAI-ul Noii-Zeelande (coordonatoare), Africii de Sud, Estoniei, Statelor Unite, Regatului Unit al Marii Britanii și de Curtea de Conturi Europeană.

6. Roluri și competențe Scopul acestui capitol este acela de a aduce câteva clarificări cu privire la rolul și competențele SAI-urilor, în special atunci când mandatele și diferitele instanțe au implicări pentru mandatul și natura auditului, standardele de utilizat și raportarea către parlamentari și guverne.

Auditorul general al Canadei, de exemplu, nu are competențe decât pentru audituri federale, ceea ce înseamnă că această Instituție Supremă de Audit nu poate să desfășoare audituri ale organizațiilor de guvern provinciale sau din sectoarele private. Prin comparație, dacă autoritățile municipale sau locale din Norvegia primesc fonduri de la parlament, Biroul Auditorului general al Norvegiei are acces liber la toate informațiile cu privire la aceste fonduri și deci, astfel, are competența de a le audita. Acest drept de inspecție se extinde, de asemenea, în sectorul privat.

Mai mult, structura și organizarea unei Instituții Supreme de Audit poate avea un impact asupra cooperării sale cu alte SAI-uri. De exemplu, anumite standarde de audit nu se pot aplica unei secțiuni din activitățile realizate de o Instituție Supremă de Audit sub autoritatea unei curți de auditori parlamentari. Natura colegială și juridică a acestui sistem este complet diferită de cea a unei Instituții Supreme de Audit care efectuează un audit sub autoritatea unui auditor general și care înaintează raportul parlamentului.

227

În plus, standardele generale de audit ale INTOSAI și utilizarea acestora poate să varieze de la o țară la alta după domeniul de aplicare, natura și tipul de audit. De exemplu, SAI-urile care utilizează metoda auditului performanței vor face rapoarte despre economia, eficacitatea și eficiența entității auditate. O Instituție Supremă de Audit care aplică un sistem de curte, nu are în mandat posibilitatea efectuării unui audit de performanță și anumite Curți de Conturi nu au nicio competență de a desfășura audituri de mediu.

Astfel, natura auditului și modul în care SAI-ul este organizat poate să aibă un impact asupra modalității în care sunt desfășurate auditurile de mediu. În anumite cazuri, nu este recomandat ca o Instituție Supremă de Audit care funcționează ca o Curte de Conturi să participe la un audit comun, de exemplu, cu o Instituție Supremă de Audit care raportează doar unui minister (de obicei Ministerul de Finanțe), unui guvern sau legislativului.

Pentru a evita orice problemă de natură jurisdicțională care decurge din mandate diferite și din roluri și competențe diferite, SAI-urile care funcționează pe baze legale diferite vor trebui să recurgă la un audit al acordurilor internaționale de mediu împreună cu alte SAI-uri fie printr-un audit paralel, fie prin unul coordonat.

228

ISSAI 3000A

ANEXE LA LINIILE DIRECTOARE

PRIVIND AUDITUL PERFORMANȚEI

I N T O S A I

229

Anexa 6

AUDITURILE DE PERFORMANȚĂ ÎN CADRUL AUDITURILOR DE MEDIU

1. Introducere În ultimii 20 de ani, sensibilizarea globală cu privire la problemele de mediu a crescut rapid – cu un accent special pus pe subiecte cum ar fi subțierea stratului de ozon, distrugerea pădurilor tropicale și încălzirea globală. Acumularea cunoștințelor și a experienței cu privire la problemele de mediu acumulate de-a lungul acestei perioade au dus la regândirea rolului și a responsabilităților guvernamentale și industriale. Anumite schimbări cruciale care au fost puse în practică sunt: Extinderea reglementărilor de mediu de către state și autoritățile locale; Creșterea costurilor de protecție a mediului atât pentru sectoarele privat și public. Resur-

sele cheltuite de către ambele sectoare privind controlul poluării au crescut și atât întreprin-derile, cât și organismele guvernamentale sunt în căutarea unor modalități eficiente de a trata aceste probleme.

Gradul de conștientizare în rândul instituțiilor financiare – naționale și internaționale. Pre-siunea și controlul au făcut aceste instituții să furnizeze guvernelor și mediilor de afaceri un impuls pentru a lua în considerare problemele de mediu.

Urmare a Conferinței Națiunilor Unite pe probleme de mediu din Rio de Janeiro, guvernele și corporațiile din întreaga lume s-au arătat mai atente la o dezvoltare durabilă.

Creșterea referirilor la organizațiile care afectează mediul și care trebuie făcute responsabile pentru acțiunile lor a dus la cerințe pentru raportarea consecințelor unor astfel de acțiuni. În schimb, așteptările au crescut, în așa fel încât declarațiile făcute în aceste rapoarte de mediu au trebuit să fie supuse unui audit independent. Ca rezultat al implicării SAI-urilor la aceste așteptări, această sarcină a fost preluată de INTOSAI.

La al XV-lea INCOSAI din Cairo în 1995, s-a decis ca, folosind ca bază Standardele de Audit ale INTOSAI, Grupul de Lucru privind auditul de mediu să elaboreze un ghid care să conţină linii directoare şi metodologii pentru desfăşurarea auditurilor de mediu. Rezultatul acestei activități, “Linii directoare privind desfășurarea auditului de mediu”, a fost aprobat la al XVII-lea INCOSAI din Seoul, în anul 2001. Scopul acestui ghid este acela de a furniza SAI-urilor o bază pentru înţelegerea naturii unui astfel de audit, aşa cum a fost dezvoltat până acum în sfera guvernamentală. Această bază are ca scop să ofere un punct de plecare de la care să se creeze o abordare pentru îndeplinirea responsabilităţilor într-un mod satisfăcător în auditul de mediu în cadrul mandatului fiecărui SAI.

Termenul ”audit de mediu” este o denumire convenită de comun acord, general utilizată pentru a descrie una dintre multitudinile de activități – cum ar fi audituri de management, certificarea pro-duselor, măsurile de control guvernamental și multe alte activități – care au mai puțin sau deloc legătură cu auditul extern. SAI-urile efectuează deseori activități care, prin definiție, nu se încadrează ca audituri, dar care contribuie la o mai bună guvernare. În această anexă, termenul de ”audit de mediu” este utilizat doar în contextul unui audit extern și independent.

La INCOSAI XV (Cairo), membrii au căzut de acord că auditul de mediu, în principiu, nu este diferit de abordarea auditului așa cum este practicată de SAI-uri, iar acesta poate cuprinde toate tipurile de audit. În acest context, atenția auditului poate fi îndreptată, de exemplu, spre situația activelor și pasivelor de mediu, conformitatea cu legislația și acordurile – naționale și inter-naționale – cât și spre măsurile instituite de entitatea auditată pentru a promova economicitatea, eficiența și eficacitatea. Prin urmare, este uneori mai uşor să vorbeşti despre auditul performanţei cu o orientare spre mediu.

230

2. Aplicarea Codului de Etică şi a Standardelor de Audit INTOSAI Codul de Etică şi Standardele de Audit INTOSAI reflectă un consens de bune practici în cadrul SAI-urilor. Astfel, este clar că standardele codifică practicile profesionale general acceptate, care sunt aplicate în desfăşurarea auditurilor externe independente şi care pot, de asemenea, cuprinde auditul activităţilor de mediu. Astfel, rezultă că un SAI – în cea mai mare măsură posibilă – trebuie să ia în considerare Standardele de Audit INTOSAI atunci când planifică, desfăşoară şi raportează un audit de mediu.

2.1 Postulatul de bază de importanță şi consecinţele sale pentru auditul performanţei în cadrul unui audit de mediu

SAI-ul trebuie să ia în considerare conformitatea cu Codul de Etică şi Standardele de Audit INTOSAI în toate aspectele definite ca fiind semnificative. Fiecare SAI trebuie să stabilească o politică pentru a asigura faptul că auditurile de mediu sunt de înaltă calitate. SAI-ul trebuie să recunoască natura globală a aspectelor de mediu şi să promoveze auditurile de performanţă în cadrul auditului de mediu.

Programele guvernamentale sau entităţile care au un impact asupra mediului pot fi catalogate în următoarele trei grupe: Programe sau entități ale căror operațiuni afectează direct sau indirect mediul, atât pozitiv

cât și negativ – prin reabilitare sau (dimpotrivă) prin poluare sau utilizare; Programe sau entități care pot elabora și interveni în formularea și aplicarea politicii de

mediu – fie la nivel internațional, național sau local; Programe sau entități care au competențe de monitorizare și verificare a acțiunilor altor

entități cu privire la mediu.

Guvernul este responsabil pentru determinarea informaţiilor de care are nevoie pentru a stabili dacă obiectivele sale de mediu au fost realizate. În plus, autorităţile executive (agenţiile guver-namentale) şi managerii lor sunt direct responsabili pentru acuratețea şi gradul de suficienţă al informaţiilor cu privire la impactul entităţii asupra mediului, fie în ceea ce privește performanța financiară, activele și pasivele, conformitatea cu legislația sau fie în ceea ce privește alte cerințe pentru performanța ei.

Situațiile pot apărea în practică acolo unde există o lipsă a legislației necesare pentru dezvăluirea informațiilor de mediu relevante sau unde este o lipsă de informare din diferite alte motive. În astfel de situații, SAI-ul trebuie să raporteze deficiențele și trebuie să aibă în vedere posibilele efecte asupra opiniilor sale de audit.

Aria de cuprindere a auditului guvernamental – auditul de regularitate (financiar și de confor-mitate) și auditul de performanță – se aplică, de asemenea, auditului de mediu. Auditul perfor-manţei activităţilor de mediu poate să evalueze, de exemplu:

- Dacă programele de mediu sunt elaborate în mod corespunzător; - Dacă politicile şi programele de mediu sunt desfăşurate într-un mod economic, eficient şi

eficace. - Dacă programele de mediu sunt monitorizate şi evaluate corespunzător; şi - Dacă programele de mediu sunt eficace.

Auditul de mediu aduce o provocare specială rolului aflat în dezvoltare al auditorilor şi res-ponsabilității lor în îmbunătăţirea şi dezvoltarea de noi tehnici şi metodologii pentru a evalua dacă măsurile de performanţă rezonabile şi valide sunt folosite de către entitatea auditată.

2.2 Standarde generale de audit relevante şi consecinţele lor

Auditorul și SAI-ul trebuie să fie și trebuie să lase impresia că sunt independenți și obiectivi în efectuarea auditurilor de mediu. Ei trebuie să fie corecți în evaluările lor și în raportarea

231

rezultatelor de audit. Auditorul şi SAI-ul trebuie să deţină competenţele necesare. Cu cât este mai larg mandatul SAI-ului și are prin lege libertate de acțiune, cu atât mai complexă devine sarcina asigurării calității performanței pe parcursul întregului mandat. Aceasta se aplică direct auditului de mediu și de cele mai multe ori poate fi abordată prin utilizarea echipelor sau prin obținerea expertizei necesare de la experții din domeniu. În cazul în care SAI-ul angajează experţi de mediu externi, trebuie să exercite atenția cuvenită pentru a se asigura de competenţa acestora.

SAI-ul, auditorii acestuia și alte persoane care desfăşoară audituri de mediu trebuie să demon-streze cunoştinţe adecvate atât despre aspectele de mediu cât şi în auditul performanţei/evaluarea programului.

2.3 Standarde de execuție şi raportare

Auditorul trebuie să planifice auditul într-un mod în care să asigure un audit de înaltă calitate şi să colecteze informaţii relevante şi fiabile despre programul sau entitatea auditată. Acestea trebuie, unde este nevoie, să includă informaţii relevante de mediu despre:

- Legi şi regulamente relevante; - Scopuri şi obiective stabilite de parlament sau guvern; - Politicile, obiectivele şi practicile înfiinţate de entităţile ce urmează a fi auditate; şi - Existenţa activelor şi pasivelor de mediu şi orice schimbări care au avut loc la nivelul

acestora în perioada examinată.

Obiectivul şi aria de cuprindere a auditului de mediu trebuie să fie clar definite. Nevoile specifice ale auditului de mediu pot necesita proceduri adiţionale care să fie aplicate. Este recomandat să se folosească specialiști din cadrul SAI-ului pentru a planifica și desfășura un audit de mediu.

3. Dezvoltarea metodelor şi practicilor

Un SAI poate prelua audituri de mediu în cadrul competențelor sale sau de a desfăşura audituri de performanţă. Un audit de performanță concentrat pe mediu poate deseori să fie clasificat ca unul dintre cele cinci tipuri specifice:

i. audituri guvernamentale de monitorizare a conformității cu legislația de mediu; ii. audituri ale performanței programelor guvernamentale de mediu;

iii. audituri ale impactului asupra mediului al altor programe guvernamentale; iv. auditul sistemelor de management al mediului, și v. evaluarea politicilor și a programelor de mediu propuse.

Dat fiind faptul că SAI-ul se poate afla în imposibilitatea auditării fiecărei entități implicate, va fi necesară proiectarea cu atenție a unei metodologii care să permită să se tragă concluzii acceptabile despre cum o anume funcție sau activitate este implementată la nivel național. Câteva dintre instrumentele pe care le poate folosi sunt vizitele de teren, chestionarele şi eşantionarea statistică.

3.1 Auditarea monitorizării guvernamentale a conformității cu legislația de mediu

În multe țări, un departament de mediu (sau alte agenții guvernamentale executive) are respon-sabilitatea asigurării că legile de mediu sunt corect implementate de către public și/sau entitățile private. Aceste legi pot însărcina departamentul de mediu cu activități, cum ar fi: emiterea permiselor care limitează cantitatea sau concentrația poluării emise; monitorizarea conformității emisiilor cu astfel de permisii; monitorizarea condițiilor de mediu pentru a identifica alte potențiale încălcări ale regle-

mentărilor; ajutarea în interpretarea reglementărilor și furnizarea de asistență pentru entitățile supuse

reglementărilor în eforturile lor de a se conforma, și luarea de măsuri împotriva celor care încalcă aceste reglementări.

232

În anumite cazuri, aceste responsabilități cu privire la reglementările de mediu pot fi delegate de către guvernul federal (național) către nivelele inferioare de guvernare. În plus, alte tipuri de departamente de guvernare executive (cum ar fi transportul sau agricultura) pot să aplice anumite responsabilități cu privire la reglementările de mediu. Deseori, SAI-ul este însărcinat să examineze cât de bine aceste departamente își exercită responsabilitățile lor de mediu.

Datele necesare pentru a susține constatările și concluziile pot fi centralizate și ușor accesibile. Cel mai des, informația importantă poate fi necesar a fi colectată din diverse locații și (probabil) de la numeroase entități guvernamentale și neguvernamentale. Se impune ca SAI-urile să conștientizeze faptul că datele privind respectarea reglementărilor specifice de mediu pot fi eronate, fapt dovedit în multe țări, având în vedere noutatea relativă a eforturilor de reglementare în acest domeniu.

Absenţa datelor de mediu de încredere poate deveni un mesaj central al raportului SAI-ului.

3.2 Auditarea performanţei

Un guvern poate fi autorizat prin statut sau de către altă autoritate, să desfăşoare (sau să înfiinţeze alte entităţi care să desfăşoare) o serie de alte programe sau activităţi care să protejeze sau să îmbunătăţească mediul înconjurător. Un program sau o activitate de acest tip:

- Poate fi responsabilitatea unui minister de guvernare, a unui departament guvernamental sau a uneia sau mai multor agenţii guvernamentale cu interes special pentru mediul înconjurător; sau

- Poate fi responsabilitatea, de exemplu, a unui departament sau agenţii pentru agricultură, printr-un program pentru asistarea fermierilor în adoptarea practicilor care să micşoreze gradul de poluare.

Un SAI poate găsi folositor să identifice acordurile internaţionale pentru aspectele de mediu cu care guvernul său a fost de acord şi apoi să identifice programele care au fost înfiinţate pentru a le îndeplini. Selecţia şi definirea limitelor unui audit al programelor guvernamentale de mediu trebuie executate cu atenţie. Un SAI poate lua în considerare dacă să îşi concentreze atenţia asupra unui instrument al politicii principale sau asupra mai multor instrumente ale diferitelor politici. În selectarea unui audit, SAI-ul trebuie să acorde o atenție deosebită ca date suficiente, relevante și de încredere să fie disponibile. Atunci când planifică un audit, SAI trebuie să examineze riscurile şi importanța programelor sau activităţilor guvernamentale, având în vedere resursele implicate, importanţa problemelor de mediu cărora se adresează şi amploarea efectelor dorite. Auditorii trebuie, de asemenea, să ia în considerare dacă există semne a lipsei de eficienţă şi eficacitate în zona ce urmează a fi studiată.

Luarea în considerare a domeniului de aplicare și a metodologiei de audit trebuie îndreptată către disponibilitatea criteriilor de audit, în special acolo unde programul nu este supus reglementărilor statutare. SAI-ul poate identifica căi de comparare ale acordurilor, programelor pentru ges-tionarea celor mai bune practici sau practicile utilizate pentru programe asemănătoare de mediu, în țări similare sau în altă parte. SAI-ul poate raporta depășirea realizărilor programului – față de țintele propriului program sau ținte comparative stabilite de către experți. Auditorul trebuie să țină cont de faptul că programele de mediu pot să vizeze obiective care: luate individual sunt mici, dar cumulate sunt mari; durează mult timp până au un efect notabil; și sunt afectate de factori externi semnificativi – cum ar fi, condițiile climaterice și alte

activități care au un impact asupra aceluiași mediu.

233

3.3 Auditul impactului asupra mediului al altor programe guvernamentale

În completarea programelor al căror scop principal este de a proteja sau îmbunătăți mediul, toate activitățile afectează mediul în anumite forme, prin utilizarea resurselor sale sau al consecințelor acestora pentru zona în care se efectuează. Anumite programe guvernamentale au impacturi sem-nificative – care pot fi pozitive sau negative, intenționate sau neintenționate. Impacturile acti-vităților asupra mediului pot fi subliniate ca parte a unei game largi a auditului de performanță – asupra economiei, eficienței și eficacității activităților guvernamentale – sau ca un studiu strict definit, axat pe impactul asupra mediului.

SAI-ul poate revizui gradul de adecvare: a descrierii programului sau a activității, a mediului său și a condițiilor de bază; a gamei complete a impacturilor cheie identificate; a datelor utilizate pentru a evalua probabilitatea impacturilor și gradul lor; și a oricărei propuneri de măsuri de atenuare a impactului.

SAI-ul poate verifica posibilul impact al activităţii guvernului asupra mediului, domeniul său de aplicare şi posibile valori care pot fi atribuite costurilor şi beneficiilor corespunzătoare. Discuţiile cu experţi şi studiul literaturii de specialitate pot identifica metodele/metodologiile cel mai frecvent utilizate. În cazul în care evaluarea nu este posibilă - cum ar fi estimarea valorii pierderii unui peisaj sau a unei anumite caracteristici a mediului – poate fi utilă identificarea și căutarea părerilor principalelor părţi interesate, se poate solicita avizul acestora (de exemplu, grupurile de rezidenți din zona afectată de această activitate, grupurile de interes major şi ONG-urile de mediu din zonă) şi se poate cere opinia lor precum și a oamenilor de ştiinţă specializaţi în me-todele de evaluare relevante. Încă de la început, guvernul poate să identifice măsuri ce contraca-rează sau reduc impacturile asupra mediului.

Auditul SAI-ului va determina dacă aceste măsuri: sunt aplicate şi dacă acestea sunt în conformitate cu/îndeplinesc cele mai bune practici sau cele mai bune tehnici disponibile care nu implică costuri excesive; ar avea efectul preventiv intenţionat și, dacă nu, ce măsuri a luat guvernul în locul acestora.

În unele cazuri, contra-măsurile trebuie să fie adecvate pentru a permite prevenirea sau să răspundă la evenimentele care prezintă riscuri limitate, dar de mare impact, cum ar fi emisiile accidentale de produse radioactive. Procedurile de urgenţă – în caz de accidente şi incidente – pot fi utilizate rar, dar acestea trebuie să fie operaţionale, în caz de necesitate. În cazul în care astfel de proceduri sunt necesare, verificarea SAI-ului poate lua în considerare: procedurile; instruirea pentru tot personalul implicat; frecvenţa verificării procedurilor de audit; dacă orice acorduri necesare cu terţii (furnizori, serviciile de urgenţă etc.) sunt actualizate.

3.4 Auditarea sistemelor de management al mediului

Organizațiile introduc sistemele de management de mediu pentru a se asigura că se stabilesc sistematic politici de îmbunătăţire continuă a gestionării mediului şi pentru a atinge obiectivele acestor politici. În cazul în care intenţionează să efectueze un audit al sistemelor de management de mediu, SAI-ul trebuie să identifice politicile guvernamentale existente, înainte de a stabili dacă acestea au fost instituite. SAI-ul poate decide auditarea tuturor sistemelor de management de mediu ce aparțin de servicii guvernamentale separate. În caz contrar, auditul poate acoperi unul sau mai multe elemente distribuite pe o gamă de departamente, agenţii sau organisme a căror verificare întră în atribuțiile SAI-ului. Această ultimă abordare poate fi utilă atunci când SAI-ul tratează probleme de scară relativ mică, dar care ar putea conduce la îmbunătăţiri sem-nificative în atribuțiile guvernamentale.

234

Un SAI poate hotărî auditarea și întocmirea unui raport privind îndeplinirea obiectivelor de performanță stabilite de guvern. Pentru efectuarea unui asemenea audit, SAI-ul va compara concordanţa obiectivelor guvernului cu practicile aplicate în alte părţi, şi cu angajamentele guvernului asumate în cadrul acordurilor internaţionale.

SAI-ul va determina, de asemenea, dacă monitorizarea de către departamentele de management de mediu şi rapoartele privind managementul de mediu, le face pe acestea suficient de responsabile în faţa legislativului şi publicului pentru îndeplinirea obiectivelor de performanţă cheie. SAI-ul poate efectua un audit pentru a determina nivelul de performanţă şi motivele pentru care obiectivele nu sunt îndeplinite.

3.5 Evaluarea politicilor şi a programelor propuse

Unele SAI-uri pot fi solicitaţe pentru a oferi evaluări ale politicilor sau programelor propuse. Acest lucru se poate întâmpla, de exemplu, atunci când atunci când legislativul își reorientează atenţia de la întrebarea: "Programul funcționează în conformitate cu cerinţele legale?" spre o întrebare fundamentală: "Cerinţele legale care stau la bază trebuie să fie modificate pentru a face programul mai eficient sau a-l îmbunătăţi în alte moduri?”. În aceste condiţii, SAI-ul poate fi obligat să analizeze alte propuneri.

În general, o astfel de activitate afectează atât provocările cât şi riscurile. O astfel de misiune, este însoțită de asemenea, atât de provocări cât și de riscuri. Mai precis, analiza politicii sau pro-gramelor propuse necesită calificări speciale (angajaţi pregătiţi special, consultanţi, comisie de experţi etc.). Chiar şi cu aceste abilități suplimentare, natura unor asemenea analize este însoţită de riscuri suplimentare pentru SAI-uri, în special dacă acestea sunt considerate părtinitoare în cadrul dezbaterilor asupra chestiunilor legate de politică. SAI-ul poate lua în considerare următoarele alternative pentru a reduce asemenea riscuri:

• să furnizeze informaţii faptice în loc de raționamente. • să identifice o aprobare unanimă a experţilor. • să evalueze şi să comenteze pe baza analizei altor organizaţii. • să refuze cererea.

4. Stabilirea criteriilor de audit O preocupare a SAI în desfăşurarea auditului de mediu este să determine criteriile conform cărora vor fi evaluate programul sau entităţile auditate. Este important să se asigure de faptul că aceste criterii alese – dacă sunt folosite – vor fi general acceptate ca fiind relevante, complete şi inteli-gibile. Poate fi neceasar ca un auditul performanţei să se bazeze pe criterii din, într-un sens formal, atât surse ”de încredere” (bazate pe legi, politici şi obiective documentate, standarde general acceptate etc) şi surse ”neautorizate” (literatură academică, experţi, indicatori sau măsuri folosite de entităţi similare sau alte entităţi angajate în activităţi similare etc). A se vedea Anexa 2.

Riscul special la care se expune SAI-ul în desfăşurarea unui audit de mediu este acela că acele criterii pe care le-a folosit pot fi inaplicabile, neadecvate sau subiective. Cel mai mare risc pentru SAI provine din folosirea surselor neautorizate ale criteriilor. Pe de cealaltă parte, astfel de resurse sunt de cele mai multe ori atât necesare cât şi utile atunci când este necesară o analiză mai profundă sau mai extinsă. Testul extrem al criteriilor alese este ca acestea să fie (precum toate criteriile de audit), mai degrabă obiective decât subiective. Criteriile trebuie, de asemenea, să asigure exhaustivitatea indicatorilor de performanţă folosiţi (iar indicatorii de performanţă trebuie să fie relevanţi, inteligibili şi de încredere).

În abordarea orientată pe problemă, totuşi, folosirea criteriilor de audit va juca un rol mai puţin important. În schimb, formularea de ipoteze bine întemeiate este de mare importanță31.

31 A se vedea de exemplu: Manual de audit al performanţei. Teorie şi practică, 1999

235

Bibliografie

1. Aspecte sociale şi de mediu în managementul corporativ: cazul României, Academia de Studii Economice, Bucureşti - Cornelia DASCĂLU, Chiraţa CARAIANI, Gina Raluca GUŞE, Camelia Iuliana LUNGU, Anca CODREANU

2. Managementul riscului de mediu – prioritate economică şi socială, Constantin Anghelache

3. Financial Services and the Environment: The Accounting Profession, UNEP Industry and Environment, (Jan-March, 1999), Abu-Ghazaleh T p. 32-34.

4. Approaches of environmental information audit in annual reports, Iuliana Georgescu, Leontina Beţianu - „Alexandru Ioan Cuza” Universitatea Iaşi,

5. Politici de management de mediu, Catedra de Hidraulică şi Maşini Hidraulice, Speciali-zarea “Ingineria mediului” - Cristina Ionescu, 2003

6. Ghid de audit EMAS

7. Economia și protecția mediului, Vladimir Rojanschi, Florina Brad, Gheorghiță Diaconu, Gheorghe N. Iosif - Tribuna Economică București

8. Standarde INTOSAI:

ISSAI 5110 - Linii directoare privind efectuarea auditurilor de mediu

ISSAI 5120 - Auditul de mediu şi Auditul de Regularitate

ISSAI 5130 - Dezvoltarea Durabilă: Rolul Instituţiilor Supreme de Audit

ISSAI 5140 - Metode de cooperare între SAI-uri în cadrul acordurilor inter-naţionale privind auditul de mediu

ISSAI 3000, Anexa 6 - Ghid privind auditul performanței, Anexa 6-Auditurile de performanță în cadrul auditurilor de mediu

9. Standarde de mediu: ISO 14000/Mediu (SR ISO 14001:2005 – Sisteme de management de mediu. Linii directoare referitoare la principii, sisteme și tehnici de aplicare)

10. Strategii de Dezvoltare Durabilă și documente internaționale cu privire la mediu

Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE adoptată în cadrul Consiliului European de la Goteborg, iunie 2001 și Strategia de Dezvoltare Durabilă pentru o UE extinsă adoptată în iunie 2006

Strategia Lisabona - Tratatul de la Lisabona de amendare a Tratatului privind UE semnat la Summitul de la Lisabona în 2007

Strategia Națională pentru Dezvoltare durabilă aprobată de Guvernul României în 2008

Agenda 21 și Agenda Locală 21 - documente adoptate la Summitul Mondial de la Rio de Janeiro dina nul 1992 - Conferința UN pentru Mediu și Dezvoltare

11. Raport anual privind Starea Mediului în România - ANPM

12. www.eufinantare.info

13. http://www.unep.org

14. http://www.un.org

15. http://www.earthsummit2002

16. www.issai.org

236

Glosar de termeni

A

accident ecologic - evenimentul produs ca urmare a unor neprevăzute deversări/emisii de substanţe sau preparate periculoase/poluante, sub formă lichidă, solidă, gazoasă ori sub formă de vapori sau de energie, rezultate din desfăşurarea unor activităţi antropice necontrolate/bruşte, prin care se deteriorează ori se distrug ecosistemele naturale şi antropice;

acord de mediu - actul tehnico-juridic prin care se stabilesc condiţiile de realizare a proiectului, din punctul de vedere al impactului asupra mediului; acordul de mediu reprezintă decizia auto-rităţii competente pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului de proiect să realizeze proiectul din punctul de vedere al protecţiei mediului;

acte de reglementare - aviz de mediu, acord de mediu, aviz Natura 2000, autorizaţie de mediu, autorizaţie integrată de mediu, autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră, autorizaţie privind activităţi cu organisme modificate genetic;

activele de mediu - active naturale care nu furnizează aport de resurse, dar care oferă servicii de mediu, cum ar fi habitatul, lupta împotriva inundaţiilor şi controlul climei, precum şi alte funcţii non-economice, cum ar fi valorile estetice sau de sănătate.

activitate poluatoare - orice activitate care determină schimbări negative privind caracteristicile naturale ale calităţii mediului geologic;

acvifer - strat sau strate subterane de roci geologice sau alte strate geologice cu o porozitate şi o permeabilitate suficientă astfel încât să permită fie o curgere semnificativă a apelor subterane, fie prelevarea unor cantităţi importante de ape subterane;

administrarea ariilor naturale protejate - ansamblu de masuri care se pun în aplicare pentru asigurarea regimului special de protecție și conservare instituit conform dispozițiilor legale

alte terenuri - stufărişuri, iazuri şi heleşteie, ape curgătoare, lacuri şi bălţi permanente, stâncării, grohotişuri, nisipuri, râpe, mlaştini, drumuri etc.

apă dulce - apă cu conţinut scăzut de săruri, care îndeplineşte condiţiile pentru a fi captată, tratată şi utilizată în scop potabil;

apă subterană - apa care saturează o zonă aflată deasupra unui strat de sol impermeabil;

apă uzată (reziduală) - orice apă care a făcut obiectul unei folosiri şi căreia în procesul de utili-zare i s-au modificat caracteristicile fizice, chimice, biologice sau microbiologice;

ape costiere - apele de suprafaţă situate în interiorul unei linii ale cărei puncte sunt situate în totalitate la o distanţă de 1 milă marină pe partea dinspre mare, faţă de cel mai apropiat punct al liniei de bază, de la care se măsoară întinderea apelor teritoriale, cu extinderea limitei, unde este cazul, până la limita exterioară a apelor tranzitorii;

ape de suprafaţă - apele interioare, cu excepţia apelor subterane; ape tranzitorii şi ape costiere, exceptând cazul stării chimice pentru care trebuie incluse apele teritoriale;

ape interioare - toate apele de suprafaţă stătătoare şi curgătoare şi subterane aflate în interiorul liniei de bază, de la care se măsoară întinderea apelor teritoriale;

ape litorale - apele dinspre uscat de pe linia de la care se măsoară întinderea apelor teritoriale, extinzându-se, în cazul cursurilor de apă, până la limita apelor dulci;

ape subterane - apele aflate sub suprafaţa solului în zona saturată şi în contact direct cu solul sau cu subsolul;

237

ape uzate industriale - orice fel de ape uzate ce se evacuează din incintele în care se desfășoară activități industriale si/sau comerciale altele decât apele uzate menajere și apele meteorice

ape uzate menajere - ape uzate provenite din gospodarii și servicii, care rezultă de regulă din metabolismul uman și din activitățile menajere

ape uzate - ape provenind din activităţi casnice, sociale sau economice, conţinând substanţe po-luante sau reziduuri care-i alterează caracteristicile fizice, chimice şi bacteriologice iniţiale, precum şi ape de ploaie ce curg pe terenuri poluate;

arie naturala protejată - zona terestră, acvatica și/sau subterană cu perimetru legal stabilit și având un regim special de ocrotire și conservare, în care exista specii de plante și animale săl-batice, elemente și formațiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, științifică sau culturală deosebită

arie/sit - zonă definită geografic exact delimitată

audit de mediu - instrumentul managerial de evaluare sistematică, documentată, periodică şi obiectivă a performanţei organizaţiei, a sistemului de management şi a proceselor destinate pro-tecţiei mediului, cu scopul de:

(i) a facilita controlul managementului practicilor cu posibil impact asupra mediului; (ii) a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor şi ţintelor de

mediu ale organizaţiei;

autoritate competentă - autoritatea publică care are competenţa de a adopta ori de a aproba un plan sau program în legătură cu mediul ori modificarea sau revizuirea unui astfel de plan ori pro-gram, conform legislaţiei în vigoare;

autoritate competentă pentru protecţia mediului (i) agenţiile regionale pentru protecţia mediului şi agenţiile judeţene pentru protecţia

mediului; (ii) autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, Agenţia Naţională pentru

Protecţia Mediului sau agenţiile pentru protecţia mediului, respectiv agenţiile regio-nale pentru protecţia mediului şi agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, Admi-nistraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", precum şi Garda Naţională de Mediu şi structurile subordonate acesteia;

autoritate publică: a) Guvernul, alte organe ale administraţiei publice, inclusiv organismele lor publice consultative, constituite la nivel naţional, regional sau local; b) orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte funcţii publice administrative conform legislaţiei naţionale, inclusiv responsabilităţi, activităţi sau servicii în legătură cu mediul; c) orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte responsabilităţi sau funcţii ori furnizează servicii publice în legătură cu mediul şi este sub controlul unui organism sau al unei persoane prevăzute la lit. a) sau b).

autoritatea responsabilă de administrarea apelor este Administraţia Naţională "Apele Române"

autorizație integrată de mediu - act tehnico-juridic emis de autoritățile competente, conform dispozițiilor legale în vigoare privind prevenirea și controlul integrat al poluării

autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră - actul tehnico-juridic emis de autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului pentru una sau mai multe instalaţii ori pentru părţi ale instalaţiei situate pe acelaşi amplasament şi exploatate de acelaşi operator, prin care se alocă un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră

avize de mediu emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului: a) aviz de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării;

238

b) avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor, respectiv pentru autorizarea îngrăşă-mintelor chimice - act administrativ emis de autoritatea publică centrală pentru protecţia me-diului, necesar în procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor şi, respectiv, de autorizare a îngrăşămintelor chimice; c) aviz Natura 2000 - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care conţine concluziile evaluării adecvate şi prin care se stabilesc condiţiile de realizare a planului sau proiectului din punctul de vedere al impactului asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, incluse sau care urmează să fie incluse în reţeaua ecologică Natura 2000.

aviz de mediu pentru planuri şi programe - act tehnico-juridic, emis de către autoritatea com-petentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării

avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu - act tehnico-juridic emis de autoritatea com-etentă pentru protecţia mediului la: schimbarea titularului unei activităţi cu impact asupra me-diului, vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, vânzarea de active, fuziune, divizare, conce-sionare, dizolvare urmată de lichidare, lichidare, încetarea activităţii, faliment, având ca scop sta-bilirea obligaţiilor de mediu, cu prevederi ale unui program pentru conformare, în vederea asumării acestora de către părţile implicate în situaţiile menţionate anterior

avizul şi autorizaţia de gospodărire a apelor - acte ce condiţionează din punct de vedere tehnic şi juridic execuţia lucrărilor construite pe ape sau în legătură cu apele şi funcţionarea sau exploatarea acestor lucrări, precum şi funcţionarea şi exploatarea celor existente şi reprezintă principalele instrumente folosite în administrarea domeniului apelor; acestea se emit în baza reglementărilor elaborate şi aprobate de autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul apelor;

B

bazin hidrografic - înseamnă o suprafaţă de teren de pe care toate scurgerile de suprafaţă curg printr-o succesiune de curenţi, râuri şi posibil lacuri, spre mare într-un râu cu o singură gură de vărsare, estuar sau deltă;

bilanţ de mediu - lucrare elaborată de persoane fizice sau juridice atestate conform legii, în scopul obţinerii avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu sau a autorizaţiei de mediu, şi care conţine elementele analizei tehnice prin care se obţin informaţii asupra cauzelor şi conse-cinţelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi anticipate ale activităţii, în vederea cuantificării impactului de mediu efectiv de pe un amplasament; în cazul în care se identifică un impact semnificativ, bilanţul se completează cu un studiu de evaluare a riscului.

biodiversitate - diversitatea dintre organismele vii provenite din ecosistemele acvatice şi terestre, precum şi dintre complexele ecologice din care acestea fac parte: cuprind diversitatea din interiorul speciilor, dintre specii şi între ecosisteme.

C

cadastrul apelor - activitatea privind inventarierea, clasificarea, evidenţa şi sinteza datelor referitoare la reţeaua hidrografică, resursele de apă, lucrările de gospodărire a apelor, precum şi la prelevările şi restituţiile de apă;

caracterizarea riscului - estimarea incidenţei şi gravităţii efectelor adverse care, după toate probabilităţile, se pot produce în cadrul unei populaţii umane sau în cadrul unei componente de mediu, ca urmare a unei expuneri reale sau previzibile la o substanţă, cu includerea estimării riscului, cum ar fi de exemplu cuantificarea riscului previzibil.

cele mai bune tehnici disponibile - stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi eficient înregistrat în dezvoltarea unei activităţi şi a modurilor de exploatare, care demonstrează posibilitatea practică

239

de a constitui referinţa pentru stabilirea valorilor - limită de emisie în scopul prevenirii, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru reducerea globală a emisiilor şi a impactului asupra mediului în întregul său;

colectarea deșeurilor - strângerea, sortarea şi/sau regruparea (depozitarea temporară), a deşeu-rilor în vederea transportării lor spre valorificare.

compuşi ai azotului - orice substanţe conţinând azot, cu excepţia azotului molecular;

concentraţia sau valoarea admisă pentru oricare dintre parametri - concentraţia maximă sau minimă admisă pentru acel parametru, prevăzută în tabelele 1A, 1B, 2 şi 3 din anexa nr. 1 la Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, măsurată în unitatea de măsură specificată şi interpretată, când este cazul, conform notelor de la aceste tabele;

contabilitate de angajamente - bază de contabilizare conform căreia elementele contabile sunt recunoscute pe măsura apariţiei acestora, indiferent de momentul încasării/plăţii mijloacelor băneşti sau compensării în altă formă;

contabilitate de casă - bază de contabilizare conform căreia elementele contabile sunt recunos-cute pe măsura încasării/plăţii mijloacelor băneşti sau compensării în altă formă;

controlul emisiilor - acţiunea de reglementare a unor limite specifice ale emisiilor, cum ar fi: valori limită de emisie, valori limită sau condiţii referitoare la efectele generate, natura sau alte caracteristici ale emisiilor, condiţii de operare cu efect asupra emisiilor;

corp de apă de suprafaţă - un element discret şi semnificativ al apelor de suprafaţă, de exemplu: lac, lac de acumulare, curs de apă - râu sau canal, sector de curs de apă - râu sau canal, ape tranzitorii sau un sector/secţiune din apele costiere.

D

depozit - amplasament pentru eliminarea finală a deşeurilor prin depozitare pe sol sau în subteran, inclusiv: spaţii interne de depozitare a deşeurilor, adică depozite în care un producător de deşeuri execută propria eliminare a deşeurilor la locul de producere; un loc stabilit pentru o perioadă de peste un an pentru stocarea temporară a deşeurilor; dar exclusiv : spaţiul unde deşeurile sunt descărcate pentru a permite pregătirea lor pentru un transport ulterior în scopul recuperării, tratării sau eliminării finale în altă parte; spaţiul de stocare a deşeurilor brute înainte de recuperare sau tratare, pentru o perioadă mai mică de 3 ani, ca regulă generală, sau spaţiul de stocare a deşeurilor înainte de depozitare, pentru o perioadă mai mică de un an.

deşeu - orice substanţă în stare solidă sau lichidă, provenită din procese de producţie sau din activităţi casnice şi sociale, care nu mai poate fi utilizată conform destinaţiei iniţiale şi care, în vederea unei eventuale reutilizări în alte scopuri sau pentru limitarea efectelor poluante, necesită măsuri speciale de depozitare şi păstrare.

deşeu - orice substanţă sau orice obiect care aparţine unor categorii stabilite conform legii, pe care deţinătorul le aruncă, are intenţia sau obligaţia de a le arunca;

deşeuri bio-degradabile - deşeuri care suferă descompuneri anaerobe sau aerobe, cum ar fi deşeurile alimentare sau de grădină, hârtia şi cartonul.

deteriorarea mediului - alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale componen-telor naturale ale mediului, reducerea diversităţii şi productivităţii biologice a ecosistemelor naturale şi antropizate, afectarea echilibrului ecologic şi a calităţii vieţii cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei şi solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor deficitară, ca şi prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului.

dezvoltare durabilă - dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi;

240

E

echilibru ecologic - ansamblul stărilor şi interrelaţiilor dintre elementele componente ale unui sistem ecologic, care asigură menţinerea structurii, funcţionarea şi dinamica armonioasă a acestuia.

ecosistem terestru - ecosistem dezvoltat în mediul geologic.

efluent - orice formă de deversare în mediu, emisie punctuală sau difuză, inclusiv prin scurgere, jeturi, injecţie, inoculare, depozitare, vidanjare sau vaporizare.

emisie - evacuarea în mediu, ca rezultat al activităţilor umane, a unor substanţe, preparate, organisme sau microorganisme;

epurarea apei - succesiune de procedee tehnologice prin care sunt reţinute, neutralizate şi înde-părtate elementele impurificatoare din apele uzate;

epurarea apelor uzate: tratarea efluenţilor pentru a reduce concentraţia poluanţilor în limitele stabilite în actele normative şi standarde, utilizând cele mai avansate tehnologii;

eutrofizarea - îmbogăţirea apelor de suprafaţă cu compuşi ai azotului şi fosforului, cauzând o dezvoltare accelerată şi masivă a algelor şi a vegetaţiei subacvatice asociată cu deteriorarea echilibrului biologic şi a calităţii apei;

evacuare - eliminarea directă sau indirectă în receptori acvatici a apelor uzate conţinând poluanţi sau reziduuri care alterează caracteristicile fizice, chimice şi bacteriologice iniţiale ale apei utilizate, precum şi a apelor de ploaie ce se scurg de pe terenuri contaminate;

evacuare de poluanţi în apele subterane - introducerea directă sau indirectă de poluanţi în apele subterane ca urmare a activităţii umane;

evaluare de mediu - elaborarea raportului de mediu, consultarea publicului şi a autorităţilor pu-blice interesate de efectele implementării planurilor şi programelor, luarea în considerare a rapor-tului de mediu şi a rezultatelor acestor consultări în procesul decizional şi asigurarea informării supra deciziei luate.

evaluarea expunerii - determinarea emisiilor, căilor de pătrundere în mediu şi vitezelor de transport, transformării sau degradării substanţei, în vederea estimării concentraţiilor/dozelor la care populaţiile umane sau componentele de mediu: apă, sol, aer sunt sau pot fi expuse.

evaluarea impactului asupra mediului - proces menit să identifice, să descrie şi să stabilească, în funcţie de fiecare caz şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, efectele directe şi indirecte, siner-gice, cumulative, principale şi secundare ale unui proiect asupra sănătăţii oamenilor şi mediului.

evaluarea riscului - estimarea, incluzând identificarea pericolelor, mărimea efectelor şi probabi-litatea unei manifestări, şi calcularea riscului, incluzând cuantificarea importanţei pericolelor şi consecinţelor pentru persoane şi/sau mediul afectat;

G

gestionarea deșeurilor - colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv supravegherea zonelor de depozitare după închiderea acestora.

gospodărirea apelor - ansamblul activităţilor care prin mijloace tehnice şi măsuri legislative, eco-nomice şi administrative, conduc la cunoaşterea, utilizarea, valorificarea raţională, menţinerea sau îmbunătăţirea resurselor de apă pentru satisfacerea nevoilor sociale şi economice, la protecţia împotriva epuizării şi poluării acestor resurse, precum şi la prevenirea şi combaterea acţiunilor distructive ale apelor;

H

habitat natural - zonă terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală sau seminaturală, ce se diferențiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice.

241

habitat natural prioritar - tip de habitat ameninţat, pentru a cărui conservare există o responsa-bilitate deosebită.

habitate naturale de interes comunitar - acele habitate care: (1) sunt în pericol de dispariţie în arealul lor natural; (2) au un areal natural mic ca urmare a restrângerii acestuia sau prin faptul că au o suprafaţă restrânsă; sau (3) reprezintă eşantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe dintre următoarele regiuni biogeografice: alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică.

habitatul unei specii - mediul natural sau seminatural definit prin factori abiotici şi biotici în care trăieşte o specie în orice stadiu al ciclului biologic.

I

identificarea pericolelor - activitatea prin care se identifică efectele adverse pe care o substanţă pe poate provoca în mod inerent.

impact - orice efect produs asupra mediului de o activitate propusă, inclusiv asupra sănătăţii şi securităţii umane, asupra florei, faunei, solului, aerului, apei, climei, peisajului şi monumentelor istorice sau asupra altor construcţii, ori interacţiunea dintre aceşti factori; totodată termenul desemnează şi efectele asupra patrimoniului cultural sau asupra condiţiilor socio-economice rezultate din modificarea acestor factori.

impact de mediu - modificarea negativă considerabilă a caracteristicilor fizice, chimice sau structurale ale componentelor mediului natural; dimensiunea diversităţii biologice; modificarea negativă considerabilă a productivităţii ecosistemelor naturale şi antropizate; deteriorarea echilibrului ecologic, reducerea considerabilă a calităţii vieţii sau deteriorarea structurilor antropizate, cauzată în principal de poluarea apelor, a aerului şi a solului; supraexploatarea resurselor naturale, gestionarea, folosirea sau planificarea teritorială necorespunzătoare a acestora. Un astfel de impact poate să apară în prezent sau să aibă o probabilitate ridicată de manifestare în viitor, inacceptabilă de autorităţile de mediu competente.

informaţia deţinută pentru o autoritate publică - informaţia privind mediul care este deţinută în fapt de o persoană fizică sau juridică, în numele unei autorităţi publice;

informaţia privind mediul - orice informaţie scrisă, vizuală, audio, electronică sau sub orice formă materială despre: a) starea elementelor de mediu, cum sunt aerul şi atmosfera, apa, solul, suprafaţa terestră, peisajul şi ariile naturale, inclusiv zonele umede, marine şi costiere, diversitatea biologică şi componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic, precum şi interacţiunea dintre aceste elemente; b) factorii, cum sunt substanţele, energia, zgomotul, radiaţiile sau deşeurile, inclusiv deşeurile radioactive, emisiile, deversările şi alte evacuări în mediu, ce afectează sau pot afecta elementele de mediu prevăzute la lit. a); c) măsurile, inclusiv măsurile administrative, cum sunt politicile, legislaţia, planurile, programele, convenţiile încheiate între autorităţile publice şi persoanele fizice şi/sau juridice privind obiectivele de mediu, activităţile care afectează sau pot afecta elementele şi factorii prevăzuţi la lit. a) şi b), precum şi măsurile sau activităţile destinate să protejeze elementele prevăzute la lit. a); d) rapoartele referitoare la implementarea legislaţiei privind protecţia mediului; e) analizele cost - beneficiu sau alte analize şi prognoze economice folosite în cadrul măsurilor şi activităţilor prevăzute la lit. c); f) starea sănătăţii şi siguranţei umane, inclusiv contaminarea, ori de câte ori este relevantă, a lanţului trofic, condiţiile de viaţă umană, siturile arheologice, monumentele istorice şi orice construcţii, în măsura în care acestea sunt sau pot fi afectate de starea elementelor de mediu

242

îngrăşământ chimic - orice îngrăşământ obţinut printr-un proces industrial chimic;

îngrăşământ organic - orice îngrăşământ ce este constituit din produşi de origine vegetală, produşi reziduali de excreţie de la şeptel sau de la păsări ori din nămoluri rezultate din procesul de epurare a apelor uzate;

L

legislaţia orizontală - reglementările normative emise în aplicarea acquis-ului comunitar, care au în vedere transparenţa şi circulaţia informaţiei; facilitarea procesului de luare a deciziei; dezvoltarea activităţii şi implicării societăţii civile în activitatea de protecţie a mediului;

legislaţia sectorială - vizează sectoarele care trebuie să transpună în practică politicile de mediu (cu privire la calitatea aerului; schimbările climaterice; gestiunea deşeurilor; calitatea apei.

levigat - orice lichid care a percolat deşeurile depozitate;

M

manevrare de substanţe - orice proces industrial implicând utilizarea sau producerea de sub-stanţe, sau orice alt proces în care sunt prezente respectivele substanţe;

măsură administrativă - notificare scrisă emisă de autorităţile competente, prin care se impun corecţii faţă de condiţiile de calitate conform cu reglementările şi standardele specifice în vigoare;

măsuri preventive - orice măsuri luate ca răspuns la un eveniment, o acţiune sau o omisiune care a creat o ameninţare iminentă cu un prejudiciu asupra mediului, în scopul prevenirii sau diminuării prejudiciului;

mediu - ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enu-merate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.

monitorizare integrată a apelor - reprezintă activitatea de observaţii şi măsurători standardizate şi continue pe termen lung, asupra apelor, pentru cunoaşterea şi caracterizarea stării şi tendinţei de evoluţie a mediului hidric. Această activitate presupune tripla integrare a: a) ariilor de investigare la nivel de bazin hidrografic: râuri, lacuri, ape tranzitorii, ape costiere, ape subterane, zone protejate şi folosinţe de apă; b) mediilor de investigare: apă, sedimente/materii în suspensie, biota; c) elementelor investigate: biologice, hidromorfologice şi fizico-chimice;

monitorizarea mediului - sistem de supraveghere, prognoză, avertizare şi intervenţie, care are în vedere evaluarea sistematică a dinamicii caracteristicilor calitative ale factorilor de mediu, în scopul cunoaşterii stării de calitate şi semnificaţiei ecologice a acestora, evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsuri care se propun.

N

nivelul fondului geochimic natural - concentraţia unei substanţe sau valoarea unui indicator într-un corp de ape subterane care corespunde absenţei deteriorărilor antropice sau numai unor modificări minore faţă de condiţiile naturale neperturbate;

P

păşuni - sunt terenurile acoperite cu vegetaţie ierboasă instalată pe cale naturală şi sunt destinate păşunatului animalelor

243

patrimoniu natural - ansamblul componentelor şi structurilor fizico-geografice, floristice, faunistice şi biocenotice ale mediului natural a căror importanţă şi valoare ecologică, economică, ştiinţifică, biocenă, sanogenă, peisagistică, recreativă şi cultural-istorică au o semnificaţie relevantă sub aspectul conservării diversităţii biologice, floristice şi faunistice, al integrităţii funcţionale a ecosistemelor, conservării patrimoniului genetic, vegetal şi animal, precum şi pentru satisfacerea cerinţelor de viaţă, bunăstare, cultură şi civilizaţie ale generaţiilor prezente şi viitoare.

plan de acţiuni - plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei integrate de mediu de către titularul activităţii sub con-trolul autorităţii competente pentru protecţia mediului în scopul respectării prevederilor legale referitoare la prevenirea şi controlul integrat al poluării; planul de acţiune face parte integrantă din autorizaţia integrantă de mediu;

planuri şi programe - planurile şi programele, inclusiv cele cofinanţate de Comunitatea Euro-peană, ca şi orice modificări ale acestora, care se elaborează şi/sau se adoptă de către o autoritate la nivel naţional, regional sau local ori care sunt pregătite de o autoritate pentru adoptarea, printr-o procedură legislativă, de către Parlament sau Guvern şi sunt cerute prin prevederi legislative, de reglementare sau administrative;

politica de mediu - scopurile şi principiile generale de acţiune ale unei organizaţii privind mediul, inclusiv respectarea tuturor cerinţelor de reglementare din domeniul mediului, precum şi angajamentul faţă de îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu; politica de mediu furnizează cadrul legal pentru stabilirea şi revizuirea obiectivelor şi a ţintelor de mediu;

poluant - orice substanţă, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori ori de energie, radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale;

poluare cu nitraţi - descărcarea, directă sau indirectă, în apele subterane sau de suprafaţă de compuşi ai azotului care provin din surse agricole, ale cărei urmări pot fi: periclitarea sănătăţii oamenilor, afectarea organismelor vii şi a ecosistemelor acvatice, stânjenirea folosinţelor apei şi deteriorarea ambianţei naturale;

poluare potenţial semnificativă - concentraţii de poluanţi în mediu ce depăşesc pragurile de alertă prevăzute în reglementările privind evaluarea poluării mediului. Aceste valori definesc pragul poluării la care autorităţile competente consideră că un amplasament poate avea un impact asupra mediului şi stabilesc necesitatea unor studii suplimentare.

poluare semnificativă - concentrații de poluanţi în mediu ce depăşesc pragurile de intervenţie prevăzute în reglementările privind evaluarea poluării mediului.

poluare - înseamnă introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al activităţii umane, a unor substanţe, sau a căldurii în aer, apă sau pe sol, care poate dăuna sănătăţii umane sau calităţii eco-sistemelor acvatice sau celor terestre dependente de cele acvatice, care poate conduce la pagube materiale ale proprietăţii, sau care pot dăuna sau obstrucţiona serviciile sau alte folosinţe legale ale mediului;

poluarea apei - orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste o limită admisibilă stabilită, inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activităţi umane, care o fac improprie pentru o folosire normală în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea.

potenţial ecologic bun - starea unui corp de apă puternic modificat sau a unui corp de apă artificial, clasificată în concordanţă cu prevederile relevante din anexa nr. 1.1 din Legea apelor (107/1996 cu modificările și completările ulterioare;

prejudiciu - efectul cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătăţii oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin poluanţi, activităţi dăunătoare ori dezastre;

244

prejudiciu - o schimbare negativă măsurabilă a unei resurse naturale sau o deteriorare măsu-rabilă a unui serviciu legat de resursele naturale, care poate surveni direct sau indirect;

prejudiciul asupra mediului, inclusiv cel determinat de elementele aeropurtate, înseamnă: a) prejudiciul asupra speciilor şi habitatelor naturale protejate - orice prejudiciu care are efecte semnificative negative asupra atingerii sau menţinerii unei stări favorabile de conservare a unor astfel de habitate sau specii; caracterul semnificativ al acestor efecte se evaluează în raport cu starea iniţială, ţinând cont de criteriile prevăzute în anexa nr. 1 (OUG Nr. 68 din 28 iunie 2007; prejudiciile aduse speciilor şi habitatelor naturale protejate nu includ efectele negative identificate anterior, care rezultă din acţiunile unui operator care a fost autorizat în mod expres de autorităţile competente în concordanţă cu prevederile legale în vigoare; b) prejudiciul asupra apelor - orice prejudiciu care are efecte adverse semnificative asupra stării ecologice chimice şi/sau cantitative şi/sau potenţialului ecologic al apelor în cauză, astfel cum au fost definite în Legea nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia efectelor negative pentru care se aplică art. 2.7 din Legea nr. 107/1996, cu modificările şi com-pletările ulterioare; c) prejudiciul asupra solului - orice contaminare a solului, care reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea umană, care este afectată negativ ca rezultat al introducerii directe sau indirecte a unor substanţe, preparate, organisme sau microorganisme în sol sau în subsol;

principiul poluatorul plăteşte - stabileşte necesitatea creării unui cadru legislativ şi economic corespunzător, astfel încât costurile pentru reducerea emisiilor să fie suportate de generatorul acestora. Responsabilii pentru deteriorarea calităţii atmosferei trebuie să plătească în confor-mitate cu gravitatea efectelor produse.

principiul precauţiei - implică evaluarea preliminară a riscurilor de poluare şi evitarea acestora.

principiul prevenirii - stabileşte că măsurile de prevenire sunt prioritare în raport cu cele de eliminare a efectelor poluării.

principiul proximităţii - stabileşte iniţierea măsurilor de reducere a emisiilor de poluanţi în aer în zona sursei generatoare.

principiul utilizării durabile a resurselor naturale - stabileşte minimizarea şi eficientizarea utilizării resurselor primare, în special a celor neregenerabile, punând accent pe utilizarea celor secundare. Resursele naturale trebuie exploatate astfel încât să nu le fie compromisă disponi-bilitatea pe termen lung.

program operaţional sectorial - document aprobat de Comisia Europeană pentru implemen-tarea acelor priorităţi sectoriale din Planul Naţional de dezvoltare care sunt aprobate spre finan-ţare prin cadrul de sprijin comunitar

program pentru conformare - plan de măsuri cuprinzând etape care trebuie parcurse în inter-vale de timp precizate prin prevederile autorizaţiei de mediu, de către autoritatea competentă, în scopul respectării reglementărilor privind protecţia mediului.

R

raport de mediu - parte a documentaţiei planurilor sau programelor care identifică, descrie şi evaluează efectele posibile semnificative asupra mediului ale aplicării acestora şi alternativele lor raţionale, luând în considerare obiectivele şi aria geografică aferentă.

reciclare - operaţiunea de reprelucrare, într-un proces de producţie a deşeurilor industriale pentru a fi reutilizate în scopul iniţial sau pentru alte scopuri.

reconstrucţie ecologică - ansamblul lucrărilor efectuate în vederea aducerii unui sit, după reme-dierea acestuia, cât mai aproape de starea naturală;

245

refacerea mediului geologic - ansamblul măsurilor de curăţare, remediere şi/sau reconstrucţie ecologică;

regenerare, inclusiv regenerarea naturală - în cazul apelor, speciilor şi habitatelor naturale protejate, înseamnă readucerea la starea iniţială a resurselor naturale prejudiciate şi/sau a serviciilor deteriorate, iar în cazul prejudiciului asupra solului, înseamnă eliminarea oricărui risc semnificativ cu efect negativ asupra sănătăţii umane;

remediere - ansamblul lucrărilor efectuate în vederea readucerii concentraţiilor poluanţilor sub valorile pragului de alertă;

resurse naturale - totalitatea elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite în activitatea umană: resurse neregenerabile – minerale şi combustibili fosili, regenerabile – apă, aer, sol, floră, faună sălbatică şi permanente – energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor.

reţea de distribuţie - parte din sistemul de alimentare cu apă alcătuită din conducte, armături şi construcţii-anexă, prin care apa este distribuită utilizatorilor;

reţeaua ecologică a ariilor protejate - ansamblul de arii naturale protejate, împreună cu cori-doarele ecologice.

risc ecologic potenţial - probabilitatea producerii unor efecte negative asupra mediului, care pot fi prevenite pe baza unui studiu de evaluare.

S

servicii de apă - toate serviciile efectuate pentru populaţie, instituţii publice sau altă activitate economică, referitoare la: a) asigurarea necesarului de apă brută în sursă în secţiunea de captare a folosinţelor; b) captarea, acumularea, stocarea, transportul, tratarea şi distribuţia apelor de suprafaţă sau subteran; c) colectarea şi epurarea apelor uzate care sunt evacuate în apele de suprafaţă;

servicii şi serviciile resurselor naturale - funcţiile asigurate de o resursă naturală în beneficiul altei resurse naturale sau al publicului;

sistem de alimentare cu apă - ansamblu de construcţii şi instalaţii prin care apa este preluată dintr-o sursă naturală, este tratată, transportată, înmagazinată şi distribuită utilizatorilor;

sistem de canalizare - ansamblu de canale, construcţii-anexă, staţii de pompare etc., prin care apele uzate şi pluviale sunt colectate, transportate, epurate şi evacuate într-un receptor.

sistem de management de mediu - componenta sistemului de management general, care in-clude structura organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, proce-durile, procesele şi resursele pentru elaborarea, implementarea, realizarea, analizarea şi men-ţinerea politicii de mediu;

sit contaminat - zonă definită geografic, delimitată în suprafaţă şi adâncime, poluată cu sub-stanţe biologice sau chimice;

sit de conservare - sinonim cu arie naturală protejată.

standard de calitate a apelor subterane - un standard de calitate a mediului exprimat drept concentraţia unui anumit poluant, grup de poluanţi sau a unui indicator al poluării în apa subterană, care nu trebuie depăşit, pentru a proteja sănătatea oamenilor şi mediul;

standard de calitate a mediului - un ansamblu de cerinţe care trebuie satisfăcute la un moment dat, pentru un element de mediu dat sau pentru o parte specifică a acestuia, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

246

stare de conservare a unei specii - totalitatea factorilor care acţionează asupra speciei respec-tive şi care pot afecta pe termen lung distribuţia şi abundenţa populaţiilor sale pe teritoriul na-ţional sau în arealul natural al speciei respective, după caz;

stare de conservare a unui habitat natural - totalitatea factorilor ce acţionează asupra unui habitat natural, precum şi asupra speciilor caracteristice acestuia şi care pot afecta, pe termen lung, distribuţia, structura şi funcţiile sale, precum şi supravieţuirea speciilor ce îi sunt carac-teristice pe teritoriul naţional sau în arealul natural al acestui habitat, după caz;

starea apelor de suprafaţă - este expresia generală a stării unui corp de apă de suprafaţă, deter-minată de indicatorii minimi ce caracterizează starea sa ecologică şi starea sa chimică;

starea apelor subterane - este expresia generală a stării unui corp de apă subterană, determinată de indicatorii minimi care caracterizează starea sa cantitativă şi starea sa chimică;

starea bună a apelor de suprafaţă - starea atinsă de un corp de apă de suprafaţă atunci când atât starea sa ecologică, cât şi starea chimică sunt "bune";

starea bună a apelor subterane - este starea atinsă de un corp de apă subterană atunci când, atât starea sa cantitativă cât şi starea sa chimică sunt cel puţin "bune";

starea chimică bună a apelor de suprafaţă - starea chimică, necesară pentru atingerea obiec-tivelor de protecţie a apelor şi a mediului acvatic specifice apelor de suprafaţă, stabilite la art. 2.1 alin. (1) din Legea Apelor 107/1996 cu modificările și completările ulterioare, respectiv starea chimică bună atinsă de un corp de apă de suprafaţă pentru care concentraţiile poluanţilor nu depăşesc valorile standard privind calitatea mediului;

starea ecologică - este o expresie a calităţii structurii şi funcţionării ecosistemelor acvatice asociate apelor de suprafaţă, clasificate în concordanţă cu prevederile anexei nr. 1.1 din Legea Apelor 107/1996 cu modificările și completările ulterioare;

starea iniţială - starea resurselor naturale şi serviciilor la momentul producerii prejudiciului, care ar fi existat dacă prejudiciul asupra mediului nu s-ar fi produs, estimată pe baza celor mai bune informaţii disponibile.

staţii şi instalaţii de prelucrare a calităţii apelor - staţii de tratare pentru obţinerea de apă potabilă sau industrială; staţii/instalaţii de pre-epurare/epurare a apelor uzate;

sub-bazin hidrografic - suprafaţă de teren de pe care se colectează toate apele de la izvoare până la un anumit punct al cursului de apă, care este în mod normal un lac sau o confluenţă a cursului de apă;

substanţe chimice potenţial toxice pentru mediul acvatic - substanţe chimice provenite din activitatea socio-economică, care când pătrund în mediul acvatic pot produce, în funcţie de cantitate şi de timpul de expunere, efecte negative temporare sau ireversibile pe termen scurt, mediu ori lung asupra mediului acvatic; în funcţie de efectul apărut, substanţele chimice pot fi considerate prioritare sau prioritar periculoase pentru mediul acvatic.

substanţe periculoase - substanţe sau grupuri de substanţe care sunt toxice, persistente şi care tind să bio-acumuleze şi alte substanţe sau grupuri de substanţe care conduc la un nivel echi-valent ridicat de preocupare;

substanţe prioritar periculoase - substanţele sau grupurile de substanţe care sunt toxice, per-sistente şi care tind să bioacumuleze şi alte substanţe sau grupe de substanţe care creează un nivel similar de risc;

substanţe prioritare - substanţe care reprezintă un risc semnificativ de poluare asupra mediului acvatic şi prin intermediul acestuia asupra omului şi folosinţelor de apă;

supravegherea sanitară - autorizarea, inspecţia şi controlul de laborator al calităţii apei potabile;

247

T

tendinţă crescătoare semnificativă şi durabilă - orice creştere semnificativă, din punct de vedere statistic şi al mediului, a concentraţiei unui poluant, grup de poluanţi sau a unui indicator al poluării în apele subterane, pentru care se consideră necesară o inversare a tendinţei;

teren agricol total - suma suprafeţelor terenurilor arabile, păşunilor naturale, fâneţelor naturale, viilor, pepinierelor viticole şi hameiştilor, livezilor de pomi, pepinierelor pomicole şi arbuştilor fructiferi

teren arabil - terenul care se ară în fiecare an sau la intervale mai mari, în scopul cultivării plan-telor anuale sau perene - inclusiv terenurile rămase necultivate din cauza inundaţiilor, colma-tărilor, a altor calamităţi cu caracter temporar şi din alte cauze. De asemenea, din această cate-gorie fac parte şi terenurile ocupate de sere, solarii, răsadniţe, căpșunării

U

unităţi de gospodărire a apelor - Direcţiile de ape bazinale ale Administraţiei Naţionale "Apele Române" şi Sistemele de Gospodărire a Apelor organizate ca subunităţi ale direcţiilor bazinale;

utilizare durabilă - folosirea resurselor regenerabile într-un mod şi o rată care să nu conducă la declinul pe termen lung al acestora, menţinând potenţialul lor în acord cu necesităţile şi aspira-ţiile generaţiilor prezente şi viitoare.

V

valori standard privind calitatea mediului - concentraţia unui anumit poluant sau a unui grup de poluanţi în apă, sediment sau biota care nu trebuie să fie depăşită pentru protecţia sănătăţii umane şi a mediului.

ghid mediu1

Documents