ghid instalare decra classic

6
Decra Classic Tile Instrucţiuni de montaj Instrucţiuni de montaj Decra Classic Tile Decra Roof Systems Ltd, 2005 Pagina 1 din 6 Detalii de contact Dacă, pe parcursul acestui ghid, descoperiţi ceva ce nu înţelegeţi sau vi se pare neclar, vă rugăm să nu ezitaţi să ne contactaţi la: Tel: +40 31 805 7498 Fax: +40 31 805 7499 1. Siguranţa Aceste instrucţiuni au doar scopuri ilustrative. Pentru claritate, echipamentul de acces, care ar trebui să existe pe orice şantier în conformitate cu normele de siguranţă, a fost omis, la fel ca şi căştile de protecţie, echipamentele de protecţie şi coardele de susţinere. 2. Aveţi nevoie de: Creion. Ruletă. Foarfece de tablă. Cuie speciale Decra, cuie pentru pistol de cuie Duofast sau Paslode sau şuruburi Decra. Pentru prinderea modulelor, trebuie să utilizaţi numai cuiele şi şuruburile speciale Decra, ALTFEL garanţia va fi invalidată. Folie anticondens Monarperm. Bocanci sau ghete cu talpă de cauciuc moale, pentru o bună aderenţă pe suprafaţa modulului. Cască de protecţie. 3. Vă mai trebuie: Pentru tăierea modulelor şi accesoriilor: Ghilotină de module Decra sau maşină de tăiat tablă „ronţăitoare”. NU FOLOSIŢI echipamente de tăiat cu disc abraziv rotativ şi în general evitaţi folosirea maşinilor de tăiat care produc căldură la tăierea tablei. În acest fel se distruge galvanizarea modulului. Pentru îndoirea modulelor şi a accesoriilor: Maşină de îndoit Decra (mică sau mare – pentru îndoirea pe lungime a modulelor). Cleşte cu cioc lat. IMPORTANT: Vă reamintim să lucraţi cu grijă când manevraţi uneltele, precum şi modulele tăiate care au margini ascuţite. 4. Montarea streşinii Poziţionarea streşinii este crucială pentru succesul montajului. Streaşina trebuie montată la înălţimea potrivită; puneţi-o prea jos şi modulele se vor îndrepta în jos, puneţi-o prea sus şi modulele se vor înălţa într-un unghi nepotrivit. Marginea de sus a streşinii trebuie să fie în linie cu marginea de sus a laţilor. 5. Lăţuirea Factorul cel mai important în montarea modulelor este montarea cu acurateţe a laţilor (şipcilor). Dacă acest montaj se realizează defectuos, modulele nu se vor potrivi. Timpul în plus petrecut cu lăţuirea este timp economisit când montaţi modulele. Dimensiunile şipcilor (laţilor) Distanţa între căpriori Dimensiuni şipcă (recomandate) 450mm 38mm x 25mm 600mm 50mm x 25mm 900mm 50mm x 50mm 1200mm 50mm x 50mm 6. Montarea şipcii la streaşină Poziţionarea primei şipci la streaşină este crucială pentru succesul montajului. * Prima şipcă (laţ) trebuie montată într-o poziţie care să se potrivească cu înclinaţia acoperişului şi/sau tipul jgheabului. Tipic, această distanţă este de 330 mm de la muchia faţă-sus a streşinii, până la muchia faţă-sus a primei şipci. 7. Lăţuirea acoperişului Montaţi apoi celelalte şipci plecând dinspre streaşină către coamă, la o distanţă de 370 mm una de alta, ca în figură. Lăţuirea este un proces care trebuie executat cu grijă. Timpul în plus petrecut cu lăţuirea este timp economisit când montaţi modulele.

Upload: lamnhan

Post on 08-Feb-2017

256 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: Ghid instalare Decra Classic

Decra Classic Tile Instrucţiuni de montaj

Instrucţiuni de montaj Decra Classic Tile Decra Roof Systems Ltd, 2005 Pagina 1 din 6

Detalii de contact Dacă, pe parcursul acestui ghid, descoperiţi ceva ce nu înţelegeţi sau vi se pare neclar, vă rugăm să nu ezitaţi să ne contactaţi la:

Tel: +40 31 805 7498 Fax: +40 31 805 7499

1. SiguranţaAceste instrucţiuni au doar scopuri ilustrative. Pentru claritate, echipamentul de acces, care ar trebui să existe pe orice şantier în conformitate cu normele de siguranţă, a fost omis, la fel ca şi căştile de protecţie, echipamentele de protecţie şi coardele de susţinere.

2. Aveţi nevoie de:Creion. Ruletă. Foarfece de tablă. Cuie speciale Decra, cuie pentru pistol de cuie Duofast sau Paslode sau şuruburi Decra.

Pentru prinderea modulelor, trebuie să utilizaţi numai cuiele şi şuruburile speciale Decra, ALTFEL garanţia va fi

invalidată. Folie anticondens Monarperm. Bocanci sau ghete cu talpă de cauciuc moale, pentru o bună aderenţă pe suprafaţa modulului. Cască de protecţie.

3. Vă mai trebuie:Pentru tăierea modulelor şi accesoriilor: Ghilotină de module Decra sau maşină de tăiat tablă „ronţăitoare”.

NU FOLOSIŢI echipamente de tăiat cu disc abraziv rotativ şi în general evitaţi folosirea maşinilor de tăiat care produc

căldură la tăierea tablei. În acest fel se distruge galvanizarea modulului.

Pentru îndoirea modulelor şi a accesoriilor: Maşină de îndoit Decra (mică sau mare – pentru îndoirea pe lungime a modulelor). Cleşte cu cioc lat. IMPORTANT: Vă reamintim să lucraţi cu grijă când manevraţi uneltele, precum şi modulele tăiate care au margini ascuţite.

4. Montarea streşiniiPoziţionarea streşinii este crucială pentru succesul montajului. Streaşina trebuie montată la înălţimea potrivită; puneţi-o prea jos şi modulele

se vor îndrepta în jos, puneţi-o prea sus şi modulele se vor înălţa într-un unghi nepotrivit. Marginea de sus a streşinii trebuie să fie în linie cu marginea de sus a laţilor.

5. LăţuireaFactorul cel mai important în montarea modulelor este montarea cu acurateţe a laţilor (şipcilor). Dacă acest montaj se realizează defectuos, modulele nu se vor potrivi. Timpul în plus petrecut cu lăţuirea este timp economisit când montaţi modulele.

Dimensiunile şipcilor (laţilor) Distanţa între căpriori Dimensiuni şipcă

(recomandate) 450mm 38mm x 25mm 600mm 50mm x 25mm 900mm 50mm x 50mm 1200mm 50mm x 50mm

6. Montarea şipcii lastreaşină Poziţionarea primei şipci la streaşină este crucială pentru succesul montajului.

* Prima şipcă (laţ) trebuie montată într-o poziţiecare să se potrivească cu înclinaţia acoperişului şi/sau tipul jgheabului. Tipic, această distanţă este de 330 mm de la muchia faţă-sus a streşinii, până la muchia faţă-sus a primei şipci.

7. Lăţuireaacoperişului Montaţi apoi celelalte şipci plecând dinspre streaşină către coamă, la o distanţă de 370 mm una de alta, ca în figură.

Lăţuirea este un proces care trebuie executat cu grijă. Timpul în plus petrecut cu lăţuirea este timp economisit când montaţi modulele.

Page 2: Ghid instalare Decra Classic

Instrucţiuni de montaj Decra Classic Tile Decra Roof Systems Ltd, 2005 Pagina 2 din 6

8. Pregătirea paziei(frontonului) Poziţia corectă pentru montarea paziei de lemn este dictată de tipul de pazie folosit: pazie lungă (acoperă 3 module) sau pazie scurtă (acoperă 1 modul).

Pazia lungă (în imagine, varianta pe dreapta)

Pazia scurtă (în imagine, varianta pe dreapta)

Dacă folosiţi pazia lungă, fixaţi pazia de lemn astfel încât marginea de sus a paziei să fie situată la 25 mm deasupra marginii de sus a laţilor.

Folia anticondens trebuie îndoită în sus pe pazia de lemn pe o lungime de 25 mm. Dacă folosiţi pazia scurtă, aliniaţi pazia de lemn cu marginea de jos a laţilor.

Folia anticondens trebuie să depăşească marginea paziei cu 25 mm. Îndoiţi marginea foliei în jos pe faţa exterioară a paziei de lemn şi capsaţi-o. Capetele laţilor trebuie să fie în linie cu faţa exterioară a paziei de lemn. Instalaţi o şipcă de 50x25 mm deasupra laţilor, astfel încât marginea exterioară a acestei şipci să fie în linie cu marginea exterioară a laţilor si cu marginea exterioară a paziei de lemn.

9. Cum se merge pemodule Se recomandă să folosiţi bocanci sau ghete cu talpă de cauciuc moale, pentru a avea aderenţă pe suprafaţa modulelor şi a nu distruge acoperirea cu piatră. Trebuie să călcaţi astfel încât greutatea să se concentreze pe muchia frontală a modulelor, pentru că această zonă este susţinută de şipca de dedesubt. De asemenea, trebuie călcat în îndoitura ondulei. Greutatea NU TREBUIE aplicată pe partea înălţată, în mijlocul modulului.

Dacă aţi reuşit să îndoiţi un modul, studiaţi secţiunea de sfaturi utile de la sfârşitul acestui ghid.

10. Începeţi montajulmodulelor Montaţi modulele începând de la şipca de sub coamă.

Când bateţi primele cuie, aveţi grijă să nu străpungeţi folia anticondens de dedesubt. Pentru aceasta, cuiul nu trebuie bătut complet, iar partea cuiului care rămâne în exterior trebuie îndoită către streaşină, peste marginea superioară a modulului.

Î De ce să montez modulele de sus în jos?

R Deşi la ţigla tradiţională montajul se faceinvers, montajul de sus în jos asigură o mai bună prindere a modulelor unul de celălalt. În plus, montajul se realizează mai rapid în acest fel.

Î Aşez modulele unul sub altul, sau în „zig-zag”?

R Este de preferat să nu aşezaţi modulele exactunul sub celălalt. Astfel, prinderea va fi mai fermă, şi în plus nu se va vedea o linie continuă acolo unde modulele se suprapun. Cu toate acestea, atunci când acoperiţi o apă perfect dreptunghiulară fără decupaje, aşezarea modulelor unul sub celălalt este cel mai rapid mod de montaj. Alegerea vă aparţine.

Î Şi dacă vreau să încep de la pazie?

R În acest caz nu uitaţi că va trebui să îndoiţi în sus marginea dinspre pazie a modulului (vezi secţiunea despre montarea modulelor la pazie).

Î Pe ce lungime se suprapun orizontalmodulele?

R

Î În ce direcţie ar trebui să suprapunmodulele?

R Modulele Decra Classic se pot suprapune şidin stânga spre dreapta, şi invers. Din punct de vedere estetic, cel mai bine este să le suprapuneţi în direcţia opusă celei din care este privit acoperişul.

11. Când aţi aşezatcâteva rânduri de module Când aţi aşezat câteva rânduri de module (montate unul sub altul, ridicând marginea de jos a modulului de deasupra şi introducând dedesubt marginea de sus a modulului de dedesubt), fixaţi-le cu cuie speciale Decra. Se folosesc câte 4 cuie pentru fiecare modul: unul la suprapunere şi câte unul pentru fiecare altă ondulă. Cuiele trebuie bătute ca în figuri, lăsând ultimul rând liber ca să puteţi continua cu introducerea celorlalte module.

Pentru prinderea modulelor, trebuie să utilizaţi numai cuiele şi şuruburile speciale Decra, ALTFEL garanţia va fi invalidată.

Page 3: Ghid instalare Decra Classic

Instrucţiuni de montaj Decra Classic Tile Decra Roof Systems Ltd, 2005 Pagina 3 din 6

12. Cum se bat cuielepe rândul de la streaşină Pe rândul de la streaşină, cuiele trebuie bătute la o distanţă de 10 mm de la punctul cel mai înalt al ondulei, astfel încât să pătrundă în streaşina de lemn sau în căprior.

…………..

Folosiţi câte 4 cuie pentru fiecare modul. După terminarea montajului, acoperiţi aceste cuie cu kit de retuş Decra.

13. Montareamodulelor la pazie Dacă folosiţi pazia lungă:

Pazia lungă (în imagine, varianta pe dreapta)

Începeţi de la streaşină, montând pazia de streaşină ca în figura de mai jos. După terminarea montajului modulelor, acoperiţi cuiele cu care aţi prins pazia cu kit de retuş Decra.

Bateţi în cuie restul paziilor folosind 3 cuie orizontale şi 3 verticale, ca în imaginea de mai sus. Asiguraţi-vă că paziile se suprapun corect.

După terminarea montajului, acoperiţi capetele cuielor cu kit de retuş Decra.

14. Montareamodulelor la pazie Dacă folosiţi pazia scurtă:

Pasul 1

Pazia de lemn trebuie aliniată cu capetele laţilor şi montată sub aceştia. Folia anticondens trebuie să depăşească marginea paziei de lemn cu 25 mm. Îndoiţi marginea foliei în jos şi capsaţi-o pe pazia de lemn. Capetele laţilor trebuie să fie în linie cu marginea exterioară a paziei de lemn. Montaţi o şipcă de 50x25 mm deasupra laţilor (marginea exterioară a acestei şipci trebuie să fie în linie cu faţa exterioară a paziei de lemn). Pasul 2

Acoperiţi capătul inferior al paziei de lemn şi al şipcii verticale cu o bucată de tablă Decra (această bucată poate fi decupată dintr-un rest de tablă plană). Pasul 3

Modulele Decra trebuie tăiate şi îndoite, utilizând ghilotina şi maşina de îndoit (care sunt de asemenea disponibile la Decra). Distanţa totala pentru această operaţiune este de 75 mm; primii 25 mm se îndoaie în sus pe şipca verticală, iar următorii 50 mm se aşează orizontal pe faţa superioară a şipcii orizontale. Sfat: Vă puteţi ajuta de p bucată de şipcă. Pentru mai multe sfaturi utile, studiaţi secţiunea de la sfârşitul acestui ghid. Pasul 4

Începând de la streaşină către coamă, instalaţi paziile scurte deasupra modulelor, peste şipca bătută de-a lungul paziei de lemn, şi fixaţi-le în câte 2 cuie Decra. Primul cui se bate orizontal, pe exterior, astfel încât să fixeze 2 elemente de pazie în pazia de lemn.

Page 4: Ghid instalare Decra Classic

Instrucţiuni de montaj Decra Classic Tile Decra Roof Systems Ltd, 2005 Pagina 4 din 6

Al doilea cui se bate înclinat, la jumătatea elementului de pazie, astfel încât să o fixeze de muchia şipcii montate de-a lungul frontonului. Capetele cuielor verticale trebuie acoperite cu kit de retuş Decra.

15. Rândul de la coama (pt. coama “V”) Modul corect pentru instalarea rândului de module de la coamă depinde de modul de ventilare al coamei: coamă ventilată sau neventilată.

NOTĂ: Există mai multe feluri de ventilaţii pentru coamă.

Ventilaţie pentru coama “V”

Ventilaţie universală pentru coamă

16. Pregătirea rândului de la coamă După ce aţi tăiat şi aţi îndoit un modul pe lungime, veţi observa o distorsiune naturală în modul şi va părea că modulul nu se va potrivi. Acest lucru este perfect normal.

Există o procedură standard pentru înlăturarea acestei distorsiuni. Dacă urmaţi această procedură, instalarea va fi simplă. Dacă nu, va fi dificil să obţineţi o potrivire bună.

Pasul 1: Nu încercaţi să forţaţi modulul în poziţie în acest moment (aşteptaţi până terminaţi cu pasul 4). Localizaţi colţul frontal al modulului, potriviţi-l în poziţie cu modulul de dedesubt şi fixaţi-l cu un cui.

Pasul 2: Localizaţi colţul din spate al modulului şi fixaţi-l corespunzător cu un cui.

Pasul 3: Localizaţi celălalt colţ frontal al modulului şi fixaţi-l.

Pasul 4: Localizaţi celălalt colţ din spate al modulului şi fixaţi-l în

poziţie.

Pasul 5: Împingeţi marginea din faţă a modulului, bătând cuie pe măsură ce înaintaţi.

17. Fixarea coamei. Suprapunerea coamei Elementele de coamă “V” au un capăt uşor mai mare decât celălalt. Poziţionaţi capătul mai larg al coamei peste capătul mai îngust al coamei de dedesubt, suprapunându-le pe o distanţă de 80mm.

Fiecare element de coamă trebuie prins în câte 4 cuie pe fiecare parte laterală.

18. Montarea coamei “V” (neventilat) Montaţi câte 2 şipci (laţi) de fiecare parte a coamei. Montaţi câte o şipcă suplimentară de 50mm x 25mm de fiecare parte a coamei, ca în figură.

Aşezaţi rândul de module de la coamă, îndoit în sus pe şipca suplimentară pe o distanţă de 38mm.

Pentru sfaturi utile despre tăierea şi îndoirea modulelor, studiaţi secţiunea de la sfârşitul acestui ghid.

19. Montarea coamei “V” (cu ventilaţie de coamă “V”)

Ventilaţie pentru coamă “V”

Tăiaţi folia anticondens de-a lungul coamei şi potriviţi 2 laţi de fiecare parte a coamei, lăsând loc suficient pentru ventilare.

Aşezaţi primul rând de module cu partea din spate îndoită pe 38mm. Folosindu-vă de o coamă “V”, potriviţi laţii de 50mm x 25mm împreună cu ventilaţia de fiecare parte a coamei şi fixaţi în cuie în cel mai înalt punct al modulului (pe suprapunerile modulelor) şi încă 2 cuie suplimentare între suprapunerile modulelor.

Pentru sfaturi utile despre tăierea şi îndoirea modulelor, studiaţi secţiunea de la sfârşitul acestui ghid.

20. Montarea coamei “V” (cu ventilaţie universală)

Ventilaţie universală pentru coamă

Tăiaţi folia anticondens de-a lungul coamei şi potriviţi 2 laţi de fiecare parte a coamei, lăsând loc suficient pentru ventilare. Montaţi câte o şipcă suplimentară de 50mm x 25mm de fiecare parte a coamei, ca în figură. Aşezaţi rândul de module de la coamă, îndoit în sus pe şipca suplimentară pe o distanţă de 38mm. Aşezaţi elementul de coamă în poziţie peste şipca de deasupra şi peste marginea îndoită în sus a modulului. Trageţi de marginea de jos a coamei şi introduceţi dedesubt ventilaţia universală de coamă de fiecare parte a elementului de coamă. Ventilaţiile ar trebui să aibă continuitate de-a lungul fiecărei părţi a elemetului de coamă. Fixaţi elementul de coamă, ventilaţia şi partea îndoită în sus a modulului de şipca de dedesubt folosind câte 4 cuie speciale Decra pe fiecare parte.

Page 5: Ghid instalare Decra Classic

Instrucţiuni de montaj Decra Classic Tile Decra Roof Systems Ltd, 2005 Pagina 5 din 6

Pentru sfaturi utile despre tăierea şi îndoirea modulelor, studiaţi secţiunea de la sfârşitul acestui ghid.

21. Coama de capăt

1. Decupaţi o bucată din capătul exterior sau tăiaţişi îndoiţi corespunzător cu pazia. 2. Decupaţi o bucată din capac astfel încât să seformeze o linie verticală care va fi mascată cu kit de retuş. 3. Instalaţi coama “V” peste capacul de coamăasigurându-vă că respectaţi lungimea de suprapunere de 80mm (fixaţi mai întâi în cuie partea verticală a capacului de coamă).

22. Coama “V” laacoperişul cu o singură apă Puteţi folosi la astfel de acoperişuri coama “V” standard, modificată astfel:

Procedura pentru instalarea coamei “V” la acoperişurile cu o singură apă este în esenţă aceeaşi.

Neventilat

…… Cu ventilaţie pentru coamă “V”*

Cu ventilaţie universală*

* Când montaţi cele 2 şipci sus, asiguraţi-vă cărămâne suficient spaţiu pentru ventilare.

* Când montaţi coama “V” asiguraţi-vă că rămâneun spaţiu de cel puţin 5mm între marginea de jos a coamei şi laţul al treilea, de deasupra.

Pentru sfaturi utile despre tăierea şi îndoirea modulelor, studiaţi secţiunea de la sfârşitul acestui ghid.

23. Coama la perete

Neventilat

Îndoiţi modulul (sau elementul intermediar la coamă, după caz) precum şi folia anticondens în sus, pe o distanţă de 75mm pe perete.

Cu ventilaţie pentru coamă “V”

(Când montaţi cele 2 şipci sus, amintiţi-vă să lăsaţi suficient spaţiu pentru ventilare).

Pentru sfaturi utile despre tăierea şi îndoirea modulelor, studiaţi secţiunea de la sfârşitul acestui ghid.

24. Închiderea laperete Îndoiţi în sus, pe perete, modulul şi folia anticondens pe o distanţă de 75mm. Acoperiţi cu element de închidere la perete dreapta sau stânga, după caz.

Pentru sfaturi utile despre tăierea şi îndoirea modulelor, studiaţi secţiunea de la sfârşitul acestui ghid.

25. Coama oblică(intersecţia între 2 ape) Instalaţi şipci de o parte şi de alta a coamei, asingurându-vă că sunt paralele.

Pasul 1: Efectuarea măsurătorilor Măsuraţi distanţa între punctele (A) şi (B). Măsuraţi şi distanţa între punctele (C) şi (D) şi notaţi aceste măsurători. Acestea vă vor da lungimea şi direcţia pe care veţi îndoi modulul.

Page 6: Ghid instalare Decra Classic

Instrucţiuni de montaj Decra Classic Tile Decra Roof Systems Ltd, 2005 Pagina 6 din 6

Pasul 2: Marcarea modulului pentru tăiere şi îndoire

Marcaţi măsurătorile (A) - (B) şi (C) - (D) pe modul. Când marcaţi modulul aveţi grijă ca marcajele să corespundă cu poziţia laţului care se va situa dedesubtul modulului (vezi detaliul de mai jos, care ilustrează intersecţia cu laţul).

Inscripţionaţi pe modul o linie de la (B) la (D). Aceasta va fi linia de îndoire a modulului.

Inscripţionaţi o linie suplimentară (linia de tăiere). Trasaţi această linie astfel încât partea modulului care se va îndoi în sus să fie suficientă pentru a acoperi şipca de-a lungul coamei. Dacă aţi lăsat prea mult material, acesta se poate îndoi peste şipcă.

Pasul 3: Tăierea şi îndoirea modulului

Pentru sfaturi utile despre tăierea şi îndoirea modulelor, studiaţi secţiunea de la sfârşitul acestui ghid.

Pasul 4: Instalarea elementului de coamă

Metodele pentru instalarea coamei “V” cu sau fără ventilaţie de coamă sunt, în principiu, aceleaşi cu cele descrise în detaliu în acest ghid.

26. Formarea uneiintersecţii de 3 coame “V”

Pentru a forma o intersecţie de 3 coame “V” tăiaţi, decupaţi şi îndoiţi elementele de coamă A, B şi C ca în figura de mai sus. Instalaţi elementul A urmat de elementele B şi apoi C deasupra. Fixaţi ansamblul în cuie şi apoi retuşaţi cu kit de retuş Decra.

27. DoliileMontaţi scândurile pentru dolie şi bateţi în cuie, de-a lungul doliei, câte o şipcă pe fiecare parte.

Montaţi laţii corespunzător cu pasul modulelor şi asiguraţi-vă că laţii depăşesc şipcile montate de-a lungul doliei. Tăiaţi aceşti laţi astfel încât linia formată din capetele lor să se afle la 65mm de centrul doliei.

Pentru măsurarea, marcarea, tăierea şi îndoirea modulelor pentru dolie respectaţi acelaşi proces descris la secţiunea despre coamele oblice. Diferenţa este că marginea modulului va trebui îndoită în jos şi nu în sus.

NOTĂ: Când îndoiţi modulul în jos, măsuraţi distanţa între marginea superioară a laţului care iese în dolie şi suprafaţa doliei, şi acordaţi o toleranţă rezonabilă astfel încât să evitaţi ca marginea de jos a modulului (cea care a fost îndoită în jos) să atingă suprafaţa doliei.

Pentru sfaturi utile despre tăierea şi îndoirea modulelor, studiaţi secţiunea de la sfârşitul acestui ghid.