ghid femeia intreprinzator

Investeşte în oameni!

Proiect cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul

Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Axa prioritară: 6 – Promovarea incluziunii sociale

Domeniul major de intervenţie: 6.3. – Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa

muncii

Titlul proiectului: Performanţă în carieră şi în afaceri pentru femei

Contract POSDRU/97/6.3/S/58571

Femeia întreprinzător

- modele de succes

2

Investeşte în oameni!

Proiect cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

2007 – 2013

Axa prioritară: 6 – Promovarea incluziunii sociale

Domeniul major de intervenţie: 6.3. – Promovarea egalităţii de şanse pe

piaţa muncii

Titlul proiectului: Performanţă în carieră şi afaceri pentru femei

Contract POSDRU/97/6.3/S/58571

Autori Capitol I

Banu Cristiana Ecaterina Firică Cristian Emanuel Autori Capitol II

Ştefănescu Camelia-Cristina Galiceanu Lăcrămioara Mihaela Păunescu Mirela Autori Capitol III

Georgescu Floarea Bogdănoiu Cristiana-Luminiţa

Scheau Ioan Autori Capitol IV

Cruceru Gica Dincă Sorin Dumitru Alexandru Aurel Autori Capitol V

Petrescu Ion Barbu Cristina Mihaela

Cruceru Nicolae Autori Capitol VI

Ştefan Rodica Firică Camelia

Munteanu Ana Autori Capitole VII şi VIII

Treanţă Sanda-Maria Belgun Cristian

3

CUPRINS

Capitolul I Dreptul afacerilor. Legislaţie pentru IMM-uri

1.1. Noţiuni introductive privind IMM-urile ...................................... 7 1.2. Întreprinzătorul – reprezentant al sectorului întreprinderilor

mici şi mijlocii .............................................................................. 9 1.3. Constituirea societăţilor comerciale şi formalităţile necesare

înmatriculării societăţilor comerciale ....................................... 10 1.4. Legislaţia financiară şi legislaţia contabilă specifice sectorului

IMM-urilor ................................................................................ 14 1.5. Baza legală a surselor de finanţare a IMM-urilor ..................... 15

Capitolul II Management şi tehnici de negociere

2.1. Afacerea: concept, caracteristici, etape ................................... 18 2.2. Management în afaceri ............................................................. 21 2.3. Procesul de negociere .............................................................. 24 2.4. Etapele negocierii ..................................................................... 27 2.5. Strategii de negociere ............................................................... 30 2.6. Negociatorul. Stiluri de negociere ............................................ 33 2.7. Tehnici de negociere ................................................................. 38 2.8. Comunicarea în management .................................................. 39

Capitolul III Contabilitate pentru manageri

3.1. Obiectul şi metoda contabilităţii .............................................. 41 3.2. Contabilitatea capitalurilor ....................................................... 46

4

3.3. Contabilitatea activelor imobilizate .......................................... 49 3.4. Contabilitatea stocurilor ........................................................... 56 3.5. Contabilitatea terţilor ............................................................... 62 3.6. Contabilitatea trezoreriei ......................................................... 72 3.7. Contabilitatea financiara a veniturilor şi a cheltuielilor ........... 76 3.8. Situaţiile financiare anuale ....................................................... 77

Capitolul IV E-Business.Tehnologii informaţionale pentru afaceri

4.1. Reţele de calculatoare. Reţeaua Internet, Intranet şi reţeaua World Wide Web ...................................................................... 81

4.1.1. Noţiuni generale despre reţelele de calculatoare ............ 81 4.1.2. Reţeaua INTERNET ............................................................ 83 4.1.3. Reţeaua INTRANET ............................................................ 85 4.1.4. Reţeaua WORLD WIDE WEB ............................................. 86

4.2. Software de bază pentru sistemele informatice de afaceri ..... 88 4.2.1. Generalităţi despre sistemul de operare Windows .......... 88 4.2.2. Utilizarea interfeţei Windows XP ...................................... 89 4.2.3. Comenzi rapide utilizate în sistemul de operareWindows .. .

90 4.3. Comerţul electronic (E-comerţul) ............................................. 95

4.3.1. Introducere în comerţul electronic ................................... 95 4.3.2. Tipuri de comerţ electronic ............................................... 96 4.3.3. Beneficii ale comerţului electronic ................................... 97 4.3.4. Contractul încheiat prin mijloace electronice ................... 99

4.4. Promovarea afacerii pe Internet ............................................ 103 4.4.1. Web-ul comercial ............................................................ 103 4.4.2. Strategii de promovare şi automatizare a vânzărilor on-line

105 4.5. Content Management System ................................................ 107

4.5.1. Alegerea unui nume de domeniu, înregistrarea şi găzduirea acestuia ........................................................................................ 107

4.5.2. Cum să construieşti un site Joomla!- soluţia pentru nonprogramatori ............................................................. 108

4.5.3. Panoul de administrare Joomla! ..................................... 113

5

4.5.4. Joomla! - configuraţii de bază ......................................... 117 4.5.5. Administrarea modulelor ................................................ 122 4.5.6. Partea de conţinut - secţiuni, categorii, articole ............. 127 4.5.7. Meniurile Joomla! ........................................................... 134 4.5.8. Administrarea utilizatorilor în Joomla! ........................... 140

Capitolul V Managementul de mediu

5.1. Mediul și dezvoltarea durabilă ............................................... 143 5.2. Introducere în managementul mediului ................................. 144 5.3. Managementul mediului în “întreprinderea verde” .............. 145 5.4. Eco-etichetarea produselor şi serviciilor ................................ 148 5.5. Fondul pentru mediu. Generalităţi ......................................... 153 5.6. Componente strategice şi politice în managementul mediului

................................................................................................ 154 Capitolul VI Engleza pentru afaceri

6.1. Necesitatea însuşirii limbilor străine ...................................... 157 6.2. Care este importanţa învăţării unei a doua limbi? ................. 158

Capitolul VII Finanţări europene nerambursabile pentru afaceri

7.1. Cadrul general al fondurilor europene ................................... 163 7.2. Prezentarea Progremelor Operaţionale ................................. 168 7.3. Abordarea unei investiţii finanţată din fonduri europene

nerambursabile ....................................................................... 181 7.4. Rolul creditelor bancare şi a fondurilor de garantare în

implementarea proiectelor europene .................................... 182 Capitolul VIII. Model de plan de afaceri / Cerere de finanţare

8.1. Planul de afaceri pentru înfiinţarea Centrului de Înfrumuseţare şi Întreţinere Corporală „Mata Hari” pentru SC ABC Consulting SRL........................................................................................... 187

8.2. FORMULARUL CERERII DE FINANŢARE ................................... 212

6

Bibliografie .......................................................................................... 233

7

Capitolul I

Dreptul afacerilor. Legislaţie pentru IMM-uri

1.1. Noţiuni introductive privind IMM-urile

Definirea IMM-urilor, are în vedere următoarele aspecte:

- dimensiunea afacerii: cifra de afaceri, capital social, numărul

de personal, profitul, (cel mai important/frecvent criteriu utilizat

este cel al numărului de personal);

- unitatea de conducere: Confederaţia generală a

întreprinderilor mici şi mijlocii (Confédération Générale des

Petites et Moyennes Entreprises) afirmă că IMM este o

întreprindere stăpânită şi condusă de o persoană.

În aprecierea mărimii unei întreprinderi se au în vedere

criterii cantitative şi calitative:

- cantitative: volumul vânzărilor, numărul salariaţilor, profit;

- calitative: la atingerea unui anumit nivel al productivităţii

muncii, atingerea unui anumit grad al unităţii în mediul economic,

la atingerea unui anumit nivel de comportament.

În SUA, întreprinderile sunt considerate mici şi mijlocii dacă

numărul proprietarilor (persoanelor) este între 1-20, au o

localizare geografică bine determinată, managementul este

independent, separat de proprietar, iar cifrele de afaceri se învârt

în jurul a câtorva milioane de dolari.

În UE criteriul principal de clasificare este cel al numărului

de salariaţi, clasificat pe 3 categorii:

■ micro-întreprindere: 1-9 salariaţi

■ întreprinderi mici: 10-99 salariaţi

■ întreprinderi mijlocii: 100-499 salariaţi.

România a preluat parţial acest criteriu de clasificare:

● micro-întreprindere: 1-9 salariaţi

● întreprinderi mici: 10-49 salariaţi

8

● întreprinderi mijlocii: 50-249 salariaţi.

Dezvoltarea puternică a IMM-urilor pe plan mondial,

reprezintă o trăsătură a economiei moderne. Rolul IMM-urilor în

economie şi societate este de necontestat.

Dinamismul, flexibilitatea, receptivitatea la cerinţele pieţei,

reprezintă câteva dintre virtuţile IMM-urilor. Implicarea nemijlocită

a întreprinzătorului în activitatea firmei, precum şi crearea unui

client nou, de colaborare şi de încredere, în cadrul acesteia,

contribuie la schimbarea mentalităţii şi comportamentului atât la

nivelul individului, cât şi al organizaţiei.

Atenţia crescândă acordată, în aproape toate economiile

naţionale, sectorului IMM reflectă recunoaşterea rolului acestuia

în asigurarea unei dezvoltări economice şi sociale echilibrate

reprezentând, în acelaşi timp, o premisă a continuităţii procesului

de creare şi consolidare a sectorului IMM.

Odată cu înscrierea ţărilor din Europa Centrală şi de Est pe

linia tranziţiei spre economia de piaţă, a început procesul de

creare şi dezvoltare a sectorului privat de IMM-uri. Un număr

considerabil de firme au fost create profitând de concurenţa

redusă şi de oportunităţile mediului extern.

În România, ca în oricare economie de piaţă, IMM-urile au

efecte benefice pentru sistemul economic, prin rolurile pe care le

îndeplinesc.

Rolul şi importanţa IMM-urilor decurg din următoarele

trăsături ale acestora care pot fi concretizate în următoarele:

- oferă noi locuri de muncă;

- favorizează inovarea şi flexibilitatea;

- se constituie practic în locuri unde personalul se perfecţionează

şi de unde se poate îndrepta apoi spre întreprinderile mari;

- stimulează concurenţa;

- ajută la buna funcţionare a întreprinderilor mari pentru care

prestează diferite servicii sau produc diferite subamsamble;

- fabrică produse şi prestează servicii în condiţii de eficienţă.

9

În conformitate cu Legea nr. 346/2004, sunt considerate a fi

întreprinderi mici şi mijlocii cele care îndeplinesc cumulativ

următoarele condiţii:

- au un număr mediu de salariaţi mai mic de 250;

- realizează o cifră de afaceri anuală de până la opt milioane

de euro (echivalent în lei) sau au un rezultat al bilanţului

contabil ce nu depăşeşte echivalentul în lei a cinci milioane

de euro.

1.2. Întreprinzătorul – reprezentant al sectorului

întreprinderilor mici şi mijlocii

Întreprinzătorul este persoana care iniţiază şi derulează

singură sau în asociere, o afacere, asumându-şi riscul de a

investi capital şi anumite responsabilităţi , de a conduce firma, în

schimbul unor satisfacţii materiale sau personale.

Responsabilităţile întreprinzătorului sunt de natură

economică, etică, socială faţă de angajaţi, furnizori, clienţi,

organele de stat, concurenţii.

Responsabilităţile etice ale unui întreprinzător se referă la:

responsabilităţile faţă de acţionari: gestiune corectă, loialitate,

informare, transparenţă, confidenţialitate;

responsabilităţile faţă de angajaţi: remunerare echitabilă,

dezvoltare profesională, respect al vieţii personale etc.;

responsabilităţile faţă de clienţi: produse/servicii de calitate,

graduarea siguranţei în utilizare, informare;

responsabilităţile faţă de comunitate: protejare a mediului,

contribuţie la soluţionarea problemelor sociale, respectare a

diversităţii culturale.

10

1.3. Constituirea societăţilor comerciale şi formalităţile

necesare înmatriculării societăţilor comerciale

Principalele forme juridice în care poate fi lansată o afacere

sunt următoarele:

A. persoană fizică autorizată;

B. întreprindere individuală;

C. întreprindere familială;

D. societate comercială.

Persoana fizică autorizat ăreprezintă acea persoană

autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică

permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă.

Persoana fizică autorizată este cea mai simplă formă de

manifestare a iniţiativei particulare în domeniul economic.

Întreprinderea individuală este întreprinderea economică,

fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător

persoană fizică.

Întreprinderea familială este reprezentată de întreprinderea

economică, fără personalitate juridică, organizată de un

întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa.

Societăţile comerciale se constituie ca persoane juridice

distincte de persoana proprietarilor în baza Legii nr. 31/1990

privind societăţile comerciale republicată, prin asocierea între

două sau mai multe persoane fizice sau juridice. Ele desfăşoară

activităţi în nume propriu, au conducere, respectiv sediu propriu.

Potrivit art. 10 din Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008, la

registrul comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în care

solicitantul îşi stabileşte sediul profesional, se depune o cerere de

înregistrare în registrul comerţului şi o cerere de autorizare a

funcţionării. Aceste cereri vor fi însoţite de următoarea

documentaţie:

a) Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în

registrul comerţului şi de autorizare a funcţionarii PFA, este

următoarea:

11

● carte de identitate sau paşaport - fotocopie certificată

olograf de către titular privind conformitatea cu originalul;

● document care să ateste drepturile de folosinţă asupra

sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat,

certificat de moştenitor, contract de vânzare-cumpărare,

declaraţie de luare în spaţiu sau orice alt act juridic care conferă

dreptul de folosinţă etc. - copie legalizata;

● declaraţie pe propria răspundere care să ateste

îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de

legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar,

protecţiei mediului şi protecţiei muncii;

● fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă

pregătirea profesională, dacă aceasta este cerută, potrivit unor

prevederi legale speciale;

● fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă

experienţa profesională, dacă este cazul.

b) Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în

registrul comerţului şi de autorizare a funcţionarii întreprinderii

individuale, este următoarea:

■ carte de identitate sau paşaport al titularului întreprinderii

individuale - fotocopie certificată olograf de către titular privind

conformitatea cu originalul;

■ document care să ateste drepturile de folosinţă asupra





■ declaraţie pe propria răspundere care să ateste




12

■ fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă



■ fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă

experienţa profesională, dacă este cazul.

c) Documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în

registrul comerţului şi de autorizare a funcţionarii întreprinderii

familiale, este următoarea:

♦ carte de identitate sau paşaport al fiecărui membru -

fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea

cu originalul;

♦ document care să ateste drepturile de folosinţă asupra





♦ declaraţie pe propria răspundere care să ateste




♦ fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă



♦ fotocopii certificate olograf de pe documentele care atestă

experienţa profesională, dacă este cazul;

♦ acordul de constituire şi procura specială.

În scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată,

PFA poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA,

întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi

individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu

alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi

13

economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic deja

dobândit.

PFA nu poate angaja cu contract de muncă terţe persoane

pentru desfăşurarea activităţii pentru care a fost autorizată şi nici

nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care

colaborează, chiar dacă colaborarea este exclusivă.

PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi alte

drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurată în

sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru

şomaj.

PFA îşi desfăşoară activitatea folosind în principal forţa de

muncă şi aptitudinile sale profesionale. Ea nu poate cumula şi

calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei

întreprinderi individuale.

În schimb, PFA poate cere ulterior schimbarea statutului

juridic dobândit şi autorizarea ca întreprinzător persoană fizică

titular al unei întreprinderi individuale.

PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de

afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu

întreg patrimoniul sau, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă

procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind

procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare, dacă are

calitatea de comerciant, potrivit art. 7 din Codul comercial.

Patrimoniul de afectaţiune reprezintă totalitatea bunurilor,

drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice autorizate, titularului

întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii familiale,

afectate scopului exercitării unei activităţi economice, constituite

ca o fracţiune distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate,

titularului întreprinderii individuale sau membrilor întreprinderii

familiale, separată de gajul general al creditorilor personali ai

acestora.

14

1.4. Legislaţia financiară şi legislaţia contabilă specifice

sectorului IMM-urilor

În ţara noastră, principalele reglementări ce asigură cadrul

legal al taxelor şi impozitelor aplicabil IMM-urilor sunt

reprezentate de următoarele acte normative:

► dispoziţiile Codului Fiscal, Legea nr. 571/2003 privind

Codul fiscal, coroborată cu H.G. 44/2004 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, precum

şi ultima actualizare conform cu Legea nr.188 din 14 octombrie

2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.

155/2007 pentru modificarea alin. 4 şi 5 ale art. 263 din Legea nr.

571/2003;

► Legea nr. 82 din 24 decembrie 1991 – Legea

contabilităţii, republicată în MOF nr. 454/18.06.2010.

Impozitele şi taxele reglementate de prezentul cod se

bazează pe următoarele principii, numite principiile fiscalităţii, ce

sunt stipulate la art. 3, Capitolul 2 intitulat Interpretarea şi

modificarea Codului fiscal:

A) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele

categorii de investitori şi capitaluri, cu forma de proprietate,

asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului român şi străin

B) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice

clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele,

modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare

plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina

fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa

deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;

C) echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin

impunerea diferită a veniturilor, în funcţie de mărimea acestora;

D) eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen

lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să

nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane

15

fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data

adoptării de către acestea a unor decizii investiţionale majore.

1.5. Baza legală a surselor de finanţare a IMM-urilor

Pentru a intra în afaceri, este nevoie de resurse financiare,

dar şi de o bună gospodărire a acestora, astfel încât afacerea să-

şi atingă potenţialul deplin.

Estimarea cerinţelor financiare se face după ce

întreprinzătorul s-a decis asupra produselor/serviciilor pe care le

va realiza/vinde şi asupra amplasamentului afacerii. Estimarea

cerinţelor financiare se face în funcţie de tipurile de capital

necesar iniţierii afacerii: capital de pregătire a afacerii şi capital de

începere a activităţii.

Capitalul necesar pregătirii afacerii - reprezintă investiţia

care se face înainte de începerea afacerilor, iar cerinţele de

capital variază în funcţie de natura activităţii, de mărimea firmei,

de amplasamentul acesteia etc.

Capitalul de începere a activităţii - reprezintă investiţiile care

se fac cu puţin timp înainte de începerea afacerii, în timpul

lansării afacerii şi imediat după iniţierea afacerii.

Înţelegerea diferitelor surse de obţinere a fondurilor şi

implicaţiile lor asupra afacerii reprezintă o condiţie esenţială

pentru reuşita în afaceri.

Finanţarea reprezintă procesul de asigurare a unor fonduri

băneşti necesare desfăşurării unor activităţi ale unei întreprinderi,

instituţii sau ONG.

Necesarul de finanţare al unui IMM se determină prin

analiza indicatorilor de evoluţie a cheltuielilor generate de

dezvoltarea organizaţiei respective, iar acest necesar trebuie

determinat încă din faza de planificare a dezvoltării. În funcţie de

caracteristicile acestui necesar se construieşte politica de

finanţare a organizaţiei respective, în cazul nostru, IMM-ul.

16

Pentru determinarea surselor de finanţare adecvate afacerii

pornind de la necesarul determinat în baza planului de afaceri,

trebuie avute în vedere următoarele surse de finanţare:

A. Capitalul propriu;

B. Creditul bancar;

C. Finanţări obţinute prin programe de promovare a IMM-

urilor;

D. Fonduri de capital de risc;

E. Leasing;

F. Credite de la furnizori şi de la clienţi;

G. Credite pe efecte de comerţ (factoringul şi scontarea).

În ceea ce priveşte sursele de finanţare, putem remarca

faptul că există două categorii de surse, prin intermediul cărora

poate fi realizată finanţarea şi anume: sursele proprii (interne) şi

sursele externe (cele din afara organizaţiei).Consultând Ghidul

privind finanţarea IMM-urilor putem observa care sunt aceste

surse de finanţare specifice IMM-urilor.

Sursele interne de finanţare pot fi:

a) contribuţiile proprietarilor sau ale membrilor organizaţiei;

b)resursele excedentare generate de activitatea organizaţiei.

Sursele externe de finanţare pot fi:

a) credit;

b)finanţarea nerambursabilă (subvenţii guvernamentale,

programe de finanţare nerambursabilă publice sau private).

În alegerea sursei de finanţare, IMM-urile se orientează, în

primul rând, în funcţie de nivelul dobânzilor, precum şi în funcţie

de procedurile şi normele impuse de instituţiile financiare. Cu alte

cuvinte, costul banilor, înţelegând aici, atât dobânda cât şi

costurile de tranzacţionare, sunt primordiale în alegerea sursei.

Totuşi, criteriul garanţiilor cerute de către instituţiile bancare

pentru securizarea împrumuturilor se află listat pe locul trei în

ierarhia factorilor de influenţă, fiind perceput ca o barieră în calea

17

lărgirii accesului la credite. Din acest considerent, dezvoltarea

fondurilor de garantare a creditelor pentru IMM-uri, atât la nivel

central cât şi teritorial, se impune ca o direcţie de acţiune în

efortul de susţinerea a accesului IMM-urilor la credite.

Această direcţie de acţiune este şi mai importantă dacă se

ia în calcul şi conjunctura favorabilă de pe piaţa creditului,

concretizată în disponibilitatea şi interesul crescând al băncilor

comerciale de a intra în raporturi de creditare cu IMM-urile.

18

Capitolul II

Management şi tehnici de negociere

2.1. Afacerea: concept, caracteristici, etape

Afacerea reprezintă un fenomen socio-economic de mare

complexitate, definitoriu pentru sistemul economiei de piaţă. Ea

poate fi definită ca un ansamblu de operaţiuni iniţiate, organizate

şi conduse de unul sau mai mulţi întreprinzători, care vizează

producerea şi vânzarea de bunuri şi /sau servicii pentru

satisfacerea nevoilor clienţilor şi obţinerea de profit. Ataşându-se

curentului umanist, nouă manieră de abordare a afacerii

promovează tot mai mult latura să etică şi de responsabilitate

socială, extinzând sensul profitului la ideea de moralitate,

responsabilitate şi prestigiu social.

Derularea unei afaceri economice presupune următoarele

etape: etapa prospectării afacerii; etapa de studiu; etapa

negocierii; etapa de realizare a prevederilor contractului; etapa

finalizării afacerii.

Odată cu creşterea complexităţii mediului de afaceri şi

amplificarea concurenţei, responsabilităţile care revin

managerului pe parcursul etapelor de derulare a afacerii sunt

puternic orientate asupra acţiunilor care vizează creşterea

capacităţii firmei de a satisface într-un mod profitabil cerinţele

consumatorilor.

Principalele elemente conceptuale ale afacerii subliniază

următoarele:

afacerea are un obiect bine determinat, reflectat în condiţiile

şi modalităţile ei specifice de realizare;

are o finalitate economico-financiară bine conturată, în

concordanţă cu un anumit scop -menţinerea pe piaţă şi

obţinerea de profit;

19

implică o bună pregătire profesională şi managerială a celor

care operează în acest domeniu;

poate aparţine unui singur întreprinzător, care îşi asumă

toate drepturile, obligaţile şi riscurile implicate, sau poate

aparţine mai multor persoane asociate, caz în care toate

elementele amintite se împart între părţile implicate;

trebuie să aducă avantaje tuturor părţilor implicate.

Construirea şi dezvoltarea unei afaceri se poate realiza prin

următoarele modalităţi:

dezvoltarea unui concept propriu;

cumpărarea (preluarea) unei afaceri;

concesionarea (franciza).

Dezvoltarea unui concept propriu poate fi soluţia cea mai

bună în situaţia conceperii şi realizării unui produs nou sau atunci

când se are în vedere intrarea pe o piaţă în creştere. Înfiinţarea

unei noi firme este soluţia aleasă cel mai frecvent de

întreprinzătorul care ia decizia de a iniţia o nouă afacere.

Iniţierea unei afaceri este un proces complex, care implică

parcurgerea mai multor etape, şi anume: identificarea oportunităţii

de afaceri; evaluarea ideii de afaceri; evaluarea resurselor pe

care întreprinzătorul le are la dispoziţie; evaluarea resurselor

necesare iniţierii afacerii; compararea resurselor de care dispune

întreprinzătorul cu resursele necesare iniţierii şi desfăşurării

activităţilor în condiţii bune; elaborarea planului de afaceri.

Cumpărarea (preluarea) unei afaceri trebuie să fie

susţinută, în primul rând, de informaţii cât mai exacte cu privire la

afacerea în cauză, preluate din cât mai multe surse (experţi

clienţi, furnizorii, colaboratorii, concurenţa, salariaţi, etc.). Se

realizează o analiză preliminară a afacerii pe care întreprinzătorul

doreşte să o achiziţioneze. Un aspect important pe care

întreprinzătorul-cumpărător trebuie să-l cunoască este cel

referitor la motivul real pentru care se vinde acea afacere.

20

Se poate vorbi de un avantaj important în contextul

cumpărării unei afaceri existente atunci când aceasta reprezintă

un mecanism de afaceri funcţional, ceea ce presupune preluarea

unei situaţii favorabile deja creată din perspectiva imaginii pe

piaţă, clienţilor, furnizorilor, salariaţilor, situaţiei financiare.

Concesionarea (franciza) se concretizează în dreptul de a

face afaceri într-un anumit mod, pe o anumită perioadă de timp şi

într-un loc determinat, drept pe care proprietarul unui produs sau

al unei afaceri (francizor) îl cedează către un francizat, în

schimbul plăţii unor redevenţe. Prin structura să specifică,

franciza condiţionează reuşita în afaceri de buna colaborare şi de

încrederea reciprocă între proprietarul francizei şi cel care

cumpără modelul de operare a afacerii, precum şi pe realizarea

unei concordanţe durabile între obiectivele acestora.

Alegerea uneia dintre modalităţile amintite mai sus depinde

de o multitudine de factori, printre care: obiective vizate, resurse,

riscuri, contextul economico-social etc. Indiferent de modalitatea

aleasă pentru dezvoltarea unei afaceri, întreprinzătorul trebuie să

opereze cu criterii de raţionalitate în materie de opţiuni, decizii şi

evaluare a performanţelor.

Magementul afacerilor este un domeniu care reclamă

însuşiri deosebite, iar afacerea este reflectarea personalităţii celui

care o conduce. Personalitatea înseamnă ceea ce este propriu,

caracteristic fiecărei persoane şi o distinge ca individualitate. Ea

cuprinde o serie de însuşiri intelectuale şi morale, abilităţi,

deprinderi şi atitudini, precum şi competenţa care se dobândeşte

prin acumulare de cunoştinţe şi experienţă.

O importanţă deosebită printre însuşirile care configurează

personalitatea omului de afaceri o au cele care reflectă

competenţa comunicaţională şi conduita să în mediul afacerilor.

Îndeplinirea cu succes a responsabilităţilor care revin omului de

afaceri depinde în măsură considerabilă de personalitatea să, de

abilităţile, de competenţa şi experienţa de care dispune, toate

aflându-se sau fiind determinate în zona intervenţiilor

21

manageriale profesioniste. Alături de capitalul financiar, şi la fel

de important ca acesta, afacerea presupune o investiţie mare de

profesionalism, creativitate, tenacitate şi, nu în ultimul rând, o

puternică dorinţă de a reuşi.

2.2. Management în afaceri

Managementul este definit ca ansamblul activităţilor,

metodelor şi tehnicilor care înglobează sarcinile organizării,

gestiunii şi conducerii unei organizaţii, având rolul de a o menţine

într-o stare de echilibru dinamic în cadrul mediului competitiv.

Conţinutul său se referă la procesul adoptării unor decizii

eficiente privind dezvoltarea afacerii şi punerea în valoare a

resurselor firmei pentru realizarea obiectivelor vizate. De modul în

care este manageriată afacerea, din momentul demarării şi pe tot

parcursul dezvoltării sale, depinde consolidarea poziţiei firmei în

mediul competitiv în care operează.

De-a lungul timpului, s-au creat curente de gândire, şcoli şi

mişcări care au consolidat statutul ştiinţific al managementului,

atribuindu-i diferite definiţii, accepţiuni şi principii. Dintre acestea,

s-au remarcat patru şcoli de gândire economică, şi anume: şcoala

clasică (tradiţionalistă); şcoala relaţiilor umane

(comportamentalistă); şcoala cantitativă (matematică) ; şcoala

sistemică.

Procesul managerial este dat de totalitatea fazelor şi

etapelor prin care se clarifică obiectivele firmei şi ale

subsistemelor sale organizaţionale, se stabilesc procesele de

muncă necesare şi preconizate pentru atingerea lor, se

repartizează sarcinile pentru îndeplinirea obiectivelor propuse.

Procesul managerial depinde de problemele şi sarcinile firmei şi

poate fi abordat sub următoarele aspecte: metodologic funcţional,

economic, organizaţional social, informaţional.

Etapele procesului managerial sunt stabilite pe întreaga

perioadă de derulare a unei afaceri, de la demararea şi până la

22

finalizarea acesteia, după care ciclul managerial se reia prin

proiectarea unei noi afaceri şi stabilirea unor noi obiective.

Procesul managerial se realizează prin intermediul funcţiilor

manageriale, al căror conţinut defineşte ciclul complet al tuturor

activităţilor care se desfăşoară în cadrul firmei. În cadrul firmei,

funcţiile managementului şi operaţiile ce decurg din aceste

funcţii sunt orientate spre un scop precis, acela de a maximiza

profitul. Cele cinci funcţii, apreciate ca funcţiile clasice ale

managementului, şi care, în continuare, stau la baza analizei

procesului managerial în afaceri, sunt:

funcţia de previziune -constă în ansamblul proceselor prin care

se determină, pe de o parte, obiectivele firmei, rezultatele

vizate, iar, pe de altă parte, resursele necesare a fi alocate

pentru atingerea acestora şi mijloacele practice de acţiune;

funcţia de organizare -vizează conceperea cadrului

organizatoric optim care să permită desfăşurarea proceselor de

muncă în condiţii de eficacitate maximă;

funcţia de coordonare- constă în ansamblul proceselor prin care

se asigură armonizarea deciziilor şi acţiunilor personalului firmei

şi ale subsistemelor sale, conform previziunilor şi cadrului

organizatoric stabilite anterior;

funcţia de antrenare- încorporează ansamblul acţiunilor prin

care personalul firmei este atras şi stimulat să contribuie la

realizarea obiectivelor stabilite, prin luarea în considerare a

factorilor care-l motivează.;

funcţia de control-evaluare finalizează ciclul procesului

managerial. Scopul principal al acestei funcţii constă în

corectarea la timp a abaterilor ce pot să apară pe parcursul

perioadelor de îndeplinire a obiectivelor previzionate.

Odată cu accentuarea complexităţii mediului de afaceri şi

diversificarea accentuată a activităţilor din cadrul firmei, au

intervenit o serie de modificări în modul de abordare şi exercitare

a funcţiilor manageriale la nivelul firmei. Funcţiile pe care

23

managementul afacerilor trebuie să le îndeplinească sunt strâns

legate de capacitatea să de a dezvolta şi aplica metode şi tehnici

specifice unor noi tipuri de management, consacrate deja în

domeniul afacerilor, şi anume: managementul strategic;

managementul participativ; managementul schimbării;

managementul crizelor; managementul orientat către satisfacerea

clienţilor.

Realizarea funcţiilor manageriale are la bază o serie de

principii, care determină formarea şi dezvoltarea acţiunilor şi

comportamentelor manageriale.

Principiile generale ale managementului sunt:

principul managementului participativ-constă în implicarea

salariaţilor în exercitarea actului decizional în funcţie de

competenţele de care aceştia dispun;

principiul motivării - exprimă necesitatea identificării şi utilizării

acelor stimulente materiale şi morale care asigură îmbinarea

armonioasă a intereselor tuturor părţilor implicate în buna

desfăşurare a activităţii firmei;

principiul creşterii continue a eficienţei- are în vedere

maximizarea efectelor economico-sociale (cuantificabile şi

necuantificabile) ale firmei în condiţiile minimizării eforturilor

(cheltuielilor), prin folosirea unui instrumentar modern de

metode şi tehnici manageriale;

principiul asigurării concordanţei dintre parametrii sistemului de

management al firmei, caracteristicile sale esenţiale şi cele ale

mediului ambiantal - are ca fundament dinamismul dezvoltării

societăţii contemporane în toate componentele sale.

Alături de principiile expuse mai sus, care reprezintă

principii generale ale managementului, au fost formulate o serie

de principii specifice managementului afacerilor. Amintim

dintre acestea: a considera clientul ca cel mai important element

a unei afaceri; a stabili obiective ferme;a prevedea rezultatele

dorite; a elabora planuri şi strategii corespunzător obiectivelor

24

fixate; a controla sistematic; a stimula procesul de învăţare

continuă; a motiva angajaţii în funcţie de rezultatele obţinute; a

cultiva sentimentul de ataşament faţă de misiunea şi obiectivele

firmei; a promova valorile morale şi tratarea principială a

partenerilor de afaceri etc. Aceste principii constitue un ghid

eficient de acţiune, cu valoare practică pentru manageri.

Planul de afaceri este un instrument utilizat pentru

stabilirea paşilor concreţi de urmat în vederea dezvoltării afacerii

într-o perioadă de timp determinată. Planul de afaceri arată ceea

ce îşi propune întreprinzătorul să realizeze, modul în care se va

acţiona în direcţia îndeplinirii obiectivelor propuse, resursele

utilizate şi perioada de timp necesară realizării activităţilor

planificate. El reprezintă instrumentul principal de lucru al

managerilor atât în interiorul, cât şi în exteriorul firmei. Prin

intermediul său sunt explicate angajaţilor necesitatea tuturor

sarcinilor şi atribuţiilor pe care le au de îndeplinit şi rolul acestora

în dezvoltarea afacerii. În exteriorul firmei, planul de afaceri

reprezintă documentul principal utilizat în comunicarea dintre

întreprinzători, potenţialii finanţatori şi investitori (de exemplu, în

situaţia realizării unui parteneriat strategic cu o altă firmă sau a

solicitării unei finanţări).

Construirea unui plan de afaceri solicită un efort susţinut şi o

muncă de durată. Este necesară o analiză coordonată a tuturor

informaţiilor şi descrierea riguroasă a fiecărui capitol al planului

(proces de producţie, obiective, strategii, planuri de acţiune,

situaţia financiar-contabilă etc.). La elaborarea unui plan de

afaceri se recomandă respectarea anumitor cerinţe care ţin de

prezentarea profesionistă a acestuia.

2.3. Procesul de negociere

Negocierea este prezentă în orice domeniu în care apar

oamenii: în familie, la serviciu, la şcoală, în relaţiile cu clienţii,

furnizorii, diversele organisme publice şi private, în domeniu

25

militar, în politică, în domeniul cultural-sportiv etc. O modalitate de

a pune în evidenţă mai bine specificul negocierii, ca formă de

interacţiune umană, este compararea acesteia cu alte tipuri de

interacţiuni, care îi sunt apropiate: rezolvarea problemelor şi

confruntarea pură. Negocierea se deosebeşte de acestea din

urmă sub aspectul divergenţelor implicate, al finalităţii sau

modului de conlucrare. Negocierea se poartă în prezent nu numai

pentru a rezolva divergenţe, ci şi pentru a atinge un scop comun.

Se trece de la ceea ce se numeşte negociere-conflict la

negociere-proiect.

Aspectele definitorii ale negocierii, indiferent de

modalitatea de abordare sau de definire a acestui concept, sunt:

părţile angajate în negociere;

interdependenţa lor;

divergenţele dintre ele;

conlucrarea lor pentru soluţionarea problemei comune;

acordul reciproc avantajos.

Principalele caracteristici ale negocierii:

este un fenomen social ;

este un proces organizat;

este un proces cu o finalitate precisă, ce presupune

armonizarea intereselor ;

este, prin excelenţă, un proces competitiv, partenerii

urmărind atât satisfacerea unor interese comune, cât şi a

unora contradictorii.

Obiectul negocierii reprezintă problema sau proiectul

supus dezbaterii, faţă de care părţile manifestă interese

divergente, şi care urmează să fie soluţionate printr-un acord.

Obiectul depinde de domeniul în care este aplicată negocierea,

putând fi: încheierea unei tranzacţii; restructurarea raporturilor şi

regulilor care guvernează relaţiile dintre părţi; valorificarea unei

oportunităţi; rezolvarea unei probleme etc. O distincţie importantă

între situaţiile de negociere este dată de complexitatea obiectului.

Din acest punct de vedere, se disting trei tipuri de negociere:

26

tipul I, un obiect unic care implică mai multe dimensiuni (preţ,

calitate). În această categorie se pot înscrie cele mai multe

negocieri comerciale, în care partenerii, vânzătorul şi

cumpărătorul, discută termenii şi condiţiile încheierii unui

contract (cantitate, preţ, termen de livrare etc.);

tipul II, un obiect unic cu o singură dimensiune (preţul,

termenul de finalizare al unui proiect);

tipul III, un obiect multiplu compus din obiecte parţiale. În

acest caz negocierea poate să prilejuiască rezolvarea mai

multor probleme de natură diferită.

Funcţiile negocierii pot fi sintetizate astfel:

modalitate de rezolvare a conflictelor, în viaţa cotidiană

(familie, vecini), economică, socială, politică, internaţională, ca

şi a conflictului din organizaţii;

modalitate de adoptare a deciziilor comune de către părţile

interdependente, în condiţiile în care între acestea există

divergenţe;

introducerea schimbării în organizaţie, atunci când

schimbarea provoacă unor părţi implicate anumite pierderi,

care ar trebui recompensate;

modalitate de realizare a schimburilor economice, prin

încheierea unor tranzacţii între diferiţi parteneri.

Negocierea se plasează între două tipuri de interacţiuni

opuse: rezolvarea problemelor şi confruntarea pură. În funcţie de

extrema spre care este orientată, putem distinge două forme

fundamentale de negociere:

a. Negocierea predominant distributivă - se caracterizează

prin încercarea protagoniştilor de a-şi distribui câştigurile şi

pierderile asociate subiectului negociat ajungând la un

compromis;

b. Negocierea predominant integrativă- se caracterizează

prin încercarea protagoniştilor de a găsi modalităţi de a majora

câştigul global, pe care apoi să şi-l împartă prin realizarea unui

compromis, astfel încât fiecare să primească mai mult.

27

În afara acestor două forme fundamentale de negociere

există o varietate de alte forme specifice de negociere, şi anume:

negocierea structurală; negocierea internă. Dacă se are în vedere

domeniul economic, cele mai multe şi mai importante negocieri

sunt cele comerciale (din domeniul afacerilor), iar în cadrul

acestora, negocierile referitoare la afacerile economice

internaţionale. Astfel de negocieri, materializate sub forma

acordurilor, convenţiilor sau contractelor internaţionale au în

vedere preţul, modalităţile de plată, cantitatea şi calitatea

mărfurilor, termenele şi condiţiile de livrare ş.a.

În funcţie de numărul participanţilor, negocierile sunt

împărţite în bilaterale şi multilaterale. În orezent, se manifestă

fenomenul de intensificare a negocierilor multilaterale, aceasta

neînsemnând însă că cele bilaterale au scăzut în importanţă.

În noile condiţii social-economice, o mare amploare au luat

negocierile comerciale interne, negocieri referitoare la contractele

de livrări de mărfuri, de locaţie şi închiriere, de comision, de

transport sau depozit etc.

2.4. Etapele negocierii

Etapele negocierii sunt următoarele:

1. Pregătirea negocierii;

2. Negocierea propriu-zisă;

3. Încheierea negocierii.

Pregătirea negocierii are o importanţă deosebită deoarece

reprezintă o condiţie a creşterii performanţei şi succesului

negociatorului. Pregătirea negocierii diferă în funcţie de factori

obiectivi (exemplu: natura şi miza negocierii), dar şi de modul în

care echipa de negociere simte că trebuie să o realizeze.

Metodologia a pregătirii negocierii include următoarele etape:

diagnosticul situaţiei de negociere ;

pregătirea strategică ;

organizarea negocierii.

28

Diagnosticarea situaţiei de negociere reprezintă activitatea

de cercetare şi analiză a :

obiectului şi elementelor de negociere;

contextului negocierii;

intereselor părţilor;

raportului de putere;

caracteristicilor negociatorului.

Pregătirea strategică cuprinde o metodologie care include

următoarele etape:

- pregătirea obiectivelor de negociere (ce vrem să realizăm?);

- pregătirea strategiilor (cum negociem?);

- pregătirea poziţiilor de negociere (construirea unei proiecţii

asupra cererilor şi revendicărilor care se vor formula).

Organizarea negocierii se referă la trei aspecte mai

importante, şi anume:

- pregătirea echipei de negociere;

- pregătirea mandatului de negociere ;

- pregătirea locului negocierii.

Negocierea propriu-zisă demarează odată cu declararea

interesului părţilor în realizarea unei tranzacţii punctuale sau a

unei relaţii comerciale durabile. În cadrul acestei etape de

negociere sunt importante trei momente:

începerea negocierii (protocolul de deschidere şi

prezentare, ordinea de zi, „Cine declară primul?”, „Cât declară

în deschidere?”, „Cum răspunzi declaraţiilor?”, „Cum formulezi

propunerile?”, „Cum obţii informaţii?”);

clarificarea poziţiilor –este etapa care încheie începutul

negocierilor şi declanşează negocierea propriu-zisă (intenţii,

promisiuni, pretenţii, decodificarea semnalelor, argumentaţia şi

demonstraţia, persuasiunea);

schimbul de concesii şi depăşirea impasurilor -

negociatorii încearcă să-şi apere propriile poziţii, fără a lovi inutil

sau prea mult în poziţiile adversarului, prin : concesii

29

(renunţarea unilaterală de către una dintre părţi la una sau mai

multe dintre poziţiile declarate favorabile unei înţelegeri) ;

compromisuri (renunţarea reciprocă la una sau mai multe

pretenţii, prin concesii la schimb, mai mult sau mai puţin

compensatorii, cu scopul de a debloca tratativele şi a face

posibil acordul părţilor); obiecţii (formale, făcute din raţiuni

tactice, caz în care pot fi dejucate mai uşor, şi obiecţii reale,

bazate pe interese şi poziţii durabile); depăşirea impasurilor.

Încheierea negocierilor se realizează atunci când fiecare

parte consideră că partenerul a făcut toate concesiile posibile, iar

alte eforturi ulterioare nu ar mai fi productive. Negociatorul are

nevoie de prezenţă de spirit, de clarviziune, de simţ al

oportunităţii pentru a sesiza momentul concluziei şi a evita

prelungirea inutilă a discuţiilor.

Tehnici de finalizare a negocierii :

finalizarea condiţionată;

oferta adecvată;

concesiile legate;

ultima ofertă;

presiunea timpului;

concentrarea argumentelor.

Există mai multe metode de finalizare a negocierilor,

acestea fiind folosite fie separat, fie mai multe deodată, în funcţie

de situaţia concretă şi, mai ales, de ce se aşteaptă în mod real de

la negocierea respectivă. Se pot folosi : întrebările directe,

aprobarea tacită, opţiunea maximă, afirmaţia continuă, simularea,

referinţele, surprinderea, bilanţul, formularea unei alternative,

trecerea la pasul următor, acord într-o chestiune minoră, oferirea

unei ocazii favorabile, comparaţia etc.

Finalizarea negocierilor este momentul care încununează

eforturile depuse de echipele de negociere în cadrul sesiunilor de

lucru. Finalizarea tratativelor stabileşte cât de mulţumit este

fiecare dintre parteneri de rezultatul obţinut. Dacă s-a ajuns la un

acord, finalizarea tratativelor duce la încheierea unui contract,

30

care nu înseamnă numai semnarea unui acord, ci şi realizarea

practică a tuturor obligaţiilor asumate prin intermediul acestuia. În

mod normal după faza de negociere urmează derularea efectivă

a contractului, care este piatra de încercare a viabilităţii soluţiilor

adoptate la masa tratativelor.

Odată încheiat contractul (angajamentul), respectarea

angajamentelor asumate sunt de mare importanţă. Păstrarea

contactului cu clienţii este cea mai bună modalitate de a ne

asigura că aceştia sunt în permanenţă mulţumiţi.

2.5. Strategii de negociere

Strategia de negociere priveşte modalitatea generală de

conducere a procesului de negociere şi reprezintă un plan

coerent prin care se aleg anumite tactici de negociere care pot

asigura realizarea obiectivelor. Strategiile arată orientările şi

opţiunile majore adoptate de negociator. Orizontul temporal al

strategiilor este îndelungat şi, de regulă, vizează interesele de

bază ale firmei. Strategia diferă în funcţie de obiectul negocierii,

partener şi moment. Strategiile influenţează tehnicile şi tacticile

utilizate.

Spre deosebire de strategii, tehnicile arată modalităţile de

acţiune pentru realizarea obiectivelor pe care firma şi le propune

pentru negocieri. Punerea în practică a strategiilor se face cu

ajutorul tacticilor de negociere. Acestea desemnează acţiuni

punctuale de valorificare a unor condiţii sau oportunităţi în cursul

tratativelor.

Strategia nu presupune elaborarea unui plan de acţiune

foarte amănunţit deoarece desfăşurarea tratativelor poate lua o

turnura care nu a fost anticipată, punând în dificultate

negociatorul care este fixat pe un scenariu prea rigid. Din acest

motiv strategia va cuprinde mai degrabă o serie de opţiuni

generale referitoare la modul de comportare şi de abordare a

întâlnirii.

31

Principalele funcţii ale strategiei de negociere sunt

următoarele1:

a. orientează demersurile şi comportamentul negociatorului în

cursul tratativelor;

b. conturează soluţii de repliere faţă de comportamentele şi

demersurile partenerului;

c. identifică mijloacele concrete de acţiune (schiţarea unui

scenariu, utilizarea timpului, ordinea de zi, argumentarea,

tacticile).

În funcţie de modul de abordare a negocierii, putem vorbi

despre o strategie directă sau despre una indirectă.

Strategia directă se aplică în situaţiile în care probabilitatea

de realizare a obiectivelor este foarte mare şi suntem încredinţaţi

(aproape) de obţinerea victoriei. Ea constă în expunerea clară şi

frontală a problemelor, fără a recurge la tactici care urmăresc

slăbirea poziţiei partenerului.

Strategia indirectă se aplică în situaţia nefavorabilă

negociatorului. Acesta va utiliza soluţii care obosesc partenerul şi

lovituri neaşteptate, care urmăresc punctele slabe ale acestuia. În

funcţie de atitudinea negociatorului pe parcursul negocierii putem

vorbi despre o strategie cooperantă sau, dimpotrivă, conflictuală.

Strategia cooperantă sau integrativă (tipul win-win)

presupune accentuarea demersurilor şi comportamentelor de

înţelegere şi colaborare deschisă. Negociatorul adoptă o conduită

de conciliere combinată cu momente de fermitate legate de

discutarea obiectivelor majore. Este deschis la nevoile

partenerului şi urmăreşte satisfacerea intereselor comune, nu

doar a celor proprii. În cadrul acestei strategii partenerii sunt priviţi

ca prieteni, fiind de dorit o relaţie bună pe termen lung, chiar dacă

pe moment se pierde un avantaj important. Negociatorul se

fereşte de confruntări, ascultă punctele de vedere ale partenerului

1 Vasile, D. C., Tehnici de negociere in afaceri , Editura ASE,

www.ase.ro

32

şi este dispus la compromis. Se folosesc promisiunile şi

concesiile.

Strategia conflictuală sau distributivă (win-lose) se

caracterizează printr-o atitudine fermă, situată la limita poziţiei de

ruptură a negocierii, atitudine care nu acceptă compromisuri.

Negociatorul ignoră interesele partenerului şi punctele lui de

vedere şi nu doreşte identificarea unor soluţii creative pentru

depăşirea situaţiei conflictuale. Caracteristicile principale ale

acestei strategii sunt: nu se acceptă compromisuri; poziţie fixă,

inflexibilă; ignorarea partenerului şi a intereselor lui; ignorarea

soluţiilor alternative. În cadrul acestei strategii, partenerii sunt

priviţi cu suspiciune. Nu se doreşte o relaţie pe termen lung, ci

câştigarea un avantaj important imediat, pe termen scurt.

Strategia este abordată, de regulă, când există disproporţie de

forţe între parteneri şi când interesele lor sunt în conflict (vor

lucruri diametral opuse, neexistând variantă de mijloc care să

mulţumească). Negociatorul nu se fereşte de confruntări, nu

ascultă punctele de vedere ale partenerului şi nu este dispus la

compromis. Această strategie este influenţată de raportul

momentan de forţe. Dacă circumstanţele se schimbă şi

adversarul devine mai puternic, şansele să se piardă negocierea

sunt mai mari (partenerul va riposta la fel cum a fost tratat când

era mai slab).

Deşi, de regulă, este recomandată strategia cooperantă,

totuşi persoanele prea cooperante nu sunt potrivite pentru a

negocia tranzacţii cu miză mare, pentru că respectă excesiv

interesele oponenţilor şi tind să sacrifice propriile obiective. În

schimb, persoanele prea competitive sunt nepotrivite pentru

negocierea situaţiilor tip relaţii, deoarece au tendinţa de a negocia

dur asupra mizei şi a fi prea puţin atente la sentimentele şi

interesele adversarilor.

Există, pe de altă parte, şi varinta negocierii raţionale, care

presupune: rezolvarea problemelor, folosirea unui ton neutru,

raţional; căutarea de soluţii mutual avantajoase (partenerii

33

imaginează soluţii creative pentru a satisface şi nevoile

partenerilor, fără ca aceasta să ducă la o pierdere).

Nu există strategie ideală. Aceasta trebuie adaptată fiecărei

situaţii în parte. Abordarea unei strategii sau a alteia va depinde

de personalitatea negociatorului, de obiectivele urmărite de el, de

partenerul său, de raportul de forţe şi de planurile de viitor. Un

negociator bun este cel care este în stare să adopte strategia cea

mai potrivită momentului şi să o adapteze sau să o schimbe în

funcţie de cursul procesului de negociere.

2.6. Negociatorul. Stiluri de negociere

Rezultatele negocierii depind în mare parte de negociator.

Calităţile negociatorilor sunt cele care influenţează decisiv

rezultatul unei negocieri. Un negociator bun trebuie să aibă o

personalitate puternică, inteligenţă emoţională (EQ), să fie capabil

să adopte o strategie corectă şi să o adapteze la strategia

partenerului.

Citându-l pe Hassan Souni, Stefan Prutianu2 consideră că

negociatorul este în primul rând un ”om pozitiv”, caracterizat de

11 tuşe trase în cuvinte-cheie:

1. Onestitatea - sinonimă cu sinceritatea şi loialitatea, cu felul

de a fi cinstit, deschis şi curat, lipsit de viclenie, total opusă

demagogiei şi vicleniei.

2. Munca tenace - ce merge mână în mână cu hărnicia

(condiţionată de sănătate şi energie vitală) şi disciplina.

3. Umanismul - definit ca şi capacitate de a iubi oamenii,

caracterizat prin generozitate, înţelegere, empatie.

4. Libertatea interioară - definită prin lipsa de prejudecăţi şi

încredere în propriile valori.

5. Persuasiunea - constă în darul de a convinge şi arta de

a argumenta. Persuasiunea trebuie să aibă la bază

2 Prutianu, St., Manual de comunicare şi negociere în afaceri,

volumul II Negocierea, Ed. Polirom 2000

34

pasiunea şi nu patima ( pasiunea dă entuziasm, patima

reduce obiectivitatea negociatorului). Perseverenţa,

insistenţa şi stăruinţa definesc o altă dimensiune a

persuasiunii.

6. Optimismul - constă în capacitatea negociatorului de a intui

un viitor mai bun şi de a avea încredere în oameni.

7. Zâmbetul - trebuie să însoţească negociatorul şi nu trebuie

să lipsească dintre armele acestuia. Umorul destinde

atmosfera, este recomandat ca modalitate de ieşire dintr-o

situaţie tensionată şi facilitează obţinerea unor concesii.

8. Iniţiativa - este aliatul negociatorului, succesul lui depinzând

de capacitatea de a avea iniţiativă şi de a acţiona la

momentul potrivit.

9. Tactul - este definit de simţul măsurii şi al fineţii în

comportamentul unei persoane. Presupune să ţii cont de

partenerul tău de discuţii şi de sentimentele acestuia, să

ajuţi la depăşirea momentelor tensionate.

10. Inspiraţia - este greu de definit în cuvinte şi este o zestre pe

care o poţi avea sau nu. Este talentul sau norocul de a

identifica o soluţie fără să trece prin toţi paşii, de a găsi

ideea salvatoare fără a-ţi mai utiliza raţiunea.

11. Voinţa - este gradul de determinare a negociatorului şi arată

dorinţa să de a depăşi toate obstacolele pentru a reuşi.

Competenţa negociatorului se defineşte prin patru

componente: cunoştinţele, aptitudinile, abilităţile şi atitudinile

acestuia.

Cunoştinţele trebuie să acopere domenii variate (tehnice,

economice, financiare, juridice etc). Aptitudinile generale ale

negociatorului sunt cele cerute pentru a avea succes ( inteligenţă,

memorie, determinare, seriozitate, umor etc.). La acestea se

adaugă şi aptitudini specifice muncii unui negociator, cum sunt:

răbdarea, flexibilitatea, motivaţia, empatia şi altele. Negocierea

necesită abilitaţi specifice, dobândite de-a lungul timpului, în

special în domeniul vânzărilor şi al comunicării.

35

Principalele stiluri de negociere3:

• Stilul cooperant – partea implicată în negociere este

partenerul meu, şi nu adversarul, doresc sincer să conlucrăm şi

să găsim soluţii reciproc avantajoase;

• Stilul creativ – nu numai că sunt interesat să cooperez, în

plus am abilitatea de a face propuneri noi, de a găsi soluţii

creative şi atractive pentru ambele părţi;

• Stilul raţional - bazat pe maniera logică de abordare, pe

politeţe şi obiectivitate, chiar în condiţiile unei încrederi reciproce

limitate;

• Stilul pasiv – negociatorul este total indiferent (sau pare

indiferent) faţă de propunerile şi argumentele partenerului.

Aceasta abordare este mai degrabă o stratagema pentru

deconcertarea partenerului, decât un stil de negociere;

• Stilul ostil - negociatorul are tendinţa de a-şi impune cu forţa

punctul de vedere propriu, în ciuda inconsistenţei argumentelor;

• Stilul agresiv – negociatorul abordează cu rea credinţă

negocierea, încercând să îşi impună ideile în forţă, agresându-l

pe partener prin atitudine;

• Stilul dependent – negociatorul care se află într-un raport de

forţe în defavoarea să acceptă prin necesitate să conlucreze cu

un partener mai puternic în acel moment.

Făcând trimitere la H. Souni (1998), acelaşi autor4 descrie

alte stiluri de negociere, unele dintre ele comune cu cele

anterioare:

• cooperant – ca şi îmbinare a stilului anterior cooperant, dar

şi a celui creativ;

• conflictual - se preferă abordarea însoţită de un

comportament abuziv, inflexibil, recurgând la ameninţări pentru al

destabiliza pe partener;

3 Vasile, D.C., Tehnici de negociere în afaceri, www.ase.ro, citat

după Stoian et al. 1992 4 Vasile, D.C., Tehnici de negociere în afaceri, www.ase.ro

http://www.ase.ro/

36

• afectiv – stil dominat de sensibilitate şi adesea influenţat de

sentimentele şi emoţiile de moment, care pot fi în detrimentul

maximizării obiectivelor de performanţă cuantificabile monetar.

Negociatorul caracterizat de stilul afectiv este gata să încheie o

afacere mai puţin profitabilă pentru că îi place partenerul sau să

renunţe la negociere pentru că celalalt îi displace;

• demagogic – negociatorul recurge la instrumente din zona

înşelăciunii (minciuna, disimulare, manipulare, duplicitate), în

lipsa unor resurse sau a unor mijloace intelectuale adecvate.

Există numeroase modele ale unor stiluri de negociere, ca

înclinaţie naturală spre adoptarea unor anumite comportamente.

Temperamentul negociatorului este probabil cel care influenţează

decisiv reacţia să spontană, pornirea pe care o are înainte ca

raţiunea să îşi spună cuvântul. În funcţie de trăsăturile de

personalitate, negociatorii pot avea stiluri diferite ( Roşu, Albastru

sau Violet) sau se pot încadra în tipologii diferite ( Buldozer, Papă

Lapte, Evitant sau Delicat). În funcţie de stilul propriu, strategia de

negociere va fi aleasă pe măsură.

Buldozerul urmăreşte să îşi satisfacă interesele proprii, fără

a ţine seama de interesele partenerilor; se foloseşte de toate căile

şi mijloacele care conduc la înfrângerea adversarului, indiferent

de miză.

Papă-lapte se lasă impresionat de comportamentul

autoritar, de atacul violent sau de crizele de furie ale adversarului,

cade uşor de acord şi face concesii fără să ceară ceva în schimb

Evitantul nu-şi impune propria soluţie, dar nici nu acceptă

soluţia adversarului, nu luptă, nu impune, dar nici nu cedează, ci

evită sau fuge. Atunci când o persoană are tendinţa de a evita,

încetează prematur să mai discute, să mai asculte, să mai lupte.

Delicatul spune un DA de nevoie, din cauza conjuncturii

acceptă, dar, în sinea să, nu cedează. Delicatul acceptă varianta

partenerului de teama unei rupturi, de dragul de a pătra o relaţie

la început de drum sau pentru a nu-şi dezamăgi partenerul.

37

Unii autori5 sugerează o idee simplă şi utilă de clasificare a

personalităţii unui negociator după un cod al culorilor. Astfel:

- Negociatorii Roşii sunt agresivi şi dominatori, gata oricând să

ceară ceva, fără să ofere altceva la schimb, porniţi să intimideze,

să stăpânească şi să exploateze. Sunt dispuşi să ameninţe,

constrângă şi să trişeze. Deşi pe moment ei obţin ceea ce vor, pe

termen lung însă, relaţiile lor nu rezistă. Negociatorul Roşu este

echivalentul Buldozerului.

- Negociatorii Albaştri sunt blânzi, concesivi şi supuşi, gata să

ofere fără să ceară, să dea, dispuşi să cedeze, să lase de la ei,

doresc să evite conflictul şi fac concesii unilaterale. Negociatorul

Albastru este echivalentul Papă-lapte. Îşi neglijează interesele

personale, cedând permanent în faţa partenerului, de regulă

Roşu.

- Negociatorul Violet este o combinaţie reuşită între Roşu şi

Albastru. El negociază pe principiul schimbului şi al concesiei: îţi

dau, îmi dai. Este cooperant şi are grijă de propriile interese, dar

nu le ignoră pe cele ale partenerului.

Stilul de negociere este influenţat şi de cultura naţională a

negociatorului. Aşa cum putem vorbi despre anumite trăsături de

caracter des întâlnite la nivelul unor popoare sau civilizaţii, la fel

pot fi descrise mai multe trăsături specifice pentru negociatorii din

diferite ţări sau zone geografice. Pot fi descrişi diferiţi negociatori

în funcţie de ţara sau zona geografică de unde provin, astfel:

negociatorul american (SUA şi Canada); negociatorul francez;

negociatorul englez; negociatorul german; negociatorul italian;

negociatorul chinez; negociatorul japonez.

În esenţă, negociatorul perfect nu este definit de un anumit

stil, ci mai degrabă de capacitatea să de a se controla, de a se

adapta partenerului şi situaţiei de negociere.

5Kennedy, G., Negocierea perfectă, Editura Naţional, Bucureşti,

1998, citat de Prutianu, St., Manual de comunicare şi negociere în afaceri, volumul II Negocierea, Editura Polirom, 2000

38

2.7. Tehnici de negociere

Tehnicile de negociere reprezintă procedee, metode

utilizate de negociatori în abordarea procesului de negociere.

Tehnicile de negociere constituie instrumentul practic al

negociatorului, reprezentând forme şi scheme de acţiune, ce se

utilizează în vederea realizării diverselor tactici. Spre deosebire

de strategie, tehnicile de negociere au un caracter contextual mai

precis, dat de metoda de rezolvare a unei anumite sarcini.

Tehnicile de negociere pot fi clasificate astfel:

1. tehnici de tratare a obiectului negocierii;

2. tehnici de tratare a elementelor de negociere;

3. tehnici de prezentare şi discutare a ofertelor.

Tehnici de negociere din punctul de vedere al obiectului

negocierii:

Tehnica renunţării;

Tehnica persuasiunii;

Tehnica tăcerii;

Tehnica timpului limitat;

Tehnica întocmirii contractului;

Tehnica amânării sau a inactivităţii;

Tehnica mandatului limitat.

Tehnici de tratare a elementelor de negociere:

Abordarea orizontală (pachet) - presupune ca negociatorul

să formuleze oferta pentru toate elementele în discuţie. De la

acest punct de pornire, negocierea va evolua prin dezbateri în

mai multe runde, în fiecare dintre acestea putându-se ajunge la

un acord asupra unui număr de subiecte.

Abordarea verticală- implică discutarea pe rând a câte

unui element de negociere, până se ajunge la acoperirea

diferenţei de poziţii. Apoi se trece la subiectul următor.

39

Tehnici de prezentare şi discutare a ofertelor:

Abordarea de „tip lider” - unul dintre negociatori îşi

prezintă oferta, iar partenerul pune întrebările de clarificare, apoi

formulează obiecţii (şi îl obligă pe ofertant să le respingă), aduce

argumente şi modifică oferta.

Abordarea de tip „independent” - presupune ca un

negociator să îşi prezinte propunerea şi oferă solicitările cerute de

partener; apoi acesta din urmă face o contra-propunere, discutată

la rândul ei.

2.8. Comunicarea în management

Dezvoltarea unei afaceri nu este posibilă fără o

comunicare eficientă între toţi cei implicaţi în desfăşurarea ei.

Comunicarea managerială reprezintă mijlocul decisiv

prin care managerul îşi exercită sarcinile, atribuţiile şi

competenţele ce ţin de rolul său în interiorul şi exteriorul firmei.

Ea are un statut aparte, care derivă din cadrul organizaţional în

care se desfăşoară, din obiectivele, scopul şi rolul ei în contextul

culturii organizaţionale.

Pentru atingerea obiectivului comunicării trebuie să se

parcurgă, cumulativ, următoarele faze:

emiterea mesajului;

receptarea mesajului;

înţelegerea, decodificarea mesajului;

acceptarea mesajului;

obţinerea unei reacţii din partea receptorului, ca răspuns

la stimulul expediat de emiţător (feedback-ul).

Procesul de comunicare managerială poate fi analizat pe

patru paliere distincte, şi anume:

comunicarea interpersonală - este, prin excelenţă, o relaţie de

comunicare cu doi parteneri individuali, aflaţi faţă în faţă;

40

comunicarea de grup - presupune mai mult de doi participanţi;

este specifică echipelor de profesionişti angajaţi într-un

proiect comun şi reprezintă tipul de bază al comunicării din

interiorul echipei manageriale;

comunicarea de masă - presupune difuzarea informaţiilor de

la un emiţător, prin mijloace specifice, către o masă de

receptori;

comunicarea intrapersonală- reprezintă comunicarea

individului cu sine însuşi.

41

Capitolul III

Contabilitate pentru manageri

3.1. Obiectul şi metoda contabilităţii

Contabilitatea de întreprindere a devenit o practică socială

normalizată începând cu primele două decenii ale secolului XX,

adică are la bază principii şi norme după care îşi desfăşoară

activitatea.

Definirea contabilităţii s-a realizat în strânsă legătură cu

stadiul dezvoltării cunoştinţelor în acest domeniu şi cu mediul

social, economic şi cultural în care au operat aceste cunoştinţe. În

timp, contabilitatea a fost considerată ca o artă, ca o tehnică, ca o

ştiinţă, ca un limbaj specializat, ca un sistem de informaţii sau,

pur şi simplu, ca un joc social.

Instrumentul prin intermediul căruia întreprinderea dă

socoteală mediului său despre ceea ce face, despre poziţia

sa financiară, despre performanţele sale este contabilitatea

financiară.

Considerată adesea ca un simplu mecanism de tratare a

informaţiei, bazat pe aplicarea cu rutină a principiului partidei

duble şi a convenţiilor de tip debit şi credit, contabilitatea este,

înainte de toate, o tehnică de reflectare, de modelare a

întreprinderii, destinată să informeze partenerii asupra funcţionării

sale, prin intermediul situaţiilor financiare (documentelor de

sinteză).

Prin limbajul specific, prin sistemul propriu de concepte şi

proceduri, contabilitatea este singura disciplină care poate furniza

informaţii financiare despre o organizaţie. Aceste informaţii

formează baza pentru evaluarea organizaţiei de către un

ansamblu de utilizatori şi din exteriorul organizaţiei.

Astăzi, contabilitatea caută să-şi depăşească limitele, fiind

pusă în situaţia de a descrie organizaţii din ce în ce mai complexe

42

ce operează într-un mediu economic şi social în continuă mişcare

şi transformare. Tocmai de aceea, contabilitatea trebuie studiată

sub trei aspecte principale:

• ca instrument de descriere, de modelare a întreprinderilor;

• ca instrument de prelucrare a informaţiilor necesare acestei

prelucrări;

• ca practică, sau „joc social”, înscrisă într-o reţea de restricţii

reglementare mai mult sau mai puţin stricte.

Cadrul conceptual structurează utilizatorii situaţiilor

financiare în 7 categorii, descriind şi necesităţile lor

informaţionale, astfel:

Investitorii, persoanele care aportează capitaluri, solicită

informaţii financiare pentru a se decide asupra momentului în

care să cumpere, să conserve sau să vândă acţiuni, precum şi

informaţii care să permită determinarea capacităţii întreprinderii

de a plăti dividende.

Angajaţii sunt interesaţi de informaţiile cu privire la

stabilitatea şi rentabilitatea întreprinderii, precum şi de informaţii

care vizează nivelurile de salarizare, avantajele oferite de

întreprindere în materie de pensionare, natura şi mărimea

oportunităţilor în privinţa angajării lor.

Creditorii financiari sunt interesaţi de informaţiile privind

determinarea măsurii în care împrumuturile acordate şi

dobânzile aferente vor fi rambursate la scadenţă.

Furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi de

informaţii care le permit să determine dacă sumele ce le sunt

datorate vor fi plătite la scadenţă, în măsura în care de acest

lucru depinde continuitatea activităţilor lor.

Clienţii solicită informaţii despre continuitatea activităţii

întreprinderii, în special în situaţia care au relaţii cu aceasta pe

termen lung, sau când activităţile lor sunt dependente.

Guvernul şi instituţiile sale sunt interesate de informaţii

privind activitatea de ansamblu a întreprinderilor, în vederea

43

stabilirii politicii fiscale şi a calculării venitului naţional şi a altor

indicatori statistici similari.

Publicul solicită informaţii despre evoluţia recentă şi

tendinţele viitoare ale întreprinderii, despre contribuţia acesteia

la economia locală, îndeosebi în ceea ce priveşte ocuparea şi

formarea forţei de muncă, dar şi de taxele şi impozitele vărsate

de aceasta la bugetul local. Mişcările ecologiste şi cele de

protecţia consumatorului sunt, de asemenea, interesate de

consecinţele activităţii desfăşurate de întreprindere asupra

mediului.

Pentru a defini şi explica realitatea economică şi juridică, în

contabilitate demersurile au fost centrate pe noţiunea de

patrimoniu, principala structură calitativă.

Pentru ca un patrimoniu să existe, sunt necesare două

elemente interdependente: o persoană fizică sau juridică, în

calitate de subiect de drepturi şi obligaţii, pe de o parte, şi

bunurile economice, ca obiect de drepturi şi obligaţii, pe de altă

parte.

Între obiectele de drepturi şi obligaţii şi drepturile şi

obligaţiile ce iau naştere în urma gestionării acestor obiecte se

interpune o persoană fizică sau juridică. Patrimoniul reprezintă,

deci, totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare

economică, aparţinând unei persoane fizice sau juridice,

precum şi bunurile economice la care acestea se referă.

Din definiţia patrimoniului reiese faptul că acesta este format

din două elemente interdependente:

• persoana fizică sau juridică, ce poartă denumirea de subiect,

titular de patrimoniu sau proprietar;

• relaţiile de drepturi şi obligaţii în cadrul cărora au fost

procurate bunurile economice.

44

Structura de ansamblu a patrimoniului se prezintă astfel:

PATRIMONIU

Averea

(Bunuri economice)

Patrimoniu propriu

(Drepturi)

Patrimoniu străin

(Obligaţii)

Ecuaţia de echilibru a patrimoniului poate fi scrisă sub forma

unei egalităţi:

Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii

Această ecuaţie este tradusă în plan contabil prin structurile

calitative de ACTIV şi PASIV.

ACTIV = PASIV

Activul reprezintă elemente ale patrimoniului cu valoare

economică pozitivă pentru întreprindere. De regulă, protagoniştii

sociali ai contabilităţii percep activul sub forma bunurilor

economice.

Pasivul reprezintă elemente ale patrimoniului cu valoare

economică negativă pentru întreprindere, sau pasivul reprezintă

sursele de finanţare a bunurilor economice delimitate ca active.

Faţă de interpretarea de mai sus, care este de esenţă

juridică, în contabilitatea întreprinderii este folosită şi categoria de

capital, ca o interpretare economică, potrivit căreia capitalul, privit

ca valori economice acumulate, este reprezentat în contabilitate

prin prisma ecuaţiei:

Utilizări = Resurse

45

În consecinţă, activul defineşte modul de alocare şi utilizare a

capitalului (fix, circulant), iar pasivul defineşte resursele de

constituire a capitalului (propriu sau străin).

Conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate:

• Activul reprezintă o resursă controlată de întreprindere ca

rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptă să

genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere.

• Datoria este o obligaţie prezentă, provenită din evenimente

trecute şi care la decontare (achitare, plată) determină un flux de

beneficii dinspre întreprindere spre mediul exterior.

Se constată că, în contabilitatea anglo-saxonă, pasivul este

circumscris numai la datoriile întreprinderii. În consecinţă,

capitalul propriu figurează ca o structură calitativă distinctă.

• Capitalul propriu reprezintă dreptul acţionarilor (interesul

rezidual) în activele întreprinderii, după deducerea tuturor

datoriilor acesteia.

• Cheltuielile desemnează, în expresie monetară, utilizarea

(consumul) de bogăţie (resurse) care are ca efect

micşorarea situaţiei nete a patrimoniului, alta decât cea

privind rambursarea capitalului propriu.

• Veniturile desemnează, în expresie monetară, bogăţia

(resursele) obţinută ca urmare a activităţii desfăşurate sau

a proprietăţii deţinute şi care are ca efect creşterea

situaţiei nete a patrimoniului, alta decât contribuţia

proprietarilor la capitalul propriu.

Ecuaţia utilizată, în contabilitatea europeană, pentru a

dezvălui poziţia financiară (care figurează şi sub denumirea de

situaţia patrimoniului) este:

SITUAŢIA NETĂ A PATRIMONIULUI = ACTIV – DATORII

46

3.2. Contabilitatea capitalurilor

Prin referinţă la Reglementări contabile româneşti

conforme cu directivele, capitalurile delimitează banii învestiţi

în întreprindere de către acţionari şi creditorii pe termen lung şi

include capitalul propriu şi datoriile pe termen lung sau activele

totale minus datoriile curente.

În definirea compoziţiei capitalurilor sunt reţinute

următoarele elemente: capitalurile proprii; datoriile pe termen lung

(necurente); provizioanele.

Capitalurile proprii, ca structură descrisă în situaţiile

financiare reprezintă interesele reziduale ale proprietarilor

(investitorilor) în activele unei întreprinderi după deducerea

tuturor datoriilor sale. Datoriile pe termen lung (datorii ce trebuie

plătite într-o perioadă mai mare de 1 an) reprezintă resurse

financiare străine, furnizate pe termen lung, de terţe persoane în

raport cu întreprinderea prin referinţă la reglementările bancare.

Sunt considerate pe termen lung dacă durată de finanţare este

mai mare de un an. În contabilitate delimitarea „termen scurt/lung”

se reformulează „curent/necurent” şi are în vedere durată de 1 an

de la data bilanţului contabil sau durata ciclului de exploatare.

În mod concret, datoriile pe termen mediu şi lung se

identifică cu împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni, creditele

bancare pe termen mediu şi lung, datoriile faţă de părţile afiliate,

datoriile legate de participarea în cadrul întreprinderilor în

participaţie sau asociaţie, datorii privind concesiunile şi locaţiile

de gestiune, alte împrumuturi şi datorii asimilate (credite de la alte

întreprinderi sau instituţii financiare etc.) precum şi dobânzile

aferente datoriilor pe termen lung şi mijlociu.

Provizioanele sunt destinate finanţării pierderilor şi

cheltuielilor pe care evenimente trecute sau actuale le fac

probabile. Reglementările contabile armonizate precizează că

provizioanele se constituie în scopul acoperirii pierderilor sau

datoriilor clar precizate în ceea ce priveşte natura lor, dar care la

47

dată închiderii bilanţului sunt probabile sau incerte, dar

nedeterminare ca valoare sau dată de producere. Provizioanele

sunt definite astfel ca fiind datorii incerte din punct de vedere al

perioadei de exigibilitate sau al valorii.

Contabilitatea operează cu două noţiuni în legătură cu

capitalul unei întreprinderi: capitalul propriu şi capitalul străin.

Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al

acţionarilor în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor

datoriilor acesteia.

Din definiţia de mai sus se observă că mărimea capitalului,

în ansamblul său, este dependentă de evaluarea activelor şi a

datoriilor.

Capitalul propriu este partea de capital pusă la dispoziţia

întreprinderii de către proprietari (întreprinzători individuali,

asociaţi sau acţionari). Acesta aparţine de drept proprietarilor,

deci nu este exigibil (rambursabil).

În structura capitalului propriu se includ următoarele

elemente: capital subscris (nevărsat, vărsat); prime de capital;

rezerve din reevaluare; rezerve (legale, pentru acţiuni proprii,

statutare sau contractuale, alte rezerve); rezultatul reportat;

rezultatul exerciţiului.

Capitalul străin este partea din capital care provine de la

terţe persoane în raport cu întreprinderea şi care este rambursabil

la un anumit termen, ce poate fi lung sau scurt.

În structura capitalului străin (împrumutat) se cuprind

următoarele elemente: împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni;

credite bancare pe termen lung; datorii legate de imobilizările

financiare; alte împrumuturi şi datorii; dobânzi aferente

împrumuturilor şi datoriilor asimilate.

Capitalul propriu împreună cu capitalul străin pe termen lung

formează capitalul permanent al întreprinderii.

Capitalul permanent = Capital propriu + Capital străin

48

Acţiunile sunt hârtii de valoare care dau dreptul persoanelor

fizice sau juridice de a participa la formarea capitalului unei

societăţi.

Mărimea acţiunilor/părţilor sociale se stabileşte la înfiinţarea

societăţilor comerciale, prin statutul acestora, şi poartă denumirea

de valoare nominală. Aceasta reprezintă o fracţiune din capitalul

unei societăţi şi serveşte la calcularea capitalului social.

Vânzarea-cumpărarea acţiunilor se face prin intermediul

unei instituţii specializate, numită Bursă de Valori. Aceasta

stabileşte valoarea reală a acţiunilor supuse tranzacţiilor de

vânzare-cumpărare, în funcţie de mecanismele de funcţionare a

economiei libere de piaţă, adică în funcţie de jocul dintre cererea

şi oferta de astfel de valori. Valoarea reală a acţiunilor poate fi,

deci, mai mare sau mai mică decât valoarea nominală, diferenţa

dintre acestea purtând denumirea de primă de emisiune.

Principalele operaţiuni privind constituirea capitalului social:

emisiunea şi subscrierea acţiunilor;

vărsarea (depunerea, aportul) capitalului social.

a) Emisiunea acţiunilor şi lansarea acestora pentru subscriere

se fac pe baza prospectului de emisiune. Subscrierea acţiunilor

de către acţionari reprezintă angajamentul în scris al acestora de

a participa, în calitate de acţionari, la formarea capitalului. Altfel

spus, subscrierea capitalului este operaţia prin care o persoană

fizică sau juridică, numită subscriptor, declară şi semnează,

pentru o anumită sumă în bani şi / sau valoarea bunurilor cu care

se angajează să participe la constituirea societăţii comerciale.

O societate comercială se poate constitui numai după

subscrierea capitalului social. Aportul în natură trebuie subscris

integral la constituirea societăţii comerciale, iar cel în bani poate fi

subscris parţial, la constituire, şi în mai multe tranşe ulterioare,

fără a depăşi termenul legal prevazut.

Subscrierea (angajamentul acţionarilor) se reflectă în

contabilitate ca o creanţă faţă de acţionarii respectivi, de la care

49

urmează să se încaseze, în bani şi eventual în natură,

contravaloarea acţiunilor subscrise.

b) Vărsarea capitalului social subscris reprezintă operaţiunea

prin care subscriptorii depun la dispoziţia societăţii aporturile

subscrise în natură şi/sau în numerar. Deci, capitalul social al

unei societăţi se constituie din lichidităţi şi eventual bunuri (aport

în natură), proporţia fiind, pentru societăţi comerciale, de

maximum 60% şi, respectiv, 40%.

3.3. Contabilitatea activelor imobilizate

Imobilizările reprezintă bunuri economice caracterizate prin

aceea că au o durată de folosinţă mare în activitatea

întreprinderii, participă la mai multe procese de exploatare şi îşi

transmit treptat valoarea asupra produselor noi obţinute.

În raport de comportamentul lor economic şi al structurilor

materiale, activele imobilizate se grupează astfel:

1. Grupa 20 “Imobilizări necorporale”;

2. Grupa 21 “Imobilizări corporale”;

3. Grupa 23 “Imobilizări în curs şi avansuri pentru imobilizări”;

4. Grupa 26 “Imobilizări financiare”.

1. Imobilizările corporale sunt definite de IAS 16 Imobilizări

corporale ca active identificabile nemonetare, care:

a) sunt deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în

producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate

terţilor, sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;

b) pot fi utilizate de întreprindere pe parcursul mai multor

perioade de gestiune.

2. Imobilizările necorporale sunt definite de IAS 38 „Active

necorporale“ ca active identificabile nemonetare, fără suport

material şi deţinute pentru utilizare în procesul de producţie sau

furnizare de bunuri şi servicii; pentru a fi închinate altora sau

pentru nevoi administrative, pentru imobilizări.

50

Imobilizările create în întreprindere, care la sfârşitul anului

sunt neterminate, precum şi cele facturate de furnizori, dar

nesosite, sau cele subscrise ca aport la societate, dar nevărsate,

formează o grupă aparte, numită imobilizări în curs. Acestea

îmbracă forma imobilizărilor în curs necorporale şi a imobilizărilor

în curs corporale.

3. Imobilizările în curs şi avansuri pentru imobilizări

reprezintă o grupă de conturi aferentă activelor imobilizate şi care

se referă la conturile de activ ce urmăresc atât valoarea

imobilizărilor în curs, dar şi avansurile acordate de entitate pentru

realizarea unor obiective de investiţii.

4. Imobilizările financiare. Denumite şi investiţii financiare

sau de portofoliu sunt active deţinute de o societate în vederea

creşterii valorii averii sale prin încasarea unor sume din repartizări

(dobânzi, redevenţe, dividende şi chirii), prin creşterea valorii

capitalizate sau prin obţinerea unor beneficii de genul celor

rezultate în urma vânzării acestor investiţii.

Activele imobilizate reprezintă acele active deţinute pe o

perioadă mai mare de un an, generatoare de beneficii economice

viitoare.

Recunoaşterea este procesul încorporării elementului de

pasiv în situaţiile financiare, atunci când acesta îndeplineşte

criteriile de recunoaştere stabilite în Cadrul general, respectiv:

a) este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat să

între sau să iasă din întreprindere;

b) elementul are un cost sau o valoare ce poate fi evaluată

în mod credibil.

Beneficiile economice viitoare reprezintă potenţialul de a

contribui direct sau indirect, la fluxurile de trezorerie sau de

echivalente de trezorerie către entitate.

Echivalentele de trezorerie reprezintă investiţii financiare pe

termen scurt extrem de lichide, care sunt uşor convertibile în

51

numerar şi sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a

valorii.

Datorită faptului că activele imobilizate deservesc în mod

durabil activitatea entităţii economice, acestea suferă în timp

anumite deprecieri cauzate de uzura fizică sau morală, de factorii

economici, sociali, politici etc. La întocmirea bilanţului trebuie să

se ţină seama de aceste reduceri de valoare ale activelor

imobilizate, efectuându-se anumite corecţii. În funcţie de natura

deprecierilor, se mai numesc ajustări şi se pot grupa astfel:

a) Ajustări permanente denumite amortizări – reflectă

deprecierile ireversibile aferente uzurii fizice şi morale ale

imobilizărilor necorporale şi corporale.

b) Ajustări provizorii denumite ajustări pentru depreciere –

reflectă deprecierile reversibile ale activelor imobilizate datorate

unor factori conjuncturali, precum diminuarea preţurilor, scăderea

cursului valutar, diminuarea cotaţiilor la bursă a titlurilor

imobilizate etc.

Un activ imobilizat trebuie scos din evidenţă la cedare sau la

casare, atunci când din utilizarea să ulterioară nu se mai aşteaptă

nici un beneficiu economic.

În funcţie de regulile generale de evaluare şi de momentul

evaluării, activele imobilizate se evaluează la următoarele valori:

a) Valoarea de intrare sau contabilă

Se determină în funcţie de modul de dobândire, astfel:

- imobilizările procurate cu titlu oneros se evaluează la cost de

achiziţie;

- imobilizările obţinute din producţie proprie se evaluează la cost

de producţie;

- imobilizările aduse ca aport în capitalul social se evaluează la

valoarea de aport;

- imobilizările primite gratuit se evaluează la valoare justă, care

reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat în

cadrul unei tranzacţii, cu preţul determinat în mod obiectiv.

52

b) Valoare de inventar

Evaluarea activelor imobilizate la inventariere se face la

valoarea actuală, denumită şi valoare de inventar, care este

stabilită în funcţie de utilitatea bunului, starea acestuia şi preţul

pieţei.

c) Valoare contabilă netă sau valoarea rămasă se

calculează prin deducerea din valoarea contabilă a amortizărilor

şi ajustărilor constituite

Amortizarea reprezintă echivalentul valoric al deprecierii

ireversibile, iar ajustările, echivalentul valoric al deprecierilor sau

pierderilor de valoare reversibile a imobilizărilor.

d) Valoare bilanţieră la închiderea exerciţiului financiar se

compară valoarea contabilă sau contabilă netă cu valoarea

actuală stabilită cu ocazia inventarierii. În urma acestei comparaţii

rezultă două situaţii:

- când valoarea de inventar este mai mare decât valoarea

contabilă netă se obţine un plus de valoare, care, potrivit

principiului prudenţei, nu se înregistrează în contabilitate;

- când valoarea de inventar este mai mică decât valoarea

contabilă netă se obţine un minus de valoare, care se

înregistrează în contabilitate astfel:

sub forma unor amortizări suplimentare, când deprecierea

este ireversibilă (uzură fizică sau morală);

prin ajustări pentru pierdere de valoare, când deprecierea

este reversibilă (scăderea cotaţiilor la bursă, diminuarea

preţurilor, scăderea cursului valutar etc.).

În contabilitatea curentă, activele imobilizate se

înregistrează la valoarea contabilă brută, iar în bilanţ, la valoarea

contabilă netă, adică la valoarea contabilă brută diminuată cu

amortizările şi ajustările cumulate pentru deprecierea sau

pierderea de valoare.

e) Valoarea reziduală reprezintă valoarea netă pe care o

entitate estimează să o obţină pentru cedarea unui activ la

încheierea duratei sale de utilizare, după deducerea cheltuielilor

53

aferente cedării. În cazul casării, valoarea reziduală reprezintă

diferenţa dintre valoarea materialelor şi pieselor recuperate şi

cheltuielile efectuate în vederea dezmembrării.

IAS 16 Imobilizări corporale defineşte amortizarea ca fiind

alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga

să durată de viaţă. Amortizarea poate fi analizată din punct de

vedere contabil (patrimonial), economic şi financiar.

Din punct de vedere contabil, amortizarea reprezintă

micşorarea valorii unui element de activ ca urmare a deprecierii

prin folosirea lui de către întreprindere într-un anumit interval de

timp, învechirii, concurenţei, schimbării tehnicii sau a altor cauze.

Amortizarea se deduce din valoarea de intrare a bunului pentru a

calcula valoarea netă contabilă.

Din punct de vedere economic, diminuarea valorii unui

element de activ, rezultând din depreciere, solicită pregătirea şi

înlocuirea acestuia cu altul nou. Ca urmare, achiziţia şi utilizarea

imobilizărilor reprezintă o cheltuială şi un element al costului

suportată de întreprindere.

Din punct de vedere financiar, amortizarea este o sursă

de autofinanţare a capitalului imobilizat care se constituie chiar şi

în cazul în care întreprinderea nu realizează profit, prin

prelevarea asupra rezultatului.

Conform IAS 16 Imobilizări corporale, valoarea amortizabilă

a unui element de imobilizări corporale trebuie alocată în mod

sistematic pe parcursul duratei de viaţă utilă a activului şi

reprezintă costul activului sau o altă valoare substituită în situaţiile

financiare, din care s-a scăzut valoarea reziduală.

Costul activului reprezintă suma plătită în numerar sau

echivalente de numerar, ori valoarea justă a altor contraprestaţii

efectuate pentru intrarea unui activ, la data achiziţiei sau a

construcţiei acestuia.

Valoarea reziduală reprezintă valoarea netă pe care o

întreprindere estimează că o va obţine pentru un activ la sfârşitul

54

duratei de viaţă utilă a acestuia, după deducerea prealabilă a

costurilor de cesiune previzionate.

Durata amortizării unei imobilizări corespunde, în principiu,

duratei sale de utilizare exprimate în ani. Aceasta se stabileşte în

funcţie de condiţiile concrete în care îşi desfăşoară activitatea

fiecare întreprindere şi de regimul de lucru (numărul de

schimburi), pe categorii de bunuri.

Pentru activele imobilizate corporale, duratele normale de

funcţionare sunt stabilite în Catalogul privind clasificarea şi

duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe şi corespund cu

duratele de amortizare, în ani, aferente regimului de amortizare

linear. Pentru anumite categorii de imobilizări durata de utilizare

este înlocuită cu volumul de activitate programat a se realiza prin

intermediul lor.

Amortizarea se efectuează în limita şi pe baza costului

istoric sau valorii substituite costului istoric în situaţiile financiare,

care constituie şi valoarea de intrare a activului, din care se scade

valoarea reziduală estimată.

În teoria şi practica contabilă se întâlnesc mai multe metode

de calcul a amortizării:

1) Metoda lineară - se realizează prin includerea uniformă în

cheltuielile de exploatare a unor sume fixe proporţional cu

numărul de ani ai duratei normale de utilizare a imobilizării

corporale. Amortizarea lineară se calculează prin aplicarea cotei

medii anuale de amortizare la valoarea de intrare a mijloacelor

fixe. Pentru mijloacele fixe de natura construcţiilor, amortizarea

anuală se va calcula numai în regim linear.

2) Metoda amortizării variabile sau proporţionale cu

volumul activităţii, se aplică în cazul în care la nivelul fiecărei

imobilizări corporale se poate determina volumul de activitate

prestat. Exemplu, pentru mijloacele de transport auto, criteriul de

amortizare este volumul prestaţiilor exprimat în mii kilometri

echivalenţi; pentru aeronave în ore de zbor etc., iar norma (rata)

de amortizare se calculează ca raport între valoarea de intrare

55

(valoare amortizabilă) a imobilizărilor corporale şi volumul de

activitate stabilit a se realiza cu ajutorul lui.

3) Metoda amortizării degresive constă în practicarea unor

amortizări mai mari în primii ani de utilizare a bunului, asigurând

astfel întreprinderii un avantaj fiscal prin amânarea de la plata

impozitului pe profit. Anuităţile scad pe măsura trecerii timpului,

deoarece în calcul se aplică:

- fie o rată care se reduce în fiecare an la o bază fixă (valoare

de intrare);

- fie o rată constantă la o bază de calcul degresivă (valoarea

netă contabilă).

Coeficientul fiscal variază în funcţie de durata de utilizare a

bunului. Coeficienţii fiscali prevăzuţi în legea amortizării sunt:

- 1,5 pentru o durată normală de utilizare între 2-5 ani;

- 2,0 pentru o durată de utilizare între 5 - 10 ani;

- 2,5 pentru o durată de utilizare mai mare de 10 ani.

Amortizarea degresivă poate fi aplicată în două variante:

- fără a se lua în calcul influenţa uzurii morale (AD1);

- cu luarea în calcul a influenţei uzurii morale (AD2).

Contabilitatea amortizării imobilizărilor corporale şi

necorporale este realizată cu ajutorul conturilor sintetice de gradul

I 280 „Amortizări privind imobilizările necorporale“ şi 281

„Amortizări privind imobilizările corporale“.

Din punct de vedere contabil, amortizarea reprezintă atât o

cheltuială care afectează rezultatul exerciţiului financiar, cât şi un

element rectificativ al valorii contabile, prin care se determină

valoarea contabilă netă a imobilizărilor amortizabile, care se

recunoaşte în bilanţ.

56

3.4. Contabilitatea stocurilor

În sens restrâns stocul reprezintă un ansamblu de materii

prime, materiale etc. destinate producţiei, respectiv de

semifabricate, produse finite, mărfuri etc. destinate vânzării.

Stocurile fac parte din activul circulant al unităţii patrimoniale

şi au drept caracteristică principală faptul că se află într-o

„continuă mişcare, schimbându-şi forma materială şi utilitatea în

cadrul circuitului economic al patrimoniului (materii prime,

producţie în curs, produse finite, bani)”.

Stocurile sunt active:

a) deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării

normale a activităţii;

b) în curs de fabricaţie în vederea unei vânzări în aceleaşi

condiţii ca mai sus;

c) sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile

ce urmează a fi folosite în procesul de producţie sau pentru

prestarea de servicii.

În calitatea lor de active, stocurile sunt recunoscute numai

atunci când este posibil ca ele să aducă întreprinderii beneficii

economice viitoare şi costul lor să poată fi evaluat în mod credibil.

Costul stocurilor reprezintă suma tuturor costurilor aferente

achiziţiei şi/sau producerii, precum şi alte costuri suportate de

întreprindere pentru a aduce stocurile în forma şi în locul în care

sunt necesare întreprinderii. Este utilizat pentru evaluarea

stocurilor la intrare, la ieşire şi la închiderea exerciţiului financiar.

Valoarea realizabilă netă este preţul de vânzare estimat ce

ar putea fi obţinut pe parcursul desfăşurării normale a activităţii,

mai puţin costurile estimate pentru finalizarea bunului şi a

costurilor necesare vânzării. Este utilizată la evaluarea stocurilor

la sfârşitul exerciţiului financiar când, potrivit principiului

prudenţei, ele trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre

cost şi valoarea realizabilă netă.

57

Potrivit Standardelor Internaţionale de Contabilitate nr. 2

(IAS2) „Stocuri“ există mai multe criterii6 după care stocurile sunt

clasificate şi delimitate în contabilitatea financiară: fizic (forma

corporală şi necorporală a stocurilor), destinaţia (întrebuinţarea

lor) şi faza ciclului de exploatare (aprovizionare, producţie,

desfacere). Corespunzător acestor criterii sunt individualizate

următoarele structuri:

a) materii prime, care participă direct la fabricarea produselor

şi se regăsesc în produsul finit, integral sau parţial, fie în starea

lor iniţială, fie transformată.

b) materiale consumabile sau furnituri care participă la

procesul de fabricaţie sau de exploatare fără a se regăsi, de

regulă, în produsul finit. Acestea sunt urmărite în contabilitate pe

următoarele categorii: materiale auxiliare, cuprind materialele

care nu constituie baza de obţinere a produsului finit, ci ajută la

obţinerea lui; combustibil, cuprinde energia electrică, apa, abur,

ulei; materiale pentru ambalat; piese de schimb; seminţe şi

materiale de plantat; furaje; alte materiale consumabile.

c) produsele sunt elemente de activ, stocabile, care se

împart în:

- semifabricate, prin care se înţeleg produsele al cărui proces

tehnologic a fost terminat într-o secţie (fază de fabricaţie) şi care

trec în continuare în procesul tehnologic al altei secţii (faze de

fabricaţie) sau se livrează terţilor;

- produse finite, adică produsele care au parcurs în întregime

fazele procesului de fabricaţie şi mai au nevoie de prelucrări

ulterioare;

- produse reziduale, ce cuprind rebuturile din demolări,

demontări de imobilizări corporale sub formă de materiale

recuperabile, deşeuri, etc.

d) materiale de natura obiectelor de inventar, reprezintă

bunuri cu o valoare mai mică decât limita legală pentru a fi incluse

58

la mijloace fixe, indiferent de durata de serviciu, sau cu o durată

mai mică de un an, indiferent de valoarea lor, precum şi bunurile

asimilate acestora (echipament de protecţie, de lucru, dispozitive,

SDV-uri, aparate de măsură şi control etc.)

e) producţia în curs de fabricaţie, este considerată

producţia care nu a trecut prin toate fazele procesului tehnologic

de prelucrare.

f) animalele tinere, animalele la îngrăşat, păsări şi colonii de

albine.

g) mărfurile, respectiv bunurile pe care întreprinderea le

cumpără în vederea revânzării, precum şi stocurile care îşi

schimbă destinaţia.

h) ambalajele de transport refolosibile.

Recunoaşterea contului stocurilor ieşite drept cheltuială are

loc atunci când se produce o reducere a avantajelor economice

viitoare, generată de o diminuare de active sau de o creştere de

datorii, deducere ce poate fi evaluată în mod credibil.

IAS2 „Stocuri” prevede patru situaţii în care costul stocurilor

trebuie recunoscut drept cheltuială:

a) când stocurile sunt vândute, valoarea contabilă a lor trebuie

recunoscută ca o cheltuială în perioada în care a fost recunoscut

venitul corespunzător;

b) când are loc o diminuare a costului stocurilor până la

nivelul valorii realizabile nete ca urmare a deprecierilor. Valoarea

deprecierilor este recunoscută ca cheltuială în perioada în care s-

au calculat;

c) când are loc o pierdere de stocuri, stocuri a căror perioadă

de garanţie a expirat fără posibilitate de valorificare, stocuri

deteriorate ş.a. Costul acestora este recunoscut drept cheltuială

în perioada în care s-au constatat pierderile;

d) când unele stocuri sunt alocate altor conturi de active.

Prima situaţie prevăzută de IAS2 „Stocuri” induce ideea că

recunoaşterea costului stocurilor drept cheltuială are loc în

59

perioada în care acestea ies din gestiune prin vânzare sau

consum.

În interpretarea de mai sus, normele contabile din ţara

noastră prevăd că, în cazul folosirii metodei inventarului

permanent, cumpărările de stocuri să fie contabilizate ca active

în conturile din clasa 3, iar la finele perioadei în care au fost

vândute sau date în consum costul lor să fie contabilizat la

cheltuieli.

Dacă se aplică metoda inventarului intermitent,

recunoaşterea costului stocurilor drept cheltuială are loc în

momentul aprovizionării, fiind în concordanţă cu conceptul de

contabilitate de angajamente.

În cazul folosirii inventarului permanent, contabilitatea

analitică a stocurilor se poate organiza după anumite metode, în

funcţie de specificul activităţii şi necesităţile proprii ale unităţilor

economice. Organizarea contabilităţii analitice se face în deplină

concordanţă cu contabilitatea sintetică.

Metodele de organizare a contabilităţii analitice sunt:

1. Metoda operativ – contabilă (pe solduri), care constă în

ţinerea la locul de depozitare a evidenţei cantitative a bunurilor

materiale pe feluri, iar la contabilitate ţinerea evidenţei valorice

desfăşurată pe gestiuni, iar în cadrul gestiunilor pe grupe sau

subgrupe de bunuri, după caz.

Lunar, prin evaluarea stocurilor cantitative transcrise din fişele

de magazie în registrul stocurilor, se efectuează controlul

exactităţii şi concordanţei înregistrărilor din evidenţa depozitelor,

cu cele din contabilitate.

2. Metoda cantitativ – valorică (pe fişele de cont analitic),

care constă în ţinerea evidenţei cantitative pe feluri de bunuri la

locul de depozitare, iar la contabilitate e evidenţiată cantitativ –

valorică, de asemenea, pe feluri de bunuri. Controlul exactităţii şi

concordanţei înregistrărilor, se face prin punctajul periodic dintre

contabilităţile înregistrate în fişele de depozit şi cele din fişele de

cont analitic de la contabilitate.

60

3. Metoda global valorică, care constă în ţinerea evidenţei

global valorice atât la nivelul gestiunii, cât şi în contabilitate.

Controlul concordanţei înregistrărilor din evidenţa gestiunii cu cea

din contabilitate se face periodic.

Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu se

înregistrează în contabilitate astfel:

materiile prime, materialele consumabile, obiectele de

inventar, mărfurile, ambalajele şi alte bunuri procurate cu

titlu oneros, la costul de achiziţie;

producţia în curs de execuţie, semifabricatele, produsele

finite, obiectele de inventar, ambalajele şi alte bunuri

produse de către unităţile economice, la costul de

producţie;

animalele şi păsările, la costul de achiziţie sau la costul de

producţie, după caz;

Evaluarea stocurilor la inventariere şi la închiderea

exerciţiului financiar se face la valoarea actuală, denumită

valoare de inventar. Valoarea actuală se stabileşte în funcţie de

utilitatea bunului, starea actuală şi preţul pieţei.

Ieşirea stocurilor din gestiune se face, în principal, prin

consum şi prin vânzare.

Problema fundamentală care se pune pentru înregistrarea

ieşirii stocurilor este cea a preţului utilizat. În acest sens IAS

“Stocuri” grupează stocurile în funcţie de posibilitatea identificării

lor în: stocuri identificabile şi stocuri fungibile şi delimitează

următoarele metode de evaluare:

1. Metoda “costului mediu ponderat” (CMP) presupune

calcularea valorii medii a unei unităţi prin efectuarea raportului

dintre totalul valorilor intrate, adică soldul iniţial plus valoarea

intrărilor, la numărul de unităţii intrate, respectiv stocul iniţial plus

cantităţile intrate.

Costul mediu ponderat (CMP) se poate calcula lunar sau

după fiecare operaţie de intrare, ca raport între valoarea totală a

61

stocului iniţial (Vsi) plus valoarea intrărilor (Vi) pe de o parte şi

cantitatea existentă a stocului iniţial (Si) plus cantitatea intrată (I),

pe de altă parte. Relaţia de calcul este următoarea:

ISi

ViVsiCMP

2. Metoda primul intrat-primul ieşit (FIFO). Constă în

evaluarea ieşirilor de stocuri în ordinea în care au intrat, la costul

primei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, stocurile ieşite din

gestiune se evaluează la costul lotului următor, în ordine

cronologică. În consecinţă, stocul final este evaluat la cele mai

recente costuri.

3. Metoda ultimului intrat-primul ieşit (LIFO). Constă în

evaluarea ieşirilor de stocuri din gestiune la costul ultimei intrări

(lot). Pe măsura epuizării succesive a fiecărui lot, stocurile ieşite

din gestiune se evaluează la costul lotului anterior, în ordine

cronologică. În felul acesta stocul final este evaluat la cele mai

vechi costuri.

4. Metoda identificării specifice (IS) presupune ca fiecare

unitate ieşită din stoc să fie identificată prin data să de intrare

care va fi luată în considerare pentru unităţile vândute.

Identificarea specifică nu poate fi folosită în cazurile în care

stocurile cuprind un număr mai mare de elemente care sunt, de

regulă, fungibile, întrucât prin selectarea unităţilor care rămân în

stoc metoda ar putea reprezenta o modalitate de aranjare a

profitului perioadei.

5. Metoda următorul intrat – primul ieşit (NIFO), denumită

şi metoda valorii de înlocuire, deoarece ieşirile din stoc se

evaluează la preţul ultimei facturi sau la preţul estimativ al

următoarei facturi în cazul cumpărărilor, eventual la preţul de

producţie estimativ al următorului lor e se va fabrica. În acest caz

este necesar să se reevalueze stocul rămas pentru a nu se obţine

stoc negativ.

6. Metoda preţului prestabilit (cost standard) presupune

evaluarea ieşirilor din stoc la o valoare previzibilă, stabilită de fapt

62

la începutul perioadei de gestiune şi reactualizată, cel puţin o

dată pe an în funcţie de evoluţia preţurilor şi de alţi factori.

Cu ocazia inventarierii, valoarea stocurilor şi a producţiei în

curs de execuţie se realizează la valoarea actuală (de inventar),

denumită potrivit normei IAS2 valoare realizabilă netă. Ea este

reprezentată de preţul de vânzare estimate ce ar putea fi obţinut

pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, mai puţin costurile

estimate pentru finalizarea bunului şi a costurilor necesare

vânzării.

La întocmirea bilanţului, evaluarea stocurilor presupune

utilizarea variantei “costului istoric” sau a variantei “retratării la

inflaţie”. Varianta “costul istoric” impune ca evaluarea să se

realizeze la cea mai mică valoare dintre costul stocului şi

valoarea realizabilă netă.

Cea de-a doua variantă se aplică numai în cazul în care

stocul este evaluat la costul istoric, nu la valoarea realizabilă

netă.

Stocurile de mărfuri sunt evidenţiate în contabilitatea

firmelor la următoarele preţuri specifice circulaţiei mărfurilor:

a) costuri de achiziţie, asimilate de cele mai multe ori

preţurilor de cumpărare (facturare ale furnizorilor) specifice

comerţului “en gross”, unde contabilitatea analitică a mărfurilor se

ţine, de regulă, prin metoda cantitativ – valorică;

b) preţuri de vânzare, inclusiv TVA, practicate în comerţul “en

detail”, unde contabilitatea analitică a mărfurilor se ţine, de regulă,

prin metoda global valorică.

3.5. Contabilitatea terţilor

Contabilitatea fluxurilor de decontare cu terţi este organizată

în scopul evidenţierii drepturilor (creanţelor) şi a datoriilor

(obligaţiilor) întreprinderii cu clienţii, furnizorii, salariaţii, statul,

asigurările şi protecţia socială, cu alte persoane juridice sau

fizice.

63

În contabilitatea creanţelor şi datoriilor se reflectă operaţiile

patrimoniale referitoare la livrările reciproce de bunuri între clienţi

şi furnizori, a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate, precum

şi a altor operaţiuni.

Creanţele reprezintă, în general, drepturi ale unor persoane

denumite creditori, de a pretinde, de la alte persoane denumite

debitori, să dea, să facă sau să nu facă ceva. Creanţele

reprezintă structuri patrimoniale de activ care evidenţiază drepturi

de încasat sau de primit de către o unitate de la alte unităţi sau

chiar de la persoane fizice reprezentând contravaloarea bunurilor

livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate acestora sau

din alte operaţii necomerciale intervenite între unitate şi personal,

asociaţi, acţionari, etc.

Se disting, în funcţie de activitatea la care se referă, mai

multe forme pe care le îmbracă creanţele: creanţe faţă de clienţi

pentru vânzările de produse în favoarea terţilor; creanţe ataşate

clienţilor, rezultate din clienţi incerţi, clienţi-facturi de întocmit şi

efecte de primit; creanţe faţă de personal, creanţe faţă de

furnizori şi bugetul statului; creanţe faţă de unităţile din cadrul

grupului şi faţă de asociaţi; diverse alte creanţe.

Datoriile reprezintă obligaţiile pe termen scurt sau acea

categorie de resurse externe de finanţare puse la dispoziţia

unităţii de către furnizori (datorii comerciale), de personalul unităţii

(datorii sociale), de către o instituţie financiar-bancară (datorii

financiare), de bugetul statului (datorii fiscale) sau de alţi terţi.

Datoriile pot îmbracă forme diferite corespunzător naturii

economice a operaţiilor care le generează astfel: datorii faţă de

furnizorii de materii prime, materiale, mărfuri etc., precum şi faţă

de prestatorii de servicii, care îmbracă forma datoriilor din

exploatări; datorii faţă de furnizorii de imobilizări de orice fel;

datorii faţă de personal privind salariile şi alte sume cuvenite

acestora; datorii privind asigurările şi asistenţa socială; datorii

fiscale(diferite impozite şi taxe); alte datorii.

64

Există mai multe criterii după care pot fi clasificate datoriile şi

creanţele agenţilor economici şi anume:

după termenul de exigibilitate al datoriilor şi termenul de

încasare al creanţelor:

a) datorii şi creanţe pe termen scurt (sub 1 an);

b) datorii şi creanţe pe termen mediu (între 1-5 ani);

c) datorii şi creanţe pe termen lung (peste 5 ani).

în raport de moneda în care se exprimă:

a) datorii şi creanţe în lei;

b) datorii şi creanţe în valută.

în funcţie de raporturile avute cu societăţile:

a) datorii şi creanţe cu societăţile din cadrul grupului;

b) datorii şi creanţe cu societăţile din afara grupului.

O creanţă curentă este recunoscută în bilanţ în momentul în

care este probabilă realizarea unui beneficiu economic viitor de

către întreprindere şi creanţa curentă are o valoare care poate fi

determinată în mod credibil, iar o datorie curentă este

recunoscută în bilanţ atunci când este probabil că va rezulta o

ieşire de resurse, purtătoare de beneficii economice, din

lichidarea unei obligaţii prezente şi când valoarea la care se va

realiza această lichidare poate fi determinată în mod credibil.

Evaluarea trebuie să fie înţeleasă ca procesul prin care se

determină valorile la care creanţele şi datoriile curente vor fi

recunoscute în situaţiile financiare. Aceasta presupune alegerea

unei baze de evaluare cum ar fi: costul istoric, costul curent,

valoarea realizabilă(de decontare), valoarea actualizată.

Potrivit costului istoric, creanţele curente sunt înregistrate

la suma în numerar sau echivalent în numerar care se aşteaptă

să fie încasată în momentul vânzării bunurilor sau la valoarea

justă a sumei încasate în momentul vânzării bunurilor, iar datoriile

curente sunt înregistrate la valoarea echivalentelor obţinute în

schimbul obligaţiei sau la valoarea ce se aşteaptă să fie plătită în

numerar sau echivalent de numerar pentru a stinge datoriile.

65

Costul curent are în vedere înregistrarea creanţelor

curente la suma în numerar care ar trebui să fie încasată dacă

vânzarea bunurilor s-ar efectua în prezent şi înregistrarea

datoriilor curente la suma în numerar necesară pentru a stinge

aceeaşi obligaţie care ar lua naştere în prezent.

Valoarea realizabilă (de decontare) presupune

înregistrarea creanţelor curente la suma în numerar care ar fi

obţinută dacă aceste creanţe curente s-ar incasa în prezent şi

înregistrarea datoriilor curente la suma în numerar necesară

pentru a stinge obligaţia în prezent.

Valoarea actualizată are în vedere înregistrarea creanţelor

curente la suma actualizată a intrărilor nete viitoare în numerar

care urmează a fi generate în derularea normală a activităţii

întreprinderii şi înregistrarea datoriilor curente la suma actualizată

a ieşirilor nete viitoare de numerar care se aşteaptă să fie

necesare pentru a deconta datoriile în cursul normal al afacerilor.

Evidenţa relaţiilor de decontare cu terţii se înfăptuieşte cu

ajutorul conturilor din clasa a IV-a din Planul de conturi general,

denumită “Conturi de terţi”. Toate conturile ce reflectă creanţele

sunt conturi cu funcţie contabilă de activ, se debitează la crearea

creanţelor asupra terţilor şi se creditează la decontarea

creanţelor. Soldul conturilor este debitor şi reprezintă creanţele

întreprinderii asupra terţelor persoane. Conturile care

înregistrează datoriile au funcţie contabilă de pasiv, se creditează

cu datoriile create în mod curent faţă de terţi şi se debitează la

decontarea datoriilor. Soldul conturilor este creditor şi reprezintă

datoriile în curs de decontare.

Relaţiile de decontare cu furnizorii apar ca urmare a

derulării operaţiilor de aprovizionare cu bunuri şi servicii necesare

desfăşurării curente a activităţii unităţii patrimoniale. Ele sunt

considerate datorii din exploatarea curentă ce reflectă atât preţul

de cumpărare al bunurilor cât şi cota TVA corespunzătoare în

cazul operaţiilor supuse impozitării. Reflectarea în contabilitate a

66

datoriei certe faţă de furnizori are loc pe bază de factură fiind

exprimată în lei sau în devize.

Creanţele comerciale provenite din vânzări pe credit, de

bunuri, lucrări sau servicii specifice activităţii de exploatare, se

oglindesc în contabilitate cu ajutorul conturilor din 41“Clienţi şi

conturi asimilate”. În cadrul acestei forme de vânzare decontarea

dintre întreprindere şi client intervine ulterior.

Alături de resursele materiale, forţa de muncă reprezintă un

factor principal în producerea de bunuri şi prestarea de servicii

din cadrul entităţilor economice. În schimbul muncii depuse,

personalul angajat primeşte un salariu, care se stabileşte prin

negocieri între angajator şi salariaţi. În urma negocierilor se

încheie contracte colective şi individuale de muncă, prin care

personalul se obligă să efectueze activităţile prevăzute în

contract, iar angajatorul se obligă să-i remunereze pentru munca

prestată. Atât entităţile care au salariaţi cu contract de muncă, cât

şi angajaţii respectivi trebuie să suporte anumite cheltuieli privind

personalul, asigurările şi protecţia socială.

A) Cheltuieli salariale suportate de către angajatori

1) Fondul de salarii - reprezintă totalitatea salariilor brute

suportate de angajator.

Salariul brut cuprinde următoarele elemente:

a) Salariul de încadrare - care se stabileşte prin negocieri

colective sau individuale între patronat şi salariaţi sau

reprezentaţii acestora. Salariul de bază se acordă în raport cu

timpul lucrat şi poate fi egal sau mai mic în raport cu salariul de

încadrare.

b) Sporurile - se acordă în următoarele cazuri:

pentru condiţii deosebite de muncă: grele, periculoase,

nocive, penibile, izolare, stres etc.

pentru munca suplimentară: se acordă un spor de minimum

75% din salariul de bază;

67

pentru munca suplimentară efectuată în zilele de repaus

săptămânal sau în zilele de sărbători legale: se acordă un

spor de 100% din salariul de baza;

pentru lucrul în timpul nopţii: se acordă un spor de 15% din

salariul de bază;

pentru vechime în muncă: se acordă minimum 5% pentru 3

ani vechime şi maximum 25% la o vechime de peste 20 de

ani, din salariul de bază;

pentru exercitarea unei funcţii suplimentare;

pentru folosirea unei limbi străine, dacă aceasta nu este

cuprinsă în obligaţiile postului.

c) Adaosurile - la salariul de baza sunt:

- adaosul de acord;

- premiile acordate din fondul de premiere;

- primele de vacanţă şi de sărbători.

d) Indexările - reprezintă suma rezultată din aplicarea unor

procente la salariul de bază, ca urmare a creşterii preturilor.

e) Indemnizaţiile pentru concediile de odihnă

Dreptul la concediul de odihnă anual plătit este garantat

tuturor salariaţilor. Durata minimă a concediului de odihnă anual

este de 20 de zile lucrătoare şi se acordă proporţional cu

activitatea prestată într-un an calendaristic. Efectuarea

concediului în anul următor este permisă numai în cazurile expres

prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv

de muncă. Angajatorul este obligat să stabilească programarea

concediilor astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an

calendaristic cel puţin 15 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.

Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este

permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Cuantumul indemnizaţiei se stabileşte astfel: salariul mediu

zilnic x numărul de zile lucrătoare din concediu

Salariul mediu zilnic se stabileşte prin raportarea

drepturilor salariale din ultimele 3 luni, anterioare celei în care se

efectuează concediul, la numărul de zile lucrătoare din cele 3 luni.

68

Drepturile salariale luate în calcul includ salariul de bază la

care se adaugă indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent,

prevăzute prin contractul individual de muncă.

Indemnizaţia se achită cu cel puţin 5 zile înaintea plecării în

concediu.

f) Indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă

plătite din fondul de salarii.

g) Avantajele în natură - constituie o parte a salariului

stabilită sub formă de bunuri sau servicii.

Alte drepturi de personal:

participarea salariaţilor la profit;

tichetele de masă acordate conform legii.

2) Contribuţia entităţii la asigurările sociale (CAS) - care,

în funcţie de ramura de activitate, se calculează în următoarele

cote, luându-se ca bază de calcul fondul de salarii realizat:

- 20,8 % pentru condiţii normale de muncă;

- 25,8 % pentru condiţii deosebite de muncă;

- 30,8 % pentru condiţii speciale de muncă.

3) Contribuţia entităţii la fondul de şomaj (CFS)- care se

calculează în cotă de 0,5% din fondul brut de salarii în care se

includ şi indemnizaţiile pentru incapacitate de muncă suportate de

angajator.

4) Contribuţia entităţii la fondul de asigurări de sănătate

(CASS) - calculată în cotă de 5,2 % din fondul de salarii realizat

în care se includ şi indemnizaţiile pentru incapacitate de muncă

suportate de angajator.

5) Contribuţia pentru concediile şi indemnizaţiile de

asigurări sociale de sănătate - calculată în cotă de 0,85% din

fondul de salarii realizat, din care se vor suporta indemnizaţiile de

asigurări sociale de sănătate.

6) Contribuţia pentru accidente de muncă şi boli

profesională - se datorează de către angajatori, în cote stabilite

de la 0,15% la 0,85 % aplicate asupra fondului de salarii brut

69

lunar, în funcţie de clasa de risc în care se încadrează activitatea

economică principală.

B) Reţineri din salarii suportate de către angajaţi

Angajatorii au obligaţia legală de a reţine din salariile datorate

personalului angajat cu contract de muncă următoarele sume:

1) Contribuţia personalului la asigurările sociale - se

calculează în cotă de 10,5% din salariul brut, în care se includ

salariul de încadrare şi sporurile reglementate prin lege sau

prevăzute în Contractul colectiv de muncă. Baza de calcul nu

poate depăşi cinci salarii medii brute pe economic.

Pentru beneficiarii indemnizaţiilor de asigurări sociale de

sănătate, CAS 10,5% se calculează având la bază un salariu de

bază minim pe ţară şi se reţine din indemnizaţiile brute.

2) Contribuţia personalului la fondul de şomaj - se

calculează în cota de 0,5 % din salariul de bază.

3) Contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de

sănătate - care se calculează în cotă de 5,5% din salariul brut.

Contribuţia lunară pentru persoanele aflate în concediul de

risc maternal se stabileşte prin aplicarea cotei de 5,5% asupra

sumei reprezentând valoarea unui salariu minim brut pe ţară.

4) Impozitul pe salarii - stabilit în cotă unică, de 16%, având

ca bază de calcul salariul impozabil.

5) Alte reţineri datorate terţilor: rate, chirii, imputaţii,

amenzi, popriri, pensii alimentare etc.; aceste reţineri se

efectuează numai pe baza unor titluri executorii sau ca urmare a

unor relaţii contractuale.

Achitarea drepturilor salariale se face, de regulă, astfel :

avansul (chenzina I), după data de 15 a lunii curente, în

cotă de 40-45% din salariul de încadrare:

restul de plată (chenzina a II-a), după data de unu a lunii

următoare.

C) Concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de

sănătate

70

Potrivit reglementărilor actuale, salariaţii pot beneficia de

următoarele drepturi privind asigurările sociale de sănătate:

• Concedii medicale şi indemnizaţii pentru incapacitate

temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau accidente în

afara muncii.

• Concedii medicale şi indemnizaţii pentru maternitate.

• Concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului

bolnav.

• Concedii medicale şi indemnizaţii de risc maternal.

•Concedii medicale şi indemnizaţii pentru prevenirea

îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv

pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă

sau boli profesionale.

Stagiul minim pentru acordarea concediilor şi indemnizaţiilor

sociale de sănătate este de 6 luni realizate în ultimele 12 luni

anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical.

DETERMINAREA SALARIULUI IMPOZABIL

Venitul brut din salarii reprezintă suma veniturilor realizate

de salariat pe fiecare loc de realizare a venitului. Venitul

impozabil din salarii se determină prin deducerea (scăderea) din

venitul brut a următoarelor sume:

• Contribuţiile personalului la asigurările sociale (10,5%), la

fondul de şomaj (0,5 %), la asigurările sociale de sănătate (5,5%);

• Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice

care an un venit lunar brut, pentru funcţia de bază, de până la

1.000 lei inclusiv, astfel:

- 250 lei, pentru salariaţii care nu au persoane în întreţinere;

- 350 lei, pentru salariaţii care au o persoană în întreţinere;

- 450 lei, pentru salariaţii care au 2 persoane în întreţinere;

- 550 lei, pentru salariaţii care au 3 persoane în întreţinere;

- 650 lei, pentru salariaţii care au 4 sau mai multe persoane în

întreţinere.

71

Pentru salariaţii care au venituri brute lunare pentru funcţia de

bază cuprinse între 1.000 şi 3.000 lei, deducerile personale sunt

degresive. Nu se acordă deduceri personale pentru salariaţii care

obţin venituri brute lunare mai mari de 3.000 lei. Persoana în

întreţinere poate fi o rudă a salariatului până la gradul al II-lea

inclusiv, ale cărei venituri nu depăşesc 250 lei lunar.

Dacă din venitul brut din salarii se deduc sumele enumerate

mai sus, se obţine salariul impozabil, care se înmulţeşte cu cota

unică de impunere pentru a se determina impozitul pe salarii.

Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani sau

în natură obţinute de către o persoană fizică care desfăşoară o

activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui

statut special prevăzut de lege, inclusiv indemnizaţiile pentru

incapacitate temporară de muncă.

Drepturile salariale acordate în natură, precum şi avantajele

acordate angajaţilor se impozitează în luna în care au fost primite.

Documentele referitoare la calculul contravalorii veniturilor şi

avantajelor în natură se vor anexa la „Statul de salarii”.

Impozitul pe venitul din salarii se reţine din veniturile salariale

prin metoda stopajului la sursă şi este virat la buget de către

plătitorii salariilor până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare

celei pentru care se plătesc salariile.

Impozitul pe venitul din salarii se calculează prin aplicarea

unei cote unice de impozit asupra venitului impozabil.

Pentru reflectarea în contabilitate a drepturilor de personal se

folosesc conturile din grupa 42 „Personal şi conturi asimilate”.

Contabilitatea operaţiilor privind taxa pe valoarea

adăugată

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un impozit indirect,

care se datorează bugetului de stat, asupra operaţiilor privind

transferul proprietăţii bunurilor, precum şi asupra celor privind

prestaţiile de servicii.

72

Următoarele categorii de operaţii constituie obiect al

impozitării TVA:

1. Livrări de bunuri mobile şi imobile. Sunt incluse în

această categorie şi vânzarea de bunuri cu plata în rate;

transferarea dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma

executării silite; trecerea în domeniul public a unor bunuri din

patrimoniul persoanelor impozabile în schimbul unei despăgubiri.

2. Prestările de servicii, inclusiv operaţiile de leasing.

3. Importurile de bunuri, cu excepţia bunurilor aflate în

regimuri vamale suspensive.

Baza de impozitare a TVA este constituită în principal din

preţurile de achiziţie, sau în lipsa acestora preţul de cost

determinat în momentul livrării/prestării bunurilor şi serviciilor ce

formează obiectul impozitării. Totodată, sunt cuprinse în baza de

impozitare: impozitele şi taxele locale dacă prin lege nu se

prevede altfel exclusiv TVA; cheltuielile accesorii (transport,

ambalare, comision). Nu se cuprind: rabaturile, remizele,

risturnele, sconturile şi alte reduceri, penalizările, dobânzile,

ambalajele care circulă între furnizori, prin schimb fără factură.

Cota de impozitare standard este de 24%, pentru orice

operaţiune impozabilă care nu este scutită de TVA sau care nu

este supusă cotei reduse;

În contabilitatea plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată,

aceasta se evidenţiază cu ajutorul contului 442 „Taxa pe

valoarea adăugată”, care este un cont bifuncţional ce ţine

evidenţa decontărilor cu bugetul statului privind taxa pe valoarea

adăugată.

3.6. Contabilitatea trezoreriei

Activitatea desfăşurată în cadrul unei întreprinderi

generează fluxuri de intrare şi de ieşire de numerar. Aceste fluxuri

sunt generate de o multitudine de activităţi referitoare la formarea,

majorarea sau remunerarea capitalului, vânzarea şi cumpărarea

73

de bunuri, efectuarea de cheltuieli cu investiţiile şi de finanţare

etc, cu precizarea că trezoreriei îi revine sarcina de a organiza şi

de a asigura legătura dintre toate aceste activităţi.

Funcţia principală a trezoreriei o constituie deci organizarea

şi gestionarea fluxurilor de intrare şi ieşire de monedă, de

administrare a lichidităţilor şi a unor credite pe termen scurt (de

trezorerie).

Întreprinderea, fiind plasată într-un sistem complex de relaţii

economice şi financiare, trebuie să facă faţă tuturor obligaţiilor

băneşti, astfel o altă funcţie a trezoreriei este cea de asigurare a

lichidităţilor.

În economia de piaţă numerarul reprezintă una dintre

formele cele mai importante de capital. Pentru a plăti furnizorii,

impozitele, salariaţii, dividendele cuvenite acţionarilor sunt

necesari bani care să asigure continuitatea activităţii

întreprinderii. Lipsa acestora, chiar în condiţiile în care

întreprinderea dispune de alte valori materiale, poate determina

eşecuri financiare şi chiar falimente.

Existenţa profitului nu înseamnă că societatea dispune de

lichidităţi, deoarece momentul angajării cheltuielii sau al venitului

nu coincide cu cel al încasării sau plăţii. Aşadar, numerarul nu

trebuie confundat cu beneficiile întreprinderii, chiar în condiţiile

unei activităţi rentabile există posibilitatea ca firma să nu îşi poată

achita datoriile la un moment dat, dacă nu dispune de lichidităţi.

Creşterea rentabilităţii unei întreprinderi este generatoare de

numerar, dar o firmă rentabilă care face investiţii nejustificate în

active fixe, care nu încasează la timp creanţele, care menţine

stocuri excedentare, care face împrumuturi nejustificate se poate

transforma foarte uşor într-o victimă a creditorilor şi a băncilor.

Este necesar ca trezorierul să aplice anumite măsuri de

gestionare cât mai eficiente a numerarului, să-l planifice, să

sincronizeze intrările şi ieşirile de numerar, să asigure lichidităţile

necesare continuităţii activităţii.

74

Creşterea rentabilităţii întreprinderii şi implicit a lichidităţilor

acesteia impune stabilirea sumelor şi a destinaţiei numerarului,

cunoaşterea evoluţiei surplusului şi deficitului de numerar,

asigurarea la timp a unor rezerve de numerar pentru situaţii

neprevăzute, analiza şi controlul numerarului în vederea stabilirii

de măsuri operative şi eficiente în funcţie de starea trezoreriei.

Controlul numerarului vizează modul de colectare,

gestionare şi decontare a numerarului în scopul prevenirii

pierderilor, al evitării fraudelor sau risipei.

Din această perspectivă controlul financiar intern este

considerat una din cele mai importante forme de control menită

să preîntâmpine pierderile băneşti.

Prin reglementările contabile conforme cu directivele

europene “contabilitatea trezoreriei asigură evidenţa existenţei şi

mişcării acţiunilor deţinute la entităţile afiliate, altor investiţii pe

termen scurt, disponibilităţilor la bănci sau în casierie, creditelelor

bancare pe termen scurt şi altor valori de trezorerie”.

Pornind de la definiţia de mai sus rezultă că structura

trezoreriei este următoarea : investiţii financiare pe termen scurt

sau titluri de plasament, valori de încasat, disponibilităţi băneşti

aflate în conturi bancare sau în casierie, credite bancare pe

termen scurt, acreditivul, alte valori de trezorerie.

Procesul de decontare între întreprinderi se poate realiza

atât în numerar cât şi prin bancă, astfel în structura trezoreriei

sunt cuprinse toate instrumentele de decontare folosite (ordin de

plată, cec etc).

Disponibilităţi băneşti la bancă

Operaţiunile de încasări şi plăţi fără numerar sunt acele

operaţii prin care stingerea drepturilor şi obligaţiilor dintre terţi se

face prin intermediul societăţilor bancare pe baza documentelor

depuse de acestea. Creditorii încasează de la debitori sumele

care li se cuvin prin intermediul băncilor la care aceştia au

75

deschise conturile în care îşi păstrează mijloacele băneşti.

Operaţiunile de încasări şi plăţi fără numerar se fac de către bănci

prin virarea sumelor respective din conturile clienţilor (debitorilor)

în conturile furnizorilor (creditorilor). Astfel pentru clienţi operaţia

de virare a sumei reprezintă o plată, iar pentru furnizori aceiaşi

operaţie reprezintă o încasare.

În consecinţă, pentru a putea efectua operaţii de încasări şi

plăţi fără numerar, societăţile comerciale trebuie să-şi păstreze

disponibilităţile în conturi deschise la băncile care le deservesc.

Toate operaţiile efectuate de către o societate prin conturile la

bancă vor fi consemnate de către bancă într-un extras de cont.

Extrasul de cont este documentul în care se înscriu zilnic

încasările, plăţile şi soldul final al disponibilului din contul curent.

Înregistrările în contabilitate a operaţiunilor de încasări şi

plăţi prin bancă sunt făcute pe baza extrasului de cont primit de la

banca împreună cu documentele justificative.

Pentru a evita situaţiile în care să apară diferenţe între

soldul contului curent la bancă şi soldul extrasului de cont este

prudent ca aceste solduri să se compare zilnic sau la sfârşitul

lunii. Această comparaţie se numeşte “punctaj bancar“ şi permite

identificarea diferenţelor apărute între evidenţa băncii şi cea a

întreprinderii.

În sfera valorilor de încasat se includ cecurile de încasat,

efectele comerciale de încasat şi efectele comerciale remise spre

scontare, iar contabilizarea lor se realizează cu ajutorul contului

511 “Valori de încasat“, cont care se dezvoltă pe conturi sintetice,

de gradul doi pe feluri de valori de încasat.

Legea nr. 59/01.05.1934 a cecului, a cambiei şi a biletului la

ordin, una dintre cele mai longevive legi din România, a suferit

recent modificări importante în vederea introducerii operaţiunilor

online. Până de curând doar forma fizică a intrumentelor de plată

avea valoare legală, echivalentele electronice nu erau

recunoscute.

76

Pe plan mondial, tehnologia informaţiei a produs importante

modificări în modul de prezentare a instrumentelor de plată iar

recentele reglementări româneşti încearcă să se alinieze la acest

trend.

Apariţia noilor instrumente de plată moderne (cardurile) care

nu întârzie operaţiunile cu circuite inutile va determina dispariţia

treptată a vechilor forme.

3.7. Contabilitatea financiara a veniturilor şi a cheltuielilor

În desfăşurarea activităţii oricărei unităţi patrimoniale se

realizează o diversitate de operaţii care angajează cheltuieli şi

generează venituri.

Cheltuielile reprezintă fie diminuări ale unor elemente de

activ, fie majorări ale unor elemente de pasiv, care generează o

diminuare a beneficiilor economice.

Veniturile reprezintă fie o creştere a unor elemente de

activ, fie o diminuare a unor elemente de pasiv, care generează o

majorare a beneficiilor economice.

Cheltuielile diminuează performanţele financiare ale entităţii,

iar veniturile generează creşterea performanţelor financiare ale

acesteia. Efectuarea cheltuielilor şi generarea veniturilor se

derulează în mai multe etape succesive sau simultane.

Structura cheltuielilor şi a veniturilor în contabilitatea

financiară să face după natura activităţilor care le-au generat, şi

anume:

cheltuieli şi venituri de exploatare – generate de activităţi

desfăşurate în cadrul obiectului de activitate al entităţii,

precum şi de alte activităţi conexe acestora;

cheltuieli şi venituri financiare – generate de activităţi de

natură financiară, precum: diferenţe de curs valutar,

dobânzi, cheltuieli şi venituri aferente investiţiilor financiare

etc.;

77

cheltuieli şi venituri extraordinare – rezultate din evenimente

sau tranzacţii care sunt diferite de activităţile curente şi care

nu se repetă în mod frecvent;

cheltuieli şi venituri privind amortizările şi provizioanele;

cheltuieli cu impozitul pe profit şi alte impozite.

În organizarea contabilităţii cheltuielilor şi veniturilor, trebuie

avute în vedere următoarele principii obiective ale organizării

contabilităţii cheltuielilor şi veniturilor :

- fundamentarea cheltuielilor şi veniturilor în bugetul de

venituri şi cheltuieli pe baza informaţiilor din exerciţiul financiar

precedent şi a obiectivelor din perioada următoare;

- separarea cheltuielilor şi veniturilor din perioada curentă

faţă de cele aferente perioadei viitoare;

- gruparea cheltuielilor şi veniturilor după natura lor

economică în vederea stabilirii rezultatului din exploatare,

financiar şi extraordinar.

Contabilitatea sintetică a cheltuielilor se realizează cu

ajutorul clasei 6 „Conturi de cheltuieli”, iar contabilitatea

veniturilor, cu ajutorul clasei 7 „Conturi de venituri” .

Conturi de cheltuieli şi venituri se închid la sfârşitul

exerciţiului prin transferarea acestora asupra rezultatului

exerciţiului. Astfel, veniturile se preiau în creditul contului 121

„Profit sau pierdere”, iar cheltuielile, în debitul contului 121 „Profit

sau pierdere”.

3.8. Situaţiile financiare anuale

Obiectivul principal al contabilităţii este furnizarea de

informaţii care să asigure o imagine fidelă asupra poziţiei

financiare, performanţelor financiare şi modificărilor poziţiei

financiare ale entităţii, în scopul utilizării acestor informaţii de

către utilizatorii interni şi externi, în vederea fundamentării unor

decizii economice. Pentru realizarea acestui obiectiv, este

78

necesar ca lucrările curente de contabilitate să se sintetizeze

periodic în informaţii generalizate, care să fie relevante pentru

caracterizarea activităţii desfăşurate de o entitate într-o anumită

perioadă de timp. Acest deziderat poate fi îndeplinit prin

întocmirea periodică a unor documente de sinteză contabilă care

pe parcursul timpului au purtat diverse denumiri cum sunt: bilanţ

contabil, situaţii financiare anuale sau conturi anuale.

Prin Ordinul 3055/2009 s-a adoptat formularea Situaţii

financiare anuale, care trebuie întocmite în mod obligatoriu de

către toate persoanele juridice cu sau fără scop lucrativ.

Situaţiilor financiare anuale care trebuie întocmite de către

persoanele juridice diferă în funcţie de mărimea acestora; astfel,

persoanele juridice care la încheierea exerciţiului financiar

depăşesc limitele a două dintre următoarele criterii: Cifra de

afaceri: 7,3 mil. €;Total active:3,65 mil. €; Nr. mediu de salariaţi:

50 -întocmesc Situaţii financiare anuale care se compun din :

Bilanţ, Cont de profit şi pierdere, Situaţia modificărilor capitalului

propriu, Situaţia fluxurilor de trezorerie şi Note explicative la

Situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare anuale întocmite

de entităţile economice care depăşesc limitele a două din criteriile

de mărime menţionate mai sus sunt auditate potrivit legii.

Persoanele juridice care nu îndeplinesc limitele a două din

criteriile de mărime menţionate mai sus, întocmesc Situaţii

financiare anuale simplificate care cuprind: Bilanţ prescurtat, Cont

de profit şi pierdere şi Note explicative. Opţional, ele pot întocmi

Situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau Situaţia fluxurilor de

trezorerie. Situaţiile financiare anuale simplificate sunt verificate

potrivit legii, toate trebuie însoţite de o Declaraţie scrisă de

asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru

întocmirea situaţiilor financiare anuale în acord cu reglementările

contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE.

Situaţiile financiare consolidate sunt elaborate potrivit

reglementărilor contabile conforme cu Directiva a VII a CEE.

79

Situaţiile financiare anuale constituie un tot unitar şi vor fi

însoţite de raportul administratorilor.

Bilanţul reprezintă componenta de bază a situaţiilor

financiare prin care se prezintă ansamblul elementelor de activ,

datorii şi capital propriu ale entităţii la sfârşitul exerciţiului

financiar, precum şi în cazul fuziunii, divizării sau încetării

activităţii.

Chiar dacă în bilanţ se reflectă şi rezultatul exerciţiului

financiar, prin soldul contului 121 „Profit sau pierdere”, este

necesară utilizarea uni alt document în care să se detalieze

modul de generare a rezultatului şi care să ofere informaţii

suplimentare privind cauzele care au determinat o anumită

performanţă economică.

Situaţia modificărilor capitalului propriu reprezintă o

componentă separată a situaţiilor financiare anuale, care

cuprinde o prezentare a soldurilor iniţiale şi finale, precum şi a

modificărilor din cursul exerciţiului financiar, aferente fiecărui

element al capitalurilor proprii.

Situaţia fluxurilor de trezorerie reflectă creşterea sau

descreşterea netă a mijloacelor băneşti în cursul unui exerciţiu

financiar. Principalul obiectiv al situaţiei fluxurilor de trezorerie

este de a reflecta influenţa activităţilor de exploatare, de investiţii

şi de finanţare asupra mijloacelor băneşti ale unei entităţi, pe

parcursul unui exerciţiu financiar.

Notele explicative la situaţiile financiare anuale conţin

informaţii suplimentare, relevante pentru necesităţile utilizatorilor

privind elementele mai semnificative, cum sunt:

active imobilizate;

provizioane;

repartizarea profitului;

analiza rezultatului din exploatare;

situaţia creanţelor şi datoriilor;

principii, politici şi metode contabile;

participaţii şi surse de finanţare;

80

informaţii privind salariaţii, administratorii şi directorii;

calcul şi analiză a principalilor indicatori economico –

financiari;

alte informaţii

81

Capitolul IV

E-Business

Tehnologii informaţionale pentru afaceri

4.1. Reţele de calculatoare. Reţeaua Internet, Intranet şi

reţeaua World Wide Web

4.1.1. Noţiuni generale despre reţelele de calculatoare

Conceptul de reţea

O reţea de calculatoare reprezintă un mod de conectare a

unor calculatoare individuale, astfel încât să poată folosi în comun

anumite resurse. Aceste resurse includ componente de genul

unităţilor de disc, fişiere (baze de date), imprimante şi

echipamente de comunicaţie. În plus, reţeaua permite o

interacţiune mai mare şi o comunicare mai bună între membrii

reţelei, prin intermediul poştei electronice, bazelor de date şi a

altor metode de utilizare în comun a informaţiilor de orice fel.

Clasificarea reţelelor de calculatoare

a. După centralizare.

b. După extindere

c. După topologie.

d. După modul de conectare.

e. După relaţiile funcţionale (arhitectură).

Niveluri de reţele

Există şapte niveluri de clasificare a unei reţele. Dintre

aceste niveluri, cinci sunt prezentate în continuare:

Nivelul fizic este constituit din cablurile sau alte

echipamente ce leagă între ele calculatoarele, adică partea

palpabilă a reţelei. Aici intră şi plăcile de interfaţă ale reţelei,

elementele de conectare şi orice altă componentă hard (inclusiv

concentratoare şi amplificatoare).

82

Nivelul logic este cel care interpretează semnalele obţinute,

le traduce sub forma de date în cod binar (0 şi 1), ce pot fi

transmise celuilalt nivel şi care pot fi prelucrate de calculator.

Nivelul de reţea răspunde de identificarea calculatoarelor

din reţea.

Nivelul de transport răspunde de corectitudinea recepţionării

datelor transmise între calculatoare.

Nivelul de aplicaţie este pachetul de programe (software-ul)

folosit de fiecare calculator pentru accesul la alte resurse ale

reţelei, de exemplu la tipărirea la o imprimantă din reţea.

Interconectarea reţelelor

Tehnicile de internetworkig (în sens de inter-networking, şi

nu internet-working) conectează între ele două sau mai multe

reţele sau segmente de reţea, folosind anumite dispozitive, cum

ar fi un router. Orice interconexiune între reţele publice, private,

comerciale, industriale sau guvernamentale poate fi numită

"internetworking".

În practica actuală, reţelele interconectate folosesc nivelul

Internet Protocol (IP). Există trei tipuri de reţele internetwork, în

funcţie de cine le administrează şi cine are acces la ele:

Intranet;

Extranet;

Internet.

Reţelele de tip Intranet şi Extranet pot avea sau nu şi acces

la Internet. Dacă ele sunt conectate la Internet, atunci ele trebuie

să fie protejate împotriva accesului neautorizat din Internet.

Internetul nu este considerat parte constituentă a unui intranet

sau extranet. Totuşi el poate servi drept cale de acces la unele

porţiuni ale extranet-urilor.

Protocoale de reţea

Protocoalele de transport definesc modul în care datele sunt

aranjate şi transmise într-o manieră coordonată între computere.

Există 3 protocoale de transport folosite în mod obişnuit pe

calculatoarele bazate pe sistemul de operare Windows:

83

- TCP/IP (Transport Control Protocol/Internet Protocol) este

un protocol de transport care reprezintă baza Internetului. De

fapt, TCP/IP este un set de protcoale folosite pentru a asigura

serviciile de care au nevoie componentele de reţea:

transformarea numelor de calculatoare în adrese ale plăcilor de

reţea şi adrese IP (rezolvarea numelor), transmisii garantate şi

rutare între reţele. Protocolul TCP este metoda folosită de o reţea

bazată pe IP pentru a garanta că datele sunt transmise dintr-o

parte în cealaltă a unei conexiuni fără erori.

- IPX/SPX (Internetwork Packet Exchange/Sequenced Packet

Exchange) a fost dezvoltat de Novell pentru produsele de reţea

NetWare. Şi Windows poate folosi protocolul IPX/SPX pentru

serviciile de partajare a fişierelor. ca şi TCP/IP, IPX/SPX este un

set de protocoale care asigură mai multe servicii, inclusiv

rezolvarea numelor, transport garantat şi rutare între reţele.

- NetBEUI (NetBIOS Enhanced User Interface) a fost

dezvoltat de IBM; asigură aceleaşi servicii ca şi TCP/IP şi

IPX/SPX, exceptând faptul că nu asigură un mecanism pentru

rutarea datelor către reţelele de la distanţă. NetBEUI poate

transporta date numai între calculatoarele aflate în aceeaşi reţea

locală. NetBEUI a fost acceptat în versiunile anterioare de

Windows, dar începând cu versiunea Windows XP nu mai este

acceptat.

După adăugarea şi verificarea componentelor de reţea, ar

putea fi necesară configurarea acestora. În mod normal,

protocolul TCP/IP este singurul care necesită configurarea

manuală.

4.1.2. Reţeaua INTERNET

Internet este o “reţea de reţele”, cu zeci sau sute de

milioane de calculatoare, dispuse pe întregul glob, staţionare sau

mobile, reţea ce deţine cantităţi uriaşe de informaţii, din care

foarte multe pot fi consultate fără restricţii, iar unele contra cost

84

sau numai cu diferite parole de acces. Fiecare individ care

posedă un calculator cu modem cu viteză de transmitere de cel

puţin 14,4 kbps (kilobyte pe secundă, viteza indicată fiind cea

minimă pentru Internet, se recomandă chiar o viteză mai mare), o

linie telefonică fixă sau mobilă, se poate conecta la această mare

reţea prin intermediul unei firme furnizoare de servicii Internet. În

cadrul reţelei Internet poate fi folosită poşta electronică sau pot fi

consultate site-uri ale reţelei WWW.

Internetul este o prescurtare a expresiei americane

Interconnected Netwoork (reţele interconectate).

O organizaţie conectată la Internet, are posibilitatea să

stabilească relaţii online, disponibile permanent şi să-şi

implementeze o parte din activitate pe Internet, precum este

prezentat schematic în figura următoare.

Fig.4.1 Arhitectura Internetului7

7 Preluare după Garson G.D. – Information tehnology and computer

applications în public administration, Idea Group Publishing, Hershey, USA

1998, pag 121.

Mail server

News server

Global Electronic Village

Citizen/ Customer

Customer

Elected Official

Official

Public Administrator

Administrator

Governement Data

Public Web Server

* ISP

** Other Web Servers

*ISP = Internet Service Provider

** Include furnizorii, partenerii de afaceri

85

Dezvoltarea explozivă a Internetului nu ar fi fost posibilă fără

aportul implementării unor tehnologii. În primul rând, utilizarea

codificării Unicode, face posibilă portabilitatea universală a

documentelor.

4.1.3. Reţeaua INTRANET

Intranetul e o aplicaţie a tehnologiei Internet într-o

organizaţie de sine stătătoare. Leagă resursele informatice

interne şi creează un mecanism de schimb controlat cu exteriorul.

Fig.4.2. Arhitectura unui Intranet8

În Intranet se rulează aplicaţii utile organizaţiei (baze de

date, editoare de text, spreadshet-uri, e-mail). Intranetul

funcţionează conform schemei din figura următoare.

8 Preluare după Garson G.D. - Information tehnology and computer

applications in public administration, Idea Group Publishing, Hershey, USA 1998, pag 121.

Mail server

News server

Inte

rnet

Firewall (optional)

Public Web

Server

Governmement Data

Firewall

Intranet

Sen

sliv

e G

ove

rnm

ent

Dat

a Departamental

Web Web Server

Departamental Web Web Server

Staffer Staffer

Staffer Staffer

oro

rkfl

ow

86

4.1.4. Reţeaua WORLD WIDE WEB

Denumită Web sau WWW, este partea cea mai dezvoltată

din Internet. A fost creată în 1989, la Centrul European de

Cercetări nucleare. WWW este un suport pentru text, grafică,

animaţie şi sunet. Documentele destinate Web-ului sunt

cunoscute sub numele de pagini Web. Cu un click pe textul sau

imaginea grafică cu o anumită codificare se ajunge la alte pagini

Web, unde se pot vedea imagini, text, videoclipuri, se pot asculta

mesaje vocale.

Un site Web este definit ca o colecţie coerentă de informaţii

prezentată sub forma unor pagini Web, fişiere multimedia,

documente şi de alte tipuri, între care există legături. Paginile

Web şi colecţia de fişiere referite sunt integrate printr-o pagină

Web denumită pagină principală denumită în mod tipic index.html,

default.html, sau home.html (extensia html poate apărea ca htm).

Această pagină conţine în mod uzual un cuprins sau un index

care face referiri la celelalte pagini din site-ul Web. Într-un site

bine proiectat toate celelalte pagini punctează către această

pagină principală, chiar dacă navigatoarele moderne au butoane

pentru acest lucru.

Prin publicarea unui site local, directorul său local, împreună

cu conţinutul său, este transferat la server-ul Web care conţine

software-ul prin care site-ul este transmis navigatoarelor Web ale

calculatoarelor conectate la Internet. Odată publicat site-ul, se

transformă din site local în site Web, iar interacţiunea utilizatorului

cu el are loc similar modului descris în figura următoare.

Fig. 4.3. Comunicarea dintre

navigatorul Web şi serverul

Web

87

Deşi cea mai mare parte a informaţiilor din World Wide Web

este stocată în pagini Web scrise folosind limbajul HTML, există

un număr destul de mare de documente provenite din alte tipuri

de servicii de publicare a informaţiilor din Internet.

Pentru realizarea comunicaţiei sunt utilizate canale de

comunicaţie. Un canal este definit ca un mediu general de

comunicaţie între o mulţime de expeditori şi o mulţime de

destinatari. Un canal de comunicaţie care acceptă multipli

expeditori şi multipli destinatari prevăzut cu cozi de aşteptare

pentru mesaje este referit sub numele de căsuţă poştală.

Principalele browsere Web

Internet Explorer (prescurtat IE), browser-ul web produs şi

dezvoltat de Microsoft, este unul dintre cele mai populare

browsere din lume, fiind livrat odată cu sistemul de operare

Windows, deşi are multe deficienţe de securitate şi o protecţie

scăzută împotriva viruşilor.

Mozilla Firefox este un browser de Web gratuit dezvoltat

de Fundația Mozilla. Firefox este al doilea browser ca număr de

utilizatori, după Internet Explorer de la Microsoft, fiind folosit de

aproximativ 30% din utilizatorii Internetului.

Firefox are multe facilități, cum ar fi navigarea cu file, un

sistem împotriva phishing-ului și al spyware-ului, o facilitate de

gestionare a descărcărilor ș.a.

Opera este dezvoltat la sfârşitul anului 1995 de Opera

Software în Oslo, Norvegia. La baza acestui browser se află

motorul de afișare numit Presto. Browserul Opera este liderul

mondial pe telefoane mobile, smartphone-uri și pe PDA-uri,

deoarece folosește tehnologia proprie Small Screen Rendering.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Browser

http://ro.wikipedia.org/wiki/Web

http://ro.wikipedia.org/wiki/Mozilla

88

4.2. Software de bază pentru sistemele informatice de

afaceri

4.2.1. Generalităţi despre sistemul de operare Windows

Softurile sunt programele pentru calculator care îi permit

unui utilizator să folosească calculatorul pentru realizarea de

activităţi specifice cum sunt editarea de text, prelucrarea grafică

etc. Un soft ("software" în lb. engleză) este alcătuit dintr-un un set

de instrucţiuni (numite cod sursă) scrise într-un limbaj special

(numit limbaj de programare) care este înţeles de calculator şi

interpretat în aşa fel încât utilizatorul calculatorului să poată

desfăşura activitatea pe care o doreşte.

Un sistem de operare este o colecţie de programe care,

după ce a fost iniţial încărcat în computer, gestionează

funcţionarea în mod unitar a componentelor hardware, adică le

permite acestora să colaboreze unele cu celelalte în scopul

funcţionării optime a softurilor (programelor) instalate pe

calculator. Sistemul de operare se interpune deci între

componentele hardware şi cele software iar de aici rezultă rolul

său esenţial pentru funcţionarea calculatorului.

Rolul sistemului de operare nu se limitează însă la

asigurarea unei interfeţe între hardware şi software, ci el are şi

alte roluri extrem de importante, ca de exemplu gestionarea

resurselor calculatorului alocate softurilor care rulează în acelaşi

timp.

Numărul sistemelor de operare nu este mare, ele putând fi

numărate pe degetele de la o singură mână. Acest lucru este

datorat în bună măsură complexităţii acestor softuri care sunt de

cele mai multe ori opera unor colective formate din mai multe zeci

sau sute de programatori.

Sistemele de operare sunt softuri complexe care se

caracterizează prin faptul că activitatea lor se desfăşoară în cea

mai mare parte în fundal şi în mod automat, deci fără ca

89

activitatea să iasă în evidenţă şi fără să fie nevoie de intervenţia

utilizatorului calculatorului.

Programele utilitare sunt programe utilizate împreună cu

sistemul de operare pentru a controla şi a utiliza echipamentele

hardware sau pentru a gestiona fişierele de date şi programele.

Unele dintre aceste utilitare sunt incluse ca părţi ale sistemului de

operare.

Limbajele de programare sunt utilizate pentru a scrie

programe care sunt apoi convertite în limbaj maşină, cod binar ce

poate fi executat de către calculator. Limbajele de programare

permit utilizatorilor să introducă instrucţiuni mai inteligibile decât

limbajul maşină.

Cel mai răspândit sistem de operare pentru PC este

Windows care există în mai multe versiuni. Windows este un

sistem de operare care trebuie folosit cu licenţă de utilizare, fiind

deci un sistem de operare care trebuie cumpărat pentru a putea fi

folosit în mod legal.

4.2.2. Utilizarea interfeţei Windows XP

Microsoft Windows este un sistem de operare

multitasking care foloseşte o interfaţă grafică cu utilizatorul.

Un task este un pas de execuţie prin spaţiul de adrese, este

un set de instrucţiuni program care sunt încărcate în memorie.

Altfel spus, un task este un program rămas în spaţiul de adrese,

care poate continua în principiu la nesfârşit, până când

instrucţiunile program conţin o comandă de oprire (halt) sau ieşire

(exit). Task-urile sunt aplicaţii în timp real care se disting de

procese prin faptul că acestea ocupă mult spaţiu şi timp de

execuţie.

Interfaţa grafică cu utilizatorul (Graphic Users Interface -

GUI) este un tip de interfaţă care permite utilizatorului să

interacţioneze cu computerul. Acţiunile au loc de obicei prin

manipularea directă a elementelor grafice.

90

Desktop - ul (biroul de lucru) este spaţiul de lucru ce se

încarcă la pornirea sistemului Windows. Acesta conţine Shortcut-

uri, Foldere, Icon-uri, bara de task-uri, butonul Start ce deschide

meniul Start.

Shortcut - ul (comandă rapidă) este un mic fişier care

conţine doar locaţia altui fişier, şi câteodată parametrii specifici

care vor fi transferaţi fişierului când acesta rulează. De obicei

Shortcut-ul este plasat pe Desktop, în meniul Start sau Taskbar.

El lucrează doar în sistemele de operare ce folosesc GUI.

Microsoft Windows adaugă la numele fişierului extensia .ink (link

file), şi afişează o mică săgeată în colţul din stânga jos al imaginii

ce reprezintă Shortcut-ul. Pentru a avea acces rapid din desktop

la fișierele sau programele preferate, existăi posibilitatea creării

de comenzi rapide pentru acestea. Prin executarea unui dublu

clic pe o comandă rapidă, elementul se deschide. Prin ştergerea

unei comanzi rapide, numai comanda rapidă este eliminată, nu și

elementul original.

Folder - ul (director, catalog, dosar) este o

entitate care conţine un grup de fişiere şi/sau alte

foldere. Folderul conţinut în interiorul altui folder se

numeşte subfolder (subdirector) al celui care-l conţine.

4.2.3. Comenzi rapide utilizate în sistemul de operare

Windows

Comenzi rapide de la tastatură generale

CTRL+C (Copiere)

CTRL+X (Decupare)

CTRL+V (Lipire)

CTRL+Z (Anulare)

DELETE (Ştergere)

SHIFT+DELETE (Ştergerea definitivă a elementului selectat

fără a-l plasa în Coşul de reciclare)

91

CTRL în timp ce se glisează un element (Copierea

elementului selectat)

CTRL+SHIFT în timp ce se glisează un element (Crearea

unei comenzi rapide pentru elementul selectat)

Tasta F2 (Redenumirea elementului selectat)

CTRL+SĂGEATĂ LA DREAPTA (Deplasarea punctului de

inserare la începutul cuvântului următor)

CTRL+SĂGEATĂ LA STÂNGA (Deplasarea punctului de

inserare la începutul cuvântului anterior)

CTRL+ săgeata în jos (Deplasarea punctului de inserare la

începutul paragrafului următor)

CTRL+SĂGEATĂ ÎN SUS (Deplasarea punctului de inserare

la începutul paragrafului anterior)

CTRL+SHIFT cu oricare dintre tastele săgeată (Evidenţierea

unui bloc de text)

SHIFT cu oricare dintre tastele săgeată (Selectarea mai

multor elemente dintr-o fereastră sau de pe desktop, sau

selectarea textului dintr-un document)

CTRL+A (Selectare totală)

Tasta F3 (Căutarea unui fişier sau folder)

ALT+ENTER (Vizualizarea proprietăţilor pentru elementul

selectat)

ALT+F4 (Închiderea elementului activ sau închiderea

programului activ)

ALT+ESC (Circulare prin elemente în ordinea în care s-au

deschis)

ALT+Litera subliniată dintr-un nume de meniu (Afişarea

meniului corespunzător)

Litera subliniată dintr-un nume de comandă sau meniu

deschis (Efectuarea comenzii corespunzătoare)

Tasta F10 (Activarea barei de meniu a programului activ)

SĂGEATĂ LA DREAPTA (Deschiderea meniului următor de

la dreapta sau deschiderea unui submeniu)

92

SĂGEATĂ LA STÂNGA (Deschiderea meniului următor de la

stânga sau închiderea unui submeniu)

ESC (Revocarea activităţii curente)

SHIFT când se introduce un CD-ROM într-o unitate CD-ROM

(Împiedicarea redării automate a CD-ROM-ului)

CTRL+SHIFT+ESC (Deschiderea Managerului de activităţi)

SHIFT+F10 Deschiderea unui meniu de comenzi rapide

pentru elementul selectat (este echivalent cu clic cu butonul

din dreapta pe un obiect)

CTRL+ESC: Deschiderea meniului Start (se utilizează tastele

SĂGEATĂ pentru a selecta un element)

CTRL+ESC sau ESC: Selectarea butonului Start (se apasă

TAB pentru a selecta bara de activităţi sau se apasă

SHIFT+F10 pentru un meniu contextual)

CTRL+SHIFT+ESC: Deschide Manager activități Windows

ALT+ săgeată în jos: Deschiderea unei casete listă verticale

ALT+TAB: Comutare la alt program în execuţie (se ţine

apăsată tasta ALT, apoi se apasă tasta TAB pentru a

vizualiza fereastra de comutare activităţi)

SHIFT: Prin apăsarea şi menţinerea apăsată a tastei SHIFT în

timp ce se introduce un CD-ROM se evită caracteristica de

executare automată

ALT+BARĂ DE SPAŢIU: Afişarea meniului Sistem al ferestrei

principale (din meniul Sistem se poate restaura, deplasa,

redimensiona, minimiza, maximiza sau închide fereastra)

ALT+- (ALT+cratimă): Afişarea meniului Sistem al ferestrei fiu

a interfeţei pentru documente multiple (MDI) (din meniul

Sistem al ferestrei MDI se poate restaura, deplasa,

redimensiona, minimiza, maximiza sau închide fereastra fiu)

CTRL+F4: Închiderea ferestrei curente de interfaţă pentru

documente multiple (MDI)

ALT+F6: Comutare între mai multe ferestre din acelaşi

program.

93

Comenzi rapide de la tastatură pentru casete de dialog

Dacă apăsaţi SHIFT+F8 în casetele listă cu selecţie extinsă,

activaţi modul de selecţie extins. În acest mod se pot utiliza

tastele săgeată pentru a deplasa un cursor fără a schimba

selecţia. Apăsaţi CTRL+BARĂ DE SPAŢIU sau SHIFT+BARĂ DE

SPAŢIU pentru a ajusta selecţia. Pentru a revoca modul de

selecţie extins, apăsaţi din nou SHIFT+F8. Modul de selecţie

extins se revocă singur atunci când deplasaţi focalizarea la alt

control.

CTRL+TAB (Deplasare înainte prin file)

CTRL+SHIFT+TAB (Deplasare înapoi prin file)

TAB (Deplasare înainte prin opţiuni)

SHIFT+TAB (Deplasare înapoi prin opţiuni)

ALT+Literă subliniată (Efectuarea comenzii corespunzătoare

sau selectarea opţiunii corespunzătoare)

ENTER (Efectuarea comenzii pentru opţiunea activă sau

butonul activ)

Tastele săgeată (Selectarea unui buton, dacă opţiunea activă

este un grup de butoane de opţiune)

BACKSPACE (Deschiderea unui folder cu un nivel mai sus,

dacă este selectat un folder în caseta de dialog Salvare ca

sau Deschidere)

Comenzi rapide de la tastaturile Microsoft Natural

Keyboard

Sigla Windows (Afişarea sau ascunderea meniului Start)

Sigla Windows+BREAK (Afişarea casetei de dialog

Proprietăţi sistem)

Sigla Windows+M (Minimizarea tuturor ferestrelor)

Sigla Windows+SHIFT+M (Restaurarea ferestrelor

minimizate)

Sigla Windows+E (Deschidere Computerul meu)

Sigla Windows+F (Căutarea unui fişier sau folder)

CTRL+Sigla Windows+F (Căutare computere)

94

Sigla Windows+F1 (Afişare Ajutor Windows)

Sigla Windows+R (Deschiderea casetei de dialog Executare)

Sigla Windows+U (Deschidere Manager utilitare)

Siglă Windows+E: Explorator Windows

Siglă Windows+D: Minimizare totală a ferestrelor deschise şi

afişare desktop

CTRL+Siglă Windows+TAB: Deplasarea focalizării de la Start

la bara de instrumente Lansare rapidă, la bara de stare a

sistemului (se utilizează Săgeata la dreapta sau săgeataă la

stânga pentru a deplasa focalizarea la elementele din bara de

instrumente Lansare rapidă şi bara de stare a sistemului);

Siglă Windows+TAB: Deplasare prin butoanele barei de

activităţi

Comenzi rapide de la tastatură pentru Windows

Explorer

END: Afişarea părţii de jos a ferestrei active;

HOME; Afişarea părţii de sus a ferestrei active;

NUM LOCK + semnul asterisc (*): Afişarea tuturor

subfolderelor de sub folderul selectat;

NUM LOCK + semnul plus; Afişarea conţinutului folderului

selectat;

NUM LOCK + (-): Restrângerea folderului selectat;

CTRL+B (Deschiderea casetei de dialog Organizare

Preferinţe)

CTRL+E (Deschiderea barei Căutare)

CTRL+F (Pornirea utilitarului Găsire)

CTRL+H (Deschiderea barei Istoric)

CTRL+I (Deschiderea barei Preferinţe)

CTRL+L (Deschiderea casetei de dialog Deschidere)

CTRL+O (Deschiderea casetei de dialog Deschidere,

aceeaşi cu CTRL+L)

CTRL+P (Deschiderea casetei de dialog Imprimare)

CTRL+R (Actualizarea paginii Web curente)

CTRL+W (Închiderea ferestrei curente)

95

+ din minitastatura numerică: Extinderea selecţiei curente

- din minitastatura numerică: Restrângerea selecţiei

curente.Comenzi rapide de accesibilitate

Apăsarea de cinci ori a tastei SHIFT: Comutare între activarea

şi dezactivarea TasteAdezive

Apăsarea şi ţinerea apăsată a tastei SHIFT din dreapta, timp

de opt secunde: Comutare între activare şi dezactivare

TasteFiltrare

Apăsarea şi ţinerea apăsată a tastei NUM LOCK, timp de

cinci secunde: Comutare între activare şi dezactivare Taste

Comutare

ALT stânga+SHIFT stânga+NUM LOCK: Comutare între

activare şi dezactivare TasteMaus

ALT stânga+SHIFT stânga+PRINT SCREEN: Comutare între

activare şi dezactivare contrast puternic

4.3. Comerţul electronic (E-comerţul)

4.3.1. Introducere în comerţul electronic

Comerţul electronic este procesul de cumpărare, vânzare

sau schimb de produse, servicii sau informaţii prin intermediul

reţelelor de calculatoare.

Comerţul electronic a cunoscut şi cunoaşte o dezvoltare

fără precedent şi totodată continuă. Internetul a dat de asemenea

un puternic imbold comerţului electronic. În multe cazuri,

companii de mărime medie şi mică au descoperit că pot să-şi

conducă afacerile on line la fel ca marile companii. De fapt,

companii de toate mărimile au descoperit că pot folosi Internetul

în avantajul lor pentru a reduce costurile comerţului electronic fie

prin înlocuirea altor reţele, fie prin transformarea bazei de date în

una digitală şi incluzând-o în practicile sale comerciale.

Comerţul electronic este un sistem care include nu numai

acele tranzacţii care se concentrează pe cumpărarea şi vânzarea

96

de bunuri şi servicii dar şi cele care “suportă” generarea de venit,

cum ar fi crearea cererii pentru acele bunuri şi servicii sau

facilitarea comunicării între partenerii de afaceri şi toate

interacţiunile care derivă din acest proces.

Government-to-consumer: acoperă relaţii guvern-cetăţeni la

nivel de informare şi prestare servicii publice (ex. Plătirea taxelor

online)

Comerţul electronic – parţial sau total – presupune :

o Prezenţa online ( pagina de prezentare)

o Comanda online

o Plata online

o Trimiterea produsului online

4.3.2. Tipuri de comerţ electronic

Business-to-business (B2B) - model de comerţ electronic în

care toţi participanţii sunt companii sau alte organizaţii;

Business-to-consumer (B2C) - model de comerţ electronic

în care companiile vând la cumpărători individuali – persoane

fizice;

Consumer-to-business(C2B) - persoane fizice (consumatori)

care utilizează Internetul pentru a-şi vinde produsele sau

serviciile firmelor şi/sau caută vânzatori să liciteze pentru

produsele sau serviciile de care au nevoie;

Consumer-to-consumer (C2C) - consumatori care vând

direct la alţi consumatori;

Comerţ mobil (m-commerce) – tranzacţii şi activităţi de

comerţ electronic conduse prin mediu electromagnetic;

E-government: Government-to-business (G2B) - model de

comerţ electronic în care o instituţie guvernamentală cumpără

sau vinde bunuri, servicii sau informaţii de la persoanele

juridice;

97

Government-to-consumer (G2C) - acoperă relaţii guvern-

cetăţeni la nivel de informare şi prestare servicii publice ( ex.

plătirea taxelor online)

4.3.3. Beneficii ale comerţului electronic

Beneficii pentru firme:

- extinderea la pieţele intrenaţionale;

- scăderea costului de creare, procesare, distribuire, păstrare şi

găsire a informaţiei bazată pe hârtie;

- creează posibilitatea modelării produselor şi serviciilor pe

nevoile cumpărătorilor;

- costuri de comunicaţie mai mici

- creşterea semnificativă a vitezei de comunicare, în special

pentru comunicaţiile internaţionale: mai multe companii pot

stabili o platformă de colaborare, prin intermediul căreia să

poată să conceapă şi să dezvolte diverse produse împreună;

- întărirea relaţiilor cu furnizorii şi clienţii: printr-un site Web,

clienţii companiei vor fi puşi la curent cu ultimele produse

apărute, li se va oferi suport tehnic pentru produsele

cumpărate, putând chiar să ofere sugestii pentru eventuale

îmbunătăţiri ale produselor, serviciilor etc.; pe unele site-uri

consumatoriii pot construi produsul pe care vor să îl cumpere

(culori, materiale, înscrisuri etc.);

- existenţa unei căi rapide şi comode de furnizare a

informaţiilor despre companie: prin intermediul unor site-uri

Web, a intraneturilor şi a extraneturilor;

- canale alternative de vânzare: desfăşurarea afacerilor prin

intermediul unui astfel de site.

- Datorită faptului că încheierea contractului prin intermediul

mijoacelor electronice nu necesită prezenţa simultană a celor

două părţi – operatorul economic şi consumatorul - contractul

încheiat prin mijloace electronice este privit ca un contract la

distanţă.

98

Beneficii pentru consumatori

- oferă posibilitatea consumatorilor să cumpere sau să facă

tranzactii 24 h/zi, în tot timpul anului, din aproape orice

locaţie ;

- acordă consumatorilor mai multe posibilităţi de alegere;

- cumpărătorii pot să aleagă mai uşor cel mai mic preţ pentru

un produs sau serviciu;

- permite o livrare rapidă a produselor şi/sau serviciilor (în

anumite cazuri);

- consumatorii pot să primească informaţie relevantă în

secunde, şi nu în zile sau săptămâni;

- face posibilă participarea în licitaţii virtuale;

- permite consumatorilor să interacţioneze cu alţi cumpărători în

comunităţi electronice şi să compare experienţele;

- Facilitează competiţia, ceea ce rezultă în scăderea preţurilor;

- timp: consumatorul poate vizita mai multe magazine virtuale

într-un timp foarte scurt (mult mai scurt decât timpul pe care îl

implică prezenţa fizică a unei persoane într-un magazin real);

- libertatea de a alege: datorită numărului mare de magazine

pe care consumatorul le poate vizita, acesta va avea

posibilitatea de a alege un produs în funcţie de un număr mult

mai mare de opţiuni (preţ, data livrării, culoare, etc.);

Beneficii pentru societate:

- Oferă posibilitatea mai multor persoane să lucreze de acasă

şi să cumpere de acasă ceea ce rezultă în trafic mai mic pe

străzi şi poluare scăzuta a aerului;

- Permite ca anumite mărfuri să fie vândute la preţuri mai

scăzute, cu avantaje pentru cei cu venituri mai mici;

- Creşte eficienţa şi/sau îmbunătăţesc calitatea

Limitări ale comerţului electronic

o Există o lipsă de standarde universal acceptate pentru

calitate, securitate şi încredere.

o Uneltele de dezvoltare software sunt încă în plină evoluţie.

99

o Există unele dificultăţi în integrarea între aplicaţiile soft de

comerţ electronic şi Internet cu unele aplicaţii existente vechi

şi baze de date.

o Accesul Internet este încă scump şi/sau inoportun.

4.3.4. Contractul încheiat prin mijloace electronice

Contractele încheiate prin mijloace electronice produc toate

efectele pe care legea le recunoaşte contractelor, atunci când

sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru validitatea acestora.

Pentru validitatea acestora nu este necesar consimţământul

prealabil al părţilor pentru utilizarea mijloacelor electronice.

Obligaţia de informare

Obligaţia de informare poate fi privită din două perspective,

respectiv:

cea aparţinând furnizorilor de servicii care trebuie îndeplinită

faţă de destinatari;

cea aparţinând furnizorilor de servicii şi care trebuie

îndeplinită faţă de consumatori.

Furnizorul de servicii este definit de lege ca fiind orice

persoană fizică sau juridică ce pune la dispoziţia unui număr

determinat sau nedeterminat de persoane un serviciu al societăţii

informaţionale.

Destinatarul este definit ca orice persoana fizică sau

juridică ce utilizează, în scopuri comerciale, profesionale sau de

altă natură, un serviciu al societăţii informaţionale, în special în

scopul căutării de informaţii sau al furnizării accesului la acestea.

Consumatorul este definit ca fiind orice persoană fizică ce

acţionează în alte scopuri decât cele ale activităţii sale comerciale

sau profesionale.

În prima situaţie furnizorul de servicii are obligaţia de a

pune la dispoziţia destinatarilor, înainte ca destinatarul să trimită

100

oferta de a contracta sau acceptarea ofertei ferme de a contracta

făcute cu furnizorul de servicii cel puţin următoarele informaţii

care trebuie să fi exprimate în mod clar, neechivoc şi într-un

limbaj accesibil:

etapele tehnice care trebuie urmate pentru a încheia contractul;

dacă contractul, o dată încheiat, este stocat sau nu de către

furnizorul de servicii şi dacă este accesibil sau nu;

mijloacele tehnice pe care furnizorul de servicii le pune la

dispoziţia destinatarului pentru identificarea şi corectarea

erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor;

limba în care se poate încheia contractul;

codurile de conduită relevante la care furnizorul de servicii

subscrie, precum şi informaţii despre modul în care aceste

coduri pot fi consultate prin mijloace electronice;

orice alte condiţii impuse prin dispoziţiile legale.

Furnizorul de servicii are obligaţia să ofere destinatarului

posibilitatea de a utiliza un procedeu tehnic adecvat, eficace şi

accesibil, care să permită identificarea şi corectarea erorilor

survenite cu ocazia introducerii datelor, anterior trimiterii ofertei

sau acceptării acesteia.

Clauzele şi condiţiile generale ale contractului propus

trebuie puse la dispoziţia destinatarului într-un mod care să îi

permită acestuia să le stocheze şi să le reproducă. Această

obligaţie de informare nu este valabilă în cazul contractelor

încheiate exclusiv prin poşta electronică sau prin alte mijloace de

comunicare individuală echivalente.

În cea de-a doua situaţie, consumatorul, potrivit OG nr.

130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanţă,

republicată, trebuie informat asupra numelui sau denumirii

ofertantului, domiciliului sau sediului acestuia, numerelor de

telefon, fax, adresei de poştă electronică şi asupra oricăror alte

date necesare contactării ofertantului în mod direct şi efectiv,

precum şi asupra mijloacelor de identificare a acestuia, respectiv

101

numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul unic de

înregistrare.

De asemenea, ofertantul trebuie să ofere consumatorilor, în

interiorul paginii sale de web, informaţii legate de tarifele

produselor şi serviciilor pe care le comercializează, includerea

sau nu în preţ a cheltuielilor de livrare, precum şi valoarea

acestora.

Tarifele trebuie indicate cu respectarea normelor privind

comercializarea produselor şi serviciilor pe piaţă, cu precizarea

scutirii, includerii sau neincluderii TVA, precum şi cuantumul

acesteia.

Obligaţia de informare se extinde şi asupra modului de

încheiere a contractului, precum şi asupra aspectelor legate

de procedura ce trebuie urmată în acest sens.

Astfel, ofertantul trebuie să informeze consumatorul despre

modalitatea în care poate alege un anumit produs sau serviciu din

„magazinul său virtual” sau din catalogul de prezentare, despre

paşii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a comanda un anumit

produs, despre modalitatea de efectuare a plăţii şi a livrării

produsului ales şi comandat, precum şi despre dreptul de

denunţare unilaterala a contractului.

Informaţiile trebuie să fie materializate în crearea unor

mijloace tehnice (link-uri) necesare parcurgerii etapelor

încheierii unui contract prin intermediul comerţului electronic.

Spre exemplu, modalităţile de alegere a unui produs pot

consta în selectarea unei categorii de produse din meniul aflat în

interiorul paginii de Internet a operatorului economic sau prin

accesarea unui index alfabetic al produselor sau prin accesarea

link-ului, care indică criteriile de căutare a produselor după marca

dorită de consumator.

Sistemul de comandă are la bază „coşul de produse”, cu

posibilităţi de introducere a unui număr nelimitat de produse, de

modificare a cantităţilor şi de calcularea automată a preţurilor.

102

Ofertantul trebuie să pună la dispoziţia consumatorilor

mijloacele tehnice necesare vizualizării conţinutului coşului şi

costului, renunţării la anumite produse sau continuării

cumpărăturilor, prin existenţa unor link-uri cu aceste specificaţii

de vizualizare, renunţare sau continuare.

Încheierea contractului prin mijloace electronice

Pentru a trimite comanda consumatorul trebuie să

completeze cu atenţie un formular electronic referitor la numele,

prenumele, adresa, telefonul, adresa de poştă electronică şi

parola cu care se înregistrează.

Această parolă poate ajuta consumatorul să urmărească

comenzile pe care le face, scutind astfel timpul necesar

introducerii datelor personale atunci când doreşte să facă o nouă

comandă.

Aceste date furnizate de consumator îi sunt necesare

ofertantului pentru confirmarea şi livrarea produselor comandate

în condiţii optime, fără a fi încălcate dispoziţiile legale referitoare

la protecţia datelor cu caracter personal reglementate de Legea

nr.677/2001 privind protecţia datelor cu caracter personal şi libera

circulaţie a acestora, cu modificările şi completările ulterioare.

Dacă părţile nu au convenit altfel, contractul se consideră

încheiat în momentul în care acceptarea ofertei de a

contracta a ajuns la cunoştinţa ofertantului.

Contractul care, prin natura să ori la cerera beneficiarului,

impune o executare imediată a prestaţiei caracteristice se

consideră încheiat în momentul în care debitorul acesteia a

început executarea, în afară de cazul în care ofertantul a cerut ca

în prealabil să i se comunice acceptarea.

În cazul în care destinatarul trimite prin mijloace electronice

oferta de a contracta sau acceptarea ofertei ferme de a contracta

făcute de furnizorul de servicii, furnizorul de servicii are obligaţia

de a confirma primirea ofertei sau, după caz, a acceptării

acesteia, în unul din următoarele moduri:

103

trimiterea unei dovezi de primire prin poşta electronică sau

printr-un alt mijloc de comunicare individuală echivalent, la

adresa indicată de către destinatar, fără întârziere;

confirmarea primirii ofertei sau a acceptării ofertei, printr-un

mijloc echivalent celui utilizat pentru trimiterea ofertei sau a

acceptării ofertei, de îndată ce oferta sau acceptarea a fost

primită de furnizorul de servicii, cu condiţia ca această

confirmare să poată fi stocată şi reprodusă de către destinatar.

Aceste moduri nu se aplică în privinţa contractelor încheiate

exclusiv prin poşta electronică sau prin alte mijloace de

comunicare individuală echivalente.

Oferta sau acceptarea ofertei, precum şi confirmarea primirii

ofertei sau a acceptării ofertei, efectuate în unul dintre modurile

indicate mai sus, se consideră primite atunci când părţile cărora

le sunt adresate pot să le acceseze.

4.4. Promovarea afacerii pe Internet

4.4.1. Web-ul comercial

Prezenţa pe web-ul commercial, acum mai mult ca oricând

reprezintă un element vital pe de o parte pentru supravieţuirea

unei afaceri iar pe de altă parte pentru dezvoltarea ei. În zilele

noastre o afacere care nu este prezentă pe web practic nu există.

Este mult mai la îndemâna utilizatorului să comande la un click

distanţă, decât să se deplaseze până la sediul

producătorului/ofertantului sau la un punct de desfacere al

acestuia.

Strategia dezvoltării unui site influenţează direct dezvoltarea

acestuia. Cripps9 propune 5 modele de bază pentru site-uri:

9 Cripps, M. ,(2002) Making the Web Work for You, the Idm Practitioner’s

Guide, Middlex, London, ch7.3

104

1. Modelul broşură folosit în construcţia site-urilor mai vechi

ce nu făceau decât un transfer al unor cataloage din mediul off-

line în cel on-line, cu natură pur statistică, fără conţinut dinamic.

Acest model pentru a supravieţui a trebuit să treacă la o interfaţă

prietenească cu clienţii;

2. Modelul tranzacţional - scopul principal al acestor site-uri

este acela de a genera venituri;

3. Modelul site-ului de divertisment- conţine o bogată gamă

de materiale media, este interactiv şi angajează participarea

clienţilor;

4. Modelul portal - în acest tip de site, clientul este atras

tocmai prin faptul că site-ul răspunde cerinţelor speciale ale unor

grupuri cu interese şi hoby-uri comune;

5. Modelul relaţional, are la bază construirea de relaţii cu

clientul prin consiliere şi personalizare. Acest model are un

conţinut relevant, foarte bine structurat, cu un grad mare de

personalizare pe client. Deşi iniţial a fost pus în practică de mari

corporaţii sau bănci, mai târziu a fost preluat chiar şi de vedete

sau trupe pentru a construi relaţii solide cu fanii acestora, în

scopul de a-şi promova cât mai eficient diversele concerte şi

produse.

Burke, K.10 sugerează faptul că scopul şi destinaţia unui site

axat pe comerţ este de a construi o relaţie solidă cu clienţii,

trebuie să le anticipe nevoile, să le asigure informaţii şi produse

pe care le caută.

La baza creării unui site web se află obiective clare ce

vizează atât partea de marketing cât şi echipa de promovare,

conţine un proces foarte bine structurat, un control al calităţii,

elemente de design web şi funcţionalitatea acestuia, şi nu în

ultimul rând elemente de credibilitate. Pornind de la cele de mai

sus vom încerca să analizăm pe rând:

a) Obiectivele de marketing;

b) Echipa implicată în partea de dezvoltare;

10

Burk, K., (2002), Intelligent Selling, Multimedia Line, CA, US, 1

105

c) Procesul de dezvoltare;

d) Elemente de control a calităţii;

e) Elemente de design şi funcţionalitate;

f) Credibilitatea site-ului construit.

4.4.2. Strategii de promovare şi automatizare a vânzărilor

on-line

Plecând de la elemente de popularizare a produselor, de

trezire a interesului clientului, oferirea de informaţii despre

produse, generarea de cereri (prin reducerea preţurilor spre

exemplu) sau construirea mărcii (prin cumpărări repetate),

promovarea vânzărilor trebuie astfel optimizată întrucât să ajute

la realizarea scopurilor şi a obiectivelor poststabilite.

De regulă strategia este îndreptată către clienţii care

răspund acestor provocări, prin recompensarea acestora cu:

- produse gratuite;

- premii;

- reduceri de sezon;

-cadouri;

- scheme de recompensare.

Bickenton11, P. şi alţii împart promovarea vânzărilor în două

mari categorii:

1. Promovarea strategică a vânzărilor - sunt evidenţiate

activităţile planificate după program, se are în vedere

introducerea monstrelor de produs pentru schimbarea

comportamentului clientului sau a participării sale la noi

prezentări. Tot aici se foloseşte Internetul pentru diverse sondaje,

iar în funcţie de rezultate se trimit celor care au aplicat, diverse

monstre de produs.

2. Promovarea tactică a vânzărilor - proces desfăşurat pe

termen scurt şi se realizează prin :

11

Bickenton, P., Bickenton, M. & Pordesi, V., (2000), Cybermarketing, 2nd edition, Butterrworth Heinemann, Oxford, UK, 243

106

- oferirea de monstre;

- oferirea de cupoane electronice;

- reduceri de costuri;

- discount-uri de sezon, periodice.

Automatizarea vânzărilor

Totalitatea elementelor, a strategiilor, tacticilor şi a efortului

depus de către o organizaţie în vânzarea produselor îşi găseşte

finalitatea abia în momentul finalizării vânzării produsului.

Trebuie avut în vedere faptul că accentul se pune diferit, în

funcţie de natura produselor şi piaţa pe care sunt comercializate

acestea.

La un producător de mere, accentul este centrat mai mult pe

distribuţie, prin prezentare şi ambalarea produselor decât la un

producător de automobile unde de regulă trebuie să existe şi un

magazin fizic de prezentare a produselor respective.

Anumite produse se pretează la vânzarea online fără

intervenţia factorului uman, este foarte simplu şi comod pentru

cumpărător să comande un pix sau o carte. După completarea

eventualelor formulare şi efectuarea plăţii produsul ajunge la

destinaţie în cel mai scurt timp. Situaţia se complică în cazul în

care obiectele comercializate sunt de o complexitate ridicată, cu o

multitudine de caracteristici (exemplu un automobil). În acest caz

tranzacţia va fi finalizată după o serie de negocieri, în urma

rezolvării întrebărilor sau a opţiunilor exprimate de client

Procesul automatizat este mai important ca şi valoare

pentru cumpărătorii industriali. Principalele avantaje sunt:

a) Proces complet automatizat

- cumpărătorii plasează comanda iniţială online;

- stabilesc datele de livrare;

- schimbările se pot face online.

b) Proces semiautomatizat

- cumpărătorii întocmesc propriul formular de comandă;

- vizitează site-ul web şi introduc cantităţile pentru procesarea.

107

c) Site-uri tip broşură

- cumpărătorii, în funcţie de oră sau dată accesează site-ul;

- caută printre produsele disponibile;

- introduc cantităţile bunurilor dorite;

- oferă un formular completat de ei.

4.5. Content Management System12

4.5.1. Alegerea unui nume de domeniu, înregistrarea şi

găzduirea acestuia

Alegerea unui nume de domeniu

La alegerea denumirii trebuiesc avute în vedere următoarele

elemente:

Grupul ţintă spre care este îndreptat site-ul;

Alegereaa 4 sau 5 denumiri (este posibil în cazul în care

alegem doar o denumire ca aceasta să nu fie disponibilă);

Numele să fie cât mai scurt posibil şi să fie cât mai uşor de

memorat;

Dacă este destinat în mare parte pentru vizitatorii din

România, să aibă extensia .ro sau .com pentru cei din afară;

Să nu conţină diacritice, cratimă sau să fie adăugate numere

în locul literelor;

Să aibe un înţeles clar (mare atenţie! - Să nu conţină

înţelesuri rasiste, xenofobe sau să aducă atingere anumitor

categorii de grupuri sau persoane).

Înregistrarea şi găzduirea unui domeniu

Procedura de înregistrare, respectiv cumpărare este

următoarea:

- accesarea rotld;

12

Realizarea acestui subcapitol are la bază Instrumentul Joomla! 1.5.20 pus la dispoziţie de către joomla.org. la adresa http://www.joomla.org/. Capitolul este unul original şi nu reprezintă o traducere.

http://www.joomla.org/

108

- căutarea în baza de date Whois (vom afla rapid dacă numele

domeniului este disponibil sau a fost înregistrat de altcineva);

- demararea procedurii de înregistrare prin completarea unor

formulare şi eliberarea facturii de plată în urma achiziţionării

domeniului.

Găzduirea domeniului. La găzduirea domeniului trebuie să

fim atenţi la: preţ, suport, vizibilitate.

4.5.2. Cum să construieşti un site Joomla!- soluţia pentru

nonprogramatori

Cerinţe minime pentru instalarea Joomla!1.5.20. CMS-ul

Joomla! are la bază LINUX, APACHE, MySQL şi PHP.

Cerinţele13 pentru serverul în care vom instala Joomla sunt:

Soft Cerinţă minimă Cerinţă recomandată

PHP 4.3.10 5.2+

MySql 3.23 4.1x

Apache 1.3 2.x+

Joomla! instalare locală (pe calculatorul de acasă)

Pasul 1: este de a merge la joomla.org şi a descărca

versiunea arhivată Joomla_1.5.20-Stable-Full-Package.zip.

Pasul 2: De la adresa http://www.wampsever.com/en/ de

unde vom descărca pachetul WAMP (WINDOWS, APACHE,

MYSQL, PHP).

13

Cerinţe conform http: www.joomla.org/tehnical-requirements.html

109

Fig. 4.4. – Fereastra de lansare în execuţie WampServer

Pasul 3: Vom lăsa în execuţie pachetul WampSever

2.0i.exe (vezi fig.4.4.), după acceptarea termenului de licenţiere,

se trece la stabilirea locaţiei de instalare (în cazul nostru c:/wamp)

şi parametrii pentru PHP mail (recomand să fie lăsaţi default)

(vezi fig 4.5.).

Fig. 4.5. Vizualizare parametrii Php

110

Pasul 4: În meniul de start al sistemului de operare

Windows găsim WampServer, apăsăm click pe opţiunea start

WampServer. Observăm faptul că pe bara de stare, acolo unde

avem afişat ceasul calculatorului avem un nou icon. Click stânga

pe acest icon şi vom accesa pe rând opţiunile StartAllServices şi

Put Online (fig. 4.6.).

Fig. 4.6. Fereastra icon-ului din bara de stare

Pasul 5: Deschidem un browser şi tastăm la adresa

http:/localhost/ pentru a vedea dacă instalarea a fost făcută cu

succes. (fig. 4.7).

Fig. 4.7. Vizualizarea conţinutului instalat

111

- mergem în directorul c:/wamp/www unde vom redenumi

singurul fişier găsit, din index.php în index134.php. Tot în acest

folder dezarhivăm conţinutul pachetului prezentat la

Pasul 6: Ne întoarcem în browser şi tastăm

http:/localhost/phpmyadmin/ de unde vom crea şi prima bază de

date ce va avea denumirea “bază-joomla” (fig. 4.8). Atenţie!

După introducerea în câmpul Create new database a denumirii şi

acţionarea butonului Create, vom părăsi următoarea fereastră

deschisă prin închiderea browserului.

Fig.4.8. – Crearea bazei de date

Pasul 7: Redeschidem browserul, unde vom introduce din

nou adresa http://localhost. În acest moment trebuie să ne apară

prima fereastră de instalare Joomla!. Lăsăm la limbă en-US-

English (US) şi apăsăm Next (vezi fig.4.98. Derulăm mai departe

apăsând butonul Next, prin ferestrele Pre-installation check şi

License. În fereastra Database introducem următoarele (vezi

fig.4.9): - Database Type – păstrăm mysgl;

- Hostname-localhost;

- Username- root14;

- Password- rămâne necompletat;

-Database Name- baza_joomla (vezi Pasul 6).

14

Întrucât atunci când am creat baza de date nu am stabilit un user şi o parolă, folosim implicit userul root

112

Fig. 4.9. – Prima fereastră de instalare Joomla!

Fig. 4.10. – Fereastra Database

Parcurgem mai departe cu next fereasta FTP Configuration

fără a aduce completări, pană la fereastra Configuration, unde

vom introduce numele site-ului, adresa de email şi parola de

administrare vezi fig.4.11.

Fig. 4.11. – Fereastra Configuration

113

La final ne este comunicat numele de utilizator, în cazul

nostru admin şi suntem invitaţi să ştergem documentele de

instalare.

Pentru aceasta este suficient să mergem în locaţia

c:/wamp/www şi să ştergeţi folderul Installation. În acest moment

dacă introducem în browser adresele http://localhost (pentru

front-end) şi http://localhost/administrator (pentru back-end) vom

vizualiza un site complet funcţional.

Instalarea pe server

În linii mari procedura de instalare este asemănătoare cu

cea de pe calculatorul personal cu următoarele precizări:

- utilizatorul trebuie să se autentifice pe domeniul găzduit de

provider (va folosi un user şi o parolă oferite de provider);

- va căuta Databases şi va da un click pe Mysgl Databases

unde va crea o bază de date;

- în această bază de date trebuie creat un user şi o parolă

cu drepturi depline, va ţine minte userul şi parola pentru a putea fi

folosite ulterior în procesul de instalare Joomla!;

- va descărca pachetul de instalare şi va avea documentele

dezarhivate pe server în funcţie de situaţie, în public_html sau în

htdocs;

- după încărcarea fişierelor, urmând aceeaşi procedură ca

la intalarea Joomla! pe calculator, vom avea un site online.

4.5.3. Panoul de administrare Joomla!

După instalarea site-ului pasul pe care se recomandă este

acela de a accesa panoul de administare

www.site.ro/administrator15, iar după introducerea user-ului şi a

parolei va apare interfaţa Joomla! Administrator.

15

- unde site.ro reprezintă denumirea şi metoda aleasă de utilizator

http://localhost/

http://localhost/administrator

http://www.site.ro/administrator

114

Fereastra deschisă aşa cum se vede în figura 4.12,

denumită Control Panel (panou de control) conţine iconuri

(scurtături către partea de management a site-ului) şi date

generale despre site.

Funcţiile acestor iconuri sunt:

Add New Article – permite adăugarea unui articol.

Article Manager - de aici pot fi manageriate toate articolele.

Front Page Number –permite realizarea managementului

pentru layout-ul paginii de început al site-ului.

Section Manager - face posibilă vizualizarea şi

managementul listei secţiunilor site-ului.

Category Manager - lista categoriilor din site.

Media Manager – oferă acces la folderul Media, folder ce

conţine imaginile cu care se lucrează în Joomla!.

Menu Manager – administrarea meniurilor din site.

Language Manager - prin accesarea acestei ferestre avem

posibilitatea de a instala traduceri în limba română atât pentru

partea de administrare câtşi pentru site.

User Manager - managementul articolelor în site.

Global Configuration - configurări globale.

În prima fereastră de administrare mai sunt afişate şi

următoarele butoane:

Logged în Users - oferă informaţii cu privire la utilizatorii

conectaţi.

Popular - afişează cele mai vizualizate articole, ordonate în

funcţie de numărul de accesări.

Recent added Articles - cuprinde o listă cu ultimele 10

articole adăugate.

Menu Stats - lista meniurilor în site.

Joomla! Security Newsfeed - informaţii cu privire la

securitatea Joomla! Şi modalităţi de rezolvare a breşelor de

securitate.

115

Fig. 4.12. – Panoul de control Joomla

Bara de meniuri Joomla! oferă următoarele meniuri:

Site - conţine submeniurile Control Panel, User Manager, Media

Manager, Global Configuration şi Logout reprezentând în

genere partea de configurare a site-ului, managementul

utilizatorilor, modul de organizare al documentelor media şi

configuraţii globale.

Menus - meniurile din site

Content - sunt regăsite submeniurile Article Manager, Article

Trash, Section Manager, Category Manager, Front Pager

Mnager.

Components - aici veţi găsi toate componentele instalate în

Joomla! Benere, contacte etc.

Extensions - configurarea extensiilor, instalarea şi dezinstalarea

acestora, teme, plunging-uri, modele manager de limbă.

Tools - acest meniu conţine elemente de mesagerie, verificare

global şi golire cache.

Help- conţine linkuri de asistenţă Joomla! şi informaţii despre

sistem.

116

La lucru cu Joomla!

Înainte de a trece la explicarea componentelor din Joomla!,

recomand ca prim pas, instalarea modulelor de limba română,

atât pentru partea de administare cât şi pentru partea de site.

Primul pas este descărcarea din pagina

http://www.joomla.ro a pachetelor de limbă - traducere

Joomla!1.5.22-Site şi Administrator (front-end şi back-end),

pachete arhivate zip.

Din meniul Extensions-Install/Uninstall, se acţionează

butonul Browse din dreptul câmpului Package File, se selectează

pachetul de limbă ce se doreşte a fi instalat, iar în final după

acţionarea butonului Uplood File & Install ar trebui să vizualizaţi

următorul mesaj: Install Language Success.

După instalarae celor două pachete, tot din meniul

Extensions efectuăm click stânga pe butonul Language Manager,

bifăm română, apoi dăm click pe Defauld, din colţul dreapta sus al

paginii.

Odată ce am finalizat pasul de instalare a modulelor de

limbă pentru site şi partea de administrare putem trece la

configurarea unor setări de bază ale site-ului nostru.

Fig. 4.13. – Selectarea modulului de limbă

http://www.joomla.ro/

117

4.5.4. Joomla! - configuraţii de bază

Din meniul Site - Configurare de bază putem modifica

opţiunile care privesc platforma, accesul la server, opţiunile ce ţin

de site. În mare aşa cum se observă şi în fig. 4.14, cele 3 opţiuni

au următorul rol:

- Site16 - utilizatorul17 poate deconecta site-ul pentru

mentenanţă, poate stabili un mesaj ce va fi afişat în perioada

în care site-ul este deconectat, pot fi introduce metodele

descriptive şi cuvinte cheie globale.

- System – configuraţiile de bază ale platformei.

- Server - setări legate de interacţiunea platformei cu serverul.

Atenţie! Din orice modificare efectuată în Joomla! se iese

accesând după caz, butoanele poziţionate în partea dreaptă sus

a paginii, Aplicare şi apoi Salvare sau Renunţare. În caz contrar

pot apărea blocaje în platformă, meniurile, documentele îşi pot

schimba starea din disponibile în indisponibile.

16

Recomand ştergerea metodelor descriptive, a cuvintelor cheie şi înlocuirea mesajului Offline cu unul în limba română.

17 Pentru o mai bună optimizare vom folosi metodele şi cuvinte cheie pe

fiecare articol în parte.

118

Fig. 4.14 - Fereastra de configurare globală

O setare de care vom avea nevoie pe parcurs este dreptul

de scriere pe unel fişiere în Joomla!.

Din meniul Asistenţă- Informaţii Sistem, apăsând butonul

Permisiuni director, starea documentelor afişate în pagină trebuie

să fie - Poate fi scris. Spun acest lucru pentru că în alte condiţii,

datele introduce în site nu pot fi rescrise peste cele iniţiale.

Extensii Joomla! - sunt dezvoltate în general de către

personae cu cunoştinţe avansate de programare lăsate sub

licenţă GNU/GPU dar şi contra cost, de asemenea manieră încât

site-ul nostrum să poată fi updatat cu un singur click. La ora

actuală sunt zeci de mii de extensii Joomla!. Extensiile sunt

prezentate de regulă pe WWW sub formă de arhive zip.

Câteva tipuri de extensii Joomla!

119

Language este reprezentată prin fişiere cu ajutorul cărora

putem traduce parţial sau total site-ul nostrum sau doar o

componentă. De menţionat faptul că în Joomla! 1.5 una din

principalele inovaţii constă în faptul că spre deosebire de

versiunile mai vechi extensia este recunoscută automat de către

sistem, fără ca utilizatorul să trebuiască să mai efectueze alte

setări suplimentare.

Modules (module) - prin intermediul acestora

componentele sunt ajutate să afişeze anumite zone de conţinut

sau informaţii.

Components (componentele) - reprezintă după părerea

mea poate cele mai importante extensii, deoarece prin

intermediul acestora sunt generate conţinutul paginilor.

Templates (templeturi) - regăsite de regulă sub denumirea

de Joomla Templates, ajută nonprogramatorii Joomla! să

schimbe în câteva secunde identitatea (design-nul) siteu-lui.

Există templet-uri atât pentru front-end (site-ul aşa cum este el

văzut de către utilizatori) cât şi pentru back-end (administrator).

De cele mai multe ori extensiile arhivate zip se identifică

după forma de scriere a acesteia. com_numele extensiei.zip, de

unde rezultă că avem de-a face cu o componentă, mod_numele

extensiei.zip, în acest caz avem la dispoziţie un modul.

Exemple de extensii Joomla! 1.5 :

Benere (Banners) - reprezintă componenta prin care

utilizatorul poate afişa în site diverse benere unde se vor regăsi

numele companiei, a site-ului sau individualizat, o reclamă.

Contacte (Contacts) - se realizează managementul listei de

persoane de contact, se afişează nume, prenume, adresa de

contact, telefonul etc. şi un formular prin care utilizatorii îşi pot

introduce numele, adresa de email, subiectul mesajului şi

conţinutul acestuia pentru a transmite direct din site un mesaj

către persoana de contact.

Fluxuri de ştiri (News Feeds) - utilizatorul ajutat de

această componentă poate realiza un management rapid pentru

120

fluxurile de ştiri în site cu posibilitatea împărţirii acestora pe

categorii.

Sondaje (Polls) - pot fi adăugate sondaje în site pentru

vizitatori. Acest instrument este unul foarte util în cazul în care

doriţi să aflaţi păreri despre produsele afişate în site.

Căutare (Search) - această componentă ne oferă

posibilitatea de a căuta în conţinutul site-ului folosind criterii

multiple de ordonare şi căutare. Concret căutarea poate fi

efectuată după unul sau mai multe cuvinte, o frază exactă, poate

fi ordonată după cele mai noi primate, cele mai vechi, cele mai

populare, alfabetic, în funcţie de secţiune sau categoeie. Se pot

aplica filtre de căutare doar pentru articole, link-uri web, contacte,

categorii, secţiuni sau fluxuri de setări aşa cum se vede şi în

figura 4.15. Pentru a instala şi testa alte tipuri de extensii este

suficient să căutăm fie în site-urile http://www.joomla.org,

http://www.joomla.ro, sau pur şi simplu folosind motorul de

căutare Google.

http://www.joomla.org/

http://www.joomla.ro/

121

Fig.4.15. Formularul componentei de căutare în site

Fig. 4.16. Filtrare pentru componenta de căutare în site

122

4.5.5. Administrarea modulelor

Administrarea se face din meniul Extensii - Manager module

(fig. 4.16). Condiţia esenţială înainte de a trece la administarea

unui modul este cunoaşterea poziţiei în care poate fi dispusă

acesta pe pagina web. Cea mai simplă metodă de aflare a

poziţiilor afişate în pagina noastră este să folosim link-ul

http//:www.site-ulnostru.ro/index.php?tr=1, vom observa faptul că

peste pagina iniţială va apărea o peliculă transparent ce va indica

poziţia şi numele modulelor. (fig. 4.17)

Fig. 4.16. Fereastra de management a modulelor

Fig. 4.17. Peliculă transparentă vizibilă în front-end

123

Revenind la Extensii - Manager module, aşa cum se

observă în fig. 4.16, pagina deschisă conţine o listă cu toate

modulele existente. Se observă faptul că o parte sunt activate

(cele din coloana Activat cu o pictogramă verde) iar altele sunt

inactive (din aceeaşi coloană dar cu o pictogramă roşie). Pentru

activare se bifează căsuţa cu numărul 2 (Banners) şi se

acţionează butonul Activează, buton poziţionat în dreapta sus a

paginii. În mod similar se procedează la dezactivarea acestuia.

Dacă vom selecta aceeaşi poziţie (Banners) şi vom acţiona

butonul editare, se observă că aceasta conţine o serie de

parametrii (fig. 4.18) cum ar fi: titlu, afişare titlu, dacă acesta este

activat sau nu, poziţie, sortare nivel de acces18 şi parametrii

specifici modulului respective: target, contor, categorie, ordonare

etc, parametrii specifici depend de la un modul la altul. După

editarea acestuia vom ieşi din aceasta prin apăsarea după caz,

aşa cum spuneam în paginile anterioare, prin apăsare butoanelor

Aplicare şi Salvare sau Renunţare.

Lista cu module implicite în Joomla! cuprinde:

- Modulul de căutare (search) - va afişa o căsuţă de căutare.

- Modulul de logare - conţine căsuţe pentru user name şi

password.

- Modul sondaj (pool) - afişează un sondaj de opinie.

- Modul meniu (menu) - afişează un meniu.

Toate acestea reprezintă doar o parte din modulele

Joomla!, în funcţie de necesităţi atunci când este cazul putem

crea un modul prin apăsarea butonului Nou din Manager module.

18

De regulă este setat Public, în cazul în care nivelul de acces conţine starea Înregistrat, doar utilizatorii înregistraţi au acces la acesta.

124

Fig.4.18. Parametrii pentru banner

Template-uri Joomla! - adăugare, managerizare

Plecând de la meniul Extensii – Manager teme, utilizatorului

i se conferă posibilitatea în pagina nou deschisă să bifeze tema

aleasă din coloana Nume temă şi să acţioneze butonul Implicit

pentru a seta tema curentă.

În cazul în care poziţionăm cursorul mouse-ului pe

denumirea temei fără a apăsa click observăm faptul că vom avea

o previzualizare a temei dorite. Starea implicit a temei este

marcată în coloana Implicit printr-o steluţă de culoare galbenă. În

cazul în care tema aleasă corespunde cerinţelor noastre o putem

păstra, sau urmând aceeaşi paşi, putem stabili o nouă temă.

125

Fig.4.19. Bifare şi vizualizare temă

Dacă până acum am discutat având în vedere doar temele

default (cele care vin implicit cu pachetul Joomla!), mai putem

spune că utilizatorul are posibilitatea să descarce din WWW, noi

templet-uri gratuite sau contra cost. Ideea de bază care stă în

alegerea unei teme este faptul că trebuie să avem în minte clar

imaginea despre cum ar trebui să arate site-ul nostru şi scopul

final al acestuia (site de publicistică, bibliotecă, librărie, magazin

virtual etc.).

În general dezvoltatorii de teme contra cost oferă şi teme

gratuite cu precizarea că la acestea din urmă trebuie depus puţin

efort pentru a le putea aduce la un standard calitativ ridicat.

Concret, procedura de instalare este identică cu cea a

modulului de limbă despre care am mai discutat.

Prefer să nu intru în partea de editare a unui template, mai

ales editarea html pentru că secţiunea presupune cunoştiinţe

avansate de html, css, php, etc.(fig 4.20)

126

Fig.4.20. Secvenţă de cod html

Dezinstalarea diferitelor extensii din Joomla!

Dezinstalarea diverselor component, module, plugin-uri,

traduceri sau teme se face din meniul Instalare/Dezinstalare, se

alege, în cazul nostrum butonul Plugin-uri, se bifează căsuţa

corespunzătoare din coloana plugin apoi se apasă butonul

dezinstalare.

Schimbarea logo-ului

Logo-ul este de fapt imaginea inclusă în template, imagine

poziţionată în partea de sus a site-ului.

Primul pas pentru a-l putea schimba este să aflăm unde

este ca poziţie şi denumire în structura internă a site-ului.

În browser, se poziţionează poiterul mousului deasupra

imaginii, se dă click dreapta, alegem în cazul nostru view

background image, acţiune în urma căreia va rezulta următorul

link http://exemplu.sociologie-psihologie.ro/exemplu/templtes/site-

j15-133/images/headerimg.jpg. Tragem concluzia că în acest caz

nu avem un logo afişat, fiind obligaţi să înlocuim tot header-ul cu

unul personalizat. În situaţia în care avem déja un logo în urma

acţiunii de mai sus linkul ar fi fost de forma

http://exemplu.sociologiepsihologie.ro/exemplu/templates/sitegrun

dj15-133/images/logo.gif. Este bine atunci când înlocuim un

http://exemplu.sociologie-psihologie.ro/exemplu/templtes/site-j15-133/images/headerimg.jpg

http://exemplu.sociologie-psihologie.ro/exemplu/templtes/site-j15-133/images/headerimg.jpg

http://exemplu.sociologiepsihologie.ro/exemplu/templates/sitegrundj15-133/images/logo.gif

http://exemplu.sociologiepsihologie.ro/exemplu/templates/sitegrundj15-133/images/logo.gif

127

header sau un logo să păstrăm dimensiunile iniţiale (înălţime,

lăţime) celui din template.

Linkurile de mai sus ne-au spus practic locaţia unde putem

găsi imaginile respective şi mai exact locul unde acestea pot fi

înlocuite prin suprascriere.

Atenţie! Vă recomand atenţie sporită în lucrul cu fişierele pe

server, în cazul în care înlocuim sau ştergem în mod eronat

documente, site-ul poate fi compromis în totalitate.

4.5.6. Partea de conţinut - secţiuni, categorii, articole

Partea de imagini şi text ce apar în imaginile site-ului nostru

reprezintă şi partea de conţinut. Adăugarea articolelor fiind o

treabă simplă, mai mult intuitivă, folosind de regulă un editor de

text foarte asemănător cu MS Word.

Trebuiesc avute în vedere pentru o bună organizare în

site, următoarele elemente:

- categoriile conţin articole;

- secţiunile conţin categorii, de unde tragem concluzia că butonul

conţinut este organizat pe 3 niveluri:

1. Manager secţiuni (Section Manager)

2. Manager categorii (Category Manager)

3. Manager Articole (Article Manager)

128

Fig. 4.21. Meniul Conţinut şi fereastra Manager Secţiuni

Pentru a crea o secţiune folosind imaginea de mai sus vom

accesa din meniul Conţinut - Manager secţiuni şi vom apăsa un

click pe butonul Adăugare. În fereastra nou deschisă vom adăuga

la titlu (vezi fig. 4.22) - prima mea secţiune, apoi vom apăsa

butonul aplicare respective salvare.

Fig. 4.22. Formularul pentru crearea primei secţiuni

Pentru a crea o categorie vom urma aceeaşi paşi ca şi în

cazul unei secţiuni, din meniul Conţinut - Manager categorii -

Adăugare (fig. 4.23.), singura diferenţă apare în dreptul câmpului

secţiune unde va trebui să selectăm secţiunea creată mai

devreme.

Fig. 4.23. Formularul pentru crearea primei categorii

129

Atenţie! Atât în cazul secţiunii cât şi a categoriei, în dreptul

câmpului Pseudonim nu se vor folosi spaţii, diacritice sau scriere

cu majuscule.

Acum că avem o secţiune şi o categorie putem trece la

crearea unui articol. Tot din meniul Conţinut - Manager articole

pot crea sau modifica articole existente (fig. 4.24.).

Fig.4.24. Fereastra pentru managementul articolelor

Aşa cum se observă în figura de mai sus tabelul cu articole

conţine următoarele informaţii:

Nr. - numărul curent;

Căsuţa de selectare;

Titlu - titlul articolelor;

Publicat- indicator de stare (dacă este sau nu publicat);

Pagină de start- indică dacă articolul este publicat pe

prima pagină;

Sortare - ordinea articolelor;

Nivel de acces - cu referire la accesul articolului;

Secţiune - secţiunea din care face parte categoria;

Categorie - categoria din care face parte articolul;

Autor - afişează autorul articolului;

130

Data - data creării articolului;

Accesări - numărul de accesări de la publicare;

Id - identificator unic.

Reţinem cele trei mari operaţii care pot fi efectuate în cadrul

Managerului de articole:

- crearea - se face prin apăsarea butonului Adăugare;

- ştergerea - se efectuează prin bifarea căsuţei din dreapta

articolului, apăsarea butonului Retragere şi a celui de

Eliminare;

- editarea - se efectuează direct prin clik pe articol sau

selectarea acestuia şi apăsarea butonului Editare.

Editarea unui articol

În situaţia în care site-ul conţine mai multe articole, este

mult mai uşor să selectăm doar articolele dintr-o anumită

categorie sau secţiune (fig. 4.25). Efectuând click pe articol,

evident tot din meniul Conţinut - Manager articole, observăm

faptul că zona de editare este împărţită în două coloane.

Fig. 4.25. Fereastra de editare a unui articol

Coloana poziţionată în partea stângă conţine:

- titlul articolului;

- afişul;

- secţiunea din care face parte;

- daca este sau nu publicat;

131

- dacă este afişat în pagina de start;

- categoria din care face parte.

Tot în aceeaşi coloană găsim câmpul de editare cu mai

multe bare de instrumente. Printre acestea sunt regăsite

instrumente de formatare a textului, instrumente de inserare

imagini, video etc. Atenţie! Bara de formatare a textului diferă în

funcţie de editorul de text ales.

Coloana din dreapta conţine 3 zone:

- parametri articol;

- parametri avansat;

- metodate.

Atenţie! În zona Metodate vor fi adăugate descrierea şi

cuvintele cheie pentru orice articol. Descrierea nu trebuie să

depăşească 160 de caractere iar cuvintele cheie un număr de 4-8

cuvinte representative pentru articol, scrise fără majuscule şi

despărţite prin virgulă.

În cazul în care nu sunt completate câmpurile din cea de-a

doua coloană, articolul va moşteni descrierea şi cuvintele cheie

globale ale site-ului. Trebuie menţionat faptul că descrierea apare

numai în cadrul sursă având importată doar pentru SEO19.

Atenţie! Dacă se iese din editarea articolului în alt mod

decât prin Salvare, Aplicare sau Renunţare, în momentul revenirii

în lista de articole vom vedea în faţa acestuia un lăcăţel, fapt ce

semnifică că acel articol este în editare. Se intră pe acel articol şi

la ieşire vor fi folosite unul din butoanele de mai sus.

Procedura de copiere a unui text dintr-un document Word

într-un articol se va face folosind un instrument intermediar

NotePad. În acest fel se va evita copierea de coduri sau link-uri

invizibile.

19

SEO reprezintă acronimul termenului Search Engine Optimization(optimizare pentru motoarele de căutare) şi reprezintă un set de acţiuni întreprinse pe un site cu scop în manipularea favorabilă a ranking-ului cuvintelor cheie relevante în motoarele de căutare. Ranking reprezintă poziţia cuvântului cheie în motorul de căutare şi de aici locul pe care este poziţionat propriul site.

132

Inserarea imaginilor într-un articol

În subsolul articolului deschis în modulul editare poziţionăm

pointul mousului acolo unde dorim să introducem o imagine şi

dăm un click pe butonul Imagine insert.

Fig. 4.26. Fereastra de introducere a unei imagini

Aşa cum se observă în fig. 4.26, fereastra nou deschisă ne

invită să inserăm una din imaginile deja existente în contentul

Joomla!. În situaţia în care dorim să inserăm o imagine proprie,

este suficient să apăsăm click pe butonul Browse, să deschidem

imaginea din propriul calculator iar în final să acţionăm butonul

porneşte încărcarea (fig. 4.27).

133

Fig. 4.27. Fereastra de introducere a unei imagini din calculator

O altă metodă de încărcare a imaginilor în contentul Joomla!

este să mergem să localizăm Managerul Media (Site - Manager

media). Observăm că în această locaţie sunt stocate toate

imaginile folosite în site. Cel mai important folder pentru Joomla!

este Stories, folder recomdat pentru stocarea propriilor imagini.

Pentru o mai bună organizare se apasă un click pe acesta,

introducem, aşa cum se vede în fig. 4.28, denumirea dorită şi

acţionăm butonul creare director. Acum că avem propriul

subdirector stories-folderul_meu putem trece la încărcarea

propriilor imagini pe care le vom folosi în articolele Joomla!.

134

Fig. 4.28. Fereastra de management media

Atenţie! Imaginile folosite sunt de tipul nume

imagine.extensie jpg, png sau gif. Secretul stă în faptul că

imaginea să fie cât mai mică ca greutate, încercaţi pe cât posibil

ca aceasta să nu depăşească 4-500kb. Cu cât imaginea este mai

mare, cu atât durata de încărcare la vizualizare pentru utilizatori

va creşte. Ţinând cont de faptul că sunteţi la început puteţi folosi

în loc de Corel Draw sau Adobe Photoshop, un soft gratuit şi

foarte util GIMP.

Adăugarea unui link într-un articol

Pentru a adăuga un link, după redactarea paragrafului se

selectează textul care va deveni link şi se dă click pe pictograma

din bara de instrumente prezentate sub forma unei zale de lanţ.

4.5.7. Meniurile Joomla!

Totalitatea butoanelor dintr-o grilă sau poziţionate pe o bară,

cu linkuri interne către articole din site sau către URL-uri externe

pot reprezenta unul sau mai multe meniuri.

Atunci când am discutat despre crearea unui articol, am

creat un content, iar în acest moment avem ocazia să îi adăugăm

135

un link în cadrul meniului care să ne ducă către acesta. Un prim

pas ar fi ca din Meniuri să selectăm Managerul de meniuri.

Fig. 4.29. Fereastra Manager meniuri

Executăm click pe pictograma Element(e) de meniu, în

dreptul meniului unde dorim să introducem un link, se acţionează

butonul Adăugare (fig. 4.30), click pe Articol din noua fereastră,

alegere Formatare articol (fig. 4.31), se introduce titlul linkului aşa

cum doriţi să apară acesta în meniul din site, (fig. 4.32), afişajul,

poziţia de afişare (Main Menu, User Menu, Top Menu etc.),

poziţia de deschidere a acestuia (fereastră părinte sau fereastră

nouă).

Fig. 4.30. Alegerea tipului de format pentru articol

136

Fig. 4.31. Parametrii de setare pentru articol

În partea dreaptă sub Parametri bază vom selecta articolul,

evident selecţia va fi efectuată pe primul articol creat anterior iar

în final vom acţiona butonul salvare. Dacă revenim în site, vom

observa în meniul main menu o nouă poziţie şi anume primul

articol proaspăt adăugat.

Poziţionarea meniurilor în Joomla!

Plecând de la idea că meniurile sunt şi module, parte

integrantă a templet-ului utilizat, parcurgând succesiunea Extensii

- Manager module - click direct pe Main Menu spre exemplu,

avem posibilitatea să stabilim poziţia acestuia în funcţie de

necesităţile site-ului nostru (fig. 4.32).

137

Fig. 4.32. Parametrii Main Menu

Adăugarea unui nou meniu. Pentru configurarea unui nou

meniu sunt necesari următorii paşi:

Meniuri - manager meniuri

Click pe Adăugare (din partea dreaptă sus)

Introduceţi numele meniului în câmpul Nume unic, numele

titlului, descriere şi site-ul meniului apoi acţionaţi butonul

Salvare (fig. 4.33).

Fig. 4.33. Câmpurile de completat pentru noul meniu

Atenţie! Câmpul Nume unic este folosit de Joomla! ca

nume de identificare în cod, obligatoriu, acesta trebuie să fie unic

şi să nu conţină spaţii. Titlul meniu conţine titlul dat modulului

138

mod_mainmenu în managerul de module, în cazul în care acesta

nu este completat meniul nu va fi creat neputând fi afişat în front-

end.

Următorul pas este să mergem în Manager module (Extensii

– Manager module), de unde vom adăuga un filtru în

mod_mainmenu, observăm că meniul nostru (Primul meniu) nu

este publicat, din coloana Activat apăsăm un click pe bulina roşie

pentru a-şi schimba starea în activat (fig. 4.34).

Fig. 4.34. Activarea primului meu meniu

În acest moment avem un meniu vizibil în front-end complet

funcţional.

Tipuri de butoane

Am observat mai devreme în fig 4.33., o listă de categorii la

adăugarea unui Element de meniu, spun asta pentru că unui

buton îi putem atribui o secţiune, o categotrie, un articol etc.

Întorcându-ne la un meniu şi apăsând un click pe Adăugare avem

următoarele posibilităţi:

A. Link intern

1.Articole

a. Arhivare: Lista articole afişate – formatarea ca articol arhivat

arată articolele arhivate care pot fi regăsite după dată;

139

b. Articol:

Formatare articol - afişează un singur articol;

Formatul de propunere al articolelor - permite utilizatorilor

să propună un articol.

c. Categorie:

Aspect categorie blog - afişează categoria articolelor în

formatul blog;

Formatare listă pentru categorie - sfişează toate articolele

dintr-o categorie;

d. Pagină de start:

Aspect tip blog pentru pagina de start - afişează categoria

articolelor în format blog;

e. Secţiune:

Formatare blog pentru secţiune - afişează o listă cu

articole dintr-o secţiune în format blog;

Section Logout - afişează o listă de categorii dintr-o

secţiune.

2. Contacte

a. Categorie:

Formatarea categoriei contactelor- toate contactele dintr-o

categorie;

b. Contact:

Formatarea standard a contactelor- sunt afişate detaliile

pentru un singur contact.

3. Fluxuri de ştiri - conţine formatori după toate categoriile,

o categorie şi un flux individual de ştiri;

4.Sondaj - se efectuează formatare pentru afişarea

rezultatelor unui sondaj;

5. Căutare - formatarea implicită ce afişează formularul de

căutare şi rezultatele generate în urma acesteia;

6.Utilizator - conţine formatări pentru autentificare,

înregistrare, amintire parolă, resetare;

7.Linkuri web - pot fi afişate toate categoriile care conţin

link-uri, o singură categorie sau un singur link;

140

8.Înglobare - afişează un iFrame ce va îngloba un site sau

o pagină externă în Joomla!.

B. Legătură externă web - crează o legătură către un link

extern;

C. Separator - va genera un separator între ramurile

meniurilor;

D. Alias - crează o legătură către un element deja existent al

meniului.

Adăugarea unui submeniu

Adăugarea unui submeniu poate fi efectuată în două

moduri, prin crearea acestuia sau transformarea unui buton

existent. Pentru crearea unuia nou vom merge în Meniuri –

Manager meniuri, click pe un element de meniu deja existent,

vom da un click pe adăugare, alegem tipul pe care dorim să îi

creăm cu specificaţia că vom alege ca Element părinte meniul din

care va face parte iar în final Aplicare şi Salvare.

Pentru transformarea unui buton este suficient să urmăm

aceeaşi succesiune, să dăm click pe acesta, să modificăm

opţiunea Element părinte şi în final să salvăm. Atenţie! În

principiu putem şterge orice buton, de evitat a se şterge butonul

Home.

4.5.8. Administrarea utilizatorilor în Joomla!

Pentru a administra utilizatorii va trebui să navigăm un Site -

Manager Utilizatori. Crearea unui nou utilizator se face prin

acţionarea butonului Adăugare. În fereastra deschisă, vor fi

introduse (fig. 4.35.) numele utilizatorului, adresa de email,

parola, grupul din care face parte etc.

141

Fig. 4.35. Fereastra de administrare a utilizatorilor

În principiu avem 3 mari categorii de utilizatori:

- vizitatorii care doar vizitează site-ul şi în funcţie de setările

efectuate, aceştia pot vizualiza întreg conţinutul sau doar anumite

articole, secţiuni sau categorii;

- utilizatorii front-end, au un cont în site şi se pot loga, dar în

partea de front-end;

- utilizatori back-end - deţin un cont în site cu semnificaţia faptului

că aceştia se pot loga şi în partea de administrare.

Concentrându-ne doar pe cele 2 categorii mai importante

back-end şi front-end avem următoarele drepturi:

a. Pentru front-end aşa cum se vede şi în fig. 4.36. avem:

- Utilizator înregistrat cu drepturi de a crea, modifica şi publica

conţinut în Joomla! cu acces la articolele înregistrate;

- Autor - poate scrie articole şi poate specifica data de publicare

sau controla aşezarea în prima pagină;

- Editor - poate edita conţinutul propriilor articole şi a celor

adăugate de autor;

- Publicist - are drepturi de editor cu posibilitatea de publicare a

articolelor în site.

b. Pentru utilizatorii back-end user avem:

142

- Manager - are acces în partea de administrare, control asupra

conţinutului fără să poată schimba grafica sau templet-ul, nu

poate adăuga sau schimba profilul utilizatorilor;

- Administrator – are acces la schimbarea templet-ului, poate

schimba sau adăuga profilul utilizatorilor, nu are acces în

zona de configuraţii globale;

- Super Administratorul - deţine controlul total asupra site-ului.

Fig. 4.36. Fereastra de stabilire a drepturilor de utilizator

Rolul unui user în Joomla! poate fi schimbat foarte rapid de

către Super Administrator, prin apăsarea unui click pe numele

acestuia şi schimbarea poziţiei din câmpul grup.

Ştergerea unui utilizator în Joomla! se poate efectua prin

bifarea acestuia din Manager utilizatori şi acţionarea butonului

ştergere.

143

Capitolul V

Managementul de mediu

5.1. Mediul și dezvoltarea durabilă

Dezvoltarea durabilă

În cadrul Declaraţiei de la Rio din 1992 (3-14 iunie) cu

privire la Mediu şi Dezvoltare a fost emis „dreptul de dezvoltare

trebuie exercitat astfel încât să fie satisfăcute, în mod echitabil,

nevoile de dezvoltare şi de mediu ale generaţiilor prezente şi

viitoare”.

Obiective ale dezvoltării durabile

asigurarea în continuare a creşterii economice cu respectarea

condiţiei de bază a conservării resurselor naturale;

eliminarea sărăciei şi asigurarea condiţiilor satisfacerii

nevoilor esenţiale de muncă, hrană, energie, apă, locuinţă şi

sănătate;

orientarea proceselor de creştere economică spre o nouă

calitate;

asigurarea unei creşteri controlate a populaţiei;

conservarea şi sporirea resurselor naturale, supravegherea

impactului dezvoltării economice asupra mediului;

restructurarea tehnologiilor de producţiei şi menţinerea sub

control a riscurilor acestora;

asigurarea unei abordări integrate a deciziilor privind

creşterea economică, mediul înconjurător şi resursele de

energie.

Resursele naturale ca factor de dezvoltare. Resursele

naturale pot fi privite şi definite astfel (Preda Gh., 2006):

componentele naturale care satisfac diferite trebuinţe ale

omenirii;

144

factorii naturali de producţie de care dispune omenirea pentru

satisfacerea trebuinţelor sale economice şi sociale;

substanţele, organismele şi energia generată natural, aflate la

dispoziţia omenirii, necesare supravieţuirii şi evoluţiei sale, care

pot fi valorificate acum sau pe termen lung.

Resursele naturale mai sunt clasificate şi în:

resurse neregenerabile sau epuizabile dintre care cele mai

utilizate sunt: ţiţeiul, gazele naturale, cărbunele, minereurile

metalifere şi nemetalifere ş.a.

resurse regenerabile reprezentate de bogăţiile vegetale şi

animale.

5.2. Introducere în managementul mediului

Managementul mediului vizează :

orientarea cererii şi a ofertei de piaţă în resurse naturale în

concordanţă cu nevoile societăţii sub aspectul calităţii

mediului;

efortul constant dirijat spre creşterea eficienţei producţiei cu

cheltuieli minime de resurse naturale şi cu o poluare minimă a

mediului înconjurător;

monitorizarea practică şi corectarea permanentă a scopurilor

şi programelor în funcţie de schimbările şi cerinţele din

exterior;

asigurarea pe cât posibil a unei autonomi a subiectelor pe

piaţă, prin atragerea responsabilităţii pentru rezultatele finale

obţinute;

recunoaşterea aprecierii că rezultatul final se realizează şi

conturează pe bazele analizelor şi principiilor dezvoltării

durabile;

necesitatea şi obligativitatea utilizării bazei informaţionale

moderne şi a tehnicii computerizate de înaltă performanţă, în

145

scopul efectuării calculelor cu datele din baza de lucru

realizată de-a lungul timpului.

5.3. Managementul mediului în “întreprinderea verde”

Întreprinderea în contextul managerial de mediu

Orice activitate întreprinsă, legată de producţie, transport şi

desfacere a produselor sau serviciilor este însoţit iminent de

schimbări majore (uneori insesizabile) asupra mediului

înconjurător.

Poluarea rezultă din procesul de fabricare şi se rezumă la

două fenomene cu potenţial ridicat (Petrescu I., 2005):

antrenarea resurselor naturale materiale şi energetice (de

cele mai multe ori neregenerabile), care negreşit emit cantităţi

ridicate de deşeuri materiale (steril, ape uzate) şi energetige

(căldură latentă, poluare fonică ş.a.) în mediul înconjurător;

produsele finite sunt de asemenea un potenţial de poluare

prin însăşi natura lor, ca exemplu putem cita: masele plastice,

pesticidele, îngrăşemintele chimice, combustibili, armele de

distrugere în masă ş.a.

Trebuie amintit şi procedeul de exploatare, din mediu, a

materiilor prime utile la producerea de bunuiri de larg consum. Ne

referim la exploatarea resurselor de subsol (carbunele este

exploatat în carieră şi subteran, sarea identic, ţiţeiul ş.a.), care

conduc spre o modificare a peisajului geografic şi implicit a

mediului (iazuri de decantare, halde de steril, căi de comunicaţii

inproprii ş.a.) şi de sol, la care se adaugă construcţiile cere ajută

la exploatare (sondele, platformele industriale sau petroliere ş.a.).

Toate acestea indiferent de sistemul de protecţie produc

poluanţi.

146

Organizarea managementului mediului în întreprinderea

modernă

Organizarea managementului mediului, în teorie şi practică,

este concepută şi tratată ca activitate prin care se ordonează şi

coordonează cât mai raţional obiectivele ţintă. Se ştie faptul că o

bună organizare, indiferent de domeniu, sporeşte eficacitatea şi

randamentul activităţilor. Totodată, organizarea, bine concepută

de manager, poate stimula personalul oferindu-i prilejul de a se

manifesta şi promova pe linie competentă şi totodată valorică.

Dar, tratată ca funcţie a managementului mediului,

organizarea, reprezintă ansamblul acţiunilor întreprinse în

vederea utilizării cu maximum de eficienţă ecologică a resurselor

materiale, umane şi financiare pe care le are la dispoziţie

întreprinderea (Petrescu I., 2005).

Structurile organizatorice trebuie să fie elastice, să

corespundă cât mai fidel nevoilor procesului de mediu, permiţând

adaptarea rapită şi fără dificultăţi la schimbările complexe

generate de mediul intern şi extern.

Managementul mediului şi competivitatea firmei

Un Sistem de Management de Mediu (SMM) are ca obiectiv

principal să ajute o întreprindere în:

identificarea şi controlul aspectelor de mediu, a impacturilor şi

riscurilor relevante din întreprindere;

satisfacerea politicii de mediu a obiectivelor şi ţintelor, inclusiv

conformarea cu legislaţia de mediu;

definirea unui set de principii de bază care să orienteze

activităţile viitoare vizând responsabilităţile de mediu;

stabilirea unor creşteri ale performanţei de mediu a

întreprinderi, pe baza unui bilanţ costuri-beneficii;

determinarea resurselor necesare pentru atingerea

obiectivelor;

147

definirea responsabilităţilor, autorităţii şi a procedurilor care să

asigure implicarea fiecărui angajat al întreprinderii, în

reducerea impactului negativ asupra mediului;

realizarea unui sistem eficient de comunicare în interiorul

întreprinderi şi asigurarea unei instruiri a personalului.

SMM reprezintă un instrument de identificare şi rezolvare a

problemelor specifice de mediu care poate fi implementat într-o

întreprindere în diferite modalităţi, depinzând de condiţiile

specifice.

Din punct de vedere a evoluţiei standardelor din domeniul

SMM sunt de reţinut cele la nivel european EMAS (Environment

Management and Audit Scheme) şi cele la nivel internaţional ISO

14000 (Fig. 5.1. şi Tabelul 1).

Tabelul 1. Comparaţie între cele două sisteme de management de mediu

(după Rojanschi V., et al. 2004)

EMAS ISO 14000

Reglementare legislativă în

cadrul UE (1836/ 29.06.1993) Standard internaţional (1996)

Aplicabilă numai în UE Aplicabilă la scară internaţională

Restrictivă la amplasamente

specifice activităţii industriale

Aplicabilă activităţilor produselor,

serviciilor, incluzând şi activităţi

neindustriale (administraţie locală)

Solicită evaluare iniţială a

impactului asupra mediului

Analiza preliminara de mediu nu

este obligatorie fiind doar

sugerată în Anexa 4.2.1. a

standardului

Îmbunatăţirea continuă a

performanţei de mediu la nivelul

celei mai bune tehnologii a

momentului diponibilă

Îmbunatăţirea continuă a SMM,

reflectată prin creşterea

performanţei de mediu

148

Impune o declaraţie publică de

mediu, se permite accesul la

politica şi programul de mediu;

Sugerează comunicarea externă,

dar este la latitudinea

întreprinderii să decidă conţinutul

informaţiilor; impune accesul

public doar la politica de mediu

Frecvenţa de realizare a

auditului de mediu la max. 3 ani

Nu specifică frecvenţa de

realizare a auditului de mediu

SMM cere existenţa unui registru

al efectelor asupra mediului Nu se impune

5.4. Eco-etichetarea produselor şi serviciilor

Eticheta şi etichetarea ecologică

Etichetele şi declaraţiile de mediu reprezintă unul dintre

instrumentele care contribuie la punerea în practică a unui sistem

de management de mediu şi care face obiectul seriei de

standarde internaţionale ISO 14000. Scopul acestui instrument de

management este acela de a furniza informaţii despre un produs

sau un serviciu legat de aspectele de mediu cu caracter global

sau specific al acestora. Clienţii pot utiliza aceste informaţii pentru

alegerea produselor sau serviciilor dorite.

În acelaşi timp, furnizorul produsului speră ca informaţiile

cuprinse în eticheta sau declaraţia de mediu să influenţeze

clientul în favoarea produsului sau serviciului său. Dacă eticheta

sau declaraţia de mediu are acest efect favorabil, oferta şi

cererea pe piaţă a produsului sau serviciului respectiv poate

creşte, iar un număr sporit de clienţi şi producători pot răspunde

prin îmbunătăţirea aspectelor de mediu ale produselor sau

serviciilor lor. În acest fel, aceştia la rândul lor vor putea utiliza

etichete sau declaraţii de mediu, dovadă a preocupării şi

contribuţiei lor la reducerea continuă a impactului asupra mediului

a produselor şi serviciilor pe care le asigură.

149

Definiţii

În continuare vom atribui următorul înţeles termenilor mai

des folosiţi:

Eticheta sau declaraţia de mediu - revendicare ce indică

aspectele de mediu ale unui produs sau serviciu. O etichetă sau

declaraţie de mediu poate fi realizată sub forma unei informaţii,

a unui simbol sau al unui desen aplicat pe un produs, ambalaj,

buletin tehnic, publicaţie de specialitate, reclamă sau material

de publicitate.

Revendicare de mediu - etichetă sau declaraţie care

indică aspectele de mediu ale unui produs sau serviciu şi care

poate lua forma unor declaraţii, simboluri, grafice, desene

aplicate pe un produs, ambalaj, buletin tehnic, publicaţie de

specialitate, reclamă sau material de publicitate.

Schema de eco-etichetare

Creşterea preocupărilor la nivel global cu privire la protecţia

mediului din partea guvernelor, mediului de afaceri şi publicului

au determinat apariţia etichetei ecologice. Mediul de afaceri a

perceput îngrijorările cu privire la mediu ca putând fi transformate

într-un avantaj de piaţă pentru anumite produse şi servicii, diferite

etichete/declaraţii/cerinţe ecologice/de mediu aparând pe

produse, ca şi în ceea ce priveşte serviciile pe piaţă (natural,

reciclabil, “eco-friendly”, “low energy” etc). În timp ce acestea au

captat interesul unei părţi a consumatorilor, realizându-se

reducerea impactului asupra mediului prin alegerea

cumpărăturilor “eco”, o altă parte a consumatorilor au fost

sceptici.

Eco-etichetarea operează pe baza unor criterii, pe grupe de

produse. O firmă care doreşte să obţină o etichetă ecologică

pentru unul sau mai multe din produsele sale trebuie să solicite

unui organism competent. Dacă produsul îndeplineşte cerinţele,

atunci i se acordă eticheta ecologică.

150

Grupul de produse eco-etichetabile

Prima iniţiativă de acest fel a fost Blue Angel, în Germania,

care a început să funcţioneze din 1978 şi acum acoperă peste

4.000 de produse. Multe alte programe au fost create la mijlocul

anilor ’90, precum Nordic Swan, Green Seal, Milieuker, European

Union Ecolabel etc., aşa cum este prezentat în tabelul urmator:

Tabelul 2. Eticheta ecologică în Europa şi în ţări din America de Nord

Regiune/ţara Numele

etichetei Marca Înfiinţată

SUA

Green Seal

1989

Finlanda,

Islanda,

Norvegia,

Suedia şi

Danemarca

Nordic Swan

1989; în prezent

– aplicată la 60

grupe de

produse

Austria

Eticheta

Ecologică

Austriacă

1991

Franţa

NF

1991;

în prezent 155

produse

etichetate

Germania

Blue Angel

1977; 4000

produse, 800

producători

151

Regiune/ţara Numele

etichetei Marca Înfiinţată

Olanda Milieukeu

1992

Suedia

Good

Environmental

Choice

1992;

în prezent 1418

produse eco

etichetate

Uniunea

Europeană

Eticheta

ecologică a

Uniunii

Europene

1993

Ungaria

Ecoeticheta

Ungară

1993

Spania

AENOR

1993

Canada

Environmental

Choice Program

1995

Republica Cehă

Produse

prietenoase

Mediului

1998

http://www.google.com/imgres?imgurl=http://www.europarl.europa.eu/eplive/expert/photo/20090401PHT53081/pict_20090401PHT53081.jpg&imgrefurl=http://unda-verde.blogspot.com/2009/04/parlamentarii-europeni-au-votat-astazi.html&usg=__oht5g6hUPDAuem3atXosrHKFtHg=&h=700&w=457&sz=118&hl=ro&start=1&zoom=1&itbs=1&tbnid=Uk0UjdwaFjWN7M:&tbnh=140&tbnw=91&prev=/images%3Fq%3DEticheta%2BEcologic%25C4%2583%2Baustriaca%26hl%3Dro%26sa%3DG%26gbv%3D2%26tbs%3Disch:1&ei=0ipATf2wA8f84AakkNXjAg

152

Eco-eticheta în România

Prin transpunerea Regulamentului nr. 1980/2000/EEC privind

stabilirea unei proceduri de acordare a etichetei ecologice, a

Deciziei nr.729/2000/EEC privind contractul cadru referitor la

condiţiile de utilizare a etichetei ecologice şi Deciziei

nr.728/2000/EEC referitoare la stabilirea tarifelor pentru solicitare

şi taxelor anuale pentru etichetare ecologică a fost elaborată

Hotărârea Guvernului nr. 189/28 februarie 2002, privind stabilirea

procedurii de acordare a etichetei ecologice publicată în Monitorul

Oficial nr. 166/ 08 martie 2002.

Scopul introducerii etichetei ecologice a produselor este de a

promova produsele care au un impact redus asupra mediului, pe

parcursul întregului lor ciclu de viaţă, în comparaţie cu alte

produse aparţinând aceluiaşi grup de produse.

Hotărârea nu se aplică:

a) substanţelor sau preparatelor clasificate ca fiind foarte

toxice, toxice, dăunătoare mediului, cancerigene, toxice pentru

reproducere sau mutagene, precum şi bunurilor fabricate prin

procedee dăunătoare pentru om sau pentru mediu şi care pot

dăuna consumatorului în condiţii normale de utilizare;

b) produselor alimentare, băuturilor, produselor farmaceutice;

c) aparaturii medicale destinate utilizării în scopuri

profesionale sau care este prescrisă ori utilizată de către personal

medical calificat, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Eticheta ecologică se acordă la cerere – pentru grupurile de

produse care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) potenţial ridicat de protecţie a mediului, care să determine

alegerea făcută de cumpărător;

b) avantaje competitive pentru producătorii de bunuri şi/sau

prestatorii de servicii;

c) cerere mare de consum sau utilizare finală prin volumul de

vânzări.

Eticheta ecologică va cuprinde informaţii simple, clare,

exacte şi stabilite pe bază ştiinţifică în ceea ce priveşte aspectele

153

de mediu care sunt luate în considerare la acordarea etichetei

ecologice, cât şi informaţii privind motivele pentru care s-a

acordat eticheta ecologică.

Autoritatea competentă pentru acordarea etichetei ecologice

este Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului (la ora actuală,

redenumit Ministerul Mediului şi Pădurilor), pe lângă care s-a

înfiinţat Comisia Naţională pentru Acordarea Etichetei

Ecologice, organ consultativ cu rol în luarea deciziilor privind

acordarea etichetei ecologice.

Constituie contravenţii săvârşirea următoarelor fapte:

a) nerespectarea de către solicitant a contractului privind

condiţiile de utilizare a etichetei ecologice, încheiat cu autoritatea

competentă;

b) introducerea pe piaţă de produse care poartă eticheta

ecologică fără să fi fost acordat dreptul de a purta această

etichetă;

c) refuzul solicitantului de a prezenta contractul referitor la

condiţiile de utilizare a etichetei ecologice la cererea organului de

control;

d) publicitatea falsă sau înşelătoare ori utilizarea oricărei

etichete care poate fi confundată cu eticheta ecologică;

e) prezentarea de către solicitant de date inexacte privind

rezultatele procesului de evaluare a performanţelor produsului.

5.5. Fondul pentru mediu. Generalităţi

După 1990, statele din centrul şi estul Europei au realizat că

se confruntă cu grave probleme de mediu. Pe fondul a

numeroase disfuncţionalităţi cu care se confruntă economiile

naţionale ale acestor ţări, precum şi al lipsei de fonduri de la

bugetul statului cu care să se finanţeze marile proiecte de

protecţie a mediului, s-a apelat la înfiinţarea unor fonduri

extrabugetare, cunoscute în prezent sub numele de “Fond pentru

mediu” (Rojanschi, Bran, Diaconu, Grigore 2003).

154

La baza înfiinţării acestor fonduri a stat principiul “poluatorul

plăteşte”.

Principiul Poluatorul Plăteşte (PPP), care a fost adoptat pe

scară largă de guvernele din centrul şi estul Europei şi noile state

independente din fosta URSS, solicită poluatorilor să folosească

propriile resurse în scopul finanţării măsurilor cerute pentru

satisfacerea standardelor de mediu.

5.6. Componente strategice şi politice în managementul

mediului

Conceptul de strategie managerială în managementul

mediului

În managementul mediului viziunea strategică ocupă un loc

aparte. Prin ea se urmăreşte şi se asigură competitivitatea

firmelor şi instituţiilor, indiferent de natura şi mărimea lor.

Amploarea necesităţii şi implicaţiilor manageriale ale exercitării

viziunii strategice asupra funcţionalităţii şi rezultatelor din

managementul mediului trebuie să fie conştientizată de către

manageri.

Conceptul de Conformare de mediu are un înţeles mai

profund, el presupunând:

transpunerea "Acquis-ului Comunitar de Mediu" în legislaţia

românească;

aplicarea, în sensul de realizarea prevederilor acestei

legislaţii;

urmărirea continuă a modului de aplicare a acestei legislaţii.

Viziunea strategică a unei întreprinderi se referă la:

- sfera de produse sau servicii şi de pieţe în care este angajată

întreprinderea, ceea ce îi oferă managerului avantajul de a se

concentra asupra unor domenii complet conturate atât pe planul

aprovizionării cât şi al desfacerii produselor sau oferirii serviciilor;

155

- vectorul de creştere, care indică direcţia în care se dezvoltă

întreprinderea, orientarea concretă a schimbării strategice;

- avantajul competitiv, pus în evidenţă de proprietăţile specifice

ale pieţelor şi produselor sau serviciilor care vor asigura

întreprinderii o poziţie competitivă solidă;

- sinergia, care concretizează şi măsoară capacitatea

întreprinderii de a face eficiente intrările de produse sau servicii

pe pieţe, îndeosebi în domenii noi de creştere.

Cele de mai sus ne permit să punem în evidenţă trăsăturile

esenţiale ale viziunii strategice:

prin concepţie, urmăreşte realizarea unor scopuri clar şi

concret precizate şi redate sub formă de misiune şi obiective

care, prin combinaţii de resurse şi acţiuni, pot fi atinse;

se referă la perioade viitoare din viaţa întreprinderii, proces ce

implică risc şi incertitudine;

în planul cuprinderii vizează întreprinderea în întregul ei sau,

în anumite situaţii, părţi semnificative ale acesteia şi îmbracă

forma unui plan;

sub aspectul conţinutului vizează evoluţii deosebite ale

întreprinderii, mutaţii (şi nu întotdeauna schimbări) capabile să

asigure supravieţuirea sau dezvoltarea unităţii;

urmăreşte realizarea interferenţei între întreprindere şi mediul

ei;

operaţionalizarea viziunii strategice prin preocupare pentru

combinarea raţională şi satisfacerea corespunzătoare a

intereselor managerilor, acţionarilor, personalului organizaţiei,

clienţilor şi furnizorilor;

asigurarea caracterului performant al viziunii strategice se

asigură printr-un comportament competitiv, care reflectă

cultura organizaţională şi managerială privind capacitatea

evolutivă a grupului de a concura pe piaţă şi de a acţiona

eficient;

raţiunea elaborării viziunii strategice constă în obţinerea

avantajului competitiv.

156

Direcţii şi modalităţi de operaţionalizare a politicii de

mediu

Problema esenţială a oricărei politici de mediu constă în

asigurarea fezabilităţii acesteia, pe baza unei operaţionalizări

judicios concepute şi realizate20. Între operaţionalizarea politicii de

mediu şi asigurarea eficientizării întregului proces există relaţii de

interinfluenţare, a căror desfăşurare normală implică respectarea

câtorva condiţii de bază:

asigurarea capacităţii de expertiză, dezvoltată de către

un personal cu înaltă calificare;

acoperirea cazuisticii oferite de activitatea practică,

prin reflectarea corectă a raportului dintre particular şi general

în cadrul structurii legislative;

extinderea şi modernizarea bazei tehnico - materiale

de aplicare a politicii de mediu;

existenţa unui sistem funcţional de control şi

autocontrol al aplicării politicilor de mediu.

157

Capitolul VI

Engleza pentru afaceri

6.1. Necesitatea însuşirii limbilor străine

A şti o altă limbă înseamnă a avea o viziune diferită despre

viaţă. Federico Fellini

Cel ce nu ştie o limbă străină nu ştie nimic despre sine însuşi.

Goethe

Învăţă o limbă străină şi vei dobândi un suflet nou.

Proverb

O limbă este un mijloc sistematic de comunicare prin

utilizarea de sunete sau simboluri convenţionale, este codul pe

care îl folosesc oamenii pentru a se exprima şi comunica, este un

sistem de comunicare a ideilor şi sentimentelor folosind sunete,

gesturi, semne sau mărci.

Deşi lumea în care trăim este dispusă pe relativ puţine

continente, există o mare diversitate de popoare vorbind o

multitudine de limbi. Majoritatea ţărilor astăzi, din cauza

dezvoltării urbanizării, comertului internaţional, a tehnologiei

moderne, a turismului de plăcere şi a turismului de afaceri a

început să îmbrăţişeze conceptul unei societăţi multiculturale. Şi,

evident, o societate multiculturală globalizată ar trebui să fie, de

asemenea, o societate multilingvă.

Într-o epocă în care globalizarea se extinde devine, pentru

fiecare individ, tot mai importantă însuşirea cât mai multor limbi

străine pentru a fi un membru eficient, activ al acestei comunităţi

globale.

Importanţa şi avantajele învăţării unei a doua limbi

continuă să crească zi de zi şi este uşor de evidenţiat. Beneficiile

sunt majore atât pe termen imediat cât şi pe termen lung iar

158

eventualele obstacole, eminente, devin minime şi nu imposibil de

trecut.

Cu toate acestea, importanţa învăţării unei a doua limbi nu

este doar limitată la capacitatea de a comunica cu persoane care

vorbesc limbi diferite.

Potrivit unor studii, s-a demonstrat că învăţarea unei a

doua limbi a avut ca efect dezvoltarea la subiecţi a unei gândiri

mai divergente, a creativităţii, a capacităţii cognitive în comparaţie

cu subiecţii monolingvi.

O altă serie de studii a relevat, de asemenea, că subiecţii

care şi-au însuşit o limbă străină au surclasat, la testele verbale şi

non-verbale de inteligenţă, pe cei care se exprimau fluent doar în

limba maternă.

În sfârşit, dar nu în ultimul rând, alte studii au demonstrat

că competenţele academice ale subiecţilor care învăţaseră o a

doua limbă se consolidau mult mai repede prin îmbunătăţirea

abilităţilor lor în domeniile matematicii, scrisului, lecturii.

6.2. Care este importanţa învăţării unei a doua limbi?

Cel mai facil mod de a răspunde la această întrebare este

de a enumera beneficiile şi avantajele pentru cei care dedică timp

pentru a explora o limbă diferită de cultura lor.

În plan personal, avantajul este în primul rând de factură

spirituală, învăţarea unei a doua limbi scoţând oamenii din

mentalitatea lor plină de prejudecăţi şi-i ajutându-i să cunoască

felul de a gândi şi obiceiurile altot popoare. Punctul lor de vedere

asupra lumii se extinde dincolo de ştirile cotidiene prezentate în

media spre o mai profundă înţelegere a mentalităţii altor semeni.

Limba este una din componentele principale ale civilizaţiei şi

culturii poporului care o vorbesc. Prin urmare, învăţarea unei a

doua limbi poate fi o modalitate relativ uşoară şi minunată de a

absorbi o altă cultură.

159

De asemenea, capacitatea de a comunica într-o altă limbă

poate fi un factor care contribuie la realizarea obiectivelor de

ansamblu a carierei profesionale şi personale.

Studierea unei limbi străine, de la cea mai fragedă vârstă -

începând din grădiniţă sau clasa întâi, şi continuând la liceu şi

universitate - va oferi o mai bună înţelegere a gramaticii limbii

respective, care, la rândul său, va ajuta la exprimarea mai exactă

a gândurilor, va dezvolta abilităţi deosebite de vocabular şi o

perspectivă mai largă a gândirii.

În plan comunitar, cum trăim într-o lume dinamică, câştigul

se cuantifică în preluarea de noi idei de la alte culturi, în

adaptarea la o varietate de medii culturale. Diversitatea culturală,

precum şi înţelegerea şi aprecierea limbii şi culturii altor popoare,

va fi parte a economiei globale pentru perioada următoare a

acestui secol.

Când oamenii învaţă o a doua limbă, ei devin un bun

valoros pentru comunitatea în care muncesc şi trăiesc. În afară

de cerinţa de traducători şi interpreţi, există un număr tot mai

mare de locuri de muncă în cadrul cărora oamenilor li se cere să

interacţioneze cu semeni care vorbesc limbi diferite.

Dobândirea unei limbi străine ajută să descoperim că există

adesea mai multe moduri de a exprima un concept sau o idee,

deoarece, de multe ori, alte limbi au metode mai adecvate de a

exprima, idei, concepte, gânduri. În lumea afacerilor, oferă un

avantaj incredibil, acela al posibilităţii de a comunica direct cu

potenţialii clienţi. Se creează o relaţie care nu s-ar putea lega prin

intermediul unui interpret.

Deoarece imigraţia, mijloacele de comunicare şi de

transport, relaţiile de afaceri pun oamenii din ce în ce mai mult în

contact unii cu alţii şi lumea devine un loc din ce în ce mai mic,

prin învăţarea unei a doua - sau mai multor - limbi, relaţionarea

devine mai uşoară făcîndu-se cu mai multă empatie şi

consideraţie.

160

Unul dintre cele mai mari impedimente cu care se confruntă

oamenii în viaţa lor profesională dar şi personală este

nestăpânirea abilităţii de a putea comunica într-o anumită limbă.

Acest lucru devine un obstacol în calea a o serie de acţiuni, după

cum urmează:

a) Stabilirea într-un loc nou. Este în natura umană ca să ne

simţim mai confortabil în prezenţa cuiva care ne vorbeşte în limba

noastră de aceea învăţarea unei noi limbi ajută şi determină

acceptarea într-o altă societate/comunitate.

b) Comunicarea eficientă cu oamenii. Prin eliminarea

barierelor geografice oameni din diferite medii şi culturi vin

permanent în contact atât în plan profesional cât şi personal şi

desigur, rata de succes a celor care vorbesc mai multe limbi este

nelimitată.

c) Găsirea de noi oportunităţi în viaţa profesională. În

aceste vremuri ale oportunităţilor nelimitate în toate domeniile

dobândirea competenţelor lingvistice devine imperios necesară.

Viaţa oferă mii de exemple de profesionisti de succes, care au

câştigat bătălia cu viaţa, pe baza competenţelor lor

multilingvistice.

d) Însuşirea de idei noi. Pe lângă elementul profesional o

limbă străină ajută în preluarea de idei şi concepte novatoare prin

simpla lectură sau interacţiune cu semenii.

Recunoscând importanţa pe care o are însişirea limbilor

moderne de către cetăţenii Uniunii Europene, Consiliului Europei,

prin Cadrul european comun de referinţă

(http://www.isjsibiu.ro/Ciovica/CECRL.pdf) „a oferit o bază

comună pentru elaborarea programelor de limbi moderne, a

documentelor de referinţă, a conţinutului examenelor şi criteriilor

de examinare, a manualelor etc. în Europa.

Cadrul descrie în mod exhaustiv ce trebuie să înveţe

persoanele care studiază o limbă, pentru a o utiliza în scopuri

comunicative; el enumără de asemenea cunoştinţele şi

deprinderile pe care acestea trebuie să le însuşească şi să le

http://www.isjsibiu.ro/Ciovica/CECRL.pdf

161

dezvolte, pentru a avea un comportament lingvistic eficace”,

pentru „a face tot posibilul, ca toate categoriile populaţiei să

dispună de mijloace reale de însuşire a limbilor altor state

membre (sau a altor comunităţi etnice din propria lor ţară) şi să

dobândească deprinderi de utilizare a acestor limbi în măsura în

care aceste deprinderi le vor permite de a satisface nevoile lor de

comunicare, şi mai ales:

– de a face faţă situaţiilor vieţii cotidiene în timpul sejurului

într-o altă ţară sau de a acorda ajutorul necesar străinilor, care se

află în propria lor ţară, pentru a face faţă situaţiilor similare;

– de a participa la schimburile de informaţii şi de idei cu

tineri şi adulţi, care vorbesc într-o altă limbă şi de a le comunica

propriile gânduri şi sentimente;

– de a înţelege mai bine modul de viaţă şi mentalitatea altor

popoare şi patrimoniul lor cultural.”

Referindu-ne direct la limba engleză, deşi nu este limba cea

mai vorbită în lume atunci când este analizată din punctul de

vedere al numărului de vorbitori nativi, ea este totuşi limba cu cea

mai mare răspândire ocupând locul patru în ierarhia celor mai

vorbite limbi din lume. Este indiscutabil cea mai utilizată limbă

oficială având acest statut oficial chiar în ţări unde ea nu este

limba nativă. În multe locuri, cum ar fi Asia, Africa, şi America de

Sud, abilitatea de a vorbi limba engleză a fost determinantă şi a

făcut diferenţa între dobândirea unui standardul de viaţă ridicat şi

continuarea vieţii în sărăcie.

S-a estimat că din cele aproximativ 6 miliarde de oameni

care sunt în viaţă astăzi circa 350 milioane vorbesc limba

engleza. Desigur pare puţin în comparaţie cu limba chineză de

exemplu. În timp ce un număr mai mare de oameni vorbesc

chineză, această limbă este în mare măsură limitată la teritoriul

Chinei. Şi, totuşi, cine va avea posibilitatea să viziteze această

ţară, care timp de milenii s-a mândrit cu cultura şi limba să, va

constata cât de rapidă a fost adaptarea la necesităţile impose de

162

actuala tendinţă de globalizare, şi va decoperi acolo o generaţie

tânără a cărei abilitate de a vorbi limba engleză este lăudabilă.

Limba engleză este limba universală de comunicare pentru

numeroase guverne din întreaga lume, şi este, de asemenea,

utilizată în comerţul internaţional şi afaceri, educaţie, turism,

comunicare.

Luând aminte la toate argumentele enunţate mai sus, este

foarte evident că învăţarea unei limbi străine nu este doar o

simplă addenda la cunoştinţele unei persoane, ci o nevoie de a

ţine pasul cu ritmul şi tendinţele în schimbare rapidă a acestei

lumi în care - Comunicarea este cheia spre succes!

163

Capitolul VII

Finanţări europene nerambursabile pentru afaceri

7.1. Cadrul general al fondurilor europene

Fig. 7.1. Harta ţărilor membre ale UE 27

Obiectivele Politicii de Coeziune a Uniunii Europene în perioada

2007-2013 sunt:

• Obiectivul Convergenţă: destinat să grăbească

dezvoltarea economică pentru regiunile rămase în urmă,

prin investiţii în capitalul uman şi infrastructura de bază;

• Obiectivul Competitivitate Regională şi Ocuparea

Forţei de Muncă: destinat să consolideze competitivitatea

şi atractivitatea regiunilor, precum şi capacitatea de

164

ocupare a forţei de muncă printr-o dublă abordare

(angajaţi şi angajatori);

• Obiectivul Cooperare Teritorială Europeană: urmăreşte

întărirea cooperării la nivel transfrontalier, transnaţional şi

interregional.

Fondurile Structurale şi de coeziune sunt instrumente

financiare prin care Uniunea Europeană acţionează pentru

realizarea celor trei obiective ale Politicii de Coeziune prin

implementarea Programelor Operaţionale, pentru eliminarea

disparităţilor economice şi sociale între regiuni, în scopul realizării

coeziunii economice şi sociale.

Pentru perioada 2007-2013 există trei instrumente

financiare cunoscute ca Fonduri Structurale respectiv:

• Fondul European de Dezvoltare Regional (FEDR): sprijin

pentru IMM-uri, infrastructură de transport, mediu, energie,

educaţie, sănătate, turism, cercetare-dezvoltare, cooperare

teritorială;

• Fondul Social European (FSE): educaţie şi formare

profesională, adaptabilitatea forţei de muncă şi a

întreprinderilor, incluziunea socială, Creşterea eficienţei

administrative;

• Fondul de Coeziune (FC): infrastructura mare de transport

şi mediu.

În România fondurile structurale funcţionează într-un

cadru instituţional coordonat de Ministerul Finanţelor

Publice prin Autoritatea de Coordonare a Instrumentelor

Structurale (www.fonduri-ue.ro ).

http://www.fonduri-ue.ro/

165

Tabelul nr. 1. Autorităţile de management şi Organismele Intermediare

în Cadrul Obiectivului Convergenţă

Obiectivul Convergenţă

Program

Operaţiona

l /Program

Operaţiona

l Sectorial

Autoritate de

Management Organisme Intermediare

PO

S C

reşte

rea

Com

petitivităţii E

co

no

mic

e

Ministerul Economiei,

Comerţului şi Mediului de

Afaceri

http://amposcce.minind.ro

/

- Ministerul Economiei,

Comerţului şi Mediului de

Afaceri

http://oiimm.mimmcma.ro/

- Ministerul Educaţiei,

Cercetării, Tineretului şi

Sportului (Autoritatea

Naţională pentru Cercetare

Ştiinţifică) – www.ancs.ro

- Ministerul Comunicaţiilor

şi Societăţii Informaţionale

http://fonduri.mcsi.ro/

- Ministerul Economiei

(Direcţia Generală

Energie)http://oie.minind.ro

/

PO

S

Tra

nsport

Ministerul Transporturilor

şi Infrastructurii

(www.ampost.ro)

Nu există

PO

S

Med

iu Ministerul Mediului

(www.posmediu.ro )

8 Organisme Intermediare

Regionale, coordonate de

MM

http://amposcce.minind.ro/

http://amposcce.minind.ro/

http://oiimm.mimmcma.ro/

http://www.ancs.ro/

http://fonduri.mcsi.ro/

http://oie.minind.ro/

http://oie.minind.ro/

http://www.ampost.ro/

http://www.posmediu.ro/

166

PO

S D

ezvoltare

a R

esurs

elo

r U

ma

ne

Ministerul Muncii, Familiei

şi Protecţiei Sociale

(www.fseromania.ro )

- Agenţia Naţională pentru

Ocuparea Forţei de Muncă

- 8 Organisme

Intermediare Regionale,

coordonate de MMFPS

- Ministerul Educaţiei,

Educaţiei, Cercetării,

Tineretului şi Sportului

www.posdru.edu.ro

- Centrul Naţional de

Dezvoltare a

Învăţământului Profesional

şi Tehnic

http://cndiptoi.tvet.ro/

- 2 Organisme

Intermediare - urmează să

fie desemnate

PO

Regio

na

l

Ministerul Dezvoltării

Regionale şi Turismului

(www.inforegio.ro )

8 Agenţii pentru Dezvoltare

Regională - Ministerul

Turismului

PO

Dezvoltare

a

Capacităţii

Adm

inis

trative

Ministerul Administraţiei şi

Internelor

(www.fseromania.ro )

Nu există

PO

Asis

tenţă

Tehnic

ă

Ministerul Finanţelor

Publice (www.poat.ro ) Nu există

http://www.fseromania.ro/

http://www.posdru.edu.ro/

http://cndiptoi.tvet.ro/

http://www.inforegio.ro/

http://www.fseromania.ro/

http://www.poat.ro/

167

Tabelul nr. 2. Autorităţile de management şi Autorităţile

Naţionale/Punctele de contact în Cadrul Obiectivului Cooperare Teritorială

Europeană

Obiectivul Cooperare Teritorială Europeană

Program

Operaţional

Autoritate de

Management

Autoritate

Naţională/Punct

Naţional de contact

Programul de

Cooperare

Transfrontalieră

Ungaria-România

2007-2013

Agenţia Naţională de

Dezvoltare (Ungaria)


Regionale şi

Turismului (România) -

www.infocooperare.ro

Programul de

cooperare

transfrontalieră

România-Bulgaria

2007-2013


Regionale şi

Turismului (România)



Regionale şi Lucrărilor

Publice (Bulgaria)

Programul de

cooperare

transfrontalieră

România-Serbia


Regionale şi



Ministerul de Finanţe

(Serbia)

Programul

Operaţional

Comun România-

Ucraina-Moldova


Regionale şi


-www.infocooperare.ro

Ministerul Economiei

(Ucraina) Ministerul

Ec. şi Comerţului

(Republica Moldova)

Programul

Operaţional

Comun Ungaria-

Slovacia-România

-Ucraina



- Există o Autoritate

Naţională în fiecare

din cele 4 ţări

participante

- Autoritate Naţională

în România: Ministerul

Dezvoltării Regionale

şi Locuinţei

PO Comun de

Cooperare în

Bazinul Mării

Negre


Regionale şi


Există o Autoritate

Naţională în fiecare

din cele 10 ţări

participante

http://www.infocooperare.ro/




168

Programul de

cooperare

transnaţională

„Sud Estul

Europei”



- Există un punct de

contact în fiecare din

cele 16 ţări

participante la acest

program

- Punct de contact PO

SEE în România:


Regionale şi Locuinţei

PO-uri Cooperare

Interregională:

� INTERREG IV C

� URBACT II

� ESPON 2013

� INTERRACT II

Franţa

Franţa

Luxemburg

Austria


Regionale şi Locuinţei

(România)

7.2. Prezentarea Progremelor Operaţionale

A. Programul Operaţional Sectorial Creşterea

Competitivităţii Economice – POS CCE

Obiectiv general al POS-Creşterea Competitivităţii

Economice îl constituie Creşterea productivităţii întreprinderilor

româneşti pentru reducerea decalajelor faţă de productivitatea

medie la nivelul Uniunii. Măsurile întreprinse vor genera până în

2015 o creştere medie a productivităţii de cca. 5,5% anual şi vor

permite României să atingă un nivel de aproximativ 55% din

media UE.

Obiective specifice:

Consolidarea şi dezvoltarea durabilă a sectorului productiv;

Crearea unui mediu favorabil dezvoltării durabile a

întreprinderilor;

Creşterea capacităţii de cercetare dezvoltare (C&D), stimularea

cooperării între instituţii de cercetare dezvoltare şi inovare (CDI)

169

şi întreprinderi, precum şi creşterea accesului întreprinderilor la

CDI;

Valorificarea potenţialului tehnologiei informaţiei şi

comunicaţiilor şi aplicarea acestuia în sectorul public

(administraţie) şi cel privat (întreprinderi, cetăţeni);

Creşterea eficienţei energetice şi dezvoltarea durabilă a

sistemului energetic, prin promovarea surselor regenerabile de

energie.

B. Programul Operaţional Sectorial de Transport – POS

TRANSPORT

Obiectivul general al POS Transport constă în

promovarea, în România, a unui sistem de transport durabil, care

să permită deplasarea rapidă, eficientă şi în condiţii de siguranţă

a persoanelor şi bunurilor, la servicii de un nivel corespunzător

standardelor europene, la nivel naţional, în cadrul Europei, între şi

în cadrul regiunilor României.


modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare TEN-T, cu

aplicarea măsurilor necesare pentru protecţia mediului

înconjurător

modernizarea şi dezvoltarea reţelelor naţionale de transport, în

conformitate cu principiile dezvoltării durabile

promovarea transportului feroviar, naval şi intermodal

sprijinirea dezvoltării transportului durabil, prin minimizarea

efectelor adverse ale transportului asupra mediului şi

îmbunătăţirea siguranţei traficului şi a sănătăţii umane.

C. Programul Operaţional Sectorial de Mediu - POS MEDIU

Obiectivul general al POS Mediu constă în reducerea

decalajului existent între Uniunea Europeană şi România cu

privire la infrastructura de mediu atât din punct de vedere

cantitativ, cât şi calitativ. Aceasta ar trebui să se concretizeze în

170

servicii publice eficiente, cu luarea în considerare a principiului

dezvoltării durabile şi a principiului „poluatorul plăteşte”.

Obiectivele specifice

Îmbunătăţirea calităţii şi a accesului la infrastructura de

apă şi apă uzată, prin asigurarea serviciilor de alimentare cu

apă şi canalizare în majoritatea zonelor urbane până în 2015.

Dezvoltarea sistemelor durabile de management al

deşeurilor , prin îmbunătăţirea managementului deşeurilor şi

reducerea numărului de zone poluate istoric în minimum 30 de

judeţe până în 2015.

Reducerea impactului negativ cauzat de sistemele de

incălzire urbană în cele mai poluate localităţi până în 2015.

Protecţia şi îmbunătăţirea biodiversităţii şi a patrimoniului

natural prin sprijinirea managementului ariilor protejate, inclusiv

prin implementarea reţelei Natura 2000.

Reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale cu

efect asupra populaţiei, prin implementarea măsurilor

preventive în cele mai vulnerabile zone până în 2015.

D. Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor

Umane – POSDRU

Obiectivul general al POS DRU este dezvoltarea

capitalului uman şi creşterea competitivităţii, prin corelarea

educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi

asigurarea de oportunităţi sporite pentru participarea viitoare pe o

piaţă a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă a 1.650.000 de

persoane.

Obiectivele specifice:

Promovarea calităţii sistemului de educaţie şi formare

profesională iniţială şi continuă, inclusiv a învăţământului

superior şi a cercetării;

Promovarea culturii antreprenoriale şi îmbunătăţirea

calităţii şi productivităţii muncii;

171

Facilitarea inserţiei tinerilor şi a şomerilor de lungă durată

pe piaţa muncii;

Dezvoltarea unei pieţe a muncii moderne, flexibile şi

incluzive;

Promovarea (re)inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor

inactive, inclusiv în zonele rurale;

Îmbunătăţirea serviciilor publice de ocupare;

Facilitarea accesului la educaţie şi pe piaţa muncii a

grupurilor vulnerabile.

E. Programul Operaţional Regional – POR

Obiectivul general al PO Regional constă în sprijinirea

unei dezvoltări economice, sociale, echilibrate teritorial şi durabile

a Regiunilor României, corespunzător nevoilor lor şi resurselor

specifice, prin concentrarea asupra polilor urbani de creştere, prin

îmbunătăţirea condiţiilor infrastructurale şi ale mediului de afaceri

pentru a face din regiunile României, în special cele rămase în

urmă, locuri mai atractive pentru a locui, a le vizita, a investi şi a

munci.

Obiective specifice: Creşterea rolului economic şi social al centrelor urbane,

prin adoptarea unei abordări policentrice, în vederea stimulării

unei dezvoltări mai echilibrate a Regiunilor

Îmbunătăţirea accesibilităţii Regiunilor şi în particular a

accesibilităţii centrelor urbane şi a legăturilor cu zonele

înconjurătoare

Creşterea calităţii infrastructurii sociale a Regiunilor

Creşterea competitivităţii Regiunilor ca locaţii pentru

afaceri

Creşterea contribuţiei turismului la dezvoltarea Regiunilor.

172

F. Fondul European Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit

(F.E.A.D.R)

Măsura M121: Modernizarea Exploataţiilor Agricole se

încadrează în Axa I – „Creşterea competitivităţii sectorului agricol

şi silvic” şi are ca obiectiv general creşterea competitivităţii

sectorului agricol printr-o utilizare mai bună a resurselor umane şi

a factorilor de producţie şi îndeplinirea standardelor naţionale şi a

standardelor comunitare. Obiectivele specifice se referă la:

1. Introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee noi,

diversificarea producţiei, ajustarea profilului, nivelului şi calităţii

producţiei la cerinţele pieţei, inclusiv a celei ecologice, precum şi

producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile;

2. Adaptarea exploataţiilor la standardele comunitare;

3. Creşterea veniturilor exploataţiilor agricole sprijinite;

4. Sprijinirea membrilor grupurilor de producători sau ai altor

forme asociative în vederea încurajării fenomenului de asociere.

Obiectivele operaţionale se referă la:

Promovarea investiţiilor în exploataţiile agricole din

sectorul vegetal şi de creştere a animalelor pentru realizarea de

construcţii noi şi/sau modernizarea construcţiilor agricole

existente din cadrul acestora şi a utilităţilor aferente;

achiziţionarea de maşini şi utilaje noi, înfiinţarea de

plantaţii etc.

Finanţare:

Pentru perioada 2010 – 2013:

Valoarea maximă a cofinanţării publice este de 800.000

Euro, iar ponderea sprijinului nerambursabil va fi de maxim 40%.

Valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu va depăşi

2.000.000 Euro.

Procentul sprijinului nerambursabil de 40% se va putea

majora cu:

10% pentru investiţiile realizate de tinerii agricultori cu

vârsta sub 40 ani, la data depunerii cererii de finanţare;

173

10% pentru investiţiile realizate de agricultorii din zonele

montane cu handicap natural, în zone cu handicap natural şi în

arii naturale protejate încadrate în reţeaua Natura 2000;

10% pentru investiţiile având drept scop implementarea

noilor provocări prin următoarele tipuri de operaţiuni:

îmbunătăţirea eficienţei utilizării şi depozitării

îngrăşămintelor cu azotat;

instalaţii pentru tratamentul apelor reziduale în exploataţii

agricole şi în cadrul proceselor de prelucrare şi comercializare;

Beneficiari eligibili:

Persoană fizică

Persoană fizică autorizată (înfiinţată în baza legii 300/ 2004,

cu modificările şi completările ulterioare sau înfiinţată în baza

OUG nr. 44/ 16 aprilie 2008)

Întreprinderi individuale (înfiinţate în baza OUG nr. 44/16

aprilie 2008)

Întreprinderi familiale (înfiinţate în baza OUG nr. 44/16 aprilie

2008)

Asociaţie familială (înfiinţată în baza legii 300/2004, cu

modificările şi completările ulterioare)

Societate în nume colectiv – SNC (înfiinţată în baza Legii

nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare);

Societate în comandită simplă – SCS (înfiinţată în baza Legii


Societate pe acţiuni – SA (înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990,

cu modificările şi completările ulterioare);

Societate în comandită pe acţiuni – SCA (înfiinţată în baza

Legii nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare);

Societate cu raspundere limitată – SRL (înfiinţată în baza

Legii nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare);

Societate comercială cu capital privat (înfiinţată în baza Legii


Societate agricolă (înfiinţată în baza Legii nr. 36/1991);

174

Societate cooperativă agricolă (înfiinţată în baza Legii

nr. 1/2005);

Grup de producători (recunoscut în baza Legii nr. 338/2005),

doar cu condiţia ca investiţiile realizate să deservească

interesele propriilor membri;

Cooperativă agricolă (înfiinţată în baza Legii nr. 566/2004),

doar cu condiţia ca investiţiile realizate să deservească

interesele propriilor membri.

Măsura M123: Creşterea valorii adăugate a Produselor

agricole şi forestiere. Obiectivele specifice ale măsurii sunt:

1. Introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee

pentru obţinerea de noi produse agricole şi forestiere

competitive;

2. Adaptarea întreprinderilor la noile standarde comunitare

atât în etapa de procesare cât şi în cea de distribuţie a

produselor obţinute;

3. Îmbunătăţirea veniturilor întreprinderilor sprijinite prin

creşterea valorii adăugate a produselor agricole;

4. Creşterea valorii adăugate a produselor forestiere precum

şi a eficienţei economice a activităţii microîntreprinderilor,

prin dezvoltarea şi modernizarea echipamentelor,

proceselor şi tehnologiilor de prelucrare.

Atingerea acestor obiective se realizează prin investiţii

corporale şi necorporale în cadrul întreprinderilor pentru:

- procesarea şi marketingul produselor agricole care

procesează materii prime, incluse în Anexa I la Tratatul de

Instituire a Comunităţii Europene, cu excepţia produselor

piscicole şi care obţin produse incluse în Anexa I;

- procesarea şi marketingul produselor agricole care

procesează materii prime, incluse în Anexa I la Tratatul de

Instituire a Comunităţii Europene, cu excepţia produselor

piscicole şi care obţin produse neincluse în Anexa I şi care fac

obiectul unei Scheme de ajutor de stat.

175

Activităţi sprijinite:

În cadrul măsurii 123 sunt sprijinite investiţiile la nivelul

întregului teritoriu al României.

construcţii noi şi/ sau modernizarea clădirilor folosite

pentru procesul de producţie, inclusiv construcţii destinate

protecţiei mediului, infrastructura internă şi utilităţi, precum şi

branşamente şi racorduri necesare proiectelor;

contrucţii noi şi/ sau modernizări pentru depozitarea

produselor, inclusiv depozite frigorifice en-gross;

achiziţionarea sau achiziţionarea în leasing de noi utilaje,

instalaţii, echipamente, aparate şi costuri de instalare;

investiţii pentru îmbunătăţirea controlului intern al calităţii

materiei prime, semifabricatelor, produselor şi subproduselor

obţinute în cadrul unităţilor de procesare şi marketing;

investiţii pentru producerea şi utilizarea energiei din surse

regenerabile;

achiziţionarea sau achiziţionarea în leasing de noi

mijloace de transport specializate, necesare activităţii de

producţie şi, identificate ca necesare prin studiul de fezabilitate

sau memoriul justificativ.

Finanţare:

Prin Măsura 123 se pot acorda beneficiarilor eligibili şi

selectaţi fonduri nerambursabile în procent de până la 50%,

fondurile acordate reprezentând cofinanţarea publică (raportată la

valoarea totală eligibilă a proiectului) la care trebuie să se adauge

cofinanţarea privată.

Cuantumul sprijinului şi plafoanele maxime ale cofinanţării

publice pentru un proiect sunt următoarele:

Pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii –

cuantumul sprijinului este de 50% din valoarea eligibilă a

investiţiei, cu un plafon maxim al sprijinului public nerambursabil

de 2.000.000 Euro/ proiect.

176

Pentru investiţiile care aparţin unei forme asociative şi

care deservesc membrii acesteia – cuantumul sprijinului este de

50% din valoarea eligibilă a investiţiei, cu un plafon maxim al

sprijinului public nerambursabil de 3.000.000 Euro/ proiect.

Intensitatea sprijinului pentru Regiunea de Dezvoltare 8

Bucureşti – Ilfov se limitează la 40% din valoarea eligibilă în

conformitate cu art. 28(3) din Regulamentul 1698/2005 şi cu

Harta de Ajutor Regional.

Pentru alte întreprinderi – cuantumul sprijinului este de

25% din valoarea eligibilă a proiectului, cu un plafon maxim al

sprijinului public nerambursabil de 2.000.000 Euro/proiect.

Intensitatea sprijinului pentru Regiunea de Dezvoltare 8

Bucureşti-Ilfov se limitează la 20% din valoarea eligibilă a

proiectului (conform art. 28(3) din Reg. 1698/2005).


Micro-întreprinderi şi Întreprinderi Mici şi Mijlocii – definite

în conformitate cu Recomandarea (CE) nr. 361/2003, respectiv în

conformitate cu Legea nr. 346/2004, cu modificările şi

completările ulterioare;

Alte întreprinderi care nu sunt micro-întreprinderi,

întreprinderi mici şi mijlocii, care au mai puţin de 750 angajaţi sau

cu o cifră de afaceri care nu depăşeşte 200 milioane Euro –

definite în conformitate cu art. 28 din Regulamentul (CE) nr.

1698/2005.

Cooperative agricole de procesare a produselor agricole –

constituite conform Legii nr. 566/2004;

Societăţi cooperative de valorificare – constituite conform

Legii nr. 1/2005;

Asociaţii familiale – constituite conform Legii nr.

300/2004 cu modificările şi completările ulterioare sau înfiinţată în

baza OUG nr. 44/16 aprilie 2008;

Grupuri de producători constituite conform Ordonanţei nr.

37/2005 cu modificările şi completările ulterioare, care au ca scop

177

comercializarea în comun a produselor agricole şi silvice şi

aparţin următoarelor forme juridice :

societăţi comerciale – constituite conform Legii nr.

31/1990

cooperative agricole de procesare a produselor agricole,

constituite conform Legii nr. 566/2004.

Măsura M312: Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de

micro-întreprinderi. Obiectivele operaţionale se referă la:

1. Crearea de micro-întreprinderi precum şi dezvoltarea

celor existente în sectorul non-agricol în spaţiul rural;

2. Încurajarea iniţiativelor de afaceri promovate, în special

de către tineri şi femei;

3. Încurajarea activităţilor meşteşugăreşti şi a altor activităţi

tradiţionale;

4. Reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură.


În cadrul Măsurii 312 se pot realiza următoarele tipuri de

investiţii:

1. investiţii în activităţi non-agricole productive cum ar fi:

- Industria uşoară (articole de pielărie, încălţăminte, lână,

blană, tricotaje, produse de uz gospodăresc, produse

odorizante etc.);

- În activităţi de procesare industrială a produselor

lemnoase – începând de la stadiul de cherestea (ex. mobilă);

- Mecanică fină, asamblare maşini, unelte şi obiecte

casnice, producerea de ambalaje etc.

- Investiţii pentru dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti, de

artizanat şi a altor activităţi tradiţionale non-agricole cu specific

local (prelucrarea fierului, lânii, olăritul, brodatul, confecţionare

instrumente muzicale tradiţionale etc.), precum şi marketingul

acestora (mici magazine de desfacere a propriilor produse

obţinute din aceste activităţi).

2. Servicii pentru populaţia rurală cum ar fi:

178

- Servicii de croitorie, frizerie, cizmărie;

- Servicii de conectare şi difuzare internet;

- Servicii de mecanizare, transport (altele decât achiziţia

mijloacelor de transport), protecţie fitosanitară, însămânţare

artificială a animalelor, servicii sanitar-veterinare;

- Servicii reparaţii maşini, unelte şi obiecte casnice.

3. investiţii în producerea de energie regenerabilă -

Achiziţionarea de echipamente de producere a energiei

din alte surse regenerabile decât biocombustibilii.

Finanţare:

Prin Măsura 312 intensitatea ajutorului public nerambursabil

va fi de până la 70% din totalul cheltuielilor eligibile şi nu va

depăşi:

50.000 Euro/ proiect dacă beneficiarii sunt persoane fizice

autorizate;

100.000 Euro/ proiect pentru micro-întreprinderile care îşi

desfăşoară activitatea în sectorul transportului rutier;

200.000 Euro/ proiect pentru alte micro-întreprinderi

Valoarea maximă a sprijinului va fi de:

50.000 Euro/ proiect pentru cabinet medical individual,

cabinet medical veterinar individual, persoană fizică autorizată,

întreprindere familială precum şi persoanele fizice care declară

că se vor autoriza ca persoană fizică autorizată, întreprindere

familială;

100.000 Euro/ proiect pentru micro-întreprinderile care îşi

desfăşoară activitatea în sectorul transportului rutier;

200.000 Euro/ proiect pentru întreprindere individuală,

societăţi cooperative meşteşugăreşti de gradul I, societăţi

cooperative de consum de gradul I, societăţi comerciale cu

capital privat care pot fi beneficiari ai măsurii, precum şi pentru

persoanele fizice care declară că se vor autoriza ca

întreprindere individuală.

179


Micro-întreprinderile aşa cum sunt definite în

Recomandarea Comisiei (CE) nr. 361/ 2003 şi în legislaţia

naţională în vigoare (având mai puţin de 10 angajaţi şi care

realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale în

valoare de până la 2,0 milioane Euro echivalent în lei)

Persoane fizice (neînregistrate ca agenţi economici) –

care se vor angaja ca până la data semnării contractului de

finanţare să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică

autorizată şi să funcţioneze ca microîntreprinderi, iar în situaţia în

care, în urma autorizării, se modifică reprezentantul legal al

proiectului, vor depune toate documentele ce demonstrează

transferul dreptului de reprezentare pentru noua formă de

organizare juridică, această modificare neafectând respectarea

criteriilor de eligibilitate şi selecţie ale Cererii de finanţare.

Măsura M313: Încurajarea activităţilor turistice.

Obiectivele specifice se referă la:

1. Crearea şi menţinerea locurilor de muncă prin activităţi

de turism, în special pentru tineri şi femei;

2. Creşterea valorii adăugate în activităţi de turism;

3. Crearea, îmbunătăţirea şi diversificarea infrastructurii şi

serviciilor turistice;

4. Creşterea numărului de turişti şi a duratei vizitelor.

Obiectivele operaţionale se referă la:

1. Creşterea şi îmbunătăţirea structurilor de primire turistice

la scară mică;

2. Dezvoltarea sistemelor de informare şi promovare

turistică;

3. Crearea facilităţilor recreaţionale în vederea asigurării

accesului la zonele naturale de interes turistic.

180


În cadrul Măsurii 313 se pot realiza următoarele tipuri de

investiţii:

investiţii în activităţi recreaţionale

investiţii private în infrastructura turistică de agrement

independentă sau dependentă de structura de primire turistică ca:

spaţii de campare,

amenajări de ştranduri şi piscine,

achiziţionare de mijloace de transport tradiţionale pentru

plimbări, trasee pentru echitaţie, inclusiv prima achiziţie de cai

în scop turistic (cu excepţia celor pentru curse şi competiţii) şi

asigurarea adăposturilor acestora (ca parte a proiectului),

rafting, etc.

Finanţare:

Prin Măsura 313 intensitatea ajutorului public nerambursabil

va fi:

Pentru investiţiile în interes public negeneratoare de profit,

intensitatea sprijinului public nerambursabil va fi de până la 100%

din totalul cheltuielilor eligibile şi nu va depăşi valoarea de

200.000 Euro/ proiect;

Pentru investiţiile generatoare de profit, intensitatea

ajutorului public nerambursabil va fi de până la:

70% din totalul cheltuielilor eligibile şi nu va depăşi 70.000

Euro/ proiect în cazul proiectelor de investiţii în agroturism;

50% din totalul cheltuielilor eligibile şi nu va depăşi 200.000

Euro/ proiect pentru alte tipuri de investiţii în turismul rural.

Beneficiari eligibili::

Micro-întreprinderile

Persoane fizice (neînregistrate ca agenţi economici) –

care se vor angaja ca până la data semnării Contractului de

finanţare să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică

autorizată şi să funcţioneze ca micro-întreprindere, iar în situaţia

în care, în urma autorizării, se modifică reprezentantul legal al

181

proiectului, se vor depune toate documentele ce demonstrează

transferul dreptului de reprezentare pentru noua formă de

organizare juridică, această modificare neafectând respectarea

criteriilor de eligibilitate şi selecţie ale Cererii de Finanţare.

Comunele prin reprezentanţii lor legali conform legislaţiei

naţionale în vigoare, precum şi asociaţiile de dezvoltare

intercomunitară realizate doar între comune şi înfiinţate conform

legislaţiei naţionale în vigoare (Legea nr. 215/ 2001 a

administraţiei publice locale cu modificările şi completările

ulterioare şi Ordonanţa Guvernului nr. 26/ 2000 cu privire la

asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare);

ONG-uri, definite conform legislaţiei naţionale în vigoare.

7.3. Abordarea unei investiţii finanţată din fonduri

europene nerambursabile

Demersurile pentru finanţarea din fonduri europene

nerambursabile a unei investiţii cuprinde mai multe etape:

1. Identificarea programului de finanţare cel mai potrivit

pentru investiţie

2. Realizarea documentaţiei specifice necesare pentru

obţinerea finanţării (Studiu de fezabilitate, Plan de Afaceri, Studiu

de Piaţă, Viabilitatea financiară a investiţiei)

3. Completarea Cererii de Finanţare, conform specificaţiilor

fiecărui program de finanţare în parte şi depunerea acesteia,

împreună cu documentaţia specifică la instituţiile însărcinate cu

evaluarea proiectului

4. Evaluarea proiectului – Răspunsuri la Cererile de

informaţii suplimentare

5. Selectarea proiectului pentru finanţare şi semnarea

contractului între beneficiar şi autoritatea de implementare

6. Stabilirea strategiei de derulare a achiziţiilor şi încheierea

contractelor între Beneficiar şi Furnizorii proiectului

182

7. Depunerea Cererilor de Plată în vederea rambursării

sumelor plătite către furnizori.

7.4. Rolul creditelor bancare şi a fondurilor de garantare în

implementarea proiectelor europene

A. Tipuri de credite bancare destinate co-finanţării proiectelor

europene

Pentru a veni în sprijinul implementării proiectelor cu

finanţare europeană, băncile au creat produse bancare dedicate

beneficiarilor de finanţări europene.

Astfel, băncile au venit în întâmpinarea uneia dintre cele mai

importante probleme cu care se confruntă potenţialii beneficiari

de proiecte europene, şi anume asigurarea contribuţiei proprii şi

finanţarea cheltuielilor neeligibile, precum şi asigurarea resurselor

financiare pentru implementarea proiectului până la rambursarea

cheltuielilor.

Practic, pe piaţa bancară produsele de creditare pentru

beneficiarii de proiecte europene se regăsesc sub diverse forme,

în esenţă ele vizează aceleaşi nevoi de finanţare ale beneficarilor.

Principalele tipuri de produse bancare sunt:

1. Scrisori de garanţie bancară care să acopere suma

solicitată în avans (prefinanţarea), în valoare de până la 110% din

valoarea avansului. Scrisoarea de garanţie bancară vă este

necesară pentru încasarea avansului de la autorităţi în cazul în

care a fost solicitat în cererea de finanţare.

2. Credite punte pentru acoperirea necesarului de finanţare

până la momentul încasării sumelor nerambursabile de la

APDRP, cu o valoare de până la 100% din finanţarea

nerambursabilă.

Creditul punte ajută beneficiarul să-şi asigure necesarul

de finanţare din momentul în care începe cheltuielile pentru

implementarea proiectului şi până la recuperarea sumelor

nerambursabile de la Autoritatea de Management.

183

Credite pentru asigurarea co-finanţării la proiect

sprijină beneficiarul în asigurarea sau completarea surselor

necesare co-finanţării proiectului.

4. Credite pentru finanţarea cheltuielilor neeligibile ale

proiectului, inclusiv pentru plata TVA. TVA-ul este considerat

cheltuială neeligibilă. Alături de celelalte produse, aceste tipuri de

credite asigură sursele de disponibilităţi băneşti necesare pentru

achiziţiile din proiect.

5. Produse de trezorerie destinate acoperirii riscului

valutar. Produsele de trezorerie acoperă riscul valutar rezultat din

diferenţele de curs de schimb ale diferitelor echipamente sau

bunuri importate/achiziţionate prin comerţul intracomunitar sau

ale căror preţuri sunt evaluate în valută. Finanţarea

nerambursabilă se acordă numai în lei.

Structura garanţiilor va fi stabilită de comun acord cu

banca în funcţie de specificul proiectului, băncile putând accepta

drept garanţie şi obiectul investiţiei, atunci când acest lucru este

posibil. În plus, prin intermediul convenţiilor de colaborare

încheiate de bănci cu Fondul de Garantare a Creditului Rural

(FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru

Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), pot fi accesate

garanţiile oferite de aceste instituţii.

B. Garantarea creditelor bancare destinate co-finanţării

proiectelor europene

Fondul de Garantare a Creditului Rural - IFN S.A. este o

instituţie publică care oferă un instrument financiar care permite

accesul investitorilor la credite şi alte instrumente de finanţare,

prin acordarea de garanţii financiare.

FGCR-IFN SA are ca obiect de activitate exclusiv

garantarea creditelor şi a altor instrumente de finanţare, care pot

fi obţinute de persoane fizice şi juridice - producători agricoli şi

procesatori de produse agroalimentare, pentru realizarea

184

producţiei agricole, stocarea şi procesarea produselor agricole şi

realizarea obiectivelor de investiţii în aceste domenii.

Fondul a încheiat Convenţii de lucru, în scopul de a facilita

accesul la credite şi alte instrumente de finanţare beneficiarilor

programelor FEADR, FEP şi FEGA, cu principalele instituţii

financiare bancare de pe piaţă.

FGCR-IFN SA poate garanta împrumuturile acordate de

bănci beneficiarilor programelor cu finanţare europeană prin

FEADR, FEP şi FEGA pentru asigurarea finanţării necesare

realizării proiectelor prevăzute în Programul Naţional de

Dezvoltare Rurală pentru perioada programată 2007-2013.

Principalele tipuri de servicii oferite sunt reprezentate de

garantarea următoarelor tipuri de credite şi alte instrumente de

finanţare :

- creditele pe termen scurt, mediu şi lung

- scrisorile de garanţie bancară

- scrisori de garanţie în favoarea APDRP, conform OG 79/2009

- creditele de investiţii acordate beneficiarilor FEADR, FEP şi

FEGA

- creditele de producţie care asigură sursele de finanţare

necesare beneficiarilor programului SAPARD care au realizat şi

pus în funcţiune investiţia.

Suma garantată de FGCR - IFN SA, în lei sau valută,

reprezintă maxim:

- 50% din valoarea creditelor de producţie pe termen

scurt/acordurilor de garanţie bancară, inclusiv pentru beneficiarii

programului SAPARD,

- 70 - 100% din valoarea creditelor/scrisorilor de confort

acordate/emise de instituţiile de creditare în scopul asigurării co-

finanţării proiectelor de investiţii realizate prin Programul Naţional

de Dezvoltare Rurală, respectiv FEADR, FEP.

Beneficiarii FEADR care au semnat contractele de

finanţare nerambursabilă cu APDRP în anul 2009, pot primi un

avans de 50% din valoarea finanţării nerambursabile (50%) pe

185

baza unei scrisori de garanţie acordate de Fond a cărei valoare

este de 110% din valoarea avansului.

Procedura de obţinere a garanţiei

Pentru obţinerea garanţiei Fondului se procedează astfel:

- Documentaţia pentru obţinerea creditului se înaintează

băncii comerciale finanţatoare;

- Banca analizează documentaţia, iar în cazul în care

acceptă să deruleze operaţiunea completează Solicitarea de

garantare, conform Convenţiei încheiate cu FGCR-IFN SA pe

care o transmite Fondului, împreună cu Declaraţia clientului, şi cu

documentaţia din dosarul de creditare, în copie;

- Fondul analizează documentaţia primită şi în Măsura în

care aceasta corespunde Normelor Metodologice proprii, acordă

garanţia în maxim 7 zile, respectiv 15 zile lucrătoare, în funcţie de

nivelul de competenţă în aprobarea garanţiei şi semnează cu

Banca un Contract de garantare în favoarea beneficiarului

creditului.

FNGCIMM SA - IFN este instituţie publică care contribuie

la finanţarea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii,

prin sprijinirea completării surselor de finanţare ale afacerii.

FNGCIMM SA oferă servicii de garantare creditelor

acordate de băncile comerciale în limita a maxim 75% şi servicii

de finanţare directă a obiectivelor de investiţii.

Fondul garantează Finanţări acordate de instituţii

financiar-bancare/ nebancare, pentru:

- plata taxei de consultanţă aferentă unui proiect pe un

domeniu de activitate potenţial beneficiar de fonduri europene;

- realizarea proiectelor pe domenii de activitate potenţial

beneficiare de fonduri europene.

Beneficiarii eligibili sunt IMM - urile, definite potrivit Legii

nr.346/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care doresc

să realizeze proiecte în domenii de activitate potenţial beneficiare

de fonduri europene, şi care:

186

- îndeplinesc condiţiile de accesare a fondurilor europene;

- îndeplinesc condiţiile de acordare specificate în normele

finanţatorului şi ale FNGIMM.

Procentul de garantare este în conformitate cu prevederile

din convenţiile încheiate cu finanţatorii, cu precizarea că, pentru

finanţarea acordată pentru consultanţă, procentul maxim de

garantare este de 80%, iar comisionul de garantare este de

numai 1%/an. Garanţia se poate acorda pentru o perioadă de

până la 3 ani, pentru consultanţă, iar pentru investiţii garanţia se

acordă în corelaţie cu durata creditului.

În situaţia în care condiţiile de accesare a fondurilor

europene prevăd ca aplicantul să facă dovada existenţei surselor

proprii pentru finanţarea proiectului, Fondul va putea emite, la

solicitarea instituţiei finanţatoare un document - Promisiune de

garantare - prin care Fondul îşi exprimă intenţia de a garanta

finanţarea ce va fi primită de IMM, după aprobarea proiectului de

către autoritatea de implementare.

Paşi de urmat pentru obţinerea garanţiei:

- Înaintarea documentaţiei de credit băncii finanţatoare, iar banca,

în urma analizei proprii, consideră proiectul viabil, dar consideră

că nu sunt prezentate suficiente garanţii materiale pentru

acordarea creditului.

- Beneficiarul solicită băncii să utilizeze garanţiile fondului de

garantare.

- Banca va trebui să solicite fondului de garantare participarea la

împărţirea riscului, prin emiterea unei garanţii financiare pentru

proiectul respectiv.

- Fondul de garantare va analiza dosarul primit de la bancă şi va

transmite băncii decizia privind acordarea garanţiei financiare

solicitate.

http://www.fngcimm.ro/fisiere/96_Promisiune%20de%20garantare.pdf

http://www.fngcimm.ro/fisiere/96_Promisiune%20de%20garantare.pdf

187

Capitolul VIII.

Model de plan de afaceri / Cerere de finanţare

8.1. Planul de afaceri pentru înfiinţarea Centrului de

Înfrumuseţare şi Întreţinere Corporală „Mata Hari”

pentru SC ABC Consulting SRL

1. Firma

În acest capitol descrieţi în detaliu firma, menţionând

următoarele:

Denumirea firmei SC ABC CONSULTING SRL

Scurtă descriere a firmei, viziune, misiune, strategie

SC ABC CONSULTING SRL a fost înfiinţată în anul 2004 şi

a desfăşurat activitate în domeniul Consultanţei în Afaceri şi

Management pe codul CAEN 7022. De la înfiinţare şi până în

prezent cifra de afaceri şi profitul au avut o evoluţie ascendentă,

astfel că în anul 2010 cifra de afaceri era 90.210 lei, iar profitul

din exploatare de 23.000 lei.

Firma intenţionează să-şi diversifice activitatea pe un cod

CAEN existent în statut -9604 – Activităţi de întreţinere corporală.

SC ABC CONSULTING SRL beneficiază, în baza unui

contract de închiriere, încheiat pe o durată de 7 de ani, de un

spaţiu de 250 mp în Craiova, într-o zonă semi-centrală, cu

drepturi depline de exploatare, inclusiv dreptul de a moderniza şi

compartimenta spaţiul.

Firma intenţionează să înfiinţeze în acest spaţiu un Centru

de Înfrumuseţare şi Întreţinere Corporală.

Viziune: SC ABC CONSULTING SRL va deveni o firmă de

succes în municipiul Craiova.

Misiune: SC ABC CONSULTING SRL va oferi servicii de

calitate populaţiei din municipiul Craiova şi din ţară.

Strategie: SC ABC CONSULTING SRL, pe lângă

188

activitatea curentă de consultanţă, va înfiinţa un Centru de

Înfrumuseţare şi Întreţinere Corporală. Va anagaja personal foarte

bine pregatit şi va sprijini perfecţionarea lor continuă prin

frecventarea unor cursuri specifice.

SC ABC CONSULTING SRL va avea o politică de servicii şi

de preţuri centrată pe client, conştientizând că veniturile şi

profiturile firmei depind în mod esenţial de raportul preţ / calitate

oferit.

Forma de organizare

Societate cu răspundere limitată

Numele complete ale administratorilor şi acţionarilor, cote

de participare deţinute.

Mihai Popescu– asociat unic şi administrator (deţine 100%

din capitalul social al firmei)

Localizare, adresa sediului social principal, sucursale,

filiale

Sediul social al firmei este municipiul Craiova, Str. Aleea

Nicolae Iorga, Nr. 14, Bl. A53, Sc.2, Ap. 5. Spaţiul pe care se va

realiza investiţia este situat în Municipiul Craiova.

Istoricul firmei. Descrieţi dezvoltarea şi evoluţia

produselor/ serviciilor precum şi evoluţia vânzărilor, profiturilor.

Descrieţi poziţia curentă a firmei.

Firma SC ABC CONSULTING SRL a fost înfiinţată în anul

2004 şi a desfăşurat activităţi în domeniul serviciilor de

consultanţă .

Cifra de afaceri şi profitul au evoluat astfel:

Anul înfiinţării: 2004

Anul n*-2

2007

Anul n*-1

2008

Anul n*

2009

Numărul mediu de salariaţi 3 2

Cifra de afaceri (lei) 88 457 lei 38 092 lei

Profitul din exploatare (lei) 9 926 lei 5 806 lei

Administratorul SC ABC Consulting SRL, studiind cerinţele

189

pieţei, a sesizat o nouă oportunitate de a investi în domeniul

înfrumuseţării şi întreţinerii corporale. A decis să construiască un

Centru de Înfrumuseţare şi Întreţinere Corporală la standarde

europene. În vederea realizării acestei investiţii a închiriat, pe o

durată de 7 ani, un spaţiu de 250 mp în Craiova cu drepturi

depline de exploatare, inclusiv dreptul de a moderniza şi

compartimenta spaţiul în funcţie de necesităţi.

Afacerea/ activitatea curentă, experienţa în domeniul în

care se doreşte realizarea investiţiei. Descrieţi, pe scurt,

produsele şi/sau serviciile oferite (acestea vor fi detaliate mai jos).

SC ABC CONSULTING SRL este o firmă înfiinţată în

ianuarie 2004 cu activitatea principală în domeniul serviciilor de

consultanţă (cod CAEN principal 7022).

Firma a conceput şi implementat proiecte cu finanţare

europeană în domeniul serviciilor auto, serviciilor medicale,

agricultură, resurse umane.

Descrierea spaţiilor de producţie/prestare servicii

disponibile, inclusiv detalii despre utilităţile şi facilităţile aferente

(vezi şi pct. 2.3.5. „Resursele materiale implicate în realizarea

proiectului” din formularul cererii de finanţare)

În prezent firma îşi desfăşoară activitatea la sediul social

situat în Craiova, Str. Aleea Nicolae Iorga, Nr. 14, Bl. A53, Sc.2,

Ap. 5. În vederea realizării investiţiei propuse prin prezentul

proiect, SC ABC CONSULTING SRL a închiriat, pe o durată de 7

ani, un spaţiu de 250 mp în Craiova cu drepturi depline de

exploatare, inclusiv dreptul de a moderniza şi compartimenta

spaţiul în funcţie de necesităţi.

Firma intenţionează să înfiinţeze în acest spaţiu un Centru

de Înfrumuseţare şi Întreţinere Corporală. Spaţiul dispune de

toate utilităţile şi facilităţile necesare: curent electric , apă curentă,

canalizare, reţea de gaze naturale, acces facil la drumuri şi este

poziţionat în apropierea unor staţii ale mijloacelor de transport în

comun. Spaţiul va fi modernizat, compartimentat şi amenajat de

către un arhitect pe o temă retro, ţinând cont că denumirea

190

centrului va fi „Mata Hari”. Sinonim cu spionajul, exotismul şi

frivolitatea, numele Mata Hari făcea istorie la început de secol XX.

Despre acest personaj s-au scris cărţi şi s-au realizat filme

celebre; numele Mata Hari este legat de emanciparea femeii şi de

ideea de frumuseţe şi mister.

Resurse umane: descrieţi şi explicaţi, în detaliu, politica de

resurse umane, atribuţii, responsabilităţi, strategia de

dezvoltare a resurselor umane (e.g. politica de instruire).

Descrieţi calificările, expertiza personalului angajat în

activitatea microîntreprinderii, pe activităţi desfăşurate.

Detaliaţi echipa de management al proiectului propus în

cererea de finanţare: structura, rolurile, funcţiile,

responsabilităţile, relaţii funcţionale între membrii echipei de

proiect, expertiza. Corelaţi informaţiile cu secţiunea 2.4.

„Managementul proiectului” din formularul cererii de finanţare.

Este recomandabil să ataşaţi, la Planul de afaceri, CV-urile

membrilor echipei de proiect, precum şi orice alt document

care să susţină argumentele prezentate, fişe de post,

organigrama etc.

În prezent firma are doi angajaţi permanent, iar în activităţile

curente sunt implicaţi diversi colaboratori în funcţie de necesităţi.

Managerul firmei are experienţa în domeniul administrării

afacerilor, mass-media şi relaţii publice, fapt ce va contribui la

succesul investiţiei propuse prin prezentul proiect.

Pe perioada implementării proiectului, societatea va recruta şi

va instrui 1 recepţioner, 2 hair stilişti, 2 cosmeticieni, 1 maseur,1

tehnician întreţinere. SC ABC CONSULTING SRL va acorda o

atenţie deosebită perfecţionării angajaţilor proprii prin

frecventarea unor cursuri specifice.

Proiectul va fi implementat de către beneficiar în colaborare

cu o firmă de consultanţă cu experienţă în conceperea şi

implementarea proiectelor cu finanţare europeană.

Cerinţele minime care au fost impuse prin documentaţia de

atribuire a contractului de consultanţă şi management al

191

proiectului sunt următoarele:

- minim un an vechime

- resurse umane competente în implementarea proiectelor

cu finanţare europeană (studii superioare în domeniu şi

/sau implementarea altor proiecte cu finanţare europeană)

În urma procedurii a fost selectată firma de consultanţă

SC MANAGEMENT GRUP SRL, cu experienţă în scrierea şi


Echipa de implementare a proiectului este alcătuită din:

Manager de proiect – Răducan Mihaela – angajat al firmei

de consultanţă, absolventă a Facultăţii de Economie şi

Administrarea Afacerilor. Managerul de proiect va coordona

echipa de implementare; răspunde de realizarea tuturor

activităţilor prevăzute, a indicatorilor, de respectarea graficului de

activităţi şi a bugetelor.

Manager financiar – Mitrache George – colaborator al firmei

de consultanţă, cu studii superioare în domeniul economic,

experienţă în managementul financiar şi elaborarea /

implementarea proiectelor cu finanţare europeană, absolvent al

Masterului „International Business Administration” şi expert

achiziţii publice.

Managerul financiar răspunde de realizarea achiziţiilor, de

respectarea legislaţiei economice în vigoare, de întocmirea

cererilor de rambursare.

Responsabil tehnic – Mihai Popescu – manager,

administratorul societăţii SC ABC CONSULTING SRL.

Responsabilul tehnic va asigura documentaţia tehnică

necesară întocmirii dosarelor de achiziţii, va ţine legătura cu

ofertanţii declaraţi câştigători , va verifica parametrii tehnici ai

echipamentelor, va asigura punerea în funcţiune a

echipamentelor achiziţionate.

Obiectivele firmei – planul de dezvoltare pe termen mediu (până la 5

ani), evidenţiind modul cum acesta se corelează cu investiţia propusă

192

prin proiect. Descrieţi obiective realiste şi credibile.

- Creşterea performanţelor economice ale firmei SC ABC

CONSULTING SRL prin diversificarea activităţii.

- Creşterea cifrei de afaceri şi a profitului din exploatare cu

50% în primul an de operare a investiţiei.

- Atingerea unei cote de 5% din piaţa de profil din Craiova.

- Creşterea numărului de angajaţi de la 2 la 9.

- Oferirea unor servicii de calitate necesare comunităţii.

2. Produsul/ serviciul

În acest capitol, descrieţi şi explicaţi, în detaliu, produsul/serviciul ce

face obiectul investiţiei propuse în proiect.

Descrierea produsului: caracteristici fizice (mărime, formă,

culoare, design, capacităţi), tehnologia utilizată în producerea/

dezvoltarea lui (materii prime, echipamente, forţa de muncă, patente etc

– localizaţi, la nivel de regiune de dezvoltare/judeţ, sursa acestor

elemente).

Descrierea serviciului: ce reprezintă, ce nevoi satisface, care sunt

materialele şi echipamentele necesare prestării serviciului, etape în

procesul de prestare a serviciului, beneficii pentru clienţi.

Prezentaţi modul în care tehnologiile noi, moderne vor fi utilizate

în producerea/ menţinerea/ dezvoltarea produsului/ serviciului.

Evidenţiaţi calităţi/avantaje ale produsului/ serviciului dvs. faţă de

cel al competitorilor.

Puteţi, de asemenea, să enumeraţi/ descrieţi produse/ servicii

viitoare şi planificarea dezvoltării acestora, evidenţiind astfel, evoluţia

strategiei de dezvoltare a produsului/ serviciului în funcţie de evoluţia

pieţei.

Prezentaţi principalii furnizori de materii prime şi materiale.

Ponderea materiilor prime şi a materialelor, în funcţie de provenienţă

(e.g. local, indigen, import).

Centrul de Înfrumuseţare şi Întreţinere Corporală „Mata

Hari” va oferi femeilor din municipiul Craiova următoarele servicii:

frizerie şi coafură de lux, cosmetică şi înfrumuseţare (epilare,

pensat, peeling facial, tratamente faciale naturale, machiaj,

193

manichiură), masaj şi relaxare (reflexoterapie, masaj de relaxare,

masaj anticelulitic), solar, saună, electrostimulare şi împachetări.

De calitatea serviciilor vor răspunde managerul societăţii şi cei 7

angajaţi: 1 recepţioner, 2 hair stilişti, 2 cosmeticieni, 1 maseur,1

tehnician întreţinere.

Specificul centrului va fi dat de folosirea cu preponderenţă a

tratamentelor cosmetice naturale (plante, fructe, miere, ciocolată,

lapte, argilă, flori, ape minerale naturale, ape termale), de

existenţa unui personal calificat, capabil să consilieze clienţii în

vederea alegerii celor mai potrivite metode de înfrumuseţare, de

existenţa unei aparaturi performante în domeniul întreţinerii şi

înfrumuseţării corporale (solar vertical, saună, electrostimulator).

De asemenea, tema retro de amenajare a spaţiului (începutul

secolului 20, anii în care a trăit Mata Hari) va contribui la

atractivitatea serviciilor oferite – ideea de întoarcere la natural, la

descoperirea frumuseţii mistice.

Serviciile oferite de Centrul „Mata Hari” vin în întâmpinarea

necesităţii femeii moderne de a avea grijă de propria imagine; o

femeie frumoasă şi îngrijită este mai fericită şi munceşte mai

eficient.

În raport cu competitorii (alte centre de înfrumuseţare şi

întreţinere corporală din Craiova) Centrul „Mata Hari” va avea

următoarele avantaje:

Accentul pus pe stilul retro „întoarcerea la natură”, simbolizat

de frumuseţea misterioasă a imaginii salonului-Mata Hari;

Poziţia centrului-o casă din zona semi-centrală a Craiovei,

într-o zonă liniştită, înconjurată de arbori şi flori, care

consolidează ideea de relaxare şi de întreţinere prin

tratamente naturiste;

Folosirea cu preponderenţă a tratamentelor cosmetice

naturale (plante, fructe, miere, ciocolată, lapte, argilă, flori,

ape minerale naturale, ape termale);

Calitatea personalului angajat;

Raportul foarte bun preţ-calitate.

194

Folosirea cu precădere a mijloacelor naturale de

înfrumuseţare nu exclude folosirea aparaturii performante, de

ultimă generaţie; Centrul „Mata Hari” va fi dotat cu scaune

moderne de frizerie şi coafură, cu un solar vertical care are inclus

un soft de programare a timpului de expunere, cu un aparat de

electrostimulare, cu o masă de masaj, cu truse moderne de

cosmetică şi înfrumuseţare.

Respectul pentru natură se va exprima şi prin folosirea

energiei regenerabile produse de panouri solare în procesul de

prestare a serviciilor.

Furnizorii de consumabile pentru centrul „Mata Hari” vor fi

din municipiul Craiova: RDG COSMETICS (săpunuri, şampoane,

creme), GIREBO IMPEX (ciocolată, parafină, argilă, ape minerale

şi termale), ABC COSMETICS (vopsele de păr,ceară, truse de

machiaj).

Forţa de muncă locală

După implementarea proiectului, SC ABC CONSULTING

SRL va crea 7 noi locuri de muncă : 1 recepţioner, 2 hair stilişti,

2 cosmeticieni, 1 maseur,1 tehnician întreţinere. Persoanele

angajate pe locurile de muncă nou create vor avea domiciliul în

municipiul CRAIOVA.

3. Piaţa

Descrieţi piaţa pe care activaţi sau pe care intenţionaţi să intraţi:

aria geografică de acoperire a produsului/ serviciului

Investiţia nou creată - Centru de Înfrumuseţare şi Întreţinere

Corporală „Mata Hari” - va fi amplasată în Craiova; majoritatea

clienţilor vor fi din Craiova şi din Judeţul Dolj; Accesul în incintă

este facil pentru autoturisme, deoarece este situat pe o stradă

puţin circulată;

clienţi existenţi şi potenţiali: în funcţie de piaţa de desfăşurare

(intern, extern), volumul vâzărilor, produse/ grupe de produse

După finalizarea investiţiei, Centrul de Înfrumuseţare şi Întreţinere

Corporală „Mata Hari” va putea deservi aproximativ 42 de clienţi

195

pe zi. Programul Centrului va fi între orele 10.00 - 20.00 (10 ore),

20 de zile pe lună.

Numărul estimat de clienţi şi încasările lunare

estimate pentru primul an

Servicii oferite

Preţ

medi

u

RON

Nr

clienţi/

zi

Total

încasări/

zi

Total

încasări/

lună

Total

încasări/

an

frizerie de lux 20 5 100 2000 24000

coafură de lux 50 5 250 5000 60000

cosmetică 30 10 300 6000 72000

înfrumuseţare 30 5 150 3000 36000

masaj 30 4 120 2400 28800

solar 15 4 60 1200 14400

saună 15 3 45 900 10800

electrostimulare 40 3 120 2400 28800

împachetări 40 3 120 2400 28800

TOTAL 42 1265 25300 303600

Total încasări lunare: 25.300 lei

Total încasări anuale: 303.600 lei

analiza stadiului actual al pieţei – nevoi şi tendinţe

Conform Institutului Naţional de Statistică, populaţia Craiovei

era în anul 2010 de 310.838 locuitori, din care 158.528 femei.

Numărul centrelor de înfrumuseţare şi întreţinere corporală

din Craiova era de aproximativ 34 (un centru la aproximativ 4.647

femei. Rezultă că există un deficit de centre de frumuseţe şi

întreţinere corporală în Craiova. În plus, există tendinţa naturală a

femeii actuale moderne de a acorda o atenţie sporită aspectului

exterior, ceea ce face ca un mare număr de femei să meargă cel

puţin de două ori pe lună la un centru de înfrumuseţare şi

întreţinere corporală.

Clientele centrelor de înfrumuseţare şi întreţinere corporală

au următoarele cerinţe (nevoi):

nevoia unor tratamente naturale non-invazive;

196

nevoia unui personal competent, amabil, capabil să comunice

bine cu clienţii şi să ofere servicii de calitate superioară;

nevoia unei igiene stricte a spaţiului şi a instrumentelor

folosite;

nevoia unui raport bun calitate-preţ;

nevoia folosirii mijloacelor şi aparaturii moderne de îngrijire

corporală (masaj, solar, electrostimulator, saună,

împachetări);

nevoia unui spaţiu usor accesibil;

nevoia unor servicii relativ rapide;

nevoia unui timp de aşteptare cât mai redus.

Tendinţele pieţei serviciilor de întreţinere şi înfrumuseţare

sunt următoarele:

- creşterea numărului de femei interesate de aspectul fizic;

- îmbunătăţirea continuă a calităţii resurselor umane din

acest domeniu prin perfecţionarea continuă a angajaţilor;

- reducerea continuă a timpului de aşteptare printr-o

programare prealabilă şi estimarea corectă a timpului

acordat fiecărui client.

definirea potenţialelor segmente ale pieţei produsului/serviciului dvs.

Primul segment este cel al femeilor cu venituri relativ

ridicate, care acordă o atenţie deosebită aspectului exterior şi au

timpul şi resursele financiare necesare pentru aceasta; ele solicită

cu preponderenţă următoarele servicii: frizerie şi coafură de lux,

cosmetică şi înfrumuseţare (epilare, pensat, peeling facial,

tratamente faciale naturale, machiaj, manichiură), masaj şi

relaxare (reflexoterapie, masaj de relaxare, masaj anticelulitic),

solar, saună, electrostimulare şi împachetări. Estimăm că

aproximativ 60% din clienţii constanţi ai centrelor de întreţinere şi

înfrumuseţare fac parte din această categorie.

Al doilea segment este cel al femeilor cu venituri relativ

modeste, care solicită următoarele servicii: frizerie şi coafură de

lux, cosmetică şi înfrumuseţare (epilare, pensat, manichiură).

197

Aproximativ 40% din clienţii centrelor de înfrumuseţare şi

întreţinere corporală fac parte din această categorie.

concurenţa: principalii concurenţi, ponderea lor pe piaţă, punctele

tari şi punctele slabe ale produsului/serviciului dvs. comparativ cu

cel al competitorilor (direcţi şi indirecţi); elemente care influenţează

comportamentul cumpărătorilor

În Craiova există aproximativ 34 de centre de înfrumuseţare şi

întreţinere corporală. Cei mai importanţi concurenţi identificaţi

în urma studiului de piaţă sunt:

Zazy Beauty Studio

- salon cosmetică, saloane cosmetică din judeţul Dolj

Descriere: Salon înfrumuseţare: coafură, cosmetică,

manichiură-pedichiură (unghii în gel), masaj

Adresă: Craiova, str. Carol I, nr. 33

Telefoane: 0763-854.098;

Email: [email protected]

Perfect Body - salon cosmetică, saloane cosmetică din judeţul

Dolj

Descriere:

electrostimulare, tunel, dermocell, detoxifiere,

ultrasunet, masaj, împachetări, cosmetică,

manichiură, pedichiură

Adresă: Str. Împăratul Traian nr. 12 Craiova

Telefoane: 0351-464.528; 0788-751.175;

Website: www.salonperfectbody.ro


Myly Style - salon cosmetică, saloane cosmetică din judeţul Dolj

Descriere:

Coafură, frizerie, manichiură, construcţie unghii gel

şi acryl, pedichiură, tratamente faciale, tratamente

corporale, împachetări, spa.

Adresă: Cartier Rovine, Str. Aleea Mierlei, nr.3, (în spatele

parcului)

Telefoane: 0767-367.699; 0744-424.211; 0770-173.765;

mailto:[email protected]

http://www.salonperfectbody.ro/


198


SofistiCut - salon cosmetică, saloane cosmetică din judeţul Dolj

Descriere: Salon coafură

Adresă: Calea Bucureşti, bl. A4, sc.4, ap. 3

Telefoane: 0351-469.578;


Salonul OK


Descriere:

Salon de înfrumuseţare. Servicii de cosmetică -

coafură şi cosmetică. Unitate de prestări servicii de

coafură şi frizerie.

Adresă: Bld. Racoţeanu, bl. G4 parter, Filiaşi

Telefoane: 0766-228.433;


Mary Lux - salon cosmetică, saloane cosmetică din judeţul Dolj

Descriere: Coafură, frizerie, cosmetică, manichiură, pedichiură,

unghii aplicate cu gel, masaj corporal, reflexoterapie

Adresă: Calea Severinului, Bl. A2, Ap2-3, parter

Telefoane: 0251-597.823; 0745-465.285;

Nycol Salon


Descriere:

Salonul nostru vă stă la dispoziţie şi vă oferă

următoarele servicii: coafură, frizerie, manichiură,

pedichiură, cosmetică şi masaj

Adresă: Craiova, Cartierul Craioviţa Nouă, Al. Arh. Duiliu Bl.

6 Sc. 2 Ap. 4

Telefoane: 0351-451.954

SC Ramonns SRL


Descriere: Cosmetică, Coafură, Manichiură, Pedichiură

Adresă: Brazdă, Rocadă, parter, Bl.32IVA1,Sc2

Telefoane: 0351.44.19.36




199


Beauty Salon Craiova - salon cosmetică, saloane cosmetică din

judeţul Dolj

Descriere: Salon de bronzare cu ultraviolete.

Adresă: Strada Al.I.Cuza Bl.8C-8D, Craiova., judeţul Dolj

Telefoane: 0251-599.897

Club Gina SRL Craiova


Descriere: Salon de înfrumuseţare. Servicii de cosmetică.

Centru de fitness şi întreţinere fizică.

Adresă: Strada Al.I.Cuza 6, Craiova., judeţul Dolj

Telefoane: 0251-419.679

Exotic Salon Craiova


Descriere: Cabinet de cosmetică.

Adresă: Strada Opanez 3, Craiova., judeţul Dolj

Telefoane: 0722-378.030

Ioniscosm SRL Craiova - Salon Mary Lux - salon de cosmetică

Descriere:

Salon de înfrumuseţare. Servicii cosmetică şi

coafură. Unitate de prestări servicii de coafură şi

frizerie.

Adresă: Calea Severinului Bl.A 2, parter, judeţul Dolj

Telefoane: 0251-597.823

Lady Di-Cabinet de Înfrumuseţare Craiova - salon de cosmetică


Adresă: Strada Olteţ 10, Bl.IJK, judeţul Dolj

Telefoane: 0251-414.965

Lido Craiova –

salon cosmetică, saloane cosmetică din judeţul Dolj

Descriere: Salon de înfrumuseţare - coafură şi cosmetică.

Adresă: Strada Unirii 14, Craiova, judeţul Dolj


200

Telefoane: 0251-417.612

Modern Craiova –



Adresă: Strada Felix Aderca 7, Craiova, judeţul Dolj

Telefoane: 0251-416.357

Quickly Cosmetics Craiova - Beauty Salon - salon de cosmetică


Cabinet de cosmetică.

Adresă: Strada Al.I.Cuza Bl.8C-8D, Craiova., judeţul Dolj

Telefoane: 0251-599.897

Salon Afrodita Craiova –



Adresă: Calea Bucureşti Bl. A 4, Craiova., judeţul Dolj

Telefoane: 0251-563.885

Salon Bella Diana Craiova –



Adresă: Strada Mihail Kogălniceanu 2, Craiova., judeţul Dolj

Telefoane: 0251-418.272

Salon Ciufulici Craiova –

Salon cosmetică, saloane cosmetică din judeţul Dolj


Adresă: Strada Nicolae Plopşor 49, Craiova., judeţul Dolj

Telefoane: 0722-508.397

Salon Claudia Craiova



Adresă: Strada Împăratul Traian nr.21, Craiova., judeţul Dolj

Telefoane: 0251-520.909

201

Salon Emilis Craiova



Adresă: Strada Mihail Kogălniceanu Bl.97AP, Sc.C, judeţul

Dolj

Telefoane: 0251-413.536

Salon Jeunesse Craiova

- salon cosmetică, saloane cosmetică din Dolj


Adresă: Bloc Luxor, Craiova, judeţul Dolj

Telefoane: 0251-419.316

Salon Marian Cotoi Craiova

- salon cosmetică, saloane cosmetică din Dolj


Adresă: Strada Traian Demetrescu 25, Craiova, judeţul Dolj

Telefoane: 0251-415.827

Website: www.marian-cotoi.ro

Salon Modern Craiova



Adresă: Strada Madona Dudu 1-2-3, Craiova, judeţul Dolj

Telefoane: 0251-416.357

Salon Royal Cosmetics Craiova


Descriere: Cabinet de cosmetică. Salon de bronzare cu

ultraviolete.

Adresă: Strada Vasile Conta U1, Craiova, judeţul Dolj

Telefoane: 0251-411.919

Salon Select Craiova



Unitate de prestări servicii de coafură şi frizerie.

http://www.marian-cotoi.ro/

202

Cabinet de cosmetică.

Adresă: Calea Bucureşti Bl. A1, Craiova, judeţul Dolj

Telefoane: 0251-545.679

Salon Studio Point Hair Evolution Craiova - salon de cosmetică


Adresă: Calea Bucureşti, Craiova, judeţul Dolj

Telefoane: 0740-040.843

Socom Prestarea Unitatea 3 Craiova

- salon cosmetică, saloane cosmetică

Descriere: Salon de masaj de întreţinere şi medical.

Adresă: Strada Madona Dudu 1-3-5, Craiova, judeţul Dolj

Telefoane: 0251-416.357

Tattoo Sfinx Salon SRL Craiova

- salon cosmetică, saloane cosmetică

Descriere: Tatuaje şi înfrumuseţare corporală.

Adresă: Strada Brestei 34, Craiova, judeţul Dolj

Telefoane: 0251-466.230

Website: www.tattoo-sfinx.ro

În raport cu concurenţa, avantajele competitive (punctele

tari) ale Centrului de Înfrumuseţare şi Întreţinere Corporală „Mata

Hari”, înfiinţat de SC ABC CONSULTING SRL vor fi:

1. dotarea cu echipamente performante a Centrului, ceea ce

va conduce la oferirea unor servicii de calitate;

2. existenţa în aceeaşi locaţie a mai multor servicii de

înfrumuseţare şi întreţinere corporală: frizerie şi coafură de lux,

cosmetică şi înfrumuseţare (epilare, pensat, peeling facial,

tratamente faciale naturale, machiaj, manichiură), masaj şi

relaxare (reflexoterapie, masaj de relaxare, masaj anticelulitic),

solar, saună, electrostimulare şi împachetări, ceea ce va conduce

la economie de timp pentru clienţi;

http://www.tattoo-sfinx.ro/

203

3. poziţia geografică a amplasamentului viitoarei investiţii (pe

o stradă uşor accesibilă, puţin circulată, cu numeroase locuri de

parcare);

4. politica de resurse umane prin care se va pune accent pe

angajarea unor persoane competente şi care acordă o mare

atenţie relaţiei lor cu clienţii.

Potenţialele puncte slabe în raport cu competitorii:

1. SC ABC CONSULTING SRL este un investitor nou pe

piaţa serviciilor de înfrumuseţare şi întreţinere corporală – acest

dezavantaj va fi compensat printr-o campanie agresivă de

publicitate şi prin calitatea serviciilor;

2. Fiind nou înfiinţat, Centrul „Mata Hari” al SC ABC

CONSULTING SRL nu are un portofoliu de clienţi stabili în

domeniul serviciilor de înfrumuseţare şi întreţinere corporală – va

compensa acest dezavantaj şi va încerca să-şi fidelizeze clienţii

prin oferirea unui raport preţ – calitate foarte bun. Elementele

care influenţează comportamentul clienţilor sunt:

- calitatea serviciilor oferite;

- preţul cerut pentru acestea;

- timpul de aşteptare redus,

- relaţia bună client – prestator de servicii;

- locaţia Centrului de Înfrumuseţare şi Întreţinere Corporală;

- posibilitatea oferirii unor servicii integrate.

analiza principalelor modalităţi de distribuţie a produselor/

serviciilor pe piaţă

Serviciile oferite – necesită prestarea serviciilor în spaţii

special amenajate şi dotate în mod corespunzător şi implicit

deplasarea clienţilor în locaţia ce va fi amenajată prin

implementarea prezentului proiect. Locaţia investiţiei va fi

cunoscută potenţialilor clienţi în urma realizării unei campanii de

publicitate ce va consta în: anunţuri în presa scrisă, anunţuri

radio; distribuirea de pliante în cofetării, restaurante, cafenele,

discoteci, baruri; distribuirea de fluturaşi automobiliştilor; promoţii.

204

4. Strategia de marketing

Descrieţi strategia de abordare/introducere a produselor şi

serviciilor pe piaţă (sau de menţinere/ îmbunătăţire a cotei de

piaţă în cazul unor servicii existente). Tot aici se va evidenţia

strategia de marketing pentru promovarea produselor şi serviciilor

respective şi modalităţile de punere în practică a acesteia,

inclusiv:

Punctele tari ale afacerii (produsului/ serviciului), avantaje

oferite faţă de competitori

Poziţionarea pe piaţă a produsului/ serviciului, caracteristici

care îl diferenţiază de competitori

Politica de preţ, legătura dintre politica de preţ,

caracteristicile produsului/ serviciului şi tendinţele pieţei

Promovarea produsului/ serviciului

Distribuţia produsului/ serviciului

Strategia de vânzări: descrieţi modalitatea în care firma va

aborda clienţii (e.g. modalităţi de comunicare)

Previzionarea vânzărilor

Riscuri identificate şi măsurile prevăzute pentru diminuarea

efectelor în cazul materializării acestor riscuri.

Punctele tari ale afacerii (produsului/ serviciului), avantaje

oferite faţă de competitori

Punctele tari:

- calitatea serviciilor oferite;

- competenţa angajaţilor Centrului de Înfrumuseţare şi Întreţinere

Corporală „Mata Hari”;

- calitatea echipamentelor şi a utilajelor achiziţionate prin proiect;

- utilizarea energiei regenerabile în prestarea serviciilor oferite;

- diversitatea serviciilor oferite;

- poziţia geografică a centrului;

- costul relativ scăzut al serviciilor oferite în raport cu calitatea

acestora şi cu preţurile practicate de concurenţă;

- condiţii ambientale şi de igienă deosebite;

205

- posibilitatea accesului persoanelor cu dizabilităţi fizice (prin

proiect sunt prevăzute rampe de acces pentru persoanele în

cărucioare cu rotile şi toalete cu dispozitive speciale).

Puncte slabe:

Fiind o investiţie nouă , brandul Centrului de Înfrumuseţare

şi Întreţinere Corporală „Mata Hari” nu este cunoscut în prezent

de către potenţialii clienţi ai pieţei serviciilor din domeniu. Acest

dezavantaj va fi compensat prin realizarea unei campanii de

publicitate şi promovare cu un buget generos.

Poziţionarea pe piaţă a produsului/ serviciului,

caracteristici care îl diferenţiază de competitori

În raport cu celelalte centre de înfrumuseţare şi întreţinere

corporală, investiţia propusă prin proiect va avea un plus de

competitivitate prin :

- va beneficia de cea mai nouă tehnologie în domeniu;

- va utiliza echipamente performante;

- va utiliza energie regenerabilă produsă de o staţie cu panouri

solare achiziţionată prin proiect;

- va oferi servicii diverse în aceeaşi locaţie;

- va permite accesul la aceste servicii şi persoanelor cu

dizabilităţi;

- va avea o politică centrată pe client;

- raportul foarte bun calitate-preţ.

Politica de preţ, legătura dintre politica de preţ,

caracteristicile produsului/ serviciului şi tendinţele pieţei

Politica de preţ urmăreşte fidelizarea clienţilor prin oferirea

unor preţuri accesibile şi a unor servicii de cea mai bună calitate.

Această politică de preţuri este gândită în vederea pătrunderii pe

piaţă şi asigurării unui flux constant de clienţi.

Promovarea produsului/ serviciului

Dupa finalizarea investiţiei, promovarea serviciilor oferite de:

Centrul de Înfrumuseţare şi Întreţinere Corporală „Mata Hari” al

SC ABC CONSULTING SRL se va face prin:

206

- anunţuri în presa scrisă regională;

- anunţuri radio;

- pliante informative distribuite în zone intens frecventate de

locuitorii din Craiova;

- promoţii;

- firmă luminoasă;

- indicatoare de acces spre Centrul de Înfrumuseţare şi

Întreţinere Corporală „Mata Hari”;

- realizarea unei pagini web de prezentare a serviciilor oferite.

Distribuţia produsului/ serviciului

Serviciile oferite presupun deplasarea şi accesul clienţilor în

locaţia special amenajată prin proiect – amplasarea centrului va

permite accesul facil al autoturismelor. Indicatoarele de acces vor

facilita identificarea locaţiei care va fi adusă la cunoştinţa

publicului şi prin campania de promovare descrisă mai sus.

În plus, calitatea serviciilor oferite şi preţul acestora le vor face

atractive pentru clienţi, cunoscut fiind faptul că un client mulţumit

aduce cel puţin un altul.

Strategia de vânzări: descrieţi modalitatea în care firma va aborda

clienţii (e.g. modalităţi de comunicare)

Strategia de vânzări se bazează pe următoarele considerente:

- volumul vânzărilor este direct proporţional cu calitatea

serviciilor oferite şi de aceea SC ABC CONSULTING SRL va

oferi servicii de calitate prin utilizarea de tehnologii

performante achiziţionate prin proiect şi prin atragerea unei

resurse umane de calitate.

- volumul vânzărilor este influenţat de relaţia client – personal

angajat şi de aceea pentru optimizarea acestei relaţii, SC ABC

CONSULTING SRL îşi va instrui personalul şi îl va motiva

atât financiar cât şi la nivel de dezvoltare personală şi

profesională – cursuri de instruire, avansare în cadrul firmei,

loc de muncă stabil.

- volumul vânzărilor este influenţat de notorietatea pe piaţă a

firmei şi de aceea pentru atragerea clienţilor, SC ABC

207

CONSULTING SRL va utiliza canalele de publicitate mass-

media, un site dedicat, pliante distribuite în zone intens

frecventate de locuitorii din Craiova, indicatoare de acces,

firmă luminoasă.

- volumul vanzarilor este influentat de competenta şi

onestitatea şi amabilitatea personalului angajat şi de aceea SC

ABC CONSULTING SRL va acorda o atentie deosebita

selectie, instruirii şi motivarii persoanlului propriu.

- volumul vânzărilor este influenţat de raportul optim calitate-

preţ şi de aceea SC ABC CONSULTING SRL va oferi servicii

de foarte bună calitate la preţuri mai mici sau cel mult egale

cu cele practicate de concurenţă.

- volumul vânzărilor va fi influenţat pozitiv şi de faptul că SC

ABC CONSULTING SRL duce o politică prietenoasă în raport cu

mediul înconjurător - o mare parte din energia folosită în

cadrul Centrului de Înfrumuseţare şi Întreţinere Corporală

„Mata Hari” va fi energie electrică produsă cu panouri solare

cu elemente fotovoltaice.

Previzionarea vânzărilor, în baza analizei pieţei

Centrul de Înfrumuseţare şi Întreţinere Corporală „Mata

Hari” al SC ABC CONSULTING SRL realizat prin prezentul

proiect va genera venituri din prestarea serviciilor de

înfrumuseţare şi întreţinere corporală.

După finalizarea investiţiei, Centrul de Înfrumuseţare şi

Întreţinere Corporală „Mata Hari” va putea deservi aproximativ 42

de clienţi pe zi. Programul Centrului va fi între orele 10.00 - 20.00

(10 ore), 20 de zile pe lună.

Numărul estimat de clienţi şi încasările lunare estimate

pentru primul an

Servicii oferite

Preţ mediu

RON

Nr

clienţi/zi

Total

încasări/zi

Total

încasări/lună

frizerie de lux 20 5 100 2000

coafură de lux 50 5 250 5000

208

cosmetică 30 10 300 6000

înfrumuseţare 30 5 150 3000

masaj 30 4 120 2400

solar 15 4 60 1200

saună 15 3 45 900

electrostimulare 40 3 120 2400

împachetări 40 3 120 2400

TOTAL 42 1265 25300

Total încasări lunare: 25.300 lei;


Riscuri identificate şi măsurile prevăzute pentru diminuarea

efectelor în cazul materializării acestor riscuri.

Riscuri identificate : scăderea puterii de cumpărare a clienţilor

în condiţiile crizei economice şi implicit dificultatea întreţinerii în

condiţii optime.

Diminuarea efectelor : stabilirea unui preţ modic pentru clienţi

şi a unui raport optim calitate – preţ.

Proiecţii financiare

Prin proiect vor fi realizate următoarele achiziţii/construcţii (valori

estimative fără TVA):

1. Modernizare şi compartimentare spaţiu- 4.000 euro.

2. Scaune frizerie-coafură-2 bucăţi x 500 euro=1.000 euro.

3. Truse machiaj şi cosmetică-2 bucăţi x 500 euro=1.000 euro.

4. Masă masaj-500 euro.

5. Solar verical-1.500 euro.

6. Saună-1.000 euro.

7. Mobilier-2.000 euro.

8. Electrostimulator- 1.000 euro.

9. Instalaţie împachetări-1.000 euro.

10. Truse profesionale pentru coafat-2 x 1.000 euro=2.000 euro.

11. Instalaţii pentru produs energie solară- 3.000 euro.

TOTAL-18.000 EURO (aproximativ 77.400 lei).

209

Prezentaţi, totodată, calculaţiile de costuri şi venituri care

fundamentează proiecţiile de cheltuieli şi venituri. Proiecţia veniturilor şi

cheltuielilor. Proiecţia contului de profit şi pierdere. Proiecţia fluxului de

numerar cu finanţarea nerambursabilă

Pentru primul an de desfăşurare a acestor activităţi în

cadrul firmei, calculul s-a bazat pe numărul mediu de clienţi şi

preţurile estimative stabilite conform studiului de piaţă efectuat,

astfel: După finalizarea investiţiei, Centrul de Înfrumuseţare şi

Întreţinere Corporală „Mata Hari” va putea deservi aproximativ 42

de clienţi pe zi. Programul Centrului va fi între orele 10.00 - 20.00

(10 ore), 20 de zile pe lună.

Numărul estimat de clienţi şi încasările lunare

estimate pentru primul an

Servicii oferite

Preţ mediu

RON

Nr

clienţi/zi

Total

încasări/zi

Total

încasări/lună

frizerie de lux 20 5 100 2000

coafură de lux 50 5 250 5000

cosmetică 30 10 300 6000

înfrumuseţare 30 5 150 3000

masaj 30 4 120 2400

solar 15 4 60 1200

saună 15 3 45 900

electrostimulare 40 3 120 2400

împachetări 40 3 120 2400

TOTAL 42 1265 25300

Total încasări lunare: 25.300 lei


- Costuri legate de salariile personalului: 1000 lei net / angajat x 7

angajaţi (+ contribuţiile aferente) – aproximativ 14.000 lei/lună.

- Costuri legate de închirierea spaţiului -1.000 euro/lună (4.300

lei/lună).

210

- Costuri legate de consumabile specifice - 500 euro/lună (2.150

lei/lună).

- Costuri legate de utilităţi - 500 euro/lună (2.150 lei/lună).

Total costuri lunare - 22.600 lei/lună.

Profit lunar= total încasări lunare - total cheltuieli lunare

25.300 lei – 22.600 lei=2.700 lei.

Profit anual=2.700 lei x 12 luni= 32.400 lei.

211

PROGRAMUL OPERAŢIONAL REGIONAL 2007-2013

Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local”

Domeniul de intervenţie 4.3. „Sprijinirea

dezvoltării microîntreprinderilor”

CERERE DE FINANŢARE

Titlul proiectului: Înfiinţarea unui Centru de Frumuseţe şi

Întreţinere Corporală

Solicitant: SC ABC CONSULTING SRL

OPIS

1. Formularul cererii de finanţare 1 - …*

Anexe la formularul cererii de finanţare:

2. Actul de împuternicire** … - …

3. Calendarul activităţilor … - …

4. Finanţarea proiectului … - …

5. Declaraţie de eligibilitate … - …

6. Declaraţie de încadrare în categoria IMM … - …

7. Certificatul de înregistrare … - …

8. Actul constitutiv (consolidat/ împreună cu

toate modificările**)

… - …

9. Şituaţiile financiare … - …

10. Planul de afaceri … - …

*) Paginaţia (de la … până la…)

**) dacă este cazul

ORIGINAL /

COPIA NR. 1/2/3

8.2. FORMULARUL CERERII DE FINANŢARE

Formularul Cererii de finanţare, împreună cu anexele

aferente (e.g. declaraţii) pot fi descărcate şi în format electronic, la

adresa http://www.inforegio.ro

Vă rugăm ca, înainte de completare, să citiţi cu atenţie

instrucţiunile, recomandările şi explicaţiile incluse în format cursiv.

Puteţi solicita clarificări privind completarea acestui formular şi

a anexelor aferente experţilor din cadrul agenţiei pentru dezvoltare

regională din regiunea dvs.

ATENŢIE:

După completare, Cererea de finanţare, inclusiv toate

anexele, se vor numerota astfel: opisul cererii de finanţare

(coperta de mai sus) va fi pagina nr. 0, iar paginile care urmează

vor fi numerotate de la 1 la n, în ordine crescătoare (unde n este

numărul total de pagini al Cererii de finanţare, inclusiv toate

anexele).

Vă recomandăm utilizarea Listei de verificare21

, pentru a

vă asigura că dosarul cererii de finanţare este complet şi corect

întocmit.

21

Ghidul Solicitantului, Secţiunea II.3 „Completarea şi depunerea Cererii de finanţare”.


213

Se completează de către Organismul Intermediar

Organismul intermediar pentru POR

Numărul şi data

înregistrării

Înregistrată de

Semnătura Cod SMIS

TITLUL PROIECTULUI:

Înfiinţarea Centrului de Înfrumuseţare şi Întreţinere

Corporală „Mata Hari”

Completaţi cu majuscule, maxim 300 de caractere.

TIPUL ASISTENŢEI FINANCIARE NERAMBURSABILE

SOLICITATE

Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR)

INFORMAŢII PRIVIND SOLICITANTUL

Solicitantul

Denumirea

solicitantului

SC ABC CONSULTING SRL

Codul de

identificare fiscală

16150667

Adresa sediului

solicitantului Municipiul Craiova, Str. Aleea Nicolae

Iorga Nr. 14, Bl. A53, Sc.2, Ap. 5

Email [email protected]

Tipul solicitantului persoană juridică de drept privat –

societate comercială / societate

cooperativă

Completaţi următoarele date, acolo unde este cazul.

214

Anul înfiinţării: 2004

Anul n*-2

2007

Anul n*-1

2008

Anul n*

2009

Numărul mediu de salariaţi 3 2

Cifra de afaceri (lei) 88 457lei 38 092lei

Profitul din exploatare (lei) 9 926lei 5 806lei

*) n = anul fiscal pentru care au fost depuse situaţiile financiare la

cererea de finanţare (vezi şi Secţiunea II.3. - Completarea cererii de

finanţare, pct. 8, din ghidul solicitantului).

**) conform datelor din situaţiile financiare corespunzătoare

În vederea calculării datelor de mai sus, ţineţi cont de

prevederile Legii 346/2004, cu modificările şi completările

ulterioare, în ceea ce priveşte întreprinderile autonome, partenere

şi legate. Datele de mai sus se vor regăsi şi în Declaraţia privind

încadrarea în categoria IMM (Anexa 1.4. la ghid).

Reprezentantul legal al Solicitantului

Reprezentantul legal al solicitantului este persoana care are

dreptul, conform actelor de constituire, să reprezinte organizaţia şi să

semneze în numele acesteia.

Datele de identificare a reprezentantului legal se vor regăsi

şi în certificatul constatator emis de oficiul registrul comerţului.

În cazul în care cererea de finanţare este semnată de o

persoană împuternicită, nu uitaţi să ataşaţi actul de împuternicire

(vezi şi lista de verificare a dosarului cererii de finanţare).

Numele Mihai Popescu

Funcţia Administrator

Numărul de telefon 0727 366 461

Numărul de fax 0351 449 098

Email [email protected]

Persoana de contact

Completaţi această secţiune doar dacă persoana de contact

este diferită de reprezentantul legal.

215

Persoana de contact este persoana desemnată de Solicitant să

menţină contactul cu Organismul intermediar / Autoritatea de

management în procesul de evaluare şi selecţie a cererii de

finanţare.

Vă rugăm să vă asiguraţi că toate datele de contact (nr. de telefon,

fax, email) sunt corecte. Orice eroare sau disfucţionalitate va

conduce la întârzieri în comunicarea dintre organismul intermediar şi

solicitant.

Numele

Completaţi cu prenumele şi numele

complet al persoanei de contact, inclusiv

iniţiala tatălui, aşa cum apare în cartea de

identitate

Funcţia

Numărul de telefon

Numărul de fax

Email

Banca

Completaţi această secţiune cu datele insituţiei bancare prin care

întreprinderea intenţionează derularea operaţiunilor financiare

aferente proiectului.

Denumirea

băncii Banca Comercială Română – Rotonda Craiova

Sediu

bancă Craiova, str. Calea Bucureşti, nr. 34, bl. A8

Cod IBAN

Sprijin primit în prezent sau anterior din fonduri

publice şi/sau împrumuturi din partea instituţiilor financiare

internaţionale (IFI).

Proiectul (integral sau parţial, respectiv activităţi din

proiect, investiţii) ce constituie obiectul prezentei Cereri de

finanţare a mai beneficiat deja de sprijin financiar din fonduri

publice sau împrumuturi din partea IFI?

Da

216

În acest caz, prezentaţi detalii referitoare la programul de

finanţare, organizaţia finanţatoare / autoritatea contractantă,

anul acordării finanţării, activităţile/investiţiile finanţate

(respectiv acele activităţi/ investiţii care se regăsesc şi în

proiectul ce face obiectul prezentei cereri de finanţare),

valoarea finanţării.

Nu

PROIECTUL

Axa prioritară şi domeniul de intervenţie POR

Prin prezenta Cerere de finanţare se solicită co-

finanţarea proiectului propus, în cadrul Programului

Operaţional Regional 2007-2013 – Axa prioritară 4 „Sprijinirea

dezvoltării mediului de afaceri regional şi local”, Domeniul de

intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”.

Prezentei Cereri de finanţare i se aplică prevederile

Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor

nr. 155/2008 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis

pentru sprijinirea microîntreprinderilor, în cadrul domeniului de

intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”, al

axei prioritare 4. „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri

regional şi local” din Programul Operaţional Regional 2007-

2013.

Locul de implementare a proiectului şi domeniul

de activitate în care se realizează investiţia

Locul de implementare a proiectului: Craiova

Domeniul de activitate economică: 9604 – Activităţi de

întreţinere corporală

Specificaţi domeniul de activitate (clasa CAEN) vizat de

investiţia propusă prin această cerere de finanţare. Clasa CAEN

reprezintă codul format din 4 cifre, conform Ordinului Institutului

Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării

activităţilor din economia naţională- CAEN.

La momentul depunerii cererii de finanţare, domeniul de

activitate trebuie să fie deja înscris în actul constitutiv, indiferent

217

dacă acesta reprezintă activitatea principală sau secundară a

întreprinderii.

Atenţie! Solicitantul trebuie să aibă dreptul să desfăşoare

activitatea economică în care se realizează investiţia propusă prin

proiect (identificată mai sus), la sediul (principal sau secundar –

punct de lucru) identificat ca loc de implementare a proiectului.

De regulă, aceste informaţii sunt înscrise în Certificatul

constatator emis de oficiul registrul comerţului. În caz contrar, ele

trebuie să reiasă fie din actul constitutiv şi/sau modificările ulterioare,

fie dintr-o hotărâre a adunării generale a acţionarilor/ consiliului de

administraţie etc., conform legislaţiei în vigoare.

Descrierea proiectului

Obiectivele proiectului

Menţionaţi obiectivele specifice şi, opţional, obiectivul general

urmărite prin realizarea proiectului/ investiţiei.

Obiectivele specifice reflectă rezultatele imediate ce vor fi

obţinute după implementarea proiectului.

Realizarea obiectivelor trebuie să poată fi verificată după

finalizarea proiectului. Astfel, acestea trebuie să fie

- precise, clare (să identifice exact ceea ce se doreşte a se

realiza)

- cuantificabile (să poată fi măsurate)

- realizabile (se recomandă evitarea stabilirii unor obiective prea

ambiţioase, cu şanse reduse de a fi atinse)

- realiste (în condiţiile resurselor disponibile: umane, financiare,

materiale, de timp)

- stabilite în timp (când vor fi atinse obiectivele? Ex: la x luni de la

finalizarea investiţiei)

Nu confundaţi obiectivele proiectului cu activităţile proiectului!

„Achiziţia echipamentului A” nu poate fi obiectivul proiectului (ci o

activitate/acţiune). În schimb, creşterea producţiei/ profitului/ cifrei de

afaceri/ productivităţii cu X%, în termen de N luni de la finalizarea

proiectului, poate reprezenta un obiectiv specific al proiectului.

Obiectivul general poate fi formulat în legătură cu impactul

estimat al proiectului (respectiv rezultatele pe termen lung).

Având în vedere caracterul mai general al acestui obiectiv, el nu este

218

neapărat o consecinţă directă a acestui proiect, putând fi un rezultat

al mai multor proiecte, iniţiative, acţiuni ale solicitantului. De regulă,

obiectivul general este mai greu de măsurat.

Obiectiv general:

Creşterea performanţelor economice şi a competitivităţii SC

ABC CONSULTING SRL


- Creşterea cifrei de afaceri şi a profitului cu 50% în 12 luni de

la finalizarea investiţiei;

- Creşterea numărului de angajaţi de la 2 la 9 în primul an de

la finalizarea investiţiei;

- Creşterea calităţii şi diversificarea serviciilor oferite de SC

ABC CONSULTING SRL.

Potenţialii beneficiari ai proiectului

Indicaţi grupurile / entităţile care vor beneficia de rezultatele

proiectului, direct sau indirect.

Beneficiari direcţi:

- SC ABC CONSULTING SRL, care prin construirea şi

dotarea Centrului de Înfrumuseţare şi Întreţinere Corporală

îşi va diversifica activitatea, îşi va mări performanţele

economice (creşte cifra de afaceri şi profitul);

- Personalul nou angajat (7 angajaţi:1 recepţioner, 2 hair

stilişti, 2 cosmeticieni, 1 maseur,1 tehnician întreţinere) ce

va fi instruit şi angajat după finalizarea investiţiei;

- Clienţii Centrului de Înfrumuseţare şi Întreţinere Corporală

al SC ABC CONSULTING SRL care vor beneficia de

servicii de calitate;

- Furnizorii echipamentelor achiziţionate prin proiect;

- Frunizorii locali de materiale şi utilităţi necesare Centrului.

Beneficiari indirecţi:

- Femeile Municipiului Craiova care poate avea acces la un

centru modern de înfrumuseţare şi întreţinere corporală

219

care oferă un raport foarte bun calitate-preţ;

- Comunitatea locală care va avea un exemplu de utilizare

eficientă a energiei alternative (prin proiect este prevăzut

ca o parte a energiei să fie furnizată de panouri solare)

Durata de implementare a proiectului

Durata de implementare a proiectului, în luni (de la semnarea

contractului de finanţare).

Durata trebuie să fie corelată cu calendarul activităţilor din

Anexa 1.1. (tabelul aferent activităţilor ce urmează să fie realizate,

după semnarea contractului de finanţare). Atenţie: perioada de

implementare a proiectului nu poate depăşi 31.07.2015.

Perioada de implementare a proiectului reprezintă perioada

cuprinsă între data semnării contractului de finanţare şi data

finalizării ultimei activităţi prevăzute în cadrul proiectului.

Durata de implementare a proiectului este de 12 luni.

Activităţile proiectului

Descrieţi activităţile şi subactivităţile prevăzute prin prezentul

proiect. Includeţi şi activităţile care au avut loc până la momentul

depunerii Cererii de finanţare (e.g. achiziţii de servicii de

consultanţă).

Se vor prezenta activităţile şi subactivităţile prevăzute în cadrul

proiectului, etape în realizarea activităţilor. Includeţi, de asemenea,

activitatea de selectare şi angajare a personalului ce va ocupa

locurile de muncă permanente nou create în cadrul

microîntreprinderii (conform pct. 2.6) Corelaţi lista activităţilor de la

acest punct cu Calendarul activităţilor (Anexa 1.1. la ghid).

Activităţi realizate înaintea depunerii cererii de finanţare

Activitatea 1. Achiziţia serviciilor de consultanţă pentru

elaborarea studiilor de piaţă şi de evaluare (planul de

afaceri) şi pentru managementul proiectului s-a realizat în

lunile iulie-august 2010, cu respectarea prevederilor legale în

vigoare. S-a realizat un contract de consultanţă cu SC

220

Management Grup SRL , firmă cu experienţă în scrierea şi


De această activitate răspunde administratorul firmei SC ABC

CONSULTING SRL - Mihai Popescu.

Activităţile ce urmează a fi realizate după semnarea

contractului de finanţare

Activitatea 1. Monitorizarea implementării proiectului

Această activitate se va desfăşura în decurs de 12 luni

(pe toată durata implementării proiectului) şi va consta în :

verificarea respectării graficului de activităţi, a bugetului

propus şi a realizării indicatorilor asumaţi în cererea de

finanţare. O atenţie deosebită se va acorda respectării

procedurilor de achiziţie publică, a cerinţelor specifice

Manualului de Vizibilitate POR privind publicitatea şi

informarea.

Monitorizarea internă a implementării proiectului se va

face de către administratorul firmei SC ABC CONSULTING-

Mihai Popescu în colaborare cu firma de consultanţă SC

Management Grup SRL – reprezentată de Răducan Mihaela –

manager de proiect şi Simona Iliescu – responsabil financiar.

Monitorizarea externă a proiectului se va face de către

un auditor extern.

Activitatea 2. Amenajarea spaţiului în vederea desfăşurării

activităţii Centrului de Înfrumuseţare şi Întreţinere

corporală „Mata Hari”.

Această activitate va fi realizată de o firmă contractată

printr-un procedeu de achiziţii publice; durata activităţii este de

trei luni; se va realiza modernizarea şi compartimentarea

spaţiului, conform schiţei anexate la Planul de Afaceri. În final,

spaţiul va beneficia de toate dotările şi utilităţile necesare şi va

fi amenajat în stil retro (începuturile secolului XX)

221

Activitatea 3. Realizarea achiziţiei pentru instalaţia de

energie solară, pentru echipamentele şi softurile

necesare dotării Centrului de Înfrumuseţare şi Întreţinere

Corporală.

Această activitate va dura 3 luni (lunile 4, 5 şi 6 de

implementare) şi va fi realizată de firma de consultanţă în

colaborare cu responsabilul tehnic cu respectarea

instrucţiunilor din Anexa 5 – Instrucţiuni achiziţii.

În cadrul activităţii de achiziţie se vor respecta

următoarele principii: nediscriminarea; tratamentul egal;

recunoaşterea reciprocă; transparenţa; proporţionalitatea;

eficienţa utilizării fondurilor publice; asumarea

răspunderii; evitarea conflictului de interese;

neretroactivitatea contractului.

Subactivitatea 3.1 Pregătirea dosarelor de achiziţie

Durata acestei activităţi este de o lună (luna 4 de

implementare). Firma de consultanţă va elabora

documentaţia pentru dosarele de achiziţie ţinând cont de

reglementările specifice achiziţiilor pentru Programul POR.

Subactivitatea 3.2 Realizarea achiziţiilor

Durata acestei activităţi este de 2 luni (luna 5 şi 6 de

implementare). Se vor semna contractele cu firmele

desemnate câştigătoare în urma procedurilor de achiziţie şi

vor fi achiziţionate următoarele echipamente şi softuri:

- staţie generare energie cu panouri solare de 5KW,

- 2 scaune de coafură,

- 2 dispozitive profesionale de uscat părul,

- aparatură profesională pentru hair styling,

- 2 truse de machiaj şi cosmetică,

- 1 masă de masaj,

- 1 solar vertical,

- 1 saună,

- 1 aparat pentru electrostimulare şi împachetări,

222

- mobilier,

- 1 desktop, 1 laptop, 1 imprimantă, 1 fax, programe

profesionale pentru testare coafuri, calculul caloriilor şi al

regimului alimentar,

- 1 expresor de cafea, frigider,

- 3 aparate de aer condiţionat,

- 1 aparat profesional pentru sucuri naturale de fructe.

Firma de consultanţă va răspunde de respectarea

procedurilor legale de achiziţii, iar responsabilul tehnic va

urmări ca instalaţiile, utilajele, echipamentele şi softurile

achiziţionate să corespundă cerinţelor din caietul de sarcini şi

descrierii lor din planul de afaceri.

Activitatea 4. Montarea şi punerea în funcţiune a

echipamentelor achiziţionate

Durata acestei activităţi este de 1 lună (luna 7 de

implementare). Această activitate va fi coordonată de

responsabilul tehnic. Firmele câştigătoare ale procedurii de

achiziţie vor asigura montarea şi punerea în funcţiune a

echipamentelor. Responsabilul tehnic va semna procesul

verbal de punere în funcţiune.

Activitatea 5. Selectarea, instruirea şi angajarea

personalului pentru locurile de muncă nou create

Această activitate se va realiza în lunile 8 şi 9 de

implementare şi va fi coordonată de firma de consultanţă şi

responsabilul tehnic.

Implementarea prezentului proiect va conduce la

crearea a 7 noi locuri de muncă (1 recepţioner, 2 hair stilişti, 2

cosmeticieni, 1 maseur,1 tehnician întreţinere). Persoanele

angajate pe locurile de muncă nou create vor avea domiciliul

în municipiul Craiova.

Selecţia personalului nou angajat se va face pe baza

competenţei profesionale, neexistând discriminări în funcţie de

vârstă, sex, religie, apartenenţă etnică, etc.

223

Activitatea 6. Informare şi publicitate

Această activitate se va realiza de către firma de

consultanţă pe întreaga durată a perioadei de

implementare; se va realiza ţinând cont de cerinţele

Manualului de identitate vizuală POR şi are ca scop

informarea publicului larg că o parte din finanţarea investiţiei

este realizată folosind fonduri europene nerambursabile (prin

Programul Operaţional Regional–Domeniul major de

intervenţie 4.3).

Materiale

Informare şi

Publicitate

Anunţuri

în presa

scrisă

Pliante Autocolante Etichete

Nr. materiale 2 200 25 25

De realizarea acestei activităţi răspunde firma de consultanţă

şi responsabilul tehnic.

Activitatea 7. Realizarea şi depunea cererilor de

rambursare

Această activitate va fi realizată de către firma de

consultanţă. Se vor întocmi 4 cereri de rambursare ce vor fi

depuse în lunile : 4, 6, 8 şi 12 de implementare a proiectului.

Resursele materiale implicate în realizarea proiectului

Precizaţi dotările, echipamentele deţinute şi utilizate pentru

implementarea proiectului.

Descrieţi spaţiul (spaţiile) de producţie/prestare servicii în care

urmează să fie instalate bunurile (echipamentele, utilajele etc) sau

care urmează să fie extins(e), modernizat(e). Menţionaţi, printre

altele, suprafaţa, utilităţile, facilităţile disponibile.

Corelaţi informaţiile de la acest punct cu cele din în cadrul

Planului de afaceri (pct. 2 „Descrierea microîntreprinderii”)

În prezent firma îşi desfăşoară activitatea la sediul

social situat în Craiova, Str. Aleea Nicolae Iorga, Nr. 14, Bl.

224

A53, Sc.2, Ap. 5. În vederea realizării investiţiei propuse prin

prezentul proiect, SC ABC CONSULTING SRL a închiriat pe o

durată de 7 ani un imobil de 250 mp în Craiova cu drepturi

depline de expoatare, inclusiv dreptul de a-l moderniza şi

compartimenta în vederea înfiinţării Centrului de Înfrumuseţare

şi Întreţinere Corporală „Mata Hari”.

Imobilul dispune de toate utilităţile şi facilităţile

necesare: curent electric, apă curentă, canalizare, reţea de

gaze naturale, acces facil la drumuri şi este poziţionat în

apropierea unor staţii ale mijloacelor de transport în comun.

Managementul proiectului

Descrieţi modul în care veţi asigura gestionarea proiectului.

Dacă intenţionaţi să gestionaţi proiectul prin intermediul unei echipe

proprii, detaliaţi: structura, rolurile, funcţiile, responsabilităţile, relaţii

funcţionale între membrii echipei de proiect, expertiza. Corelaţi

informaţiile cu capitolul „Descrierea microîntreprinderii” din Planul de

afaceri.

Este recomandabil să ataşaţi, la Planul de afaceri, CV-urile

membrilor echipei de proiect, precum şi orice alt document care să

susţină argumentele prezentate, fişe de post, organigramă etc.

Precizaţi numărul persoanelor implicate/avute în vedere pentru

managementul proiectului, poziţia, atribuţiile şi rolul fiecărui membru

din echipa de proiect, experienţa relevantă necesară pentru rolul

propus în echipa de proiect. Dacă intenţionaţi să contractaţi

(externalizaţi) managementul proiectului, descrieţi la acest punct:

cerinţele minime (experienţa similară, expertiza etc) pe care le veţi

solicita prin documentaţia de atribuire a serviciilor de management

al proiectului;

activităţile de management ce vor face obiectul contractului de

servicii de management al proiectului (delegate contractantului);

modul în care veţi monitoriza şi controla activitatea contractantului

care va furniza servicii de management a proiectului

Proiectul va fi implementat de către beneficiar în

colaborare cu firma de consultanţă SC Management Grup

225

SRL cu experienţă în conceperea şi implementarea proiectelor

cu finanţare europeană.

Cerinţele minime care au fost impuse prin

documentaţia de atribuire a contractului de consultanţă şi

management al proiectului au fost următoarele:

- minim un an vechime;

- resurse umane competente în implementarea

proiectelor cu finanţare europeană (studii superioare

în domeniu şi/sau implementarea altor proiecte cu

finanţare europeană).

Echipa de implementare a proiectului este alcatuită din:

- Manager de proiect – Răducan Mihaela – angajat al firmei de

consultanţă, absolventă a Facultăţii de Economie şi

Administrarea Afacerilor. Managerul de proiect va coordona

echipa de implementare; răspunde de realizarea tuturor

activităţilor prevăzute, a indicatorilor, de respectarea graficului

de activităţi şi a bugetelor.

- Manager financiar – Ionescu Marius – colaborator al firmei

de consultanţă, cu studii superioare în domeniul economic,

experienţă în managementul financiar şi elaborarea /

implementarea proiectelor cu finanţare europeană, absolvent

al Masterului „International Business Administration” şi expert

achiziţii publice. Managerul financiar răspunde de realizarea

achiziţiilor, de respectarea legislaţiei economice în vigoare, de

întocmirea cererilor de rambursare.

- Responsabil tehnic – Mihai Popescu – administratorul

societăţii ABC CONSULTING SRL, manager. Responsabilul

tehnic va asigura documentaţa tehnică necesară întocmirii

dosarelor de achiziţii, va ţine legătura cu ofertanţii declaraţi

câştigători , va verifica parametrii tehnici ai echipamentelor, va

asigura punerea în funcţiune a echipamentelor achiziţionate.

Indicatori de rezultat

226

Completaţi valoarea prognozată a numărului de locuri de muncă

permanente nou create, ca urmare a implementării proiectului

propus.

Descrieţi/cuantificaţi orice alt rezultat imediat sau rezultat direct,

aşteptat ca urmare a implementării proiectului (ex.: creşterea cifrei

de afaceri, a producţiei, a profitului).

Atenţie! Valorile preconizate trebuie să fie realizabile şi realiste.

Indicator de rezultat Valoare Termen de

realizare

Numărul de locuri de muncă permanente

nou create, cu normă întreagă, în cadrul

microîntreprinderii [locurile de muncă nou

create cu fracţiuni de normă se vor

considera proporţional cu timpul de lucru

prevăzut în contractul individual de muncă]

7 Sfârşitul

perioadei de

implementare

Creşterea cifrei de afaceri

50 %

Primul an

după

implementare

Creşterea profitului din exploatare

50 %

Primul an

după

implementare

Taxa pe valoarea adăugată

Organizaţia este plătitoare de TVA?

Da

Nu

Durabilitatea proiectului

Argumentaţi cum proiectul se va autosusţine financiar după

încetarea finanţării solicitate prin prezenta cerere de finanţare,

capacitatea de a asigura operarea şi întreţinerea investiţiei după

finalizare (entităţi responsabile, fonduri, activităţi, orizont de timp),

continuarea activităţii economice aferente investiţiei, precum şi de

menţinere a locurilor de muncă permanente nou create, după

finalizarea proiectului şi încetarea finanţării nerambursabile.

Prezentaţi măsurile întreprinse, sursele financiare prevăzute,

resursele umane pe toată durata de analiză. Corelaţi argumentele

prezentate la acest punct cu cele din Planul de afaceri!

227

Considerăm că va fi asigurată sustenabilitatea

afacerii după realizarea investiţiei, deoarece:

1. Clienţii vor fi atraşi prin calitatea serviciilor oferite de

Centrul de Înfrumuseţare şi Întreţinere Corporală „Mata Hari”

dotat prin proiect, prin raportul preţ/calitate oferit, prin

profesionalismul şi amabilitatea angajaţilor, prin alegerea

temei retro a Centrului (stil, imagine, tratamente preponderent

naturiste, bazate pe sucuri de fructe şi diverse plante cu efect

terapeutic şi de îngrijire a corpului);

2. Prin proiect este prevăzută selectarea, instruirea şi

angajarea unui personal competent (1 recepţioner, 2 hair

stilişti, 2 cosmeticieni, 1 maseur,1 tehnician întreţinere) care

vor interacţiona în mod optim cu clienţii ceea ce va contribui la

fidelizarea acestora şi la atragerea de noi clienţi;

3. Politica de preţuri – în planul de afaceri s-a prevăzut

că preţurile practicate vor fi mai mici sau cel mult egale cu

preţurile oferite de alte centre de înfrumuseţare şi întreţinere

corporală din Craiova; în plus calitatea serviciilor oferite va fi

mult mai bună (echipamentele vor fi noi, de cea mai bună

calitate şi performanţă);

4. Politica de promovare şi publicitate a investiţiei – în

planul de afaceri este prevăzut ca realizarea acestui proiect să

fie cunoscută publicului larg printr-o campanie de promovare

ce va consta în anunţuri în presa scrisă; anunţuri radio; pliante

informative distribuite în Craiova, promoţii; realizarea unei

pagini web de prezentare a serviciilor oferite;

5. De asemenea estimăm că fluxul de numerar pe

perioada de operare a investiţiei este pozitiv – conform Anexei

5 din planul de afaceri.

Informare şi publicitate

Precizaţi măsurile pe care le veţi întreprinde pentru respectarea

cerinţelor regulamentelor comunitare de asigurare a vizibilităţii

contribuţiei comunitare la proiect. Vor fi incluse cel puţin următoarele

tipuri de activităţi de informare şi publicitate: anunţ de presa într-un

228

ziar regional şi/sau local privind începerea proiectului, anunţ de

presă la închiderea proiectului cu menţionarea rezultatelor, iar în

cazul proiectelor care includ execuţia de lucrări, măsurile obligatorii

prevăzute de regulamentele specifice ale Comisiei Europene.

Va rugăm să citiţi cu atenţie Manualul de identitate vizuală a POR.

Documentul este disponibil la adresa http://www.inforegio.ro/

index.php?page=VISUAL_IDENTITY.Activitatea de informare şi

publicitate trebuie să se regăsească atât la pct. 0 „Activităţile

proiectului” cât şi în Calendarul activităţilor (Anexa 1.1.)

Activitatea de informare şi publicitate Costuri

estimate

Nr Preţ

Anunţuri în presa

scrisă 2 800 1600

Pliante 200 1 200

Autocolante PVC 25 10 250

Etichete 25 5.20 130

Total 2180

Informarea şi publicitatea se va realiza pe intreaga

durată a perioadei de implementare; ţinând cont de cerinţele

Manualului de identitate vizuală POR. Are ca scop informarea

publicului larg că finanţarea investiţiei este realizată folosind

fonduri europene nerambursabile (prin Programul Operaţional

Regional-Domeniul major de intervenţie 4.3).

Pe fiecare echipament achiziţionat prin proiect se va

lipi câte un autocolant PVC, la loc vizibil, care să conţină

următoarele elemente informative obligatorii: sigla Regio, sigla

Guvernului României, sigla Uniunii Europene şi sigla

Instrumente Structurale. Pentru protecţia împotriva razelor

solare se va folosi lăcuirea UV. Dimensiunea autocolantelor

va fi minim 1/16 din suprafaţa cea mai vizibilă a

echipamentului.



229

CONCORDANŢA CU POLITICILE UE ŞI LEGISLAŢIA

NAŢIONALĂ

Egalitatea de şanse. Subliniaţi modul în care principiul

privind egalitatea de şanse şi nediscriminarea a fost integrată în

elaborarea şi implementarea proiectului, fie în activităţile, fie în

managementul proiectului, menţionând orice componentă specifică

care arată acest lucru (e.g. adaptarea infrastructurii/ echipamentelor

pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi). (vezi şi Legea nr.

202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi

bărbaţi).

Solicitantul va acorda o atenţie deosebită respectării

principiului egalităţii de şanse atât în timpul implementării

proiectului, cât şi după finalizarea acestuia. Vor exista rampe

de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. De asemenea,

selecţia furnizorilor de echipamente şi servicii se va face în

mod transparent în funcţie de criterii tehnico-economice,

nefăcând nici o discriminare în funcţie de apartenenţa

acţionariatului la o anumită etnie sau pe criterii de gen, vârstă,

orientare religioasă.

Accesul clienţilor la serviciile oferite nu va fi condiţionat

sau restrâns în funcţie de apartenenţa la o anumită etnie sau

pe criterii de gen, vârstă, orientare religioasă sau sexuală.

Selecţia personalului nou angajat se va face pe baza

competenţei profesionale, neexistând discriminări în funcţie de

vârstă, sex, religie, apartenenţă etnică, etc.

Protecţia mediului şi eficienţa energetică. Explicaţi

modul în care proiectul contribuie la maximizarea beneficiilor şi

reducerea efectelor negative asupra mediului înconjurător, inclusiv

măsuri de promovare a eficienţei energetice. Unde este cazul,

prezentaţi modul în care proiectul propus se încadrează în politica

organizaţiei de protecţie şi îmbunătăţire a mediului înconjurător.

Grija pentru mediu este una dintre preocupările

esenţiale ale solicitantului; prin proiect se prevede ca o mare

230

parte din energia electrică folosită să fie „energie verde”. În

acest scop, SC ABC CONSULTING SRL are inclusă în proiect

achiziţionarea unei staţii de 5 KW de producţie a energiei

electrice cu panouri solare.

Echipamentele achiziţionate sunt eficiente din punct de

vedere energetic în raport cu mediul, fiind de ultimă generaţie

(conform cerinţelor impuse prin caietul de sarcini din dosarul

de achiziţie).

Deşeurile rezultate vor fi colectate şi reciclate conform

Normelor de Protecţie a Mediului de către o firmă specializată

în colectarea şi reciclarea deşeurilor.

Societatea informaţională şi noile tehnologii. Explicaţi

modul în care proiectul contribuie la introducerea noilor tehnologii

şi/sau a soluţiilor informatice sau la creşterea gradului de utilizare a

noilor tehnologi/ soluţiilor informaticii în procesul de producţie/

prestare servicii/ construcţii.

Proiectul contribuie la dezvoltarea societăţii

informaţionale în Regiunea Sud – Vest Oltenia deoarece se

prevede achiziţionarea şi folosirea unor programe (softuri)

specifice pentru testare coafuri, calculul caloriilor şi stabilirea

regimului alimentar.

Noile tehnologii sunt implicate în construcţia şi

funcţionarea staţiei de 5 KW de producţie energie electrică cu

panouri solare.

Serviciile ce vor fi furnizate de ABC CONSULTING după

implementarea proiectului, vor folosi tehnologii noi, moderne,

deoarece toate echipamentele propuse a fi achiziţionate sunt

la standarde europene şi de ultimă generaţie.

Planul de achiziţii. Vă rugăm să completaţi tabelul privind

planul achiziţiilor (planul de atribuire a contractelor de lucrări/

furnizare/ servicii): Atenţie! Atribuirea contractelor de lucrări, de

furnizare şi de servicii trebuie să respecte instrucţiunile din Anexa 5

la Ghidul solicitantului.

231

Achiziţii demarate/ efectuate până la depunerea

cererii de finanţare

Nr.

crt

Obiectul

contractului

Valoare

contract

Data

începere

procedură

Data

finalizare

procedură

Procedura

urmată

1 Chelt pt. servicii

de consultanţă

(studii de piaţă şi

evaluare şi

consultanţă

pentru

managementul

de proiect

10 000

lei

15 iulie

2011

20 mai

2012

Achiziţie

directă

Achiziţii preconizate după depunerea cererii de finanţare

N

Nr.

crt

Obiect

contract

Valoare

estimată

contract

Data

estimativă

începere

procedură

Data

estimativă

finalizare

procedură

Procedura

urmată

1 Achiziţia

serviciilor

de lucrări

pentru

modernizar

e

construcţie

17 200 lei 01 ianuarie

2012

30 martie

2012

Procedura de

atribuire

contract de

lucrări este

procedura

specifică

descrisă în

„Instrucţiuni

privind

atribuirea de

contracte

lucrări...-Anexa

5 – Ghid

Solicitant 4.3

2 Achiziţie

materiale şi

servicii de

publicitate

2 180 lei 01.01.2012 28.02.201

2

Achiziţie

directă

232

3 Achiziţie

servicii de

audit extern

2 500 lei 01.01.2012 28.02.201

2

Achiziţie

directă

4 Achiziţie

instalaţia de

energie

solară pt.

echipament

şi soft

necesar

dotării

Centrului

„Mata Hari”

77 400 lei 01.10.2012 31.12.201

2

Procedura de

atribuire

contract este

procedura

specifică

descrisă în

„Instrucţiuni

privind

atribuirea

contractelor de

lucrări..., -

Anexa 5 - Ghid

Solicitant 4.3

CERTIFICAREA CERERII DE FINANŢARE

Confirm că informaţiile incluse în această cerere şi

detaliile prezentate în documentele anexate sunt corecte şi

asistenţa financiară pentru care am aplicat este necesară

proiectului pentru a se derula conform descrierii.

De asemenea, confirm că nu am la cunoştinţă nici un

motiv pentru care proiectul ar putea să nu se deruleze sau ar

putea fi întârziat. Înţeleg că dacă cererea de finanţare nu este

completă cu privire la toate detaliile şi aspectele solicitate,

inclusiv această secţiune, ar putea fi respinsă.

Prezenta cerere a fost completată având cunoştinţă de

prevederile articolelor 473, 474, 479-484 din Codul Penal

adoptat prin Legea nr. 301/2004.

Data:

20/08/2011

Prenumele şi numele

Mihai Popescu

Semnătura

233

Bibliografie

1. Belverd E.,Needles, Jr.,Henry, R., Anderson, J.C. Caldwell.

2000. Principiile de bază ale contabilităţii, Ediţia a V, Editura Arc

2. Bogdan, A. M. 2007. Contabilitate. Baze şi proceduri, Editura

Universitaria, Craiova

3. Bojian, O. 1999. Contabilitatea întreprinderilor, Editura

Economică, Bucureşti

4. Buşe, G., coord. 1994. Dicţionarul complet al economiei de

piaţă, Editura Societatea Informaţia. Bucureşti

5. Călin, O., Ristea, M. 2008. Bazele contabilităţii, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

6. Capron, M. 1994. Contabilitatea în perspectivă, Editura

Humanitas

7. Cernuşcă, L. 2004. Strategii şi politici contabile, Editura

Economică, Bucureşti.

8. Coman, F. 2004. Contabilitate financiară, Editura Fundaţiei

„România de Mâine”, Bucureşti

9. Criveanu, M. şi colab., 2003. Contabilitate financiară, vol. I,

Editura Sitech, Craiova

10. Dobrin, M. 2007. Contabilitate baze şi proceduri, Editura

Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti

11. Dumitran, E. şi colab. 2002. Contabilitate financiară, vol.II,

Editura Sedcom Libris, Iaşi

12. Duţescu, A. 2001. Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea

standardelor internaţionale de contabilitate, Editura CECCAR,

Bucureşti

13. Esnault B., Haurau C. 1995 Compatibilité financière, PUF

14. Feleagă, N., Ionaşcu I., 1998. Tratat de contabilitate financiară,

vol. I, Editura Economică, Bucureşti

15. Feleagă, N., Malciu, L. 2002. Politici şi opţiuni contabile, Editura


16. Feleagă, L., Feleagă N. 2005. Contabilitate financiară o

abordare europeană şi internaţională, vol. I şi II, Editura

Infomega, Bucureşti

234

17. Galiceanu M., Bogdănoiu, C., 2010. Contabilitate financiară.

Editura Sitech, Craiova

18. Ghid practic de reconciliere contabilitate-fiscalitate, lucrare

elaborată sub coordonarea MFP, Editura C.N. Imprimeria

Naţională S.A. Bucureşti 2005

19. Horga V., State, V., Bârgăoanu, M. 2004. Consolidarea

conturilor societăţilor de grup, Editura Economică, Bucureşti

20. Iacobescu, Sp., Sorescu, Al. 1928. Curs de contabilitate

comercială generală. Biblioteca contabilă, Ediţia a II-a, vol. II.

Bucureşti

21. Ionaşcu, I. 1997. Epistemologia contabilităţii. Editura Economică.

Bucureşti

22. Ionescu L., Ilincuţă L., Georgescu F. 2009. Contabilitatea

societăţilor comerciale (Aprofundată), Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti

23. Ionescu, C. 2003. Informarea financiară în contextul

internaţionalizării contabilităţii, Editura Economică, Bucureşti

24. Ionescu, C. 2008. Contabilitate. Baze şi proceduri, Editura

Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti

25. Malciu L., Feleagă N. 2005. Reformă după reformă.

Contabilitatea din România în faţa unei noi provocări, Editura


26. Manual de utilizare program CIEL Contabilitate

27. Manual de utilizare program CIEL Salarii

28. Ministerul Finanţelor Publice. 2001. Ghid practic de aplicare a

standardelor internaţionale de contabilitate, Partea I, Editura


29. Pântea I. şi Bodea Ghe. 2006. Contabilitate financiară

românească armonizată cu Directivele contabile europene,

Editura Intelcredo, Deva

30. Pârvuţoiu, I. 2008. Contabilitate financiară, Editura Sitech,

Craiova

31. Ristea, M., 2004. Contabilitatea financiară, Editura Universitară,

Bucureşti

32. Ristea Mihai. 2005. Contabilitatea financiară a întreprinderii.

Editura Universitară, Bucureşti

235

33. Ristea, M., coordonator, 2009. Contabilitatea societăţilor

comerciale, Editura Universitară, Bucureşti

34. Scheau, I., 2001. Contabilitate-Noul Sistem şi Expertiză

Contabilă, Editura Aisteda, Bucureşti

35. Standardele Internaţionale de Contabilitate 2008, Editura

Economică, Bucureşti, 2008

36. Acostioaiei Constantin, Elemente de drept pentru economişti,

Editura All Beck, Bucureşti, 2001

37. Anghel L.D., Marketingul întreprinderilor mici şi mijlocii, Note de

curs, ASE Bucureşti, 2005

38. Angheni S., Drept comercial. Ediţia 4, Editura CH Beck,

Bucureşti, 2008

39. Belu Magdo Mona-Lisa, Contracte comerciale tradiţionale şi

moderne, Tribuna Economică, Bucureşti, 1996

40. Băcanu Ion, Capitalul social al societăţilor comerciale, Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 1999

41. Boboş Gheorghe, Teoria generală a dreptului, Editura

Argonaut, Cluj-Napoca, 1999

42. Bratis M., Constituirea societăţii comerciale pe acţiuni, Editura

Hamangiu, Bucureşti, 2008

43. Buta Gheorghe, Dreptul Afacerilor, Editura EFES, Cluj, 2003

44. Buta Gheorghe, Jurisdicţia comercială, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 2003

45. Carta Albă a IMM-urilor din România 2010, ediţia a VIII-a

46. Catană Radu N., Rolul justiţiei în funcţionarea societăţilor

comerciale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003

47. Căpăţână Octavian, Introducere în cercetarea dreptului

comercial, Tribuna economică nr.29/1990, 1996

48. Căpăţână Octavian, Societăţile comerciale, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 1996

49. Căpăţână Octavian, Dreptul concurenţei comerciale.

Concurenţa patologică. Monopolismul, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 1993

50. Căpăţână Octavian, Dreptul concurenţei comercial. Concurenţa

onestă., Editura Lumina Lex , Bucureşti, 1992

51. Căpăţână Octavian, Dreptul concurenţei comerciale.

Concurenţa neloială., Editura Lumina Lex , Bucureşti, 1994

236

52. Cârcei Elena, Societăţile comerciale pe acţiuni, Editura All Beck,

Bucureşti, 2000

53. Cărpenaru Stanciu D., Drept comercial român, Editura All,

Bucureşti, 1997

54. Cărpenaru Stanciu D., Drept comercial român, Editura All Beck,

Bucureşti, 2002

55. Cărpenaru Stanciu D., Drept comercial român - Ediţia a VII-a,

revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007

56. Cărpenaru Stanciu D. şi alţii, Societăţile comerciale, Ed. All

Beck, 2001

57. Corsiuc O.M., Drept comercial, Editura Lumina Lex, Bucureşti,

2009

58. Costin Mircea N., Miff Angela, Falimentul. Evoluţie şi

actualitate., Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000

59. Cristea Silvia, Stoica Camelia, Drept comercial pentru colegii

economice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002

60. Crivăţ Rozica, Radu Marcela, Modele de contracte comerciale

interne şi internaţionale şi reglementări legale în materie, Total

Contract, 2000

61. Cucu C., Gavris M., Contractele comerciale. Practică judiciară,

Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008

62. Culegere de practică judiciară comercială, Curtea de Apel

Bucureşti, 1993-1998, Editura All Beck, 2000

63. Culegere de practică judiciară, Curtea de Apel Cluj, Editura

Argessis, 1999

64. Culegere de practică judiciară, Curtea de Apel Cluj, Editura

Argessis, 2000

65. Dominte N.R., Organizarea şi funcţionarea societăţilor

comerciale, Editura CH Beck, Bucureşti, 2009

66. Finţescu I.N., Curs de drept comercial , I , Bucureşti, 1929

67. Georgescu I. L., Drept comercial român, vol I-II, Editura All

Beck, Bucureşti, 2002

68. Georgescu I.L., Drept comercial român (I), Editura CH Beck,

Bucureşti, 2002

69. Gheorghiu Gheorghe, Tutuianu Adrian, Istratescu Eduard, Drept

comercial român: note de curs, Editura Bibliotheca, Târgovişte,

2004

237

70. Iliescu Cosmin, Contractul de asigurare de bunuri în România,

Editura All Beck, Bucureşţi, 1999

71. Jurca Constantin, Calafus Sorin, Cazanel Maria, Budas Diana,

Drept comercial : [curs pentru pregătirea studenţilor de la

facultăţile de ştiinţe economice], Editura Europolis,

Constanţa, 2000

72. Leaua C., Societăţi comerciale. Proceduri speciale. Ediţia 2,

Editura CH Beck, Bucureşti, 2009

73. Mladen C., Drept comercial - teorie şi practică judiciară - note

de curs, Editura Sitech, Craiova, 2006

74. Miff Angela, Păun Ciprian, Mic dicţionar de termeni juridici

pentru economişti, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2006

75. Miff Angela, Păun Ciprian, Dreptul afacerilor. Sinteze. Legislaţie.

Jurisprudenţă, Ed. EFES, Cluj-Napoca, 2005

76. Miff Angela, Dreptul afacerilor şi legislaţie în turism. Note de

curs, Editura EFES, Cluj-Napoca, 2005

77. Miff Angela, Business Law. Volume I. Introduction to business

law, Editura Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2007.

78. Miff Angela, Dreptul comerţului internaţional. Partea generală.

Introducere în dreptul comerţului internaţional, Editura Sfera

Juridică, Cluj-Napoca, 2008

79. Mişu N., 2008, Finanţarea IMM- urilor, curs

80. Mîzgă Ioan, Mîzgă Alexandru, Drept comercial, Editura

Victor, Bucureşti, 2005

81. Motica Radu I., Popa Vasile, Drept comercial roman şi drept

bancar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999

82. Pătulea Vasile, Turianu Corneliu, Drept economic şi comercial,

Editura Continent XXI, Bucureşti, 1996

83. Pătulea V., Turianu C., Curs de drept comercial român, Editura

All Beck, Bucureşti, 2000

84. Petrescu Raul, Drept comercial, Ediţia a 2-a, Editura Oscar

Print, Bucuresti, 1995

85. Petrescu Raul , Drept comercial român, Editura Oscar Print,

Bucureşti, 1996

86. Piperea Gheorghe, Obligaţiile şi răspunderea administratorilor

societăţilor comerciale, Editura. All Beck, Bucureşti, 1998

87. Piperea Gheorghe, Drept comercial, Volumul I, Editura CH

Beck, Bucureşti, 2008

238

88. Popa S., Drept comercial - Teorie şi practică judiciară, Editura

Universul Juridic, Bucureşti, 2008

89. Popa S., Societăţile comerciale - Teorie şi jurisprudenţă. Modele

de act constitutiv, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007

90. Popescu Marin, Drept comercial, Editura Fundaţiei „România

de Mâine", Bucureşti, 2004

91. Prescurea Titus, Registrul Comerţului, Editura All Beck,

Bucureşti, 2001

92. Radu Motica I., Lucian Bercea, Drept comercial roman şi drept

bancar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001

93. Recomandarea 2003/361/CE - Transpusă în legislaţia naţională

în O.G nr. 27/2006 (publicată în M.OF nr. 88/31.01.2006)

aprobată prin Legea nr.175/2006 (M.OF nr. 438/22.05.2006)

94. Russu C., Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii, Editura

Expert, Bucureşti, 1996

95. Săuleanu L., Societăţile comerciale. Adunările generale ale

acţionarilor, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008

96. Stanciu Georgiana, Drept comercial: note de curs,

Editura Europolis, Constanţa, 2004

97. Târhoacă C., Dezvoltarea sectorului privat de întreprinderi mici

şi mijlocii, 2005

98. Turcu Ion, Teoria şi practica dreptului comercial român, Editura


99. Turcu Ion, Dreptul afacerilor, Editura Fundaţia „Chemarea”,

Iaşi, 1992

100. Turcu Ion, Pop Liviu, Contractele comerciale, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 1997

101. Turcu Ion, Pop Liviu, Contracte comerciale, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 2000

102. Turianu C., Drept comercial. Culegere de practică judiciară.

Ediţia I, Editura CH Beck, Bucureşti, 2008

103. Sida Andrei, Introducere în teoria generală a dreptului, Editura

August, Timişoara,1997

104. Strategia guvernamentală pentru susţinerea dezvoltării

întreprinderilor mici şi mijlocii în perioada 2004 - 2008

105. Şandru Daniel-Mihail, Drept comercial român: note de curs,

Editura Sylvi, Bucureşti, 2004

239

106. Şcheaua Marius, Legea societăţilor comerciale nr.31/1990

comentată şi adnotată, Editura Rosetti, Bucureşţi, 2002

107. Urs I.R., Societatea comercială. Tipuri de contracte. Vol. II.

partea I, Editura Universitară, 2009

108. Vintilă G., Moscalu M., Filipescu M.O., Argumente pro şi contra

unui sistem fiscal preferenţial pentru sectorul Întreprinderilor

Mici şi Mijlocii, Conferinţa internaţională Inovaţie financiară şi

competitivitate în Uniunea Europeană, Bucureşti, 28 nov. 2008

109. Vonica Romul Petru, Drept comercial: partea generală, Editura


110. Bagley Constance E., Dauchy Craig E., The entrepreneur's

guide to business law, Saint Paul: West Educational Publishing

Company, 1998

111. Brox Hans, Handels- und Wertpapierrecht, C.H.Beck,

Muenchen, 1998

112. De Clercq M., Synthëse du droit commercial, 13e edition,

Bruxelles : De Boeck-Wesmael, 1992

113. Emmerich Volker, Das Recht des unlauteren Wettbewerbs,

C.H.Beck Verlag, 1998

114. Eisenhardt Ulrich, Gesellschaftrecht, C.H.Beck, Muenchen,

1994

115. Fuehrlich Ernst R., Wirtschaftsprivatrecht, Vahlen Verlag, 2002

116. Hess-Fallon Brigitte, Simon Anne-Marie, Droit des affaires,

Dalloz, Paris, Editions Sirey, 2001

117. Hueffer Uwe, Aktiengesetz.Kommentar, C.H.Beck Verlag, 1995

118. Hueffer Uwe Gesellschaftrecht, C.H.Beck, 2003

119. Lane Robert, EC Competition Law, Pearson Education Limited,

2000

120. Francois-Xavier Lucas, Droit commercial: actes de commerce,

commercants, fonds de commerce, Paris: Montchrestien, 1998

121. Merle Philippe, Droit commercial: sociétés commerciales, - 8e

édition -, Paris : Dalloz, 2001

122. Ripert G., Roblot R., Traite de droit commercial, Ed. L.G.D.J.,

Paris, 1991

123. Brut M, BuragaccS., Prezentari multimedia pe Web, Editura

Polirom, Iaşi, 2004;

124. Costache Ana (traducere), - OFFICE XP în imagini, Editura

Teora, Bucureşti, 2008;

240

125. Ferran Ferrer Nuria, s.a. , Content Management for E-learning,

Springer New York, 2010;

126. Floroian Dan, Informatică pentru manageri, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti, 2007.

127. Gay Richard, s.a. Marketing on-line – o abordare orientată pe

client, Edi. All, Bucureşti, 2009.

128. Kraynak Joe, Internet în imagini, Editura Teora, Bucureşti, 2007;

129. Yan Claeyssen, Marketingul prin E-mail, Editura Polirom,

Bucureşti, 2009.

130. Vasiu Ioana s.a. Afaceri electronice: aspecte legale, tehnice şi

materiale, Editura Albastră, Cluj-Napoca, 2007.

131. Vasiu Ioana, s.a., Prevenirea criminalitatii informatice,

Editura Hamangiu, 2006.

132. Steve Johanson, Microsoft Office Excel 2007, Editura

Niculescu, Bucureşti, 2009.

133. Berman, L., L. Kirstein. 1996. Practical Idioms. Using Phrasal

Verbs în Everyday Contexts. Lincolnwood, Illinois USA, NTC

Publishing House.

134. Blackman, D. 1999. Test Your Phrasal Verbs. Bucureşti, Editura

Teora.

135. Chilărescu, M., C. Paidos. 1996. Proficiency în English. Institutul

European.

136. Gălăţeanu, G. 1979. Exerciţii de gramatică engleză. Bucureşti,

Ed. Albatros.

137. Gălăţeanu-Fârnoagă, G. Leca, D. 1988. English Conversation

Topics. Bucuresti, Tipografia Universităţii Bucureşti.

138. Gălăţeanu-Fârnoagă, G., E. Comişel. 1992. Gramatica limbii

engleze. Bucureşti, Editura Albatros.

139. Misztal, M. 1998. Test Your Vocabulary. Bucureşti, Editura

Teora.

140. Paidos, C., 1999. English Grammar. Theory and Practice, vol. I

- II, Bucureşti, Ed. All.

141. Popp, M., 2003. Engleza pentru începători, Bucureşti, Editura

Niculescu.

142. Ştefan R, S. Marcoci, R. Vasilescu, E. Beldea, 2002. Come

along: curs practic de limba engleză, Bucureşti, Editura

Fundaţiei România de Mâine.

241

143. Strutt, Peter. 2000. Business Grammar and Usage. Longman.

144. Thomson, A.J., A.V. Martinet. 1977. A Practical English

Grammar, Oxford University Press.

145. Brookes M., D. Horner, 1998. Business English – Engleza

pentru afaceri, Bucureşti, Editura Teora.

146. Ciuciuc O., E. Tănăsescu, 1999. English for Business Purposes.

Bucureşti, Editura Teora.

147. Cozma, M. 1996. Engleza comercială. Editura CIB PRESS.

148. Cuvinciuc, Elena, et al. 2003. English for you. Ghid de

conversaţie pentru turişti, studenţi, lucrători în construcţii,

chelneri, lucrători în sectorul turistic. Iaşi, Editura Polirom.

149. Hollinger, A. 2002. Test your Business English vocabulary,

Bucureşti,Teora.

150. Hoffman, Hans G., Hoffmann, Marion, 2005. Engleza tematică,

Bucureşti, Editura Niculescu.

151. Lewis-Schatz, Sarah; Suchting, Dorte, 2003. Engleza de

afaceri. Bucureşti, Editura Niculescu.

152. Niculescu A., Crişan C., Marcoci S., Vlad C., 2006. The

Language of Business - Accounting ▪ Banking ▪ Finance –

Workbook. Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine.

153. Ştefan R. (coord.), Pricope M., Beldea E. 2005. Go ahead.

Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine.

154. Strutt, Peter. 1998. Engleza pentru turism în 1000 de cuvinte.

Bucureşti, Editura Teora.

155. Turcu, F. 1991. Engleza de afaceri în economia de piaţă.

Bucureşti, Editura Uranus. Vol. 1şi 2.

156. Dobrescu, A., F. Turcu, 1999. Modele de contracte de afaceri în

română şi engleză, Bucureşti, Editura Niculescu.

157. Vasilescu, Ruxandra, 2006. Commercial Correspondence,

Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine.

158. Vasilescu, R (coordonator), 2008. Dicţionar de termeni

economici (român-englez-francez-spaniol), Iaşi, Ed. Polirom.

159. Abrudan, M. M., 2005, Managementul resurselor umane:

culegere de studii de caz, teste, aplicaţii, Editura Dacia, Cluj.

160. Arcand, R., Bourbeau, N., 1998, La communication efficace, De

Boeck Universite, Bruxelles.

242

161. Bogdan, I. (coord.), 2006, Elemente de metodică a cunoaşterii

cercetării ştiinţifice şi valorificării cunoştinţelor, Editura

Universitară, Bucureşti.

162. Campbell, D., Level, A., 1985, Black Box Model of

Communication, Journal of Business Communication, no. 22

163. Certo, S., 2002, Managementul modern, Editura Teora,

Bucureşti.

164. Dance, F., Dance, F.E.X., 1970, The concept of

Communication, “The Journal of Communication”, no 20,

London.

165. Deming, W.E., Schewhart, M., 1989, Les fondements de la

maîtrise de la qualité, Editura Economică, Bucureşti.

166. Dewey, J., 1972, Democraţie şi Educaţie, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti.

167. Doval, E., 2006, Analiza strategică a mediului concurenţial,

Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.

168. Dumbravă, I., 2000, Management general, Editura Fundaţiei

“România de Mâine”, Bucureşti.

169. Drucker, P., 2004, Managementul viitorului, Editura ASAB,

Bucureşti.

170. Dumbravă, I., 2000, Management general, Editura Fundaţiei

“România de Mâine”, Bucureşti.

171. Dumitrescu, M., 1970, Să adoptăm termenul de management,

în „Viaţa Economică”, nr. 48, Bucureşti.

172. Escarpit, R., 2001, De la sociologia literaturii la teoria

comunicării, Editura Teora, Bucureşti.

173. Fayol, H., 1964, Administration indudustrielle et générale,

Dunod, Paris.

174. Fraisse H., 1990, Manuel de l`ingénieur d`affaires, Editura

Dunod, Paris.

175. Georgescu, M., 2008, Introducere în teoria negocierii, Editura

Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.

176. Gerber, M., 2008, Mitul managerului, Editura Amaltea, Bucureşti

177. Gerbner, G., Gross, L., Morgan, M., Signorielli, N., 1979, The

Demonstration of Power: Violence Profile, Journal of

Communication, no. 6.

243

178. Godin S., Conley C., 1987, Business Rules of Thumb, Warner

Books, London.

179. Hobeanu, T., Mitrache, M., 2000, Management, Editura

Universitaria, Craiova.

180. Istocescu, A., 2004, Managementul organizaţiei – o abordare

contextualizată. Studii de caz, Editura ASE, Bucureşti.

181. Koontz, H., 1984, Management, McGraw/Hill, New York.

182. Matsushita, K., 1984, Not for Bread Alone. A Business Ethos, A

Management Ethics, PHP Institute, Inc., Kyoto, Tokyo

183. Maxwell, J.C., 2002, Cele 21 de legi supreme ale liderului,

Editura Amaltea, Bucureşti

184. Moles, A., Claude, R., 1970, Créativité et methodes

d`innovation, Fayard-Monime, Paris

185. Moles, A., 1974, Sociodinamica culturii, Editura Stiinţifică,

Bucureşti.

186. Moldoveanu, M., Dobrescu, E.M., Ioan-Franc, V., 1998, Iniţiere

în managementul afacerilor mici şi mijlocii, Editura Expert,

Bucureşti

187. Nicolescu, O., Verboncu, I., 2001, Fundamentele

managementului organizaţiei, Editura Economică, Bucureşti.

188. Nicolescu, O., Verboncu, I., 1999, Management, Editura


189. Noica, C., 1970, Rostirea filozofică românească, Editura

Ştiinţifică, Bucureşti.

190. Pânzaru, S., 2007, Microeconomie, Editura A.F.A., Braşov

191. Pânzaru, S., 2006, Managementul comportamentului

organizaţional, Editura A.F.A., Braşov.

192. Petrescu, I., 1998, Management, Editura Tipocart, Braşov.

193. Pistol, Gh. M., 2004, Negocieri şi uzanţe de protocol, Editura

Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.

194. Pleter, O. Th., 2005, Administrarea afacerilor, Editura Cartea

Universitară, Bucureşti.

195. Popa, I., Filip, R., 1999, Management internaţional, Editura


196. Popescu, D., 2001, Managementul afacerilor, Editura


197. Prutianu, Ş., 2000, Manual de comunicare şi negociere în

afaceri, Editura Polirom, Iaşi.

244

198. Russu, C., 1996, Management, Editura Expert, Bucureşti.

199. Ştefănescu C, 2008, Managementul afacerilor, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti.

200. Ştefănescu, C., Konrad, C., 2010, Comunicarea în dialogul

social, Editura Alma Mater, Sibiu.

201. Ştefănescu, C., Rotaru C., 2007, General şi particular în

managementul afacerilor, Editura Lux Libris, Braşov.

202. Taylor, F.W., 1990, Organisation du travail et économie des

enterprises, Les Editions d`Organisations, Paris.

203. Vasile, D.C., 2006, Tehnici de negociere în afaceri , Editura

ASE, www.ase.ro.

204. Vasiliu, C., Tehnici de negociere şi comunicare în afaceri - Note

de curs, Editura ASE, www.ase.ro,

205. Voiculescu, D.D., 1996, Praxiologia afacerilor în societatea

noastră, Editura Intact, Bucureşti.

206. Voicu M., Rusu C., ABC-ul comunicării manageriale, Editura

Danubius, Brăila, 1998.

Ghiduri consultate:

1. Ghidul privind finanţarea IMM-urilor

2. Ghidul tânărului întreprinzător, realizat de Ministerul pentru

Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie în cadrul Programului

finanţat de Guvernul Federal al Austriei

3. Ghidul Întreprinderile mici au prioritate – Europa este bună

pentru IMM-uri, iar IMM-urile sunt bune pentru Europa, Ediţia

2008, editat de Comisia Europeană, Întreprinderi şi Industrie

Legislaţie

1. Legea contabilităţii 82/1991, republicată în M.O. al României,

partea I, nr.454/18.06.2008.

2. Ordinul 2869 /2010 privind modificarea şi completarea unor

reglementări contabile. Ordinul Ministrului Finanţelor nr.

3055/2009 privind aprobarea Reglementărilor contabile

conforme cu directivele europene, M.O. nr. 766 şi 766

bis/10.11.2009.

http://www.ase.ro/

245

3. Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiile de leasing

şi societăţile de leasing aprobată şi modificată prin Legea nr.

90/1998 şi prin Legea nr. 99/1999 (M.O. nr. 236/1999).

4. Ordonanţa Guvernului nr.15/1996 privind întărirea disciplinei

financiar-valutare.

5. Legea nr.31 privind societăţile comerciale din 16.11.1990,

republicată cu modificările şi completările ulterioare.

6. OMFP nr. 1755/22.11.2004 pentru aprobarea Normelor privind

organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ şi

pasiv.

7. Normele metodologice din 14 decembrie 2004 de întocmire şi

utilizare a registrelor şi formularelor comune pe economie privind

activitatea financiară şi contabilă, publicate în M.O. al României

nr.23 bis./07 ianuarie 2005.

8. Săptămâna financiară din 04.04.2008, Cambia, cecul şi biletul la

ordin, recunoscute în formă electronică.

9. Legea nr. 346 din 14 iulie 2004, privind stimularea înfiinţării şi

dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii

10. Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată;

această lege a fost publicată în MOF nr. 121/07.11.1990 şi

republicată în MOF nr. 49/04.02.1998

11. Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de

stat ca regii autonome şi societăţi comerciale; această lege a

fost publicată în MOF nr. 98/08.07.1990

12. Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi

supravegherea asigurărilor; această lege a fost publicată în MOF

nr. 148/10.04.2000

13. Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, lege

ce a fost actualizată prin următoarele acte normative: Legea nr.

267/2003 (publicată în MOF nr. 424 din 17/06/2003) pentru

completarea art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1992 privind

stabilirea serviciilor consulare şi a taxelor percepute pentru

prestarea acestora şi a art. 13 din Legea notarilor publici şi a

activităţii notariale nr. 36/1995; O.U.G. nr. 25/2005 (publicată în

MOF nr. 278 din 04/04/2005) pentru abrogarea art. 31 din Legea

notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995; O.U.G. nr.

190/2005 (publicată în MOF nr. 1179 din 28/12/2005) pentru

realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare

246

europeană, care modifică art. 16 lit. g şi abrogă art. 105 din

Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale;

O.U.G. nr. 125/2007 (publicată în MOF nr. 760 din 09/11/2007)

pentru modificarea art. 13 din Legea notarilor publici şi a

activităţii notariale nr. 36/1995; O.U.G. nr. 166/2008 (publicată în

MOF nr. 789 din 25/11/2008) pentru modificarea art. 16 lit. a) din

Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995

14. Legea nr. 31/1990 şi Legea nr. 26/1990 privind registrul

comerţului - legea a fost publicată în MOF nr. 121/07/11/1990 şi

republicată în MOF nr. 49/04/02/1998. Ultimele acte

modificatoare ala legii sunt următoarele: O.U.G. nr. 82/2007

(publicată în MOF nr. 446/29/06/2007) pentru modificarea şi

completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului,

republicată; O.U.G. nr. 44/2008 (publicată în MOF nr. 328 din

25/04/2008) privind desfăşurarea activităţilor economice de către

persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi

întreprinderile familiale; O.U.G. nr. 52/2008 (publicată în MOF nr.

333 din 30/04/2008) pentru modificarea şi completarea Legii nr.

26/1990 privind registrul comerţului, republicată

15. Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la

înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice,

asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a

acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor

juridice, a fost publicată în MOF nr. 839/13/09/2004 şi modificată

prin următoarele acte normative: Decretul nr. 674/2004 pentru

promulgarea Legii nr. 359/2004, O.U.G. nr. 75/2004 pentru

modificarea şi completarea Legii nr. 359/2004, Legea nr.

569/2004 privind aprobarea O.U.G. nr. 75/2004, O.G. nr.

28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale,

O.G. nr. 35/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei

Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,

Legea nr. 360/2006 pentru modificarea art. 31 din Legea nr.

359/2004, O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare

pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării

României la Uniunea Europeană, Legea nr. 159/2007 pentru

modificarea Legii nr. 359/2004, O.U.G. nr. 44/2008 privind

247

desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice

autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale

16. Legea nr. 85 din 5 aprilie 2006 privind procedura insolvenţei a

fost publicată în MOF nr. 359/21.04.2006 şi modificată prin:

O.U.G. nr. 173/2008 publicată în MOF nr. 792/26.11.2008,

O.U.G. nr. 1/2010 publicată în MOF nr. 54/25.01.2010, Legea nr.

25/2010 publicată în MOF nr. 145/05.03.2010 şi Legea nr.

169/2010 publicată în MOF nr. 505/21.07.2010

17. Legea nr. 82 din 24 decembrie1991 – Legea contabilităţii,

republicată în MOF nr. 454/18.06.2010

18. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborată cu H.G.

44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 571/2003, precum şi ultima actualizare conform cu

Legea nr.188 din 14 octombrie 2010 privind aprobarea

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2007 pentru

modificarea alin. 4 şi 5 ale art. 263 din Legea nr. 571/2003

19. Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi

pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii a

fost abrogată prin Legea nr. 346/2004

20. Legea nr. 143/1999 prin O.U. nr. 117 din 21 decembrie 2006

privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat

21. Legea nr. 332/2001 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 85 din 24

iunie 2008 privind stimularea investiţiilor, modificată prin Legea

nr. 82 din 6 mai 2010 pentru completarea art. 4 alin. (1) din

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2008 privind

stimularea investiţiilor

22. Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în

administraţia publică Legea nr. 52/2003 a fost publicată în MOF

nr. 70/03.02.2003

23. Legea nr.82 din 13 martie 2003 privind aprobarea Ordonanţei

Guvernului nr. 38/2002, a fost abrogată prin Legea nr. 85/2006,

modificată în mai multe rânduri prin O.U.G. nr.173/2008, O.G.

nr.1/2010, Legea nr.25/2010, Legea nr.169/2010

24. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, lege ce a intrat în

vigoare la 1 ianuarie 2004

25. Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi

stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările ulterioare,

Ultima modificare i-a fost adusă prin Legea nr. 118/2010 privind

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=83691





248

unele măsuri necesare restabilirii echilibrului bugetar, publicată

în MOF nr. 441/30.06.2010

26. Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea

transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor

publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea

corupţiei, a suferit cea mai recentă modificare prin Legea nr.

330/2009

27. Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, lege ce a

fost publicată în MOF nr. 429/31.07.2001

28. Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, lege ce a fost

publicată în MOF nr. 483/05.07.2001

29. Legea nr. 356/2001 a patronatelor, lege ce a fost publicată în

MOF nr. 380/12.07.2001

30. ORDINUL Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei

nr.412/2008 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru

derularea Programului de finanţare nerambursabilă e-creştere”,

aferent proiectului „Economia bazată pe cunoaştere", finanţat de

Banca Mondială şi Guvernul României, publicat în Monitorul

Oficial, Partea I nr. 642 din 08.09.2008

31. ORDIN nr. 477 din 20 februarie 2008 privind aprobarea schemei

de ajutor de stat „Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea

sectorului productiv prin investiţii realizate de întreprinderile mici

şi mijlocii"


de ajutor de minimis „Sprijin pentru consultanţa specifică şi

instruire specializată acordată întreprinderilor mici şi mijlocii

pentru elaborarea şi implementarea proiectelor de investiţii"


de ajutor de minimis „Sprijin pentru creşterea competitivităţii

întreprinderilor mici şi mijlocii prin servicii de consultanţă"

34. ORDIN nr. 632 din 4 martie 2008 privind aprobarea schemei

„Ajutor de minimis pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii

în vederea accesului la broadband şi la serviciile conexe"

35. ORDIN nr. 793 din 12 iunie 2008 privind aprobarea Procedurii

de implementare a Programului pentru dezvoltarea abilităţilor

antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora

la finanţare - START

249

36. ORDIN nr. 2161 din 11 iulie 2008 pentru aprobarea cheltuielilor

eligibile în cadrul Fondului de participare JEREMIE din cadrul

Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii

economice"

37. ORDIN nr. 2229 din 22 iulie 2008 pentru aprobarea schemei de

ajutor de stat „Ajutor pentru investiţii realizate de întreprinderile

mici şi mijlocii în vederea dezvoltării e-economiei"

38. ORDIN nr. 2159 din 11 iulie 2008 pentru aprobarea schemei de

ajutor de minimis „Ajutor pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi

mijlocii prin acordarea de servicii de consultanţă şi instruire

specializată pentru implementarea proiectelor de investiţii în

domeniul e-economiei"

39. ORDIN nr. 1862 din 13 iunie 2008 pentru aprobarea schemei de

ajutor de minimis „Sprijin acordat IMM pentru implementarea

standardelor internaţionale şi pentru creşterea competitivităţii

prin accesul pe noi pieţe şi internaţionalizare”

40. ORDIN nr. 1239 din 2 octombrie 2008 pentru aprobarea

Procedurii de implementare a Programului naţional multianual pe

perioada 2002-2011 de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare

tehnologice şi de afaceri

41. ORDIN nr. 1346 din 7 octombrie 2008 privind implementarea

Programului pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici şi

Mijlocii - TIMM 2008

42. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 44/2008 privind desfăşurarea

activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate,

întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, a fost

publicată în MOF, Partea I, nr. 328 din 25/04/2008

43. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 5 din 13 februarie 2008 privind

cadrul financiar general pentru fondul de participare JEREMIE

44. ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 41 din 9 aprilie 2008 privind

sprijinul financiar pentru pierderi cauzate de îngheţul târziu de

primăvară în pomicultură

45. O.G. nr. 20/2002 privind achiziţiile publice prin licitaţii

electronice, O.G. nr. 20/2002 a fost abrogată prin O.U.G. nr.

34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a

contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de

concesiune de servicii

250

46. HOTARAREA nr. 65 din 11 februarie 2009 privind înfiinţarea,

organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Implementarea

Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii

47. H.G. nr. 840/2002 Hotărârea nr. 840 din 31 iulie 2002 privind

aprobarea structurii, indicatorilor şi fondurilor aferente

subprogramelor care se finanţează prin bugetul Ministerului

pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie pe anul 2002

în cadrul Programului „Măsuri de stimulare a înfiinţării şi

dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii", a fost publicată în MOF

nr. 638/29.07.2002

48. Hotărârea nr. 656 din 20 iunie 2002, pentru acceptarea Cartei

Europene pentru Întreprinderile Mici, adoptată la 13 iunie 2000,

hotărâre ce a fost publicată în MOF nr.496/10/07/2002.

*** http://www.joomla.org/

*** http://php.opensourcecms.com/;

*** http://modxcms.com/learn/solutions/content-management-

framework.html;

*** http://www.joomla.ro/

*** http://www.rotld.ro/

*** Legea comertului electronic, Legea 365/2002 cu modificarile

aduse prin legea 121/2006

www.mdrl.ro - website-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi

Turismului;

www.apdrp.ro - website-ul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală

şi Pescuit;

www.regio.ro - website-ul Autorităţii de Management a Programului

Operaţional Regional (POR);

www.fseromania.ro – website-ul Autărităţii de Management pentru

Programul operaţional Sectoril Dezvoltarea Resuselor Umane

(POSDRU);

www.fonduri-ue.ro - website-ul Autorităţii pentru Coordonarea

Instrumentelor Structurale (ACIS);

www.fonduri-structurale.ro – portal de informaţii în domeniul

fondurilor europene şi a altor tipuri de finanţări;

www.fngcimm.ro – website-ul Fondului National de Garantare a

Creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii;

251

www.fgcr.ro -website-ul Fondului de Ganrantare a Creditului Rural.

252

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013

Titlul proiectului: Performanţă în carieră şi în afaceri pentru femei

Editorul materialului: Universitatea Spiru Haret prin Facultatea de Management Financiar Contabil Craiova

Data publicării: septembrie 2011

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

ghid femeia intreprinzator

Documents