GHEORGHE TITEICA

Gheorghe Ţiţeica (4/46 octombrie 1873—5 februarie 1939) s-a născut la Turnu Severin, ca fiu al lui Radu Ţiţeica şi al soţiei acestuia Stanca, născută Ciolănescu. Radu Ţiţeica. originar din Cilibia-Buzău, a fost la început fochist pe vapoare austriece, mai pe urmă mecanic pe vapoarele „Navigaţiei fluviale române", întreprindere de stat care făcea transporturi pe Dunăre. A murit relativ tînăr, la 10 iulie 1892, cînd fiul său Gheorghe împlinise 18 ani, dar nu-şi trecuse încă bacalaureatul.

La terminarea liceului, la examenul de bacalaureat dat la 1 septembrie 1892, a excelat şi a atras atenţia examinatorilor. în 1892 a dat examen de intrare în cunoscuta Şcoală normală superioară de la Bucureşti, condusă de literatul Alexandru Odobescu, cu examene de intrare extrem de riguroase şi cu număr redus de locuri (30 pentru toate disciplinele universitare); cu acest prilej Ţiţeica a avut iarăşi un strălucit succes. A urmat la Universitatea din Bucureşti, la Facultatea de ştiinţe, secţia de matematici, avînd ca pro fesori pe Spiru Haret, David Emmanuel, Constantin Gogu, Dimitrie Petrescu şi generalul Iacob Lahovary. Dintre aceştia 1-a impresionat .

Trei ani după intrarea în universitate, în iunie 1895, îşi ia licenţa în mate matici (fig. 102), iar în noiembrie, acelaşi an, Ţiţeica este numit profesor suplinitor de matematici la seminarul Nifon. In 1896 se prezintă la examenul de capacitate pentru profesorii de matematici din învăţămîntul secundar, obţinînd post la Liceul Yasile Alecsandri din Galaţi.

Ţiţeica era întotdeauna luminos şi inspirator de dragoste pentru ştiinţă. După ce-1 auzeai o dată pe Ţiţeica — aşa cum au putut remarca toţi cei care l-au ascultat — după ce erai fermecat de arta cuvîntului şi ştiinţei sale, aşteptai cu nerăbdare lecţiile sau conferinţele anunţate fie de ştiinţă pură, fie de sfaturi morale sau chiar gospodăreşti. De multe ori în viaţa noastră cînd am făcut o prelegere universitară sau am ţinut o conferinţă publică, ne-am gîndit cum s-ar putea atinge oare perfecţiunea prelegerilor lui Ţiţeica, cu fraza atît de cizelată, cu vocea atît de caldă, cu sensul atît de profund.

ŢIŢEICA este primul matematician român care publică un mare număr de lucrări ştiinţifice, iar valoarea acestor lucrări, recunoscută în toată lumea constituie o cinste ce se răsfrânge asupra ţării noastre. Nu putem prezenta într-o revistă cu caracter elementar, o expunere despre suprafeţele Ţiţeica, despre curbele Ţiţeica, despre modelele noi folosite de Ţiţeica şi despre importanţa tratatelor scrise de el.

x = A (u + a)2 (v + a)2

y = B (u+b)2 (v + b)2

          „Matematica apărea — scria ilustrul matematician român Octav Onicescu — în expunerile lui Gh. Ţiţeica, simplă şi liniară, aşa cum părea să fie profesorul însuşi. Dar această simplitate ascundea o operă întreagă de sistematizare personală, după cum simplitatea înfăţişării omului lui putea să mascheze personalitatea cu numeroase resurse interioare".Sînt unii savanţi care au o evoluţie lentă, descoperindu-şi talentul relativ tîrziu, în timpul facultăţii. Dimpotrivă, alţii se dovedesc de timpuriu a fi personalităţi remarcabile.

. Un astfel de caz a fost şi marele matematician Gheorghe Ţiţeica, ce s-a caracterizat, întreaga viaţă, printr-o mare putere de muncă şi un interes vmereu viu pentru matematică, prin sîrguinţă şi o creativitate excepţională. A urmat şcoala primară la Turnu Severin şi liceul la Craiova,avînd ca profesor de matematică pe G. P. Constantinescu, tatăl savantului Gogu Constantinescu, creatorul sonicităţii.

Opera principală:Geometria diferenţială proiectivă a reţelelor, 1924 Introducere în geometria diferenţială proiectivă a curbelor, 1931

Rolul lui Ţiţeica în dezvoltarea geometriei în ţara noastră este considerabil. Opera lui a găsit numeroşi continuatori, ei înşişi matematicieni vestiţi. Este suficient să amintim pe marii profesori dispăruţi: N. Abrastescu şi Al. Pantazi.

Stilul de expunere al lui Ţiţeica a rămas drept model ideal; încât când vezi un profesor ori un autor expunând clar, metodic şi elegant cea mai frumoasă menţiune cu care îl poţi distinge este să recunoşti: acesta este un elev al lui Ţiţeica.