Gheorghe Titeica1873-1939 .

Gheorghe Ţiţeica s-a născut la Turnu Severin, ca fiu al lui Radu Ţiţeica şi al soţiei acestuia Stanca, născută Ciolănescu. Radu Ţiţeica. originar din Cilibia-Buzău, a fost la început fochist pe vapoare austriece, mai pe urmă mecanic pe vapoarele „Navigaţiei fluviale române", întreprindere de stat care făcea transporturi pe Dunăre. A murit relativ tînăr, la 10 iulie 1892, cînd fiul său Gheorghe împlinise 18 ani, dar nu-şi trecuse încă bacalaureatul.

Gheorghe Ţiţeica n-a avut fraţi,a avut însă trei surori. înainte de 7 ani a urmat la o grădiniţă germană de copii, unde începuse să înveţe nemţeşte. Mai tîrziu, cînd povestea despre cele învăţate la grădiniţă, amintea că toţi copiii români socoteau pe „Bitte Lehrer" ca nume al profesorului lor. La gră diniţă a fost coleg cu muzicianul flautist Elenescu.

Şcoala primară a urmat-o la Turnu Severin; liceul (1885—1892) la Graiova, unde a fost bursier şi intern. La Craiova a avut ca profesor de mate matici pe

G.P. Gonstantinescu, tatăl cunoscutului om de ştiinţă român George (Gogu) Constantinescu, creatorul teoriei sonicităţii, mare inventator în acest

domeniu. Ţiţeica amintea mai tîrziu că profesorul său, G.P. Constan tinescu, era un pedagog foarte bun, pregătit, posedînd o rară bibliotecă cu ultimele

noutăţi matematice superioare apărute în străinătate.Un alt profesor de matematici al lui Ţiţeica la liceul din Craiova a fost Mateescu. Dintre ceilalţi profesori îl amintea pe M. Stăureanu, pentru

franceză.

La terminarea liceului, la examenul de bacalaureat dat la 1 septembrie 1892, a excelat şi a atras atenţia examinatorilor. în 1892 a dat examen de intrare în cunoscuta Şcoală normală superioară de la Bucureşti, condusă de literatul Alexandru Odobescu, cu examene de intrare extrem de riguroase şi cu număr redus de locuri (30 pentru toate disciplinele universitare); cu acest prilej Ţiţeica a avut iarăşi un strălucit succes. A urmat la Universitatea din Bucureşti, la Facultatea de ştiinţe, secţia de matematici, avînd ca pro fesori pe Spiru Haret, David Emmanuel, Constantin Gogu, Dimitrie Petrescu şi generalul Iacob Lahovary. Dintre aceştia 1-a impresionat în special

Cînd Ţiţeica studia la Paris, profesau la Sorbona marii matematicieni Gaston Darboux la geometria superioară, sub direcţia căruia Ţiţeica şi-a sus ţinut teza de doctorat; Emile Picard la analiza superioară; G. Koenigs la mecanică fizică şi experimentală; Henri Poincaré la astronomia teoretică şi mecanica cerească; Paul Appell la mecanica raţională; Edouard Goursat la calculul diferenţial şi integral; Boussinesq la calculul probabilităţilor; Jacques Hadamard, Emile Borel şi Jules Tannery. Pe toţi i-a audiat Ţiţeica. Dintre toţi însă, cel care 1-a impresionat mai mult şi a cărui operă a con tinuat-o apoi Ţiţeica a fost marele geometru Gaston Darboux, clasicul enci clopedist matematic, cu ale sale Leçons sur la théorie générale des surfaces.

în timp ce era în Şcoala normală superioară din Paris, Ţiţeica a prezentat o serie de note, antemergătoare tezei de doctorat (fig. 104), la Academia de Ştiinţe din Paris, care au fost publicate în „Comptes rendus".

Titlul tezei de doctorat în matematici este Sur les congruences cycliques et sur les systhèmes triplement conjuguées. Subiectul este inspirat din lucrările profesorului său Darboux (fig. 105) asupra sistemelor de coordonate curbi linii din spaţiul cu trei dimensiuni, formînd un sistem triplu conjugat. în comisia de doctorat a avut pe Gaston Darboux ca preşedinte şi pe Goursat şi Koenigs ca membri.

în această teză [8] sînt strînse,,.sistematizate şi dezvoltate rezultatele pe care Ţiţeica le obţinuse şi le tratase parţial în primele sale memorii de mate matici publicate în „Comptes rendus des séances de l'Académie des sciences de Paris". Şi anume, în teză se'studiază teoria transformărilor geometrice în legătură cu sistemele de ecuaţii ale lui Laplace. Teza are trei părţi, despre care dăm sumar cîteva lămuriri:

în prima parte tratează despre congruenţe, stabilind condiţiile ce trebuie îndeplinite de parametrii directori ai unei congruenţe pentru a fi ciclice (ale lui^ Ribaucour).

în partea a doua determină sistemele conjugate ce admit drept suprafeţe px = const, p2 = const, p3 = const, suprafeţe speciale. Apoi introduce şistudiază noţiunile de reţea-triedru, rcMui-triurighi şi congruenţă triplă. Dacă. M este un punct al unui sistem triplu conjugat, prin M trec curbe determi nate prin intersecţia suprafeţelor p1? p2, p3 = const., două cîte două, tan gentele acestora desciiind o reţea-triedru. Iar figura transformată prin duali tate a unei reţele triedru este o reţea-triunghi.

La 1 noiembrie 1899 Ţiţeica este însărcinat cu suplinirea cursului

de calcul diferenţial şi integral la Universitatea din Bucureşti, în

locul generalului: Iacob Lahovary, aflat în concediu, iar în anul

următor, la 1 mai 1900, cînd avea vîrsta de 27 de ani, a fost numit

profesor agregat la catedra de geometrie analitică şi trigono

metrie sferică, la care fusese titu lar profesorul său Constantin

Gogu, decedat în 1897. în sfîrşit, la 3 mai 1903 este numit titular al

acestei catedre.

  In sfîrşit, în partea a treia, Ţiţeica studiază sistemele triplu conjugate. Un

sistem este triplu conjugat atunci cînd două suprafeţe din sistem taie pe- o a treia suprafaţă linii conjugate. Determină astfel o clasă specială pe care^ o numeşte Ol5 clasă care nu-i decit o generalizare a sistemelor ortogonale.

Această clasă specială de sisteme triplu conjugate este direct legată de congruenţele ciclice (ale lui Ribaucour).

După ce şi-a susţinut teza, chiar în seara aceleiaşi zile Ţiţeica se întoarce: în ţară. Imediat reia legătura cu fondatorii „Gazetei matematice" amintiţi anterior (Ion Ionescu, Andrei Ioachimescu şi Vasile Cristescu) şi începe să

desfăşoare o bogată activitate la această revistă.

Lecţiile lui Ţiţeica, atît cele de la universitate, cît şi cele extrauniver- sitare, în scopul formării gustului auditorilor pentru ştiinţă, al obţinerii încrederii

publicului pentru opera de creaţie ştiinţifică românească, erau ma gistrale. împreună cu profesorul universitar G.G. Longinescu a înfiinţat în

octombrie 1905 revista „Natura", care a trăit pînă în 1949 ca o re vistă de popularizare a ştiinţei.105. Gaston Darboux.

106. H. Lebesgue.La 15 mai 1913, la vîrsta de 40 de ani, Gh. Ţiţeica a fost ales membru titular al Academiei Române în locul rămas vacant prin moartea lui Spiru Haret; în

1922 este numit vicepreşedinte al sec ţiei ştiinţifice a academiei, iar în 1928 — vicepreşedinte al aca demiei; în 1929 a ajuns şi secretar general al acestei

instituţii, avînd o contribuţie importantă în orga nizarea şi administrarea acade miei (1929—1939).

în timpul primului război mon dial (1916—1918) rămîne în Bucu reşti (nu se refugiază în Moldova),

Membru corespondent era din mai 1909.

Fiindca suprafetele Titeica, numite de el suprafete S, au fost descoperite in 1906 (memoriile 23 si 24) , iar curbele si retelele Titeica, dupa aceasta data vom analiza succint, in ordine cronologica, opera lui Titeica spre a ne da seama si de evolutia gandirii sale matematice.

In teza de doctorat in matematici Titeica studiaza [8]-precum am aratat- sistemele triplu conjugate , afland o clasa importanta Ω₁ , caracterizata prin faptul ca in afara de x,y,z, exista o solutie in R a sistemului lui Laplace pentru care expresia x²+y²+z²-R² este de asemenea o solutie, cu alte cuvinte el arata ca sistemul lui Laplace admite patru solutii x,y,z,R intre care estista o relatie patratica. Titeica ajunge apoi [16] la rezolvarea unei alte probleme interesante. Intr-adevar, se cerea sa se determine suprafetele care admit o retea conjugata invariabila printr-o deformare continua a acestor suprafete

Gheorghe Ţiţeica a fost în multe rînduri preşedintele „Societăţii matema tice din România", preşedinte al „Societăţii române de ştiinţe" (prima oară ales în 1908), preşedinte al „Asociaţiei române pentru înaintarea şi răspîn-direa ştiinţelor", vicepreşedinte al „Societăţii politehnice din România" (1931—1939) şi mult timp membru în Consiliul superior al Instrucţiunii Publice (numit în 1905).