GermaniaDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

Republica Federală GermaniaBundesrepublik Deutschland

Drapel Stemă

Deviză: Einigkeit und Recht und Freiheit

„Unitate și dreptate și libertate”

Imnul național: 

MENIU

0:00

a treia strofă din

Das Lied der Deutschen

(cunoscută și ca Einigkeit und Recht und Freiheit)

Localizarea  Germaniei  (verde închis)

– pe continentul european  (verde deschis și gri închis)

– în Uniunea Europeană  (verde deschis)  —  [Legendă]

Capitală

(și cel mai mare oraș)Berlin

Limbi oficiale germană [1]

Grupuri etnice 81% Germani, 7% alți Europeni, 4% turci, 2% asiatici, 6%

altele[1]

Etnonim German (neamț)[2]

Aderare UE 25 martie 1957

Sistem politic Republică federală, republică parlamentară

 -  Președinte Joachim Gauck

 -  Cancelar Angela Merkel

Formare

 -  Sfântul Imperiu Roman 962 

 -  Imperiul German 18 ianuarie 1871 

 -  Republică Federală 23 mai 1949 

 -  Reunificare 3 octombrie 1990 

Suprafață

 -  Total 357.121   km²  

Populație

 -  Estimare 2012 80.399.300 locuitori[3] (locul 14)

 -  Densitate 225,1 loc/km² (locul 36)

PIB (PPC) estimări 2008

 -  Total US$2,918 trilioane[4] (locul 4)

 -  Pe cap de locuitor US$35.539[4] (locul 21)

PIB (nominal) estimări 2008

 -  Total US$3,673 trilioane[4] (locul 4)

 -  Pe cap de locuitor US$44.728[4] (locul 19)

IDU (2007) ▲ 0,947[5] (foarte mare) (locul 22)

Monedă Euro (€)

Prefix telefonic +49

Domeniu Internet .de [2]

Fus orar CET (UTC+1)

 -  Ora de vară (ODV) CEST (UTC+2)

^ Limbile daneză, germana de jos, soraba, romani, frizonasunt recunoscute și protejate

de Carta Europeană a Limbilor Minoritare sau Regionale.

^ Se poate folosi și domeniul .eu, întrucât Germania face parte din Uniunea Europeană.

modifică 

Republica Federală Germania (în germană Bundesrepublik Deutschland), denumită colocvial Germania (Deutschland, sens

literal: „țara germană”), este un stat în Europa Centrală. Face parte din organizații internaționale importante precum Consiliul

Europei (1951), OCDE, Uniunea Vest-Europeană (1954), NATO (1955), Uniunea Europeană (1957), ONU (1973), OSCE și

din zona euro.

Cuprins

  [ascunde] 

1 Geografia

2 Istorie

o 2.1 Triburi germanice

o 2.2 Sfântul Imperiu Roman (962-1806)

o 2.3 Restaurație și revoluție (1814-1871)

o 2.4 Al Treilea Reich (1933–1945)

o 2.5 Istoria modernă

o 2.6 Evenimente politice recente, prezentate sumar

o 2.7 Papi germani

3 Guvernul și politica de stat

o 3.1 Componența actuală a guvernului

o 3.2 Parlament

o 3.3 Alte organe ale statului german

o 3.4 Dezvăluiri recente legate de nazism și NSDAP

4 Organizarea politico-administrativă

o 4.1 Ierarhia administrativă (reprezentare simplificată)

5 Demografie

o 5.1 Orașe

6 Economia

7 Cultura și știința

8 Sărbători publice

9 Note

10 Vezi și

11 Legături externe

Geografia[modificare]

Suprafața totală a teritoriului țării este de 357.121 km², relieful fiind preponderent muntos.

Germania se învecinează cu nouă țări europene: Danemarca, Olanda, Belgia, Franța, Luxemburg, Elveția, Austria, Republica

Cehă și Polonia.

De asemenea are ieșire directă la Marea Baltică și la Marea Nordului (Oceanul Atlantic).

Germania are o climă temperată, cu o temperatură medie anuală de 9 °C. Temperatura medie în ianuarie variază de la -6 °C până

la +1 °C (în funcție de localitate și altitudinea ei), în timp ce temperatura medie a lunii iulie variază între 16 și 20 °C. Precipitațiile

sunt mai mari în sud, unde se înregistrează 1.980 mm pe an, majoritatea sub formă de zăpadă.

Capitala Germaniei este Berlin.

Istorie[modificare]

Articol principal: Istoria Germaniei postbelice.

Triburi germanice[modificare]

Se consideră că etnogeneza triburilor germanice a avut loc pe durata Epocii Nordice a Bronzului, sau cel mai târziu pe durata Epocii

de fier Pre-Romane. Pornind din sudul Scandinaviei și nordul Germaniei, triburile și-au extins teritoriul spre sud, est și vest în

secolul I î.Hr., ajungând în contact cu triburile celtice din Galia, precum și cu triburi iraniene, baltice și slave, în Europa de Est. Nu se

cunosc prea multe despre începuturile istoriei germanicilor, avem la dispoziție doar scrieri ale autorilor romani, cercetări etimologice

și descoperiri arheologice.

Pe timpul domniei lui Cezar August, generalul roman Publius Quinctilius Varus a început invazia Germaniei (Germania era numele

dat de romani teritoriilor de dincolo (la est) de Rin până la munții Ural). În această perioadă triburile germanice au început să se

familiarizeze cu tacticile de război romane, menținându-și însă apartenența tribală. În anul 9 d.Hr., în cadrul bătăliei de la Pădurea

Teutoburg, triburi germanice conduse de Arminiusau înfrânt trei legiuni romane conduse de Varus. O mare parte din Germania de

astăzi, anume partea de la est de Rin și la nord de Dunăre, a rămas astfel în afara Imperiului Roman. Spre anul 100 d.Hr., pe

când Tacitus scria lucrarea sa Germania, triburi germanice s-au stabilit de-a lungul Rinului și Dunării (Limes Germanicus), ocupând

mare parte din aria Germaniei moderne. În secolul III s-au afirmat mai multe triburi vest-germanice: alamanii, francii,

chatii, saxonii, frizonii, sicambrii și turingii. În jurul anului 260 d.Hr. multe triburi germanice au trecut de limes și de frontiera de pe

Dunăre, ajungând în teritorii controlate pe atunci de romani.[6]

Sfântul Imperiu Roman (962-1806)[modificare]

La 25 decembrie 800, Carol cel Mare a fondat Imperiul Carolingian, care avea să fie divizat în 843. Imperiul medieval, Sfântul

Imperiu Roman a rezultat din partea estică rezultată din această divizare, și a continuat să existe, sub diverse forme, din

anul 962 până în 1806. Teritoriul său se întindea de la râul Eider la nord, până la coasta mediteraneană la sud. Numit inițial Sfântul

Imperiu Roman, a fost redenumit oficial Sacrum Romanum Imperium Nationis Germanicæ (Sfântul Imperiu Roman al Națiunii

Germane) începând cu 1448, pentru ca titulatura să corespundă cu teritoriul ocupat, devenit între timp mai restrâns.

Pe timpul dinastiei începute de Otto I, între anii 919 și 1024, s-au consolidat ducatele Lorenei, Saxoniei, Franconiei, Șvabiei,

Turingiei și Bavariei, iar regele german a fost numit Împărat romano-german al acestor regiuni în 962. Pe timpul domniei împăraților

salici (1024-1125), Sfântul Imperiu Roman (Imperiul romano-german) a cucerit nordul Italiei și Burgundia, dar împărații și-au pierdut

din putere în urma unei controverse privind investitura. Pe timpul împăraților Hohenstaufen (1138-1254), prinții germani au căutat să

se extindă spre sud și est, ajungând să controleze teritorii locuite de slavi înainte ca germanii să trimită coloniști în aceste

pământuri, și chiar mai la est (ceea ce s-a numit Ostsiedlung). Orașele din nordul Germaniei s-au dezvoltat, făcând parte din Liga

Hanseatică. Cu toate acestea, în urma Marii Foamete din 1315, și Morții Negre din 1348-50, populația Germaniei a scăzut

considerabil.[7]

Edictul Bulei de Aur din 1356 a conferit imperiului o Constituție a căror principii de bază aveau să dureze până la destrămarea

imperiului. Aceasta codifica alegerea împăratului de către șapte prinți-electori, care controlau unele din cele mai puternice principate

și arhiepiscopii. Începând cusecolul al XV-lea, împărații au fost aleși aproape fără excepție din cadrul dinastiei austriece

de Habsburg.

Călugărul Martin Luther și-a publicat cele 95 de Teze în 1517, prin care ataca unele practici ale Bisericii Catolice, începând

astfel Reforma Protestantă. O religie distinctă, luterană, a devenit religie oficială în mai multe teritorii germane, după 1530. Conflictul

religios a dus la Războiul de treizeci de ani (1618-1648), care a devastat ținuturile germane, populația fiind redusă cu 30%[8]

[9]. Pacea Westfalică din 1648 a pus capăt războaielor religioase dintre statele germane, dar imperiul a fost împărțit de facto în

numeroase principate independente. Din 1740, monarhia austriacă de Habsburg și Regatul Prusiei au dominat istoria germanilor.

În 1806, Imperiul a fost dizolvat ca urmare a Războaielor Napoleoniene.[10]

Restaurație și revoluție (1814-1871)[modificare]

În urma căderii lui Napoleon Bonaparte, a fost organizat Congresul de la Viena în 1814, și a fost fondată Confederația Germană

(Deutscher Bund), o ligă formată din 39 de state. Dezacordul cu ideile politice ale restaurației au dus la întărirea mișcărilor liberale,

care cereau unitate și libertate. Aceste cereri, însă, au fost urmate de noi măsuri de represiune din partea omului de stat

austriac Metternich. Zollverein, o uniune tarifară, a contribuit la unificarea economică a statelor germane. În această perioadă, mulți

germani erau influențați de principiile Revoluției Franceze, iarnaționalismul era o forță în creștere, în special printre tinerii

intelectuali. Pentru prima dată, culorile negru-roșu-galben au fost alese pentru a reprezenta mișcarea, aceste culori devenind mai

târziu culorile drapelului german.[11]

În contextul unei serii de mișcări revoluționare în Europa, care au avut ca rezultat înființarea republicii în Franța, intelectualii și

oamenii de rând au adus revoluția de la 1848 și în pământuri germane. Monarhii au acceptat, în primă instanță, cererile

revoluționarilor. Regelui Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei i s-a oferit titlul de împărat, dar trebuia să renunțe la o parte din

puterea politică; acesta a refuzat coroana și a respins constituția propusă, ceea ce pe atunci a fost un pas înapoi pentru mișcare.

Conflictul dintre regele Wilhelm I al Prusiei și Parlament, care era din ce în ce mai influențat de ideile liberale, a izbucnit pe fondul

discuțiilor privind reformele militare din 1862, iar regele l-a numit pe Otto von Bismarck nou prim-ministru al Prusiei. Bismarck a

purtat un război împotriva Danemarcei în 1864, ieșind victorios. Victoria prusacă în cadrul războiului austro-prusac din 1866 i-a

permis să creeze o Federație Nord-Germană (Norddeutscher Bund) și să împiedice Austria, care înainte era cel mai puternic stat

german, să se mai amestece în politica celorlalte state germane.

Al Treilea Reich (1933–1945)[modificare]

Articol principal: Imperiul German 1933-1945.

Harta celui de-al treilea Reich în 1939

În aproape toată această perioadă statul german a purtat denumirea oficială Deutsches Reich (Imperiul German); denumirea

colocvială a fostDrittes Reich (Al Treilea Reich) sau și Nazi-Deutschland (Germania nazistă).

La 27 februarie 1933 sediul reichstagului (parlamentului german de pe atunci), aflat în clădirea numită și până astăzi Reichstag, a

fost incendiat, aceasta constituind pretextul pentru decretele de urgență ce au abrogat drepturile cetățenești de bază. O hotărâre a

parlamentului i-a dat lui Hitler putere legislativă nerestricționată. Doar Partidul Social Democrat SPD a votat împotriva acesteia, în

timp ce membrii comuniști ai parlamentului au fost încarcerați. Folosindu-și puterea de a distruge orice rezistență actuală sau

potențială, în decurs de câteva luni Hitler a pus bazele unui stat centralizat totalitarist. Industria a fost revitalizată prin producția

masivă de armament, de fapt interzisă Germaniei după pierderea primului Război Mondial. În 1935 Germania a redobândit controlul

asupra ținutului istoric Saar, iar în 1936 controlul militar al ținutului Rin, amândouă fiind pierdute în urma Tratatului de la Versailles.

Conducând către al Doilea Război Mondial și susținând în paralel campania agresivă de producție de armament, politica externă a

Germaniei a devenit mai agresivă și expansionistă. În 1938 și 1939 Austria și Cehoslovacia au fost aduse sub controlul Germaniei,

și a fost pregătită invazia Poloniei (Pactul Hitler-Stalin, Operațiunea Himmler). La 1 septembrie 1939 armata Germaniei a lansat

războiul „fulger” (blitzkrieg) asupra Poloniei, care a fost rapid ocupată de trupele Germaniei și de Armata Roșie Sovietică, marcând

începutul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Regatul Unit și Franța au declarat război Germaniei. Cu cât războiul s-a

extins, Germania și aliații săi au căpătat controlul asupra unei părți din Europa continentală.

Cuceririle naziste în Europa pe durata celui de-al doilea război mondial.

La 22 iunie 1941 Germania a încălcat Pactul Hitler-Stalin și a invadat Uniunea Sovietică. În același an Japonia a atacat baza

americană de la Pearl Harbor din Oceanul Pacific, și Germania, în calitate de aliat al Japoniei, a declarat război și Statelor Unite.

Deși armata germană a avansat în Uniunea Sovietică destul de rapid, Bătălia de la Stalingrad a marcat punctul de turnură al acestui

război. În consecință armata germană a început să se retragă de pe frontul estic. În septembrie 1943 Italia, aliata Germaniei, s-a

predat, iar forțele armatei germane au fost forțate să apere un alt front în Italia.Operațiunea Neptun a marcat un alt punct de turnură

în acest război, deschizând frontul vestic. Forțele aliate au debarcat pe CoastaNormandiei din Franța ocupată și s-au îndreptat spre

teritoriul german. A urmat foarte curând capitularea Germaniei: la 8 mai 1945 forțele armatei germane s-au predat, după ce Armata

Roșie a cucerit Berlinul. Germania nazistă a fost silită să capituleze necondiționat, iar Hitler s-a sinucis. În timpul celui de-al Doilea

Război Mondial au murit aproximativ 7 milioane de cetățeni și soldați germani (inclusiv etnicii germani din Europa de est).

În timpul celui de-al Treilea Reich guvernul german nazist a aplicat politici împotriva minorităților și multor dizidenți, ceea ce mai

târziu a fost cunoscut sub denumirea de Holocaust. în timpul acestuia au fost uciși aproximativ 17 milioane de oameni, inclusiv circa

6 milioane de evrei și un număr important de țigani, polonezi și alți slavi, prizonieri de război sovietici, bolnavi mintali, homosexuali și

membri ai opoziției politice. Cel de-al Doilea Război Mondial și genocidul nazist au fost responsabili pentru mai mult de 40 de

milioane de morți în Europa. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial s-au desfășurat la Nürnberg procesele criminalilor

de război germani.

Istoria modernă[modificare]

Zonele de ocupație din Germania (1945)

Comunitatea și limba germană au apărut cu mii de ani în urmă, însă ca stat Germania a apărut abia în 1871, când, sub

conducerea cancelarului Otto von Bismarck , s-a format Imperiul German, înglobând partea de nord a Germaniei actuale

- Confederația Germană de Nord (dominată dePrusia, în germană: Preußen), apoi Bavaria (în germană: Bayern) precum și diferite

alte regiuni, excluzând însă părțile vorbitoare de germană dinAustria. Acesta a fost cel de al doilea Reich german, tradus de obicei

ca „imperiu”. Primul Reich — cunoscut timp de multe secole sub denumireaSfântul Imperiu Roman de Națiune Germană —

provenea din divizarea Imperiului Franc în 843, existând sub diverse forme până în anul 1806. Cel de-al Treilea Reich (și ultimul) a

fost cel al naziștilor; el a durat doar 12 ani, din 1933 până în 1945.

Germania, devenită una dintre marile puteri europene, s-a implicat în Primul Război Mondial prin aliatul ei Austro-Ungaria (1914).

Germania a invadat de câteva ori Franța. Războiul s-a încheiat în 1918, și, ca una din urmări, împăratul Germaniei a fost forțat să

abdice. În Tratatul de la Versailles, de după război, Germania a fost considerată responsabilă pentru război.

Unii politicieni consideră condițiile grele impuse Germaniei prin Tratatul de la Versailles din 1919 ca și problemele economice

datorate crizei economice mondiale începute în 1929 a fi factori care au permis partidului nazist al lui Hitler, NSDAP, să obțină un

procentaj mare din sufragii și în cele din urmă să formeze un nou guvern în 1933, cu Hitler în funcția de cancelar. Istoricii, fără a

respinge implicarea certă a factorilor de natură conjuncturală (precum obligația de a despăgubi statele agresate de către Germania

in primul război mondial pentru imensele pierderi provocate, sau criza mondială cu punct de plecare în crahul bursier din S.U.A.)

subliniază importanța istoriei recente a țării (perioada din timpul și după unificarea Germaniei, când tendința liberală a fost brutal

marginalizată sau doar cooptată de tendințele politice naționaliste) în ascensiunea nazismului; în primul volum al trilogiei sale

dedicate fenomenului, istoricul britanic Richard J. Evans, de exemplu, găsește originea derivei naziste în caracteristici evidente ale

societății germane precum militarismul, prevalența valorilor și instituțiilor aristocratice (în contrast cu valorile liberale și democratice

care se răspândiseră cu mai mult succes în țări precum Franța sau Marea Britanie), ca și moștenirea conservatorismului politic al

ducelui von Bismarck și influența durabilă a acestuia asupra mentalului colectiv (anume dorul intens pentru un leader puternic care

să conducă națiunea ca un părinte sever dar inspirat). Plecând de la faptul că rădăcinile derivei naziste sunt adânc înfipte în istoria

țării, cel puțin cât să ajungă până la jumătatea secolului XIX, alți istorici (precum francezul Georges Bensoussan[12]) subliniază și ei

faptul plin de semnificații că națiunea germană a fost strânsă laolaltă în 1871 de niște politicieni, și așa s-a întâmplat de alttfel

întotdeauna în istoria laxelor forme statale federalizatoare pe teritoriile germanofone, neexistând așa cum s-a întâmplat în Franța,

de exemplu, un moment de simbolism național unificator și egalizator precum revoluția: națiunea n-are ce celebra ca moment în

care s-a unificat "de jos" (cum e 14 iulie 1790 în Franța, cu "la Fête de la Fédération"), căci ea a fost unificată "de sus." [13] De aceea

în Germania secolului al XIX-lea referința-far este un politician, birocrat și chiar militar aristocrat precum von Bismarck, nu cum se

întâmpla în Franța aceluiași secol, unde referința-far a fost un scriitor popular (prin naștere dar și dedicare), anume Victor Hugo.

[14] Faptul că unificarea a trebuit să fie câștigată prin război contra străinilor (francezi, de ex.), și asta i-a făcut pe germani naționaliști

(și marcați de sentimentul de obsidionalitate - mentalitatea asediatului)), iar ținând cont de valorile pe care Franța le încarna pe

continent la acel moment, ostilitatea străinilor la unificarea națiunii i-a făcut pe nemți și antiliberali, de unde una dintre explicațiile

eșecului liberalilor în timpul revoluției de la 1848 pe teritoriile germanofone și mai ales la Berlin.[14]

În 1934 Hitler a preluat tot controlul, devenind șeful statului și scăpând de opoziție prin violență. În 1935, antisemitismul a devenit o

politică oficială de stat în Germania, justificată formal prin Legile de la Nürnberg (Nürnberger Gesetze). Un moment important în

istoria Germaniei îl reprezintă unirea cu Austria. Evenimentul, cunoscut sub numele de Anschluss („alipire”), s-a petrecut la 12

martie 1938 și reprezintă unul din pașii importanți ai regimului nazist din Germania spre război. Germania făcut o alianță

cu Italia și Japonia numită Axa Berlin-Roma-Tokio.

La 23 august 1939 Hitler a încheiat chiar și cu Stalin un tratat de neagresiune, cu urmări importante asupra lumii și României,

numit Pactul Ribbentrop-Molotov. În ciuda acestui pact, politica lui Hitler de a anexa țările vecine a culminat la 1

septembrie 1939 prin cotropirea Poloniei și izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.

În prima parte a războiului, Germania a avut succese militare, câștigând controlul asupra principalelor teritorii din Europa, unei mari

părți a URSS și nordului Africii. În 1941 naziștii au pus în aplicare Holocaustul ca politică de stat, bazată pe argumente și pretexte

rasiste, de exterminare în masă a milioane de evrei și alte naționalități. Între 1942-1943 balanța în război s-a schimbat, succesele

trecând de partea Aliaților împotriva Germaniei, printre care URSS, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. La finele lunii

aprilie 1945 Hitler și-a recunoscut eșecul total și s-a sinucis. La 8 mai 1945 Germania a capitulat necondiționat.

În urma cererilor făcute de Stalin la conferințele de la Ialta și Potsdam, provinciile germane de până atunci situate la est de

râurile Odra (Oder) și Neisse (Neiße) — Pomerania, Silezia, orașul hanseatic Danzig (astăzi Gdansk în Polonia), Prusia

Răsăriteană, Prusia Apuseană și Țara Sudeților (Sudetenland) — au fost alipite la Polonia, URSS și Cehoslovacia. Începând cu

ofensiva Armatei Roșii de la 12 ianuarie 1945 și până în 1948, cei mai mulți locuitori germani ai acestor regiuni, aproximativ 12

milioane înainte de război, au fost expulzați spre vest sau și spre Siberia, în condiții brutale. În jur de 2 milioane dintre aceștia și-au

pierdut viața în război și în cadrul procesului de expulzare („Vertreibung”).

În urma războiului, teritoriul Germaniei de azi a fost împărțit în patru „zonede ocupație”, controlate de puterile

aliate Franța, URSS, Regatul Unit și Statele Unite. Berlinul a fost de asemeni divizat în patru sectoare controlate de aceste puteri.

Scindarea a culminat prin constituirea în 1949 pe teritoriul Germaniei de azi a două state germane: partea de apus s-a

numit Republica Federală Germania, RFG sau Germania de Vest (germană: Bundesrepublik Deutschland), iar partea de răsărit,

orientată spre URSS, s-a numit Republica Democrată Germană, RDG, Germania de Est sau de Răsărit (germană: Deutsche

Demokratische Republik sau DDR). Germania de Vest și-a recuperat rapid nivelul de dinaintea războiului, devenind o putere

economică importantă a Europei.

În 1990, după căderea comunismului în Europa, cele două state germane s-au reunificat, prin aceea că în fosta RDG au fost

înființate landuri (așa cum existau deja în RFG), landuri care ceva mai târziu au aderat oficial la RFG, adoptând și constituția RFG-

ului numită Grundgesetz. Tratatul care a definit această reunificare se numește Tratatul doi plus patru (a fost încheiat de către cele

două state germane și cele patru puteri care dețineau suveranitatea asupra întregii Germanii: SUA, Regatul Unit, Franța și URSS).

Prin aceste acte RDG-ul a încetat să mai existe.

Statul german reunit este acum una dintre cele mai importante țări din Uniunea Europeană și din lume.

Vezi și articolele: Istoria Germaniei postbelice, Zonele aliate de ocupație din Germania, Expulzarea germanilor după al doilea război

mondial.

Evenimente politice recente, prezentate sumar[modificare]

Zidul Berlinului, asaltat de mulțime (10 noiembrie 1989)

Din 1998 și până în iulie 2005 a fost la putere, la nivelul Germaniei, o coaliție parlamentară așa-numită Roșu-Verde, adică între

Social-Democrați (SPD) și Verzi (Bündnis 90 / Die Grünen, prescurtat B'90/Grüne sau Grüne=Verzii).

Președintele statului este ales pentru 5 ani de către Bundesversammlung, Adunarea Federală sau Convenția Federală. Singurul

scop al Adunării Federale este alegerea Președintelui statului. Ea este constituită din toți membrii bundestagului, plus un număr

egal de membri aleși și trimiși delanduri.

La 21 iulie 2005 președintele statului de la acea dată Horst Köhler a dizolvat parlamentul, ca urmare a votului de neîncredere pe

care l-a primit cancelarul de atunci Gerhard Schröder (SPD) la 1 iulie în parlament.

Ca urmare, la 18 septembrie 2005 au avut loc alegeri federale anticipate, în urma cărora a venit la putere coaliția guvernamentală

„mare” între fracțiunile parlamentare CDU/CSU (așa-numita „Uniune Creștină”) și SPD, coaliție supranumită „negru-roșu”, condusă

de către Angela Merkel (CDU) drept cancelară.

La 23 mai 2009 președintele Horst Köhler a fost reales președinte pentru o perioadă de încă 5 ani.

Cele mai recente alegeri federale pentru parlament și cancelar, alegerile federale din 2009, au avut loc la 27 septembrie 2009.

Drept rezultat, coaliția „mare” „negru-roșu” de până atunci a căzut, din cauză că social-democrații (SPD = „roșii”) au întrunit prea

puține voturi. Pe baza rezultatelor alegerilor s-a putut însă crea o nouă coaliție guvernamentală, și anume între fracțiunile

parlamentare CDU/CSU și liberali (FDP), supranumită „negru-galben”. Al 17-lea bundestag al Germaniei s-a constituit la 28

octombrie 2009. Norbert Lammert a fost reales președinte al parlamentuluil. Apoi bundestagul a ales-o pe fosta cancelară Angela

Merkel drept noua cancelară = prim-ministru. Angela Merkel și-a numit apoi cabinetul (consiliul de miniștri), format din 16 persoane

(de la CDU, CSU și FDP). Câțiva miniștri din vechiul guvern continuă să fie miniștri și în cel nou. Noul vicecancelar și în același timp

nou ministru de externe este președintele FDP-ului, Guido Westerwelle.

La 31 mai 2010 Președintele Germaniei Horst Köhler și-a dat demisia din funcția de Președinte al Germaniei, în mod surprinzător și

cu valabilitate imediată. Conform constituției urmașul a fost ales în decurs de maximum 30 de zile - la 30 iunie 2010. Pentru

perioada interimară Köhler a predat funcțiile sale de Președinte al statului actualului Președinte al bundesratului (Consiliul Federal

al landurilor), Jens Böhrnsen, SPD, președintele Senatului landului Brema și în același timp primar al orașului Brema.

La alegerile prezidențiale de la 30 iunie 2010 au candidat: Christian Wulff (CDU), până atunci prim-ministru al landului Saxonia

Inferioară (Niedersachsenn); pastorul Joachim Gauck (nu e membru de partid); Lukrezia Jochimsen (cunoscută și drept jurnalista

Luc Jochimsen) din partea partidului Die Linke.; precum și Frank Rennicke, din partea partidului NPD.

Adunarea Federală (Bundesversammlung) l-a ales în al 3-lea scrutin pe Christian Wulff drept nou Președinte al Germaniei, pentru o

perioadă de 5 ani. El a fost investit în funcție la 2 iulie 2010. Însă la 17 februarie 2012 Wulff a fost nevoit să demisioneze, din cauza

bănuielilor concrete ale procuraturii din Saxonia Inferioară că ar fi primit și dat avantaje ilegale - în perioada cât a fost prim-ministru

al landului.

Germanul Joseph Alois Ratzinger, ales papă în 2005

La 18 martie 2012 Adunarea Federală (Convenția Federală) Bundesversammlung l-a ales pe Joachim Gauck încă din primul

scrutin, cu mare majoritate, drept nou președinte al Germaniei.

La 16 mai 2012 cancelara Angela Merkel l-a demis pe ministrul mediului înconjurător Norbert Röttgen din cauza rezulatelor,

catastrofale pentru CDU, de la alegerile din landul Renania de Nord - Westfalia de la 13 mai. Aceasta a fost prima dată când a fost

demis un ministru federal din Germania. Urmașul său pe post este Peter Altmaier.

Papi germani[modificare]

În total au existat opt papi germani:

Grigore al V-lea  (996-999) (numele laic: Bruno von Kärnten).

Clement al II-lea  (1046-1047) (Suidger, Graf von Morsleben und Hornburg). Este

îngropat în Domul din Bamberg.

Damasus al II-lea  (1048) (Poppo von Brixen).

Leon al IX-lea  (1049-1054) (Bruno Graf von Egisheim-Dagsburg). A contribuit la

declanșarea Marei Schisme din 1054.

Victor al II-lea  (1055-1057) (Gebhard Graf von Dollnstein-Hirschberg).

Ștefan al IX-lea  (1057-1058) (Friedrich Herzog von Lothringen).

Adrian al VI-lea  (1522-1523) (Adriaan Florisz Boeyens).

Benedict al XVI-lea  (2005-2013) (Joseph Alois Ratzinger).

Guvernul și politica de stat[modificare]

Din punct de vedere constituțional Germania este o democrație republicană federală reprezentativă. Forma de guvernământ este

parlamentară, în care șeful guvernului = cancelarul este ales de către parlament, numit bundestag, și confirmat de către

președintele statului. Deși cancelarul deține cele mai puternice competențe politice din stat, în ierarhia protocolară el se află abia pe

locul 3, după președintele statului și președintele bundestagului.

Cancelarul este ales cu majoritate absolută de către parlament (bundestag) pe o perioada de 4 ani; el are dreptul de a numi și

elibera din funcție pe miniștri, precum și dreptul numit „competența liniilor directoare” (Richtlinienkompetenz), prin care formulează

în linii mari sarcinile fiecărui ministru din cabinet (guvern). Guvernul Germaniei (Bundesregierung), numit și „cabinet”, constă din

cancelar (prim-ministru) și miniștri. Actualul cabinet, numit cabinetul Merkel II, este format exclusiv din politicieni ai

partidelor CDU, CSU și FDP. Toți miniștrii actuali sunt în același timp și membri ai parlamentului, cu o singură excepție (Philipp

Rösler, FDP, ministru al economiei și vicecancelar, nu este membru al bundestagului). Sarcina principală a guvernului

este Executivul.

Componența actuală a guvernului[modificare]

Începând de la 16 mai 2012 conform tabelului de mai jos.

Resort Titular Partid

Cancelar (Bundeskanzlerin) Angela Merkel CDU

Externe Guido Westerwelle FDP

Interne Hans-Peter Friedrich CSU

Justiție Sabine Leutheusser-Schnarrenberger FDP

Finanțe Wolfgang Schäuble CDU

Resort Titular Partid

Economie și tehnologie; precum și vicecancelar Philipp Rösler FDP

Muncă și sociale Ursula von der Leyen CDU

Alimentație, agricultură și consumatori Ilse Aigner CSU

Apărare Thomas de Maizière CDU

Familie, seniori, femei și tineret Kristina Schröder CDU

Sănătate Daniel Bahr FDP

Circulație, construcții și dezvoltare urbană Peter Ramsauer CSU

Mediul înconjurător, ocrotirea naturii și siguranța reactoarelor nucleare Peter Altmaier CDU

Învățământ și cercetare Annette Schavan CDU

Atribuții speciale; șeful Biroului cancelarului Ronald Pofalla CDU

Cooperare și dezvoltare economică Dirk Niebel FDP

Parlament[modificare]

Reichstagul Germaniei

La rândul lor, membrii parlamentului sunt aleși de către cetățeni la fiecare patru ani printr-un vot proporțional personalizat. La acest

sistem de vot alegătorii dispun de 2 voturi, care pot fi date și la partide diferite. Cu primul vot se hotărăște după un sistem majoritar

care anume candidat să reprezinte circumscripția electorală respectivă în parlament (candidat ales direct); cu al doilea vot se alege,

după un sistem proporțional, partidul dorit in parlament.

Un candidat ales direct capătă în orice caz un loc în parlament (mandat); acest fapt poate duce la depășirea numărului de locuri

care s-ar cuveni unui partid conform numai votului al doilea. Situația se numește Überhangmandat (mandat suplimentar). Această

situație a avut loc la fiecare alegere federală din 1949 încoace. Totuși, în 2008, tribunalul constituțional federal

suprem, Bundesverfassungsgericht, a decis că acest procedeu contravine constituției federale (Grundgesetz), deoarece așa se

poate încălca reprezentarea proporțională democratică necesară, și i-a impus legislativului să corecteze legile alegerilor până cel

târziu în 2011. Însă până în sept. 2009 parlamentul încă nu abordase această temă. De aceea alegerile care au avut loc în

septembrie 2009 se abat, din acest punct de vedere, de la constituție (!). Această situație paradoxă va putea eventual periclita

stabilitatea noului guvern.

Alte organe ale statului german[modificare]

Un alt organ constituțional german important (legislativ) se numește „bundesrat” (consiliul federal); este format din membrii

guvernelor celor 16 landuri (țări constituente ale federației). Pe câteva domenii de activitate (de ex. învățământ, poliție) bundestagul

trebuie să coopereze cu bundesratul.

Puterea judiciară are ca organ superior curtea constituțională federală supremă (Bundesverfassungsgericht), care poate să declare

un act legislativ sau de administrație drept anticonstituțional, caz în care actul trebuie revizuit.

Dezvăluiri recente legate de nazism și NSDAP[modificare]

În anul 2005 ministrul de externe de pe atunci Joschka Fischer, Verzii, a constituit o comisie de istorici care a constatat că după

război, în noul Minister de Externe al RFG s-au strecurat numeroși angajați care înainte fuseseră naziști. Mulți dintre acești

diplomați sau foști diplomați ai RFG-ului chiar au susținut în mod mincinos că pe vremea hitleriștilor activaseră în celule secrete de

rezistență. Printre altele comisia a dezvăluit că în Departamentul Politic al Ministerului au lucrat 13 foști membri NSDAP, iar în

Departamentul Juridic au fost 11 foști membri NSDAP (din totalul de 17 angajați) [15].

La mijlocul lui decembrie 2011 Ministerul de Interne german a încheiat și publicat un nou studiu, conținând printre altele lista tuturor

membrilor guvernelor RFG care au fost membri NSDAP sau au avut un trecut nazist [16]. Lista conține un Președinte Federal

- Walter Scheel, care fusese și Ministru de Externe, apoi un Cancelar Federal - Kurt Georg Kiesinger, precum și 25 de miniștri

federali din diverse perioade, printre care: Hans Globke, Theodor Oberländer, Karl Schiller, Hans Leussink, Gerhard Schröder (tiz

cu fostul cancelar Gerhard Schröder), Richard Jaeger, Horst Ehmke, Friedrich Zimmermann, Hans-Dietrich Genscher, Herbert

Ehrenberg și Richard Stücklen.

Organizarea politico-administrativă[modificare]

Articol principal: Landurile Germaniei.

În constituția germană numită Grundgesetz (lege fundamentală) Germania (Deutschland) este definită ca fiind o republică federală

(Bundesrepublik) formată din următoarele landuri (țări ale federației):

 Saxonia Inferioară

 Brema

 Hamburg

 Mecklenburg-

Vorpommern

 Saxonia-

Anhalt

 Saxonia

 Brandenburg

 Berlin

 Turingia

 Hesse

 Renania de Nord-

Westfalia

 Renania-

Palatinat

 Bavaria

 Baden-

Württemberg

 Saarland

 Schleswig-

Holstein

Land Capitală

Suprafață (km²) Locuitori (2011)

Baden-Württemberg Stuttgart 35.752 10.789.000

Bavaria München 70.549 12.595.000

Berlin Berlin 892 3.500.000

Brandenburg Potsdam 29.477 2.497.000

Brema Bremen 404 661.000

Hamburg Hamburg 755 1.800.000

Hessa Wiesbaden 21.115 6.093.000

Mecklenburg - Pomerania Inferioară Schwerin 23.174 1.636.000

Saxonia Inferioară Hanovra 47.618 7.915.000

Renania de Nord - Westfalia Düsseldorf 34.043 17.845.000

Renania-Palatinat Mainz 19.847 4.000.000

Saarland Saarbrücken 2.569 1.014.000

Saxonia Dresda 18.416 4.139.000

Saxonia-Anhalt Magdeburg 20.445 2.315.000

Schleswig-Holstein Kiel 15.799 2.838.000

Turingia Erfurt 16.172 2.223.000

Ierarhia administrativă (reprezentare simplificată)[modificare]

Schema structurii unităţilor administrative din Germania

Pe treapta administrativă cea mai înaltă se află Bund = Federația germană, Germania

Pe a doua treaptă de sus se află Bundesländer = landurile Germaniei, grupate în 2

categorii:

Flächenländer = 13 landuri „cu suprafață”

Stadtstaaten = 3 orașe-stat (Berlin, Brema și Hamburg), deci în total 16 landuri.

Sub landurile cu suprafață stă scris (Regierungsbezirke) = unele din aceste landuri

dispun de o treaptă intermediară de regiuni administrative de tip Regierungsbezirk.

Landurile cu suprafață, indiferent dacă dispun sau nu de Regierungsbezirke, sunt

subîmpărțite în districte rurale (numite Landkreis sau Kreis în funcție de land) și districte

urbane, numitekreisfreie Stadt (orașe care nu țin de vreun district rural).

Districtele rurale sunt și ele subîmpărțite și mai fin, în diverse moduri, în funcție de landul

în care se află. Unele districte rurale se subîmpart în subunități numite Amt. În sfârșit,

districtele, și acolo unde există și subunitățile Amt, se subîmpart mai departe în subunități

numite Gemeinde (comune). În unele landuri există și unitățile de tip Verbandsgemeinde,

o grupare de comune.

După cum se vede subdivizarea administrativă a Germaniei nu este foarte unitară, și asta datorită diversității de tradiții istorice din

regiunile țării.

Demografie[modificare]

Articol principal: Demografia Germaniei.

Ca suprafață Republica Federală Germană este cu puțin mai mare ca suprafațǎ decât Polonia, însǎ dupǎ numǎrul populației o

depǎșește de aprox. 2,1 ori. La 1 noiembrie 2011 în Germania locuiau 81.859.000 locuitori. Ca și în multe state

dezvoltate, natalitatea Germaniei este mai scǎzutǎ decât mortalitatea. În 2011 la 1000 de locuitori au revenit 8,0 nașteri și 10,4

decese. Numǎrul populației rurale constitui 9%, și relativ 91% populație urbanǎ.

După cel de-al doilea război mondial, 15 milioane de etnici germani au fost explulzați sau s-au refugiat din teritorii din est ale

Germaniei, teritorii care fac parte astǎzi din Polonia, Cehia, Lituania șiRusia. Într-un număr mai mic au fost strümutate sau s-au

refugiat în timpul războiului și imediat după terminarea lui etnici germani din Iugoslavia, Ungaria, România. Această populație

strămutată a fost integrată în cele două state germane înființate în 1949, RFG și RDG.

În deceniile ulterioare din țările est-europene au mai imigrat valuri de etnici germani, cele mai importante fiind

din URSS, Polonia și România. Astfel, începând cu din 1960, etnicii germani din Polonia și URSS (în special

din Kazahstan, Uzbekistan, Rusia și Ucraina) s-au strămutat în Germania occidentală. Nu puțini, pentru a-și ușura emigrarea, se

mutau din republicile central asiatice în republici situate în vest, între care RSS Moldovenească.

Orașe[modificare]

Articol principal: Lista orașelor din Germania.

vizualizare • discuție • modificare

vizualizare • discuție • modificare

Cele mai mari orașe din Germania

Lista oficiilor de statistică din Germania 24 decembrie 2010

Loc Numele orașului Land Pop. Loc Numele orașului Land

Berlin

Hamburg

1 Berlin Berlin 3,471,756 11 Dresden Saxonia2 Hamburg Hamburg 1,786,448 12 Leipzig Saxonia3 München Bavaria 1,353,186 13 Hannover Saxonia Inferioară4 Köln Renania de Nord-Westfalia 1,007,119 14 Nuremberg Bavaria5 Frankfurt pe Main Hesse 688,664 15 Duisburg Renania de Nord-Westfalia6 Stuttgart Baden-Württemberg 606,588 16 Bochum Renania de Nord-Westfalia7 Düsseldorf Renania de Nord-Westfalia 598,786 17 Wuppertal Renania de Nord-Westfalia8 Dortmund Renania de Nord-Westfalia 580,444 18 Bonn Renania de Nord-Westfalia9 Essen Renania de Nord-Westfalia 574,635 19 Bielefeld Renania de Nord-Westfalia

10 Bremen Brema 547,340 20 Mannheim Baden-Württemberg

Economia[modificare]

Articol principal: Economia Germaniei.

Centrală eoliană în Wehrda, Germania este cel mai mare producător de energie eoliană dinUniunea Europeană

Germania are cea mai mare economie națională din Europa, a patra din lume ca PIB nominal, și a cincea din lume în funcție

de paritatea puterii de cumpărare, conform datelor din 2008 [17] . De la începuturile erei industriale, Germania a fost un lider, inovator

și beneficiar al unei economii din ce în ce mai globalizate. Germania este lider mondial în exporturi, exportând bunuri în valoare de

1,133 trilioane de dolari în 2006 (incluzând țările din zona Euro), și generează un surplus comercial de 165 de miliarde[18]. Succesul

economiei germane este cu atât mai meritoriu dacă ținem cont de faptul că aceste rezultate pozitive se obțin în condițiile în care

doar în Europa există șase economii mai performante decât cea germană, în timp ce muncitorii germani - care nu excelează în

termeni de productivitatea muncii când îi compari cu alți muncitori ai lumii dezvoltate (OCDE) - muncesc cel mai puțin când îi

compari cu muncitorii celorlalte economii ale OCDE-ului (mai puțin Olanda), în timp ce copii germani petrec mai puțin timp la școală

decât copii celor mai mulți dintre vecini. În opinia unor analiști, succesul recent al Germaniei stă în moneda comună, euro, care a

făcut produsele germane mai ieftine decât erau înainte de adoptarea monedei comune europene.[19] Sectorul servicii contribuie cu

aproximativ 70 % laPIBul total, sectorul industrie cu 29,1 %, și sectorul agricultură cu 0,9 %. Majoritatea produselor sunt din

domeniul ingineriei, în special automobile, instalații mecanice, metalurgie și produse ale industriei chimice[20]. Germania este cel mai

mare producător de turbine eoliene și de tehnologi de exploatare a energiei solare din lume. Cele mai mari târguri și congrese

internaționale de comerț din fiecare an au loc în orașe germane, cum ar fi Hanovra, Frankfurt și Berlin [21] .

În topul celor mai mari 500 de companii din lume listate la bursă, top organizat în funcție de veniturile companiilor, există 37 de

companii cu sediul în Germania. În 2007 cele mai mari dintre acestea erau Daimler, Volkswagen, Allianz (compania cea mai

profitabilă), Siemens, Deutsche Bank (a doua companie ca rentabilitate), E.ON, Deutsche Post, Deutsche Telekom, Metro Cash &

Carry, și BASF [22]. Printre companiile cu cei mai mulți angajați se numără Deutsche Post, Robert Bosch GmbH, și Edeka [23].

Companii și în același timp mărci de produse germane renumite pe tot globul sunt Adidas, Audi, BMW, Mercedes

Benz, Nivea, Porsche, SAP, Volkswagen și multe altele [24].

Germania este o susținătoare a integrării economice și politice europene, iar politicile ei comerciale sunt din ce în ce mai mult

determinate de acordurile dintre membrii Uniunii Europene și de legislația europeană privind piața comună. Germania a adoptat

moneda europeană unică euro, iar politica ei monetară este stabilită de Banca Centrală Europeană, cu sediul la Frankfurt pe Main.

După reunificarea Germaniei din 1990 nivelul de trai și veniturile anuale au rămas sensibil mai mari în fosta Germanie de Vest[25].

Modernizarea și integrarea economiei din estul Germaniei de azi continuă să fie un proces de lungă durată, și se prevede că acesta

va dura până în 2019, transferurile anuale de la vest la est fiind până acum de aproximativ 80 de miliarde de dolari în total.

Ratașomajului a scăzut începând cu 2005, ajungând la una foarte scăzută: 3,8 % în iulie 2011 [26] . Acest procentaj diferă însă între

fosta Germanie de Vest și fosta de Est. Guvernul cancelaruluiGerhard Schröder a inițiat la începutul anilor 2000 o serie de reforme

privind piața forței de muncă și instituțiile legate de bunăstarea publică, în timp ce guvernele următoare (negru-roșu și negru-galben)

au adoptat o politică fiscală restrictivă și au redus numărul de locuri de muncă din sectorul public.

În intervalul 1990 – 2009 Germania a primit Investiții străine directe (ISD) de 700 de miliarde de dolari[27]. În anul 2009 investițiile

străine directe în Germania au fost de 36 miliarde dolari[27]. Totodată, Germania a generat ISD pentru alte state în valoare de 62,7

miliarde de dolari în 2009[27].

Date economice 2009Indicator economic Valoare

Creștere PIB 1,7 %

Compoziție PIB pe ramuri agricultură: 1 %, industrie: 31 %, servicii: 68 %

Rata inflației 1,6 % pe an

Forța de muncă 42,63 milioane

Forța de muncă distribuită pe sectoare agricultură: 2,8 %, industrie: 33,4 %, servicii: 63,8 %

Rata șomajului 8,4 %

Șomaj peste 3 milioane de cetățeni

Buget de stat 1.200 miliarde euro

Cheltuieli de stat 1.300 miliarde euro

Deficit bugetar 80 miliarde euro

Datorie publică 65,8 % din PIB

Cultura și știința[modificare]

Contribuțiile germane la cultura mondială sunt numeroase. Germania a fost locul de naștere al unor renumiți compozitori

precum Ludwig van Beethoven, Johann Sebastian Bach, Johannes Brahms și Richard Wagner; poeți precum Johann Wolfgang von

Goethe și Friedrich Schiller; filosofi ca Immanuel Kant, Georg Hegel, Karl Marx sau Friedrich Nietzsche; de asemenea, oameni de

știință de calibrul lui Albert Einstein, Max Planck sau Otto Hahn.

O mică selecție de aspecte culturale specifice:

Muzica Germaniei

Bundesliga  - liga întâia de fotbal a Germaniei

Oktoberfest

Sărbători publice[modificare]

Sărbători publiceDată Nume în română Nume local Note

1 ianuarie Anul Nou Neujahr  

6 ianuarie Cei Trei Crai de la Răsărit (Boboteaza) Heilige Drei Könige în Bavaria, Baden-Württemberg, Saxonia-Anhalt

variabil Vinerea Mare Karfreitag  

variabil Lunea Paștilor Ostermontag  

1 mai Ziua Muncii Tag der Arbeit  

variabil Înălțarea Domnului Christi Himmelfahrt  

50 zile de la Paști Rusaliile Pfingsten  

variabil Corpus Christi Fronleichnamîn Bavaria, Baden-Württemberg, Hessa, Renania de Nord - Westfalia, Renania-Palatinat, Saarland și în unele comunități din Saxonia și Turingia.

15 august Ridicarea la cer a Mariei Mariä Himmelfahrt în Saarland și în comunitățiile din Bavaria cu populație majoritar catolică

3 octombrie Ziua Unificării Germane Tag der Deutschen Einheit sărbătoarea reunificării Germaniei, din 1990

31 octombrie Ziua Reformației Reformationstag în Mecklenburg - Pomerania Inferioară și în Brandenburg

1 noiembrie Sărbătoarea Tuturor Sfinților Allerheiligen în Bavaria, Baden-Württemberg, Renania de Nord - Westfalia, Renania-Palatinat și Saarland

24 decembrie Ajunul Crăciunului Heiligabend Conform legislației muncii, ziua de 24 decembrie este zi lucrătoare.

25 decembrie Prima zi de Crăciun Erster  

Weihnachtstag

26 decembrie A doua zi de Crăciun Zweiter Weihnachtstag  

31 decembrie Sfântul Silvestru (ultima zi a anului, revelionul) Silvester Conform legislației muncii, ziua de 31 decembrie este zi lucrătoare.

Note[modificare]

1.  Ein Fünftel der Bevölkerung in Deutschland hatte 2010 einen Migrationshintergrund

2.  „„Definiție: german””. DEX online. Accesat la 28 martie 2010.

3.  Statistisches Bundesamt: Bevölkerung auf Grundlage des Zensus 2011. Retrieved 22

June 2013.

4. ^ a b c d „Germania” (în engleză). Fondul Monetar Internațional. Accesat la 31 octombrie

2009.

5.  „Human Development Report” (în engleză) (PDF). United Nations Development

Programme. 2009. Accesat la 31 octombrie 2009.

6.  The Cambridge Ancient History, vol. 12, p. 442. ISBN 0-521-30199-8.

7.  The Great Famine (1315-1317) and the Black Death (1346-1351). Lynn Harry Nelson.

The University of Kansas.

8.  The Thirty-Years-War, Gerhard Rempel, Western New England College.

9.  The Thirty Years War (1618–48), Alan McFarlane, The Savage Wars of Peace:

England, Japan and the Malthusian Trap (2003)

10.  Fulbrook, Mary: A Concise History of Germany, Cambridge University Press 1991, p.

97. ISBN 0-521-54071-2

11.  Martin, Norman. German Confederation 1815–1866 (Germany) Flags of the World.

October 5, 2000. Retrieved 2006, 12-07.

12.  http://fr.wikipedia.org/wiki/Georges_Bensoussan_(historien)

13.  "Philosophie Magazine", Hors-Série: "Les Philosophes Face Au Nazisme" (février-mars

2012), p. 8 ("Une Histoire Allemande", Entretien Avec Georges Bensoussan)

14. ^ a b Philosophie Magazine Hors-Série: "Les Philosophes Face Au Nazisme" (février-mars

2012), p. 8 ("Une Histoire Allemande", Entretien Avec Georges Bensoussan)

15.  Studiul a fost publicat în cartea Das Amt (Oficiul).

16.  Revista germană Der Spiegel nr. 1 din 2 ian. 2012, articolul Welle der

Wahrheiten (Valul adevărurilor)

17.  Rank Order - GDP (purchasing power parity) CIA Factbook 2005. Accesat 31

decembrie 2006.

18.  German trade surplus hits record, BBC, 8 februarie 2006, Accesat 3 ianuarie 2007.

19.  http://www.bbc.co.uk/news/business-18868704

20.  Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost

furnizat pentru ref-urile numite CIA

21.  Wind Power Federal Ministry of Economics and Technology (Germany) Accesat 30

noiembrie 2006.

22.  Global 500 Germany, CNN Money, Accesat 26 noiembrie 2007.

23.  Global 500 Biggest Employers, CNN Money, Accesat 26 noiembrie 2007.

24.  The 100 Top Brands 2006, Businessweek, Accesat 26 noiembrie 2007.

25.  Berg, S., Winter, S., Wassermann, A. The Price of a Failed Reunification Spiegel

Online International. 5 septembrie 2005. Accesat 28 noiembrie 2006.

26.  Arbeitslosenzahl unter 3,2 Millionen gesunken(germană) Tagesschau, Accesat 1 iulie

2008.

27. ^ a b c Top 10 tari din UE care au atras cele mai mari investitii. Romania, locul 14, 26 iulie

2010, wall-stret.ro, accesat la 23 august 2010

Vezi și[modificare]

Locuri din patrimoniul mondial UNESCO

Limba germană

Strămutarea germanilor după al doilea război mondial

Evacuarea Prusiei Răsăritene

Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică

Președinții Germaniei

Cancelar federal al Germaniei

Republică federală

Legături externe[modificare]

Portal Germania

Portal Uniunea Europeană

Puteți găsi mai multe informații despreGermania prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică

de „proiecte surori”:

 Definiții din Wikționar

 Manuale de la Wikimanuale

 Citate de la Wikicitat

 Texte sursă de la Wikisursă

 Imagini și media de la Commons

 Știri de la Wikiștiri

de en fr es www.deutschland.de - portal actual și multilingv despre Germania

de Informații despre Germania (de la Ministerul de Afaceri Externe al Germaniei)

en Informații turistice referitoare la Germania (de la Oficiul Național German de Turism)

de ro Ambasada Germaniei la București

Ziua Națională a Germaniei , 3 octombrie 2008, Amos News

Ziua Unificării Germane , 9 octombrie 2010, Amos News

[arată] 

Articole despre Germania

Categorii: 

Organizația Mondială a Comerțului

Germania

Țări în Europa

Națiunile G20

G8

Meniu de navigare

Creare cont

Autentificare

Articol

Discuție

Lectură

Modificare

Istoric

Pagina principală

Portaluri tematice

Cafenea

Articol aleatoriu

Participare

Schimbări recente

Proiectul săptămânii

Ajutor

Portalul comunității

Donații

Tipărire/exportare

Trusa de unelte

În alte limbi

Аҧсшәа

Acèh

Afrikaans

Akan

Alemannisch

አማርኛ Aragonés

Ænglisc

العربية ܐܪܡܝܐ مصرى Asturianu

Авар

Aymar aru

Azərbaycanca

Башҡортса

Boarisch

Žemaitėška

Bikol Central

Беларуская

Беларуская (тарашкевіца)

Български

Bislama

Bamanankan

বাংলা

བ ད་ཡག বিবষণবিযা মবি�পরী Brezhoneg

Bosanski

ᨅᨔ ᨕᨁ Буряад

Català

Chavacano de Zamboanga

Mìng-dĕ� ng-ngṳ

Нохчийн

Cebuano

ᏣᎳᎩ

Tsetsêhestâhese

کوردی Corsu

Qırımtatarca

Česky

Kaszëbsczi

Словѣньскъ / ⰔⰎⰑⰂⰡⰐⰠⰔⰍⰟ

Чӑвашла

Cymraeg

Dansk

Deutsch

Zazaki

Dolnoserbski

ދވހބސ ཇ ང་ཁ Eʋegbe

Ελληνικά

Emiliàn e rumagnòl

English

Esperanto

Español

Eesti

Euskara

Estremeñu

فارسی Fulfulde

Suomi

Võro

Føroyskt

Français

Arpetan

Nordfriisk

Furlan

Frysk

Gaeilge

Gagauz

贛語 Gàidhlig

Galego

گیلکی Avañe'ẽ

𐌲𐌿𐍄𐌹𐍃𐌺

ગજરાતી

Gaelg

Hausa

客家語 /Hak-kâ-ngî Hawai`i

עברית हि�नदी Fiji Hindi

Hrvatski

Hornjoserbsce

Kreyòl ayisyen

Magyar

Հայերեն Interlingua

Bahasa Indonesia

Interlingue

Igbo

Ilokano

Ido

Íslenska

Italiano

ᐃᓄᒃᑎᑐᑦ /inuktitut 日本語

Lojban

Basa Jawa

ქართული Qaraqalpaqsha

Taqbaylit

Адыгэбзэ

Kongo

Gĩkũyũ

Қазақша

Kalaallisut

ភាសាខរ ಕನನಡ

한국어

Перем Коми

Къарачай-малкъар

Ripoarisch

Kurdî

Коми

Kernowek

Кыргызча

Latina

Ladino

Lëtzebuergesch

Лезги

Luganda

Limburgs

Ligure

Lumbaart

Lingála

ລາວ Lietuvių

Latgaļu

Latviešu

Basa Banyumasan

Мокшень

Malagasy

Олык марий

Māori

Baso Minangkabau

Македонски

മലയാളം

Монгол

मराठी Bahasa Melayu

Malti

Mirandés

မြ�န�ာဘာသာ

Эрзянь

مازرونی Dorerin Naoero

Nāhuatl

Napulitano

Plattdüütsch

Nedersaksies

नपाली नपाल भाषा Nederlands

Norsk nynorsk

Norsk bokmål

Novial

Nouormand

Diné bizaad

Occitan ଓଡଆ

Ирон

ਪਜਾਬੀ

Pangasinan

Kapampangan

Papiamentu

Picard

Deitsch

Pälzisch

Norfuk / Pitkern

Polski

Piemontèis

پنجابی Ποντιακά

پښتو Português

Runa Simi

Rumantsch

Romani

Kirundi

Armãneashce

Tarandíne

Русский

Русиньскый

Kinyarwanda

ससकतम Саха тыла

Sardu

Sicilianu

Scots

Sámegiella

Srpskohrvatski / српскохрватски

සංහල Simple English

Slovenčina

Slovenščina

Gagana Samoa

Soomaaliga

Shqip

Српски / srpski

Sranantongo

SiSwati

Seeltersk

Basa Sunda

Svenska

Kiswahili

Ślůnski

தமிழ

తలుగు

Tetun

Тоҷикӣ

ไทย

ትግርኛ Türkmençe

Tagalog

Tok Pisin

Türkçe

Xitsonga

Татарча/tatarça

ChiTumbuka

Twi

Reo Mā`ohi

Удмурт

Uyghurche / ئۇيغۇرچە Українська

اردو Oʻzbekcha

Vèneto

Vepsän kel’

Tiếng Việt

West-Vlams

Volapük

Walon

Winaray

Wolof

Хальмг

IsiXhosa

მარგალური יידיש Yorùbá

Vahcuengh

Zeêuws

中文 文言 Bân-lâm-gú

粵語 IsiZulu

Тыва дыл

Modifică legăturile

Ultima modificare efectuată la 10:25, 10 octombrie 2013.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot

exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.