george calinescu-bio-bibliografie

8/3/2019 George Calinescu-bio-bibliografie

http://slidepdf.com/reader/full/george-calinescu-bio-bibliografie 1/6

Pe 19 iunie 1899, se na te la Bucure ti Gheorghe Vi an, fiul Mariei Vi anș ș ș ș . Copilul ecrescut de impiegatul C.F.R. Constantin Călinescu i de so ia sa, Maria, în casa cărora mamaș ț

băiatului lucra ca menajeră.

FAMILIA

Familia Călinescu, împreună cu „femeia în casă” i copilul, se mută la Boto ani, apoiș ș impiegatul Călinescu este transferat la Ia i. Aici Gheorghe Vi an (viitorul scriitor) e înscris laș ș

coala „Carol I”, de pe lângă Liceul Internat. ÎnȘ 1907, Maria Vi an (mama sa naturală)ș acceptă ca so ii Călinescu, care nu aveau copii, să-l înfieze. De acum, se va numi Gheorgheț Călinescu ( i se cuvine precizat că acesta a rămas, pe tot parcursul vie ii, numele său oficial,ș ț utilizarea – evitată consecvent de scriitorul însu i –, atât în exprimarea orală, cât i în scris, aș ș

prenumelui „George“, de fapt incorectă, dar tot mai frecventă în ultima vreme, este o ispravăa posterită ii: tolerată i în cele din urmă acceptată, ea se explică foarte probabil prinț ș interpretarea, bine inten ionată, însă eronată, a pseudonimului „G. Călinescu“ ). Se mută laț

Bucure ti în 1908. În copilărie nu a excelat cu nimic, s-a lăsat învăluit în aura mediocrită ii.ș ț

ANII DE FORMARE

Primele două clase primare la Ia i, la Colegiulș Carol I , celelalte două la Bucure ti, laș coalaȘ Cuibul cu barză , apoi gimnaziul Dimitrie Cantemir la Bucure ti, i î i încheie studiileș ș ș

medii la Liceul Gheorghe Lazăr i pe cele universitare în Capitală, laș Facultatea de Litere iș

Filozofie din Bucure tiș . Î i ia licen a în Litere înș ț 1923. Teza de licen ă purta titlulț Umanismul

lui Carducci. Devine profesor de limba italiană pe la diverse licee bucure tene i timi orene,ș ș ș apoi pleacă la Roma, pentru doi ani cu o bursă oferită de Academia din România, institu ie deț propagandă culturală românescă, fondată de profesorul i istoriculș Vasile Pârvan.

ACTIVITATEA PUBLICĂ I VIA A SOCIALĂȘ Ț



Profesorii care i-au marcat studen ia suntț Ramiro Ortiz, care preda limba i literaturaș italiană la Facultatea de Litere i Filozofie din Bucure tiș ș , iș Vasile Pârvan, un alt spiritenciclopedic interbelic, de la Universitatea din Bucure ti.ș

Între profesorul de italiană Ramiro Ortiz i student s-a născut o strînsă amici ie. Pesteș ț ani, studentul de odinioară a mărturisit, adesea, că datorită acestui fin intelectual i-a însu it oș ș „educa ie literară” de excep ie: „Cu el m-am deprins a scrie căr i, cu el am deprins me te ugulț ț ț ș ș informa iei literare i al construc iei critice pe substrat istoric, de la el tiu tot ce tiu”. Subț ș ț ș ș îndrumarea lui Ramiro Ortiz a început să traducă din limba italiană. În timpul studen iei aț tradus romanul lui Giovanni Papini, Un om sfâr it ș , i o nuvelă din romanul lui Giovanniș Boccacio, Decameronul (1921). Tot la îndemnul profesorului Ortiz î i începe colaborarea laș revista Roma, primul număr al cărei a apărut în ianuarie 1921, i călătore te cu colegii deș ș facultate în Italia în 1921. Prima lui carte va fi scrisă în limba italiană, Alcuni missionari

catolici italiani nella Moldavia nei secoli XVII e XVIII a apărut în 1925 i tratateazăș propaganda Vaticanului în Moldova ca un soi de modalitate de a contracara Reforma luterană.Studentul a publicat 68 de documente diferite descoperite în urma documentării în Arhiva

Vaticanului.Evident o influen ă indirectă au avut-o studiile critice ale luiț Titu Maiorescu i, de ce nu, celeș ale lui Garabet Ibrăileanu, de care se va apropia în deceniul următor.

Dacă în Bucure ti, alături de profesorul Ortiz, a avut revela ia voca iei sale creatoare,ș ț ț în capitala Italiei, aten ia lui G. Călinescu s-a focalizat asupra luiț Vasile Pârvan, directorul

colii Române, actualmenteȘ Accademia di Romania. Pârvan a reprezentat cel de-al treilea pilon în formarea adevăratei personalită i a lui Călinescu, dupăț Titu Maiorescu iș RamiroOrtiz. Tînărul a fost deopotrivă captivat de erudi ia i puterea de muncă, dar i de concep iaț ș ș ț despre existen ă a savantului.ț

Spre acest „părinte” spiritual Călinescu s-a întors întotdeauna, ori de cîte ori greută ileț vie ii păreau să-l îngenuncheze. El a observat că Pârvan avea o înzestrare intelectualăț obi nuită, dar în ciuda „normalită ii” ei, mintea îi era „exercitată în toate poten ele” sale,ș ț ț munca pentru el semnifica „asceza”, iar truda constantă pentru atingerea unui ideal setransformă într-o filozofie existen ială. Via a este pieritoare, dar omul poate înfrînge moarteaț ț i uitarea prin crea ie, iar cel ce urmăre te atingerea unui anume el în vremelnica-i existen ăș ț ș ț ț

pământeană trebuie luat ca îndemn i simbol de suflet ardent: „... dacă nu fiecare este în stareș să devină un Pârvan, fiecare vede în el o pildă, adică o formă la care ar putea ajunge dacă ar voi să facă acelea i renun ări”.ș ț

În 1926 se mută cu chirie într-o casă din Bucure ti, ob ine o deta are laș ț ș Liceul Gh.

incaiȘ i cite te pentru prima oară la cenaclul luiș ș Eugen Lovinescu, Sburătorul . În 1929, secăsătore te cuș Alice Vera, fiica unor mici proprietari bucure teni. Episodul foarte amuzant alș primei întâlniri a celor doi viitori so i este descris cu lux de amănunte în romanulț Cartea

nun iiț . Editează, de asemenea, revisteleSinteza în (1927), în colaborare cu al i scriitori, i douăț ș numere din revista sa personală Capricorn în (1930). Aventura de a avea propria sa revistă seîncheie cu un e ec financiar, dar în paginile acestor reviste descoperă re eta criticii aplicateș ț literaturii române. Cele două reviste constituie astfel un soi de poligon de încercări. Dar poatecea mai fertilă experien ă e cea de cronicar la revistaț Via a româneascăț , începând cu 1931,revista fiind coordonată de criticul Garabet Ibrăileanu. Din 1931 devine profesor definitiv deliteratură română. În 1933 va inaugura în Adevărul literar i artisticș rubrica celebră Cronica

mizantropului, care va da titlul căr ii de eseuri.ț



Devine în 1936 doctor în litere la Universitatea din Ia i cu o teză despreș Avatarii

faraonului Tla, o nuvelă postumă a lui Mihai Eminescu, descoperită i pusă în valoare pentruș prima dată de el. De fapt î i extrăsese un capitol din propriul său volum,ș Opera lui Mihai

Eminescu, pe care îl dactilografiase în cinci exemplare i îl trimisese membrilor comisiei deș examinare. Apoi va fi numit conferen iar de literatură română la Facultatea de Litere aț

Universită ii din Ia i, după ce trece cu nota maximă, 20, concursul pentru postul respectiv.ț ș Din 1945 se transferă la Universitatea din Bucure ti.ș

În 1926 debutează cu versuri în Universul literar , din 1927 colaborează la Via aț

literară iș Gândirea, cu care va ajunge să polemizeze în paginile revistei proprii, Capricorn.În perioada 1933 iș 1934 a făcut parte din comitetul de conducere al revistei Via aț

românească , revista înfiin ată, la Ia i, in 1906 . La Bucure ti colaborează cuț ș ș prestigioasa Revistă a Funda iilor Regaleț , condusă de Alexandru Rosetti i deș CamilPetrescu, până în 1947, anul abdicării regelui i al desfiin ării revistei. Fondeaza la Ia iș ț ș în Jurnalul literar (1939). A condus revistele Jurnalul literar iș Lumea i ziareleș Tribuna

poporului iș Na iuneaț . După 1947 publică în revistele Gazeta literară ( devenită mai

apoi România literară ) iș Contemporanul . A mai colaborat la revistele Roma, Universul literar , Via a literară ț , Sburătorul ,Gândirea.

A fost profesor universitar la Facultatea de Litere din Ia iș i laș Facultatea de Litere iș

Filozofie din Bucure tiș , în două etape. Devine conferen iar al Facultă ii de Litere alț ț Universită ii din Ia i în 1937, la un an după moartea predecesorului său,ț ș Garabet Ibrăileanu,unde predă cursuri de literatură i deș estetică. În 1944 devine profesor titular la Universitateadin Ia i i un an mai tîrziu, din 1945, devine profesor titular i laș ș ș Facultatea de Litere aUniversită ii din Bucure tiț ș . După 1947 aceasta din urmă i-a schimbat numele înș Facultatea

de Filologie. Va fi totu i scos de la catedră în ciuda faptului că înș perioada interbelică s-amanifestat drept un intelectual democrat, cu idei de stânga, iar în anii '50 devine director al Institutului de Teorie literară i Folclor ș , care după moarte îi va purta de altfel numele. Vacoordona revista Institutului, Studii i cercetări de istorie literară i folclor ș ș (1952-1965). Va firechemat ca profesor la Facultatea de Litere din Bucure ti abia în 1961. Din epocă dateazăș mai multe studii ale sale, preocupările sale vizează teme foarte diverse, estetica basmului,literatura spaniolă etc.

Activitatea de critic literar

Este autorul unor studii fundamentale despre scriitori români (Via a lui Mihaiț

Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Via a lui Ion Creangaț , .a.). Publică, dupa 1945, studiiș i eseuri privind literatura universală (ș Impresii asupra literaturii spaniole, Scriitori străini).

Studiul Estetica basmuluicompletează spectrul de preocupări ale criticului i istoriculuiș literar, fiind interesat de folclorul românesc i de poeticaș basmului. A publicat monografii, învolume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, GrigoreAlexandrescu (1932-1962), biografii roman ate, numeroase alte studii, eseuri, a inutț ț numeroase conferin e, academice sau radiofonice, a scris mii de cronici literare în zeci deț reviste din perioada antebelică, interbelică i după aceea, până în anul mor ii, înș ț 1965.

Romancierul, poetul i dramaturgulș



Scrie romane de tip balzacian (cu inten ie polemică evidentă), obiective, la persoana aț treia, denumite dorice, în terminologia lui Nicolae Manolescu din studiul asupra romanuluiromânesc, Arca lui Noe, începând de obicei cu descrierea decorului caselor, unde are locac iunea romanului. Primul său roman, într-un clasament sui-generis al valorii,ț Enigma

Otiliei, narează povestea de dragoste nefericită dintre Felix i Otilia,ș Cartea nun iiț este un

eseu despre căsătorie, Bietul Ioanide iș Scrinul negru au în centru figura unor intelectuali(arhitectul Ioanide în Bietul Ioanide i apoi i înș ș Scrinul negru), iar ac iunea lor areț în perioada interbelică i imediat dupa aceasta, în epoca Republicii Populare Române. Ca faptș divers, titlul romanului Scrinul negru provine de la un obiect de mobilier real, un scrin deculoare neagră, pe care l-a cumpărat dintr-un talcioc i în care a descoperit arhiva unei familii.ș A mai scris versuri, Lauda lucrurilor ; teatru, un, mit mongol Ș ; note de călătorie; publicistică,iar Cronicile mizantropului au devenit brusc, după 1947, Cronicile optimistului.

Activitatea civică i politică după 1947ș

Intelectual cu idei de stânga, dar care în timpul dictaturii regelui Carol al doilea publica în Revista Funda iilor Regaleț ode ditirambice la adresa monarhului, G. Călinescu aaderat, după abdicarea regelului Mihai i instaurarea comunismului, în 1947 la nouaș ideologie, surâzându-i, bineîn eles, avantajele practice ob inute de pe urma acestei adeziuni.ț ț

A făcut mai multe călătorii de documentare în Uniunea Sovietică, (la Kiev, Moscova,Leningrad 1949) i în China comunistă (ș Am fost în China nouă , 1953) , publicându- iș impresiile de călătorie în aceste două volume.

Perioada aceasta poate fi subdivizată în trei etape:

1. Perioada anilor 1948-1953, când criticul i istoricul literar va fi atacat i marginalizat. Înș ș acela i timp este îndepărtat de la catedră i exilat laș ș Institutul de Teorie Literară i Folclor ș ,creat special pentru el, devenit abia după 1965 Institutul de Istorie i teorie literară ș -George

Călinescu. Devine membru al Academiei Republicii Populare Române din 1949.

2. Perioada 1953-1956, anii destalinizării, anii dezghe ului hru ciovian. România era însăț ș condusă de Gheorghiu-Dej, un lider cu vederi staliniste care nu se grăbe te să urmezeș exemplul colegului său sovietic Hru ciov i să denun e crimele comise în epoca stalinistă, deș ș ț fapt să se autodenun e.ț

Aceste evenimente politice îl găsesc pe G. Călinescu în faza încercării de crea ie a unor opereț în stilul epocii, dar limbajul trădează imposibilitatea unei adaptări totale la stereotipiile

din limba de lemn, stil adoptat de majoritatea contemporanilor săi. Se pare însă că mai mariivremii nu i-au apreciat aceste tentative de aliniere, fiind totu i considerat un conservator, unș intelectual cu idei retrograde.

În anul 1953 îi apare romanul Bietul Ioanide iar începând cu 1956 reintră în via a literarăț printr-o rubrică permanentă (Cronica optimistului) inută în săptămânalulț cultural Contemporanul .

3. Începând cu anii 1955-1956 i până la moarte (12 martieș 1965), el va fi „reabilitat” i se vor ș formula numai aprecieri pozitive privind angajarea sa civică, activitatea sa de intelectualdemocrat din perioada interbelică. Î i retipăre te aproape întreaga operă, cuș ș excep iaț Istoriei sale monumentale, care este republicată în anii 80 de asistentul său, devenitîntre timp profesor, Alexandru Piru, este înconjurat de onoruri, e premiat i omagiat.ș



Ultimii ani de via ăț

În noiembrie 1964, este internat cu diagnosticul ciroză hepatică la Sanatoriul Otopeni.La 12 martie 1965, la adăpostul nop ii, pleacă în lumea umbrelor, lăsând „o operăț

fundamentală pentru cultura poporului român” (potrivit epitafului literar semnat de GeoBogza).

Opera lui George Călinescu

Studii scrise în alte limbi

Alcuni missionari catolici italiani nella Moldavia nei secoli XVII e XVIII (1925)

Studii de estetică i literatură universalăș

Principii de estetică (1939)

Impresii asupra literaturii spaniole (1946)

Sensul clasicismului (1946)

Studii i conferin eș ț (1956)

Scriitori străini (1967)

Ulysse (1967)

Poezie

Poesii (1937)

Lauda lucrurilor (1963)

Lauda zapezii

Teatru

un, mit mongol sau Calea netulburată Ș (1940)

Ludovic al XIX-lea (1964)

Teatru (1965)

Proză

Cartea nun iiț (1933)

Enigma Otiliei (1938) (ini ialț Părin ii Otilieiț )

Trei nuvele (1949)

Bietul Ioanide (1953)



Scrinul negru (1965)

Istorie i critică literarăș

Via a lui Mihai Eminescuț (1932) Opera lui Mihai Eminescu (1934)

Via a lui Ion Creangă ț (1938)

Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941)

Istoria literaturii române. Compendiu (1945)

Universul poeziei (1947)

Nicolae Filimon (1959)

Gr. M. Alecsandrescu (1962)

Ion Creangă (Via a i opera) (1964)ț ș

Vasile Alecsandri (1965)

Publicistică

Cronicile optimistului (1964)

Ulysse (1967)

Impresii de călătorie

Kiev, Moscova, Leningrad , 1949

Am fost în China nouă , 1953

george calinescu-bio-bibliografie

Documents