geopolitica geostrategia

8/3/2019 geopolitica geostrategia

http://slidepdf.com/reader/full/geopolitica-geostrategia 1/7

1. Precizări terminologice cu privire la conceptele de

geopolitică şi geostrategie

Geopolitica

este teoria dependenţei evenimentelor politice pe teritoriul geografic. Aceastăteorie îşi areoriginea sigură în geografie, îndeosebi în geografia politică. Geopolitica, aşadar, ar fiştiinţa carefurnizează indicaţii pentru acţiunea politică şi se dovedeşte a fi un îndreptar în viaţa politică.Fondatorul geopoliticii este Victor Kjelleu (1864-1922) care a ridicat geopolitica larangulde ştiinţă concepută ca o unitate politică formată din cinci componente: topopolitica(aşezarea,fizionomia şi configuraţia statului); ecopolitica (analiza statului ca gospodărie, proprietate);demopolitica (analiza statului ca popoir, neam); kratopolitica (analiza statului caformă deguvernământ); sociopolitica (analiza statului ca societate). KJELLEU spunea că politicaexternă aunui stat va apare pe plan internaţional, în raport cu cele cinci feţe geopolitice: ţară,neam,gospodăria naţiunii, structura socială şi forma de guvernământ.Şcoala germană degeopolitică, reprezentată de Friederich Ratzler (1844-1904) şi KarlHaushofer (1869-1946)defineşte geopolitica “ştiinţa care se ocupă cu analiza statului din punct devedere al instinctuluide expansiune, izvorât dintr-un complex de temeiuri mai ales geografice” Acest instinc deexpansiune presupunea pentru statul german şi un “spaţiu vital” susţinut dereprezentanţii demarcă ai geopoliticii germane care scoteau în evidenţă şi argumentau existenţaunor legi ale “creşterii spaţiale”.

Astfel, Haushofer relua o abordare geografică a geopoliticiigermane, prin introducereaconceptului de “hotar natural” ce nu mai avea la bază considerente desecuritate ci desemna limitaspaţiului vital. Se relua, totodată, teza potrivit căreia, datorităcondiţiilor climatice, există state pasive şi state active, deci state obiecte ale expansiunii, spredeosebire de altele care sunt obiecteale expansiunii.Acelaşi reprezentant de seamă al şcolii germane de geopolitică afirma căgeopolitica e totceea ce se poate şti astăzi despre o ţară, privită ca piesă sau ca organism înangrenajul mondial.

Geopolitica se poate denumi, după Haushofer şi prin termenul de “geografie dinamică”,caracterul activ al acesteia decurgând din influenţa mediului asupra acţiunii omului, asupraformăriichiar a raselor, asupra aspectului, a împletirii şi succesiunii evenimentelor.Geopolitica,aşadar, ar fi ştiinţa care se ocupă de analiza statului pe temeiuri geografice.La început şcoalafranceză a marginalizat obiectul geopoliticii apreciind-o plină de “patimă şi de inexactităţi”,adică o ştiinţă care nu este valabilă pentru toată lumea ci numai pentru germanişi Germania.Aceste idei le explică, de pildă, Jacques Ancel şi Albert Demangean care consideraugeopoliticatot una cu geografia politică.



Şcoala franceză de geopolitică, ea însăşi este în măsură covârşitoare creată prin reacţialaînaintarea frontierei germane.Ea a avut prin părintele geografiei franceze, propriul punct devedere în care omul trece acum în prim-plan, devine “un factor geografic”, care are iniţiative faţădemediul în care avoluează şi pe care-l transformă în interesul său.“

Pe urmele sale, întreaga antropologie şi geografie franceză va aşeza individul pe o altăierarhie decât cea care-i era hărăzită în concepţia întregii geopolitici germane”.

La începutul monumentalei “Tableau de la geographie de la France”, publicată în 1903,Vidalde la Blanche nu uită să invoce cuvintele lui Michelet “Franţa este o persoană. Oindividualitategeografică nu este un lucru dat dinainte de natură. Un ţinut este un rezervor undedorm energii pecare natura le-a depozitat în germeni, dar utilitatea lor depinde de om”. Aşa se formeazănaţiunile.

Şcolile britanică şi nord-americană şi-au elaborat conceptul de geopolitică

aproa peindependent de concepţiile germană şi franceză. Sub aspect teoretic, acestea şi-aufundamentat unalt mod de a aborda problema raportului dintre factorul geografic şi relaţiiledintre state. În 1883,cu ocazia sărbătoririi a patru sute de ani de la descoperirea Americii, tânărul profesor de la Universitatea din Wisconsin, James Jackson Turner expune la şedinţa festivă aAsociaţieiAmericane de Istorie, faimoasa comunicare “Semnificaţia frontierei în istoriaamericană”.Pentru prima oară în analiza esenţei şi specificului civilizaţiei americane, Turner aavansatteza diferenţelor între civilizaţia americană şi europeană. Forţa de penetrare a tezei seexplică, în primul rând prin adecvarea sa la un “orizont de aşteptare.

În viziunea lui Turner, instituţiile americane n-au evoluat pur şi simplu dintr -un

“germene”medieval, diferenţele majore dintre poporul american şi popoarele europene avându-şisursa înexperienţele frontierei.

“Particularităţile instituţiilor americane constau în faptul că ele au fost constrânse săseadapteze, ele însele, schimbărilor unui popor în expansiune, schimbărilor implicate detraversareaunui continent, de cucerirea unor teritorii virgine şi de dezvoltarea în fiecare arie aunei vieţiurbane complexe pornindu-se de la condiţiile economice şi politice primitive alefrontierei. (...) Astfel, dezvoltarea americană nu este o simplă înaintare liniară, ci implică ocontinuă reîntoarcerela condiţiile primitive în cadrul (pe linia) unei frontiere care înainteazăcontinuu şi antrenează onouă dezvoltare pentru această arie”.

Noutatea concepţiei avansate de Turner a captat pentru o vreme îndelungată gândireasocialăamericană. M. Kohem, Morton, White, A.W. Small, Alfred T. Mahan sunt numai câtevanume deautori care au preluat paradigma lui Turner utilizând-o în scrierile lor. Ultimul afundamantat noulstatut ştiinţific al geopoliticii apelând la geostrategie. Acesta spunea căobiectivele urmărite degeopolitică au mai mult o valoare operaţională, ele urmând clasificareastatelor într-un sistem alrelaţiilor de putere.Geograful engles Halford J. Machinder (1861-1942)considera geostrategia dupăfundamentul geopoliticii. În schimb, preciza că sfera acestui concept



nu se identifică cu totalitateaelementelor care intră în componenţa factirului geografic.Între anii1939-1945 se cristalizează şi în ţara noastră o şcoală românească de geopolitică înfrunte cu IoanConea, Simion Mehedinţi, Mihai David, Vintilă Mihăilescu. Tot în perioadamenţionată seeditează şi revista “Geopolitica şi geoistoria” moment ştiinţific deosebit în careidentitateaculturală neolatină trebuia marcată dar şi remarcată de unele foruri internaţionale pentrua le

atrage atenţia că aproximativ 1/3 din teritoriul românesc era anexat de ţările vecine.Fondatorulincontestabil al geopoliticii româneşti a fost profesorul şi geograful Ion Conea(1902-1974). Elconsidera geopolitica o ştiinţă în devenire “Ştiinţă a zilei” care îşi propunea obiectde studiu “mediul politic planetar”, adică jocul politic dintre state. Acest mediu politic trebuiaurmărit şidefinit pe temeiuri geografice.

De asemenea, geopolitica urmăreşte să ne prezinte şi să neexplice “harta politică”,aceasta reprezentând în concepţia lui Conea obiectul geopoliticii.Reputatul geograf român

susţinea că “geopolitica mâine va fi istorie aşa cum istoria oriecăreiepoci din trecut a fostgeopolitică pentru timpul şi în timpul când se petreceau faptele pe care noi le privim astăzi caistorie”

Conea leagă naşterea geopoliticii de un proces pe care astăzi îl denumim cu un termen

intratrecent în limbajul geopolitic - globalizare.Statului politic şi economic al planetei se schimbă

de la o zi la alta, toată lumea identifică,verifică şi cercetează hărţi, compară ţări şi imperii.

“Conştiinţa omului modern se pătrunde tot mai mult de un fel de duh geografic”, va scrie Ion

Conea. Omenirea începe treptat să resimtă statutul de “cetăţean al pământului întreg”. Nici unstat nu mai trăieşte singur, diplomaţii, oamenii de cultură, analiştii, şefii de state gândesc

astăzi,total, continental şi planetar.Geopolitica este necesar să fie scrisă de oameni de ştiinţă şi să

o înveţe diplomaţii, oameniide stat, conducătorii.În linii generale, astfel se prezintă evoluţia

conceptului “geopolitică” în ultimul secol.

Tabloul actual al definiţiilor şi obiectivelor urmărite nu este încheiat şi, atât timp cât

vaexista omenirea în spaţiul ei geografic şi cu viaţa ei ei social- politică proprie, teoriile

despregeopolitică vor fi mereu deschise. Important este a preciza, în concluzie la acest concept,câtevadintre obiectivele actuale urmărite de geopolitică şi care, de fapt, alcătuiesc conţinutul

obiectului eide studiu: întreaga politică externă a statelor şi complexitatea sistemelor de relaţii

dintre ele suntmodelate, în principal, şi de particularităţile geografice; geopolitica nu se reduce

doar laidentificarea şi delimitarea unor regiuni geografice în care se manifestă o situaţie politică



dată şiefectele sale ci evidenţiază şi factorii care determină respectiva situaţie; geopolitica

analizează poziţia geografică ca factor de putere având în compunere patru elemente: mărimea

statului,tehnologia, forţa militară, populaţia; politica planetară de mare putere, al cărei obiectiv

central îlreprezintă “controlul asupra anumitor zone geografice” considerate, prin caracteristicile

pe care leau (resurse minerale, poziţie strategică) hotărâtoare pentru securitatea unei mari puteri;

prin acestobiectiv geopolitica trece din planul teoretic în cel strategic-militar (geostrategia).

În opoziţie cu geografia tradiţională, geopolitica aduce o nouă viziune asupra lumii.

Ramurăa ştiinţelor social politice şi geografice, geopolitica „realizează o nouă sinteză a istoriei, a

spaţiuluiteritorial, a resurselor morale şi fizice ale unei comunităţi, care se situează astfel în

ierarhia puterilor, în locul asigurat de meritele sale”. Problemă mai veche decât se crede în

general, geopolitica ia în considerare – dimensiunea politică – în sensul lărgit al termenului – a

teritoriilor şi a activităţilor ce se desfăşoară aici, ceea ce face ca geopolitica să fie definită de cele

mai multe orica studiu al relaţiilor internaţionale în general şi al raporturilor diplomatice între

state înparticular.

În România anilor 60 Geopolitica s-a bucurat de un tratament represiv ,în special, însfera

ţărilor aflate în zodia propagandei comuniste. În România anului 1964, ştiinţa geopoliticii

ereconsiderată „o teorie antiştiinţifică şi reacţionară care denaturează datele geografiei

economice, politice şi fizice şi justifică tendinţele de agresiune, de expansiune şi

anticomunismul.

Realizările acestei ştiinţe în plan internaţional sunt deosebite însă ne face plăcere să

evidenţiem tradiţiile deexcepţie în acest domeniu ,care ţin de România anilor 30-40. Nume de

primă mărime ale culturiinoastre Ion Conea, Anton Golopenţia, Simion Mehedinţi, Sabin

Mănuilă, Vintilă Mihăilescu auconstituit „ axul geopoliticii româneşti”. În lucrările lor aceştia au

abordat teme precum: conceptulde geopolitică şi obiectul de studiu al acesteia ; geopolitica,o

ştiinţă nouă ; geopolitica statuluinaţional; unitatea pământului şi poporului românesc; poziţiageopolitică a României; românii din Basarabia şi Transnistria; Nistrul , râu românesc.Geopolitica

nu trebuie înţeleasă ca geografie politică , mai degrabă, ar trebui înţeleasă ca un joc politic între

state, o politică în acţiune, ce ar trebui proiectată ,sau creată. Există unele diferenţeîntre geografia

politică şi geopolitică. Geografia politică este geografia modificată de interesul faţăde efectul

fenomenelor politice asupra suprafeţei pământului( modificarea frontierelor şi aconfiguraţiei



statelor, apariţia regiunilor economice şi politice). Geopolitica nu studiază geograficsuprafaţa

pământului, ci politica modificată şi influenţată de factorii geografici. Este o ştiinţăabstractă

deoarece ideile şi idealurile politice sunt, uneori, detaşate de realitate. Într -un fel geografii

politici şi geopoliticienii se întâlnesc adesea , în domeniul hărţilor imaginare care reprezintă idei

politice absente. În cazul hărţilor imaginare, care reflectă evenimente politice, geografii

depăşescgraniţele lor de studiu şi devin geopoliticieni.Atât în perioada celui de -al II-lea Război

Mondial cât şi în deceniul care i-a urmat,geopolitica a fost asimilată cu anumite teorii naziste

care susţineau „ teoria spaţiului vital”, caargument pentru agresiune. După o perioadă de

interdicţie , geopolitica a început să apară ,tot maifrecvent, în dezbaterea publică. Astăzi

geopolitica este din nou la modă fiind prezentă înuniversităţi, edituri de ziare şi cărţi. Este

considerată o disciplină academică, care încearcă săobserve critic evoluţia evenimentelor

politice, ca observator din afară, neutru şi neimplicat.Astăzi, geopolitica pare să triumfe,împreună cu lumea, aşa cum este ea.

Geostrategia

presupune, la origine, o delimitate mai strictă, termenul având o utilizareesenţialmentemilitară, în raport cu forţa sau cu ideea întrebuinţării forţei. Statele majore audezvoltat în timp,anticipând în domeniul apărării şi securităţii, reflexii asupra dinamicilor spaţialeşi asupra ştiinţeide a gândi spaţial, cu scopul de a încheia victorios – în ocazii corespunzătoare – într-un terenafectat de conflicte, operaţii armate, în cazul în care dispoziţiile de forţă sau deciziile politice ar

fi cerut o astfel de rezolvare. Geostrategia defineşte, în esenţă, proiectarea şi afirmarearelaţiilor de putere în arie continentală (regională, subregională) şi transcontinentală. Aceste relaţiide putere sunt generate şi întreţinute de state naţionale, misiuni economice, alianţe politico-militare,organisme cu vocaţie internaţională (continentale şi mondiale) cât şi de unele procese cuimpact asupra configuraţiilor strategice globale(comerţul, finanţele mondiale, evoluţiaevenimentelor şi avectorilor de putere).Geostrategia interferează intens cu geopolitica, misiuneasa focalizându-se detectareadinamicii şi raporturilor de putere în spaţiul global al civilizaţieicontemporane. Din perspectivageostrategiei, oportunităţile politice ale spaţiului geografic secorelează cu cele ce decurg dinansamblul resurselor puterii economice şi comerţului,informaţiile, educaţia, viabilitatea şimodernitatea sistemelor politice, coerenţa. În acest perimetruse operează cu „modelegeostrategice”, construite prin ceea ce s-a numit metoda „deservabilităţii parţiale”.Modelele geostrategice îndeplinesc o funcţie dublă: ele sunt atât modele dediagnoză,identificând, de pildă,, turbulenţa geostrategică sau chiar războiul geostrategic cât, şimodeleletendenţionale prin încorporarea unor scenarii evolutive, prin estimarea unor tendinţe şievaluarea probabilităţii de concretizare a acestora. Geostrategia şi modelele geostrategiceevidenţiază un cuplucategorial definitoriu: tensiunea geostrategică şi echili brul



geostrategic.Tensiunea geostrategică rezultă din erodarea relaţiilor de putere şi prin urmareapariţia uneirealităţi geostrategice globale prin distrugerea echilibrului geostrategic existent.

Actuala tensiune geostrategică la nivel planetar este urmarea directă a prăbuşiriiechilibrului geostrategic postbelic, bazat pe bipolarism. Nevoia de echilibru este încă obiectivă,

lipsa acestuia alternează circuitele vitale aleeconomiei şi societăţii mondiale.În acest context,conceptul de geostrategie se raportează la un alt număr de elemente precisdeterminate cum sunt:obiectivele geostrategice, metodele, procedeele şi codul geostrategic procesual sau scenariul.Prin urmare, într-o formă sintetică, geostrategia poate fi definită ca ansamblul căilor (modalităţilor) şi opţiunilor asupra folosirii vectorilor de putere (inclusiv forţamilitară) în timp şispaţiu în vederea realizării, în interes naţional, regional sau global aobiectivelor şi scopurilor stabilite.

Geostrategia este condiţionată de două elemente care pot fivariabile în timp şi spaţiu:situaţia geopolitică şi situaţia vectorilor de putere. Prin capacitatea de aantrena resursele diferite,

prin tendinţele de extindere teritorială şi multiplicare a efectelor distructive, conflictele lumiiactuale pun în pericol securitatea internaţională sub aspectele ei deregionalitate sau globalism.Deaceea, în câmpul teoretic şi acţional al geostrategiei îşi fac tot mai mult loc concepţii şi procedeede acţiune, potrivit cărora contradicţiile internaţionale în interiorul zonelor geostrategice pot fisoluţionate normal, recurgându-se la mijloace politice diplomatice şi economice sau, înmodexcepţional, cu folosirea forţei.

Aceste noi tendinţe pun în evidenţă faptul că strategia proprie seorganizează şiînfăptuieşte viaţa unui stat sau a unui grup de state într-o regiune, devine fundamentală şi capătăconotaţii geopolitice şi geostrategice. Prin această caracteristică,geostrategia devine

atotcuprinzătoare , de natură globală.



7. Teoria ţărmurilor -Nicolas Spykman

8. Teoria spaţiilor globale -Saul Cohen

9. Alexander de Seversky -Teoria puterii aeriene

10. Zbigniew Brzezinski -Geostrategie pentru Eurasia

11. Yves Lacoste -concepte şi teorii geopolitice

12. Eurasianismul -concept, evoluţie şi reprezentanţi

geopolitica geostrategia

Documents