I. INTRODUCERE.CONŢINUTUL NOŢIUNII DE "GEOGRAFIE UMANĂ"

Noţiunea de geografie umană este de fapt o reluare la distanţă de aproximativ un secol a unei concepţii geografice apărute în Franţa, o "concepţie şcoală" şi anume Şcoala Franceză de Geografie Umană a cărei întemeietor şi reprezentant de bază a fost Paul Vidal de la Blache. În centrul atenţiei cercetătorilor era omul (populaţia), aşezările sale şi raporturile acestora cu natura. În ceea ce priveşte activităţile economice, acestea erau abordate în plan secundar interesele cele mai mari avându-le activităţile tradiţionale. Peste ani (după al doilea Război Mondial) în ţările socialiste concepţia franceză de geografie umană a fost evaluată ca exprimând uneori şi puncte de vedere deterministe (deci neştiinţifice) în sensul că natura determină în mod efectiv omul şi activităţile sale.

Un conţinut asemănător la avut şi Şcoala Geografică Germană apărută cu câteva decenii înainte de cea franceză şi a cărei întemeietor a fost Frederich Ratzel care în 1882 publică lucrarea sa de căpătâi: "Antropogheographie" (geografia omului). Ca şi în cazul şcolii franceze de geografie umană accentele şi priorităţile rămân aceleaşi: omul, aşezările sale şi raporturile lor cu mediul. Activităţile economice, la fel, erau mai puţin luate în considerare în schimb activitătile tradiţionale erau mai bine tratate. În cadrul şcolii de antropogeografie exagerările de tip determinist au fost uneori şi la unii reprezentanţi realitate. Mai exact, asemenea interpretări nu au aparţinut geografilor germani ci au fost preluate şi dezvoltate de specialişti în alte domenii: politicieni, militari, demografi etc. Spre exemplu, ar putea fi amintite:

-"teoria spaţiului vital", conform căreia pentru ca un stat să se poată dezvolta pe măsura potenţialului său demografic are nevoie de un spaţiu suplimentar;

-"statul cu graniţe mobile": un stat în perioada începuturilor sale ocupă un anumit teritoriu; pe măsură ce se dezvoltă are nevoie de un spaţiu mai mare pe care şi-l însuşeşte pe seama altor state (vecine);

-"teoria maltusianistă" (după Thomas Maltus, începând cu 1830-50): "populaţia globului creşte în progresie geometrică în timp ce resursele globale cresc în progresie aritmetică".

Aceste concepţii au fost denumite geopolitice.O altă şcoală a fost cea de geografie economică (se pare că termenul a fost introdus de chimistul rus

Lomonosov). Această concepţie pune pe primul plan activităţile economice, posibilităţile mari de care dispune omul, societatea, statul în raport cu mediul fizic (de fapt o concepţie "voluntaristă" conform căreia omul poate face tot ce doreşte, omul stăpân al naturii!, ceea ce este fals). Populaţia este abordată din perspectiva forţei de muncă. Geografia economică a câştigat teren în fosta U.R.S.S. şi în alte state socialiste.

Geografii români dinaintea anului 1944, au afirmat că populaţia se află în legătură cu clima, apele, natura în general (S. Mehedinţi, V. Tufescu, V. Mihăilescu, L. Someşan, N. Popp). În Tratatul de Geografie a României, vol. II s-a ales o soluţie de compromis: Geografia umană şi economică (această expresie fiind concepţia lui V. Cucu). După cum se poate deduce el dă celor două noţiuni conţinuturi distincte respectiv restrânse:

• geografia umană vizează populaţia şi aşezările,• geografia economică - studierea geografică a activităţilor economice.În concluzie, concepţia care predomină în prezent este cea de geografie umană în sensul larg al cuvântului,

populaţia studiindu-se sub toate aspectele: geodemografic, ca forţă de muncă etc.

II. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ A ROMÂNIEI CA PREMIZĂ A DEZVOLTĂRII ECONOMICE ŞI UMANE

II.1. AŞEZAREA MATEMATICĂÎn latitudine România se află la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord, paralela de 45º străbătând

ţara noastră prin partea central-sudică. Conform zonalităţii latitudinale a climatelor, teritoriul României are un climat temperat (unde peste tot globul s-au dezvoltat ţări puternice). Pe distanţă nord-sud, teritoriul acoperă aproape 5º latitudine, aceasta însemnând diferenţieri climatice între nord şi sud, ceea ce duce la:

- decalajul fazelor fenologice (diferenţa dezvoltării vegetaţiei spontane şi a culturilor);- implicit apare decalajul lucrărilor agricole;- declanşarea migraţiilor agricole, iar prin intermediul componentelor fizice are şi alte consecinţe:- sunt influenţate anumite activităţi industriale (ind. extractivă de suprafaţă), construcţiile, transporturile,

turismul.În longitudine România este traversată de meridianul de 25º long. E, aţezare care nu este importantă din

punct de vedere economic şi uman.

2. POZIŢIA ROMÂNIEI ÎN EUROPASe consideră că România este situată în SE Europei Centrale (Em. de Martonne). Această poziţie central

europeană este demonstrată atât de fondul climatic cât şi de elementele biogeografice, pedogeografice şi unele aspecte de geografie umană. În acelaşi timp România este situată la distanţe relativ mari faţă de extremităţile continentului, respectiv faţă de mările şi oceanele mărginaşe: 2800 km faţă de Capul Nord, 2700 km faţă de Capul Finistere, 2600 km faţă de Munţii Urali şi ceva mai aproape de extremitatea sudică a Peninsulei Balcanice, respectiv 1050 km faţă de Capul Acra-Tainaron, cele mai multe influenţe resimţindu-le dispre V datorită circulaţie maselor de aer vest-est. Cu toate acestea în unele lucrări din perioada socialistă România este considerată a fi aşezată în SE Europei.

POZIŢIA ROMÂNIEI ÎN RAPORT CU MARILE REGIUNI EUROPENE

România este situată la contactul a trei regiuni europene: Europa Centrală, Europa Estică şi Europa Sudică (Peninsula Balcanică), dar şi în relativă apropiere de celelalte două regiuni: Europa Nordică şi Europa Vestică. Datorită acestei poziţii varietatea climatică determinată de celelalte elemente poziţionale se amplifică prin apariţia unor nuanţe sau influenţe cum ar fi: influenţe submediteraneene, oceanică, scandinavo-baltică, est-europeană, pontică. Aceste influenţe demonstrează o mare complexitate climatică care se reflectă într-o mare varietate biogeografică şi pedogeografică. Toate acestea se răsfrâng la rândul lor în varietatea culturilor agricole şi a altor activităţi economice.

ROMÂNIA, ŢARĂ CARPATICĂ, DUNĂREANĂ ŞI PONTICĂPoziţia României în Europa se mai poate preciza şi prin raportarea la trei elemente geografice majore:

Munţii Carpaţi, Fluviul Dunărea şi Marea Neagră. În funcţie de acestea trei, România poate fi denumită ţară carpatică, dunăreană şi pontică.

a. România ţară carpatică.Munţii Carpaţi, nu aparţin numai ţării noastre însă cea mai mare parte (aproximativ 2/3) sunt pe teritoriul

României (Carpaţii Româneşti sau sud-estici).Carpaţii n-au despărţit niciodată comunităţile româneşti ci dimpotrivă le-au unit. Fiind munţi de altitudine

mijlocie sau chiar mică, destul de puternic fragmentaţi ei au putut fi străbătuţi destul de uşor dintr-o parte în alta încă din vechime. Dovadă stau nedeile [târguri organizate la înălţime, pe munte, între două "ţări"; cf. DEX: 1. petrecere populară de origine pastorală organizată cu prilejul unei sărbători; 2. loc (plan) pe vârful unui munte]:

- nedeia de pe muntele Găina unde se întâlneau moţii din "Ţara Moţilor" cu cei din "Ţara Zarandului" şi "Ţara Beiuşului", de Sfântul Ilie;

- nedeia din zona Pasului Prislop: acolo se întâlneau maramureşenii cu cei din "Ţara Câmpulungului" şi "Ţara Dornelor".

Alte exemple care dovedesc legăturile care existau sunt migraţiile pastorale şi comerţul intens care s-a făcut între ţările române de-a lungul timpului.

Totodată, carpaţii au atras elementul demografic fapt constatat chiar de istoricii antici. Florus afirma: "daci, motibus in haerent" (dacii stau agăţaţi de munţi, dacii se ascundeau în munţi). Această idee trebuie corect înţeleasă în sensul că doar o parte a populaţiei şi aşezărilor se aflau în spaţiul montan, o altă parte aflându-se în zonele periferice carpaţilor (dealurile şi câmpiile). Carpaţii ofereau o protecţie mai bună.

b. România ţară dunăreană.Fluviul Dunărea nu aparţine integral ţării noastre ci pe o porţiune de 1075 de km între localităţile Baziaş şi

Sulina, aceasta reprezentând aproximativ 38% din lungimea totală (2800 km). Aceasta lungime constituie cursul inferior al Dunării, respectiv cu cel mai mare debit (5400-5500 m³/s la intrarea în ţară şi 6500m³/s debitul multianual la Pătlăgeanca - intrarea în deltă) şi cea mai mare importanţă economică.

Ca importanţă economică, Dunărea depăşeşte Volga deoarece are caracter de fluviu internaţional "legând" 10 ţări şi trecând prin 4 capitale (ceea ce presupune comerţ între aceste ţări etc) dar este pe locul II în Europa după Rin care deşi mai mic traversează ţări foarte dezvoltate economic. Un alt element de favorabilitate spre deosebire de Volga îl reprezintă faptul că Dunărea se varsă într-o mare deschisă (cu acces la Oceanul Planetar).

Dunărea este legată prin canale: de Marea Nordului prin canalul Dunăre-Maine-Rin (din 1992) şi Dunăre-Marea Neagră (1984) cu ramificaţia Poarta Albă-Midia Năvodari. Dunărea are importanţă energetică, în transporturi, în comerţ, în alimentarea cu apă, irigaţii şi turism.

c. România ţară pontică. În fine, România este situată pe ţărmul occidental al Mării Negre, având o deschidere maritimă de

aproximativ 245 km. În afară de litoralul propriu-zis ţării noastre îi mai aparţin şi aşa zisele ape teritoriale, adică o fâşie de 12 mile marine (22,2 km, o milă marină = 1856m). Marea Neagră are o importanţă economică mare: pentru transporturi, comerţ, turism, resursele de petrol etc. A permis totodată dezvoltarea unei industrii navale româneşti şi dezvoltarea unui sector de pescuit. România deţine şi trei porturi la Marea Neagră: Constanţa, Sulina şi Mangalia - primul dintre ele având în prezent cel mai ridicat trafic de mărfuri din bazinul Mării Negre - cu importanţă pentru navigaţia internaţională.

POZIŢIA GEOGRAFICO-ECONOMICĂ A ROMÂNIEIPoziţia geografico-economică se raportează la două elemente: poziţia ţării în cadrul reţelei de căi de

comunicaţie a continentului şi precizarea resurselor de importanţă europeană de care dispune ţara noastră.1. Poziţia României în cadrul reţelei de căi de comunicaţie a continentului.Pe teritoriul României s-au intersectat câteva vechi drumuri datând încă din antichitate:• drumul roman care lega Panonia (pe Valea Mureşului şi prin zona Oituzului) de gurile Dunării şi Marea

Neagră;• drumul dinspre Peninsula Balcanică ce traversa Dunărea pe la Drobeta "urca" pe culoarul Cerna-Timiş

(Pasul Poarta Orientală) şi apoi pe Valea Bistrei - Poarta de Fier a Transilvaniei pas ce facilita legătura mai departe cu Haţegul;

• drumul de pe dreapta Dunării (care urmărea cursul) de unde se ramificau alte drumuri dintre care cel mai important era cel care urmărea Oltul spre N;

Alte importante drumuri existau în perioada feudală: • drumul Europei Centrale: Viena - Budapesta - Pasul Oituz - gurile Dunării şi Marea Neagră; • drumul Baltic (Liovului sau Siretului); a fost denumit Baltic pentru că pornea din zona Mării Baltice,

Liovului pentru că era unul din cele mai importante oraşe pe care le traversa şi Siretului pentru că pe teritoriul Moldovei traseul său urmărea cu aproximaţie cursul său; acest drum a avut şi o ramificaţie mai estică pe la Botoşani şi Iaşi;

• drumul Crimeei (urmărea regiunile nord-pontice); • drumul Stanbulului (spre Imperiul Otoman). Toate acesea au avut un caracter mixt: erau drumuri de tranzit dar au avut şi rol în dezvoltarea ţărilor

române. Pe de altă parte, datorită drumurilor ţările române au avut şi de suferit din cauza armatelor străine.

2. Resursele de importanţă europeană ale României.România este importantă la scară europeană printr-o serie de resurse cum ar fi: - lemnul (pădurile), - produse agricole vegetale şi animaliere inclusiv animale vii (bovine, ovine, cai), - resurse de petrol (în perioada interbelică petrolul românesc ajungea pe piaţa Europei; cu timpul resursele

au scăzut iar rezerve de mari proporţii e puţin probabil să apară; pe piaţa Europei au apărut alte mari producătoare: Norvegia şi Marea Britanie prin extracţia din platforma continentală a Mării Nordului),

- resursele de sare.Prin intermediul reţelei de comunicaţii europene, prin produsele pe care le exportăsau le importă se poate

afirma că poziţia geografico-ecinomică a României este una favorabilă. Europa Centrală este considerată ea însăşi o "placă turnantă" a continentului.

POZIŢIA GEOPOLITICĂ ŞI GEOSTRATEGICĂPrin aceasta se înţelege raporturile politice, strategice, militare şi economice cu ţările vecine dar şi cu

celelalte ţări ale ale regiunii în care este situată o anumită ţară.De-a lungul timpului elemente poziţionale au fost fie pozitive fie negative.În antichitate se apreciază că poziţia geopolitică a Daciei a fost una avantajoasă pentru că Dacia a venit în

contact cu civilizaţii considerate avansate pentru epoca respectivă: civilizaţia greacă şi romană. Prin cucerirea romană şi procesul de asimilare care i-a urmat s-a format poporul român şi limba română.

Pentru evul mediu şi perioada modernă poziţia Ţărilor Române poate fi evaluată drept vulnerabilăp pentru că acestea s-au situat în sfera de interese a unor mari imperii (Otoman, Austro-Ungar, Ţarist şi Polonez) reprezentând deseori "teatrul" pe care acestea s-au înfruntat ori au fost anexate pe perioade mai lungi s-au mai scurte.

După al doilea Război Mondial, România a intrat în sfera de influenţă a U.R.S.S.-ului respectiv a fost ţară membră a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R) o organizaţie cu profil economic fondată în 1949 şi autodizolvată în 1991, avea sediul la Moscova şi cuprindea 10 state: U.R.S.S., Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, R.D.G, Ungaria, Mongolia, Cuba şi România. În interiorul C.A.E.R.-ului se poate vorbi de o poziţie favorabilă în sensul că era înconjurată numai de ţări socialiste (cu excepţia Iugoslaviei). În această organizaţie economică între ţările membre existau relaţii economice neviabile, artificial întreţinute, erau aşa zisele "relaţii înte săraci". Artificialitatea acestor relaţii având ca suport rubla s-a văzut abia după 1989, 1990 când C.A.E.R.-ul s-a destrămat iar toate ţările au avut mari probleme de integrare în sistemul economiilor de piaţă liberă.

După 1989, România, prin organele de conducere şi-a exprimat tot mai clar şi mai ferm opţiunea sa de integrare euro-atlantică: politică, economică şi militară.

În momentul de faţă România are o poziţie geopolitică, geostrategică şi geoeconomică încă sensibilă, fragilă şi critică şi pe de altă parte interesantă şi atractivă în cadrul continentului şi a structurilor euro-atlantice: piaţă mare de investiţii, furnizează forţe de muncă cu diferite grade de calificare la preţuri mici, are o poziţie strategică bună.

Unul din dezideratele situaţiei actuale a fost îmbunătăţirea relaţiilor cu ţările vecine:- Republica Moldova - relaţii bune România fiind prima ţară care a recunoscut independenţa Moldovei;- Iugoslavia - multă vreme a fost ţara cu care am avut cele mai bune relaţii (n.t. multă vreme s-a vorbit

despre cei doi prieteni ai României: Iugoslavia şi Marea Neagră). În perioada recetului război din Iugoslavia România a trebuit să se pronunţe pentru intervenţia N.A.T.O. însă pe de altă parte ar fi vrut să dea înapoi;

- Ungaria - s-a semnat în 1997 un tratat politic de bază, constrânşi mai mult de posibilitatea integrării;- Bulgaria - relaţii bune în perioada socialistă; în ultimul timp relaţiile au devenit tensionate: bulgarii ne

acuză că-i deranjăm prin poluare (combinatul chimic de la Giurgiu) iar noi de riscul unui accident nuclear la Krasnodîr; au existat neînţelegeri şi privind locul unde să se costruiască podul peste Dunăre; în momentul de faţă există o competiţie acerbă între România şi Bulgaria datorită dorinţei fiecărei ţări de a rezolva problemele celor 24 de dosare care condiţionează integrarea în Uniunea Europeană;

- Ukraina - de-a lungul timpului au existat neînţelegeri cum ar fi nordul Bucovinei (răpit României după cel de-al doilea război mondial) şi suveranitatea asupra Insulei Şerpilor; în 1997 a fost încheiat un tratat de bază, la fel ca şi în cazul cu Ungaria, mai mult constrânşi de intrarea în N.A.T.O.

- Rusia - au existat neînţelegeri din cauza tezaurului, a tratatului Ribbentrop-Molotov (conform căruia Bucovina a fost tăiată în două); iniţial Rusia nu a fost de acord cu cererile României pentru integrare în N.A.T.O.; cu mare greutate s-a semnat în decembrie 2003 un tratat de bază cu Rusia.

Prin poziţia sa geopolitică şi geoeconomică România este parte membră aşa zisei zone economice a Mării Negre după cum are în vedere proiecte şi a semnat convenţii (cu Croaţia în 2004) pentru crearea culoarului de transport a petrolului din zona Caspicii spre Europa sudică, centrală şi eventual chiar vestică.

Situaţia actuală a integrării în structurile euro-atlantice.• Din 1994 România este membră cu drepturi depline a Consiliului Europei, organizaţie fondată în 1949

având sediul la Strasbourg ce are ca obiective generale: realizarea unei mai mari unităţi între ţările membre, facilitarea progresului lor economic şi social, promovarea principiilor democraţiilor parlamentare şi ale respectării drepturilor omului.

• Tot din 1994 România a solicitat parteneriat N.A.T.O. (fiind prima ţară dintre fostele state socialiste). Acest parteneriat la o organizaţie în primul rând militară şi politică este atât în interesul României cât şi în interesul N.A.T.O. Această organizaţie asigură garanţia securităţii ţărilor membre. Ţara noastră nu a intrat în primul val al integrări în N.A.T.O. al unor ţări foste socialiste hotărât în iulie 1997 şi pus în practică în 1999 şi anume: Ungaria, Cehia şi Polonia.

• Raporturile României cu U.E., o organizaţie în primul rând economică şi abia apoi democratică, militară:România a depus cerere de aderare printre primele ţări (1995). La începutul anului 2000 (februarie-martie)

ţara noastră a început negocierile în vederea aderării care ar putea fi în ianuarie 2007.

SUPRAFAŢA ROMÂNIEIRomânia are o suprafaţă de 238391 km² (în acest număr se include şi fâşia apelor teritoriale). Până acum

câţiva ani suprafaţa României era considerată a fi de 237000 km², noua suprafaţă fiind determinată pe baza măsurătorilor mai exacte efectuate pe hărţi moderne realizate prin proiecţii echivalente* (care nu deformează suprafeţele).

La scară europeană România este considerată o ţară de mărime mijlocie fiinf sitută în prima jumătate a listei ţărilor europene: din 44 de ţări şi entităţi statale din Europa, România este situată pe locul 12. Este mai mică în comparaţie cu state ca Federaţia Rusă, Ucraina (603700 km²), Franţa (551500 km²), Spania (505909 km²), Suedia (449964 km²), Germania (357021 km²), Finlanda (338000 km²) dar are o suprafaţă mult mai mare decât multe ţări europene. Dacă teoretic ţări mari ca suprafaţă au şi potenţial umano-economic apreciabil, România, prin suprafaţa sa are avantajul unei varietăţi geografice.

III. CONDIŢIILE NATURALE CA PREMISĂ A DEZVOLTĂRII ECONOMICE ŞI A UMANIZĂRII

1. CONDIŢIILE GEOLOGICE

Caracteristicile geologice determimnă prezenţa anumitor tipuri de resurse ale subsolului.a. FORMAŢIUNILE VULCANICE generează resurse ale subsolului specifice:

în primul rând este vorba de minereurile neferoase numite şi complexe sau polimetalice care se găsesc în grupa nordică a munţilor vulcanici mai exact în Munţii Oaş-Gutâi şi apoi în Munţii Apuseni (Metaliferi);

minereurile feroase, de exemplu la Lueta în Munţii Harghitei; apele minerale carbogazoase (dioxid de carbon dizolvat) care se găsesc mai ales în preajma

munţilor vulcanici; deplasarea lor pe verticală este facilitată mai ales de prezenţa unor linii de falii; emanaţii de CO2 liber - mofete, cele mai importante întâlnindu-se la Sângeorz-Băi; roci de construcţii: andezitul, bazaltul, tuful vulcanic etc.

b. FORMAŢIUNILE CRISTALINE (METAMORFICE) spre deosebire de cele vulcanice se remarcă în primul rând prin existenţa minreurilor feroase şi abia în al doilea rând cele neferoase:

cel mai mare zăcământ de minereu de fier se găseşte în masivul cristalin Munţii Poiana Ruscă. Totuşi, acesta are rezerve relativ puţin importante şi de calitate modestă spre mijlocie. minereurile neferoase sunt modeste, ele apar în Munţii Maramureşului, Suhard şi în zona cristalină a Obcinii Mestecăniş, în Dorna, Bălan etc; alte mici zăcăminte se găsesc în Munţii Banatului, Munţii Poiana Ruscă şi chiar în Dobrogea de Nord la Altân-Tepe (Dealul Aurului). roci de construcţie precum marmura, calcarele metamorfice, marmura albă (Poiana Ruscă); metale radioactive;

c. FORMAŢIUNILE SEDIMENTARE, de care se leagă resurse ca: hidrocarburile (petrolul şi gazele naturale); zăcămintele de sare, gips; bauxită (strâns legate de calcare - Munţii Pădurea Craiului) cărbunii în special în depresiunile intracarpatice: Petroşani, Brad, Comăneşti şi în piemonturile

subcarpatice mai ales în Piemontul Getic (din păcate de calitate modestă); ape minerale clorurate, iodurate, sulfatate se găsesc mai ales în Subcarpaţi roci de construcţie: gresiile, nisipurile, pietrişurile, marnele, argilele, calcarele [de exemplu:

argilele sunt materie primă pentru produsele ceramice(porţelan, faianţă), marnele şi calcarele pentru materiale cimentate, calcarul pentru var etc.]

d. APELE TERMALERomânia are resurse importante de ape termale care nu se află în legătură cu anumite formaţiuni litologice

ci cu anumite accidente tectonice sau structurale (fracturi sau falii). Astfel, pe latura vestică a ţării noastre mai exact la "marginea" orogenului carpatic* (fundamentul carpatic fracturat şi scufundat se extinde mult spre vest), la contactul Carpaţilor Occidentali cu Dealurile şi Câmpia de Vest dar şi în interiorul ariei montane propriu-zise (Băile Herculane, Topliţa, Tuşnad), există ape termale (termominerale) de valoare balneară. România este ţara care are cele mai bogate ape minerale din Europa.

e. Din punct de vedere SEISMIC, trebuie remarcat că în România există zone cu potenţial seismic ridicat: Vrancea - Siret - Nămoloasa, SE şi S ţării. Aici s-au produs cutremure de mare intensitate (6,7° pe scara Richter) care au ridicat probleme pentru diferitele construcţii. Acest risc seismic este generat de mişcările specifice ale unor plăci (microplăci) cum este Microplaca Dobrogei de Nord şi a Mării Negre care se deplasează şi se afundă în zona curburii sub Placa Transilvană sau Placa Moesică care se subduce sub Placa Transilvană.

2. RELIEFULO privire sumară asupra hărţii României ne relevă câteva caracteristici esenţiale ale reliefului, şi anume:1. VARIETATEA - pe suprafaţa ţării există toate cele trei tipuri majore de relief: munţi, dealuri şi podişuri

şi cămpii (la care s-ar mai putea adăuga şi luncile, Delta Dunării care este de fapt o câmpie în formare).2. PROPORŢIONALITATEA unităţilor de relief în repartiţia lor teritorială. Fiecare din cele trei trepte

majore de relief deţin ponderi aproximativ egale (munţii = 28%, dealurile şi podişurile = 42%, câmpiile = 30%).3. DISPUNEREA SIMETRICĂ sub formă de trepte concentrice: în centru se află o zonă mai joasă

(Depresiunea Transilvaniei), apoi o treaptă exterioară mai înaltă pe care o formează Carpaţii, după care urmează dealurile şi podişurile iar la exterior sunt unităţile de relief cele mai joase - câmpiile. Simetria este întreruptă oarecum de Podişul Dobrogei.

4. UNITATEA - putem vorbi despre o unitate genetică şi o unitate funcţională. Geografii vorbesc despre aşa zisul bloc carpatic românesc. Într-adevăr unităţile din exteriorul Carpaţilor şi chiar cea din interior au o geneză mai mult sau mai puţin legată de Carpaţi, ele născându-se din "pământuri carpatice" (V. Tufescu), adică din depozite erodate din Carpaţi, transportate şi depuse în interior sau exterior.

5. COMPLEMENTARITATEA - toate unităţile componente sunt integrate într-un compex unitar prin curenţi de populaţie, fluxuri de mărfuri sau producţie.

Relieful asigură amplificare varietăţii climatice, biogeografice şi pedogeografice determinate de aşezarea pe glob şi în Europa şi implicit complexitatea economică şi a elementelor umane, de exemplu: există o agricultură montană, una de deal şi podiş şi una de câmpie iar un alt exemplu ar fi faptul că reţeaua feroviară şi rutieră, răspândirea populaţiei şi aşezărilor (urbane în special) sunt influenţate de relief. Astfel, relieful prin fragmentare, prin energia şi prin altitudinea sa a influenţat direct gradul de umanizare.

În Carpaţi, culmile au fost mai puţin umanizate în raport cu depresiunile. Pentru zona montană se poate demonstra o populare încă din cele mai vechi timpuri. Centrele politice ale Daciei preromane (Sarmizegetusa Regia în Munţii Şureanu) şi apoi al Daciei romane (Ulpia Traiana Sarmizegetusa în Haţeg) au fost în areale montane, deoarece ofereau o mai bună protecţie. În aceste "ţări" carpatice ca şi într-o serie de depresiuni submontane au luat fiinţă vechi formaţiuni statale cu mari densităţi de populaţie, care generat cu timpul migraţii spre regiunile periferice mai joase.

Datorită faptului că relieful montan prezintă pante mari, pe măsură ce numărul populaţiei a crescut iar presiunea demografică a fost mai mare, arăturile n-au putut urca pe versanţi decât prin practicarea aşa ziselor "răzoare" sau terase agricole (agroterase) care împânzesc versanţii transilvăneni ai Carpaţlor. Aceste terase au fost studiate de L. Someşan în Vechimea şi evoluţia agriculturii româneşti din Transilvania (1941). Prin dimensiunile lor, aceste terase arată o perioadă foarte lungă de valorificare arabilă. În acelaşi sens pledează şi faptul că astăzi unele terase sunt acoperite de păduri bătrâne (în M.Maramureşului, pe marginile depresiunii). Dovada vechimii de populare este şi toponimia românească foarte bogată.

Regiunile de deal şi podiş atât cele cutate (orogen) cât şi cele necutate (platformă), au trăsături genetice geologice şi morfologice aparte faţă de munţi, precum şi caractere umano-geografice proprii. Ele reprezintă forme de relief valorificate prin arături, pomicultură, viticultură şi au o densitate mare de populaţie în depresiuni şi văi. În aceste zone se dezvoltă aşezări rurale cu tipologie specifică (de tip răsfirat).

Câmpiile, prezintă forme netede, cvasiorizontale, slab fragmentate, potrivite pentru arături, pentru creşterea animalelor, amenajarea vetrelor de aşezări şi a căilor de comunicaţie. Satele sunt sunt de regulă de tip adunat şi de mărime mare şi foarte mare. Oraşele, în special cele mari se găsesc la extremităţile câmpiilor.

Luncile şi Delta au avut şi au o slabă participare în economia ţării. Prin îndiguiri şi desecări, care au necesitat mari investiţii, unele porţiuni au devenit terenuri agricole, în special interiorul braţelor dunărene; au rezultat însă consecinţe negative a amenajărilor în sensul că apele, neputându-se revărsa în luncă şi spre bălţile adiacente, la debitele mari riscul de inundaţie creşte foarte mult; o altă consecinţă nefastă a fost afectare biotopului unor "asociaţii" faunistice specifice, a scăzut producţia piscicolă etc. Se estimează că în Lunca Dunării, ar putea intra în circuitul agricol, prin amenajări cca. 400.000 - 500.000 ha.

Delta Dunării reprezentată printr-un teren acoperit în cea mai mare parte de apă, mlaştini şi o mică parte de relief emers (grinduri), este o zonă exotică, importantă pentru pescuit, pentru exploatarea stufului în trecut, vânat

sportiv, valorificare turistică etc. Este slab populată (26.000 de locuitori) existând un singur oraş - Sulina (5.000 de loc.). Valorificarea economică a deltei se realizează (şi trebuie să se realizeze) în funţie de regimul ei, de calitatea ei de rezervaţie a bioferei!

În concluzie, teritoriul României este un întreg armonios, caracterizat prin complementaritate economică şi umană a unităţilor componente.

3. CLIMAClima temperat-continentală a României, cu diferite nuanţe este "folosită" diferenţiat în toate ramurile

economiei: agricultură, turism, trnsporturi. În SE, S, şi E ţării capătă o nuanţă excesivă aducând prejudiciieconomiei transporturilor, agriculturii

datorită aridităţii caracteristice, de aceea apar foarte necesare lucrările de reţinere a precipitaţiilor şi amenajarea acumulărilor de-a lungul apelor curgătoare.

Clima acţionează ca factor restrictiv pentru agricultură şi în zonele montane datorită temperaurilor foarte scăzute (n.t. deci nu relieful este factorul restrictiv!).

Regimul termic şi temperaturile medii anuale prezintă anumite diferenţieri între regiunile sudice şi cele nordice iar ca urmare apare decalajul de dezvoltare fenologică a culturilor şi implicit determină decalajul lucrărilor agricole care este de 2-3 săptămâni.

În Subcarpaţi, apare un climat favorabil, inclusiv procese de foehnizare ceea ce duce la apariţia culturilor mai sensibile, termofile, spre exemplu cultura viţei de vie.

Precipitaţiile reflectă caracterul continental atât prin cantitatea medie şi diferenţele înregistrate cât şi prin regimul lor. Astfel, valoarea medie anuală a precipitaţiilor este de 640 mm, cu valori ce coboară până la 450 - 400 mm în S Dobrogei sau cu valori până la 1000 - 1200 în V şi NV României.

Un aspect interesant îl reprezintă faptul că regiunile care întrunesc condiţii favorabile de temperatură, sol şi pantă sunt deficitare la precipitaţii, secetele având un caracter neperiodic şi constituind o problemă în agriculură. Pe de altă parte, există şi extrema cealaltă, adică precipitaţii ridicate ce creează probleme. În unii ani, precipitaţiile de primăvară se suprapun topirii zăpezilor generând un risc mare de inundaţii.

Vânturile prezintă importanţă pentru valorificarea potenţialului energetic (mai mult teoretic).Îngheţurile şi grindina sunt două fenomene meteo care prezintă interes economic deosebit prin consecinţele

lor negative, afectând agricultura.

4. RESURSELE DE APĂRomânia are o reţea hidrografică deasă, sursa de apă reprezentând-o lanţul carpatic, denumit şi "castelul

de ape". În România se disting 3 zone sub aspectul resurselor de apă:- o zonă cu resurse mari (zona carpatică),- o zonă cu resurse satisfăcătoare (de deal şi podiş),- o zonă cu rezerve deficitare (Dobrogea, Bărăgan, Câmpia Moldovei).România are ape de foarte bună calitate, însă adesea au loc poluări ale apelor, în special în apropierea

marilor centre urbane şi în aval de marile oraşe. Au avut loc şi accidente cum a fost cel din bazinul Vişeului (la Băile Borşa), pe Arieş (din cauza industriei metalo-chimice), în aval de Fălticeni pe râul Şomuz care a afectat şi apele Siretului.

Apele au fost utilizate încă din antichitate prin acţionarea şteampurilor (ciocane de lemn puse în mişcare de forţa apei, folosite la zdrobitul minereurilor de Au); în perioada feudală apele puneau în mişcare instalaţiile textile de prelucrare a lânelor (pive), a joagărelor şi fierăstraielor de tăiat cherestea.

De la sfârşitul secolului al XIX-lea dateaă primele hidrocentrale. După 1921, apeleau fost declarate proprietate de stat şi s-a început o campanie de invetariere a potenţialului lor (primele studii se datorează inginerilor Pavel Dorin şi Dimitrie Leonida). S-a trecut la lucrări de asanare, indiguiri, desecare (cum au fost cele din Câmpia de Vest).

Odată cu dezvoltarea economică, a creşterii numărului populaţiei, a standardelor de viaţă, cantitatea de apă necesară este în creştere, de unde şi cerinţa folosirii raţionale a resurselor.

Apele curgătoare au o mare importanţă şi pentru navigaţie în special pe Dunăre, Bega, Timiş, Argeş (canalizat), Siret. Deasemenea apele curgătoare cu deosebire cursurile montane au un mare potenţial energetic. Potenţialul hidroenergetic al româniei este cifrat la 10500 MW (1MW=1000 kilowaţi).

Lacurile. Se apreciază că există 3500 de lacuri, suprafaţa lor reprezentând 1% din suprafaţa ţării, în marea lor majoritate fiind lacuri mici. Există însă şi lacuri de mari dimensiuni cum este complexul lagunar Razim (Razim, Sinoe, Zmeica şi Goloviţa) şi lacurile hidroenergetice pe Dunăre, Prut, Bistriţa.

Există două tipuri genetice de lacuri: naturale şi antropice la care s-ar putea adăuga lacuri mixte (cele care au luat naştere natural dar au suferit anumite lucrări de amenajare antropice).

Lacurile au o importanţă economică mare fiind utilizate pentru piscicultură (iazuri, heleştee), hidroenergie, alimentare cu apă, turism, sporturi nautice, balneologie (lacurile sărate). Ele mai pot avea funcţia de regularizare a scurgerii apelor râurilor (aşa cum este lacul de la Stânca Costeşti, pe Prut).

Apele subterane, completează celelalte surse. Importante sunt pânzele freatice care au mineralizare mai scăzută, potabile, în timp ce cele de la adâncimi mari sunt mineralizate, termale.

Apele freatice sunt lipsite de presiune şi se deplasează gravitaţional în timp ce apele de adâncime sunt captive. De exemplu atunci când se execută foraje ele urcă spre suprafaţă având caracter ascensional sau chiar artezian. În zonele calcaroase din Podişul Dobrogei, Carpaţi, există acumulări importante de ape subterane de foarte bună calitate. În regiunile unde clima este aridă iar scurgerea superficială deficitară, apele subterane se găsesc la adâncimi mari şi sunt puternic mineralizate.

DUNĂREA.Pe teritorilu României între Baziaş şi Sulina se individualizează mai multe sectoare:1. Defileul Dunării se desfăşoară între Baziaş - şi Gura Văii (în amonte de Drobeta Turnul Severin), pe o

lungime de 144 km. În acest sector Dunărea traversează Carpaţii şi constituie unul din cele mai grandioase sectoare transvesale din Europa. Obiectivul economic principal a fost construirea sistemului hidroenergetic Porţile de Fier I şi II, în colaborare cu Iugoslavia, intrat în funcţiune în 1971 respectiv 1990. La Porţile de Fier I există cea mai mare uzină electrică din această parte a Europei cu o putere instalată de 2100 MW. Odată cu ridicarea nivelului apei în lac, dinamitarea unor stânci, realizarea sistemului de ecluze, problema navigaţiei pe Dunărea a fost rezolvată iar traficul fluviala crescut foarte mult.

2. Al doilea sector se extinde între Drobeta Turnu Severin şi Călăraşi (566 km). Este cel mai lung sector, prezintă o vale asimetrică cu malul drept abrupt (Podişul Prebalcanic) şi cel stâng jos, cu luncă largă şi o succesiune de terase fluviale. Panta albiei este mică şi a favorizat formarea unor ostroave. Albia minoră, la niveluri medii prezintă lăţimi de 950-1000 m, iar lunca între 3 - 4 km. În cuprinsul luncii s-au aflat numeroase lacuri, cele mai multe fiind desecate. În acest sector de câmpie potenţialul hidroenergetic este modest, existând totuşi un proiect început în colaborare cu Bulgaria la Turnu-Măgurele - Nicopol.

3. Sectorul bălţilor cuprins între Călăraşi şi Brăila cu o lungime de aprohimativ 195 de km. Aici Dunărea se despleteşte şi include între braţele sale principale Balta Ialomiţei (Borcei) şi fosta Baltă a Brăilei - Insula Mare a Brăilei, care reprezintă nişte "insule" îndiguite şi desecate pentru a se putea practica agricultura.

4. Dunărea maritimă (între Brăila şi vărsare): sector fluvio-maritim unde debitul şi adâncimea cresc şi pot avea acces nave maritime de tonaj mare cu pescaj pânăla 7 m. La Cetal Ismail, Dunărea se împarte în 2 braţe Chilia (111 km) şi Tulcea (19 km). După 19 km braţul Tulcea se bifurcă la rândul lui în Sfântul Gheorghe (116 km) şi Sulina (63 km). Navigaţia se desfăşoară în special pe braţul Sulina care are şi debitul cel mai mic (18,8%), braţ pe care s-au făcut unele rectificări (s-a tăiat "micul" şi "marele M").

Dunărea este traversată în mai multe puncte de poduri rutiere şi ferovire. Cel mai important sistem de poduri feroviare este în zona Feteşti-Cernavodă. La podul vechi construit de pe vremea lui Anghel Saligny s-au adăugat alte două poduri: un pod rutier nou şi al doilea pod feroviar nou. Alte poduri mai există peste Dunăre şi la Giurgiu-Ruse (cale ferată şi rutieră).

De-a lungul istoriei Dunărea a avut o importanţă strategică deosebită atât în perioada antică cât şi mai târziu în perioada expansiunii otomane fiind o "linie" strategică greu de trecut. În antichitate este cunoscut podul lui Apolodor din Damasc ale cărui runine se mai văd şi stăzi în apropierea Drobetei. În "perioada turcească" existau raiale existau raiale turceşti şi câteva "capete de pod" (în sens strategic). După pacea de la Adrianopol (1829), turcii sunt eliminaţi de pe arena dunăreană iar în urma Războiului Crimeii şi a Păcii de la Paris (1856) s-a creat Comisia Europeană Dunăreană, din care făceau parte şi state neriverane ca Marea Britanie, Franţa, Italia, Sardinia, Prusia. Această comisie reglementa circulaţia în sectorul fluvio-maritim iar în amonte de Brăila atribuţii asemănătoare

avea aşa zisa Comisie Internaţională a Dunării. După al doilea Război Mondial, prin Conferinţa de la Belgrad din 1948, s-a creat o nouă comisie dunăreană formată numai din ţări riverane.

Deşi traficul de mărfuri a crescut în ultima jumătate de secol foarte mult, totuşi Dunărea este mult în urma Rinului. Importanţa Dunării este sporită prin cele două canale, unul în cursul superior (Dunăre - Maine - Rin - Marea Nordului) şi unul în cursul inferior (Dunăre - Marea Neagră).

MAREA NEAGRĂ.Marea Neagră - al treilea element geografic de rezonanţă europeană care defineşte poziţia României în

Europa - este un element fizico-geografic de primă importanţă pentru transporturi, comerţ, pescuit, sursă de irigaţii, turism.

Ca orice bazin hidrografic şi litoralul pontic a atras de timpuriu populaţia. Un rol deosebit în popularea şi activizarea economică l-au avut grecii care au şi contribuit la schimbarea numelui Mării Negre din Pontus Axeinos (Marea Neospitalieră) în Pontus Euxinos (Marea Ospitalieră). Aceştia au colonizat diferite sectoare de ţărm unde s-au constituit coloniile elene Histria (sec VII î. Hr.), Tomis şi Calatis.

În perioada romană, viaţa economică (transporturile şi comerţul) regresează. Se individualizează şi o scurtă perioadă de influenţă genoveză şi veneţiană. Marea Neagră devine o verigă importantă în schimburile comerciale între N şi S Europei (se situa pe aşa zisul "drum de la varegi la greci"). În timpul maximei expansiuni otomane în Europa importanţa Mării Negre se reduce ea devenind un "lac turcesc". Un exemplu în acest sens ar putea fi faptul că în acea perioadă, în jurul anului 1850 Constanţa număra în jur de 50 de familii. Ulterior, odată cu îndepărtarea turcilor din această zonă importanţa ei politică, economică şi militară a crescut.

Dintre resursele sale prezintă importanţă hidrocarburile, accesibile pentru exploatare prin intermediul unor platforme care susţin sondele de foraj. Aceseta se găsesc în special într-un perimetru în faţa complexului Razim-Sinoe. Dintre resursele biotice menţionăm fauna piscicolă dintre care sturionii (specii relicte care trăiesc numai în Marea Caspică şi Lacul Aral) au cea mai mare valoare de la care se obţin icre negre.

România are un sector de litoral de aproximativ 245 km care prezintă două sectoare distincte delimitate de Capul Midia:

– la S este un ţărm înalt, cu faleză întreruptă de plaje înguste cu expoziţie generală estică şi nisipuri fine. Acest sector este favorabil pentru activitatea turistică climaterică şi balneară aici amenajându-se o salbă de staţiuni renumite.

– la N de Capul Midia ţărmul este jos cu limane fluvio-marine şi mai ales cu lagune cum este complexul Razim care comunică cu marea printr-o "portiţă" ceea ce face ca în această zonă apele să fie salmastre. Acest ţărm jos este mlăştinos, puţin favorabil amenajărilor staţiunilor marine.

Radiaţia solară, nămolul terapeutic (Techirghiol), apele termale şi minerale (Mangalia) toate acestea amplifică importanţa litoralului românesc.

5. RESURSELE DE VEGETAŢIEVegetaţia (forestieră şi ierboasă) reprezintă un element important, de bază în economie (în industrie,

construcţii, comerţ, agricultură), un element important al peisajului geografic (deci importanţă turistică) şi un factor de echilibru al mediului geografic. Pădurea este una din cele mai mari bogăţii ale ţării noastre, un adevărat "aur verde" de care alte ţări sunt lipsite. Aproximativ un sfert din suprafaţa ţării este acoperită cu pădure (26,6%) adică 6,3 mil. ha de pădure, din acest punct de vedere depăşim multe ţări europene dar suntem totuşi în urma unor state ca Finlanda cu 63%, Suedia 55% etc.

Din totalul pădurilor:• 25% reprezintă răşinoasele care sunt esenţele cele mai valoroase între care pe primul loc se situează

molidul;• 55% sunt păduri de fag şi stejar, iar• cca. 25% sunt esenţe moi (slabe sau albe): pădurile de luncă şi plantaţii (plop, sălcii etc.), acestea fiind

importante datorită duratei rapide de creştere.Complementar, pădurile oferă şi vânat (aşa zisele "fructe de pădure"), ciuperci (folosite la export), şi alte

produse accesorii ca răşina, cetina.La începutul secolului al XIX-lea, pădurile acopereau 50% din suprafaţa ţării. În decurs de numai un veac,

între 1830 şi 1930, acestea au fost devastate coborând la 27%. În acest interval au avut loc masive despăduriri în

regiunile joase, pentru obţinerea de terenuri arabile şi islazuri (cel mai mult a fost sacrificat stejarul), iar în regiunile muntoase a fost tăiate în special răşinoasele solicitate în industria lemnului.

În ceea ce priveşte asociaţiile vegetale ierboase şi anume pajiştile (constituite din păşuni şi fâneţe), ele au contribuit la dezvoltarea sectorului zootehnic. Ca pondere din suprafaţa României ele ocupă cca. 19% (ASR, 1982).

Resursele de stuf au fost valorificate în perioada socialistă pentru producerea de celuloză la Brăila (Chişcani) şi care se recolta în perioada de iarnă. Astăzi recoltarea stufului este la nivelul 0.

6. FAUNAO parte din elementele faunistice prezintă interes economic (pescuit, vânat) sau turistic. Multe specii sunt

ocrotite prin lege dar există şi specii dăunătoare a căror înmulţire trebuie controlată.

7. SOLURILESolurile sunt considerate de unii cea mai importantă resursă naturală a României. Pe primul loc ca fertilitate

se situează: molisolurile, apoi cambisolurile ş.a.

Un clasament al celor mai importante resurse naturale ale României ar putea fi următorul:1. SOLURILE2. PĂDURILE3. PEISAJUL ÎN ANSAMBLUL SĂU4. UNELE RESURSE DE SUBSOL: SARE, ROCI DE CONSTRUCŢIE, APE TERMALE ŞI

MINERALE, HIDROCARBURI, ANUMITE CATEGORII DE CĂRBUNI (de calitate inferioară).Aceste resurse ar putea asigura o dezvoltare economică modernă dacă vor fi gospodărite cu grijă.În concluzie, se poate afirma că România este o ţară bogată în resurse sărace.