Sesiunea 13

GENEZA cap. 4:10 - 5:32

Dragi prieteni, suntem deja în momentul în care se observă primele consecinţe

ale păcatului pe plan spiritual şi social. Incidentul în urma căruia Abel este omorât de

fratele său Cain are la bază încercarea omului de a reface relaţia cu Dumnezeu. Vedem

însă că efortul omului nu este suficient.

Să revenim însă la momentul în care Dumnezeu îl confruntă pe Cain cu păcatul

făcut?

v.10 ”Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la mine!”

Scriitorul Epistolei către Evrei, în capitolul 12 versetul 24 spune: “…Isus

Mijlocitorul legământului cel nou şi de sângele stropirii care vorbeşte mai bine decât

sângele lui Abel.” Sângele lui Abel a vorbit despre o crimă comisă, este un glas

acuzator pe când sângele Mântuitorului este glasul care anunţă răscumpărarea, este

glasul speranţei.

Acum suntem confruntaţi cu rezultatul dramatic al păcatului care a infestat

natura umană. Nu numai omul, relaţiile lui sunt viciate de păcat dar chiar natura

înconjurătoare este de acum infestată şi modificată. Amintiţi-vă cum era cadrul în care

a fost aşezat omul. Cât era de frumos totul, dar păcatul a pervertit totul. Iată cum sună

cuvintele lui Dumnezeu, cuvinte care sunt valabile şi astăzi, cuvinte ale căror efect îl

înregistrăm şi noi la atâţia ani distanţă:

v.11,12 “Acum blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura

ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău! Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai

dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fi pe pământ.”

Acestea sunt versetele 11 şi 12.

Este o situaţie tristă, o situaţie pe care noi o trăim ale cărei efecte le vedem şi le

experimentăm în fiecare zi vieţii noastre. Nu suntem mulţumiţi cu ea vrem să o

schimbăm dar nu avem prea multe alternative. Nici Cain nu fost mulţumit cu

consecinţele faptelor sale El strigă, argumentează, negociază cu Dumnezeu, îi strigă lui

Dumnezeu că este nedrept. Ascultaţi numai:

v.13,14 Cain a zis Domnului: „Pedeapsa mea este prea mare ca s-o pot suferi.

Iată că tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu va trebui să mă ascund de Faţa

Ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ; şi oricine mă va găsi mă v-a omorî.”

1

Ce spuneţi? Vi se pare că este o nedreptate din partea lui Dumnezeu? Este oare

pedeapsa lui Dumnezeu mai mare decât putea Cain să îndure? Poate suntem ispitiţi să

credem că da. Dar nu vă grăbiţi citiţi şi versetul următor:

v.15 Domnul I-a zis:” Nicidecum! Ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie

răzbunat de şapte ori. Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain ca oricine îl va găsi să

nu îl omoare.”

Mie mi se pare că nu este o judecată deloc aspră având în vedere ceea ce a

făcut el. Pedepsele oamenilor sunt mult mai grele pentru astfel de situaţii. Mai mult,

Dumnezeu îl protejează pe Cain. Nu ştiu care a fost acel semn dar cert este că prin

acel semn Cin este protejat. Este încă o dovadă că Dumnezeu are o mare dragoste

pentru om. Nu cred că noi putem fi atât de iertători. Este singurul Dumnezeu care poate

avea atâta iertare.

Dragul meu prieten, dacă Dumnezeu l-a iertat pe Cain, el o poate face şi în ceea

ce te priveşte. Eşti separat de Dumnezeu, eşti pribeag şi fugar pe acest pământ.

Ispitele, încercările te urmăresc. Dumnezeu vrea să-ţi dea şi ţie semnul iertării, semnul

izbăvirii. El este numele Domnului Isus, singurul în care putem fi izbăviţi.

Vedeţi, Dumnezeu i-a oferit lui Cain protecţie, dar aceasta nu implică şi părtăşia

dintre Cain şi Dumnezeu. Cain pleacă de la părinţii săi şi se stabileşte într-un al loc

unde pune bazele unei civilizaţii fără Dumnezeu. Versetul 16 din capitolul 4 ne spune:

v.16 Apoi, Cain a ieşit din faţa Domnului şi a locuit în ţara Nod şi răsărit de Eden.

Nu ştiu unde se află această ţară a lui Nod, dar ştiu foarte mulţi oameni care în

biserică fiind locuiesc în ţara lui Nod. Sunt multe speculaţii cu privire la localizarea

acestei ţări dar tot ce ştim cu siguranţă este că Dumnezeu nu era acolo. Mai departe:

v.18 Cain s-a împreunat cu nevastă-sa: ea a rămas însărcinată şi născut pe

Enoh. El a început apoi să zidească o cetate şi apus numele acestei cetăţi numele fiului

său Enoh.

De atunci încoace oameni fac la fel, construiesc străzi, oraşe si apoi le dau

numele lor sau a celor iubiţi. Chiar şi în ceea ce priveşte misiunile şi lucrările creştine

avem organizaţii, misiuni, şcoli care poartă numele unor persoane. Oamenilor le place

să facă aceasta fie că sun creştini sau fac parte din ordinul lui Cain. Dar ceea ce avem

aici este începutul urbanizării. Cain construieşte un oraş şi-i pune numele fiului său.

Oraşele au devenit una din cele mai mari probleme ale omenirii. Cu toate că cei mai

mulţi anunţă o moarte a oraşelor oamenii aleargă tot mai mult către acestea.

În continuare ne este prezentat arborele genealogic al lui Enoh. Tot aici facem

pentru prima dată cunoştinţă cu poligamia, atunci când Lameh îşi ia două neveste.

2

Poligamie înseamnă când un bărbat îşi ia mai mult decât o soţie. Dacă cineva doreşte

să citească cu atenţie ce spune Biblia cu privire la poligamie va observa că Biblia o

condamnă. Niciunde nu veţi găsi că Dumnezeu aprobă aşa ceva. Motivul pentru care

Biblia o pomeneşte este pentru că aici avem un relatare istorică ş se menţine

acurateţea ei. În ceea ce priveşte pe cele două soţii ale lui Lameh, Ada înseamnă

plăcere sau ornament. Ţila înseamnă a ascunde. Cred că este aici o referire la

cochetărie. Avea două soţii pe cinste nu-i aşa? Nu-i de mirare că avea probleme. O să

vedem mai târziu ce s-a întâmplat cu el. Oricum, aici este menţionat începutul

civilizaţiei cananite.

“Enoh a fost tatăl lui Irad. Irad a fost tatăl lui Mehuiael …. Citiţi mai departe toate

aceste neamuri pentru că aici găsim începuturile neamurilor nomade, ale muzicienilor,

fermierilor, făurarilor şi a altor bresle. Cât de interesantă este această diversificarea

ocupaţiilor oamenilor. Important de semnalat aici este că odată cu naşterea lui Set

oamenii au început să cheme numele lui Dumnezeu. Set este fiul lui Adam şi Eva, este

înlocuitorul lui Abel. Este probabil cel care a dorit să fie asemenea celui martirizat

pentru credinţa lui. Cred că este important să vedem că, în cele din urmă, oamenii

încep să înţeleagă că au nevoie de Dumnezeu. Dar să trecem şi la cel de al cincilea

capitol al cărţii Geneza unde găsim ultimele date biografice ale lui Adam, interesanta

povestire despre Enoh precum şi genealogia de la Enoh la Noe.

Dacă până acum am avut informaţii cu privire la Creaţie, apoi la Cădere, acum

încep să vină informaţiile despre Potop. Odată cu capitolul 5 începe şi informaţia cu

privire la linia genealogică a lui Set. Cea a lui Cain este abandonată şi menţiuni cu

privire la ea mai apar doar în măsura în care se vorbeşte despre nelegiuirea lui.

Versetele 1şi 2 ne spun:

v.1,2 “Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a

făcut după asemănarea lui Dumnezeu. L-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască ,

I-a binecuvântat şi le-a dat numele de “om” în ziua când au fost făcuţi.”

Acum, numele de om, este de fapt Adam. Nu Adami nici altfel ci Adam. Eva era

jumătatea lui. “Cartea neamurilor lui Adam” este expresie pe care o mai întâlnim în

Noul Testament. Tot acolo se pomeneşte de “cartea neamurilor lui Hristos.” Din nou

cele două seminţe. Lupta dintre ele, lunga luptă dintre cele două linii. Lini pe care noi o

urmăm acum este linia lui Set până la Domnul Isus.

Următoarea informaţie despre Adam este că la vârsta de 130 de ani se naşte Set. Oare

la ce vârstă a fost creat Adam. A fost el creat la un an, la doi, la 30, care a fost gradul

de maturitate la care a fost el creat.

3

Nu cred că putem da un răspuns la această întrebare dar cred că este o lecţie

pentru cei care susţin că unele pietre au milioane de ani. Oare de unde ştim noi ce

vârstă au avut ele când au fost create? Un alt aspect important aici este că dacă Adam

a fost după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, fii lui Adam au fost după chipul şi

asemănarea lui. De acum pornim o călătorie printre morminte. Ni se spune că după

naşterea lui Set, Adam a mai trăit opt sute de ani având alţi fii şi alte fiice. Dar după cei

930 de ani Adam a murit. La fel se întâmplă şi cu Set, şi cu fiul acestuia, Enos, Cainan,

Mahalael, Iared. Şi relatarea continuă cu aceleaşi detalii despre Enoh care naşte fii şi

fiice, dar care se deosebeşte de ceilalţi printr-un element important. În mijlocul acestor

relatări despre oameni care mor, unul dintre ei nu trece prin această experienţă. Nu

este acesta un lucru interesant? Cine este acest Enoh şi ce este atât de special cu

privire la el încât Dumnezeu face o asemenea intervenţie pentru el. Biblia ne spune că

Enoh umbla cu Dumnezeu. Este un lucru interesant pentru că Biblia nu vorbeşte astfel

decât despre două persoane. În următorul capitol facem cunoştinţă cu cea de a doua

persoană care este Noe. Şi el umbla cu Dumnezeu. Aceste două persoane fac parte

din populaţia antedeluviană şi amândoi umblau cu Dumnezeu. De fapt sunt numai două

persoane în întregul Vechi Testament care nu au murit. Este vorba de Enoh şi de Ilie.

Enoh este printre puţinele persoane dinainte de Potop despre care avem

informaţii mai multe. Despre el ni se spune că nu a murit ci a fost luat de Dumnezeu .

De fapt cuvântul folosit aici este are mai mult sensul de muta pe cineva într-un alt loc.

Enoh a fost mutat în ceruri. Ni se spune aici că după naşterea lui Metusala Enoh a

umblat cu Dumnezeu timp de trei sute de ani. Nu ştiu ce făcut el până atunci , poate că

a fost la fel ca ceilalţi, dar atunci când Metusala s-a născut el s-a schimbat. Probabil că

acest copil a schimbat viaţa lui. Prieten drag, uneori, Dumnezeu pune un astfel de copil

în familie. Dacă el nu te aduce la Dumnezeu nimic altceva nu o face. Oare nu este

păcat că atâtea familii renunţă la astfel de posibilităţi ucigându-I prin avorturi. Ei

semnează de două ori condamnarea cu propria mână. Enoh, după ce umblă cu

Dumnezeu 300 de ani, timp în care mai are şi alţi fii şi fiice, este luat de Dumnezeu. Nu

cred că pot să dau o explicaţie cu privire la modul în care s-a întâmplat lucrul acesta

dar o să reproduc explicaţia pe care a dat-o o fetiţă, explicaţie ce mie mi s-a părut

foarte potrivită. Deci, o fetiţă se întoarce acasă într-o Duminică în care învăţase despre

Enoh. Ea este întrebată de mama ei ce a învăţat iar ea spune foarte dezinvolt: ”Am

învăţat despre Enoh care umbla cu Dumnezeu.” Mama nu este mulţumită cu atât şi

întreabă mai departe: “Cum vine asta?” Fetiţa începe să explice cam în felul următor: “

4

Se pare că Dumnezeu venea în fiecare zi şi îl întreba pe Enoh, Enoh vrei să te

plimbi cu mine? Şi plecau la plimbare. După un timp Enoh observa că s-a făcut târziu şi

spunea: Este târziu, trebuie să merg acasă. Într-o zi însă, ei povesteau ceva foarte

interesant şi absorbiţi de discuţie au tot mers. În cele din urmă Enoh spune: “Este cam

târziu şi ne-am îndepărtat cam mult de casă.” Dar Dumnezeu spune:” Enoh, cred că

suntem mult mai aproape de casa mea aşa că mai bine rămâi aici. Şi aşa a rămas

Enoh cu Dumnezeu.”

Nu vi se pare că este o explicaţie bună? Cred că este cea mai bună explicaţie

pe care o putem da acestei întâmplări. Dar mai cred că istoria este foarte interesantă şi

prin ceea ce ne spune ea cu privire la viitor. Nu peste mult timp va avea loc Potopul.

Înainte de acesta Dumnezeu îl ia pe Enoh la El. Cred că este exact ceea ce se va

întâmpla cu Biserica. Înainte de Judecată, Biserica lui Dumnezeu va fi luată la El.

Acum mergem mai departe cu observarea genealogiei lui Enoh până la Noe. În

versetul 27 ni se spune că fiul lui Enoh, Metusala a fost omul care a trăit cel mai mult

atingând vârsta de 969 de ani. Acest om a trăit chiar mai mult decât Adam. Împreună

ei acoperă distanţa de la Creaţie la Potop. Dacă analiză genealogiile pe care noi le

avem acest om putea foarte bine să îl informeze pe Noe cu privire la Creaţie. Deci Noe,

cred că ştia mult mai mult decât ştim noi cu privire la Creaţie. Personal eu cred că ne

lipsesc ceva detalii din această genealogie. În genealogia care ne este dată în Noul

Testament sunt câteva elemente în mod deliberat omise, în dorinţa de a ne oferi acea

genealogie în trei segmente egale. În ceea ce priveşte scopul cu care ne este dată

această genealogie, cred că este acela de ne arăta că omul ocupa pământul de destul

de multă vreme. Trebuie să nu uităm că scopul pentru care este scrisă Biblia este să

ne ofere toate informaţiile necesare mântuirii noastre.

Numele Metusala, înseamnă “cel trimis”. Alţii cred că numele lui înseamnă “când

va muri, va fi trimis” fi trimis? Potopul? Atâta timp cât a trăit Metusala potopul nu a

început. Interesant este că dacă urmărim o cronologie a patriarhilor, vom observa că

Metusala a murit chiar în anul potopului. Deci este valabilă această interpretare a

numelui său. Şi ai cred că ne spune şi ceva despre credinţa lui acest fapt. Dar oare de

ce a trăit Metusala mai mult decât orice altă persoană de pe pământ? Eu cred că

Dumnezeu l-a ţinut atât de mult în viaţă pentru a arăta oamenilor câtă răbdare are El cu

oamenii. El este la fel şi astăzi. Şi cu tine are încă mare răbdare dragul meu prieten.

Petru vorbeşte despre îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. El scrie aşa: ”îndelunga

răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare în zilele lui Noe , când se făcea corabia în

care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete şi anume opt. ”

5

Este un verset pe care îl scrie în prima sa epistolă la capitolul 3, versetul 20.

Dumnezeu este îndelung răbdător pentru că are o dragoste mare pentru fiecare dintre

noi.

Pe măsură ce mergem mi departe fiecare om este pomenit cu numărul zilelor

trăite pe pământ şi cu moartea lui. În versetul 31 ni se spune despre tatăl lui Noe,

Lameh care a trăit 777 de ani.

v.31,32 “Toate zilele lui Lameh au fost de 777 de ani; apoi a murit. “ “ Noe, la

vârsta de cinci sute de ani a născut pe Sem, Ham şi Iafet.”

În felul acesta am ajuns la cel de al doilea om despre care Biblia ne spune că

umbla cu Dumnezeu. Noe este mult mai cunoscut pentru corabia pe care a făcut-o.

Daţi-mi voie să spun că nu Noe este autorul proiectului. El a primit totul de la

Dumnezeu. Marele lui merit este că a fost ascultător. Dumnezeu este marele

constructor. Iată că nici în materie de invenţii omul nu poate reclama prea multe merite.

Există părerea, foarte populară dealtfel, că natura umană este bună şi poate fi

mereu îmbunătăţită. Sunt numeroase programele care susţin că prin eforturile noastre,

mediul uman poate fi schimbat. Prin modificarea eredităţii, modificarea mediului, omul

poate fi îmbunătăţit. Comunismul şi socialismul caută îmbunătăţirea omului.

Arminianismul înseamnă că omul poate să contribuie, să dirijeze mântuirea lui.

Modernismul spune că omul poate să se mântuiască singur. Cu alte cuvinte mântuirea

este asemenea unui set de “Construiţi-vă singuri!” pe care Dumnezeu ni la dat fiecăruia

dintre noi. Unele secte moderne propovăduiesc acest lucru. Ele ne spun că nu este

nimic greşit în ceea ce priveşte omul Este doar o problemă de cadru, mediu, o

problemă de educaţie. Dacă aplici reţeta corectă, dacă schimbi mediul, dacă faci

exerciţiile corecte omul poate ajunge la performanţe. Luaţi aminte, noi nu discutăm aici

despre abilităţi fizice, sau intelectuale. Noi discutăm despre sfera spirituală a omului.

Moralitate, etica sunt legate de cadrul social, educativ, dar mai mult de inimă. Iar inima

nu este guvernată de nici unul din aspectele menţionate până acum ci doar de modul în

care omul se raportează la Dumnezeu. Din acest punct de vedere Dumnezeu ne spune

că omul este corupt în însăşi natura lui, ca urmare a păcatului săvârşit de Adam şi Eva.

Apostolul Pavel, scriind romanilor spune despre om: “Nu este nici un om neprihănit, nici

unul măcar.” Acesta este versetul 10 din capitolul 3. Dacă aveţi curiozitatea să citiţi mai

departe veţi ajunge la un moment dat la versetul 23 unde spune: “Căci toţi au păcătuit

şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” Eu vă încurajez de fapt să citiţi întreaga epistolă.

Ea este epistola de la care a început reforma lui Luther. Luther a început reforma cu

propria persoană. Este interesant modul în care s-a întâmplat aceasta.

6

La acea dată el era călugăr. Excela în ceea ce priveşte exerciţiile spirituale,

religiozitatea. Er un intelectual căruia nu-i lipseau exerciţiile de gândire. Dar nu acestea

au fost cele care au marcat viaţa lui. În momentul în care a înţeles că este un păcătos

nu numai prin fapte ci şi prin natură, iar mântuirea, izbăvirea, de ele vine numai prin

acceptarea harului lui Dumnezeu atunci s-a schimbat totul. Harul lui Dumnezeu

înseamnă că în dragostea Lui, Dumnezeu, fără ca noi să merităm acest lucru, ne oferă

izbăvirea de păcatele noastre, în mod gratuit. Este interesantă o istorie pe care am

auzit-o şi care reflectă foarte bine ce se întâmplă în cadrul mântuirii. Se spune că un

tânăr judecător ajunsese vestit pentru inteligenţa lui dar şi pentru dreptatea şi

imparţialitatea lui. Ajunsese foarte vestit şi era căutata de oameni din toate părţile. Se

întâmplă însă într-o zi că mama lui comite o ilegalitate şi ajunge în instanţă. Acum,

lumea a fost dintr-o dată cuprinsă de o curiozitatea imensă cu privire la modul în care

tânărul judecător va acţiona. Dacă o va absolvi de pedeapsă, însemna că nu era chiar

atât de drept cât se spunea despre el. Dacă o va pedepsi, este un om fără suflet,

insensibil. În fond, era mama lui, se chinuise să-l crească, să-l susţină în şcoli, trudise

din greu cu el. Deci, în ziua procesului o mare mulţime de oameni venise să asiste.

Judecătorul a intrat în curtea de judecată, au fost prezentate faptele, au venit martorii,

femeia era vinovată. Acum era timpul sentinţei. Toţi aşteptau cu sufletul la gură.

Tăcere… Oamenii aşteaptă… Judecătorul pronunţă sentinţa. Femeia este vinovată şi

se va aplica maximul de pedeapsă, o sută de lovituri de bici. Toţi au înţeles că acea

femeie nu va rezista acelor lovituri şi au început să murmure…. Ce om fără inimă! Este

propria lui mamă! Cum poate fi atât de crud? Dar, procesul nu se terminase…

Judecătorul coboară de pe scaunul său de judecător, îşi scoate roba şi spune: pentru

că mama mea este prea bătrână pentru o asemenea pedeapsă voi lua eu pedeapsa

ei.”

Poate că nu este foarte multă acurateţe în ceea ce priveşte procedura legală

aici, dar reflectă foarte bine ce a făcut Dumnezeu cu noi. Natura noastră, faptele

noastre, solicită maximul de pedeapsă. Dumnezeu spune mereu în Scriptură, şi o

spune chiar de la început, că plata, rezultatul păcatului este moartea. Aceasta este

ceea ce solicită dreptatea divină. Dumnezeu este un Dumnezeu drept, El nu se poate

compromite pe El. Este în esenţa fiinţei Sale acest lucru. Dar pe cât este de drept tot

atât de mult este un Dumnezeu iubitor. În dragostea Lui El a venit aici pe pământ

pentru a lua asupra lui pedeapsa noastră. Nu ştiu cum vi se pare acest lucru dar cred

că nu poate fi descrisă dragostea care duce la un asemenea act. Este o mare dovadă

de dragoste din partea lui Dumnezeu.

7