ANUL .XIII (Seria) II No. 10 Octombrie 1893

GENERAŢIA NOUA PRIM-REDACTOR: JL . SECRETAR DE REDACŢIE:

G. Russe-Admirescu r A. Naum-Ploescî

S U M A R U L :

A)-Poporul (studiu) . . . . .. . 2) Focul dragostei topeşte (versuri) 3) Armonia imitativă . . . 4) Cum trăeşti? (novelă). 5) Triolete (versuri) . . . 6) Capitol de Roman . . . 7) Istoricul circ. sângelui 8) Sdrobît (versuri) . . . 9) Bibliografie—înştiinţare etc,

de

" 71 » j)

G. Russe-Admirescu Al. I. Şonţu Bonif. Florescu G. Russe-Admirescu A. Naum—Ploescî I. C. Marinescude la Bucurescî G. Russe-Admirescu X—Y.

KEDACŢIA

48—Str. Bateriilor—48 b u c u r e s c î

ADMINISTRAŢIA

48 Str. Bateriilor--48 B U C U R E S C Î

ANUL XII I (Seria) I I No. 1 0 Octombrie 1891

Revistă literarâ-Sciinţificâ

Dbnator: Comte Pierre de Roma

în curând toţi Domnii abonaţi aî revistei nostre, în semn de recunoscinţă pentru sprijinul ce ne a-cordkS vor primi O mSTlNCŢIUNM din partea redacţiei.

P O P O R U L Instrucţiunea— Traiul şi modul de „a trăi".— îngrijirea

în timp de boală.— înaintarea poporului dă mărirea naţiune?:— Cum putem fi la înălţime?—

Socialismul prinde teren în România. Inchiere.

I

Instrucţiunea.— Poporul!— Мё îngrozesc la acest cuvînt şi tot' mi-î frică a nu putea atinge aceea ce mi-am pus în gând. Au vorbit atâţ ia scriitori despre acest umilit suveran; s'au tocit

pene distinse în apărarea lui!... Dar voi cerca... In­strucţiunea fiind vieaţa poporului, 'i voiţi da prioritatea.

*) F ie -care din a c e s t e ş e a s e capitole : Instrucţia poporului , traiul şi modul lui d e «a trăi»,— îngrijirea în t imp de boa lă ,— înaintarea poporului dă mă­rirea naţ iuneî ,— c u m p u t e m fi la î n ă l ţ i m e ? — social ismul prinde teren în R o ­mânia ,— va forma căte un articol separat , şi s e va pualica succes iv în re­vista d e fată.

274 GENERAŢIA NO GA

Ştiut este că avem doue feluri de şcoli comunale,—dupe cum avem şi doue feluri de comune: Şcoli comunale urbane şi scoli comunale rurale. Ambele isvoare de lumină au o singură m e n i r e : „A da unei copil primele raze de cultură, a-i nobila inima, a-i purifica sentimentele,— într 'un c u v î n t : a-1 pregăt i pentru păşirea către o mai adâncă şi desvoltată totalitate de cunoştinţi şi pentru introducerea în viaţa socială. Profesorii sau profesoarele, atât din comunele urbane cât şi din cele rurale, trebuesc să-şi exercite— nu mai vorbim că însu-şi con­ştiinţa le dictează— misiunea în deplină regulă şi să iniţieze pe copilul fraged în tot ce e bun, nobil, plăcut şi folositor, du­pe cum şi ei—la rendu-le—au fost de alţii instruiţi şi educaţi.

Aşa dar, ambele soiuri de şcoli, ati aceiaş tendinţă, aceeaş misiune, şi ar fi de dorit ca practica lucrurilor să ne îndrep-tăţiască a crede aceasta.

Din nefericire, sunt mnlte cause cari ne dovedesc contra­riul, şi ne arată cât de păgubitoare este această necoinci-denţă.— Să vedem.

Un absolvent al cursului primar rural , adus în oraş şi su­pus anul оаге-саге examen, spre a da dovadă că a absolvit cursul preliminariu, se va găsi bun nu a păşi peste clasa IV urbană, ci a intra în clasa I I I sau maximum într 'a IV, ca ast­fel să poată obţine un adeverat certificat de absolvirea aces­tui curs. Iată dar că bietul copil a omorît zadarnic atâta vre­me, avend înca lipsă de cunoştinţele ce trebuia să capete în decursul acelor ani. Or, dacă şcolile urbane pot corespunde scopului pentru care sunt create, acele din comunele rurale de ce să nu fie la aceiaş nivel? Intru cât e vinovat un biet fiu de sătean să piardă timpul zadarnic pe băncile şcoalelor rurale ? De ce să 'i se fure vremea ?

De sigur că e crud a spune aceasta, dar iară-şi e regreta­bil să vedem că acest ren nu s'a observat până acum.

Reul residă în doue inconveniente: a.— diferinţa programelor celor doue soiuri de şcoli: unul bo­

gat şi serios, cel-l'alt serac şi fără pic de importanţă ; b.— nepăsarea ce se arată înveţătorilor săteşti.

GENERAŢIA NOUA 275

Intr 'adever , In şcoalele urbane vedem predAndu-se materii cu mult maî desvoltate, ca în cele rurale. In cursul primar urban, Istoria naţională, gramatica, aritmetica, în fine totul se deosibeşte în desvoltare de aceleaşi materii predate la sat,— aceasta conform programului de îeveţăment (?)

Ei bine, copilul luminat în şcoalele săteşti, căpătând cu­noştinţe mai puţine ca cel de la oraş, pus alături cu acela din şcoalele urbane, neîndoelnic că va fi bătut cu prisosinţă pe terenul cunoştinţelor. Iată dar consecinţele defectuozităţei acestei fatale diferinţi de program.

Este cunoscut că, de cele mal' multe ori, fiii de ţeranî sunt mai priimitorî de cul tură de eât Ies enfants gate* ai oraşelor; de ce oare nu li se dă voie a căpăta aceleaşi cunoştinţi "?

Instrucţ iunea puţin serioasă a copiilor de săteni se atribue —de şi pe nedrept,— în cele maî multe cazuri, înveţătorilor. «Că nu se ocupă ; că fac propagandă pro sau contra guvernu­lui ; că fac uz de alcoolurl şi dau uitărel datoria sacră ce ati etc. etc.» iată —zic unii— de ce şcolarul —şi mai pe urmă adolescentul— sătean nu posedă cunoştinţe în cantitate şi ca­litate acceptabilă. Această învinuire însă, nu-I bazată nici chiar pe argumente trase de per.

Admitem chiar că-şi neglige ; —în ce constă negligenţa în-veţătorului sătesc ?— In trei capete de acuzaţiune :

I.— Nu merge regulat la cursuri. II.— Face uz de alcoolurl,, şi III.— Exercita meseria de ^propagator politic al diferitelor i-dei şi principii».

Afară de primul capet de acuza re : lipsa de cursuri, asupra căruia vom insista mai jos, eele-l'alte dou6 sunt de sorginte calomnioasă, şi ar fi nedrept chiar numai a cugeta la aceasta.

Eşit dupe băncile Şcoalei Normale, unde Statul sau Socie­tatea cheltueşte cu densul aproape 100 Lei lunar, —îmbră­cămintea şi hrana,— înveţătorul e trimis în provincie spre a ocupa o catedră plătită cu 60—90 lei lunar ! ! ... Din acest sa lariu —modestpeste mesură, el trebue să-şî cumpere objectele de prima necesitate, să se îmbrace şi să-şi satisfacă cerinţî relativ reclamate. Apoi, judece ori-cine dacă e de ajuns unui

276 GENERAŢIA NOUA

om care nu ' maî are alt isvor de cât acest mic salariu, cei 60—90 lei lunar?! . . . Iată-1 pe învăţătorul nostru pornit în lungul cărăreî conducătoare la altă meserie de unde să-şî maî scoată ceva. —Dar dacă— lucru comun— are şi familie şi încă numeroasă, căci, din păcate, ţeranul e fecund peste fire ? Ei, poate să-i aj ungă acest salariu mizerabil ? Or, în a-cest caz, putem da dreptate omului luminei să se maî ocupe şi cu altceva.

Imediata abatere însă, e în defavoral şcoaleî. Elevii îşi uită ca şi profesorul însu-şi— de scopul pent ru care sunt strînşî

în aceactă sfântă instituţiune,— şi aşa că timpul şcolarilor se fură. Cine e de vină oare ?

Nici o dată un meseriaş, care profesează maî multe mese­rii, nu poate să exceleze în toa te ; ba ce e maî mult, nici u-na din acele meserii nu poate fi aşa cum reclamă bunul fru­mosul şi folositorul.

Ca să poţi eşi la adevărata ţintă, t rebue să ai energia în­cordată în t r 'una si aceeaşi direcţiune, fără a cugeta măcar că alta ar fi mai simplă şi mai productivă, maî uşoară şi mai bine remunerată . Aceasta, când mijloacele de traiu îţi permit.

Dar când eşti silit de existenţă, uiţi de nobleţă ocupaţiuneî şi de sfinţenia direcţiunei; dai cu durere dispreţului superfluii ori-ce apucătură delicată şi onestă chiar, luând alte înclinări, muncind pentru mizerabilul metal semnificativ.

«Lipsa nu e un viţiu, dar e isvorul viţiilor şi înclinărilor nedemne şi certate cu onoarea». Ai luptat onest pentru o ţintă sfântă, te-aî sacrificat într 'un mod demn şi lăudabil într 'o a-numită direcţiune ; eşti în stare de mizerie, eşcî redus la ex­trem, chestiunea se schimbă: laşi ţelul, laşi direcţiunea.

învăţătorul sătesc, abia eşit dupe băncile şcoaleî, n 'are în minte de cât sfântul gând de a fi lumiuătorul cercului de oa­meni m care va intra;» el e muncit pur şi simplu de ideea de a da ştiinţă fiilor acelora din care s'a născut, şi cea maî mare bucurie a sa e : de a fi ceea-ce a gândit încă de la in t rarea sa în Şcoala Normală. Dacă însă cu timpul, vede că are o fa­milie grea şi e. lipsit "de mijloacele de întreţ inere, se apucă

GENERAŢIA NOUA 277

de altă meserie, canonindu-se ' încă a-şl mai vedea şi de acea draga şcoala, pe care încă din t inereţe dorea a o face cum ar fi voit el. Dar—dupe cum am spus mai sus—din doue lu­cruri , silit de lipsă, alegi pe cel mai productiv materialimente, negligind resultatul intelectual. Iată-1 dar pe învăţătorul rura l dând zor spre altă meserie, uitând încetul cu încetul şcoala.

E însă în defavorul instrucţiunei noastre aceasta. Trebue ca luminătorii fiilor de ţărani să fie puşi în pozi-

ţiune a-şi îngriji cursurile. Acest lucru însă stă în puterea guvernului şi ar fi bine ca

această chestiune să fie pusă pe tapet şi serios judicatâ. 0 dată înbunătăţ i tă starea lui, înveţătorul va fi obligat chiar

să lucreze intelectualmente pentru scopul ce i Га creeat So­cietatea şi Statul.

Fie siguri acei ce au acuzat şi acuză încă pe îveţătorii ru­rali de „lene şi negligenţă" că greşecc grozav; reul residă în cele ce noi am spus mai sus.

Daţi acestor proletari intelectuali, acestor ţerani culţi, mai mult nters şi veţi vedea că Şcoalele rurale vor fi la înălţimea dorită.

Regulaţi soarta acestor luminători ai poporului şi vom avea o instrucţie solidă pentru grosul populaţiunei.

G. Russe-Admirescu.

080-

FOCUL DRAGOSTEI TOPEŞTE

A trecut cu 'ncetu-o lună, ba trecu chiar multe lunt, De când ne iubim, femee, ne iubim ca doi nebuni Şi-a'nceput chiar lumea ' ntreagă ca să prindă azi de veste De a noastră întâlnire în a dragostei poveste !

A vrut lumea 'ntâiu să facă, ca de alţii, de noi haz Insă, flacăra iubirei a cam ars-o pe obraz ; Căci, cu cât de ciudă densa vru să strice-al teu noroc, Noi c'o furie mai mare ne ' ndrăgirăm mai cu foc !

Cum trecu atâta vreme va mai trece multe vremi Fără ca în dor vr'o dată, cu durere, să blestemi Pe apel ce te iubeşte şi azi lumeţ ţine piept, Apărându-te pe tine şi în visuri şi deştept.

Treacă zi şi treacă noapte, ba chiar treacă mii de luni Noi să ne iubim, femee, îndrăgiţi ca doi nebuni; Ce ne pasă dacă lumea cu ochi rei azi ne priveşte : Intrigă şi rentate focul dragostei topeşte !

Alexandru I. Şonţu

ARMONIA IMITATIVA DIN POPE

Mulţ i cr i t ic i nu judecă de t a l e n t u l unui poet de câ t dupe r y t m , decid, de mer i t numai dupe du lcea ţa sau as­pr imea s u n e t e l o r : în van o mic de farmece conspiră a orna musa lor s t r ă l u c i t o a r e : vocea eî, i a t ă t o t ce admiră aceş t i r id ic nil en tus iaş t î ai armoniei , ca re nu vis i teazâ P a r n a s u l de câ t p e n t m a se bucura de deliciile urechii , i a r nu pen t ru a-şi î nă l ţ a sufletul, p recum unii cucernici merg la himerică nu p e n t r u a a scu l t a predica ci p e n t r u musică. Eî nu vor de câ t silabe melodioase, eu t o a t e că adesea os teneşte concursul vocalelor ; t r ebue ca exple t i -vele se le împrumute un şubred sprij in, şi ca să se t â ­ra scă î n t r ' u n vers greoi zece vorbe pe care numai repede nu le poţ i p r o n u n ţ a . Şi cu t o a t e acestea ei in veci rev in la caden ţa lor monotonă, cu r e î n t o a r c e r e a de ca re nu le poţ i feri, a unor rime banale. De câ te ori î n t â l n e ş t i a vân tu lu i suflare vezi în versul u r m ă t o r : a paser i i c â n t a r e ; dacă curge un limpede r lu le ţ î eş t i s igur câ după ce t e vor isbi „din mal in ma l " în al doilea vers te vor face să p lu teş t i „din val în v a l " în tine în u l t imul dis t ich o rna t de vre-o anost ie pe cart; o numesc o g â n d i r e , un nesă ra t Alexandr in t e r m i n ă t i r ada , şi. ca un şarpe c iunt i t , 'şl t â r e ş t e s lâbănoaga- î coadă. Eăsaţ i - î să dea lus t ru u-râcioaselor lor r ime şi să se ap laude de o du lcea ţă de hydromel său de o l ângezândâ moliciune, şi admi ra ţ i t a -

280 GENERAŢIA NOUA

r i a lesnicioasă a unui vers în ca re c a r a c t e r u l v i r tos al lui Denliam se uneş t e cu g r a ţ i a lui W a l l e r . A d e v ă r a t a în lesni re a s t y lu lm se naş te din s tudiu, nu din î n t âmp la r e . Ast-fel acei ca re au î n v ă ţ a t dan ţu l umblă cu mai mu l t ă îmlădiere . Nu e des tu l ca nici o a spe r i t a t e în vorbe să nu v a t ă m e urechea ; sunetu l t r e b u e se p a r ă echoul î n ţ e ­lesului . Versu l se immoae când zefirul m u r m u r ă cu dul­c e a ţ ă ; un pacinic r î u l e ţ cu rge ca o c a d e n ţ ă maî pac i -nică încă ; dar când va lur i le mişcate isbesc cu mare sgo-mot ţ ă rmu l , versul impetuos t r e b u e se mugească ca un t o r e n t . Când Ajace abea a r u n c ă o s t âncă greoa ie , ver ­sul păşeş te cu g r e u t a t e şi vorbele se urmează cu t r ă -gănea l ă ; dar ele sboară când uşoară , Cămila abea a t i n g e cu piciorul verful ierbeî , fără a face să se îndoiască spi-curi le . Vedeţ i ce î n c â n t a r e inspi ra doctele acordur i a le luî T imothen ! cum pe r înd l iniş tesc şi d e ş t e a p t ă pas iu­nile ! Vedeţ i la fie ca re ton nou pe fiul luî J u p i t e r l iby-an înf lăcăra t de a rdoa rea glorieî sau lftncezîd de amor : acu pr iv i r i l e sale fioroase scânteează de furoare, acu sus­pinele sale 'şî deschid un drum, şi lacr imele încep a-1 cu rge . Şi Pers iani î şi Grec i i recunosc împreună accen te le na tu re î , şi cucer i toru l lumeel e invins de armonie . T o a t e inimile sunt p u t e r e a musiceî şi ceea ce T imotheu fu a l t ă d a t ă , .Dryden este azi.

BonifaciO Florescu

CUM T R Ă I E Ş T I ? — DIN" DURERILE OBŞTEI —

Lui Achil Georgexcu

jfpotelul Patria din Bucureş t i a fost şi este g a s d a a r ­t i ş t i lor , g r a ţ i e e f t ină tă ţe î .

Cu capul înfipt în piept , ca şi când o enormă g reu ­t a t e a r fi a p ă s a t asupră- î , Georgc Stelescu, a r t i s t din t r u p a ce joacă la Teatrul Dacia, u rcă aga le t r e p t e l e scâre î hote lului , pe când i u b i t a sa t o v a r ă ş a îl a ş t e a p t ă , p l imbându-se p r in sală cu Mar ioara , copila lor.

— Scumpa mea, am ce ru t cas ierului bani şi mi-a res-puns că abia a r e câ t t r e b u e t rupe i î n t r eg i p e n t r u dru­mul ce-1 vom face la Odesa. Abia zece lei am p u t u t smul­ge , şi ch iar aceştia, p ă r e a că 'şi-i rupe din carne . Aş fi dor i t din suflet, Amalia, să fim amândohi ; clar...

— Dar. . . dacă nu sc poa te !... — Am ce rca t să-mi pun e inanet ceasornicul şi n 'am

găs i t credi tor , şi afară de a s t a suntem mul t da tor i bir-t a şu lu i din hote l aşa că, cu t o a t e s for ţă r i le melc, ar fi pes te p u t i n ţ ă să putem pleca împreună .

— Hei l d r a g u l meu, nenoroci tă meserie ! Cei p u ţ i n dacă aş fi p u t u t avea cea mai s labă scmteie de t a l e n t , dacă s 'ar fi p r ins de siifletu-mi acea d ragos te sfintă pen­t r u focttl rampei , poa te că aşi fi mers cu t r u p a şi n ' a ş

282 GENERAŢIA NOUA

fi si l i tă să sufăr amaru l une i despă r ţ i r i crude. Cunoscând însă că inima t a e mai s imţ i toare , sufletul tău mai cald, c u g e t a r e a t a mai b l ândă , vorbele t a l e mai duioşelnice, înc l inăr i le t a l e maî nobile, maî rob i toa re , am v r u t să dau p r a d ă t o a t ă s imţ i rea mea unui om care a r cu­noaş te cel puţ in că-1 iubesc. . . Cât de scump însă p l ă t e s c a«tâ-zî orbească mea d r a g o s t e ! Cât de dureros îmî pa re r e s u l t a t u l unui adevă ra t aven t amoros ! Dacă în t i ne nu vedeam pe b ă r b a t u l simţire!, b u n ă t ă ţ e î şi iubireî ; dacă figura t a nu-mi a r ă t a ene rg ia , vo in ţa şi s impat ia , dacă vorbele t a l e nu-mi to rceau in u reche du lcea ţa inimeî, t ă ­r i a ca rac te ru lu i şi mlăd ie rea si inţ imîntelor , c â t de feri­c i tă aş fi f o s t ! Am fi t r ă i t fără a ne da mâna : tu , la focul r ampe i , ai fi î n c â n t a t u rechea , fără a-mî a t i n g e i-nimâ : eu, î n t r ' u n scaun, admi rându- ţ î a r t a , fără a c ă u t a să t e în ţe leg . Ne cunoscendu- te , nu mi-aş fi l ă sa t pă r in ­ţ i i ; fiind în casa pă r i n t ea scă , n ' a ş fi î ndura t acum chi­nu l unei despă r ţ i r i . . .

Şi Amalia, cu o mână îşi ş t e r g e a lacrimele, i a r cu cea-1'altă m â n g â i a obrazul a m a n t u l u i seu, iubi t p â n ă la a-dora re .

— I n t r u câ t sunt v inova t eu ,— zise densul cu vocea aproape îneca tă în suspine, — dacă nenoroc i ta mea me­serie ne lasă fără pâne , şi mă văd silit a pleca după densa ? Lin iş teş te - te , d r a g a mea. Ţ ine aceş t i zece lei, din car i lipsesc cincl-zecî ban i , p r e ţ u l unu i pache t de t u t u n , şi pe d a t ă ce voiu a junge la Odesa, vei pr imi banî p e n t r u drum.. . î n g r i j e ş t e de mica Mar ioară , căcî ea e s ingurul fruct al oarbei noas t r e înd răgos t i r i . Me sîmt în­d u r e r a t î n t r ' a t â t a câ, dacă ex i s t en ţa nu ne-ar fi ame­n in ţ a t ă , aş u i ta t o t u l spre a nu te face să suferi . . .

GENERAŢIA NOUA 283

— Aşa dar , t e duci !.. — D a ! E greu să me despar t de voi, e amarnic a fa ră

din cale ; dar . . . Aci lacr imele nă scu ră şi scânte iau în ochi-î ca doue

p i c ă t u r i de roiiă surpr inse de raze le soarelui . Se aplecă înce t să- 'şî s ă r u t e copila, p ică tur i le luase forma unor is-voare car i c ă u t a u albia pe faţa lui l impede şi frumoasă de a r t i s t ; p r iv i în ochii dulci ai Amal ie i—idea lu l seu sfânt , -şi r îu r i l e i n u n d a s e r ă m t r e a g a - î f igură.

— P l â n g i şi t u , 'i zise ea. — Da şi, ce e mai dureros , e că p lănsu l aces ta nu e

acela din Romeo şi Julietă nici din cele Doue Orfeline, e un p lăns r ă p u n ă t o r ; lacrimele mele nu ' s acelea ce le vers la de spă r ţ i r ea de pe scenă a lui Romeo de Julia... Plânsu l aces ta me p ie rde ; lacr imele ce le vers acuma me ard . Numai acum nu pot să fiu a r t i s t ; numai în fa ţa t a nu me poa te a ju ta a r t a . Când s imţ iminte le a r t i s t u lu i sunt rob i te , îşi u i t ă de a r t ă , îşi u i t ă de sine ; omul a p a r e des-b r ă c a t de meş teşugi r i şi a r t i s t u l e om.

— - Vei fi dar şi In Odesa, t o t ace laş care eşti aici ? — Vei fi dar fară mine, aceeaşi ca re ai fost l â n g ă

mine ? — Ţi-o j u r a mia o a r ă — r o s t i Amalia,—-că nimic s t re in

nu vei g ă s i în inima mea, nimic s t r ă m u t a t din convin­ger i le mele ; nu me va Îngr i j i de câ t sosirea bani lor ca să pot veni dupe t ine . —Dar t u ?

— Omul da tor ie i de s imţ imcnt plec acum, ace leaş om t e va p r imi în Odesa. S ingura mea femee iubi tă , în lipsa t a , va fi scena. Pe ea o iubesc ca şi pe t ine , căci p r in ea ţ i-am fura t sufletul teu.

Se de spă r ţ i r ă pe sala hote lului , p l ângând amândoi , ca

284 GENERAŢIA NOUA

niş te copilaşi smulşi elin to iul celui mai d r ă g ă l a ş joc. Aî fi c rezut că e p r ima clipă a unei d ragoş t î fierbinţi, aşa se iubeau de mul t .

Amal ia , zise el, mtorcendu-se , vei păzi inim.. . . suflet... t o t ?... şi i a r ă ş i p lânse .

— Du-te fără pic de î n d o i a l ă ; voi—fi—aceeaşi ; du- te aş maî lungi ch inu l—vă — zendu-te. . . p l en—gend . . .

* _ *

Au t r e c u t aproape zece zile şi nici o ves te nu pr imise Amalia. El plecase la 15 A u g u s t şi acum e în 2 5 , şi încă nici un răspuns . Cei zece lei e rau c h e l t u i ţ i ; odaia hote lu lu i n e p l ă t i t ă ; ea se împrumuta se şi la che lnă r i ţ e l e ce-î făceau serviciul ca să p o a t ă t r ă i .

E pe la sfârş i tul lui Noembrie. F e m e e a a r t i s tu lu i p l â n g e în camera aceluiaş i hotel , în

ca re rămăsese la de spă r ţ i r e ; Mar ioa ra e t r i s t ă , de t r i s -t e ţ a mamă-si .

— - Ce mai scrie papa , mami ţu le ? — Nimic, copila mea, ca re să ne bucure ! T r u p a e pe

m a r g i n e a p răpăs t i e î , şi t a t ă l t ă u e l ipsit chiar de exis­t e n ţ ă . —

— Cum, aşa de rău să fie papa ? el care e a r t i s t b u n ? — şi Mar ioara se Îngâna în p l â n s ; pe când Amal ia scotea din l an ţu l de gumelas t i c scrisori le iub i tu lu i seu, p e n t r u a le mai ce t i tncă o da t ă .

— Aî v rea tu , Mar ioara , să auzi scr isor i le t a t â - t e u de la Început p â n ă scum.

— Da, mamiţule .

GENERAŢIA NOUA 285

— N ' a î să zici n imic? . . . Vel fi c u m i n t e ? . . . - - Da, d r a g ă mamiţ ieă . — Ascu l t ă dar . Şi Amalia r e c i t i ceea-ce în a t â t e a r â n d u r i ci t ise şi u-

dase cu lacr imi .

Odesa 29 August. Draga mea,

„ Am ajuns în Odesa sănetos ; cred că vom „merge bine: lumea de pe aci pare a fi iubi-,,tore de teatru.

„In momentul acesta plec spre scenă ca să „facem repetiţie la „Fontâna Blanduzieî";— „ piesa lui Alexandri se bucură de multe „simpatii printre cetăţenii Odeseî.

„Toţi au speranţa uneî bune reuşite, şi „eu, ca toţî ceî-l'alţî, am aceeaşi speranţă „mângăetoare, maî cu seamă când ştiu că „pe dânsa pun temeiul realităţeî dulcî că „Amalia şi Marioara să fie aproape de sânul „aceluia ce suferă îndoit : ca părinte şi ca soţ ! "

Al teu, Oeorge Stelescu.

Odesa 15 Septembrie Dragă Amalie,

„Stau greu; greu de tot. „Patru representaţiunî au ajutat la îngro­

p a r e a noastră în datorii atât de mult, ca „chiar hainele negre le-am emanetat, ca să „nu mor de foame.

„Despre ceasornic, nu-ţî maî vorbesc; el „vândut pentru tot d'auna. 'Ţî mărturisesc „ca am plăns când l'am smuls de la brâu, „dar n'aveam ce face : trei datornici me ur-

280 GENERAŢIA NOUA

„măreau mere a. A trebuit să scap. Imî reme-„sese vre-o 50 ieî, dar m'am gândit că nu-î „de ajuns ca să puteţi veni,"şi până seara „ml-i-au luat birtaşul şi spălătoreasă.

„Me coprindmiî de junghiuri la gândul că „suferiţi lipsa hranei, suferinţă cu prisos în „durerată şi prin lipsa mea, dar ce pot face ? „Aşi lupta cu omenirea întreagă, să vo am „lângă mine ; sunt singur însă, şi fără voi „sunt sleit de puteri, me simt trudit, lânged.

„Dacă va fi vr'o representaţiune maî rod-„nică în ce priveşte succesul material, cea „d'ântem grije va fi sa me aflu aproape de „voi."

George Stelescu P. S —Roagă pe prietenul Zoreanu să-ţî

dea 50 leî pentru mine.

— Săracu l papa , mami ţu le , cum ne p o a r t ă el de gr i je! . . D a r ia spune-mi, de ce-a ajuns el a t â t de reu ? P a p a e ra iubi t de to ţ i p ' ac i , cum să a jungă mur i to r de foame p ' a -colo ?...

— Hei , d r a g a mamei, n ' a i să ştii tu de ce. — Auzi, mamiţu le d r agă , să-şî vendă ceasorn icu l !—Nu

e ela de l 'a p r imi t pe scenă, când juca a tunc i seară ?.. Al ?. — Da, iub i ta mea copilă !.. Când n ' a i h rană , te vinzi

ch iar pe t i ne , ca să poţ i t r ă i . . . — ...şi. ha ine le a le n e g r e ! Ou ce o să se mai îmbrace ,

când s'o î n toa rce în Bucureş t i ?..

— Lasă copila mea, nu iii d 'acuma îng r i j a t ă ; o să- ţ î vie t impul gri jeî . . E p rea vremelnică s imţ i rea ce t e însufleţeşte.

Şi femeia lui S te lescu cl ipia des din gene ; ofta la fie­ce vorbă. . .

GENERAŢIA NOUA 287

Odesa 2 Octombrie

Amalia mea,

„Aseară am jucat pe «Romeo şi Julieta» „dar aceeaşi prigonire a soarteî în tot locui „şi în toate împrejurările. Nu ştiu cine să „fie de vină: arta română, sari gustul ruşi. „lor ? f „Era să-mî vend inelul, dar m'am gândit ,,că el represintă pe draga mea în Odesa, şi „nu m'am putut împiedica de a nu plânge.

„Atunci, m'am dus la directorul trupei şi „i-am zis: „Să plecăm, şezend aci vom fi „nevoiţi a ne da robi ruşilor, ca să putem „trăi."

•— „E peste putinţă, zise el. — „Dar n'am nici strop de metal în bu-

„zunar, reluaî eu. „Atunci scoase un leu, şi ast-fel inelul

„scăpă de clipa ce voia sa mi-1 răpească. Te serut, Stelescu

PS.— Destul de reu că Zoreanu s'a pur­tat mişeleşte ; caută în altă parte. N'am la cine să te îndrept: mi-am uitat chiar priete­nii, după cum şi eî m'au uitat pe mine.

* Odesa 2 Octombrie

Iubită Soţie,

„Dama cu fOameliî" a fost şi maî neno­rocită de cât „Fontâna Blanduzieî" şi de cât toate câte au precedat-o.

„Grijele m'au dus la boală. „Me simt reu afară din cale; cel puţin nu

vepot avea pe voi ca consolare." Stelescu'

288 GENERAŢIA N O T J a

— Şi mie, d r a g ă mamiţu le , nu mi-al spus că papa e bo lnav ?

— Lasă , Mar ioa ră , n 'am v r u t să t c nel in iş tesc , t u eş t i f ragedă. . .

— Şi ce, eu or nu pot să s imt? . . . Nu e p a p a al meu ? De ce să nu-mi spui ?...

I n aces t moment uşa camerei se deschise, şi o chelnă­r i ţ ă aduse o scrisoare.

— „ T o t aceleaşi veşt i dureroase t r e b u e să cupr indă şi aceas ta , î n g â n a Amalia p r i n t r e su sp ine ! — I ţ i mul ţu­mesc, mai zise aducă toare i , î ţ i mu l ţumesc" , şi che lnă r i ţ a se r e t r a s e !

Cu lăcomia unei fecioare care p r i m e ş t e din p a r t e a iu­bi tu lu i ei î n t â iu l bi le t de d r a g n s t e , femeia a r t i s t u l u i r u p ­se p l i c u l :

Odesa, 24 Noembrie

Scumpele mele soţie şi copilă

„Sunt în spital. Boala plămânilor de care „suferiam uşor, acum s'a accentuat.

„Sunt în căutarea a trei doctori, din fe­r i c i r e Români.

„Trupa nu ştiu ce s'a maî făcut de vre-o „trei zile încoace. Nu cred că o duce bine.

,.Nu pot a ve scrie maî mult, căci îngă­d u i n ţ a acordată m'ar jigni chiar pe mine „să o schimb în abuz; vedeţi bine că nu e „scrisul meu.

Al vostru soţ şi părinte, George Stelescu

Mai pa l idă ca chipul luneî abia r e să r indă , Amalia se a r u n c ă pe un pa t , p l â n g e n d cu hohot .

GENERAŢIA NOUA 289

Mar ioa ra , cu capul rezemat de mamă-sa, vărsa n i ş te lacr imi b o g a t e şi fierbinţi .

Aproape o j u m ă t a t e de oră ţ i nu aces t t ab lou dureros , când uşa odăieî se deschise din nou.

— O t e l e g r a m ă ! s t r i g ă che lnă r i ţ a , spe r i a t ă de pa l id i ­t a t e a femeeî m a r t i r e .

— O t e l e g r a m ă !... î n g r o z i t o r !... r ă c n i d i spera tă Amal ia .

Odesa, I Decembrie

De şi bolnav, vin astăzi.

Stelescu.

— V i n e ! . . . Cât sun t de fer ic i tă ! — Dar e bo lnav !— O fi s lăbi t mul t , n e n o r o c i t u l ! — V a fi Încă formă ome­nească , sau va fi schele t ; va fi In agonie sau g a t a de Î n t r e m a r e , me mul ţumesc a-1 vedea. Schele t d ' a r fi, îl voi ado ra cu ace laş foc al pr imei mele dragoş t î , socotindu-1 un schelet a l c ă t u i t din t r a n d a f i r i ; de va fi în agonie , de s igur că voi r e sp i r a încă balsamul unor roze aproape de ofilire!

— Du- te —zise che lnă r i ţ e i cu o voce l in i ş t i t ă şi ca ldă , d u - t e ; î ţ i mul ţumesc sincer şi p r ie tenos .

In to rcendu-se c ă t r e Mar iora . — Copila mea iub i tă , azi vom vedea pe t a t ă l - t e u : vine

de şi e bolnav. — V i n e azi, mami ţu le ? — Da, d r a g a mea Mar ioa ră ; — Ce dor mî-e să-1 v ă d ! A t r e c u t aşa de mul t ă v re ­

me, de când nu Г am văzut . . . Si copila se îneca în p lânsul s incer ce adesea n a ş t e

d in t r ' o p r ea m a r e bucur ie .

290 GENERAŢIA NOUA

— Opreş te - te , d r ă g u ţ ă . . . T r e b u e să fie aproape ora ve-n i re l . Aş lua o t r ă s u r ă sâ-1 î u t ă p i n ă m la g a r ă , dar n ' am cu ce : Sâ-1 a ş t e p t ă m deci . . .

Gfrozave's cele din u r m ă momente ale imeî a ş t e p t ă r i ! * * *

I n camera ho te lu lu i ; orele б seara . — Da, scumpă Amalia , dacă aş fi p u t u t să-mi luchi-

puesc s t a r e a In ca re t r e b u i a să a jungă t r u p a , m ' a ş fi des­p ă r ţ i t de dânsa mai lesne de o mie de ori de c â t m ' a m d e s p ă r ţ i t de t ine . . . S u n t r u i n a t r upească a unu i om ; s u n t r e s tu r i l e unei vieţ i t r u d n i c e şi chinui toare . . . Dacă m'aş p u t e a î n t r e m a oda tă , aş face j u r ă m l u t să nu maî calc ho ta re l e s t re ine : a r t a n o a s t r ă tn s t r ă i n ă t a t e e l u a t ă tu p ic ioare , pe c â n d la noi ch iar spă lă torese le şi femeile pe rdu t e din a l t e ţe r î , bat jocorind-o pe a lor, cape tă În­t r e i t u l unei sume ce-ar neces i ta-o o v i a ţ ă luxur ioasă şi d e s t r ă b ă l a t ă . — O h ! ce g reu me s i m t ! T e rog p ime-ml ceva sub cap.—Diseară , dacă aî t r e c e r e la hotel ier , să-I maî ceri o sa l tea : îmi p a r e că mi se rod şoldurile : e p r ea t a r e aceas ta . Ui tasem : Ce sumă eş t i d a t o a r e la casa ho­te lu lu i ?... Ai mai î m p r u m u t a t la cine-va ceva bani? . . .

N u da torez nimic nimenuî , scumpul meu. Sun t lim­pede, dar . . .

— De unde ai l ua t ex i s t en ţa şi locuin ţa ? Aci, d r e p t rčspuns , Amal ia p lecă f runtea , versând la

crimi de s â n g e . — E dure ros a-ţi s p u n e ! Lasă pe a l t ă d a t ă r e s p n n s u l ! !.. Şi se f rângea sub g r e u t a t e a unui chin mai mare de

câ t poa te supor ta o fire omenească. I n chipul eî se r e ­flecta acea s ince r i t a t e care , de-ar fi l ibera t -o din t emni -

GENERAŢIA NOUA 291

ţe le sufletului, a r fi sdrobi t in ima a b ă t u t ă a soţului seu. — Lasă-me, dacă mč iubeş t i Încă.. . lasă-me a-ţl r ă spunde

mai t â rz iu , ro s t i de-a doua oa ră femeea a r t i s tu lu i . F a ţ a s labă şi lucioasă, ca de mor t , a luî Stelescu, m

aces t moment furase în fă ţ i şa rea unui chip de bronz. Dupe o muncă sufletească de aproape un sfert de ceas—vreme în c a r e se ros togolea in minte- î ideea că femeia luî vă fi comis v r 'o cr imă ca să p o a t ă t r ă i , — a r t i s t u l rost i cu d u r e r e :

— Bine. . . da r g â n d e ş t e - t e că o zi de n e r ă b d a r e mi-ar d ă r u i mormlntu l . . .

Şi Ste lescu închise ochii săi s t inş i şi obosiţi , dupe ce îşî t r ă sese l â n g ă sine pe femee şi pe fiică.

'fi

Ceasornicul hote lu lu i „ P a t r i a " sună miezul nopţeî . A r t i s t u l doarme uşor,—somnul acelor ce au p lămâni i

ap roape pu t r ez i ; femeea luî e d e ş t e a p t ă încă. O c iocăn i tu ră la uşă , o făcu să se r idice pe nes imţ i t e

de l â n g ă Stelescu şi să deschidă uşa : E ra che lne r i ţ a ho te lu lu i .

— A ven i t , şopt i aceas ta . — Spune-î că vin pc d a t ă , î n g n ă â Amalia, închizend

uşa cu mul t ă b ă g a r e de seamă. Se duse l â n g ă p a t ; pr iv i dacă Stelescu doarme, şi, dupe ce se a s igură , eşi.

— Aş bea p u ţ i n ă apă. . .

— A h ! cum mă a rde pe piept . . . Dă-mî pu ţ i nă apă , A-mal ia .

292 GENERAŢIA NOUA

—. Scoală, d r a g a mea ; simt că mi se r u p bucă ţ i de j e r a t e c din inimă.. . m 'aş r id ica eu, dar nu pot

— Ce fel, Amal ia ?... şi puse mâna a l ă tu r i . Nimeni l â n g ă densul , a f a ră de copilă, ca re dormea p e

b ra ţu - i s t â n g . Dupe zece minute , o a r m a t ă de g â n d u r i И î n su l i ţ au

c reeru l . Se r idică cu anevo in ţ ă din pa t , fă ră a-şi deş­t e p t a copila; apr inse lampa cu o m â n ă t r e m u r â n d ă şi, abia t â r â n d u - s e pe pic ioare , se î n v e r t i să vadă dacă so­ţ i a sa doarme în v r ' u n colţ al odâeî. Amal ia nu se zărea .

„Da r unde să fie la miezul n o p ţ e i ? " zise el p u n e n d î n acelaş t i m p m â n a pe c l a n ţ a uşei, ca să iasă afară .

I n cămaşa de noap te şi î n ciorapi , a r t i s t u l t r e m u r a de s lăbiciune şi emoţie pe sala ho te lu lu i , la orele doue-spre-zece şi j u m e t a t e noap tea , ca să vadă unde-î es te soţia.

Niş te şoapte î năbuş i t e 11 a t r a s e spre odaia l ă tu ra ln i că . A ţ i n t i u rech ia , şi un g las cunoscut p ă r e a că se In-

p â n ă cu un a l tu l în l ă u n t r u l acelei camere . „ Cine să fie ?" zise el. Nu pierd nimic ; voiu ascul ta . . — Oh! şi el e b o l n a v ! Dacă s 'ar d e ş t e p t a ? Cât s 'a r

t r u d i fireşte şi sufleteşte!. . . Vai , domnule A d o l f L . — Dar nu ţ i -am spus să fii a m e a ? de ce nu-1 laş i ?... — Dar îl iubesc, domnule Adolf, îl iubesc. . . ! Dacă aş

a junge mai ruş inos ca acum, t o t nil l 'aş pă răs i . E visul t i u e r e ţ e l mele. E t o t ce po t avea maî scump, t o t ce am a v u t mai dulce. . . maî...

Şi şoapte le aces tea p ă r e a u p r e s ă r a t e cu n i ş t e suspi-n u r i a m a r e afară din fire.

,,F- soţ ia m e a " r ă c n i cu o voce moar tă , ne în ţ e l easă , ne-auzibi lă ch ia r şi voi să isbească uşa odăei de la nume-

GENERAŢIA NOUA 293

ru l 19, unde se afla Amal ia . Apuca cu mani le lui t r a n ­s p a r e n t e p revazur i l e uşii, voi s'o s t r i g e , da r mai lesne se p u t u auzi t ro sn i tu l lemnului sub a p ă s a r e a membrelor sale de schelet , de c â t vocea-i , care a l t ă d a t ă dedea acel t e ­r ib i l r ă c n e t fa ţă de umbra p ă r i n t n l u i lui Hamlet.

Şoaptele Înce tase ră în odae.

A r t i s t u l u i ' i se u rcase t o t s ânge l e la c ree r , ' i se î nă ­buşise r e sp i ra ţ i a , ochii 'i se ho lbaseră ca unui mur ind şi mani le , ap roape reci , îl l ă s a r ă să cadă ca mor t .

Sgomotul t u r b u r ă l iu iş tea iubi ţ i lor I n t e r e s a ţ i şi Ama­lia, v rend să iasă de la n u m ă r u l 19, se Împiedică de cor­pul lui Stelescu.

„Vai ! !" r ă c n i d i spe ra tă femeia a d u l t e r ă ; „ infanie a-soarteî , unde m'a i dus !—Scoală , iub i tu l meu, scoală!... Dacă am făcut aceas ta , am fâcut-o si l i tă . . . De nu me e r ţ i tu , ce rur i l e me i a r t ă " . . .

Ar t i s tu l , gemend de du re re , se r id ică cu a ju to ru l so­ţ ie i sale. F ă r ă a zice un cuvent , v r u să i n t r e la acel mizerabi l Adolf, ca re furase inima une i femei p r i n ban i .

( r ându l însă că a r fi ruş inos să ş t ie t o t he te lu l de a-ceas tă s t igmă m u r d a r ă pusă pe f run tea uneî însoţ i r i o-nes te , când se p u t e a ascunde uşo r—ce l p u ţ i n fa ţă de lu­me daeă nu de conş t i in ţa luî m u n c i t ă , — 1 i Închise g u r a cu acel c leş te p u t e r n i c al sec re tu lu i ce n 'a î v rea sâ ' l dai pe fa ţă nicî o d a t ă . . .

— Aşa dar , î n g â n ă densul p l â n g e n d cu hohot şi ver-sând bucă ţ i de sânge , ast-fel ai t r ă i t ?... Ast-fel ai c r e ­zut că-mi poţ i p ă s t r a iubi rea ? !... şi s ânge le îl podidi pe g u r ă , cu rgend v a l u r i , — v a l u r i , în tocmai ca d i n t r ' u n ani ­mal în jungh ia t .

294 GENERAŢIA NOUA

Femeia p l â n g e cumpli t , cu fa ţa î n g r o p a t ă în mân i St iu că me iubeşt i-—reluă e l—s i a s t a ai fâcut-o s i l i tă

de neajunsur i ; dar nu te-aî g â n d i t câ me omori cu de­săvârş i re . . . Xu te-ai g â n d i t câ-ml sapi mormlntu l !... De ce a t â t a cruzime !...

— Dar cum t r â e ş t i ? ros t i femeia cu un ton h o t â r î t şi î neca t p â n ă la e x t r e m i t a t e ; cum t r ă e ş t î , când tu— v i a ţ a v ie ţe l mele neno roc i t e—eş t i b o l n a v ? Cum ?..

Şi p lânsu l o sdrobise cu desăvârş i re , când el t ă r î n d u -se de la p a t p â n ă la scaunul unde şedea Amalia şi să­ru t ând -o , zise uşor :

— T e er t . . . Vina e a mea.. . Mâine, me voi face să­nă tos !

Sun t 6 zile t r e c u t e din luna Decembre. T impul de duş­mănos, c r ive ţu l sufla te r ib i l , şi cu t o a t e aces tea un diric u r m a t de o femee frumoasă, o copilă blondă şi o cea tă de a r t i ş t i p a r c u r g e drumul lung. . . lung de tot . . . d in t r e hotel

P a t r i a " şi Cimitirul „ Ş e r b a n - V o d â . "

G Russe-Admirescu

Mipolete La A...

I

De când mi-aî apărut în cale,— Minune ne таг povestită,— Mi-aî asverlit în suflet jale, De când mi-аг apărut în cale. Icoana gingăşiei tale De fiinţa-mi e nedespărţită, De când mi-aî apărut în cale,— Minune ne mai povestită.

II

De me privesci şi te privesc Un nu ştiu ce, de-odat' ne prinde; In ochi-ţî vii scînteî sclipesc, Deme privesci şi te privesc. Şi ca să aflu—me gândesc,— Aceste ore ce cuprinde: De me privesci şi te privesc, Un nu ştiu ce, de-odat' ne prinde f

A, Naum-PIoescî.

Capitol de Roman Cura o cheamă? Cui, ce'i pasă? E destul să spun că e de

o făptură mică, plăpîndă, de un blond închis, că dupe tată e poloneză, dupe mamă româncă j dupe protecţie franţuzoaică trăeşte la noi, e de 17 ani, iar dacă voiţi cu or ce preţ un nume, haide, fie ! să presupunem că femeia în vinele căreia curge sânge cald de revoluţionar s'ar numi Hermina, iei da, Herminia Massalski.

La 16 ani a iubit, şi poate c'o fi iubit şi mai na in te ; o fi iubit pe maică-sa, pe o soră şi... poate... şi pe un bărbat. Dar ?

la 16 ani, ve pot spune sigur, că a iubit pe un bărbat şi încă violent, cu furia ce dă pasiunea atunci, când de pre tu t indeni săgetată, o singură scăpare rămîne, să sboare în voia soarteî, către idealul făurit în surîzetoarele visuri ale unei dragoste fierbinţi.

Ploua, dar aşa de mărunt capuzderia. Trebuiau să se întâl­nească la 11 şi jumeta te nainte de amiază, pe drumul găreî. La 11 şi 45 pleca trenul. Nerăbdător, El se uita în sus şi în jos tot părendu-i-se că nu vede bine. Privi de departe la cea­sornicul găreî : maî erau cinci minute şi trenul pleca. Ea nu maî venea, dupe ce stăruise atîta. Asudat, nervos apucă na­inte pe calea pe care ar fi trebuit să vie şi... iat-o, o întâl­neşte, uimit. Era Ea. îşi strîng mînile r e c i ; Ea zîmbia ciudat, sfios şi voios tot deodată.

— Am pierdut trenul, îi zice El. — Nu cred, am venit la timp. rftspunde Ea, şi în adever,

ajungend la gară, maî era un sfert de ceas până la plecare. El vezuse reu.

G^KERAJIA NOUA 297

Se suiră In primul vagon ce le eşi nainte. Compartimen­tele erau pline. Abia putură afla doue locuri libere, unul în faţa celuilalt.

— Alăturea se aflau trei streine cari mergeau la Galaţi. Ea rîdea, un rîs nervos şi mulţumit.

— A h ! când me gândesc ce vor zice, cînd nu me voi în­toarce acasă, nu me pot stăpâni să nu r îd !

Galeşă, căută tura ei căuta pe a lui. El se mulţumeşte a pă­rea voios. Vecinii sunt tot-d'auna curioşi. Puteau pricepe u-şor că fugeau, precum se zice în vorba obicinuită. Şi totuşi, Ea, de şi înţelegea greutatea situaţiunei, nu se putea opri, e-moţionată cum era, să nu lase a se înţelege nimic. Numai din când în când, un nour de grije îi umbrea un moment fruntea sa albă şi îl întreba plină de neastămper :

— Mai e mul t? Avem doue ceasuri libere naintea noastră, pe urmă vor şti.

— Ei, cum ai făcut? întrebă el ,observând un moment când nimeni nu'i asculta.

— Am plecat cu guvernanta la lecţia de piano. M'am oprit în str. Berzei, şi 'î-am zis : «peste doue ceasuri te întorci a-casă şi spui că pe drum, s'a oprit un domn cu o trăsură zi-cându-mî : „Te duc eu, Herminia ;" m'am suit în t răsură şi am plecat.» Dar am plecat la tine, nu la lecţie, adaoge e a r î z e n d .

De aci încolo urmă tăcere. O lume de gânduri îi răpea în vîrtej; t renul sbura nainte, inimile lor băteau iute, în sfâr­şit, vor fi unul al a l tuia ; se va pune capet nenumăratelor pie­dici şi mizerii. In faţa actului înplinit, vor pleca fruntea şi vor bine-cuvînta unirea a două suflete ce se iubesc.

In momentul când Ea întrebă pentru a patra oară : «maî e mult», El îi r ă spunde ; „Acu am ajuns" trenul se opreşte. Ea se coboară singură. Trece singură prin gară, se sue într'o tră­sură şi îl aşteaptă la mijlocul bulevardului .

încă doue minute şi El o ajunge cu altă trăsură. De acuma El şi Ea sunt ai lor.

'298 GENERAŢIA NOU А

In strada Lunel, o uliţă curată dar lăturalnică din oraşul PI., acolo luase El casă. Gazda," căreia El îl vestise sosirea ti­nerii sale soţii, e veselă că 'I face cunoştinţa. Parcă ţi-ar fi soră, zice ea, atît e de tînără, nici nu 'mi vine să cred că 'tî-e nevastă!»

Şi avea dreptate ! Surîzend, ei trec în camera lor ! Aci, aproape plângend de fericire s'au sărutat ântâi . O, Ea

era curagioasă, foarte curagioasă. Se afla lingă el, şi moartă doar s'o deslipească, alt-fel nu 1 mai părăseşte.

De gâtul teu voi rămîne, în temniţă, or unde, dacă vor cu­teza să te tîrască, să ne despartă, dacă nici acum nu se vor învoi. Voi' fi a ta, a ta şi numai a ta, pentru tot d ' auna!

Vorbele le sfîrşi într 'un sărutat lung care părea că nu maî are sfîrşit şi care îî învioră trupul cu o nouă viaţă şi îî da căldură, aprinzîndu'I sîngele.

Afară era recoare, vreme de toamnă... 15 Octombrie.

Câtă iubire şi câtă luptă! Câtă simţire şi câtă dulce resis-tenţă. In ultimul moment t remura în mod instinctiv, în faţa supremului extaz

Un tată vitreg, avar, ai cărui ochi de vulpe scînteiau în a-ceia al Herminieî, respins cu oroare, s'a rezbunat. I-au tîrît pe la poliţii, pe la procurori, pe la judecătorii de instrucţie, carî toţi trebuiau să pfttrundă cu privirile lor obraznice în su­fletele tinere şi nevinovate a celor ce vrau să trăiască unul pentru altul. E o dramă, o dramă tristă a unor simţuri răni te . In cele din urmă, Ea 'î-a fost smulsă din braţe, şi atunci a plîns, atunci energia a părăsit-o, în faţa tuturora a resistat căci era alăturea lui. In faţa despărţirii însă, a dat drumul durerii care îi sfâşia inima, şi el a fost defăimat, El a fost închis! Căzuse în luptă, era biruit de minciună si de ipocrizie.

GENERAŢIA NOUA 299

Peste un an fără cincî zile, tocmai în Octombrie, pe o sea­ră rece dar limpede, Herminia Massalski se logodeşte, Hermi-nia făgădueşte mâna sa primului venit, şi va fi a lui. Feres­trele etajului de sus strălucesc de lumină ; lume multă. Pe­trec. Petrece oare şi Ea ? Dar, maî poate da oare o femeie inima sa cu atîta dulce seninătate şi celui d'aldoilea ca celui d'ântei ? N u e oare un mişel acela ce cucereşte o femee ajutat mai mult de voinţa unor t irani ? Ce o îndeamnă însă ca să facă pasul acesta când idealul de altă-dată o aşteaptă ? între­bări fără răspunsuri. îşi dă seamă oare inima de ce bate sau ventul de ce cutreeră văzduhul ?

Fără îndoială, aceasta este numai un capitol dintr 'un lung şi viitor trist roman, căci femeile nu admiră de cât pe învin-getorî!

Istoricul circulaţi unii sângelui (studiu sciintifie)

Fenomenul c i rcu la ţ iun i î sânge lu i a fost cu t o t u l necu­noscut medicilor şi n a t u r a l i ş t i l o r din a n t i c h i t a t e . Eî n ' a u a v u t nici o ideie pespre aces t ac t a t â t de admirabi l .

H ipoc ra t e , p ă r i n t e l e medicinei, şi mai In urmă Ar is to te l şi E r a s i s t r a t e , s tudi ind a p a r a t u l c i rcu la tor la cadavre , a-j u n s e r ă la u rmă to ru l r c s u l t a t : că sânge le este con ţ i nu t nume! în vine, pe când a r t e r e l e sun t î n să r c ina t e cu în-magaz inarea aerului des t ina t nu t r i ţ i un i i organelor . Aceas tă t eor ie a lo r—bine a l c ă t u i t ă p e n t r u acele vremur i —nu în­t â rz i e de a se d is t inge mal t â r z iu când se facu lumină a s u p r a mişcăr i i c i rcu la re a sânge lu i .

(Jea ce îî făcuse pe eî să s t a to rn icească aceas tă teorie , era faptul că nu s tud iase ră fenomenul c i rcu la ţ iuneî şi a sup ra omului viu, ci numai a supra cadavre lor ; -şi ş t i u t es te : că dupe moar t e sângele pă r ă se ş t e sistemul a r t e r i a l pen­t r u a se scurge în cel venosde unde dar şi dedue ţ iunea lor, că sângele locueşte numai în vine.

Resolvarea n e î n t â r z i a t ă a aceste i probleme se da to r e s t e secolului al douilea al erei c reş t ine sau mai bine lui G a -lien, care descoperi, p r in vivisecţ iune : că a r t e l e l e închid o oare-care c a n t i t a t e de sânge ca şi vinele şi că ce l -doue specimene de vase comunică i n t r e ele. Dupe el, s â n ­gele se forma în ficat şi de aci se a ruca în vcr t icu lu l d r e p t al inimeî; dupe aceia, o p a r t e din el e ra t r imis plâm I n i ­lor fără vre-o des t ina ţ iune u l t e r i o a r ă ; o a l t ă c a n t i t a t e t r e e cea p r in n i ş te orificil s ăpa te in membrana In t e rven t i cu -l a r â în ventr icolnl s teng, şi aci se combina cu ae ru l ve­n i t din p l ămân i p r in vinele pulmonare ,— p e n t r u a ' l r c -înpute rn ic i . Ga l i cn dar , nu avea ideie despre r e î n t o a r c e ­r e a sânge lu i în inimă, de la p lămâni . Ast-fel, în t imp de pat ru-spre-zece veacur i , sc i inţa nu a fost p redomina tă , de câ t de opiniunile sale.

în t impii din urmă, Vesale - с ire n ' a voit să c r e a z ă c ă

GENERAŢIA NOUA 301

vinele conduc sânge le în o r g a n e ca şi a r t e r e l e , -a a r ă ­t a t cel d ' ân te iu că nu se află nici o per fora ţ iune în mem­b r a n a long i tud ina l ă e inimii. Cam în aceiaşi epocă, pe la 1 5 5 3 , n a t u r a l i s t u l Michel Şe rve t ven i să se afirme pr in -t r ' o nouă d e s c o p e r i r e : aceia a c i rcu la ţ iun i î pu lmona re . Dupe densul, s ânge l e e ra m â n a t în p lămâni , nu p e n t r u a ' î n u t r i , ci p e n t r u a fi purificat p r in c a p t a r e a ae ru lu i i n sp i r a t , dupe ce mai ân tă î se scăpa de subs tan ţe le vă­t ă m ă t o a r e organismului . Apoi se î n toa rcea i a r în p l ămân i , p r in vinele pu lmonare .

P r i n 1559, şi ancă maî d ' ina in te chiar , sc i in ţa în u r m a unor nuoî descoperir i , dobândeş te o posi ţ iune mai s t r ă luc i t ă p e n t r u zeloşii eî apostoli . Aceas tă nouă pozi ţ iune, se da-t o r e ş t e unor recunoaş te r i a exis tenţ i i va lvule lor venale de c ă t r e Charles E t i enne şi Fabr ic io d 'Aquependan te în 1 5 5 3 , da r maî vă r tos ro lu lu i acestor va lvu le s tud ia t de Colombo, şi d i rec ţ iune l c en t r i pe t e a cursului de s â n g e venos.

O d a t ă s tab i l i t e aceste adevărur i , d e p a r t e de a î n tuneca or izontul sciinţeî , l 'au lumina t şi mai m u l t ; ideile solide s 'au c imen ta t , i a r ce rce tă to r i i şi-au dus penă la c apă t suc­cesele in t r ep r inse pe t e r enu lun el asemenea chest iuni . Mal r ă m â n e a un s ingur lucru:—coordonarea lor î n t r ' u n sistem definitiv. Aceas t a fu opera lui Ha rvey , medic al lui Carol I , Regele Angl ie i , î ncepu tă la 1628 . S a v a n t u l englez s tu­dia cu o deosebi tă r ăbda re mişcăr i le inimii a t â t la animale c â t şi la om ; de te rmină efectul lor a sup ra c i rcu la ţ iun i î sângelu i şi s t a to rn ic i p r in diferi te exper imente , o deosebire In t r e marea şi mica c i rcu la ţ iune .

I n sfârşi t , Malpighi , că ru ia p rov iden ţa îi lăsase even tua ­l i t a t e a de a completa a t â t e a ce r ce t ă r i s t r e c u r a t e de-aiun-gu l veacur i lor ,— a r ă t n â d p e n t r u pr ima oară t r e c e r e a vi-sibilă a sânge lu i din vasele cap i la re in eele a r t e r i a l e şi pr in u rmare şi a sânge lu i din inimă în a r t e r e , din a r t e r e în vine şi din v ine ia răş i în inimă, î ncunună ast-fel, opera în­c e p u t ă de Hippocra te .

Marinescu de la Bucuresci

D-lui С. С. CârJova, în semn de o nemărginita, recunoştinţă, şi iubire,

târziu.. Odaia-i plină de 'ntunerecul de noapte. t Greerî, ee'roesc prin ziduri, me'ntreţ in eu a lor şoapte; Lampa sfârîe pe masă îndelung şi răguşit, îmi vesteşte că lichidul e aproape de sfârşit.

F run tea rni-e senină, tocmai ca un cer de primăvară. Numai fumul, ce se 'nalţă lenevos dintr 'o ţ igară Ce o ţin în gură, face s'o 'ncreţesc câte puţin... A... ce bine me simt singur !... şi amarnicul suspin, D' impreună cu durerea şi mulţimi de supărări , L'am depus în vcrful ceste! prididelnice ţigări. Ce n'aş da ca ea să ţină o vecie ne 'ntreruptă , Ca'ntre mine şi necazuri să'nceteze greau lup tă ; Sau, d'o dată cu vârtejuri fumurii ce sboară 'n caer Să dispar'a mel^ gânduri, cum se perde fumu'n aer, Dar zadarnic : căci ţigara o aproape pe sfârşite... Simt că roiuri de gândire, unul p'altul priditite, Se îngesue-arătându-mî duioşelnicele-mî păsuri ! Crier, fl-vei tu în stare ea pe toate să le mesurl ? Vei putea să birul însuţi astă ceartă de gândire Sau, înăbuşit pe dată vel cădea în zăticnire ? Rumega-vel tu durerea ce pe sufletu-mi apasă V îmi vei spune leacul care, când pe inimă-mi se lasă Dorul, să-1 stârpesc şi ast-fel, lume nouă făurindu-mi, Să înlătur para care nfiăcărcază groasnic gându-mi '?

O... dar ce mai cuget!., iată focul buzele îmi arde ! Haidi!.., aţin'-te-acum cu mintea, o nenorocite barde ! Me ridic: întorc din proaspăt buzunarul de la haină,

GENERAŢIA NOUA 303

Insă densul îmi şopteşte tot misterioasa taină : De n'ai pus aici, de unde vrei să ieif şi ce durere : Cad pe scaun, prada lipsei de tutun şi neavere. Cum, un ban să cumper încă o nemernică ţ igară Nu găsesc ? O, sărăcie, înţeleg cât eşti d 'amară !.. Eu nimic, ear alţii 'n fascii d 'aur universul cing Şi'n sclipeli de catifele a lor pofte şi le sting. Tu te sbuciumi că n'ai pânea ce o are-un cerşetor, Pe când alţii are lumea toată sub comanda lor. Cei avuţi în scuzi de aur, dar cu inima de ghîaţă, Cred că pentru 'un ban ţi'i vinde şovăelnică-ţî v i a ţ ă ; Capul lor, făcut de formă, şi-al lor craniu plin de vată, Gândul lor stârpit şi searbed, mintea lor cea svînturata N'are altă înclinare şi alt dor mai exaltat De cât la a lor picioare să te vadă îngenuehiat, Mâna să le-o lingi şi vorbe de ocazie a spune : Cum că tu, de-a lor iubire, chiar vieaţa ţi-î repune, Că tot^focul t inereţii şi avântul vârstei tale O să-î însoţească vecinie pe a lor mârşavă cale. Şi, când auzi-vor aste vorbe de durere pline, A lor feţe ponegrite, s'or preface în senine ; Frunţ i le maî sus de ceruri vor cerca să aridice, Pe când tu, mâhnit de tine, cu durere îţi vei z ice : «Vai! m'am tăvălit în tină... m'am sdrobit pe mine însumi.... «Şi balsamul vindecărei nu-1 găsesc de cât în plânsu-mi.»

Soarta-ţi va pica 'nainte. Te vei apuca pe dată Să întrebi Dumnezeirea de vieaţa-ţi blestemată. Cere-veî să se deschidă chiar puternicele ce ru r i : Tu, gunoiti, să ceri la sfântul lămurire de misteruri. Să-ţî destăinue menirea esteî lumi perdute 'n spaţiu Şi să-ţi dee la iveală înclinarea de nasaţiu Ce-o pricepi în fie care. de cum-va la vorbă stărui, Căci sădită e şi fi-va în na tura fie cărui... Dar zadarnic : la 'n t rebare nimeni a-ţî respunde poate. L'al teu glas d 'amărăciune amuţite fi-vor toate. Cer, natură, zeitate, pentr 'un timp ţi-or pare fleacuri

304 GENERAŢIA NOUA

Şi că nimerit cârmuit a lumea în atâtea veacuri . Soartă: o banalitate, un cuvînt fugar de-o clipă Pronunţa t în zile negre, cu-o nemărginită pripă. Cer: o pătură de aer ce pământul înconjoară Şi prin care fug planete ca părerea de uşoare ; Zeitate: vis de groază plăsmuit în disperare, Şi natura : lume nouă întrupată "n fie-care.

Cum, de cazi sdrobit de oameni, ve i cearcă fără sfială Să întrebi ?...—De-a ta menire cine da-ţi-ar socoteală ? Nimeni!... Lacrimi isvorî-vor pe sub-pleoapele-ţi albite Şi vei plânge pe ruina t inereţe! veştejite. Zăticnit din locu-i, pieptu-ţî, s'o simţi de mii suspine!... ....Dar când, disperat, vei pierde ori ce ncredere în tine, Cârmueşte-te agale şi te lasă 'n voia flreî : Tot, ce naşte 'n omenire, e tot prada omenirei.

G. Russe Admirescu

Bibl iograf ie .— A apărut un drăgălaş volum, versuri şi prosă, intitulat Amintiri de Student de D-nu I. Dimitrescu (Ghiocel), pe care îl recomandăm călduros cititorilor noştriî.

Tnsciiiiţărl.— Mr. Saul Zickel et M-lle Therese Rosensprung ont l'honneur de faire part â leurs amis et connaissances que leur mariage a eu lieu deja.

Teatre-Petrecerl. Teatru Naţional. Marea noastră instituţiune artistică, cu toate că şi de astă dată e lipsită de piese originale,— promite a ne da în această stagiune ceva maî mult de cât în sta­giunile trecute.

Opera italiană.— Trupa italiană de opere şi-a început represen-taţiile la Teatru Naţional şi continuă cu un succes maî mult de cât mediocro. Dintre artişti putem remarca pe D-şora Spagni (con-traltă) şi pe d-niî Runcio (tenor) şi Sammario (bariton.)

Hugo.— Representaţiunile acestuî Teatru de varietăţi sunt in­teresante şi plăcute.

Propr ie tar , F u n d a t o r . E D . A D A M S K Y .