GAZETA HARTIBACIULUI

>

PUBLICATIE LUNARA A ASOCIATIEI "VALEA HARTIBACIULUI" IN COLABORARE CU PRIMARIA ORASULUI AGNITA, , ,

> > > >

NUMARUL 90, NOIEMBRIE 2013APARE LA AGNITA - PRET: 1 LEU

>

,

ORTODOXIA PE VALEA HARTIBACIULUI

Paginile 5-6

Pagina 7

I. Bârsan

În prima zi de noiembrie, de toamnă blândă cu frunze ce-au îmbrăcat copacii în culorile florilor, prichindeii din grupa mare de la grădiniţa de pe Fabricii şi-au invitat părinţii în clasă pentru a-i învăţa cum să se joace cu bostani, cu frunze colorate, castane şi alte produse ale toamnei.Mai întâi a fost necesar ca părinţii să priceapă cum devine chestia cu toamna, aşa că micii învăţăcei le-au spus poezii şi cântece despre toamnă iar ca să completeze momentul au şi dansat. Apoi i-au poftit să se aşeze pe scaunele făcute pe măsura piticilor Albei ca Zăpada şi le-au arătat cum să prezinte frumoasa toamnă în imagini puse pe coli albe, le-au arătat cum să folosească culorile , cum să lipească flori şi frunze şi să facă tablouri frumoase.Părinţii au fost ascultători, şi-au pus copilăria în inimi şi s-au jucat cu bucuria copiilor, încântaţi de strălucirea din ochii micilor dascăli.Rezultatul acestei frumoase întâmplări este o toamnă colorată,

atârnată pe peretele clasei într-un mozaic de pasteluri.În termeni pedagogici acţiunea se numeşte Atelier de lucru, subiectul a fost „Tablou de toamnă” iar regia şi scenariul au aparţinut educatoarelor Carmen Naicu şi Zablău Ioana, fapte pentru care merită felicitări.

BUCURII AUTUMNALE ÎN SUFLETE CU PRIMĂVERI

B.Albu

O vorbă bună, o strângere de mână şi un zâmbet cald înseamnă mult mai mult în unele cazuri decât oricare alt cadou. Pentru persoanele cu probleme medicale grave care în permanenţă sunt în îngrijirea statului, faptul că cineva din afara instituţiilor în care se află se interesează de ei reprezintă un leac miraculos.

Voluntarii Crucii Roşii Subfiliala Agnita au adus la începutul lunii noiembrie o mică bucurie persoanelor cu dizabitităţi aflate în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Agnita sub forma unor pachete cu fructe, produse alimentare şi articole de îmbrăcăminte. Bucuria cea mare pentru toţi cei 40 de

benefiiari ai centrului a fost însă faptul că voluntarii au stat de vorbă cu fiecare în parte şi le-a demonstrat fiecaruia că nu sunt nicidecum uitaţi.

„E o bucurie foarte mare pentru ei să vadă feţe noi, nu mereu aceleaşi în fiecare zi. Chiar dacă nu le aduceţi nimic, faptul că veniţi şi staţi de vorbă înseamnă mult pentru ei”, le-a spus voluntarilor Mircea Vasiu, şeful Centrului de Îngrijire şi Asistenţă.Fiecare dintre cele 40 de persoane cu diabilităţi instituţionalizate la Centrul de la Agnita la momentul actual necesită îngrijire aparte. Nevoile fiecăruia diferă în funcţie de diagnostic şi de stadiul până la care boala a avansat, iar personalul, deşi puţin, se străduieşte să aline suferinţa.În aceeaşi ordine de idei, condiţiile în care persoaneşe cu dizabilităţi trăiesc în centrul de la Agnita se ridică la nivelul normalităţii secolului 21.

Câte un pachet de bucurie de la Crucea Roşie

Pagina 4

Primul război mondial şi consecinţele lui pe Valea Hârtibaciului

Eugen Vaida

Direcția Județeană de Cultură, Culte și Patrimoniu Național Cultural (DJCCPNC) Sibiu cu Asociația Monumentum. montează 15 panouri informative în județul Sibiu, în cadrul unui proiect dezvoltat în colaborare Este vorba de opt localități de pe Valea Hârtibaciului, (Chirpăr, Veseud, Pelișor, Apoș, Hosman, Ghijasa de Jos, Iacobeni și Agnita) și alte șapte localități de pe Valea Târnavelor (Biertan, Copșa Mare, Valea Viilor, Moșna, Bazna, Valchid și Dumbrăveni), care vor avea câte un panou în care li se explică regulile de interveție asupra clădirilor monumente istorice.”Scopul acestor panouri este acela de a le amplasa în localitățile din aceste zone de protecție a monumentelor. Acest demers este pentru a ajuta cetățeanul să înțeleagă ce înseamnă protecția unui bun imobil și măsurile care sunt corecte și care nu sunt corecte. Este un prim pas, pentru a oferi informarea necesară cetățenilor cu privire la ceea ce au și ceea ce nu au voie să facă la restaurarea clădirilor monumente istorice”, a declarat directorul DJCCPNC Sibiu, Razvan Pop.Costul acestor panouri a fost de 3000 de euro și a fost suportat de Asociația Global Heritage Found, parteneră a

proiectului.Proprietarii de monumente istorice ar putea acccesa credite avantajoase pentru restaurareDirectorul de la Asociatia Monumentum, Eugen Vaida, a declarat că DJCCPNC Sibiu s-a dovedit cel mai important partener al acestui proiect și că va cauta mijloace practice, de natura financiară, de care cei care detin un monument istoric să poată beneficia pentru reamenajare sau restaurare corectă.”Un prim contact cu oamenii l-am avut când am împărțit acele broșuri informative, și aceștia ne-au spus, ok, informați, dar concret ce faceți pentre a ne ajuta să le păstrăm, pentru că pe noi ne costă ceva mai mult. Și atunci, noi, le-am spus că, pe viitor, se vor implementa și programe de finanțare și sprijinire. Chiar săptămâna aceasta, vineri, vom avea o discuție cu una dintre cele mai importante bănci pentru o linie de finanțare, foarte avantajoasă, pentru cei care vor să-și restaureze monumentul istoric care este casa lor în mod corect. Este vorba de un credit, nu pot să vă dau deocamdată foarte multe detalii, dar sperăm să putem să implicăm în acest proiect și guvernul și Ministerul Culturii”, a declarat Eugen Vaida.Atât Eugen Vaida , cât și Răzvan Pop și-

au exprimat dorința implementării unor programe prin care statul să suporte în parte aceste lucrări la monumente istorice, costurile fiind mult mai mari decât lucrările la clădiri obișnuite. De asemenea, Vaida a spus că ar trebui să se acceseze și fonduri europene nerambursabile în acest sens.

PANOURI INFORMATIVE PE VALEA HÂRTIBACIULUI

Pagina 2

Agnita, 18 Decembrie 1918:

un gest patriotic cu deznodământ tragic

Pagina 3

TURISMUL PE VALEA HÂRTIBACIULUI ARE

NEVOIE DE UN BRANDMOCĂNIŢA

Sãrbãtori și obiceiuri pe Valea Hârtibaciului

Pagina 8

CASA DE CULTURĂ ÎN REFACERE,

ANSAMBLUL CUNUNA ÎN ACȚIUNE

>

GAZETA HARTIBACIULUI 20132

Vom începe articolul de azi cu o … găinărie. O găinărie pe bune, adică un furt de găini reclamat de R.M. din Coveş. Ca valoare poate nu e mult, 6 găini - 150 lei. Dar s-a ridicat o întrebare. Cine este atât de sărac sau flămând în aceste vremuri, încât să fure 6 găini ? Chiar dacă sunt vremuri destul de grele, nu cred că se poate motiva furtul unor … găini. Aşa cum, în general, nu cred că se poate motiva nici un furt.E adevărat, în loc de găini, se pot fura 3 ţevi metalice - aşa cum s-a întâmplat în Ţeline - dintr-o casă nelocuită şi verificată mai rar. Proprietarul dorea să transforme ţevile într-o poartă, hoţul dorea să le transforme în bani. Probabil că tot în bani se intenţionează să fie transformat şi motoferăstrăul pe care persoane necunoscute l-au sustras de la sediul societăţii S.C. Elegant Lignum din Agnita sau uneltele electrice sustrase dintr-un imobil din Nocrich, proprietate a unui cetăţean străin rezident în România. Dar, oare, cele 200 de kg de porumb sustras din zona „Olboc” de P.D.R. de 39 de ani din Agnita, în ce s-ar fi transformat, dacă nu ar fi fost reţinut de poliţiştii de ordine publică?Dacă tot suntem la capitolul „sustrageri” amintim cazul unui grup de tineri care au adunat din curtea unui imobil din Metiş cablurile, mufele şi geofonii folosiţi de o firmă de prospecţiuni, sub pretextul că aceste materiale vor fi predate poliţiei. Tinerii, membrii ai asociaţiei „Neuer Weg” din Făgăraş, militează împotriva prospecţiunilor efectuate de acea firmă.În perioada ce a trecut a existat un adevărat ”val” de altercaţii spontane, având la bază alcoolul sau pricini mai vechi, nerezolvate. La un centru de asistenţă socială din Agnita D.V. de 43 de ani din Râul Sadului l-a înţepat cu un cuţit pe un coleg de suferinţă, P.S. de 45 din Ruja. Victima a fost internată pentru răni care nu i-au pus viaţa în pericol iar agresorul, care are un grad de handicap fizic permanent, a fost trimis la Spitalul de Psihiatrie Sibiu. Pe fondul consumului de alcool şi în urma unei altercaţii spontane, P.S. de 49 de ani din Ruja l-a lovit în zona feţei, cu un obiect contondent, pe fratele său P.S. de 45 de ani. Victima s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral acut, deschis iar agresorul cu un dosar penal. La Alţîna, C.A. de 33 de ani şi C.P. de 34 de ani ambii din localitate, au pătruns în curtea consăteanului lor C.P. unde au lovit-o pe sora acestuia, numita C.M., şi au deteriorat poarta imobilului. În ciuda intervenţiei lucrătorilor postului de poliţie care au aplanat temporar conflictul, datorită prezenţei a tot mai multor persoane din anturajul victimelor şi a agresorilor a fost necesară intervenţia S.I.R. Sibiu.Circulaţia pe drumurile publice, subiect nelipsit din informările noastre, este prezent de această dată nu cu rezultatele controalelor efectuate de poliţiştii din cadrul poliţiei rutiere ci cu rezultatul încălcării legii. La Agnita, o ciocnire între două autoturisme a fost de fapt o ciocnire între doi şoferi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Din fericire au fost doar pagube, nu şi victime. Victime au fost în accidentul de pe raza localităţii Alţîna, în care T.V. de 39 de ani din Coveş a fost surprins de explozia cauciucului stânga spate a autovehiculului Mercedes Vito pe care îl conducea, a pierdut controlul volanului şi a intrat în şanţ. A.I. de 50 de ani din Coveş s-a ales cu piciorul drept fracturat şi a rămas internat în spital iar ceilalţi pasageri au avut doar contuzii sau răni minore. Şoferul nu consumase alcool. Nici P.S.D. de 20 de ani din Alţîna nu consumase alcool atunci când, pe raza localităţii Nocrich, a pierdut controlul autovehiculului Ford Tigra pe care îl conducea şi s-a răsturnat pe plafon. Din cele patru persoane aflate în autoturism doar F.R.P. de 17 ani din Agnita s-a ales cu fractură de claviculă.Avem motive să evidenţiem activitatea poliţiştilor de la posturile de poliţie Iacobeni şi Nocrich. La Iacobeni, poliţiştii au identificat-o pe N.G.A. de 15 ani din Tălmăcel, plecată voluntar de la domiciliul părinţilor. Minora a fost predată bunicii deoarece a acuzat agresiuni fizice din partea părinţilor. Situaţia a fost semnalată Serviciului de Asistenţă Socială Agnita precum şi Direcţiei pentru Protecţia Copilului Sibiu.Poliţiştii din Nocrich au identificat şi reţinut pe Adam Liviu de 25 de ani din Nocrich care avea un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru furt calificat. Acesta a fost depus în arestul I.P.J. Sibiu în vederea încarcerării.La încheiere sperăm că am reuşit să vă convingem încă o dată că poliţiştii de pe Valea Hîrtibaciului sunt, ca întotdeauna …

… mereu alături de dumneavoastră

De la Poliţie …

În micuţul, liniştitul, înverzitul şi înfloratul autumnal cimitir din preajma bisericuţei „ Sf. Nicolae”,din „Dealul Românilor”, de deasupra drumului de hotar ce duce către „fundătura” Sărăturilor, a Vaii Olbocului si a satului Veseud, scrisul frumos, „săpat” în piatra de granit al unei Sfinte Cruci, ne vesteşte că „Aici se odihneşte căpitanul Axente Lene, născut la 14 Feb.1877, omorât mişeleşte de nemţi în Agnita, la 18 Dec. 1918, pierzându-şi viaţa pentru învierea neamului”. O succintă prezentare a tragicei şi regretabilei întâmplări petrecută în urmă cu 95 de ani. Curând, după ce s-a reîntors de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, respectivul căpitan, în calitatea lui de comandant al Districtului Gărzilor Naţionale din Agnita, va fi împuşcat mortal de un soldat neamţ, din trupele Reich-ului, aflate în retragere. Cauza, motivată atunci, fiind un conflict minor şi întâmplător între cei doi. Se petrecea târziu, în noaptea de 18 spre 19 decembrie a anului 1918. Cronicile scrise ale acelor zile amintesc de tristeţea generală care a cuprins întreaga

populaţie a Agnitei, precum şi a satelor şi comunităţilor româneşti şi săseşti de pe întreaga vale a Hârtibaciului, la aflarea acelei veşti. De asemenea, că funerariile s-au transformat nu în duşmănii şi răzbunări între români şi saşi, ci într-un moment de solidaritate colectivă pentru apărarea cauzelor Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Au trecut ani si ani, iar când se părea că peste tragica întâmplare se aşternuse nemiloasa uitare, membrii Consiliului Parohial Ortodox din Agnita hotărăşte strămutarea osemintelor lui Axente Lene şi reînhumarea şi sfinţirea lor într-un modest dar foarte frumos şi bine îngrijit mormânt, situat pe aleea principală a micuţului cimitir. Ca urmare, acum, târziu în toamnă, când ne aflăm în preajma Sărbătorii Naţionale şi a împlinirii a 95 de ani de la făurirea României Mari, precum şi a comemorării a tot atâta vreme de la tragica moarte a căpitanului-erou, agniţenii credincioşii, care vin să se roage în faţa altarului „Bisericuţei din Deal”, nu uită să aşeze pe pământul

reavăn şi rece al mormântului său gingaşe şi înmiresmate crizanteme. Cu atât mai lăudabil, creştinesc şi omenesc este acest gest cu cât, în curând, vineri, 6 decembrie, va fi sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae. Cel care a „oferit” în dar numele său hramului de laudă şi cinstire al acestei micuţe şi plăpânde bisericuţe din „Dealul romanilor agniţeni”!

SIBIU, noiembrie 2013 Ioan Vulcan-Agniteanul

ioan.vulcan@yahoo.ro

Agnita, 18 Decembrie 1918: un gest patriotic cu deznodământ tragic

Asociaţia Monumentum a organizat în cadrul proiectului VIVA EASTPART - Valorificarea patrimoniului şi îmbunătăţirea capacităţii de management a centrelor istorice mici în zona Parteneriatului Estic, implementat de către Asociația pentru Tranziție Urbană, un seminar cu titlul „Amenajarea de pensiuni turistice în clădiri vernaculare” dedicat potenţialilor operatori turistici şi culturali de pe Valea Hârtibaciului, proprietari de case tradiţionale, care vor să-şi transforme locuinţele în pensiuni turistice de tipul bed&breakfast. Seminarul a avut loc în data de 3 noiembrie la Pensiunea Viscri 125 din satul Viscri, județul Brașov și a avut drept scop educarea și informarea proprietarilor de case tradiţionale în vederea dezvoltării iniţiativei antreprenoriale în domeniul turismului prin punerea în valoare a fondului construit tradiţional ca o sursă de venit şi motor de dezvoltare al comunităţii locale. Un număr de 30 de potenţiali dezvoltatori de servicii turistice de tipul bed&breakfast a fost ales din satele de pe Valea Hârtibaciului şi zonele limitrofe: Hosman, Marpod, Zlagna, Brădeni, Chirpăr, Biertan, Apold, Șaeș, Daia și Tilișca, care au participat la o lecţie practică pe tema amenajării turistice a propriei locuinţe tradiţionale, într-o localitate care poate fi considerată un exemplu de succes: satul Viscri din

judeţul Brașov.În cadrul seminarului au fost prezentate și dezbătute probleme de conversie adecvată a clădirilor tradiționale în spații cu destinație turistică, legislație, clasificare, management turistic și posibilități de finanțare cu programe interne și internaționale pentru aceste pensiuni. Prezentările au fost susținute de către Octavian Arsene, director în cadrul Autorității Naționale pentru Turism, Răzvan Pop, director al Direcției pentru Cultură din Sibiu, Andrea Rost de la Fundația Mihai Eminescu, Mihai Grigore operator cultural și de turism din Viscri și Eugen Vaida, președintele Asociației Monumentum.Seminarul a fost precedat de un tur ghidat și vizite la mai multe pensiuni din aceeași localitate care pot constitui un exemplu de bună practică, după cum urmează:Vizita la pensiunea Alteței Sale Regale a Marii Britanii, Prințul de Wales care prin intermediul

Contelui Kalnoky și-a pus la dispoziție pensiunea pentru acest proiect. Amenajarea constituie un exemplu în domeniul turismului cultural, model de restaurare şi amenajare turistică prin ilustrarea conceptului de „downshifting” opus opulenţei de import cu care locuitorii din mediul rural îşi decorează casele. Tur ghidat al localităţii, pentru descoperirea elementelor de peisaj cultural, coerenţa stradală care, păstrate neschimbate, constituie o miză importantă pentru activităţile turistice şi culturale ce pot fi implicate în dezvoltarea durabilă.Prezentarea unei iniţiative familiale de succes: amenajarea de cazare în stil tradiţional pentru turişti. Modelul este atrăgător, căci profilul social al proprietarului este similar celui al majorităţii cursanţilor. Astfel, aceştia au putut vedea „pe viu” cum o casă tradiţională, veche, şi lipsită de confort poate deveni o afacere de succes,

în condiţiile în care numărul crescând de turişti implică o cerere crescută de oferte de cazare în sudul Transilvaniei.Prezentarea unui exemplu de reconversie funcţională a unei clădiri (şura şi casa) şi de modernizare adecvată: pentru că oamenii nu mai cresc animale, șurile şi-au pierdut funcţia de depozitare de materiale furajere. Proprietarii, nemaiavând nevoie de ele, le demolează, pentru a le folosi ca lemn de foc. Dărâmarea lor are consecinţe grave, căci afectează peisajul cultural tradiţional sud-transilvănean. De aceea, se recomandă ca alternativă la construcţiile noi din beton şi cărămidă reconversia şurilor (restaurarea şi reamenajarea lor în acord cu cerinţele de confort moderne) în locuinţe sau pensiuni turistice, nu dărâmarea. În exemplul prezentat, şura a devenit locuinţa cu living şi bucătărie pentru o pensiune amenajată în stil tradiţional. Totodată, le-au fost prezentate cursanţilor exemple de modernizare şi reabilitare adecvată a interiorului: băi, dormitoare, etc.În cadrul seminarului participanții și-au exprimat dorința de a fi sprijiniți în viitoarea activitvate turistică de către consiliul județean Sibiu și de către organizațiile responsabile în domeniu, prin includerea lor în strategia turistică a județului și implicarea în evenimentele cultural-turistice ce se desfășoară în regiune. Eugen Vaida

„Amenajarea de pensiuni turistice în clădiri vernaculare

Seminar dedicat potenţialilor operatori turistici şi culturali de pe Valea HârtibaciuluiSatul Viscri, județul Brașov, 3 noimbrie 2013

>

GAZETA HARTIBACIULUI 2013 3

I. Bârsan

De când sunt şi eu implicat, cât de cât, în povestea mocăniţei mă bucur că am cunoscut nişte oameni minunaţi, nişte tineri care nu numai că au vise frumoase dar se şi zbat să le împlinească. Şi o fac cu convingerea că și visele pot deveni o realitate frumoasă. Din păcate calea dintre vis și realitate e deseori foarte lungă şi foarte anevoiasă iar piedicile apar de unde nu te aştepţi.Nu m-au mirat niciodată părerile celor mai puţin informaţi despre mocăniţă despre locul pe care aceasta trebuie să-l aibă în peisajul Văii Hârtibaciului dar m-a

surprins reticenţa celor care, după ce au susţinut această idee, nu numai că nu o mai sprijină dar o abandonează total pe motiv că nu sunt bani.Faptul că nu sunt bani pentru mocăniţă e o problemă dificilă dar totuşi una relativă. Pentru că mai important decât banii este dorinţa, este interesul de a rezolva problema.Ce facem cu linia ferată dacă nu sunt bani? Abandonăm totul, o lăsăm în voia sorţii şi a celor care deabia aşteaptă s-o valorifice cu bucăţica prin REMAT?. Pe cei din Bucureşti nu-i mai interesează. N-au putut s-o vândă ei la fier vechi pentru că a fost clasată şi a devenit monument istoric? pagubă-n ciuperci. Pentru ei linia ferată îngustă e un obiect de inventar de care nu prea au habar pe unde se află şi la ce ar mai putea fi folosit. Ar prefera să scape de ea dacă se poate în mod legal, dacă nu cu ajutorul naturii şi a adunătorilor de fier vechi.Locuitorii de pe Valea Hârtibaciului, cei care o iubesc şi sunt mândri de patrimoniul acestei zone pe care vor să-l arate şi altora, ştiind ce potenţial turistic are linia ferată îngustă, vor ca aceasta să devină un brand, o emblemă reprezentativă.Din păcate modul în care poate fi pusă în valoare linia ferată este perceput greşit de multe persoane, unele chiar cu putere de decizie. Se crede că odată cu preluarea liniei ferate trebuie făcute studii de fezabilitate, proiecte tehnice,

trebuie reparată pe tot traseul de la Sibiu la Agnita, apoi păzită, cumpărate locomotive şi vagoane, apoi angajaţi mecanici, naşi pentru găuritul biletelor, şefi de gară etc. Asta în ideea că mocăniţa va trebui să devină tren de transport persoane şi marfă de la Sibiu la Agnita şi retur.Pe Valea Hârtibaciului (din păcate) nu se mai cultivă sfeclă de zahăr, lemnele se transportă cu mijloace auto, la fel şi mărfurile comerciale, cât despre călători, aceştia vor prefera să facă o oră şi jumătate cu autobuzul decât trei ore cu trenul, aşa că nu ar avea nici un sens refacerea vechii mocăniţe. Ar costa enorm şi ar fi foarte puţin

utilă. Trenul care circula, inclusiv noaptea, trezind prea devreme oamenii şi contribuind astfel la creşterea natalităţii, nu va mai șuiera pe Valea Hârtibaciului. Dar pentru folosirea liniei ferate în vederea dezvoltării turismului se pot găsi soluții. La început ar fi suficient să fie sprijinită asociaţia „Prietenii Mocăniţei” pentru dezvoltarea acţiunilor cu ciclo-drezina şi moto-drezina. Trebuie ajutați să înlocuiască şinele furate (şi sunt rezerve) din zona Caşolţ – Cornăţel. Acest traseu adăugat la cel dintre Cornățel și Hosman are o lungime de 14 km, suficient pentru distracția copiilor (şi nu numai) veniți la Ferma Școală Cornățel.Apoi se poate achiziţiona o locomotivă cu aburi sau Diesel

şi amenajat mai bine vagonul reparat de Prietenii Mocăniţei în 2010.Atunci se va putea concepe un pachet turistic compus dintr-o plimbare cu mocăniţa de la Caşolţ la Hosman, cu vizitarea bisericilor săseşti şi româneşti, degustări de produse la stânile din zonă ori la pensiuni, plimbări pe dealuri sau vizite la Moara Veche din Hosman şi la Ferma Şcoală Cornăţel. Mai târziu traseul se poate extinde treptat până la Nocrich, Alţîna, Beneşti şi Coveş, fiecare localitate având obiective ce merită să fie cunoscute.În Germania am văzut, într-o fostă gară, două vagoane amenajate ca hotel iar din discuţiile purtate cu patronul am înţeles că era foarte mulţumit de această investiţie şi nu ducea lipsă de clienţi. Investiţia a fost făcută tot prin programul LEADER.În cele patru vagoane salvate de la fier vechi, prin strădania Consorţiului, a lui Stănuţ Chirion şi a „Prietenilor mocăniţei” , ar putea fi amenajat un hotel mobil în care turiştii ar putea să se odihnească, să mănânce şi să se oprească unde doresc. Din locurile de oprire pot face excursii pe jos ori cu căruţele, în satele sau pe dealurile de pe Valea Hârtibaciului. O asemenea ofertă i-ar interesa pe mulţi consăteni ai prinţului Charles, dornici să se întoarcă cu o sută de ani în urmă şi să-şi spele ochii şi sufletul cu imagini demult pierdute pe meleagurile lor natale. Demararea acestor proiecte se poate face și prin accesarea de fonduri europene prin programul LEADER. Pentru aceasta solicitantul trebuie să facă dovada proprietăţii întregului obiectiv şi dovada că este împuternicit să facă acest lucru.În prezent o parte din obiectiv – linia ferată, terenuri şi construcţii- se află în proprietatea SAAF, o parte din terenuri în proprietatea unor primării iar anumite construcţii în proprietatea statului. Este imperios necesar şi posibil ca acestea să fie trecute în totalitate în proprietatea Consiliului Judeţean Sibiu. Să fie ale judeţului Sibiu şi nu ale unor instituţii din Bucureşti. Consiliul Judeţean Sibiu poate apoi să concesioneze întregul obiectiv

cuiva dispus să acţioneze pentru a valorifica această proprietate. Poate un investitor ar fi interesat să intre într-un parteneriat public – privat dacă linia ferată ar fi al unui singur proprietar.La ora actuală există un contract de concesionare între SAAF şi ADI „Consorţiu de dezvoltare intercomunitară Sibiu- Agnita”, care va expira la sfârşitul anului. Din păcate Consorţiu este deocamdată nefuncţional. Preşedintele acestuia, economistul Ionel Vişa primarul comunei Nocrich, şi-a depus demisia din această funcţie iar Adunarea Generală a Consorţiului nu a ales alt preşedinte. După retragerea ing. Radu Curcean din Consorţiu ceilalţi membrii nu se mai implică în activitatea acestuia. În această situaţie, după expirarea contractului cu SAAF, linia ferată va fi iarăşi „administrată” de nişte

funcţionari bucureşteni, pe care ştim noi unde-i doare de mocăniţa de pe Valea Hârtibaciului.Şi de fapt, de ce i-ar durea pe ei dacă pe cei care sunt mai aproape nu-i doare? În 2006 constatam cu amărăciune că în Consiliul Judeţean Sibiu nu exista nici un consilier de pe Valea Hârtibaciului şi că această zonă era reprezentată de un consilier care n-a fost niciodată prin zonăAcum hârtibăcenii pot fi mândri. În Consiliul Judeţean Sibiu şi-au votat patru hârtibăceni: Boltres Reinhaldt, Cioca Lucian Ionel, Lia Maria Bologa şi Terea Ioan. Mi-ar face mare plăcere să-i pot informa pe cititorii acestei publicaţii despre acţiunile lor în Consiuliul Judeţean, referitoare la Valea Hârtibaciului. Poate chiar unele ce vizează redarea mocăniţei şi dezvoltarea turismului.

TURISMUL PE VALEA HÂRTIBACIULUI ARE NEVOIE DE UN BRAND

MOCĂNIŢA

Prietenii mocăniţei înlocuiesc traverse.

>

GAZETA HARTIBACIULUI 20134

Primul război mondial şi consecinţele lui pe Valea Hârtibaciului

Prof.Gavriliu Nicoleta

La 28 martie 1917 preotul Dionisie Turcu din Şoarş îşi manifesta îngrijorarea pentru faptul că la momentul respectiv avea doi fraţi mobilizaţi. Încercările preoţilor de a scăpa de serviciul militar activ sunt tot mai evidente şi explicabile, având în vedere faptul că România intrase în război împotriva Austro-Ungariei, pentru care erau înrolaţi românii transilvăneni.Aşa de exemplu, protopopul era anunţat de Consistor să-l sfătuiască pe Aurel Alexandru, învăţător în Ilimbav, fiul lui Ioan Alexandru, preotul din localitate, să intre cât mai repede în tagma preoţească pentru a nu pierde favorul de a fi scutit de serviciul militar activ. (36)În acelaşi scop, preotul din Pelişor, Ioan Radu, cere protopopului un act doveditor pentru stabilitatea lui în funcţie, la 7 ∕20 aprilie 1917, act ce trebuia să-l prezinte la primăria comunală. Tot aşa procedează şi părintele din Zlagna, Ioan Floca, obţinând adeverinţa de la protopop la 28 aprilie 1917. (38)Preotul Romul Constantinescu din Ighişul Vechi acţionează la fel, în aceeaşi zi (39), iar părintele Ioan Popa din Vărd primeşte adeverinţa la 30 iunie 1917, deşi o solicitase încă din 10 iunie. (40)La 15 aprilie 1917, medicul şef de regiment Octavian Filipescu din Merghindeal, îl înştiinţa pe protopop că s-au trimis cereri pentru eliberarea din internare a tatălui său, preotul Ioan Filipescu şi îi cerea să intervină în acest scop. (41) Acţiunea are sorţi de izbândă, preotul reîntorcându-se în sat, din comitatul Şopron, la 15 mai 1917. (42)Răspunzând solicitării consistoriale, la 27 aprilie 1917, părintele protopop prezenta o situaţie a învăţătorilor din tract. Înainte de război erau 32 de învăţători, iar la data respectivă, doar 11 în funcţie, 20 fiind în serviciul militar, dintre care 5 eliberaţi pe caz de boală, plus o învăţătoare.În luna următoare, preotul Petru Caţaveicu din Rodbav, aducea din nou la cunoştinţa protopopului, mai amănunţit, la 5 mai 1917 faptul că, datorită unui „glonte de tun” căzut înaintea edificiului şcolar, s-au spart aproape toate ferestrele „atât la sala de învăţământ, cât şi la locuinţa învăţătorului şi a fost găurit acoperişul, cât şi uşile şi pereţii”. Au ars rechizitele şcolare, biblioteca parohială şi cea şcolară. „Pălanul din jurul şcolii, a cimitirului şi a curţii parohiale a fost în mare parte ars de miliţie”(soldaţi), care au avut sediul în şcoală. (43)La cererea efectuată de către oficiul parohial Chirpăr, protopopul se adresează Consistorului pentru scutirea cantorului Emanoil Păcurar de serviciul militar activ. În acelaşi scop s-au adresat protopopului şi cei din Ighişul Vechi, Pelişor, Vecerd şi Zlagna, în mai 1917 (44). Tot aşa şi locuitorii din Bruiu, pentru eliberarea cantorului Toma Băcilă, în iunie 1917. (45)La 2 august 1917 erau sub arme 23 învăţători din tractul Agnita, dintre care 2 erau „dispenzaţi”: Bândea din Ilimbav şi Ioan Nistor din Movile; 3 concediaţi temporar: Bucur Ilie din Coveş, Dragoman Simion din Nocrich, Petru Rociu din Vecerd, trecuţi în România şi consideraţi dezertori. Învăţătorul Constantin Măhăra din Fofeldea n-a fost în serviciul militar, dar a trecut şi el în România în toamna lui 1916 (46). La fel procedează şi preotul Nicolae Huiu din Găinari care profită de „invaziune” pentru a trece în România. (47)La 1 octombrie 1917 începeau cursurile şcolare la Ruja, învăţătorul fiind înlocuit de preotul Nicolae Babeş (48), iar la Agnita, la 18∕31 octombrie, cu ajutorul învăţătorului Eroftei Holerga. Procesul de învăţămănt nu era însă reluat şi la Coveş. (49)Statisticile întocmite în timpul războiului nu prezintă însă o certitudine maximă. Acest lucru reiese dintr-o adresă a protopopului I. Muntean către Consistor, în care preciza: „ în multe comune nu se ştie exact numărul celor căzuţi în război. Unii preoţi nu poartă evidenţă, ci aruncă cifre pe hârtie, ca să se scape, ceea ce se poate

vedea din comparaţia acelora de pe anul 1917 cu cei anteriori, la numărul sufletelor şi a ştiutorilor de carte” (50). După încheierea păcii protopopul îşi lua angajamentul de a dispune să se facă numărătoarea exactă a oamenilor.Învăţătorul din Ţichindeal, Ioan Cetean, rănit la picior şi operat în Belgrad, se adresează de acolo protopopului, nemulţumit că nu şi-a primit salariul de la comuna bisericească pe 1916 şi 1917. (51)La 11 septembrie 1917 îl găsim chiar pe părintele protopop nemulţumit, motivul fiind faptul că „preoţi din protopopiatul Agnita erau numiţi ca înlocuitori în alte protopopiate din cauza războiului”, fără ca dânsul să ştie. (52)Protopopul Nicolae Bonea din Făgăraş îl înştiinţa, ce-i drept, cam târziu, că „odată cu armata română în retragere, fiind duşi din acest tract foarte mulţi preoţi”, alţi „preoţi tineri fiind activaţi la miliţie ca preoţi capelani”, a apelat, pentru înlocuire, la preoţi apropiaţi din tractul Agnita. (53) Lucrurile se agravează în Transilvania după retragerea trupelor române la sud de Carpaţi. La 16 mai 1918, primpretorul cercual din Agnita avea ordin „sever”, primit de la comitele suprem din Sighişoara, comisar guvernial, să determine comunele bisericeşti să se învoiască la trecerea şcolilor în proprietatea statului austro-ungar şi să le predea .Doar în 4 comune din tract acesta a întâmpinat opoziţia organelor bisericeşti. Tot atunci a intrat şi în posesia unui ordin emis de protopop, prin care bănuim că sfătuia preoţii să nu cedeze edificiile, ordin care, înaintat comitelui suprem, a provocat supărarea acestuia pe părinte. Protopopul I.Muntean a fost interogat la 27 aprilie 1918, din însărcinarea comisarului guvernial, de către primnotarul comunal, Friedrich Műller, în legătură cu faptul că la invazia armatei române nu s-a refugiat. Răspunsul părintelui a fost acela că, deşi în vârstă de 70 ani, l-a întrebat pe primpretor, care l-a sfătuit să rămână, prilej cu care pretorul a întocmit un certificat, fără să-i dea un exemplar, deşi ceruse. (55)Pentru comemorarea celor căzuţi în război, ministrul regesc ungar de culte şi instrucţiune publică a dispus, la 15 octombrie 1918 ca, în şcolile de stat să se aranjeze la 2 noiembrie, când biserica apuseană serbează amintirea morţilor, o serbare şcolară în care, în mod vrednic de memoria eroilor, să se arate scopul „măreţ” pentru care ei şi-au jertfit viaţa şi, tot atunci, să se facă o colectă, banii strânşi fiind înaintaţi guvernului pentru scopul amintit. (56)După trei zile, mitropolitul Miron Cristea cerea preoţilor ca, la 20 noiembrie 1918, în fiecare biserică să se facă parastas pentru odihna sufletelor eroilor căzuţi în război, iar după biserică, tinerimea şcolară să fie întrunită în şcoală, unde , după intonarea unei cântări bisericeşti, să se amintească numele celor căzuţi în război, iar colecta făcută cu acel prilej, să fie trimisă la Consistor. (57)Pe baza cercetărilor făcute de noi în registre din Arhiva Primăriei Agnita, amintim mai jos numele localnicilor decedaţi în primul război mondial, în ordine alfabetică: 1. Andrée Wilhelm Carol, păpucar, mort la 3 iulie 1916 pe câmpul de luptă în Rusia; 2. Anghel Andronic, plugar, de 38 ani, dispărut în timpul războiului , în aprilie 1918; 3. Anghel Gheorghe, de 25 ani, decedat pe câmpul de luptă în Galiţia, la 23 oct. 1914; 4. Ban Valeriu, de 26 ani, decedat pe câmpul de luptă din cauză necunoscută; 5. Beer Iuliu, de 34 ani, decedat pe câmpul de luptă în Rusia, la 1 iunie 1915; 6. Binder Martin, de 35 ani, mort pe câmpul de luptă; 7. Branişte Lazăr, plugar, încetat din viaţă într-un lagăr de prizonieri în Siberia, la 7 aprilie 1919; 8. Brenner Michael, de 35 ani, mort pe câmpul de luptă; 9. Brenner Mihail, păpucar, mort în luptă în Rusia;10. Brezai Ioachim, plugar, mort pe câmpul de luptă ân captivitate rusească;11. Ceteraş Ilie, de 37 ani, mort pe câmpul de luptă în Rusia;12. Cohharz Mihail, de 43 ani, păpucar, mort pe câmpul de luptă;13. Comşa Andronie, plugar, mort în Italia; 14. Connerth Wilhelm, rănit grav la cap pe câmpul de luptă în Rusia, mort la 10 oct.1916;15. Dietrich Mihail, dispărut în război; declarat mort în 1924;16. Drumaş Dumitru, de 37 ani, decedat pe câmpul de luptă;

17. Fabritius Mihail, mort pe câmpul de luptă la Lootz;18. Fernengel Siederiu, de 32 ani, comerciant, mort pe câmpul de luptă;19. Fesiu Chirion, de 32 ani, zilier, mort pe câmpul de luptă;20. Flitter Ioan, plugar, mort la 28 februarie 1915, pe câmpul de luptă în Oradea Mare;21. Frăticiu Romul, de 30 ani, plugar, decedat pe câmpul de luptă;22. Gassner Wilhelm, pielar, mort pe câmpul de luptă în Viena, la 8 noiembrie 1918;23. Gärtner Mihaly, de 27 ani, decedat în oct. 1917 la Josefstadt;24. Gune Wilhelm, de 40 ani, inginer, mort pe câmpul de luptă din Rusia;25. Herberth Georg, de 21 ani,zidar, mort pe câmpul de luptă la 8 oct. 1915;26. Hurdubeţiu Artenie, dispărut în război, declarat mort în 1924; 27. Jeleriu Zaharia, plugar, dispărut în timpul războiului, declarat mort în 1924;28. Knall Friedrich, mort pe câmpul de luptă;29. Knall Georg, de 35 ani, cojocar, mort pe câmpul de luptă;30. Knall Ioan, „decedat pe câmpul de luptă ca prinsoare italiană”;31. Knall Mihail,de 30 ani, pielar, mort pe câmpul de luptă, la Tirol;32. Laszcu (Lascu) Dinu, de 18 ani, decedat la 26 oct. 1916;33. Laţcu Dionisie, de 28 ani, mort pe câmpul de luptă în Italia;34. Lăcătuş Andrei, zilier, de 32 ani, mort pe câmpul de luptă;35. Lene Auxent (Axente), de 42 ani, împuşcat de un soldat german la 11 dec. 1918, în Agnita;36. Maurer Johann, de 35 ani,mort pe câmpul de luptă în Rusia;37. Maurer Mihail, de 33 ani, mort pe câmpul de luptă în Rusia;38. Munda István, de 42 ani, decedat în 1917 şi înregistrat la 12 febr. 1918;39. Radu Ieromos, de 23 ani, mort la 28 mai 1917 (la Skopa ?) şi înregistrat la 6 august 1918;40. Radu Ioan, de 24 ani, zidar, mort pe câmpul de luptă, înregistrat în 1929;41. Rafailă Iacob, de 36 ani, decedat pe câmpul de luptă, cauza necunoscută;42. Rafail Iosif, decedat pe câmpul de luptă, cauza necunoscută;43. Rehner Carol, mort pe câmpul de luptă la Sabar;44. Roth Gyorgy, de 29 ani, decedat la 25 sept. 1916 şi înregistrat înla 12 febr. 1918;45. Sill Johann, de24 ani, croitor, mort pe câmpul de luptă la 4 iulie 1916;46. Schmidt Conrad, pielar, mort pe câmpul de luptă în Italia;47. Schuller Wilhelm, de 30 ani, tâmplar, mort pe câmpul de luptă în Rusia;48. Tălăran ? Ioan, de 30 ani, decedat pe câmpul de luptă la 10 iunie 1915;49. Thellmann Friederic, de 37 ani, rotar, mort pe câmpul de luptă;50. Toda Miklos, de 22 ani, decedat la 7 august 1916 în Albania, la Ravaja;51. Toda Nicolae, de 33 ani, mort pe câmpul de luptă, înregistrat în 1926;52. Wächter Friedric, decedat în Rusia; înregistrat în 1925;53. Wonner Ioan Mihail, de 40 ani, plugar, mort pe câmpul de luptă, înregistrat în 1926;54. Zinz Georg, de 38 ani, rotar, mort pe câmpul de luptă, înregistrat în 1928;55. Zinz Wilhelm, de 35 ani, tâmplar, mort pe câmpul de luptă, înregistrat în 1929;56. Zlatea Chirion, de 46 ani, decedat pe câmpul de luptă. Din Ruja au câzut, tot în război, următorii: 1. Albert Mihail, de 49 ani, plugar, dispărut în timpul războiului, înregistrat în 1925; 2. Andre Mihail, de 51 ani, plugar, dispărut, înregistrat în 1925; 3. Balteş Toma, de 31 ani, plugar, dispărut la 31 august 1917, înregistrat în 1927; 4. Besci Adam, de 33 ani, zilier, dispărut, înregistrat în 1927; 5. Birkach Ivan, de 32 ani, plugar, dispărut la 16 iulie 1916, înregistrat în 1927; 6. Buchholzer Martin, de 32 ani, econom, dispărut, înregistrat ca decedat în 1925; 7. Elges Friedrich, dispărut la 25 aug 1918, înregistrat în 1925;. 8. Fleischer Janos, de 22 ani, decedat la 20 iulie 1915 în Vladimir Orosaország; 9. Fleischer Mihail, de 30 ani, dispărut, înregistrat în 1927;10. Gabor Toader, de 47 ani, dispărut, înregistrat

în 1925;11. Hertel Mihaly, decedat în Galiţia, la 23 sept. 1914;12. Kopan Andrei, de 35 ani, dispărut, înregistrat în 1925; 13. Kraft Ioan, de 36 ani, plugar, dispărut la 15 sept. 1918, înregistrat în 1927;14. Morariu Ioan, de 32 ani, plugar, dispărut, înregistrat în 1927;15. Morariu Zaharie, de 30 ani, plugar, dispărut, înregistrat în 1927;16. Orlandea Andreiu, de 32 ani, plugar, dispărut, înregistrat în 1927;17. Pascu Elek,de 35 ani, decedat la Brűnn, la 29 ian. 1917;18. Pascu Iosif, de 25 ani, zilier, dispărut, înregistrat ca decedat în 1925;19. Pascu Miklos, de 19 ani, decedat la 16 sept. 1916, la Lemberg, în Galiţia;20. Pascu Vasile, de 42 ani, zilier, dispărut, înregistrat în 1925;21. Pascu Vasile, de 47 ani, zilier, dispărut, înregistrat în 1927;22. Pintea Ioan, de 30 ani, econom, dispărut la 29 aug. 1915, înregistrat în 1925;23. Radu Nicolae, de 32 ani, dispărut, înregistrat în 1925;24. Rochus Michael, de 46 ani, plugar, dispărut, înregistrat în 1925;25. Salmen Martin, de 36 ani, dispărut la 19 sept. 1914, înregistrat în 1925;26. Zămăcău Iosif, de 43 ani, zilier, dispărut, înregistrat în 1925;27. Zucker Ioan, de 32 ani, plugar, dispărut la 31 mai 1915, înregistrat în 1927. (58)Din păcate, Arhiva Primăriei Agmita nu are în inventar şi registrele de la Coveş din perioada războiului. Acestea se găsesc la Bârghiş şi vor constitui obiectul unor cercetări viitoare.Un număr însemnat de persoane au decedat în 1918 ca urmare a epidemiei de gripă spaniolă, care s-a manifestat în întreaga lume. Nu se precizează în registrele Primăriei Agnita această cauză, dar ştim din registrele aflate în Arhiva Bisericii Evanghelice. Comparând numărul decedaţilor de dinainte şi de după 1918, constatăm că numărul este mult mai mare în anul la care am făcut referire: -în 1913 - 71 morţi; 1914 – 56; 1915 - 81; 1916 - 73; 1917 - 68; 1918 - 92, din care 21 erau copii; 1919 – 60. La Ruja, la fel, numărul decedaţilor este mai mare în 1918, faţă de ceilalţi ani- în 1913 - 17; 1914 - 29; 1915 - 38; 1916 - 26; 1917 - 25; 1918 - 56; 1919 - 23.

Continuare din numărul anterior

Regele Ferdinand - întregitorul

Mareşalul Averescu

ORTODOXIA PE VALEA HARTIBACIULUI

>

FOAIE EDITATA DE PROTOPOPIATUL ORTODOX AGNITA ANUL VI, NR. 65 NOIEMBRIE 2013>

Lumina lui Hristos luminează tuturor.“ (Liturghia Darurilor) Apare cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit dr. Laurenţiu Sreza

““

Părintele Stăniloae: În comparaţie cu „individul”, „persoana” trăieşte în comuniune cu alte persoane în aşa chip, încât vieţile lor se împletesc: persoana nu ştie unde începe viaţa sa şi unde se sfârşeşte a celuilalt...ca într-un continuum... Eu nu pot fi, nu pot exista fără celălalt, şi celălalt nu poate exista fără mine. Nu este bucurie într-o viaţă izolată şi separată de semeni. Niciodată nu vom putea trăi singuri. Chiar dacă gândim despre alţii uneori cu ură sau la modul critic, plănuind a-l folosi pe celălalt exclusiv pentru scopurile noastre, şi tot avem nevoie de cineva, de un „altul”. În niciun chip nu ne putem lipsi de prezenţa cuiva, de prezenţa „celuilalt”. Am nevoie de celălalt şi celălalt are nevoie de mine. Între persoane nu există graniţă; între părinte şi copil nu există graniţă, aşa după cum nu există limitări între bărbat şi femeia sa, între soţ şi soţie..., aceasta este comunitatea ridicată la rangul de comuniune, de împreună urmare. Într-un fel toţi suntem plecaţi şi supuşi unii altora, dar în supunerea comuniunii nu suntem anihilaţi. În singurătate noi suferim. Chiar individualistul, narcisistul însuşi, nu se simte bine fără alţii. El trebuie să gândească despre altcineva chiar dacă pe acesta il concepe ca inferior. Astfel, persoana nu poate fi sepa¬rată de persoană. Adevărata comuniune şi împreuna-lucrare nu este aceea în care poporul devine o masă amorfă,

cum s-a întâmplat în comunism, unde nimic şi nimeni nu are importanţă, cu excepţia celui care deţine puterea. În comuniune, cealaltă persoană este pentru mine mult mai importantă decât eu însumi sunt, şi, pe măsură ce uit mai mult de nevoile mele, în aceeaşi măsură primesc şi devin mai fericit, în timp ce celălalt la rândul lui mă întăreşte pe mine prin practicarea deopotrivă a uitării de sine. Daca îmi dau mie însumi importanţă deosebit de mare, rămân singur, pentru că celălalt îmi va raspunde la fel...şi astfel noi devenim singuri, ne însingurăm. Acest fel de singurătate este cea mai grea şi mai mare nefericire dintre toate. Fericirea stă în comuniune, în a şti că nu eşti singur, că îi pasă cuiva de tine şi că cineva este interesat şi implicat în viaţa ta.Părinte, ce părere aveţi despre părinţii care şi-au dus viaţa în pustiu, petrecând acolo în singurătate, deci în afara comunităţii?Părintele Stăniloae: Părinţii deşertului erau într-o permanentă comuniune cu Dumnezeu. Ei Îl aveau pe Dumnezeu sălăşluind deplin în fiinţa lor. De asemenea, ei se rugau pentru alţii, purtau pe ceilalţi în rugăciunile lor şi în adâncul sufletului ei nu erau separaţi de ceilalţi şi de lume. Omul nu a fost creat să trăiasca izolat, să vieţuiască singur. Calea individualistă a devenit modelul de existenţă a Apusului. S-a creat în Vest o viziune foarte simplistă şi un

raţionalism unilateral care îl izo¬lează pe om; iar rezultatul acestei concepţii este individualismul exa¬cerbat, care prevalează în societatea vestică.Mai exact, ce s-a separat şi de ce?Părintele Stăniloae: Oamenii s-au despărţit unii de alţii. Lumea s-a separat de Dumnezeu. Secularizare la modul absolut. Dumnezeu a fost considerat ca fiind prea departe, undeva în cer. El nu mai este prezent în viaţa cotidiană. Nu mai există viaţă întru Duhul Sfânt. Aceasta vine numai când Dumnezeu sălăşluieşte în tine prin Duhul Sfânt. Adevărata fericire este când cineva se gândeşte la mine, astfel manifestându-se pe sine însuşi ca persoană. Aceasta se întâmplă îndeosebi numai dacă nu sunt individualist, deoarece individualismul meu va atrage dupa sine şi individualismul celuilalt. Cu cât dăruiesc mai mult, cu atât devin mai bogat. Cu cât dai mai mult, cu atât mai mult primeşti - desigur vorbesc în special despre darurile spirituale, dar trebuie să ţinem cont că noi suntem şi trupuri, entităţi materiale. De fapt, cineva nu poate fi generos şi bun în afara comuniunii cu alte persoane. Bunătatea nu poate spori şi nu se poate întări în izolare. Răutatea începe şi se sfârşeşte cu izolarea. Răutatea este o izolare. Aceasta constă în dorinţa de a minimaliza sau anihila persoana celuilalt, pentru ca eu să apar mai grozav decât el. Dar bineînţeles în aceleaşi nevoi ale comuniunii se

potrivesc şi scopuri ale celui rău: de a folosi, de a exploata pe celălalt, de a-l face pe celălalt sclavul tău, de a-l face să ţi se închine. Din nenorocire, pe cât doresc de mult admiraţia celorlalţi, prezentându-mă pe mine într-o aureolă grandioasă, pe atât atrag neîncrederea şi mişc în inimile lor suspiciunea. Cu cât mă smeresc mai mult şi fug de admiraţia lor, cu atât mai mult mă înalţ în inimile semenilor mei.Cum înţelegeţi viaţa în comuniune a omului modern, care are la îndemână comunicaţia şi lumea informaţiei: instalaţii TV Satelit, telefoane celulare personale şi chiar „virtual reality” (programe compu¬terizate de convertire a realităţii actuale în realitate virtuală)?Părintele Stăniloae: Poţi fi extrem de singur chiar înconjurat de toată lumea, dacă nu eşti capabil să fii într-o relaţie personală, dacă nu poţi simţi căldura sufletească a celuilalt. Adevărata comuniune este o realitate concretă: să ai cealaltă persoană aproape lângă tine, să o auzi vorbind, să aibă cine să te asculte. Cu privire la aceasta, românescul „cuvant” este unic şi foarte semnificativ. El vine de la latinescul „conventum”, care înseamnă a fi în comuniune, a fi împreună cu cineva. Este mai mult decât un cuvânt. Este o acţiune. Este un fapt. Este o mărturie a unuia către celălalt, este de asemenea o promisiune şi o garanţie că cei în dialog se ascultă unul pe celălalt. Bineînţeles

cuvântul poate deveni ipocrit sau cu pretenţie de ade¬văr, totalitarist, dar aceasta nu este comuniune adevărată; sau cuvântul poate fi folosit pentru a flata sau jigni, sau pentru ceartă, sau pentru a compătimi pe cineva, dar nici una dintre aceste folosinţe nu este în realitate potrivită cu cuvântul. Nu este cuvântul pentru a ne justifica sau a ne lăuda pe noi înşine. Cuvântul trebuie să fie folosit ca o măr¬turie către altcineva, cum că el este important pentru mine, ca o mar¬turisire sinceră a dragostei mele pentru el şi ca o datorie totodată. Cuvântul are nevoie să fie folosit în aşa fel încât eu să mă pot depaşi pe mine însumi.Părinte, ce poate face cineva când lumea din jurul lui este cea care perpetuează sensurile nefiresti ale cuvintelor, în special ale celor pe care le-aţi menţionat mai sus?Părintele Stăniloae: Trebuie sa ne încredem în legătura noastră cu Dumnezeu. Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă să-i câştigăm pe oameni pentru Dumnezeu. Fără a dispreţui pe nimeni. Iisus o primeşte pe femeia păcă¬toasă şi o iartă, însă îi spune: „Nu mai păcătui”. Cineva are nevoie sa menţină comuniunea chiar cu cei care îl dispreţuiesc sau îl urăsc pe el, în aşa fel încât să poată câştiga pentru Dumnezeu inimile lor. Fireşte, Iisus a mai spus şi: „Nu aruncati cele sfinte porcilor”.

„PERSOANA” ŞI „INDIVIDUL” – DOUĂ ENTITĂŢI DIFERITE- interviu cu părintele Dumitru Stăniloae –

În urmă cu aproximativ 6-7 ani, la nivel naţional, a avut loc o campanie de televiziune care urmărea stabilirea unei ierarhii a celor mai mari români din toate timpurile. Fără a fi precizate nişte criterii exacte de selecţionare şi având în vedere că oricine putea contribui prin vot la alcătuirea listei, rezultatul campaniei a fost destul de ciudat şi anormal, din perspectiva bunului simţ şi din punctul meu de vedere. Sistematizând lista primilor 100 mari români, constatăm că cele mai multe locuri au fost ocupate de numele unor oameni politici şi de stat (din diferite perioade ale istoriei), apoi sportivi (cei mai mulţi fotbalişti) şi vedete de televiziune, iar de cealaltă parte oameni de cultură (scriitori, filosofi, muzicieni, actori) şi ştiinţă, precum şi slujitori ai diferitelor culte religioase. Doar pe locul 74 al listei găsim numele preotului Dumitru Stăniloae, înaintea acestuia aflându-se, între altele, numele lui Nicolae Ceauşescu, Gregorian Bivolaru, Mirel Rădoi, Gheorghe Mureşan, Răzvan Lucescu, Burebista, Mădălina Manole, Adrian Mutu, Bulă, Mihai Trăistariu, Andreea Marin; de altfel, câteva trepte mai în urmă sunt prezenţi fotbaliştii români Bănel Nicoliţă, Claudiu Niculescu şi Florentin Petre. Este evident faptul că mulţi dintre contemporanii noştri îl regretă pe Nicolae Ceauşescu, au urmărit zeci de ştiri despre perversul Gregorian Bivolaru, cunosc în detaliu traseul carieristic mediocru al sportivilor mai sus menţionaţi (cu golurile, ratările şi transferurile de rigoare), ascultă şi fredonează cântecele aşa-zişilor artişti, sunt specialişti în bancuri cu Bulă şi se amuză atunci când le ascultă sau le citesc, se identifică inconştient cu eroismul lui Burebista, fără ca măcar să ştie când a trăit şi ce a făcut acesta. Însă suntem mult mai puţin predispuşi la ambiţia şi efortul de a (re)cunoaşte personalităţile şi realizările celor care au adăugat cu adevărat plus valoare şi substanţă istoriei poporului român şi evoluţiei societăţii acestuia. Normal că o astfel de stare de fapt generează enervare şi dezgust celor care încă îşi mai permit să caute valori şi să se orienteze după ele. Una dintre veritabilele valori (eu aş spune cea dintâi, într-o eventuală ierarhie) prin care se poate considera validată şi măcar parţial împlinită Ortodoxia românească este părintele Dumitru Stăniloae. Aproape se încheie anul în care Biserica Ortodoxă Română şi-a stabilit între priorităţile cultural-misionare comemorarea personalităţii părintelui Stăniloae. De aceea considerăm necesară şi pilduitoare o scurtă prezentare a vieţii şi personalităţii unui mare om şi mare român: părintele Dumitru Stăniloae.Dumitru Stăniloae s-a născut pe data de 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni, judeţul

Brașov, ca cel de-al 5-lea copil al soților Irimie și Reveca. După încheierea studiilor la Liceul confesional umanist „Andrei Șaguna” din Brașov, între 1922-1923 a urmat, cu bursă, Facultatea de Teologie din Cernăuți, apoi pentru un an (1923-1924) cursuri la Facultatea de Litere, Universitatea din București. În 1924, Înalt Preasfinţitul Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului, i-a oferit o bursă a Centrului Mitropolitan din Sibiu pentru a termina studiile începute la Facultatea de Teologie din Cernăuți. În 1927 a susținut licența la Facultatea de Teologie din Cernăuți şi tot în același an a primit o bursă de studiu la Facultatea de Teologie din Atena. În toamna anului 1928 a susținut, la Facultatea de Teologie din Cernăuți teza de doctorat. În același an a primit o bursă de la Centrul Mitropolitan din Sibiu pentru a studia Bizantinologia și Dogmatica în Germania, mai întâi la Universitatea din München, apoi la Universitatea din Berlin. Pe data de 2 septembrie 1929 a înaintat Consiliului eparhial din Sibiu o cerere de ocupare a postului de profesor suplinitor la Academia Teologică din Sibiu, pentru catedra de istorie bisericească universală. În 1930 a întreprins o călătorie de studiu la Constantinopol, în vederea studierii și copierii operei Sfântului Grigorie Palama. În 5 octombrie 1930 s-a căsătorit cu Maria Mihul din Sibiu. În 1931, în familia Stăniloae s-au născut copiii gemeni, Dumitru și Maria, băiatul murind la căteva luni după naştere, iar Maria (Mioara) în aprilie 1945. Pe data de 8 octombrie 1931 a fost hirotonit diacon, iar în 25 septembrie 1932 a fost hirotonit preot. Tot în 1932 a fost numit profesor titular provizoriu la Academia Teologică din Sibiu. Pe data de 8 octombrie 1933 s-a născut Lidia Stăniloae. Din 1934 până în 1945 a fost director al ziarului „Telegraful român”. În 1935 a fost numit profesor titular definitiv la Academia Teologică din Sibiu, iar între 1936-1946 a fost rector al Academiei Teologice din Sibiu. Între 1938-1946 a înaintat Înalt Preasfinţitului Nicolae Bălan de mai multe ori cererea de demisie de la conducerea Academiei Teologice din Sibiu, neaprobată însă decât în iulie 1946. Începând cu data de 14 ianuarie 1947 a fost încadrat ca profesor la Facultatea de Teologie din București. În toamna anului 1958 a fost arestat, anchetat şi închis de Securitate, mai întâi la Bucureşti, apoi la Aiud până în 1963, când a fost eliberat din închisoare şi angajat pe un post de funcționar la Cancelaria Sfântului Sinod. În octombrie 1963 a revenit la catedra de la Institutul Teologic din București. Începând cu anul 1968 a ținut conferințe în Germania, Anglia, America, a făcut parte din comisii de dialog ecumenic şi panortodoxe. În 1973 a adresat o cerere de

pensionare PF Patriarh Justinian, rămânând doar cu îndrumarea doctoranzilor. A primit titlul de Doctor honoris causa al Universităților din Tesalonic (1976), Belgrad (1982), Atena (1991), Bucureşti (1992), al Institutului ortodox Saint Serge din Paris (1981), premiul Dr. Leopold Lucas al Facultății de Teologie din Tübingen (1980), distincția Crucea Sf. Augustin din Canterbury (1981). În 1990 a primit titlul de membru corespondent al Academiei Române, iar în 1991 a devenit membru titular al Academiei Române. Pe data de 4 octombrie 1993, seara, Părintele Dumitru Stăniloae a adormit în Domnul.Opera teologică a părintelui Dumitru Stăniloae este de-a dreptul impresionantă prin dimensiunile ei şi extrem de vie şi profundă prin conţinut. A tradus şi comentat 24 de volume de scrieri ale Sfinţilor Părinţi; a scris 39 de studii şi tratate în volum; 275 de studii teologice, istorice şi economice în diferite reviste, 440 de articole de ziar în „Telegraful Român” şi 17 eseuri în revista „Gândirea”. Este vorba de zeci de mii de pagini de creaţie teologică, de exprimare a gândirii despre Dumnezeu, lume şi oameni. O simplă inventariere a titlurilor scrierilor părintelui Dumitru Stăniloae se întinde pe 50 de pagini. Tema dominantă, care ar putea sintetiza viziunea teologică a părintelui Stăniloae, este evident iubirea. Credinţa creştină în Sfânta Treime (Tată, Fiul şi Duhul Sfânt) este explicată şi interpretată prin manifestarea unei supreme, veşnice şi totale iubiri între cele trei Persoane dumnezeieşti; creaţia lumii şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de ea nu este altceva decât o expresie a iubirii necondiţionate a lui Dumnezeu faţă de creaturile Sale; venirea Fiului lui Dumnezeu în lume şi faptul că El a luat asupra Sa natura omenească întreagă, cu toate neajunsurile ei, mai puţin păcatul, are la bază tot iubirea dumnezeiască; lucrarea Bisericii prin Sfintele Taine şi tot cultul liturgic exprimă simultan iubirea omului faţă de Dumnezeu, dar şi iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni prin oferirea harului sau puterii Sale mântuitoare; sfârşitul pământesc al vieţii fiecărui om nu este altceva decât începutul drumului sigur spre întâlnirea cu iubirea veşnică şi deplină a lui Dumnezeu, care pentru unii înseamnă bucurie, iar pentru alţii întristare şi dezamăgire. Totul începe şi se sfârşeşte cu iubirea. Iubirea este singura realitate veşnică. Orice comemorare este importantă şi are semnificaţia ei specifică. Însă, din păcate, de multe ori comemorările rămân blocate în formalism şi sunt denaturate prin triumfalism. Considerăm că evidenţierea personalităţii şi importanţei operei părintelui Dumitru Stăniloae în anul 2013 are ca

obiectiv principal determinarea celor care iau în serios credinţa creştină să se străduiască mai mult să înţeleagă şi să pătrundă în tainele credinţei creştine. Scrisul părintelui Dumitru Stăniloae poate fi un instrument de real folos şi maximă eficienţă în acest sens şi aşteaptă să fie utilizat. Iar cei care slujesc asumat credinţa şi Biserica sunt primii chemaţi să dea răspuns acestei aşteptări. Şi chiar nu pot să fac faţă ispitei gândului că în timp ce am comemorat aproape obsesiv personalitatea părintelui Stăniloae, mulţi dintre noi (preoţi) nu am considerat firesc să încercăm să lecturăm şi aprofundăm măcar câteva pagini din scrisul părintelui, argumentând delăsarea noastră prin celebrele cuvinte: “e prea greu de înţeles”. În schimb am găsit timp suficient să ne uităm năuci la talk-show-uri politice, emisiuni mondene, manelistice şi lacrimogene penibile, să savurăm o bere privind un meci de fotbal (sau mai multe), de interes naţional, cu actori mediocrii proscrişi parcă eşecului, să pălăvrăgim păgubos cu unii şi alţii prin tot felul de cotloane pentru a pune ţara la cale, să ne invidiem, să ne bârfim, să ne ocupăm de propriile noastre valori. Comemorăm, dar fără să vrem să înţelegem sau fără ca ceva să se prindă de noi. Nu facem altceva decât să arătăm cât de puţin suntem conştienţi de ce înseamnă valoare. Dacă formal am început să identificăm şi să promovăm adevăratele valori, avem o mare problemă cu fructificarea adevăratelor valori, cu punerea lor în lucrare.

Pr. Cosmin Coşorean(Coveş)

UN MARE OM ŞI UN MARE ROMÂN: PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE (1903-1993)

În ziua de înainte prăznuire a sărbătorii Intrării Maici Domnului în Biserică, adică în 20 Noiembrie, Biserica noastră sărbătorește pe Sfântul Grigorie Decapolitul, iar cu acest prilej la Biserica cu Hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Noiștat s-a săvârșit Sfânta Liturghie, alături de Preotul Paroh Ioan Popescu afându-se și Pr. Sebastian Toma din Parohia învecinată,Movile.Sfântul Grigorie, ale cărui Sfinte moaşte se păstrează întregi la Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea, s-a născut în jurul anului 780, în Isauria - Asia Mică, din părinţi ortodocşi devotaţi, anume Serghie şi Măria, şi a copilărit în una din cele zece cetăţi ale Isauriei, Decapole, din care cauză se numeşte până astăzi „Decapolitul”. Bizanţul fiind lovit atunci de eresul iconoclast, fericitul Grigorie, după terminarea studiilor, renunţă la lume şi intră în nevoinţa monahală, ostenindu-se mult pentru apărarea Ortodoxiei şi cinstirea sfintelor icoane în Constantinopol, în Asia Mică, la Roma şi în Macedonia. Nevoindu-se mult cu postul şi rugăciunea, a biruit toate cursele nevăzuţilor diavoli şi s-a învrednicit de darul facerii de minuni şi al înaintevederii. În ultimii ani ai vieţii s-a ostenit în Mănăstirea Sfântul Mina, aproape de Tesalonic, învrednicindu-se de harul preoţiei. Şi aici a făcut multe minuni şi vindecări de boli, vestind cele viitoare. Renumit în tot Bizanţul pentru sfinţenia vieţii lui, la bătrâneţe, Sfântul Grigorie Decapolitul se îmbolnăveşte de hidropică şi se mută la Hristos, la 20 noiembrie, anul 842, fiind înmormântat la

o mănăstire din Constantinopol. Acest mare cuvios şi mărturisitor al lui Hristos era cinstit ca sfânt şi făcător de minuni încă din viaţă. Dar şi după moarte se vindecau bolnavii la mormântul lui. Văzând aceasta, monahii acelei mănăstiri i-au scos sfintele sale moaşte din pământ şi le-au pus în biserică spre închinare şi ajutorul tuturor. În anul 1453, căzând Bizanţul sub turci, moaştele Sfântului Grigorie sunt duse în părţile Dunării, ajungând în mâinile unui dregător turc. Auzind de minunile ce se făceau la aceste moaşte, banul Ţării Româneşti, Barbu Craiovescu, le cumpără cu mulţi bani, prin anul 1498, şi le duce la Mănăstirea Bistriţa din Râmnicu-Vâlcea, ctitoria sa, unde se află şi astăzi. Racla de argint, în care se păstrează cu sfinţenie acest odor de mare preţ, a fost lucrată la Braşov, în anul 1656. Oricât de mulţi turişti sau pelerini s-ar afla în biserica mănăstirii, zgomotele se sting ca prin minune. Oamenii trec prin faţa sfintei racle cu gândurile şi rugăciunile lor. Abia afară, în curte, femeile se mai dau în vorbă.

Cineva povesteşte despre o bătrână care s-a lecuit în copilărie. Bunica ei a visat că trebuie să meargă cu copilul la moaşte, să se roage. Când au plecat spre casă, micuţei îi era foame. A fost primul semn al vindecării. Acum, copila de altădată vine în fiecare an să mulţumească. În anii ‚50, un alt copil a fost vindecat de epilepsie în Postul Mare. Fusese adus de mama lui, o femeie din comuna Vaideeni. A stat cu el câteva zile la mănăstire şi copilaşul s-a vindecat. Locuitorii satelor din apropierea mănăstirii povestesc cu dărnicie şi alte minuni.Mulţi s-au tămăduit de boli grele de piele, ungându-se cu ulei din candela de deasupra moaştelor, alţii, cei mai mulţi, s-au vindecat de boli psihice.Puţini sunt cei care ştiu câte poveşti se află sub fiecare lespede a Mănăstirii Bistriţa, dar asta contează mai puţin. Aici, importantă este credinţa. Dacă o ai, moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul te ajută să te vindeci. În suflet, mai ales, dar şi trupeşte.Drumul până aici la Mânăstire îţi dă o bucurie mai puternică decât orice medicament. Şi asta este cea mai vindecătoare dintre minuni, acest lucru simțind toți care, în

excursiile ce au fost organizate de Parohia Noiștat, în 2009 și 2011, și care au trecut pe sub Sfântul, multe binefaceri au primit.Doamne, pentru rugăciunile Sfântului Grigorie Decapolitul, miluește și ne mântuiește. Amin.

Preot Ioan PopescuParohia Noiștat

COLEGIUL DE REDACŢIEOrtodoxia pe Valea Hârtibaciului

Str. Mihai Viteazu, nr. 20, Agnita, 555100, telefon 0269 510325Preşedinte: Pr. Protopop Ioan JurcaRedactor responsabil: Pr. Axente-Cosmin Coşorean (Coveş)Colectivul de redacţie: Pr. Marius-Ciprian Bogdan (Vecerd), Pr. Aurel Dolea (Stejerişu), Pr. Ion Popescu (Noiştat), Pr. Sebastian Toma (Movile), Pr. Ioan-Dumitru Tãtoiu (Fofeldea)Tiparul: Tipo Trib Sibiu, Editura Etape SibiuAşteptãm opiniile şi sugestiile dumneavoastrã la adresa redacţiei sau pe

email la urmãtoarele adrese: ortodoxiapevaleahartibaciului@yahoo.com şi ortodoxiapehartibaci@yahoo.com

>

ORTODOXIA PE VALEA HARTIBACIULUI 20136

Sâmbătă, 16 noiembrie 2013, când toamna dădea semne de trecere lăsând loc unui nou anotimp, comuna Alţâna a fost pregătită de o sărbătoare deosebită. După 157 de ani de la zidirea bisericii actuale, clădită pe amplasamentul alteia mai vechi, în anul 2006 locuitorii comunei împreună cu preotul paroh au început ampla lucrare de renovare şi consolidare a acesteia: tencuirea interioară şi pregătirea pentru pictură; tencuirea exterioară; schimbarea ferestrelor cu vitralii; înlocuirea acoperişului; amenajarea curţii cu pavaj; înlocuirea podelei; pictarea bisericii în tehnica fresco de către pictorii Căzilă Ioan şi Torje Tudor, lucrări care au durat 3 ani. Finanţarea lucrărilor s-a făcut pe etape, ridicându-se la suma de 700.000 lei, dintre care 250.000 lei au provenit din partea Primăriei locale, a Ministerului Cultelor şi a Consiliului Judeţean Sibiu, iar restul de 450.000 lei a fost susţinută de credincioşii din comuna Alţâna şi alţi donatori.Venirea Înalt Preasfinţitului Părinte Dr. Laurenţiu Streza a pus în mişcare întreaga suflare creştin-ortodoxă din parohie încă de dimineaţă, fiind întâmpinat în mijlocul

satului de primarul comunei, Bucşa Ioan. Sunetul clopotelor, forfota credincioşilor, curiozitatea şi dorinţa de a fi martori şi participanţi la acest eveniment, au umplut lăcaşul de cult, enoriaşilor din parohie alaturându-li-se şi credincioşi din alte localităţi. La sosire, Înalt Preasfinţitul Laurenţiu a fost întâmpinat în faţa lăcaşului de cult cu Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie de preotul Stoia Mircea, parohul locului, împreună cu un sobor de preoţi. Ceremonia religioasă a început cu slujba sfinţirii apei, desfăşurată în faţa intrării în biserică, după care a urmat binecuvântarea lăcaşului de cult prin ungerea zidurilor exterioare şi interioare cu Sfântul şi Marele Mir, în formă de cruce, şi prin stropire cu apă sfinţită. De asemenea s-a sfinţit Masa Sfântului Altar, unde au fost depuse Sfintele Moaşte. Aşa cum unui om îi este consemnată identitatea în certificatul de naştere, tot aşa, pe lângă anul construcţiei (1853), în Hrisovul pus în Masa Sfântului Altar a fost trecută şi data de 16 noiembrie 2013, dată la care a fost sfinţită biserica din comuna Alţâna, precum şi numele preoţilor participanţi la

acest eveniment, părintele protopop Jurca Ioan fiind cel care a dat citire acestui hrisov. A urmat Sfânta Liturghie Arhierească, în cadrul careia s-a oficiat şi sfinţirea întru diacon a unui tânăr teolog, slujbă la care au participat preoţii: Ioan Jurca (protopop de Agnita), Lungoci Ioan (Făgăraş), Lungoci Ioan-Iulian (Azile Brasov), Piroş Nicolae (Bârghiş), Rusu Mihai (Ghijasa de Sus), Popescu

Mircea (Ţichindeal), Liviu-Florin Ivănuşcă (Noul Român) şi Stoia Mircea (Alţâna). Au participat de asemenea oficialităţi de seamă, precum senatorul Arcaş Viorel, deputatul Axente Ioan, reprezentându-l totodată şi pe domnul Cindrea Ioan, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, care nu doar au sprijinit financiar aceste lucrări de renovare şi consolidare, ci prin prezenţa lor au onorat întreaga comunitate.A urmat caldul cuvânt de învăţătură rostit de Înalt Preasfinţitul Dr. Laurenţiu Streza, care prin prezenţa sa a adus în sufletele credincioşilor o mare bucurie duhovnicească, felicitându-l pe preotul paroh şi pe credincioşi pentru realizările făcute. Preotul paroh a mulţumit tuturor celor care au susţinut realizarea acestui obiectiv. În cadrul evenimentului religios, Înalt Preasfinţitul i-a răsplătit pe binefăcători cu binecuvântări duhovniceşti, totodată acordând acte de cinstire domnului primar Bucşa Ioan, consiliului parohial şi preotului

paroh Stoia Mircea, dar mai presus de toate speranţa că pe cei care s-au jertfit şi s-au sacrificat necondiţionat Dumnezeu îi va răsplăti în viaţa cea veşnică. Sărbătoarea s-a încheiat cu intrarea în altar a credincioşilor, urmând apoi o agapă frăţească unde au fost invitaţi toti cei care au luat parte la acest eveniment important din viaţa enoriaşilor comunei Alţâna, agapă la care s-au implicat în mod deosebit credincioasele comitetului parohial, împreună cu membrii Primăriei Comunei Alţâna şi domnul Marcel Părău. Credinciosii din parohie, având satisfacţia datoriei împlinite, s-au rugat Născătoarei de Dumnezeu, al cărei hram îl poartă biserica, prin troparul Adormirii Maicii Domnului: “Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre.”

STOIA ALEXANDRU-NICOLAE

SFINŢIREA BISERICII CU HRAMUL “ADORMIREA MAICII DOMNULUI”

DIN COMUNA ALŢÂNA

Pomenirea Sfântului Grigorie Decapolitul

EI S-AU NÃSCUT ÎN

D E C E M B R I E

>

GAZETA HARTIBACIULUI 2013 7

Dragomir Tiberiu 01 dec. 84 de ani RetişAnghel Ileana 01 dec. 81 de ani Ighişu VechiStoica Ruxandra 04 dec. 84 de ani RetişPrescurea Elvira 05 dec. 91 de ani MerghindealBarbu Emilia 05 dec. 85 de ani RetişBucholtzer Emilia 07 dec. 91 de ani MerghindealBalaban Filofteia 07 dec. 82 de ani AlţînaComan Maria 07 dec. 81 de ani RetişBrâncovianu Ana 07 dec. 81 de ani ŢichindealCumpănaş Eugenia 09 dec. 91 de ani ApoşIgnat Silvia 10 dec. 86 de ani IlimbavSân Octavian 12 dec. 89 de ani MerghindealBărdaş Livia 12 dec. 87 de ani RetişPupăză Emilia 13 dec. 89 de ani Retiş Bunea Silvia 14 dec. 80 de ani ChirpărRoman Eugenia 16 dec. 86 de ani BîrghişOros Maria 17 dec. 85 de ani VecerdIvan Vasile 17 dec. 81 de ani ŞalcăuIaschi Ioan Walther 17 dec. 80 de ani AlţînaChiru Maria 19 dec. 92 de ani Dealu FrumosMarin Elena 21 dec. 84 de ani MarpodStănuleţ Ana 21 dec. 80 de ani ChirpărDeneşan Emilia 23 dec. 85 de ani ŢelineMiruţ Victoria 23 dec. 82 de ani RetişMoldovan Cornel 24 dec 86 de ani MihăileniGutiuc Maria 24 dec. 83 de ani VărdStănuţ Eugenia 25 dec. 87 de ani Ighişu VechiPleşca Aurel 26 dec. 83 de ani ŞalcăuTecoanţă Ioan 28 dec. 85 de ani AlţînaŞulumberchian Ioan 29 dec. 81 de ani BîrghişOros Ioan 30 dec. 92 de ani Dealu FrumosVulea Maria 31 dec. 94 de ani Merghindeal

Noi le dorim sănătate, bătrâneţe liniştită şi bucurii din partea urmaşilorCelor ce nu mai sunt le dorim odihnă veşnică de-a dreapta Tatălui.

NICU GANEA

Tăieri ilegale(de haiduci şi partizani)

Sub pădurea de la TăuLarg îşi cască iadul- hău.Ceţuri curg în rotocoaleTrestii şuier – iele goale,Vântul bate bietul brusturCând urzicile îl ustur.

Lângă crepla dintre LacuriStau doi draci şi două dracuriAlăptând doi drăcuşori-Patru negrii ochişori.-

Mai la deal, pe lângă HârlaPrin bureţi doarme HodârlaCel haiduc care mai an L-au pârât pe domn BălanUnor potere crăieştiCălărind cai ungureşti.

Mai încoa, bătrâna Fetea,Vine să-mi astigă seteaCu potecile-i de smoală, Despletită- zână goalăMă tot gâdilă şi muşcăPână-n vârfu-i, unde plânge:-Ăsta-i locul un se-mpuşcăCei ce nu se pot înfrânge!

IOAN GLIGOR STOPIȚA

CasaCu inima-mi de cremene şi amnarMă-ntorc la casa în care m-am născutMasa din odaie-i pristolul din altarDin ambianţa sacră în care-am crescut.

Îl văd pe tata-n cioareci şi cămaşăStrânsă pe mijloc c-un lat şerparCum se apleacă ritualic peste masăŞi taie mămăliga galbenă de har.

Pe muma, iute, ca o albină-n roiÎnfrigurată-n umblet, în cernite haine,Lăsată de Dumnezeu, slujnică la noi,Ca pe-o Precistă, căzută din icoane.

Cum ne pune-n blide laptele cretosAlb, prea alb, de neagră bivoliţăDe parc-ar dansa un dans misteriosDintr-un ritual plin de umilinţă.

Şi plâng, privind la ,,Cina cea de taină”Transfigurat în taina unor vechi calende…A început misterul în cosmogonică ranăŞi-l simt venind spre mine, însă, nu se vede!…

Nicola Albac

Mărul de lângă drum...

Poezia nu-i poveste Poezia e un chin

Al trăirilor din tine Şi al crudului destin.

Poezia e un cântec

Al fluidului din vine Care-i face şi pe alţii Ca să simtă ca şi tine

Un mănunchi de proză vie Prezentat cu drag de tine

Ăsta nu e poezie E-o poveste scrisă-n rime.

Şi am scris aceste rânduri Că am vrut ceva să spun

Dar nu este poezie... E un măr cu fructe roşii La o margine de drum.

Cântecul LebedeiNotă : Din vremuri imemorabile se crede că lebăda mută ( Cygnus olor) este complet mută toată viaţa până când înainte de a muri cântă un cântec duios.

Un vis mi se repetă, Se face că văd sălcii şi ierburi înalte, buruieni fără leac, dragoste fără mine şi o lebădă fără lac. Şi tot ce mă arde şi-mi hrăneşte cu suflet visarea e desprinderea de iarbă, când lebăda-şi începe cu graţie şi nevinovată mândrie, pe lac lunecarea. Sublimă-i arcuirea gâtului său, parcă vrea cu cu delicate mişcări

să-mi sugrume linia continuă a visului meu. Şi era cerul atât de sus şi frumos... Lebăda vine spre mine şi-ncepe să cânte un cântec străin şi duios. Tu ai stat mută o viaţă! Prin ape tulburi te roteai graţios ai ajuns pe sub neguri pestriţe şi umbre, să cânţi ca un înger, cântecul acesta dumnezeiesc de frumos!

Sãrbãtori și obiceiuri pe Valea Hârtibaciului –luna decembrie–

SFÂNTUL (MOȘ) NICOLAEÎntre praznicele Bisericii și ale sãrbãtorilorcreștinești, tradiția poporului nostru pune la locde frunte Ziua Sfântului Ierarh Nicolae, fãcãtorulde minuni, al cãrui nume se tãlmãcește biruitorde popor , biruitor al rãului (<grec. Nikolas =victoria poporului; nike= victorie, laos= popor). A trãit pe vremea împãraților Dioclețian șiMaximilian (cca 270 – 6 XII 341), ajungândarhiepiscop al Mirei Lichiei. În Ardeal este cel mai popular sfânt și i se spune și Sânnicoarã. Cuvântul Sân (San) provine din latinescul sanctus, la fel cum Nicoarã1 este nicola din greacã și latinã, rostit de un popor doar pe jumãtate latin. Tradiția Bisericii consemneazã faptul cã s-a nãscut într-o familie bogatã, dar toatã averea moștenitã a dãruit-o sãracilor și el L-a urmat pe Hristos. Bunãtatea și iubirea sa i-au dus faima în toatã creștinãtatea, iar Dumnezeu l-a rãsplãtit, încã din viațã, cu cununa sfințeniei și darul facerii de minuni. Sãrbãtoarea lui a generat un adevãrat folclor, de la darurile de Moș Niculaie și pânã la legende. E foarte cunoscutã legenda dupã care trei surori urmau sã fie cãsãtorite de tatãl lor, împotriva voinței acestora, cu trei bãtrâni bogați, pentru a scãpa familia de sãrãcia cruntã în care trãia.Auzindu-le rugãciunea și vãzându-le cum se jeluiau, sfântul bun și drept a fãcut o minune trimițându-i tatãlui acestora (noaptea, pe furiș!) trei pungi cu galbeni. Astfel fetele au scãpat de cãsãtoriile pe care nu le doreau. De aici, probabil, ca și din neasemuita dãrnicie de a-și împãrți averea, provine obiceiul de a face cadouri copiilor cuminți.Românii din Valea Hârtibaciului au o evlavieaparte pentru acest sfânt, fiind socotit, pentru copii mai ales, Înainte vestitorul lui Moș Crãciun. De aceea, i se spune și Moș Nicolae aducãtor de daruri.Iconarii țãrani i-au zugrãvit chipul ca pe al unui om bãtrân (Moș Nicolae), cu pletele și barba albe. De fapt, Moș Nicolae e personificarea, la vârsta senectuții, a timpului îmbãtrânit și a preluat din calendarul creștin numele și data de celebrare ale Sf. Nicolae. De Moș Nicolae, în ajun seara, se pun daruri (mai ales dulciuri) în încãlțãmintea copiilor cuminți. Cei neastâmpãrați primesc o nuielușã, numitã Sf. Nicolae din cui sau Sf. Nicolae de pe coardã. Tradiția localã ne spune cã nuielușa trebuia sã fie de mãr. Ea era pusã apoi în apã și, dacã înflorea pânã la Crãciun, însemna cã sfântul a mijlocit iertarea celui

lovit. Rolul de ocrotitor al familiei, cu care a fost învestit de religia ortodoxã, îi dã dreptul sã intervinã în acest fel în educația copiilor. Existã și ipoteza cã obiceiul cu joarda, ca un avertisment pentru cei care au apucat pe-o cale greșitã, provine din întâmplarea de la Sinodul de la Niceea, din anul 325, când Nicolae i-a dat o palmã încãpãțânatului episcop Arie. Copiii curãțau seara ghetele, le fãceau cu glubin2 , le puneau în geam, în casã (Retiș) și așteptau cu nerãbdare sã vinã dimineața sã vadã ce le-a adus Moșul! Acesta le aducea nuci, bomboane, cãrigã de zahãr (zahãr cubic)...În Chirpãr, de Sf. Nicolae toți bãieții se adunãla o gazdã și apoi merg la toți cei pe care-i cheamã Nicolae sau Nicoleta. În Ruja, la fereastra celorcu numele de Nicolae se cânta Aghiosul. Eraupoftiți în casã și omeniți. La ieșirea de la slujbã,bãrbații din Nucet se adunau la un Nicolae șipetreceau. Niculaii din Movile erau gratulați și-iomeneau pe oaspeți cu bãuturã, lichiu și struț(cozonac). În Apoș sãrbãtoriților li se fãceaucununi din flori de hârtie creponatã pe crenguțãde cetinã și li se cânta o romanțã. Cununile celordin Retiș erau fãcute dintr-un cerc de sârmã, hârtie creponatã, flori roza și albe. Neamurile și prietenii le cântau celor din Hosman colinda specificã, la geam ori în casã. Iatã varianta respectivã:Bucurã-te, bucurã-te / Nicolae Arhiereu/Temãtor de Dumnezeu; / Îndreptãtor de credințã,/ Ajutor la neputințã. / Pe sãraci i-ai ajutat, / Pebolnavi i-ai cercetat. / Roagã-l azi pe Dumnezeu /Sã ne mântuie de rãu. / Biserica noastrã Sfântã/Cu rugãciune îți cântã, / Rugãtor ne-ai fi mereu /Cãtre bunul Dumnezeu / Și ne fã și nouã parte /De-a ta mare bunãtate; / Pururea sã te cinstim ,/În veci sã te preamãrim!Stoia Elena, 66 de ani, 26 XI 2011

De cca. 50 de ani, în Hosman merg țiganii lagratulat3 , cu acordeon. Primesc bani și nu maiintrã în casã.Acest obicei al cadourilor s-a împãmântenitmai mult la oraș. De fapt, adevãratul Moș Crãciun, cel din tradiția Bisericii, este Sf. Nicolae, cãci Moș Crãciun de azi, cu renii și veșmântul roșu, a fost inventat la începutul secolului al XX-lea de o companie de publicitate americanã care fãcea reclamã pentru Coca cola.

Prof. Mircea Drãgan-Noiștețeanu

COLEGIUL DE REDACŢIE AGNITAColectiv de redacţie: Ilarion Bârsan, Mircea Drăgan, Bogdan Albu, Marius Halmaghi, Cătălin Varga, Ioan Vulcan-Agniţeanu, Septimiu Nicolae Bălţatu

Str. P-ţa. Republicii nr. 19

>

GAZETA HARTIBACIULUI 20138

I. Bârsan

În primăvară au început lucrările la Casa de Cultură ,,Ilarion Cocişiu” din Agnita prin care se schimbă nu numai faţada clădirii ci şi interiorul acesteia care va deveni mai încăpător, mai bine compartimentat şi utilat la nivelul perioadei actuale. Fiind lucrări foarte ample, activitatea în Casa de Cultură a fost sistată, spectacolele cu care agniţenii erau obişnuiţi nu s-au mai ţinut.Dar în timpul în care clădirea a devenit nefuncţională şi agniţenii duc dorul ansamblurilor „Cununa” şi „Hârtibaciul” acestea nu şi-au redus activitatea, repetiţiile au continuat ,numai că spectacolele au fost prezentate pe alte meleaguri de unde s-au întors cu premii şi inimile pline de bucurie pentru aplauzele binemeritate.În luna mai ansamblul „Cununa„ și grupul vocal condus de Doina Părău au oferit un spectacol de excepție la Festivalul Hârtibăcenilor de la Roșia. În luna iunie i-au încântat pe olteni la festivalul Vară Pieleșteană motiv pentru care au fost invitați și în luna iulie la festivalul „Obiceiuri de vară„ organizat în Craiova, lângă Pielești.Luna august a fost lună plină. Au jucat, au cântat și au fost premiați pentru originalitate și cântece ritualice la Călimănești, au primit diplome la festivalul „Florile Govorei”, au încântat publicul din Târnăveni la Zilele orașului, și au făcut cinste festivalului „Toamnă studențească” la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. În luna octombrie, după un spectacol minunat la Roșia de „Ziua Fermierului”, a doua zi au făcut un spectacol complet în Ruja, cu Dansul Generațiilor în cadrul Zilelor Culturale ale jud. Sibiu (ediția de toamnă).Din păcate pentru agnițeni, de 1 Decembrie nu vor avea parte de spectacol la Casa de

Cultură. Din fericire pentru ansamblu, membrii acestuia vor sărbătorii Ziua Națională a României pe meleaguri italiene, respectiv în Verona unde vor încânta comunitatea românească într-o sală cu 3000 de locuri.În toată această activitate intensă Ioan Sârbu i-a avut alături pe profesoara Doina Părău și pe conducătorul orchestrei Ioan Vâștea. Cei trei n-au desfășurat numai activități artistice ci și toate activitățile administrative ale Casei de Cultură, drept care merită felicitări și urări de succese în continuare.

CASA DE CULTURĂ ÎN REFACERE, ANSAMBLUL CUNUNA ÎN ACȚIUNE