GAUDEAMUS. Alma Mater Crisiensis

____________________________________

Volumul cuprinde lucrările Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice

Studențești „Știință. Cultură. Civilizație”, ediția a XVIII-la

2

Coordonator Gaudeamus – Alma Mater Crisiensis: Roland OLAH

Redactor șef: Sorin FURDUI, Universitatea din Oradea

Colectiv de redacție:

Ștefan – Marius DEACONU, Universitatea din București

Robert RUSU, Universitatea din Oradea

Traian OSTAHIE, Universitatea din Oradea

Cosmin PATCA, Universitatea din Oradea

Responsabilitatea asupra textului și conținutului articolelor revin în

exclusivitatea autorilor.

Editura Universității din Oradea este recunoscută de către Consiliul Național

al Cercetării Științifice din Învătământul Superior, cod CNCSIS 149.

3

Universitatea din Oradea

Asociația „Gheorghe Șincai” a studenților în Istorie

Asociația Geografică „Simion Mehedinți”

GAUDEAMUS. Alma Mater Crisiensis

numărul IV

Editura Universităţii din Oradea

Oradea – 2017

4

CUPRINS

Istorie și viață cotidiană

Irina Briceag: Practici funerare în așezările primei epoci a fierului

din spațiul nord-vest pontic

8

Alin-Georgian Gheorghe: Depuneri rituale în așezări de tip

Babadag (sec. XI-VII a.Chr)

18

Traian Dumitru Ostahie: Școala capitulară din Oradea în Evul

Mediu

28

Adrian Stănilă: Vizite şi rezidenţe domneşti la Argeş, în secolele

XV-XVI

46

Ioana-Sorina Apetrei: Regimentul al II-lea de graniță în cadrul

sistemului de apărare a frontierelor Imperiului Austriac

61

Gheorghe Benzar: Imaginea dușmanului în Transilvania între

Revoluția de la 1848 și Primul Război Mondial

77

Andreea Neofotis: Imaginea U.R.S.S.-ului în presa centrală

comunistă: ziarul „Scânteia” (1945-1965)

90

Marinela Ioana Baciu: Mărturii ale unor oameni care au trăit

epoca colectivizării (secvențe de istorie orală)

107

Cristian Culiciu: Oradea anilor ´50 – aspecte demografice,

economice și edilitare

115

Iulius-Marius Morariu: Aspecte de autobiografie spirituală în

volumele memorialistice ale părintelui Gheorghe Calciu

Dumitreasa şi Ioan Ianolide

130

Roland Olah: Migrația ilegală a românilor în perioada 1980-1989 143

5

Mihai Răzvan Dobai: Immigration to Romania in the period 2004-

2014

153

Maria Roxana Tataru: Education Policies for Immigrant Students

in EU- Measures taken by Spanish and Dutch governments in order

to ensure the right to education

165

Raluca Parfentie: Digerându-l pe a fost odată. O porție de identitate

și gust în poveștile românești

178

Geografia locală în contextul amenejării teritoriului

Robert George Rusu: Promovare turistică prin modelare 3D.

Studiu de caz sectorul Șuncuiuș-Vadu Crișului

193

Călin Bogdan Albu: Managementul Cetății Oradea asistat de GIS 206

Sorin Furdui: Parcul Natural Cefa.potenţialul cadrului natural 219

6

Oradea anilor ´50 – aspecte demografice, economice și

edilitare

Cristian CULICIU*

Abstract: Romanian urban development under communism remains, till today, a

niche topic. The first years after the communist regime was installed in Romania were

characterized by a collective attempt to repair the damage still remaining after the war. After

1950, the State's efforts focused on the intensive industrialization of some of the big cities,

which led to demographic changes by massive migration from villages to cites. Oradea, in the

50´s, was characterized by the centralization of industrial activity, population growth a

general appearance change, as a result of urban investment in infrastructure, housing and

other services. The paper coveres both these issues and the quality of public services and other

elements of daily life.

Keywords: Oradea, the 50´s, communist Romania, socialism, urban history,

economic development, demography

La sfârșitul anilor ´40, județul Bihor traversa o perioadă dificilă.

Urmările celui de-al doilea război mondial încă se simțeau, fiind, unele,

agravate de procesul comunizării României. Atât în mediul rural, cât și în cel

urban, viața cotidiană se desfășura în condițiile în care populația se vedea

nevoită să renunțe la proprietatea personală, să aștepte pentru procurarea

alimentelor, dar și să se deplazeze în condiții dificile de transport.

Criza economică și stabilizarea monetară, la care se s-au adăugat seceta

și problemele de aprovizionare cu alimente și bunuri de uz gospodăresc, au

marcat acest final de deceniu. Naționalizarea principalelor mijloace de

producție și debutul cooperativizării agriculturii au creat premisele unei

7

nemulțumiri generale, principal factor al revoltelor țărănești din județ, din vara

anului 19491.

Oradea era un oraș ce, în acei ani, abia ce acoperea cicatricile lăsate de

război. În toamna anului 1944, în plină retragere a trupelor germane și

horthyste, podul din centrul urbei a fost aruncat în aer. Clădirea primăriei a fost

devastată și incendiată, iar alte incidente au avut loc în preajma gării centrale

și a depoului C.F.R..

Perioada 1950-1960, corespunzătoare studiului de față, a fost una mai

mult de tranziție, începutul său fiind caracterizat prin adaptarea la o nouă

politică și o altfel de gândire administrativă. Acesta a fost deceniul precursor

marilor investiții industriale și sociale.

Sub raport demografic, în acei ani populația Oradiei a înregistrat o

creștere destul de substanțială. În anul 1948, orașul avea 83.991 locuitori, din

care majoritatea (68,60%) erau maghiari. Românii populau orașul în proporție

de 28,44%, evreii – 2,18%, la care se adăugau 170 de germani, 155 de slovaci,

56 de țigani și 266 de reprezentanți ai altor minorități2. La următorul

recensământ, din anul 1956, datele arată că populația totală a orașului număra

98.950 locuitori, din care 59,28% maghiari, 35,71% români, 3,64% evrei și

1,37% alte minorități3. La finalul intervalului, în 1960, Oradea avea 105.949

locuitori4.

* Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și

Științele Comunicării, Școala Doctorală de Istorie, anul III, e-mail:

cristian.culiciu@yahoo.com 1 Răscoala s-a desfășurat în mai multe localități din sudul Bihorului, dar și din zona Marghitei

și a fost îndreptată împotriva autorităților locale în special. Au avut loc acte de vandalism,

ucideri și răniri, dar și câteva sute de arestări și deportări la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Vezi: Augustin Țărău, Rebeliunea țărănească. Crișana 1949. O frescă a primei acțiuni

antitotalitare de masă din lagărul comunist, Editura Arca, Oradea, 2009, passim.; Idem,

Noaptea moșierilor. Aplicarea Decretului 83/1949 în nord-vestul României, Editura Arca,

Oradea, 2009, passim.; Gabriel Moisa, Cristina-Liana Pușcaș, 1949 în Bihor: Înlăturarea

chiaburimii – o manifestare a luptei de clasă la sate, Editura Universității din Oradea, 2014,

passim. 2 Mihai D. Drecin, „Considerații asupra evoluției demografice a orașului Oradea pe baza

recensămintelor oficiale (1880-2011), în Economie și istorie, dialog și interdisciplinaritate. In

honorem prof. univ. dr. Ioan Lumperdean la împlinirea vârstei de 60 de ani (coordonatori

Dana Bako, Iosif Marin Balog, Rudolf Gräf, Răzvan V. Mustață), Academia Română, Centrul

de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2015, p. 520 3 Ibidem 4 Anuarul statistic al R.P.R. 1961, Direcția Centrală de Statistică, p. 71, tabel 14

8

proporții

etnii/an maghiari români evrei

alte

naționalități

1948 68,60% 28,44% 2,18% 0,78%

1956 59,28% 35,71% 3,64% 1,37%

Treburile administrative erau gestionate de un Sfat Popular Orășenesc,

în anul 1950, fiind luate mai multe decizii ce au influențat parcursul social al

urbei. Vorbim, în primul rând, de naționalizarea locuințelor, hotelurilor și a

altor imobile, făcută prin Decretul nr. 92 din 19 aprilie 1950. Conform actului,

imobilele aparținând foștilor industriași, moșieri, bancheri și comercianți erau

preluate în proprietatea Statului și administrarea Sfatului Popular5. Acțiunea

de naționalizare a primelor imobile a fost pregătită încă din noaptea de 19 spre

20 aprilie, fiind urmărită de un număr de 115 administratori. Au fost alcătuite

echipe de activiști și milițieni care s-au deplasat la domicilii dinainte stabilite

pentru a semna, împreună cu proprietarii, procesele-verbale de predare-primire

a imobilelor. Conform documentelor, nu au fost înregistrate incidente notabile

din cauza împotrivirii celor vizați de naționalizare, însă au existat numeroase

5 Decret nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile (prin care se

nationalizeaza imobilele cladite ale fostilor industriasi, fostilor bancheri, fostilor mari

comercianti şi celorlalte elemente ale marii burghezii, imobile cladite ale exploatatorilor de

locuinte, hoteluri şi alte asemenea), accesibil la adresa

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=8797, accesat la data de 2 aprilie

2017

0

20000

40000

60000

80000

100000

120000

1948 1956 1960

populație Oradea

9

refuzuri. Totuși, până la data de 22 aprilie, în Oradea au putut fi naționalizate

circa 5000 de locuințe6.

Câteva luni mai târziu, orașul a fost împărțit în trei unități

administrative, numite raioane, acțiune posibilă prin reforma administrativ-

teritorială7. Au existat două propuneri de raionare: cu două, respectiv trei

raioane. A doua variantă a fost considerată mai bună. Denumirile acestora erau:

raionul Breiner Bela (Raionul 1) (activist comunist orădean), raionul Mareșal

Malinovski (Raionul 2) (după locul în care a intrat în oraș în 1944, respectiv

unde a avut sediul comandamentului) și raionul 1 Mai (Raionul 3) (zonă

industrială)8. Odată cu această reorganizare, a fost propusă alipirea la Oradea

a două localități: Seleuș și Episcopia-Bihor. Astfel, comuna Seleuș, în

suprafață de 7 km2 și 1664 de locuitori, urma să fie anexată la Raionul 1 Mai9,

iar comuna Episcopia-Bihor, în suprafață de 30 km2 și 3828 de locuitori, urma

să fie anexată la Raionul Breiner Bela10. Seleușul a fost alipit orașului în anul

1950, aproximativ odată cu trecerea coloniei Ioșia de la comuna Sântandrei la

Oradea, iar Episcopia-Bihor în 195611.

Economia Oradiei a putut profita, în această perioadă, de o oarecare

liniște, ulterioară calmării spiritelor după naționalizare. Industria locală a

trecut, în jurul anului 1950, printr-o etapă de reorganizare, în principal

făcându-se comasări ale mai multor fabrici de mici dimensiuni, dar și unele

divizări.

Una din cele mai mari astfel de comasări a fost cea premergătoare

înființării Întreprinderii de mașini-unelte Înfrățirea. Atunci au fost unificate, în

două etape, zece fabrici. Unitatea s-a specializat în producerea de mașini-

6 Arhivele Naționale – Serviciul Județean Bihor (în continuare A.N.-S.J.Bh.), fond Comitetul

Județean PCR Bihor, dos. 838/1950, f. 250-251 7 Legea de reorganizare teritorial-administrativă a RPR a fost adoptată la 8 septembrie 1950.

Vezi: Legea nr. 5/1950 pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii

Populare Române, accesibilă la adresa http://lege5.ro/Gratuit/gezdiobxgu/legea-nr-5-1950-

pentru-raionarea-administrativ-economica-a-teritoriului-republicii-populare-romane, accesată

la data de 2 aprilie 2017 8 A.N.-S.J.Bh., fond Comitetul Județean PCR Bihor, dos. 838/1950, f. 101 9 Ibidem, f. 103 10 Ibidem, f. 104 11 Aurelia Susan, „Evoluția teritorială a orașului Oradea”, în Studia geographica, 1971, nr. 2,

p. 51

10

unelte în anii 1953-195512. Creșterea producției a fost posibilă în urma

achiziționării unor utilaje noi și construirea unei turnătorii, urmând ca, la

finalul anilor ´50, să se realizeze proiectele unor hale noi13. O altă unitate de

producție înființată în această perioadă a fost Întreprinderea de Accesorii

pentru Mijloace de Transport (I.A.M.T.). Aceasta a luat ființă în anul 1951, în

urma fuziunii a cinci fabrici mai mici, în scopul producerii de bunuri de larg

consum din metal. Activitatea sa se desfășura, în acel deceniu, în trei puncte

diferite din oraș, producție realizată însă cu utilaje învechite și

neperformante14. Tot în sectorul industriei de prelucrare a metalului, apărea, în

1950, Întreprinderea mecanică și de piese de schimb, iar în anul 1959 era creată

Întreprinderea Metalica, ce producea veselă din metal și, mai apoi, mașini de

gătit15.

Alte fabrici care s-au dezvoltat pe parcursul deceniului șase au fost

„Dobrogeanu Gherea” și Solidaritatea, ambele de încălțăminte, fabrica de spirt

Victoria, fabrica de vopsele Transilvania, fabrica de blănuri 1 Mai, fabrica de

boia Avântul, cea de produse chimice Sinteza, fabrica de bere ș.a.16

Toate aceste întreprinderi erau dispersate în mai multe zone ale

orașului, în special în partea sa vestică (zona străzii Decebal), centrală și estică

(zona Căii Clujului, din cartierul Velența și până la ieșirea spre Oșorhei). Pe

lângă acestea, existau mai multe cooperative meșteșugărești. Pe teritoriul

orașului funcționau trei Gospodării Agricole Colective, o întovărășire agricolă

și trei asociații simple pentru culturi speciale17, respectiv o Stațiune de Mașini

și Tractoare18.

Desfacerea produselor alimentare și nealimentare se realiza în cele

câteva piețe. Cea mai mare dintre acestea funcționa în centrul orașului (piața 1

Mai). Alte piețe erau amenajate în zona Olosig (pe strada Karl Marx, azi

Menumorut) și în cartierul Velența (pe strada Parhon, azi Calea mareșal

12 Mariana Barna, Industrializare și demografie în centrele urbane ale Crișanei (1960-1980),

Editura Universității din Oradea, 2014, p. 62 13 Întreprinderea Înfrățirea Oradea. Un sfert de veac în construcția mașinilor-unelte. 1949-

1974, Oradea, 1974, p. 18-19 14 Monografia Întreprinderii de Accesorii pentru Mijloace de Transport Oradea, 1981, p. 11-

12 15 Mariana Barna, op. cit., p. 63-64 16 Ghidul străzilor din orașul Oradea – Nagyvárad város utcáinak útmutatója, 1958, p. 13 17 Ibidem, p. 14 18 Crișana, anul XIII, nr. 49, 28 februarie 1958, p. 5

11

Averescu). De asemenea, în zona străzii Decebal funcționau târgurile de

animale și piețele de lemne și fân, mutate la jumătatea anilor ´5019. Pe lângă

piețe, în oraș funcționa o rețea de magazine alimentare, ce, în anul 1958,

număra 58 de unități20.

Fabrica de ulei Interindustrial în anul 1953 (foto: cotidianul Crișana)

Din punct de vedere edilitar, remarcăm mai multe tipuri de investiții.

Unele dintre ele au reprezentat o necesitate de moment, iar altele au fost

proiecte de dezvoltare, atât pe partea de infrastructură, cât și pe cea socială. În

anul 1949 era dat în folosință un nou pod peste Crișul Repede din centrul

orașului, construit în locul unuia metalic ce fusese aruncat în aer cu cinci ani

înainte. Un alt pod a fost construit în apropierea cetății, la capătul sudic al

străzii Magheru (1954-1955)21, iar un altul, pietonal, în aval de podul Decebal.

În această perioadă s-a investit în modernizarea mai multor străzi, prin

pavararea carosabilului cu piatră spartă și acoperirea trotuarelor cu plăci de

beton. În anul 1955 au fost amenajate 3,6 km de astfel de trotuare, în 1956 –

7,1 km, iar în 1957 – 8,9 km, în mare parte în cartierele mărginașe22. În anii

19 Idem, anul IX, nr. 101, 26 aprilie 1953, p. 3 20 Ghidul străzilor din orașul Oradea – Nagyvárad város utcáinak útmutatója, p. 17 21 Ibidem, p. 14 22 Ibidem, p. 15

12

următori, astfel de lucrări s-au desfășurat atât în cartiere limitrofe, precum

Dorobanților, Hunyadi (azi Oncea), C.F.R., cât și în zona centrală, pe strada

Decebal23.

În locul fostei piețe Mihai Viteazul, încă din primăvara anului 1950,

începea amenajarea unui parc public (denumit ulterior 23 August – astăzi 1

Decembrie), prin munca voluntară a unor angajați și elevi din Oradea și din

câteva comune24. Alte spații verzi au putut fi amenajate în zona centrală (Parcul

Muncitoresc – azi Parcul I.C. Brătianu sau parcul din vecinătatea podului 23

August (azi Podul Dacia), dotate cu bănci de odihnă și iluminat public25. De

asemenea, pe parcursul anilor ´50 au fost efectuate lucrări de amenajare a

malurilor Crișului Repede.

Investițiile de ordin social-cultural s-au concretizat prin ridicarea de

clădiri sanitare, școlare și culturale, multe din acestea în cartierele periferice

sau sărace, totuși destul de numeroase. În anul 1951, în cartierul romilor, Cinka

Pana, era construit un sediu de cămin cultural, un altul urmând să fie edificat

în cartierul Ionaș (actualmente Tokai)26. Locuitorii coloniei Béla Breiner au

organizat muncă voluntară pentru repararea drumurilor27, iar cei din cartierul

Cantemir beneficiau de o școală nouă28. Colonia Nylghes (zona străzii Pasteur)

beneficia de o stradă nouă de legătură cu orașul, iar locuitorii zonei estică a

cartierului Ioșia scăpau de teama inundării caselor, în urma curățirii albiei

canalului Peța29.

În anii ´50 au fost realizate și câteva investiții în domeniul sportiv. Între

ele, construirea unui stadion cu pistă de atletism și tribună pentru circa 10.000

de spectatori. Noua arenă a fost amplastată lângă sala de sport existentă deja

lângă parcul Nicolae Bălcescu30. În anul 1955 era finalizată construcția bazei

sportive Voința, ce cuprindea la acel moment un teren de fotbal, două de

baschet, unul de volei, unul de tenis și o pistă de atletism31. Pe Crișul Repede,

23 Crișana, anul XIII, nr. 131, 6 iunie 1958, p. 3 24 Idem, anul VI, nr. 92, 20 aprilie 1950, p. 2 25 Idem, anul XIII, nr. 131, 6 iunie 1958, p. 3 26 Idem, anul VII, nr. 157, 5 iulie 1951, p. 3; Până în anul 1958, în oraș au fost edificate șapte

cămine culturale și opt cluburi muncitorești. Vezi: Ghidul străzilor din orașul Oradea –

Nagyvárad város utcáinak útmutatója,p.19 27 Crișana, anul VIII, nr. 127, 30 mai 1952, p. 3 28 Idem, anul VI, nr. 267, 15 noiembrie 1950, p. 3 29 Idem, anul IX, nr. 101, 26 aprilie 1953, p. 3 30 Idem, nr. 98, 23 aprilie 1953, p. 1 31 Idem, anul X, nr. 270, 15 noiembrie 1955, p. 1

13

în zona centrală, urmau să fie aduse 30 de bărci de agrement32. Pentru copii a

fost gândită o zonă de agrement specială, în parcul N. Bălcescu, inaugurată în

primăvara anului 1957. Spațiul cuprindea aparate de joacă, gherete pentru

vânzarea unor produse pentru copii, alei pavate și bănci, respectiv un tramvai

de agrement33.

Baza sportivă Voința, anul 1955 (foto: cotidianul Crișana)

În categoria lucrărilor edilitare socotim și diferitele proiecte de

modernizare a serviciilor publice.

Alimentarea cu energie electrică era asigurată prin uzina electrică

amplasată pe strada Griviței. Aceasta dispunea, în anul 1950, de trei agregate

cu o putere instalată de 6250kw/h. Însă uzina era depășită fizic, capacitatea sa

redusă nepermițând racordarea altor consumatori mai mari. Cazanele erau

vechi și nemodernizate, iar materialele pentru întreținerea lor și a celorlalte

instalații erau necorespunzătoare34. Pentru rezolvarea nevoii tot mai însemnate

de energie, s-a propus construirea unei hidrocentrale pe Crișul Repede, în

32 Idem, anul XI, nr. 87, 12 aprilie 1956, p. 2 33 Idem, nr. 265, 9 noiembrie 1956, p. 2 34 A. N. – S. J. Bh., fond Comitetul regional PMR Crișana, dos. 840/1950, f. 165-166

14

apropierea Oradiei. Lucrarea, începută deja în 1948, a fost cu greu realizată din

cauza subfinanțării și a nevoii de a importa unele echipamente de producție35.

Un serviciu public bine dezvoltat încă din perioada interbelică era

transportul public, gestionat de către Întreprinderea Comunală „12 Octombrie”

(I.C.O.) și deservit exclusiv de tramvaie. Rețeaua era una extinsă (45 km), ce

ajungea în cea mai mare parte a cartierelor, existând 11 linii, cea mai nouă (în

lungime de peste doi kilometri) fiind dată în funcțiune în anul 1950, către

Episcopia-Bihor36. Alte investiții în transportul public în anii ´50 au vizat mai

buna deservire a platformei industriale de pe strada Decebal, prin construirea

unei noi rampe de descărcare, respectiv demararea procesului de scoatere a

traficului auto și de tramvaie de pe strada Republicii. Pe segmentul cuprins

între străzile Gheorghe Dima și Piața Stalin (actuala Piață Ferdinand) s-a putut

trece, în 1956, la o primă etapă de degajare a arterei, prin eliminarea unui fir

de tramvai. Acesta a fost mutat pe strada alăturată, Magheru, formându-se

astfel un inel de circulație pentru tramvaiul numărul 137. Această linie, dar și

linia 2, care făcea legătura între gara de est (Velența) și cartierul Ioșia, au

început să fie deservite, din anul 1958, de tramvaie de mare capacitate, produse

de Întreprinderea de Transport București și Electroputere Craiova38. Pe lângă

acestea se mai aflau în circulație încă vechile vagoane Siemens, introduse în

circulație la începutul funcționării rețelei (1906), dar și două vagoane

construite în atelierele remizei orădene39.

În vederea diversificării modalităților de transport, la jumătatea anilor

´50, I.C.O. introducea primele mijloace de transport auto. Astfel, în anul 1956

35 Ibidem, f. 166-167 36 Crișana, anul VI, nr. 264, 11 noiembrie 1950, p. 1 37 Liviu Borcea, Mihai Apan, Gabriel Moisa, De la o stație la alta, Editura Arca, Oradea, 2006,

p. 86; Crișana, anul XII, nr. 176, 25 iulie 1957, p. 3 38 Liviu Borcea, Mihai Apan, Gabriel Moisa, De la o stație la alta, Editura Arca, Oradea, 2006,

p. 87; Crișana, anul XI, nr. 286, 4 decembrie 1956, p. 1; Gr. P. Pop, V. Rusu, „Aspecte

geografice ale transporturilor urbane în municipiul Oradea”, în Lucrări științifice, seria A,

1969, p. 281-285 39 Liviu Borcea, Mihai Apan, Istoria tramvaiului din Oradea, Oradea, 1996, p. 93; Crișana,

anul VI, nr. 41, 13 februarie 1950, p. 5; Idem, anul X, nr. 265, 9 noiembrie 1955, p. 1;

Tramvaiele Siemens fiind într-o stare proastă de funcționare, au fost modernizate în atelierele

I.C.O. în jurul anului 1950 (A. N. – S. J. Bh., fond Comitetul regional PMR Crișana, dos.

840/1950, f. 171)

15

au fost înființate primele linii permente de autobuz, deservite de 8 autobuze,

iar un an mai târziu erau puse în circulație primele 8 taximetre40.

Comune sau separate liniilor de tramvai erau cele de transport marfă,

folosite de fabricile de pe Calea Clujului și zona Decebal-Ioșia. În 1950, liniile

industriale se întindeau de la gara Velența până la gara Ioșia, opt kilometri fiind

electrificați. Însă atât starea fizică a liniilor, cât și cea a celor patru locomotive

electrice și zece vagoane de marfă deținute de ICO era foarte proastă41.

Traseele de transport cu tramvai în anul 1957 (foto: http://nagyvaradi-varosi-

vasut.pe.hu/vonalhalozat1957.html)

Alte servicii publice în care s-a investit în acești ani sunt alimentarea

cu apă și salubritatea.

Alimentarea cu apă a orașului se făcea prin două uzine de apă,

construite în anii 1886 și 1912. În anul 1950, producția totală a celor două uzine

de apă era de 4 milioane m3/an, din care uzina veche producea circa 1,5

40 Liviu Borcea, Mihai Apan, Gabriel Moisa, De la o stație la alta, Editura Arca, Oradea, 2006,

p. 87 41 A. N. – S. J. Bh., fond Comitetul regional PMR Crișana, dos. 840/1950, f. 169

16

milioane m3/an. Rețeaua de distribuție era veche și ruginită, dezavantajul

uzinei mai noi fiind lipsa rezervoarelor, apa fiind trimisă direct din uzină către

consumatori. Apa potabilă era săracă în iod, ceea ce putea duce la îmbolnăviri

de Basedow sau gușă. În zonele cu imobile neracordate la alimentarea cu apă,

existau fântâni publice, în total 92. Conductele de canalizare se limitau la

străzile centrale.

În ce privește salubritatea, aceasta era asigurată de Întreprinderea de

amenajări tehnico-sanitare. Serviciul s-a extins, între 1950 și 1960, către

cartierele periferice, gunoiul fiind transportat cu ajutorul autocamioanelor. În

anul 1957, întreprinderea avea în dotare un autogunoier, șapte autocamioane,

patru autostropitoare și alte vehicule42. Curățarea mecanizată a străzilor era,

însă, îngreunată de faptul că majoritatea lor erau pavate cu piatră încastrată în

nisip sau nu erau pavate deloc. Curățenia orașului era menținută și prin

activități voluntare, de „muncă patriotică”, cu echipe de cetățeni antrenate în

„întrecerea” pentru „cea mai frumoasă circumscripție din oraș”43.

Datorită procesului industrializării, cu consecințe directe în creșterea

populației orașului, necesarul de locuințe a crescut proporțional. În parte,

acesta a fost acoperit prin mutarea mai multor familii în imobilele

naționalizate, totuși insuficiente. În consecință, întreprinderile au fost primele

care au demarat proiecte privind construirea de locuințe muncitorești pe mai

multe amplasamente. De pildă, la fabrica Victoria se construiau, în anul 1953,

patru locuințe pentru muncitorii unității și familiile lor44.

Autoritățile locale, reacționând și ele, au decis să înființeze o unitate

prestatoare cu rolul dezvoltării și repartizării fondului locativ – Întreprinderea

de Locuințe și Localuri (I.L.L.). Repararea clădirilor administrate de către

I.L.L. cădea în sarcina unei întreprinderi de reparații. De ridicarea noilor

locuințe de stat se ocupa un trust de construcții – Trustul Regional de

Construcții Crișana (T.R.C.C.), primul său an de activitate fiind 195645. Sfatul

Popular Orășenesc a trecut la identificarea unor terenuri propice ridicării de

imobile de locuințe în anul 1954, după apariția unor reglementări legale în

42 Ghidul străzilor din orașul Oradea – Nagyvárad város utcáinak útmutatója, p. 16 43 Crișana, anul XIII, nr. 131, 6 iunie 1958, p. 3 44 Idem, anul IX, nr. 108, 6 mai 1953, p. 1 45 Gabriel Moisa, „Industrializarea în Oradea 1945-1990. Studiu de caz”, în Maria Mureșan

(coordonator), Procesul de integrare a României în economia europeană. Dimensiuni istorice

și contemporane, Editura ASE, București, 2008, p. 378-379

17

acest sens. Aceste terenuri au putut fi mai târziu designate construirii unor

locuințe atât de către Stat, cât și de către particulari. Este vorba despre loturi

din cartierele Velența, Cantemir și Oncea46.

Primele blocuri de locuințe construite după război au fost cele de pe

Strada Decebal nr. 5 – un imobil cu 20 de apartamente (actualmente Bulevardul

Decebal, nr. 29), respectiv un altul, situat lângă acesta și având 27 de

apartamente47; blocul actorilor (Str. Principatele Unite, numerele 26-28) și

blocul de pe Strada Republicii nr. 5148. Pe lângă acestea, tot în cea de-a doua

jumătate a deceniului sunt contruite șirurile de blocuri cu parter și un etaj de

pe străzile Spitalului (Louis Pasteur) și Ecaterina Teodoroiu49. În total, în anii

1956-1957, în Oradea au fost construite 190 de apartamente din fondurile de

Stat50.

Pe final de deceniu, mai multe zeci de apartamente au fost construite

pe strada general Magheru. Pe acest șantier lucrau, în mod voluntar (prin

„muncă patriotică”), muncitori și elevi, bărbați și femei, unii dintre aceștia

viitori beneficiari ai apartamentelor, cu ajutorul utilajelor și vehiculelor aduse

de la fabricile din oraș și unele gospodării agricole colective din județ51. Astfel,

„în mai puțin de trei luni s-au ridicat, aproape în întregime, cele două blocuri

de pe Magheru, iar la al treilea se ridică văzând cu ochii zidurile parterului”52.

În paralel, erau așezate cărămizile blocurilor de pe strada C. I. Parhon (azi

general Averescu), destinate lucrătorilor din Miliție53. În fine, pe strada

Decebal avea să continue, în 1959, extinderea zonei de blocuri54, împreună cu

proiectarea de imobile noi, iar tot atunci era prezentat publicului proiectul unui

nou cvartal, amplasat în imediata vecinătate a parcului 23 August55.

46 Crișana, anul IX, nr. 53, 5 martie 1954, p. 2 47 Idem, anul XII, nr. 111, 12 mai 1957, p. 2 48 Péter I. Zóltan, Trei secole de arhitectură orădeană, Editura Muzeului Țării Crișurilor,

Oradea, 2003, p. 103 49 Crișana, anul XIV, nr. 280, 28 noiembrie 1959, p. 1 50 Ghidul străzilor din orașul Oradea – Nagyvárad város utcáinak útmutatója, p. 16 51 Crișana, anul XVIII, nr. 179, 1 august 1958, p. 3; Idem, nr. 224, 23 septembrie 1958, p. 3;

Idem, nr. 233, 3 octombrie 1958, p. 3; Idem, nr. 292, 12 decembrie 1958, p. 3 52 Idem, anul XIII, nr. 231, 1 octombrie 1958, p. 3; Idem, nr. 177, 30 iulie 1958, p. 1 53 Idem, anul XVIII, nr. 159, 9 iulie 1958, p. 1; Idem, nr. 164, 15 iulie 1958, p. 1; Idem, nr.

168, 19 iulie 1958, p. 1; Idem, nr. 176, 29 iulie 1958, p. 3; Idem, nr. 185, 8 august 1958, p. 1;

Idem, nr. 207, 3 septembrie 1958, p. 3; Idem, anul XIV, nr. 52, 4 martie 1959, p. 1; Idem, nr.

72, 27 martie 1959, p. 1 54 Idem, nr. 104, 6 mai 1959, p. 2 55 Idem, nr. 273, 20 noiembrie 1959, p. 1-2

18

În alte locații s-a optat pentru supraetajarea clădirilor existente. În

principal, această variantă a fost aplicată în zona centrală, pe străzile

Republicii, S. Micu Klein, Kossuth ș.a.56

Case particulare noi au apărut atât în aceste zone, cât și în altele. La

sfârșitul anului 1953 erau date în folosință circa 15 case în zona străzii Al.

Vlahuță, destinate unor lucrători ai întreprinderilor Victoria, Înfrățirea ș.a.57.

În cartierul Velența, în anii 1955-1956, angajați ai fabricilor Munca, Sinteza,

Transilvania, 12 Octombrie și Interindustrial își construiau case cu ajutor de la

Stat58. Un an mai târziu, erau ridicate noi case în Cartierul CFR, pe loturi

distribuite de către Stat angajaților din transporturile feroviare59, dar și în

Cartierul Rimanoczy, aflat în continuarea lui60.

Blocul de locuințe dat în folosință pe strada Republicii în anul 1956 (foto: cotidianul

Crișana)

Per ansamblu, principalele provocări ale primului deceniu postbelic au

gravitat în jurul schimbărilor de paradigmă în ce privește mediul politic. După

cum s-a putut observa, această perioadă a fost una de reconstrucție și tranziție,

dar și de rezolvare a unor nevoi minimale ale cetățenilor, cum ar fi drumuri

mai bune sau condiții mai bune în școli. Chiar dacă s-au făcut unele investiții,

56 Idem, anul XIII, nr. 32, 8 februarie 1958, p. 1 57 Idem, anul IX, nr. 40, 18 februarie 1954, p. 1 58 Idem, anul X, nr. 271, 16 noiembrie 1955, p. 3; Idem, anul XI, nr. 41, 18 februarie 1956, p.

3 59 Idem, anul XI, nr. 274, 20 noiembrie 1956, p. 1 60 Idem, anul XII, nr. 131, 5 iunie 1957, p. 2

19

iar mediul economic (în principal cel industrial) s-a revigorat, nivelul de viață

al Oradiei anilor ´50 nu putem socoti că a avut o creștere semnificativă.

Numeroase probleme au rămas pentru a fi rezolvate în deceniile ulterioare.

Bibliografie:

I. Lucrări generale și speciale:

1. Barna, Mariana, Industrializare și demografie în centrele urbane ale Crișanei (1960-

1980), Editura Universității din Oradea, 2014

2. Borcea, Liviu, Apan, Mihai, Moisa, Gabriel, De la o stație la alta, Editura Arca,

Oradea, 2006

3. Borcea, Liviu, Apan, Mihai, Istoria tramvaiului din Oradea, Oradea, 1996

4. Drecin, Mihai D., „Considerații asupra evoluției demografice a orașului Oradea pe

baza recensămintelor oficiale (1880-2011), în Economie și istorie, dialog și

interdisciplinaritate. In honorem prof. univ. dr. Ioan Lumperdean la împlinirea

vârstei de 60 de ani (coordonatori Dana Bako, Iosif Marin Balog, Rudolf Gräf,

Răzvan V. Mustață), Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca,

2015

5. Ghidul străzilor din orașul Oradea – Nagyvárad város utcáinak útmutatója, 1958

6. Întreprinderea Înfrățirea Oradea. Un sfert de veac în construcția mașinilor-unelte.

1949-1974, Oradea, 1974

7. Moisa, Gabriel, „Industrializarea în Oradea 1945-1990. Studiu de caz”, în Maria

Mureșan (coordonator), Procesul de integrare a României în economia europeană.

Dimensiuni istorice și contemporane, Editura ASE, București, 2008

8. Monografia Întreprinderii de Accesorii pentru Mijloace de Transport Oradea, 1981

9. Pop, Gr. P., Rusu, V., Aspecte geografice ale transporturilor urbane în municipiul

Oradea, în Lucrări științifice, seria A, 1969

10. Susan, Aurelia, „Evoluția teritorială a orașului Oradea”, în Studia geographica, 1971,

nr. 2

11. Zóltan, Péter I., Trei secole de arhitectură orădeană, Editura Muzeului Țării

Crișurilor, Oradea, 2003

II. Presă:

1. Crișana (cotidian): 1950-1959

III. Documente de arhivă:

1. Arhivele Naționale – Serviciul Județean Bihor, fond Comitetul Județean PCR Bihor,

dos. 838/1950; dos. 840/1950

II. Statistică:

20

1. Anuarul statistic al R.P.R. 1961, Direcția Centrală de Statistică

III. Legislație:

1. Decret nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile (prin care se

nationalizeaza imobilele cladite ale fostilor industriasi, fostilor bancheri, fostilor

mari comercianti şi celorlalte elemente ale marii burghezii, imobile cladite ale

exploatatorilor de locuinte, hoteluri şi alte asemenea), accesibil la adresa

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=8797, accesat la data de 2

aprilie 2017

2. Legea nr. 5/1950 pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii

Populare Române, accesibilă la adresa http://lege5.ro/Gratuit/gezdiobxgu/legea-nr-5-

1950-pentru-raionarea-administrativ-economica-a-teritoriului-republicii-populare-

romane, accesată la data de 2 aprilie 2017

21