1.4. Functiile politologiei Ca teorie generala a politicului, politologia exercita in cadrul societatilor, in special a celor democratice o serie de functii. Prin aceste functii, ea isi exprima, manifesta, rolul, utilitatea si eficienta sociala. Amploarea acestor functii, utilitatea lor nu sunt aceleasi in toate societatile si sistemele sociale, ci ele sunt, in mare masura determinate de o serie de factori, cum ar fi: - natura regimului social si a fortelor social-politice aflate la putere; - nivelul dezvoltarii vietii materiale si spirituale; - gradul dezvoltarii vietii politice si in special a democratismului; - sarcinile, obiectivele politice urmarite si realizate. In esenta, politologia exercita urmatoarele functii: a)functia cognitiva Politologia realizeaza o functie de cunoastere si interpretare a realitatii politice. Aceasta cunoastere este obiectiva, nepartinica si nepartizana, lipsita de pozitie si incarcatura ideologica si este un bun al intregii societati si vizeaza politicul in ansamblul sau, procesele si legitatile sale generale. b)functia creativa Cunoasterea realizata de politologie se materializeaza in elaborarea unor teorii, conceptii, doctrine si programe politice, intr-un cuvant in crearea unor valori politice ce vor crea si fundamenta cultura politica. Politologia nu numai ca se intemeiaza pe valori, ci ea insasi creeaza valori, valorile politice. c)functia praxiologica Politologia nu este numai o stiinta teoretica, abstracta ci ea este dublata de o importanta dimensiune praxiologica. Prin rezultatele si concluziile la care ajunge, ea este in masura sa ofere solutii pertinente pentru imbunatatirea si perfectionarea sistemului politic. Totodata politologia ofera modele alternative de dezvoltare social-politica fie pentru reformarea sistemului existent sau chiar pentru transformarea radicala a acestuia. d) functia formativ-educativa civica si patriotica Prin datele, cunostintele si informatiile dobandite, prin valorile politice create si puse in circulatie, politologia contribuie in mare masura la formare si dezvoltarea unei educatii civice patriotice si politice, a constinţei de sine a individului si a societaţii. e) functia previzionalaSingura sau impreuna cu alte stiinte sociale sau politice de ramura, politologia poate prefigura modelele si alternativele de dezvoltare sociale si le pune la dispoziţia societaţii. In sistemul contemporan al stiinţelor politice, politologia reprezinta o disciplina fundamentala, o stiinţa sociala particiulara consacrata fenomenului politic , singura in masura sa studieze “politicul in sine“ sau dupa cum aprecia Julien Freund “politicul ca esenţa autonoma“.

1.3 Politologia în sistemul stiintelor politice. Functiile politologieiPrin continutul si scopurile sale, politologia este o stiinta despre domeniul politic. Domeniul politic, ca domeniu al vietii sociale, constituie obiectul de studiu al mai multor discipline politice. Alaturi de politologie, domeniul politic este studiat de stiinta dreptului, stiinta statului, stiinta partidelor (stasiologia), istorie politica, filosofie politica, sociologie politica etc. Fata de toate acestea, politologiastudiaza, dupa cum s-a mentionat, domeniul politic sub aspectele sale cele mai generale, în timp ce celelalte stiinte politice sunt, într-un fel, stiinte particulare, în sensul ca fiecare dintre acestea are în studiu un anumit segment al politicului, si nu ansamblul sau.Aceasta realitate a determinat pe multi politologi sa considere gresit politologia ca stiinta fundamentala a politicului. Politologia reprezinta într-adevar teoria generala a politicului, care se ocupa cu studierea legilor generale ale acestuia, dar aceasta împrejurare nu este un motiv ca politologia sa fie declarata stiinta fundamentala. Studiind politicul, sub aspectul sau cel mai general,Politologia nu poate fi considerata mai importanta decât alta stiinta care studiaza un fenomen politic particular, dar mai în detaliu. Prin urmare, fiecare dintre stiintele

politice are obiectul propriu de studiu bine delimitat, motiv pentru care este greu sa se vorbeasca despre o ierarhizare a acestora de genul fundamentala,secundara, principala, auxiliara etc.Se poate vorbi despre alt gen de delimitare, referitor la aria de cuprindere a fenomenelor si gradul de generalizare. Din acest punct de vedere, putem vorbi de stiinta ca o teorie generala a domeniului, cum este politologia pentru domeniul politic si de stiinte particulare, cum sunt celelalte stiinte politice. Este adevarat ca unii politologi, vorbind despre politologie si alte stiinte ale politicului, pun de multe ori semnul egalitatii între ele, însa majoritatea dintre ei apreciaza, dupa parerea noastra în mod corect, politologia ca stiinta distincta în sistemul stiintelor politice.Ca stiinta generala despre domeniul politic, politologia are anumite functii:- cognitiva, deosebit de importanta pentru ca prin aceasta functie se realizeaza cunoasterea si întelegerea fenomenului politic, si, de aici, interpretarea cât mai corecta a acestui fenomen conducând la o atitudine si un comportament

Obiectul de studiu al politologiei - domeniul politiccorespunzatoare, valabile pentru societatea politica cât si pentru societatea civila;- normativa, întelegându-se prin aceasta caile, mijloacele, metodele privind organizarea si conducerea politica cât mai eficienta a societatii;- prospectiva, care se refera la previziunea politica pe baza unor investigatii de amploare, menita sa descifreze tendintele fenomenului politic, mutatiile ce survin în cadrul raporturilor sociale pe plan national si international si a noilor cerinte de progres ale societatii;- educativa, care sa vizeze implicarea responsabila a fiecarui cetatean înactivitatea politica în cadrul careia sa primeze spiritul patriotic, democratic, respectarea valorilor general umane.

 

11mişcări politice, regim politic, cultură politică, societate civilă, relaţii politice internaţionale etc. Ca şi legităţile politologiei, categoriile de bază au un caracter obiectiv, impuse de progresul istoric şi aflateîntr -o relaţie de cauzalitate şi interdependenţă.Ca teorie generală a politicului, politologia exercită în cadrulsocietăţilor, în special a celor democratice o serie de funcţii. Prinaceste funcţii, ea îşi exprimă, manifestă, rolul, utilitatea şi eficienţasocială. Amploarea acestor funcţii, utilitatea lor nu sunt aceleaşi întoate societăţile şi sistemele sociale, ci ele sunt, în mare măsurădeterminate de o serie de factori, cum ar fi natura regimului social şia forţelor social- politice aflate la putere; nivelul dezvoltării vieţiimateriale şi spirituale; gradul dezvoltării vieţii politice şi în special ademocratismului; sarcinile, obiectivele politice urmărite şi realizate.În esenţă, politologia exercită următoarele funcţii: Funcţia cognitivă. Politologia realizează o funcţie decunoaştere şi interpretare a realităţii politice. Această cunoaştere esteobiectivă, nepartinica şi nepartizană, lipsită de poziţie şi încărcăturăideologică. Funcţia normativ-aplicativă. Cunoscând realitatea politică şi prevăzându

-i sensurile potenţiale ale evoluţiei, politologiaantrenează implicit un sistem de valori în numele căreia face prognoza, exprimând capacitatea sa de a ierarhiza faptele politice şitendinţele domeniului politic. Prin această funcţie se exprimă căile,mijloacele privind organizarea şi conducerea politică cât maieficientă a societăţii.Funcţia axiologică. Cunoaşterea realizată de politologie sematerializează în elaborarea unor teorii, concepţii, doctrine şi programe politice, într -un cuvânt în crearea unor valori politice cevor crea şi fundamenta cultura politică. Politologia nu numai că seîntemeiază pe valori, ci ea însăşi creează valori politice, cum ar filibertatea, democraţia, cultură politică participativă etc., fiindîndreptăţită să emită judecăţi de valoare, recomandări pentruameliorarea guvernământului. Funcţia prospectivă materializează funcţiile explicative şicognitive ale ştiinţei politice, previziunea nefiind un scop în sine, ciun fundament pentru orientarea eficientă a activităţii practice. Scopul predicţiei reprezintă elaborarea unor decizii raţionale, eliminarea pecât posibil a subiectivităţii şi aleatorului în practica politică. Singură

 12sau împreună cu alte ştiinţe sociale sau politice de ramura, politologia poate prefigura modelele şi alternativele de dezvoltaresociale şi le pune la dispoziţia societăţii. Funcţia praxiologică. Politologia nu este numai o ştiinţăteoretica, abstractă ci ea este dublata de o importanta dimensiune practică. Prin rezultatele şi concluziile la care ajunge, ea este înmăsură să ofere soluţii pertinente pentru îmbunătăţirea şi perfecţionarea sistemului politic. Totodată politologia oferă modelealternative de dezvoltare social- politică fie pentru reformareasistemului existent sau chiar pentru transformarea radicală aacestuia. Această funcţie reprezintă dimensiunea practică a ştiinţeipolitice, definind-o drept ştiinţa despre acţiunea eficientă a politicii,a deciziilor politice. Chiar dacă nu va oferi «reţete » infailibile,ştiinţa politică va stabili în schimb cadrul general, liniile majore aleacţiunii politice. Funcţia educativ-civică şi patriotică. Prin valorile politicecreate şi puse în circulaţie, politologia contribuie în mare măsură laformarea şi dezvoltarea unei educaţii civice patriotice şi politice, aconştiinţei de sine a individului şi a societăţii vizează implicarearesponsabilă a fiecărui cetăţean în activitatea politică în cadrul căreiasă primeze spiritul civic, patriotic, democratic, respectarea valorilor general-umane.Fiind o ştiinţa a studiuluipoliticului,care nu poate fi înţelesdecât în cadrul sociumului, adică al societăţii,

politologia face parteatât din cadrul ştiinţelor sociale, cat si a celor politice. Ea se afla înrelaţii de comunitate, dar şi de identitate, particularitate cu ştiinţelesociale: istoria, filosofia, economia, politologia. Relaţia, raportul decomunitate dintre politologie şi ştiinţele sociale decurge din faptul catoate au ca obiect de studiu societatea. Particularitatea,individualitatea dintre politologie şi ştiinţele sociale vine de ladomeniul distinct de studiu al societăţii, specific fiecărei ştiinţe în parte. Între politologie şi ştiinţele sociale istoriceşte s-au constituit şi se dezvoltă relaţii de interacţiune, interdependenţă, decomplementaritate reciprocă. Cunoştinţele, datele, informaţiileacestor ştiinţe sociale sunt folosite de politologie în studiul politicului. La rândul lor şi aceste ştiinţe se pot folosi de datele şicunoştinţele oferite de politologie, contribuind astfel la o analizadetaliată şi profundă a societăţii. 

 13Un al doilea plan al relaţiilor, raporturilor este cel dintre politologie şi ştiinţele politice de ramura: filosofia politică,sociologia politică, antropologia politică, doctrina politică, ştiinţa puterii, ştiinţa partidelor, etc. Acest raport impune atât precizareaelementelor de comunitate între politologie şi ştiinţele politice deramura, dar îndeosebi şi mult mai important, a celor de distincţie, deindividualitate.Politologia este singura ştiinţa politică care studiază politiculîn ansamblul său, pe când celelalte ştiinţe politice cercetează doar unele segmente, părţi ale acestuia. În studiul său, politologia porneşte de la condiţiile generale ale societăţii, rezultatele cercetăriisale fiind un bun al întregii societăţi, ele regăsindu-se în cadrulspiritualităţii politice generale ale societăţii; în ideologiile, programele, strategiile unor partide, forţe social politice. Nefiindlegată de un anumit emitent politic, sau neaflându-se în serviciulacestuia, politologia realizează o cunoaştere obiectivă, cât maiapropiată de realitatea social- politică. Concluzionând putem aprecia că relaţiile de interdependenţă,interdisciplinaritate şi complementaritate se menţin şi se amplificaîntre politologie şi ştiinţele politice de ramura. Astăzi ca urmare acreşterii rolului politicului în societate se amplifică şi

 consolideazăstatutul sistemic şi plurivalent al politologiei, ea impunându-se totmai mult ca o ştiinţa fundamentala cu rol coordonator în studiul politicului şi al ştiinţelor politice. După cum aţi putut observa şi după cum vă veţi convinge încontinuare politologia, prin obiectul şi funcţiile sale, legăturile cualte ştiinţe din ciclul umanitar, interacţionează cu sfera valorilor socio-umane fundamentale: autoritate, obligaţiuni,libertate,egalitate, echitate, dreptate,democraţie, pace civică, consens, pluralism, responsabilitate ş.a.,ceea ce îi conferă un prestigiu şi oautoritate deosebită în sistemul ştiinţelor umanitare contemporane. Întrucât tineretul este viitorul oricărei societăţi, iar acestviitor în mare măsură este determinat de eficienţa şi calitateaguvernării, el este chemat să se implice în viaţa matură cât mai bineinstruit şi pregătit,inclusivîn aspect politologic,mai întâi de toate caalegător, iar în perspectivă ca potenţială persoană publică

FuncŢIILE POLITOLOGIEI

Politologia în societate exercită unele funcţii prin care ea își

exprimă utilitatea și eficienţa sa socială care este determinată

de unii factori. Printre acestea putem evidenţia natura puterii

politice, nivelul dezvoltării vieţii materiale, spirituale, democra-

ţiei etc. Politologia ca disciplină știinţifică care are o multitudine

de legături cu viaţa societăţii exercită următoarele funcţii principale:

Funcţia teoretico-conceptuală. Politologia contribuie la formarea unei concepţii despre dezvolatarea societăţii, mecanismele ei, relaţiile reciproce din interiorul societăţii organizate din

punct de vedere politic și lumea înconjurătoare, locul omului în

societatea politică. Ea formează sistemul concepţiilor, convingerilor și normelor comportamentului politic, iar în conștiinţa

publică formează chipul raporturilor de putere. Propune căile, mijloacele, metodele privind organizarea și conducerea politică

cât mai eficientă a societăţii.

Ca disciplină de studiu în instituţiile de învăţământ superior îndeplinește funcţia de însușire a teoriei și practicii activităţii

politice, educaţie a unei culturi politice civilizate, democratice.

Politologia reprezintă o știinţă fundamentală, socială particulară consacrată fenomenului politic și este singura știinţă care

este în stare să studieze “politicul în sine”, “politicul ca esenţă

autonomă”.

Funcţia cognitivă. Permite de a cunoaște lumea reală, obiectivă a politicului, de a o descrie și a-i determina particularităţile,

procesele, tendinţele, legităţile generale ce au loc în sfera politicii și a puterii vizând politicul în complexitatea sa. Politologia

înarmează societatea cu noi cunoștinţe despre realitatea politică, contribue prin aceasta la formarea unei atitudini concrete

faţă de politică, a unui comportament politic chibzuit, conștient.

Prin aceasta se realizeaza cunoașterea și înţelegerea fenomenului politic – interpretarea cât mai corectă a acestui fenomen ce

conduce la un comportament corespunzător atât pentru. societatea civilă, cât și pentru societatea politică.

Funcţia metodologică, creativă. Cunoștinţele acumulate de

către politologie se aplică în noile cercetări ale domeniului politicului, servesc ca bază teoretică pentru știinţele politice concrete.

Cunoașterea realizată de politologie își găsește materializarea în elaborarea unor teorii, concepţii, doctrine și programe politice. Politologia se întemeiază pe niște valori și în același timp

ea însăși crează valori politice ce stau la baza culturii politice.

Funcţia praxiologică. Politologia studiind structura generală

a acţiunilor umane și a condiţiilor eficacităţii acestora este în

stare să propună soluţii adecvate privind îmbunătăţirea și perfecţionarea sistemului politic. Politologia poate propune și modele alternative de dezvoltare social-politică privind reformarea

sistemului existent sau transformarea radicală a acestuia.

Funcţia prospectivă. Cunoștinţele acumulate de către politologie permit de a prognoza mersul evenimentelor politice, de a le înţelege și a adopta hotărâri eficiente de dirijare în societate.

Politologia poate prefigura modelele și alternativele de dezvoltare sociale. Previziunea politica se face pe baza unor investigaţii de amploare, menite sa descifreze tendintele fenomenului

politic, mutaţiile ce survin în cadrul raporturilor sociale pe plan

naţional și internaţional și a noilor cerinţe de progres ale societăţii.

Funcţia evalutivă, axiologică. Folosind cunoștinţele știinţifice ale politologiei subiecţii sociali sunt în stare să aprecieze la

justa valoare faptele politice: să le accepte sau să le respingă.

Funcţia de socializare. Studierea politologiei contribuie la

acumularea unei experienţe de analiză a vieţii politice, de apreciere critică reală a celor ce guvernează, la formarea culturii politice. Cunoștinţele politice ne permit conţtientizarea consensului în relaţiile unui pluralism politic, înţelegerea și realizarea intereselor personale politice, a drepturilor și obligaţiunilor civile.

Politologia contribuie astfel la formarea și dezvoltarea unei

educaţii civice patriotice și politice, a conștiinţei de sine a individului și a societăţii. Putem spune că la rândul său politologia are

deci o funcţie formativ-educativă civică, care vizează implicarea

responsabilă a fiecarui cetatean în activitatea politică în cadrul

careia primează spiritul patriotic, democratic, respectarea valorilor umane. Prin aceasta se manifestă funcţia practică a politologiei.

Știinţele sociale din punctul de vedere al politologului american Karl Popper „pot avea success sau nu, pot fi interesante sau

anoste, fertile sau sterile în raport exat cu importanţa sau interesul problemelor despre care este vorba și, bineînţeles, într-un

raport precis cu sinceritatea, caracterul direct și simplitatea cu

care sunt atacate aceste probleme.”

În concluzie. Cum am putea apreceea conţinutul învăţăturilor politice în contextul istoriei? De fapt evidenţierea etapelor

de dezvoltare a ideilor politice în principiu are un caracter general-teoretic. Din aceste considerente este eficient de a examina

apariţia și dezvoltarea gândirii politice în cadrul etapelor diviză-

rii întregii istorii a societăţii umane: Lumea antică, Evul mediu;