Fumul Satanei in Altar

Scris de Ninel GaneaDuminică, 28 Iulie 2013 22:19

Papa Pius IX avertiza in 1871, intr-o scrisoare catre episcopul de Nevers, asupra pericolelorliberalismului teologic: “Nu imi este teama de Comuna din Paris – nu – ma tem in schimb decatolicismul liberal….Am spus-o de mai mult de patruzeci de ori, si o repet acum pentru tine, dindragostea pe care ti-o port. Adevarata pacoste a Frantei este Liberalismul Catolic, care isipropune sa uneasca doua principii la fel contradictorii, precum apa si focul”

Ceva mai tarziu, in 1903, Papa Pius X afirma ca principala datorie a unui papa este sa veghezeasupra puritatii si integritatii doctrinei catolice, modernismul - prin care reprezentantii Vaticanuluiintelegeau filozofia Iluminismului si regimul politic al Revolutiei Franceze - fiind principalulpericol. Pius X a tradus acest mesaj teologic si ideologic in fapte: a instituit un juramantanti-modern pentru preotii si profesorii catolici, i-a excomunicat pe disidenti, a publicat o enciclaimpotriva, samd.

Cuvintele lui Pius X despre modelul papal capata sensuri mai ample, daca avem in vederedetaliile alegerii sale. In anul de gratie 1903, prima preferinta a celor 62 de cardinali nu a fostGiuseppe Melchiore Sarto, viitorul papa. Voturile s-au indreptat atunci covarsitor spre CardinalulMariano Rampolla del Tindaro, insa acesta a fost impiedicat sa accepte onoarea de a deveniSuveran Pontif. Franz Joseph, imparatul Austriei, detinea privilegiul vetoului si l-a exercitatimpotriva lui Rampolla. Argumentele imparatului nu au fost facute publice, dar au devenit maitransparente ulterior, si au avut legatura cu o anumita orientare suspect de iluminista a luiRampolla.

Ceea ce reiese limpede din aceste povesti este ca atat clerul cat si apropiatii Bisericii Catoliceerau constienti in acele momente de existenta unui pericol real al subversiunii din interior aScanului Papal. Dincolo de batalia ideologica manifesta, traditionalistii Vaticanului au depistattendintele de infiltrare tot mai subtile ale adversarilor. Programul, de tipul “lungul mars prininstitutii”, era unul gramscian “avant la lettre” si va avea de-a face, ulterior, inclusiv cu

1 / 3

Fumul Satanei in Altar

Scris de Ninel GaneaDuminică, 28 Iulie 2013 22:19

(ne)condamnarea comunismului. Strategia dusmanilor Bisericii era/este a corupe dogmatic,ecleziologic si moral, in primul rand din interior, dupa cum au dovedit-o din plin si istoriileBisericilor Ortodoxe din fostele state comuniste. E nevoie si de un Voltaire sau de un buldozerdin cand in cand, insa utilitatea unui Papa (sau Patriarh) manipulabil cu greu poate fisupraapreciata. (In alta ordine de idei, de ce s-o fi retras Benedict XVI???)

Lovitura de gratie a survenit odata cu Conciliul Vatican II, cand calul troian al modernismului afost introdus in inima Bisericii Catolice. Atat adversarii cat si sustinatorii “aggiornament”-ului picade acord asupra semnificatiei momentului. “Peritus” Edward Schillebeeckx, unul dintre filozofiiliberali participanti, isi dezvaluia transant strategia folosita: “am folosit fraze echivoce in timpulConciliului dar noi stim cum sa le folosim dupa”. Cardinalul dominican Yves Congar, unul dintreteologii importanti prezenti la discutii, a remarcat fericit ca “Biserica a avut, in mod pasnic,propria sa Revolutie din Octombrie”. Directia moderna era explicita in documente precum“Gaudium et Spes”, despre care Cardinalul Ratzinger avea sa spuna ca este inspirat de ereticulevolutionst-marxist Teilhard de Chardin si reprezinta “o impacare oficiala cu noua erainauguarata in 1789”. De altfel, si Cardinalul Suenens declara, cu incantare de asta data, camacelasi lucru: “Vatican II reprezinta Revolutia Franceza a Bisericii”.

Indiferent de controversele cardinalilor cu privire la ce revolutie au declansat, ceea ce reieseclar este mutatia radicala in directia secularismului, ecumenismului si comunismului infaptuitade agentii schimbarii din interior a catolicismului.

Transformarile doctrinare si-au spus cuvantul in anii urmatori cand statisticile legate de numarulparticipantilor la Liturghie, botezuri, preoti, calugari, scoli religioase, etc., au inceput sa dea oimagine exacta a dezastrului. Asta desi pana atunci tendintele erau normale, daca nu chiarincurajatoare. “Am asteptat o noua unitate catolica si, in schimb, am fost expusi la disensiunicare, in cuvintele Papei Paul VI, par sa fi mers de la autocritica la autodistrugere. Am asteptat onoua fervoare, si multi au devenit descumpaniti si plictisiti”, a rezumat situatia trist CardinalulJoseph Ratzinger.

2 / 3

Fumul Satanei in Altar

Scris de Ninel GaneaDuminică, 28 Iulie 2013 22:19

Suveranii pontifi care s-au succedat apoi au transmis mesaje tot mai confuze si inconsistentecatre catolicul obisnuit, probabil singura exceptie fiind actualul rezident al Castelului Gandolfo.De pilda, chiar si un favorit al presei, sau poate tocmai din acest motiv, precum Papa Ioan PaulII, nu a avut mari stanjeneli in a organiza, in 1986, o zi a rugaciunii ecumenice in Assisi alaturide animisti africani (“voodoo people”) sau zoroastrieni persani, a ingenunchea in fata unei statuibudiste sau a pune un simbol asemanator intr-un altar catolic. Inutil sa mai precizez cat dedeparte suntem de universul lui Toma din Aquino “ Moreover if anyone were to have himselfcircumcised, or to worship at the tomb of Mahomet, he would be deemed an apostate.”(Summa Theologiae). Ioan Paul doar a pupat Coranul… In acest context descris mai sus cred ca ar trebui interpretate actiunile si filozofia expuse dePapa Francisc I, care contine trimiteri explicite si implicite catre teologia elberarii. La inceput aufost istoriile de culoare despre mersul cu autobuzul si statul la tigaie, refuzul apartamentuluipapal, al pantofilor rosii sau absenta de la un concert de muzica clasica. Insa declaratiile auconturat un portret din ce in ce mai clar si nelinistitor. “In aceste zile exista foarte multa saraciein lume si este scandalos, pentru ca avem multe resurse si bogatii, pe care le-am putea datuturor(….)Toti trebuie sa ne gandim cum am putea deveni putin mai saraci”. Intr-o carteinterviu, “El Jesuita”, viitorul Papa Francisc I spunea ca teologia eliberarii are plusurile ei cum arfi “optiunea preferentiala pentru saraci”, partea mai problematica fiind “deviatia ideologia”.Aceasta deviatie se traduce in limbaj politic prin comunism. Nu ca “optiunea preferentiala pentrusaraci” ar fi scutita de un filon distructiv pentru catolicism sau nu ar fi contrara traditiei. Ea edoar o varianta edulcorata de marxism, care interpreteaza actiunile si vorbele Mantuitorului incheie sociologica. In opinia Papei Francisc I, daca ar fi sa repete vreuna dintre predicile despre saraci aleParintilor din sec. II sau III, lumea “ar spune despre mine ca sunt Maoist sau Trotkist”. Insa revenind la teologia eliberarii, imbratisata limpede de Suveranul Pontif, ea ofera doua mariperspective pentru radicalii din Vatican si de aiurea. In primul rand, reconfigureaza teologic rolulBisericii, care nu se mai raporteaza cu predilectie la Dumnezeu, ci la popor. “The people” werethe source of spiritual revelation and religious authority. What mattered in theology was how“the people” fared here and now, in the social, political, and economic realities of the evolvingmaterial world” (Malachi Martin – “The jesuits”). Dumnezeu practic iese incetul cu incetul dindiscursul catolic, ramanand doar un Isus revolutionar, in sens marxist. Secundar, Vaticanulrenunta la viziunea sa “otherworldy” si se orienteaza spre constructia unei noi lumi, aici pepamant. “The liberation of the new theology, on the other hand, was specifically a freeing frompolitical opression, economic want, and misery here on earth. More specifically still, it wasfreeing from political domination by the capitalism of the United States” (Malachi Martin, op.cit.) In aceasta interpretare Vaticanul se transforma intr-un imens ONG fara niciun fel de valoaresacramentala, in care pacatele nu mai sunt personale, ci sociale. Iar daca tot transformaBiserica intr-o agentie sociala, atunci inclusiv problema “incalzirii globale”, o conspiratie aticalosiei indelungdocumentata, isi poate gasi un adapost teologic. Bineinteles ca toate problemele invocate (saraci, natura, etc) de Suveranul Pontif pot fi privitedin punct de vedere catolic. Insa ceea ce socheaza este absenta temelor centrale din discursulobisnuit al Vaticanului si punerea in practica a unei filozofii complet opuse fata de traditiacatolica. De la iezuitii conservatori morali si liberali economic, ca Juan de Mariana , catolicismula “evoluat” la iezuiti relativisti moral, socialisti economic, precum Jorge Berdoglio. (Nu iau aici indiscutie nici natura inerent auto-distrugatoare a ordinului iezuit si nici a catolicismului per se.) Ceea ce mi se pare relevant, insa, este lectia pe care ar trebui sa o desprinda ortodocsii. Iarasta vine exact in sensul contrar celor sustinute de Cristian Badilita, de pilda, pentru care“simplitatea franciscana incarnata de papa Francisc are, din cate constat, un ecou foarte pozitivin randul preotilor catolici, al credinciosilor catolici, si ea ar trebui sa nasca macar o « tresarirede orgoliu » si in randul clerului ortodox. Problemele adevarate aici sunt, la ortodocsi, nu lacatolici.” Biserica, dupa cum bine se poate vedea din documentele oficiale ale catolicilor, esteamenintata in principal de subversiune si nu in mod primordial de ong-urile multiculturaliste.“Fumul Satanei a intrat in sanctuarul Catedralei Sf. Petru” (Papa Paul al XVI-lea, 1976).

3 / 3