• • — • i i i ULMII ii ii im iiiMWBMBBMMBMMaHBW»»

— Sa uitâ-te, Ionel, la sfrijita ăsta: atârnă mal greu decft hărăbaia alai

— Atunci, de ce nu-i o dai Iul ? — l-aş da bucuros jucăria pe mână. dar mi-e teamă

c!ostrică i

Anul XV, No. 6, Luni, 16 Februarie 1920

Daca radiuttiul nu găsit dom­nişoara Arbore ; daca principiul ,,plus lourd que l 'air" nu 1-a descoperit doc­torul Creangă ; şi daca metoda de a desintegra materia ca să poţi face aur chiar din tărîţele brutarilor n'a născocit-o colonelul Barca inven­ţia parlamentului a l(i fere este exclu­siv romînească.

Pînă aci ştiam una : Suveică, Kiri-ţopol ori Simulescu trimiteau la Bu­cureşti pe Skileru, pe Dimancea sau pe Iepurescu şi aceştia, adunaţi în dealul Mitropoliei, făceau legi pen­tru de la Carpaţi pînă la Dunăre. A-cuma, de cînd cu Romînia fără par­tidele istorice, Oaia stă la Cameră, Ploaia la Senat şi Ia mijloc Io-nescu-Brăila siejează în parlamentul din piaţa Sărindar, pe cînd d. Take Ionescu ilustrează tribuna de la"" Van ic.

Cu această severă diviziune a mun­cii am ajuns la fenomenul, necunos­cut în nici o ţară cu sistem repre­zentativ, că, adică, aleşii naţiunii, după ce se înjură, în parlament, ca la uşa cortului, se duc, pc urmă, ca să ia noţiuni de politică, la clubul partidului democrat.

Şi parlamentarii cari emigrează din Adunarea Naţională ca să se ducă să execute monologările unui sim­plu particular, cîştigă, într'o şedinţă, ca cultură de istorie contimporană, de o mie de ori mai mult de cît ar fo­losi într'o sesiune de vorbărie în in­cinta unde trage clopotul d. Iorga.

Fiind-că, veţi fi observat ce sumar regulament are Camera de la Vanic : afirmă d. Brătianu, în constituantă, un lucru? La moment, replică, la Vanic, d. Take Ionescu : minte!

Şi scoate documentul. Zice patronul lui Stoian ceva, în

Adunarea căreia d. Moscovici îi dă caracter naţional, minteni răspunde şe­ful democraţilor :

— Minte neruşinat. Şi adaugă:

- Iaca dovada! Se încumete d. Duca să facă o în­

trerupere, numai de cît, pînă să'l ia Camera la : huideo! intervine şi d. Take Ionescu :

— Neadevăr sfruntat! Şi, numai de cît:

Uit'-te şi uit'-te cum s'au pe­trecut lucrurile.

Cine, dar, şi în sesiunea ardele­neasca, va rămîn» toi n*dum»nt atu p ra «cliviISţii c e l o r rari laudă câ, îmbogaţiiidu-sc din sărăcia noastră, au făcut, cu sîugele iloţi'or, ceea ce numesc ei Romînia Mare, acela, drept pedeapsă pentru nevolnicia lui de gu­şat, trebuie băgat cu nasul în Senat ca să slujească de secretar d-lui Fe-rechide şi semenilor lui din cinghelul unde sunt aşezaţi reprezentanţii parti­dului liberal.

Şi nici popă nu'i ar mai trebui. Dar, mă rog : fiindcă se plăteşte

princialrnente celor cari spun minciuni în parlamentul oficial, n'ar fi drept să se acorde diurnă şi celor cari asistă la adunarea unde se restabileşte ade­vărul istoric?

Nu de alta, dar m'aşi duce şi eu.

Opincarul

ORIGINAfcS—i Din viaţa lor.

Sunt câţiva ani de atunci. Dom­nişoara era „vânzătoare" într'un mare magazin din târg, „reion mătăsăiii", de dimineaţa până seara măsurând cu cotu sau me­tru marfa cumpărată de cucoane.

într'o seară de iarnă, in dru­mul spre casă, alunecă şi cade... în braţele unui tasonel ce încă din timpul verei ii făcea curte, petrecând-o regulat până la poarta locuinţei părinteşti.

Fie de vină „flacăra mistui­toare a iubirei", sau, mai d e g r a ­bă, gerul ce domnea afară, poate şi una şi alta, destul c'a doua zi dimineaţă domnişoara a uitat să se mai ducă la magazin, deve­nind „menajera" fasonelului foar­te mulţumit că a găsit dintr'odată slujnică şi amantă de pomană.

Năvălesc nemţii în ţară. Toţi fug încotro văd cu ochii. S'au despărţit şi e i :

— Bonjur ! — Bonjur ! — Or'voar ! E a luând drumul spitalului în

care avea să nască, el pornind

galop în căutarea alteia menită să aibă aceeaşi soartă. S'au des­părţit l iră ură, părâudu le rău d a t a t a timp pierdut in discuţii banale, inutile.

Două luni în urmă — după a-vort — domnişoara a mai alunecat şi cu alţii, prima dragoste jucând rolul poteeci ce trecătorul face dimineaţa prin zăpadă, potecă pe care apoi vor trece nepăsători şi alţi locuitori ai oraşului. Viaţă de animal vagabond care doarme pe unde apucă, rar de două ori pe rând cu aceeaşi figură, vecinie trudită, gonită până 'n ziuă :

— Să nu te vadă vecinii, că mă compromiţi ! — era scuza lor.

A ajuns timpul când a început să regrete liniştea marelui maga­zin în care îşi petrecuse cei mai plăcuţi ani ai tinereţei. Atât de mult îi se încrustase în memorie obiceiurile contractate acolo, că deunăzi, un june naiv întrebând-o :

— Câte parale ? -— Cotu sau metru ? — i-a *

răspuns ea fără să vrea, cu gân­dul aiurea.

* Actualităţi .

De când în Capitală gazul ae­rian funcţionează numai trei ore şi jumătate pe noapte (5' ( 2 —9 seara), funcţionarii ofiţerului stă-rei civile şi d-şoarele casieriţe ale cinematografelor dau pe brânci de lucru.

Veţi zice : „Ce legătură.. ." Uite cum stă chestia : Prin casele mari şi, mai ales,

cele burgheze, servitorii, seara, îşi petreceau timpul să se uite pe gaura broaştei în camera de cul­care a stăpânilor lor. Ori, la 9 fix stingându-se lumina, acest nenorociţi proletari ai maturei şi castronului cu supă, ne mai având nici o distracţie, dau fuga la ci­nematograf, unde se vede şi pe întuneric.

î n t â i ; şi, al doilea : Doamna şi domnul, ne mai

ştiindu-se spionaţi, creează procr«a-ză şi iar creează, imitând operaţia Atotputernicului când a sustras coasta Evei.

*

F U R N I C A 3

Nu v i jucaţi cu . . . d e n s u l !

Cocoanei» noastre dansează. Dansează ziua, dansează noaptea, dansează 'n somn. Şi când au un moment liber, trebue să se gă­sească unu care să le învârtească .. pardon... capul. Picioarele s'au fâ'jut stăpânele creerului— trium­ful femenismului ! Ele comandă, ele fac ce vor : < unu, doi, tre i ! ... un' doi trei L.», la dreapta, la stânga, înainte sau înapoi. Cree-rul tace, ghemuit de frică în cu­tia lui, ca un copilaş care să dă pentru prima oară în scrânciob şi-e teamă să nu cadă. Boala la m o d ă ! Boală grea... uşurătoare de pungi. Câte toalete! Ce de piele pudrată, sus, jos, la dreapta, la stânga... că 'n curând zău dacă vom mai găsi făină pentru fran­zelă. Atunci, vai de brutari: toţi vor da faliment ! Neobositul ca­valer, cu stomacul gol la sfârşi­tul dansului, se va ruga de neo­bosita dansatoare:

— Domnişoară, te rog... — Ştiu.. . Depinde de preţ... — U n pol... un pol ca să vă

l;ng pudra depe umărul drept ! Domnişoara va consimţi... nu

vă scandalizaţi... Altfel riscă, cinci minute în urmă, să danse­ze în braţe c'un cadavru.

Remediul'?.. . Toate uzinele cerebrale lucrea­

ză... fără succes. — Monşer, sunt amărât : ne-

vastă-mea dansează intr'una, cu toţi derbedeii !

— învaţă şi tu să dansezi. — A m încercat, dar nu pot. — Divorţează. — Nici asta nu pot : toată a-

verea am trecut-o pe nume'e neveste-mi. .

— Atunci. . . învaţă-mă tu pe mine ce să fac, că şi eu sunt in halul tău !

Cum a spus un humorist fran­cez : „Dansul e o boală mai pe­riculoasă decât chiar holera : cel puţin d'aia dacă te fereai, nu te imbolnăviai !"

Invenţii practice.

Apropo tot de lipsa de combus­t ib i l

Uzina care luminează cu gaz aerian Capitala, a redus orele fiindcă nu are cărbuni (coks).

Nimic de zis. De boala cărbu­nelui (antrax) suferă ele animalele dar oamenii !

Tot prin criza aceasta a trecut si electricitatea, până ce, in sfârşit, s'a descoperit — minunea minu­nilor ! — apa... nu cu zahăr : apa botezată de francezi l'huitc blanche.

Atunci, şi-a zis unul din direc­torii citatei companii, de co noi n'am înlocui coksul cu cărbunele alb ?

A plecat imediat in Moldova si s'a intors c'un lung şir de va­goane pline eu fasole (cărbunele alb).

In curând bucureştenii vor avea lumină din belşug. O echi­pă de oameni voinici consumă în fiecare dimineaţă un vagon de fasole albă, pentru ca până seara să aibă timp a o transforma în., gaze.

Trăiească — scuzaţi — cărbu­nele alb !

Nocturnă.

Trecuse de mult miezul nop-ţei. Trecuse şi luna la spatele Palatului Atheneului, cel mai vast magazin de vorbe cu firma „La Parlament". O lumină feerică se iradia în spaţiu, înfiorând chena­rele umbrelor negre ce se ridicau dincolo de bariere ca să 'ntunece zorii mult aşteptatei dimineţi. Palace Athene, hotelul cu scufia pe frunte, începuse să se deştepte, luminându-şi ici-colo o fereastră căptuşită alb cu perdele străvezii.

Vaxi lescu se 'ntorcea la braţ cu Miţa, noctambula „cabaret :'-urilor din jurul teatrului.

Miţa îşi rătăceşte privirea 'n spaţiu... exclamă entuziasmată :

— Ce frumos !... ce frumos !... Vaxilescu, emoţionat, o apucă

'n braţe, strângând-o cu foc o pupă şi p'un obraz şi p'altu.

Popescu, care rămăsese in urmă ca să'şi aprindă ţigarea dela un trecător, sbiară de vizavi :

— Fraţilor, nu în faţa hotelu­lui că-i compromiteţi mobiheru !

Nae D. Ţăranu

O nouă invenţie S'a mai spus şi t rebue să r epe ­

tăm şi noi că trăim in secolul al XX şi al... tunului 42. Fără să avem pretenţia de a scrie în cel puţin o duzină de volume, istoria mari lor şi diverselor născociri , amin t im în treacăt, că pr imul şi cel mai m a r e inventator e tot Tatăl Creator care a născocit maşina complicată a o m u ­lui din p ă m î n t : mater ia l ieften din care omul secolului XX nu poate fabrica, prin suflare, decît lulele neînsufleţite. Sau, dacă este un Deus minor in ale politicii şi a re un automobi l ministerial , poate cel mul t însufleţi pămîn tu l lăcindii 1 să sară în formă de praf san noroi in nasul mur i tor i lor contr ibuabil i de r înd.

Şi acum, după această in t rodu­cere haotică ca şi nepă t runsul mis ­ter al Creaţiunii, să ne în toarcem la vremuri le mai positive ale vea­cului nostru şi la... domnu l comi­sar de siguranţă care a inventat de cur înd o drăcie care va face să li se furnice carnea şi să li se zbîr-lească pârul de pe scăfirlie tutulor pungaşi lor de buzunare . Veţi striga poale entuziasmaţi ca Archimede care s sărit despoiat din baie : „Evrika ! Domnul comisar a inven­tat o r încă de bou au tomată şi p re ­văzută cu un aparat chimic care scoate petele vinete şi altul care înăbuşe sgomotul".. . Nu, n'aţi ghi­cit : căci iată de ce este vorba in ziarul „Universul", inventatorul dc pe vremur i al hapur i lo r de că­trăni in ă :

„Domnul comisar Ştefănescu s'a gindit să născocească un apara t — care a fost brevetat şi'i poar tă n u ­mele — pentru combaterea furtu­ri lor dc buzunare . D. comisar a fost ieri la redacţia noastră şi ne-a făcut experienţe cu acest apara t care are un dispozitiv ingenios graţie căruia pungaşul nu poate subtiliza por t -moneul decit rup indu- ţ i haina de care e fixată agrafa şnurului relativ".

Numai că pungaşi i au urîtul obi-ceiu şi... un foificel de unghii m a r ­ca „Absolut" cu care pot tăia, ca şi a treia Parcă din mitologie, orice şnur relativ... Şi totuşi, t rebue să recunoaş tem încă o dată, t ră im în secolul mar i lo r invenţ iuni în care orice mincă tor d,e fasole sleită se intitulează inventator al gazelor a s ­fixiante şi orice orator prost de sub cupola Atheneului , inventator al discursului fără fir... logic.

A u g u s t P ros tu

„Furnica" 12 pagini 75 bani

VIITOAREA GENERAŢIE

— Leaeşule! Scoaiă-te şi du-te la şcoală.

— Sunt surmenat, maman: toată noaptea am visat că stau la arest! i Dam de W. Şlrste #

Anii! XV No. 6 Luni, 16 Februarie iv20 F U ft N f C A r

— IMPRESII QIH TiîâPL'L INVAZIEI -Am ajuns pe la sfîrşiiul lui Sep­

tembre. Vin veşti rele de pe frontul dé la nord.

Trupele de apărare la Dunăre se subţiază văzînd cu ochii.

Trăim o perioadă de nelinişte. Primim un ordin laconic: , regim: n-

tul va lua bivuac la nord-est tie Co-mana".

Peste jumătate dc ceas, alt ordin ; ni-1 amănunţeşte colonelul, dar din modul cum ni-1 transmite, pricepem : numai la primejdie poale ?ă ne cheme aşa de în pripă : „La ora 1 fum. pleca­rea tuturor trăsurilor cari formează trenul regimentar ; înaintea lor, ir nul de luptă, compus din chesoaue, că/ue cu granade, etc.; iar la 2, trupa se va pune în marş in direcţia Cotnana, cu patru kilometri pe oră şi în patru halte. . Apoi : ^ofiţerii vor lua masa mai de vreme la popotă".

Aşa sună ordinul, rece şi cu taine ca sfinxul.

La masă, după ce ne binecuvinlea-ză preotul regimentului, ne întrebăm, fiecare în cuta ascunsă a inimei :

Unde ne ducem? Ce-o fi acolo de e atîta zor aici?

Se anunţă sosirea generalului. E palid, ochii îi sunt cercuiţi ; gla­

sul îi e stins. De cu seară şi pînă a-cum, cînd ne desluşeşte ordinul, a îmbătrînit — de şi e aproape <*)pi-randru.

Ne spune în două-trei cuvinte că mergem Ia nord, probabil la Predeal, pi că ţine foarte mult la faima regi­mentului nostru.

Şi plînge cu două şiruri de lacrămi. Mă făcuse în ajun aghiotant de

batalion, mă pusese pentru avansare şi mă trecuse printre cei ce urmau să fie decoraţi pentru „sîngele rece" pen­tru „curajul" şi pentru tot felul de calităţi ostăşeşti do\édite în luptele din zilele precedente - - calităţi pe cari, ocupat cu altele, n u l e băgasem de seamă, eu.

• Din luptele de Pradeal Un crîmpeiu clin carnetul unui ofi­

ţer dă o idee vagă de ce e războiul-*-cînd nu eşti sémtHfàr.

V r e m e a , a c u m , t r e c e . r e p e d e . Î n c a l e c l i n g u ' c o m a n d a n t u l b a t a l i o n u l u i ,

î m p a r t o r d i n e in d r e a p t a si l a s t i n g ă — o r l n d u i e s e m a r ş u l t u p c l o r şi. p r i v e g b e z să n u s e î n i i m p t e d e z o r d i n e în sat . T r e ­b u i e o s u t a d e j u d e c ă t o r i ca sâ c e r c e t e z e , c î te p r o c e s e - s e i n l a ţ i ş a z ă azi . O f e m e i e se p l â n g e ca- i l i p s e ş t e c o c o ş u l ; a l t a se va i t ă i-â'i a p i e r i t g i sca — o m u l ţ i m e o c a r â s c c ă s o l d a ţ i i ' i au d a t c e p la b u t o i u l cu v i n . In m o m e n t u l , î n să , c â n d g o a r n a s u n ă r u g ă c i u n e a ş i s o l d a ţ i i , d e s c o p e r i ţ i , fac s e m n u l c r u c i i , p u n i n d u - ş i n ă d e j d e a inu i l in b ă r b ă ţ i a l o r d e câ t în a r m a , t o a t e g u i i t e a m u ţ e s c — femei l e se p u n po p l â n s : — U m b l a ţ i snăto.şi , m â c u l i ţ ă . Sa ven i ţ i cu b m e !

D u r e r e a s u p r i m ă t o a t e g l a s u r i l e . N e v e s t e l e , v e n i n d sâ ' ş i v a z ă b ă r b a ţ i i ,

m u l t e p e n t r u c e a d i n u r m ă o a r ă , m e r g a l ă t u r i d e e i .

Sa tu l , c i a d p l e a c a u , p a r e p u s t i u . D a r câ in i i u i l ă a coa.be.

R e g i m e n t u l , c a r e m ă r ş ă l u i e ş t e în c o l o a ­nă , se î m p e s t r i ţ e a z ă c\i a t î t ea fu- te c o l o -raLC, in c a t ia a s p e c t d e c a r n a v a l .

D u p ă p a t r u c e a s u r i a j u n g e m la Coma na, B i v u a c m t r u p a în p ă d u r e şi c ă u t ă m

o r d i n e l e in s t a ţ i e , u n d e c r e d e a m că ne au p r e c e d a t .

t u iul n e r a r u l n o s t r u e r a i n d i c a t că ba­t a l i o n u l II să s e î m b a r c e la o r a 6 — d a r e p e s t e p u t i n ţ a , căc i in g a r ă n n ş t i e n i m e n i c u m ca r e g i m e n t u l a r e şâ p i e c e , ş i şi n u ş t ia l i idcâ s t a t u l m a j o r n u ie -o fă­c u s e c u n o s c u t .

Dar lin se ş t i e n ic i c î n d va sos i g a r n i ­t u r a , cu toa te că se t r i m e s e s e la C o m a n a , cu cinci-şase c e a s u r i î n a i n t e de î m b a r c a r e , u n o f i ţ e r î n s ă r c i n a t sâ o r i n d u i a s c a cel<r i f e b u i c i o a s e p e n t r u p l e c a r e .

A ş t e p t o r e în t reg i şi n u c n ic i u n s e m n de pe c a r e sâ n e o r i n t a m .

C â n d m ă î n t o r c d i n ga ră , la t r u p ă , în p ă d u r e , s o a r e l e e p e as l in ţ i t e .

Ce t r i s t c c o d r u l c î n d îşi p i e r d e p o d o ­aba !

C o m u n i c a i că p o a t e m î i n e , c u m va să p l e c ă m . D e d e r a m ra i ta p r i n s a t p e n t r u d e a le m i n c ă r c i ; n e î n c ă l z i r ă m cu v i n u l ce n e r ă m ă s e s e — şi , d e p r i n ş i cu a d v e r s i t ă ­ţ i le , t n e r i şi e l a s t i c i , n e a ş e z a r ă m su­fletul in e c h i l i b r u d e o c a m riaiă. I l ah lu iu , uri ţ i gan c a r e chilă ' cu v i o a r a , ş i Ca l i s -t r a c h e , c a r e z ice d m cobză , f ăcu ră r e s t u l .

„La g e a m u l t ău ce s t r ă l u c e a o l u m e ' n t r e a g â m ă c u n o ş t e a " e r o m a n ţ a cu r a r e n e lea^'nă ţ i g a n u — şi n u m a i «le că i , fă iă t r a n z i ţ i e , o d a u î n t r ' o zuralic. s ă l t ă r e a ţ ă d e c h i u i e p ă d u r e a p a r ' c ă a r fi n ă v ă l i t - o g o n a c i i .

Ş i , v i c i : n i , b a r a g l a d i n e l e , d u p ă co c i o c o -n e s c buluta p e n t r u t o a t ă l u m e a , să a p l e a ­că , fur i ş , la u r e c b î ă o f i ţ e r i l o r , c ă r o r a le c u n o s c a h t u r i l e , şi 'i ob lo j e sc , p e r ind , ' u n d e s u s ţ i u c ică 'i d o a r e :

C â n t ă ' m i c u c e n u m a i m i e . Că, la a n u l , c i n e ş t ie I

sau : De de, c u c e , g u r a 'ţi ta ce ? Că n ' a m i u b i t ce n u ' m i p ' a c e !

La ora 10 sosi ordin de îmbarcare urgentă. '

Batalionul II e gata şi porneşte în urările şi chiotele celor de la III şi IV, cari urmează să vie după noi peste şa$e ceasuri.

Trenul, cu 60 de vagoane, pare un monstru cu nenumărate articulaţii. U-riaşul are două maşini — dot:ă capete.

Curios: în taina urărilor entusiaste eu cari ne înseţcs'c camarazii de rS-

. mîn să vie In unv,ă\ ptttrlaai eTSlwPrea trîetH » veseliei.

Suntem la 2° Septembrie. Mişcarea -trenurilor militare se face

în cel mai strict secret, ca să hu ne afle. deplasarea trupelor, de aceea şe­ful staţiei Comana a trebuit să puie

• douăzeci de ceasuri pînă să încro­pească garnitura cu care să ne trans­porte urgent, pe cînd Ia Filaret aştep­tau nevestele, copiii, părinţii şi nea­murile regimentului întreg — atîta e de adevărat că ce ştie satul, nu ştie bărbatul!

Nu se opreşte trenul de cît trei •minute, în Dealul Spirei. Mama, care trecuse peste toate consemnele, mă strînge la piept şi, în loc să plîngă, îmi spune senin, ca cum ar fi citit pe S lovă în cartea destinelor: „Nu fii

-trist, maică; ai să te'ntorci acasă. Dn-te de'ţi fă datoria — şi, bun e Dumnezeu".

O femeie bătrînă, bolnavă şi de o slăbiciune aşa în cît să crezi că şi lăcaşul sufletului e dărîmat, pune, de nevoie, atîta virtute în vorbă — şi noi, bărbaţi tineri, înarmaţi pînă în dinţi ,ne lăsăm cuprinşi de durere ca de aburi într'o baie !

Din momentul acesta mă simt alt om. Şi cum fie care dintre noi auzise cîte un cuvînt în Dealul Spirei, se sguduie remizele de cîntecile trupei.

Aci, în intervalul acesta de o clipă, aflam că, înainte de sosirea noastră,

_un plutonier-major, care nu prea avea accent romînesc, se căsnise să deter­mine pe şeful staţiei să nu măi trimită garnitura Ia Comana fiindcă s'a con­tramandat ordinul de îmbarcarea noas­tră.

Şi nu s'a gîndit nimeni să împuşce pe plutonierul care contramanda ordi­nele marelui stat major.

Tot din pricina secretului sever cu care o păstrează evoluţia trupelor, cînd ajungem Ia Ploieşti, mai sus de triajul B. : M. şefii de tren şi amlploia-ţîi de Ia macazuri ne întreabă pe noi unde mergem, ca să ştie pe ce linie să no dea!

Din staţia .de triaj, trenul, în loc să meargă Ia. Ploieşti unde ne propu­sesem să facem o petrecere monstră înainte de a pune pieptul în faţa tunu­lui, deviază şi intra pg o linie de • cărei direcţie nu ne deeleam seama. De la o vreme, însă, încep tfa «ţ deslăntueascS mit ţ i i : <rual*m !x Pudă.

b i- U K NII C A

De aou'rîi. nuni?' • «atr«L Triwufile eu iîîni{i ne dtachid ochii.

La Sinaia, e un -frig Ca la Bobo­tează. Bolnavii şi estropiaţii nu mai au loc în sălile de aşteptare.

Pe peronul gărei clin Buşteni, nu mai e loc: răniţii se sprijinesc unii pe alţii. Căruţele aduc mereu pe cei lo­viţi grav, claie peste grămadă, plini de sînge şi cu pansamentul murdar.

La 7 ceasuri dimineaţa, în ziua de 1 Octombrie, intrăm în Azuga. Tre­nurile merg numai pînă aici, fiindcă Predealul e sub focul duşmanului.

Bubuitul tunului se aude desluşit. Peronul, sălile de aşteptare, linia

ferată din faţa gărei pînă şi parte din biurouri sunt înţesate de răniţi.

Tifonul cu care sunt legaţi e roşiu, aşa în cît 'se pare că rana e la supra­faţă şi sîngerează într'una.

Se scurg răniţii în valuri de pe va­lea Azugei şi de pe şoseaua Predea­lului, spre gării — şi se întrunesc aci ca doui afluenţi ai unui rîu revărsat.

Şi rănile le sunt îngheţate. — Domnule sublocotenent, îmi

spune un vînător, nu ne-om prăpădi a-ţîţia — dar ce să facem noi cu puşca, cînd ei trag numai cu tunurile! Azi noapte ne au topit. Tocmai despre ziuă, cînd ne credeau prăpădiţi, s'au repezit asupra noastră. Dar lasă-i că, şi noi, cînd 'i-am luat la baionetă, varză 'i-am făcut. Nu stau, domnule, la baionetă — roi!

Suntem de trei zile pe drum — şi , primim, din Predeal, ordin ca, grab­nic, să pornim ca să întărim linia de apărare. : i :

Comandantul batalionului argumen­tează, cu logică :

— Am ordin sijperior să aştept so­sirea celor-l-alte batalioane spre for­marea regimentului, şi, cu el com­plect, să stau la dispoziţia diviziei.

Generalul Lambru înţelegea că a-vem dreptate.

— Cum? Să nu se odihnească tru­pa nici un minut?

Batalionul Iii avea să sosească pes­te şase ceasuri, daca n'o avea întir-ziere, ceeace, judecind de pe trecut, nu pare probabil.

Cantonăm oamenii prin case, şi, cum prinseră căpătîiu, adormiră.

Abia aţipii şi mă pomenesc cu un sergent de legătură. Chema ganera-lal pe aghiotantul batalionului.

Mii duc şi primesc ordin ea să Iran

•taft comandantului unităţii porunca de | pune trup» tn marş spr* Pra deal undo vom *ta la dispoziţia colonelului Ştefan eseu, comandantul grupei respective.

Foarte greu formăm coloana de marş. Trupa, ruptă de oboseală, nu sc poate mişca. Cererile de ajutor de la Predeal devin obsesiunc.

Trebuie întărit frontul căci se slă­bise tare.

Noi mergem cu batalionul pe dreap­ta şoselei; pe stînga, se scurg carele cu răniţi.

Pe creştet, verdele bradului s i m t » Uzează speranţa... «

Priveliştea atîtor mutilaţi şi fio: ii pe cari îi dă atîta sînge, puseră plumb în picioarele soldaţilor.

Ajungem la Predeal, unde calea ferată se întretaie cu şoseaua.

Aci, în drum, e un post de prim ajutor: se amputează un deget, se pansează un picior or se bandajază o ţeastă — en cinq sec. Şi pe cînd unii sunt operaţi, cei-l-alţi lungiţi pe brancard, se roagă :

— Nu mă lăsaţi, domnule doftor! Am şase copii acas-ă — şi sunt fără mamă!

In mijlocul drumului, numai tifoa-ne înroşite, numai sînge închegat cu bucăţi de trup.

Ne supără focul inamicului. Ca să'i evităm, ne desfăşurăm în linii de sec­ţie pe flancuri .

Incet-încet începem să ne apropiam de frontul de luptă.

Ne tîrîm pe brînci. Şoseaua o bat cumplit proiectilele

mari —• „purcelile", cum le zic sol­daţii. Cînd cad, fac cîte o groapă tinde se poate înmorniîiita o secţie întreagă.

Pe delături, departe de noi, însă, trimit proiectile cu gaze asfixiante. Face explozie proiectilul şi se ridică sus un fum de culoarea pucioasei care miroase pînă la noi şi ne înăbu­şe, de şi suntem la o distanţă relativ mare .

Ajung cu trupa, tîrîndu-nc pe pîn-tece, pînă la cantonamentul coman­dantului.

Bat nemţii şoseaua de au răscolit-o ca cu plugul.

Am intrat sub traiectoria lor. Drumul e anevoios. Răniţii, curg.

Urla h u i t .

vai le de v<ueit şi de l iu Comandantul grupului Predeal, un

tip de militar adevărat, cu figura ener­gică dar plin de vitejie şi de bunătate, vrea să ne îmbărbăteze şi ne spune că, cu tot sgomotul infernal, artileria duş­manului nu produce aproape de loc

. efectul căutat; că pierderile sunt ne­însemnate şi oa aşteaptă dela noi pe caii ne văzuse în Bulgaria, să fa­cem bărbăteşte faţă împrejurărilor.

Un căpitan de cavalerie, din statul major, ne indică poziţia pe front.

A doua şosea pe care o întîlnim şi care taie drumul de fier, o apucă la dreapta, prin văi şi pe sub coaste. Drumul, făcut de curînd, ducea Ia frontul de luptă.

Pe creasta dealului din faţă, linia de luptă e ocupată de vrăjmaş prin-tr'un asalt de noapte, pe o porţiune de vre-o 400 de metri.

Ni se dă misiunea să-i alungăm ca să stabilim comunicaţia între flancul drept al trupei din stingă şi flancul stîng al trupei din dreapta.

Un pîrîiaş, aproape uscat, alunecă, între două dealuri, printre bolovani cenuşii, pe o albie întreruptă ici-colea din pricină că matca-i spartă de ghiu­lele, prezintă, din distanţă în distanţă gropi în cari puteai intra pînă la brîu.

Răniţi, cari singuri, cari aduşi pe targa, se scurg văitîndu-se, spre şo­sea, Ia medici.

Peste tot tifon, sînge şi hartane. Brancardierii abia se mişcă cu cei

cari n'au parale ori grad... In jos, se coboară brancardeie cu

răniţi ; în sus, înaintează brancardeie trebuincioase batalionului nostru aşa în cît ţesea mereu poteca.

Nu e loc să calci alături de sînge- -şi peste bucăţile de trupuri, trebuie să sări.

Cadavrele presară drumul ca dovle-cii prin po rum buri şi zac Ia soare, bîziite de muşte şi spintecate de pro­iectilele cari plouă într'una.

Brancardierii dau cu piciorul ca să'şi facă drum.

E un miros pestilenţial. Arhîba ld

Aceste „note au început în No. 89, din anul al XlV-lea şi au urmat ţi vor urma regulat.

Oela începutul anului al XV-lea Porcii apar regulat cate două pagini în flecare nnmăr.

Drama de la Senat CEI CARI NU V O R SA PLECE

Ştiu de pe vremea nemţilor, cinci ne guverna Căcău, OU de la Pinkhofs putere •— de atuncea ştiu eu de cită utilitate socială e poliţia de siguranţă. De aceea, cunoscînd foloasele acestei secrete instituţii, foarte m'am mîh-nit cînd am văzut campania întreprin­să de presă ca să ponegrească pe d. Eduar Ciliica, fratele beiului Alba­niei, pentru că ar fi luat 500.000 de franci ca să însoţească pe suveran pn Ardeal.

Şi mă gîndeavn în sinea mea : — Şi daca a luat—ce? Las' să ia!

De ce. c ea poliţie de siguranţă! Dar, ce m'am gîndit eu, ca ce m'am

gîndit eu ; să vedeţi Ia ce s'a gîndit instrumentul secret cu care se menţine ordinea publică.

Zici aşa? Nu vreţi să iau 500.000 de lei pe un voiaj ? Bine. O să vă arăt eu că face de trei ori atîta - ;- dar că eu, din filotimie, vînd în pagubă»

Şi s'au înfiinţat sticleţii la Senat, 'de ună-zi şi au început: cum intră un ministru, caută-1 prin buzunare; îndată ce apărea un senator d i n t r e cei notorii pe la Bazargic sau prin Nagyszeben, ia-1 Ia percheziţie.

Barem pe ziarişti 'i a băgat la chibzuire şi ' i a cercetat pîn' la piele.

Chiu! Vai! Ţipă presa, dom'le, ca din gură de şarpe — dar poliţia de isiguranţă să-i lase, nici de cum.

Acuma, ce se întîmplase? Fratele prinţului Albaniei văzînd

meschineria cîtor-va ziare, care toc­meau, cele 500.000 de lei, ca la uşa cortului, par'că cine ştie ce sumă ar fi azi, 500.000 de lei — a scris cole­gului de la Chişinău:

— Ai ceva bolşevici p'acolo? — Este, a răspuns ăla. — Trimite-mi v reo 3—4 de pro­

bă. , — Expediat, a depeşat cel de la

Chişinău. Pe ăştia 'i căuta d. Ghica, fiind-că,

pasă-mi-tc, după instrucţiuni speciale, la Senat aveau să se prezinte bolşevi­cii ca să facă moarte de om.

S'a întîmplat însă, că transportul poliţaiului din Chişinău a pornit spre alte orizonturi în loc s'o apuce spre Bucureşti, - - şi astfel secreţii d-ltii Ghica n'au avut ocazie să prinză, asu­pra făptuiţii, pe asasinii fioroşi, a că-

moşteni!

Eu sunt nepotu dumitale... Ai greşit adresa, băete: ieşti încă prea tânăr ca să mă poţi

Desen de A. M u r nu

ror piele urma să justifice milioa­nele pe cari le mistuie, anual, cea mai simpatică din cîte grinzi sprijină si­guranţa generală a statului.

Unul dintre ziariştii pe cari d. Ghi­ca 'i lua drept nihilişti, îmi povestea, pe urmă, o anecdotă, pe care cer voie s'o reproduc pe ocolitele.

Ci-că cu prilejul retragerei unei companii romîneşti, un ţigan, tembel şi tofolog, fusese luat prizonier de către turci.

Tura-vura, a scăpat ţiganul, la un moment, şi, glonţ la companie, unde ştia că sunt romînii. Cînd 'l-au văzut camarazii tras la faţă, cu ochii eşiţi din orbite şi evitînd să se aşeze oblu pe laviţă, l-au întrebat pe el :

— Dar ce'ţi făcură, mă, Sandul», spurcaţii dc turci ?

— Iaca, zice ţiganul şi se schin-ceşte par'c'ar fi stat într'un par, iaca, neşte proşti şi heşte parşivi.

— De ce, mă? — Păi, nu zici că mă grămădise,

nene - că 'cea că, zor-nevoie, sunt temee... |

Osman

TI Vizitaţi Cinematograful

L S a l a higienscă, bine 'e'ncăîzită.

Uzină propr ie . F i lme noul , n e u ­zate, dela cele m a i bune case din streinătate .

Urigurul ' a P a r i s

Anecdotele cu Ungurii sunt nu ­meroase în l i te ra tura noastră p o p u ­lară. Variatele subiecte hazlii se în­mul ţesc astăzi cu unul: Ungurul la Paris.

Ungurul acesta se cb iamă mai îndeosebi Apponyi . Mai a re el şi alte n u m e — vr 'o şaizecişicinci — care de care mai răpăi tor , da r ăsta este capul şi quinteseuţa acestei mag-natice delegaţio.

Mare bărbat de stat (cel ma i lung din Europa) , iscusit, d iplomat , p o ­liglot, — cind a porni t dela Buda­pesta a pus r ămăşag cu Hor thy că are să învirtcască pe deget Consi­liul s u p r e m cu aşa hocus-pocus , incit să se întoarcă dela Par is în buzunar cu hegbemonia maghiară rediviva.

Drept care, a rgumentă in faţa Consiliului cam în chipul u r m ă t o r :

— „Domnilor tranţezi, englezi, a-mericani , i talieni şi j aponezi !

„O exper ienţă de zece secole a dovedit, că maghia ru l nu poate să subsiste şi să se îngraşe fără ca să înghită zilnic, cel puţ in un slovac, doi croaţi şi trei valahi... Naţia ma­ghiară însă t rebuie să trăiască şi să crească!!."

La care p r imi drept r ăspuns , ges­tul care în elocvenţa-i inexorabilă Var t raduce prin cuvin te le :

— Nu vedem necesitatea. — Poate nu m a ţ i înţeles cu toţii,

- re luă magnatul regret ind că nu-şi luase de acasă şi o umbre lă de p loa ie ; — pe semne că afară de d-1 Clemenceau, ceilalţi nu prea ştiu bine franţuzeşte...

Şi-şi repetă logosul pe englezeşte, apoi pe italieneşte, — după caic se opri , privind tr iumfător la stalul celor cinci.

Singur Matasui sc uită la el cu oarecare interes, păr înd a-i z ice:

— Haide, spune-o şi pe japoneşte, — pe u rmă aşea/.-o pe note şi cint-o.

Japoneşte insă magnatul a uitat... să înveţe, iar cîl pent ru chitare, orieît e el de ungur, tot a trebuit să pr i ­ceapă că nu mai pr inde.

S'a întors deci la Budapesta cu trei lucrur i , în afară de reţeta cu care doctorii dela Par is au impus vindecarea Ungariei de mega loma-

• i

nie ; 1. cu rămăşagul p i e rdu t ; '1. cu coada 'nt re p ic ioare ; şi 3. cu adap­tarea la ungur a unei alte anecdote popu la re romîneşl i , care p rop r i a -mente glăsueşte despre ţigan.

Căci ca şi Apponyi caic mergind la Par is îşi zicea ; Ăin să* vorbesc Consiliului suprem aşa, şi el n 'o să poată r ă s p u n d e decît aşa, — lot astfel ţiganul cind s'a dus, impins

lip flămlrizeală, la naşi-săii, şi*»a fii cui socoteala

— Eu o să intru ]»P u ş i i , o si pun căciula jos şi o să z i c :—„Bună masa cucoane' ; — hapoi el n 'o să poată zice al lei fără: „Poftim la ea, ţigane'-...

Dialogul însă, in reali tate, a luat cu iotul altă tu rnură :

— Bună masa, cucoane. — Ieşi afară, ţigane. După care ţ iganul, închi/.ind uşa

pe dinafară şi înghiţ ind în sec, a-tîta a ma i pu tu t ofta:

—Ia uite mo, că s'a potrivit ş'aşa...

Ion Grămăticii

B R A Ş O A V E

TWjjitropolitul Moldovei a p ropus înfiinţarea unei ligi care să c o m ­

bată luxul . Foar te frumos. Decât I. P. S. S.

e da tor să dea un exemplu, schim­bând cârja sa arhierească incrustată cu bri l iante, rub ine şi smara lde , cu bastonul meu ţivil de lemn de corn. •

încredinţez pe Mitropolitul P imen că băţnl m e u e modest dar onest, n 'a luat par te la nicio luptă elec­torală şi nici in altă ocazie n'a ser ­vit drept corp contondent , aşa poate li pur ta t chiar de un minis tru al lui Dumnezeu .

Bine înţeles, In ziua când în­săşi Biserica se va hotărî să înfrâ­neze luxul. Căci unde e azi lux mai m a r e ca în biserica ortodoxă, cu podoabele ei de mătase, de pu r ­pură , de au r şi de pietre scumpe, ce-ar mâhn i straşnic pe Iisus cel care umbla desculţ şi în veştminte sărăcăcioase 1 !

JR nun ţând reprezentarea la Teatrul * • Carol cel Mare a operetei «Phi-Phi», un ziar a d a o g ă :

„Libretul e t radus de cunoscutul ziarist E. D. Fagure, care a presărat cuplete şi aluzii la politica r o m â ­nească.

„ . . . costumele cât se poate de suggestive; în scena târgului de statui , voim vedea o serie de femei in (oală splendoarea camei lor tinere".

Târg de statui".' Nu, ăsta e târg pentru comerţ de carne vie, bordel sadea.

Ce satisfacţie pentru autori i noştri dramatici cărora criticul Fagure-i moral is t sever, le censurează cu atâta străşnicie cele mai nevinovate picanterii din piesele lor!

Poftiţi, d o m n i l o r spectatori , la spectacolul ce vă oferă d. Fagure, cu mino re desbrăcate, [neţuri maxi­

male , cabine şepajrate, canapele rorifoT'febile,

JLnecdoia ce vom povesti este ^ * brodată pe o canava adev ta şi, la nevoie, am putea cita nume propr i i .

Cică în consiliul dirigent dela Cluj s'a înfăţişat cineva şi ad r e -sându-se p reşed in te lu i :

— Onor. pres idiu voesc să insi­nuez o chestiune.

— Poftim. — Voi li abreviat . — S'auzim, mă rog. — Nepotul dumi ta le fură! zise

scurt vorbi torul a ră tând cu degetul pe unul din membr i i consil iului .

Acesta protestă : — Neexact! — Am ţ idulă! (răspunse calm cel

în t rerupt ,agi tând o bucată de hârtie). — Calomnie ! — Şi adaog că şi celălalt nepot

al D-tale încă fură! — D o m n u l e preşedinte —r ipos t ă

indignat cel interpelat — sunt in ­dignat de a tare acuză! Eu care în tinereţe am luptat pent ru idealul naţional , eu care a m înfruntat ur­gia temniţelor ungureşti , eu care...

— Se poate , sc poate, — replică cu sânge rece acuzatorul , — no că doar şi izmenele mele mi ' s cura te până nu's. . . pătate!

(Cuvântul în t rebuinţa t începea cu c şi era ceva mai . . . par lamentar . )

Chitim la „Mica Publici ta te- a unui • cotidian bu'cureştean:

„Căsătorie cu domnişoară sau vă­duvă, etate 27—34 ani, religie r o -mână-catol ică cu dotă, doreşte ad ­minis t ra tor agricol inteligent şi bun. Cunoştinţa altor limbi plăcută.'1

De când sunt n 'am citit asemenea spurcăc iuni ! ar zice venerabilul de­puta t popa Saftu de la Braşov.

D o m n u l ăsla adminis t ra tor agr i ­col, innainte de-a'şi formula cererea de căsătorie, t rebuie să Ii azistat la reprezentaţ ia l ibretului .,Pi-Pi" a d-lui Fagure, că prea se gândeşte la blestemaţii!

Take lonescu a fost arestat îm­p reună cu o bandă de falsifi­

catori de bancnote . Pen t ru ca „Viitorului" să nu 'i

vie vreo congestie de bucurie , ne grăbim să adăogăm că e vorba de un oarecare Take lonescu, de m e ­serie mecanic , nu de cunoscutul om politic, cu toate că şi acesta e un ne împăca t adversar al Băncei Naţionale.

Kiriak Napadarjan

MITICĂ LA BAL

Dtmn d* 9. Dansaţi de mult, domnişoară? D'aproape cinci ani. Bre, ce rezistenţă! Eu dansez abia de cinci minute şi am şi obosit.

10 F U R N I C A

Finanţa Naţională

Nu ne întitulam organ indepehdejnt, noi cei de Ia Furnica, pentru că, par le plus grand des hasard's, suntem toti botezaţi; dar, întru cît nu rezultă de nicăieri că am fi afiliaţi la Interna­ţionala lui Trotzki, ca Moscovici, Lupii şi Christescu, putem, pe bun drept, să zicem că suntem naţionali — deşi această afirmare ne lipseşte de privi­legiul acordat minorităţilor de limbă, de rasă ori de religie.

Cu titlul acesta, dar, putem să in­trăm în vorbă cu Vitiorul asupra unui articol recent, articol în care ziarul lui Ionescu-Brăila se vaită că Finanţa Naţională e hulită de presă fiindcă face treburi saşii — de şi aiurea, a-ceastă Finanţa Naţională nu se dă în lături de la tot felul de afaceri fără să fie, ca la noi, obiectul atacurilor permanente ale presei.

Suntem perfect de părerea Viito­rului. Finanţa, pretutindeni ea finan­ţează. In toate ţările, e treaba bănci­lor să schimbe, să împrumute, să pro­cure capitaluri şi să participe la afa­ceri. Finanţa Naţionalii e peste tot lo­cul nervul care pune în mişcare viaţa economică şi comercială. Cu această

. caracteristică, Finanţa Naţională de­vine uzina care creează instrumentul de muncă şi cordialul care dă impuls şi vigoare afacerilor. E, dar, criminală presa care, prefăcându-se că nu vede serviciile imense pe cari Finanţa Na­ţională le aduce statului, sapă şi des-grădinează stîlpul care slujeşte so­cietăţi de coloană vertebrală.

Am pricepe campania daca Finanţa Naţională ar fi în mîini străine sau măcar în mîini le particuf arilor ; dar cînd Banca Naţională e vistieria şi Băncile Romîneşti diferitele ghişeuri ale vistierii; cînd cel care deţine gu­vernul este şi bancherul statului — iar bancherul, pentru chezăşia capi-

; talului împrumutat are monopolul şi al drumurilor de fier. şi al băncilor şi al decretelor legi; cînd, cu alte cu­vinte, dînd în Finanţa Naţională lo­veşti chiar în inima ţărei ; — atunci, războiul pornit înpotriva cametei na­ţionale este de-a dreptul războiu în potriva Romîniei Mari.

Este evident, dar, că cei cari ali­mentează campania în contra F'maiiţei, noastre Naţionale sunt răi feciori a i i ţărei acesteia — 6au, ceea ce e m a i |

S i c t i r a X V I I Eu sunt un brav. Eu nu am frică De nimenea şi de nimica.

Eu pot trăi o săptămînă cu soacrăle a patru gineri. Pot ca să dorm noaptea p 'o bancă în cimitirul Sfînta Vineri, înfrunt chiar o călătorie cu trenul pînă la Galaţi. Războiul iar de isbucneşte, voi în tranşee mă aflaţi. Deşi oroare am de apă, dacă aş fi într 'un vapor, Pe o furtună 'ngrozitoare, eu aş cînta, ştiind că mor. Un hoţ de 'mi-ar intra în casă, mascat, armat pînă în dinţi, I-aş arăta în portofelu'mi sutarul singur Ia părinţi, Şi făr'să tremur nici o clipă faţă d'acest sinistru domn, L-aş obligă să'şi ceară scuze că m'a trezit în van din somn.

Eu nu am frică de stafii, De boli, nici chiar de... doctorii!

...Dar dacă, numai două ceasuri, într'o odaie solitară, j Ar fi ca să ne'nchiză singuri pe mine şi pe diva Smară, Şi dacă dîns'ar fi armată cu-al său volum de poezii,

Ei bine, recunosc, copii, Că eu viteaz ce n'avui frică de nemţi şi nici de zepeline, Atunci 'mi-aş face testamentul şi'ndată m'aş... pardon!... pe mine,

Kiriak Napadarjan

trist, lucrează în solda străinilor, a acelora cari au interes ca d. Vintilă Brătianu să scape din mînă formida­bilele isvoare de bogăţie pe cari le pune în serviciul partidului ale cărui sacrificii pentru binele public nici că Valaori nu le mai poate număra.

Să lăsăm, dar — fac apel la toţi confraţii — să lăsăm Finanţa Naţio­nală să lucreze fără răjghim, pină cînd vom ajunge să plătim mălaiul cu un galben ocaua şi fasolea cu zece lei - - căci, vorba neuitatului Ca rp : statul e cu atît mai prosper cu cît e mai dator, ceea ce, tradus pe limba de toate zilele, ar fi să însem­neze că contribuabilul, părticică din ceea ce se chiamă stat, e cu atît mai chiabur cu cît mai adînc se gunoieşte în chesat.

Bangher

Colaboratorii permanenţi ai «Furnicei» s u n t : George Ranetti (Kiriak N a p a d a r ­jan , C o n t e l e d o T e k i r g h i o l , J o r j D e -lamiz i l , G h e o r g h e B i c i u ş c a , etc.) Iorgu Rădulescu ( fe l d e f e l d e p s e u d o n i m e ) , Ion Gorun (Ion G r ă m ă t i c i i ) , Al. Al. H o d o ş ( S a n d y ) , 1. Botez ( A u g u s t P r o s t u ) şi N. a . Ţăranu (IMIcolo M a s c a l z z o n i , N a e

a l t i m b a n c u , N ă i ţ ă Id io tu) . Caricaturist!: A. M u r n u si F. Şirato.

h Se pr imesc anunţur i d u p ă î n v o | i a l ă , socotite cu linia s a u ilustraţii • c u legende.

Muzică cu d o u ă picioare.

A ajuns profesor de pian fiindcă în copilărie trăgea des clapa pro­fesorilor de liceu, ziua întreagă ţi-nîndu-se după flaşnete ca să le îngîne melodia fluerind. Familia, chemată la consult, a opinat :

— Are mmc&rime de degete : să ştiţi că pungaş se face !

Părintele le-a ascult sfatul şi-1 a băgat la... Conservator.

Azi dă lecţii... nu de bună cu­viinţă. Căci chiar ieri, fiind sin­gur în salonaş cu eleva sa, d-şoara-Mari, şi-a pus pedala pe simţuri, apoi s'a repezit şi-a pupat-o pe amîndoi obraji. După care ispravă, a şterso pe scară'n jos, alegru ma non tropo.

Pianissimo.. .pictnissitno... d-şoara Mari îşi revine moîto vivace, un val cald o cuprinde majestoso din cap pînă'n picioare.

Tînărul, zăpăcit de îndrăzneala avută, toată noaptea a cutreerat

F U R N I C A 11

şantanele, bina hotărît să n'o ia d'a capo. Totuş s'a reîntors.

Eleva Îl aş teaptă oa da obicei, In salonaşul gazdă a pianului. E foarte emoţionată : simte parcă bă­tăile pizzicato ale inimei.

E l intră crescendo... face un pas, doi... aşteaptă să fie dat afară.

D-şoara Mari, roşie de emoţie, il roagă solo-voce :

— D-le profesor, ce zici : dacă am mai repeta odată lecţia de i e n ?

Finale l * • ii.

Autentica.

Ëra pe vremea cînd bucureş-tenii, cu căţel, cu purcelul minis­terial, luase drumul pribegiei de teama nemţilor care invadaseră ţara.

Pjxcelenţa Sa Coşon, cum a a-juns la Iaşi, a pus mina pe tele­fon şi-a comandat :

— Să vie imediat d-nul ajutor de primar !

Cel chemat s'a executat — că doar un ministru li poruncea.

Excelenţa Sa Coşon stă la bi­rou. In faţă, p'un scaun, ajutorul de primar.

— V'am chemat... — Excelenţă' d'aceea am şi ve­

nit. — V'am chemat ca să vă spui

că eu, personal, am nevoe zilnică de paisprezece chilo carne.

— De porc ? — se'nclină res-pectos ajutorul de primar, fără să-şi dea seama de „gafa" ce făcuse.

* D i v e r s e .

Acuzatul pîşeşte smerit, petre­cut de un soldat cu baioneta la puşcă.

Toţ i cei din sala tribunalului Îşi îndreaptă privirile către el.

Prins de-o subită pudicitate, a-cuzatul lăsă capul în jos.

D-nul preşedinte, după ce a răs­foit un dosar :

—Cleşti învinuit că'n noaptea de două spre trei Februarie, te-ai introdus prin spargere in locuinţa cetăţeanului absent Ghiţă Tuslama şi i-ai furat toată rufăria precum

şi o sumă do cinci mii lei ascunsă tutr'o căptuşală de pălărie veche. Spune-na şi nouă ee te a îndem­nat la aceasta?

— D-le preşedinte... — N u aşa. Ridică ochii spre

mine şi spune cinstit motivul. . . Acuzatul se îndreaptă brusc... D-nul preşedinte, surprins: — T u ieşti ?... N u te-am mai

văzut din timpul războiului, la Iaşi , cînd te-am mai condamnat tot pentru furt. Sunt doi ani de-atunci... S'au schimbat multe pe lume.. . Ai fi putut şi tu să'ţi schimbi me­seria...

— Parcă d-voastră v'aţi schim­bat-o.

Vorbă de spirit pentru care a-cuzatul a luat o lună de puşcărie mai puţin decît i se cuvenea.

* Popescu cască : oaaa! Ionexu, vizavi la -aceasi masă

de cafenea, îl imită fără să vrea: oaaaa !

Popescu recască : oaaa ! — Ionexule, nu mai căsca cu

aşa poftă că mă faci să casc şi eu ! — Parcă eu nu m'am molip­

sit dela tine. Oaaaa ! — recască şi vizaviul de-i pîrîe fălcile.

Popescu, bătîndu-se cu palma peste gură ca să'nece un nou căscat:

— Mi se pare că ţi-e somn, Ionexule. . .

— Pardon. Nu vezi c'ai ador­mit pe scaun ?

— Eu, m ă ? . . . Paregzamplu! . . . T u să-mi spui mie astaVL. Cîte ceasuri dormi pe zi ?

— Nici unul. — Nici unu?!

— Fireşte : eu dorm noaptea.

Şcolare . Elevul Popescu Jorj I-iu, din

clasa I-iu primară, vine gîfîind la tată-său şi-i spune :

— Papa, profesorul nostru s'a-leagăi mereu de mine şi nu mai mă lasă'n pace!

— De ce ? — N u ştiu. E u nu-i fac nimic. — Las'că i-arăt eu lu i ! D-nul Popescu, bineînţeles, s'a

supărai : ceeace e colosal — din

două puncte de vedere: 1) fiindcă d nul Popescu e o persoană mar­cantă a partidului dela putere; şi 2) dacă profesoraşul ăla nu mai ţine nici o socoteală de el, persoană influentă la centru, asta însem­nează că guveunul e pe ducă. A-tît de adevărat e că o nenorocire nu vine niciodată s ingură!

După amiazi, Popescu şi-a luat odrasla de mînă, împreună s'au dus la şcoală.

D-nul institutor, contrariu obi­ceiului, era'n clasă.

— Băeatul meu mi-a reclamat că mereu nu-1 lăsaţi in pace.

— Pardon ! — îi răspunde in­stitutorul înţepat. E u mă port cu toţi elevii la fel. Mă ocup de bă­eatul d-tale mai mult, fiindcă e leneş şi nu voesc să rămînă cu lecţiile în urmă. Ca probă să'i pui o întrebare foarte simplă. — P o ­pescu Jorj, ia spune-mi tu mie cît fac două şi cu două ?

Jorjică se bosumtlă.. . întorcîn-du-se spre tatăl său, sbucneşte cu lacrămile în ochi:

— Vezi, papa, şi faţă de tine mă persecută !

Nae D. Ţâranu

Doamnele depozitare de ziare:

Mariţa G. Ionescu, din Urlaţi, Janette M. Weiss, din Tulcea, P. Adăraoiu din Drăgăşani, Clara Bacaln din Săveni, Nalalia Ciobanii din Mărăşeşti

D o m n i i :

I. P . Ianculescu, Roşiorii de Vede,

B. M. Bunescu, Vida-Carto-jani,

R. Weber, Rădăuţi , Nae Grigorescu, Bechet, C. Istrali, librar, Tărgul Lip­

scani (Basarabia). Sunt rugaţi să ne achite ime­

diat sumele ce datoresc din vân­zarea revistei „Furnica". Altfel vom reveni cu amănunte.

PRIMARIA CAPITALEI

O audienţă la d-nul ajutor de primar, doctorul Urechiă.

DNM de A. M