freesia pastrare

17
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA Posibilităţi de păstrare şi valorificare a florilor de fresia Pregătirea produselor horticole din climat controlat pentru valorificare (flori) LAVNIA ALINA POP

Upload: lavinialina

Post on 08-Jul-2016

220 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

valorificarea florilor de freesia

TRANSCRIPT

Page 1: Freesia Pastrare

universitatea de științe agricole și medicină veterinară cluj-napoca

Posibilităţi de păstrare şi valorificare a florilor de fresia

Pregătirea produselor horticole din climat controlat pentru valorificare (flori)

LAVNIA ALINA POP

MASTER- MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI HORTICOLE ÎN CLIMAT CONTROLAT, AN II, SEM I Conf. dr. Vasile Lazăr

Page 2: Freesia Pastrare

Posibilităţi de păstrare şi valorificare a florilor de fresia 2016

RECOLTAREA, SORTAREA ȘI VALORIFICAREA FLORILOR

La freesia, florile se recoltează zilnic, deoarece înflorirea este eșalonată pe o perioadă de

1-2 luni. Lucrarea trebuie făcută în primele ore ale zilei, înainte de încălzirea plantelor sub

influența razelor de soare.

Recoltarea se face prin tăiere cu ajutorul unui briceag foarte bine ascuțit. În cazul când nu

avem bricege bine ascuțite, prin tragere se poate foarte ușor disloca planta. La recoltare se va ține

seama de lungimea tijei florale și de ramificațiile care prin dezvoltare dau flori valorificabile. La

soiurile care au tija principală mult prea scurtă se poate scoate tija din frunze, dar cu multă

atenție să nu se rupă frunzele sau să se disloce planta. Acest procedeu se aplică numai în cazurile

în care se pune un accent foarte mare pe lungimea tijei florale. La culturi cu epoci determinate, la

care nu se urmărește și producția secundară de bulbi se poate recolta tăind tija cu câteva frunze

care măresc valoarea decorative a freesiei.

În cazul în care la prima recoltare se recoltează numai tija principală, tija florilor este mai

scurtă, însă se obține o producție mult mai mare prin dezvoltarea ulterioară a ramificațiilor

inferioare.

Momentul cel mai potrivit pentru recoltarea florilor este atunci cănd cel mult 2-3 flori

sunt deschise. În această fază, florile asigură un decor plăcut în aranjamentele florale de interior.

Dacă florile recoltate sunt destinate transportului la distanțe mai mari se pot recolta și

numai cu o singură floare deschisă.

Prin practicarea acestei metode de recoltare se mărește durata de păstrare a florilor în

vaze, prin înflorirea eșalonată a celorlalți boboci din inflorescență. Dacă se recoltează mai repede

în faza colorării intense a primilor boboci sau chiar deschiderea numai a primului boboc, florile

se păstrează mult mai puțin în vază. Acest lucru se explică prin faptul că în această fază tijele

florale sunt prea crude, prea ierboase, prea moi și în cele mai dese cazuri se ofilesc, nu se mai

deschid toți bobocii, iar în final putrezesc.

1

Page 3: Freesia Pastrare

Posibilităţi de păstrare şi valorificare a florilor de fresia 2016

Imediat după recoltare, florile se așează în cutii de carton, într-un loc ferit de acțiunea

directă a razelor solare. După terminarea recoltatului, se transportă în încăperi special amenajate

pentru sortare.

Stasul prevede trei calități la freesia, după cum urmează: calitatea extra – inflorescența cu

tija peste 30 cm și peste 8 flori; calitatea extra. Având în vedere specificul ramificarii freesiei,

mai ales pentru cultura din sămânță, la noi în țară sortarea și vânzarea se face pe mai multe

calități, în așa fel ca să fie folosite și florile cu tija scurtă.

Cel mai indicat este ca sortarea să se facă odată cu recoltarea. In acest caz, se recoltează

în primul rând florile de calitate superioară și apoi de celălalte calități. În caz contrar, prin

manipularea florilor cu ocazia sortării, în cele mai multe cazuri se depreciază calitatea. La sortare

se face buchete, pe calități și culori a căte 20 de bucăți fiecare. Aceste buchete se leagă imediat

sub flori și în partea inferioară aproape de bază. Imediat după legare, buchetele se așează cu baza

într-un vas cu apă. Este foarte indicat ca florile să se păstreze până la valorificarea într-o încăpere

mai răcoroasă, de preferat la 2-6 grade C cel puțin 2-3 ore.

Pentru transport, legăturile se așează în lădițe de carton, care în prealabil au fost special

pregătite prin așezarea unei hârtii de pergament peste care se pune o hârtie de mătase.

După ce lădița s-a umplut se închide și se leagă cu sfoară. Pe durata transportului e bine

ca temperatura să nu fie prea ridicată și să nu se strivească lădițele prin suprapunerea lor în

număr prea mare.

Pentru o păstrare îndelungată în apartament, florile de freesia trebuie ținute în încăperi

răcoroase iar umiditatea atmosferică să nu fie prea scăzută. De asemenea, este bine să știm că

aerul proaspăt și curat prelungește și durata de păstrare. Lumina din aceste încăperi joacă iarăși

un rol important, cunoscându-se faptul că în camerele luminate florile au o durată mai mare de

păstrare.

La freesia, reînnoirea periodică a tăieturilor de la baza tijelor florale mărește durata de

păstrare. Este indicat ca această operație să fie făcută din 4 în 4 zile. De asemenea, despicarea

tijelor florale la bază, precum și executarea oblică a tăieturii mărește durata de păstrare. Aceste

intervenții au rolul de a mări suprafața de absorbire a apei.

S-a constatat, de asemenea, că schimbarea zilnică a apei nu influențează pozitiv durata de

păstrare, deci nu este necesară.

2

Page 4: Freesia Pastrare

Posibilităţi de păstrare şi valorificare a florilor de fresia 2016

Ca metode de prelungire a duratei de păstrare a florilor amintim îndulcirea apei prin

adăugarea a 15 g zahăr/l apă.

Calitatea florilor joacă de asemenea un rol important. S-a constatat că florile de calitatea I

nu deschid toți bobocii de pe tijă, pe când cele de calitatea a II-a îi deschid.

Durata de păstrare a florilor este cu atât mai mare cu cât se recoltează cu flori mai puțin

deschise. Efectul decorativ maxim este atunci când tijele au 5-6 flori deschise, aceasta se

realizează la cca 8 zile după păstrarea corespunzătoare în cameră.

În concluzie, se poate spune că fresiile fac parte din florile tăiate cu o durată bună de

păstrare. Dacă facem o comparație cu alte flori care înfloresc primăvara devreme sau iarna târziu,

ca: garoafe, lalele, lăcrimioare etc., freesiile ocupă primul loc în ceea ce privește durata de

păstrare.

RECOLTAREA BULBILOR

După recoltarea florilor este foarte indicat ca cultura să se mențină în plină vegetație, în

funcție de posibilități și cultura postmergătoare, 6-8 săptămâni. În această perioadă, mai ales la

început se administrează săptămânal 3-4 îngrășări cu îngrășăminte complexe în concentrație de

0,05%. După aceea, sper sfârșitul perioadei, udatul se reduce treptat, iar înainte de recoltare cu

două săptămâni se întrerupte complet. Pentru a favoriza formarea corespunzătoare a noilor bulbi,

temperatura este indicat să se mențină în jur de 20 grade Celsius ziua și 13 grade Celsius

noaptea.

În vederea recoltării propriu-zise, straturile se curăță bine de frunze, care sunt uscate

complet sau îngălbenite total. Dacă tehnologia culturilor următoare ne obligă să recoltăm bulbii

mai repede, este indicat ca după recoltare, frunzele să se păstreze în contact cu bulbul 3-4 zile,

timp în care substanțele din acestea migrează în bulb.

Dislocarea bulbilor din sol se face cu ajutorul unei furci speciale, urmărind lungimea

rândurilor, spre a evita rănirea bulbilor. Pe suprafețe mari, dislocarea se poate face și mecanizat,

cu ajutorul unor mașini tip cultivator. La recoltare se cere foarte multă atenție, astfel incât să nu

amestecăm cepele a două sau mai multe soiuri. Materialul recoltat se așază în cutii sau site, se

păstrează 2-3 zile în seră spre a se usca bine, fiind ferit de acțiunea directă a razelor solare. După

3

Page 5: Freesia Pastrare

Posibilităţi de păstrare şi valorificare a florilor de fresia 2016

această perioadă, materialul recoltat și pus în lădițe se transportă în camerele de păstrare, unde se

mențin până la replantare.

Înainte de replantare, în august-septembrie, bulbii se sortează. Sortarea se face manual pe

mai multe categorii și anume:

calitatea I peste 2,5 cm diametru;

calitatea a II-a 2,5-1,5 cm diametru;

bulbișori sub 1,5 cm diametru.

Astfel de bulbi pot fi obținuți din cultura pentru flori tăiate sau din culturi speciale pentru

obținerea de bulbi.

Indiferent pe ce cale sunt obținuți, bulbii se pot păstra la o temperatură mai joasă de 1-5

grade Celsius câteva luni.

Pentru a favoriza înflorirea, se aplică un tratament termic prin păstrarea la 28-31 grade

Celsius, timp de 10-12 săptămâni. După această perioadă li se aplică a doua parte a

tratamentului, prin păstrare la 13 grade Celsius, timp de 3-4 săptămâni. Umiditatea relativă a

aerului în timpul tratamentului trebuie să fie 60-80%. Prin aplicarea acestui tratament se grăbește

înflorirea cu 2-3 săptămâni. La o umiditate relativă a aerului prea mare se intensifică atacul

bolilor, iar sub această limită, bulbii se deshidratează și se întăresc mult nemaipornind în

vegetație.

Prin aplicarea tratamentului termic se prelungește perioada de plantare a lor și plantarea

se poate face eșalonat, obținând astfel o înflorire eșalonată în diferete momente ale anului.

Este indicat ca în primele săptămâni după plantarea bulbilor temperatura să nu fie mai

mare de 17 C.

Când bulbii se recoltează în mai-iunie și urmează a fi plantați în august-septembrie, sunt

păstrați în condițiile tratamentului termic deja descris. Aici vom da amănunte cu privire la

instalațiile de tratament termic. La noi în țară nu sunt astfel de instalații. După recoltare, din

motive de economicitate, bulbii sunt preluați de firme specializate în păstrarea și prepararea lor,

care se ocupă și de comercializarea acestora. Desăvârșirea uscării, tratamentele termice propriu-

zise cât și păstrarea de lungă durată au loc în camere speciale echipate adecvat cu instalație de

incălzire, răcire și umidificare și împrospătarea aerului, cu aparatură cu reglare automată a

factorilor de temperatură, aerație, umiditate.

4

Page 6: Freesia Pastrare

Posibilităţi de păstrare şi valorificare a florilor de fresia 2016

Este necesară o cameră pentru desăvârșirea uscării la 27-28 C, cu asigurarea ventilației

forțate care să schimbe aerul o dată pe minut. În cameră bulbii se așează în lădițe cu fundul în

formă de rețea într-un strat de maximum 15 cm.

Pentru tratamentul cu temperaturi înalte de 28-31C sunt destinate alte camere. În acestea,

umiditatea relativă a aerului se reglează automat și se menține 60-80% pentru bulbi și 90%

pentru bulbili. Aici bulbii sunt aduși după sortarea și se ordonează după următoarele elemente:

soi, mărime, epocă de recoltare, epocă de plantare, porveninență, destinație. Marile firme care

livrează materialul preparat pentru epoci determinate, având o mare cantitate de material care se

livrează practic tot timpul anului, au posibilitatea folosirii raționale a instalațiilor.

Tratamentul cu temperaturi joase, 9-13C, se face de asemenea în încăperi izolate termic,

special echipate cu instalații de răcire și încălzire, precum și cu umidificatoare pentru

menținearea umidității relative a aerului între valorile 60-80%. Acest tratament se aplică numai

la culturile cu epoci determinate, pentru grăbirea înfloritului.

Răcirea bulbilor în uscat nu trebuie să dureze mai mult de 2-4 săptămâni, căci altfel

dăunează înrădăcinării. Pentru un tratament foarte eficient, se recomandă răcirea în continuare 2-

3 săptămâni în umed, prin plantarea în lădițe, cutii, în turbă a bulbilor. Plantarea se face cu

atenție și în 2-3 săptămâni bulbii sunt foarte bine înrădăcinați.

Când nevoile de producție cer să se prelungească perioada de repaus mai mult decăt

durata tratamentelor termice, bulbii se păstrează o perioadă de câteva luni prin două modalități,

prin ținerea la temperaturi apropiate de 0C, adică între 1-3C sau prin provocarea împupăriiprin

ținerea la temperatura de 13C, păstrarea de lungă durată intrevine când bulbii se recoltează vara

și se plantează toamna târziu. De asemenea, această situație apare la culturile de înmulțire din

bulbili care se plantează mai târziu.

Bulbii pot fi păstrați o perioada de până la 8 luni în camere speciale, care asigură

temperatura de 1-3C. Este foarte important ca temperatura să nu urce la 9C, deoarece la acest

prag de temperatură, începe deja procesul împupării. Umditatea relativă a aerului trebuie

menținută în limitele de 60-70%. Aerul trebuie schimbat cel puțin o dată pe minut.

Pentru depozitarea pe termen lung, prin prelungirea perioadei de repaus cu ajutorul

temperaturilor indicate, se folosesc numai bulbi și bulbili în perfectă stare de sănătate, fiindcă

altfel apar foarte ușor bolile din depozite, însoțite de putrezire. Este recomandabilă tratarea

bulbilor prin îmbăiere înainte de depozitare. Se cuvine a se menționa faptul că în aceste condiții

5

Page 7: Freesia Pastrare

Posibilităţi de păstrare şi valorificare a florilor de fresia 2016

de păstrare, virusurile din bulbi se înmulțesc foarte mult și se obțin plante cu un grad înaintat de

infecție virotică. De aceea trebuie să nu se folosească bulbi ce provin din culturi virozate.

Având în vedere cele arătate și faptul că după depozitarea la 1-3C înainte de plantare este

necesar un tratament termic la 28-31C timp de 3-4 luni, se poate trage concluzia că se apela la

această metodă de păstrare doar în cazul de forță majoră. La noi în țară se pot păstra în boxele cu

temperatura și umiditatea reglabile din depozitele moderne de legume.

Păstrarea de lungă durată se poate realiza și prin folosirea fenomenului biologic de

împupare, care apare la bulbii de freesia în condiții specifice de temperatură.

Știind că împuparea se produce cel mai bine la 13C, bulbii se depozitează timp de 5-9

luni la această temperatură în condiții de umiditate relativă a aerului de 60-70%. Având în vedere

perioada lungă de depozitarea se are grijă ca umiditatea să nu scadă sub 60% deoarece survine

pietrificarea bulbilor.

În aceste condiții la cca 5 luni de la depozitare, începe fenomenul împupării. Noul bulb

este bine conformat, sănătos, cu solzi mai lucioși, dar este mai mic decât cel pe care s-a format.

Și acești bulbi trebuie menținuți timp de 3-4 luni la 28-31C în vederea plantării. Plantele ce se

obțin din acești bulbi sunt sănătoase și produc mai bine decât din cei păstrați la 1-3C. Această

metodă se aplică cu succes la bulbii mari, dar bulbili, mai ales la cei mai mici, nu este

recomandabilă deoarece nu toți împupează și devin prea mici, fără valoare pentru cultură.

BIBLIOGRAFIE

6

Page 8: Freesia Pastrare

Posibilităţi de păstrare şi valorificare a florilor de fresia 2016

1. Amăriuţei Alexandrina, 1987, Păstrarea florilor tăiate, Ed. Ceres, Bucureşti.

2. Amăriuţei Alexandrina, 1994, Menţinerea calităţii florilor tăiate, Ed. Paco, Bucureşti.

3. Lazăr Vasile, 2006, Tehnologia produselor horticole, Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca.

4. Florin Toma, Floricultură şi gazon (I), Ed. Cris Book Universal.

5. Amăriuţei Alexandrina, 1980, Valorificarea florilor tăiate de garoafe şi trandafiri de seră,

Indrumări tehnice, nr. 44, Bucureşi.

6. Maria Cantor şi colab., 2000, Gerbera, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.

7. Maria Cantor şi colab., 2004, Floricultură şi aranjamente florale, Ed. AcademicPres, Cluj-

Napoca.

8. Maria Cantor .,Ersyebet Buta., 2004, Artă florală, Ed. Todescu, Cluj-Napoca.

9. T. Echim, V. Oprița, 1975, Freesia, Editura Ceres, București

10. www.continentalflowers.com – companie specializată în producerea şi comercializarea

florilor tăiate la o gamă variată de specii;

11. www.floral.nl – companie specializată în comercializarea florilor tăiate;

12. www.hakusansanl.co.jp.– companie specializată în producerea şi comercializarea plantelor

floricole cultivate în ghiveci;

7

Page 9: Freesia Pastrare

Posibilităţi de păstrare şi valorificare a florilor de fresia 2016

8

Page 10: Freesia Pastrare

Posibilităţi de păstrare şi valorificare a florilor de fresia 2016

ANEXE

9

Page 11: Freesia Pastrare

Posibilităţi de păstrare şi valorificare a florilor de fresia 2016

10