REFORMELE FRAŢILOR GRACCHI

Tiberius şi Caius Gracchus erau fii unui înalt demnitar roman de origineplebeiană. Ei au căutat să întărească statul prin reforme care să împiedice decăde-rea micii proprietăţi şi a ţărănimii romane.Mama lor, Cornelia, fiica lui Scipio Africanul, a rămas cunoscută în is-torie pentru educaţia aleasă pe care a dat-o fiilor săi.Fraţii Gracchi au devenit po-pulari datorită ideilor democratice şi talentului de oratori. Fraţii Gracchus au încercat să găsească o soluţie la criza socială a ţărănimii romane şi să reformeze republica în cel mai democratic sens.Senatul i-a eliminat prin violenţă,dar exemplul lor i-a inspirat pe marii reformatori romani

Legea agrară a lui Tiberius Gracchus

Romanii au vândut o parte din pământurile cucerite în război de la vecinii lor, iar o altă parte au făcut-o domeniu al statului1. Aceste din urmă pământuri ei le-au arendat oamenilor nevoiaşi, fără

nici o avere, în schimbul unei mici dări pe care trebuiau s-o plătească tezaurului public. Fiindcă bogaţii începuseră să mărească acest impozit şi-i înlăturaseră pe săraci de la folosirea

pământurilor statului, s-a făcut o lege care oprea pe oricine de a stăpâni mai mult de cinci sute de jugăre2 din aceste pământuri. Hotărârea luată a stăvilit o vreme lăcomia celor bogaţi şi a venit în ajutorul nevoiaşilor, care – în chipul acesta – au rămas pe pământurile arendate lor, păstrându-şi

fiecare partea pe care o avusese de la început.

Dar, mai târziu, proprietarii vecini, cu dare de mână, ajunseră să-şi treacă în folosinţă pământurile luate în arendă, folosind nume închipuite şi – în cele din urmă – ajunseră să le stăpânească făţiş, pe propriul lor nume. Atunci săracii, alungaţi de pe pământurile lor, au început să nu mai arate nici o râvnă pentru îndeletnicirile militare, păsându-le prea puţin chiar şi de creşterea copiilor. Şi astfel, în scurtă vreme, întreaga Italie a putut să vadă că oamenii liberi se împuţinaseră, că – în schimb – ţara era plină de sclavi barbari, mulţumită cărora bogaţii îşi cultivau pământurile, atâţia cetăţeni fiind izgoniţi.

Caius Laelius, prietenul lui Scipio, încercă să îndrepte lucrurile, dar oamenii puternici se împotriviră celor ce voia acela să facă. Temându-se de tulburări, Laelius şi-a părăsit planurile 3. I s-a spus „cel înţelept” sau „cel cuminte”...

Tiberius a fost numit tribun al poporului, reîncepând îndată acţiunea lui Laelius... Fratele său, Caius, într-o carte pe care a scris-o, spune că Tiberius, mergând de la Roma spre Numantia4

şi străbătând Etruria, a văzut acest ţinut pustiu şi a băgat de seamă că toţi plugarii şi păstorii nu erau decât nişte străini – nişte sclavi barbari; atunci a plănuit el acele acţiuni politice care aveau să-i aducă nenumărate nenorociri.

... Dar bogaţii şi cei ce stăpâneau avuţii mari nu numai că s-au împotrivit legii, fiind stăpâniţi de lăcomie, dar mânia şi îndârjirea lor i-au făcut să-l urască şi pe autorul legii şi, astfel, au încercat să împiedice poporul să o ratifice... Iar Tiberius s-a luptat pentru o cauză atât de frumoasă şi dreaptă cu arma cuvântului; căci – înzestrat cum era din plin cu darul vorbirii – era în stare, atunci când vorbea, să facă frumoase chiar lucrurile cele mai obişnuite.

Aşa a fost atunci, când, suindu-se pe tribună, în jurul căreia se îmbulzea poporul, a cuvântat despre cei nevoiaşi:

„Fiarele din Italia au vizuini, au bârloguri unde se pot ascunde ; dar cei ce luptă şi mor pentru apărarea Italiei n-au parte de nimic altceva decât de aer şi de lumină. Ei n-au case, n-au aşezări statornice şi pribegesc împreună cu nevestele şi copiii lor.

Iar înaintea bătăliilor generalii îi mint când îi îndeamnă să lupte împotriva duşmanilor pentru mormintele şi templele lor. Căci nici unul dintre atâţi romani nu are un altar părintesc sau vreun mormânt al strămoşilor, ci ei se războiesc şi mor pentru desfătările şi belşugul altora. Sunt numiţi „stăpânii întregii lumi", dar ei nu au nici măcar o brazdă de pământ a lor”.

...Apoi5 legea agrară a fost votată. Au fost aleşi trei bărbaţi care să cerceteze cum stau lucrurile şi să împartă pământurile ; aceştia sunt: Tiberius însuşi, Appius Claudius – socrul său – şi fratele lui Tiberius, Caius, care lipsea din Roma, plecat fiind să lupte sub ordinele lui Scipio în Numantia.

După ce Tiberius a adus la îndeplinire în chip paşnic treburile acestea, neîmpotrivindu-se nimeni, el a făcut ca să ajungă tribun – în locul lui Octavius – nu vreun om dintre cei cu vază, ci un client al său, Mucius. Atunci cei puternici s-au arătat cât se poate de nemulţumiţi şi, temându-se – fiindcă autoritatea lui Tiberius creştea mereu – l-au copleşit cu ocări în senat...

...Prietenii lui Tiberius, văzând ameninţările şi uneltirile oamenilor de seamă, au crezut că el trebuie să dobândească din nou tribunatul pentru anul următor, ca să fie ocrotit; iar Tiberius a căutat şi de data aceasta să-şi atragă simpatia mulţimii, propunând scurtarea serviciului militar şi acordarea dreptului de apel la adunarea poporului după orice judecată. A mai propus ca judecătorilor de atunci, care erau numai senatori, să li se adauge un număr egal de cavaleri6. Astfel, Tiberius stăvilea pe toate căile puterea senatului...

... La început, lucrurile au mers de minune. La ivirea lui Tiberius, mulţimea a scos un strigăt de bucurie, iar când el s-a urcat pe tribună, oamenii i-au dat o dovadă de dragoste, orânduindu-se în aşa chip încât nici un necunoscut să nu se apropie de el ...

... Între timp, o mare tulburare se iscase în senat. Nasica7 ceruse consulului să vină întrajutorul statului şi să-l răpună pe tiran. Consulul îi răspunde foarte liniştit că niciodată nu va începe o faptă silnică şi că nu va putea omorî pe nici un cetăţean, fără ca el să fi fost judecat ... „Iar dacă poporul – a spus acesta – fie convins, fie silit de Tiberius ar hotărî vreun lucru împotriva legilor, eu n-am să recunosc temeinicia unei atare hotărâri.”

Atunci Nasica, sculându-se de la locul unde se afla, a grăit următoarele: „Pentru că omul care stă în fruntea statului trădează statul, aceia dintre voi care vor să vină în sprijinul legilor, să mă urmeze !” Şi, rostind aceste cuvinte, îşi puse poala togii deasupra capului şi porni spre Capitoliu.

Toţi însoţitorii lui şi-au înfăşurat toga în jurul braţului stâng, dându-i la o parte pe oamenii care le stăteau în cale. Nimeni nu li s-a împotrivit, căci îi tulbura demnitatea bărbaţilor acelora. Ci toţi au luat-o la fugă, răsturnând pe oricine le stătea în cale.

... Dintre susţinătorii lui Tiberius au murit trei sute, omorâţi cu lovituri de ciomege şi cu pietre. Nici unul n-a fost ucis cu vreo armă de fier.

Istoricii povestesc că de când au fost alungaţi regii, aceasta este prima răscoală din Roma care s-a sfârşit cu vărsare de sânge şi cu omorârea multor cetăţeni. Toate celelalte tulburări – deşi n-au fost mici şi nici iscate pentru pricini mărunte – se potoleau când cele două partide

potrivnice cădeau la înţelegere. Cei puternici se temeau de cei mulţi (s.n.), iar poporul se ruşina în faţa senatului. Şi astfel se punea capăt nemulţumirilor.

Se pare că şi atunci Tiberius ar fi cedat fără greutăţi, dacă i s-ar fi vorbit cu blândeţe. S-ar fi împotrivit şi mai puţin dacă potrivnicii ar fi venit la el fără să dorească vărsare de sânge şi ucideri, căci în jurul lui el n-avea mai mult decât trei mii de oameni.

Dar – după cât s-ar părea – lupta care s-a dat împotriva lui Tiberius n-a avut loc din pricina faptelor amintite, care au fost doar pretexte, ci au dezlănţuit-o mânia şi ura celor bogaţi. Dovadă sigură în această privinţă este faptul că leşul lui Tiberius a fost supus la toate sălbăticiile şi nelegiuirile. Nu s-a îngăduit fratelui său – în ciuda rugăminţilor acestuia – să-i ia trupul ca să-l îngroape în timpul nopţii. Tiberius, ca şi ceilalţi morţi, a fost aruncat în Tibru...

... Iar senatul, ca să potolească nemulţumirile poporului, nu s-a împotrivit la împărţirea pământurilor şi a dat voie să fie ales de către cei mulţi – în locul lui Tiberius – altcineva care să pună rânduială în treburile acestea.

... Fiindcă poporul era foarte supărat de omorârea lui Tiberius şi, în chip vădit, aştepta un prilej să se răzbune – Nasica chiar fusese ameninţat cu darea în judecată – senatul, care se temea de soarta omului acestuia, a hotărât să-l trimită în Asia, deşi împrejurările n-o cereau...

(Plutarh, Viaţa lui Tiberius Gracchus, 8–9, 13, 16–17, 19–21)

Legile lui Caius Gracchus

Caius, care era înzestrat cu un glas puternic şi pătrunzător şi zguduia poporul prin asemenea discursuri, propuse două legi.

Prin una din aceste legi, în cazul că poporul l-ar fi scos din slujba lui pe vreun magistrat, nu se mai îngăduia omului aceluia să ocupe altă funcţie. Prin cea de-a doua lege, magistratul care ar fi trimis în surghiun pe un cetăţean ce nu fusese judecat, trebuia să fie dus el în faţa poporului pentru a fi judecat.

Prima dintre aceste legi urmărea, în chip făţiş, să-l înjosească pe Marcus Octavius, scos din funcţia lui de tribun de către Tiberius. Cea de-a doua lege îl privea pe Popillius, care, în calitate de pretor, îi exilase pe prietenii lui Tiberius.

Popillius n-a mai aşteptat ziua judecăţii, exilându-se din Italia, iar Caius şi-a retras prima lege pe care o propusese, spunând că face acest lucru fiindcă voieşte să-i fie pe plac mamei sale, care-l rugase să-l cruţe pe Octavius.

...Printre legile pe care le-a propus, urmărind să câştige bunăvoinţa poporului, întrucât ele slăbeau puterea senatului, a fost şi o lege agrară care împărţea pământurile statului cetăţenilor nevoiaşi şi a mai fost şi o altă lege privitoare la ostaşi. Potrivit acesteia din urmă, soldaţii trebuiau să primească îmbrăcăminte pe cheltuiala statului, fără ca – din această cauză – solda lor să fie micşorată: afară de aceasta, nu puteau fi înrolaţi tineri sub 17 ani.

A treia lege, privindu-i pe aliaţi, dădea drept de vot – aşa cum îl aveau cetăţenii Romei – tuturor popoarelor italice.

Cea de-a patra poruncea să fie vândut griul pe un preţ foarte mic oamenilor săraci.

A cincea lege era privitoare la tribunale; ea reducea mult autoritatea senatorilor. Până atunci, senatorii singuri judecau toate procesele şi, din pricina aceasta, erau temuţi de popor şi de cavaleri. Caius a mai adăugat celor trei sute de senatori care judecau, trei sute de cavaleri şi a dat tuturor celor şase sute dreptul de a judeca – deopotrivă – orice pricină1...

... Poporul nu s-a mulţumit numai să aprobe această lege, ci i-a încredinţat lui Caius şi puterea de a-i alege pe cavalerii care trebuiau să judece. El se bucura, în aceste împrejurări, de o autoritate, aş zice, monarhică. Însuşi senatul l-a primit ca sfătuitor. Iar Caius sfătuia întotdeauna să se facă doar lucruri potrivite cu demnitatea senatului. Astfel a fost, bunăoară, propunerea – făcută cu mult simţ al măsurii şi vrednică de toată cinstea – privitoare la griul pe care proprietarul Fabius îl trimisese din Iberia. Căci el a convins senatul să vândă acest grâu şi să trimită banii cetăţilor de acolo, învinuindu-l pe Fabius că face ca stăpânirea romană să fie odioasă şi insuportabilă pentru supuşi. Iată pentru ce Caius a dobândit în provincii o mare faimă şi s-a bucurat de multă simpatie.

A mai propus şi legi pentru întemeierea unor colonii2 şi pentru construirea de drumuri şi grânare publice. El se făcea supraveghetorul şi administratorul tuturor acestor înfăptuiri, fără să-l istovească toate aceste însărcinări, atât de felurite şi însemnate. Dimpotrivă, aduse treburile la îndeplinire cu o repeziciune uimitoare şi cu o sârguinţă vrednică de laudă, ca şi cum n-ar fi avut să facă decât un singur lucru, şi nu atâtea. Chiar şi cei ce-l urau grozav şi se temeau de el erau uimiţi de străduinţele sale încununate de succes în toate privinţele.

... Fannius3 a fost ales consul, iar Caius tribun al plebei pentru a doua oară, fără ca el să fi cerut sau să fi urmărit acest lucru, şi numai datorită marii simpatii pe care poporul o avea pentru el.

Văzând Caius duşmănia făţişă a senatului şi dându-şi seama că Fannius îl simpatizează prea puţin, a căutat din nou, prin alte legi, să ocrotească poporul. A propus să fie trimise colonii la Tarentum şi Capua şi să se acorde latinilor dreptul de cetăţenie romană.

Dar senatul, care se temea că omul acesta are să ajungă într-adevăr de neînvins, încercă un fel nou şi nemaivăzut de a îndepărta de la el simpatia şi încrederea pe care i-o arăta mulţimea, căutând la rându-i să fie pe placul poporului, – căci îl linguşea cum nu se putea mai bine.

Unul dintre colegii lui Caius era Livius Drusus... Nobilii s-au îndreptat spre acesta şi i-au cerut stăruitor să-l atace pe Caius şi să se împotrivească lui alături de senat, fără să întrebuinţeze violenţa faţă de popor, fără să se ridice împotriva mulţimii, dar, lucrând – ca magistrat – aşa încât să fie pe placul plebei, s-o mulţumească şi în acele privinţe chiar, în care s-ar fi potrivit, să-şi atragă duşmănia ei.

Livius a pus în slujba senatului – tocmai cu acest scop – tribunatul său, propunând nişte legi care nu aveau în vedere nici sprijinirea onestităţii, nici folosul obştesc ; el se străduia – ca într-o comedie – să-l întreacă pa Caius, dobândind simpatia poporului şi linguşindu-i pe cei mulţi ...

... Senatul îl ura pe Caius ca pe un linguşitor al plebei, fiindcă el împărţise oamenilor săraci pământurile, impunând fiecăruia să verse un anumit impozit în tezaurul public. Livius, însă, i-a scutit pe proprietari şi de această contribuţie, fără să nemulţumească senatul.

... După ce Opimius a fost numit consul, s-au abrogat mai multe legi ale lui Caius şi a fost răsturnată orânduirea pe care o introdusese acesta în privinţa Cartaginei. Se urmărea pe toate căile aţâţarea lui Caius, pentru ca el, înfuriindu-se, să dea prin aceasta vreunui om prilejul de a-l

ucide... în ziua în care Opimius voia să anuleze legile lui Caius... unul dintre lictorii consulului – Quintus Atilius – a fost omorât ...

...A doua zi, o dată cu ivirea zorilor, consulul a convocat senatul..., care hotărâ să fie încredinţate lui Opimius depline puteri pentru mântuirea statului şi pentru nimicirea tiranilor.

Atunci consulul a cerut senatorilor să pună mâna pe arme şi a poruncit tuturor cavalerilor să vină dis-de-dimineaţă, aducând fiecare cât doi sclavi înarmaţi...

... Oamenii4 se duceau, rostind numeroase ameninţări şi scoţând strigăte puternice, să ocupe colina Aventinului. Iar Caius n-a voit să se înarmeze, ci s-a înfăţişat doar în togă, precum obişnuia să meargă în forum, având la cingătoare numai un mic pumnal...

... Caius ar fi dorit – după cum se povesteşte – să vină în faţa senatului ca să-l înduplece, dar nimeni n-a încuviinţat acest lucru ... Iar Opimius era foarte doritor să se ajungă la luptă ...

... Nimeni nu l-a văzut pe Caius luptându-se, ci acesta – nespus de mâhnit de cele ce se întâmplaseră – s-a retras în templul Dianei, unde a vrut să-şi pună capăt zilelor. A fost, însă, împiedicat de către doi prieteni ai săi foarte credincioşi: Pomponius şi Licinius. Aflându-se în apropierea lui, aceştia i-au smuls pumnalul din mână şi l-au îndemnat s-o ia din nou la fugă.

...Pe când Caius fugea, nişte duşmani care-l urmăriseră l-au ajuns la Podul de Lemn. Dar Pomponius şi Licinius şi-au silit prietenul să treacă podul înaintea lor, iar dânşii s-au împotrivit urmăritorilor, luptându-se cu aceştia în faţa podului şi n-au lăsat pe nici unul să treacă decât doar după ce au căzut morţi.

În fuga lui, Caius nu era însoţit decât de un singur sclav – pe nume Filocrate. Ca şi la o întrecere, toată lumea îl încuraja, dar să-i ajute nu se arăta nimeni şi nimeni nu voia să-i pună la îndemână un cal – în ciuda cererilor lui stăruitoare. Caius izbuteşte, pentru puţină vreme însă, să le-o ia înainte, refugiindu-se într-o dumbravă sfinţită. Acolo este ucis de sclavul său Filocrate, care – apoi – şi-a curmat singur viaţa.

...Trupul lui Caius Gracchus şi trupurile altor susţinători de-ai săi ucişi au fost aruncate în Tibru. În totul erau trei mii. Avuţiile acestora au ajuns proprietatea statului. Văduvele au fost oprite să poarte doliu...

Când s-au petrecut toate aceste lucruri, poporul s-a dovedit că era slab şi că îşi pierduse încrederea. Dar, la scurtă vreme după aceea, a arătat limpede dragostea lui pentru Gracchi şi părerea de rău pe care o simţea din pricina morţii acestora. Le-a închinat statui, înfăţişându-le privirii tuturor, le-a consacrat locurile unde fuseseră ucişi şi le-a oferit cele dintâi roade ale fiecărui anotimp. Mulţi oameni aduceau acolo zilnic jertfe şi se închinau, ca şi cum s-ar fi aflat în temple consacrate zeilor.

(Viaţa lui Caius Gracchus, 4–6, 8–9, 13–18)

Cumpara publicitate pe E-referate.ro Fraţii Gracchus au încercat să găsească o soluţie la criza socială a ţărănimii romane şi să reformeze republica în cel mai democratic sens.Senatul i-a eliminat prin violenţă,dar exemplul lor i-a inspirat pe marii reformatori romani.-O CRIZĂ NĂSCUTĂ DIN CUCERIRILa începutul anului 121î.Cr.,Roma freamătă la vestea unor pierderi sinistre.Caius Gracchus,însărcinat cu fondarea unei colonii în Cartagina,în Africa de Nord,nu şi-a dus sarcina la bun sfârşit pentru că nişte lupi au dezgropat oasele care delimitau teritoriul viitoarei colonii.Semnele au anunţat,cu alte cuvinte,eşecul operei de reformare a republicii,începute cu zece ani în urmă.La sfârşitul secolului al II-lea î.Cr.,puterea Romei era mai mare ca niciodată.Urmare a cuceririlor fulgerătoare,ea domina,în afara Italiei,Spania,Africa de Nord şi întreg Orientul.Dar această extindere a dezechilibrat profund sistemul republican. Senatul,deşi format din oameni cu experienţă,a profitat pentru a-şi mări puterea în cadrul adunărilor populare.Deschiderea pieţelor,consecinţă a cuceririlor,antrena naşterea unei agriculturi speculative,bazată pe viticultură şi cultivarea măslinilor.Ea dinamiza marile domenii,dar afecta în mod negativ micile proprietăţi,care nu se puteau adapta.Constrânşi de faliment,micii fermieri se înghesuiau la Roma,în căutarea unui loc de muncă.Acesta a fost momentul în care fundamentul social al republicii,lumea cetăţeanului-ţăran era pe cale de a se dezintegra.-ROLUL FRATILOR GRACCHUS IN ISTORIA ROMEITiberius Gracchus a iniţiat proiectul de reformă după o călătorie pe coastele Etruriei(Toscana),zonă pustiită de exodul rural.Fiind din rândurile nobilimii(fiu de senator)Tiberius s-a simţit afectat de crza republicii.La vârsta de treizeci de ani,a fost ales tribun al poporului,magistratură destinată apărării populaţiei de rând.Pentru a opri distrugerea ţărănimii,el a sugerat votarea unei legi agrare care să prevadă distribuirea de loturi din domeniul public celor sărmani.Reforma i-a nemulţumit pe senatori pentru că domeniul public fusese preluat abuziv de către ei.Astfel,aceştia l-au eliminat pe Tiberius la primul său pas greşit.Când fostul tribun a candidat încă o dată în anul următor,acţiune ilegală,Senatul a urzit o revoltă şi Tiberius a pierit asasinat,lovit în cap cu un taburet.Dar stindardul reformei a fost dus mai departe de fratele lui mai mic,Caius,zece ani mai târziu.Ales la rândul său tribun,Caius nu s-a mulţumit să reactiveze legea agrară;o serie întreagă de legi au vizat reforma regimului în ansamblu.O lege referitoare la cereale a decis vânzarea grâului către populaţie la un preţ mic şi o lege judiciară a permis uncţionarea ca juraţi a cavalerilor,în defavoarea senatorilor.Ordinul cavalerilor era al doilea grup important în aristrocaţia romană,cu sarcina de a furniza ofiţeri pentru armată,iar Caius a vrut să-şi bazeze politica pe alianţa dintre plebei şi cavaleri. -VICTORIA ILUZORIE A SENATULUIToate aceste reforme au avut un singur ţel:să diminueze rolul Senatului şi să accentueze caracterul democratic al regimului.O atitudine simbolică ilustrează acest ţel:când vorbeşte în Forum,urcat la tribună,Caius nu mai stă cu faţa spre Senat,aşa cum cerea tradiţia Roma domina Peninsula Italică de două secole,dar italienii nu erau consideraţi cetăţeni romani.Obţinând dreptul de a fi reales tribun,Caius a propus să li se acorde acestora dreptul latin,un statut intermediar,care să îi apropie de cel de cetăţean.Acest proiect i-a şocat pe plebeii care doreau să păstreze pentru ei avantajele cetăţeniei romane.Proiectul a fost deci respins,şi Caius şi-a pierdut o mare parte din popularitate.Senatul a simţit că a venit momentul să acţioneze.În primul rând,l-au declarat pe Caius duşman public;trei mii dintre partizanii săi au fost ucişi într-o revoltă,iar el s-a lăsat sugrumat de un sclav,pentru a scăpa de cei ce-l urmăreau.Senatul a fost mulţumit,dar victoria a fost iluzorie,pentru că episodul fraţilor Gracchus a declanşat criza republicii senatoriale,iar programul lor i-a inspirat pe toţi marii reformatori romani,până la Cezar.