formarea Şi dezvoltarea interesului … si... · cunoaştere al elevilor, la formarea unui...
TRANSCRIPT
Şcoala modernă aşază elevul în centrul reflecţiei sale pedagogice şi didactice,asimilarea
progresivă a cunoaşterii şi abilităţilor, elaborarea noilor construcţii epistemologice într-o viziune
integratoare, sistemică.
Idealul educativ, în societatea democratică, vizează realizarea unui model de dezvoltare şi
manifestare deplină a personalităţii - o personalitate complexă, integrală, armonioasă, care să se
adapteze la schimbările cerute de progresul social, tehnico-ştiinţific, cultural, etic contemporan.
Această personalitate se va forma numai dacă elevul este subiect al propriei educaţii.
Lectura este un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni,
făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj. Ea contribuie la lărgirea orizontului de
cunoaştere al elevilor, la formarea unui vocabular activ, bogat şi colorat, la o exprimare aleasă,
corectă, literară, la educarea sentimentelor estetice.
Sunt factori care determină lectura elevilor: particularităţile de vârstă, preferinţele lor,
climatul familial, măiestria cadrului didactic de a îndruma lectura suplimentară ş.a. Gustul pentru
citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă ce înglobează răbdare, perseverenţă,
continuitate, voinţă.
La vârsta preşcolară, atât familia, cât şi grădiniţa depun eforturi pentru a influenţa
universul copilăriei prin basme, poveşti şi poezii. Această muncă dificilă este trecută la un nivel
superior în primele clase ale şcolii. Lectura propriu-zisă începe după ce copilul reuşeşte singur să
descifreze cu uşurinţă ideile ascunse în spatele semnelor grafice, odată cu descifrarea enigmei
acestor hieroglife, care adesea îl înspăimântă pe copil.
Odată cu intrarea în clasa I a copilului căutăm să-l facem să iubească „cartea”. Fiecare
învăţător citeşte poveşti, poezii, în aşa fel încât, în urma acestor lecturi prezentate iniţial de
dascăl, micii şcolari să simtă şi ei nevoia să citească. Basmele şi povestirile sunt indicate celor cu
ritm de citire rapid, iar celor cu ritm lent, lecturi mai scurte. Autori ca Fraţii Grimm, Andersen şi
mai târziu Ion Creangă şi Petre Ispirescu se vor afla printre autorii recomandaţi pentru vacanţa de
vară.
FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA INTERESULUI ELEVILOR PENTRU LECTURĂ
Nu trebuie minimalizat un lucru esenţial: din cauza ritmului de citire, de multe ori elevii
mici se luptă cu descifrarea semnelor grafice, nereuşind să descifreze ideea transmisă de text.
Învăţătorul încurajează intenţia elevului de „a se lupta” cu descifrarea textului dintr-o
poveste, lăudându-l în faţa clasei ca pe un cititor pasionat. El trebuie să poarte discuţii cu elevul
pe marginea conţinutului povestirilor citite, să observe în ce măsură fiecare elev înţelege
conţinutul celor citite, ştie să aprecieze o carte şi aduce argumente convingătoare că lucrarea
respectivă l-a interesat.
Este foarte important ca elevul să conştientizeze faptul că în lectură nu viteza contează, ci
înţelegerea justă şi deplină a textului, memorarea fidelă a elementelor esenţiale, capacitatea de
reproducere a lor ori de câte ori este nevoie.
Interesul pentru lectură se amplifică începând cu clasa a III a. Vocabularul este mai activ
şi nu mai solicită explicaţii la tot pasul. Gustul pentru lectură însă nu este format.
Uneori, elevul nu are la îndemână cărţile cele mai potrivite cu vârsta, preocupările şi
preferinţele lui, alteori, indiferenţa mediului faţă de lectură determină aceeaşi atitudine. În acest
caz, învăţătorul trebuie să se apropie mai mult de elevi, să le indice lista cu lecturi, să-i pună să
citească chiar cu voce tare, să poarte discuţii despre conţinutul povestirii, să scoată în evidenţă
calităţile personajului pozitiv, să critice personajul negativ, să le explice chiar sensul unor
expresii literare greoaie pentru ei. Dascălul poate recomanda părinţilor ca în fiecare seară să
citească un basm, o schiţă umoristică pentru a-i face pe copii să se simtă bine, să râdă, să
glumească pe seama dialogului dintre personaje.
La clasa a IV a, copiii şi-au însuşit deja tehnica cititului şi încep să se descurce singuri în
alegerea lecturilor – în funcţie de ce-i interesează la anumite discipline: limba română, istorie,
geografie, arte. Pe lângă basme, legende, povestiri, în atenţia elevilor trebuie aduse şi altfel de
lecturi: biografii ale scriitorilor, muzicienilor, artiştilor plastici, fragmente istorice ce constituie
izvoare istorice, lecturi geografice.
Formele de stimulare şi îndrumare a lecturii sunt bine cunoscute: povestirea, citirea
expresivă, lecţiile de popularizare a cărţilor.
Începând cu clasa a V a, lectura independentă a elevilor trebuie organizată şi stimulată
prin diverse măsuri: informări şi recomandări de cărţi, dezbateri tematice pe marginea lecturii
independente, şezători literare, jocuri literare, vizionare de filme, spectacole, îndrumarea elevilor
în vederea achiziţiei de carte.
Şcoala dirijează după principii ştiinţifice lectura, supraveghează efectuarea ei, dar deprinderea
lecturii se formează nu numai în şcoală, ci şi în familie. Povestirea de către un adult a
conţinutului unei cărţi, nu neapărat în întregime, comentarea în mediul familial,reprezintă un
foarte bun mijloc de stimulare a gustului pentru lectură. Prin lectură, elevii sunt conduşi să-şi
formeze capacitatea de a surprinde, de a descoperi conţinuturi şi forme ale realităţii exprimate
printr-o multitudine de modalităţi, să-şi extindă astfel aria cunoaşterii; pătrunzând diversitatea
textelor literare, elevii vor parcurge căi specifice de expresie, asociere cu altele, ceea ce le
permite trecerea de la cunoaşterea concretă la cea abstractă, de la intuiţie la reprezentare şi
fantezie, ajungând în posesia unor instrumente utile descoperirii realităţii înconjurătoare.
Realizarea actului cititului presupune cunoaşterea unor tehnici de lucru corespunzătoare
care să permită celui ce citeşte să se orienteze în text, să desprindă multiple valenţe ale acestuia.
Însuşirea tehnicii cititului este subordonată sarcinii de a-i învăţa pe elevi cum să folosească
manualul, în general cartea, deci de a-i învăţa cum să înveţe. De aceea, se consideră că cititul
reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente ale muncii intelectuale. Asimilarea unor
cunoştinţe fundamentale din diverse domenii trebuie să orienteze cunoaşterea elevilor spre noi
achiziţii, ceea ce presupune în mod necesar dobândirea unor tehnici ale muncii cu cartea.
Cu toată amploarea pe care au luat-o mijloacele audio-vizuale în difuzarea culturii, cartea
rămâne unul dintre cele mai frecvente mijloace de autoinstruire. Lectura cărţii oferă cititorului
prilejuri unice de reflecţie. Ea îndeamnă la introspecţie, angajează valori formativ educative
care îşi pun amprenta asupra întregului comportament al cititorului. Puterea cărţii este mare. În
faţa cărţii trebuie să stai cu inima deschisă, căci ea te instruieşte chiar şi fără i-o ceri, sau poate
chiar atunci când nici nu te gândeşti. Spre deosebire de celelalte surse de informaţie –
televizorul, radioul, cinematograful, internetul, - cartea are un mare avantaj – ea este un prieten
tăcut şi discret, căci îţi oferă ori de câte ori ai nevoie acelaşi răspuns la fiecare întrebare şi-l
repetă până ce l-ai înţeles. O carte o citeşti când vrei, cum vrei şi ori de câte ori vrei. Cartea îţi
oferă posibilitatea să te opreşti mai multă vreme asupra unui pasaj, să te întorci la altul pe care
l-ai parcurs în grabă, să o reiei oricând doreşti. O găseşti oricând, la fel de discretă şi de
credincioasă, ea este foarte înţelegătoare chiar şi atunci când tu n-ai înţeles-o şi te aşteaptă să
revii. O piesă de teatru, un film, o emisiune TV ne impun un anumit ritm de urmărire şi
înţelegere, ne împiedică să insistăm mai mult asupra unor momente care ne-au impresionat.
Doar formarea interesului pentru lectură nu este suficient pentru a face din orice copil un
cititor liniştit care să se cufunde ore întregi în lectura unei cărţi. Este necesar să se formeze
gustul pentru lectură. Odată format, gustul pentru lectură se poate transforma într-o adevărată
pasiune.