FUNCȚIILE ORAȘULUI

Aprovizionarea orașelor• Hrană• Materie primă• Combustibil• Lumină• Încălzire

Aprovizionarea cu apă a orașelor • Element indispensabil al atributului urban• Se fac eforturi considerabile• Orașul Los Angeles, încă din 1913, se alimentează cu apă

de pe versanții estici ai Munților Sierra Nevada, de la 235 km distanță.

• Orașul Brooklyn, în urma lipsei de apă din 1890, a cerut anexarea la New York

Aprovizionarea cu apă a orașelor• Nevoile zilnice de apă per locuitor oscilează în limite

foarte largi, de la oraș la oraș și chiar în cadrul orașului dinspre centru spre periferie

• Începutul secolului al XVIII-lea în Paris se consumau 27 litri/apă/locuitori/zi

• 1935 – 350 litri apă/locuitori/zi• 1963 – 450 litri apă/locuitori/zi• 2010 – 650 litri apă/locuitori/zi

În zonele suburbane – 250 litri apă/locuitori/zi

Aprovizionarea cu apă a orașelor• Nevoile de apă ale orașului sunt direct proporționale cu- Numărul populației- Gradul de dezvoltare a industriei și tipul acesteia- Progresele realizate din punct de vedere a igienei

populației- Condițiile climatice ale teritoriului în cadrul căruia este

plasat orașul

Aprovizionarea cu apă a orașelor• Pentru tratarea unei tone de bumbac sunt necesari 220

m³ apă• Pentru cânepă – 580 m³ apă• Pentru mătase – 800 m³ apă• Pentru oțel – 170 m³ apă• Pentru aluminiu – 1300 m³ apă

• Centralele termoelectrice consumă cca. 30 m³ apă/secundă

Aprovizionarea cu apă a orașelor• Nevoie / individ pentru băut, prepararea hranei, igienă

personală și spălat sunt apreciate la 50-60 litri/zi.

• Dacă locuința dispune de o bună dotare sanitară și grădină, acest necesar trebuie dublat

• Serviciile publice ale unei aglomerații urbane consumă între 35% și 50% din cantitatea totală de apă, iar industria între 10% și 30%.

• Aproximativ 20% din volumul total de apă distribuit unui oraș se pierde în cadrul rețelei de distribuție.

Aprovizionarea cu apă a orașelor• Diferențieri în privința nevoile de apă se constată și în

funcție de zona climatică în care se găsește orașul • Orașele Finlandei, Suediei și Norvegiei• Orașele mediteraneene• Orașele din zona Golfului Persic – problema centrală• Statul Israel a decretat zona lacului Galileii (Tiberiade) ca

teritoriu strategic, acesta asigurând în proporție de 90% nevoile de apă ale țării.

Saturația urbană• Stare limită cu cauze multiple, care frânează ori stopează

evoluția lor• Problemele se pun diferențiat în funcție de mărimea și

resursele spațiului adiacent

Remodelarea orașelor• Orașele nu pot crește în mod nelimitat și anarhic• Dirijare • Proiecte – Germania și Marea Britanie

Proiecte • 1898 – Ebenezer Howard – a lansat ideea ”orașelor

grădin㔕 În centrul unei aglomerații urbane sunt plasate serviciile• Urmează un inel interior cu funcție rezidențială• Apoi, un inel industrial flancat de spații verzi.

• În 1902 a apărut în Marea Britanie primul oraș-grădină - Letchworth

Planul Abercrombie (1943, 1944)• Înființarea de noi orașe (new towns) dincolo de ”centura

verde” a Londrei, în care să fie adăpostită o parte din populația dislocată din zona centrală

• Moscova – orașe satelit – descongestionarea capitalei din punct de vedere demografic

• Orașele nou create – ”organisme complete”• Abercrombie – model strategic pentru dezvoltarea

postbelică a marilor orașe

Japonia – tehnopolis • Orașe noi (reguli arhitectonice îndrăznețe), în proximitatea

unor aglomerații urbane, preluînd de la acestea o parte din funcții, cum ar fi cea comercială, universitară și de recreere

• Japonia – 26 centre• Dezvoltă activități din domeniul high-tech• Programe de susținere a infrastructurilor universitare și a

centrelor civice

SUA – cel mai reprezentativ complex• Santa Clara cu Silicon Valley din California• Cel mai intensiv complex de tip high-tech din lume , cu o

populație de 1,25 milioane locuitori• Fiecare loc de muncă în domeniul high-tech a generat cel

puțin altele două locuri de muncă în domeniu auxiliare și în sfera serviciilor

• Conexiunea dintre cercetarea universitară și instituțiile de tip high-tech stă la baza promovării activităților industriale de vârf (electronică, biotehnologie, tehnologii spațiale etc.)

Funcțiile urbane• Introdus în geografie de Ratzel în 1891• Profesiunea exercitată de oraș• Funcția este definită numai de acele activități care justifică

existența și dezvoltarea orașului, care aduce resursele necesare vieții sale.

2 categorii de funcții• Funcții generale – externe – legate de centralitate, adică

de relațiile cu regiunea

• Funcții particulare – interne

• Funcţiile urbane sunt activităţile umane specifice care se desfăşoară într-un oraş, determinând mărimea şi caracterul dezvoltării urbanistice a acestuia.

• Funcţiile se referă la totalitatea formelor de activitate umană din oraş, prin care se creează locuri de muncă pentru populaţia activă.

Funcţiile urbane pot fi:• de servire a oraşului, prin care este servită populaţia

oraşului, care au importanţă locală şi • funcţii de bază sau funcţii generatoare de oraşe, prin

care oraşul se dezvoltă, are relaţii cu zonele din care se aprovizionează şi în care-şi desface producţia.

• Funcţiile de bază sunt cele mai importante, prin care oraşul este cunoscut şi îşi creează personalitatea.

• Funcţiile urbane sunt condiţionate de: • aşezarea oraşului în teritoriu, • de resursele naturale, • de condiţiile climatice, • de condiţiile mediului, de evoluţia istorică, • de condiţiile social-economice, • de politica economică.

• Funcţiile urbane au caracter istoric, se pot modifica, dispar şi apar altele noi, în raport de cerinţele societăţii omeneşti.

• Diversitatea funcţiilor urbane, nivelul de dezvoltare influenţează mărimea, importanţa şi rolul oraşului în cadrul teritoriului şi în sistemul reţelei de localităţi.

• Principalele funcţii urbane sunt: funcţii economice, de cazare a populaţiei, social-culturale, comerciale, de circulaţie, de cercetare, balneo-turistică, administrative ş.a.

Funcţia comercială• cea mai veche funcţie urbană, având în vedere că oraşul a

fost totdeauna centru de schimb, este prezentă şi astăzi în toate oraşele.

• oraşe cu târguri locale, în special cele din zonele agricole; • în oraşele coloniale, în care se dezvoltă factoriile

comerciale (agenţiilor comerciale) dezvoltate de europeni în colonii, pentru organizarea de schimburi de produse cu populaţia autohtonă (Ex.: francezii au organizat asemenea agenţii în America de Nord, pentru comerţul cu blănuri);

• oraşe ale marilor târguri internaţionale, ca puncte de întâlnire a producătorilor şi comercianţilor, în vederea dezvoltării relaţiilor de schimb. Ex.: Leipzig, Brno, Plovdiv, Nijnii Novgorod.

Funcţia industrială• s-a format odată cu dezvoltarea industriei şi concentrarea acesteia în

oraşe, în urma decăderii activităţilor meşteşugăreşti. • este una din cele mai stabile funcţii urbane din perioada contemporană,

prin care se stabilesc legături cu celelalte funcţii ale oraşelor. • Funcţia industrială – prin construcţiile industriale, amenajările specifice –

se impune în peisaj şi totodată are un impact mare asupra mediului înconjurător. Funcţia industrială este îndeplinită de oraş, prin unităţile sale industriale. Funcţia industrială a fost generată şi de necesitatea aprovizionării populaţiei cu mărfuri, ceea ce a făcut ca unele oraşe industriale să derive din foste centre comerciale

• Dezvoltarea funcţiilor industriale a fost favorizată de prezenţa unor surse energetice, de existenţa unor resurse ale subsolului, de existenţa mâinii de lucru calificate, precum şi de politicile de industrializare şi dezvoltare regională, aplicate în fostele ţări comuniste, dar şi în cele occidentale (Ex.: Clermont – Ferrand, cel mai mare centru al cauciucului din Franţa şi din Vestul Europei).

Funcţia de transporturi• este dezvoltată în strânsă corelaţie cu cea industrială, dar

şi cu nevoile curente urbane (aprovizionarea populaţiei, transportul forţei de muncă).

• Poziţia geografică are rol important în dezvoltarea acestei funcţii, fiind mai mare decât în cazul celei industriale.

• Unele facilităţi naturale – existenţa fluviilor, mărilor, oceanelor pentru porturi, a unor terenuri plane (pentru aeroporturi) precum şi a unor condiţii economice – convergenţa de căi de comunicaţie – au contribuit la dezvoltarea acestei funcţii (noduri feroviare, rutiere, porturi, aeroporturi).

• Funcţia de transporturi feroviare este caracteristică pentru oraşele situate la convergenţa magistralelor feroviare sau în lungul acestora (ex. Transsiberianul). În România, asemenea oraşe sunt Paşcani, Mărăşeşti, Roşiori de Vede, Piatra Olt, în Belarus este oraşul Orsa. În SUA oraşele din centru şi vest, au avut ca factor urbigen construcţia căilor ferate.

• Funcţia de transporturi rutiere s-a impus mai puţin în evoluţia oraşelor. Oraşele, care depind de aceste transporturi, sunt cele fără acces la calea ferată. Ex: în Argentina unele oraşe au apărut la intersecţia şoselelor.

• Transporturile aeriene sunt specifice pentru marile oraşe, în apropierea cărora sunt amplasate aeroporturile. Unele aeroporturi, cele de escală internaţională, joacă rol în viaţa urbană. Ex.: în Gander, Terra Nova din Canada, Shannon din Irlanda.

• Funcţia cultural-educaţională şi de cercetare este caracteristică oraşelor universitare, în care există instituţii specializate în domeniu. Ex. de centre universitare: Coimbra, Salamanca, Oxford, Cambridge, Berkeley (San Francisco), New Heaven, Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca etc.

• Funcţia sanitară (medicală), caracteristică pentru staţiunile balneare, este o funcţie importantă în centrele universitare medicale (Paris, Moscova, Iaşi, Cluj-Napoca, Bucureşti, Sibiu etc.).

• Funcţia turistico-balneară este caracteristică pentru oraşele staţiuni montane şi balneare. Ex.: Predeal, Vatra Dornei, Atlantic City (staţiune balneară a newyorkezilor).

• Funcţia strategico-militară, cu rol important în evul mediu şi secolul XIX-lea, astăzi nu mai este un factor urbigen. Marile oraşe ale lumii păstrează această funcţie, totuşi este mai pronunţată în unele oraşe porturi (baze militare). Ex.: Toulon, Irkutsk, Gibraltar, Vladivostok, Kaliningrad etc.

• Funcţia de cult, bine dezvoltată în evul mediu, a devenit secundară în oraşele contemporane. Are importanţă în centrele de pelerinaj: Mecca, Allahabad, Czestochowa, Loudres, Santiago de Compostela etc.

• Funcţia administrativ-politică, veche, ca şi cea comercială, este caracteristică oraşelor care îndeplinesc funcţia de capitală (de ţară, regiune, judeţ etc.). Aceste oraşe îşi dezvoltă funcţia administrativ politică alături de celelalte funcţii urbane.

• Oraşele cu funcţii complexe sunt acelea care au în structura lor toate funcţiile. În această grupă se încadrează marile capitale ale lumii. Ex.: Paris, Moscova, Tokyo, Londra etc.

• Oraşele industriale sunt acelea în care funcţia industrială este caracteristică şi dă personalitatea oraşului. Se deosebesc mai multe subtipuri: oraşe cu industrie complexă; oraşe monoindustriale.

• Oraşele cu industrie complexă, în care sunt localizate mai multe tipuri de industrii, sunt oraşe mari, cu o poziţie geografică favorabilă, în ele se concentrează fluxuri de materii prime şi mărfuri, în cadrul lor se realizează o producţie industrială diversificată. Ex.: Paris, Londra, Bucureşti, Braşov, Kiev, Budapesta etc.

• Oraşele monoindustriale sau industriale specializate sunt oraşe mici sau mijlocii, favorizate de existenţa unor materii prime, resurse şi de specializarea în unele domenii industriale. Ex.: Petroşani (minier), Victoria (chimie), Hunedoara (siderurgie), Coventy, în Anglia (utilaje), Ludwigshafen, în Germania (chimie), Roubaix, în Franţa (textile), Buhuşi, Cisnădie, în România (textile).

• Oraşele de servicii pot fi specializate în anumite domenii de activitate: oraşe culturale (universitare), oraşe cu activităţi financiar-bancare (Ex: Lugano, în Elveţia; Hartford, în SUA, din statul Connecticut); administrative, (ex.: Canberra), în transporturi (Ex.: noduri feroviare, porturi).

• Oraşele primare se caracterizează prin activităţile agricole, care sunt dominante, alături de care se dezvoltă şi comerţul. Ex.: unele oraşe din ţările slab dezvoltate.