foaie parohiala 1-2016

5
  ÎNDEMNURI PENTRU CR EDINCIOȘI  CATEDRALA ORTODOXĂ SF. Ierarh NICOLAE și SF. M. Mc. GHEORGHE  www.catedrala-sf antugheorghe.r o / E-mail: catedralasfantug heorghe@gmail.com *** Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă!  Ce trebuie să ştim când venim la biserică? 1.Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică?   Noi, toţi creştinii, suntem datori a merge la Sfânta Biserică în toate Duminicile şi sărbătorile de peste an când auzim glasul clopotelor, prin care sfinţiţii liturghisitori cheamă pe toţi creştinii a lua parte cu folos la dumnezeieştile slujbe.  Privitor la această datorie a noastră, Sfânta Scriptură grăieşte: „Sărbătorile Domnului, numite sfinte le veţi vesti la vremea lor... Atunci să nu faceţi nicio lucrare, ci să aduceţi Domnului laudă” (Levitic 23, 37). De nu putem să ne îndeplinim această datorie creştinească, din diferite cauze binecuvântate, apoi măcar să serbăm creştineşte Duminicile şi sărbătorile de peste an, nu în destrăbălari ori nebunie, ci având în suflete necontenitul dor după cele duhovniceşti. 2.Ce rugăciune trebuie să rostim atunci când intrăm în biserică?  Orice rugăciune s-ar spune şi oricât de scurtă ar fi, este bineprimită înaintea lui Dumnezeu. Să se spună numai. Să nu intrăm în Biserică, cum intrăm într -o sală de teatru. Biserica este casă sfântă de rugăciuni şi bunul creştin de la prima cruce pe care şi -o face intrând pe uşă, trebuie să se roage. 3.Când trebuie să vină şi să plece creştinii de la Sfânta Biserică?  Bine ar fi dacă omul credincios, cu sufletul, trupul şi cu inima curată (nu îm  buibat de mâncare sau mahmuri de ospeţe şi beţii), fiind în bună pace cu toţi, ar pleca la biserică mai de dimineaţă, ca aşteptându-l pe preot în Biserică, să poată primi binecuvântarea sa. Însă bun şi folositor lucru este să fim de f aţă măcar la întreaga Sfântă Liturghie. Odată ajunşi în Sfânta Biserică, noi nu trebuie să mai părăsim, fără vreun motiv  binecuvântat, locaşul sfânt, ci trebuie să stăm aici cu frică şi cu cutremur până la sfârşitul slujbei, lăsând toată grija cea lumească şi să ne îndreptăm minţile, prin rugăciune către Dumnezeu, dând slavă şi mulţumire pentru binefacerile dar şi pentru încercările ce ni le -a îngăduit asupra noastră , din marea Sa iubire de oameni. Aşa cum la un ospăţ mergem mai dinainte cu ceva vreme şi nu  plecăm decât la timpul cuvenit, aşa trebuie să procedăm şi când v enim la Ospăţul cel dumnezeiesc care se face în casa lui Dumnezeu, în Sfânta Sa Biserică.  Nerăbdarea şi graba unor creştini de a ieşi din Sfânta Biserică înaintea terminării slujbelor vine de la diavol care se teme ca nu cumva, odată ascultat, Cuvântul lui Dumnezeu să se sădească în inima credinciosului şi astfel să facă rod.  Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă: „ N-ai venit până acum la biserică? Vino de astăzi! Ai venit şi te-ai învrednicit sa-  L întâlneşti pe Hristos? Nu pleca până nu se termină slujba! Dacă  pleci înainte de ase termina, eşti vinovat la fel ca un fugar. Atâtea zile, atâta timp cheltuieşti  pentru satisfacerea dorinţelor tale pământeşti şi nu poţi dedica un ceas -două nevoilor tale duhovniceşti şi lui Dumnezeu? ”. 4.Cum se cuvine să stăm şi ce trebuie să facem în Biserică? nd intrăm în Sfânta Biserică să nu uităm niciodată că intrăm în casa lui Dumnezeu, într - un locaş sfinţit. În Biserică se intră „cu credinţă, cu frica lui Dumnezeu şi cu bună evlavie”. Păşind în Sfântul locaş să părăsim povara grijilor de toate zilele şi sus să avem inimile. Apoi, să ne închinăm cu cuviinţă şi cu evlavie în faţa sfintelor icoane, fără a zăbo vi prea mult, pentru a

Upload: cristian-ovidiu-groza

Post on 23-Feb-2018

218 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Foaie Parohiala 1-2016

7/24/2019 Foaie Parohiala 1-2016

http://slidepdf.com/reader/full/foaie-parohiala-1-2016 1/4

 

 ÎNDEMNURI PENTRU CREDINCIOȘI  CATEDRALA ORTODOXĂ SF. Ierarh NICOLAE și SF. M. Mc. GHEORGHE 

 www.catedrala-sfantugheorghe.ro / E-mail: [email protected]***

Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă!  

Ce trebuie să ştim când venim la biserică? 

1.Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică?  Noi, toţi creştinii, suntem datori a merge la Sfânta Biserică în toate Duminicile şi

sărbătorile de peste an când auzim glasul clopotelor, prin care sfinţiţii liturghisitori cheamă pe toţicreştinii a lua parte cu folos la dumnezeieştile slujbe. 

Privitor la această datorie a noastră, Sfânta Scriptură grăieşte: „Sărbătorile Domnului,numite sfinte le veţi vesti la vremea lor... Atunci să nu faceţi nicio lucrare, ci să aduceţi Domnuluilaudă” (Levitic 23, 37). De nu putem să ne îndeplinim această datorie creştinească, din diferitecauze binecuvântate, apoi măcar să serbăm creştineşte Duminicile şi sărbătorile de peste an, nu îndestrăbălari ori nebunie, ci având în suflete necontenitul dor după cele duhovniceşti.

2.Ce rugăciune trebuie să rostim atunci când intrăm în biserică? Orice rugăciune s-ar spune şi oricât de scurtă ar fi, este bineprimită înaintea lui Dumnezeu.

Să se spună numai. Să nu intrăm în Biserică, cum intrăm într -o sală de teatru. Biserica este casăsfântă de rugăciuni şi bunul creştin de la prima cruce pe care şi-o face intrând pe uşă, trebuie să seroage.

3.Când trebuie să vină şi să plece creştinii de la Sfânta Biserică?  Bine ar fi dacă omul credincios, cu sufletul, trupul şi cu inima curată (nu îm buibat de

mâncare sau mahmuri de ospeţe şi beţii), fiind în bună pace cu toţi, ar pleca la biserică mai dedimineaţă, ca aşteptându-l pe preot în Biserică, să poată primi binecuvântarea sa. Însă bun şifolositor lucru este să fim de faţă măcar la întreaga Sfântă Liturghie.

Odată ajunşi în Sfânta Biserică, noi nu trebuie să mai părăsim, fără vreun motiv binecuvântat, locaşul sfânt, ci trebuie să stăm aici cu frică şi cu cutremur până la sfârşitul slujbei,lăsând toată grija cea lumească şi să ne îndreptăm minţile, prin rugăciune către Dumnezeu, dândslavă şi mulţumire pentru binefacerile dar şi pentru încercările ce ni le-a îngăduit asupra noastră ,din marea Sa iubire de oameni. Aşa cum la un ospăţ mergem mai dinainte cu ceva vreme şi nu

 plecăm decât la timpul cuvenit, aşa trebuie să procedăm şi când venim la Ospăţul cel dumnezeiesccare se face în casa lui Dumnezeu, în Sfânta Sa Biserică.

 Nerăbdarea şi graba unor creştini de a ieşi din Sfânta Biserică înaintea terminării slujbelorvine de la diavol care se teme ca nu cumva, odată ascultat, Cuvântul lui Dumnezeu să se sădeascăîn inima credinciosului şi astfel să facă rod. 

Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă: „ N-ai venit până acum la biserică? Vino de astăzi! Aivenit şi te-ai învrednicit sa- L întâlneşti pe Hristos? Nu pleca până nu se termină slujba! Dacă

 pleci înainte de ase termina, eşti vinovat la fel ca un fugar. Atâtea zile, atâta timp cheltuieşti pentru satisfacerea dorinţelor tale pământeşti şi nu poţi dedica un ceas-două nevoilor taleduhovniceşti şi lui Dumnezeu?”. 

4.Cum se cuvine să stăm şi ce trebuie să facem în Biserică? Când intrăm în Sfânta Biserică să nu uităm niciodată că intrăm în casa lui Dumnezeu, într -un locaş sfinţit. În Biserică se intră „cu credinţă, cu frica lui Dumnezeu şi cu bună evlavie”.Păşind în Sfântul locaş să părăsim povara grijilor de toate zilele şi sus să avem inimile. Apoi, săne închinăm cu cuviinţă şi cu evlavie în faţa sfintelor icoane, fără a zăbovi prea mult, pentru a

Page 2: Foaie Parohiala 1-2016

7/24/2019 Foaie Parohiala 1-2016

http://slidepdf.com/reader/full/foaie-parohiala-1-2016 2/4

 

 ÎNDEMNURI PENTRU CREDINCIOȘI  CATEDRALA ORTODOXĂ SF. Ierarh NICOLAE și SF. M. Mc. GHEORGHE 

 www.catedrala-sfantugheorghe.ro / E-mail: [email protected]***

Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă!  

îngădui şi altora să-şi facă rugăciunile lor. Să luăm aminte să nu împiedicăm pe slujitorii sfântuluilocaş în împlinirea slujbei. Totodată, dacă Sfânta Liturghie a început deja, nu mai venim în faţă săsărutăm Sfintele Icoane, ci cu smerenie aşteptăm sfârşitul slujbei pentru a face asta. 

Bărbatul este dator să se roage fără a avea capul acoperit iar femeia să îşi acopere capulîncă de la intrarea în sfântul locaş, cu un acoperământ decent (femeile măritate, văduvele) . SfântulIoan Gură de Aur vine şi ne lămureşte aceste cuvinte ale  Apostolului neamurilor, precizând maiîntâi că "a se împotrivi cineva acestora, adică a grăi împotrivă, este a fi iubitor de ceartă şinicidecum om cu cugetare sănătoasă”. „Aşadar, a se acoperi (femeia) est e semn al supunerii.

 Apostolul prin aceste cuvinte pregăteşte şi îndeamnă femeia de a căuta în jos, de a se sfii şi de a-

 şi ţine însuşirea sa femeiască”.  Nu umbla şi nu te mişca fără rost în sfânta Biserică, ci rămâi în linişte la locul pe care ţi l-ai

ales dintru început (bărbații în dreapta și femeile în stânga), pentru a păstra liniştea şi buna

rânduială ce trebuie să domnească în Casa Domnului. Nu sta tolănit în strană, ci drept, în picioarecăci aşa ne îndeamnă şi cuvintele „Să stăm bine, să stăm cu frică şi să luăm aminte Sfânta Jertfăcu pace să o aducem!”.  Nu vorbi şi nu râde, ci să te gândeşti că şi îngerii se roagă alături de noi,însă cu frică şi cu cutremur! Dar mai ales nu-ţi roti ochii împrejur, ca să vezi cine a mai intrat saucine iese, ori ce mai face vecinul tău, ci urmăreşte cu băgare de seamă rânduiala slujbei, luând

 parte cu trupul şi cu sufletul la cântările Sfintei Liturghii. 

5.Se cuvine să cânte în biserică credincioşii? Desigur, însă să nu cântăm doar cu glasul ci şi cu inima însă fără să producem   tulburare

cântând mai tare decât ceilalţi, pentru ca să ni se audă glasul, luând-o înainte sau rămânând înurmă şi încurcând astfel pe cântăreţi, căci lucrul acesta este neplăcut şi urechilor noastre şiDomnului şi este spre paguba noastră sufletească. 

6.Ce metanii facem în biserică şi când îngenunchem? S-a obişnuit ca în biserică să se facă două feluri de metanii: metania mare, atingându-se

 pământul cu genunchii, mâinile şi fruntea şi metania mică, cu plecarea capului şi mâinile pe lângăcorp. Înaintea fiecărei metanii se face semnul Sfintei Cruci. Metaniile, mai ales cele cu genunchii,sunt semne ale întristării şi pocăinţei, de aceea se fac în timpul postului, acasă şi la biserică,

înainte de începerea slujbei sau după ce s-a terminat, nefiind obligatorii decât pentru cei care aucanon de la duhovnic. Dar luaţi aminte, în toate duminicile de peste an sunt oprite metaniile marila biserică, pentru că duminica este zi de bucurie, în cinstea Învierii Mântuitorului.  

7.Până când putem aduce daruri şi pomelnice la Sfântul Altar? Părinţii Bisericii ne învaţă că putem aduce daruri şi pomelnice la sfântul Altar în timpul

Utreniei şi la începutul Sfintei Liturghii, până la ieşirea preotului cu Cinstitele daruri  (Heruvic).Iar acest lucr u deoarece până atunci se pomenesc pomelnicele la Sfânta Proscomidie. Preotul nutrebuie întrerupt de la rugăciunile pe care le citeşte în taină, în faţa sfintei Mese, în timpul

Liturghiei.

8.Când ne închinăm în Biserică? În biserică, după ce am ocupat locul cuvenit (bărbații în dreapta și femeile în stânga), nu ne

închinăm  fiecare când vrem sau când ne-am trezit din alergarea gândurilor nestăpânite. Să-l

Page 3: Foaie Parohiala 1-2016

7/24/2019 Foaie Parohiala 1-2016

http://slidepdf.com/reader/full/foaie-parohiala-1-2016 3/4

 

 ÎNDEMNURI PENTRU CREDINCIOȘI  CATEDRALA ORTODOXĂ SF. Ierarh NICOLAE și SF. M. Mc. GHEORGHE 

 www.catedrala-sfantugheorghe.ro / E-mail: [email protected]***

Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă!  

urmărim pe preot şi să ne închinăm când se închină şi el. Dacă nu -l putem vedea, fiind perdeauaSfintelor Uşi lăsată, să fim atenţi când zice „Al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Tot la felsă ne închinăm când aceste cuvinte le auzim rostindu-se la strană, de către cântăreţ. 

În biserică, de fiecare dată când credincioşii sunt blagosloviţi (binecuvântați) cu Crucea saucu Evanghelia, cu o icoană sau cu potirul, îşi fac semnul Crucii şi îşi pleacă capetele. Când sunt blagosloviţi cu lumânări, cu mâna sau sunt tămâiaţi cu cădelniţa, creştinii ortodocşi nu se cuvinesa facă semnul Crucii, ci doar să îşi plece capetele. Totuşi, în vremea săptămânii Sfintelor Paşti,atunci când preotul cădește având Crucea, toţi ne facem semnul Crucii şi răspundem „Adevărat aînviat!" Astfel se cuvine să deosebim între închinăciunile datorate lucrurilor sfinte şi cele d atorate

 persoanelor, chiar de sunt din rândul preoţilor. 

9.Se vorbeşte şi se salută în Biserică? 

Este scris în cărţile de rânduială pentru preot ca, după ce s-a închinat în mijlocul bisericii,să se încline în dreapta şi în stânga spre credincioşi. Acesta   trebuie să fie salutul lui în biserică.Acelaşi lucru îl putem face şi noi credincioşii, dar mai înainte de începerea slujbei. Cunoştinţele

 pot fi salutate cu un gest scurt şi discuţiile vor fi amânate până după slujbă. În timpul slujbei sfintesă fii sfânt. Suntem înaintea lui Dumnezeu, vorbim cu el în rugăciuni şi în cântări. Dacă amîntârziat, ne luăm locul (bărbații în dreapta și femeile în stânga), fără a ne închina pe la icoane,fără vorbe de salut ori strângeri de mâini a prietenilor şi cunoscuţilor. Nu este rău ca şi buniicreştini să aducă la ordine pe cei care vorbesc în timpul slujbei, în biserică, dar cu blândeţe şi fărăzgomot.

„ Pe vremea apostolilor, casele erau biserici; acum biserica a ajuns casă; pe atunci nimiclumesc nu se grăia în casă; acum, nimic duhovnicesc nu se grăieşte în biserică; chiar aici, înbiserică, aţi adus piaţa. Dumnezeu vă grăieşte, dar voi, în loc să ascultaţi în tăcere cele spuse, aşi

 schimbat lucrurile şi vorbiţi de cu totul altceva. Şi de-aţi vorbi de treburile voastr e! Dar nu,

vorbiţi şi auziţi cuvinte ce nu se cuvin! De asta plâng şi nu voi înceta a plânge! ” (Sf . Ioan Gură deAur)

„ N-am batjocori atât de mult biserica dacă am aduce în ea băligar, cât o batjocorim, cuvorbele noastre, grăind unii cu alţii cât suntem aici de câştiguri, de afaceri, de neguţătorii, decele ce n-au nicio legătură cu mântuirea noastră. Ar trebui să fie aici coruri de îngeri, să  facem

din biserică cer, să nu se ştie de nimic altceva decât de rugăciuni necontenite, de tăceredesăvârşită pentr u ascultarea slujbei şi a predicii” (Sf . Ioan Gură de Aur). 

10.Se iau flori din biserică? Este, fraţi creştini, obiceiul, după cum ştiţi, un frumos obicei, ca să se aducă flori la biserică

şi să se aşeze la icoane şi la crucea Mântuitorului. Florile aduse  la biserică sunt un dar al dragosteicreştineşti, sunt un dar curat de mulţumire adus lui Dumnezeu, un semn de cinstire pentru sfinţiireprezentaţi pe icoane. Florile acestea trebuie să rămână acolo până se vor ofili. Ele au fost

închinate lui Dumnezeu şi  Sfinţilor. Cine ne dă nouă dreptul să luăm din darul adus Sfinţilor?Aşadar, acestea odată aduse vor rămâne în biserică până la veştejire , când vor fi înlocuite cualtele.

Sursa: www.or todoxia.md  

Page 4: Foaie Parohiala 1-2016

7/24/2019 Foaie Parohiala 1-2016

http://slidepdf.com/reader/full/foaie-parohiala-1-2016 4/4

 

 ÎNDEMNURI PENTRU CREDINCIOȘI  CATEDRALA ORTODOXĂ SF. Ierarh NICOLAE și SF. M. Mc. GHEORGHE 

 www.catedrala-sfantugheorghe.ro / E-mail: [email protected]***

Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă!  

PROGR MUL SFINTELOR SLUJBE

20 februarieSÂMBĂTĂ 

17.00 –  18.00 VECERNIE

21 februarieDUMINICĂ 

07.30 –  08.0008.00 –  09.3009.30 –  11.30

ACATISTUTRENIESFÂNTA LITURGHIE

22 februarieLUNI

17.00 –  17.30 ACATISTUL MAICII DOMNULUI

23 februarieMARŢI 

17.00 –  17.3017.30 –  18.00

VECERNIEACATISTUL Sf. M. MC. GHEORGHE

24 februarieMIERCURI

harți  

08.00 –  08.4508.45 –  10.3017.00 –  17.30

UTRENIESFÂNTA LITURGHIEACATISTUL Sf. Ierarh IOAN Maximovici

25 februarie JOI

17.00 –  17.3017.30 –  18.00

VECERNIEACATISTUL Sf. Ierarh NICOLAE

26 februarie VINERI

harți  

08.00 –  08.4508.45 –  10.30

UTRENIESFÂNTA LITURGHIE

27 februarieSÂMBĂTĂ 

08.00 –  08.4508.45 –  10.0010.00 –  10.30

UTRENIESFÂNTA LITURGHIEPARASTASE

Preot de rând cu slujirea:

Paroh: Pr. Dr. Sebastian Pârvu 0740.028.0678 

***

RUGĂMINTE! 

Vă rugăm să donați pentru mărirea și amenajarea Paraclisului Sfinților români, de lademisolul Catedralei, urmând ca după Sfintele Paști să pictăm integral acest nou Sfântlocaș. 

Donațiile se fac doar pe bază de chitanță,la Pangarul (Magazinul bisericesc al) Catedralei.

Donatorii și binefăcătorii sunt pomeniți zilnic la Sfântul altar! Vă mulțumim!