FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORTKINETOTERAPIE SI MOTRICITATE SPECIALA

FIZIOPATOLOGIA EFORTULUI

1

CUPRINS

1. 1. Oboseala musculara / pag. 3 2. Oboseala neuropsihica / pag. 5 2. Supraantrenamentul / pag. 7 3. Starea de start / pag. 8

2

1.1 OBOSEALA MUSCULARA

Oboseala locală, musculară este o stare fiziologică reversibilă, consecinţă a depăşirii capacităţii funcţionale a sistemului neuro-muscular, circulator, respirator în urma unor eforturi fizice intense. Capacitatea de a rezista la oboseală variază de la un sportiv la altul şi este în relaţie directă şi cu tipul de efort la care este supus.  Fenomenele care conduc la instalarea fenomenelor de oboseală musculară sunt explicate prin mai multe mecanisme de producere.

1.Epuizarea materialului energetic de la nivelul muşchilor scheletici, deci a compuşilor macroergici şi a glicogenului, este considerată ca factorul cel mai redutabil în instalarea fenomenelor de oboseală locală. Orice activitate sportivă urmează o succesiune în asigurarea energiei contractile:

ATP se transformă în: ADP + energie de contracţie pentru 6 –10 secunde CP se transformă în: energie pentru refacerea ATP, ceea ce poate semnifica 20 secunde de

contracţii musculare glicogenul muscular asigură energia contractilă în continuare pentru 45- 60 secunde.

  Scăderea glicogenului muscular, chiar şi cu numai 30% din valoarea de referinţă pentru sportivul respectiv, poate determina instalarea fenomenelor de oboseală.

2.In instalarea fenomenelor de oboseală un rol important îl joacă aprovizionarea cu oxigen a muşchilor în activitate precum şi acumularea de substanţe rezultate din metabolismul local şi cel general:a.acumularea de peroxizi lipidici interferează activitatea membranei şi a mitocondriei (prezenţa acestor compuşi poate fi anihilată de antioxidante);b.acumularea de protoni, radicali acizi sau acid lactic blochează contracţia musculară;c.acumularea de amoniac la nivelul ficatului poate depăşi capacitatea acestuia în neutralizarea şi formarea de uree;

3.Instalarea fatigabilităţii transmiterii sinaptice explică fenomenele de oboseală musculară prin blocarea transmiterii influxului de la nerv la muşchi: teoria hetecronismului neuromuscular prin blocarea mediatorului chimic.

4.Oboseala joncţiunii neuromusculare se instalează în cazurile de stimulare repetată pe timp îndelungat, astfel încât placa motorie nu mai determină răspunsul în proporţie de 1:1.

5.Cea mai acceptată teorie privind oboseala musculară este cea a mecanismului periferic asociat cu cel central, în care rolul fundamental în apariţia fenomenelor de oboseală revine sistemului nervos central.  

3

Factorii favorizanţi ai oboselii musculare se pot sistematiza astfel:

oboseală musculară excesivă, acumulată prin eforturi anterioare şi care nu a fost îndepărtată prin metodele de refacere cunoscute;

menţinerea unei atitudini/poziţii timp îndelungat; tulburări în statica piciorului sau a coloanei vertebrale; modificarea tehnicii sau a materialelor (încălţăminte, poziţie aparate), ceea ce determină

modificarea stereotipului de mişcare, şi ca urmare apariţia oboselii; începerea efortului specific fără o fază de pregătire prealabilă (încălzire incorectă/

insuficientă) condiţii de mediu extreme (frigul este unul dintre factorii redutabili); regimuri de slăbire pentru obţinerea categoriei; tulburări hidroelectrolitice produse prin căldură excesivă; afecţiuni latente: spasmofilie, anemie feriprivă.

  Factorii care declanşează instalarea fenomenelor de oboseală:

particularităţile sportivului; ritmul rapid de activitate; durata activităţii musculare; pauzele insuficiente între repetări sau între antrenamente.

  Semnele subiective care se pot descrie sunt:

senzaţie de greutate la nivelul grupelor musculare; dureri difuze la compresiunea grupelor musculare; astenie fizică marcată.

  Semnele obiective înregistrate sunt:

scăderea capacităţii de efort în timpul antrenamentului; scăderea forţei musculare; creşterea tonusului muscular; tulburări în coordonarea mişcărilor şi scăderea vitezei de reacţie, de repetiţie.

  Din punct de vedere paraclinic oboseala musculară poate fi pusă în evidenţă prin miotonometria de repaus şi cea de contracţie precum şi prin electromiografie, care pune în evidenţă biopotenţiale de unităţi motorii cu frecvenţă scăzută şi amplitudine crescută.

4

1.2 OBOSEALA NEUROPSIHICA

Oboseala centrală sau neuropsihică este o formă de oboseală care se corelează cu gradul de oboseală musculară.  Oboseala psihică se poate produce ca urmare a: 1.stresului competiţional, 2.scăderea concentraţiei de glucoză din sânge, fiind ştiut că celula nervoasă nu dispune de rezerve şi este dependentă de aportul sanguin, 3.creşterea concentraţiei de aminoacizi din sânge ca urmare a descompunerii proteinelor şi concomitent epuizarea enzimei 5-hidrotriptamină care-I metabolizează (situaţia este mai frecventă la sporturile de forţă).   Simptomatologia clinică se caracterizează prin:

tulburări ale somnului, fie sub formă calitativă, fie cantitative şi însoţite de insomnia de adormire sau readormire;

modificări ale apetitului (fie creşteri, fie scăderi); diminuarea dorinţei de antrenament; scăderea vizibilă a capacităţii de concentrare, de repetare, de învăţare; scăderea atenţiei; modificarea pragului sensibilităţii dureroase.

   Profilaxia acestei forme de oboseală este numai în relaţie cu metodele de refacere postefort pe care la utilizează sportivul, dar şi cu dirijarea antrenamentului care trebuie să respecte principiile fiziologice (accesibilitatea, gradarea efortului, multilateralitatea, continuitatea, individualizarea, utilizarea de eforturi susţinute, igiena antrenamentului, refacerea postefort).  Tratamentul sportivilor care prezintă astfel de forme de oboseală este individualizat şi presupune obligatoriu, ca primă măsură, întreruperea antrenamentelor pe o perioadă de minim 5-6 zile, la care se asociază regim igieno-dietetic, procedee de balneo-fizio-terapie şi, minim, medicamentaţie neurotropă.

   Oboseala supraacută, suprasolicitarea sau supraîncordarea este o formă patologică de oboseală, instalată ca expresie a discordanţei dintre solicitarea, de obicei intensă, dar nu neapărat, şi posibilităţile de răspuns ale organismului. In această formă de oboseală este depăşită capacitatea funcţională şi de rezervă a organismului, devenind ea însăşi un factor psihic traumatizant, mai ales în situaţiile în care sportivul realizează că nu poate face faţă situaţiei sportive impuse.  Suprasolicitarea (supraîncordarea) este o stare patologică acută a organismului care trebuie să fie diferenţiată de supraantrenement, care este o formă patologică cronică.  

5

Factorii favorizanţi în instalarea suprasolicitării:

sportivi insuficient antrenaţi, insuficienta recuperare după diferite afecţiuni sau reluarea prematură a

antrenamentului/competiţiei; intensitatea inadecvată a antrenamentului faţă de momentul de pregătire; utilizarea medicamentaţiei dopping; existenţa unor afecţiuni latente sau parţial tratate; acţiunea factorilor climatici: modificările de altitudine, hipoxia, variaţiile de temperatură.

  Simptomatologia se caracterizează prin:

semnele psiho-neurologice: adinamie, reacţie inadecvată la stimuli, modificări de echilibru, modificarea acuităţii vizuale şi/sau a câmpului vizual, diminuarea reflexelor osteotendinoase;

semne cardio-vasculare: frecvenţă cardiacă crescută, dar nu concordant cu efortul efectuat, palpitaţii, tensiune arterială variabilă (crescută, la unii, sau scăzută la alţii);

semne respiratorii: tahipnee concomitent cu respiraţii superficiale; semne digestive: disconfort digestiv, epigastralgii, hepatalgii la efort, icter, simptomatologie

de ulcer; semne renale: hematurie macro- sau microscopică.

  Cazurile de exitus prin suprasolicitare sunt destul de rare, acestea producându-se în situaţiile afecţiunilor cardiace compensate la limită sau în situaţiile de dopaj.   Sigur că cel mai bun tratament este cel profilactic şi care are în vedere dirijarea atrenamentului, regimul de viaţă al sportivului sau tratamentul corect (la timp, cu respectarea perioadei de tratament, a medicamentaţiei şi a dozei indicate) al afecţiunilor, realizarea sistematică a controlului medical.  Tratamentul curativ este unul de urgenţă, cu transportarea sportivului la spital şi asigurarea funcţiilor vitale.  Reluarea antrenamentelor, după o astfel de situaţie, este permisă numai după 3-4 săptămâni şi atunci cu monitorizare şi program particularizat.

6

2. SUPRAANTRENAMENTUL

Supraantrenamentul este o stare de oboseală cronică patologică, clinică şi preclinică, care se caracterizează prin diminuarea capacităţii de efort şi prin alterarea stării psihice şi neurovegetative a sportivului.  Supraantrenamentul nu trebuie să fie confundat cu ieşirea din formă, pentru că nu reprezintă o stare trecătoare, o indispoziţie ce intervine brusc, datorită unor cauze diverse (schimbarea localităţii, a alimentaţiei, etc). Supraantrenamentul, care este un dezechilibru functional durabil care se instaleaza în urma suprasolicitarilor repetate în procesul de antrenament, se însoteste de o serie de semne subiective si obiective caracteristice si duce la scaderea capacitatii de lucru a organismului si a performantelor sportive. În afara de suprasolicitarea produsa de efortul fizic însusi, exista si alti factori care se asociaza de obicei în declansarea supraantrenamentului, ca de exemplu: repaus (mai ales somn) insuficient, alimentatie necorespunzatoare fata de necesitatile programului de antrenament, asocierea unor cheltuieli importante de energie în afara procesului de antrenament (de exemplu în munca profesionala), tensiunea emotionala intensa provocata de conflicte sociale îndelungate. Alta serie de studii atrage atentia asupra intricarii neuroendocrine în dezechilibrul functional din supraantrenament. Astfel, au fost gasite asociate o inhibitie electroencefalografica anterocorticala si o eliminare crescuta de 17 – cetosteroizi si 17-hidrocorticoizi (prin excces de hormon corticotrop), precum si un frecvent deficit al functiei tiroidiene. Se observa în supraantrenament o crestere a tonusului simpatic atestata de cresterea metabolismului bazal si a frecventei cardiace. Valorile frecventei cardiace cresc fata de cele prezentate anterior de catre sportivul respectiv, atât în repaus, cât si în efort. Se prelungeste perioada de revenire dupa efort. Adaptarea cardiovasculara la efort se îndeparteaza de moduleconomic caracteristic sportivilor bine antrenati. Pot sa apara de asemenea o serie de modificari electrocardiografice. Dezechilibrul neuroendocrin se repercuteaza si asupra metabolismului, suferind în primul rând procesele anabolice. Se produce o negativare a balantei de azot, cu slabire în greutate (în formele avansate). Activitatea motoare sufera în primul rând sub aspectul coordonarii fine a actelor motrice. Aceasta face ca în sporturile în care aceasta coordonare fina are o importanta deosebita, cum sunt, de exemplu, probele alpine la schi, sariturile, jocurile sportive, sa se observe înca de la început scaderea performantelor sportive.

7

3. STAREA DE START

Inca inainte de debutul efortului functiile organismului sunt orientate spre efort : astfel,in momentul inceperii efortului parametrii functionali au nivel mai crescut fata de repaus. Majoritatea sportivilor in repaus in preajma concursurilor,competitiilor sau chiar inainte de inceperea antrenamentelor,manifesta un nivel functional crescut al principalelor aparate si sisteme ale organismului (cardiovascular,respirator,nervos,endocrin. etc.) si care reprezinta reactia organismului la stressul indus de confruntarea cu efortul ce va urma.

Sub denumire de stare de start trebuie sa se inteleaga acea stare speciala precompetitionala a organismului in care activitatea tuturor organelor,aparatelor si sistemelor interesate in activitatea ce se va efectua,au parametrii functionali cu valori crescute realizand un nivel functional de plecare,ridicat. Tipul,durata,intensitatea si momentul de instalare a acestor modificari care alcatuiesc aceasta stare de preefort (stare de start) depind de o serie de factori endogeni si exogeni:

1.Factori endogeni: a) Factori privind personalitatea,dependeti de tipul de sistem nervos al sportivului,fac posibila diferentierea a doua tipuri : sportivi stabili in competitii si labili.Nivelurile diferite de : incredere in propriile forte,de vointa,rigoare cu sine,dorinta de risc,au o influenta evidenta asupra nervozitatii sportivilor in competitii.

b) Starea de antrenament si experienta personala influenteaza modificari fiziologice ale starii de start.Sportivii bine antrenati si in forma sportiva au indicatorii fiziologici la un nivel de plecare mai ridicat si manifesta o dispozitie optima pentru performanta,comparativ cu cei ce simt ca nu sunt in forma si tradeaza o nervozitate exagerata.

8

c) Motivatia Tipul de competitie,semnificatia sa poate influenta diferit starea de start.Competitiile pregatite cu mult timp inainte si care au o mare semnificatie subiectiva,conduc,in general,la stari precompetitive favorizante performantei,dar nu inseamna ca nu pot determina si stari negative.Multi sportivi ating performante foarte inalte in competitii considerate de ei ca putin importante,iar altii nu ating starea de start optima decat in competitii mari,unde si rezultatele sunt pe masura.

2.Factori exogeni: a) Valoarea adversarului constituie o cauza a instalarii anumitor modificari optime sau din contra,dezavantajoase performantei.Un adversar in fata caruia a sportivul a pierdut,poate reprezenta cauza unui comportament apatic sau din contra,febra de start.Chiar sportivii cu sistem nervos echilibrat pot avea manifestari exagerate cand au frica de adversar si abrodeaza cu neincredere concursul.

b) Dificultatea efortului cu cat este mai mare si amploarea modificarilor fiziologice este mai mare.In ceea ce priveste durata efortului ce urmeaza,cu cat acesta este mai mare si manifestarile starii de start apar mai precoce (exemplu: Frecventa cardiaca inainte de incalzire la alergatorii de 400m este in medie de 96; alergatorii de 10.000m prezinta Fc 80;in schimb ce la maratonisti,cresterea unor indicatori fiziologici cardiovasculari apare chiar cu 2 zile inainte de concurs).

c) Atitudinea spectatorilor poate constitui un factor mobilizator sau negativ,in ceea ce priveste starea precompetitiva ce se instaleaza.Unii sportivi au nevoie de specatori pentru atingerea unei stari de start optime,in timp ce altii manifesta apatie sau febra de start in prezenta spectatorilor.

d) Ora,locul si durata competitiei pot declansa stari precompetitive negative.Daca echipa sau sportivul au realizatat altadata performante slabe intr-un loc si la o ora si invers,un succes pe stadionul respectiv,creeaza,stari fiziologice optime.Durata intrarii in competitii,cand aceasta se prelungeste,produce surmenaj psihic cu stare de start negativa.

e) Frecventa competitiilorCompetitiile prea dese conduc la diminuarea investitiei motivationale si astfel produce efecte negative asupra starii de start.

f) Factorii climatici Conditiile climaterice diferite pot influenta expresia starii de start.

9

In funcite de factorii endogeni si exogeni,se disting urmatoarele forme ale starii precompetitionale:

a) Starea optima sau starea stenica mobilizatoare a sportivului inainte de start,este caracterizata prin dispozitie pentru performanta,un tonus optim al proceselor fiziologice,datorita

unui bun echilibru si armonii intre excitatie si inhibitie,reactii moderate,relativ normale.In sfera psihica,aceasta stare traduce vigilenta si atentie crescuta,motivatie pentru concurs,activitate psihomotrica si stimulare emotionala optima. Aceasta stare este numita si "gata de lupta" ,sportivul abordeaza intrecerea cu incredere si dorinta de a realiza o performanta buna,iar in concurs rezultatele aproape intotdeauna sunt de valoarea sportivului sau chiar depasite.

b) Starea negativa sau stare astenica nefavorabila performatelor scontate.Se manifesta sub doua aspecte aparent antagoniste:

-febra de start se caracterizeaza printr-o hiperexcitabilitate ce se traduce prin agitatie,frica,neliniste,nesiguranta.Adesea,starea de start este insotita de reducerea posibilitatilor de orientare tactica,sportivul "se pierde".In astfel de situatii,performatele sunt slabe.Febra de start este caracteristica sportivilor cu sistem nervos puternic neechilibrat. -apatia de start este starea contrara febrei de start,caracterizata prin predomintana inhibitiei,o foarte diminuata excitatie,demonstrata de exemplu prin diminuarea frecventei cardiace si a debitului cardiac.Insuficienta mobilizare pe plan psihic exprima oboseala,dezinteres pentru concurs,lipsa de atentie,aversiune chiar pentru participarea la concrus.Aceasta stare de start apare la sportivii cu sistem nervos neechilibrat,slab. In cazul sportivilor cu febra de start se recomanda o incalzire mai lunga cu ritm mai lent,iar in cazul sportivilor cu apatie de start se recomanda o incalzire scurta dar intensa.In ambele cazuri antrenorul trebuie sa intervina si sa ofere indicatiile potrvite precum si convingerea sportivului de importanta si necesitatea concursului.

10

BIBLIOGRAFIE

1. http://www.medicinasportiva.ro/ 2. http://romanianathletics.blogspot.ro/ 3. Buhociu Elena, Fiziopatologie, Editura Fundaţiei România de Mâine

11