Fiziologia analizatorului vizual Globul ocular sau segmentul periferic al analizatorului vizual funcţionează sub acţiunea excitantului periferic care este lumina. Razele de lumină,pătrunzând prin corneea transparentă în interiorul globului ocular,sunt refractate,după legile refracţiei, de către mediile refringente ale globului ocular şi formează,pe retină,imaginea obiectului aşezat în faţa ochiului. Sistemul optic al ochiului fiind un sistem convergent,formează, de asemenea,o imagine reală,răsturnată şi mai mică. La nivelul globului ocular razele luminoase suferă o triplă refracţie ;la nivelul corneei şi a celor două feţe ale cristalinului. În sistemul dioptric al globului ocular, rolul principal în formarea imaginii îl joacă cristalinul,care funcţionează ca o lentilă biconvexă. Apropierea obiectului de lentilă determină depărtarea imaginii de lentilă,iar depărtarea obiectului de lentilă determină apropierea imaginii de aceasta. Globul ocular normal,care poartă denumirea de ochi emetrop,este astfel alcătuit,încât imaginea unui obiect de la care razele vin paralel cu axa ochiului să se formeze exact pe retină,fără ca în globul ocular să se producă vreo modificare. Modificarea curburii cristalinului pentru formarea imaginii pe retină poartă numele de acomodare vizuală pentru distanţă. În distanţele pentru care se face acomodarea vizuală,putem distinge un punct de depărtare maximă,dincolo de care nu se mai face acomodarea,se numeşte punctum remotum , şi un punct de depărtare minimă,la care imaginile sunt încă clare , se numeşte punctum proximum ,distanţa lui variind cu vârsta. Acomodarea vizuală pentru distanţă se realizează prin activitatea muşchiului ciliar care,prin fibrele aparatului suspensor acţionează asupra cristalinului,elasticitatea acestuia jucând un rol important în acomodare. În afară de acomodarea pentru distanţă,ochiul face şi o acomodare faţă de intensitatea luminii, care pătrunde în ochi prin pupilă. Pentru aceasta pupila se poate mări sau micşora cu ajutorul muşchilor dilatatori sau muşchilor sfincteri ai irisului,după cum lumina este mai puţin intensă sau este prea puternică. Acomodarea pentru distanţă şi la lumină se realizează prin nervul ciliar, care produce contracţia muşchiului ciliar,prin fibrele parasimparice ale nervului oculomotor comun (III) , ce acţionează asupra muşchilor circulari ai irisului şi micşorează pupila (mioză), precum şi pentru fibrele simpatice, care acţionează asupra muşchilor radiari şi măresc pupila (midriază). Acomodarea faţă de distanţă, cât şi faţă de lumină se fac prin mişcări reflexe,care sunt involuntare şi spontane. Defecte anatomice ale vederii Din cauza unor stări anormale,aparţinând structurii globului ocular, imaginea obiectelor nu se mai formează pe retină. Astfel,unii oameni au globul ocular cu diametrul antero-posterior mai lung sau mai scurt decât al ochiului normal (emetrop).

Hipermetropia sau vederea lungă ;diametrul este mai scurt decât cel normal, imaginea se formează înapoia retinei şi se corectează prin ochelari cu lentile biconvexe.

Miopia sau vederea scurtă ; diametrul este mai lung decât normal,imaginea se formează înaintea retinei şi se corectează prin ochelari cu lentile biconcave.

Astigmatismul,defecţiune a mediilor refringente în care suprafeţele corneei sau ale cristalinului nu au aceeaşi rază de curbură pe toate direcţiile sau umorile nu sunt

perfect omogene,imaginea este difuză şi deformată şi se corectează prin ochelari cu lentile cilindrice.

Modificarea retinei în timpul acţiunii luminii Retina vizuală este membrana sensibilă a ochiului. Excitantul natural este energia luminoasă care, la acest nivel,se transformă în energie bioelectrică. Pentru ca să se producă o senzaţie vizuală,lumina trebuie să aibă o intensitate care să depăşească pragul excitaţiei. Astfel,dacă retina a stat mai multă vreme în întuneric , cantitatea de lumină necesară excitaţiei celulelor vizuale este mai mică. Sub acţiunea luminii,în retină,se produc fenomene:

Motorii.Sub influenţa luminii,celulele pigmentare emit prelungiri pseudopodice ,care se întind printre conuri şi bastonaşe.

Chimice. Rodopsina şi Iodopsina ,substanţe aparţinând celulelor cu bastonaşe respectiv cu conuri se descompun la lumină si se refac la întuneric şi le atribuie rolul formării imaginii.

Electrice. Celulele vizuale produc curenţi de acţiune,care sunt conduşi pe calea nervilor optici la segmentul central al analizatorului,unde se transformă în senzaţie vizuală.

Senzaţia culorilor Ochiul nostru percepe numai razele luminoase care au lungimi de undă cuprinse între 400 şi 800 mµ. Culoarea albă este alcătuită din cele şapte culori care formează spetrul solar:violet,indigo,albastru ,verde,galben,portocaliu şi roşu şi care sunt cuprinse între 400 (violet) şi 800 mµ (roşu).Razele ultraviolete,cu lungime de undă mai mică de 400,precum şi razele infraroşii,cu lungime de undă mai lungă de 800,nu sunt percepute de ochiul uman. În afară de cele şapte radiaţiuni monocromatice,ochiul distinge un număr mare de culori intermediare. Perceperea culorilor obiectelor este în funcţie de capacitatea lor de a absorbi sau de a reflecta razele luminoase cu diferite lungimi de undă. Dacă obiectele absorb toate undele luminoase,ele apar de culoare neagră. Celulele vizuale care percep culorile sunt conurile,în special pata galbenă, celulele cu bastonaşe nu au această proprietate. Vederea cromatică prezintă unele defecte care se pot grupa astfel:

Vederea tricromatică anormală ,în care pot fi percepute cele trei radiaţiuni monocromatice fundamentale,dar una dintre ele este percepută mai slab.

Vederea bicromatică ,în care nu pot fi percepute decât două din radiaţiunile monocromatice fundamentale (anopie şi daltonism )

Vederea monocromatică (cecitate cromatică totală),când nu se poate percepe nici o culoare,totul apărând în alb-negru şi cenuşiu.

Rolul celulelor cu bastonaşe şi celulelor cu conuri în vederea diurnă şi nocturnă. Celulele cu conuri,fiind celulele vizuale care percep culorile,realizează vederea diurnă (ziua),iar celulele cu bastonaşe asigură vederea crepusculară şi nocturnă. Aşa se explică de ce noaptea,obiectele de orice culoare ne apar într-o culoare cenuşie-verzuie, întrucât celulele cu conuri nu mai sunt impresionate,ci numai cele cu bastonaşe. Omul vede

destul de slab noaptea,aceasta datorită faptului că în pata galbenă predomină celule cu conuri. Un alt aspect destul de important îl reprezintă cantitatea de vitamină A în vederea crepusculară şi nocturnă deoarece stă la baza formării purpurului retinian.Acuitatea vizuală este capacitatea ochiului de a distinge cele mai mici amănunte ale corpurilor pe care le priveşte. Acuitatea vizuală se măsoară prin diferenţa cea mai mică dintre două puncte,care percepute separat. Pentru a determina acuitatea vizuală se folosesc tablouri cu litere,cifre sau semne de diferite mărimi.

Câmpul vizual desemnează acea parte a lumii externe cuprinsă de ochiul respectiv atunci privirea sa este fixată într-o direcţie anumită. El este determinat de celulele fotosensibile aflate la periferia retinei,ele au rolul important în lărgirea câmpului vizual necesar în orientarea în spaţiu,în precizarea formei,mărimii şi distanţei corpului din natură. Câmpul vizual al fiecărui ochi cuprinde în meridianul orizontal un unghi de circa 160,iar meridianul vertical,un unghi de 145.Razele luminoase care provin din jumătatea temporală cad în jumătatea nazală a retinei,iar acelea care provin din jumătatea nazală a câmpului vizual se proiectează pe jumătatea temporală a retinei.

Vederea binoculară. Câmpul vizual şi acuitatea vizuală sunt mult mai mari decât în vederea unioculară. Pentru ca imaginea unui punct luminos să se formeze pe pata galbenă a celor doi ochi,este necesar ca axele ochilor să se întâlnească în acelaşi punct. Imaginile formate în punctele corespunzătoare pe retinele celor doi ochi se suprapun în centrii vizuali ai celor două emisfere şi sunt percepute ca una singură. Dacă cele două imagini nu se formează pe puncte corespunzătoare în ambii ochi,ele vor apărea izolate rezultând două senzaţii.

Persistenţa imaginii vizuale. Efectul produs de lumină asupra retinei nu dispare în acelaşi timp cu întreruperea excitantului,ci mai durează 1/30 dintr-o secundă,deoarece descompunerea substanţelor chimice din celulele vizuale sub acţiunea luminii nu se opreşte brusc şi este necesar un timp oarecare pentru ca aceste substanţe să se refacă. Astfel, suprapunerea unor imagini noi peste alte imagini anterioare,dă senzaţie de continuitate.