fisa de marketing-grecia
TRANSCRIPT
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE
FACULTATEA DE MARKETING
GRECIAFișă de țară
Autor:Dobre Ana-Maria
București
2013
1. Harta ţării
2. Scurt istoric
Grecia şi-a obţinut independenţa de sub Imperiul Otoman în anul 1829. Începând cu cea de-
a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi continuând cu prima jumătate a secolului al XX-lea,
şi-a adăugat treptat noi teritorii şi insule apropiate, majoritatea cu populaţii vorbitoare de
limba greacă.
În Al Doilea Război Mondial, Grecia a fost invadată prima dată de Italia (1940), fiind
ocupată ulterior de Germania (1941-1944); luptele au continuat apoi în cadrul unui război
civil între susţinătorii regelui şi anticomunişti, pe de-o parte şi rebelii comunişti.
În urma înfrângerii ultimilor din 1949, Grecia a aderat la NATO în 1952. În anul 1967, un
grup de ofiţeri militari au preluat puterea şi au instituit o dictatură militară care a dus la
suspendarea multor libertăţi politice, iar regele a fost silit să părăsească ţara. În 1974, alegeri
democratice şi un referendum au creat o republică parlamentară care a dus la abolirea
monarhiei.
Figura 1 Harta amplasării geografice a Greciei
În 1981, Grecia a aderat la EC (în prezent EU) şi a devenit al 12-lea membru al Comunităţii
Economice Europene şi Uniunii monetare în 2001. În 2010, perspectiva grecească asupra
datoriei sale denominate în euro a creat tensiuni severe în cadrul Uniunii Monetare Europene
şi a ridicat problema dacă un membru ar putea să renunţe în mod voluntar la moneda comună
sau să fie eliminată.
3. Indicatori fizico-geografici
a. Suprafaţa ţării: 131.940 km²
b. Structura administrativ-teritorială: Grecia este formată din 13 regiuni (peripheries)
împărţite în 51 de districte (nomoi) şi o regiune autonomă (Muntele Athos).
c. Configuraţia teritorială:
Coordonate geografice : 37° 58′ 0″ N, 23° 43′ 0″ E
Vecini: - Bulgaria, Republica Macedonia și Albania (în Nord)
- Turcia și Marea Egee (în Est )
- Marea Ionică ( în Vest)
- Marea Mediterană ( în Sud)
d. Clima Greciei se împarte în trei categorii:
- climă mediteraneană, cu ierni blânde, umede, și veri călduroase, secetoase.
Temperaturile depășesc rareori extremele, deși uneori au loc ninsori chiar și
în Atena sau Creta în timpul iernii.
- climă alpină ,în special în Grecia occidentală (Epir, Grecia Centrală, Tesalia,
Macedonia occidentală precum și în părțile centrale ale Peloponezului)
- climă temperată în Macedonia centrală și estică, precum și în Tracia, cu ierni umede
și geroase și veri secetoase și călduroase.
e. Resurse naturale şi energetice
Bauxită, lignit, magneziu, petrol, marmură, zinc, nichel, plumb, hidroenergie, grâu, fructe și
legume, tutun, măsline, sare, sfeclă de zahăr, struguri, bumbac, vite.
f. Avantaj competitiv:
Grecia are o localizare strategică, dominând Marea Egee și drumul sudic către strâmtorile
turcești; este o țară peninsulară, cu un arhipelag de aproximativ 3 000 de insule. Poate fi
împărțită în trei zone geografice principale: continetul, insulele și bazinul Egeei.
4. Indicatori demografici
a. Mărimea populației țării : 10.760,136 (2011)
b. Denistatea medie a populației : 85,3 loc/km²
c. Durata medie de viață
Femei –82 ani
Bărbați – 75,9 ani
d. Raportul dintre populația care domiciliază în mediul rural și mediul urban
61% din locuitorii Greciei trăiesc în mediul urban și 39% trăiesc in mediul rural.
e. Rata natalității și mortalității
Rata natalității : 9.21 nou-născuţi/1,000 locuitori (2011)
Rata mortalității : 10.7 morţi/1,000 locuitori (2011)
f. Sporul natural 1.86 %
g. Migrația populației 2.32 emigranţi/1,000 locuitori (2011)
h. Structura populației pe grupe de vârste
0-14 ani : 15.1%
15-64 ani : 67.7%
Peste 65 ani : 17.1%
i. Structura populației pe categorii de sexe
La naștere : 1.064 bărbați/femei
Sub 15 ani : 1.06 bărbați/femei
15-64 ani: 1 bărbaţi/femei
65 de ani si peste : 0.78 bărbaţi/femei
5. Indicatori economici care definesc performanțele și structura economiei țării 1
a. PIB - 280,8 miliarde euro (estimare 2012)
PIB pe cap de locuitor – 25,102 euro ( estimare 2010)2
Agricultură : 12,4%
Industrie: 22,4%
Servicii : 65,1% ( estimare 2009 )
b. Venitul mediu pe locuitor – 1.294 euro salariul net (estimare 2012 )
c. Repartiția veniturilor pe categorii de populație
Femei –1.312euro
Bărbați – 1.468 euro (salarii medii estimate 2007 )
d. Structura cheltuielilor consumatorilor 3
Cheltuieli pentru produse alimentare – 22%
Cheltuieli pentru mărfuri nealimentare – 21,7%
Cheltuieli pentru plata serviciilor – 17,7%
Cheltuieli pentru investiţiilor-1,7%
Cheltuieli pentru producţie-1,3%
Impozite, contribuţii, cotizaţii, taxe -15 %
Contravaloarea consumului de produse agricole din resurse proprii – 17,3%
e. Gradul de ocupare al forței de munca
Forţa de muncă(nominal) : 4.951 milioane locuitori (2010)
Rata șomajului: 17,7% (2011)
1 http://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Indrumar_afaceri/Indrumar_afaceri_Grecia.pdf
2 http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_%C8%9B%C4%83rilor_%C3%AEn_func%C8%9Bie_de_PIB-ul_pe_cap_de_locuitor
3 http://www.statistics.gr
f. Indicatori monetari 4
Monedă naţionala – euro
Inflație – 3,3% (2011)
Venituri bugetare –108,7 miliarde euro
Cheltuieli bugetare –128 miliarde euro
Datoria externă – 165,3 % PIB
Principalii parteneri:
Exporturi: Italia 9.5%, Turcia 7.9%, Germania 7.9%, Cipru 6.1%, Bulgaria
5.5%, SUA 5.2% (2011)
Importuri: Germania 10.6%, Rusia 9.4%, Italia 9.2%, China 5.7%, Olanda
5.5%, Franta 5%, Iran 4.5% (2011)
g. Producția principalelor ramuri din diferite domenii de activitate
Electricitate - 51.5 miliarde kWh (2009)
Ulei de masline – 1262,6 l/zi (2010)
Petrol - 6,779 barili/zi (2009)
Gaze naturale-9 milioane m3 (2009)
h. Investiții străine directe – 42,94 miliarde euro (2011)
i. Investițiile țării în străinătate - 27,43miliarde euro (2012)
j. Bariere tarifare și netarifare, riscuri financiare
In 2012 , Grecia avea un deficit bugetar de 9,1 % din PIB.
k. Situația monopolurilor
Organizația Căilor Ferate Elene este o companie națională de cale ferată, care deţine,
menține și operează toate infrastructura feroviară din Grecia, cu excepția liniilor de
tranzit rapid din Atena. Serviciile de transport feroviar pe aceste linii sunt exploatate
de către TRAINOSE SA, o fosta filială a Organizației Căilor Ferate Elene . OCFE a
fost fondată în 1971, prin preluarea companiei Căile Ferate Elene,fondată în 1920.
4 http://www.indexmundi.com
6. Infrastructura existentă5
Infrastructura feroviara
Reţeaua feroviară a Republicii Elene are o lungime de 2548 km, din care 1565 km sunt
construiţi conform standardelor internaţionale, şi leagă ţara de Macedonia şi Europa de Vest,
în nord, de Turcia şi Orientul Mijlociu, în est. Ecartamentul corespunzător restului de 961 km
este mai îngust decât cel standard.
Infrastructura rutiera
Transportul rutier reprezintă principala cale de transport în Grecia. Reteaua bogata de străzi şi
autostrăzi construite pe 2 si 4 benzi leaga diferitele regiuni ale Greciei intre ele.
Infrastructura aeriana
Liberalizarea transportului aerian, din aprilie 1997, a făcut ca un număr de companii private
să devină active şi să capete o importanţă tot mai mare, încurajând astfel concurenţa şi
implicit scăderea preţurilor. În Grecia există 81 de aeroporturi, dintre care 39 la standarde
internaţionale, printre care se remarcă aeroporturile din: Atena – Elefterios Venizelos, Iraklio,
Rodos, Corfu, Salonic, Kios, Chania, Zakynthos, Samos, Mykonos, Santorini.
Infrastructura navala
Ţara de tip arhipelag, Grecia are o reţea de transport maritim bine reprezentată. Ca trăsătură
generală, industria grecească este concentrată în jurul celor 20 de porturi maritime, datorită
ponderii pe care o au importurile de materii prime la obţinerea produselor finite. Cele mai
mari porturi se află la Atena (Pireu), Salonic, Patras, Volos, Elefsina, Igoumenitsa, Iraklio şi
Kavala.
5 http://www.dce.gov.ro/Materiale%20site/Indrumar_afaceri/Indrumar_afaceri_Grecia.pdf
Infrastructura militara
Armata Greciei este formată din trei categorii: Armata Elenă, Marina Elenă și Forțele
Aeriene Elene. Serviciul militar este obligatoriu pentru categoriile de vârsta între 19 şi 45 de
ani ; în timpul războiului legea permite recrutarea de la începutul lunii ianuarie a anului în
care recruţii împlinesc 18 ani, incluzând astfel şi tinerii de 17 ani; recrutarea la vârsta de 17
ani este voluntară; obligaţia serviciului de recrut - 1 an pentru toate serviciile; femeile sunt
eligibile pentru serviciul militat de voluntariat .
Grecia este membră a NATO și UE și participă la operațiunile de menținere a păcii
a ISAF în Afganistan, EUFOR în Bosnia și Ciad și KFOR în Kosovo.
Infrastructura financiara
Grecia are o economie capitalistă cu un sector public ce asigură aproximativ 40% din PIB.
PIB-ul pe cap de locuitor reprezintă momentan cel puţin 75% din nivelul economiilor
fruntaşe din zona euro. Turismul asigură 15% din venitul intern brut. Imigranţii reprezintă
aproape o cincime din forţa de muncă, aceasta fiind repartizată în mare parte în agricultură şi
în munca necalificată. Grecia este o beneficiară majoră de ajutor de la Uniunea Europeană,
acesta fiind egal cu 3,3 % din venitul brut anual.
Economia grecească a crescut cu aproximativ 4% pe an în perioada 2003 – 2007, datorită în
parte cheltuielilor cu infrastructura legate de Jocurile Olimpice de la Atena din 2004, dar şi
datorită disponibilităţii de creditare, care a susţinut niveluri record ale cheltuielilor
consumatorilor.
Dar economia a intrat în recesiune în 2009 ca rezultat al crizei financiare mondiale, a
înăspririi condiţiilor de acordare a creditelor şi a eşecului Atenei în abordarea unui deficit
bugetar în creştere, care a fost declanşat de o scădere a veniturilor în stat şi o creştere a
cheltuielilor guvernamentale. Economia a scăzut cu 2% în 2009 şi cu 4.8% în 2010. Grecia a
violat Pactul de Creştere şi Stabilitate al Uniunii Europene ce urmărea ca deficitul bugetar să
fie sub 3% din PIB, din 2001 până în 2006, dar a întrunit acest criteriu în perioada 2007-
2008, urmând să îl depăşească iarăşi în 2009 cu un deficit ce a ajuns până la 15.4% din PIB.
Măsurile de austeritate au redus acest deficit la 9.4% din PIB în 2010. Datoria publică,
inflaţia şi şomajul sunt deasupra zonei euro, dar venitul pe cap de locuitor este mic; şomajul a
crescut la 12% în 2010.