firul cu plumb nr.13 martie 2016 - bloguluihiram.ro · sinea lui și oricât am încerca să...

FIRUL CU PLUMB nr.13 MARTIE 2016

1

Revista „Firul cu Plumb”, Buletin lunar al Lojii Juste și Perfecte ”Alexandru Vaida-Voevod”, Or:. Cluj-Napoca, ISSN 2457-1873

publicată de AVV13Publishing S.R.L.

J12/254/2015, CUI: 34039404 [email protected]

+4 0721 285 706 http://avv13publishing.ro

pentru Loja Justă și Perfectă

”Alexandru Vaida-Voevod” nr.24 Or:. Cluj-Napoca,

Marele Orient al României [email protected] [email protected]

Revistă cu apariție lunară, bilingvă română-engleză, color, în format electronic, disponibilă pentru download la adresa: http://loja-napoca.eu/firulcuplumb.htm. Revista se distribuie gratuit în format electronic, singura condiție fiind păstrarea integralității materialului atât grafic cât și text. Copierea este permisă cu mențiunea surse. Toate materialele cad în responsabilitatea autorilor lor, editura neavând nici o responsabilitate în acest sens.

MESAJUL REDACTORULUI PG.2

MESSAGE OF THE EDITOR PG.3

ECHERUL PG.4

THE SQUARE PG.6

TEMA DE STUDIU A LOJII PG.7

STUDY SUBJECT OF THE LODGE PG.8

DESPRE CARTE ȘI TRADIȚIE PG.9

ABOUT BOOK AND TRADITION PG.10

SPIRITUALITATEA PG.11

SPIRITUALITY PG.16

COMPASUL PG.21

THE COMPASS PG.23


2

Dragi cititori, Luna martie marchează un nou început, o renaștere a naturii și o reanimare a vieții. Anul trecut în luna martie am propus membrilor Lojii „Alexandru Vaida-Voedod”, Orientul Cluj-Napoca, redactarea unei reviste lunare care să cuprindă gândurile lor din acea lună, Planșe de Arhitectură, recomandări de carte și evenimente culturale sau promovarea unor evenimente caritabile. De ce? Pentru că Franc-masoneria nu mai este de mult o organizație secretă. Ea este un ordin fratern care se manifestă discret și care păstrează câteva secrete. Acele secrete nu sunt Planșele, filozofia Ordinului, regulile sale, nici măcar ritualurile care pot fi găsite și citite atât în cărți cât și în mediul on-line. Cu siguranță nu sunt templele și decorurile pentru că la prima căutare pe Google vom găsi mii de imagini. Secretele Franc-masoneriei sunt doar două. Primul este apartenența membrilor la Ordin, adică un membru nu poate afirma decât despre el că aparține unei Loji și îi este interzisă divulgarea identității unui alt membru, dacă acesta nu și-a dat acordul, sau nu a făcut-o el însuși cunoscută. Al doilea Secret este cel legat de trăirile în timpul întâlnirilor. Sentimentul de fraternitate, de egalitate și de libertate care animă Ținutele noastre, influențele morale și spirituale ale ritualurilor, atmosfera intimă și detașată de grijile vieții de zi cu zi, fac

ca intensitatea și exactitatea trăirilor să nu poată fi comunicate verbal. Desigur ele pot fi descrise, precum cineva descrie Iubirea, dar nu vor putea fi niciodată definite concret, precum Iubirea. Fiecare simte în felul său, trăiește momentele în sinea lui și oricât am încerca să împărtășim aceste lucruri, nu vom reuși să dăm decât o descriere vagă și generală. Din această cauză, Secretul al doilea este incomunicabil. În societate vocile sunt împărțite iar Franc-masoneria are la fel de mulți admiratori ca și combatanți. Fiecare culege informații din diverse medii și le pune cap la cap pentru a-și argumenta poziția. De multe ori însă acele informații sunt eronate sau cel puțin incomplete, ceea ce dă naștere posibilității de a le îmbina cu rezultate aberante și cât se poate de neconforme realității. Așa că am decis ca prin intermediul

acestei reviste lunare să facem accesibilă informația cât mai precisă. Materialele publicate aici sunt realizate de membri Lojii, chiar dacă nu suntem oameni de carte și nici nu avem pretenția de a fi, și abordează teme din cele mai variate, dar în strânsă legătură cu Ordinul. Fie că abordează ritualul, învățăturile, tradițiile, simbolurile sau misterele Franc-masoneriei, fie că tratează probleme legate de istoria acestuia, sau pur și simplu sunt chestiuni de trăire și simțire personală ,

articolele sunt sincere și au singurul scop de a permite celor din exterior ă arunce o privire în viața Ordinului, ambele părți fiind însă în siguranță. Am început prin a afirma că luna Martie marchează un nou început. Dacă anul trecut am început publicarea acestei reviste, anul acesta în luna martie ne bucurăm de un nou început. Revista noastră a primit de luna aceasta un nou


3

format, color, ilustrat, mult mai potrivit tendințelor curente fără însă a pierde caracterul sobru și seriozitatea în tratarea subiectelor propuse. De asemenea de luna aceasta, revista noastră va avea o apariție bilingvă, română și engleză, astfel încât ea să fie accesibilă cât mai multor persoane, membri ai Ordinului sau nu, răspândiți în toate colțurile lumii. Am luat această decizie ca urmare a aprecierilor primite la adresa conținutului revistei, atât de la membri Ordinului cât și de la cititori neinițiați și mai ales de la redacțiile altor reviste masonice interne și internaționale. Numărul descărcărilor totale în primul an ne-a luat prin surprindere, acesta ridicându-se la peste 2000 de accesări lunare în medie. Toate acestea au fost și sunt pentru noi o încurajare că munca și eforturile noastre sunt de folos cuiva și prin urmare am decis nu doar să continuăm acest proiect ci să îl și dezvoltăm. Vă mulțumim vouă, celor care citiți revista noastră și sperăm ca ea să rămână în continuare la fel de utilă și să prezinte la fel de mult interes. Cu mult drag și majoră considerație, Mircea Bucin, Redactor

Dear Readers, This month, March, marks a new beginning, a rebirth of nature and a revival of life. Last year in March I offered to the members of the Lodge ”Alexandru Vaida-Voevod”, Orient of Cluj-Napoca, the idea of publishing a monthly magazine of the Lodge, that should transmit our taught of that month, the Fragments of Architecture, book reviews, recommendation of cultural events or even

promote charitable events. Why? Because Freemasonry is no longer a secret society. It is a fraternal Order, manifesting discreetly and keeping some secrets. Those secrets are not the Fragments of Architecture, the philosophy of the Order, its rules and regulations, not even its rituals which can be found and read in books or on-line. Surly they are not our Temples and regalia, because the first search on Google will result in thousands of pictures. In fact, the Secrets of Free-masonry are just two. The first one is the membership to the Order of someone, that means that a member is prohibited to affirm the membership of someone else unless he has his accord or the member has made publicly open that he is a Freemason. The second one is related to the personal experiences during our meetings. The sentiment of fraternity, of equality and of liberty that animate our meetings, the moral and spiritual influences of the ritual, the intimate environment and the detachment from the daily problems ad situations, makes us unable to communicate our intense and precise feelings during this


4

meetings. Surly they can be described, like someone describes Love, but they will never be accurately defined, like Love. Everyone feels in his one way, lives inside him the moments, and however we strive to impart this things with someone else, all we can achieve is to give a vague and general description. This is why the second Secret is not transmittable. Opinions differ in society and Freemasonry has so many admires as it has opponents. Everyone collects information from various sources and puts them together so they build an argument for their cause. Most of the time, this information is erroneous or at least incomplete, and this brings fort aberrations and results to far from reality. So we decided, that trough this monthly magazine, we should make precise information accessible. The articles published are written by us, members of the Craft, even if we are not writers and do not pretend to be as such, and approach different themes, but all related to our Order. Regardless if they speak about rituals, teachings, traditions, symbols or mysteries of Freemasonry, regardless if they argue subjects regarding the history or just simple matters of personal feelings and views, all articles are sincere and have the only goal to permit those from outside to have a peek inside the life of our Order, but keep both sides at a safe distance. I started saying that March marks a new beginning. If we started publishing the magazine before you, last year, in March, this month it has received a new format, in color, illustrated, more in tune with today’s

tendencies, but without losing its serious and sober character in the way it approaches the topics given. Also, starting this month, our magazine is a bilingual publication, in Romanian and English, so that it may be accessible to people everywhere, members of the Order or

not. We decided to go this way because of all

the appreciations we got regarding the content of the publication, from members of Freemasonry and uninitiated readers, but also from the publishers of masonic magazines in Romania and abroad. The number of downloads this last year has overwhelmed us and exceeded our expectations. We registered more than 2000 downloads every month. All this where and still are a confirmation for us, that our work and efforts are useful to someone and we decided not just to continue with this project but also to develop it. Thank you, the readers of our publication and we hope it continues to remain as useful and to present as much interest this year. With the most affection and major consideration, Mircea Bucin, Editor

Imaginea Echerului este un simbol arhicunoscut în sfera Francmasoneriei. Echerul creionează pătratul, simbolul universului profan și al lumii materiale. În lumea Francmasoneriei, Echerul, Compasul și Cartea Legii Sacre reprezintă cele Trei Mari Lumini ale Ordinului. Echerul este emblema rectitudinii, ne inspiră calea cea dreaptă și justă pentru traiectoria gândurilor și acțiunilor noastre, iar în cadrul Lojii, este semnul distinctiv al Maestrului Vulnerabil. Așezarea Echerului peste Compas la gradul de Ucenic reprezintă influența materială asupra lumii spirituale. Ucenicul lucrează și își asumă responsabilitatea în lumea materială, dar este conștient și tinde spre autoperfecționare în lumea spirituală. Echerul este o referinţă certă a datoriei masonice către Obedienţă şi față de sine însuşi,

ECHERUL simbolul valorilor masonice


5

un simbol al frăţiei apropiat de idealuri. Obligaţiile faţă de familie şi prieteni, acceptarea responsabilităţii faţă de comunitatea în care trăim, sunt doar câteva dintre elementele moralităţii şi practica indicată de simbolul echerului. O societate fără standarde nu poate fi stabilă şi se va prăbuşi într-o zi, nu numai o naţiune ci întreaga civilizaţie va pieri. Simbolul abstract cuprinde înțelesuri pentru fiecare, indiferent cine sau unde suntem plasaţi în ierarhia socială. Pe de altă parte, Echerul reprezintă ascensiunea și stabilitatea în lumea masonică. Prin analogie, Echerul devine un simbol al viruții și al conștiinței care conduce spre perfecționarea spiritului. Dintr-o altă perspectivă, Echerul fasonează sinceritatea și justiția, intenția și determinarea, reprezentând o normă etică. Încă din antichitate, pătratul a fost un semn al trupului fizic. Cele patru laturi ale sale, constituie repere de bază ale existenței: cele patru puncte cardinale, cele patru anotimpuri, cele patru elemente (pământ, aer, apă, foc), cele patru stări ale materiei ( solidă, lichidă, gazoasă, plasmatică). De asemenea, cifra ,,patru” reprezintă imperfecțiunea trupului fizic, ca și dorințele și viciile profane, care îndepărtează sufletul de lumea sacralității. Viața este caracterizată prin vulnerabilitate și temporalitate, în contrast cu

nuanța diafană și atemporalitatea sufletului. Privind per ansamblu această dioramă, noi, oamenii, suntem aidoma unor îngeri căzuți din Cer, fiecare fiind o pulbere din scânteia divină transpuă în lumea

materială, profană. Această idee este transpusă și în desenul lui Leonardo da Vinci, Omul Vitruvian. Omul Vitruvian este reprezentat atât în cadrul unui cerc, cât și în cadrul unui pătrat, dovadă a faptului că marele artist era atras de universul doctrinelor regăsite și în Francmasonerie. Omul Vitruvian trăiește într-o perfectă stare de echilibru și are o viață completă, în care lumea ezoterică se îmbină cu lumea exoterică. Cercul reprezintă sufletul sau eternitatea , iar pătratul reprezintă fragilitatea trupului fizic. De asemenea, Mircea Eliade gândește și formulează sacrul și profanul ca două moduri de a fi, “dimensiunile posibile ale existenței umane“. Dimensiunile se intercalează temporar și se despart conform cotidianului personal al fiecărui om. De la primul momento al ivierii omului în lume, sacrul a fost prezent. Nu putem nega faptul că există persoane care au avut experienţa inedită, revelatoare a sacrului. Dar pentru scurte perioade de timp, care au fost apoi uitate. Fie din cauza vieţii cotidiene, fie din cauza neîncrederii sau pur şi simplu pentru că nu au realizat importanţa întâmplării. Tradiția masonică presupunea ca membrii acestei sfere să își dezvăluie stropul de divinitate prezent în interiorul lor propriu, să își lase sufletul să se transfigureze prin trup.

Am zis! A.T. ,1 °


6

The Image of the Square is a well-known symbol in the frame of Freemasonry. By it we can trace the geometrical square, symbolizing the profane Universe and the material world. In the world of Freemasonry, the Square, Compass and the Volume of the Sacred Law, represent the Three Major Lights of the Order. Here, the Square, stands as an emblem for rectitude and inspires us the right and just way for our taught and actions. In the Lodge, it is the symbol of the Worshipful Master and in another form of the Past Master of the Lodge. The way the Square lays over the Compass in the E.A. degree, shows us the material influences dominating the spiritual aspects. The Entered Apprentice works on his material nature and assumes responsibility in the material world, but he is aware of and strive to perfect his spiritual nature. The Square is a precise reference of masonic duty towards the Lodge and Obedience but also for himself, a symbol of brotherhood close to the ideals. Obligations towards our families and friends, accepting the responsibilities we have for the community in that we live, are just a couple of the moral elements that are indicated by the symbol of the Square. A society without standards cannot be stable and will crumble someday, not just a nation but entire civilization may vanish. The abstract symbol has interpretations for everybody, whatever our place in the social hierarchy is or who we are. On the other hand, the Square represents ascension and stability in the frame of Masonry. By analogy, the Square becomes an emblem of virtue and of consciousness that leads men to spiritual perfection. Viewed from another angle, the Square is an ethical norm by which sincerity

and justice, intention and determination are trimmed. Starting with the antiquity of human civilization, the geometric square was a sign of the physical body. The four sides constitute basic landmarks of existence: the 4 cardinal points, the 4 seasons, the 4 elements (earth, air, water, fire), the 4 conditions of matter (solid, fluid, gaseous, plasma). Also the number 4 represents the imperfection of the human body, as well as profane desire and vice, that push away the soul from the sacred world. Life is depicted by vulnerability and temporality, in contrast to the divine aspects and non-temporality of the soul. Having overview of this duality, we humans, are like angels who fell down from heaven, each and every one of us being a particle of the divine spark let to manifest itself in the material, profane plane.

This was also depicted in Leonardo Da Vinci’s drawing “the Vitruvian Man”. A human is represented circumscribed by circle but also by a square, proof that the great artist was drown by the doctrines found today in Freemasonry. The Vitruvian Man lives in a perfect equilibrium and has a full life because

The SQUARE symbol of masonic value


7

the esoteric world combines with the exoteric one, the circle being a symbol of the soul and eternity and the square symbolizing the fragility of the physical body. Mircea Eliade thinks and writes about the two aspects, sacred and profane, as two ways of human existence. The two dimensions conjoin for a period of time, then the separate in accordance to the personal daily influences of every human being. From the firs moment man arrived in the world, the sacred was present. We cannot deny that there existed and exist persons who had some extraordinary, revealing experience of the sacred, but for short periods of time and then they were forgotten. It may be because of the daily life, or because of distrust or just because they did not realize the importance of what happened. Masonic Tradition presumes that the members of the Order, should manifest free this tiny particle of divinity present in each and every one of them, and this way, let the soul transfigure by its body.

So mote it be! A.T. ,1 °

Toată viața mea profesională a fost consacrată învățământului. Aceasta înseamnă

că, odată cu toți colegii mei de breaslă, de secole, și în toate țările lumii, am asumat transmisia frontală a cunoștințelor într-un domeniu particular. Pentru mine a fost istoria, pentru alții geografia, filosofia sau matematicile. Schema structurală a învățământului este făcută de o asemenea manieră încât profesorul se află în fața clasei sale și transmite cunoștințe, tehnici și competente, celor pe care îi are în grija sa. Este riguros la fel pentru un preot, un pastor, un oficiant, care pronunță o predică în fața fidelilor sau credincioșilor cultului reunit. Tot așa se petrec lucrurile la o conferință: conferențiarul, în postura frontală, expune și el un subiect în fața publicului venit să-l asculte spre a se informa. Surprinzător, dar nu este cazul să analizăm aici originea faptului, Franc-Masoneria din numeroase țări și de numeroase Rituri sau Obediențe, a introdus în Loji acest tip de "non interactivitate". Este ceea ce numim planșele masonice. Un Frate, o Soră, un membru al Lojii sau un vizitator, vine și citește un text în fața Masonilor reuniți în Ținută. Poate fi vorba despre o planșă de pasaj, care determină accesul la un grad masonic sau de subiecte care sunt tratate sub formă de conferință într-un domeniu profan. Nu avem intenția de a dezbate aici despre interesul acestui act în sine. Cu certitudine, Masonii de Rituri anglo-saxone sunt mirați să constate că astfel de exerciții pot exista în Masonerie fiindcă ei se limitează la practica exclusivă a ritualului : deschiderea și închiderea Lucrărilor, inițieri la gradul de Ucenic, pasaj la gradul de Calfa și ridicări la gradul de Maestru. În schimb, pentru noi, Masoni care aparținem altor Rituri, prezentarea unei planșe în Ținută masonică, este o evidentă fiindcă așa suntem obișnuiți. Postura frontală (a celui care vorbește și a celor care constituie auditorul) are cel puțin un cusur insurmontabil: ea impune o relativă pasivitate a ascultătorului căci toată activitate pare a fi concentrată în persoana oratorului chiar


8

dacă subiectul este pasionant. Frații și Surorile se afla în situația de a asculta iar participarea lor activă se rezumă, în cel mai bun caz, la întrebările pe care le pot pune la sfârșitul prestației. Pentru a antrena participarea fiecărui membru, unele Obediențe masonice formulează una sau mai multe teme pe care le propun unei dezbateri anuale în Lojile lor. Sunt așa numitele "Teme de studiu ale Obedienței". După epuizarea dezbaterilor Secretarul redactează o sinteză a reflecțiunilor membrilor Lojii pe care o va trimite Obedienței. Aceasta va redacta, la rândul sau, o sinteza generală a opiniilor exprimate în fiecare Atelier. Această sinteze, care se întoarce în fiecare Lojă participantă, poate face obiectul unei publicații într-o revistă a Obedienței sau într-o broșură. Putem să ne întrebăm, pe bună dreptate, dacă nu ar fi util ca înafara acestor chestiuni de studiat, propuse de Obediență, să propunem, în fiecare an, o tema de studiu a Lojii însăși. Această tehnică ar permite, pe de o parte, fiecărui membru să trăiască mai intens un sentiment de apartenență comună la Atelierul său, pe de altă parte, să valorizeze, în acest context, participarea activă a tuturor membrilor fiecărei Loji.

Am zis! J.H., 3 °

All my professional life was dedicated to education. This means that together with my “guild” colleagues, for centuries, in every country of the World, I assumed the frontal transmission of knowledge in a particular branch. For me it was history, for others geography, philosophy or mathematics. The structure scheme of education is so build, that the teacher presents himself in front of the class

and transmits information, techniques and abilities, to those who are in his care. It is the same thing for a priest, a pastor or any preacher, who speaks in front of faithful or the believers of a reformed cult. This happens also at a conference: the speaker, in his frontal posture, exposes a subject in front of his audience, there present to listen to him and get informed. Surprisingly, but it is not the case to explore the origin of this fact, Freemasonry in many countries, practicing different Rites in various Obediences, introduced in Lodges this type of “non-interaction”. This is what we call “a fragment of architecture”. A Brother or a Sister, a member of the Lodge or a visitor, reads a text in front of the Masons gathered in the Lodge. It can be either a text for passing to the next degree, or a simple reading on a masonic subject or it can be even a reading about a profane subject of interest.

I do not want to get in to a discussion about the interest of the act itself. For Masons practicing anglo-saxon Rites it may be strange to find out that this kind of exercises can take place in a Lodge, because they resume only to the practice of the rituals: opening and closing the Lodge, Initiations, Passing and Rising ceremonies. On the other hand, for us, Masons of other Rites, presenting such a “fragment of architecture” in the Lodge is common and we are used to it. The frontal posture (of him who speaks and those who listen) has at least one faulty


9

aspect: namely it imposes a total passivity of the audience because all the activity seems to be concentrated around the person of the orator, even if the subject is interesting. Brothers and Sisters find themselves in the situation of listening and their active participation resumes, in the best case, to some questions put after the reading. To get all members involved, some masonic Obediences formulate one or more topics to be debated annually in Lodges. These are called “Studies Subject of the Obedience”. After all debates are finished, the Secretary writes a synthesis of the reflections of the members of the Lodge, and then sends it to the Grand Secretary. He will also redact a general synthesis of the opinions received from the members of the Lodges. This text will be sent back to all Lodges and can be the subject of a publication in the magazine of the Obedience or even a separate brochure. We can ask ourselves, legitimately, if it will not be useful, beside the study subject given by the Obedience, to have a yearly study subject of the Lodge themselves. This will enable on one hand each member to live more intensely the feeling of belonging to his Lodge, and on the other hand to gain value from the participation of all the members of the Lodge.

So mote it be! J.H., 3 °

Cred că trebuie scris și pentru Masonii care se pretind singurii "regulari", fără să știe prea bine ce înseamnă acest cuvânt, și pentru

acei Masoni care nu prea umblă, că Umberto Eco, prin labirintul bibliotecii; trebuie scris și despre relația cu tezaurul viu al memoriei care devine tradiție orala și, apoi, tradiție scrisă. Auzim adesea că lectura ar fi inutilă Masonului devreme ce el are la dispoziție rituri, landmark-uri, practici, cluburi, Loji și... maeștrii. Să fie oare chiar așa de simplu ? Printre enoriașii drept-credincioși ai Cultelor, de toate soiurile, auzim și că cititul sminteşte. Îi putem înțelege pe cei care n-au citit fiindcă nu vor să citească. Ei par a ști bine ce este sminteala... Ne putem întreba de ce ocolim biblioteca chiar dacă înțelegem ca viața agitată de azi cu zi a devenit dificil de conciliat cu confortul minim al liniștii cerut de lectură. René Guénon a ocolit, cu o abilitate discutabilă, nu biblioteca ci problema necesitații majore a bibliotecii ca vehicul al culturii universale, ca vehicul al tradiției inițiatice, cu toate că a publicat recenzii ale cărților contemporanilor săi și a scris cărți de înaltă ținută intelectuală. René Guénon nu se referă niciodată la o bibliografie și lasă de înțeles, cu un orgoliu care ni se pare puțin deplasat, că "sursele" sale de informație ar fi misterioase... El nu citează riguros nici din literatura hermetică nici din cercetarea istorică, nici din vasta literatură tezaurizată în istoria culturilor prin roman, poezie, dramaturgie și mitologie, prin cercetare filozofică și prin studii de ordin științific. Mi s-a părut inexplicabil faptul că acest autor important nu se referă niciodată la spiritualitatea profundă și la sacralitatea artelor. Nici antropologia religiilor, ca disciplină a științelor umane, nu face parte,

DESPRE CARTE ȘI TRADIȚIE


10

pentru Guénon, din acest tezaur, de altfel sondat de el însuși cu tenacitate și perspicacitate. El nu elogiază erudiția și nu respectă intelectualii și spiritul academic. Curios și dificil de înțeles altfel decât ca o dorință de a se singulariza printr-un statut unic de “martor al Tradiției”, așa cum se autointitulează Guénon. Poate că aceste rânduri vor produce, pentru că tot vorbim despre carte, curiozitatea de a-l citi pe Guénon odată cu autori de talia lui Matila Ghyka, Umberto Eco, Julius Evola, Albert Pike, etc. Zidirea permanentă, și niciodată terminată, a “Catedralei Tradiției”, are cărțile drept pietre cioplite cu știință și har. Oralitatea s-a fixat progresiv și fecund, prin ecoul cărții. La rândul ei cartea s-a făcut trâmbița stridentă sau orga cu sunete sublime sub mâinile lui Bach. Vedem cu stupoare câtă ură anticreștină, antisemită, anti masonică, anti cultură, câta ură contra oamenilor s-a dezlănțuit, cu sălbăticie, în secolul trecut. Vedem cu stupoare cum ura persistă și în zilele noastre, îndreptată mereu împotriva culturii, împotriva esenței tradiției inițiatice care este libertatea absolută a conștiinței, împotriva spiritului analitic și iubirii de oameni.

Am zis! V.A., 3 °

I believe that it should be written also for the ”regular” masons, who do not understand what this word means, and also for those Masons who do not take a walk, like Umberto Eco, trough the labyrinth of a library; it should

also be written about the relationship with the live treasure of memory that becomes oral tradition and then written tradition. We here often that lecture and reading brings nothing to a Mason, because he has in his reach the rituals, landmarks, practices, clubs, Lodges, and… masters. Is it really so simple? Among the true believers of the religions and cults, of all sorts and kinds, we hear that reading makes you mad. We can understand those who did not read because they do not want to. They seem to know the best what being mad means… We can ask ourselves why we avoid the library even if we understand that the daily unrest of life hardly conciliate with the minimum required comfort of serenity, demanded by reading. René Guénon did avoid, with a questionable ability, not the library but the problem of the major necessity of library as a vehicle of universal culture, of initiatic tradition, although he published many reviews of books written by contemporary author and also written himself some titles of high intellectual standards. He never refers to a bibliography and this way gives the impression, with a vanity a bit too big, that his sources of information could be mysterious… He does not quote any hermetic literature, nor historic research, even not the vast literature treasured in novels, poetry, dramaturgy, and mythology, not even philosophic research and scientific studies. I found it at least strange that this major author did never approach the profound spirituality and

ABOUT BOOK AND TRADITION


11

sacredness of arts. Neither does anthropology of religions, as a form of humanist study, take part in this treasure, from Guenons point of view, even if he did research it himself, may I say with tenacity and perspicacity. He does not praises scholarship and does not respect the intellectuals and the academic spirit. Strange and difficult to understand otherwise then from the manifested desire to be highlighted as the only “witness of Tradition”, as he calls himself. Maybe this line will produce the effect, because we have spoken about reading books, that some will get curious in reading Guénon, together with Matila Ghyka, Umberto Eco, Julius Evola, Albert Pike, etc. The permanent construction, never finished, of the “Cathedral of Tradition”, has books as perfect ashlars chiseled with knowledge and talent. Orality has progressively and prolifically fixed itself by the echo of books. In this relationship, at the same time, the book has assumed the role of the noisy trumpet or of an org paying sublime sounds in the hands of Bach. We see with astonishment how much anti-Christian, anti-Semitic, anti-Masonic, anti –Culture hatred, how much hatred against people, has been unleashed, with ferocity, in the last century. We see with astonishment how hatred persists to this day, always directed against culture, against the essence of initiatory tradition, which is absolute freedom of conscience, against the analytical spirit and the love of people.

So mote it be! V.A., 3 °

Orice Ordin Inițiatic, indiferent de specificul și filiația sa, își dorește a apropia omul de latura sa spirituală, de a contopi în Inițiat materia cu spiritul în armonie, în

echilibru perfect. Franc-masoneria nu face excepție de la regulă și prin instrumentarul ei inițiatic, împrumutat de la ghildele de cioplitori de piatră, zidari liberi, urmărește să perfecționeze omul, ceea ce înseamnă de fapt, desăvârșirea echilibrului în relația spirit-materie. De la început vreau să stabilesc clar diferența între spiritualitate și spiritism, cel din urmă fiind o practică care se pretinde a fi eficientă în a comunica cu spiritele persoanelor decedate, prin intermediul unui ”medium”. Nu asta face subiectul acestui fragment de arhitectură ci spiritualitatea, știința spiritului. Am fi ignoranți să pretindem că am putea defini spiritualitatea în termeni preciși pentru că anumite concepte nu sunt abordabile în acest fel, la un mod general. Putem enunța ceea ce înțelegem noi prin spiritualitate sau gândurile și emoțiile pe care le trezește abordarea acestei laturi a noastre, dar nu vom reuși, oricât ne-am strădui, să dăm o definiție universal valabilă. De ce este așa? Pentru simplul fapt că anumite aspecte ale vieții nu sunt făcute pentru a fi discutate ci trăite și simțite. Cine poate da o definiție universal valabilă iubirii? Și mai mult, cine poate da o definiție universal valabilă divinității? Totuși am decis să scriu despre acest subiect, să îmi exprim tocmai acele trăiri și simțiri personale, în scopul de a vă trezi interesul și de a vă deschide apetitul pentru o viitoare explorare individuală a laturii de cele mai multe ori neglijată. Dar de ce am afirmat că spiritualitatea, asupra căreia am convenit că nu poate fi definită universal, ar fi știința spiritului? Știința, este definită ca fiind cumulul informațiilor asupra unui subiect, informații descoperite ca urmare a unei cercetări teoretice materializată prin experimente. Găsim în DEX (2009) următoarele definiții ale științei: ” 1. Tip de cunoaștere sigură și rațională în legătură cu natura lucrurilor și a condițiilor lor de existență în forma unui corp de adevăruri despre un obiect propriu. 2. Ansamblu de


12

cunoștințe despre un obiect dat sau distinct (natură, societate, gândire etc.) dobândite prin descoperirea legilor obiective ale fenomenelor și explicarea lor. 3. Pregătire intelectuală, instrucție; învățătură, erudiție.” Știința înseamnă în primul rând cunoaștere, iar orice fel de abordare personală a spiritualității ne aduce această cunoaștere a spiritului. Dar ce este spiritul? În termeni generali, foarte largi, spiritul este acel principiu invizibil regăsit în om, puterea auto-conștientă, auto-activă, rațională, care dă omului asemănarea cu divinitatea (Geneza 1:27 – ” Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său”). Spiritul este în antiteză cu materia, iar împreună formează un întreb, ființa numită om. Sufletul, chiar dacă a fost mult timp folosit pentru a defini același lucru, cei doi termeni nu sunt sinonimi și definesc aspecte diferite. Pentru ocultiști spiritul și materia sunt cele două polarități ale aceluiași aspect, substanța cosmică inițială, astfel: - materia este substanța cristalizată sub formă fizică iar spiritul este substanța materializată la un nivel subtil sub formă invizibilă. Aș mai adăuga celor de mai sus că materia este regăsită în toate aspectele vieții umane vizibile, fie ele de natură organică (plante, animale, bacterii, etc.) sau anorganică (metale, pietre, aer, etc.), alchimiștii definind materia ca fiind compusă din cele patru elemente primordiale: pământ, apă, aer, foc. Spiritul funcționează în toate aspectele indefinite prin cele cinci simțuri, dar mai mult, el se regăsește și în materie, constituind principiul activ al acesteia, al cincilea element al alchimiștilor, care desăvârșește opera. Pentru a înțelege mai bine diferența am să vă dau un exemplu. Nimeni nu poate nega existența minții omului, cu toate că ea este invizibilă și nepalpabilă. Astfel, putem afirma că mintea este o calitate spirituală a omului, la fel ca și conștiința lui. În concluzie, spiritul este cel care guvernează calitățile omului, iar în

funcție de gradul de control exercitat asupra lor, acțiunile acestuia sunt juste și perfecte, sau nu. Nu pot trece mai departe fără a preciza câteva din formele pe care le primește spiritualitatea ca practică în viața omului. Aici distingem două grupe generale. Prima este o exprimare colectivă, adică o practică în grup, care permite o mai bună cunoaștere a laturii spirituale a omului și avem aici ca exemple practicile religioase. Omul în cauză, merge alături de alți oameni fie la biserică, sinagogă, moschee sau templu, pentru a trăi manifestarea spiritului. A doua categorie o constituie practicile individuale, unde fiecare om își alege o metodă de a explora individual, în confortul intimității sale, latura sa spirituală. Aici avem exemple rugăciunile, tehnicile de meditație, tehnicile yoga, etc. Nu există un mod corect și unul greșit de a explora aspectele spirituale de către om, decât dacă prin această diferențiere se urmărește un scop economic, social sau politic. Astfel, fiecare este liber să își aleagă metoda pe care o folosește în căutările sale sub două cerințe - acestea să fie validate de liberul său arbitru și să fie în acord cu voința sa. Nu cred că există vre-un om în măsură să dicteze altui om corectitudinea abordărilor sale; nu putem afirma, fără a fi ignoranți, că o religie este mai bună decât cealaltă, sau dacă religia este bună sau nu, când vine vorba de o altă persoană. La fel nu putem afirma că o practică spirituală, oricât de abjectă ni s-ar părea, este greșită pentru altcineva, doar pentru că noi nu ne simțim atrași de aceasta. Când începem să înțelegem acest lucru, atunci vom crea mediul ideal în care fiecare individ este liber să își exploreze latura sa spirituală, așa cum simte el nevoia și în acel moment lumea va arăta altcumva, multe din problemele actuale fiind rezolvate. Toate religiile insuflă practicanților că ei trebuie să caute mai întâi de toate regatul lui


13

Dumnezeu, indiferent ce numea poartă sau ce formă primește. Același lucru îl face și cel care abordează individual aceste aspecte. În concluzie, pot afirma fără incertitudine că cineva care se preocupă de știința spiritului, cercetătorul spiritualității, este de fapt căutătorul împărăției cerurilor. Desigur folosesc aceste denumiri în cel mai universal sens posibil. În cele ce urmează am să încerc să descriu sumar cele mai des întâlnite practici spirituale, astfel încât să fie mai limpede de ce consider spiritualitatea ca fiind o știință a spiritului și Franc-masonul un cercetător al acesteia. Avem ca prima ramură spiritualitatea tradițională, adică cea religioasă. Aici găsim diversele religii de inspirație abrahamică precum Iudaismul (inclusiv Kabbalah), Creștinismul (cu toate denominațiile și formele de exprimare), Islamul (cei cinci piloni ai religiei, sufismul – latura ezoterică dar și Jihad-ul care în traducere înseamnă ”zbucium” – zbuciumul creat de lupta musulmanului împotriva pasiunilor sale). O mică paranteză absolut necesară: indiferent ce termeni ar folosi grupările extremiste sau teroriste pentru a justifica acțiunile lor, acestea nu reflectă nimic din contextul religios în care au apărut. Sunt doar niște termeni aleși arbitrar pentru a justifica acțiuni ce vizează activități economice și politice. Jihad-ul nu este o luptă a musulmanului cu toți cei de altă credință, ci este o luptă interioară cu dorințele și pasiunile sale, astfel încât el să devină un om mai bun, pe placul lui Allah pentru a-l putea cunoaște și sluji cât mai bine. Închid paranteza cu mențiunea că și Isus s-a luptat cu pasiunile sale pe care învingându-le a găsit uniunea cu Tatăl ceresc.

Tot în categoria spiritualității tradiționale avem religiile de origine asiatică precum Budismul, Hinduismul, Sikhismul, sau religiile africane care sunt promotoarele unei spiritualități care să aducă prosperitate societății și să elimine necazurile, manifestări ocazionale ale răului. Spiritualitatea clasică este formată din practicile religioase ale diverselor popoare și au în centrul lor slujirea unui număr de zeități, fiecare responsabile de o anumită ramură a vieții omului pe pământ. Întâlnim astfel de sisteme deschise maselor dar cu un acces extrem de limitat lor, rezumat la închinări și jertfe către

zeități, și o parte ascunsă, rezervată acelor câțiva dintre practicanți a căror înțelegere permite o abordare mai profundă. Exemple găsim suficiente la romani, greci, egipteni, babilonieni, etc.

Spiritualitatea modernă are și ea

nenumărate ramuri, și desigur este concentrată în principal pe practicile individuale mai mult decât pe cele colective. Avem deci Transcendentalismul (ca protest la creștinism) și Universalismul Unitarian (curent influențat de traducerea scrierilor hinduse) care afirmă validitatea tuturor religiilor pentru că Divinitatea creatoare iubește toți oamenii nu doar pe creștini. Regăsim mai târziu Teozofia, Antropozofia și Filozofia Perenă, mișcări și curente inspirate din scrierile hinduse. După al doilea Război Mondial apare o tendință ce poate fi descrisă prin ”spiritual dar nu religios”, curent care mută punctul de interes de la colectiv la individ și îl încurajează să se auto-descopere, auto-cunoască și să se auto-definească. Ca manifestare a acestei tendințe avem mișcarea New Age și nenumăratele sisteme ezoterice răsărite din ea.


14

Spiritualitatea contemporană încearcă să găsească o cale de mijloc între cele două precedente, caracteristică des întâlnită în ultimii ani în mai toate aspectele vieții omului, de la politic la social și de la filozofie la religie. Astfel, noul tip de spiritualitate îndrumă omul către o cale interioară personală, prin care acesta să reușească să identifice și să activeze facultățile sale spirituale, găsind totodată răspunsul la întrebările cele mai esențiale cu privire la ființa sa. Distingem și aici mai multe tipuri de spiritualitate, pe lângă cea care îmbrățișează ideile transcendentale: prima este o spiritualitate seculară, preocupată de latura umanistă și caracterul moral al individului drept cale de devenire spirituală; o a doua poate fi clasificată drept o psihologie spirituală, care se îngrijește mai mult de starea de bine a individului, psihic și fizic, folosind spiritualitatea ca mecanism de transmitere practicilor specifice. O a treia variantă de spiritualitate modernă constă în așa numitele practici ezoterice, magice, oculte, etc. pe care la întâlnim patronate de un șef (guru, lider spiritual, etc.) în cadrul ordinelor și societăților inițiatice. Ajung deci la un punct sensibil al spiritualității moderne, și anume practicile spirituale. Făcând referire mai sus la multitudinea de ordine și societăți inițiatice, vreau să dezvălui câteva amănunte despre funcționarea acestor organisme. Sub pretextul punerii la dispoziție către membri a unui corpus de cunoaștere inițiatică ce îi va permite să controleze materia și spiritul, contra unei taxe bineînțeles, aceste organisme regrupează oameni cu aspirații sincere, dar insuficient instruiți în abordarea spiritualului. NU vorbesc aici de șarlatani, pentru că nu are legătură cu spiritualitatea, ci mă refer la sisteme funcționale. Majoritatea membrilor, caută să stăpânească ”puteri” speciale prin care ei să controleze materialul după voința lor, neținând cont de ceea ce le dictează natura lor.

Concret, identificăm patru grupe de practici spirituale moderne, menite să ajute omul la desăvârșirea sa spirituală, practici utilizate atât de sistemele colective cât și de cele individuale. Prima grupă este cea a practicilor somatice (renunțare la material, temporar sau definitiv, spre exemplu avem practica postului, sau jurămintele monastice de sărăcie); a doua grupă este formată din practicile psihologice (spre exemplu meditația, rugăciunea, uzul substanțelor psiho-active, etc.); a treia grupă fiind practicile sociale, unde atenția este luată de la individ și mutată asupra unui grup social, astfel individul renunțând la sine în favoarea celorlalți; a patra grupă fiind practicile pur spirituale, care au ca scop eliminarea egocentrismului, și comuniunea directă cu divinitatea (această grupă folosește toate tehnicile enumerate anterior la celelalte grupe, cu specificitatea că sunt orientate exclusiv către anihilarea ego-ului). ”Caută prima dată să găsești împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte lucrurile vor urma”, este îndemnul care trebuie să ghideze pe fiecare din noi atunci când ne aplecăm atenția și ne dedicăm științei spiritului. Înțeleg din acest îndemn că unicul scop pe care îl are spiritualitatea este descoperirea regatului divinității și acest lucru poate fi realizat doar în interiorul nostru (conform ”Tăbliței de Smarald” a lui Hermes Trismegistus, care fixează relațiile dintre microcosmos – omul și macrocosmos - universul). Comparând cu ocultismul vom deduce aspectele diametral opuse ale celor două curente și vom ști să le diferențiem. Ocultismul caută aceeași cunoaștere spirituală precum spiritualitatea, dar își propune odată acumulate să le folosească în scopul exercitării controlului asupra materiei exclusiv. Toate aceste lucruri, în spiritualitate sunt un efect secundar și neimportant, pentru că scopul acțiunilor căutătorului științei spiritului se orientează exclusiv asupra Spiritului. Scriam anterior că spiritul este partea activă a materiei. Pot afirma acum că


15

Divinitatea este spirit și spiritul este parte a divinității și de aici rezultă nu doar că spiritul este partea activă, dar este și partea creatoare. Spiritul, manipulează materia pentru a da naștere universului și asta pentru că este voia lui și este în acord cu natura sa. Ceea ce înseamnă că știința spiritului, prin înțelegerea și descoperirea acestuia, duce la o eliberare de sub influențele materiale, și într-un final va produce un echilibru în ființa umană. De ce? Pentru că armonia este starea naturală a lucrurilor iar haosul este o anomalie ce va fi corectată prin ordine. Ordo ab Chao – Ordine din haos.

Alegând căutarea spiritualității în fiecare din noi, fiind structurați după asemănarea divinității, vom realiza că munca noastră este în zadar dacă nu suntem activi. Spiritul nu poate fi abordat fără a cunoaște și înțelege materia și pentru că materia este de fapt rezultatul spiritului, constatăm că nu putem separa cele două aspecte ale creației și că trebuie să căutăm armonia în tot ceea ce facem. Orice

întreprindem în plan spiritual are o oarecare manifestare în planul material și vice-versa. Ca un veritabil om de știință trebuie să măsurăm absolut toate efectele acțiunilor noastre pentru a ajunge la concluzii complete, adevărate, adică la cunoaștere. Franc-masonul este, prin urmare, un cercetător al științei spiritului, pentru că el este un om activ pe ambele planuri. În Loji, Franc-masonii se întâlnesc și au Ținutele lor, două, trei ore, după care revin la viața cotidiană sub îndrumarea din ritual, ”fie ca Lumina pe care o întrevedem în Lucrările noastre să continue să strălucească în noi și în afara Templului…”. Franc-masonul învață de la primul grad să stopeze influențele materiale, prin cele patru probe prin elementele primordiale, probe care trecute cu bine înseamnă de fapt controlul elementelor în cauză. Tot la început de drum învață să renunțe la ”metale”, adică la ceea ce este ”sclipitor și înșelător”, atunci când intră în Templu, simbol al intrării într-un spațiu sacralizat, de altă natură decât lumea profană, unde totul este simbol. Avem deci laboratorul unde omul descoperă prin simboluri aspectele spirituale, dar el se întoarce în lumea profană unde trebuie să experimenteze cu ele pentru a ajunge la adevărata cunoaștere spirituală. Spiritualitatea, este deci știința spiritului, iar Franc-masonul este cercetătorul acesteia, urmărind ca în tot ceea ce face să se descopere, pentru ca în final să ajungă prin rezultatul acțiunilor sale la o veritabilă cunoaștere a spiritului. Rezultatul final conduce la reducția dualității la unitate, adică la reuniunea omului cu divinitatea (în Franc-masonerie denumită universal Marele Arhitect al Universului – tocmai pentru că numele nu este important atâta timp cât metoda și rezultatul sunt aceleași). Găsim în Constituțiile lui Anderson din 1723, primele constituții oficiale ale Franc-masoneriei speculative, că ” un Mason este obligat, prin ţinuta sa, să se supună legilor moralei şi daca înțelege corect Arta, el nu va fi niciodată un ateu stupid, nici un libertin fără de religie”.


16

”Ateu stupid” este acel cineva care nu poate argumenta alegerea sa de a fi ateu iar libertin fără religie se referă la acel om care nu are nici o practică a spiritualității, indiferent de forma ei. Un ateu care nu poate argumenta pertinent alegerea sa, nu este altceva decât un om care rătăcește și care poate are o criză de identitate. Un ateu care afirmă cu aroganță că nu există nimic mai presus de om, va înțelege în urma practicii învățăturilor Ordinului și latura ezoterică a afirmației sale. Nu este nimic rău în a fi libertin, atâta timp cât totuși ești ancorat în materie și cu privirea înălțată spre cer, practicând o oarecare formă de cunoaștere, de practică spirituală. Masoneria combate ignoranța și extremismul de orice fel, astfel încât un ignorant al realităților universului nu va putea trece Poarta Joasă pentru a pătrunde în templu.

Am zis! M.B., 3 °

Every Initiatory Order, regardless of the specificity or its filiation, wants to bring man closer to his spiritual nature; wants to merge in the one initiated the matter and the spirit in harmony, in perfect equilibrium. Freemasonry makes no exception from this rule and by its initiatory instrumental, borrowed from the guilds of the stone cutters, free masons, aims to perfect human beings, that means actually, completing the balance between spirit and matter. I should point out, from the beginning, that there is a clear difference between spirituality and spiritualism, the second one being a practice, presumably, efficient in communicating with the spirit of dead people, by the use of a medium. Not this is here our concern, but spirituality, the science of spirit.

We would be nothing but ignorant if we pretend to be able to define spirituality in precise terms, because some concepts are not approachable this way, by generalization. We can proclaim only what we understand by spirituality, or our taught and emotions waken by the dealings with this side of us, be we will never manage, whatever our efforts be, to give a universal definition, agreed upon. Why is it so? Because of the simple fact that some aspects of life are not meant to be discussed, but felt and lived. Who is able to give an exact definition of Love? Even more, who is able to give a universal valid definition of Divinity? Regardless of the above, I decided to write a little on this subject, to express exactly those feelings and experiences, from a personal perspective, with the main goal to awaken in the reader the interest and open up his appetite for a further individual exploration of the side most neglected of all. But why did I earlier affirm that spirituality, of which we agreed, cannot be given a universal definition, could be the science of spirit? Science, is determined to be the gathered information on a distinct subject, information discovered by way of a thorough theoretical research, materialized by experiments. We find following definitions of science in the dictionary: 1. For of singular and rational knowledge relating cu the nature of things and conditions of existence, in form of a body of truths about the giving subject. 2. Ensemble of knowledge about the giving subject or a distinct one (nature, society, taught, etc.) gained by discovery of objective laws and their explanation. 3. Intellectual training, instruction; learning, scholarship. Science means in first place knowledge, and every personal approach of spirituality brings us the knowledge of spirit. But what is the Spirit? Well in general terms, very large context, Spirit is that invisible principle found in human beings, self-knowledgeable, self-active, rational, that gives us the likeness to divinity


17

(Gen. 1:27 – And the made God, man in his likeness). Spirit is opposed to matter, but together they form a whole, the being called human. The Soul, even if for long time, used to be a synonym for that, the two terms are not the same and they define different aspects. For occultist, spirit and matter are the two polarities of the same aspect, primordial cosmic substance, given by this explanation: matter is the substance crystallized in physical form, and Spirit is the substance manifested at in more subtle, invisible, form. I would add to those above that matter is to be found in all aspects of visible life, be they organic (plants, animals, bacteria, etc.) or inorganic (metals, stones, air, etc.), which alchemist defined as being composed of the four primordial elements: earth, water, air, fire. Spirit functions in all aspects that cannot be defined by the five senses, but even more it is found also in matter, constituting the active principle of it, the fifth element of the alchemists, the completes the Work. To better understand this, I will give you a simple example. Nobody can debate the existence of the human mind, although it is invisible and untouchable. So, we can affirm that mind is a spiritual quality of man, as also his conscience. In conclusion, Spirit is that which governs the qualities of man, and in function of the degree of control it has over him, his actions are just and perfect, or not. Before going any further I need to give some forms that spirituality takes in practice, in one’s life. We have here two distinct general divisions. First is a collective expression, a group practice, that enables man to better know the spiritual side of him and here we include all religious practices. The individual goes together with other members of the society either to church, synagogue, mosque or temple, so that he can experience the manifestation of spirit. The second constitutes individual practices, where each man chooses e method of individual exploration, according to his intimacy, of his

spiritual side. Here we include prayers, meditation technics, yoga, etc. There is no right or wrong way to do one’s exploration of spirituality, the only exception being if the goal of this endeavor one seeks material gain, social or political. So, everybody is free to choose his own method to use in his searches under two conditions: they need to be validated by his free conscience and they need to agree to his own free will.

I do not believe that that there is a person who can dictate to another the correctness of his approach; we cannot proclaim, without being ignorant, that a religion is better than the other or if that religion is good or bad, when it comes to someone else. In the same way we cannot proclaim that a spiritual practice, however repulsive we consider it, is wrong for someone else, just because it is not our cup of tea. When we start to understand these things, then we will be creators of the ideal environment in which each individual is free to explore his spiritual side, as he feels the need and in that moment humanity will look different, many of the current problems being resolved. All religions infuse their practitioners that they should firs seek the kingdom of Divinity, regardless of the name it has or the form it gets. The same thing is the concern of


18

the man who has an individual approach of these aspects. In conclusion, I can affirm without doubt, that everyone who is preoccupied by the science of the soul, the investigator of spirituality, is in fact a seeker of the kingdom of heaven. Obviously I use these words to be understood in the most universal sense possible. In the next part I will briefly describe some of the most known spiritual practices, so that it will be clearer to the reader why I consider spirituality to be the science of spirit and also why the Freemason is a researcher of it. We have the first branch, the most traditional form of spirituality, the religions. So there are many religions, based on many things, mainly on Abrahamic inspiration like Judaism (including Kabbalah), Christianity (with all its denominations and forms of expression), Islam (with the five pillars of religion, Sufism being the esoteric side but also the Jihad, which translated means “struggle” – namely the struggle resulting from the efforts of a Muslim to overcome his passions). I feel the need to put something in brackets here: regardless of what

terms inspired from religion, various extremist or terrorist organizations use to justify their ideology and actions, those interpretations have nothing to do with the use in a religious context. As long as there was organized religion on earth, some used it for personal gains, either economic or political. Jihad is not a fight of a member of Islam with members of all other faiths, it is an interior fight with one’s own desires and passions, to the end that he becomes a better man, more close to Allah so that he can learn to know him and worship him better. I close the bracket here, mentioning that Jesus also fought with his passions, and by overcoming them he found the way to the heavenly Father. Also in this category of traditional spirituality we find the religions of Asian origin like Buddhism, Hinduism, Sikhism, or the religions of Africa, that are promoters of a spirituality that brings prosperity to society and eliminates distress, which they consider horizontal manifestations of evil. Classic Spirituality defines the religious practices of different peoples that have in their center the worship of a number of deities, each


19

of them being responsible of a particular aspect of man`s life on Earth. These systems are open to the masses but are very limited in what they offer as practice, mainly consisting in group prayers and sacrifices to a deity, reserving a hidden part to those individuals from the group who have a better understanding so that they can have a profounder approach on religion. Examples for this type of spirituality can be found in old civilizations of the Romans, Greeks, Egyptians and Babylonians. Modern spirituality has also many branches but they all are concentrated around individual practice more the collective once. We find here Transcendentalism (as a protest to Christianity), Unitarian Universalism (the result of the translation of Hindu texts) which affirm the validity of all religions because the creating Divinity loves all human beings not just Christians. Later on we will find in this branch also Theosophy, Anthroposophy and Perennial Philosophy, movements and currents inspired also by eastern writings. After WWII a tendency can be observed that can be mainly defined as “spiritual but not religious”, current that will shifts the focus point from the collective to the individual and encourages him to self-discover, self-know and self-define himself. As an example of this movement we find the New Age current and all esoteric systems springing from it. Contemporary Spirituality tries to find a middle path between the two, a way that is more and more present in the last few years in our life, from political to social, from philosophic to religious aspects. So, this kind of spirituality guides man to an inner personal path, by which he can identify and activate his spiritual faculties, finding answers to the most essential questions relating to his existence. There are here also many distinct forms of spirituality, beside the one that embraces the transcendental ideas: first one is a kid of secular spirituality, more preoccupied de humanistic side and the moral character of the individual, as a way to

spiritual becoming; the second one can be defined as a philological spirituality, that revolves around the wellbeing of the individual, psychical and physical, and uses spirituality as a mechanism to transmit the specific practices. A third variation of modern spirituality consists in the so called esoteric, magick, occult, etc. practices, that have a leader (guru, spiritual leader, etc.) and are organized in initiatory orders and societies. An now I arrived at a very sensible aspect of modern spirituality, namely the spiritual practices. Because I mentioned above the initiatic orders and societies, I want to quickly explain how they work. By the pretext of offering members only a body of initiatory knowledge by which they may enable to control matter and spirit as the wish, naturally by paying a fee first, the organism regroup people with sincere aspirations but insufficient prepared in approaching spirituality. I do not consider here the charlatans, because it has nothing to do with spirituality, I consider here only serious functioning organizations. The majority of members seek to rule special “powers” and trough them to control matter after their own will, never considering what their own nature dictates. More specific, we identify four groups of spiritual practices, supposed to help man at his spiritual perfection, practices used either by collective systems or individual ones. First group consist of somatic doctrines (renouncing on the material, temporary or definitely) and I give the example of fasting, monastic oaths of poverty, and so on. The second one is composed by practices relating to psychology and we have here the examples of meditation, prayer, the use of psycho-active substances, etc. The third group are the social practices where the attention is taken from the individual and put on


20

a social group, so that the individual gives himself up to the greater good of the group. The fourth class are the pure spiritual practices and the intend to eliminate egocentrism and by this to achieve the direct communion with divinity (these systems used the technics mentioned before but the only gal is the annihilation of the Ego). “Seek first the kingdom of God and all the rest will come” should be the guiding motto for us who approach and dedicate ourselves to the science of spirit. I understand from this sentence that the only goal emanating from spirituality is the discovery of the divine kingdom and this endeavor cam only happen inside each of us (according to the Tablet of Hermes whereon are the relationships described between microcosm/man and macrocosm/universe). By comparing this to occultism we will soon realize that the two currents have diametric opposed aspects and we should be able to differentiate between them. Occultism seeks the same body of spiritual knowledge as spirituality but once obtained they are only used to control the material aspects of life. All this things are in spirituality secondary results and unimportant, because the goal of the actions of the researcher of spiritual science relates only to Spirit. I was writing before that the Spirit represents the active part of matter. I can now affirm that Divinity is Spirit and Spirit is part of Divinity and from here I conclude that Spirit is not only the active part but is also the creative part as well. Spirit, manipulates matter to give birth to the universe and that because it is according to his will and his nature. That means that the science of spirit, by understanding and discovering it, frees us from the influences of matter, and finally will produce balance in human existence. Why? Because harmony is the natural state of things and chaos is an anomaly that will be corrected by order. Ordo ab Chao – From Chaos Order.

Choosing the path to seek spirituality in our selves, being built in the likeness of divinity, we will soon come to the understanding that all our work will be in vain if we are not active. Spirit cannot be approached without knowing and understanding matter and because the second is a result of the first, we learn that we cannot separate the two aspects of Creation and we need to seek harmony in all our actions. Everything we endeavor in the plane of the spirit generates some kind of manifestation and vice-versa. Like a truly man of science we need to measure all effects of our actions so that we arrive at complete, truthful conclusions, namely to knowledge. The Freemason is therefore a researcher of the science of spirit, him being a man active on both planes. In Lodges, Freemasons meet and have their gatherings, two, three hours, and then go back to their daily activities, but under the guidance of the Ritual “Let the Light that we see in our Works continue to shine in us outside the Temple…”. The Initiate in to Freemasonry learns from the first degree that he should stop the material influences and he learns this by the task of the four primordial elements, which passed with success, will grant him knowledge and thereby control over the elements. Also at the beginning of his journey in the Order he learns to let go of all “metals”, that signifies all that “shines deceptive”, when he enters the Temple. This gesture represents actually the access in a sacred place, of another nature the profane world, where everything is a symbol for something. We have now the laboratory where man will discover by help of symbols the spiritual aspects of his nature, but he will return in the profane plane so that he can experiment with his new findings so that he finally arrives to spiritual knowledge. To draw a final conclusion to this synthesis, Spirituality is the Science of Spirit and the Freemason its researcher. Observing that by every of his endeavors he discovers a little more about himself at the end by the


21

results of his actions he will attain a veritable knowledge of the spirit. The final result of this search will lead to the reduction of duality to unity, namely the union of man with divinity (Great Architect of the Universe – as used in Freemasonry, because the name and the form are irrelevant as long as the method and result are the same). Anderson`s Constitutions from 1723, the first official Constitution of our speculative Order, show that a Mason is obliged by his behavior, to uphold moral laws and if he truly understands the Art, he will never be a stupid atheist, nor a libertine without religion. “Stupid atheist” is to be understood the that person who cannot bring arguments to his decision to be an atheist, and a “libertine without religion” should be understood as the person who has no practice of spirituality al all, regardless of its form. An atheist who cannot argument his choice to be an atheist is nothing else then a wandering man who is lost and has an identity chrysies. An atheist who boldly and arrogantly affirms that there is nothing above man, will understand by the practices of the Order also the esoteric meaning of his affirmation. There is nothing bad in being a libertine, as long as you are anchored in matter and have your eyes fixed on the celestial canopy, practicing any form of attaining knowledge, and practice of spirituality. Freemasonry is an active combatant against ignorance and extremism of any sorts, so that an ignorant to the realities of the Universe will not be able to pass below the Narrow Door and gain entrance in the Temple.

So mote it be! M.B., 3 °

Compasul este unul din cele trei Mari Lumini, lumini deoarece aceste unelte luminează omul aflat în întuneric.

Francmasoneria, spune Albert Pike, "este supunerea umanului din om de către divin, biruirea poftelor și pasiunilor de către simțul moral și de rațiune, strădania și lupta continuă a spiritului împotriva a ceea ce este material și senzual". Vârful fix se așează în suflet în timp ce vârful mobil, cel care trasează cercul, stă în trup. Acest simbol luminează omului legătura dintre intenție și rezultat, la fel cum poate traduce centrul ca divinul din om iar cercul trupul material. Echerul este adaptat doar unei suprafețe plane și aparține domeniului geometriei, și deci trigonometriei, care se ocupă doar de suprafețele plane și de pământ. Compasul trasează cercuri și aparține trigonometriei sferice, știința sferelor și a cerurilor. Așadar primul este o emblemă a pământului și a corpului, deci a materialului, pe când al doilea este o emblemă a cerurilor și a sufletului. Compasul, ca instrument complex, este de asemenea folosit în trigonometria plană, în ridicarea perpendicularelor. La gradul de Ucenic ambele puncte ale compasului se află sub Echer,candidații ocupându-se de semnificația morală a simbolurilor și nu de cea spirituală, spunea Pike. Mulți scriitori distinși, precum Robert Hewitt Brown, susține că termenul de masonerie este forma denaturată a cuvântului grecesc "mesuraneo" ceea ce înseamnă "eu sunt în mijlocul cerului", referire la soare, cel care este lumina pământului. Acest frumos tablou amintește masonului care este rolul său, să fie însuși lumina. Trasarea unui orizont al lucrărilor ajută pe Francmason să cioplească piatra care trebuie, pe sine, altfel fără acest orizont un Francmason va căuta, ca orice profan, să cioplească alte pietre, iar toată lucrarea lui va fi falsă. Însuși Buddha spune că "omul nobil este omul care este el însuși ceea ce socoate că ceilalți oameni ar trebui să fie". Acest adevăr este prezent și în decalogul masonic. Cea de-a X-a lege spune că "să înveți să cunoști oamenii


22

și din aceasta, vei învăța să te cunoști pe tine însuți". La fel cum axul compasului stă fix în locul lui, iar vârful creionului se tocește în cercul care îl trasează, la fel este și omul față de libertatea sa, față de ordine și conștiința lui. El rămâne pe când toate se tocesc în jurul lui, iar asta este bine. Nu omul trebuie să orbiteze în jurul lor căci astfel el se va toci și va rămâne din el doar o urmă, o urmă trasată de prea mulți ca să mai fie încă o dată trasată. Cercul este sigur și perfect, fără cută. Omul nu trebuie să tremure sau să șovăiască în trasarea lui, căci trebuie să știe că mânuiește o unealtă dedicată acestei perfecțiuni, cu care nu va da greș, o unealtă care mânuită bine îi va deschide spectre, va știi să vadă ordinea lucrărilor și lumina din care face parte. El trebuie să-și deschidă orizonturile, să le cerceteze și să le înțeleagă, în același timp în care cercul se deschide în jurul lui. În același timp în care el găsește că este centrul propriilor acțiuni ce-i aduc libertatea, propriei ordini și propriei conștiințe. Între ordine și dezordine nu este posibilă nici o tranzacție. Omul care nu ascultă de ordine nu-și mai aparține. El înaintează fără lumină în noaptea existenței sale, se agită ca un vis, pradă coșmarurilor născute din propriile patimi. După cum lumina nu luminează în spatele ochilor închiși, nici proiectarea sinelui nu își face efectul acolo unde nu este conștiință de sine. Iar ordinea vine acolo, în punctul în care sinele se întâlnește cu sine, acolo de unde se poate extinde din cunoașterea proprie către cunoașterea divină. Extremitatea cercului trebuie să nu depășească optica celui care își este ax, altfel cade în fantasmele imaginației dezordonate, în

nebunie. Nu vrei realmente un lucru decât atunci când îl vrei din toată inima și ești gata să renunți pentru el la toate afecțiunile tale cele mai de preț, este propriul sacrificiu dedicat doar împlinirii propriei voințe bine definite, calculate și mai înainte vrute. Fără această credință în sine nimeni nu poate trasa nici măcar linii către propriile dorințe, chiar și dintre cele mai profane, dar apoi de a se cunoaște pe sine ca

putând fi propriul ax. Este uimitor atunci când ne dăm seama că rodul acestei munci este chiar munca în sine: creația inteligenței prin ea însăși, convocarea propriilor puteri, echilibrarea virtuților, acestea sunt trepte edificatoare spre cunoașterea sinelui. Iar compasul este un simbol desăvârșit în acest sens. O singură stea fixă de lumină promite spațiului un nou

univers. Mânuirea corectă a Compasului nu o poate face oricine. Este un instrument care poate aduce fatalitatea, sau la fel de bine libertatea. Experiența și intuiția, și deci prin analogie știința și credința, va ghida mișcările. Ca să putem învârti Compasul să trasăm cercuri, să ne desenăm în limitele lui și să ne înțelegem, ne trebuie conștiința trează și liberă. Un om adormit nu o poate face, însuși psalmistul spune: "morții nu te laudă, doamne". Fatalitatea înseamnă vârtejul care ne trage din nadir în nadir. Este apostazia libertății, un abandon delirant și subiectiv în lumea legilor materiale, gravitaționale, o reacție care zdrobește tot ceea ce se depărtează de echilibru, este inerția, iar pe cei care nu vor să meargă cu ea, îi târâie. Libertatea, muzica armoniilor interioare, efortul care ne ridică deasupra fatalității, este zenitul care se adâncește în Zenit.


23

Compasul este un instrument simplu care mânuit de o mână dibace face un singur lucru și perfect: cercuirea axului. Spiritul este un instrument simplu care mânuit de o conștiință liberă cufundată în ordine face un singur lucru și perfect: divinizarea sufletului. Această lucrare simplă ca unitate, dar complexă în detalii, este conștientizarea proiectării noastre, de unde suntem, către ceea ce tindem să fim. Verbalizarea liberă și conștientă a voinței. Omul, spune Gerbert d'Aurillac, savantul magician de pe tronul Vaticanului, Papa Silvestru al II-lea, este umbra lui Dumnezeu în corpul unui animal: simpatiile îngerilor trăiesc la un loc cu capriciile vulgare ale unui animal logic. Îngerul ne atrage, dar dacă nu suntem atenți animalul ne va stăpânii în mod fatal, ne va alimenta cu satisfacții ale unei vieți ce hrănește moartea. Când un animal guvernează, când un orb conduce sau când fatalul devine complicele rațiuni la ce ar trebui să ne așteptăm decât la catastrofe? Oamenii care lasă animalele libere de capul lor doresc să fie devorați de ele, este de părere Éliphas Lévi. Afecțiunile sunt libere și raționale pe când simpatiile sunt fatale; ele sunt germenele paradisului sau infernului propriu. Hermes Trismegistus ne învață că omul este muritor în raport cu corpul său, dar el este nemuritor în raport cu sufletul său, care constituie omul esențial. Ca nemuritor el are o autoritate asupra tuturor lucrurilor, dar relativ la partea sa materială și pieritoare, el este supus destinului. În lumina Compasului ca simbol, omul, ca centrul acțiunilor sale, trebuie să fie conștient de prezența sa în toate lumile posibile. Prezentul este cel care contează, este un cadou de care trebuie să ne bucurăm cu toată puterea conștiinței noastre. Pentru că mâine va face parte din ieri și deja nu mai contează, iar ieri este doar siguranța lui mâine. Oricât ne-am putea extinde cercul să nu uităm că noi suntem

centrul, lumina care răspândește raze într-o unitate perfectă. "Nu știți", spune apostolul Pavel, "că voi sunteți temple ale lui Dumnezeu și că Dumnezeu locuiește în voi? Și dacă cineva pângărește templul lui Dumnezeu pe acela Dumnezeu îl va distruge, templul lui Dumnezeu este sfânt, templul care sunteți voi". Această descriere a omului, ca templu divin, o primesc ca fiind definiția Compasului ca simbol masonic. Omul este centrul acțiunilor sale, acțiuni alterate vor ieși dintr-un om alterat, la fel cum acțiuni bune dintr-un om bun. Aceste acțiuni se oglindesc în om și se întorc la el la fel cum extrema cercului în centrul său. Ce atragem răspândim. Am devenit servitorii viciilor pentru ca ele să fie servitorii noștri. O viață fără activitate și progres este ca sulful stagnant, sulful, fiind principiul activ, soarele alchimic. Compasul este verbul care bine folosit oglindește acțiunea omului din plan fenomenal, în plan numenal. Verbul începe cu litere și se termină cu acte, cum prea bine spune ilustrul maestru Éliphas Lévi. Viața se consumă în beneficiul propriu, iar la sfârșit, când cercul trasat ajunge de unde a pornit și își închide câte un ciclu, fiecare se va bucura de rodul lucrărilor sale.

Am zis! A.P., 1 °

The Compass is one of Masonry`s three Great Lights, Lights because these tools illuminate man depend in darkness. Freemasonry, sais Albert Pike, is the submission of the human in man by the divine, overcoming desire and passions by morality and reason, the strive and the continual fight of the spirit against that which is material and sensual. One point is fixed in once soul, while the mobile arm of the Compass, the one that traces


24

the circle, lies in the body. This symbol lights to man, the relationship between intention and result, but it can also be translated as the center being the divine in human and the circle the material body. The Square is adapted only to plane surface and belongs to the domain of geometry, but also to that part of trigonometry, that deals with plane surfaces and Earth. The Compass traces circles and belongs to spherical trigonometry, the science of spheres and the sky. So the first is an emblem of Earth and the body, the material, and the second is an emblem of the sky and the soul. The Compass, as a complex instrument, is also used in plane trigonometry to help erect perpendiculars. For the Entered Apprentice both points of the compass find themselves under the arms of the square, and as Pike said, the aspirants preoccupy themselves with the moral aspects of the symbols, not the spiritual once. Manny known writers, like for example Robert Hewitt Brown, affirms that “masonry” is a corrupted form of the Greek word “mesuraneo”, which means “I am in the center of the circle”, referring to the sun that gives light to Earth. This should remind to the Mason his role, namely he is for himself light. By defining a horizon of the Work for a Freemason will help him chisel the right stone, himself, otherwise, without this horizon the Freemason will look, like any profane, to chisel other stones, and all his work will be fake. Buddha himself tells us that “the noble man is that man that he himself is what he thinks other should be”. This truth is also present in the masonic Decalogue. The X-th rule dictates that “learn to know people and by this, you shall learn to know thyself”. The same way the axis of the Compass is fixed in his place, and the tip of the crayon gets blunt by every circle it draws, is the relationship of man and his liberty in regard to order and his conscience. He only remains, while everything around him gets blunt, and this is a good thing.

Not man should be the one orbiting around them, because this way he will get blunt and he will be just a mark, a mark that was traced so many times it cannot be traced once more. The Circle is the only one perfect, without a goffer. Man most not hesitate or tremble when tracing it, because he needs to lean the use of an instrument dedicated to this perfection, and by using it he will not fail. This instrument used correctly will open for him specters; he will know how to see the order of things and the light he is a part of. He needs to broaden his horizons, he needs to research and understand them, in the same time as the Compass opens around him. At the same time he realizes that he is the center of his own actions that bring him freedom, of his own order and of his own conscience. There is no transaction possible, between order and disorder. Man who does not listen to order stops belonging to himself. He marches forward without light in the night of his existence, he gets agitated like a dream, and he gives to the nightmares born from his own passions.


25

The same way light does not shin behind closed eyes, the self does not project itself where there is no self-consciousness. Order springs from the point where the self meets itself, from that point where it can expand from its own knowledge to divine knowledge. The extremities of the circle must not go further than the optics of him who is its axis permits; otherwise he will fall in phantoms of his disordered imagination, craziness. You don`t want something unless you want it with all your heart and are prepared to give up, for it, all your most valued affections. It is once sacrifice only for the fulfillment of once own will, properly defined, calculated and before wanted. Without this believe in once self, nobody is able to trace, not even a simple line to his wishes, not at least those that are the most profane of all, and surly is not able to know himself and that he is the axis of his own being. It is amazing when we realize that the goal of this work is the work itself: the creation of intelligence trough itself; the convocation of once own strengths; balancing of the virtues. The all are stepping stones that lead to self-knowledge and the Compass is a definitive symbol in this sense. Just a single lonely fixed star of light, brings promise of a new universe. The correct use of the Compass is not something that everybody can do. It is an instrument that can bring forth fatality, as well as liberty. Experience and intuition, so by analogy, science and religion, will guide the user of the Compass. To be able to spin the Compass to trace circles, to draw ourselves in

its limits and to know ourselves, we need to have our conscience awaken and free. He who is asleep cannot do it, as the psalmist says: “the dead once don`t praise you, lord”. To define better fatality: it is the vortex that pulls us from Nadir to Nadir. It is the apostasy of freedom, a raving and subjective abandonment in the world of material laws, gravitational, a reaction that destroys everything that is too far from equilibrium. It is inertia, and those who do not want to go are pulled against their will. Liberty on the other hand, the music of interior harmonies, the effort that raises us above fatality, is the Zenith who deepens in Zenith.

The Compass is a simple tool to use, by a hand that does on only thing, but perfect: circling the axis. Spirit is a simple tool, which used by a free conscience, sinking everything in Order, does a single and perfect thing: divinization of the soul. This simple Work, as a unity, but complex in details, is the awareness of our own projection, from where we come to what we strive to be; free verbalizing and conscience willing.

Man, said Gerbert d'Aurillac, the scholar magician on the throne of the Vatican, Pope Silvestre the 2nd, is the shadow of God in the body of an animal: the sympathies of angels live together with the vulgar vices of a logical animal. The angel attracts us, but if we are not vigilant enough, the animal will eventually conquer us in a fatal way, he will feed us with satisfactions of a life that feed death.


26

When an animal governs, a blind man leads, or the fatal become an accomplice to reason, what should we expect other than catastrophes? People who let wild animal free on their own wish to be devoured by them, says Éliphas Lévi. Affections are free and rational, when sympathies are fatal; they are the germ of once own paradise or inferno. Hermes Trismegistus teaches us that man is mortal in account to his body, but he is immortal in account to his soul, which constitutes the essential man. As a mortal he has a authority over all things, but relating to his material and perishable nature, he is obedient to his destiny. In the light of the symbol “the Compass”, man as the center of his actions, he needs to be aware of his presents in all possible worlds. Present counts the most, it is a gift that should be enjoyed with all the force of our consciousness. Tomorrow will be soon part of yesterday and it counts no more, and yesterday is just an assurance for tomorrow. However wide we can expand our circle we should never forget that we are its center, the light that spreads its rays in a perfect unity.

“Don’t you know”, said the Apostle Paul, “that you are temples for God and that God lives inside you? And if someone defiles the temple of God, he God will destroy, because the temple of God is holy, temple that you are”. This description of man, as temple for the divinity, is what I get from the definition of the Compass as a masonic symbol. Man is the center of his actions, bad actions will come from a bad man as good actions will come from a good man. Those actions reflect in man and come back as the extremities of the circle return to its center. What we attract is what we spread. We become servants to our vices only for them to become our servants to. A life without activity and progress is like stagnant sulfur, sulfur being the active principle, the alchemical sun. The Compass is the verb that correctly used reflects the human actions in a materialized plane, in a numeric plane. The Verb starts with letters and ends with actions, as so well Éliphas Lévi affirms. Life should be consumed for once own good, and at the end, when the traced circle arrives where it began, and closes a cycle, everybody will enjoy the fruit of his labors.

So mote it be! A.P., 1 °

firul cu plumb nr.13 martie 2016 - bloguluihiram.ro · sinea lui și oricât am încerca să...

Documents