Fara doar si poate, infractionalitatea a fost si va fi mereu o component a lumii fie ea

moderna fie mai de demult. Cu atat mai mult, activitatile care pot aduce venituri mari intr-un

mod relativ usor si intr-un timp relativ scurt sunt o tentatie destul de importanta pentru orice om

de pe acest pamant.

Conform acestei gandiri, vom putea observa ca oriunde exista o valoare baneasca mare se

va gasi cineva care sa incerce sa si-o insuseasca, in tot sau in parte, prin mijloace mai mult sau

mai putin oneste.

Un scurt istoric

Dupa Marea Criza din jurul anilor 1929-1933, guvernul federal american a hotarat

crearea unei institutii care sa garantaze creditele ipotecare si asa a aparut Federal Housing

Administration (FHA) cu scopul de a ajuta băncile prin trecerea unor eventuale incapacitati de

plata ce pot apare, in sarcina guvernului.

Urmatorul pas a fost crearea in 1938 a unei corporaţii sponsorizate de guvern, intitulată

Federal National Mortgage Association (FNMA) sau, mai pe scurt, Fannie Mae (echivalentul

unei regii autonome din România), cu scopul de a aloca credite ipotecare garantate de FHA la

rate subvenţionate. Chiar dacă activitatea aparent bine intenţionată a acestor  companii de stat

consta într-o permanentă distorsionare a alocării resurselor, consecinţele catastrofice nu au ieşit

la iveală decât în 2007, când piramida creditului securizat construită timp de decenii s-a prăbuşit,

provocând cea mai gravă criză mondială de la Marea Criza din ’29 -‘33.

Povestea lui Fannie Mae este o istorie despre politica puterii scapata de sub control si

despre amestecul dintre politica si afaceri. Mai exact, sub administraţia Bill Clinton (1993-2001),

s-a incercat creşterea, cu orice preţ, a ratei proprietarilor de case, sub deviza „O casă pentru

fiecare american“. Deoarece această politică „altruistă“ aduce multe voturi, ea a fost continuată

sub administraţia Bush (2000-2009).

Ideea centrală care a stat la baza creării celor două corporaţii a fost aceea a stimularea

achiziţiiior de locuinţe prin cumpărarea de către aceste „Societati Sponsorizate de Guvern” a

ipotecilor deţinute de bănci. înfiinţarea lor a avut loc într-o epocă în care legile federale

interziceau tranzacţiile bancare între statele americane, băncile fiind, aşadar, în mare majoritate,

instituţii de mici dimensiuni. Când Fannie sau Freddie răscumpăra o ipotecă, „elibera“ capitalul

inevitabil limitat al băncii, care putea astfel acorda alte credite. în acelaşi timp, uşura banca şi de

povara riscului de credit şi de cel al dobânzilor, adică de grija că unii clienţi nu-şi vor putea

onora obligaţiile sau că rata dobânzilor va creşte. Datorita acestui aspect, SUA isi poate permite

sa acorde împrumuturi cu dobândă fixă pe o perioadă de 30 de ani, ca si Danemarca, de altfel.

Fannie este scutita de la plata taxelor federale si locale si beneficiaza de o linie de credit din

partea Trezoreriei americane de 2,25 mld de dolari.Cel mai important aspect este costul de

investitii, care este cu putin peste cel al obligatiunilor de stat pe termen lung fapt datorat

convingerii adânc înrădăcinate pe piaţă potrivit căreia guvernul nu le va lăsa niciodată să intre

în incapacitate de plată, un fel de « dormi linistit, statul vegheaza ».

Consecinţa neintenţionată a acestei socializări a riscului de credit: diminuarea standardelor de creditare şi încurajarea iresponsabilităţii!