Discernământul filocalicStudiu realizat de Staicu Ciprian-Ioan

Filocalia - volumul II (Sf. Maxim Mărturisitorul)

- propriu-zis tema Sf. Maxim este urcuşul (anabasiz) omului spre îndumnezeire (p. 17)- omul are atâta valoare la Sf. Maxim, încât toate sensurile Scripturii el le reportează la viaţa

lăuntrică a insului (idem)- omul e dotat cu percepţie sensibilă (simţire) şi cu minte, ca cele două organe de sesizare a

realităţii; prin simţire sesizează cele văzute, prin minte cele nevăzute; simţirea trebuie să stea în slujba minţii (p. 18)

- păcatul, departe de a însemna o afirmare şi o lărgire a omului şi a legăturilor lui cu lumea, este de fapt o diminuare a omului şi o îngustare a lumii (p. 19)

- numai patima este iraţională, pentru că nu a făcut-o Dumnezeu (idem)- în concepţia ortodoxă, o stare a naturii pure, separată de harul dumnezeiesc, nu există

(p.20)- Dumnezeu toate le conduce dinlăuntru ca putere eficientă şi din afară ca ţintă atractivă

(p.21)- toate poruncile Domnului ni s-au dăruit nouă împotriva a toată calea cea nedreaptă (p.26)- minunat război este ca în loc de ură să arăţi iubirea şi să răpui pe tatăl răutăţii prin

bunătate (p.32)- să lupţi neîncetat împotriva dracilor vicleni prin iubire (p.35)- frica lui Dumnezeu aduce trezvia atenţiei (p.36)- cei purtaţi de Duhul se fac arătaţi din roadele Duhului (p.45)- toată nevoinţa (asceza), care nu are iubire este străină de Dumnezeu (p.48)- în voia noastră stă mântuirea noastră (p.57)- să nu ne moleşim în cugetări (p.59)- iubirea de Dumnezeu nu suferă câtuşi de puţin ura faţă de om (p.63)- prin ocară e alungată de la tine slava deşartă (p.65)- roadele iubirii sunt acestea : a face bine aproapelui din toată inima, a răbda îndelung, a fi

cu îngăduinţă şi a folosi lucrurile cu dreaptă judecată (p.66)- milostenia tămăduieşte iuţimea sufletului (p.74)- lăcomia pântecelui este maica şi doica curviei (p.75)- după cum întrebuinţăm lucrurile cu dreaptă judecată sau fără, devenim virtuoşi sau răi

(p.77)- luptă ca să dobândeşti virtuţile şi după aceea ţine-te treaz ca să le păstrezi (p.81)- plata înfrânării este nepătimirea, care naşte discernământul; plata credinţei este

cunoştinţa, ce naşte dragostea lui Dumnezeu (p.84)- mintea deprinsă cu făptuirea înaintează la dreapta judecată; propriu ei este să ducă pe cel

ce se străduieşte la puterea de a deosebi virtutea şi păcatul (idem)

1

- bărbat puternic este cel ce uneşte cunoştinţa cu făptuirea (p.84-85)- aproape tot păcatul se face de dragul plăcerii (p.88)- pentru cinci pricini îngăduie Dumnezeu să fim războiţi de draci:

a) apărându-ne, să venim la puterea de a deosebi virtutea şi păcatul;b) dobândind virtutea prin luptă şi durere, să o avem sigură şi nestrămutată;c) ca înaintând în virtute, să nu ne îngâmfăm, ci să învăţăm a ne smeri;d) ca după ce am fost ispitiţi de păcat, să-l urâm cu ură desăvârşită;e) care este mai presus de toate, ca devenind nepătimaşi, să nu uităm slăbiciunea

noastră, nici puterea Celui ce ne-a ajutat (p.93-94)- dacă vrei, alungă negrija şi vei alunga totodată şi păcatul (p.97)- cel ce are iubire trupească de sine e vădit că are toate patimile (p.103)- iubeşte pe toţi oamenii cel ce nu iubeşte nimic omenesc (p.110)- când vezi mintea îndeletnicindu-se cu păcatele şi nu o opreşti, cunoaşte că nu va întârzia

nici trupul să alunece în ele (p.113)- începutul tuturor patimilor este iubirea trupească de sine, iar sfârşitul este mândria (p.114)- să nu-ţi dispreţuieşti conştiinţa, care totdeauna îţi de sfaturile cele mai bune (p.119)- de vrei să fii cu pătrundere şi cu dreaptă măsură, caută întotdeauna să cunoşti ce ascund

lucrurile bun pentru cunoştinţa ta (p.120)- supărarea este împletită cu amintirea răului (p.121)- ia aminte la tine, de nu cumva răutatea care te desparte de fratele tău nu se află în el, ci în

tine (p.127)- nu te lăsa biruit de ură, ci învinge ura în dragoste (p.128)- nu-i socoti binevoitori pe cei ce-ţi aduc vorbe care produc în tine supărare şi ură împotriva

fratelui (p.129)- toate comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei sunt ascunse în inimile noastre (p.137)- starea curată naşte puterea de discernământ sau dreapta socoteală (p.141)- ia seama la deosebirea dintre supărare şi durere, precum şi la faptul că durerea este

urmarea plăcerii, iar supărarea a slavei deşarte (p.146)- cel ce slujeşte patimilor şi-a învârtoşat înţelegerea şi având puterea de discernământ

oarbă, nu poate deosebi binele de rău (p.149)- fără de început este toată virtutea, neavând timpul mai bătrân decât ea, ca una ce are pe

Dumnezeu din veci ca singurul Părinte născător al existenţei ei (p.163)- cel ce cultivă în mod evlavios filosofia (vieţuirea virtuoasă) şi luptă împotriva puterilor

nevăzute să se roage să rămână în el puterea naturală de discernământ, care călăuzeşte trupul spre virtute prin fapte (p.191)

- să ne rugăm, asemenea lui Iisus Navi (10,12 - "să stea luna deasupra văii"), adică să rămână puterea naturală de discernământ în neputinţa trupului, neabătută de la virtute (idem)

2

3