FEMEILE DACILOR  Poporul dac nu a fost constituit numai din acei barbati viteji care au uimit antichitatea cu credinta si curajul lor, ci si din cealalta jumatate, cea feminina pe a caror rabdare si putere de munca si-au bazat cei plecati in

nesfirsite razboaie, succesele.  

     Daca pentru acei barbati viteji istoriografia antica a fost zgircita apoi pentru femeile dacilor aceiasi istoriografie a fost vitrega de-a dreptul neraminindu-ne decit arareori  vre-un nume.Astfel este cazul unei monede descoperite in Transilvania pe care este inscriptionat numele ZINA (Doamna?), nume ce se pare ca a apartinut unei regine probabil, tinind cont de datarea monedei, aceasta regina ar putea fi sotia lui BUREBISTA.  

              

      Cu toate acestea in societatea geto-daca, rolul femeii trebuie sa fi fost cu totul deosebit dupa cum se vede si din chipurile de femei dace sculptate pe Columna inaltata de romani dupa razboaiele dacice.Ani in sir Traian a sarbatorit marea sa victorie prin serbari si lucrari edilitare ori prin ridicarea unor monumente de arta si desigur sculptorii,artisti fiind nu au fost impresionati doar de calitatile barbatilor ci si de trasaturile femeilor dace. Columna ne infatiseaza femeia daca in mai multe ipostaze,ipostaze in care acestea apar zvelte dar cu expresii aspre si mindre, cu o finete incontestabila a trasaturilor, cu fata ovala, frunte inalta,ochi expresivi, nas drept, buze frumos conturate, par lung pieptanat cu carare pe mijloc, acoperind timplele si lasind libere urechile, par strins legat intr-un coc bogat la ceafa si acoperit cu o naframa. Daca dupa doua milenii gratia si eleganta lor s-a pastrat in piatra nu e greu sa ne imaginam cit de frumoase erau modelele (si prin extensie toate femeile dacilor!) din care s-au inspirat artistii antici.

      Imbracamintea era compusa din camasi incretite la git, asemanatoare iilor de azi, cu mineci lungi si largi sau cu mineci scurte si cu fusta pina la pamint, peste care ,uneori poarta o manta amplu drapata. In picioare poarta opinci de piele vara si de blana iarna.

      Obiectele de podoaba sint variate si denota gust si eleganta. Coliere torsionate din argint sau bronz sau lanturi impletite cu deosebita maiestrie le impodobesc frumoasele grumazuri. Miinile au bratari din fire groase de argint rasucite sau lanturi impletite, avind extremitatile in forma cap de sarpe stilizat, iar degetele sint pline de inele spiralate sau de simple verigi. Agrafele au forme diverse, tipice fiind cele cu nodozitati pe arc in forma de lingurita sau scut. Cerceii gasiti sint in forma de veriga subtire, avind atasat la partea inferioara un pandativ fin. Toate aceste podoabe sint atestate de arheologie si impreuna cu un numar mare de margele de sticla, viu colorate, arata gradul de cochetarie al femeilor dace.

      Viata acestor femei poate fi descifrata in parte, judecind dupa scenele de pe columna si din reprezentarile de pe monumentul de la Adamclisi, unde femeia daca este infatisata fie ducind in brate un sugar si de mina copii mai mari, fie purtind copilul intr-o copaie pe cap. In toate ipostazele insa ele sint mame duioase pline de afectiune pentru copii lor.

      Ocupatiile zilnice, rolul lor in economia societatii geto-dacice pot fi reconstituite. Fara indoiala ca lor le reveneau o mare parte din muncile agricole sau din munca de crestere a animalelor domestice. Pe linga acestea lor le sint rezervate mestesugurile casnice tors,tesut, croit, cusut si intr-o oarecare masura olaritul.

      Obiectele de ceramica reprezinta cele mai numeroase vestigii. Fara indoiala ca se practica si olaritul la roata, dar marea majoritate a vaselor sint lucrate cu mina de catre femei, in forme traditionale specifice, pentru uzul casnic. Inclinatia femeilor spre frumos face ca si acestea sa fie bogat ornamentate cu briuri alveolare, cu linii oncizate si crestaturi ori cu butoni aplicati. Deosebita lor grija pentru copii le face sa

1

plamadeasca din lut, odata cu vasele necesare gospodariei si vase miniaturale cit si unele papusi pentru joaca.

      Coroborind descoperirile arheologice cu cercetarile lingvistice si etnografice, cu studiile antropologice, se reliefeaza rolul femeii in familia daca, rol clar conturat.

      Ea e stapina casei, pe care o conduce cu abnegatie si fermitate adesea in lipsa barbatului. Morala e pazita cu strasnicie, tot femeile ocupindu-se cu educatia copiilor.  Femeile dace erau gospodine desavirsite. Se pricepeau sa gateasca fierturi din zarzavaturi si radacini aromate si hranitoare, ca si din carnea de vinat si din peste. Faceau turte de mei si griu macinat. Puneau chiar muraturi. Traco-getii sint inventatorii multor alimente fermentate, brinzeturile si borsul le apartin si mai nou s-a descoperit ca si braga, considerata orientala, este de fapt o bautura tracica. Berea si vinul erau preparate in gospodariile dacilor cu mult inainte ca Europa sa le poata savura. Inventarul gospodariilor din Dacia este foarte complex demonstrind imaginatia constructiva a dacilor, totusi, stiindu-se ca civilizatia dacica este o civilizatie a lemnului si deci cele mai multe dovezi ale acesteia s-au pierdut, nu putem decit sa ne facem o imagine a unui astfel de inventar !

      Bucataria geto-daca era pe cit de simpla si de sobra pe atit de bine armonizata nutritiv. Femeile dacilor nu prajeau grasimi, nu foloseau carnea in mod exagerat si nici sarea in mod excesiv. Preferau sa fiarba alimentele sau sa le serveasca la masa in stare cruda. Sint descrise ospete, in literatuta antica, din care se poate afla ca baza alimentatiei o constituie zarzavaturile, radacinoasele, fructele, lactatele. Pastrarea peste iarna a vegetalelor in stare proaspata nu era un secret pentru femeile dace si nici stuparitul, albinele autohtone fiind o specie foarte bine adaptata la clima temperata si in consecinta foarte productiva. Toate acestea arata rolul femeii in viata de zi cu zi.

      Cadrul in care isi desfasoara femeia activitatea este familia, caminul. Locuintele au o forma patrulatera, ovala, rotunda sau poligonala. Unele au fundament de piatra, fie din piatra fasonata fie din piatra de riu sau bucati de stinca. Peretii sint de birne de lemn acoperiti cu lipitura de lut si spoiti in diverse culori, sau din pari batuti in pamint uniti printr-o impletitura de nuiele lipita cu lut si tencuita. La intrare, pragul si usa de lemn, batuta deseori, cu tinte de fier, avind floarea frumos ornamentata cu motive geometrice sau cu motive vegetale stilizate. Casele, dintre care unele cu etaj, aveau una sau mai multe incaperi si un pridvor. Acoperisurile, in doua ape, erau de tigla, sindrila sau paie. In jurul locuintelor erau gropi pentru pastrarea proviziilor, cu pereti arsi, si exista certitudinea ca aveau si hambare de lemn la suprafata. Proviziile le pastrau in chiupuri mari de lut ingropate in pamint.

      Acesta este universul casnic al femeilor dace si este neindoielnic faptul ca ele ajutau la construirea lui, uneori in mod decisiv dar intotdeauna individualizindu-l.

      Intreaga istorie a dacilor atesta vitejia, demnitatea, patriotismul si bunul simt al acestora si este, fara tagada, ca aceste nobile virtuti se datoreaza grijii si educatiei materne, care educatie este responsabila si de supravietuirea si chiar dominanta elementului dac dupa cucerirea romana si trecerea a nenumarate turme de migratori. Aceste femei, mame, surori si fiice au dus mai departe elementele de cultura si civilizatie dacice atunci cind armele barbatilor nu au mai putut opri puhoaiele de nemincati, razbunindu-i pe cei ce au cazut aparind SARMIZEGETUSA .  

Podoabele femeilor dace

1. BRATARI .Foarte des intilnite, numeric si tipologic, in tezaure si in sapaturi arheologice (piese izolate, intregi sau fragmentate). Prezenta masiva atesta faptul ca erau podoabe foarte apreciate de femei si barbati deopotriva si lucru deosebit, descoperirea unor exemplare miniaturale obliga sa admitem ca erau destinate si copiilor. De regula confectionate din sirma groasa de argint, mai rar de

2

aur, cu diametrul firului de 10-13 mm dar si din mai multe fire impletite a caror sectiune nu depaseste 5 mm. Extremitatile sint lasate adesea libere si modelate in forme de capete de serpi fara ca imaginea animalului sa fie redata natural ci trecuta prin filtrul unei stilizari extreme ce in multe cazuri frizeaza schematismul geometrizant. Din material mai gros s-au gasit un numar restrins de bratari simple unispiralice sau impresionante bratari plurispiralice, aplicabile pe brat sau peste mineca hainei, piese care inmagazineaza material de pina la 300 g. La bratarile compuse din mai multe spirale o portiune de cca 10-15 cm de la ambele capete este aplatizata si pe acele portiuni sint aplicate prin stantare motive decorative in forma de palmete (frunze)

2. COLIERE

Compun un lot reprezentativ de descoperiri de piese ornamentale ce erau purtate la git. Se confectionau din bare metalice, cu sectiuni variabile dar s-au gasit exemplare alcatuite din mai multe sirme impletite. Barele metalice destinate colierelor aveau o profilactura speciala constind din cresterea grosimii in zona centrala cea mai expusa privirilor----a piesei finisate pentru ca, spre extremitati rar sa depaseasca 5mm grosime. Decorul colierelor consta cu predilectie din torsionarea materialului profilat in jurul axului longitudinal al piesei, in asa fel incit muchiile barei sa formeze o spirala. Acest tip de ornament acopera fie intregul colier fie numai parti ale acestuia. Inchiderea in jurul gitului se realiza prin mai multe procedee, cel mai frecvent fiind sistemul indoirii extremitatilor in forma de cirlige iar pentru mai multa siguranta in fixare indoiturile cirligelor se termina prin cite un buton de format conic.

3. INELE

Apar des in componenta tezaurelor si se divid in doua categorii distincte

a) inelele purtabile pe degete formate dintr-o singura spira, dar exista si unele plurispiralice

b)---inelele-verigi provenite din ansambluri compuse avind exemplare unispiralice, avind extremitatile infasurate pe bara spirei cu diametre mai mari decit ale degetelor si mai mici decit ale bratarilor

Hestia regina Dacilor în perioada matriarhatului (ante 1900 î.Hr.) 

       În mitologie: Hestia sora cea mai mare a lui Zeus, Zeita Stramosilor Geto-Dacilor. Trebuie retinut faptul ca Focul Sacru sau Focul Viu nu era altceva decît o imagine a Soarelui ceresc – Marele Zeu. Soarele de andezid de la Sarmizegetuza nu este altceva decît vatra altarului reginei Hestia (= Vesta), vatra pe care ardea focul nestins. De fapt, toate popoarele vechi, în special cele din zona geroasa, adorau Soarele ca prima zeitate. La Arabi Soarele era reprezentat ca zeita. În ceea ce priveste Marele Sanctuar circular, dacic, aflam ca absida centrala avea „34 de stîlpi de lemn dispusi în forma de potcoava"[42], iar la mijloc „era vatra focului sacru". Dupa Palladio aflam ca ambele temple ale zeitei Vesta de la Roma, aveau aceeasi forma (de potcoava)[43]. Este bine sa se stie sau sa se retina faptul ca, cultul zeitei Hestia în Grecia si la Roma a fost dus de Traco-Daci, înainte de întemeierea acestui oras peninsular. Cetatea dacica Helis este elocve. Lucrînd la Dictionarul istoric al localitatilor din Oltenia, am aflat în Izvoare privind istoria Romaniei, în Indice, între altele: „Hestia zeita vetrei si a focului, la geti". Asa spune textual cercetatorul H. Mihaescu[44].

       Desi, eu eram medievist, m-a interesat si mi-a aparut o tema de lucru: „Perit-au Dacii?" Tema fusese deschisa în secolul trecut de marele Hasdeu si de Eminescu, dar adeptii scolii de la Blaj si-au

3

impus punctul lor de vedere. Cercetînd textele grecesti, am aflat ca zeita Hestia, ca fiinta umana ar fi fost „regina a scitilor "[45], dar „în limba scitica, Histia se spune Tabiti"; „Zeus (Zeu?) poarta numele de Papaios" si altele[46] – Deci în limba scitica Histia se numea Tabiti, iar Zeus, Papaios s.a. În consecinta, reiese ca Hestia era de fapt fosta regina a stramosilor Traco-Dacilor sau a Traco-Getilor. De aceasta ne încredinteaza Diodor din Sicilia care a trait dupa anul 21 î.Hr.[47]. Acesta spune textual: „la asa numitii Geti , care se cred nemuritori, Zamolxis sustinea si el ca a intrat în legatura cu zeita Hestia, iar – la iudei – Moise, cu divinitatea careia i se spune Iahve"[48]. Evident ca Scitii venisera peste Geti, în actuala Dobrogea, si împartasisera credinta acestora, în Histia, careia Scitii îi ziceau Tabiti. Infiltratia Scitilor ar fi avut loc în stepele nord pontice. Dupa oarecare conflicte „se stabilizeaza în cadrul unei convietuiri s…t în care împrumuturile reciproce sint tot mai vadite". O influenta mai mare se pare ca a avut loc o data „cu marea expeditie persana din 514-512 î.Hr.", deci destul de tîrziu[49]. Preot D. Staniloae, un bun cunoscator al vechilor izvoare daco-romane, conchide ca prin „calu-gari sciti" trebuie sa întelegem „daco-romani"[50]. Regina Hestia, zeita Geto-Tracilor, a trait cu mult înainte de epoca patriarhatului, si deci, cu mult înainte de Zamolxis. Datorita faptului ca Tracii în general erau unul din cele mai numeroase popoare (dupa spusa lui Herodot), cultul zeitei Hestia, zeita focului, s-a raspîndit si la popoarele cu care Geto-Dacii au venit în contact.

       Dar nu numai atît. Poetul grec Hesiod[51] a scris o carte Theogonia (Nasterea zeilor). „Haosul ce domnea în mitologie, haos provocat de nenumarate mituri contradictorii"[52], îl determina pe Hesiod sa afirme ca Hestia face parte din zeitatile Olimpului. Dupa teogonia greceasca, Hestia, care în realitate facea parte din dinastia regala traco-daca, primeste niste parinti imaginari, dupa cum vom vedea. Cronos (Timpul) fiul lui Uranus (Cerul) a avut sotie pe Reea. Cu aceasta a avut copii pe: Hestia, Demetra, Hera, Hades si Poseidon[53]. Zeita Hestia ar fi avut si un alt frate, Zeus. Dupa aceeasi legenda, Zeus „i-a încredintat Hestiei, sora lui cea mai mare, focul"[54]. Ea devenind astfel zeita a focului. Hestia era acum „cea dintîi copila a lui Cronos". De acum „mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricarui zeu, oamenii trebuiau sa savîrseasca o libatiune, cinstind pe Hestia, sau focul ce urma sa arda jertfa"[55]. La Daci, focul era fara jertfe. În comparatie cu Afrodita, mitologia greaca spune ca „doar Hestia, Atena si Artemis erau netulburate de flacara iubirii[56].

       Iata ca Hesiod, poet grec (în sec. VIII sau VII î.Hr.), „din haosul care domnea în mitologie, haos provocat de nenumaratele mituri con-tradictorii"[57], creaza un arbore genealogic fictiv. El face din Hestia (regina geto-daca devenita dupa moarte zeita) o figura mitologica a Olimpului. Contribuie la aceasta faptul ca majoritatea populatiei, înca din timpul lui Hesiod, în spatiul euro-afro-asiatic o forma marele popor al Tracilor, a carui ramura principala era aceea a Geto-Dacilor, care se închinau Soarelui si credeau în zeita focului. Tracii vorbeau aceeasi limba[58]. Hestia era „o divinitate abstracta" si „zeita focului vetrei (centrul cultului familial), apoi a focului, în general, venerata în toate casele"[59]. În realitate, ea a fost o persoana fizica, regina a stramosilor Geto-Dacilor, divinizata dupa moarte. Gnosticismul primar a introdus-o în temple, ca si în Olimpul elin si în Roma, fara sa mai aminteasca de faptul ca era o persoana reala, o stramoasa a Geto-Dacilor. Grecii (Elinii) încercasera sa faca din Zamolxis un sclav al lui Pitagora. Daca Herodot si contemporanul sau Hellanicos (prima jumatate a secolului V î.Hr.) nu ar fi spus „mi se pare ca Zamolxis a trait cu mult înainte de Pitagora"[60] si „s-a întors în patria sa", caci era trac[61], nu am fi putut identifica neamul din care Zamolxe a facut parte. Pitagora si elevii sai au preluat cultura Zamolxiana, fara sa mentioneze acest fapt.

       Alexandru Mitru, în lucrarea amintita, însira numele romane ale prin-cipalilor zei „elini": Zeus – Jupiter, Hades – Pluton, Poseidon – Neptun, Hestia – Vesta, Demetra – Ceres, Hera – Junona, Atena – Minerva, Hefaistos – Vulcan, Ares – Marte, Apolo – Apolo, Artemis – Diana, Hermes – Mercur, Afrodita – Venus, Dionisos – Bachus"[62].

4

       Iata ca Hestia de la Traco-Daci a trecut la Romani cu numele de Vesta si „întruchipa focul", o icoana a Soarelui ceresc. Ea este repre-zentata plastic „uneori tinînd în mîna sceptrul, emblema a suverani-tatii, cum poarta numai fratii sai Zeus si Hera". În „statua Giustiniani aflata într-un muzeu din Roma, o vedem pe Hestia sau Vesta înves-mîntata într-un dublu hiton, cu falduri lungi, cu val pe plete si pe umeri"[63]. Autorul acestei opere este un sculptor de cultura greaca si statuia poate sa fi fost comandata de Iustinian, împaratul[64]. Mentionam ca pe parcurs i s-au ridicat temple: una din rotondele din Dacia (sau poate mai multe) si doua (unul lînga templul Fortunei virile si altul la 16 mile de Roma) în Italia[65]. De altfel trebuie cautate legaturile dintre Sanctuarul rotund de la Sarmizegetuza si templele închinate zeitei Hestia (Vesta) din Roma si împrejurimi. A.D. Vasiliu scrie ca statuile Hestiei „erau putine la numar: una se afla la Prytanee în Athena; alta la Olimp, doua la Glaneos d’Argos; o alta de o arta remarcabila la Paros; în sfîrsit la Roma o statuie a Hestiei, opera celebra a lui Scopas. Vesta din palatul Iustinian, de o origine cu adevarat greaca, este cea mai buna dintre statuile zeitei, care ne-a fost pastrata"[66]. Despre aceasta am vorbit mai sus. Tot D.A. Vasiliu scrie ca „Zeus a acordat Hestiei recompensa de a fi onorata în toate templele zeilor, adica sa reprezinte focul sfînt care arde în onoarea divinitatii"[67].

       Iata cum o persoana reala, regina Hestia[68], trece în domeniul fantasticului si este divinizata pe zona Terrei mentionata mai sus. Sceptrul ce poarta Hestia în sculptura amintita, „Emblema a suveranitatii", este o dovada ca ea a fost în adevar regina si nu numai zeita a Geto-Dacilor, ceea ce mitologia greaca nu a înregistrat.

       Interesant de retinut pentru istorie si pentru istorici este ceea ce Hesiod (în sec.8-7) constata sau organiza pentru posteritate: Cea dintîi copila a lui Cronos a fost Hestia[69]. Ea a fost sora cea mare a lui Zeus.[70]. Din opera lui Hesiod retinem un fapt esential: Cel dintîi copil al lui Cronos a fost Hestia. Dar Hestia a fost regina stramosilor Geto-Dacilor în perioada matriarhatului. Putem spune ca indirect, începutul zeilor se face cu o persoana reala din lumea geto-dacilor. Aceasta duce la concluzia ca dupa Hesiod, cel mai vechi nume dupa acela al lui Cronos si Zeus, este acela al Hestiei, zeita focului. Aceasta regina-zeita a fost luata tacit si trecuta în Olimpul grec, ca de altfel toata cultura Traco-Dacilor. Nu se greseste deci, atunci cînd se sustine ca Geto-Dacia a fost centru a ceea ce s-a numit „Vechea Europa". Ceva mai mult. Dupa ce Hestia (Vesta) a fost trecuta în panteonul Olimpic, istoricii lumii vechi au facut din legislatarul Geto-Dacilor, din Zamolxis si din alte figuri de împarati, zei „autohtoni".

       Acesta ignorare a cultului Zeitei Focului, a rolului lui Zamolxis de intermediar între divinitate si om, a dus la concluzia eronata ca dacii ar fi fost politeisti. Repetam: Zamolxis, regele Dacilor, a primit Beleaginele de la zeita Hestia, dupa cum la arieni, Zarathustra a primit legile „de la o zeitate buna", iar Moise a primit Decalogul de la Iahve.

       Arheologia daco-romana a ajuns la descoperirea unor statuete feminine, care ne încredinteaza ca, în perioada matriarhatului, statul stramosilor Daco-Traci era condus de o femeie, ajutata de un sobor feminin.

       Dupa ultima descoperire facuta în grota de la Swartkrans, în Africa de Sud, s-au identificat urme ale unui foc „întretinut de Homo erectus" de „peste un million de ani". Aici focul era utilizat pentru nevoile vietii omului[71]. În lumea terestra, care era trecatoare, cultul focului sacru era întretinut în permanenta, ziua si noaptea pe sanctuarul care se afla si la resedinta reginei Hestia, devenita pe parcurs zeita, ca si în vetrele altarelor din marile centre geto-dacice, în care oficiau preotesele, ucenice ale Reginei-Fecioare. Focul sacru din vetrele terestre nu era decît o farîma divina din soarele uranic. Cercetatorul Petre David mentioneaza „peste o suta de vetre de foc dacice la Racatau", în judetul

5

Bacau. Este vorba de vechea cetate Tamasidava, mentionata de Ptolomeu[72]. Pe aceste vetre de foc se oficiau ritualuri legate de cultul lui Zamolxis[73]), sau mai precis al reginei zeite Hestia. Chiar Sanctuarul rotund de la Sarmizegetuza „era închinat Focului sacru"[74].

       La Traco-Daci, viata spiritelor eliberate de materie, adevarata viata eterna se desfasura în Pliroma, în apropierea Soarelui, unde iarna nu era niciodata si nici întuneric. Aici, gnosticii se bucurau de plenitudinea fericirii. Viata tereastra, trecatoare, se desfasura sub influenta celor 12 constelatii zodiacale: Berbecele (martie), Taurul (aprilie), Gemenii (mai), Racul (iunie), Leul (iulie), Fecioara (august), Cumpana (septembrie), Scorpionul (octombrie), Sagetatorul (noiembrie), tapul-Capra (decembrie), Varsatorul de ape (ianuarie), Pestii (februarie).

6