1

2

Felicia BOAR Nicolae BACIU

Ciprian BODEA Lenuţa CIUPE

GESTIONAREA DEŞEURILOR

- strategia viitorului pentru conservarea resurselor naturale -

„Conştientizarea publicului privind efectele nocive ale deşeurilor asupra mediului în

urma analizelor de laborator”

Proiect din cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia

mediului, finanţat de Administraţia Fondului de Mediu.

Cluj-Napoca

2011

3

Cuprins

Cuvânt înainte

Educaţia pentru mediu - principii, obiective şi valori

Strategii didactice în educaţia pentru mediu

„Conştientizarea publicului privind efectele nocive ale deşeurilor asupra mediului în urma

analizelor de laborator” – proiect finanţat de Administraţia Fondului pentru mediu

Legislaţie privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice - modulul 1

Timbrul verde

Jocurile video sunt DEEE?

Protecţia mediului şi a solurilor când se utilizează colectarea de DEEE-uri în gropile de gunoi

- modulul 2

Prevenirea poluării solului cu DEEE

Tehnici de depoluare a solurilor

Biotehnologii de fitoremediere a solurilor poluate cu metale grele

Implementarea colectării de deşeuri electrice şi electronice - modulul 3

Caracteristici fizico-chimice ale DEEE

Colectarea DEEE

Depozitarea (provizorie) şi manipularea DEEE

Iniţiative de procesare a DEEE

Sisteme de management de mediu şi politici de mediu - modulul 4

Reglementări legislative privind protecţia mediului şi gestionarea deşeurilor în

România

Managementul mediului

Politici de mediu şi programele europene de acţiune pentru mediu

Dezvoltare durabilă

4

Cuvânt înainte

Cartea se dovedeşte a fi un excelent îndrumar pentru formarea tinerei generaţii, a unor

deprinderi şi comportamente eco în vederea protejării mediului, cât şi pentru educaţia tinerilor în

vederea dezvoltării durabile a societăţii.

Structura cărţii este accesibilă şi bine gândită pentru educabili, ea completează activităţile

desfăţurate în cadrul proiectului „Conştientizarea publicului privind efectele nocive ale deşeurilor

asupra mediului în urma analizelor de laborator”.

Importante sunt metodele dezvoltate de către autorii volumului: observaţia, experimentul,

jocul sub toate formele lui – pentru apofundarea cunoştinţelor, de memorie, interacţiunea în grup,

de exprimare prin desen şi culori, didactic, de rol; munca pe grupe, studiul de caz – care contribuie

la stimularea şi dezvoltarea gândirii pozitive şi a interesului comunităţii în ceea ce priveste

protejarea biodiversităţii şi a naturii.

De asemenea, în carte sunt ilustrate modalităţile de organizare a educaţiei pentru mediu:

excursii tematice, zile tematice, studii în teren, care conferă studiului un caracter practic şi util, un

ghid de bune practici şi deprinderi pentru şcoală.

Toate aceste acţiuni converg spre atingerea obiectivului major – schimbarea de atitudini şi

formarea de deprinderi acţionale în vederea protejării mediului, reducerii cantităţii de deşeuri şi

reciclării deşeurilor echipamentelor electrice şi electronice.

Pe această cale mulţumim tuturor acelora care ne-au sprijinit în realizarea acestui ghid şi

dorim ca el să fie de folos iubitorilor naturii.

Autorii

5

Educaţia pentru mediu – principii, obiective şi valori

Protecţia mediului reprezintă o provocare majoră de dimensiuni planetare, care necesită

cooperarea tuturor factorilor responabili, locali, regionali, naţionali, internaţionali. Poluarea sub

toate formele, distrugerea stratului de ozon, ploile acide, efectul de seră, cu efecte extrem de nocive

pentru viaţa pe Pămant: reducerea biodiversităţii, deşertificarea, distrugerea ecosistemelor acvatice

şi terestre, afectarea sănătăţii oamenilor, nu se limitează la graniţele naţionale ale unui stat.

Educaţia privind mediul înconjurător este procesul de formare a unei generaţii care cunoaşte

mediul local şi global, care este preocupată de acest mediu şi de problemele sale. Este necesar ca

noua generaţie să dispună de cunoştinţe, deprinderi, atitudini, motivaţii şi angajamente necesare

pentru a acţiona individual şi în cadrul comunităţii pentru rezolvarea problemelor actuale şi pentru

prevenirea problemelor viitoare ale mediului (UNESCO, 1978).

Implementarea proiectelor de mediu, prin activităţile propuse au menirea să determine

schimbarea de atitudini şi formarea de deprinderi acţionale, să le dezvolte spiritul de competiţie, să

contribuie la lărgirea şi îmbogăţirea culturii generale şi de specialitate, să le valorifice potenţialul

intelectual, creativ şi să le stimuleze imaginaţia.

Rezultate aşteptate sunt: îmbunătăţirea semnificativă a stării de curăţenie în şcoală şi în

împrejurimile şcolii, dezvoltarea relaţiilor interpersonale şi consolidarea aptitudinilor necesare

muncii în echipă; dezvoltarea capacităţii de informare, colectare şi interpretare de date din diferite

surse de informare; formarea deprinderilor pentru munca de cercetare; îmbunăţirea capacităţii de

formulare a concluziilor şi susţinerea acestora, îmbunăţirea cunoştinţelor ştiinţifice despre temele

abordate în cadrul proiectului şi a culturii generale, dezvoltarea spiritului competitiv.

Educaţia ecologică în cadrul activităţilor curriculare şi extracurriculare formează

sensibilitatea faţă de mediu, permite dezvoltarea eco-deprinderilor şi eco-atitudinilor, a angajării şi

capacităţii de a acţiona, a responsabilităţii etice privind protecţia şi îmbunăţirea calităţii mediului,

utilizarea raţională şi managementul resurselor refolosibile pentru asigurarea unei dezvoltări

sănătoase şi durabile a mediului înconjurător.

Educaţia pentru mediu acţionează asupra întregii personalităţi umane: - asupra

sentimentelor, prin implicare şi trăiri; - asupra conştiinţei, prin cunoştinţele dobândite; - asupra

voinţei, prin acţiunile care se realizează în procesul educaţiei.

Cel mai important obiectiv al activităţilor propuse în cadrul proiectului de educaţie pentru

mediu este schimbarea de atitudini şi formarea de deprinderi acţionale; de aceea activităţile

sunt menite să realizeze aceste obiective.

6

Implementerea acestora creează premise pentru - formarea unui comportament responsabil faţă de

sine, faţă de alţii, faţă de mediul natural şi social; - dezvoltarea spiritului practic, inteligenţei şi

creativităţii pentru a răspunde nevoilor individuale şi a comunităţii; - dezvoltarea respectului pentru

munca de calitate; - valorizarea potenţialului propriu şi întărirea stimei de sine.

Fig. 1. Rolul educaţiei pentru mediu

În cadrul acestui proiect se realizează trans - şi interdisciplinaritatea, deoarece ecologia este

ştiinţa care studiază sistemele complexe alcătuite din sisteme biologice şi mediul lor. Înţelegerea

complexităţii interdependenţelor mediului natural cu activităţile umane, a efectelor acestora asupra

mediului, căutarea şi oferirea unor potenţiale soluţii la problemele locale sau globale de mediu,

permite dezvoltarea la elevi a capacităţii de gândire, de a înţelege informaţii complexe, de a analiza

şi de a le aplica în situaţii noi. Iată de ce educaţia pentru mediu este cuprinsă în oferta educaţională

extracurriculară a şcolii noastre, deoarece considerăm că are mijloacele, resursele şi pârghiile

necesare pentru a clădi personalitatea elevilor, care pot deveni modele de comportament pentru cei

mai mici decât ei şi de ce nu şi pentru cei mai mari, putându-se transforma în purtători de opinie,

pentru a schimba lumea înainte ca ea să moară.

Educaţia pentru mediu, asigură relevanţa, realitatea practică şi experienţa practică a învăţării

prin contactul direct cu componentele mediului natural, dezvoltă capacitatea de apreciere a

frumosului, permite formarea eco-atitudinilor şi eco-deprinderilor necesare pentru protecţia

mediului.

Consolidează

conduita şi

conştiinţa

ecologică

Dezvoltă

responsabilita-

tea faţă de

problemele

mediu

Cultivă

sensibilitatea faţă

de natură

Dezvoltă eco-

atitudini şi eco-

deprinderi

Formează

deprinderi de

observare şi

cercetare a

mediului

Educaţia pentru

mediu

7

Strategii didactice în Educaţia pentru mediu

Metodele didactice – recrutate şi folosite cu dibăcie – duc la îmbogăţirea sistematică şi

progresivă a cunoaşterii, altfel spus metodele de învăţământ pot fi definite ca ―modalităţi de acţiune

cu ajutorul cărora, elevii, în mod independent sau sub îndrumarea cadrelor didactice, îşi însuşesc

cunoştinţe, îşi formează priceperi şi deprinderi, aptitudini, atitudini, concepţia despre lume şi viaţă,

deci şi o conştiinţă ecologică care să determine un comportament ecologic pe care elevii îl vor

folosi pentru a alcătui strategii de acţiune pentru atingerea unor scopuri legate de protejarea şi

conservarea mediului.

Educaţia ecologică se fundamentează în familie. Cu toţii ştim că atitudinile şi

comportamentul nostru faţă de tot ceea ce ne înconjoară încep să se formeze în copilărie. La început

părinţii, iar apoi profesorii ne familiarizează cu diferite norme şi valori morale. În primul rând prin

exemlul propriu şi apoi prin cuvânt. „Există două cuvinte magice care indică felul în care copilul

intră într-o relaţie cu mediul său înconjurător. Acestea sunt: imitaţia şi modelul. Nu frazele

moralizatore, nici poveţele pline de sens sunt cele care au efect asupra copilului ci tot ce săvârşesc

sub privirea sa adulţii în mediul înconjurător” (Steiner, 1994).

Metode didactice adecvate educaţiei pentru mediu.

Observaţia

Observaţia independentă este o metodă prin care elevii percep activ şi selectiv sistemele

biologice prin activitate independentă; reprezintă una dintre căile specifice de predare-învăţare a

biologiei, cu valoare deosebită în explorarea şi descoperirea de către elevi a lumii vii. Observarea

nu este o simplă privire a unui obiect, fenomen sau proces, nu înseamnă numai strângerea de

impresii, ci presupune urmărirea atentă şi sistematică a unor fapte cu scopul de a sesiza aspectele

vizibile relevante (Ionescu şi Radu, 2001).

Observaţia este o metodă didactică de cercetare, de explorare biologică directă, imediată a

realităţii, care asigură prin toate simţurile cunoaşterea şi înţelegerea, prin raţionament inductiv, a

faptelor, fenomenelor şi proceselor din mediul înconjurător. După modul în care se face, observarea

directă poate fi vizuală (acumularea informaţiilor se face prin simţuri) şi instrumentală (observarea

se face cu ajutorul instrumentelor şi aparatelor ce permit obţinerea de informaţii despre faptele

vizate). După parcurgerea etapelor metodologiei observării independente dirijate, pornind de la

obiectivele operaţionale pe care se fondează interesul şi motivaţia învăţării, urmează etapa

prelucrării informaţiilor, care trebuie analizate şi interpretate; apoi se elaborează grafice, scheme,

desene, tabele etc.

8

Experimentul

Experimentul este o metodă didactică utilizată cu precădere de ştiinţele naturii, care

presupune modificarea unor fenomene sau variabile ale realităţii, de către cercetător, pentru a

evidenţia şi studia legile care le guvernează. Experimentul permite structurarea la elevi a gândirii

formale, capacitatea de a formula ipoteze, de a le verifica pe cale experimentală şi de a forma

deprideri şi abilităţi practice. Experimentul cu caracter de cercetare, utilizat cu precădere în educaţia

pentru mediu, permite elevilor să aplice demersul investigaţiei ştiinţifice care presupune:

formularea de ipoteze, elaborarea planului experimental, derularea experimentelor, colectarea

datelor, prelucrarea statistică a rezultatelor, formularea concluziilor şi argumentarea acestora.

Avantajele acestei metode didactice sunt multiple, are funcţie formativă şi informativă, permite

formarea deprinderilor practice contribuind astfel la realizarea unor activităţi de învăţare, active,

creative şi euristice.

Jocul

Jocul este un mijloc de transmitere a cunoştinţelor, aplicabil încă de la vârsta copilăriei.

Elevii şi chiar adulţii preferă jocul expunerilor academice; prin intermediul lui pot fi transmise şi

înţelese mesaje complexe, relaţii complicate de interdependenţe, astfel că jocul este o metodă

extrem de eficientă atât în activităţile curriculare, cât şi extracurriculare (Fig. 2).

În timpul jocului se evaluează activitatea de cunoaştere, are loc aprofundarea imaginii

realităţii, învăţăm cu uşurinţă roluri, putem forma norme în cadrul unui grup sau creea angajamente

cu uşurinţă. Jocul câştigă tot mai mult teren în educaţia pentru mediu datorită faptului că oferă

posibilitatea unor acţiuni dirijabile din interiorul individului, a unor activităţi proprii, profund

motivate (Toth, 2002). Varietatea jocurilor ne ajută să clarificăm, să interpretăm, să selectăm, să

exersăm rezolvarea situaţiilor conflictuale etc.

Jocurile utilizate frecvent în educaţia pntru mediu sunt: jocul de simulare, jocurile de

memorie, jocurile de situaţie, jocuri combinate, jocuri pentru dezvoltarea simţurilor, jocul dramatic,

jocul de rol.

9

Fig. 2 - Avantajele utilizării jocului

În cele ce urmează vom descrie câteva posibilităţi de a apela la joc, pe care le-am aplicat în

cadrul activităţilor curriculare şi extracurriculare desfăşurate cu elevii.

Jocuri combinate. În urma unei vizite la Muzeul Zoologic, am utilizat jocul pentru aprofundarea

cunoştinţelor. Fiecare elev îşi alege un nume din speciile noi studiate. Alegem criterii de clasificare,

de exemplu: specii care aparţin clasei, insecte sau specii acvatice dulcicole, specii marine. La un

semn, cei care aparţin insectelor ridică o mână, cei acvatici dulcicoli vor sta într-un picior, speciile

marine vor sta ghemuiţi. Se pot inventa diferite combinaţii de joc (de exemplu aprofundarea

cunoştinţelor despre specii în ceea ce priveşte sistemul respirator corelat cu mediul de viaţă,

locomoţia etc).

Jocuri de memorie. Acest tip de joc asigură fixarea cunoştinţelor, concentrare şi disciplină. Elevii

aşezaţi în cerc, îşi pronunţă numele şi îi alătură un termen nou studiat. Următorul repetă cele spuse

de precedent, apoi propriul nume şi noţiunea sau expresia aleasă.

Jocul continuă până când fiecare elev din echipă repetă şi adaugă la rândul lui termenul ales.

Ca urmare a repetării, noţiunile sunt fixate mai uşor. Jocul poate fi aplicat cu succes în urma unei

vizite de studiu într-un ecosistem natural sau în Grădina Botanică, pentru studiul speciilor

caracteristice.

Jocuri privind interacţiunea în grup. Se cere elevilor să formuleze fiecare, cu un număr dat de

cuvinte, un articol despre un ecosistem preferat, sau despre o problemă de mediu. Apoi, cei care au

ales aceeaşi temă vor alcătui un articol în echipă. În final se prezintă articolele în faţa clasei.

Dezvoltă capacitatea de

analiză şi

sinteză

Dezvoltă atitudini,

sentimente,

trăiri

Permite

descoperirea

relaţiilor de

interdependenţă

Învăţare temeinică

(cunoştinţe

durabile)

Contribuie la

dobândirea

rapidă a

cunoştinţelor

JOCUL

10

Jocuri de exprimare prin desene şi culori, colaje, postere De exemplu, se fixează tema:

Împreună pentru o cetate verde. Elevii sunt invitaţi să realizeze postere, colaje pe această temă,

individual sau pe grupe de lucru. Lucrările după prezentare pot fi expuse în laborator sau în Centrul

de Documentare şi Informare a şcolii.

Jocul didactic - de exersare a achiziţiilor: rebusul didactic. De exemlu: alcătuirea unui rebus cu

termenii studiaţi în cadrul unităţii de invăţare: nutriţia în lumea vie.

Jocul de rol – face, de asemenea, parte din metodele active de predare-învăţare utilizată cu succes

atât în cadrul activităţilor curriculare cât şi extracurriculare şi se bazează pe simularea unor

fenomene, relaţii, sisteme, activităţi. Prin aplicarea acestor metode, elevii devin actori ai vieţii

sociale pentru care se pregătesc, deoarece vor ocupa în societate anumite poziţii având asfel

posibilitatea să-şi formeze competenţe, abilităţi, atitudini, comportamente şi convingeri.

Munca pe grupe

Munca în grup este o metodă de învăţământ care presupune cooperare şi activitate comună

în rezolvarea unor sarcini de instruire. Această metodă valorifică avantajele muncii şcolare şi

extracurriculare în grup, asigurând condiţiile necesare condiţiile necesare pentru ca efortul comun al

elevilor să fie bine organizat şi susţinut. Aplicarea acestei metode impune cadrului didactic să

cunoască modul în care vor fi alcătuite grupele, date despre mărimea şi stabilitatea lor, despre

conducerea, evaluarea şi aprecierea activităţii lor (Ionescu şi Radu, 2001).

Munca în grup este proiectată, condusă şi evaluată conform următoarelor etape metodice (Ionescu şi

Radu, 2001):

- analiza temei şi a sarcinilor de instruire sau autoinstruire;

- împărţirea sarcinilor pe membrii grupului;

- documentarea asupra temelor şi aspectelor de interes prin cercetarea diferitelor surse;

- emiterea unor ipoteze şi opinii asupra rezultatelor probabile;

- efectuarea de investigaţii practic-aplicative sau teoretice;

- consemnarea rezultatelor obţinute;

- interpretarea rezultatelor obţinute;

- întocmirea referatului final;

- aprecierea şi evaluarea rezultatelor.

Această metodă îmbină forma competitivă de lucru cu cea cooperativă, astfel că permite

dezvoltarea şi exersarea la elevi a simţului responsabilităţii, a respectului pentru munca de calitate,

a spiritului competitiv şi îmbunătăţirea capacităţii de comunicare.

11

Studiul de caz

Această metodă aplicabilă cu frecvenţă crescută în economie, medicină, ştiinţe socio-umane

poate fi utilizată în multe situaţii la biologie, ecologie. Un exemplu de studiu de caz poate fi:

Poluarea aşezărilor umane. Studierea individuală a cazului prin evocarea unei experienţe personale

în care elevii au observat efectele poluării în viaţa lor - documentare. Organizarea studiului se face

pe grupe mici (5-6 membri). Dezbaterile vor fi conduse de un membru al grupului. Un membru al

grupului notează localizarea zonelor poluate, natura agenţilor poluanţi, efectele observate,

sentimentele celor care realizează evocarea, soluţiile găsite. Fiecare grup îşi va susţine soluţiile, iar

profesorul centralizează datele obţinute în urma activităţii grupelor de lucru. Această metodă oferă

câteva avantaje: încurajează creativitatea elevilor, dezvoltă motivaţia intrisecă implicând elevii în

activităţi care necesită rezolvarea unor probleme de viaţă, dezvoltă capacitatea de comunicare, de

utilizare a competenţelor ştiinţifice dobândite şi oferă o oportunitate de educare a respectului faţă de

opinia celor din jur.

Modalităţi de organizare o educaţiei pentru mediu prin activităţi pe teren

Excursiile tematice se organizează cu scopul de a cunoaşte unele zone, descoperirii unor

locuri, unor aspecte interesante, importante prin trăirea experienţei locului. Elevii primesc sarcini

concrete, fişe de observaţie, astfel că metoda permite exersarea unor tehnici de exprimare, a muncii

pe grupe.

Zile tematice organizate în jurul unei teme sau probleme: Ziua Mondială a Pământului,

Ziua Mondială a Biodiversităţii etc. Zilele tematice oferă largi posibilităţi pentru activităţi

interdisciplinare şi multidisciplinare, în cadrul acestora pot fi organizate concursuri pe diferite teme

(Toth, 2002).

Studii în teren. Această metodă permite formarea unor deprinderi legate de măsurători, de

recunoaştere a unor fenomene, determinarea caracteristicilor unor ecosisteme, identificarea unor

specii etc. Vizitarea unor firme de reciclare, a staţiei de epurare şi tratare a apei, vizitarea unui parc

natural sau naţional, a unei rezervaţii naturale, sunt deosebit de valoroase pentru educaţia privind

mediul, deoarece permit activităţi de studiere a mediului.

12

„Conştientizarea publicului privind efectele nocive ale deşeurilor asupra mediului în

urma analizelor de laborator”

Proiect din cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind

protecţia mediului, finanţat de Administraţia Fondului de Mediu.

Obiectivul general este de a dezvolta modele comportamentale responsabile privind

protecţia mediului, deziderate importante în ceea ce priveşte educaţia pentru dezvoltare durabilă a

societăţii.

Obiective specifice:

conştientizarea elevilor şi a personalului scolilor participante, precum şi a societatii că

deşeurile de echipamente electrice şi electronice pot conţine substanţe periculoase ce au un

impact negativ asupra mediului şi asupra sănătăţii umane în cazul în care nu sunt colectate

selectiv.

identificarea cauzelor eliminării de deşeuri electrice şi electronice.

conştientizarea nevoii de colectare selectivă a deşeuri electrice şi electronice.

crearea mecanismelor de feed-back în comunitate prin implicarea elevilor, a cadrelor

didactice şi a părinţilor şi a membrilor comunităţii.

Grupul ţintă:

30 de elevi implicaţi în seminariile de instruire şi tabăra de mediu.

Elevii şi cadrele didactice de la Grupul Şcolar ―Alexandru Borza‖.

10 unităţi de învăţământ preuniversitar din Cluj-Napoca în care se va efectua campania de

conştientizare şi, de asemenea, părinţi şi membri ai comunităţii locale.

Echipa de proiect

Coordonator de proiect: prof. dr. Felicia Boar

Membri:

- prof. Anda Abrudan

- prof. Marius Boldor

- prof. Alexandrina Lişcan

- prof. Ana Lungu

13

Activităţile educative:

Tabăra de mediu

Pregătirea materialelor suport pentru instruirea grupului ţintă

Elaborarea materialelor educaţionale

Construirea site-ului proiectului

Seminariile de instruire pentru elevi:

Modulul 1 - Legislaţie privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice

Modulul 2 - Protecţia mediului şi, în particular, a solurilor când se efectuează

colectarea DEEE-urilor în gropile de gunoi

Modulul 3 - Implementarea colectării de deşeuri electrice şi electronice

Modului 4 - Sisteme de management de mediu şi politici de mediu

Vizită tematică la un reciclator de deşeuri electrice şi electronice

“Ziua colectării selective a DEEE-urilor”

„ECO-PARADA‖ - paradă costume ecologice confecţionate din deşeuri

Organizarea unui colţ al DEEE-urilor în şcoala noastră

Editarea semestrială a unui Green-news – diseminarea activităţilor

Beneficii educaţionale

Proiectul de educaţie pentru mediu implementat are ca obiectiv major schimbarea de

atitudini şi formarea de deprinderi acţionale. Activităţile educaţionale creează premise pentru: -

formarea unui comportament responsabil faţă de sine, faţă de alţii, faţă de mediul natural şi social; -

dezvoltarea spiritului practic, inteligenţei şi creativităţii pentru a răspunde nevoilor individuale şi

ale comunităţii; - dezvoltarea respectului pentru munca de calitate; - valorizarea potenţialului

propriu şi întărirea stimei de sine.

Datele colectate de elevi, activităţile practice, atelierele şi vizitele tehnice vor permite cadrul

aprofundarea conţinutului ştiinţific şi formarea atitudinilor, a deprinderilor de lucru în problemele

de mediu.

Proiectul sprijină într-o manieră practică, promovarea conceptelor de inter- şi trans-

disciplinaritate, favorizând comunicarea şi munca în echipă (profesor-profesor, profesor-elevi,

elevi-elevi, părinţi-elevi, părinţi-profesori).

Totodată acest proiect se alătură celorlalte preocupări ale şcolii noastre care vizează

dezvoltarea durabilă, aliniate demersului internaţional de conştientizare şi acţiune pentru

stringentele probleme de mediu.

14

Legislaţie privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice - modulul 1

Deşeurile de Echipamente Electrice şi Electronice (DEEE) au fost identificate ca flux

prioritar de deşeuri de către Comisia Europeană din cauza caracteristicilor potenţial periculoase,

consumului resurselor în cadrul procesului de fabricaţie şi ratelor de creştere prognozate. Ca reacţie,

Comisia Europeană a pregătit acte legislative sub forma mai multor directive, care propun ca

producătorii să-şi asume responsabilitatea pentru preluarea şi reciclarea echipamentelor electrice şi

electronice. Acest lucru va impulsiona sectorul industrial să proiecteze echipamentele electrice şi

electronice într-un mod mai ecologic şi eficient, având în vedere şi aspecte de gestiune a deşeurilor.

Directiva1 Cadru cu privire la Deşeurile de Echipamente Electrice şi Electronice este

Directiva 2002/96/EC, directiva care a fost modificată/amendată prin Directivele 2003/108/EC şi

Directiva 2008/34/EC. Directiva 2002/96/CE se bazează pe art. 175 al Tratatului de instituire a

Comunităţii Europene. Statele membre pot adopta măsuri mai stricte pentru protecţia mediului, atât

timp cât aceste măsuri sunt conforme legislaţiei comunitare (principiul liberei circulaţii a mărfurilor

prevăzut în art. 28-30 ale tratatului). Scopul directivei este în principal să prevină producerea DEEE

şi să promoveze reutilizarea, reciclarea şi alte forme de valorificare a acestora pentru a se reduce

volumul de deşeuri eliminate. Ea are, de asemenea, drept scop să îmbunătăţească performanţele de

mediu ale tuturor operatorilor implicaţi în ciclul de viaţă a EEE (producători, distribuitori şi

consumatori), în special ale acelor operatori implicaţi în tratarea DEEE.

Acestor directive li se pot asocia următoarele: Directiva 2002/95/EC cu privire la restricţiile

de utilizare a anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice (cunoscută

sub numele de Directiva RoHS), directivă modificată prin Directiva 2008/35/EC. Directiva

2002/95/CE se bazează pe art. 95 al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene. Scopul acestei

directive este armonizarea legislaţiei statelor membre privind limitarea utilizării substanţelor

periculoase în EEE şi de a contribui la protecţia sănătăţii şi la recuperarea şi eliminarea ecologică a

deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

Alături de aceste directive specifice există o legislaţie foarte vastă cu privire la gestionarea

deşeurilor în general, care completează legislaţia specifică DEEE.

Obiectivul principal al legislaţiei (Directivei) privind DEEE este prevenirea producerii de

DEEE şi, în plus, refolosirea, reciclarea şi alte forme de recuperare a acestor deşeuri, astfel încât să

se reducă volumul de deşeuri eliminate.

1 Directiva europeană stabileste obiectivele care trebuie atinse de către statele membre, lăsând alegerea mijloacelor la latitudinea autorităţilor

naţionale. Se adresează unuia, mai multor sau tuturor statelor membre. Pentru ca principiile enunţate de directivă să producă efecte la nivelul

cetăţeanului, legiuitorul naţional trebuie să adopte un act de transpunere în legislaţia naţională prin care aceasta din urmă va fi adaptată la obiectivele

definite în directivă.

15

Legislaţia în vigoare urmăreşte, de asemenea, îmbunătăţirea performanţelor privind mediul

ale tuturor operatorilor implicaţi în ciclul de viaţă al echipamentelor electrice şi electronice, precum

producători, distribuitori şi consumatori, în special ale acelor operatori care sunt direct implicaţi în

tratarea DEEE.

Directiva prevede măsuri ce au ca scop:

crearea de sisteme care să permită deţinătorilor şi distribuitorilor finali să predea

deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) către punctele de colectare;

asigurarea colectării de către distribuitorii de echipamente electrice şi electronice a

deşeurilor de echipamente electrice şi electronice de acelaşi tip şi în aceeaşi cantitate

cu echipamentul/echipamentele furnizate;

asigurarea unei rate a colectării selective de cel puţin 4 kg/locuitor/an de deşeuri de

echipamente electrice şi electronice din gospodăriile populaţiei;

asigurarea disponibilităţii şi accesibilităţii, pe întreg teritoriul ţării, a punctelor de

colectare necesare, ţinând cont în special de densitatea populaţiei;

atingerea unor obiective de valorificare de 80% din greutatea medie pe echipament şi

de 75% valorificare materială pentru: aparatele de uz casnic de mari dimensiuni şi

distribuitoarele automate

atingerea unor obiective de valorificare de 75% din greutatea medie pe echipament şi

de 65% valorificare materială pentru: echipamentele informatice şi de telecomunicaţii

precum şi pentru echipamentele de larg consum

atingerea unor obiective de valorificare de 70% din greutatea medie pe echipament şi

de 50% valorificare materială pentru: aparatele de uz casnic de mici dimensiuni,

echipamentele de iluminat, uneltele electrice şi electronice (cu excepţia uneltelor

industriale fixe de mari dimensiuni), jucării, echipamente sportive şi de agrement,

instrumente de supraveghere şi control

pentru lămpile cu descărcare în gaz, rata valorificării materiale va fi de 80% din

greutate

Termenii care apar în legislaţia specifică deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi

cu care se operează frecevent în managementul DEEE. Această terminologie este una echivalentă la

nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, prin transpunerea în legislaţia naţională a Directivei

2002/96/EC.

16

echipamente electrice şi electronice sau EEE — echipamentele a căror funcţionare

corespunzătoare depinde de curenţi electrici sau câmpuri electromagnetice şi echipamentele

de generare, transport şi de măsurare a acestor curenţi şi câmpuri, din categoriile prevăzute

în anexa nr. 1A şi proiectate pentru a fi utilizate la o tensiune mai mică sau egală cu 1.000

volţi curent alternativ sau 1.500 volţi curent continuu;

deşeuri de echipamente electrice şi electronice sau DEEE — echipamentele electrice şi

electronice care constituie deşeuri potrivit prevederilor Ordonantei de urgenţă a Guvernului

nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.

426/2001, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv toate componentele,

subansamblurile şi produsele consumabile, parte integrantă a echipamentelor în momentul în

care acestea devin deşeuri;

prevenire — măsurile care urmăresc reducerea cantităţii şi nocivităţii pentru mediu a DEEE

şi a materialelor şi substanţelor pe care acestea le conţin;

reutilizare — orice operaţiune prin care DEEE sau componentele acestora sunt utilizate în

acelaşi scop pentru care au fost concepute, inclusiv utilizarea în continuare a echipamentelor

sau componentelor acestora predate la punctele de colectare, la distribuitori, la reciclatori ori

la producători;

reciclare — reprelucrarea, într-un proces de productie, a materialelor conţinute în deşeuri,

în scop similar celui iniţial sau în alte scopuri, cu excepţia valorificării energetice. Prin

valorificarea de energie se întelege utilizarea deşeurilor combustibile pentru producerea de

energie prin incinerare directă, împreună cu alte deşeuri sau separat, dar cu valorificarea

căldurii;

tratare — orice operaţiune efectuată după predarea DEEE unei instalaţii pentru depoluare,

demontare, sfărâmare, valorificare sau pregătire pentru eliminare, precum şi orice altă

operaţiune efectuată pentru valorificarea şi/sau eliminarea DEEE;

DEEE provenite de la gospodării particulare — DEEE provenite de la gospodării

particulare şi din surse comerciale, industriale, instituţionale şi din alte surse, care, datorită

naturii şi cantităţii lor, sunt similare celor provenite de la gospodării particulare;

introducere pe piaţa naţională a unui echipament electric sau electronic — acţiunea de

a face disponibil pe piaţă, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un echipament electric

ori electronic în vederea distribuirii şi/sau utilizării. Echipamentele fabricate exclusiv pentru

un operator economic care îşi aplică denumirea/marca pe echipament se consideră a fi

introduse pe piaţa naţională de către acesta;

17

sistemul unul la unul — sistem prin care, la achiziţionarea unui EEE, se preia un DEEE de

tip echivalent, îndeplinind aceleaşi funcţii ca echipamentul furnizat;

perioada de garantare — intervalul de timp, stabilit în documente tehnice normative sau

declarat de către producător, în cadrul căruia produsele de folosinţă îndelungată trebuie să

îşi menţină caracteristicile funcţionale, dacă au fost respectate condiţiiile de transport,

manipulare, depozitare şi exploatare, la sfârşitul căruia se consideră că un echipament

electric şi electronic devine deşeu;

organizaţie colectivă — operator economic constituit cu scopul preluării şi ducerii la

îndeplinire a obligaţiiilor producătorilor de echipamente electrice şi electronice sau ale

reprezentanţilor autorizaţi care acţionează în numele producătorilor cu privire la gestionarea

deşeurilor din echipamente electrice şi electronice;

deşeuri istorice — DEEE provenite de la echipamentele electrice şi electronice introduse pe

piaţa naţională inainte de 1 ianuarie 2007;

Tot pentru o echivalentă de raportare se acceptă existenţa a zece categorii mari de

echipamente electrice şi electronice care pot genera deşeuri specifice. Aceste categorii sunt

menţionate în anexele Directivei 2002/96/EC.

Tabel 1. Categorii de echipamente şi produse care generează DEEE

Categorii de echipamente

electrice şi electronice

reglementate de Directiva

2002/96/CE (anexa 1A)

Produse ale categoriilor de echipamente electrice şi electronice (anexa 1B)

1 Aparate de uz casnic de

mari dimensiuni

Aparate frigorifice mari

Frigidere

Congelatoare

Alte aparate mari utilizate pentru refrigerarea, conservarea şi păstrarea

produselor alimentare

Maşini de spălat rufe

Uscătoare de haine

Maşini de spalat vase

Maşini de gatit

Sobe electrice

Plite electrice

Cuptoare cu microunde

Alte aparate de uz casnic de mari dimensiuni utilizate pentru gătit şi prelucrarea

alimentelor

Aparate electrice de încălzit

Radiatoare electrice

18

Alte aparate de uz casnic de mari dimensiuni utilizate pentru încălzirea

camerelor, a paturilor şi a scaunelor şi fotoliilor

Ventilatoare electrice

Aparate de aer condiţionat

Alte echipamente de ventilare, de ventilare pentru evacuare şi de climatizare.

EXEMPLU: Un robot de bucătărie pe gaz nu este EEE decât dacă acesta mai are şi un cuptor electric.

2 Aparate de uz casnic de

mici dimensiuni

Aspiratoare

Aparate de curăţat covoare

Alte aparate de curăţat

Aparate de cusut, tricotat, ţesut şi alte prelucrări ale textilelor

Fiare de calcat şi alte aparate de călcat, calandrat şi alte forme de întreţinere a

îmbrăcămintei

Aparate de prăjit pâine

Friteuze

Maşini de măcinat cafea, filtre de cafea şi echipamente de deschis sau sigilat

recipiente ori ambalaje

Cuţite electrice

Aparate de tuns părul, uscătoare de păr, periuţe de dinţi, aparate de ras, aparate

pentru masaj şi alte aparate de îngrijire corporală

Ceasuri deşteptătoare, ceasuri de mână şi alte echipamente de măsurat, indicat

sau înregistrat timpul

Cântare

EXEMPLU: Un ceas (pe baterii) într-un robot de bucătarie pe gaz nu este DEEE pentru că este parte a altui

echipament, iar scopul principal al acelui echipament este gătitul, nu indicarea timpului.

3 Echipamente informatice

şi de telecomunicaţii

Prelucrare centralizată a datelor:

Unităţi centrale

Minicalculatoare

Imprimante

Informatică personală:

Calculatoare personale (inclusiv unitate centrala, mouse, monitor şi

tastatură)

Calculatoare portabile (inclusiv unitate centrală, mouse, monitor şi tastatura)

Calculatoare mici portabile (calculatoare foarte mici, portabile cu ecran

sensibil - notebook)

Calculatoare electronice

Imprimante

Fotocopiatoare

Maşini de scris electrice şi electronice

Calculatoare de buzunar şi de birou

Alte produse şi echipamente de colectat, stocat, prelucrat, prezentat sau

comunicat informaţii prin mijloace electronice

19

Terminale şi sisteme pentru utilizatori:

Faxuri

Telexuri

Telefoane

Telefoane publice

Telefoane fără fir

Telefoane celulare

Roboti telefonici

Alte produse sau echipamente de transmis sunete, imagini ori alte informatii

prin telecomunicatie

EXEMPLU: Un UPS (un sistem cu energie de rezerva) pentru un calculator nu reprezintă DEEE: acesta este o

baterie.

EXEMPLU: O imprimantă este (D)EEE, cartuşul imprimantei nu este. Oricum, dacă un consumator oferă

imprimanta cu cartusul în ea, atunci trebuie acceptat şi cartusul.

4 Echipamente de larg

consum

Aparate de radio

Televizoare

Camere video

Aparate video

Aparate de inaltă fidelitate

Amplificatoare audio

Instrumente muzicale

Alte produse sau echipamente de înregistrat sau reprodus sunete ori imagini,

inclusiv semnale sau alte tehnologii de propagare a sunetului ori imaginii, altfel

decât prin telecomunicaţii

EXEMPLU: CD-urile sau DVD-urile nu sunt DEEE.

5 Echipamente de iluminat Aparate de iluminat pentru lămpi fluorescente, cu excepţia aparatelor casnice de

iluminat

Lămpi fluorescente drepte

Lămpi fluorescente compacte

Lămpi cu descarcare în gaze de inaltă intenşitate, inclusiv lămpi cu vapori de

sodiu la inaltă presiune şi lămpi cu halogenuri metalice

Lămpi cu vapori de sodiu la joasa presiune

Alte materiale de iluminat sau echipamente de difuzat ori controlat lumina, cu

excepţia becurilor cu filament

6 Unelte electrice şi

electronice (cu excepţia

uneltelor industriale fixe

de mari dimensiuni)

Maşini de gaurit

Ferastraie

Maşini de cusut

Echipamente de strunjit, de frezat, de şlefuit, de polizat, de tăiat cu ferăstrăul,

de tăiat, de forfecat, de perforat, de găurit, de ştanţat, de fălţuit, de îndoit sau

destinate altor operaţiuni de prelucrare a lemnului, metalului sau altor materiale

Dispozitive pentru nituit, pentru fixat cu cuie sau pentru insurubat sau de

20

extragere a niturilor, cuielor, şuruburilor sau pentru alte utilizări similare

Dispozitive pentru sudura, pentru lipit sau pentru utilizări similare

Echipamente de pulverizat, de imprastiat, de dispersat sau alte operaţiuni de

tratare a substanţelor lichide sau gazoase prin alte mijloace

Unelte de tuns iarba sau pentru alte activităţi de gradinarit

7 Jucarii, echipamente

sportive şi de agrement

Trenuri electrice sau maşini de cursa în miniatura

Console portabile de jocuri video

Jocuri video

Calculatoare pentru ciclism, scufundare, cros, canotaj etc.

Echipamente sportive cu componente electrice sau electronice

Automate cu monede

8 Dispozitive medicale (cu

excepţia tuturor

produselor implantate sau

infectate)

Echipamente de radioterapie

Echipamente de cardiologie

Dializoare

Ventilatoare pulmonare

Echipamente de medicina nucleară

Echipamente de laborator pentru diagnosticare in-vitro

Analizoare

Aparate frigorifice

Teste de fecundare

Alte aparate de detectare, prevenire, supraveghere, tratare, alinare a bolilor,

ranilor sau incapacitatilor

9 Instrumente de

supraveghere şi control

Detectoare de fum

Regulatoare de caldură

Termostate

Aparate de masurat, cântărit sau reglat de uz casnic ori utilizate ca echipamente

de laborator

Alte instrumente de supraveghere şi control utilizate în instalaţii industriale (de

exemplu în panourile de control)

10 Distribuitoare automate Distribuitoare automate de bauturi calde

Distribuitoare automate de sticle sau doze calde ori reci

Distribuitoare automate de produse solide

Distribuitoare automate de bani

Toate aparatele care furnizeaza automat o gama larga de produse

21

Legislaţia cadru şi legislaţia secundară, la nivelul României cuprinde:

Hotărârea de Guvern nr. 1037 din 2010 privind deşeurile de echipamente electrice

şi electronice care modifică Hotărârea de Guvern 448/2005. Aceste hotărâri transpun

Directiva Cadru 2002/96/CE.

Pentru aplicărea acestui act legislativ (Directiva, respectiv Hotărârea de Guvern) a fost

necesară elaborarea legislaţiei secundare, respectiv:

Ordinul Ministerului Mediului nr.901 din 2005 privind aprobarea măsurilor

specifice pentru colectarea deşeurile de echipamente electrice şi electronice care

prezintă riscuri prin contaminare pentru securitatea şi sănătatea personalului din

punctele de colectare.

Ordinul Ministerului Mediului nr.1225 din 2005 pentru aprobarea Procedurii şi

criteriilor de evaluare şi autorizare a organizaţiilor colective în vederea preluării

responsabilităţii privind realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare,

reciclare şi valorificare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, modificat

prin Ordinul de Minister nr.910 din 2007.

Ordinul Ministerului Mediului nr.1.223 din 2005 privind procedura de înregistrare

a producătorilor, modul de de evidenţă şi raportare a datelor privind echipamentele

electrice şi electronice şi deşeurile de echipamente electrice şi electronice, modificat

prin Ordinul de Minister nr.706 din 2007.

Ordinul Ministerului Mediului nr. 1.099 din 2007 pentru modificarea Ordinului

Ministerului Mediului nr. 66/2006 privind constituirea Comisiei de evaluare şi

autorizare a organizaţiilor colective în vederea preluării responsabilităţii privind

realizarea obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare a

deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, cu modificările şi completările

ulterioare.

Ordinul Ministerului Mediului nr.556 din 2006 privind marcajul specific aplicăt

EEE puse pe piaţă după data de 31 decembrie 2006.

Cu privire la substanţele periculoase din compoziţia deşeurilor de echipamente electrice şi

electronice, acestea sunt reglementate de asemenea printr-o serie de acte normative: Directiva

2008/35/CE care modifică Directiva 2002/95/CE (RoHS) privind restricţiile de utilizare a anumitor

substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice, transpusă prin Hotărârea de Guvern

nr.992 din 2005 .

22

Timbrul verde

Introdus în urma adoptării de către România a acquis-ului comunitar specific, "timbrul

verde" reflectă cheltuielile de gestionare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi este

evidenţiat separat pe etichete şi facturi, la vânzarea produselor noi.

Aplicarea "timbrul verde" este o modalitate transparentă de a informa consumatorul cu

privire la costurile de reciclare şi contribuie major la conştientizarea şi educarea cetăţeanului, ceea

ce implică şi gestionarea corectă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

Principalele elementele care definesc şi delimitează ―timbrul verde‖ sunt:

se aplică fiecărui echipament electric şi electronic nou cumpărat;

nivelul timbrului verde este independent de marca, greutate, volum sau preţ de

vânzare;

timbrul verde are un nivel fix pe categorie de produse;

valoarea timbrului verde depinde de capacitatea de reciclare a echipamentului

respectiv;

parcurge tot lanţul de distribuţie;

timbrul verde conştientizează consumatorii faţă de problema mediului;

timbrul verde este un mijloc transparent de a demonstra factorilor implicaţi de unde se

colectează banii şi cum sunt cheltuiţi.

La stabilirea valorilor "timbrului verde", schemele colective au urmărit asigurarea finanţării

necesare pentru îndeplinirea obiectivelor de mediu prevăzute prin legislaţia Europeană şi naţională,

în condiţiile economice şi sociale ale României de astăzi. Astfel, valorile "timbrului verde" au fost

stabilite diferenţiat, în funcţie de costurile reciclării, pentru fiecare categorie de DEEE.

Cea mai mare valoare a timbrului verde este pentru frigidere cu capacitatea netă peste 250

litri (37 lei), iar cea mai mică este pentru sursele de iluminat (0,9 lei).

Alte valori pentru "timbrul verde": televizoare cu plasmă – 21 lei; maşini de spălat şi

cuptoare electrice – 15 lei; televizoare cu tub catodic şi pe cristale lichide – 8 lei; aspiratoare – 6 lei;

combine muzicale şi DVD playere – 4 lei; mp3 playere portabile – 2 lei etc.

Exemple şi discuţii cu privire la interpretarea unor prevederi ale Directivei 2002/96/CE

Directiva 2002/96/CE şi directiva 2002/95/CE se aplică bateriilor?

Directiva 2002/95/CE restricţionează utilizarea metalelor grele în EEE, dar nu se aplică

bateriilor.

23

Directiva 2002/96/CE se aplică bateriilor încorporate în EEE atunci când acestea devin

deşeuri. În acest caz, ele vor fi colectate împreună cu EEE pe baza directivei 2002/96/CE. Aceasta

are consecinţe asupra responsabilităţii producătorului. Pentru bateriile încorporate în EEE,

producătorii de baterii devin răspunzători pentru tratare numai după ce bateriile sunt extrase din

DEEE colectate. Prin urmare, bateriile care sunt colectate împreună cu DEEE sunt incluse în ţintele

de colectare prevăzute de directiva 2002/96/CE şi, după extragerea lor din DEEE, în rata de

colectare a directivei referitoare la baterii.

Bateriile încorporate în alte produse (automobilele sau EEE) vor fi colectate automat

împreună cu aceste produse în momentul în care devin deşeuri. Pe baza directivei 2000/53 şi a

directivei 2002/96/CE, producătorul de automobile/echipamentului electric suportă costurile

colectării, iar automobilele/echipamentele electrice colectate trebuie transferate unui centru de

tratare autorizat. Pe baza cerinţelor minime de tratare din Directivele 2000/53 şi 2002/96, bateriile

vor fi extrase din vehiculul uzat, colectat ca o cerinţă minimă de tratare. De aici înainte,

producătorul bateriei este responsabil pentru acoperirea costurilor tratării ulterioare a bateriei.

Directiva 2002/96/CE şi directiva 2002/95/CE se aplică cartuselor de cerneală?

Articolul 3(a) al directivei 2002/96/CE defineşte EEE ca ―echipament care funcţionează pe

baza de curenţi electrici sau câmpuri electromagnetice şi echipamentele de generare, transport şi de

măsurare a acestor curenţi şi câmpuri, incluse în categoriile prevăzute în anexa nr. 1A şi destinate

utilizării la o tensiune mai mică sau egală cu 1000 volţi curent alternativ şi 1500 volţi curent

continuu.‖ Directiva 2002/96/CE defineşte DEEE că ―EEE care constituie deşeuri conform

prevederilor Articolului 1(a) al Directivei 75/442/EEC privind regimul deşeurilor, inclusiv toate

componentele, subansamblele şi produsele consumabile, parte integrantă a echipamentului în

momentul în care acestea devin deşeuri‖. Conform definitiei EEE, imprimanta este un EEE

deoarece se încadrează în categoria 3 a anexei 1B a Directivei 2002/96/CE. Dacă imprimanta se

aruncă, ea devine DEEE. Aceasta înseamnă că dacă un cartuş de cerneală se află în interioriul unei

imprimante aruncate, cartuşul devine o parte a DEEE deoarece este un consumabil care face parte

din imprimantă în momentul în care aceasta devine deşeu. Articolul 4 al Directivei 2002/96/CE

solicită statelor membre să incurajeze proiectarea şi fabricarea de EEE care să ia în considerare şi să

faciliteze demontarea şi valorificarea, mai ales refolosirea şi reciclarea DEEE-urilor, ale

componentelor şi materialelor lor. Cu toate acestea, cartuşul în sine nu se încadrează în definiţia

EEE, dar este considerat un consumabil. Prin urmare, Directiva 2002/95/CE nu se aplică cartuşelor

de cerneală.

24

Jocurile video sunt DEEE?

―Jocurile video‖ sunt incluse în Categoria 7, Anexa IB a directivei 2002/96/CE. Jocurile

video se interpreteaza în sensul de echipamente hardware. Echipamentele hardware corespund

definiţiei EEE din directive 2002/96/CE. Echipamentele software (carduri, CD-rom-uri, etc.) nu

corespund definiţiei EEE şi pot fi considerate consumabile.

Dispozitivele electrice sau electronice (cum ar fi aparatele radio auto) cad sub

incidenţa Directivei 2002/95/CE?

Unele dispozitive electrice şi electronice (cum ar fi aparate radio, CD playere şi sisteme de

navigare) pot fi cumpărate separat din magazinele de reparaţii, supermarketuri sau magazine

specializate şi instalate şi utilizate în vehicule. Intrebarea este dacă aceste dispozitive cad sub

incidenţa directivei 2002/95/CE sau directivei 2000/53/EC.

Articolul 2(2) al directivei 2002/95/CE prevede: “Aceasta Directiva se aplică fără a se aduce

atingere legislaţiei Comunităţii privind cerintele de securitate şi sănătate, precum şi legislaţiei

comunitare specifice privind gestionarea deşeurilor”. Prin urmare, dacă dispozitivele nu sunt

destinate utilizării în vehicule, acestea cad sub incidenta directivei 2002/95/CE. Dacă dispozitivele

sunt destinate în special pentru utilizarea în vehicule (cum ar fi aparatele radio auto), atunci se

aplică directiva 2000/53 privind vehiculele scoase din uz.

Conform legislaţiei europene (Directiva 2002/96/CE, art.11) toate categoriile de

echipamente electrice şi electronice trebuie să fie marcate cu simbolul specificat mai jos

Simbolul indică faptul că echipamentele electrice şi electronice sunt introduse pe piaţa după

31 decembrie 2006.

Simbolul trebuie să fie tipărit vizibil, lizibil şi de neşters. Acest simbol semnifică obligaţia

ca produsul, ajuns la finalul ciclului său de viaţă, să fie colectat separat de alte fluxuri de deşeuri

(ex. deşeuri municipale), în vederea recuperării şi reciclării componentelor care-l alcătuiesc. În plus,

o colectare pe un flux separat poate asigura o incidenţă redusă a substanţelor periculoase asupra

mediului şi sănătăţii umane, precum şi conservarea resurselor.

25

Protecţia mediului şi a solurilor când se utilizează

colectarea de DEEE-uri în gropile de gunoi - modulul 2

Terra, planeta care spunem că-i a noastră ne asigură condiţiile necesare vieţii. Neştiinţa şi

nepăsarea umană au acţionat asupra Pământului, acum întreaga omenire trebuie să acţioneze cât mai

rapid pentru ca viaţa pe Pământ să poată exista. Obiectivul strategic al omenirii este asigurarea

continuităţii umane, fără epuizarea resurselor şi regenerarea ecositemelor. În acest context, este

absolut necesară intregrarea obiectivelor economice cu cele ecologice şi de protecţie a mediului.

Deşeurile, rezultatul inevitabil al activităţii umane constituie o problemă de actualitate

datorită creşterii cantitative şi diversificării; degradarea lor reprezintă un pericol pentru mediul

înconjurător şi pentru sănătatea populaţiei. Impactul pe care deşeurile le au asupra sănătăţii omenirii

şi mediului:

- se pot produce îmbolnăviri datorită rozătoarelor şi insectelor existente în punctele de

prelucrare deschise din zonele populate; acestea fiind accentuate şi de ridicarea neregulată a

deşeurilor;

- se pot produce îmbolnăviri determinate de apa de băut contaminată, în special în cazul

populaţiei situate în vecinătatea rampelor de gunoi;

- emană mirosuri grele în special în punctele de precolectare a deşeurilor şi în apropierea

depozitelor, precum şi în timpul colectării deşeurilor;

- se pot produce diverse accidente şi îmbolnăviri mai ales în rândul copiilor care se jocă în

preajma depozitelor nepăzite;

- deoarece nu este interzisă folosirea suprafeţelor agricole din preajma depozitelor de

reziduuri, substanţele dăunătoare ajung prin intermediul lanţului trofic în corpul uman.

Acest fapt impune actualizarea practicilor privind managementul deşeurilor. Dacă nu

acţionăm eficient apa, aerul, solul şi sănătatea oamenilor va fi serios afectată.

Deşeurile provenite din echipamentele electrice şi electronice

Colectarea selectivă şi reciclarea Deşeurilor de Echipamente Electrice şi Electronice

(DEEE) este de o reală importanţă, dat fiind caracterul nociv al acestora: de 10 ori mai mare decât

cel al deşeurilor menajere.

DEEE conţin:

- metale grele (Hg, Cd, Pb) ce poluează apa şi solul;

- gaze toxice (freon) care eliminate în aer au efecte nocive;

- materiale non-biodegradabile (plastic, sticlă, metale) care şi în cantităţi mici pot polua solul

şi apa.

26

Stocarea neadecvată, produce efecte negative iar distrugerea prin procedee neadecvate

cauzează apariţia emisiilor nocive şi a reziduurilor foarte concentrate şi poluante. Un tub catodic al

unui televizor poluează 50 de metri pătraţi de sol timp de 30 de ani. O baterie uzată, aruncată la

coşul de gunoi şi ajunsă apoi la groapa de gunoi, poate polua 1m pătrat de pământ şi 10 l de apă.

În România anual ajung în gropile de gunoi 65.000 tone de deşeuri de echipamente electrice şi

electronice.

DEEE nu-şi au locul în depozite ci trebuie colectate separat şi reciclate prin facilităţi

adecvate şi specializate de dezmembrare. Spaţiile destinate pentru recoltarea DEEE trebuie

amenajate corespunzător: - suprafeţe betonate, containare speciale, fiind apoi transferate la centrele

de reciclare unde sunt dezasamblate în condiţii de siguranţă. Depozitarea DEEE în gropile de gunoi

duce la poluarea chimica a solului contituând o puternică sursă de răspândire a unor produşi

chimici toxici care pot fi concentraţi de diferite organisme pe toată lungimea lanţurilor tofice.

Impactul depozitării în gropile de gunoi se poate descrie astfel.

Consecinţele poluării constă în special, în degradarea avansată a solului fapt ce crează mari

dificultăţi privind reintegrarea acestuia în circuitul agricol.

Pericolul migrării substanţelor poluante din sol în apele subterare sau în cele de suprafaţă şi

ulterior în culturi este extrem de mare datorită acumulării acestor substanţe în organismele vegetale

şi animale şi în final în organismul uman, ca ultimă verigă a lanţurilor trofice. Calitatea solului a

fost degradată prin utilizarea în mod iraţional a unor metode care ar fi trebuit să trateze si să

îmbunatăţească calitatea acestuia. Utilizarea îngrăşămintelor, a pesticidelor, depozitarea

necorespunzătoare a DEE-urilor, la care se adaugă irigarea necorespunzătoare şi eroziunea au făcut

ca solul să fie supus unei intense poluări.

Solul este poluat ca şi celelalte elemente ale mediului, dar se reface tot mai greu în

comparaţie cu apa şi aerul, deoarece procesele de autoepurare sunt mult mai lente. Indicatorii

principali ai poluării solului sunt :

- conţinutul de elemente;

- substanţe;

- microorganisme;

- deprecierea calitativă şi cantitativă a recoltelor;

- creşterea cheltuielilor pentru menţinerea recoltelor la parametrii anteriori poluării;

- cheltuieli pentru lucrări de drenaj;

- restricţii la exportul unor produse cu un conţinut prea mare de nitraţi;

- restricţii în utilizarea furajelor din terenurile contaminate cu Pb.

27

Prevenirea poluării solului cu DEEE

DEEE sunt echipamnete electrice şi electronice alimentate din reţeaua electrică de

distribuţie care lucrează la tensiuni de cca. 1000 V curent alternativ sau 1500 V curent continuu,

devenite deşeuri. DEEE pot fi periculoase şi foarte periculoase pentru mediu şi sănătatea umană.

Colectarea acestor deşeuri este reglementată de Legislaţia europeană, Directiva 2002/96/CE

privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE); Directiva 2008/98/CE privind

gestiunea deşeurilor.

Legislaţia română HG 448/2005 privind deşeurile de echipamente electrice electronice

(DEEE); HG 992/2005 privind limitarea anumitor substanţe periculoase în EEE; Ord. 901/2005

privind aprobarea măsurilor specifice pentru colectarea DEEE care prezintă riscuri prin

contaminare, pentru securitatea şi sănătatea personalului din punctele de colectare. Aceste

normative prevăd obligaţii pentru agenţii economici:

- să inventarieze toate DEEE din dotare;

- să depoziteze temporar, în condiţii sigure de mediu toate DEEE devenite deşeuri (nu pot fi

eliminate ca deşeuri menajere);

- să transmită la Agenţia Judeţeană pentru protecţia mediului inventarul DEEE, pe tipuri şi

numărul acestora;

- predarea DEEE se face doar la agenţi economici autorizati să gestioneze în condiţii de

siguranta astfel de deşeuri.

Obligaţiile de mediu pentru populaţie:

- la achiziţionarea de DEEE să primească un permis de returnare la distribuitor sau de

livrare la un agent economic autorizat să gestioneze astfel de deşeuri în condiţii sigure de mediu;

- să nu elimine astfel de deşeuri la persoane fizice neautorizate;

- pe baza permisului de returnare să depună DEEE la punctul de colectare cu gestionar

responsabil (gratuit sau contra unei sume evaluate);

- interzicerea dezmembrării DEEE de către deţinătorii acestora.

Colectarea deşeurilor din echipamente electrice şi electronice - DEEE aparent sună frumos,

intuitiv, o acţiune care se cere, totuşi, dusă la capăt într-un mod deloc plăcut. O colectare forţată,

impusă, fără un feedback din partea cetăţenilor nu este eficientă.

Obligaţiile de mediu pentru agenţii economici:

Locurile de stocare temporară a DEEE trebuie să fie protejate de intemperii şi dotate cu:

- containere, căptuşite cu material plastic rezistente la acţiunea diverselor substanţe şi

preparate chimice;

- la locul de stocare temporară trebuie să existe o listă de inventar;

28

- depozitele temporare cu deşeuri destinate eliminării mai vechi de 1 an sau cu deşeuri

destinate valorificării mai vechi de 3 ani vor trebui să aibă o autorizaţie de mediu;

- deşeurile cu potenţial radioactiv (sistemele de detective de fum şi flacără) vor necesita

separarea componentei radioactive la operatorii economici autorizaţi CNCAN;

- DEEE ce conţin componente cu de PCB/PCT vor trebui să fie stocate separat.

Obligaţiile de mediu pentru populaţie:

- DEEE trebuie depuse la puncte de colectare stabilite de CL, cu gestionar responsabil;

- transportul trebuie să se facă manual, cu mijloace rustice sau cu auto în condiţii sigure de

mediu şi sănătate;

- se interzică eliminarea DEEE către persoane fizice neautorizate sau ca deşeuri menajere

(scoaterea la poartă). Nu pot fi utilizate aceste tipuri de deşeuri pentru lăzi de stocare, suporţi de

sprijin sau alte utilizări pentru că DEEE pot, în anumite condiţii, să polueze apa, solul, aerul, să

emită radiaţii ce afectează sănătatea.

Efectele negative asupra factorilor de mediu şi asupra sănătaţii nu sunt (de cele mai multe

ori) imediate ci în timp.

Pentru a realiza o protejare eficientă a calităţii solurilor trebuie avută în vedere, printre

altele, şi utilizarea unor procedee şi tehnologii de depoluare menită să neutralizeze, să blocheze

fluxul de poluanţi.

Tehnici de depoluare a solurilor

După principiile tehnice generale, pentru depoluarea solului se disting:

Metode fizice: - bazate pe imobilizarea fizică a poluanţilor în mediul contaminat, fie prin

izolare (etanşare, blocare hidraulică), stabilizare; - bazate pe extracţia fizicã a poluanţilor din mediul

contaminat, prin excavare, pompare, spălare, flotaţie, injecţie cu aer sub presiune, etc;

Metode chimice: - se aplică pentru separarea, distrugerea sau transformarea poluanţilor în

forme mai puţin nocive (extracţia chimicã, oxidarea, reducerea, declorurarea şi precipitarea);

Metode termice: - distrug, extrag sau imobilizează poluanţii prin supunerea materialului

contaminat la temperaturi ridicate (incinerarea, desorbţia termică şi vitrificarea);

Metode biologice: - constă în biodegradarea poluanţilor sub acţiunea microorganismelor

(bioreactorul, biodegradarea în vrac, biodegradarea in situ, bioventring-ul, biosparging-ul), metode

de biolixiviere şi bioacumulare a poluanţilor. Realizarea protecţiei juridice a terenurilor cu

destinaţie agricolă este orientată în trei direcţii :

1. Obligativitatea explorării terenurilor agricole;

2. Protejarea solului şi creşterea potenţialului productiv al acestuia;

3. Folosirea terenurilor agricole în alte scopuri decât producţia agricolă.

29

Pentru realizarea protecţiei juridice se impun:

- creşterea cointeresării economice a producătorilor agricoli;

- protejarea cu prioritate a terenurilor agricole de calitate superioară;

- calificarea şi justificarea preluării de către stat a unor terenuri agricole;

- condiţionarea scoaterii unor terenuri din circuitul agricol de aprobarea din partea organelor

puterii administrative.

Biotehnologii de fitoremediere a solurilor poluate cu metale grele

Începând din primii ani ai acestui mileniu, aplicarea biotehnologiilor de fitoremediere, în

zone tot mai extinse ca volum şi suprafaţă, a reprezentat, în mod constant, un deziderat major al

politicilor actuale privind protejare a calităţii mediului natural.

Studiile şi experimentele efectuate până în prezent demonstrează capacitatea anumitor

specii de plante de a acumula cantităţi importante de metale grele care poluează solurile

ecosistemelor terestre, având efecte toxice asupra tuturor organismelor existente în biocenozele

acestora.

Mecanisme ale interacţiunii plantelor cu metalele grele

Plantele sunt organisme biologice care au evoluat de peste 400 de milioane de ani,

acumulând micro-nutrimente de tipul metalelor, cum ar fi: Fe, Zn, şi Mn, aflate pe sol sub forma

unor compuşi solubili.

Nici o specie de plante nu este capabilă să preia în mod direct elementele chimice care

compun faza minerală insolubilă a solului. Înainte de migrarea unui anumit poluant metalic din

soluţia de elemente minerale a solului în organismul vegetal, este absolut necesară traversarea

barierei reprezentate de suprafaţa rădăcinilor.

În domeniul fitoremedierii solurilor contaminate cu ioni de metale grele au urmărit două

aspecte principale :

1) fitoremedierea indusă (fitoremedierea asistată de agenţi chelatori), prin care se

intensifică acumularea ionilor de metale grele datorită formării chelaţilor a căror structură

chimică este mai uşor asimilabilă de către organele plantelor;

2) fitoremedierea continuă pe termen lung, care implică stimularea unor procese

fiziologice prin care plantele acumulează cantităţi importante de metale grele pe parcursul

unor cicluri de creştere şi de dezvoltare completă.

Fitoremedierea indusă implică formarea şi dezvoltarea unor chelaţi metalici, care sunt

administraţi în sol, iar speciile de plante care cresc în zona respectivă acumulează anumiţi poluanţi

metalici, existenţi în soluţiile minerale din matricea solului respectiv.

30

Biotehnologia de fitoremediere indusă

În cursul acestui proces de fitoremediere indusă, chelaţii sunt utilizaţi pentru a extrage

selectiv anumiţi ioni metalici, care se vor acumula în biomasa plantelor cultivate pe soluri

contaminate cu metale grele.

Studii recente au demonstrat că aplicarea unor agenţi chelatori sintetic, cum este acidul

etilen-diamino-tetra-acetic, în cazul unor soluri puternic contaminate cu plumb, intensifică

acumularea acestui metal de către speciile de plante special cultivate în zona respectivă.

Fitoremedierea asistată de agenţi chelatori constă în două procese de bază :

- introducera metalelor legate sub forma de chelaţi în soluţia minerală a solului;

- transportul metalelor din rădăcini în organele vegetative supraterane ale plantelor, care

formează biomasa plantelor ce urmează a fi recoltată.

Fitoremedierea în cazul unor soluri puternic contaminate cu metale grele,trebuie să respecte

un protocol care cuprinde următoarele etape:

- evaluare gradului de contaminare a solului care urmează a fi remediat;

- determinarea celei mai eficiente conbinaţii de agenţi chelatori cu metele grele;

- pregătirea terenului şi plantarea acestuia cu specii vegetale corespunzătoare;

- administrarea agenţilor chelatori specifici în momentul în care biomasa vegetală a atins un

grad corespunzător;

- recoltarea biomasei vegetale, după o scurtă perioadă de acumulare a metalelor grele.

Biomasa recoltată după aplicarea biotehnologiei de fitoremediere poate fi tratată ulterior

pentru eliminarea conţinutului de metale grele, fie prin incinerare în dispozitive speciale cu

evacuare controlată a gazelor, fie prin recuperarea selectivă a metalelor prin tehnici

electrometalurgice.

Biotehnologia de fitoremediere continuă

Fitoremediera continuă permite plantelor să acumuleze metale grele pe parcursul ciclului

complet de creştere. Această biotehnologie necesită utilizarea unor specii de plante cultivate care

posedă o biomasă bogată, capabilă să solubilizeze metalele prezente în sol, să asigure transportul

acestora până la organele vegetative supraterane unde efectele toxice ale metalelor sunt bine tolerate

şi se pot acumula în concentraţii mari.

În cursul acestui proces se acumulează diferite metale grele cum sunt: Zn, Ni, Se în cantităţi

foarte mari cuprinse între 1 si 3% din biomasa uscată a plantelor recoltate.

31

Mecanismele biologice implicate în procesele de hiperacumulare a metalelor grele de către

anumite specii de plante cultivate sunt determinate de următoarele caracterisitici:

- capacitatea organismelor vegetale de a tolera eficient concentraţii mari de metale care sunt

stocate în celule şi ţesuturile foliare;

- proprietatea distinctă a plantelor cultivate pentru fitoremediere de a solubiliza metalele

grele existente în matricea solului poluat.

Pentru realizarea efectivă a procesului de fitoremediere continuă este necesară parcurgerea

următoarelor etape:

- Solubilizarea metalelor grele la nivelul rizosferei;

- Elibearea de către sistemul radicular al plantelor utilizate pentru fitoremedierea continuă a

unor agenţi specifici de chelare constituie un mecanism implicat în procesul de

biosolubilizare şi bioacumulare a metalelor grele, în special pentru Fe, Zn;

- Acumularea metalelor grele solubilizate, prin intermediul sistemului radicular, caracterizată

printr-un conplex de activităţi fizilogice care se produc la nivelul sistemului radicular al

plantelor acumulatoare de metale grele. Astfel specia Thalspi caerulescens posedă o

capacitate mare de bioacumulare a Zn, Co, Mn, Ni, Cd şi Mo, specia Alyssum bertolonii

acumulează preferential Ni în organele vegetative tinere în detrimentul altor metale cum este

Co sau Zn;

- Translocarea metalelor grele din sistemul radicular în sistemul foliar include procesele de

transport ale metalelor grele de la sistemul radicular la organele vegetative supraterane.

Procesul de translocare a cationilor metalelor grele de la rădăcini către organele vegetative

este controlat de două mecanisme:

a. mecanismul de mobilitate a ionilor la nivelul xilemului;

b. mecanismul de dirijare a fluxului de ioni în structura xilemului, datorită presiunii şi

transpiraţiei radiculare.

Sistemul de transport al ionilor de Ni si Zn prin structura xilemului acţionează cu eficienţă

atât în cazul speciei Alyssum lesbiacum care acumulează Ni, cât şi în cel al speciei Thalspi

caerulescens specializată în acumularea Zn. Prezenţa aminoacidului histidină favorizează legarea

Ni, în detrimentul Zn sau Co.

Sechestrarea şi complexarea metalelor acumulate este corespunzătoare fenomenelor de

localizare şi fixare a ionilor de metale grele. Studiile efectuate au demonstrat că Ni are tendinţa de

a se localiza în ţesuturile foliare epidermale predominant intravacuolar. Rezultatele cercetărilor

întreprinse arată că histidina joacă un rol esenţial în homeostazia Zn la nivel radicular, în timp ce

acizii organici sunt implicaţi în mecanismele de transport ai ionilor de Zn şi în depozitarea

acestora în organele vegetative ale sistemului foliar.

32

Experimentele efectuate au demonstrat că aceste tehnologii sunt destul de costisitoare, atât

din punct de vedere material, cât şi datorită timpului relativ îndelungat pe care îl necesită efectuarea

culturilor succesive. Calculele efectuate au arătat că perioada minimă destinată aplicării eficiente a

acestor biotehnologii de remediere variază de la 12-54 de ani, în funcţie de gradul de poluare a

solurilor respective, precum şi de capacitatea de bioacumulare specifică plantelor în culturi.

Se poate afirma că actualele variante biotehnologice de fitoremediere nu pot fi aplicate pe

scară largă datorită anumitor limitări de natură biologică şi tehnologică, dar există premise că în

viitorul apropiat vor fi elaborate biotehnologii care să asigure o decontaminare eficientă şi eficace a

solurilor poluate cu metale grele, prin folosirea speciilor vegetale cu proprietăţi semnificativ

îmbunătăţite de bioacumulare a ionilor metalici.

Ar trebui sã înţelegem cã tot ce "aruncãm" nu dispare pur şi simplu, fie că e vorba despre

gunoiul dispersat în mare sau despre gazele emise în atmosferã. Consecinţele schimbărilor

întreprinse în mediul nostru trebuie suportate şi de plante şi de animale pe care le predispunem la

inevitabila dispariţie. Dacă vrem să ne oprim din acest drum spre pierzanie, trebuie să ne schimbăm

radical atitudinea faţă de mediul înconjurãtor şi faţă de ceilalţi oameni.

Uniunea Europeană a dat două directive care îi obligă pe fabricanţii de produse electrice şi

electronice să organizeze filierele de reciclare, pe de-o parte, iar pe de alta să producă aparate din ce

în ce mai ecologice şi cu o durată mai lungă de viaţă.

Pentru ca DEEE-urile nu sunt doar inestetice când sunt lăsate aiurea, dar mai ales dăunează

solului şi atmosferei. În România ele se predau la un Colţ Verde pentru a fi prelucrate corespunzător

şi reciclat. Noi, oamenii, putem fiecare dintre noi să protejăm solul şi mediul de actiunea nocivă a

deşeurilor provenite din echipamente electrice şi electronice respectând următoarele cerinţe:

Să alegi aparate mai puţin poluante, cu o durată mai lungă de viaţă;

Să predai aceste deşeuri la platformele şi centrele de colectare;

Să duci, la schimb, la comerciaţi, echipamentele vechi atunci când cumperi altele noi;

Să nu cumperi obiecte electrice de unică folosintă;

Să încerci să repari obiectele în loc să le înlocuieşti cu cele noi;

Să cumperi obiecte care consumă mai puţină energie;

Să nu arunci aragazul vechi pe câmp sau la groapa de gunoi. Magazinele care

comercializeaza astfel de produse sunt obligate să le primească pe cele vechi, la cumpărarea

unora noi;

Să nu arunci telefonul mobil la gunoi. Firmele din România au început şi ele programe de

reciclare. Acest lucru înseamna că poţi duce telefonul vechi la orice centru de telefonie

mobilă;

33

Amenzile pentru persoanele fizice care nu separă la sursă deşeurile de echipamente electrice

şi electronice pentru a le depune în cadrul sistemului de colectare organizat sunt cuprinse

între 500-1000 RON.

Aceasta înseamnă că intracţiunile locale reprezintă contribuţii importante pentru o societate

mai sustenabilă prin reciclarea deşeurilor, economisirea apei şi a energiei etc. În egală măsură,

interacţiunile noastre locale contribuie pentru binele generaţiilor viitoare, fiind mult mai conştienţi

în grija faţă de mediul în care trăieşte generaţia noastră. Aşadar, se poate cita celebra sintagmă:

―Planeta noastră nu este moştenită de la străbunii noştrii, ci este împrumutată de la copiii noştri‖.

34

Implementarea colectării de deşeuri electrice şi electronice – modulul 3

Directiva 2002/96/CE şi legislaţia românească prevăd ca cel puţin următoarele substanţe,

preparate şi componente să fie îndepărtate din orice DEEE colectat:

condensatoarele care conţin policlorobifenil PCB;

componentele care conţin mercur, precum întrerupătoarele sau lămpile cu

retroiluminare;

baterii;

plăcile de circuit imprimat ale telefoanelor mobile, în general, şi alte dispozitive, dacă

suprafaţa plăcii de circuit imprimat este mai mare de 10 cm2;

cartuşele de toner, lichid sau sub formă de pastă, precum şi tonerele de culoare;

materialele plastice care conţin materiale bromurate nepropagatoare de flacără;

deşeurile de azbest şi componentele care conţin azbest (ex. boilere şi sisteme de

încălzire);

tuburile catodice;

clorofluorocarburile (CFC), hidroclorofluorocarburile (HCFC) sau

hidrofluorocarburile (HFC), hidrocarburile (HC);

lămpile cu descărcare în gaze;

ecranele cu cristale lichide (împreună cu carcaşa lor, dacă este cazul) cu o suprafaţă

mai mare de 100 cm2 şi toate ecranele retroiluminate cu lămpi de gaz cu descărcare;

cablurile electrice externe;

componente conţinând fibre ceramice refractare;

componente conţinând substanţe radioactive (ex. detectoare de fum);

condensatorii electrolitici care conţin substanţe periculoase.

Deşeurile de echipamente electrice şi electronice reprezintă o problema de mare actualitate

datorită atât creşterii continue a cantităţilor şi a tipurilor acestora (care pot reprezenta o ameninţare

la adresa mediului şi a sănătăţii umane) cât şi posibilităţii de recuperare şi reintroducere în circuitul

economic a unei cantităţi importante de materii prime. Aplicarea unui sistem durabil de gestionare a

DEEE-urilor implică schimbări majore ale practicilor actuale. Pentru punerea în aplicare a unui

management eficient al DEEE este necesară participarea tuturor segmentelor societăţii implicâte:

persoane fizice în calitate de consumatori, sectorul economic privat, instituţiile sociale şi economice

şi autorităţile publice.

35

Sistemul de gestionare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice a fost pus în

aplicare în România din 2005, când a fost transpusă în legislaţia naţionala Directiva Europeană

2002/96/CE. Sistemul de management al DEEE în România se bazează pe principiul

responsabilităţii producătorului. Legislaţia naţională în vigoare stabileşte responsabilităţi clare

pentru toate părţile interesate implicâte în managementul DEEE: producătorii sunt obligaţi să ia

DEEE de la punctele de colectare, pentru a le trata, recicla şi a le stoca în condiţii de siguranţă,

distribuitorii sunt obligaţi să ia echipamentelor vechi de la gospodăriile private prin sistemul buy-

back; autorităţile locale trebuie să organizeze puncte de colectare a DEEE, iar utilizatorii trebuie să

realizeze separarea la sursă a tipurilor de DEEE pentru a facilita colectarea şi reciclarea.

Aşa cum era şi firesc, odată cu crearea cadrului legislativ din România specific pentru

gestionarea DEEE, au apărut o serie de organizaţii care deservesc fie aspecte de punerea în aplicare

a legislaţiei, fie organizează şi susţin acţiuni care vizează conştientizarea importanţei DEEE în

rândul cumpărătorilor. Aceste asociaţii colective au preluat o parte a responsabilităţilor

producătorilor de EEE, în raport cu valorificarea DEEE.

În acest moment, în România sunt autorizate şase asociaţii colective care au preluat

responsabilităţile producătorilor de EEE, şi anume: Ecotic, Environ, Recolamp, RoRec, CCR

Logistics Systems RO SRL şi Ecosys Recycling.

Caracteristici fizico-chimice ale DEEE

Fiecare echipament electric şi electronic este format dintr-o combinaţie de componente care

conţin diferite substanşe, unele periculoase, care, pe de o parte, pot fi materii prime secundare ce

pot fi reutilizate, iar pe de altă parte, pot fi o sursă importantă de poluare a mediului.

Metalele feroase, fonta şi oţelul reprezintă aproape 50% din cantitatea totală de DEEE şi

sunt utilizate pentru carcase, cadre, suporţi şi alte structuri interne. Aparatele de uz

casnic de mari dimensiuni şi echipamentele informatice şi de telecomunicaţii au cel mai

mare conţinut de metale feroase. Piaţa mondială de metale feroase reciclate este bine

dezvoltată; singura barieră în calea reciclării o constituie cantitatea de metal colectată.

Metalele neferoase constituie, împreună cu metalele preţioase, 13% din totalul DEEE;

cuprul, ca metal principal se gaseşte în motoare, cabluri, sârme; aluminiul se găseşte în

motoare, radiatoare, casete; plumbul se găseşte în aliajul de lipit, în tuburile catodice

(CRT);

Metalele preţioase (argint, platina, aur, paladiu) se utilizează pentru acoperirea

contactelor electrice şi conectorilor;

36

Materiale plastice reprezintă, din punct de vedere al cantităţii, al doilea constituent

existent în DEEE, aproximativ 21%. Se utilizează multe tipuri de materiale plastice la

fabricarea EEE, respectiv stirenii (ABS, AŞA, SAN, PS, HIPS) şi polipropilena (PP)

constituie circa 70% din totalul materialelor plastice utilizate; aceşti polimeri trebuie

consideraţi ca prioritate pentru îmbunatăţirea reciclării materialelor plastice din DEEE.

Totuşi, există o serie de impedimente care limitează creşterea ratei de reciclare a

materialelor plastice din DEEE: mixul de materiale plastice, contaminarea materialelor

plastice în produse, preţul scăzut al materialelor plastice, cererea limitată. Materialele

plastice reciclate pot fi utilizate în circuit închis, pentru fabricarea elementelor

componente ale DEEE sau în circuit deschis pentru alte aplicaţii, cum ar fi: ţevi,

mobilier de exterior, parchet laminat, etc.

Sticla reprezintă 5,4% din greutatea totală a DEEE. Aproximativ 90% din cantitatea

totală de sticlă provine de la tuburile catodice (CRT) care intră în componenţa

televizoarelor şi monitoarelor; sticla din CRT are un conţinut ridicât de Pb (şi sticla din

lămpile fluorescente conţine Pb), oxizi de metal şi alţi aditivi.

Circuite imprimate (CI) - reprezintă cele mai complicâte componente ale EEE,

complexitatea lor creând probleme privind gestionarea deşeurilor în industria de

reciclare. Reprezintă aproximativ 3% din greutatea totală a DEEE, intrând în

componenţa majorităţii câtegoriilor de EEE: echipamente TV/audio, calculatoare,

echipamente medicale, de birotică, de telecomunicaţii, jucării.

Tabel. 2. Greutatea medie şi compoziţia unor categorii de DEEE

Greutatea

medie [kg]

Materiale

feroase

[% din

greutate]

Materiale

neferoase

[% din

greutate]

Sticla

[% din

greutate]

Plastic

[% din

greutate

Componente

electronice

[% din

greutate]

Altele

Frigidere şi

congelatoare 48 64.4 6 1.4 13 15.1

Maşini de spălat 40-47 59.3 4.6 2.6 1.5 31.5

Calculatoare

personale 29.6 53.3 8.4 15 24.3 17.3 0.7

Televizoare 32.2 5.3 5.4 62 22.9 0.9 3.5

Telefoane

celulare 0.080-0.100 8 20 10.6 59.5 1.8

[sursa: EEA Copenhagen, 2003; TUDelft, the Netherlands, 2004]

37

În timpul dezmembrării, componentele periculoase trebuie să fie îndepartate şi depozitate

conform cerinţelor legislaţiei referitoare la deşeurile periculoase.

În general, dezmembrarea ar trebui să se producă doar în instalaţii autorizate şi, pentru că

multe produse (D)EEE conţin substanţe periculoase, acestea trebuie să fie autorizate conform

legislaţiei referitoare la deşeurile periculoase.

Echipamentele electrice şi electronice nu pot să conţină concentraţii superioare normei

autorizate pentru următoarele substanţe: plumb (Pb), mercur (Hg), Cadmiu (Cd), Crom hexavalent

(Cr+6

), bifenili polibromuraţi (PBB), eteri de difenil polibromuraţi (DEPB) (substanţe ignifuge

utilizate în anumite produse din plastic).

Tabel 3. Utilizarea şi proprietăţile unor substanţe periculoase care se pot găsi în DEEE

SUBSTANŢA UTILIZARE PROPRIETĂŢI

Cadmiu tuburi catodice, conexiuni, şuruburi anticorosive, alunecare

Crom VI suprafeţe metalice anti-coroziune, anti-eroziune

PBB, DEPB circuite imprimate, cabluri proprietăţi ignifuge

Plumb aliaje de sudură, sticle

Mercur lămpi, relee

Directiva 2002/95/CE RoHS impune statelor membre să vegheze ca ―produsele să nu

conţină nici una din cele 6 substanţe periculoase‖, dar suprimarea totală a unora din aceste substanţe

(metalele grele) nu poate fi realizată; în acest sens, directiva prevede o toleranţă pentru prezenţa

acestor substanţe.

Concentraţiile maxime admise sunt de 0,1 % pe unitate de masă de material omogen pentru

toate substanţele, excepţie făcând, Cadmiul la care limita este de 0,01 %.

Aceste limite nu se aplică la maşa produsului finit, a unui subansamblu sau a unei

componente. Uniunea Europeana prevede că un material omogen este o substanţă unică care poate

(teoretic) să fie separată mecanic de alte substanţe. O componentă conţine, în general, mai multe

materiale omogene diferite.

Colectarea DEEE

Infrastructura pentru colectare necesită stabilirea a unor anumite puncte de colectare şi

locuri de depozitare a DEEE într-un oraş sau o regiune geografică. Următoarele caracteristici

menţionate în Directiva 2002/96/CE oferă îndrumări privind o abordare conceptuală pentru

stabilirea punctelor de colectare şi spaţiile de depozitare:

38

măsuri adecvate ar trebui să fie adoptate pentru a reduce la minimum eliminarea

DEEE ca deşeuri municipale nesortate şi pentru atingerea unui nivel ridicât de

colectare selectivă a DEEE.

disponibilitatea şi accesibilitatea instalaţiilor de colectare necesare ar trebui să fie

asigurată, ţinând seama în special de densitatea populaţiei.

colectarea şi transportul DEEE care au fost colectate separat se vor efectua într-un

mod care va optimiza refolosirea sau reciclarea acestor componente sau chiar a

aparatelor întregi.

asigurarea ca o rată de colectare separată de cel puţin patru kilograme pe cap de

locuitor pe an de DEEE din gospodăriile private este atinsă.

gospodăriile private să nu elimine DEEE ca şi deşeuri municipale nesortate şi să

colecteze DEEE separat.

Fig. 3. Rata colectării DEEE în Europa, 2008 [sursa Eurostat]

În prezent, în România, există trei „filiere‖ de colectare a DEEE, şi anume: acţiuni la data

(perioada) fixă (exemplu: "Marea Debaraşare‖; „Caşa ta nu e muzeu‖), sistemul „take-back‖

(preluarea de către distribuitori/ comercianţi a unui echipament vechi la achizionarea unuia nou) şi

centrele de colectare municipale.

Prin adoptarea directivei UE privind DEEE, România s-a angajat să îndeplinească obiectivul

de colectare de 4 kg de DEEE pe cap de locuitor pe an. Din cauza noutaţii unei astfel de acţiuni

(„Marea Debaraşare‖), succesul în anul 2007 a fost relativ; colectându-se numai 600 de tone DEEE.

39

În 2008 au fost colectate 2.500 de tone, iar în 2009 doar 1.440 de tone. În 2010, campania şi-a

propus să colecteze 2.000 de tone de DEEE provenite de la populaţie. În 2011, campania nu s-a

desfăşurat, din cauza rezultatelor slabe obtinute în anul precedent.

Fig. 4. Schema de funcţionare a sistemului de gestionare a DEEE

În situaţia în care se consideră că dotarea cu EEE a populaţiei României ar fi de 30 kg

EEE/locuitor (maxim posibil conform estimărilor pe baza datelor statistice naţionale) şi

consumatorul român ar avea un comportament „aproape normal‖ în sensul că ar utiliza fiecare

produs o perioadă egală cel mult cu durata de utilizare (care este în medie de 8 ani - aşa cum este

declarată de majoritatea producătorilor), cantitatea de DEEE colectabile din gospodăriile populaţiei

este de 3,75 kg DEEE/locuitor/an. În realitate, având în vedere situaţia economică, geografică şi

demografică, aceste condiţii ideale nu sunt întrunite; este de asemenea, imposibilă atingerea unui

indice de colectare din gospodăriile populaţiei de 100%.

În plus, din cauza situaţiei economice, în acest sens argumentele fiind reprezentate de valoarea

salariului mediu net, a salariului minim pe economie şi ponderii persoanelor cu venituri lunare sub

150 €, EEE sunt utilizate cu mult peste durata medie indicâtă de producător. Astfel, potenţialul

colectabil de DEEE este cu mult mai mic de 3,75 kg/locuitor/an.

Încă odată, trebuie subliniat faptul că românii utilizează echipamentele electrice şi

electronice cu mult peste durata medie recomandată de producător. Pentru atingerea ţintelor

negociate cu UE consumatorul român ar trebui să colecteze mai mult decât aruncă.

40

Tabel. 4. Cantităţile de DEEE comercializate şi colectate [2007 şi 2008]

2007, România Produse introduse pe

piaţa (to)

DEEE colectate

din gospodării (to)

Total DEEE

colectate (to)

Aparate de uz casnic de mari

dimensiuni 99,876.09 1,608.2 1,625.54

Aparate de uz casnic de mici

dimensiuni 8,605.78 103.03 107.19

Echipamente informatice şi de

telecomunicâtii 31,746.24 1,016.23 1,164.32

Echipamente de larg consum 38,133.71 555.36 599.57

Echipamente de iluminat 2,203.04 8.3 8.3

Becuri cu descarcare în gaze 135.65 0 0.05

Unelte electrice şi electronice 5,085.38 112.16 113.19

Jucarii, echipamente sportive şi de

agreement 1,159.75 2.68 2.68

Dispozitive medicale 94.55 7.08 22.22

Instrumente de supraveghere şi

control 546.33 0 39.58

Distribuitoare automate 502.08 0 2.2

TOTAL 188,088.60 3,413.04 3,684.84

[sursa: Eurostat]

2008, România Produse introduse pe

piata (to)

DEEE colectate

din gospodarii

(to)

Total DEEE

colectate

(to)

Aparate de uz casnic de mari

dimensiuni 161,964.55 8,093.56 8,923.68

Aparate de uz casnic de mici

dimensiuni 18,080.61 611.58 735.82

Echipamente informatice şi de

telecomunicâtii 19,715.01 4,536.71 6,252.69

Echipamente de larg consum 22,659.92 4,189.25 5,175.38

Echipamente de iluminat 3,926.9 205.96 206.2

Becuri cu descarcare în gaze 321.23 0.39 109.35

Unelte electrice şi electronice 9,918.45 308.08 321.83

Jucarii, echipamente sportive şi de

agreement 466.23 31.77 32.8

Dispozitive medicale 5,605.49 5.52 16.49

Instrumente de supraveghere şi

control 934.14 0.6 39.66

Distribuitoare automate 457.48 0.99 13.85

TOTAL 244,050.01 17,984.41 21,827.75

41

Realizarea infrastructurii de colectare a DEEE prin intermediul centrelor de colectare

municipale este un proces în curs de desfaşurare. În prezent aceste centre există numai în

comunităţile cu mai mult de 50.000 de locuitori, iar majoritatea populaţiei nu cunoaşte localizarea

acestor centre.

Depozitarea (provizorie) şi manipularea DEEE

DEEE trebuie să fie manipulate şi depozitate cu grija cuvenită pentru a se evita dispersia de

substanţe periculoase în aer, apă sau sol, ca urmare a unor daune şi/sau intemperii. În timpul

manipulării şi depozitării o atenţie deosebită se va acorda: echipamentelor frigorifice pentru a evita

deteriorarea sistemului de răcire; echipamentelor CRT pentru a evita implozia şi/sau emisiile de

pulbere luminoforă; lămpilor şi echipamentelor care conţin lămpi pentru a preveni spargerea

acestora şi eliberarea mercurului; detectoarelor de fum care pot conţine compuşi radioactivi;

echipamentelor cu conţinut de ulei şi alte lichide în circuitele intrene şi a echipamentelor ce conţin

condensatori cu ulei mineral sau sintetic pentru a se evita scurgerile şi alte emisii; echipamentelor

care conţin azbest sau fibre ceramice pentru a evita dispersia în aer a particulelor acestor materiale.

Manipularea DEEE, inclusiv încărcarea, descărcarea şi transportul se efectuează cu

instrumente adecvate, containere şi dispozitive de fixare pentru a evita deteriorarea DEEE. Nu este

permisă bascularea necontrolată a containerelor încărcate cu echipamente CRT, echipamente cu

ecran plat, echipamente frigorifice sau lămpi.

Zonele de depozitare a centrelor de colectare necesită: suprafeţe impermeabile pentru toate

zonele de depozitare a DEEE; dispozitive de colectare a scurgerilor necesare pentru toate zonele de

depozitare neacoperite; suprafaţa acoperită trebuie să existe în locul unde sunt depozitate

echipamentele frigorifice, ecrane şi monitoare CRT, echipamente cu ecran plat şi lămpi. Pe

parcursul colectării DEEE, acestea nu trebuie să fie amestecate cu alte tipuri de deşeuri în aceleaşi

containere sau recipiente.

Pentru preluarea DEEE de către comercianţii sau depozitarea la centrele de depozitare

municipale sau regionale singura cerinţă este să nu aiba loc nici un fel de dezmembrare. În general,

atât timp cât produsul nu este alterat, ceea ce înseamnă că rămâne în aceeaşi stare ca atunci când era

utilizat de consumator, nu apare nici o problemă specială. Sigur, depozitul trebuie protejat de vreme

nefavorabilă, aşa cum trebuie să facă şi consumatorul (acest aspect nu se aplică în mod necesar

punctelor de colectare de lângă case sau blocuri). Iar depozitarea trebuie să fie în mod clar

temporară: nu mai mult decât câteva săptămâni.

42

Iniţiative de procesare a DEEE

În plus faţă de acţiunile administraţiilor locale şi a organizaţiilor neguvernamentale sau

asociaţiilor colective, iniţiative private s-au dezvoltat şi în România, în special asociat marilor

producători de echipamente electrice şi electronice.

În prezent, cea mai mare investiţie într-o „fabrică‖ de reciclare a DEEE-urilor, în valoare de

10 milioane de euro, a fost făcută de un grup de investitori format din SC Romcarbon SA Buzău

(72%), două fonduri de investiţii elveţiene (18%) şi un investitor privat (10%), la Buzău. Centrul

„GreenWEEE International‖ este în prezent cel mai mare astfel de obiectiv de reciclare a deşeurilor

de echipamente electrice şi electronice din România şi chiar din sud-estul Europei. Centrul are o

capacitate de prelucrare de 50.000 tone/an de DEEE, o suprafaţă totală de 10.795 de metri pătraţi,

din care 6.100 de metri pătraţi este suprafaţa de producţie. Este prima unitate integrată, care asigură

toate etapele de procesare şi prelucrare a DEEE.

Un alt exemplu este Stena DTM Company România. Aceasta este parte din grupul suedez

Stena Metall şi operează pe zona de colectare şi tratare a DEEE, precum şi în cazul deşeurilor

periculoase. Stena DTM România gestionează în prezent trei site-uri autorizate pentru colectarea,

tratarea şi depozitarea finală a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi a deşeurilor

industriale.

Reciclarea deşeurilor provenite din echipamentele electrice şi electronice reprezintă un

subiect important nu doar din punct de vedere al tehnologiilor de tratare a deşeurilor, dar şi din

punct de vedere al recuperării materialelor valoroase.

Reciclarea deşeurilor din echipamente electrice şi electronice se poate împărţi în 3 faze

majore:

dezasamblarea, care poate fi selectivă şi manuală

îmbunătăţirea calităţii folosind procese mecanice, fizice si/sau metalurgice în scopul

scăderii conţinutului de materiale nedorite

rafinarea – materialele recuperate se reîntorc la ciclul lor de viaţă

Concluzii

Obiectivele fundamentale ale oricărui sistem de gestionare a deşeurilor de echipamente

electrice şi electronice trebuie să vizeze organizarea şi de punerea în aplicare a unui sistem eficient,

care începe cu activitatea de colectare şi se termină cu reutilizarea fracţiilor rezultate, cu scopul de a

atinge ţintele legate de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare pentru DEEE. De asemenea,

trebuie să promoveze o atitudine preventivă, militând pentru reutilizarea, reciclarea şi valorificarea

deşeurilor sub alte forme, cu scopul de a reduce la minimum cantitatea de DEEE aruncâtă într-un

mod necontrolat şi impactul negativ asupra mediului.

43

Performanţa unui sistem de gestionare a deşeurilor este, prin urmare, caracterizat atât în termeni de

eficienţa de mediu (de exemplu, valoarea sau procentajul de deşeuri colectate, recuperate sau

reutilizate) cât şi eficienţa economică (de exemplu, costurile legate de sistemul de reciclare).

Analizând datele cu privire la modul în care funcţionează sistemul de colectare şi reciclare a

DEEE în România, se poate trage concluzia că managementul DEEE prezintă o serie de deficienţe

deoarece:

populaţia nu-şi dă (încă) seama de importanţa reciclării echipamentelor electrice şi

electronice;

infrastructura de colectare este săracă şi nu există o piaţă pentru produsele finite

rezultate din reciclare;

sistemul informal de colectare a DEEE nu este reglementat;

datorită schimbărilor frecvente ale deciziilor autorităţilor centrale şi locale, pe fondul

incoerenţelor politice, soluţiile pe termen lung sunt greu de pus în aplicare.

44

Sisteme de management şi politici de mediu - modulul 4

Reglementări legislative privind protecţia mediului şi gestionarea deşeurilor în

România.

În ţara noastră legea protecţiei mediului, nr. 137/1995, reglementează principalele direcţii de

protecţie a mediului şi conservarea resurselor, activităţile economice şi sociale cu impact asupra

mediului, atribuţiile, sarcinile şi sancţiunile care se impun. Conform legii, protecţia mediului

constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice centrale si locale, precum şi a tuturor

persoanelor fizice şi juridice, iar responsabilitatea privind protecţia mediului revine autorităţii

centrale pentru protecţia mediului şi agenţiile sale teritoriale.

Obiectul legii îl constituie reglementarea protecţiei mediului, pe baza principiilor şi

elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii.

Principiile şi elementele strategice care stau la baza legii protecţiei mediului în vederea

asigurării dezvoltării durabile sunt:

principiul precauţiei în luarea deciziei;

principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor;

principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic

natural;

principiul "poluatorul plăteşte";

înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea

oamenilor;

crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului;

utilizarea durabilă;

menţinerea, ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate;

crearea unui cadru de participare a organizaţiilor neguvernamentale şi a populaţiei la

elaborarea şi aplicarea deciziilor;

dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului.

Modalităţile de implementare a principiilor şi elementelor strategice sunt:

adoptarea politicilor de mediu, armonizate cu programele de dezvoltare;

obligativitatea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în faza iniţială a

proiectelor, programelor sau activităţilor;

corelarea planificării de mediu cu cea de amenajare a teritoriului şi de urbanism;

introducerea pârghiilor economice stimulative sau coercitive;

45

rezolvarea, pe niveluri de competenţă, a problemelor de mediu, în funcţie de amploarea

acestora;

elaborarea de norme şi standarde, armonizarea acestora cu reglementările internaţionale şi

introducerea programelor pentru conformare;

promovarea cercetării fundamentale şi aplicative în domeniul protecţiei mediului;

instruirea şi educarea populaţiei, precum şi participarea organizaţiilor neguvernamentale la

elaborarea şi aplicarea deciziilor.

Legea cuprinde reglementări în ceea ce priveşte regimul substanţelor şi deşeurilor

periculoase, precum şi al altor deşeuri. Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să ia

măsuri de prevenire şi limitare a impactului asupra mediului al substanţelor şi deşeurilor de orice

natură şi să anunţe autorităţile teritoriale pentru mediu despre orice activitate neconformă cu

reglementările legale.

Persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii în domeniu:

să ţină evidenţa strictă - cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare - a substanţelor şi

deşeurilor periculoase, inclusiv recipienţii şi ambalajele acestora care intra în sfera lor de

activitate şi să furnizeze lunar autorităţilor competente pentru protecţia mediului datele

necesare;

să ceară acordul şi/sau autorizaţia de mediu şi să aplice reglementările legale privind

substanţele şi deşeurile periculoase;

să asigure, prin sisteme proprii, supravegherea mediului, pe baza prevederilor din

autorizaţie, pentru identificarea şi prevenirea riscurilor, să ţină evidenţa rezultatelor şi să

anunţe iminenţa sau producerea unor eliminări neprevăzute sau accidente, autorităţilor

competente pentru protecţia mediului şi de apărare împotriva dezastrelor;

să depoziteze deşeurile menajere, industriale, agricole sau altele, numai pe suprafeţe

autorizate în acest scop;

să utilizeze, în cazul incinerării deşeurilor, numai instalaţii omologate de către autorităţile

pentru protecţia mediului şi sănătate;

să amenajeze, conform competenţelor atribuite prin lege, depozitele de deşeuri;

să respecte condiţiile de refacere a cadrului natural în zonele de depozitare prevăzute în

acordul şi/sau autorizaţia de mediu şi să garanteze, cu mijloace financiare, pentru aceasta;

să recupereze deşeurile refolosibile şi să le valorifice prin unităţi specializate;

să folosească pe terenurile agricole numai deşeurile autorizate de autorităţile competente

pentru protecţia mediului, sănătate şi agricultură;

46

să depoziteze deşeuri în mediul subteran numai în cazul în care deţin acordul şi/sau

autorizaţia de mediu.

Managementul mediului

Managementul mediului implică fiecare domeniu managerial - strategic, operaţional,

financiar şi de personal, atribuţiile şi implicarea acestora în vederea asigurării dezvoltării

sustenabile.

management strategic

management operaţional

management financiar

MRU

Fig. 5. Managementul mediului – arii de focalizare

Managementul strategic este responsabil de strategia pe termen lung, alianţele, investiţiile

şi dezvoltarea pe termen lung. Managementul operaţional are rol de a dirija resursele în scopul

producerii de bunuri şi servicii, contribuind astfel la conservarea şi îmbunătăţirea mediului ambiant

prin:

reducerea consumului de materii prime, materiale şi energie necesare realizării unui produs;

realizarea şi utilizarea ambalajelor ecologice;

cercetarea, inovarea şi dezvoltarea de produse nepoluante;

utilizarea tehnologiilor nepoluante;

dezvoltarea biotehnologiilor;

asigurarea calităţii, în sensul reducerii până la eliminare a rebuturilor.

47

Managementul financiar şi costurile ecologice

Strategia ecologică trebuie să genereze o dezvoltare sustenabilă, bazată pe avantaje

competitive şi antrenează diverse categorii de costuri:

costuri suplimentare de cercetare şi dezvoltare de noi produse cu impact redus asupra

deteriorării mediului ambiant;

costuri şi investiţii suplimentare în adaptarea şi modernizarea tehnologiilor cu impact redus

asupra deteriorării mediului ambiant;

costuri cu instruirea personalului;

costuri suplimentare cu informarea consumatorilor.

Managementul resurselor umane şi educaţia ecologică

Atribuţiile managerului însărcinat cu problemele de mediu constau în:

Adoptarea unei viziuni strategice – îmbunătăţirea impactului de mediu a

produselor/serviciilor şi dezvoltarea unei viziuni integrate privind acţiunile de mediu;

Coordonarea programelor de training a personalului, în domeniul ecologic, dezvoltarea

de alianţe strategice cu suport ecologic, dezvoltarea relaţiilor cu comunitatea, cu puterea

publică şi alte organisme implicate în domeniul ecologic;

Punerea în practică a politicii de mediu: stabilirea sistemelor de monitorizare şi control,

elaborarea planurilor de îmbunătăţire privind impactul activităţii asupra mediului.

Politici de mediu şi programele europene de acţiune pentru mediu

Conceptele de strategie şi politică

Strategia de mediu este ansamblul obiectivelor majore, pe termen lung, al modalităţilor

principale de realizare ca şi al resurselor alocate pentru protecţia mediului. Principalele componente

ale strategiei sunt:

- Obiectivele: au în vedere orizonturi mai îndelungate de timp, de regulă 5-10 ani, şi se

referă la ansamblul activităţilor şi acţiunilor de protecţie şi conservare a mediului, sau la

componentele majore ale acestuia, respectiv protecţia şi conservarea factorilor de mediu (aer, apă,

sol, biodiversitate). Un asemenea obiectiv îl reprezintă, de exemplu, prevenirea riscurilor naturale

(cutremure, uragane, surpări de teren etc) sau limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră;

48

- Modalităţile de realizare a obiectivelor indică mijloacele sau căile care trebuie urmate

pentru atingerea scopurilor (obiectivelor) propuse.

Alegerea unei modalităţi sau a alteia dintre variantele existente depinde de caracteristicile

cantitative şi calitative ale activităţii de protecţia mediului;

- Resursele alocate sunt prevăzute în strategii, de regulă sub formă globală, respectiv sub

forma fondurilor de investiţii, eventual cu precizarea părţii ce revine resurselor umane şi materiale

necesare. Totodată se indică şi sursa de alimentare (surse private, guvernamentale, împrumuturi din

bănci sau agenţii internaţionale);

- Termenele se referă, de regulă, la data declanşării aplicării strategiei, termenele

intermediare ce marchează evoluţii semnificative în realizarea obiectivelor strategice, precum şi

termenul final când se prevede încheierea implementării strategiei.

Strategiile servesc drept fundament pentru elaborarea politicilor de mediu.

Politica cuprinde un set de norme sau ghiduri pentru realizarea obiectivelor strategice care

se referă la ansamblul activităţilor sau la componentele majore ale acestora. Obiectivul fundamental

al strategiilor şi politicilor naţionale de mediu îl constituie prevenirea şi combaterea poluării sub

toate formele de manifestare. Acest obiectiv apare enunţat în toate actele şi documentele oficiale

legislative, elaborate de către autorităţile guvernamentale.

Principiile strategiilor şi politicilor de mediu

Enunţate la nivel naţional, principiile care orientează elaborarea strategiilor şi politicilor de

mediu stau şi la baza tuturor acţiunilor întreprinse pe plan mondial. Selectăm urmatoarele principii:

Principiul acţiunii preventive constă în luarea unor măsuri ―în amonte‖, adică a măsurilor

care urmăresc să preîntâmpine efectele nocive chiar la sursă, printr-o reducere graduală a

sarcinii poluante;

Principiul ―poluatorul plăteşte‖ cere ca toate costurile poluării să fie suportate de cel ce o

provoacă, respectiv de către posesorul instalaţiilor industriale care emit poluanţi cu

repercursiuni asupra sănătăţii umane şi a mediului înconjurător;

Principiul ―consumatorul plăteşte‖ cere transferarea costurilor de mediu asupra

consumatorilor, prin includerea în preţurile de vânzare;

Principiul regenerării mediului impune ca măsurile întreprinse pentru reducerea poluării la

sursă să fie asociate cu stabilirea unor obiective de limitare a noxelor, limite care nu pot fi

depăşite decât cu riscul degradării întregului sistem ecologic.

Pentru ţările membre ale Uniunii Europene, se aplică şi alte principii, cum ar fi:

Principiul subsidiarităţii se caracterizează prin înlocuirea unor acţiuni cu caracter ecologic

întreprinse la nivel naţional, cu cele realizate la nivel comunitar. Aplicarea acestui principiu

49

face ca statele membre să asigure finanţarea şi realizarea la nivel naţional a altor măsuri

decât cele preconizate pe ansamblul UE;

Principiul reducerii poluării prin folosirea celor mai avansate tehnologii utilizabile în

prezent, cere ca lupta contra degradării mediului să fie coroborată cu rezultatele tehnologice

de vârf şi a ―ecotehnologiilor‖, ca şi cu progresele ştiintifice pentru limitarea efectelor

nocive asupra sănătăţii umane şi a mediului natural.

Ca urmare a Agendei 2000 şi a Declaraţiei de la Rio (Rio de Janeiro, 1992) au fost incluse şi

alte principii, cum ar fi:

Principiul conducerii şi coordonării directe de către guvern a politicilor şi strategiilor

naţionale de mediu, părţi componente ale programelor economice;

Principiul obligativităţii participării şi responsabilităţii societăţii civile la luarea deciziilor şi

susţinerii acţiunilor privind mediul.

Politica de mediu în România a debutat în anii ’90, prin înfiinţarea Ministerului Mediului. În

1992 a fost adoptată „Strategia Naţională de Protecţia Mediului‖, reactualizată în 1996 şi în 2002.

Conform strategiei, obiectivele prioritare de mediu în România sunt: conservarea şi

îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate a oamenilor; dezvoltarea durabilă; prevenirea poluării;

conservarea biodiversităţii; conservarea moştenirii culturale şi istorice; aplicarea principiului

„poluatorul plăteşte”; stimularea activităţii de redresare a mediului (prin acordarea de subvenţii,

credite cu dobândă mică etc.). Strategia a fost completată în 1999 cu „Raportul privind starea

mediului în România‖ şi Programul Naţional de Aderare la UE, la care se adaugă mai târziu

„Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor‖ (2002).

Cele mai importante progrese în domeniul legislativ, favorizate de strategia naţională şi de

programul de aderare, s-au înregistrat în: legislaţia privind evaluarea impactului, cea privind

deşeurile periculoase, gropile de gunoi pentru deşeuri, deşeurile rezultate din ambalaje şi transportul

deşeurilor, legislaţia privind apa menajeră, apa potabilă, poluarea cauzată de substanţele

periculoase, identificarea spaţiilor ce necesită protecţie specială, controlul poluării industriale,

măsuri pentru siguranţa câmpurilor nucleare.

Ca ţară membră a Uniunii Europene, România este obligată să adopte în totalitate şi acquis-

ul comunitar de mediu. Aplicarea strategiei geometriei variabile în modelul european de integrare

face însă posibilă adoptarea şi aplicarea treptată a legislaţiei comunitare, prin utilizarea perioadelor

de tranziţie şi a derogărilor temporare. Aceste instrumente ale strategiei de extindere au venit în

mod esenţial în sprijinul ţării noastre, dacă luăm în considerare exigenţele ridicate de mediu în

spaţiul european raportat la posibilităţile României de a aplica legislaţia şi la costurile reformelor

necesare pentru a integra principiul responsabilităţii ecologice.

50

Prin cele şase programe de acţiune pentru mediu, Uniunea Europeană a elaborat un sistem

complex de legi comunitare orizontale şi pe domenii (calitatea aerului, gestiunea deşeurilor,

calitatea apei, protecţia naturii, poluare industrială şi managementul riscului, substanţe chimice

periculoase şi organisme modificate genetic, zgomot, protecţie civilă, siguranţă nucleară şi

radioprotecţie), a trecut de la abordarea sectorială la cea integrată, a dezvoltat principii şi

instrumente de acţiune, şi-a dezvoltat dimensiunea externă prin cooperarea la nivel internaţional.

Primul program a fost adoptat de Consiliul European în 1972 şi acoperă perioada 1973 -

1976. El reflectă o abordare sectorială şi a definit principiile politicii comunitare de mediu, care

s-au regăsit şi în programele ulterioare, inclusiv principiul prevenirii poluării aflat la baza celui de-

al patrulea program, elaborat cu 15 ani mai târziu.

Al doilea program de acţiune elaborat pentru perioada 1977 - 1981 a continuat pe aceeaşi

linie a abordării sectoriale introdusă de primul program, fără să aducă elemente de progres în

dezvoltarea unei politici eficace de mediu la nivel comunitar, cu aplicaţie orizontală. Primele

evoluţii calitative din această perspectivă au venit prin PAM 3 (Programul de acţiune pentru mediu

3), definit pentru perioada 1982 - 1986 şi au constat, în principal, în definirea unei strategii generale

de protejare a mediului şi a resurselor naturale, cu accent pe prevenire în loc de control şi în

încercarea de a integra obiectivele de mediu în celelalte politici comunitare.

Opţiunea pentru asumarea unor responsabilităţi clare la nivel comunitar şi pentru o abordare

orizontală a problemelor de mediu a devenit, însă, mult mai clară prin PAM 4 (Programul de

acţiune pentru mediu 4) (1987 - 1992) care a venit în direcţia aplicării prevederilor Actului Unic

European. Dar, contribuţia majoră al celui de-al patrulea program la evoluţia politicilor comunitare,

în particular, dar şi la evoluţia modelului european de integrare, în general, o constituie mutaţia

ideologică pe care o introduce şi care avea să ducă spre includerea în Tratatul de la Amsterdam

(1997) a conceptului de dezvoltare durabilă. Filozofia centrală a PAM 4 este ideea că protecţia

mediului nu intră în conflict cu obiectivele economice, ci, dimpotrivă, poate constitui un instrument

de ameliorare a performanţei şi competitivităţii economice, o precondiţie esenţială pentru creştere şi

dezvoltare. Adoptarea acestei noi concepţii la nivelul Comisiei a determinat ca în dezvoltările

ulterioare în materie de strategie a UE să se încerce corelarea şi inter-condiţionalitatea între

obiectivele economice, cele sociale şi cele de mediu.

Al 5-lea Program de Actiune pentru Mediu (1993 - 2000) a fost numit integrator al

dezvoltării durabile. Programul a fost pregătit în paralel cu lucrările Conferinţei de la Rio (1992) şi

a lansării Agendei 21 (programe concrete de acţiune la nivel global şi local; ,,să gândim global şi să

acţionăm local‖), ca prim angajament al Comunităţii în direcţia asumării modelului dezvoltării

durabile.

51

Programul a fost, probabil, consecinţa directă a publicării în 1992 de către Comisie a

primului raport cu privire la starea mediului în Uniunea Europeană. Conform evaluărilor Comisiei,

starea mediului în ţările europene înregistra o degradare constantă, iar programele comunitare de

până atunci nu fuseseră în măsură să ofere soluţii şi să sprijine ţările membre în dezvoltarea

politicilor de mediu. Conţinutul PAM 5 a fost stabilit, prin urmare, pornind de la principalele

probleme de mediu constatate în spaţiul comunitar (schimbările climatice, acidificarea şi calitatea

aerului, mediul urban, zonele de coastă, gestionarea deşeurilor, gestionarea resurselor de apă,

protecţia naturii şi biodiversitatea) şi de la limitele programelor anterioare.

Acţiunea Comunităţii Europene în direcţia promovării noului model al dezvoltării durabile,

cu respectarea principiului subsidiarităţii, s-a orientat către:

- menţinerea calităţii vieţii;

- conservarea accesului permanent la resursele naturale;

- încetinirea şi stoparea procesului de degradare a mediului [COM(92)23 final].

În prezent, Uniunea Europenă parcurge etapele celui de-al şaselea program de acţiune

pentru mediu care se concentrează pe patru mari domenii de acţiune: schimbări climatice, sănătate

şi mediu, natură şi biodiversitate şi gestionarea resurselor naturale.

Programul al şaselea de acţiune pentru mediu (PAM 6) a fost numit „Alegerea noastră,

viitorul nostru”, a fost lansat în 2001 şi acoperă perioada 2001-2010. Cadrul acţiunii comunitare

prin PAM 6 este dat de următoarele cinci coordonate strategice:

- îmbunătăţirea aplicării legislaţiei de mediu în ţările membre;

- mai buna integrare a politicilor de mediu în alte politici comunitare;

- cooperarea cu piaţa, în baza principiilor: consumatorii au nevoie de informaţie

(Schema europeană de eco-etichetare) pentru a putea avea un rol activ în orientarea

producătorilor; producătorii nu trebuie doar penalizaţi, ci şi premiaţi; interzicerea

subvenţiilor publice periculoase pentru mediu;

- implicarea cetăţenilor (prin ameliorarea accesului la informaţie, cetăţenii să poată

înţelege mai bine impactul de mediu al diferitelor acţiuni publice şi private şi să-şi

poată manifesta opţiunile;

- o mai bună planificare a teritoriului.

52

Programul identifică 4 domenii prioritare de acţiune în politicile europene de mediu:

A. Atenuarea schimbărilor climatice

Stratul de ozon s-a redus cu 10% de la sfârşitul anilor ’60, nivelul mării a crescut cu 10-20

cm în ultimii 50 de ani, concentraţiile de gaz cu efect de seră au crescut de o manieră îngrijorătoare.

Printre cele mai importante consecinţe pot fi enumerate: inundaţiile, taifunurile, incendiile,

dispariţia unor specii, răspândirea maladiilor. Protocolul de la Kyoto (1997) a reprezentat primul

acord mondial în direcţia unei acţiuni globale, Uniunea devenind cel mai important susţinător al

protocolului, îndeosebi după retragerea Statelor Unite din 2001. Prin PAM 6, UE şi-a propus

„stabilizarea concentraţiilor europene de gaz cu efect de seră la un nivel care să nu afecteze

clima”. Pe termen scurt, Uniunea are ca obiectiv diminuarea emisiei de gaze cu 8% în 2008 -2012,

faţă de 1990, urmând ca între 2012 şi 2020 să obţină diminuarea cu câte un punct procentual

suplimentar anual. O contribuţie esenţială la realizarea acestui obiectiv se speră că va aduce

Programul European asupra Schimbării Climatice lansat în 2000.

B. Protecţia naturii şi a biodiversităţii

Calitatea şi echilibrul eco-sistemelor sunt esenţiale pentru ameliorarea calităţii vieţii şi

durabilitatea socială. În Uniunea Europeană, 30% dintre speciile de păsări şi 45% dintre cele de

fluturi sunt ameninţate, animalele marine sunt în pericol ca urmare a exploatării excesive, două

treimi dintre arbori sunt afectaţi de poluare, agricultura intensivă şi exploatarea neraţională a

pădurilor au dus la degradarea solurilor în toate ţările membre, 60% din zonele umede ale Europei

septentrionale şi occidentale au dispărut.

Politica europeană de mediu dispune de două directive cu impact important asupra

biodiversităţii şi conservării naturii: Directiva din 1979 cu privire la conservarea păsărilor şi

Directiva 1992 asupra habitatelor, care a dus la identificarea a peste 15 000 de zone de interes

comunitar (15% din UE15), incluse în prezent în reţeaua Natura 2000. Se adaugă programul Life-

Natura, prin care Comunitatea a finanţat peste 300 de proiecte de conservare a habitatului natural, a

faunei şi a florei sălbatice. Obiectivul politicii europene în domeniul protejării naturii şi

biodiversităţii prin PAM 6, îl constituie protejarea şi refacerea bunei funcţionări a ecosistemelor,

stoparea (ca perspectivă) a dispariţiei speciilor, protejarea solurilor contra eroziunii şi poluării.

C. Mediul şi sănătatea

Politicile comunitare abordează mediul şi sănătatea ca sistem integrat, luând în considerare

faptul că poluarea, în diversele ei forme, afectează sănătatea, pe un spectru foarte larg de afecţiuni,

de la cele mai simple, până la cele mai grave, de tipul cancer, moarte infantilă, decese premature.

53

În prezent, folosirea a peste 30.000 de substanţe chimice (fără a se cunoaşte foarte bine riscurile

asupra sănătăţii), poluarea urbană şi utilizarea pesticidelor în agricultură, duc la contaminarea

apelor subterane (sursa a peste 60% din consumul alimentar), peste 25% dintre europeni sunt

afectaţi de poluarea sonoră. Uniunea Europeană îşi asumă rolul de a identifica diferitele riscuri

ecologice pentru sănătate, de a defini norme comunitare pentru a proteja în mod special grupurile

vulnerabile şi de a crea un sistem eficient de informare a publicului asupra riscurilor.

O atenţie particulară a fost acordată utilizării Organismelor Modificate Genetic (OMG).

Eforturile Comunităţii au fost îndreptate către controlul utilizării OMG, evaluarea impactului asupra

mediului şi informarea consumatorilor asupra trasabilităţii produselor folosind OMG.

În domeniul poluării sonore, Uniunea fixează valori limită şi norme de protecţie, realizează

studii de cercetare şi susţine dezvoltarea unor reţele de transport durabil. În centrul politicii sale, UE

aşează principiile precauţiei şi ale prevenţiei. Pe plan internaţional, UE cooperează îndeaproape cu

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în principal în domeniul cercetării şi al elaborării de norme, şi se

implică în găsirea de soluţii la problemele specifice ale ţărilor în dezvoltare.

Obiectivul urmărit prin PAM 6 este „obţinerea unei calităţi a mediului în care nivelurile de

poluare să nu antreneze incidente sau riscuri importante pentru sănătatea persoanelor”.

În acest scop, acţiunile Comunităţii se orientează către:

- dezvoltarea cercetării pentru o mai bună cunoaştere a impactului de mediu asupra

sănătăţii;

- reevaluarea normelor şi adaptarea lor la grupurile vulnerabile (copii, bătrâni, femei

însărcinate);

- reducerea riscurilor legate de utilizarea pesticidelor;

- adoptarea unei noi strategii privind poluarea atmosferică;

- reforma sistemului de management al riscurilor provenind din utilizarea substanţelor

chimice.

D. Utilizarea durabilă a resurselor şi gestiunea deşeurilor

Presiunea tot mai puternică asupra resurselor ce rezultă din creşterea demografică şi

dezvoltarea economică şi impactul negativ al deşeurilor industriale şi menajere asupra calităţii apei,

aerului, solului, obligă, pe de o parte, la găsirea de soluţii care să conserve accesul generaţiilor

viitoare la resursele de care vor avea nevoie şi, pe de altă parte, la dezvoltarea unor sisteme eficiente

de colectare şi reciclare a deşeurilor.

Obiectivul PAM 6, pe această linie strategică, îl constituie disocierea creşterii economice de

utilizarea resurselor, ameliorând eficacitatea utilizării acestora, orientând evoluţia socială către o

lume mai responsabilă, mai puţin cantitativistă.

54

Diminuarea volumului deşeurilor prin prevenire, ca element cheie al politicii integrate de produs

corelat cu măsuri de colectare şi reciclare a deşeurilor, vor constitui în noul program o prioritate.

Până în 2010, Uniunea intenţionează să reducă volumul deşeurilor cu 20% faţă de anul 2000, iar

până în 2050, cu 50%.

Un element important de specificitate al acestui ultim program a fost luarea în considerare

a intereselor ţărilor aflate în proces de aderare, noi, respectiv viitoare, ţări membre. Aderarea

celor 12 ţări candidate la UE a fost condiţionată de adoptarea reformelor şi a modificărilor

legislative şi instituţionale necesare pentru asumarea exigenţelor de mediu şi adaptarea economico-

socială la modelul dezvoltării durabile.

În sprijinul ţărilor candidate, Uniunea a finanţat programe de mediu prin intermediul

fondurilor de pre-aderare, în special prin Instrumentul Structural de Pre-Aderare. Totuşi, efortul

financiar principal va reveni ţărilor membre, Comisia estimând ca acestea vor trebui să aloce în

următorii 20 de ani aproximativ 2 - 3% din PIB pentru a respecta cerinţele de mediu ale legislaţiei

comunitare. Din acest motiv, cel mai adesea, în declaraţiile oficiale, cheltuielile de aplicare a PEM

sunt incluse la categoria „costuri ale aderării‖, iar la nivelul agenţilor economici, producători şi

consumatori, PEM este privită ca un ansamblu de noi constrângeri. Se pierde din vedere faptul că,

spre exemplu, poluarea aerului reduce speranţa de viaţă cu 9 până la 24 de luni în ţările europene,

sau că ameliorarea calităţii aerului în ţările candidate ar putea preveni între 15.000 şi 34.000 de

decese premature şi peste 180.000 de îmbolnăviri de bronşită acută.

Aplicarea legislaţiei comunitare de mediu va reprezenta pentru noile ţări membre o

oportunitate în evitarea unor erori grave şi costisitoare, rezultate din orientarea către un model de

dezvoltare clasic, centrat pe obiective economice şi conducând către un mediu de viaţă non-durabil.

De asemenea, în realizarea obiectivelor programului, Uniunea Europeană acordă o importanţă

specială cooperării internaţionale. Programul întăreşte dimensiunea externă a PEM, propunând

integrarea mediului în toate componentele relaţiilor externe ale Uniunii. Uniunea susţine, la nivel

internaţional, aplicarea convenţiilor internaţionale, în special în domeniile schimbării climatice, al

biodiversităţii, al controlului produselor chimice şi al reducerii deşertificării, cu luarea în

considerare a intereselor specifice ale ţărilor în dezvoltare.

UE este cel mai important contributor la Ajutoarele pentru Dezvoltare, o parte importantă a

finanţării fiind orientată către promovarea în aceste ţări a unui model de creştere integrând

dimensiunea ecologică.

55

Uniunea Europeană a ratificat cele mai importante convenţii internaţionale, susţine respectarea

protocolului de la Kyoto, sprijină întărirea rolului Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu în

guvernarea globală a problemelor ecologice, optează şi „luptă‖ pentru integrarea mediului în cadrul

negocierilor multilaterale OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului – World Trade

Organization), a avut o contribuţie esenţială în încheierea Convenţiei asupra diversităţii biologice

(2000) şi includerea în protocol a principiului precauţiei în utilizarea organismelor modificate

genetic, cooperează cu organizaţii şi instituţii internaţionale pentru elaborarea de studii, rapoarte şi

furnizarea de informaţii. Cele mai importante rezultate au fost obţinute în domeniul protecţiei

aerului şi în cel al protecţiei naturii, Raportul Comisiei pe 2005 apreciind că principala barieră în

obţinerea de progrese nu o mai constituie lipsa unui cadru strategic adecvat, a unei legislaţii şi a

unor instrumente eficace, ci modelele de consum şi de producţie ce nu au integrat încă dimensiunea

de mediu

Actualul program de acţiune, dincolo de limitele în planul impactului asupra protecţiei

mediului în spaţiul european, are meritul de a fi constituit un cadru stimulativ adoptării unor

strategii cu rol foarte important în asigurarea corelării între obiectivele economice, cele sociale şi de

mediu, precum şi pentru înregistrarea de progrese în domenii sensibile pentru ţările europene: apă,

aer, sol, deşeuri, mediu urban, mediu marin.

Mai mult decât atât, un mare câştig adus de noul program îl reprezintă adaptarea

instrumentelor de mediu la principiile şi mecanismele pieţei. Acordurile Voluntare de Mediu, Eco-

etichetarea, Politica Integrată de Produs, Sistemul Financiar de Management şi Audit al Mediului,

reprezintă câteva exemple de reuşită din această perspectivă, urmărind participarea activă şi

responsabilă a actorilor implicaţi în acţiuni cu impact asupra mediului.

Cele mai importante strategii adoptate până în prezent la nivel european în baza PAM 6

sunt: Programul „Aer curat pentru Europa” (CAFE), în domeniul calităţii aerului; adoptarea în

2002 a strategiei pentru protecţia solului, a unei strategii pentru utilizarea pesticidelor şi a unei

strategii pentru protecţia şi dezvoltarea mediului; lansarea în 2003 a unei strategii pentru

reciclarea şi prevenirea deşeurilor, a unei strategii pentru utilizarea durabilă şi managementul

resurselor naturale şi a unei strategii pentru mediul urban. Anul 2005 a fost cu totul excepţional în

dinamica realizărilor privind obiectivele PAM 6, prin: adoptarea programului REACH

(Registration, Evaluation, Authorisation and Restriction of Chemical), a celor „24 de linii

directoare integrate‖ pentru promovarea eco-inovaţiilor şi a celor mai bune reglementări de mediu,

aplicarea Planului de Acţiune pentru Tehnologii Ecologice, publicarea a 4 strategii tematice (aer,

managementul şi utilizarea durabilă a resurselor, conservarea şi protecţia mediului marin,

gestionarea deşeurilor) şi intrarea în vigoare a Protocolului de la Kyoto.

56

Dezvoltarea durabilă

De peste un sfert de veac, mai precis de la Conferinţa Mondială asupra Mediului de la

Stockholm din 1972, omenirea a început să recunoască faptul că problemele mediului sunt

inseparabile de cele ale bunăstării umane şi de procesele dezvoltării economice în general şi că

multe forme prezente ale dezvoltării erodează resursele mediului înconjurător de care depind

bunăstarea şi condiţiile de viaţă ale omului. În raportul comisiei prezentat în anul 1987 intitulat

―Viitorul nostru comun‖, cunoscut sub denumirea de Raportul Brundtland, se concluzionează că

―este necesară o nouă cale de dezvoltare, care să susţină progresul uman, nu numai în câteva locuri

şi în câţiva ani, ci pentru întreaga planetă, pentru un viitor îndelungat‖. Acest mod de dezvoltare a

primit numele de DEZVOLTARE DURABILĂ (sustainable development).

Dezvoltarea durabilă este acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului fără a

compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.

Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie reconcilierea dintre cele doua aspiraţii

umane, susţinând necesitatea continuării dezvoltării economice, cât şi a îmbunătăţirii şi conservării

stării mediului, singura alternativă pentru creşterea calităţii vieţii.

În accepţiunea cea mai largă a conceptului de dezvoltare durabilă, prosperitatea economică

şi conservarea mediului trebuie să se susţină reciproc. Satisfacerea uneia dintre cele două cerinţe

este condiţionată de satisfacerea celeilalte, şi numai atunci se poate realiza îmbunătăţirea calităţii

vieţii.

Obiectivele dezvoltării durabile:

redimensionarea creşterii economice. Pentru toate ţările subdezvoltate trebuie impulsionată

creşterea economică, iar pentru cele dezvoltate se impune renunţarea la modelul tradiţional

de a concepe creşterea, adică o goană după nivele cantitative mari privind producţia şi

consumul de bunuri şi servicii;

schimbarea calităţii creşterii economice, accentul punându-se pe dezvoltarea economică,

respectiv pe calitatea vieţii;

satisfacerea nevoilor de bază (hrană, loc de muncă, energie, apă, locuinţă şi sănătate) pentru

toţi locuitorii;

asigurarea unui nivel stabil de creştere a populaţiei – nivel durabil;

conservarea şi sporirea bazei de resurse naturale;

reconversia tehnologică şi punerea sub control a riscurilor tehnologice;

unificarea luării deciziilor privind mediul şi economia.

57

DIMENSIUNILE DEZVOLTĂRII DURABILE

Dimensiunile economice

a. volumul şi structura consumului de resurse naturale.

Analizând consumul de resurse naturale mondiale pe cap de locuitor, se vede că locuitorii

ţărilor dezvoltate folosesc de mult mai multe ori aceste resurse decât locuitorii ţărilor în curs de

dezvoltare. Consumul de energie obţinută din combustibilii fosili este de 33 de ori mai mare în

SUA decât în India şi de 10 ori în medie în ţările OECD decât în ţările lumii a treia.

b. producţia de deşeuri. La actualul model de consum, producţia de deşeuri urmează o curbă

exponenţială. În acest stadiu, dezvoltarea durabilă înseamnă însăşi schimbarea stilului de viaţă

pentru a nu ameninţa echilibrul ecologic şi biodiversitatea acestor zone;

c. alocarea resurselor materiale, financiare şi umane pentru crearea şi dezvoltarea tehnologiilor

de producţie mai puţin consumatoare de energie şi materii prime naturale, precum şi a

tehnologiilor nepoluante: modernizarea instalaţiilor energointensive şi material intensive, dar şi

realizarea de tehnologii complet noi, nepoluante – utilizarea benzinei fără plumb, spray-uri fără

CFC;

d. direcţionarea resurselor financiare şi tehnice în mediile sărace, pentru ridicarea pragului

minim de existenţă. Nevoile merg înaintea resurselor de satisfacere a lor. Dacă nu se vor asigura

condiţii economice şi financiare facile – credite cu dobânda mică, scutiri de impozite, alocaţii, burse

– accesul inegal va frâna dezvoltarea, blocând orice şansă de progres;

e. accesul fiecărui individ la educaţie, ingrijire medicală, odihnă, recreere şi alte servicii

sociale. Între sărăcie, degradarea mediului şi creşterea rapidă a populaţiei este o legătură de feed-

back cu consecinţe foarte importante asupra dezvoltării durabile. Oamenii ale căror nevoi de bază

sunt nesatisfăcute şi a căror singură preocupare este supravieţuirea, nu vor avea nici un motiv să se

gândească la viitorul planetei şi nici să se preocupe de trăinicia sau durabilitatea acţiunilor lor.

58

Dimensiunile umane

a. dezvoltarea durabilă înseamnă un progres în direcţia unei populaţii stabile. Este important

pentru presiunea exercitată asupra resurselor naturale, precum şi pentru capacitatea de gestionare a

resurselor în scopul furnizării bunurilor şi serviciilor;

b. distribuţia populaţiei pe mediile urban si rural, care trebuie să ţina seama de tendinţa de

creştere a urbanizării – oraşe foarte mari cu implicaţii nocive (deşeuri, poluare). DD înseamnă o

dezvoltare rurală riguroasă pentru a încetini migraţia spre oraşe;

c. dezvoltarea durabilă implică folosirea deplină a resurselor umane prin îmbunătăţirea

educaţiei, învăţământului, a asistenţei medicale şi protejarea diversităţii culturale. Deci dezvoltarea

durabilă cere investirea în capitalul uman: pregătirea şi învăţarea educatorilor, a lucrătorilor

societari, a oamenilor de ştiinţă şi a altor specialişti de care este nevoie pentru continuarea

dezvoltării;

d. dezvoltarea durabilă cere sporirea rolului femeii. Femeia este manager al mediului

înconjurător în gospodărie;

e. dezvoltarea durabilă implică participarea celor afectaţi de deciziile luate pe plan local

privind planificarea şi executarea obiectivelor de dezvoltare.

Dimensiunile ecologice

Dezvoltarea durabilă necesită protejarea resurselor naturale de care depinde satisfacerea

nevoilor de alimente şi combustibili ale unei populaţii mereu în creştere:

- folosirea mai eficientă a pământului prin adoptarea de practici şi tehnologii agricole

îmbunătăţite ca randament, folosirea îngrăşămintelor, pesticidelor şi a irigaţiilor;

- conservarea resurselor de apă, prin încetarea poluării cu deşeuri şi îmbunătăţirea folosirii

sistemelor de suprafaţă şi a celor subterane;

a. dezvoltarea durabilă înseamnă conservarea diversităţii, a zonelor sălbatice în folosul

generaţiilor viitoare, prin încetinirea pe cât posibil a distrugerii habitatului natural al ecosistemelor;

b. dezvoltarea durabilă înseamnă prevenirea destabilizării climei sau a celorlalte sisteme

globale biogeofizice, ca şi a distrugerii păturii de ozon protective. Toate acestea sunt datorate

acţiunilor umane ce ar putea afecta condiţiile de viaţă ale generaţiilor viitoare – creşterea nivelului

mărilor şi creşterea radiaţiilor ultraviolete.

59

Dimensiunile tehnologice

a. dezvoltarea durabilă implică schimbarea tehnologiilor - mai eficiente, mai curate, ―eco-

tehnologii‖ – spre procese închise la ―emisii zero‖ şi care să minimizeze consumul de resurse

naturale şi de energie;

b. Conservarea acelor tehnologii tradiţionale care produc deşeuri puţin poluante şi recirculă

deşeurile pe sisteme cu suport natural (în apă);

c. Cooperarea tehnologică şi transferul de tehnologii curate sunt direcţiile principale de

prevenire a deteriorării calităţii mediului la scară globală.

Putem spune că dezvoltarea durabilă înseamnă câştigarea unui capital asupra Terrei şi nu

erodarea lui, înseamnă păstrarea consumului de resurse naturale regenerabile în cadrul anumitor

limite de refacere a acestora, înseamnă transmiterea către generaţiile succesoare nu numai a

sănătăţii create de om, ci şi a sănătăţii naturale: surse de apa potabilă, terenuri arabile, biodiversitate

şi păduri bogate.

60

Bibliografie selectivă

1. Bold, O.V., Mărăcineanu, G.A. (2004), Depozitarea, tratarea şi reciclarea deşeurilor şi

materialelor, Ed. MatrixRom, Bucureşti.

2. Căpăţână, C., Racoceanu, C. (2003), Deşeuri, Ed. MatrixRom, Bucureşti.

3. Comisia Comunităţilor Europene (2001), Communication de la Commission au Conseil, au

Parlement européen, au Comité économique et social et au Comité des régions sur le

sixième programme communautaire d'action pour l’environnement „Environnement 2010:

notre avenir, notre choix” – Sixième programme d'action pour l'environnement/,

[COM/2001/0031 final], URL (consultat mai 2006),

http://europa.eu/scadplus/leg/fr/lvb/l28027.htm

4. Comisia Comunităţilor Europene (2002a), Opter pour un avenir plus vert. L’Union

européenne et l’environnement, Direction générale de la presse et de la communication

Publications B-1049, Bruxelles.

5. Comisia Comunităţilor Europene (2004), Document de travail de la Commission «

Intégration des considérations environnementales dans les autres politiques – bilan du

Processus de Cardiff. Towards sustainability. A european community programme of policy

and action in relation to the environment and sustainable development, [Com(2004) 394

final], URL (consultat mai 2006), http://europa.eu.int/comm/environment/env-act5/5eap.pdf

6. Directiva 2002/96/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 ianuarie 2003

privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE), Jurnalul Oficial al Uniunii

Europene.

7. Directiva 2002/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 ianuarie 2003

privind restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi

electronice, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

8. Dumitru, Camelia (2009), Management şi Marketing ecologic – o abordare strategică, Ed.

TehnoPress, Iaşi.

9. Formarea iniţială în Afaceri Europene pentru Funcţionarii Publici din Administraţia Publică

Centrală din România. RO-2002/000-586.03.01.04.02/sept.2005.

10. Goodman P., Strudwick P., Skipper R. (2004), Technical adaptation under Directive

2002/95/EC (RoHS) - Investigation of exemptions, ERA Technology Limited .

11. Ionescu, M., Radu, I. (2001), Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.

12. Ionescu, M., Radu, I. (1987), Experienţa didactică şi creativitate-,Ed. Dacia, Cluj-Napoca.

61

13. McCormick, John (2006), Să înţelegem Uniunea Europeană, o introducere concisă, Editura

Codecs, Bucureşti.

14. Teodorescu Irina, Râşnoveanu Geta, Neguţ Claudia Manuela (2002), Ecologie şi Protecţia

Mediului, Ed. Constelaţii, Bucureşti.

15. Tόth, M. (2002) - Mediul înconjurător în educaţie: educaţie ecologică, educaţie pentru

mediu sau educaţie privind mediul?, Ed. Studium, Cluj-Napoca.

16. Wallace, Helen, Wallace, William, Pollack, Mark A. (2005), Elaborarea politicilor în

Uniunea Europeană, Ediţia a cincea, Oxford University Press Institutul European din

România, Bucureşti.

17. *** (2007), E-waste, Volume I: Inventory Assessment Manual, United Nations Environment

Programme.

18. *** (2007), E-waste, Volume II: E-waste Management Manual, United Nations

Environment Programme.

19. *** Institutul European din România, http://www.ire.ro

20. *** Managementul deşeurilor: 1993-2000. Impactul dezvoltării economice asupra mediului

înconjurător - http://www.mdp.ro

21. *** (2009), Raport anual, Asociatia Environ, Bucureşti.

22. *** (2007), Review of Directive 2002/96 on Waste Electrical and Electronic Equipment

(WEEE), Contract No: 07010401/2006/442493/ETU/G4 ENV.G.4/ETU/2006/0032, United

Nations University, Bonn, GERMANY.

23. *** Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României. Orizonturi 2013-2020-

2030, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Centrul Naţional pentru Dezvoltare

Durabilă, Guvernul României, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Bucureşti, 2008.

24. *** (2008), Toxic Tech: Not in Our Backyard, Uncovering the Hidden Flows of e-Waste,

Greenpeace International, Amsterdam.

62