Vietuire crestina dupa canoanele Sfântului Vasile cel Mare

Introducere

Am ales acest subiect pentru ca consider important sa ne amintim, mai ales noi studenti la teologie, ca crestinismul ortodox nu se studiaza, ci se vietuieste, este o traire ascunsa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel singur om care a putut zice despre El Însusi : « Eu sunt Calea, Adevarul si Viata » (In 14, 6), întru-cât putem spune noi, «nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste în mine » (Ga 2, 20). Aceste cuvinte scrise de Sfântul Apostol Pavel s-au manifestat în fapt în viata tuturor crestini care au trait o viata conforma valoarelor evangelice, dar într-un mod deosebit de stralucitoare în viata Parintelui nostru Vasile cel Mare, care ne a lasat prin exempla sa si opere sale o mare comoare si un mare ajutor în viata Bisericii pentru celor ce au cazut într-un fel din acest ideal, spre îndreptarea lor din nou în calea vietii.

Lucrarea mea are urmatoara structura :Va voi prenzenta în primul rând câteva notiune fundamentale pentru a întelege cât mai bine subiectul : termenul de « canon » si folosirea sa în vieta Bisericii, o scurta prezentare a vietii si a operei autorului canoanelor care ne întereseaza, Sfantul Vasile cel Mare.Apoi vom vedea canoanele, ce subiecte sunt abordate de ele si care sunt ideile principale care reiese. Vom aborda în urma aspectele practice si duhovnicesti, si comparând cu opiniile ale câteva sfinti parinti contemporani, vom încerca sa raspudem la întrebare daca aceste canoane mai pot sau nu fi aplicate în vremea noastra ?Si pentru a închie va voi livra impresile mele personale care m-a lasat acest subiect.

(Am folosit pentru a reda acest lucrare : Pidalionul de la Neamt (ref.), Dreptul Canonic de parintele Ioan Folca (ref.), Studia Basiliana (ref.) si Sfânta Scriptura.)

I) Canoanele în general si persoana Sfântului Vasile cel Mare

Termenul de „canon” vine din limba greaca („kanon”), si înseamna „norma”, „masuratoare” sau „regula”. Îl gasim pe acest term în Noul Testament în epistola Sfântului Apostol Pavel catre Galateni (Ga 6,16), unde apostolul spune „Câti vor umbla dupa dreptarul acesta, pace si mila asupra lor!”, si are sensul de norma morala dupa care se conduce crestinul în viata sa. Înca din primele secole ale crestinismului, Biserica a stabilit anumite regule, canoane, pentru a pastra disciplina morala credinciosilor, a asigura o buna rânduiala bisericeasca, si mai ales pentru a reîndreptarea si reîntegrarea în sanul Bisericii a celor cazuti în pacate mare, printr-un anumit timp de pocainta în care nu mai sunt admiti la primirea Sfintelor Taine cu altii credinciosi în Biserica. Actual Biserica Ortodoxa foloseste pentru disciplina sa „Nomocanonul”, în 14 titluri, adunat de Sfântul Fotie cel Mare în secolul al IXlea si care cuprinde canoanele celor sapte sinoade ecumenice, ale unsprezece sinoade particulare, si alte canoane extrase din epistole si raspunsuri câtorva Sfintii Parinti, din care Sfântul Vasile ocupa cea mai mare partea.Viata Sf Vasile pe scurt

II) Canaonele Sfântului Vasile

Din râvna sa pentru Biserica lui Hristos, Parintele nostru Vasile în timpul vietii sale peste 366 de epistole adresate catre împarati, guvernatori, clerici (episcopi, preoti, diaconi, stareti, monahi) sau simpli credinciosi, pentru întarirea lor în dreapta credinta, pastrarea lor în disciplina, si mai ales pentru a feri Sfânta Biserica de tot ce putea pagubi în orice fel prestigiul Sau sau morala crestina. Din opt epistole dintre vasta opera sa, Biserica a extras câte 92 de canoane (cea mai mare parte sunt extrase din epistole de raspunsuri catre Amfilohie, episcopul Iconiei).Din aceste 92 de canoane care abordeaza subiecte si circonstante totale de diferite, am tras ideile principale care reiese si care va prezint acum.

CURATIE TRUPEASCA SI SUFLETEASCACrestinismul nefiind un sistem doctrinar, ci o vietuire în Hristos care straluceste în împrejurul nostru, el trebuie sa se manifesteze în mod concret prin fapte bune iar mai ales printr-o viata petrecuta într-o perfecta curatie atât trupeasca ca sufleteasca. Cum spune canonul 45: „Daca cineva luând numele crestinului, ocaraste pe Hristos [adica calca poruncile Lui], nici un folos nu este lui dine numire”. Fiecare canon nu face altceva decât a condamna o lipsa savârsita împotriva curatie (curvie, înfrânare, ucidere, furare, calcare de juramânt, vrajia, etc.) Acela e vazuta în primul rând ca fiind nedespartita de dreapta credinta.Asa sfântul declara în canonul 20 ca fecioarele consacrate la eritici care au cazut în desfrânare înainte de a primi Sf Botez în Biserica Ortodoxa nu poate fi condamnate, caci „n-au cunoscut Mirele înainte de a intra în Biserica” (corect.). Si în canonul 19 el porunceste despre calugarii dreptmarturitori ca trebuie sa fie facute si fagaduinte orale, si condamna cu mare asprime orice cadere din tagma îngeresc în necuratie trupeasca (7 ani de canonisire pentru cei ce au curvit).Curatie crestinului este si considerat de sfântul Vasile ca o marturisirea si o aparare a dreptei credintei.Astfel în canonul 6, el opreste nunta persoanelor canonice (adica clerici sau cei ce au fagaduit fecioria) care s-au unit în desfrânare si porunceste ruparea însotirea lor „căci aceasta este de folos şi Bisericii spre întărire, şi ereticilor nu le va da prilej împotriva noastră, precum că prin îngăduirea de a păcătui i-am atrage spre noi.”

În ierarhia bisericeascaDaca îi se cere oricarui credincios de a pastra o viata curata, cu atât mai mult rigoare sfintenie trebuie sa imparateasca în Ierarhia bisericeasca, ea fiind izvoare mântuirii prin care omul se reîmpace cu Dumnezeu prin Sfintele Taine care le sunt încredintat. Asa în canonul 89 (din scrisoare catre horepiscopi) sfântul cere cercetarea amanuntita modului de viata tuturor celor întra în cler: „Se cerceta cu deamănuntul întregul lor mod de viaţă, de nu sunt bârfitori, de nu sunt beţivi, de nu sunt aplecaţi spre gâlcevi, de şi-au educat tinereţea lor ca să poată săvârşi cele sfinte, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul (Evr. 12, 14)” mai departe: ” să-mi trimiteţi mie consemnarea slujitorilor bisericeşti din fiecare sat, (...),care este modul lui de vieţuire, (...) şi curăţiţi Biserica, izgonind pe cei nevrednici din ea”. Si în urmatorul canon din aceeasi scrisoara, izgoneste de la Altar pe toti episcopi care, vinovati fiind de simonie, s-au facut urmasi lui Iuda „vânzând pentru profit a doua oară pe cel ce s-a răstignit odată pentru noi” (canon 90).

Preotul trebuie sa fie sfânt.Precum spune si Sfântul Efrem Sirul ca „de nu esti curat ca Ioan Botezatorul si sfânt ca îngerii, nu poti fi preot”, asa în canonul 27, care opreste din slujire în altar pe preoti care au

ajuns din nestiinta la o nunta neleguita, sfântul Vasile întreaba: „binecuvântarea este împărtăşire de sfinţenie; iar cel ce nu are aceasta, din cauza greşelii neştiinţei, cum o va da altuia?”. În aceaasi logica ca celui ce s-a încredintat Trupul si Sângele lui Hristos trebuie sa fie fara prihana în tot modul sau de viata, vedem importanta integritatii în canoanele 10 si 17 care opreste de la hirotonie cei ce n-au tinut un juramânt, a buna rânduiala casei lor în canonul 12 care opreste de la slujire cei ce s-au casatori de doua ore. Preoti si diaconi care s-au spurcat cu buzele sunt oprit de la liturghie în canonul 70.

CANONISIREOrice lipsa a aceasta curatie trebuie sa fie corectat prin canonisire (aplicarea unui canon potrivit), adica o masura disciplinara spre îndreptare. Aceasta masura consista, cum a spus mai înainte, într-un anumit fara împartasanie, si care, pentru pacatele grave, era alcatuit în 4 trepte: _Plângerea la usa bisericii;_Ascultarea în narthex, pâna la sfârsitul liturghii catechumenilor;_Prosternarea în interiorul bisericii, tot pâna la sfârsitul liturghii catechumenilor;_Starea împreuna cu credinciosi la liturghia întreaga, dar fara a se impartasi cu Sfintele Taine.

Dar canonisirea nu e vazuta în gândul sfântului Vasile ca o pedepsea, ci ca un leac necesar pentru întorcerea la sanatate sufleteasca, caci Dumnezeu nu doreste moartea pacatosului, ci sa se caisca si sa fie viu (Iez...). Duhovnici trebuie sa se amintesc ca singurul scop a aplicarii unui canon este vindecarea bolnavului, prin pocainta sa.

PocaintaPocainta este calea noastra de întorcerea spre Dumnezeu pe care ne am departat prin cadere în pacat. Ne departam din acest pacat pentru a dobândi din nou sfintenia pierduta. Precum spune Sfântul Isaac Sirul, ca harul nu poate reveni decât pe usa prin care a plecat, asa pocainta celor lipsiti de curatie prin desfrânare trupeasca trebuie sa se manifesteze prin înfrânare si umiliriea trupului. „Adevărata vindecare este îndepărtarea de păcat; drept aceea, cel ce pentru voluptatea trupului a lepădat harul, acela prin sfărâmarea trupului şi prin înfrânarea cu toată supunerea depărtându-se de voluptăţile cărora a fost subjugat ne va da dovada desăvârşită a vindecării lui.” Spune Sfântul Vasile în canonul 3 care condamna diaconii cazuti în desfrânare. Astfel în orice caz de neorânduiala, el pune accentul mai înainte de tot pe reordinea vietii, care trebuie sa fie vazuta în mod concret. (Vezi de exemplu canonul 23 care porunceste despartirea casatoriilor între frate si surori, etc.)

Timpul canonisiriiCum am vazut, canonisirea nefiind un scop în sine, ci un mijloc de vindecare, asa nici timpul canonisirii nu are nici o valoare în sine, ci valoara sa o are numai în functie de efectul sau. „Vindecarea să se hotărască nu după timp, ci după chipul pocăinţei” declara canonul 2 despre avortul.Asa el poate fi micsorat, daca penintentul arata roade sincere pocaintei sale, adica marturisirea fierbinta, lacrimi, îndelung rabdarea în penintenta si viata vrednica de îndrumare. Caci multe sunt marturiile din Sfintele Scripturi din acest caz (Regele David, Manasi, Iezechia, etc..). Aceasta libertate de a putea micsora timpul epetimiei, preotul o are din puterea sa data de Hristos de a lega si a dezlega orice pacate în Numele Lui (canonul 74).Merita de a fi citat sfatul care îl da Sfântul Vasile catre duhovnici în canonul 84:„Toate acestea însă le scriem ca să se cerce rodurile pocăinţei; căci negreşit nu după timpul de penitenţă le judecăm pe unele ca acestea, ci ţinem seama de felul pocăinţei. Iar daca cu

greu se vor despărţi de năravurile lor şi vor voi sa slujească mai mult plăcerilor trupului decât Domnului, şi nu vor primi viaţa cea după Evanghelie, cu aceştia nu avem nici o cauză comună. Căci noi în privinţa poporului nesupus şi împotrivă grăitor ne-am învăţat a auzi că: „Mântuind, mântuieşte-ţi sufletul" (Fac. 19,17).”

Asprimea canonisiriiAsprimea canonisirii depinde în primul rând, bineînteles, de gravitatea pacatului savarsit.Iata câteva exemple de epitimie dupa pacatele: _Lepadarea de Hristos: toata viata_Uciderea voluntar: 10 ani / involuntar: 20 de ani (canoane 56-57)_Avortul: 10 ani (canon 2)_Practicta vrajitoriei: 20 de ani (canon 65)_Incest: 20 de ani (canon 67)_Adulter: 15 de ani (canon 58)_Sperjur: 10 ani (canon 64)_Desfrâul (sau concubinaj): 7 ani (canon 59)_Furtul: 1 sau 2 ani (canon 61) Etc... Dar ea depinde si din starea de tarie si împrejurarile în care sa afla Biserica în aceasta perioada. Astfel, în canonul 18 despre fecioarele cazute în pacate trupesc si vârsta canonica pentru fagaduintele, sfântul spune: „Părinţii noştri, purtându-se cu bunătate şi cu blândeţe faţă de neputinţele celor ce alunecă, au legiuit să se primească după un an, orânduind la fel ca pentru cei ce se căsătoresc a doua oară. Dar mie mi se pare că, deoarece Biserica, sporind prin harul lui Hristos, se face mai puternică şi acum se înmulţeşte tagma fecioarelor, (...) uneia ca aceasta, si a se pedepsi riguros lepădarea ei de vot.”Acest fapt reiese si în canonul 73 el porunceste ca cei ce s-au lepadat de Hristos sa fi exclus de Sfintele Taine pâna la iesire din viata, în timp ce Parintii mai vechi, din perioada prigoanelor erau mai conpogorâtoare. Asa se explica faptul ca canoanele Sfântului Vasile sunt cei mai aspre din Pidalion, fiind compusi în „epoca de aur” a crestinismului, unde Biserica se bucura de o statornicie si de o influenta pe care nu le a avut frecvent în istoria sa.

Un alt fapt care trebuie sa tine cont, este contextul în care pacatul a fost savârsit. În toate pacatele citate mai sus cu epitimia lor respectiva, sfântul distinge însa variabile contexte care se canonisesc diferite. (Un mic exemplu în canonul 52, care declara ca daca o femeie naste în calatoria si lasa sa moare fatul sau, se socoteste ca ucidere, dar daca n-a putut porta grija de fatul din cauza lipsei celor necesare, sa se ierte). Cume spune sfântul în canonul 53 (despre casatoria prin rapire) : „nu se judecă formele, ci voinţa”, si în canonul 30 despre rapirea : „Iar pentru aceea ce nu se face cu silă nu este a se da socoteală,(...)caci noi nu avem să purtăm grijă de aparenţele exterioare.”

Demn de remarcat este si faptul ca în ce priveste canonisire, se face o dinstinctie când se aplica la mireni sau la clerici. Cum remarca Pr. Prof. Dr. Alexandru Gherasim în articul sau intitulat « Organizarea penitentei potrivit canoanelor Sfantului Vasile cel Mare » :

« In general, in canoane se vorbeste de epitimii, la plural. Acestea au un dublu caracter. Pe de o parte, de masuri duhovnicesti, medicinale, care nu pot fi aplicate fara ca cel vizat sa consimta a fi canonisit; si chiar daca sunt aplicate fara consimtamantul penitentului, ele nu isi ating scopul. In astfel de cazuri epitimia este una si aceeasi: oprirea de la Sfanta Impartasanie (afurisirea sau excomunicarea); ceea ce variaza este durata opririi, care se stabileste in functie de gravitatea pacatului si de chipul pocaintei faptuitorului. Pe de alta parte, epitimiile au si un caracter juridic, in special atunci cand se prezinta ca pedepse

aplicate membrilor clerului si celorlalte persoane cu un statut aparte in Biserica, cum ar fi monahii. In acest caz, ele se aplica indiferent de consimtamantul celui sanctionat; si chiar daca nu determina o indreptare a aceluia, aceste pedepse au rolul de a proteja comunitatea bisericeasca. » (link la subsol)

III) Aspectele practice si duhovnicesti

Dupa ce am vazut în larg despre ce e vorba în aceste canoane, ce este scopul lor, asprimea lor,(…), putem sa ne întrebam daca mai pot sau nu fi aplicate în vremea noastra ?Din prima vedere ar parca cam greu caci propun epitimie destul de aspre si starea de tarie Bisericii nu este acelasi astazi decât în vremea Sfântului Vasile cel Mare..Totusi, chiard aca împrejurile s-au schimbat, firea umana însa nu s-a schimbat, pacatele ramâne aceleasi si întâlnim înca aceleasi probleme în viata Bisericii în zilele noastre (mai ales în ce priveste avortul de exemplu, etc.). Deci, nici nu putem în nici un caz sa le respingem.Trebuie atunci sa le folosim cu mult discernament, facând echivalenta cu altii canoane Bisericii noastre, si tinând cont ca toate canoanele nu judece aceasi greseala din aceasi maniera, dar în functie de vreme si împrejurarile a societatii, Sfintii Parinti au stiut totdeauna cu întelpciune sa fac dreapta socoteala între acrivie si iconomie, vizând cea mai buna eficienta pentru Biserica lui Hristos. Cum spune Sfântul Apostol Pavel „Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii.” (I Co 9, 23).Din aceasta parere era parintele Cleopa Ilie care sfatuia : „Asa sa fiti, între scumpatate si iconomie; adica între asprime si blândete. Daca vreti sa fiti preoti buni, folositi canonul 102 al Sinodului VI Ecumenic din anul 680, care da putere episcopului si preotului sa rânduiasca canonul la spovedanie, cum îl va lumina Dumnezeu, dupa caz, dupa putere si cu dreapta socoteala; trebuie sa calatoreasca preotul între scumpatate si iconomie.Calea de mijloc, calea împarateasca.”; „Totdeauna trebuie sa faci o echivalenta între canoanele Sfântului Ioan Pustnicul, care sunt cele mai pogorâtoare, si ale Marelui Vasile, care sunt cele mai aspre. Deci, asa cum cauta doctorul diagnosticul la bolnavi, asa cauta sa faci media între aceste canoane.” (nota subsol) Maiestria duhovnicului este cea mai ascutita, si cu multe grija sfânta preotul trebuie sa treteaza cei ce vin sub epitrahilionul sau ca fiul risipitor la casa parinteasca. Nu exista în toata lumea ceva mai scump decât un suflet si Sfintii Parinti spuneau ca preotul trebuie sa se tina la spovedanie înainte sufletul crestinului cu frica si cutremuri ca în Sfântul Altar în fata Sfintei Mese. Este interesant de amintit si faptul ca micele boluri de tesut în partea de jos a epitrahilului reprezinte sufletele credinciosilor care sunt încredintat preotului de Hristos si la care va trebuie sa dea contul. (P Paisie Sihla)Un alt parinte sfânt din zilele noastre, Paisie Aghioritul, spunea ca preotul care la spovedanie se contente doar de a aplica canoanele la litere fara sa tine cont de starea sufleteasca a penintentului poate sa-l duce la moartea (duhovniceasca) din nepasarea sa si va fi socotit de Hristos ca un ucigas. Iar Parinte Cleopa spunea înca „Ca parinte, sa-ti fi mila de om, cum îi este mila lui Dumnezeu de noi când gresim si nu ne leapada.” Putem conclua ca este neaparat de necesar pentru un preot duhovnic sa cunoasca bine Sfintele Canoane Bisericii noastre, caci ei sunt „cod al Duhului Sfânt” dupa Sfintii Parinti, si „Mare prapastie si mare primejdie este pentru preot sa nu cunoasca canoanele” spunea Sfântul Ioan Gura de Aur. Dar trebuie sa le foloseasca cu discernament, ca niste instrumente date de spitalul Biserica spre vindecarea bolnavilor de pacate si de patime. Ca sa aiba acest discernament preotul trebuie sa fie luminat de Duhul Sfânt, prin care el poate (sau mai bine

zis Hristos prin el) dezlega pacatele penitentilor. Din aceasta cauza el trebuie sa petreaca tot timpul Tainei Spovedanii într-o rugaciunea fierbinte si tainica ca sa îl lumineze Dumnezeu si ca El lucreaza, asculta, vorbeste, sfatuieste, mângâie prin el, slujitorul sau, cum învata Parintele Sofronie de la Essex.

„Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu, Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu.” (2 Co 3, 5-6)