familii ajutatoare

12
Familiile ajutătoare (FA) Familiile ajutătoare (FA) nu sunt altceva decât nucleele de împerechere care au ajuns la o dezvoltare suficientă pentru a fi transformate în familii temporare sau de sine stătătoare, fiind folosite la întărirea familiilor de bază (FAB), la preluarea surplusului de albină de la FAB sau la unificări, la iernarea mătcilor de rezervă, la formarea unor familii ajutătoare permanente (FAP) etc. Generalităţi Pentru ridicarea potenţialului de lucru al FAB în perioadele culesurilor mari, unii apicultori recurg la puterea de muncă a unei alte familii de albine, căreia i s-a dat denumirea de FA. Toate tipurile de familii ajutătoare pot fi folosite la creşterea fagurilor pentru fondul stupinei, la dezvoltarea de primăvară, la recoltarea polenului, la întărirea FAB, la popularea nucleelor pentru împerecherea mătcilor, la

Upload: lucian2010

Post on 05-Aug-2015

56 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

Page 1: familii ajutatoare

Familiile ajutătoare (FA)

Familiile ajutătoare (FA) nu sunt altceva decât nucleele de împerechere care au ajuns la o dezvoltare suficientă pentru a fi transformate în familii temporare sau de sine stătătoare, fiind folosite la întărirea familiilor de bază (FAB), la preluarea surplusului de albină de la FAB sau la unificări, la iernarea mătcilor de rezervă, la formarea unor familii ajutătoare permanente (FAP) etc.

Generalităţi

Pentru ridicarea potenţialului de lucru al FAB în perioadele culesurilor mari, unii apicultori recurg la puterea de muncă a unei alte familii de albine, căreia i s-a dat denumirea de FA. Toate tipurile de familii ajutătoare pot fi folosite la creşterea fagurilor pentru fondul stupinei, la dezvoltarea de primăvară, la recoltarea polenului, la întărirea FAB, la popularea nucleelor pentru împerecherea mătcilor, la verificarea potenţialului mătcilor în vederea selecţiei etc. Rezultatele sunt pe măsura pregătirii profesionale, a imaginaţiei, iniţiativei şi perseverenţei apicultorului. Procedeul de întărire a familiilor de albine de bază prin folosirea mătcilor ajutătoare reprezintă un interes deosebit în condiţiile din zona de sud a ţarii noastre unde sunt necesare familii foarte puternice chiar la începutul primăverii, pentru folosirea culesurilor timpurii (pomi fructiferi, salcâm).

 

Page 2: familii ajutatoare

Avantaje

1. oferă posibilitatea uniformizării FAB luând faguri cu puiet căpăcit de la stupii predispuşi să intre în frigurile roitului, faguri cu care formăm FA pe care le vom întări ulterior;

2. creează premisele creşterii cu uşurinţa a mătcilor, împerecherea, marcarea, verificarea şi schimbarea lor;

3. dă posibilitatea ca fiecare stupină să dispună în orice moment de mătci de rezervă, contribuind din plin la lucrările de selecţie;

4. dă posibilitatea iernării în condiţii optime, unificând FAB cu mătci tinere şi sănătoase, metoda folosirii FAV (familiilor ajutătoare vremelnice) fiind singura metodă de a obţine rezultate bune în activitatea apicolă.

 

Formarea FA

Folosirea familiilor cu mătci ajutătoare, în anul formării sau în anii următori, este destul de simplă, FA cedând fie puiet, fie culegătoare, fie unificându-se cu FAB. La sfârşitul culesurilor de vară, familia ajutătoare fie este iernata lângă FAB, ca FAP, fie, în calitatea să de FAV, se va unifica cu FAB păstrându-se matca cea mai tânără. Dacă dispunem de mătci împerecheate FA se pot forma chiar şi primăvara. În perioadă culesurilor de producţie (de la salcâm şi tei sau

Page 3: familii ajutatoare

floarea soarelui), se recomandă roirea artificială prin stolonare.

 

Metode de valorificare FA

După terminarea culesului de la floarea soarelui, în majoritatea cazurilor familiile de producţie sunt epuizate, atât de la culesul propriu zis cât şi de transportul la mare distanţă. După 3-4 zile de la aşezarea pe vatră stupii vor fi pregătiţi pentru iernare, făcând un control amănunţit tuturor familiilor de producţie, cu ocazia căruia stabilim măsurile care trebuie luate în consecinţă şi câte familii au nevoie a fi întărite sau să li se schimbe mătcile.

La aceasta data nucleele pot fi împărţite în:

1. Nuclee foarte dezvoltate (compuse din 8-9 rame cu puiet, miere şi păstură), ce vor ierna ca familii independente, iar în anul următor vor fi tratate ca FAB.

2. Nucleele normale (compuse din 4-5 rame, de obicei 3 rame cu puiet, de toate vârstele), ce vor fi folosite pentru întărirea familiilor de producţie, prin unificarea lor (spre sfârşitul lui septembrie), folosind metoda foii de ziar perforate.

3. Nucleele slabe în cazul în care rămânerea lor în urmă� nu se datorează unor cauze obiective (cum ar fi neîmperecherea mătcii din prima serie de botci) � unifică între ele. În caz contrar, sunt iernate câte două

Page 4: familii ajutatoare

în aceeaşi cutie, fiind păstrate peste iarnă ca mătci de rezervă sau viitoare FAB.

 

Metoda FAP

FAP este o prescurtare a cuvintelor: "familii ajutătoare permanente", constituind o supapă de siguranţă pentru păstrarea echilibrului în FAB până la apariţia culesului principal. La apariţia culesului FAP sunt mutate pe alte locuri ( primind în hrănitoare cu apă pentru 2-3 zile), cedând familiilor de bază vecine culegătoarele, contribuind astfel la sporirea producţiei. În aceleaşi timp, pentru a uşura cuibul coloniei de bază, care nu trebuie să fie ocupată cu creşterea de puiet deschis în timpul culesului, din FAB se scot fagurii cu puiet deschis şi sunt cedaţi (fără albina însoţitoare) familiei ajutătoare, primind în loc faguri cu puiet căpăcit.

 

Metoda FAV

Familiile ajutătoare vremelnice (FAV) sunt formate în fiecare an după culesul principal de la salcâm, prin divizare sau stolonare, rolul lor fiind ca până în toamnă să se dezvolte independent. La finele lui septembrie începutul lui octombrie fiecare FAV se va uni cu o FAB, în vederea schimbării mătcii vârstnice şi neproductive. FAV va fi

Page 5: familii ajutatoare

prinsă în evidenţă purtând numărul FAB plus o literă mică (cum ar fi 7n), hotărându-ne până în octombrie dacă o vom unifica cu FAB sau va rămâne ca FAP (familie permanentă). Numărul individualizează familia şi o va însoţi chiar dacă aceasta va fi transvazată în alt stup. Literele mari sunt folosite pentru individualizarea elementelor fiecărui stup (diafragme, colectoare, elemente podişor etc.

 

Metoda FAT

FAT = familii ajutătoare temporare. Metoda FAT se aplică în două etape:

1. Etapa pregătitoare - în primul an de aplicare a metodei, termenele la care se efectuează lucrările şi tehnica folosită sunt aceleaşi ca cele descrise ca metode FAV, fără a se mai proceda însă la unificările de toamnă. FAT sunt ăuse la iernat ca familii independente, (pe cel puţin 0,8-1 kg albină şi 10-12 kg miere), câte două în acelaşi stup, despărţite de diafragma etanşă.

2. Etapa propriu zisă - la sfârşitul iernii se urmăreşte intensificarea creşterii extratimpurii de puiet în ambele familii. La începerea culesului principal, FAB se unifică cu FAT iar matca FAT sau FAB se opreşte pe vatră, refăcându-se şi iernând ca şi în anul precedent. Metoda este extrem de elastică, ajutorarea FAB

Page 6: familii ajutatoare

putându-se face doar prin cedarea culegătoarelor familiilor ajutătoare. În situaţia în care practicăm stupăritul pastoral şi dispunem de mai multe FAT decât cele de bază, care vor pleca la cules, se recomandă ca fiecare FAB să preia culegătoarele de la 2-3 FAT. Se subînţelege că în cazul practicării acestei metode stupii trebuie să aibă spaţiu suficient, iar apicultorul trebuie să ia toate măsurile ce se impun pentru prevenirea roirii.

 

FAV timpurii în acelaşi stup

La stupul vertical se foloseşte procedeul Demarée urmat de aplicarea tehnicii Snellgrove, ori se aplică una din metodele de formare a roiurilor timpurii: cu mătci iernate în afara ghemului, cumpărate ori crescute în stupina proprie.

În stupul orizontal pe 22 rame, se aplică acelaşi procedeu, roiul fiind de regulă format prin metoda stolonării, fiind găzduit într-un compartiment anume amenajat în interiorul stupului.

Amenajarea compartimentului FAV

Cu ajutorul unei diafragme etanşe înălţate, amenajăm un compartiment de 6 rame în partea urdinişului mic şi a celui superior al stupului, compartiment care va avea şi podişor propriu, pentru o perfecta izolare a celor 2 unităţi. Compartimentul mic va fi vopsit cu o altă culoare pentru a

Page 7: familii ajutatoare

se elimina orice risc în dezorientarea mătcii la înapoierea de la zborul de împerechere. În diafragma înălţată practicăm, la 5 cm de speteaza superioară şi la mijloc, un orificiu de 2 cm, care se poate închide şi deschide cu ajutorul unui căpăcel de tablă, prins într-un cuişor, orificiu necesar la unificarea celor două familii, în mijlocul diafragmei decupând o fereastră de 10 x 20 cm peste care aplicăm o plasă de sârmă, de o parte şi de alta, fereastră ce este necesară la uniformizarea mirosului, condiţie obligatorie la unificarea familiilor.

Diafragma va fi înălţată cu 2 cm cu ajutorul unei speteze, ce ajută la separarea celor 2 podişoare. De asemenea, pe fundul stupului şi pe pereţii laterali, diafragma se va fixa cu ajutorul a 3 fâşii de cauciuc, realizând astfel o etanşeitate perfectă.

 

FAV adăpostite în stupi diferiţi

Pe timpul culesului de la rapiţă formăm un nucleu stolon pe 4 rame (2 rame cu puiet căpăcit cu o botcă crescută în familii recordiste şi 2 faguri cu miere şi păstură). Pe timpul acestui cules, matca eclozionează şi se împerechează. Cu câteva zile înainte de culesul salcâmului, regina bătrână va fi ridicată formând un roi ce va rămâne pe vatră, restul familiei fiind unificat cu regina tânără, valorificând în condiţii optime culesul de la salcâm.

Page 8: familii ajutatoare

La întoarcerea pe vatră, cele 2 familii vor fi fie unificate, fie iernate împreună în cele 2 compartimente.

 

FAB

Termen prescurtat al cuvintelor: "familii de bază" sau de producţie.